Translate

vineri, 8 ianuarie 2021

 


                                          CRESTIN SI FERICIT ?

                                                         Comentarii practice din 2 Petru 1

                                                                     - IV -


     Christian Briem


     8     "Aceste lucruri"

     Dupa cum am vazut, in versetele 2 la 5 din capitolul 1, apostolul prezinta caracterele unei vieti de credinta. Sapte trasaturi trebuie sa rezulte din credinta in Hristos sau sa fie "adaugate la credinta noastra" : virtutea (sau : determinarea, energia spirituala), cunostinta, infranarea (sau : stapanirea de sine), rabdarea, evlavia, afectiunea frateasca si dragostea. Acestea sunt lucrurile pentru realizarea carora suntem indemnati sa "ne dam toata silinta".
     Pe masura ce aceste sapte roade ale vietii divine au fost plasate astfel inaintea noastra, cu siguranta ne-am plecat capul de multe ori cu umilinta inaintea Domnului, recunoscand cat de putin le-am manifestat ! Intr-adevar, aceste versete ne ofera numeroase motive de a ne cerceta si judeca pe noi insine. Sa luam timp s-o face, preaiubitilor ! Dar Domnul nu vrea sa ne descurajeze. Dimpotriva, in aceste versete care urmeaza, El ne da o incurajare clara si simtim ca avem nevoie de ea.
     Caracterele mentionate au avut o asa importanta pentru scriitorul sfant incat, de la versetul 8, el revine de cel putin cinci ori asupra a ceea ce el numeste "aceste lucruri" (v. 8. 9. 10, 12, 15).
     Deci, ne este greu sa putem subestima valoarea lor. Nici nu vom fi surprinsi ca apostolul arata acum ce rezultate produce faptul de a avea sau nu aceste lucruri. In ambele cazuri, exista rezultate sau consecinte, si acesta este punctul care va fi luat in considerare acum.


     8.1     Daca "aceste lucruri" sunt in voi

     Apostolul isi continua cursul gandului introducand un "caci" :
     "Caci, daca (in rom. lipseste "daca", n.t.) aceste lucruri, existand si prisosind in voi, va fac sa nu fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos" (v. 8).
     Am observat ca aici din nou apostolul vorbeste de cunostinta Domnului nostru Isus Hristos. Afirmatiile din acest verset sunt deci in legatura cu cunostinta Domnului nostru, adica cu discernamantul referitor la Persoana Sa. De aici rezulta totul. La versetul 2, Petru a inceput astfel : harul si pacea sunt inmultite "in cunostinta". De asemenea, ea este mijlocul de care Se foloseste Dumnezeu pentru a ne darui tot ceea ce priveste viata si evlavia : "prin cunostinta" (v. 3). Apoi cunostinta face parte din roadele vietii celei noi (v. 5). Si acum, la versetul 8, totul duce din nou la cunostinta Domnului nostru Isus Hristos : "in ce priveste cunostinta", sau "in vederea cunostintei". Aceasta ultima traducere pare sa corespunda mai bine gandului din pasaj : este vorba de a nu fi nici lenesi, nici neroditori in vederea cunostintei, sau pentru a ajunge cunostinta. Astfel, cunostinta Domnului Isus este inceputul, continuarea si scopul credintei crestine. Pavel vorbeste de acest scop in acesti termeni : "...sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si comuniunea suferintelor Lui" (Filipeni 3:10). Intrega fericire a crestinului, fiecare din binecuvantarile sale, sunt legate de cunostinta Domnului sau. Fara ea, nu exista nici crestere, nici rod pentru Dumnezeu.
     Aici trebuie luate in considerare doua aspecte. Primul este urmatorul : numai daca aceste lucruri sunt in noi, si intr-o masura din ce in ce mai mare, vom putea traversa in siguranta o lume in care Satan este dumnezeu si stapan si in care poftele pe de-o parte, si opozitia deschisa pe de alta parte, se unesc pentru a ne face lenesi si neroditori in ce priveste cunostinta lui Isus Hristos, Domnul nostru. Dar apoi - si acesta este al doilea aspect - trebuie sa-L pastram permanent pe Domnul Isus inaintea ochilor nostri si a umbla in comuniune cu El. Daca invatam zi de zi de la El, in comuniunea Lui, nu vom fi nici lenesi, nici neroditori in ce priveste discernamantul Persoanei Sale binecuvantate. Pe de-o parte parte, dupa cum am vazut, in cunostinta lui Dumnezeu si a lui Isus Hristos, Domnul nostru, vom gasi putere practica (v. 2, 3). Dar, pe de alta parte, daca aceste lucruri sunt in noi, vom patrunde mult mai profund in cunostinta lui Hristos. De asemenea, citim aici : "nici lenesi, nici neroditori in ce priveste (sau : pentru, in vederea) cunostinta Domnului nostru". Gasim, de asemenea, acest aspect si in Coloseni 3, unde este spus despre omul cel nou care se innoieste in cunostinta dupa chipul Celui care l-a creat (v. 10).
     Scopul tuturor interventiilor lui Dumnezeu fata de noi este sa ne faca sa-L cunoastem mai bine pe Hristos. Petru stia ca tot ceea nu conduce la o cunostinta mai profunda a Domnului Isus inseamna o pierdere pentru credincios. Suntem capabili, din punct de vedere moral, sa trecem prin aceasta lume in masura in care Il cunoastem pe Hristos.
     Sa ne oprim inca putin asupra cuvintelor lenesi si neroditori ! Dumnezeu nu vrea lucratori lenesi ("Mergi la furnica, lenesule", Prov.6:6) ; si daca El a facut din noi mladite care raman in vita, aceasta este pentru ca sa aducem rod. Domnul a zis : "In aceasta este glorificat Tatal Meu: ca aduceti mult rod" (Ioan 15:8). Dar, numai El este cel care poate sa judece daca cineva aduce rod sau este lenes si neroditor. Ce gand inviorator ! Cand egiptenii i-au lipsit pe israeliti de paiele necesare pentru facerea caramizilor si le-au impus o lucrarea mai grea pentru a-i face sa abandoneze gandul de a tine o sarbatoare pentru Dumnezeu lui Israel in pustie, fiii lui Israel au auzit din gura lui Faraon aceste cuvinte : "Sunteti lenesi, lenesi ! De aceea ziceti: Sa mergem sa jertfim Domnului !" (Exod 5:17). Si atunci cand Maria a varsat parfumul de mare pret peste Domnul ei, s-au gasit chiar printre ucenicii lui Isus unii care au calificat fapta sa "risipa" (Matei 26:8).
     Lumea nu intelege nimic din valoarea adorarii adevarate, si este umilitor ca unii crestini nespirituali nu au in general mai multa intelepcine si considera faptul de a se preocupa de Persoana lui Hristos ca ceva secundar, ca o pierdere de timp. In orice caz, atitudinea lor conduce la aceasta concluzie. Dar credinciosul care face progrese in calea si in cunostinta Domnului nu este nici lenes, nici neroditor in ochii lui Dumnezeu. Si in ziua lui Hristos, credinciosia - nu succesul - va fi rasplatita (2 Timotei 2:5 ; Luca 19:17). 


     8.2     Daca "aceste lucruri" lipsesc

     "Caci cel care nu are aceste lucruri este orb, are vederea scurta si a uitat curatirea de vechile lui pacate" (v. 9).
     Atunci cand a vorbit de aspectul pozitiv (cand "aceste lucruri" sunt prezente), apostolul a folosit pluralul : "in voi". Dar acum, in legatura cu partea negativa (cand "aceste lucruri" lipsesc), el foloseste singularul : "cel care". De asemenea, el trece de la "voi" personal la "cel" impersonal. Putem deduce ca el ilustreaza acum o stare anormala pentru un credincios, care se poate intalni totusi foarte bine in cazuri individuale.
     In aceasta privinta, expresiile folosite in Scriptura sunt foarte incurajatoare ; caci intr-un mod general, exista descrierea a ceea ce este normal pentru un crestin. Referitor la v. 14 din Romani 8 : "Caci toti cei care sunt condusi de Duhul lui Dumnezeu, acestia sunt fii ai lui Dumnezeu", cineva a pus odata autorului acestor randuri urmatoarea intrebare : Ce se intampla deci cu cei care nu se lasa condusi de Duhul : Dumnezeu nu-i considera atunci ca fii ai Sai ? Raspunsul a constat in principiul care tocmai a fost mentionat : Dumnezeu arata ceea ce este tipic si normal pentru copiii Sai. Dar El Se vede uneori constras, pentru a ne atentiona, de a prezenta ceea ce este rau si anormal. Acesta este tocmai cazul in versetul nostru.
     Este deci posibil ca un copil al lui Dumnezeu sa nu traiasca in aceste lucruri. Care va fi rezultatul ? Inainte de a aborda aceasta intrebare, vom sublinia din nou contrastul puternic dintre versetele 8 si 9. Autorul nu cunoaste decat aceste doua stari : "Aceste lucruri" sunt prezente sau ele nu sunt. Ne putem intreba : In practica, nu exista trepte ? Desigur ca exista. Dar Scriptura nu pune inaintea noastra "gama griurilor" (nuante diferite ale culori gri, n.t.), cu toate starile intermediare posibile.
     Trebuie sa invatam - si acesta este sensul acestui mod de prezentare - ca in lucrurile lui Dumnezeu nu exista oprire : a nu inainta inseamna a da inapoi. A nu creste, inseamna regres. In aceasta privinta, suntem precum luna : fie crestem, fie ne micsoram. Nu exista cale de mijloc
     De fapt, este imposibil de a trai in aceste lucruri fara a manifesta roadele corespunzatoare - la fel cum nu este posibil de a sta la soare fara a-i reflecta razele. Daca nu le reflectam, inseamna ca ne-am indepartat de soare !


     8.3     Orbire spirituala

     A nu umbla in comuniune cu Domnul duce la orbire spirituala. Puneti inaintea unui astfel de crestin adevaruri glorioase ale lui Dumnezeu - el nu le vede ! Si, prin urmare, inima sa ramane rece si nesimtitoare. Deja este destul de trist ca dumnezeul acestui veac a orbit gandurile necredinciosilor, pentru ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, sa straluceasca peste ei (2 Corinteni 4:4). Dar este inca infinit mai trist ca un copil al lui Dumnezeu, un credincios care, ca principiu, poate "vedea" (v. 6), ignora gloria Persoanei lui Hristos si adevarul lui Dumnezeu !
     Poate ca se mai gaseste inca, intr-o oarecare masura, o intelegere rationala a adevarurilor divine, dar inima nu le poate pricepe adevarata frumusete si valoarea lor.
     Ori, pentru a putea intelege binecuvantarile infinite ale crestinismului, este absolut necesar sa avem ochii inimii noastre luminati de Duhul Sfant (Efeseni 1:18). Acest lucru ramane intotdeauna adevarat si se aplica pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Dar, in versetul nostru, este vorba despre o orbire rezultata din ganduri lumesti. Am aratat deja mai inainte ca Dumnezeu nu ofera lumina celui care nu este dispus sa umble in ea.
     Vechiul Testament ne ofera mai multe exemple serioase in legatura cu subiectul nostru. Dupa pacatul sau cu Bat-Seba, nu a fost David orb fata de sine si fata de adevarul lui Dumnezeu ? El nu a inteles, nu a "vazut" ca era vorba despre sine decat atunci cand profetul Natan i-a zis fara ocolisuri : "Tu esti omul acesta !" ( 2 Samuel 12:7). Iar Balaam nu a ramas el orb fata de toata nebunia sa ? El vedea mai putin decat magarita pe care calarea (Numeri 22:23). Samson s-a lasat atras de pofta carnii si a pierdut nu doar puterea sa, dar si vederea . Filistenii i-au scos ochii. El nu stia ca Domnul Se indepartase de la el (Judecatori 16:20, 21). Mai tarziu, in istoria lui Israel, Dumnezeu a trebuit sa constate cu privire la poporul Sau apostat : "Efraim se amesteca impreuna cu popoarele; Efraim este o turta neintoarsa. Strainii i-au mancat puterea si el nu stie; da, perii albi s-au ivit ici si colo pe el si el nu stie" (Osea 7:8, 9). O astfel de ignoranta este orbire spirituala.
     Dupa calificativul de "orb", Petru aduga : "cu vederea scurta". Se gandeste el la un fel de prima faza a orbirii, ca aceea care poate fi intalnita in domeniul natural ? Nu pare. Orbirea celui in care nu se gasesc "aceste lucruri" isi are mai degraba originea in vederea sa limitata : fiindca nu vede departe , el este orb. Doua fapte vin sa intareasca aceasta interpretare. Primul, ordinea expresiilor : orb - cu vederea scurta. Daca apostolul ar fi vrut sa arate o evolutie logica sau in timp, ar fi trebuit sa spuna mai intai : "cu vederea scurta". Al doilea, tradus literal, textul original al versetului nostru se prezinta in felul urmator : "cel care... este orb, cu vederea scurta" (sau, "nu vede departe", in fr., n.t.). O stare permanenta de miopie constituie orbire. Vom vedea confirmarea mai jos.
     Daca un copil al lui Dumnezeu neglijeaza comuniunea cu Dumnezeu, aceasta este inlocuita in inima lui cu dragostea fata de lume (1 Ioan 2:15, 16). Dar aceasta dragoste fata de lume actioneaza ca o otrava inselatoare si tulbura inevitabil perceptia spirituala. Capacitatea de a vedea "departe" dispare. In loc sa fie fixata in sus, privirea coboara, se indeparteaza de la lucrurile ceresti, indepartate, pentru a se fixa pe ce este aproape, pamantesc, lumesc. Ajungand la acest punct, suntem intr-adevar orbi pentru lucrurile ceresti. Nu le mai vedem, pentru ca privirea nu vede "departe".
     Ce schimbare socanta ! In general, ea se manifesta mai intai prin faptul ca se gaseste putin timp pentru rugaciune si citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Participarea la strangerile adunarii isi pierde, de asemenea, importanta. Atunci cand Hristos nu mai este obiectul inimii, pretinsele indatoriri, chiar ocupatiile necesare legate de interesele pamantesti, inlocuiesc putin cate putin viata spirituala, pana cand saracia umple sufletul. Ah ! sa ne punem cu totii aceasta intrebare : privirile noastre nu sunt ele prea mult indreptate in jos, atrase de ceea ce este aproape, de sfera pamanteasca ? Nu putem fi siguri decat de un lucru : privind intr-o astfel de directie nu ne va duce niciodata la adevarata fericire. Bineinteles, trebuie sa ne achitam de indatoririle noastre pamantesti. Nu este vorba de acest lucru aici. Aceasta este efectiv o chestiune de inima : Unde sunt indreptate privirile inimii noastre ? Chiar si atunci cand cetintele indatoririlor pamantesti sunt foarte puternice, privirea poate fi atintita cu credinta in sus spre Domnul. El nu va lasa fara raspuns si va umple inima cu o fericire profunda. Nu este acesta un privilegiu de nepretuit de a putea sa privim "departe" ? De altfel, numai Cuvantul lui Dumnezeu, in puterea Duhului Sfant, ne permite sa avem aceasta privire.


     8.4     O "uitare" cu consecinte grave

     Pierderea vederii spirituale (a fi orb, si a nu vedea departe) este insotita de cea a memoriei spirituale : "A uitat curatirea de vechile lui pacate".
     Ce inseamna aceasta ? Cu siguranta nu, dupa cum se presupune adesea, ca un astfel de crestin nu mai este sigur de a fi mantuit si a pierdut siguranta mantuirii care a fost bucuria lui pana aici. De fapt, ce a uitat el ? Ca pacatele sale de altadata au fost indepartate, iertate ? Nu, absolut nu. El a uitat ca a fost curatit, scos din pacatele sale de altadata, de vechile lui obiceiuri, de modul sau de viata de dinaintea convertirii sale.
     Deoarece mintea lui este total absorbita de lucrurile vizibile inconjuratoare, el a pierdut constienta ca crestinismul este un domeniu sfant, ceresc. Si astfel, a pierdut din vedere adevarata pozitie crestina a curatiei si nu mai deosebeste diferentele fundamentale cu natura si practicile lumii. Cand nu se mai vad aceste diferente, pasul urmator - cel al intoarcerii in lume - nu este departe. Orice deviere de la caile lui Dumnezeu sfarsec sub o forma sau alta in lume. Se coboara putin cate putin standardul, pana cand se cade in cele din urma la nivelul lumii, la felul ei de a actiona si la principiile sale. Un astfel de crestin a lasat practic sa-i scape tot adevarul.
     Nu putem sa ne gandim aici la Lot, nepotul lui Avraam ? El este portretul, pus inaintea noastra ca avertisment, al unui crestin intors in lume. Inima sa l-a atras nu in Canaan, ci spre Sodoma, in ciuda rautatii acestei cetati. Si astfel el a cunoscut, de asemenea, aceasta parte funesta : nu mai vedea diferente intre Canaan si Sodoma, intre "gradina Domnului" si "tara Egiptului" (Geneza 13:10). Intr-o zi se ajunge prin a se urma inima. Lot a facut-o : mai intai, si-a intins corturile sale "pana la Sodoma" (v. 12). Apoi "a locuit" in aceasta cetate nelegiuita (14:12) pentru ca in final "sa stea la poarta" ca judecator (19:1). Aceste trei etape marcheaza o cadere fatala. Ultimul episod, pe care relatarea istorica a Scripturii il da despre Lot, il arata intr-o stare de degradare de nedescris (19:30). Dar totul a inceput atunci cand "si-a ridicat ochii si a vazut toata campia Iordanului, ca era bine udata peste tot" (13:10). Si el, de asemenea, a avut "vederea scurta".
     Crestinul care se lasa condus de ganduri lumesti si, prin urmare, abandoneaza practic pozitia sa de curatie, pierde bucuria pacii cu Dumnezeu. Inima lui il condamna. - Scopul nostru ramane sa cautam, bazandu-ne pe acest pasaj din 2 Petru 1, un raspuns la intrebarea : Cum se poate trai fericit ca crestin ? Trebuie sa constatam aici : nu in acest fel ! Gandurile lumesti - versetul nostru ne arata - duc la orbire si priveaza de bucuria si pacea lui Dumnezeu. In schimb, daca ne gandim la ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi in rascumparare si cum ne-a scos din veacul rau de acum pentru El, ne vom alipi de El cu recunostinta si Ii vom dedica viata noastra in curatie si evlavie. Cu cat ne amintim mai mult din ce ruina morala ne-a salvat, cu atat mai mult Ii vom fi recunoscatori ca putem trai acum in "aceste lucruri".        
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze