Comuniunea crestina
- V -Arend Remmers
1 Comuniunea cu demonii ?
Pavel vorbeste despre jertfa de pace pe care o gasim in Vechiul Testament pentru a face mai clar ceea ce vrea sa le puna inainte : caracterul idolatriei pagane. Darurile erau aduse idolilor inainte de a fi mancate in comun. Cu siguranta, apostolul le-a spus in capitolul 8 ca un idol - si la fel si lucrurile care ii erau aduse - nu este nimic. Totusi, el ridica aici o problema destul de serioasa, si anume comuniunea cu demonii ascunsi in spatele idolilor. Prin intrebarile sale : " Deci ce spun eu ? Ca ceea ce este jertfit unui idol este ceva ? Sau ca un idol este ceva ? " ( v.19), el raspunde obiectiilor care ar fi putut veni din partea Corintenilor : Tu ne scrii ca un idol nu este nimic ( 8:4), pentru ce trebuie sa-i dam o astfel semnificatie ?
Apostolul le explica atunci ce se ascunde in spatele idolilor : " Dar ceea ce jertfesc ei , jertfesc demonilor, si nu lui Dumnezeu. " ( v. 20). De alta parte, un idol nu este decat un chip fara viata sau mai mult o lucrare omeneasca de arta, si o jertfa adusa unui astfel de idol nu semnifica altceva decat o carne normala. Dar aceasta nu este totul. Idolii sunt imagini ale puterilor invizibile ale rautatii. Faptul de a manca dintr-o jerfa adusa unui idol semnifica comuniune cu demonii, asa cum participarea la Masa Domnului exprima comuniunea cu Hristos. Cu siguranta, crestinii din Corint nu voiau sa aiba comuniune cu demonii. Si totusi, participand la mesele in cinstea idolilor, aceasta era situatia. Mancand impreuna, aveau comuniune, chiar daca aceasta era doar in exterior. Daca aveau cunostinta sau nu, aceasta nu schimba cu nimic situatia. Ei lasau impresia tuturor participantilor la astfel de mese si eventualilor observatori prezenti ca ei au comuniune cu demonii. Mai mult, o participare frecventa la astfel de mese ii expunea pericolului de a deveni indiferenti in interiorul lor sau de a fi influentati. " Nu va amagiti : Tovarasiile rele strica obiceiurile bune ! " ( 1 Cor. 15;33).
De asemenea apostolul contiuna : " Si eu nu vreau ca voi sa aveti comuniune cu demonii. Nu puteti bea paharul Domnului si paharul demonilor ; nu puteti lua parte la masa Domnului si la masa demonilor " ( v. 20,21). In virtutea autoritati sale apostolice ( 1 Cor.1:1), Pavel interzice Corintenilor orice comuniune cu demonii, lucru pe care ei il faceau participand la mesele in cinstea idolilor. Cel care gandea ca are aceasta libertate trebuia sa fie constient ca Il provoca la o sfanta gelozie pe Dumnezeu (v.22 ; Deut. 32:16).
Noi nu ne vom intalni probabil cu vreo situatie care cere aplicare literala a unei astfel de porunci. In adevar, imprejurarile de atunci nu erau ca cele pe care le intalnim astazi in tarile noastre. Dar sa nu uitam ca ocultismul, care ia amploare in lumea occidentala, nu este altceva decat inchinarea la demoni.
Putem trage o anumita invatatura din citirea acestui pasaj ? Sa ne gandim la chemarea facuta de Domnul atunci cand ne cere sa pazim nu doar " poruncile ", cerintele Sale exprese, dar si " cuvantul " Sau care descopera gandurile Sale ( Ioan 14:21,23) ; intelegem atunci aici acelasi principiu ca in 2 Cor.6:14 : " Ce comuniune are lumina cu intunericul ? " si in Efes. 5:11 : " Si nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului ... ". Daca se motiveaza de o maniera superficiala, indepartarea de la instructiunile divine care privesc adunarea si Masa Domnului poate parea o schimbare nesemnificativa ; in realitate, inseamna neascultare fata de Cuvantul lui Dumnezeu si, in consecinta, se manifesta vointa proprie, a carnii. Astfel, de exemplu, profetul Samuel a trebuit sa-i spuna odinioara imparatului Saul ca vointa proprie pe terenul inchinarii este asemanatoare pacatului ghicirii si al idolatriei ( 1 Sam.15:23). Ce i s-a reprosat lui Saul ? Atunci cand Dumnezeu a poruncit Israelitilor sa omoare tot ce apartinea lui Amalec, Saul si poporul au crutat viata imparatului Agag si au pastrat cele mai bune animale - sa le aduca jertfa lui Dumnezeu, dupa cuvintele imparatului.
De asemenea si astazi, pe terenul crestismului, vedem abateri, indreptatite adesea prin argumente care par a fi foarte valabile inteligentei omenesti. Dar care este aprecierea lui Dumnezeu ? Existenta diferitelor denominatiuni crestine - unele se gasesc chiar partial in legatura cu invataturi gresite - nu este aceasta in contradictie flagranta cu adevarul unicului Trup al lui Hristos si al unitatii Duhului ? Si totusi numerosi copii ai lui Dumnezeu nu-si dau seama ca, comuniunea la Masa Domnului nu poate fi realizata pe o alta temelie decat cea din Scriptura.
Doar Dumnezeu este indreptatit sa judece drept motivele si gradul de cunoastere al fiecaruia in parte ; sa ne ferim sa judecam in graba starea de inima a copiilor lui Dumnezeu. Totusi Cuvantul lui Dumnezeu este si ramane singura baza pentru orice credincios, si in el trebuie sa cautam raspuns la aceste intrebari, si altele asemanatoare. Chiar daca argumentele omenesti pot parea convingatoare multor credinciosi, chiar daca, intr-un duh de ingaduinta, s-ar putea motiva printr-un " mod diferit de a vedea lucrurile ", orice abatere de la Cuvantul lui Dumnezeu inseamna neascultatre si, atunci cand invatatura nu este acceptata, copilul lui Dumnezeu care acorda o importanta comuniunii cu Domnul nu poate primi aprobarea Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu