Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - X -

     Hamilton Smith

     12     Respingerea lucrarilor lui Hristos - Ioan 9

     Capitolul 8 a pus inaintea noastra marturia cuvintelor Domnului. El a spus lumii lucrurile pe care le-a auzit de la Tatal (8:25-28). Capitolul 9 prezinta marturia lucrarilor Sale : la fel cum mai inainte a spus cuvintele Tatalui, acum El afirma : "Eu trebuie sa lucrez lucrarile Celui care M-a trimis" (9:4). Nu doar ca Domnul aduce lumina in lume, descoperind inima lui Dumnezeu, dar El actioneaza, de asemenea, in har pentru a deschide ochii orbilor si le permite sa discearna adevarul. Astfel, orbul nu primeste doar vederea naturala, ci el primeste o viziune spirituala pentru a vedea gloria Fiului ca trimisul Tatalui.

     In plus, capitolul arata modul in care Domnul a eliberat oile Sale din staulul iudaic ca sa fie introduse in mantuire si libertatea crestinismului. In final, vedem in acest pasaj cum sistemul iudaic este pus deoparte ca fiind cufundat in orbire spirituala.

     Marea tema a capitolului 9 este deci lucrarea Domnului prin care El deschide ochii orbilor pentru ca ei sa vada gloria Persoanei Sale. El scoate astfel sufletele din intunericul iudaismului, pentru ale pregati pentru pozitia crestina, care este prezentata, la capitolul urmator, unde vedem un singur Pastor si o singura turma.

     In capitolul precedent, iudeii au respins in totalitate cuvintele lui Hristos. Ei Il acuzau ca are demon si au luat pietre sa arunce impotriva Lui. Prin urmare, El iese din templul lor, trecand printre ei, si a plecat. La capitolul 9, vedem ca atunci cand Se separa de natiune in judecata, El cheama in har propriile Sale oi.

     Cap. 9.1

     Astfel, in momentul in care Isus paraseste natiunea, El binecuvanteaza un sarman om, conducandu-l de la orbire la credinta si de la cersetorie la adorare. Ca intotdeauna in aceasta Evanghelie, suveranitatea harului este scoasa in evidenta. In Evanghelia dupa Luca, femeia a venit la Hristos in casa lui Simon ; in aceasta de care ne ocupam, Domnul S-a apropiat de femeia de la fantana. In Luca, paraliticul este adus la Hristos ; in Ioan, Domnul S-a dus la slabanogul de la scaldatoare. La fel, orbul din Luca striga la Domnul ; aici, Domnul a venit inaintea omului orb. Prin Evanghelia dupa Luca, invatam ca toti pacatosii in nevoie sunt invitati sa vina la Hristos. Ioan ne prezinta un adevar mult mai inalt, si anume ca Dumnezeu S-a apropiat de pacatosi in Persoana Fiului Sau, pentru a ne spune ca ne iubeste.

     Cap. 9:2, 3

     Cu prejudecatile lor iudaice, ucenicii gandeau ca orbirea trebuie sa fi fost cauzata prin anticipatie pentru un pacat care avea sa fie infaptuit, dar cunoscut de Dumnezeu, sau ca rezultat al pacatului parintilor acestui om. In raspunsul Sau, Domnul arata ca Dumnezeu poate sa Se foloseasca de o suferinta pentru a manifesta lucrarile Sale. O boala in viata nu rezulta neaparat dintr-un pacat specific ; ea poate fi ingaduita pentru a revela harul lui Dumnezeu.

     Cap. 9:4, 5

     Daca starea omului a oferit  o ocazie de manifestare a lucrarilor lui Dumnezeu, Domnul era acolo pentru a le "face". Era ziua prezentei Sale in lume in har activ ; va veni noaptea absentei Sale cand nimeni nu poate sa lucreze. Atat timp cat Hristos Se afla in lume era lumina lumii, si in timpul vietii Sale aici jos, trebuia ca El sa lucreze, caci dragostea nu poate sa se odihneasca acolo unde se afla suferinta ; lumina nu se putea odihni in prezenta pacatului. Cand Hristos va pleca, si pana la intoarcerea Sa, totul va fi incheiat pentru lume. Cu siguranta, in urma mortii si inaltarii Sale, o marturie este data fata de lume, si harul lui Dumnezeu este vestit. Totusi, aceasta marturie cheama afara din lume un popor pentru o binecuvantare cereasca ; in niciun caz, ea nu usureaza lumea de necazurile ei. Acest aspect al lucrarii Sale va caracteriza Mileniul ; "nimeni nu poate sa lucreze" in timpul noptii respingerii lui Hristos.

     Cap. 9:6, 7

     Dupa ce a explicat adevaratul caracter al momentului de atunci, precum si pozitia si lucrarea Sa in lume, Domnul va deschide ochii orbului. El o face intr-un fel care scoate in evidenta gloria Persoanei Sale. Scuipatul vorbeste de eficacitatea care vine de la Sine ; pamantul prezinta in imagine umanitatea pe care a luat-o. Acoperirea ochilor orbului cu tina (pamant si scuipat) ar trebui in mod natural sa impiedice vederea. Astfel, omul cazut s-a folosit de umanitatea pe care Domnul a imbracat-o pentru a nega divinitatea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Umilul har al umanitatii Sale era o piatra de poticnire pentru acesti iudei. Credinta care a recunoscut in acest Om smerit pe trimisul Tatalui a depasit o astfel de dificultate. Din momentul in care acest adevar este legat de Peroana Lui, totul este clar. Si Domnul a zis omului : "Du-te, spala-te in scaldatoarea Siloamului (care inseamna "Trimis")". Crezand in cuvintele Domnului, acesta se duce, se spala, "si s-a intors vazand". Omul a descoperit cu adevarat vederea naturala, dar intr-un mod care revelaza lucrarea Domnului ca Fiul trimis de Tatal pentru a da vedere spirituala. Ca pacatosi nenorociti, cand vom recunoaste ca Acest Om smerit si binecuvantat este o Persoana divina trimisa de Tatal pentru a mantui si binecuvanta o fiinta pierduta, atunci totul se clarifica. Ochii ni se deschid si vedem harul care a venit la noi pentru a satisface nevoile noastre (Galateni 4:4).

     Versetele care urmeaza prezinta rezultatul marturiei lui Hristos ca Trimisul lui Dumnezeu pe de-o parte si, pe de alta parte, consecintele solemne ale respingerii lucrarilor Sale. Omul ai carui ochi au fost deschisi Il marturiseste cu indrazneala pe Hristos, cu un dublu rezultat : cu cat mai mult marturiseste adevarul pe care il cunoaste, cu atat mai mult el creste in cunostinta lui Hristos ; si cu cat mai mult traieste potrivit luminii pe care a primit-o, cu atat mai putin este acceptat in lumea religioasa. In timp ce omul inainteaza mai mult in lumina, cei care L-au respins pe Hristos se afunda in intunericul cel mai adanc.

     Exista astfel un conflict intre lumina si intuneric. Cu cat marturia omului despre Hristos este mai clara, cu atat mai puternica este opozitia pe care o intalneste din partea celor care nu suporta lumina. Daca omul ai carui ochi au fost deschisi vorbeste despre Cel prin care a primit binecuvantarea, el este contrat de lume sub toate formele ei - fie din cercul social, religios sau din casa lui.

     Cap. 9:8-12

     El are de-a face mai intai cu lumea sociala - vecinii. Ei vad schimbarea in om si intreaba cum s-a produs aceasta. Raspunsul este simplu si foarte frumos : "Un Om, numit Isus" i-a deschis ochii. Aceasta marturie l-a facut sa nu fie dorit in cercul social. Vecinii l-au dus la farisei, ca pe o persoana care se incadreaza mai bine in cercul religios.

     Cap. 9:13-17

     Neputand tagadui faptul ca ochii omului au fost deschisi de Isus, fariseii ridicau obiectii deoarece minunea a fost facuta in ziua de sabat. Vindecarea orbului constituia o dovada evidenta ca Isus era Dumnezeu ; fara niciun sentiment al propriei lor ruine si judecand pe Hristos dupa prejudecatile lor religioase, fariseii gandeau ca Isus nu poate fi de la Dumnezeu, fiindca El "nu tine sabatul". Uni risca totusi ridicand un protest slab ; ei au intrebat pe buna dreptate : "Cum poate un om pacatos sa faca asemenea semne ?" Dupa ce a marturisit deja ca Hristos este "Un Om numit Isus", orbul vindecat, beneficiind de o lumina mai mare si cu multa indrazneala, afirma acum ca El este un profet, care a venit de la Dumnezeu cu gandul lui Dumnezeu si puterea lui Dumnezeu.

     Cap. 9:18-23

     Neconvinsi si neincrezatori, iudeii se indreapta atunci spre parinti, sperand sa afle de la ei ceva care le-ar permite sa se sustraga adevarului. Cu totii erau hotarati sa-L respinga pe Hristos, dar nimeni nu putea tagadui ca ochii omului au fost deschisi. Astfel, fiecare din aceste cercuri (social, religios, familial, n.t.) si-a pus intrebarea : Cum si-a capatat omul vederea ? (9:10, 15, 19, 26). Cu totii cautau sa explice vindecarea omului printr-un alt mijloc decat lucrarea lui Hristos.

     Parintii au trebuit sa marturiseasca ca omul este fiul lor, ca s-a nascut orb si ca acum vede. Ei au refuzat sa-si spuna parerea despre modul cum si-a capatat vederea. Ei isi declina intrega responsabilitate cu privire la fiul lor ; el are o varsta. Ei nu doresc sa compromita reputatia lor religioasa in sinagoga identificandu-se cu un om care L-a marturisit pe Isus, chiar daca este vorba de fiul lor.

     Cap. 9:24-29

     Neprimind niciun ajutor de la parinti, iudeii se indreapta pentru a doua oara spre omul vindecat. Ei nu puteau tagadui minunea ; dar nu voiau sa-L recunoasca pe Isus. Prin urmare, bazandu-se pe autoritatea lor religioasa ii cer omului sa "dea glorie lui Dumnezeu" ; ei Il ignora complet pe Hristos ; intr-adevar, ei indraznesc sa afirme : "Noi stim ca Omul acesta este un pacatos".

     Omul refuza sa se lase tarat intr-o discutie cu privire la caracterul Domnului, dar reafirma ceea ce el stia, si ceea ce ei nu puteau sa tagaduiasca, si anume ca el a fost orb si ca acum vedea. Neputand sa dezminta aceasta simpla constatare a acestui fapt, ei au recurs la injurii. Il insulta pe om, reprosandu-i ca este un ucenic al lui Hristos, si afirmand ca ei sunt ucenici ai lui Moise. Despre Isus, ei vorbesc cu dispret ca nu stiu de unde este.

     Cap. 9:30-34

     Avand ochii deschisi, cersetorul poate merge mai departe in adevarul cu privire la Persoana lui Hristos decat acesti oameni care marturiseau ca sunt ucenicii lui Mose. Ei este uimit de ignoranta si absurditatea necredintei lor. Niciodata nu a avut loc o astfel de minune, si totusi ei au afirmat ca Cel care a facut aceasta mare lucrare era un pacatos. "Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi... Daca Acesta n-ar fi de la Dumnezeu nu ar putea face nimic". Astfel, omul este condus printr-o credinta simpla sa marturiseaca ca Isus este "Dumnezeu".

     La fiecare marturisire, ura clasei religioase oficilale se mareste. Acum, in final, nefiind in stare sa contrazica marturia categorica a omului, ei l-au insultat pretinzand ca el poarta de la nasterea sa semnul pacatului pe fata, ceea ce Domnul a condamnat ca fals la versetul 9:3.

     Iudeii neputand nega evidenta minunii, chiar daca ura lor ii facea sa depuna toate eforturile pentru a subestima lucrarea Sa. Argumentele omului sunt incontestabile, dar mandria lor religioasa ii facea sa refuze sa invete adevarul de la o persoana simpla si neinvatata (in scolile lor, n.t.). Ei au recurs la injurii si in final l-au scos afara.

     Cap. 9:35-38

     In ultimile versete, starea solemna a celor care au respins lumina este pusa in contrast cu binecuvantarea omului al carui suflet intunecat a primit lumina. Din cauza rautatii omului, venirea lui Hristos in lume are ca efect aducerea judecatii peste cei care L-au respins. Totodata, El a venit in har pentru ca cei care nu vad - care recunosc ca sunt orbi - sa vada ; dar, referitor la cei care au marturisit ca au lumina, si care L-au respins, venirea Lui ii va face orbi. Multumiti de propria lor religie, si fara constienta nevoilor lor ca pacatosi, ei s-au impiedicat si au cazut in fata umilului har al umanitatii Sale ; ei nu au vazut Dumnezeirea Lui : ca El era Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatal.

     Deranjati de cuvintele Domnului, fariseii au intrebat : "Nu cumva suntem si noi orbi ?" In raspunsul Sau, ii avertizeaza ca se condamnau singuri marturisind ca vad ; caci, in timp ce spun ca vad, ei au respins in mod voit pe Trimisul Tatalui. Ei nu au vrut nici sa auda cuvintele Sale, nici sa fie invatati prin lucrarile Sale. A-L respinge in mod voit pe Hristos, in timp ce marturiseau ca vad, constituie un pacat care a ramas peste ei si care a aruncat natiunea in intuneric ; nu vor iesi din aceasta stare decat atunci cand, prin necazul cel mare, o ramasita va fi adusa la lumina. La fel, crestinatatea corupta este gata sa se cufunde in intuneric, caci, in timp ce se lauda cu lumina si bogatiile ei, L-a lasat pe Hrisotos in spatele usii.   

 

                     Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - IX -

     Hamilton Smith

     11     Respingerea cuvintelor lui Hristos - Ioan 8

     Capitolele 6 si 7 au prezentat marile adevaruri ale intruparii si mortii Domnului, inaltarea si gloria Sa. In legatura cu aceste adevaruri am vazut ca timpul manifestarii Sale publice ca Mesia nu a venit inca. In acest interval, cand Hristos este absent de pe pamant si Se afla in glorie, Duhul Sfant este dat si a venit sa locuiasca in credinciosi, pentru ca ei sa fie o sursa de binecuvantare intr-o lume sterila, lipsita de prezenta lui Hristos.

     In capitolele care urmeaza, Hristos este prezentat ca lumina lumii (8:12 ; 9:5). Lumina era aratata in cuvintele si lucrarile Sale. Din nefericire, lumina este refuzata prin faptul ca natiunea respinge in totalitate atat cuvintele cat si lucrarile lui Hristos. In ultimile Sale instructiuni din camera de sus, Domnul le spune in mod clar ucenicilor Sai ca cuvintele si lucrarile Sale sunt cele doua marturii cu privire la gloria Persoanei Sale care, daca sunt respinse, va lasa lumea fara nicio scuza. El zice : "Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, nu ar avea pacat; dar acum nu au dezvinovatire pentru pacatul lor" ; si apoi adauga : "Daca n-as fi facut intre ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, nu ar avea pacat" (Ioan 15:22, 24). Respingerea cuvintelor  si a lucrarilor Sale nu insemna numai refuzarea adevarurilor pe care El le-a spus, ci insemna respingerea Lui Insusi, caci cuvintele si lucrarile vesteau gloria Sa ca Persoana divina si originea Sa ca trimis al Tatalui. La capitolul 8, sunt respinse cuvintele Sale ; la capitolul 9, lucrarile Sale.

     Caracterul divin al lui Isus ca lumina a lumii, demonstrata prin cuvintele Sale, constituie marea tema a capitolului 8 ; si caracterul diabolic al iudeilor este manifestat prin faptul ca ei se dau inapoi dinaintea luminii, respingand cuvintele Domnului si luand pietre ca sa arunce in El.

     Cap. 8:1, 2

     Dupa marturia minunata din capitolul 7, fiecare - oricare ar fi fost atitudinea sa fata de Hristos - s-a dus acasa la el. Lasat singur, Isus Se retrage la Muntele Maslinilor. De acolo, dis-de-dimineata, S-a intors la templu. Poporul s-a adunat in jurul Lui si El S-a asezat in mijlocul acestor oameni pentru a-i invata. Nu venise inca timpul pentru ca Domnul sa Se aseze pe tronul Sau ca Judecator.

     Cap. 8:3-6

     Istoria femeii surprinsa in adulter urmeaza imediat. In Evanghelia dupa Ioan, capitol dupa capitol, Duhul lui Dumnezeu foloseste un incident pentru a introduce un nou adevar. Astfel, in acest pasaj, istoria femeii si a acuzatorilor sai, care ilustreaza efectul luminii asupra tuturor oamenilor, serveste ca o introducere a marelui adevar ca Hristos este lumina lumii. Carturarii si fariseii au adus la Domnul o femeie pacatoasa si au pus-o "inaintea Lui". Ei I-au aratat Domnului ceea ce a poruncit Moise cu privire la astfel de femei, dar au intrebat : "Tu... ce zice ?" Aflam apoi adevaratul motiv al actiunii si al cuvintelor lor : "Dar ziceau aceasta ispitindu-L, ca sa aiba de sa-L acuze".

     Ei s-au aratat socati de un pacat atat de flagrant, si sunt foarte dornici sa faca ceea ce este corect dupa Moise. In acelasi timp, ei pretind ca acorda o mare greutate cuvintelor Domnului, pentru ca ei intreaba : "Tu ce zici?"

     In realitate, ei nu actionau nici din ura fata de pacat, nici din dragoste pentru pacatos. Ei aratau foarte putin respect pentru Moise si cu atat mai putina consideratie pentru cuvintele Domnului. Motivul lor real era de a gasi un prilej de acuzare impotriva Domnului. In aceasta stare de spirit rea, ei au adus aceasta femeie vinovata, denuntand-o intr-un mod rusinos fata de "tot poporul" (8:2), si invitandu-L pe Domnul s-o judece.

     Nimic nu poate sa depaseasca rautatea acestor oameni care sperau sa-L implice pe Domnul intr-o dilema fara iesire. Ei isi imaginau ca El ar trebuie sa-Si indrepte atentia fie spre autoritatea legi care condamna pacatosul, fie spre propriul Sau caracter ca Mantuitor venit pentru a aratat har fata de pacatos. Daca refuza sa o condamne pe femeie, nu respingea El autoritatea lui Moise si Se punea astfel in contradictie cu legea ? Daca o condamna, nu tagaduia El harul Sau ca Mantuitor si punea legea in contradictie cu El ? In ambele cazuri, ei sperau sa gaseasca un motiv pentru a-L condamna pe Domnul.

     Acesti oameni religiosi stateau inaintea Domnului ca instrumente ale vrajmasiei lui Satan impotriva lui Hristos. Neavand nicio groza fata de pacat si nicio iubire pentru legea sfanta a lui Dumnezeu, ei sunt gata sa se foloseasca de pacatul femeii, si de legea lui Dumnezeu, in eforturile lor pentru a-L condamna pe Hristos.

     Domnul nu raspunde direct la intrebarea acestor oameni rai. El Se apleaca si scrie pe pamant ca si cum intrebarea L-ar lasa indiferent. Le acorda astfel timp sa-si cantareasca bine intrebarea si motivele lor. Insensibili la aceasta intarziere care ar fi trebuit sa le serveasca drept avertisment (daca aceasta este semnificatia actiunii Domnului), ei continua sa-L intrebe ; atunci, refuzand sa fie judecator si pastrand locul Celui care invata (8:2), Domnul actioneaza ca lumina lumii, prin care omul este aratat in adevarata lui stare si Dumnezeu revelat.

     Cap. 8:7-9

     In primul rand, Domnul pastreaza autoritatea legii, la care au facut apel acesti oameni. Legea trebuie aplicata ; numai ca cei care o executa sa fie atenti ca ei insisi sa nu fie condamnati de ea. "Cel fara pacat dintre voi sa arunce cel dintai cu piatra in ea". Din nou Domnul Se apleaca si scrie pe pamant. O astfel de actiune poate indica faptul ca El a vrut sa inregistreze prin scris cuvintele Sale, pentru ca cei care-L aud sa aiba atat marturia cuvantului scris cat si cuvintele orale.

     In al doilea rand, vedem efectul Cuvantului lui Dumnezeu asupra opozantilor lui Hristos. Ei demascati total si condamnati ca pacatosi. Ei ar fi putut cu siguranta sa faca uz de lege cu privire la pacatul particular al femeii ; dar, in prezenta lui Hristos - lumina - ei descopera ca legea este o sabie care taie pe cei care se servesc de ea. Chiar legea prin care cautau s-o condamne pe femeie ii condamna. Ea dovedeste ca toti sunt pacatosi, si prin ea orice gura este inchisa. Astfel, cuvintele Domnului ating fiecare constiinta, convingand pe fiecare de pacat, si inchizand orice gura.

     Din nefericire, in acest caz, desi au fost atinse constiintele, vointa ramane neschimbata ; prin urmare, ei "au iesit unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma". Cel care a avut cele mai multe pacate in seama sa iese primul ; ceilalti il urmeaza. Ei nu puteau suporta lumina care le descoperea pacatul ; nu vor harul care putea raspunde la problema lor. Ei parasec lumina prezentei Sale pentru a umbla in intunericul lumii.

     Cap. 8:10, 11

     In al treilea rand, pacatoasa redusa la tacere si convinsa, femeia este lasata singura in prezenta Domnului, care refuza sa o condamne. Istoria nu ne spune daca ea a apucat, prin credinta, harul care era in Hristos. Stim doar ca ea se afla in prezenta Aceluia care a venit, nu sa condamne lumea, ci pentru ca lumea sa fie mantuita prin El.

     Cap. 8:12

     Cei care s-au opus activ lui Hristos parasind templul, Domnul a continuat sa invete poporul. Incidentul in legatura cu femeia devine ocazia manifestarii Domnului ca lumina care ii lumineaza pe toti cei care vin in prezenta Sa. Domnul afirma acum in mod oficial ca El este lumina lumii. Prezenta lui Hristos in mijlocul intunericului din lume arata ca omul era descoperit in toata starea lui, si Dumnezeu revelat deplin.

     La fel ca cei care tocmai au parasit prezenta Domnului, majoritatea oamenilor gasesc lumina inacceptabila si prefera sa se ascunda la adapostul intunericului, deoarece lucrarile lor sunt rele. Cu toate acestea, Domnul poate sa ziza : "Cine Ma urmeaza pe Mine nicidecum nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". Viata perfecta a Domnului era ea insasi lumina care L-a facut cunoscut pe Tatal (Ioan 1:14, 18). Dar cuvintele Sale aratau in continuare ca cel care-L urma in practica pe Domnul, va avea viata in sine, ca lumina a sufletului sau, aceasta fiind rezultatul vietii. A-L respinge pe Hristos inseamna a ramane in intuneric ; a-L urma pe Hristos, inseamna a avea lumina vietii.

     Cap. 8:13, 14

     Domnul a prezentat marea invatatura care a fost ilustrata prin situatia acestei femei. In gloria Persoanei Sale, El este lumina lumii. Imediat, fariseii I-au contestat acest titlu. Cufundati in intuneric cu privire la gloria Persoanei Sale ca Fiu, socotindu-L doar un om, ei au tras concluzia, dupa criteriile omenesti, ca marturia Lui nu este adevarata, fiindca El dadea marturie despre Sine Insusi. Dupa cum a zis cineva : "Ei se aflau in lumina zilei si intrebau daca a rasarit soarele". Vorbind in cunostinta despre gloria Sa ca Persoana divina, Domnul raspunde : "Chiar daca Eu dau marturie despre Mine Insumi, marturia Mea este adevarata, pentru ca Eu stiu de unde am venit si unde ma duc ; dar voi nu stiti de unde vin si unde Ma duc". El vorbea in cunostinta despre gloria Persoanei Sale ; ei vorbeau din nestiinta lor despre Dumnezeu si despre Cel pe care El L-a trimis.

     Cap. 8:15, 16

     In nestiinta si increderea in sine a carnii, ei aveau pretentia sa judece, ca si in cazul femeii ; Domnul, in gloria Persoanei Sale, refuza sa judece. Cu toate acestea, El avea desigur competenta, caci El nu actiona singur, ci ca Acela care avea intotdeauna gandul Tatalui prin care a fost trimis.

     Cap. 8:17, 18

     Ei admiteau, potrivit legii, ca marturia a doi oameni este adevarata. Prin urmare, marturia Lui era adevarata, caci era sustinuta de Tatal, care L-a trimis si care, de asemenea, a dat  marturie despre El in cuvintele si in lucrarile Domnului.

     Cap. 8:19, 20

     Fariseii descoperind intunericul din sufletul lor au intrebat : "Unde este Tatal Tau?" Daca L-ar fi cunoscut pe Domnul, ar fi cunoscut si pe Tatal. Din nefericire, ei nu L-au cunoscut nici pe Fiul, nici pe Tatal. Lumina a manifestat intunericul total al omului ; o manifestare care a produs o astfel de ostilitate incat ei au vrut sa puna mana pe El ; dar ceasul Sau nu venise inca.

     Cap. 8:21, 22

     In acest al doilea discurs, Domnul vesteste judecata asupra vrajmasilor Sai. Ei au refuzat lumina si au ales intunericul ; acum lumina va fi retrasa. El avea sa plece iar ei ramaneau sa moara in pacatul lor, de aici si imposibilitatea pentru acesti oameni sa vina unde a plecat El. Necrezand in inaltarea Sa, pot concluziona doar ca Domnul avea sa Se omoare ; dupa gandirea lor, se pare ca doar cineva care este pe punctul de a-si lua viata poate stabili o limita pentru ea si sa spuna cand se va intampla.

     Cap. 8:23, 24

     Domnul raspunde stabilind un contrast solemn intre El, lumina lumii, si cei care au refuzat lumina. Respingandu-L pe Hristos, ei au dovedit in ce priveste starea morala ca erau de jos, sub puterea lui Satan. Moral, Isus era din cer ; ei erau din lumea indepartata de Dumnezeu si in intuneric. El era in lume, ca lumina, dar nu din lumea morala. A fi sub puterea lui Satan si a lumii inseamna a trai in pacate. A refuza, dupa cum au facut ei, de a crede in Hristos, insemna a muri in pacatele lor.

     Cap. 8:25, 26

     Domnul a pretins a fi lumina lumii, trimisa de Tatal, Cel care este de sus si nu din lume. Cine este deci aceasta Persoana deosebita ? "Cine esti Tu ?" L-au intrebat iudeii. In raspunsul Sau, Domnul prezinta cuvintele Sale care dau marturie despre El, caci ele sunt expresia perfecta a Lui Insusi. El poate sa afirme : "Intocmai ceea ce va si spun". Oamenii folosesc adesea cuvintele pentru a ascunde adevarul cu privire la ei. Cine altcineva in afara de Hristos ar putea sa spuna ca cuvintele sale sunt expresia absoluta a lui insusi ? Nu doar ca El facea ce spunea, dar El este ceea ce a spus.

     Mai mult, cuvintele Sale nu exprima doar adevarul cu privire la Sine : ele descopera, de asemenea, adevaratul caracter al oamenilor. Prin urmare, Domnul poate sa adauge : "Am multe de spus si de judecat despre voi". In plus, cuvintele Sale, erau expresia gandirii Tatalui, caci El spunea lumii lucrurile pe care le-a auzit de la Tatal Sau. Cuvintele Sale sunt expresia Lui Insusi, ele denunta lumea si reveleaza pe Tatal.

     Cap. 8:27-29

     Orbiti de intunericul din mintile lor, oamenii acestia nu au inteles ca El le vorbea despre Tatal. Mai tarziu, cand aveau sa-L rastigneasca  pe Fiul Omului, cand toate rezultatele solemne ale respingerii Lui, vestite mai dinainte prin cuvintele Domnului, se vor implinit, "vor cunoaste" ca El este Fiul, in timp ce refuzau sa creada in El, si ca El le-a vorbit dupa cum Tatal L-a invatat, si ca lucrarile Sale erau in acord deplin cu cuvintele Lui. El a spus cuvintele Tatalui si a facut intotdeauna lucrurile placute Tatalui.

     Cap. 8:30-32

     Desi majoritatea iudeilor au respins complet lumina, unii au fost convinsi de cuvintele Domnului. Asa ca citim : "Pe cand spunea aceste lucruri, multi au crezut in El". Indata, Domnul le spune acestor iudei care au crezut, ca faptul de a starui in cuvantul Sau este testul care evidentiaza pe cei care sunt cu adevarat ucenicii Sai. Ramanand supusi cuvantului Sau, vom manifesta realitatea pozitiei noastre de ucenici si vom cunoaste adevarul, iar adevarul elibereaza de robia pacatului.

     Cap. 8:33

     Daca versetele precedente au aratat efectul cuvintelor lui Hristos asupra celor care cred, pasajul care urmeaza expune starea celor in care cuvintele Sale nu-si gasesc loc. Respingand cuvintele Sale, iudeii sunt deranjati de ceea ce lasau ele sa se inteleaga : ei sunt in robie. Ei au pretentia la o pozitie privilegiata ca samanta a lui Avraam si afirma ca nu au fost niciodata in robia nimanui, uitand ca in acel timp erau robi romanilor.

     Cap. 8:34-36

     In raspunsul Sau, Domnul trece peste istoria relatiilor lor cu omul si descopera starea lor inaintea lui Dumnezeu. Prin pacatele lor, dovedeau ca erau robi principiului rau al pacatului. Ca robi, nu puteau sa ramana pentru totdeauna in casa lui Dumnezeu, imagine a locului privilegiat pe care ei si-l atribuiau. Robul putea fi instrainat ; fiul insa ramanea pentru totdeauna. Fiul, pe care ei L-au respins, putea cu adevarat sa-i elibereze.

     Cap. 8:37

     In exterior, erau copiii lui Avraam ; in realitatea, ei manifestau o ostilitate pana la moarte impotriva Fiului deoarece cuvantul Sau nu a intrat in inima lor, ea nu a fost patrunsa.

     Cap. 8:38-41

     Domnul stabileste apoi un contrast categoric intre El Insusi si cei care au respins cuvantul Sau. El era Fiul care L-a revelat pe Tatal, fiindca El a vorbit ceea ce a vazut in existenta Lui eterna la Tatal. In ciuda protestului lor ca ei nu au alt tata decat pe Avraam, prin faptele lor dovedeau adevarata lor origine, ca toti oamenii de fapt. Pe de-o parte, ei cautau sa-L omoare pe Domnul ; pe de alta, se impotriveau adevarului. Acestea sunt cele doua mari caracteristici ale lui Satan : crima si lipsa adevarului, si dovada ca iudeii, in timp ce erau copiii lui Avraam dupa carne, erau in mod moral copii ai diavolului.

     Cap. 8:41

     Singurul lor raspuns a constat intr-o pretentie si mai mare. Nu doar ca erau copiii lui Avraam, ci ca singurul lor Tata era Dumnezeu.

     Cap. 8:42-44

     Domnul respinge o astfel de afirmatie aratandu-le ca ei nu au niciuna din trasaturile copiilor lui Dumneze, ci ei manifestau cele doua mari caracteristici ale copiilor diavolului. Daca ar fi fost copii ai lui Dumnezeu, ar fi fost caracterizati de dragoste pentru Hristos si de primirea adevarului pe care El a venit sa-l vesteasca. Total straini la gandul Domnului, ei nu puteau sa inteleaga limbajul in care el era transmis. Nu doar ca ignorau gandul Domnului, dar ei manifestau cele doua caractere dominante ale copiilor diavolului : crima si minciuna.

     Cap. 8:45-47

     Ei refuzau sa-L creada pe Domnul care le-a spus adevarul. Daca El nu mintea, ci le spunea adevarul, si daca ei nu puteau sa-L convinga de vreo greaseala, de ce nu credeau in El ? Nu poate fi decat un singur raspuns : cel care refuza sa creada in Isus nu este din Dumnezeu, caci cel care este din Dumnezeu asculta cuvintele Sale.

     Cap. 8:48

     Ca raspuns la afirmatia Domnului ca nu erau adevaratii copii ai lui Avraam (8:39), ei riposteaza ca El nu este cu adevarat iudeu, ci ca este un samaritean. Ca raspuns la afirmatia ca erau copiii diavolului (8:44), ei spun ca Isus are demon.

     Cap. 8:49, 50

     Domnul respinge acuzatia lor si-i atentioneaza ca ei Il dezonoreaza pe Cel care L-a onorat pe Tatal si nu cauta propria Sa voie. Mai mult, ca ei sa fie atenti, ca este Unul - Tatal - care va apara onoarea Fiului si care va judeca tot ceea ce Il dezonoreaza.

     Cap. 8:51

     Apoi, pare ca Se indreapta spre cei care au crezut, ii incurajeaza zicand : "Daca va pazi cineva cuvantul Meu, nicidecum nu va vedea moartea, niciodata". O astfel de eliberare nu doar de robia pacatului, ci si de moarte, plata pacatului.

     Cap. 8:52, 53

     In necredinta lor, iudeii s-au agatat imediat de cuvintele Domnului ca fiind o dovada concludenta ca El are demon. Ei gandeau : Daca omul care pazeste cuvintele lui Hristos nu va vedea moartea niciodata, cum se face ca Avraam si profetii au murit ? Pretindea Domnul ca este mai mare decat Avraam ? Cine Se face pe El Insusi ?

     Cap. 8:54-56

     Domnul respinge insinuarea ca El cauta sa Se glorifice pe Sine Insusi ; Tatal este Cel care Il glorifica pe Fiul. Ei pretindeau ca Tatal este Dumnezeul lor, dar dezmint marturisirea lor refuzand sa asculte sau sa pazeasca "cuvantul Sau".

     Apoi, constrans de necredinta lor de a-Si face cunoscuta gloria Sa, Domnul afirma ca El este efectiv infinit mai mare decat Avraam. Avraam a tresaltat de bucurie ca are sa vada ziua Sa, si s-a bucurat.

     Cap. 8:57

     Cu dispret, iudeii au estimat ca Hristos nu avea inca cincizeci de ani, si ca pretinde totusi ca l-a vazut pe Avraam.

     Cap. 8:58

     Raspunsul Domnului arata deplin gloria Sa ca Persoana divina. Inainte sa fi fost Avraam, El a existat din totdeauna ca Dumnezeu - EU SUNT.

     Cap. 8:59

     Intelegand perfect si corect ca cuvintele Domnului erau o afirmatie a divinitatii Sale, iudeii resping cuvintele Sale si au luat pietre sa arunce in El. Cu calm si demnitate, Isus "a iesit din templu", trecand printre ei ; si astfel a plecat. Desigur, o dovada a adevarului despre ceea ce El a spus, caci cine altcineva decat o Persoana divina ar fi putut sa actioneze astfel ?          

          

        

 

                     Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - VIII -

     Hamilton Smith

     10     Hristos glorificat si Duhul Sfant dat - Ioan 7

     Capitolul 5 L-a prezentat pe Fiul lui Dumnezeu dand viata oricui vrea. Capitolul 6 la aratat pa Fiul Omului, coborat din cer, dandu-Si viata pentru lume, pentru ca oricine crede in El sa aiba viata eterna.

     Capitolul 7 pune inaintea noastra pe Domnul Isus ca respins pe pamant si gata sa-Si ia locul Sau sus, pentru ca din putere, din glorie, sa dea Duhul Sfant, pentru a fi martorul Sau in credinciosi pe pamant, pana in ziua aratarii Sale. Astfel, in timp ce adevarurile din capitolul 6 sunt intemeiate pe intruparea si moartea lui Hristos, la capitolul 7, ele decurg din inaltarea Sa. Inaltarea implica o ruptura completa de lume. De asemenea, capitolul se deschide prin refuzul Domnului de a lua parte in mod public la problemele lumii.

     Cap. 7:1, 2

     Invatatura capitolului este introdusa prin afirmatia ca sarbatoarea iudeilor, cea a Corturilor, era aproape. Existau trei sarbatori mari in Israel : Pastele, Cincizecimea si sarbatoarea Corturilor. Pastele, imaginea crucii, a fost implinita. Sarbatoarea Cincizecimii, care prezenta in imagine coborarea Duhului Sfant, si-a avut si ea implinirea. Sarbatoarea Corturilor era ultima sarbatoare din anul iudaic : cu aceasta ocazie, fiii lui Israel trebuiau sa locuiasca timp de sapte zile in corturi, amintindu-si ca au fost calatori prin pustie ; dar ea marturisea si faptul ca promisiunile erau implinite si ca poporul era stabilit in tara si in siguranta (Levitic 23:33-43). Sarbatoarea era celebrata dupa seceris si recolta care, ambele, sunt folosite in Scriptura ca imagine a judecatii (Apocalipsa 14:14-20). Astfel, binecuvantarea pamanteasca, despre care vorbeste sarbatoarea Corturilor, nu va veni decat in urma judecatii lui Israel si a natiunilor. Este deci clar ca semnificatia tipica a acestei sarbatori nu si-a gasit inca implinirea sa.

     Cap. 7:3-5

     Ocazia sarbatorii Corturilor ofera o introducere potrivita pentru marile adevaruri din acest capitol. Intr-adevar, mentionarea sarbatorii ridica intrebarea : "De ce implinirea acestei  sarbatori nu a avut inca loc ?" Raspunsul este clar : Cel care singur poate aduce binecuvantarea prezentata in imagine prin sarbatoare a fost respins de Israel si de lume. Pe parcursul capitolului, aceasta respingere a lui Hristos de catre toate categoriile devine din ce in ce mai evidenta si categorica. Fratii Lui nu credeau in El (7:5) ; multimea Il acuza ca are demon (7:20) ; iudeii se mirau cu privire la El, si cautau sa puna mana pe El (7:15, 25, 30) ; si mai-marii natiunii au trimis slujitorii ca sa-L prinda (7:32). La capitolul 6 deja am vazut ca fiecare noua descoperire a adevarului aducea o noua diminuare a ucenicilor Sai. Multimea nu L-a vrut (6:36) ; apoi, in cercul mai restrans al iudeilor, El este respins (6:41, 42) ; in grupul si mai mic al ucenicilor, multi dintre ei nu mai umblau cu El (6:61-66) ; si chiar printre cei doisprezece, unul este demascat ca fiind un diavol (6:70-71). La capitolul 7, dupa cum am vazut, proprii Lui frati dupa trup nu credeau in El. In mod logic, am putea gandi ca faptul de a fi legat de Domnul prin legaturi naturale ar trebui sa reprezinte un mare avantaj. Din nefericire, acest pasaj arata ca propriile Sale rude erau la fel de necredincioase ca si ceilalti. Daca ei nu credeau, stim ca motivul acestei necredinte nu era in El ; cuvintele rostite de Domnul Insusi au fost adeverite : "Duhul este Cel care da viata, carnea nu foloseste la nimic". 

     Astfel, cu cat sunt mai mari adevarurile pe care Domnul le reveleaza, cu atat mai mare este respingerea Lui de catre lume, cu cat numarul ucenicilor Sai va fi mai mic, cu atat mai mult drumul Sau va fi mai singuratic, pana cand, in final, citim : "Fiecare s-a dus acasa la el", iar Isus S-a dus singur la Muntele Maslinilor (7:53 ; 8:1).

     Asa a fost situatia atunci si asa a fost intotdeauna : cu cat adevarul este mai profund, cu atat mai multa spiritualitate trebuie pentru a-l aprecia ; cei care vor umbla in lumina lui vor fi din ce in ce mai putini si drumul celor care apreciaza adevarul va deveni din ce in ce mai singuratic. Invatatura Duhului nu lasa loc pentru carne ; calea lui Hristos este o cale ingusta.

     Pentru fratii, dupa trup, ai lui Isus, daca cineva a primit puteri extraordinare, el este cu totul indreptatit sa le foloseasca pentru a dobandi o pozitie in lume care sa fie in avantajul lui si pentru folosul altora. In spatele rationamentului lor natural se ascundea necredinta inimii lor. Ei nu credeau in El.

     Cap. 7:6-9

     Raspunsul Domnului arata ca, deoarece El a fost respins, timpul aratarii Lui publice fata de lume sau participarea Sa la problemele ei nu a venit . Atunci cand Domnul va interveni public va fi in judecata. Daca, in acel timp, ar fi luat o parte publica in natiune, dupa dorinta fratilor Sai, lucrul acesta ar fi insemnat judecata pentru popor.

     In timpul respingerii lui Hristos, trebuie si noi sa fim atenti sa nu ne folosim capacitatile noastre naturale sau darurile noastre spirituale pentru a ne glorifica inaintea oamenilor sau in lumea religioasa. Credinciosii din Corint au cazut in aceasta cursa. Se foloseau de darurile lor spirituale pentru a se inalta inaintea lumii. Pavel a trebuit sa le spuna : "Sunteti deja satui ; sunteti deja imbogatiti ; ati imparatit fara noi" (1 Corinteni 4:8), si ii condamna in aceasta privinta. Nu a venit inca timpul pentru Hristos sa intervina in problemele publice ale lumii ; deci sa fim siguri ca nu este momentul nici pentru ucenicii Sai s-o faca. Daca suntem constienti ca avem aprobarea Domnului, nu vom cauta si nici nu vom dori pe cea a lumii, religioase, sociale sau politice.

     Dar pentru cei care sunt din lume, timpul lor "este intotdeauna gata". Daca iubim lumea si lucrurile din ea, lumea ne va iubi. Daca vorbim ca fiind din lume, si de ceea ce o intereseaza, lumea va fi totdeauna dispusa sa ne asculte. O marturie despre starea ei rea, data de cineva care sta separat de ea, isi va atrage ura ei. Acesta a fost cazul Domnului, in modul cel mai categoric si absolut. Mai mult, lumea Il uraste pe Hristos ; cu cat credinciosul Il va arata pe Hristos, cu atat mai mult lumea ii va fi impotriva (Ioan 15:18, 19).

     Cap. 7:10-13

     Dupa ce a dat marturie despre ruptura Sa fata de lume, Domnul Se suie la sarbatoare, "nu pe fata, ci ca pe ascuns". El nu S-a dus la Ierusalim sa ocupe un loc public in lume, ci El S-a suit pentru a atrage persoane afara din lume. O astfel de atitudine a Domnului, ca fiind in lume dar nu din lume, trezeste "mult murmur... printre multimi". Unii recunosteau ca cel putin "Este bun" ; altii Il catalogau cu dispret ca inselator.

     Cap. 7:14-16

     Desi Domnul a refuzat sa Se foloseasca de marea Lui putere pentru a castiga aprobarea lumii, si de a intervenii in problemele lumii deoarece timpul Sau nu sosise inca, El a continuat totusi sa-i invete ; citim ca : "Isus Sa suit la templu si-i invata". In versetele care urmeaza, gasim indicatii importante cu privire la invatatura Sa, si, de fapt, la toata invatatura Sa.

     Ca un om care nu fusese niciodata educat in scolile lor sa aiba o astfel de cunoastere a scrierilor era un motiv de mare uimire pentru iudei. Lucrul acesta Il face pe Domnul sa dea un test pentru ficare invatatura adevarata. Care este sursa ei ? Este ea o invatatura omeneasca sau divina ? Invatatura Domnului venea de la Tatal care L-a trimis. Nimic nu L-a facut pe Domnul sa paraseasca pozitia pe care a luat-o de "Trimis". Daca Se suia la sarbatoare, nu era pentru a crea uimire printr-o etalare a cunostintelor Sale, ci pentru a da marturie despre Cel prin care a fost trimis.

     Cap. 7:17, 18

     In plus, invatatura adevarata impune un test asupra celor care asculta. Daca deci invatatura Domnului venea din cer, era necesara o stare buna a sufletului pentru a o primi. Disponibilitatea de a face voia Tatalui va pregati sufletul sa recunoasca ceea ce este de la Dumnezeu. Daca dorim s-o cunostem, trebuie sa fim dispusi s-o facem. Nimic nu orbeste atat de mult adevarul ca lucrarea vointei noastre. Cat de simplu ni se va parea adevarul, si drumul noastru atat de clar, daca nu am avea alta dorinta decat sa facem voia Sa.

     Si apoi, invatatura adevarata impune un test la cel care vorbeste. Va cauta el sa se glorifice pe sine sau sa glorifice pe Cel care l-a trimis ? La cineva care cauta propria lui glorie, chiar daca spune adevarul, motivul nu este curat. Cel care, prin invatatura sa, cauta doar gloria lui Dumnezeu "este adevarat si in el nu este nedreptate".

     Astfel, avem un test pentru invatatura (7:16), pentru cei care asculta (7:17) si pentru cel care vorbeste (7:18). In cazul Domnului, invatatura era desavarsita, Cel care invata era desavarsit ; greseala se afla la cei care ascultau.

     Cap. 7:19, 20

     Veresetele care urmeaza arata starea groaznica a natiunii, care devenise incapabila sa primeasca adevarul. Iudeii se laudau cu legea pe care niciunul dintre ei nu tinea. Nimic nu demonstra mai bine dispretul lor flagrant fata de lege ca faptul ca ei cautau sa-L omoare pe Cel despre care Moise a scris. Sunt astfel convinsi ca nu au nici cea mai mica dorinta de a face voia lui Dumnezeu, de unde si ignoranta lor fata de invatatura Domnului. Se pare ca iudeii care se suisera la Ierusalim pentru sarbatoare nu stiau ca mai-marii lor cautau sa-L omoare pe Domnul. Totusi, ei Il acuzau ca are demon pe Cel care a refuzat sa ia o pozitie publica si a cautat doar gloria lui Dumnezeu.

     Aceasta este lumea. A refuza sa iei parte la problemele ei, a nu dori inaltarea de sine, ci a cauta numai gloria lui Dumnezeu, lucrul acesta este in ochii lumii nu doar nefiresc si inuman, dar si diabolic.

     Cap. 7:21-24

     Domnul pastreaza tacerea fata de aceasta acuzatie brutala si rea. Cu toate acestea, ii mustra pe acesti iudei pentru nebunia si fatarnicia lor. Ei Il condamnau pe Domnul ca a facut o lucrare buna vindecand in intregime pe un om in ziua sabatului ; prin aceasta se condamnau pe ei insisi : intr-adevar, ei faceau circumcizie in sabat. Apoi Domnul denunta baza judecatii lor false. Ei judecau dupa aparente si fara o calauzire divina. Nu se poate obtine o judecata dreapta decat cautand voia lui Dumnezeu.

     Cap. 7:25-27

     Cuvintele Domnului ii surprind pe oamenii din Ierusalim care stiau ca mai-marii lor cautau sa-L omoare. Se putea oare ca mai-marii lor sa creada ca El era cu adevarat "Hristosul" ? Oricare ar fi fost concluzia mai-marilor lor, iudeii spuneau simplu : "Dar pe Acesta Il stim de unde este". Ei Il considerau doar ca pe un galileean din cetatea dispretuita Nazaret, in timp ce, dupa gandirea lor traditionala, "cand va veni Hristosul, nimeni nu va cunoaste de unde este".

     Cap. 7:28, 29

     In raspunsul Sau, Domnul nu Se opreste sa denunte eroarea opiniilor lor traditionale, nici pentru a le aminti ca El era nascut dintr-o fecioara la Betleem, dupa Scripturi. Astfel de adevaruri, oricat de convingatoare ar fi ele, n-ar fi schimbat voia lor, nici necredinta lor. Au fost date suficiente semne pentrua dovedi ca El era o Persoana divina, si ca era trimis de Acela care care este Cel Adevarat. "Cel pe care voi nu-L stiti", adauga Domnul intr-un mod semnificativ. Din cauza aceasta rezulta intreaga lor impotrivire fata de Hristos ; ei nu-L cunosteau pe Dumnezeu. Cautarea vointei lor si a propriei lor glorii i-a cufundat in intuneric, si acestea i-au lasat in necunoasterea lui Dumnezeu. Aceasta a fost situatia intotdeauna de la cadere. Chiar si crestinul trece fara sa-si dea seama pe langa gandul lui Dumnezeu, daca este preocupat sa se inalte si sa faca propria sa voie. Domnul, care a cautat, nu propria Lui voie, ci numai gloria si voia Celui care L-a trimis, poate sa zica intr-un mod absolut : "Eu Il stiu pentru ca de El sunt si El M-a trimis".

     Cap. 7:30, 31

     Cuvintele Domnului au un efect dublu asupra celor care asculta. La unii, ele arata ura din inima lor, astfel ca ei "cautau sa-L prinda". Altii se intreaba : "Hristosul, cand va veni, oare va face mai multe semne decat cele pe care le-a facut Acesta ?"

     Cap. 7:32

     Auzind ce zice multimea despre Hristos, fariseii sunt convinsi ca trebuie sa intervina public impotriva Lui. Asa ca au trimis slujitorii sa-L prinda.

     Cap. 7:33, 34

     Preocupare lor de a cauta sa scape de Hristos era inutila ; de fapt, Domnul spune : "Mai sunt cu voi putin timp si Ma duc la Cel care M-a trimis". Rezultatul ar fi groaznic pentru natiune ; caci, vorbind despre noul Sau loc la Tatal, Domnul afirma : "unde sunt Eu, voi nu puteti veni". Cei care nu L-au vrut pe Hristos cand a venit la ei pe pamant nu vor fi niciodata impreuna cu Hristos in noul Sau loc la Tatal in cer.

     Cap. 7:35, 36

     Dupa ce L-au respins pe Hristos ca fiind coborat din cer, iudeii nu au vrut nicidecum sa creada ca El Se va intoarce in cer. Prin urmare, ei banuiau probabil ca "Se va duce la cei imprastiati printre greci si ii va invata pe greci". Cu toate acestea, ceva era atat de strain in mintea lor incat recunosc ca nu inteleg cuvintele Sale.

     Cap. 7:37-39

     Domnul nu continua sa vorbeasca mai mult cu acesti iudei care L-au respins si care au aratat deplina lor ignoranta fata de Dumnezeu. Cu toate acestea, El profita de faptul ca nu I-au recunoscut drepturile Sale pentru a vorbi despre o noua ordine de binecuvantare care avea sa fie introdusa prin inaltarea Lui.

     Ultima zi a sarbatorii indica lucrurile noi si ceresti. Dupa cum stim din Levitic, este vorba despre a opta zi. Cele sapte zile ale sarbatorii vorbesc de binecuvantarea pamanteasca completa sub domnia lui Hristos. Cea de-a opta zi pare sa faca aluzie, in imagine, la o ordine de binecuvantare plasata in afara timpului si dincolo de timp. Aceasta binecuvantare noua si cereasca va fi introdusa prin glorificarea lui Isus si venirea pe pamant a Duhului Sfant. Aceasta noua binecuvantare nu poate fi limitata doar la iudei : ea este deschisa pentru "oricine" simte nevoia sa vina la Hristos. Cel care vine in acest fel nu va fi introdus imediat in binecuvantarile milenare de pe pamant, ci va fi adus in binecuvantarea cea mai inalta si cereasca prin darul Duhului Sfant. Mai mult, el va deveni o sursa de binecuvantare pentru altii, caci Domnul zice cu privire le cel credincios ca nu doar propriile sale nevoi individuale vor fi satisfacute , ci ca "din inima lui vor curge rauri de apa vie" pentru a inviora pe altii in aceasta lume sterila.

     Aici avem invatatura centrala a capitolului : glorificarea lui Isus ca Om in cer ; iar Duhul Sfant dat celor credinciosi pe pamant. Lucrul acesta inseamna ca, Mesia fiind respins, domnia Lui universala si implinirea promisiunilor pamantesti sunt amanate pentru o zi inca viitoare ; in acest interval este introdus crestinismul.

     Totusi, aici este avuta in vedere binecuvantarea individuala a crestinului. Cuvintele Domnului ofera o ilustratie remarcabila de ceea ce poate face un credincios prin puterea Duhului. Cunostintele noastre experimentale despre binecuvantare depind mult de supunerea noastra fata de Duhul. Cu toate acestea, este posibil ca cel credincios umplut de Duhul sa fie un canal de binecuvantare intr-o lume plina de nevoi, precum raurile de apa peste pamantul uscat (Isaia 44:3).

     Cap. 7:40-44

     Din nefericire, se pare ca aceste cuvinte minunate nu au atins urechile celor care ascultau, chiar daca ele au produs o anumita impresie care a condus la speculatii in randul multimii. Multi ziceau : "Acesta este cu adevarat Profetul". Altii afirmau : "Acesta este Hristosul". Unii intrebau : "Oare din Galilea vine Hristosul ?" Speculatia omeneasca in lucrurile divine este intotdeauna o greseala : astfel, ei ajung la adevaruri separate pe care Dumnezeu le-a unit, imaginandu-si ca Profetul si Hristos sunt persoane diferite. In plus, speculatiile desarte sunt adesea inselate de aparente : astfel, deoarece Domnul a venit din Galilea, ei presupuneau ca El nu era din samanta lui David, si ca nu era nascut la Betleem.

     O constiinta miscata ar fi trezit un sentiment de nevoie si ar fi condus sufletul la Hristos raspunzand la invitatia Lui plina de har : "Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea". In acel timp, ca atat de des de atunci, chiar printre credinciosii adevarati, speculatiile cu privire la Hristos au condus la "dezbinare... din cauza Lui".

     In plus, nu s-au starnit doar speculatii, ci si ostilitate s-a manifestat : "unii dintre ei voiau sa-L prinda". Timpul Sau nu venise inca, si "nimeni nu a pus mana pe El". La inceputul capitolului, timpul Sau nu venise inca pentru o parte publica in lume ; aici, timpul Sau nu venise inca pentru a fi dat in mainile oamenilor si sa fie rastignit.

     Cap. 7:45-53

     In ultimile versete, aflam ca o anumita lucrare de constiinta s-a produs atat la slujitori cat si la Nicodim. Pentru slujitori, poate era doar constiinta naturala care simtea greutatea cuvintelor Domnului, atat de diferite de cele ale invatatorilor lor. Marturia lor despre puterea cuvintelor Domnului le aduce o riposta dispretuitoare. Referitor la Nicodim, desi el nu L-a marturisit pe Hristos atunci, el a riscat rostind un cuvant in favoarea legii si a ordinii ei. Legea interzicea sa fie condamnat un om inainte de a se aduce dovezi cu privire la ceea ce a zis si a facut. Nicodim isi atrage imediat raspunsul sarcastic ca si el este unul dintre cei care L-au urmat pe Isus din Galileea. Acest lucru implica faptul ca nu era nicio nevoie sa fie auzit sau sa fie intrebat ce a facut. El venea din Galilea, iar acest lucru este considerat suficient pentru a indeparta orice pretentie de a fi profet, caci, ziceau ei, "niciun profet nu se ridica din Galilea". Slabele proteste omenesti nu servesc la nimic impotriva valului crecand al vrajmasiei, desi omul nu poate sa faca nimic inainte ca sa vina timpul Sau. Asa ca citim : "Fiecare s-a dus acasa la el", lasandu-L pe Domnul sa-Si continue drumul Sau singuratic - "Isus S-a dus la Muntele Maslinilor".     

            

 

                    Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - VII -

     Hamilton Smith

     9     Caile de har pentru satisfacerea nevoilor - Ioan 6

     Capitolul 5 Il prezinta pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu dand viata oricui vrea. Capitolul 6 pune inaintea noastra pe Hristos ca Fiu al Omului dand viata celor care-L primesc, si ca Sustinator al vietii pe care a dat-o.

     Prima parte a capitolului (6:1-21) relateaza doua incidente care servesc de ilustratie la marea tema a discursului Domnului relatata in a doua parte. In prima scena, Hristos actioneaza ca Imparat, oferind, in darnicia Lui imperiala, paine pentru mentinerea vietii naturale. A doua scena Il arata pe Hristos in imagine ca Mare Preot in cer, sustinand pe ai Sai si hranind viata lor spirituala, in timp ce trec printr-o lume unde totul este impotriva lor. In discursul care urmeaza, Domnul detaliaza marile adevaruri cu privire la intruparea Sa (6:32-50), lucrarea Sa (6:51-56), invierea Sa (6:57) si inaltarea Sa (6:62). El este prezentat astfel pentru ca toti cei care cred in El traiesc, si pentru ca aceasta noua viata pe care ei o au sa fie hranita, pentru satsfacerea tuturor nevoilor spirituale.

     9.1  Cei cinci mii de oameni hraniti - 6:1-14

     Acest nou semn este o marturie a interventiei lui Dumnezeu in favoarea omului conform Psalmului 132:15 : "Voi binecuvanta din belsug hrana sa, voi satura cu paine pe saracii sai". Semnul prezinta astfel marea tema a capitolului : Hristos pentru satisfacerea inimii alor Sai. La capitolul 4, Hristos elibereaza de puterea pacatului ; la capitolul 5, elibereaza de robia legii ; iar la capitolul 6, El elibereaza de nevoi.

     Cap. 6:1-9

     O multime mare se afla adunata pe un munte pustiu si are nevoie de hrana. In ce priveste puterea omeneasca, era imposibil de satisfacut aceasta nevoie. Dar Domnul este acolo si Se va ocupa de aceasta ; totusi, inainte sa faca acest lucru, El Se foloseste de aceasta dificultate pentru a proba credinta propriilor Sai ucenici. Au ei credinta pentru a folosi resursele Domnului atunci cand, de partea lor, orice speranta a disparut ? Astfel Domnul a zis lui Filip : "De unde sa cumparam paini ca sa manance acestia ?" Apoi este adaugat : "Dar spunea aceasta ca sa-i incerce, pentru ca El stia ce urma sa faca".

     Putem sa ne indoim ca este astazi asa cum a fost atunci ? Este ingaduit ca dificultati omenesti destul grele, sa apara in mijlocul copiilor lui Dumnezeu, ca sa ne incerce. Noi marturisim ca-L urmam pe Domnul, spunem ca fara El nu putem face nimic si ca harul Sau este suficient. Atunci marturisirea noastra este pusa la incercare printr-o dificultate pe care nu o putem depasi. Totusi, ne este spus ca "El stia ce avea sa faca" : aceste cuvinte ne garanteaza ca nicio dificultate pe care El nu o poate rezolva nu va veni niciodata pe drumul nostru individual sau printre copiii lui Dumnezeu. In zilele din urma, dificile, invatatorii si conducatorii ne pot duce in eroare, dar in ziua cea mai grea si in prezenta celei mai mari dificultati, exista Unul spre care putem sa ne indreptam cu siguranta ca El stie ce va face.

     Prea adesea, necazul isi are sursa in incetineala noastra de a recunoste faptul umilitor ca nu stim ce sa facem. Fiecare din noi crede ca stie si este convins ca totul ar fi bine daca ceilalti ar actiona doar dupa sfaturile noastre. Si astfel, nu ne mai gandim sa apelam la Cel care stie. Ca si in cazul ucenicilor, dificultatile scot in evidenta saracia credintei noastre, descoperind in acelasi timp maretia resurselor care se gasec in Domnul. Pentru a raspunde la situatie, Filip nu vede nimic altceva decat puterea banilor ; totusi, trebuie sa admita ca planul sau asigura doar "putina" mancare pentru multime. Ce diferenta fata de Domnul care, atunci cand actioneaza, a dat "cat au vrut ei".

     In timp ce Filip mentioneaza cantitatea mare de care ar fi nevoie, Andrei se plange de foarte putinul pe care il aveau. Nici unul, nici altul din acesti ucenici nu se gandeau la Domnul si la vastele resurse care erau in El si care sunt la dispozitia credintei.

     Cap. 6:10-14

     Dupa manifestarea lipsei de credinta a ucenicilor, Domnul Insusi descopera harul din inima Sa si puterea mainii Sale pentru a raspunde la aceasta dificultate. Ce binecuvantare pentru ei, ca si pentru noi, ca esecul alor Sai nu opreste mana Domnului sa lucreze in favoarea lor !

     Scena care urmeaza este cu siguranta o pregustare a binecuvantarii milenare, in care este prezantata administratia perfecta a Domnului si puterea Sa pentru a linisti agitatia lumii si de a potoli foamea ei teribila. La cuvantul Sau, cinci mii de oameni cunosc in acel moment o odihna perfecta. El vorbeste si indata citim : "Oamenii ... s-au asezat". Asa va fi in ziua Domnului : "Voi zdrobi din tara arcul si sabia si razboiul ; si-i voi face sa locuiasaca in siguranta" (Osea 2:18).

     In plus, scena ne prezinta nu doar gloria Persoanei Sale, ci ne arata modul Lui perfect de a lucra. Citim : "Isus a luat painile" - cele cinci paini de orz - si "dupa ce a multumit", a hranit multimea. El Se foloseste de resursele naturale ale pamantului in relatia cu Dumnezeu care le-a dat, recunoscand ca cerurile sunt sursa reala a oricarei binecuvantari pentru om. 

     Cand puterea lui Hristos pune resursele pamantesti, oricat de mici ar fie ele, in legatura cu resursele inepuizabile ale cerului, lucrul foarte putin se transforma in foarte mult. In timpul profetului, Dumnezeu a putut sa Se foloseasca de o "vaduva" care nu avea nimic decat un "pumn de faina" si "putin untdelemn intr-un ulcior", pentru a face sa traiasca o familie timp de un an intreg (1 Imparati 17:15, 16). La fel, Hristos poate sa foloseasca un baietel care avea cinci paini de orz si doi pesti pentru a hrani cinci mii de oameni.

     Mai mult, Domnul "imparte" resursele vitale cu o astfel de perfectiune incat sunt acoperite toate nevoile. Luxul excesiv si saracia extrema, risipa extravaganta si nevoia disperata nu vor mai fi cand Domnul Isi va locul Sau ca Judecator al intregului pamant. Oamenii incearca sa imparta bogatiile lumii atacand pe cei bogati : prin aceasta ei arata doar ca puterea omeneasca este de distrugere si nu de administrare. Omul poate saraci pe cel bogat, dar nu poate imbogati pe cel sarac. El poate distruge ordinea actuala, dar nu poate aduce binecuvantarea milenara.

     Atunci cand Hristos imparte binecuvantarea, oamenii primesc atat cat vor si, chiar si asa, cand toti s-au saturat, a ramas in plus. Acum, cererea depaseste resursele ; atunci, harul lui Dumnezeu va raspunde deplin la nevoile omului ; dar acesta nu va epuiza niciodata harul lui Dumnezeu.

     9.2  Hristos pe munte iar ucenicii pe mare - 6:15-21

     Uimiti de minunea inmultirii painilor pentru a hrani pe cei cinci mii, oamenii Il marturisec pe Hristos ca profetul vestit de Moise, care, ca si acesta din urma, ar veni de la Dumnezeu la oameni, pentru a satisface nevoile lor si a-i introduce in binecuvantarea promisa (Deut. 18:15-19). Toti sunt gata sa-L faca Imparat pe Cel care a aratat o astfel de putere ; astfel, El ar fi Eliberatorul lor de romanii pe care-i urau. Timpul pentru a imparati nu venise inca ; de asemenea, refuzand sa fie Imparat, Hristos "S-a retras... la munte, El singur", pentru a exercita acolo slujba Sa de Preot.

