Translate

joi, 21 ianuarie 2021

 


                                            CRESTIN SI FERICIT ?

                                                         Comentarii practice din 2 Petru 1

                                                                        - VI -


     Christian Briem


     9.1     Timpul dezbracarii de "cortul" sau

     Petru nu vedea doar pericolele la care erau expusi copiii lui Dumnezeu ; de asemenea, el era constient ca nu dispune de prea mult timp pentru slujba lui. Toate acestea dadeau cuvintelor sale o solemnitate apasatoare.
     "Stiind ca dezbracarea de cortul meu este grabnica, dupa cum mi-a aratat si Domnul nostru Isus Hristos" ( v. 14).
     Eu sunt intotdeauna impresionat de expresia "dezbracarea de cortul meu". Urmarind termenul scripturistic intr-un alt pasaj (2 Corinteni 5:1, 4), Petru considera trupul sau doar ca un "cort", ca o locuinta provizorie pentru aceasta scurta viata. El stie ca este in calatorie spre patria cereasca, eterna ; si atunci cand moartea se apropie, ea nu este pentru el decat momentul dezbracarii cortului sau.
     Credinciosul nu trebuie sa se teama de moarte. Ea inseamna pentru el doar parasirea a ceea ce este muritor. Ce poate face moartea decat sa ne deschida usa acelui domeniu unde ea nu mai are nicio putere ? Astfel, noi putem striga triumfatori inca de acum : "Unde iti este boldul, moarte ? Unde iti este victoria, moarte ?" (1 Corinteni 15:55). A scoate o haina, a fi "dezbracat", a parasi un cort darapanat -, asa este moartea pentru un copil al lui Dumnezeu.
     Chiar imprejurarile cu privire la moartea sa nu-l tulbura pe apostol. El este perfect de clar cu privire la ceea ce il astepta. Atunci cand, increzandu-se inca in propriile sale puteri, s-a declarat gata sa-si de viata pentru Invatatorul sau, Acesta i-a spus : "Unde Ma duc Eu, tu nu Ma poti urma acum, dar mai tarziu Ma vei urma" (Ioan 13:36), si anume in moarte.
     Apoi, la Marea Tiberiadei, Domnul inviat i-a aratat ce fel de moarte avea sa aiba : "Cand erai mai tanar, te incingeai singur si umblai unde voiai; dar, cand vei imbatrani, iti vei intinde mainile si altul te va incinge si te vei duce unde nu voiesti" (Ioan 21:18). Nu este o aluzie clara la o moarte violenta, de martir ?
     Acum Petru este batran, si el stie ca momentul dezbracarii de cortul sau va veni curand sau dintr-o data. "Domnul nostru Isus Hristos" - sa remarcam titlul complet pe care il foloseste pentru Domnul - i-a aratat. Chestiunea de a sti daca aceasta se refera la cuvintele Domnului de la Marea Tiberiadei sau la o alta revelatie, mai tarzie, care nu ne este transmisa, depinde de felul in care s-a tradus cuvantul grec " tachinós" la versetul 14. De fapt, el semnifica atat : "curand, aproape, imenent" cat si "rapid, promt, dintr-o data". Acest termen nu se intalneste decat de doua ori