CRESTIN SI FERICIT ?
Comentarii practice din 2 Petru 1
- V -
Christian Briem
8.5 Ce trebuie sa "intarim"
Dar apoi, suntem chemati inca sa "intarim" ceva, dupa cum ne indeamna apostolul Petru. In versetele 10 si 11, el leaga alte doua incurajari pozitive la aceasta indemnare. La versetul 8, am vazut pe prima : Daca "aceste lucruri" sunt in noi, ele ne vor conduce la o cunostinta mai profunda a Domnului nostru Isus Hristos. Dar acum el adauga :
"De aceea, cu atat mai mult, fratilor, straduiti-va sa intariti chemarea voastra si alegerea voastra, caci, facand aceasta, nu va veti impiedica niciodata" (v. 10).
Petru foloseste aici apelativul "frati". Lucrul acesta da o greutate mai mare cuvantului de indemnare, mai ales ca avem aici singura ocazie din epistolele sale unde apostolul se adreseaza sub aceasta forma destinatarilor sai. In plus, prin aceasta expresie, el se face una cu cititorii sai ; cu siguranta, nu se poate fi mai mult decat "frate" : "Voi toti sunteti frati" (Matei 23:8). Ce parte fericita de a face parte dintre "frati" ! Daca sunt lucruri care nu putem fi, de exemplu "apostol al lui Hristos", totusi, suntem frati.
Pentru a doua oara, Petru evoca notiunea de ravna : "straduiti-va". Daca introduce in asa fel prima lui indemnare in versetele 5 la 7, si a doua, versetul 10, in continuare el foloseste intotdeauna numai concepte abstracte. Acest fapt arata ca el nu se gandeste in primul rand la lucrurile experioare. Trebuie sa depunem ravna pentru a ravni la lucrurile morale. Aici este vorba de a intari chemarea noastra si alegerea noastra. Aceasta afirmatie a incurcat deja pe multi din copiii lui Dumnezeu. Ce putem face noi in legatura cu chemarea noastra si alegerea noastra, pentru a le face mai sigure, se intreaba ei ? Ce se va intampla daca in final nu reusim sa le intarim ? In ciuda tuturor, putem fi pierduti ?
Sa incepem cu expresia "a intari", caci o buna parte din raspuns este intemeiat pe acest verb. In greaca, acest infinitiv se gaseste sub o forma (prezent mediu) care are o semnificatie dubla : cititorii trebuie sa faca un astfel de lucru pentru ei insisi si sa-l faca permanent. Putem adauga ca eforturile permanente de a ne intari chemarea si alegerea noastra au loc deci in ce ne priveste pe noi insine, si pe altii. Este vorba de partea noastra, de partea omeneasca. Pentru ceea ce este de la Dumnezeu, chemarea si alegerea Sa, noi nu avem nimic de intarit. Inaintea lui Dumnezeu, si in Sine, totul este sigur, fiindca aceasta vine din propria Lui inima de dragoste si fiindca El a gasit modalitati de a stabili lucrurile pe o temelie pentru totdeauna sigura.
Cu aceasta ajungem deja la un al doilea punct. Este spus : chemarea voastra si alegerea voastra, nu : chemarea si alegerea lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca este vorba de lucruri total diferite, ci sunt doua aspecte diferite ale unuia si aceluiasi lucru. Este adevarat ca Dumnezeu ne-a chemat si ales - si Numele Sau fie laudat ! Ne vom intoarce la asta intr-o clipa. Dar Petru - sau mai bine zis : Dumnezeu - nu este multumit cu aceasta parte. El doreste sa fim constienti de acest fapt si ca noi sa ne bucuram de el. De asemenea, cei din afara trebuie sa observe vazandu-ne, ca am fost chemati de Dumnezeu intr-un mod atat de minunat. Si cum poate sa se realizeze "intarirea" ? In aceea ca facem "aceste lucruri" si ca umblam pe calea pe care Duhul Sfant a descris-o atat de minunat prin pana lui Petru. Astfel, chemarea noastra si speranta noastra devin mai pretioase, si gloria mai atragatoare. Si lucrurile ceresti, indepartate, se apropie, stralucesc - in contrast cu ceea ce se petrece in cel care a devenit orb si cu vederea scurta, si care chiar a uitat ceea ce a invatat la convertirea sa.
