APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS - EXPUNERE
- XI -
Walter Scott STEM Publishing
SCRISOAREA DUHULUI CĂTRE FILADELFIA - Apoc. 3:7-13
FILADELFIA : ÎNSEMNĂTATEA ȘI IMPORTANȚA EI PRACTICĂ
Filadelfia a fost ultimul oraș creștin care s-a supus turcilor și, dintre cele șapte cetăți menționate în aceste scrisori, a avut cea mai lungă existență; mai mult, este singurul dintre cele șapte al cărui nume s-a păstrat în aceste timpuri moderne - prin numele cunoscutului oraș american fondat de William Penn.
Filadelfia înseamnă "dragoste frățească" și indică în mod evident trăsătura caracteristică a lucrării lui Dumnezeu în zilele noastre. Suntem satisfăcuți că starea filadelfiană își are ascensiunea, caracterul unic și dezvoltarea în egală măsură cu celelalte stări ale Bisericii care au fost înaintea noastră. De ce ar trebui ca Filadelfia, cu un caracter la fel de pronunțat ca oricare dintre celelalte, să nu aibă o origine istorică? Credem că are. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, creștinătatea intrase în amorțeala morții. Protestantismul trăia prin numele său. Acel secol nu a fost nicidecum cel mai rău dintre secolele creștine, dar a fost cel mai rău în ochii lui Dumnezeu în ce privește starea sa morală. Considerăm că epoca filadelfiană a Bisericii și strigătul de la miezul nopții (Matei 25:6) sunt evenimente asociate; dacă, într-adevăr, acesta din urmă nu face parte integrantă chiar din mișcarea filadelfiană. Aceasta a fost o adevărată renaștere, o reformă spirituală. O lucrare nu cu un caracter atât de public precum Reforma, dar una de o importanță egală cu aceasta. Renașterea adevărurilor de mult uitate și aplicarea lor la sufletele și viețile sfinților lui Dumnezeu a fost opera Filadelfiei de acum optzeci de ani. Multe doctrine și adevăruri ale Noului Testament, de-o importanță vitală pentru poziția și starea sfinților, au fost uitate la scurt timp după moartea apostolilor. Mulțumim lui Dumnezeu pentru reînvierea lor în zilele noastre. Mulți care, în aparență, au pășit în harul binecuvântat câștigat pentru ei și pentru noi prin energia Duhului lui Dumnezeu, acum renunță la el. Ce urmează? Ce rezultă? Pur și simplu Laodiceea. În Filadelfia, adevărații sfinți sunt răpiți în văzduh pentru a-l întâlni pe Hristos. În Laodiceea, simpli mărturisitori (fără să aibă și realitatea, n.t.) sunt vărsați din gura Lui; în prima, Biserica va fi păzită, în cea de-a doua, marea masă este respinsă.
"Dragostea frățească" indică o grupare exclusivă. Dragostea divină, în toate aspectele ei, este o dragoste sfântă, care nu tolerează răul, căci Dumnezeu este dragoste. Prin urmare, "dragostea frățească" trebuie să împărtășească caracterul sursei sale, care este Dumnezeu Însuși. În acest sens, Filadelfia iese în evidență în contrast puternic cu Sardes; aceasta din urmă reprezintă masa creștinilor declarați, distingând în același timp o rămășiță; în timp ce prima pune în evidență o grupare cu o inimă sinceră, ai cărei reprezentanți pot fi împrăștiați în întreaga lume, dar una caracterizată de dragoste, o dragoste sfântă și adevărată în caracterul ei și una nu mai îngustă decât cercul divin, "casa lui Dumnezeu" (Efes. 2:19).
ATRIBUTE PERSONALE ȘI AUTORITATE ADMINISTRATIVĂ
Apoc. 3:7 - "Și îngerului adunării din Filadelfia scrie-i: Acestea le spune Cel Sfânt, Cel Adevărat, care are cheia lui David, care deschide și nimeni nu va închide, și care închide și nimeni nu va deschide".
Trebuie remarcat cu atenție că Hristos nu se prezintă aici în caracterul gloriei Sale, așa cum se vede în capitolul unu. El Își asumă o atitudine morală față de adunarea din Filadelfia, una care se potrivește exact stării sale de slăbiciune manifestată. Aici, deci, Îl vedem pe Hristos în caracterul Său personal, ceea ce este El în esență. El este Cel Sfânt, Cel Adevărat. Alții, totuși, pot fi așa într-o oarecare măsură, astfel încât aceasta abia dacă dă puterea cuvintelor, "cel sfânt, cel adevărat". El este ambele în propria Sa Persoană. El este întotdeauna întruchiparea sfințeniei și a adevărului. Atât personal, cât și prin natura Lui, El este "Cel Sfânt" și "Cel Adevărat". Privite în esență, acestea sunt atribute divine (Osea 11:9 ; Ier. 10:10 ; Apoc. 4:8 ; 1 Tes. 1:9 ; Isaia 6:3 ; 1 Ioan 5:20). Persoanele și lucrurile sunt descrise ca fiind sfinte și adevărate, dar nicio ființă creată nu are gloria morală esențială de a fi Cel Sfânt și Cel Adevărat. Așa cum sunt folosite în textul nostru , acestea sunt de fapt titluri divine.
3.7.1 "Care are cheia lui David".
În aceste cuvinte și în cele care urmează se face referire la Isaia 22:22. Șebna este deposedat și destituit. Trezorierul casei împărătești a lui David și-a folosit funcția înaltă pentru a se imortaliza (v. 16). Apoi, profetul a anunțat investitura lui Eliachim în administrarea autorității imperiale. Termenii profeției, în profunzime și plinătate, sunt în mod caracteristic mesianici, depășind cu mult circumstanțele istorice din zilele lui Ezechia. Anunțul profetic al lui Isaia (Isaia 22:22) și cuvintele văzătorului (v. 7 din capitolul nostru), aproape identice verbal, implică autoritate administrativă; prima în legătura cu împărăția lui Iuda, cea de-a doua în legătura cu harul față de Biserică. "Cheia" simbolizează dreptul necontestat de a intra și de a exercita toată autoritatea necesară.
Unii, în mod ciudat, leagă "cheia casei lui David" cu "cheile morții și ale Locuinței morților ( hades)". Nu sunt identice. Prima face referire la suveranitatea lui Hristos în timp, cea de-a doua se referă la influența Sa în lumea nevăzută în tot ceea ce privește trupurile și sufletele oamenilor. "Cheile Împărăției cerurilor" (Matei 16:19) au fost încredințate lui Petru doar pentru a semnifica autoritatea delegată, care a încetat în mod necesar odată cu încheierea lucrării sale. Petru, prin predicarea sa, a deschis ușa Împărăției pentru iudei în Fapte 2, și pentru primirea națiunilor în Fapte 10. Cheile au fost folosite și ușile deschise, acordarea unui drept succesoral "cheilor Sfântului Petru" este absurd. Petru a lăsat ușile deschise; prin urmare, acestea (cheile, n.t.) nu mai sunt de niciun folos.
3.7.2 "Care deschide și nimeni nu va închide, și care închide și nimeni nu va deschide".
Acesta o face în virtutea faptului că are "cheia lui David", adică suveranitate completă. Dar referirea aici nu este la primirea și respingerea legate nici de Biserică, nici de Împărăție. Există o "ușă" pentru slujire și mărturie care este deschisă sau închisă conform plăcerii suverane a lui Hristos (comp. Fapte 14:27 ; 1 Cor. 16:9 ; 2 Cor. 2:12 ; și cu cuvintele care urmează: "Iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă"). Comorile harului și ale binecuvântării sunt sub controlul absolut al lui Hristos, "El are cheia" și nu o va da altuia. Prin urmare, atunci când El deschide sau închide o ușă, cine o poate închide sau deschide? Dreptul Său de a-Și îndruma slujitorii este incontestabil, autoritatea Sa irezistibilă.
SINGURUL CARE POATE AVEA ACCES LA GÂNDUL LUI HRISTOS
Râvna multora este nemărginită, ortodoxia altora este incontestabilă, numeroase adunări de sfinți și-au asumat o poziție eclesiastică scripturală și totuși, cu toate acestea, s-ar putea să nu existe un răspuns real către El, Cel Sfânt, Cel Adevărat. Considerăm că este imposibil să arătăm spre vreo ceată de sfinți de pe pământ și să spunem: "Iată ceata Filadelfiei" din Apoc. 3:7-13. Singurul lucru care se poate potrivi gândului Domnului (și niciun sfânt cu inima sinceră nu ar dori să-i lipsească) este o stare morală, reflectarea a ceea ce este El în caracterul Său moral esențial. Dumnezeu vrea să imprime sfințenie și adevăr asupra poporului Său și, în aceasta, să-i asocieze moral cu Fiul Său iubit. Dar lucrarea trebuie să înceapă și să fie continuată în interior, în suflet, iar acest lucru va duce la o manifestare exterioară în ochii Domnului, în care El Se poate desfăta. Sardes este o priveliște pentru lume ; Filadelfia este pentru Domnul. Totuși, realizând cu durere sărăcia răspunsului nostru către Cel care este Cel Sfânt, Cel Adevărat, trebuie să ne încurajăm în gândul că autoritatea administrativă deplină a Împărăției este cu El. El poate împlini orice dorință de sfințenie și de asemănare morală cu Sine. Împreună cu El detestăm orice umbră a falsității. El trezește integritatea omului nou din noi ca să dorească numai adevărul. El are și păstrează întotdeauna cheia lui David și descuie comorile puterii și binecuvântării pentru poporul Său iubit. Dar suntem siguri că pretenția, lăudăroșia și afirmarea a ceea ce suntem, moral sau ecleziastic, sunt în orice fel opuse condiției morale potrivite Lui. Oamenii asemănători lui Hristos nu sunt preocupați cu starea sau progresul lor. Procesul de transformare (2 Cor. 3:4) încetează atunci când eul, adică ceea ce suntem și ceea ce am făcut, este înaintea sufletului.
ÎNCURAJARE ȘI LAUDĂ
Apoc. 3:8 - "Știu lucrările tale: iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, căci ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu".
Adunarea din Sardes a mers mână în mână cu lumea și, prin urmare, trebuie să împărtășească soarta ei (Apoc. 3:3 și 1 Tes. 5:2). Nu tot așa este cu adunarea din Filadelfia. Ea a mers separată de lume și, prin urmare, sfârșitul ei este luminos (v. 12). Poziția publică a primei, cu bogata ei mașinărie religioasă și lucrările sale la scară largă și documentate corespunzător, este în contrast puternic cu cea de-a doua, care nu are statut lumesc, nici o organizare ecleziastică și nici lucrări pe care lumea să le poată admira sau recunoaște public. Lucrările din Filadelfia nu atrag admirația sau interesul lumii. Acest lucru este suficient pentru credincioși: "Știu lucrările tale". Un filadelfian, unul care corespunde acestui caracter, crește spiritual în ascuns. Acolo, și nu sub patronajul sau zâmbetul lumii, își petrece cele mai profunde momente de comuniune cu Domnul. "Știu lucrările tale", oricât de sărace și slabe ar fi, în cel mai bun caz, sunt suficiente pentru încurajare și întărire până la sosirea zilei răsplătirii.
Însă slăbiciunea Filadelfiei nu trebuie să împiedice slujirea și mărturia, nici să le împiedice să aibă cel mai adevărat caracter. Lui Isus pe pământ, a cărui singură dorință era să facă voia Tatălui Său cu orice preț, portarul I-a deschis și nimeni nu a mai putut închide. Astfel, aici, Hristos are dreptul necontestat de a folosi cheia, fiindu-I încredințată toată autoritatea în cer și pe pământ (Matei 28:18). El pusese înaintea îngerului "o ușă deschisă". Slujirea pentru El, mărturia despre El, trebuiau să fie lucrarea fericită a Bisericii. Nu trebuie să se teamă, căci nicio ființă creată nu poate închide această ușă deschisă. Ce putere! În persoane sau asociații, puterea creată este neputincioasă să împiedice slujirea sau să zdrobească mărturia celor chemați la asocierea personală cu Hristos. Singura noastră apărare este slăbiciunea noastră. Realizăm noi aceasta? Avem o ușă închisă în Fapte 16:6-7 și o ușă deschisă în 1 Corinteni 16:9.
Apoi, după această încurajare plină de har și bogăție, Domnul continuă într-un șir neîntrerupt de laude. Niciun cuvânt de mustrare. Adunarea din Smirna era în suferință, iar adunarea din Filadelfia în slăbiciune, așa că niciuna din ele nu este învinovățită; singurele dintre cele șapte care sunt scutite de mustrare.
3.8.1 "Ai puțină putere".
Nu "tărie", ca în Versiunea Autorizată. La începutul creștinismului Duhul a lucrat cu o energie irezistibilă în mărturie și predicare, și dacă Biserica și-ar fi continuat viața de ascultare și dependență, puterea Duhului ar fi rămas în toată plinătatea ei.
Domnul a binevoit să facă ca plinătatea puterii spirituale să depindă în mare măsură de credincioșia noastră individuală și colectivă, dar nu și prezența Duhului în Adunare; acesta din urmă este un fapt mereu prezent, garantat de însuși Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 14:16). Nu era prea mult de văzut, nici energie spirituală deosebită, dar exista puțină putere. Biserica, în mărturia ei, este o epavă, și ar fi o negare virtuală a corupției și a ruinei să ne așteptăm la o energie paulinică sau petrinică a Duhului. Dumnezeu nu poate să lucreze cu putere imensă într-o stare de lucruri care este spre tăgăduirea Numelui Fiului Său, Cel Sfânt, Cel Adevărat. Puterea era mică, dar era folosită activ, nu păstrată ca o simplă mărturie pasivă. Ceea ce l-a caracterizat pe îngerul din Filadelfia au fost activitatea în slujire și credincioșia față de Cuvântul și Numele lui Hristos.
3.8.2 "Ai păzit Cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu".
Mărturia lui Hristos a avut atât un caracter pozitiv, cât și unul negativ. Tu "ai păzit Cuvântul Meu" (*) - pozitiv, și "nu ai tăgăduit Numele Meu" - negativ. Prima implică o supunere deplină a sufletului și a conștiinței față de Cuvântul scris. Pentru a "păzi" Cuvântul, ascultarea de acesta trebuie să fie promptă și necondiționată. O citire neglijentă a Scripturii ca o chestiune de datorie, sau chiar studiul ei pentru inteligență și pentru a pregăti pe cineva mai temeinic pentru slujirea pastorală nu face pe cineva un împlinitor al Cuvântului. A păzi Cuvântul lui Hristos cu orice preț poate implica pierderea aprecierii sociale și civile și abandonarea poziției în Biserica mărturisitoare și în lume. Pentru un adevărat sfânt din Filadelfia, Cuvântul lui Hristos este ceea ce îl separă de toți ceilalți și îl apropie doar de Hristos, indiferent de costul personal.
(*) "Cuvânt", adică gândul Domnului în ansamblu; "cuvinte", detalii; "porunci", expresii ale autorității Sale (vezi Ioan 14).
Cu siguranță, într-o situație în care aproape fiecare urâciune religioasă este atașată sfântului Nume al Domnului, dacă aceasta aduce dezonoare lui Hristos, este foarte important să stai deoparte, să respingi orice asociere, chiar dacă oameni renumiți și învățați o susțin. Ilie în vremea sa, Pavel în timpul său și Luther într-o epocă ulterioară au fost martori deosebiți ai lui Dumnezeu. În timpul acelor perioade critice și al altora asemenea, Dumnezeu a avut întotdeauna o ceată de martori negativi. Este înviorător din punct de vedere moral să urmărim pașii, să socotim forțele împotrivitoare și să remarcăm cariera strălucită a oamenilor care au luptat cu curaj pentru Dumnezeu și pentru adevăr; dar să nu trecem cu vederea, așa cum a făcut Ilie, pe cei 7000 care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (1 Împ. 19:18). Mărturia lui a fost, fără îndoială, cea mai măreață dintre cele două, dar și a lor a fost prețuită de Domnul.
Un nume reprezintă o persoană și presupune în mod necesar absența acesteia. Valoarea a ceea ce este o persoană își are forța în nume. În Numele lui Hristos, rugăciunea este atotputernică (Ioan 14:13-14); numai în acest Nume îi adună Dumnezeu pe sfinții Săi (Matei 18:20); în virtutea lui (a Numelui, n.t.) păcatele noastre au fost iertate (1 Ioan 2:12); și datorită lui Își călăuzește Dumnezeu poporul pelerin pe cărările dreptății (Ps. 23:3). Prin urmare, nu este o chestiune de mică importanță să fii păzit de tăgăduirea lui Hristos în zilele în care nelegiuirea s-a înmulțit. Dacă nu putem avea o mărturie îndrăzneață, clară și fără compromisuri caracteristică lui Ilie, haideți să avem cel puțin una tăcută, dar una care să nu tăgăduiască Numele binecuvântat al Domnului.
CONDAMNAREA IUDAISMULUI MODERN
Apoc. 3:9 - "Iată, îți dau din sinagoga lui Satan pe cei care spun că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și vor cunoaște că Eu te-am iubit".
Întâlnim același grup aici ca și în scrisoarea către Smirna. Caracterul împotrivirii poate să nu fie același în ambele perioade ale Bisericii, căci tacticile lui Satan sunt variate, dar în ambele împotrivirea este numită "sinagogă a lui Satan". Grupul pare mai format și consolidat în epoca filadelfiană a Bisericii; avem acum "sinagoga lui Satan". Cei la care se face referire aici sunt în mod necesar de naționalitate iudaică, dar, așa cum iudeii pretindeau că sunt poporul lui Dumnezeu pe pământ, și aceasta cu excluderea tuturor celorlalți, tot așa și aici se presupune o ordine și o poziție tradițională, succesorală a Bisericii. Adevăratul său caracter este dezvăluit de Domnul adunărilor. Aceasta este o adunare sub conducerea lui Satan, și este cu atât mai rea cu cât i-a adăugat Numele Celui sfânt și adevărat. Pretenția de a fi Biserica, de a fi poporul lui Dumnezeu, este un falsă, "o minciună". Sufletele și conștiințele noastre s-au tocit oarecum de starea solemnă a lucrurilor din jurul nostru, în care sunt amestecați atât de mulți sfinți adevărați. Asocierea dintre Biserică și stat din ziua de azi este pur și simplu iudaism dezvoltat, cu anumite ritualuri și doctrine creștine adăugate la acesta. Cei mântuiți și cei nemântuiți sunt numiți împreună "frați". Acuzația ar putea fi dovedită cu ușurință și în mod deplin. Trebuie doar să citim Noul Testament și să-i comparăm învățăturile cu protestantismul în ansamblu și apoi să ne întrebăm: Nu avem în mijlocul și în jurul nostru un sistem uriaș de iudaism în principiile, tradițiile, practicile și caracterul său? Iudaismul modern se confruntă aici cu condamnarea usturătoare a Domnului. Popularitatea, numărul, bogăția și influența sunt de partea lor. Sfinții din Filadelfia sunt puțini, slabi și fără valoare. Confruntați din toate părțile cu un caracter fals al creștinismului, care se adaptează la orice varietate de gusturi și temperamente, pericolul special este ca nu cumva să se renunțe la poziția separată, să se caute o cale mai ușoară în detrimentul unei abateri de la adevăr și sfințenie. O grupare numeroasă și în creștere din Biserica mărturisitoare este numită aici "sinagoga lui Satan". Ce altceva ar putea fi? Nu a exista niciodată un moment în care caritatea umană să fie atât de mult în ascensiune și, cu siguranță, niciodată un moment în care dragostea divină să fie atât de necesară. Primul spune "Unirea face putere", cel de-al doilea spune "Unirea în ascultare este putere". Dar pozițiile relative ale celor care alcătuiesc "sinagoga lui Satan" și Biserica Filadelfiei se vor inversa în curând. Primii vor fi smeriți; ceilalți înălțați. Ce răsturnare a ordinii actuale a lucrurilor! Dar, mai mult, aceștia care pretind a fi Biserica vor ști că cei pe care i-au disprețuit sunt obiecte speciale ale iubirii divine. Ei "vor ști că te-am iubit".
PĂZIRE DE CEASUL ÎNCERCĂRII CARE VINE
Apoc. 3:10-11 - "Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ. Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa".
3.10.1 "Cuvântul răbdării Mele"
Răbdarea sau rezistența lui Hristos a fost testată la maxim, dar încercarea a scos la iveală nu nerăbdare și neliniște, așa cum se întâmplă adesea la noi, ci perfecțiune de-o așa manieră încât s-a înălțat la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Însă, "cuvântul răbdării Mele", nu face referire la trecutul Său - înmiresmat de frumusețe morală - ci se referă la atitudinea prezentă a Domnului nostru. El stă acum la dreapta lui Dumnezeu, așteptând cu răbdare până când Dumnezeu îi va face pe vrăjmașii Săi așternut al picioarelor (Ps. 110 și Evrei 10:12-13) sau, cu alte cuvinte, El așteaptă instaurarea Împărăției milenare în putere și glorie. Pentru această Împărăție, Hristos așteaptă cu răbdare în cer. Când va sosi timpul lui Dumnezeu, moștenitorii sunt adunați, schimbați și glorificați (1 Tes. 4:17 ; 1 Cor. 15:51-55); apoi, Dumnezeu va aduce în lume pe Întâiul Său născut, însoțit de toți sfinții Săi cerești (Iuda 14) și de sfinții îngeri (Matei 25:31). "Și I s-a dat stăpânire și glorie și o împărăție, pentru ca toate popoarele, națiunile și limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, și împărăția Lui nu va fi nimicită" (Daniel 7:14). Ce perspectivă glorioasă se deschide astfel! O perspectivă măreață pentru noi, dar infinit mai mult pentru Acela care așteaptă cu răbdare pe tronul Tatălui Său. Sfinții din Filadelfia au reînviat această mărturie și au păzit-o; această mărturie este numită aici "cuvântul răbdării Mele"; au păzit-o în mijlocul disprețului și batjocorii celor mândri, lumești, și cu pretenții din Biserica mărturisitoare, ale cărei pretenții arogante cu privire la tradiție și succesiune în slujire, preoție și drept exclusiv de a distribui sacramentele i-au epuizat pe sfinți și a necesitat mai mult decât o răbdare obișnuită. "Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării". Cât de mare este răsplata pentru măsura credincioșiei păstrate în adunarea din Filadelfia. Lupta nu a fost una ușoară. Conflictul din Smirna fusese cu lumea păgână. Lupta din Filadelfia cu puterea religioasă. Biserica a răbdat ca și cum L-ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut și a așteptat cu răbdare, așa cum a făcut Domnul, intervenția lui Dumnezeu.
3.10.2 "Ceasul încercării"
Formularea promisiunii este la fel de precisă pe cât este de plină de har, și înlătură eficient teoria avansată de unii, și spre frica și spaima credincioșilor, că Biserica sau o parte a acesteia va trebui să treacă prin necazul viitor pentru a se curăți de necredința ei. Nu, garanția este: "Te voi păzi de ceasul încercării", nu trecând prin el sau păzit în el, ci scutit complet de el. Nicio parte a Biserici nu va fi în necaz (cel mare, n.t.). Iudeii, în special, vor suferi cel mai mult, căci acesta este în mod deosebit necazul lui Iacov (Ier. 30:7). Și națiunile, de asemenea, vor fi afectate de el (Apoc. 7:9-17). Lot și Noe au fost păziți prin necazurile respective ale zilelor lor; pe de altă parte, Avraam și Enoh au fost păziți în mod divin de aceleași perioade de încercare. Aceștia din urmă sunt cei care reprezintă Biserica. Ceasul încercării "este gata să vină". Se apropie cu fiecare zi și, prin natura lucrurilor, nu poate fi amânat mult timp.
3.10.3 "Tot pământul locuit"
Această expresie se referă la partea civilizată a pământului. Cuvântul folosit aici este același ca în Luca 2:1, indicând Imperiul Roman. Toți cei aflați în afara limitelor imperiului erau considerați ca fiind în afara limitelor civilizației. Sfera geografică a celor patru monarhii universale ale națiunilor (Daniel 2), scena unei lumini și privilegii speciale, va fi supusă unei perioade scurte, dar cumplite de încercare. Această criză din istoria lumii își are locul în ultima săptămână a celebrei profeții a lui Daniel despre cei șapte ani (Daniel 9:27). Creștinătatea încă nu a dat socoteală lui Dumnezeu pentru abuzul de lumină asigurat și pentru privilegiile acordate. Creștinismul (prin învățăturile creștine, n.t.) va judeca creștinătatea. Conștiința și mărturia creației îi va judeca pe păgâni. Dar există o categorie separată, una cu o semnificație sinistră, "cei care locuiesc pe pământ". Această expresie singulară de importanță morală își are rădăcina în Filipeni 3:18-19. Acești vrăjmași ai crucii s-au stabilit pe pământ, făcând din el locuința lor, lucrurile și interesele pământului mărginindu-le orizontul. Ca o categorie deosebită din punct de vedere moral, ei sunt menționați frecvent în Apocalipsa (Apoc. 6:10 ; 11:10 ; 14:6, etc.). Alegând în mod voit pământul în locul cerului, ei sunt încercați în ceasul care va veni, când drepturile lui Hristos asupra pământului, adică mărturia profetică a acestei cărți, vor fi împlinite prin judecată, în special în Palestina.
3.10.4 "Eu vin curând"
Acesta este anunțul întoarcerii grabnice a Domnului din cer. Este repetat de trei ori în ultimul capitol al cărții (Apoc. 22:7, 12, 20). Cum poate fi împăcat "curând" cu o întârziere prelungită de aproape două mii de ani? Ah! trebuie să ne ajustăm modurile de a calcula și să măsurăm timpul așa cum o face Domnul. "Dar să nu vă fie ascuns acest lucru, preaiubiților, că, înaintea Domnului, o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi" (2 Pet. 3:8). Astfel, aproximativ două zile măsoară perioada dintre cele două, prima și a doua Sa venire.
3.10.5 "Ține cu tărie ce ai"
Bunurile caracteristice Filadelfiei erau Cuvântul lui Hristos, Numele lui Hristos, Răbdarea lui Hristos și Venirea lui Hristos. Acestea trebuiau păstrate. Moartea, abandonul și compromisul puteau subția ceata și-o puteau reduce la un număr nesemnificativ și slab. Dar cu atât mai mult este nevoie "să ținem cu tărie" și să nu renunțăm în niciun caz la adevăr. Caracterul vremurilor cere o credincioșie neclintită față de credință și un devotament neclintit față de Hristos și față de toți cei pe care El i-a încredințat în grija noastră. "Nu știți că cei care aleargă la curse, toți aleargă, dar unul singur primește premiul? Alergați astfel, ca să câștigați" (1 Cor. 9:24). Nu începutul, ci sfârșitul, determină capacitatea de a purta cununa. Un adevărat filadelfian este cel care continuă să lupte până la capăt. Cât de necesare sunt, prin urmare, cuvintele de avertizare adresate tuturor, conducătorilor, dar și celor care îi urmează: "Ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa" Ce pierdere ireparabilă!
RĂSPLĂTIRILE FILADELFIEI
Apoc. 3:12 - "Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară nicidecum; și voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou".
Un biruitor (*) în Filadelfia este cel care, deși în slăbiciune, totuși își ține drumul. Înaintarea sa nu este marcată de realizări deosebite, dar el continuă să lupte. Conflictul tot mai profund întărește credința și duce la o credincioșie tot mai mare. El se ține strâns cu putere de Cuvântul, Numele, Răbdarea și Venirea lui Hristos. Poate renunța la viață, dar nu și la lucrurile care constituie cununa mărturiei sale. Slăbiciunea pământului va fi schimbată cu stabilitatea cerului. "Îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu". În cer nu va exista un templu material (Apoc. 21:22); va fi unul pe pământ în timpul judecăților apocaliptice (Apoc. 11:1-2). "Templul Dumnezeului Meu" se referă la sanctuarul de sus. Solomon a ridicat doi stâlpi imenși de aramă în pridvorul templului, deosebiți prin puterea și soliditatea lor (1 Împ. 7:21). Numele acestor stâlpi erau Iachin, care înseamnă "El va întări", și Boaz, "În El este putere". Aluzia din textul nostru este la acești stâlpi. Credinciosul slab și încercat din Filadelfia, chiar dacă este exclus din adunarea ortodoxă (**) și populară de pe pământ, va fi așezat și întărit în fericirea eternă a cerului. Această poziție înaltă este una stabilă și eternă: "Nu va mai ieși afară nicidecum".
(*) În Evrei 11, martori ; în Apoc. 2-3, învingători. Primii, se referă la cei vrednici din Vechiul Testament, cei din urmă, la sfinții din Noul Testament.
(**) Nu se face referire la Biserica Ortodoxă, ca sistem religios, ci la pretenția pe care și-o arogă de a deține "dreapta credință" (fără a deține și realitatea mărturiei), n.t.
3.12.1 "Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu"
Binecuvântarea cunoașterii lui Dumnezeu va fi, de asemenea, partea fericită a biruitorului. Dar revărsarea harului nu este încheiată încă. Cetatea Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care își are locuința sa în cer (Apoc. 21:9-10), își revarsă bogăția binecuvântării pentru a-l încununa pe învingător. Apoi, în final, dar nu în ultimul rând, noul Nume al lui Hristos va fi gravat pentru totdeauna pe fiecare dintre cei biruitori. Noul Său Nume indică relația Sa specială cu întreaga scenă și cu suma binecuvântărilor cerești. Deși El este mai presus de toate lucrurile, totuși, cu siguranță, putem interpreta aceste promisiuni deosebit de bogate și depline ca sugerând asocierea cu Hristos în scena viitoare a gloriei. Cât de mult îi place lui Hristos să ne asocieze cu Sine în enumerarea acestor răsplătiri! Dumnezeul Meu, Numele Meu, etc., apărând de cinci ori.
Scrisoarea către îngerul adunării din Filadelfia se încheie cu chemarea obișnuită la ascultare. Fie ca o ureche ascultătoare să fie dată fiecărui cititor.
