Translate

luni, 17 septembrie 2018


                     
                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:18-23

                                                                   - XIX -


      Christian Briem



     8.1.6     Structura cetatii - Apocalipsa 21:18

     Avem apoi descrierea naturii materialelor care alcatuiesc zidul si cetatea:

          "Si structura zidului ei era de iaspis; si cetatea, de aur curat, asemenea sticlei curate" (Apoc. 21:18)


     8.1.6.1     Zidul

     Am vazut deja ca iaspisul desemneaza probabil cea mai nobila dintre pietrele pretioase, diamantul, si ca el reprezinta gloria lui Dumnezeu in creatie. In mod asemanator, gloria lui Dumnezeu constituie, ca sa zicem asa, zidul de protectie al cetatii sfinte impotriva patrunderii raului de orice fel. Poate, pentru acest motiv, zidul cetatii nu are nevoie sa fie atat de mare.
     In orice caz, ce gand maret, ca intr-o zi Adunarea va fi inconjurata si ocrotita prin nimic altceva decat de insasi gloria lui Dumnezeu - in masura in care creatura poate pricepe si bucura. Ceea ce nu corespunde gloriei si naturii lui Dumnezeu nu va avea acces in cetate.
     Asa va fi. Dar astazi, sunt valabile alte principii? Putem ingadui noi raul in adunarea Dumnezeului celui viu? cu siguranta ca nu! "Inlaturati pe cel rau dintre voi insiva!" (1 Cor. 5:13), iata porunca lui Dumnezeu pentru casa Lui. Ar trebui sa plangem pentru ceea ce in zilele noastre, se masoara de multe ori cu alte masuri decat cele ale lui Dumnezeu. Ca si cum Dumnezeu Si-ar putea schimba natura si principiile Sale. De aceea trebuie sa tinem cu tarie la aceasta: Cand credinciosii se aduna pe pamant si nu sunt caracterizati prin separare de rau, ei nu pot sa fie o expresie a Adunarii lui Dumnezeu, asa cum o vede Dumnezeu si o recunoaste.


     8.1.6.2     Cetatea

     Cetatea insasi, in interiorul zidului, este construita din aur curat. Aurul curat este un simbol al dreptatii divine cand este vorba de accesul omului la Dumnezeu. Am gasit deja acest simbol la capitolul 1 al cartii noastre. La capitolul 3, Domnul sfatuieste adunarea din Laodiceea, cazuta atat de jos, sa cumpere de la El aur curatit prin foc pentru ca ea sa devina bogata (Apoc. 3:18). Dreptatea omeneasca nu este niciodata reprezentata in Scriptura prin aur, ci prin in subtire (19:8). Desi numai Dumnezeu poate lucra aceasta dreptate in cel credincios, ea nu ar putea niciodata sa reziste la incercarea focului judecatii Sale. Dimpotriva, aurul curat isi arata autenticitatea sa tocmai prin faptul ca el poate fi supus focului si sa reziste. Deci, invatam de aici, ca cetatea cereasca va fi expresia si desfasurarea dreptatii lui Dumnezeu, - nu numai a harului lui Dumnezeu, ci si a dreptatii lui Dumnezeu! Ce triumf minunat al harului fata de inmultirea nedreptatii, care a caracterizat totdeauna lumea stapanita de Satan!
     Pe baza lucrarii de rascumparare implinita de Fiul Sau, se vorbeste inca in timpul de acum de dreptatea Sa,  atunci cand "El indreptateste pe acela care este din credinta in Isus" (Rom. 3:26). In acest pasaj din Romani, este aratat ca Dumnezeu este drept atunci cand El indreptateste, si in mod similar in 1 Ioan 1 este spus ca El este credincios si drept atunci cand iarta (v. 9). Daca astazi cineva isi marturiseste cu credinta pacatele sale inaintea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este credincios si drept cand ii iarta acestui om pacatele sale si sa-l curateasca de toata nedreptatea, - si El o face datorita Cuvantului Sau si datorita lucrarii Fiului Sau.
     La sfarsitul cap. 5 din 2 Corinteni gasim afirmatia Cuvantului lui Dumnezeu care merge mai departe in aceasta directie. Deoarece Dumnezeu L-a facut pacat pentru noi, credinciosii, pe Cel care nu a cunoscut pacat, noi suntem acum dreptatea lui Dumnezeu in Hristos (v. 21). Altfel spus, cei credinciosi, referitor la pozitia lor in Hristos, ei sunt inca de astazi o expresie vie a dreptatii lui Dumnezeu. Chiar daca ajungem deseori sa falimentam in exercitarea dreptatii practice - si aceasta ar trebui sa ne umple de rusine si sa ne smerim inaintea Lui - Dumnezeu ne vede inca doar in Hristos. Noi am fost imbracati cu Hristos (Gal. 3:27), si El a fost facut dreptatea noastra (1 Cor. 1:30). In acest fel, noi am fost facuti inca de astazi in El monumente ale dreptatii lui Dumnezeu.
     Laudat fie Numele Sau pentru aceasta, laudat fie Domnul nostru Isus Hristos care S-a dat de bunavoie la cruce pentru ca, prin judecata Sa necrutatoare asupra pacatului, Dumnezeu sa-Si poata arata in El ceea ce El gandea despre pacat ! Si cat de mult ne bucuram, in ciuda numeroaselor noastre caderi, la gandul ca intr-o zi Adunarea lui Dumnezeu, vazuta ca un intreg, va arata dreptatea lui Dumnezeu in glorie. In cerul si pamantul cel nou, dreptatea va locui pentru eternitate. Cu toate acestea, Adunarea va fi atunci aceasta dreptate, ea va arata aceasta dreptate inaintea intregului univers, fara nici cea mai mica restrictie. Astazi, copiii lui Dumnezeu nu reflecta decat foarte putin aceasta trasatura fundamentala a naturii lui Dumnezeu, dreptatea. In glorie, aceasta va fi in mod perfect.
     Totusi, cetatea cereasca este constituita dintr-un aur ciudat, caci este adaugat "asemenea sticlei curate". Recunoastem din nou ca avem de-a face aici cu un simbol pur, pe care nu putem sa-l luam in mod literal. In natura nu exista aur transparent. Dar Dumnezeu foloseste acest limbaj simbolic pentru a ne arata clar ca pentru copiii Sai, odata ce au fost rapiti de pe pamant, nu mai exista nimic care sa intineze in gloria cerului.
     Aceasta perspectiva este, pe de alta parte, mare si incurajatoare, in special atunci cand luam seama la slabicinile actuale, care ne caracterizeaza pe toti destul de vizibil. Desigur, in harul Sau, Dumnezeu are grija de drumul nostru actual prin pustie, si El ne pune la dispozitie "ligheanul de arama". In acelasi fel in care preotii din vechiul legamant se foloseau de acest lighean pentru a-si spala mainile si picioarele inainte de a intra in cort, si noi experimentam permanent de-o maniera practica curatirea de intinaciunile noastre prin apa Cuvantului lui Dumnezeu in mana Domnului nostru (Ioan 13).
     Nu este nevoie sa insistam asupra acestui fapt pentru a intelege ca acesta este harul de nepatruns si expresia iubirii Domnului. Totusi, ne invioreaza sa gandim ca in cer nu vom avea nevoie de acest lighean de arama. Acolo totul este de o sfintenie neschimbatoare si de-o curatie transparenta. Autorul s-a bucurat adesea in perspectiva unei transparente sau a unei limpeziri perfecte. Cate incurcaturi si lipsa de transparenta au fost si sunt chiar printre sfinti pe pamant! Cat de multe lucruri neclare, amestecate si neloiale chiar si la scumpii copii ai lui Dumnezeu! Cat de des acest lucru a facut dificila viata lor in comun si a impiedicat revarsarea libera a dragostei! Atunci nu va mai fi nici un con de umbra, si totul va fi patruns de razele luminii gloriei lui Dumnezeu. Cetatea cereasca va raspandi prin aurul curat dreptatea lui Dumnezeu, si nu va mai fi nicio umbra. In lumea noastra se obisnuieste sa se zica: "Acolo unde este lumina este, de asememnea, si umbra". Dar lumea de atunci va fi guvernata de alte legi. Sticla transparenta si curata nu arunca nicio umbra! si asa va fi in cer. Totul va fi lumina.