in Noul Testament, si al doilea loc se gaseste, de asemenea, in epistola noastra, in primul verset din capitolul 2. Acolo, el are in mod clar sensul "rapid, dintr-o data, grabnic" : "o grabnica pieire". Din aceasta putem deduce ca, in versetul de care ne ocupam, la fel, Petru vorbeste nu doar de moartea sa apropiata, ci de moartea sa dintr-o data, grabnica, si ca el se refera deci la cuvintele Domnului care ne sunt relatate in Ioan 21.
     Slujba lui printre sfinti avea sa se sfarseasca brusc, dintr-o data. Intelegem noi seriozitatea acestor cuvinte ? Dintr-o data, destinatarii epistolei sale nu au mai putut auzi glasul acestui pastor preocupat de binele turmei. Ce provocare pentru inimile lor, dar si pentru ale noastre !
     Pe de alta parte, vedem aici harul minunat al Domnului Isus. Atunci cand slujitorul Sau era mai tanar, el gandea ca Il poate urma pe Invatatorul sau in moarte prin propriile sale puteri. Dar aceasta s-a sfarsit printr-un esec total, prin cumplita tagaduire a Celui pe care Il iubea atat de mult. A pierdut cea mai buna ocazie de a-L glorifica pe Domnul sau in fata mortii. Era pierduta pentru totdeauna aceasta ocazie ? Asa parea sa fie cazul dupa rastignirea si ingroparea Domnului. Dar apoi, prin cuvintele citate mai sus, Domnul inviat, in bunatatea Lui, i-a dat slujitorului Sau o noua sansa pentru timpul cand va ajunge batran. El i-a zis cam asa : "Cand va veni ziua aceea, Simon, iti voi da harul sa Ma glorifici in acelasi fel in care tu ai esuat altadata. Urmeaza-Ma !"
     Acum acest om a devenit batran, si Il urmase cu credinciosie pe Domnul sau zeci de ani. Pentru aceasta ultima mare incercare el se bazeaza pe credinciosia si harul Celui care i-a oferit inca odata aceasta ocazie sa moara pentru El.
     Cu toate acestea, intre noi si Petru exista o diferenta esentiala, chiar daca avem multe de invatat de la apostol si de la credinta lui. Acest slujitor al Domnului avea o declaratie clara din partea Domnului cu privire la sine si cu privire la sfarsitul vietii lui : nu numai ca va ajunge la o varsta inaintata, dar si ca Il va glorifica pe Domnul printr-o moarte speciala (Ioan 21:19). Si astfel, in toti anii slujirii sale, Petru a asteptat moartea sa (violenta) cu incredere in cuvantul Domnului sau - intr-o pace profunda.
     In ce ne priveste, ca principiu, noi nu asteptam moartea. Speranta noastra este mai degraba determinata de venirea Domnului pentru a-i rapi pe sfinti. Domnul nu ne-a vorbit despre moartea noastra, ci ne-a vestit revenirea Sa. Desigur, El poate astazi, de asemenea, sa dea unuia din ai Sai pe care il va lua la El prin moarte, certitudinea ca, in cazul sau particular, acesta va fi drumul. Pavel, de asemenea, a avut aceasta certitudine spre sfarsitul vietii lui (Fapte 20:29 ; Filip. 2:17 ; 2 Tim. 4:6). Dar aceasta este diferit de ceea ce vedem la Petru.


     9.2     "Dupa plecarea mea"

     Apostolul va vorbi pentru a cincea si ultima oara de "aceste lucruri", subliniind prin aceasta inca odata importanta lor :
     "Dar ma voi stradui ca si dupa plecarea mea sa puteti oricand sa va aduceti-aminte de aceste lucruri" (v. 15).
     La versetul 13, apostolul vorbeste de perioada in care era inca in viata ; la versetul 14, de moartea sa apropiata sau brusca ; si acum, la versetul 15, el arata timpul care va urma dupa moartea sa. Avand in vedere acest timp bine definit, el ia masuri pentru a pune pe credinciosi in stare sa-si aminteasca atunci de aceste lucruri. In ce mod o face ?
     Sa vedem mai intai ce nu face sau cum nu procedeaza. El nu le incredinteaza unui succesor. Gandul unei succesiuni apostolice omenesti ii este la fel de straina ca si apostolului Pavel (comp. 20:29). El nu desemneaza pe nimeni care sa continue lucrarea sa dupa moartea lui. Nici nu ii recomanda pe credinciosi adunarii lui Dumnezeu, ca si cum ea ar putea sa-i inlocuiasca pe apostoli. Nu, masurile pe care le ia sunt de a scrie aceste scrisori, astfel incat dupa plecarea sa sfintii sa gaseasca ceva de la el, care sa le aminteasca de invataturile pe care el le-a dat. Altfel spus : in vederea mortii sale, el intemeiaza credinta sfintilor pe Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu.
     Aici avem un fapt de-o importanta foarte mare. Temelia credintei noastre si regula vietii noastre nu se gasesc decat in Cuvantul scris al lui Dumnezeu. Ca si Petru, Pavel a vazut, de asemenea, apropiindu-se sfarsitul slujbei sale si era constient de inaintarea raului. Cui i-a incredintat el pe sfinti ? "Si acum va incredintez lui Dumnezeu si Cuvantului harului Sau, care poate sa va zideasca..." (Fapte 20:32). Si, cu putin inaintea mortii sale de martir, in ultima sa epistola inspirata, acelasi apostol atragea atentia preiubitului sau copil, Timotei, asupra Sfintelor Scrieri care doar ele pot da intelepciune spre mantuire prin credinta care este in Hristos Isus (2 Timotei 3:15). 
     De asemenea, este foarte semnificativ ca, in ultima lor epistola, cei doi apostoli au insistat asupra inspiratiei Sfintei Scripturi. "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu" (2 Timotei 3:16). Iata cum se exprima Pavel in fata  invatatorilor care voiau sa-i intoarca pe oameni de la adevar si sa-i indrepte spre basme. Petru vede, de asemenea, invatatori falsi ridicandu-se printre sfinti (2 Petru 2:1) ; astfel incat la sfarsitul primului capitol el spune : "Caci profetia n-a fost niciodata adusa prin vointa omului, ci oameni sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit condusi de Duhul Sfant" (v. 21).
     Sa retinem ca fiecare dintre cuvinte sunt inspirate de Dumnezeu si nu doar gandurile. Versetul 13 din 1 Corinteni 2 stabileste clar : "...despre care si vorbim, nu in cuvinte invatate prin intelepciune omeneasca, ci in cele invatate de Duhul, explicand cele spirituale prin mijloace spirituale". Avem aici definitia oferita de Noul Testament a ceea ce noi numim : "inspiratia verbala a Sfintei Scripturi".
     Cand Petru, facand aluzie la moartea lui, vorbeste despre "plecarea" sa, foloseste un cuvant foarte interesant : "exodos". Cititorul va fi observat fara indoiala ici si colo pe usi sau iesiri cuvantul "EXIT" (iesire). Evanghelistul Luca se foloseste de acest cuvant cand descrie scena de pe muntele transfigurarii (Luca 9:31) - o scena la care Petru, de asemenea, face aluzie mai departe. Moise si Ilie "vorbeau despre moartea Sa (in nota de subsol : literal : iesire, plecare), pe care urma s-o implineasca in Ierusalim". Si ce iesire a fost cea a Domnului ! Moise, cu siguranta, nu si-a "implinit iesirea" intr-un mod perfect : a murit in pustie, deoarece a vorbit nechibzuit cu buzele sale (Psalmul 106:33) ; el nu a putut intra in tara. Nici Ilie nu si-a sfarsit alergarea de-o maniera ireprosabila : a indraznit sa acuze pe poporul lui Dumnezeu (1 Imp. 19:10, 14 ; Rom. 11:2-4) ; a trebuit sa-si unga imediat succesorul. Dar Domnul Isus a "sfarsit" lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca (Ioan 17:3). Nu a fost niciun esec la El, nicio umbra. "Plecarea" Lui a corespuns in totul gandului lui Dumnezeu. Si Petru, de asemenea, asteapta sfarsitul fara teama. Pentru el, este vorba numai de dezbracarea cortului sau, pentru a fi absent in trup si prezent cu Domnul (2 Corinteni 5:8).
     Intr-un fel sau altul, vom cunoaste si noi intr-o zi "plecarea". Sa putem spune atunci impreuna cu apostolul Pavel : "M-am luptat lupta cea buna, am terminat alergarea, am pazit credinta" (2 Timotei 4:7) ! Orice altceva va fi fara importanta.


     10     Nu basme (sau, fabule), ci o revelatie divina

     Apostolul face totul pentru a arata sfintilor siguranta fundamentelor divine ale credintei lor. Acestea nu se bazeaza pe basme iscusit alcatuite, prin care deja altadata falsii invatatori au cauzat pagube mari (2:1), ci pe revelatia divina. Pentru a-si sustine afirmatia, Petru vorbeste acum despre ceea ce a trait impreuna cu Iacov si Ioan pe muntele transfigurarii - fapte care ar putea fi atestate din gura mai multor martori. Acesta este fara indoiala motivul pentru care el nu se mai exprima la singular, ci la plural.


     10.1     Pe muntele cel sfant

     "Caci v-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Caci El a primit de la Dumnezeu Tatal onoarea si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata : "Acesta este Fiul Meu Preiubit in care Eu Imi gasesc placerea". Si noi am auzit acest glas venit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant" (V. 16-18).
     Venirea lui Hristos, domnia Lui aici jos in putere si glorie, impreuna cu sfintii Sai, nu sunt basme. Dimpotriva, acestea sunt realitati importante, a caror lumina si stralucire sunt potrivite pentru a ne incuraja inimile pe calea, adesea dificila, pe care ne-am angajat.
     Intr-adevar, inainte de a-i lua altadata pe cei trei ucenici impreuna cu El pe muntele cel sfant, Domnul Isus le spusese intr-un anumit fel : "Eu voi suferi si voi fi respins, si cel care vrea sa Ma urmeze trebuie sa se astepte sa aiba parte de aceleasi lucruri (comp. Luca 9:22-26). Dar apoi, i-a facut sa intrevada sfarsitul : "Sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu" (v. 27). Si astfel, pe muntele transfigurarii, le-a aratat o imagine a Imparatiei "in miniatura".
     Ceea ce acesti trei oameni au vazut si auzit pe munte nu a fost decat revelatia gloriei supreme acordate lui Hristos respins ; a fost, de asemenea, o imagine informativa a gloriei Sale in Imparatia viitoare, atunci cand orice suferinta si orice dispret vor inceta pentru totdeauna. De asemenea, apostolul exprima diferenta cu prima venire a Domnului (cand a suferit si a murit) prin cuvintele : "puterea si venirea (sau : prezenta) Domnului nostru Isus Hristos". Mentiunea "puterea" alaturi de "venirea" arata clar ca nu este vorba aici de venirea Domnului pentru rapire. In schimb, cand "venirea" este numita singura si nu este limitata de adaugiri care sa indice puterea sau manifestarea, ca regula generala este vorba despre rapire (de exemplu, 1 Corinteni 15:23 spre deosebire de 2 Ioan 2:28). 
     Scena de pe muntele transfigurarii nu trebuie inteleasa ca o aluzie la eternitate - caci atunci Hristos va incredinta Imparatia lui Dumnezeu si Tatal Sau (1 Corinteni 15:24) - , ci ea ofera o imagine a Mileniului, ea constitue o profetie atat pentru ochii cat si pentru urechile lui Petru si a celor care erau impreuna cu el.
     Ea Il arata pe Fiul Omului in gloria Sa, inconjurat de sfintii Sai ceresti. Unii (reprezentati prin Moise) au trecut prin moarte si au inviat. Altii (reprezentati prin Ilie) au fost rapiti fara sa vada moartea. Impreuna cu Isus, ei au intrat impreuna in "nor", in imediata apropiere a lui Dumnezeu, Tatal. Sfintii Sai pamantesti (reprezentati prin Petru, Iacov si Ioan), vor fi sub stralucirea gloriei Sale - in trupuri naturale pe pamant. Ei vor fi sub influenta acestei glorii, vor putea veda si auzi ceva, dar ei insisi nu vor avea parte de ea. Faptul ca cei trei ucenici s-au temut cand Moise si Ilie au intrat in nor impreuna cu Domnul (Luca 9:34), arata, de asemenea, in mod clar ca nu este posibil de suportat gloria cereasca intr-un trup natural.
     Din "gloria minunata", glasul Tatalui s-a facut auzit : "Acesta este Fiul Meu Preiubit; de El sa ascultati". Dumnezeu va aduna toate lucrurile impreuna (sau : "sub un cap") in Hristos (Efeseni 1:10) - in Persoana in care a gasit o asemenea placere.
     Dar aici se pune o intrebare : Nu este Domnul suficient pentru a ne umple inimile de o bucurie profunda, de o fericire de nedescris ? Poate cineva sa pretinda un loc acolo ? Dragostea si gloria Lui ne apartin. Nu este aceasta suficient pentru a ne face perfect fericiti ?


     10.2     Cuvantul profetic

     De la scena glorioasa de pe muntele cel sfant, de la aceasta scurta privire asupra Imparatiei viitoare, apostolul trece destul de brusc la cuvantul profetic :
     "Si noi avem  (facut, n.t.) mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua (Luceafarul) de dimineata in inimile voastre" (v. 19).
     De ce aceasta trecere rapida are un subiect nou ? Se pare ca exista doua motive. Mai intai, transfigurarea (schimbarea la fata, n.t.) de pe muntele cel sfant confirma profetiile Vechiului Testament. Profetii au vorbit despre aceasta glorie si despre Imparatie, si scena minunata a dat cuvintelor lor o confirmare viabila. Era clar ca predictiile erau absolut sigure in ele insele. Dar, data fiind moartea umilitoare a lui Hristos, I S-a parut bine lui Dumnezeu, in intelepciunea Sa, de a confirma adevarul celei de-a doua veniri a Domnului si a Imparatiei Sale prin transfigurare. In acest sens, avem cuvantul profetic facut "mai tare".


     10.3     Lumina "lampii"
     
     Dar, al doilea motiv, cuvantul profetic este, de asemenea, o "lampa", a carei lumina nu o putem neglija. Si ce vedem mai intai la aceasta lumina ? Ca Fiul Preiubit, Imparatul Imparatiei, va fi intre timp respins. Lumea a refuzat sa-L recunoasca, si profetiile Vechiului si Noului Testament vorbesc de asemenea de aceasta respingere. Vom privi imediat mai deaproape acest aspect si consecintele lui.
     Dar in toate acestea este potrivit sa fim condusi de Cuvantul scris si nu de opiniile oamenilor. De asemenea, el adauga : "...la care bine faceti ca luati aminte". Sa nu ne multumim doar sa citim aceste cuvinte, ci sa le acordam atentie si sa ramanem la ele. Aceasta este semnificatia completa a cuvantului grec. Dumnezeu doreste ca cuvantul profetic sa atinga constiintele noastre si sa aiba efecte asupra vietii noastre.
     Il vom intelege mai bine daca ne amintim inca odata de continutul dublu al acestui cuvant. Un verset din prima epistola a lui Petru ne da un ajutor pretios in aceasta privinta. Este vorba despre Duhul lui Hristos, Duhul profetic, prin care profetii Vechiului Testament au dat marturie despre Hristos. Si despre ce au marturisit ei ? "Suferintele lui Hristos si gloriile de dupa acestea" (1:11). Acestea sunt cei doi pivoti ai profetiei. Se aseamana ca doua piscuri care, vazute de departe, par a fi foarte apropiate unul de altul. Dar, apropiindu-ne, descoperim ca o vale larga le separa. Aceasta "vale" este perioada actuala a harului. Ea ("valea", harul, n.t.) nu a facut obiectul profetiei Vechiului Testament. Oricat de departe ar fi privit, profetii nu puteau sa discearna. In schimb, noi traim in acest timp si privim retrospectiv unul din piscuri si prin anticipatie pe celalalt.
     Cuvantul profetic arata deci nu doar gloria viitoare a lui Hristos in Imparatie, dar si suferintele Sale si respingerea Sa pe pamant. El arata starea lumii, denunta falsa ei religie si prezinta cursul si sfarsitul ei. El arata ca o lampa, si aceasta are o valoare mare in timpul noptii care a inceput cu lepadarea lui Hristos. El lumineaza aceasta scena intunecata ; si facem bine ca luam aminte la el. Caci nu se poate dispretui fara pierdere lumina pe care el o arunca asupra lumii care va fi in curand judecata.
     "Lampa" este pentru noapte, pentru a lumina intunericul spiritual din aceasta lume condusa de Satan, stapanitorul ei (Efes. 6:12 ; Ioan 12:31). Aprecierea noastra fata de ceea ce este lumea ar trebui sa se bazeze pe lumina pe care "lampa" Cuvantului lui Dumnezeu ne-o da in aceasta privinta si nu pe pozitiile inalte ale celor care se gandesc la progres in lume. Si astfel, aceasta lumina ne va oferi, de asemenea, un motiv pentru a ne separa de acest sistem nelegiut. "Toate acestea deci urmand sa fie descompuse, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, in purtare si in evlavie" (3:11) !


     10.4     Lumina "zilei"

     Profetia se ocupa in principal de pamant, de iudei, de natiuni, de orice rau aici jos, de venirea Domnului pentru judecata. Dar toate acestea nu fac obiectul inimii noastre, nu constitue speranta tipic crestina. Chiar restaurarea lui Israel si intemeierea Imparatiei nu fac obiectul. Exista o lumina mult mai inalta, o speranta mai buna, iar Petru vorbeste si despre asta : "...pana se va ivi ziua si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre". 
     Sa nu gandim ca Petru vrea sa spuna aici : "Pana cand Hristos va rasari ca soarele dreptatii, cu vindecarea in aripile Sale", dupa expresiile ultimului profet al Vechiului Testament (Maleahi 4:2). Atunci se va vorbi cu adevarat de "ziua Domnului", dar aceasta inca nu a venit. Observam din nou ca in versetul nostru articolul hotarat dinaintea "zilei" este pus intre paranteze (*) (deoarece in original nu este articol). Astfel, Petru nu zice : "pana va veni ziua", ci : "pana se va ivi ziua". El vorbeste despre zori, despre rasaritul zilei in inima. Copiii lui Dumnezeu sunt ai "zilei", ei sunt "fii ai luminii si fii ai zilei" (1 Tesaloniceni 5:4-8).
     Prin urmare, in ceea ce priveste speranta lor, lumina zilei (sau : ziua) ii lumineaza deja, inainte de venirea zilei in sine. La fel cum zorile diminetii lumineaza mai intai varfurile muntilor inainte de a straluci in vale, tot asa si noi, in comuniune cu Dumnezeu si despartiti de lume, vom fi umpluti de lumina si gloria diminetii inainte ca ea sa rasara pentru acest sarman pamant. Ce bucurie experimentam noi inca de acum - o bucurie si o fericire despre care lumea oarba nu cunoaste nimic !   

     (*) In fr. articolul se pune inainte : "le jour" = "ziua"; in cazul de fata in Biblia fr. "cuvantul "ziua" este redat astfel (le) jour = zi, ziua !

     
     10. 5     Lumina "stelei de dimineata"

     Dar apoi, gasim si lumina "stelei de dimineata" (literal : distribuitor, furnizor de lumina, candelabru). Petru face aici pe scurt o aluzie la venirea Domnului pentru rapire. El spune aici cam asa : "Profetia este buna, dar exista ceva si mai bun : Domnul Isus Insusi va veni". El este obiectul inimii noastre si venirea Lui speranta noastra. Asa cum este "Radacina si Samanta lui David" pentru Israel, de asemenea, El este "steaua de dimineata" pentru inimile noastre (Apocalipsa 22:16).
     Ce lumina raspandeste in noi speranta intoarcerii Sale ! Inainte ca sa se iveasca ziua, El va veni ca steaua de dimineata. Noi Ii apartinem deja, in timp ce este inca intuneric, si vom fi rapiti la El inainte ca lumea sa-L vada. Aceasta doarme inca, in timp ce noi ne bucuram de El - noi Il cunoastem inainte de a-L vedea. Atunci cand El va rasari precum soarele, noi Il vom vedea in gloria Sa. chiar vom avea parte de aceasta impreuna cu El ; dar noi Il cunoastem deja - in spatele norilor.
     Noi stim ca partea noastra este sus impreuna cu Hristos. Si stim, de asemenea, ca inainte de a veni pentru a judeca lumea, El va veni pentru noi, ca sa ne ia la El in glorie. Noi nu asteptam niciun alt eveniment care trebuie sa aiba loc mai inainte. Nu asteptam nimic altceva decat venirea Domnului nostru. Daca realizam aceasta prin credinta, atunci steaua de dimineata a rasarit efectiv in inimile noastre.
     Exista un alt lucru care ar putea sa ne faca mai fericiti decat speranta de a-L vedea asa cum este ? Oh ! cititi pe fata Lui - care odata a fost "atat de desfigurata, mai mult decat a oricarui om" - cititi cat de mult ne-a iubit ! "Doamne Isus, vino din nou astazi !". 

                           .......................................................................................................       

          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze