Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                          - III -

     Samuel Ridout

     3.5     Chenitii

     Paragraful urmator dezvaluie o slabiciune evidenta : el vorbeste despre fiii chenitului, socrul lui Moise ; aceasta este o relatie dupa carne (sau dupa trup, prin casatorie, n.t.) si nu divina (v. 16). Ei au venit la Ierihon, cetatea palmierilor. Au fost ei crutati (cand au fost nimiciti locuitorii din Ierihon, n.t.) ? Nu se mentioneaza ca ei aveau vreun drept in Ierihon. Toti cei care aveau legatura cu Ierihonul erau sub blestem. Ori, acesti oameni s-au suit din cetatea palmierilor si isi fac locuinta chiar in mijlocul lui Iuda ! Atunci cand lumea cu influentele ei rele isi gaseste loc in sanul Bisericii, chiar daca ar fi relatii dupa trup cu poporul lui Dumnezeu, acesta este inceputul unei viitoare indepartari de Dumnezeu, si putem fi siguri ca acest lucru se va arata cat de curand. Dar a existat o exceptie evlavioasa de la aceasta : Iael, sotia lui Heber chenitul, care a obtinut o mare izbavire. Heber si-a parasit poporul care locuia la Arad si, evident, s-a identificat in inima cu Israel. Este ceea ce sugereaza numele sau, Heber care inseamna "pelerin".

     Apoi urmeaza Horma. Nu voi vorbi despre asta. Este una din biruintele pe care Iuda si Simeon le-au castigat impreuna, si pare a fi deplina, caci au distrus complet aceasta cetate.

     3.6     Iuda si Beniamin

     In versetele de la 18 la 20 sunt citate alte cuceriri. Aceasta prima parte prezinta principalele biruinte ale poporului lui Dumnezeu, dar si slabiciunile care vor fi cauza esecurilor ulteriore.

     Sa ne-amintim un lucru, ca ceea ce asigura biruinta este suprematia adevarului. Adevarul trebuie sa fie suprem daca vrem sa existe putere pentru Dumnezeu sau sa avem parte de restaurarea lui Dumnezeu. Trebuie sa ne intoarcem la adevar, la Cuvantul lui Dumnezeu, si sa facem din el o realitate vie in sufletele noastre.

Acum, la versetul 21, ajungem la Beniamin. Asa cum Iuda este o imagine a suprematiei adevarului divin, tot asa si Beniamin sugereaza suprematia lui Hristos. Beniamin inseamna "fiul dreptei". Acesta este semintia razboinca, puternica, un tip al lui Hristos biruitor, cu sabia incinsa la brau, ca in Psalmul 45. El este, de asemenea, un tip al lui Hristos, acum in ai Sai, ca Cel care domneste, Cel Atotputernic. In binecuvantarea lui Iacov fata de cele douasprezece semintii, va amintiti ca, in timp ce Iosif sugereaza mostenirea rodnica pe care Hristos o are in poporul Sau, Beniamin, un lup care sfasie, Il infatiseaza pe Hristos venind pentru judecata. Dar, acum, in acest scurt verset 21, vedem ca "fiii lui Beniamin nu i-au alungat pe iebusitii care locuiau in Ierusalim, ci iebusitii locuiesc cu fiii lui Beniamin in Ierusalim pana in ziua aceasta". Nu i-au alungat ! Semintia razboinica nu a reusit sa-l scoata afara pe vrajmas din cetatea unde Dumnezeu trebuia sa-Si puna Numele.

     Acum sa aplicam aceasta la noi insine. Hristos trebuie sa aiba tronul Sau in inimile noastre. Am vorbit despre Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind baza tuturor lucrurilor, dar tema este Hristos si trebuie sa existe supunere fata de El in inimile si in vietile noastre. El trebuie sa fie centrul, asa cum trebuie sa-Si aiba tronul in Ierusalim. El poate fi pe buzele si in intelectul noastru, putem recunoaste ca totul este centrat pe El, dar daca nu reusim sa alungam din cetatea sufletelor noastre tot ceea ce se inalta impotriva cunoasterii lui Hristos, tot ceea ce impiedica suprematia Domnului in locul cel mai adanc al sufletului nostru, este pentru ca Ierusalimul se afla in mainile iebusitilor. Putem sa ne bucuram de adevar, si sa avem comuniune cu Hristos, fara ca El sa fie Domnul absolut al sufletului nostru !

     Israel nu a reusit sa stapaneasca in intregime Ierusalimul, centru unde Dumnezeu trebuia sa-Si puna Numele. La fel, Biserica nu I-a dat lui Hristos locul central care I Se cuvine, istoria sa o arata. Cine se afla in fruntea a ceea ce pretinde a fi Biserica pe pamant ? Un inselator, un om care a luat locul Duhului Sfant si al lui Hristos, zicand ca este vicarul Sau pe pamant - cu siguranta un antihrist. Privind la Biserica Romei putem afirma ca Ierusalimul se afla inca in mainile iebusitilor.

     Cat despre celelalte sisteme in care, datorita lui Dumnezeu, vedem evlavie si unde Cuvantul Sau este mult recuperat. Dar se afla Ierusalimul in mainile lui Beniamin, stapaneste Hristos acolo ? Clerul, teologia, traditia si multe alte lucruri nu au L-au inlocuit ele pe Domnul Isus in mijlocul poporului Sau ?

     In ce ne priveste si pe noi, in mod colectiv, a lasa lui Hristos locul care I Se cuvine implica faptul ca El are cu adevarat autoritatea suprema printre ai Sai cand sunt adunati, ca voia Lui sa fie suverana, oricat de dureroasa ar fi ea pentru carne, si ca noi sa fim supusi Cuvantului Sau pretios. Ruina care ne inconjoara nu este ea datorita faptului ca Hristos nu are stapanirea, si ca iebusitii nu au fost alungati ? Iebusit semnifica "a calca in picioare", asa ca, tot ceea ce in suflet nu este de la Hristos, va calca in picioare Cuvantul Sau.

     Exista adesea printre cei ai lui Dumnezeu o masura reala de apreciere a Cuvantului Sau, neinsotita insa de o inchinare in fata autoritatii Sale. Putem sa studiem cu sarguinta Scriptura si sa fim multumiti de cunostinta noastra din Cuvantul lui Dumnezeu, fara a-l asculta deplin. A te supune Cuvantului lui Dumnezeu inseamna a accepta autoritatea lui Hristos, caci El este Cel care vorbeste in Cuvant. Vom insista asupra acestui aspect. Cei care pretind ca asculta de Hristos n-o fac cu adevarat daca nu asculta de Cuvantul Sau. Domnul Insusi a facut legatura intre Cuvantul Sau si El, cand a spus ramasitei din Filadelfia ca ei au pazit Cuvantul Sau si n-au tagaduit Numele Sau (Apoc. 3:8).

     Este usoar de a marturisi pe Hristos ca centru, a face din El un loc de intalnire, siboletul unei secte sau al unui partid, dar Hritos ca centru inseamna a-L asculta, a-L onora, a-L urma cu orice pret, si a recunoaste autoritatea absoluta a celui mai mic adevar si a voii Sale pentru umblarea noastra. Sa retinem bine lectia data de esecul lui Beniamin in cucerirea Ierusalimului : marele nostru pericol este de a tagadui Numele lui Hristos si autoritatea Sa.

     Vom merge mai departe de aceasta istorie trista, care decurge din faptul ca Beniamin nu a reusit sa ia in stapanire Ierusalimul. Acest scurt verset 21 este pivotul in jurul caruia se invart toate esecurile ulterioare.

     3.7     Iosif

      In versetele 22 la 26, vedem casa lui Iosif mergand sa ia Betelul ; si este necesar sa avem Betelul. Stim bine istoria Betelului si ce inseamna acesta ; Betel este "casa lui Dumnezeu". Asa cum Ierusalimul sugereaza suprematia lui Hristos, asa si Betelul sugereaza prezenta lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu. La inceput, numele sau era Luz - "separare" - o simpla separare exterioara. Daca aplicam aceasta Bisericii sau oricarei miscari din Biserica se va vedea cat de izbitor corespunde. 

     Nu vom insista decat pe latura negativa a separarii - "nu face aceasta, renunta la asta, refuza aceasta..." - nu facem decat sa eliminam cate ceva, dar aceasta nu este nimic altceva decat Luz, si nu Casa lui Dumnezeu. Pentru a ne afla aici, trebuie nu doar sa ne separam, dar si sa realizam sentimentul sfant al prezentei Sale.

     Dar cata slabiciune ca sa puna mana pe Betel ! De ce au trimis iscoade, daca Dumnezeu le-a dat acest loc ? Aceasta lipsa de incredere arata necredinta lor. La fel a fost si cu Moise care, inainte de a-l ucide pe egiptean, a aratat ca nu se gandea la Dumnezeu cand a privit intr-o parte si-n alta sa vada daca-l observa cineva. Asa a fost si cu cele douasprezece iscoade trimise in Canaan, ele nu reprezentau decat necredinta poporului pe care Dumnezeu l-a suportat cu rabdare. Ei au trimis deci iscoade la Luz, iar dupa ce au luat-o in stapanire l-au crutat pe omul care le-a aratat drumul.

     Din momentul in care credinta face concesii carnii, pentru a obtine putere spirituala, fie in casatorie fie in afaceri, daca se face un compromis pentru a cruta carnea pentru a se bucura in liniste de odihna Betelului, aceasta inseamna a lasa liber un vrajmas care va merge si va construi o alta cetate cu acelasi nume. De cate ori  vrajmasi ai lui Dumnezeu care au fost crutati restabilesc aceleasi lucruri fata de care trebuie luptat din nou si care sunt mult mai greu de biruit. In viata noastra privata, putem considera anumite compromisuri ca fiind mici ; ca si Lot, putem fi infideli fata de Hristos doar intr-un singur aspect, dar acest aspect crutat  va creste pana cand va distruge vietile noastre spirituale.

     Biserica a crutat adesea pe locuitorii din Luz ca, de exemplu, in sistemul monahal care, venit din Rasarit, a prosperat in mijlocul ei. Acest sistem invata separarea de lume, raul inerent al materiei si diversele forme de asceza de care istoria Bisericii este plina. Dupa cum a fost crutat acel locuitor din Luz, asa a fost lasat sa creasca intregul sistem monahal, pana cand a eclipsat complet Betelul, unde era simtita prezenta lui Dumnezeu. Acest sistem cauta mai degraba separarea  de lume decat prezenta lui Dumnezeu. In toata aceasta separare fara prezenta lui Dumnezeu, Vrajmasul este crutat iar esecurile ulterioare nu intarzie sa se arate.

     Cat de mult avem nevoie de simtamantul prezentei lui Dumnezeu si al Duhului Sfant in mijlocul nostru !

     Avem noi Betelul sau doar Luz ? Locuim noi in casa lui Dumnezeu, sau suntem doar un simplu cerc de persoane separate ? Prezenta lui Dumnezeu este reala, si suntem condusi prin Duhul, sau suntem o secta care nu face decat sa respinga raul, fara sa se bucure prezenta sfanta a Domnului ?

     3.8     Manase, Efraim, Zabulon

     Sa trecem acum la ultimul paragraf, unde vedem falimentul din ce in ce mai evident al celor sase semintii. Il avem mai intai pe Manase, care inseamna : "a uita". Inseamna sa uiti totul pentru a te concentra doar pe un singur lucru, asa cum a putut sa se exprime apostolul Pavel : "uitandu-le pe cele din urma si intinzandu-ma spre cele dinainte, alerg drept spre tinta, pentru premiul chemarii de sus a lui Dumnezeu, in Hristos Isus" (Filip. 3:13-14). Daca casa lui Dumnezeu nu este pazita cu grija pentru El, ne vom incarca repede cu poveri grele in loc de a le lasa pentru a alerga cursa care este inaintea noastra si de a castiga premiul, si nu vom socoti toate lucrurile ca o pierdere, datorita excelentei cunostinte a lui Hristos Isus, Domnul nostru (Filip. 3:7-8). A nu te intinde spre ce este inainte este esecul prezentat aici.

     Apoi vine Efraim, din semintia lui Iosif, semintie care a adus rod. El reprezinta faptele in mijlocul poporului lui Dumnezeu, caci credinta se arata prin fapte, dupa cum ne-a spus apostolul Iacov. Daca Manase a esuat, neconcentrandu-se pe un singur lucru, atunci si Efraim va falimenta la fel. Faptele din viata de zi cu zi vor inceta, iar Vrajmasul va apuca ceea ce ar trebui sa fie pentru Dumnezeu. Esecul aici, este deci o lipsa de rod pentru gloria lui Dumnezeu.

     Daca exista esec din partea lui Manase si a lui Efraim, Zabulon, al carui nume inseamna devotare sau consacrare pentru Dumnezeu, va fi la fel de slab pentru a pastra posesiunea sa.

     3.9     Aser, Neftali si Dan

     Apoi, vine Aser care inseamna "fericit". Daca Hristos nu este Cap, si daca nu ne bucuram de casa lui Dumnezeu, este de la sine inteles ca Aser nu va putea alunga vrajmasul din tinutul sau. Tristetea, lipsa bucuriei si o inima trista descriu esecul lui Aser. Apostolul Petru zice : "Va bucurati mult, cu bucurie de nespus si glorioasa" (1 Petru 1:8). Ah, ce bucurie de nescris va umple gloria viitoare ! Gandind la aceasta glorie, la binecuvantarea legata de ea si la eliberarea de intinarea pacatului, nu sunt pline inimile noastre de aceasta bucurie glorioasa ? Nu vom anticipa noi cerul ? Aser - "fericit" - ar trebui sa fie numele noastre si ceea ce trebuie sa ne caracterizeze ! Din nefericire, recunoastem cu umilinta ca aceasta bucurie spirituala care ar trebui sa se manifeste in mijlocul nostru si in Biserica este atat de putin vizibila.

     Cu siguranta, traversam o pustie ingrozitoare, si suntem prada la tot felul de ispite, intr-o lume in care lacrimile sunt mai dese decat zambetele, dar ar fi gresit sa spunem ca un copil al lui Dumnezeu nu trebuie sa fie fericit in aceasta lume. Luand in considerare mostenirea si partea noastra, ar fi un afront sa spunem aceasta. Suntem noi precum Aser care nu a reusit sa-i alunge pe locuitorii tarii ? Cetatile care ar trebui sa apartina bucuriei crestine sunt ele inca in posesia Vrajmasului ? Cine ne fura deci fericirea noastra ? Ce vulpi mici ne strica viile noastre in floare (Cant. 2:15) ? Fie individual, fie colectiv, putem vedea cauza in istoria lui Beniamin, Iosif si Efraim.

     Vine apoi Neftali, care inseamna "luptator". El il reprezinta pe omul tare si viteaz care lupta pentru Dumnezeu, dupa gandul lui Dumnezeu, si nu carnal, neincrezandu-se in propria lui putere. El raspunde la gandul lui Dumnezeu, si are siguranta ca Ii apartine. El reprezinta acel duh de putere cu Dumnezeu, cel slab cu Cel Atotputernic. Aici din nou, trista istorie a esecului se repeta. Cel care uita ca este slab, uita ca izvorul tariei sale este in Dumnezeu, si astfel nu are putere sa lupte si sa biruiasca pe Vrajmas.

     Relatarea se incheie cu Dan, care ar fi trebuit sa fie un conducator si un judecator. Nu numai ca nu reuseste sa-i alunge pe locuitori din cetatile sale, dar amoritii l-au impins spre munti si ei insisi locuiesc in vaile bogate. Ce declin : vrajmasul a luat in stapanire valea ! Valea sugereaza smerenie si fertilitatea spirituala care rezulta din aceasta. Domnul a adus rod pentru noi deoarece El a coborat in valea mortii ; astfel, noi nu putem aduce rod pentru Dumnezeu decat intrand prin credinta in realitatea mortii Sale, avand sentinta mortii in noi insine. Aici, cel care locuieste in vale nu este poporul lui Dumnezeu, ci amoritii, in timp ce locul lor, potrivit cu ceea ce arheologii ne spun, era in munti, pe inaltimi. Amoriti semnifica "inaltati (mandri, trufasi)", "mari vorbitori" ; modul lor de a se inalta este izbitor. Acesta este un popor care vorbeste mult  si care a alungat din vale pe poporul lui Dumnezeu. De fiecare data cand poporul lui Dumnezeu se lasa atras sa vorbeasca cu mandrie si face marturisiri mari fara ca acestea sa corespunda realitatii, atunci el nu manifesta smerenie si, prin urmare, nu mai poate aduce roade.

     Sa ne pazim de discursuri frumoase ! Daca suntem tentati sa vorbim cu usurinta de moartea si invierea noastra impreuna cu Hristos, sa ne intrebam atunci cine locuieste in vale, amoritul sau israelitul. Cand spunem ca suntem binecuvantati cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti in Hristos (Efes. 1:3), sa ne intrebam daca aceasta este o realitate vie in sufletele noastre. Sa ne cercetam inimile, nelasand niciodata pe amoriti sa ne alunge din vale. 

     Pentru a ilustra aceasta, sa luam Reforma, din istoria Bisericii. Vedeti toate aceste controverse. Care a fost motivul razboiului de treizeci de ani ? Ce erau conflictele dintre protestanti, daca nu zanganitul armelor amoritilor ca sa-i alunge pe oamenii lui Dumnezeu din vai ? Priviti Europa protestanta la cativa ani dupa Reforma, veti vedea in ea multi teologi, dar foarte putina evlavie, numerosi vorbitori care lupta pentru doctrina, dar foarte putin din aceasta smerenie a inimii, din acest duh linistit care caracterizeaza pe locuitorul din vale unde o ploaie de binecuvantare face sa aduca un belsug de roade pentru Dumnezeu.

     Cat despre noi, individual sau colectiv, am fost alungati din vale spre munti ? Tinem noi discursuri mari, uitand locul nostru umil de supunere fata de Hristos ? Suntem noi vorbitori buni, impinsi pe muntele marturisirii  (marturia crestina publica, dar fara a avea realitatea, n.t.) ? Sa coboram inapoi in vale. Dumnezeu locuieste cu cel care are o inima umila si zdrobita. Duhul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate carele de fier ale vrajmasului si, daca ne intoarcem, vom descoperi, individual sau colectiv, ca ne putem obtine locul in vale, si acolo sa aducem roade pentru Domnul.

            

  

 

                                      Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                                - II -

     Samuel Ridout

     3     Caderea initiala si amestecul cu lumea

     3.1     Cartea Judecatori se imparte in trei parti distincte :

     -  prima parte (cap. 1 la cap. 3:4) ar putea sa se intituleze : independenta fata de de Dumnezeu.

     -  a doua parte - principala - (cap. 3:5 la cap. 16), imprima amprenta sa pe intreaga carte. Ea prezinta consecintele acestei independente : venirea dusmanului, robia care rezulta, si eliberarea acordata de Dumnezeu atunci cand poporul se pocaieste.

     -  a treia parte (cap. 17 pana la sfarsit) dezvaluie pe deplin starea de inima a poporului care nu poate decat sa se rataceasca ; singurul remediu este ca Domnul sa intervina ca sa ia in stapanire mostenirea. Eliberarile succesive nu imbunatatesc cu nimic, precum pentru imperiul roman, istoria declinului si a caderii. Ultimul eliberator, Samson, cel mai puternic dintre toti, este, de fapt, cel mai slab ; el insusi are nevoie de mai multa eliberare decat ofera.

     3.2     Declinul poporului

     Chiar daca nu este vorba despre venirea lui Hristos, ea este pusa in evidenta prin faptul ca datorita absentei Sale, starea poporului decade tot mai mult. La fel este si cu Biserica, unde lucrurile merg din rau in mai rau. Dupa exercitii profunde din partea poporului sunt ridicati eliberatori, si ei au adus o restaurare partiala. Astazi, nivelul nostru nu este mai inalt decat cel al parintilor nostrii, desi noi avem privilegii mai mari. Noi ne aflam in ceasul cel mai sumbru al istoriei Bisericii, cel in care apelul la eliberare este mai acut ca niciodata - eliberare nu printr-un ajutor omenesc, ci prin venirea Eliberatorului care va lua la Sine Biserica Sa, si care, prin puterea Sa divina, ne va face sa realizam masura deplina a mostenirii noastre de care noi ne bucuram, din nefericire, atat de putin.

     Prima parte se caracterizeaza prin independenta poporului fata de Dumnezeu, sau razvratirea poporului ales, desi aceasta expresie este putin cam tare. Ea este alcatuita din doua subdiviziuni mari :

     -  Judecatori 1 la 2:5, unde vedem poporul identificat cu dusmanii sai, in loc de a fi separat - unire care, din nefericire, nu este un semn de putere.

     -  Judecatori 2:6 la 3:4, unde este vorba despre istoria indepartarii de Dumnezeu, datorira starii sale morale.

     In prima subdiviziune, care este intr-adevar un rezumat al cartii Judecatori, se gasesc diferite etape ale acestei identificari ale poporului cu dusmanii sai. La momentul cand ea era legata de cartea Iosua, istoria a inceput bine : "Si a fost asa: dupa moartea lui Iosua, fiii lui Israel au intrebat pe Domnul, zicand: Cine dintre noi sa se suie intai impotriva canaanitilor ca sa lupte cu ei? Si Domnul a zis: Iuda sa se suie; iata, am dat tara in mana lui" (1:1-2). Prima parte incepe cu o biruinta datorata puterii lui Dumnezeu care a lucrat in mijlocul poporului Sau, care se suie sa ia in stapanire mostenirea sa. Desigur, semne care nu sunt incurajatoare exista, ca pierderea simplitatii in cuvantul lui Dumnezeu, dar partea care este cea mai luminoasa este pusa pe primul plan. Sa remarcam ca o parte din relatare se gaseste deja in cartea Iosua.

     Primele douazeci de versete relateaza biruintele semintiei lui Iuda. Versetul 21 reda istoria semintiei lui Beniamin, versetele 22 la 26, cea a semintiei lui Iosif, apoi de la versetul 27 pana la sfarsitul capitolului, sunt mentionate succesiv sase semintii - acolo totul nu este numai faliment.

     Sa privim putin aceste pasaje, vom gasi in ele invataturi importante.

     3.3     Semintia lui Iuda

     Dumnezeu Insusi a spus ca Iuda trebuie sa fie primul care sa se suie sa ia in stapanire posesiune sa. Aceasta parte ar putea fi numita : "Puterea lui Dumnezeu prin adevar". Cu cat studiem mai mult semnificatia numelui diferitelor semintii, cu atat mai mult suntem surprinsi de insemnatatea lor spirituala. Iuda inseamna "lauda". Dar ce este lauda, si pe ce se bazeaza ea ? Aceasta nu este o izbucnire de sentimente, asa cum gandesc multi, si este gresit sa incerci sa ajungi la o stare de emotie, numind-o in mod fals lauda si inchinare ; lauda este bazata pe adevar.

     Astfel, Iuda este pe primul loc, fie in timpul traversarii pustiei, fie in tara, si, asa cum stim, din semintia lui Iuda S-a ridicat Hristos (Ev. 7:14).

     Mostenirea lui Iuda era toata partea de sud a tarii, pamantul orientat spre soare. La fel, Cuvantul lui Dumnezeu, care este adevarul, lumineaza pretioasa noastra mostenire. La fel ca lauda adevarata bazata pe adevar, Iuda - "lauda" - reprezinta, de asemenea, ansamblul adevarurilor doctrinare care sunt singura baza a unei inchinari dupa gandul lui Dumnezeu. Oriunde este sacrificat adevarul, unde Cuvantul lui Dumnezeu este pus deoparte, unde aceste adevaruri isi pierd autoritatea lor, lauda are de suferit - Iuda nu va mai fi biruitor. Aceasta este ideea esentiala a acestui pasaj. Este ca si cum Dumnezeu ar fi spus poporului Sau : Hristos a castigat o biruinta mare, pastrand adevarul veti continua sa biruiti si sa va bucurati in mod practic de mostenirea pretioasa despre care au vorbit apostolii in scrierile lor inspirate.

     Iuda trebuia sa se suie primul. Ori, slabiciunea l-a caracterizat de la inceput : el nu a vrut sa mearga singur ca sa ia in stapanire ceea ce ii apartinea. El ii cere lui Simeon, care imparte acelasi teritoriu, sa vina sa-l ajute in cucerirea lui, promitandu-i ca-l va ajuta si el in schimb. Ce putem invata de aici ? Daca Dumnezeu imi porunceste ceva, trebuie sa caut ajutor omenesc ? Cand Dumnezeu i-a zis lui Moise sa mearga sa elibereze poporul Sau, a fost ascultare si onorarea Lui sa ceara si sa insiste pana cand i l-a dat ca ajutor pe Aaron ? Nu arata aceasta o lipsa de incredere la acest slujitor ? De fiecare data cand Cuvantul lui Dumnezeu cere ascultarea noastra iar noi cautam ajutor omenesc, putem fi siguri ca aceasta slabiciune se va manifesta mai devreme sau mai tarziu printr-un esec. Este ceea ce invatam cu Iuda care solicita ajutorul lui Simeon.

     Desigur, a avut loc o biruinta, dar continuarea pasajului arata ca nu a existat angajamentul total al inimii care ar fi facut posibila finalizarea cuceriri si sa asigure astfel un triumf spre gloria lui Dumnezeu. Nu pare sa existe onoarea unei biruinte totale asupra fortelor lui Adoni-Bezec. Un vrajmas mutilat nu este un vrajmas biruit in intregime si, desi mai tarziu el moare si Ierusalimul este luat si ars pentru un timp, cucerirea nu este definitiva.

     Aceasta frumoasa relatare a biruintelor de la Hebron si de la Debir - Chiriat-Sefer, cum se numea altadata - se gaseste si in Iosua, si daca se repeta aici este pentru ca este caracteristic acestui pasaj, si ca trebuie sa luam seama la el.

     3.4     Caleb, Otniel si Acsa

     Primele opt versete au relatat biruinta lui Iuda si Simeon ; acum, de la versetele 9 la 15, exercitarea credintei lui Caleb, Otniel si Acsa, pun accent pe suprematia cuvantului lui Dumnezeu, suprematia adevarului.

     Iuda nu poate castiga biruinte si sa le pastreze decat pastrand adevarul ; astfel poporul lui Dumnezeu nu poate triumfa decat crescand in cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu. Tocmai aceasta este Hebronul : Hebron inseamna "comuniune", iar Chiriat-Sefer, cetatea care este strans legata de acesta, inseamna "cetatea cartii". Gandurile nostre se indreapta imediat spre aceasta Carte pretioasa, Biblia, pe care o avem in mainile noastre, si aceasta Biblie, dragi prieteni, trebuie s-o cucerim. Vei zice, "Sa cucerim Biblia ?" Da, s-o luam in stapanire, s-o smulgem din mainile dusmanilor sai, sa facem din ea pentru noi insine o Carte a desfatarii, o Carte care ne vorbeste despre Dumnezeu. Atunci cand cetatea Chiriat-Sefer a fost luata, numele sau a fost schimbat in Debir, care inseamna : "Cuvantul lui Dumnezeu" ; "Cartea" a devenit "Cuvantul lui Dumnezeu". Iata in ce a constat biruinta lui Iuda : Biblia nu mai este doar o carte, ea devine Cuvantul lui Dumnezeu. Daca Iuda ar fi continuat pe aceasta cale, daca ar fi luat in stapanire deplina Cuvantul lui Dumnezeu, facand doctrinele sale o realitate vie si considerand-o ca glasul lui Dumnezeu vorbind poporului Sau, atunci lauda, inchinarea si bucuria ar fi fost nestingherite, iar puterea s-ar fi manifestat din ce in ce mai mult.

     Din nefericire ! Biserica nu a facut asa ceva, ea a parasit foarte devreme doctrinele. In loc de a schimba Chiriat-Sefer in Debir, un Cuvant viu, Biserica a luat Cartea din mainile poporului si a pus-o in manastiri, interzicandu-i folosirea. In loc de a da poporului oracolele vii ale lui Dumnezeu, ea le-a indepartat de el ; de aceea nu ar fi putut sa rezulte decat intuneric si faliment.

     La fel este si pentru noi personal. Daca aceasta Carte ne este inchisa, nefiind decat o insiruire de litere si nu Cuvantul viu si lucrator, nu se vor vedea in viata noastra nici inaintare, nici crestere. Odinioara se striga in lume : "Nu vrem doctrina, vrem practica", ceea ce pretinsii crestini au reluat zicand : noi vrem o predicare practica, nu una doctrinara. Si ei au avut castig de cauza : doctrina - predicarea adevarului lui Dumnezeu - nu mai este invatata, iar in loc de practica dorita, ei suporta consecintele inevitabile ale parasirii Cuvantului lui Dumnezeu : cautarea a ceea ce ii place omului natural.

     Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, exista exceptii de la aceasta, dar Biserica care s-a indepartat de la Cuvantul lui Dumnezeu a cazut in aceasta stare trista. Nu este de mirare deci ca exista atat de putina bucurie printre poporul lui Dumnezeu, ca exista atat de putina placere in lucrurile lui Hristos. Cum ar putea fi cand adevarul lui Hristos este atat de putin cunoscut si apreciat ; cand Cuvantul lui Dumnezeu a fost pus pe rafturile cartilor impreuna cu alta literatura, care poate fi de mare valoare si importanta, dar nu este Cuvantul viu al Dumnezeului cel viu. Daca el este asezat la nivel de literatura omeneasca, atunci am pierdut glasul lui Dumnezeu si toata puterea ; Biserica si-a rupt ancorele (sau paramele de acostare, n.t.) sale si merge in deriva. Aceasta explica intunericul care ne inconjoara si declinul crestinatatii. 

     Restul relatarii cu privire la Otniel si la Acsa este foarte frumoasa. Acsa inseamna "lantisor (sau colier) la glezna". Numele sau sugereaza ornamentul doctrinei, in umblare si in viata, care completeaza credinta minunata a lui Otniel, "leul lui Dumnezeu" sau "puterea lui Dumnezeu". Acsa doreste un teren fertil, si pentru aceasta, ea stie ca are nevoie de izvoare de apa. Ori, una din caracteristicile tarii, este belsugul de apa (Deut. 8:7). Numai Duhul poate face Cuvantul lui Dumnezeu proaspat si roditor. Debirul nu ar fi putut sa corespunda cu numele sau fara apele invioratoare ale Duhului. Ii sunt date izvoarele de sus si de jos, si astfel totul este inviorat prin adevar, fie ca este vorba despre adevarul inalt sau adevarul practic. Cel care vrea sa aduca roade pentru Dumnezeu va dori precum Acsa un teren udat de izvoare. Nu ne-am putea plange ca Cuvantul lui Dumnezeu este neinteresant si neroditor daca ar exista mai multi de Acsa care sa-l revendice ca parte a lor.

     La inceput, Biserica s-a tinut de Cuvant intr-o oarecare masura si, in masura in care a facut-o a obtinut biruinte.