     8.1.6.3     Temeliile zidului - 21:19, 20

            "Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu tot felul de pietre pretioase: cea dintai temelie, iaspis; a doua, safir, a treia, calcedon; a patra, smarald; a cincea, sardonix; a sasea, sardiu; a saptea, crisolit; a opta, beril; a noua, topaz; a zecea, crisopraz; a unsprezecea, hiacint; a douasprezecea, ametist" (Apoc. 21:19, 20).

     Cand vazatorul a vazut noul Ierusalim coborand din cer de la Dumnezeu, el era impodobit astfel - "pregatita ca o mireasa impodobita pentru sotul ei" (v. 2). Este acelasi cuvant pe care il intalnim acum cand este vorba despre temeliile zidului cetatii. Ele erau impodobite cu tot felul de pietre pretioase.
     Pietrele pretioase, desi pretioase in sine, nu au nicio lumina in ele insele. Cand sunt slefuite, atunci ele sunt in masura sa reflecte, de-o maniera deodebita, lumina care le iradiaza. In plus, daca ne amintim ca, pe temelii, sunt inscrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului, atunci putem spune cu certitudine ca diferitele pietre pretioase ne arata chemarea inalta a sfintilor ceresti, care consta in a reflecta, inaintea creaturii, gloria lui Dumnezeu in diferitele Sale caractere sau diferite aspecte.
     Am avut deja acest gand inaintea noastra in versetele 10 si 11. Dar acolo era vorba de o chestiune comuna, corporativa. Intreaga cetate avea gloria lui Dumnezeu, si lumina sa era comparata cu iaspisul cristalin. Aici, totusi, se pare ca se refera mai mult la o parte individuala si personala, caci se vorbeste de diferite pietre pretioase. Fiecare rascumparat, in mod personal, are o valoare foarte mare in ochii lui Dumnezeu, si o va avea pentru totdeauna. Cu cat partea comuna, a Adunarii, este mai mare, cu atat partea personala, a credinciosului in mod individual, este binecuvantata. Apostolul care a vorbit de faptul ca Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea (Efes. 5:25), este acelasi care se bucura de partea personala si care da marturie ca "Fiul lui Dumnezeu m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).
     Cine nu se va bucura la gandul ca Dumnezeu se va folosi de sfinti in mod individual pentru manifestarea trasaturilor speciale ale gloriei Sale si de gloria Fiului Sau? Dar atunci cand sfintii ceresti isi vor ocupa locul din cer care le-a fost randuit, Dumnezeu ii va folosi in frumusetea care le-a fost data, pentru a face vizibile diferitele aspecte ale naturii Sale, intr-un asa fel incat creatura o va percepe si se va bucura. Astazi, ingerii doresc sa priveasca la lucrurile spirituale si divine care sunt partea noastra (1 Pet. 1:12). Prin Adunare, le este dat deja inca de acum sa cunoasca "intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu" (Efes. 3:10). Dar atunci Dumnezeu Se va manifesta in glorie si va folosi in acest scop aceleasi instrumente ca si astazi. Adunarea lui Dumnezeu este si ramane cartea plina de lectii pentru multimea nenumarata de ingeri.
     Fara a vrea sa precizez semnificatia spirituala a fiecarei pietre pretioase, ramane totusi de remarcat ca se gasesc, de asemenea, douasprezece pietre pretioase pe pieptul marelui preot, si ca ele erau foarte asemanatoare (Ex. 28:15-21). Dar piatra care ocupa ultimul loc pe pieptul marelui preot, iaspisul, in Apocalipsa este numita prima. Aceasta poate ca o indicatie ca viitorul lui Israel va duce la gloria lui Dumnezeu, in timp ce al Adunarii a inceput in glorie? Bineinteles, Adunarea nu este inca glorificata astazi, dar Capul ei, Hristos, este (1 Tim. 3:16). Si nu putea fi nicio Adunare inainte ca Domnul Isus sa implineasca lucrarea de la cruce, si ca El sa Se aseze la dreapta lui Dumnezeu. Hristos inviat si glorificat este Capul trupului, al Adunarii, "El este Inceputul, Cel Intai-nascut dintre cei morti" (Col. 1:18).
     Daca in slujba marelui preot din vechiul legamant, noi vedem un tip al slujbei pe care Domnul Isus o exercita acum pentru noi in cer (apostolul in epistola catre Evrei ne indreptateste sa vedem lucrurile astfel), atunci paralela dintre cele douasprezece pietre pretioase de pe pieptul marelui preot si cele douasprezece pietre pretioase din temeliile cetatii castiga in frumusete si in importanta. Astazi Domnul Isus ne poarta in harul Sau pe pieptul Lui si ne tine in picioare in prezenta lui Dumnezeu. Ce siguranta ne da aceasta pretioasa cunoastere! Dar atunci, noi, obiectele harului Sau, vom face cunoscut inaintea intregii creatii gloriile Sale si multiplele Sale perfectiuni. Sa repetam: ce chemare glorioasa este pusa inaintea noastra, o chemare care in principiu ne este oferita inca de astazi.


     8.1.6.4     Portile si strada cetatii - 21:21

          "Si cele douasprezece porti erau douasprezece perle. Fiecare poarta era dintr-o singura perla. Si strada cetatii era de aur curat, ca sticla transparenta" (Apoc. 21:21).

     Materialele din care sunt alcatuite portile si strada cetatii sunt numite la urma. Cele douasprezece porti sunt constituite din perle: "fiecare poarta era dintr-o singura perla". In perla, se poate vedea simbolul frumusetii morale. In mod instinctiv ne gandim la un negustor care a cautat perle frumoase si care a gasit o perla foarte pretioasa; el s-a dus si a vandut tot ce avea pentru a o cumpara (Mt. 13:45-46). Domnul Isus a vazut in sfaturile lui Dumnezeu Adunarea in frumusetea ei, o frumusete pe care i-a dat-o El Insusi, si pentru a avea aceasta Adunare El a fost gata pentru a parasi totul pentru un timp - drepturile Sale de Mesia, si chiar propria Sa viata. Minunat gand, dragoste divina desavarsita! El a iubit Adunarea cand ea nu exista inca; si El a iubit-o nu doar pentru a rascumpara de pacate pe fiecare din cei care o alcatuiesc, in mod particular, ci pentru ca El a gasit in Adunare un obiect pentru inima Sa (Efes. 5:25). Pentru ea, S-a dat pe Sine Insusi.
     Si acum, in Apocalipsa, vedem rezultatul final al planurilor lui Dumnezeu in legatura cu Adunarea. Vedem Adunarea nu doar asa cum ea era mai inainte in sfaturile lui Dumnezeu, nu o vedem doar ca martor al adevarului pe pamant (1 Tim. 3:15), ci o vedem in gloria si frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru toata eternitate. Pe de alta parte, in universul lui Dumnezeu spre care dorim sa ne indreptam, ne este amintit mereu de unitatea Adunarii, de frumusetea si curatia morala pe care ea o are in ochii lui Hristos.
     Apoi ni se spune despre strada cetatii care era de aur curat ca sticla transparenta. Am vazut deja semnificatia acestui simbol in legatura cu cetatea la versetul 18. "Strada", ca imagine pe unde circula oamenii, va fi caracterizata, ca intreaga cetate, prin dreptatea divina si printr-o sfintenie care nu poate fi atinsa. Acolo totul corespunde naturii lui Dumnezeu, si curatia care domneste acolo nu poate fi intinata de nimic.
     Crestinatatea este caracterizata printr-o divizare si o confuzie iremediabila. Copiii lui Dumnezeu merg ei insisi pe multe cai diferite - spre rusinea noastra, trebuie s-o spunem! Unitatea credinciosilor care a stralucit de-o maniera impresionanta la inceput, nu mai este astazi vizibila. Nu este mangaietor ca, in Ierusalimul ceresc, nu exista decat o strada? Atunci Hristos va fi obiectul tuturor, si toti Il vor urma pe strada de aur. Perspectiva binecuvantata!


     8.1.7     Niciun templu - 21:22

     Dupa indicatiile cu privire la natura materialelor din care este construita cetatea, doua afirmatii alcatuiesc o completare a descrierii in cele doua versete care urmeaza. Cele doua afirmatii sunt in primul rand similare, aratand ce nu se gaseste in cetate. Dar de fiecare data fraza incepe printr-un "pentru ca", care da motivul absentei acelui lucru din cetatea cereasca. Aceste motive sunt extraordinar de profunde si pretioase. Ele sunt potrivite sa umple inimile noastre de recunostinta si adorare. Mai inai este spus:

          "Si nu am vazut templu in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic si Mielul sunt templul ei" (Apoc. 21:22).

     La prima vedere, este surprinzator faptul ca in aceasta cetate nu se gaseste niciun templu. Absenta templului in cetatea cereasca Ierusalim este o carenta? Bineinteles ca nu! In timpul domniei de o mie de ani, Ierusalimul pamantesc va avea din nou un templu. Slujba darurilor va incepe iarasi, vor fi din nou jertfe de animale care se vor aduce, in sens literal. Intelegem aceasta din cartea Ezechiel, la sfarsit. Aceste jertfe nu vor avea un caracter prefigurativ ca in Vechiul Testament, ci comemorativ al lucrarii lui Hristos de pe crucea Golgotei. Totusi, cat de mare va fi binecuvantarea de a se putea apropia de Dumnezeu prin jertfe si prin templu; cu toate acestea, prezenta unui templu vorbeste in sine de o anumita distanta de Dumnezeu. In vechiul legamant, unde Dumnezeu a locuit pentru un timp intre heruvimi deasupra capacului ispasirii in Locul prea sfant, adoratorul trebuia sa stea in afara. Aceasta situatie este evidenta la inceputul Evangheliei dupa Luca, unde preotului Zaharia i-a cazut la sort sa intre in templu si sa arda tamaie, si este adaugat: "Si toata multimea poporului se ruga afara" (Luca 1:8-10). Templul Il ascunde pe Dumnezeu mai mult decat sa-L reveleze. Dumnezeu locuia in intuneric (1 Imp. 8:12), ascuns in spatele perdelei, si era inaccesibil si invizibil pentru israelitul de rand.
     Daca tinem cont de acest lucru, intelegem mai bine de ce este o binecuvantare faptul ca vazatorul nu a vazut templu in cetatea cereasca. Sfintii ceresti care alcatuiesc cetatea vor trai de-o maniera directa prezenta si gloria lui Dumnezeu si a Mielului, fara ca niciun factor de separare sa le afecteze bucuria lor. Tot ceea ce ar fi posibil sa genereze o anumita distanta intre Dumnezeu si credinciosi va dispare pentru totdeauna; si Dumnezeu va umple in mod direct cetatea cu gloria Sa, cetatea constituind locul adorarii Sale. Ce binecuvantare perfecta va fi pentru sfinti atunci cand se vor bucura in desavarsire in prezenta descoperita a lui Dumnezeu si a Mielului!
     O expresie din Efeseni 1 ne face sa simtim putin maretia acestei binecuvantari, cand planul lui Dumnezeu cu privire la noi ne este descris astfel: "ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" (v. 4). Dupa cum ne arata pasajul, aceasta este deja adevarat pentru toti credinciosi din timpul harului, si ei au acces inca de acum la "acest har in care stam" (Rom. 5:2), si au libertate deplina pentru a intra in Locul prea sfant prin sangele lui Isus (Ev. 10:19). Niciun templu, nicio perdea, niciun preot nu se afla intre Dumnezeu si ei. Dar atunci bucuria acestei binecuvantari va fi perfecta. Sfintii se vor misca in prezenta Sa, si vor sta totdeauna inaintea Lui in dragostea Sa - pentru totdeauna si etern. Cat de incurajatoare sunt aceste cuvinte: "Si nu am vazut templu in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic si Mielul sunt templul ei". Totul va fi un singur templu.
     Cateva observatii supimentare pot contribui la aprofundarea intelegerii contextului. Mai intai, de ce credinciosii nu sunt vazuti aici ca preoti: nu mai sunt ei preoti in cer? De fapt, Dumnezeu a facut din cei credinciosi o preotie (1 Petru 2:5), Domnul Isus i-a facut preoti (Apoc. 1:6), si asa vor ramane pentru totdeauna. In capitolul 20:6 ii vedem sub acest caracter: "vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos"; aceasta ei sunt in persoana lor. Dar, in pasajul de care ne ocupam, Dumnezeu vrea sa ne faca sa intelegem relatiile pe care Adunarea le va avea cu pamantul in timpul domniei lui Hristos. Si de aceea sfintii nu sunt infatisati ca preoti, ci in mod simplu ca cetatea sfanta.
     Aceasta clarifica, de asemenea, numele atribuite lui Dumnzeu aici: "Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic". Dumnezeu S-a revelat sub aceste nume in Vechiul Testament (= Iehova sau Iahwe, Elohim, Sadai). Aceste nume sunt atribuite deoarece Adunarea este vazuta aici in legatura cu guvernarea pamantului. Aceasta ne face sa intelegem ca aici, nu sunt prezentate cele mai inalte relatii ale celor rascumparati. Daca vrem sa cunoastem mai bine relatiile noastre cu Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, daca vrem sa invatam ceva despre casa Tatalui, atunci trebuie sa ne indreptam spre alte pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, binecuvantarile aratate aici sunt nemarginit de mari, si mentionarea Mielului arata in mod clar in ce adancimi a trebuit Domnul Isus sa coboare pentru a ni le castiga. Ce bucurie pentru inimile noastre cand auzim de fiecare data cand se vorbeste de El ca Miel! Sub acest caracter S-a oferit El lui Dumnezeu, incat S-a dat pe El Insusi pentru noi, si sub acest caracter va lua si va exercita stapanirea peste pamant.
     Faptul ca vazatorul nu vede niciun templu in cetatea cereasca aduce in discutie o chestiune importanta, care i-a preocupat mult pe credinciosi: cine sunt sfintii despre care care se vorbeste de-o maniera atat de glorioasa si care sunt infatisati ca o mare multime in a doua parte a capitolului 7? Apartin ei Adunarii? Au ei vreun rol in aceste scene ceresti? La aceste doua intrebari trebuie sa raspundem cu voce tare si foarte clar: Nu! Dupa cum am remarcat deja, plecand de la capitolul 4 Adunarea este vazuta in cer. Acesti sfinti vin din necazul cel mare. Este vorba despre oameni din diferite natiuni de pe pamant. Dupa rapirea Bisericii, Evanghelia Imparatiei le-a fost predicata prin trimisii dintre iudei, si ei au primit-o. De aceea Dumnezeu le-a facut parte de binecuvantarile Imparatiei de o mie de ani. Aceste binecuvantari sunt descrise in versetele 15 la 17 din capitolul 7. Mentionarea templului lui Dumnezeu de la versetul 15 arata clar ca scena descrisa se desfasoara nu in cer, ci pe pamant. Indiscutabil, exista multe asemanari cu ceea ce a fost spus despre sfintii ceresti, dar scena este pe pamant.
     O ultima chestiune inca, inainte de a trece la versetele urmatoare. Cum trebuie sa intelegem promisiunea invingatorului din Filadelfia, potrivit careia el va fi facut un stalp in templul Dumnezeului lor (3:12), in timp ce Ierusalimul ceresc nu va contine niciun templu? De fapt, Domnul Se prezinta aici intr-un mod simbolic, asa cum arata expresia opusa "sinagoga lui Satan" pe care nu o putem intelege decat in sens figurativ. Prin expresia "templul Dumnezeului Meu", Domnul Isus arata gandul apropierii intime a lui Dumnezeu, asa cum l-am vazut in capitolul 21. Totusi in sens literal, in cer nu exista templu. Un templu nu este destinat decat pentru pamant.