     Ramasi singuri, ucenicii s-au urcat in corabie pentru a traversa marea agitata de "un vant care sufla puternic" in mijlocul intunericului crescand - o imagine adevarata a celor care apartin lui Hristos, lasati intr-o lume intunecoasa in timpul absentei Sale, confruntati cu impotrivirea celui rau care, la fel ca marea, nu se poate linisti. Totusi, ucenici sunt sustinuti de Hristos care vine la ei in necazul lor cumplit.      Aceasta slujba preoteasca a lui Hristos se exercita acum in favoarea Bisericii, si va continua sa fie exercitata cu privire la ramasita evlavioasa dintre iudei cand va trece prin necazul cel mare. Probabil, aceasta scena se refera in special la acesti credinciosi dintre iudei ; ea completeaza astfel invatatura data de primul incident, aratand ca binecuvantarea Imparatiei nu va fi obtinuta decat prin necazul cel mare.

     Cand ramasita iudaica va fi expusa activitatii cumplite a lui Satan, in timpurile de incercare, ea va experimenta harul izbavitor al Domnului ca Mare Preot dupa randuiala lui Melchisedec. In final, cand furtuna persecutiei va ajunge la punctul culminant, si cand starea credinciosilor va fi practic disperata, Domnul va apare pentru ei si va manifesta o putere mai mare decat cea a vrajmasului, aratata in imagine prin Isus umbland pe mare.

     In prezenta unei astfel de manifestari de putere, ucenicii "voiau deci sa-L ia in corabie". Astfel, citim cu privire la o zi inca viitoare : "In ziua puterii Tale, poporul Tau va fi un dar de bunavoie" (Psalmul 110:3, 4). Atunci cand incercarile lor vor produce smerenie , iudeii Il vor primi cu credinta pe Cel care L-au respins prin necredinta la timpul mandriei lor. Cand Hristos este primit in corabie, ucenicii ajung "la locul spre care mergeau" : la fel Israel va ajunge la binecuvantare sub domnia lui Hristos.

     9.3  Discursul Domnului la Capernaum - Cap. 6:22-71

     Cap. 6:22-25

     Versetele de introducere la discursul Domnului ne arata  ca a doua zi dupa inmultirea painilor, multimea care a fost hranita a trecut marea si a venit la Capernaum pentru a-L cauta pe Isus.

     Cap. 6:26, 27

     Domnul incepe discursul Sau denuntand motivele care a dus ca multimea sa-L caute. Nu a fost datorita unui sentiment de nevoie spirituala, sau pentru ca ei au vazut gloria Persoanei Sale asa cum a fost manifestata in minune, ci pentru ca au mancat din paini si s-au saturat. Daca Hristos a satisfacut nevoile temporare ale oamenilor fara sa ridice  problema morala cu privire la starea lor inaintea lui Dumnezeu, ei ar fi trebuit sa-L urmeze cu bucurie. Din nefericire ! in mijlocul stricaciunii din crestinatate, aceleasi motive ii conduc pe oameni ca in timpul iudaismului corupt. Ramane adevarat ca oamenii Il cauta pe Hristos, nu datorita semnelor, ci din cauza "painii si pestilor". Oamenii sunt dispusi sa asculte predici si sa auda despre Hristos, atat timp cat El este prezentat ca Cel care poate imbunatati starea lumii si sa satisfaca nevoile ei temporare. Cu toate acestea, chiar daca Hristos a fost pus inaintea lor ca semnul interventiei lui Dumnezeu pentru binecuvantarea eterna a omului, multimea nu a aratat atunci niciun interes pentru El.

     In acelasi fel, oamenii vor lucra pentru a obtine ceea ce piere prin intrebuintare, dar vor ramane indiferenti fata de aceasta mancare care ramane pentru viata eterna. Fiul Omului a venit ca sa dea viata eterna si sa umple sufletul de multumire eliberandu-ne de ruina noastra spirituala (6:35).

     Mai mult, in acest discurs putem sa vedem gloria Fiului Omului, la fel cum in capitolul precedent, a fost pusa inaintea noastra gloria Lui ca Fiu al  lui Dumnezeu. Aici, gloria Lui caracteristica apare in marele fapt ca El, ca Fiu al Omului, este pecetluit de Duhul Sfant si de Dumnezeu Tatal. El Se deosebeste astfel de intreaga rasa umana ca fiind posesia (sau apartinand, n.t.) lui Dumnezeu, si Cel care, ca Om, este obiectul aprobarii depline a Tatalui si a placerii Sale infinite.

     Cap. 6:28

     Afirmatia Domnului a aratat clar ca acesti oameni nu aveau niciun sentiment al gloriei Persoanei Sale, nici cu privire la nevoile sufletului lor. Acum, propriile lor cuvinete ne demonstreaza ca ei nu aveau nici cea mai mica idee despre totala lor slabicine. Ei intrebau cu o mare usuratate : "Ce sa facem ca sa lucram lucrarile lui Dumnezeu ?" Plecau de la principiul ca ei sunt in totul capabili sa faca ceea ce le cere Dumnezeu, daca sunt invatati cu privire la dorintele Sale.

     Cap. 6:29

     In ce intuneric adanc se aflau ei ! Nu cunosteau nici propria lor neputinta, nici harul lui Dumnezeu, considerandu-L pe Dumnezeu ca pe cineva care cere ceva omului. Trebuiau inca sa invete ca harul lui Dumnezeu nu pretinde lucrari pentru a obtine binecuvantarea, ci el cere doar ca omul sa creada in Cel pe care L-a trimis Dumnezeu. Faptele urmeaza credinta.

     Cap. 6:30, 31

     Oamenii isi arata indata necredinta lor cerand un semn. Ei au inteles destul de bine ca un semn era dovada interventiei lui Dumnezeu in problemele oamenilor. Cu siguranta, au vazut pe Domnul hranind pe cei cinci mii de oameni, dar gandeau : Ce este aceasta in comparatie cu Moise care a hranit multimea imensa a lui Israel timp de patruzeci de ani in pustie ? 

     Hristos Insusi era semnul interventiei lui Dumnezeu in har, iar minunile pe care le facea atestau destul de clar ca o Persoana divina era prezenta in har in Acest Om smerit. Neavand nicio cunostinta despre nevoile lor, ignorand Scripturile si plini de ei insisi, nu puteau sa vada semnul. Ei asteptau un Hristos care ar trebui sa vina insotit de manifestari exterioare de putere impotriva dusmanilor lor, si intr-un fel care ar fi trebuit sa-l umple de onoare pe Israel. In loc de aceasta, Hristos a venit in smerenie si smerenia Lui era o piatra de poticnire pentru ei. Daca ar fi fost constienti de nevoile lor, ar fi asteptat rascumpararea si ar fi vazut semnul. Este evident ca Cel care a venit sa implineasca rascumpararea prin jertfa Sa nu ar putea avea parte de gloria si onorurile acestei lumi. Simeon si Ana au asteptat rascumpararea lui Israel si au vazut semnul (Luca 2:34, 38).

     Cap. 6:32, 33

     Domnul raspunde ca nu Moise este cel care le-a dat painea din cer ; impreuna cu poporul, el nu a facut altceva decat s-o primeasca. Apoi, Domnul prezinta trei adevaruri mari care Il deosebesc, ca Om, de Moise si de toti ceilalti oameni.

          - Primul, prezenta Fiului Omului era semnul interventiei Tatalui in dragoste in folosul omului. Dumnezeu nu mai cere omului dreptate sub lege ; ci Tatal a dat-o omului in dragoste prin harul suveran.

          - Al doilea, Domnul prezinta marele adevar al intruparii Sale. El nu era un simplu om venit pe pamant, ca in cazul lui Moise si al celorlalti ; El este Cel "care a coborat din cer". El era cu adevarat o Persoana divina, totusi prezenta ca Om pe pamant, Om dupa o ordine cu totul noua : un Om ceresc.

          - Al treilea, El este painea lui Dumnezeu, care "da viata lumii". Nu mai este vorba de a da viata lui Israel in timpul calatoriei prin pustie ; Hristos, painea lui Dumnezeu, este pentru toti cei care au nevoie de El.

     Cap. 6:34

     Gandindu-se decat la viata naturala, acesti oameni au zis : "Doamne, da-ne intotdeauna aceasta paine". Neavand nicio constienta de nevoile lor spirituale, ei nu au recunoscut gloria Sa, nici semnificatia cuvintelor Sale.

     Cap. 6:36

     Din nefericire ! omul lasat la dispozitia lui insusi Il respinge pe Hristos atunci cand este prezentat in intrupare, la fel cum mai tarziu, Il respinge in moartea Sa (6:52) si ca fiind inaltat (6:66). Domnul a trebuit sa spuna : "M-ati si vazut, si nu credeti".

     Cap. 6:37

     Daca deci binecuvantarea depinde de responsabilitatea omului, totul este pierdut ; nimeni nu va fi binecuvantat. Dar, ca intotdeauna, cand omul este aratat in toata starea lui, Dumnezeu revine la planurile inimii Sale. El nu va permite ca toti sa piara ; nici nu va permite ca venirea Fiului Omului sa nu foloseasca la nimic. Sunt cei cei pe care Tatal Si-a propus sa-i dea Fiului ; dupa cum Domnul a putut spune : "Tot ce-Mi da Tatal va veni la Mine". Pentru ca Tatal i-a dat, Fiul i-a primit : "pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara". Indiferent de nationalitatea sau caracterul lor, fie iudei sau natiuni, femei decazute sau talhari impietriti, farisei sau vamesi, numai daca ei vin la Hristos, vor fi primiti, caci venirea lor este dovada ca ei sunt darul Tatalui pentru Fiul.

     Cap. 6:38-40

     Mai mult, faptul ca Fiul a primit tot ce Tatal I-a dat, a dovedit ca El venise pentru a face voia Tatalui. Intr-un mod foarte binecuvantat, Domnul Se prezinta ca Cel care a coborat din cer, nu pentru a face voia Sa, ci pentru a fi un slujitor venit sa implineasca voia Celui care L-a trimis. Voia Tatalui este incredintata Celui care este capabil s-o implineasca. Voia unei persoane divine nu poate fi realizata deplin decat de o persoana divina ; de asemenea, in aceste versete, Il avem pe Tata si pe Fiul. Tatal a intocmit planurile Sale de har ; Fiul le pune in executie.

     Voia Tatalui este prezentata sub un dublu aspect. In primul rand, ea este vazut cu privire la Fiul. Voia Tatalui este ca cei care sunt dati Fiului sa fie pastrati in siguranta prin Fiul, si ca El sa-i invieze in ziua de la urma. Ce garantie binecuvantata cu privire la implinirea voii Tatalui de catre Fiul da tututror celor care vin la Hristos pentru a fi eliberati in mod deplin de toata puterea raului si pentru a avea parte de binecuvantarea deplina in ziua de la urma ! Eu nu pierd "nimic din tot ce Mi-a dat". In ziua aceea, tot ceea ce a fost cunoscut prin credinta va fi aratat. Deoarece copiii lui Dumnezeu au murit si au fost uitati, generatie dupa generatie, s-ar putea parea ca ei sunt uitati de Dumnezeu. Cuvintele Domnului ne asigura ca nu este asa. Niciunul dintre ei nu este pierdut, nici uitat. Ei vor reapare in ziua de la urma. Puterea invierii exercitata de Domnul va fi dovada finala ca El nu a pierdut nimic. "Ziua de la urma" se refera la sfarsitul timpului actual, atunci cand Hristos va veni sa imparateasca si cand ii va invia pe cei pe care Tatal i-a dat, pentru ca ei sa aiba parte impreuna cu El la bucuria si la satisfactia cereasca a Imparatiei. Atunci vor fi realizate in toata plinatatea lor cuvintele Domnului potrivit carora cel care vine la El "nu-i va fi foame niciodata" si "niciodata sete".

     In al doilea rand, voia Tatalui este prezentata in legatura cu responsabilitatea omului. Este voia Tatalui ca Fiul sa fie prezentat tuturor, ca oricine Il cunoaste pe Fiul si crede in El are viata eterna - o viata in plinatatea careia se va intra prin inviere in ziua de la urma.

     Cap. 6:41, 42

     Judecand dupa aparente si gandind in mod firesc, iudeii nu puteau accepta faptul ca cineva sa fi coborat din cer. Aceasta dificultate ramane : omul natural poate intelege genealogia lui Hristos dupa carne, dar el respinge marele adevar ca El este o Persoana divina, venita in carne si, in consecinta, mai mult decat Fiul lui Iosif, pe plan legal, sau adevaratul Fiu al Mariei.

     Cap. 6:43-45

     Orbirea si necredinta omului nu fac decat sa dovedeasca necesitatea unui lucrari de har pentru a putea ca el sa vina la Hristos. Toti sunt liberi sa vina, dar, lasat la dispozitia lui insusi, omul nu va veni. Nu este nimeni care sa inteleaga, nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu. De altfel, Domnul arata clar ca oamenii nu pot fi binecuvantati altfel decat prin harul suveran. "Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal care M-a trimis".

     Mai mult, Tatal atrage pe cineva prin invatatura divina, conform cuvintelor : "Vor fi invatati de Dumnezeu". El lumineaza sufletul, convingandu-l de nevoia de Hristos pe de-o parte, si reveland gloria lui Hristos pe de alta parte. Astfel, sufletul este miscat prin nevoia de Hristos si atras la El prin har.

     Cap. 6:46

     Domnul protejeaza adevarul impotriva oricarui gand material. A fi invatati de Dumnezeu nu inseamna ca cineva L-a vazut pe Tatal. Invatatura are un caracter spiritual.

     Cap. 6:47-50

     Domnul incepe sa rezume adevarul in legatura cu intruparea Sa. Cel care este atras de Tatal crede in Hristos ca fiind coborat din cer, si are viata eterna. Mana in pustie sustinea viata naturala. Viata pe care o da Hristos nu poate fi atinsa de moarte.

     Cap. 6:51-55

     Plecand de la acest punct al discursului, Domnul introduce moartea Sa. Astfel, El spune : "Painea pe care o voi da Eu... este carnea (sau trupul, n.t.) Mea". Domnul vorbeste nu doar de a manca trupul Sau, ci si de a bea sangele Sau. El trebuie sa moara pentru a-Si asigura samanta. 

     Iudeii murmurasera deja impotriva Lui cu privire la intruparea Sa ; acum se certau intre ei cu privire la moartea Sa. Fiecare adevar nou arata mai evident incapacitatea mintii naturale de a intelege lucrurile divine. Ei ziceau : "Cum poate Acesta sa ne dea trupul lui sa-l mancam ? " Ei resping cuvintele Domnului pentru ca ele nu faceau apel la ratiunea omeneasca.

     Adevarurile divine nu pot fi primite decat prin har care lucreaza prin credinta. De asemenea, Domnul nu raspunde la intrebarea loc "Cum?", ci El afirma adevarul in termeni si mai tari : "Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu aveti viata in voi insiva". Atat intruparea cat si moartea lui Hristos sunt prezentate ca obiecte si teste ale credintei. Cineva a zis : "Cei care primesc intruparea prin credinta primesc, de asemenea, moartea Sa cu aceeasi credinta ; si numai aceia au viata eterna". Desigur, oamenii pot marturisi ca admira si imita viata perfecta a Domnului, intr-un fel omenesc, dar aceste persoane nu cred in intruparea Sa - ca El a coborat din cer ; si, de asemenea, ele resping moartea Lui ispasitoare.

     Nu exista viata pentru Dumnezeu in omul cazut. El este viu in pacat, dar mort fata de Dumnezeu. Natura lui rea l-a separat de Dumnezeu. Pentru credincios, moartea lui Hristos a pus capat domniei pacatului. El socoteste moartea lui Hristos ca fiind a sa, si astfel este eliberat de puterea pacatului si traieste pentru Dumnezeu.

     Doua adevaruri distincte sunt prezentate in versetele 53 si 54. Primul, faptul de a manca pentru primirea vietii, la versetul 53, cu gandul la ceva implinit ; al doilea, faptul de a manca pentru mentinerea vietii, la versetul 54, unde actul de a manca este prezentat ca fiind continuu.

     Cap. 6:56-58

     In aceste versete, Domnul dezvaluie binecuvantarea acestei vieti noi. In primul rand, este vorba de o viata in care credinciosul este identificat cu Hristos. Celui care se hraneste cu moartea Sa, Domnul poate sa-i spuna ca el "ramane in Mine si Eu in el". Credinciosul este identificat cu Hristos inaintea lui Dumnezeu, si viata lui Hristos este reprezentata in credincios inaintea oamenilor.

     In al doilea rand, este o viata care Il are ca obiect pe Hristos. Domnul poate sa spuna : "Dupa cum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu traiesc datorita Tatalui, tot asa, cel care Ma mananca pe Mine va trai si el datorita Mie". Lucrul acesta ne duce dincolo de moarte si implica un Hristos viu prin inviere, obiect al vietii credinciosului. Domnul a trait aici jos o viata in care nu a cautat propria Lui voie, nici propria sa glorie, ci voia si gloria Celui care L-a trmis ; o viata in care a facut intotdeauna ce I-a placut Tatalui (Ioan 5:30 ; 7:18 ; 8:29). El a trait fiecare moment al acestei vieti de perfectiune in intregime datorita Tatalui. La fel, crestinul care este viu in puterea acestei vieti noi va trai pentru gloria si placerea lui Hristos.

     In al treilea rand, aceasta viata nu este atinsa de umbra mortii. Viata naturala, intretinuta prin alimente naturale, ia sfarsit prin moarte. Moartea nu poate pune capat vietii hranite cu Hristos si care Il are pe Hristos ca obiect.

     Cap. 6:59-62 

     Discursul Domnului a aratat necredinta multimii (6:36), necredinta iudeilor (6:41, 42, 52), si in final, necredinta ucenicilor. Totusi, daca le-a fost greu sa creada in intruparea si moartea lui Hristos, ei erau si mai indignati sa-L vada pe Cel care avea sa moara suindu-Se in glorie ! Omul natural, si chiar carnea (starea naturala, principiul raului, n.t.) din ucenici, nu putea sa se ridice mai presus de pamant si de binecuvantarile materiale. Omul nu poate accepta un Hristos coborat din cer si devenit carne (sau trup, n.t.) ; un Hristos mergand in moarte raneste mandria lui ; un Hristos suindu-Se la cer depasea total intelegerea sa. Toate aceste mari adevaruri sunt legate impreuna ; refuzati unul si toate sunt pierdute ; credinta pregateste sufletul pentru a le primi pe toate.

     Cap. 6:63

     Necredinta carnii dovedeste ca aceasta nu beneficiaza de nimic. Se poate ca ea sa fie foarte cultivata, ca in cazul lui Nicodim sau a unui Saul din Tars, dar chiar si asa este destul de incapabila sa primeasca lucrurile lui Dumnezeu. Duhul este cel care da viata, prin Hristos si cuvintele Sale, care participa la caracterul Duhului. Ele sunt spirituale si acolo unde Duhul lucreaza, ele sunt viata.

     Cap. 6:64, 65

     Unii au marturisit ca sunt ucenicii lui Isus, dar ei nu au crezut. Oamenii Il puteau urma cu siguranta in multime, datorita avantajelor materiale, dar niciunul nu vine cu adevarat la Hristos daca nu-i este dat de Tatal. Tatal atrage (6:44)  Fiul vorbeste (6:63) ; si Duhul da viata aplicand cuvintele Sale in putere la suflet.

     Cap. 6:66-71

     Dupa ce carnea a fost expusa in toata necredinta ei, multi dintre ucenicii Sai s-au intors si nu mai umblau cu El. Multimea, iudeii si ucenicii au aratat cu totii adevarul cuvintelor Domnului : "Carnea nu foloseste la nimic". Ramane un cerc : cei doisprezece ; si Domnul ii intreaba : "Nu vreti si voi sa plecati ?"

     Petru raspunde intr-un mod atat de frumos : "Doamne, la cine sa ne ducem ? Tu ai cuvintele vietii eterne si noi am crezut si am cunoscut ca Tu esti Sfantul lui Dumnezeu". Discursul Domnului a scos in evidenta necredinta carnii, dar a confirmat si credinta adevaratilor credinciosi. Daca si acestia Il paraseau, ar fi putut sa gaseasca inca o marturie religioasa, confortabila si onorata in lume, dar ar fi abandonat pentru totdeauna viata - viata eterna -  si toate binecuvantarile ceresti si eterne la care ea trebuie sa conduca.

     Cu toate acestea, in ciuda a toate, apartenta le cei doisprezece nu constituia o temelie sigura pe care sa se construiasca, caci in acest cerc - cel mai aproape de Domnul si, in consecinta, cel mai privilegiat - rautatea carnii avea sa atinga punctul culminant ;  unul dintrei ei era atat de mult sub puterea diavolului incat Domnul poate sa spuna de el ca "este un diavol". Cand va veni timpul, tradarea Domnului de catre el il va arata ca atare.