Un al treilea punct confirma tocmai ceea ce a fost spus. Se refera la ordinea notiunilor : chemare - alegere. Este clar ca este vorba aici de partea noastra, caci aceasta corespunde exact experientei noastre. Am experimentat mai intai chemarea noastra de catre Dumnezeu si, doar mai tarziu, am inteles ca Dumnezeu ne-a ales deja inainte de intemeierea lumii (Efeseni 1:4). De asemenea, ordinea este inversata cand vine vorba de partea lui Dumnezeu : alegerea (sau predestinarea) - chemarea. Alegerea noastra este un act suveran al lui Dumnezeu. Ea a avut loc inainte ca lumea sa fie chemata la existenta. Dar chemarea noastra, din intuneric la lumina Sa minunata, a avut loc in timp (1 Pet. 2:9) ; Rom. 8:29, 30). Atunci cand acest aspect este pus inaintea noastra, totul devine atat de sigur - atat de sigur incat lantul de aur din Romani 8 se sfarseste cu aceste cuvinte : "I-a si glorificat".
Acum urmeaza siguranta pretioasa : "Caci, facand acestea, nu va veti impiedica niciodata". Ce incurajare ! Dumnezeu ne pazeste (Iuda 24), ne pazeste pe aceasta cale si in acest fel. Sa veghem numai de a trai in lucrurile care ne-au fost prezentate la versetele 5 la 7 : facand progrese in incercarea noastra de a adauga aceste diferite caractere unele la altele ! Vom experimenta atunci si tripla protectie a lui Dumnezeu despre care vorbeste psalmistul in Psalmul 121 : vom fi paziti de orice rau, sufletul nostru va fi pazit si El va pazi iesirea noastra si intrarea noastra - "de acum si pentru totdeauna".
8.6 Intrarea in Imparatia eterna
Cu versetul 11, care incheie introducerea epistolei, privirile noastre sunt efectiv indreptate in eternitate :
"Caci astfel vi se va da din belsug intrarea in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (v. 11).
Cuvantul redat prin "a da" este acelasi ca cel care este tradus prin "a aduga" la versetul 5 : Daca "adaugam" (sau : oferim) aceste lucruri unele la altele, si daca ele sunt din belsug in noi sau intr-un mod crescator, Dumnezeu "da" (sau : ofera) atunci si ceva din belsug : intrarea in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Lucrul acesta arata ca va fi atunci o dreapta rasplatire pentru fiecare pas facut in credinciosie pe calea lui Dumnezeu aici jos. Ce valoare va avea atunci viata noastra pe scena pamanteasca ! Cat de mult ar trebui sa ne faca sa traim mai mult pentru Dumnezeu, pentru a-I face placere ! Raspunsul lui Dumnezeu va fi etern.
Petru vorbeste despre Imparatie, nu de adunare sau de familia lui Dumnezeu. In acestea din urma, Dumnezeu a dat prin harul Sau la fiecare din ai Sai un loc egal, si astfel, Petru nu ar putea sa vorbeasca de o intrare din belsug in casa Tatalui. Acolo, cu totii suntem doar "copii". Nu poti fi copil mai mult sau mai putin. Ori esti, ori nu esti.
In ceea ce priveste Imparatia este diferit. Acolo vor fi diferente, care corespund cu credinciosia care a fost manifestata fata de Numele Sau aici jos. Si dupa cum, prin harul lui Dumnezeu, vom avea un loc comun in gloria cereasca, de asemenea, potrivit guvernarii lui Dumnezeu, un loc diferit, drept si, prin urmare, inegal ne va fi atribuit in Imparatia Domnului.
In acest sens, este necesar sa se faca distinctie intre ceea ce este exclusiv rodul lucrarii lui Hristos si ceea ce este, intr-o anumita masura, si cel al propriei noastre lucrari. Cu toate acestea, titlurile si demnitatile din Imparatie, oricat de mari ar fi ele, nu intra in discutie atunci cand este vorba de Tatal si de relatiile noastre cu El ca atare. Privilegiul de a fi copii ai familiei divine, madulare ale trupului lui Hristos si de a face parte din mireasa cereasca a Domnului este har pur si nu depinde in niciun fel de lupta sau credinciosia noastra. Acesta este, fara indoiala, cel mai inalt aspect.
Cu toate acestea, vor exista lucruri foarte pretioase care reprezinta in mod clar un raspuns la credinciosia manifestata. Piatra alba, cu un nume nou scris pe ea, pe care nimeni nu-l cunoaste, decat cel care o primeste (Apocalipsa 2:17), este marturia aprobarii Domnului, si vorbeste de comuniunea ascunsa a inimii cu El. Dar aceasta piatra depinde in mod evident de ceea ce Domnul gaseste in noi ceva de laudat. De asemenea, cununile pe care le vom purta atunci trebuie sa fie dobandite aici jos. Prin urmare, pozitia noastra in Imparatia eterna a Domnului nostru va fi determinata de masura identificarii noastre cu El si interesele Lui aici jos.
Aceasta Imparatie eterna nu are in sine nimic trecator, aceasta nu este Imparatia milenara, in ciuda tuturor binecuvantarilor sale. Predarea acesteia potrivit cu 1 Corinteni 15:24 nu va schimba cu nimic Imparatia eterna despre care este vorba in versetul nostru. De asemenea, acest aspect etern al Imparatiei este prezentat in Apocalipsa 22 ; despre robii care se afla acolo se spune ca : "vor imparati in vecii vecilor" (v. 5). Va fi deci o Imparatie neschimbatoare (imuabila), despre care nu ni se mai spune nimic in plus. Dar stim aceasta : Domnul nostru Isus Hristos va fi centrul etern si, cu privire la noi, ne va fi data o intrare in aceasta Imparatie.
Prin "intrare", nu trebuie sa ne imaginam numai o usa sau un portal prin care se trece. Este vorba mai degraba de un act de a intra sau de a patrunde. Si cand vom intra in Imparatia etrana a Domnului nostru ? La moartea noastra sau atunci cand va veni sa ne ia le El, fie prin rapire, fie prin inviere ?
Mi se pare ca intrarea in Imparatia eterna nu priveste in mod direct nici moartea noastra, nici invierea noastra. Bineinteles, prin una ca si prin cealalta suntem introdusi in prezenta Domnului si, prin urmare, si in acest domeniu asupra caruia El are controlul pentru eternitate si pe care nu-l vom mai parasi niciodata. Dar autorul se gandeste in mod clar la timpul prezent si zice : Daca faceti "aceste lucruri" si traiti in ele, chiar prin acest fapt, deja de aici, intrarea in Imparatia eterna a Domnului nostru va va fi data din belsug. Lucrul acesta inseamna ca credinciosul care umbla cu Dumnezeu este facut capabil intr-o mare masura sa anticipeze gloria viitoare a Imparatiei si sa se bucure de ea inca de astazi. El se stie pe calea care duce acolo, inima sa priveste de departe si este in armonie cu ceea ce il asteapta acolo. Dumnezeu nu are nimic ce sa reproseze unui astfel de crestin ; dimpotriva, in caile Sale guvernamentale, ii deschide larg intrarea in aceasta Imparatie minunata.