     8.1.8     Lumina gloriei lui Dumnezeu - 21:23

     Exista inca altceva care nu se va gasi in Ierusalimul ceresc, si aceasta absenta se bazeaza din nou pe un adevar minunat:

          "Si cetatea nu are nevoie de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; pentru ca a luminat-o gloria lui Dumnezeu si lumina (sau lampa) ei este Mielul" (Apoc. 21:23).

     Soarele si luna sunt sursele luminii naturale, de care omul, creatura, depinde in mod absolut. Dumnezeu le-a asezat pentru a stapani peste zi si peste noapte (Gen. 1:16). Atat timp cat va exista prima creatie, ele vestesc, in felul lor, gloria lui Dumnezeu Creatorul. Limbajul lor se face auzit pana la marginile pamantului (Ps. 19:1-6).
     Dar aceasta cetate cereasca nu are nevoie de acesti luminatori naturali. Totusi, ea nu va fi lipsita de lumina. Deja cortul pamantesc din Vechiul Testament nu avea ferestre. Un adevar deosebit de important a fost deja indicat, de asemenea, din vechime: Lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu nu pot fi intelese prin lumina naturala, nici prin inteligenta simpla, nici prin logica omeneasca sau echivalentul ei - in ciuda a ceea ce gandesc de multe ori copiii lui Dumnezeu, comform careia afirmatiile Duhului Sfant trebuie sa fie sustinute de rezultatele stiintei sau ale cercetarii omenesti, pentru a le face mai credibile inaintea oamenilor. Dar chiar in cortul pamantesc, nu era nicidecum intuneric, in ciuda absentei ferestrelor. Sfesnicul cu cele sapte brate raspandea lumina sa peste obiectele cortului, care toate vorbeau de Hristos. Ce ganduri pretioase! Doar lumina care emana din Dumnezeu Insusi, il face in stare pe cel credincios sa-L recunoasca si sa-L inteleaga pe Hristos si lucrarea Sa, si toate lucrurile lui Dumnezeu de-o maniera corecta.
     Imediat ce Adunarea isi va ocupa locul sau din cer, ea va fi luminata in intregime de gloria lui Dumnezeu. Am vazut deja in legatura cu v. 11 ce semnifica gloria lui Dumnezeu: revelatia trasaturilor naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu va da El Insusi lumina necesara pentru a recunoaste trasaturile absolut de inalte ale naturii Sale, si a ne bucura de ele. "In lumina Ta vom vedea lumina" spune psalmistul (Ps. 36:9), si aceasta va fi situatia perfecta. Ce fericire imensa va fi, prea iubitilor, atunci cand in lumina desavarsitei revelatii a lui Dumnezeu, vom uita totul, chiar pe noi insine, pentru a ne pierde in intregime in contemplarea a ceea ce El este! Aceasta va insemna cerul.
     Cand este adaugat aici "si lumina (lampa) ei este Mielul", ne este din nou aratat ca la sfarsit va fi asa cum a fost la inceput (crestinismului): Dumnezeu S-a revelat in Fiul Sau. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18). In acest sens, Mielul va fi atunci din nou lampa, Acela care raspandeste lumina peste intrega scena. Doar prin Domnul Isus lumina gloriei lui Dumnezeu devine accesibila. Lumina este lumina lui Dumnezeu, Dumnezeu, ca atare este lumina (1 Ioan 1:5), dar Cel care raspandeste lumina este Mielul. "Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal" spunea deja Mantuitorul atunci cand era pe pamant (Ioan 14:9). Principiul ramane totdeauna acelasi.
     Cat de mult cuvantul "Miel" ne aminteste de suferintele ispasitoare ale Domnului si faptul ca ele vor ramane pentru eternitate inaintea ochilor si in inimile alor Sai!
     Cu aceste versete se incheie ceea ce este cu adevarat descrierea frumusetii si gloriei Ierusalimului ceresc. Ceea ce urmeaza este mai de graba o descriere despre ceea ce apartine cetatii, si de relatiile pe care le are cu ceilalti, si de ceea ce produce bucurie in interiorul cetatii. 
   
aze