Ce parte binecuvantata, scumpi prieteni ! Vrem sa lasam iubirea de lume si ambitia sa ne lipseasca de ea ? Sa fim siguri : va veni timpul cand vom regreta profund si vom zice : "Ah ! numai daca as fi trait mai mult pentru Hristos, Mantuitorul meu, in loc sa ma conformez atat de mult cu lumea, sa fi fost atat de rece, atat de superficial, atat de impartit !"
Inca odata : raspunsul lui Dumnezeu la credinciosia manifestata astazi va fi etern.
9 Trezirea memoriei - prin amintire
La inceputul celei de-a doua epistole a sa, apostolul Petru insista mult asupra expresiei "aceste lucruri". In total el o foloseste de cinci ori in primele cinsprezece versete. In versetele 5 la 7, el arata ceea ce intelege prin aceste cuvinte. Este vorba de sapte elemente de care ne-am ocupat mai inainte si care constitue viata de credinta crestina ca atare. Dupa ce a prezentat "aceste lucruri", apostolul revine la ele deja de trei ori in versetele care urmeaza imediat, 8, 9 si 10. Si am vazut ca daca vrem sa traim fericiti ca crestini, ele trebuie sa fie "in noi", sa "prisoseasca", si sa le "facem".
Autorul continua acum acest gand si vine sa vorbeasca pentru a patra oara despre "aceste lucruri" :
"De aceea, ma voi stradui sa va amintesc intotdeauna aceste lucruri, desi le stiti si sunteti intariti in adevarul pe care il aveti" (v. 12).
Apostolul tine mult sa aminteasca credinciosilor marile adevaruri crestine, desi ei le stiau. In aceste versete, el vorbeste de cel putin trei ori de aceasta amintire : "sa va amintesc" - "sa va trezesc prin aducere-aminte" - "sa va aduceti aminte de aceste lucruri".
Mai departe, chiar caracterizeza cele doua epistole ale sale in acest fel : "In amandoua va trezesc intelegerea curata, prin aducere-aminte (sau : amintindu-va de aceste lucruri)" (3:1). Petru nu avea deloc intentia sa le prezinte ceva nou. El vrea sa le aminteasca de ceea ce ei stiau deja, de ceea ce erau intariti ca fiind primit din partea lui Dumnezeu.
In general, amintirea repetata a lucrurilor cunoscute nu ni se pare deosebit de importanta, nici de dorit. Dar ne inselam. Adresandu-se filipenilor, Pavel le scrie : "Sa va scriu aceleasi lucruri, mie nu-mi este greu, iar voua va este de folos (sau : "pentru siguranta voastra")" (Filipeni 3:1). Aceasta inseamna ca faptul de a se repeta in ceea ce le-a scris era pentru siguranta lor. Dupa inviere, ucenicii L-au cautat pe Domnul Isus intr-un loc gresit : printre morti. Cum era posibil aceasta ? Femeile venite la mormant au uitat cuvintele Domnului lor si cei doi ingeri a trebuit sa le spuna : "Amintiti-va cum v-a vorbit, pe cand era inca in Galileea..." (Luca 24:6). Apoi este adaugat : "Si ele si-au adus aminte de cuvintele Lui". Mai tarziu, Domnul Insusi aminteste ucenicilor Sai ceea ce le-a spus mai inainte : "Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus pe cand eram inca impreuna cu voi..." (v. 44).
Uitand, pierdem enorm. Asadar, amintirea lucrurilor cunoscute odata este de toata importanta. Asa cum arata clar pasajele citate, ea (amintirea, n.t.) este produsa de cuvintele rostite initial. In general putem spune : prin Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvantul, prin care am primit adevarul, este, de asemenea, mijlocul prin care aceasta ni se aminteste permanent. Nu exista nicio alta autoritate divina. De aceea, apostolul Petru avea atat de mult pe inima sa le scrie nu ceva nou, ci sa le aminteasca Cuvantul adevarului pe care ei l-au primit.
Cand vorbim despre uitare, nu ar trebui sa ne gandim pur si simplu la o memorie slaba. Uitand adevarurile care au fost cunoscute odata are cauze mult mai profunde, morale. Am vazut-o deja in capitolul nostru, cand apostolul a vorbit despre uitarea de curatirea pacatelor de altadata (v. 9). De asemenea, evreilor credinciosi li se reproseaza ca au uitat indemnul care le vorbea ca unor fii (Evrei 12:5). Si, referitor la credinciosii din Galatia, apostolul Pavel nu putea decat sa ramana surprins ca ei s-au aratat atat de repede gata sa abandoneze principiile fundamentale ale Evangheliei (Galateni 1:6).
Uitam repede ceea ce nu ni se pare deosebit de pretios. Iata despre ce este vorba. Astfel, invatam cata nevoie avem sa fim mereu treziti din nou prin aducerea-aminte a adevarului in mintea noastra, pentru ca el sa ramana pretios sau sa redevina pentru noi.
Petru vorbeste despre "adevarul prezent (sau : "pe care il aveti")". La ce se refera el ? Cu siguranta, el vorbeste despre adevarul crestin in contrast cu ceea ce a fost revelat altadata sub vechiul legamant. Este evident ca intreaga Biblie este Cuvantul lui Dumnezeu, si, de asemenea, ca "toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise pentru invatatura noastra" (Romani 15:4). Am putea noi, de exemplu, sa trecem peste instructiunile morale ale Vechiului Testament ? Sau peste tipuri (imagini, n.t.) ? Sau peste profetii ? Fiecare timp sau epoca a avut un "adevar prezent", si noi trebuie sa-l apreciem si sa scoatem folos din el pentru noi. Dar a existat pericolul, si exista intotdeauna, de a pierde din vedere binecuvantarile tipic crestine care caracterizeaza perioada actuala. Nu a putut sa aiba loc nicio revelatie perfecta a lui Dumnezeu inainte ca Hristos sa vina in lume si ca El sa-L glorifice pe Dumnezeu aici jos, in viata si in moartea Sa. Hristos este aceasta revelatie, si noi o gasim in Noul Testament.
Ar putea spune apostolul si despre noi ca suntem intariti in adevarul prezent (sau : pe care-l avem, n.t.) ? In orice caz, Dumnezeu vrea ca sa cunoastem lucrurile care ne sunt date de El (1 Corinteni 2:12). Nu vom putea fi fericiti altfel.
Cu toate acestea, este cineva care se impotriveste permanent. Cu siguranta, diavolul nu ne poate rapi binecuvantarile in sine, dar el poate sa ne ia bucuria. Si aceasta este ceea ce apostolul are inainte ochilor atunci cand continua :
"Dar socotesc drept, cat timp sunt in cortul acesta, sa va trezesc prin aducere-aminte (sau : "amintindu-va aceste lucruri", n.t.) (v. 13).
Atat timp cat el era in viata, socotea ca este drept, ca fiind de datoria lui, sa-i trezeasca pe credinciosi, amintindu-le aceste lucruri. Modul de exprimare al apostolului este interesant. Dupa imaginea de uitare, el foloseste acum pe cea de somn. Prin aducere-aminte trebuie sa fim treziti din letargia spirituala (somnolenta, inertia, apatia) in care cadem atat de usor prin influenta lui Satan si a lumii al carei stapanitor este. Cuvantul folosit este puternic ; el este folosit in Ioan 6 pentru a descrie marea care "s-a ridicat (sau : s-a agitat", n.t.) printr-un vant puternic (v. 18). Uneori, si noi avem nevoie de o agitare. Dumnezeu poate sa se foloseasca de un "vant puternic" pentru a ne aduce-aminte de binecuvantarile noastre. Acceptati-l ! Vom fi mult mai bogati de cat eram inainte (comp. Evrei 12:11).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu