CINCI SATE (sau cetati)

                         BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS
                                             
                                                                                    - II -


          Georges Andre


     3     NAZARET - Dispretul

     "Poate fi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46)


     3.1    Anii de tacere - Luca 2:39-52

     Matei 2:23 si 4:13 incadreaza sederea lui Isus la Nazaret. In aceasta cetate, departe de marile drumuri, pe dealurile din vestul marii Galileii, Si-a petrecut cea mai mare parte din existenta Sa de pe pamant. Acolo a fost "crescut", ne aminteste Luca 4:16.

     "Cresterea Sa a fost normala si asa cum trebuia sa fie; umanitatea Sa era perfect naturala in dezvoltarea sa. Intelepciunea Sa mergea in acord cu statura si varsta Sa; a fost mai intai copil, apoi matur" (J. G. Bellett). Asa ne arata Luca 2:40 pentru copilaria Sa si versetul 52 pentru tineretea Sa: perfect in toate stadiile, neimplinind, fiind copil, ceea ce va face cand va deveni matur, ci comportandu-Se in toate lucrurile asa cum era potrivit varstei Sale si pozitiei pe care a luat-o.

     Ce exemplu pentru noi care, atat de usor ca tineri, am vrea sa devansam timpul si sa intreprindem ceva care nu ni s-a incredintat inca; dar care, de asemenea, ca oameni maturi, ne comportam ca niste copii, uitand slujba pe care Domnul ar putea sa ne-o incredinteze, neglijand a fi folositi "pentru altii, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu", comoara primita de la El. Ar fi nepotrivit, de exemplu, ca un baiat sa se manifeste in adunare; dar va fi potrivit cand un tanar care Il iubeste pe Domnul si isi aduce aminte de El impreuna cu ai Sai, sa inceapa sa se roage la strangerile pentru rugaciune; nu ar fi atat de potrivit, ca el sa invete in adunare; dar atunci cand el va putea creste "in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 3:18), un cuvant potrivit va fi binevenit, dupa cum il va conduce Domnul.

     Din copilaria si tineretea Sa, Cuvantul nu ne prezinta nicio minune a Domnului Isus, nicio invatatura: nu sosise inca timpul. Dar cand va veni momentul, nu va ezita sa-Si implineasca slujba Sa. Copil si tanar, a fost supus paraintilor Sai (Luca 2:51), dar mai tarziu, atunci cand mama si fratii Sai au vrut sa-l opreasca din lucrarea Sa, El nu i-a ascultat.

     In toate lucrurile S-a comportat cum este potrivit unui copil, dar Duhul lui Dumnezeu a vrut sa ne pastreze incidentul de la sarbatoarea Pastelui din Ierusalim (Luca 2:41 la 50), pentru a ne arata ca la doisprezece ani era constient ca este Trimisul Tatalui (v. 49). Din nou vedem acolo cat de mult se potriveste atitudinea Sa varstei  Sale! In totul natural, chiar la templu unde se afla; nu pentru a invata, asa cum va face de atatea ori mai tarziu si pana in ultima zi a vietii Sale, nici pentru a scoate afara pe cei care intinau templu, ci asezat in mijlocul invatatorilor "ascultandu-i si intrebandu-i". Nu era potrivit pentru un copil sa-i invete, dar intrebarile si raspunsurile Sale erau de asa natura ca "toti care-L auzeau se minunau de priceperea si raspunsurile Lui". Intelepciunea s-a facut Copil pentru a putea deveni Om desavarsit.

     Privind aceasta scena in aplicatia ei morala, o alta lectie practica reiese pentru noi. Cat de usor pierdem comuniunea cu Domnul, ne mai avand constienta ca El merge impreuna cu noi si aceasta atat de des fara sa ne dam seama! Timp de o zi (Luca 2:43), parintii Sai au mers, si "nu stiau" ca Isus nu era impreuna cu ei. Atunci cand parul i-a fost taiat, Samson credea ca are inca toata puterea sa; dar "nu stia" ca Domnul Se indepartase de el (Jud. 16:20). In Cantarea Cantarilor, preaiubita nu a vrut sa se deranjeze ca sa deschida usa atunci cand batea preiubitul ei: "Mi-am dezbracat haina, cum sa mi-o pun? Mi-am spalat picioarele, cum sa mi le murdaresc?" (5:3). Cand, in final, ea se se scoala pentru a-i deschide, el "se retrasese, plecase". La fel, un rau sau o neveghere de care suntem constienti, dar pe care nu am judecat-o, intrerup comuniunea si ne priveaza de bucuria dragostei Domnului.

     Ridicarea poate avea loc imediat daca, ne judecam pe noi insine, ne marturisim Domnului ceea ce a dus la intreruperea comuniunii; dar poate de asemenea sa treaca ceva timp, si multe exercitii de inima sa fie necesare; timp de trei zile in care parintii L-au cautat pe Copil la Ierusalim fara sa-L gaseasca, pentru ca ei nu s-au gandit sa-L caute in templu! (Ps. 27:4).

     3.2    Botezul - Matei 3:13-17 ; Luca 3:21-22

     Matei ne spune ca inainte de a parasi definitiv Nazaretul pentru a merge sa locuiasca la Capernaum, "Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca sa fie botezat de el". Ioan, Botezatorul, a vestit ca Imparatia cerurilor s-a apropiat. El a vorbit despre puterea Aceluia care trebuia sa vina, Caruia nu era vrednic sa-I duca sandalele. El avertiza de judecata pe care Acesta o va exercita, curatindu-Si in intregime aria si arzand pleava cu un foc de nestins. Prin urmare, am putea sa ne asteptam sa vedem in toata puterea sa un imparat insotit de intregul sau aparat judiciar.

     Dar atunci cand Isus S-a infatisat la Iordan, venind din Galileea, din locul cel mai dispretuit al tarii, si aceasta nu pentru a fi incoronat, ci "pentru a fi botezat"! A venit sa primeasca pentru Sine semnul mortii. A luat acelasi loc impreuna cu cei care, in Israel, se pocaiau, marturisindu-si pacatele pentru ca inimile lor sa fie pregatite ca sa-L primeasca pe Acela care trebuia sa vina. Nu ca El avea nevoie sa Se pocaiasca, ci era potrivit, era chiar drept, ca El sa Se asocieze cu cei care Il cautau astfel pe Dumnezeu. "A luat inaintea lui Dumnezeu locul cel mai de jos din poporul Sau" (J. N. Darby); aceasta era in acord cu pozitia pe care a luat-o.

     Dar Tatal a vrut ca El sa fie deosebit de toti ceilalti. Dupa toti cei care, in primele trei capitole din Luca, "vorbeau despre El", acum este glasul Tatalui Insusi, care Se face auzit: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea".

     3.3    Vizita la Nazaret

     A facut Isus mai mult de-o vizita la Nazaret in anii slujirii Sale? Este dificil de spus. In Luca 4:16 la 30 pot fi grupate doua sau trei vizite succesive, din care una ar fi aceeasi cu cea din Marcu 6:1-6, si Matei 13:54-58. Oricum ar fi, Cuvantul ne prezinta in Luca ca si cum ar fi fost o singura vizita cand, mai intai este primit, ca apoi El sa fie respins.

     "A intrat, dupa obiceiul Sau, in ziua sabatului in sinagoga". Ca fiecare copil, El a frecventat aceasta sinagoga, lasandu-ne un exemplu de ceea ce este potrivit sa se faca in ziua pe care Dumnezeu a pus-o deoparte pentru El. La doisprezece ani, parintii Sai au vrut ca El sa-i insoteasca la sarbatoarea Pastelui de la Ierusalim, aratandu-ne ca putem sa-i luam impreuna cu noi pe copiii nostri cat mai devreme, pentru a asista la memorialul mortii Domnului.

     Tinta privirii tuturor (4:20), Domnul vine si citeste din profetul Isaia pasajul care vorbeste despre har, oprindu-Se inaintea cuvintelor care vesteau judecata. "Si toti marturiseau despre El si se minunau de cuvintele de har care ieseau din gura Lui". Printre gloriile Sale, predomina una: "Harul este turnat pe buzele Tale" (Ps. 45). El era "uns pentru a vesti Evanghelia, eliberarea si anul placut al Domnului". Acest timp placut inca dureaza (2 Cor. 6:2), dar scena se va schimba!

     Apocalipsa 5 ni-L arata, din nou tinta privirii tuturor, avand o carte in mana, dar atunci nu mai este cartea harului, ci cartea judecatilor. Atunci cand o va deschide, nu mania oamenilor care se indrepata impotriva Lui deoarece harul s-a intins de asemenea si spre natiuni (Luca 4:28), ci mania Mielului (Apoc. 6:16) va atinge pe cei care au refuzat dragostea Sa.

     "Ridicandu-se, L-au scos afara din cetate si L-au dus pana pe spranceana muntelui pe care era zidita cetatea lor, ca sa-L arunce in prapastie". Cati ani nu a trait El la Nazaret cu toata blandetea si supunerea, "inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor", si iata rezultatul: "Pentru dragostea Mea ei Mi-au fost vrajmasi". Ar fi putut sa Se lase aruncat de pe munte de aceasta multime manioasa; niciun rau nu I S-ar fi putut intampla, nu mai mult daca S-ar fi aruncat de pe streasina templului, la indemnul diavolului (Luca 4:9-11); ci "atunci cand viata Ii era amenintata, El nu uimea lumea printr-un act care ar fi atras admiratie; dimpotriva: S-a golit pe Sine Insusi. El ar fi ajuns jos,la poalele muntelui, fara sa I Se intample nimic ca si la baza templului. Dar cum s-ar fi implinit Scriptura care vestea ca El nu cauta gloria Sa? Astfel, El " trecand prin mijlocul lor, a plecat". Se retragea fara sa Se faca remarcat, nici cunoscut, ramanand sub chipul Sau de slujitor" (J. G. Bellett).

     Ce raze de glorie divina straluceste in Acest Om care, Se intoarce linistit in fata unei multimi in delir, poate traversa si pleca fara ca nimeni sa incerce sa puna mana pe El!

     In Marcu 6:1 la 6 (ca si in Matei 13:54-59), Il vedem din nou la Nazaret. La fel a fost dispretuit! "Nu este Acesta tamplarul, fiul Mariei...?...Si se poticneau de El". O astfel de necunoastere a Persoanei Sale, a carei intelepciune era de mult timp evidenta, ale carei minuni erau atat de numeroase, care a trait printre ei atatia ani, nu ne uimeste ea? Si ce vom zice de acei tineri si tinere care, venind dintr-un camin crestin, au auzit vorbindu-se despre El din copilarie, au putut un timp chiar sa aprecieze invataturile Sale, au fost influentati de harul Sau si care apoi s-au indepartat de El dispretuindu-L? (Evrei 10:29). "Si n-a putut sa faca nicio lucrare de putere acolo... ". Nu este mantuire pentru cei care Il resping pe Domnul. Totusi Cuvantul adauga: " ...decat ca, punandu-Si mainile peste cativa bolnavi, i-a vindecat". In pofida necredintei generale, harul poate sa se reverse inca, in ciuda a toate, la cativa bolnavi, acolo unde o licarire de credinta Il face sa actioneze.

     3.4     "Isus din Nazaret"

     Numele "Dispretuit" se regaseste de paisprezece ori in evanghelii si de sapte ori in Fapte, deci de douazeci si unu de ori in Noul Testament. "Dumnezeu nu a dispretuit Nazaretul; dar omul L-a dispretuit pe Isus deoarece El venea din Nazaret" (J. N. Darby). Atunci cand Filip vine si ii spune lui Natanael: "Noi L-am gasit pe Acela despre care au scris Moise in lege si profetii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret", Natanael isi arata mica sa apreciere pentru un astfel de sat zicand: "Poate fi ceva bun din Nazaret?" Si este mai mult un titlu dispretuitor folosit de multimea din jurul lui Bartimeu pentru a-i spune ca trece "Isus Nazarineanul"; in timp ce orbul, invatat de Dumnezeu, I se adreseaza strigand: "Isuse, Fiu al lui David, ai mila de mine". Dispretuit din nou de soldati in Ghetsimani (Ioan 18:5,7) sau de slujitoarea inaintea careia Petru L-a tagaduit (Marcu 14:67), sau iarasi de Pilat, prin scrierea de pe cruce: "Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor" (Ioan 19:19).

     Dar in ziua invierii, acelasi titlu dispretuitor revelat de ingeri, ca facand parte din gloria Sa: "Isus Nazarineanul, Cel rastignit. El a inviat!" Ucenicii din Emaus, vorbeau despre "Isus Nazarineanul", calificandu-L "profet puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor". Si in Fapte Numele purtat de Omul disptretuit, dar reluat pentru a desemna pe Cel inviat, va fi pus in evidenta ca singurul "Nume sub cer prin care trebuie sa fim mantuiti" (Fapte 4:10,12). Va fi folosit in final de Domnul Insusi care, din glorie, Se adreseaza lui Saul din Tars spunandu-i: "Eu sunt Isus Nazarineanul, pe care tu Il persecuti!" (Fapte 22:8).

     "Asa zice Domnul... celui pe care omul il dispretuieste, celui pe care-l uraste natiunea, robului celor puternici: Imparatii vor vedea si se vor ridica, printii de asemenea, si se vor inchina!" (Isaia 49:7).

                                                      CINCI SATE (sau cetati)

                     BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS

                                                                    - I -


          Georges Andre


     1     Prefata

               "Cresteti in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos"                     (2 Petru 3:18).

     Aceste pagini ne prezinta Persoana Domnului Isus Insusi; un astfel de subiect este foarte vast, a fost necesar deci sa-l restrangem. L-am impartit in cinci parti, privind fiecare parte ca pe o perioada diferita din viata Domnului nostru, asa cum ea s-a derulat in jurul a cinci sate:

        -    Betleem, unde S-a nascut;
        -    Nazaret, unde a crescut;
        -    Capernaum, centrul lucrarii Sale in Galileea;

      -    Betania, in Iudeea, poate singurul loc unde a gasit cateva inimi care L-au inteles, si unde, de o maniera speciala, Si-a aratat gloria Sa;

    -   Emaus, unde Omul inviat deschide Scripturile la doi ucenici ale caror inimi erau tulburate.

     Cinci sate, cinci etape ale vietii lui Isus pe pamant, unde s-a aratat aceasta glorie despre care apostolul putea sa spuna: "Si Cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi (si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal), plin de har si de adevar" (Ioan 1:14).

     "Ce a insemnat in ochii lui Dumnezeu valoarea calatoriei pe care israelitii au parcurs-o din Egipt pana in Canaan? Nu oboseala si greutatile pe care ei le-au indurat (mai mult sau mai putin!), ci faptul ca in mijlocul pelerinilor era chivotul, purtat de un popor pe care sangele l-a rascumparat din Egipt si care se indrepta spre Canaan in credinta promisiunii" (J. G. Bellett). Acest chivot era o imagine a persoanei lui Hristos Insusi, prezent aici pe pamant. Nu trebuie ca El sa aiba cel dintai loc in inimile noastre, fiind centrul afectiunilor si al gandurilor noastre?

     Privind la o Persoana atat de minunata, trebuie evitate doua pericole (*). In Matei 11:27, Domnul Insusi putea spune: "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal". Exista o taina de nepatruns in Persoana Sa, in care noi nu putem intra: "Cel care a fost impreuna cu Tatal din eternitate, si care a devenit Om, depaseste in profunzimea tainei fiintei Sale orice cunostinta, in afara de cea a Tatalui Insusi" (J. N. Darby). Un respect sfant se impunea altadata cu privire la chivot; doar preotii indrazneau sa-l poarte, si nimeni, sub pedeapsa cu moartea, nu avea voie sa priveasca in interiorul sau. La fel este spus si despre Persoana Fiului: "Singurul Fiu, Fiul Tatalui, S-a golit pe Sine, de a implini astfel buna placere a lui Dumnezeu in folosul sarmanilor pacatosi. Dar va ingadui Tatal ca pacatosii, pentru care a suferit aceasta umilinta, sa foloseasca ocazia pentru a-L dispretui pe Fiul?" (J. G. Bellett).

     Pe de alta parte, cineva ar putea spune; aceasta taina este atat de mare incat este prea inalta pentru mine. Dar Cuvantul ne invita in mod deosebit sa privim aceasta "glorie ca a Singurului de la Tatal", sa "luati aminte la Isus" (Evrei 3:1), sa privim "cu fata descoperita, gloria Domnului" (2 Cor. 3:18). Ce subiect minunat este aceasta glorie morala a Domnului Isus! "Prima noastra datorie fata de aceasta lumina, este de a invata prin ea ceea ce Hristos este. Nu trebuie sa incepem sa ne masuram starea noastra jalnica fata de claritatea acestei lumini: ci sa-L cunoastem, in liniste cu bucurie si multumire, pe Hristos in toata perfectiunea morala a umanitatii Sale. Aceasta glorie ne-a parasit! Imaginea Sa vie nu se mai afla pe pamant. Evangheliile ne spun ca ea (imaginea, chipul) a fost..Ucenicii L-au cunoscut pe Hristos in mod personal: era Persoana Sa, prezenta Sa, era El Insusi care i-a atras, si de aceasta avem nevoie in cea mai mare masura" (J. G. Bellett).

     (*) Cele doua pericole (curse) sunt:

         1- A incerca de a patrunde in taina Fiintei divine a Persoanei Fiului si a vrea sa cunoastem ceea ce doar Tatal cunoaste. Acesta este un pericol foarte mare si care a dus intotdeauna la erezii doctrinare. In 1 Samuel 6:19 avem exemplul locuitorilor din Bet-Semes care au dat capacul la o parte si s-au uitat in chivot, care era imaginea lui Hristos.

         2- Al doilea pericol (cursa) este de a ignora sa privim aceasta "glorie ca a Singurului de la Tatal" printr-o falsa smerenie, care de fapt este ignorarea gloriei morale a Domnului cand Se afla ca Om pe pamant (vezi, Ioan 1:14; Evrei 3:1; 2 Cor. 3:18). (n.t.) 

       

       
     2     BETLEEM

      "Si Cuvantul S-a facut carne" (Ioan 1:14)
      "S-a golit pe Sine Insusi" (Filip. 2:7)

     2.1   Intruparea - Matei 1:18-23; Luca 1:26-35

     "Mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a aratat in carne", ne aminteste 1 Timotei 3:16. In fata acestei taine a lui "Isus Hristos venit in carne", cat de potrivt este sa aratam cel mai mare respect. Cu ce sobrietate ne prezinta Cuvantul - in Matei din punctul de vedere al lui Iosif, in Luca din cel al Mariei - conceptia Copilului divin: "Duh Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri, de aceea Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu". Iosif nu era cu adevarat tatal Sau; el fiind doar legal. In umilul sat Nazaret, dispretuit de toti, o simpla tanara fecioara primeste revelatia tainei care avea sa se intample in ea, si un sarac tamplar ale carui temeri aveau sa se risipeasca prin asigurarea ca Pruncul care urma sa Se nasca, conceput de Duhul Sfant, va fi Acela care "va mantui pe poporul Sau de pacatele sale" (Matei 1:21).

     "Ii vei pune numele Isus", spune ingerul, atat Mariei cat si lui Iosif, adica Domnul este Mantuitor. Lui Iosif, ii adauga: "Ii vor pune numele Emanuel, care tradus este: Dumnezeu cu noi".

     Mariei, ii precizeaza: "Se va chema Fiu al Celui Preainalt", si "Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu".

                         Nume minunat care ne arata.
                         Pe pamant unde domneste noaptea,
                         In maretia Sa de nepatruns,
                         Pe Dumnezeul pe care niciun ochi nu L-a vazut vreodata!

                         Nume Isus pe care nimeni nu-L poate patrunde,
                         Nume de Dumnezeu puternic din eternitate,
                         Si de Miel, Mantuitor al lumii,
                         Si de Om inviat.
                       

     2.2   Nasterea - Luca 2:1-7

     Vestirea a avut loc la Nazaret, dar profetii au prezis ca la Betleem Se va naste Hristosul (Matei 2:4-6; Mica 5:2). Dumnezeu S-a folosit de imparatul insusi, fara voia sa, pentru ca, prin decretul recensamantului, Iosif si Maria sa poata merge "din Galileea, din cetatea Nazaret, spre Iudeea, in cetatea lui David, care se numeste Betleem" (Luca 2:4).

     Cate amintiri tin de Betleem! Epuizata de calatorie si de nasterea lui Beniamin, Rahela s-a stins inaintea lui Iacov; mormantul sau se afla inca acolo. In campiile Betleemului, a cules spice Rut, sarmana vaduva venita din campiile Moabului pentru a se adaposti sub aripile Dumnezeului lui Israel. Acolo, tanarul David, dispretuit de fratii sai, pazea turma. In aceleasi campuri, cei mai umili din tara, simpli pastori, trebuiau sa primeasca glorioasa veste a nasterii Mantuitorului.

     Aproape sase secole mai inainte, o ramasita din Iuda lasata de Nebucadnetar, si-a gasit refugiu "la hanul care este langa Betleem" atunci cand ei fugeau in Egipt din cauza caldeenilor (Ier. 41:17). Probabil in acelasi han, nu a fost loc pentru Imparatul gloriei; si Maria, pentru a pune Copilul, a trebuit sa se multumeasca cu o iesle situata intr-o grota unde se adaposteau animalele. Cu ce sobrietate ne descrie Cuvantul aceasta scena care a dat nastere la atatea reproduceri spectaculoase, inconjurate de o veneratie apropiata de idolatrie: "L-a nascut pe Fiul ei cel intai nascut si L-a infasat in scutece si L-a culcat in iesle, pentru ca nu era loc pentru ei in han". Textul sacru nu contine nimic mai mult.

     2.3   Pastorii - Luca 2:8-20

     Vestea nasterii Mantuitorului nu a fost facuta de inger locuitorilor din Ierusalim, nici celor mai importante personaje din Betleem. Primii care au primit vestea au fost acesti pastori care-si pazeau turmele pe timpul noptii; ingerul le-a zis: "Astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul". Fara indoiala, Mantuitorul a venit pentru toti cei care isi pun increderea in El, dar adresandu-se pastorilor, ingerul subliniaza ca El S-a nascut pentru ei; si fiecare din noi poate spune: pentru mine a venit El pe pamant.

     De asemenea ingerul adauga: "Si acesta va este semnul: veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle". Ce semn ciudat pentru a-L distinge pe Hristos, Domnul, dintre toti copiii din Betleem: a fi culcat intr-o iesle! L-am remarcat pe Saul, primul imparat al lui Israel, pentru ca el era "mai inalt decat tot poporul, de la umarul sau in sus". Dar semnul distinctiv al lui Isus era extrem de sarac; si apostolul putea sa spuna: "Deoarece cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos, ca El, bogat fiind, S-a facut sarac pentru voi, ca, prin saracia Lui, voi sa fiti imbogatiti" (2 Cor. 8:9). In Proverbe 13:7 citim deja: "Unul face pe bogatul si n-are nimic" : cat de multi oameni, intr-adevar, vrand sa para ceea ce nu sunt, afiseaza o bogatie de bunuri sau de duh pe care nu o au. Dar Cuvantul adauga: "Altul face pe saracul si are avere mare". Un avar va face pe saracul pentru a-si ascunde bunurile, dar aici nu este vorba de el, ci de un Altul, de Acela care S-a facut sarac desi avea cele mai mari bunuri! Asa era El in ieslea din Betleem.

     Pastorii s-au dus in graba si i-au gasit pe "Maria si pe Iosif  si Pruncul culcat in iesle"; vazandu-L, au facut cunoscut cuvantul care le-a fost spus, si s-au intors, glorificandu-L si laudandu-L pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vasusera. Nici Maria, nici Iosif, ci doar Pruncul le-a atras privirile si le-a castigat inimile.

     2.4   Circumcizia si curatirea - Luca 2:21-38

     "Nascut din femeie, nascut sub lege" (Gal. 4:4); a trebuit sa se implineasca cu privire la Pruncul Isus tot ceea ce era scris. Prin urmare in a opta zi a fost circumcis, prin semnul de punere deoparte din poporul lui Dumnezeu pentru pamant. Apoi in a patruzecea zi de la nasterea Sa, parintii L-au adus la Ierusalim cu dublul scop, de a-L prezenta inaintea Domnului si de a aduce jertfa ceruta in Levitic 12.

     Era nevoie de o jertfa pentru "a rascumpara" Pruncul? Fara indoiala de niciuna, dar perechea de turturele care a fost adusa potrivit cu Levitic 12:8 era pentru mama si nicidecum pentru Copil! Ea avea nevoie sa fie curatita printr-o jertfa, dar El era desavarsit de la nasterea Sa! Normal, Maria ar fi trebuit sa aduca un miel si nu o pereche de turturele, si fara indoiala, stiind ce Copil glorios a adus in lume, ar fi dorit mult, dar Iosif si Maria erau prea saraci! Cuvantul a prevazut dinainte: "Si daca nu-i va da mana sa aduca un miel, sa aduca doua turturele sau doi pui de porumbel, unul ca ardere de tot si altul ca jertfa pentru pacat; si preotul sa faca ispasire pentru ea; si va fi curata".

     Maria stia, si Iosif de asemenea, ca Pruncul pe care ei Il infatisau inaintea Domnului in acea zi era Fiul Celui Preainalt, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Ei s-ar fi putut astepta deci ca cel putin cateva persoane, preotii, batranii, guvernatorul sa-L recunoasca pe Copil; dar toti au aratat cea mai mare indiferenta. Totusi Dumnezeu a vrut ca in aceasta zi de infatisare la templu - discret, dar categoric - gloria Fiului Sau sa fie pusa in evidenta.

     Instiintat de Duhul Sfant, batranul Simeon stia "ca nu va vedea moartea inainte de a-L vedea pe Hristosul Domnului". Prin Duhul el vine la templu in momentul cand parintii L-au adus pe Copilasul Isus pentru a face pentru El dupa obiceiul legii. Scena miscatoare: acest batran ia in bratele sale Copilasul si binecuvinteaza pe Dumnezeu: "Au vazut ochii mei mantuirea Ta!". Pastorilor le-a fost spus: "Astazi vi S-a nascut un Mantuitor"; si Ana vorbea despre El "tuturor acelora care asteptau rascumpararea ".

     "Si tatal Sau si mama Sa se minunau (mirau) de ceea ce se vorbea despre El. Si Simeon i-a binecuvantat". S-ar fi parut firesc de a binecuvanta astfel Copilasul aflat in bratele sale. Dar binecuvantarea acestui batran s-a indreptat doar spre parinti si nu asupra Copilasului. Caci "fara indoiala, cel mic este binecuvantat de cel care este mai mare", si in niciun fel, chiar un batran nu putea sa binecuvanteze pe Hristosul Domnului. Simeon insusi avea nevoie de binecuvantarea Sa. Nu a aflat-o el, deoarece a putut spune: "Acum, lasa pe robul Tau sa plece, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace"?

     In acelasi timp vine Ana care "lauda pe Domnul si vorbea despre El". In pofida varstei, a singuratatii si a imprejurarilor sale triste, ea nu se plange: "Ea vorbea despre El". "Domnul" pe care ea Il lauda era Dumnezeul cerului; Acela despre care vorbea - potrivit textului, Aceeasi Persoana - nu era Copilasul pe care batranul Simeon Il tinea in bratele sale? Din nou, discret, in simplitate, dar cat de minunat, straluceste gloria Sa.

     2.5   Magii - Matei 2:1-12

     Ultimii vizitatori despre care Cuvantul ne vorbeste la Betleem, nu este deloc sigur daca magii erau imparati, nici daca ei ar fi fost trei! Ceva timp s-a scurs de la nasterea lui Isus, deoarece Maria se afla impreuna cu El intr-o casa (Mat. 2:11), si ca Irod, fiind informat foarte exact de timpul cand a aparut steaua, a decis sa omoare copiii pana la varsta de doi ani. Veniti de departe, acesti magi si-au adus darurile lor. "Si, intrand in casa, au vazut Copilasul cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, I s-au inchinat". In niciun fel inchinarea lor nu s-a indreptat spre mama, ci doar spre Copilas; Lui I-au adus comorile pregatite. Frumoasa imagine de inchinare pe care noi putem sa-I aducem lui Dumnezeu, daca in inimile noastre a fost pregatita mai dinainte lauda care trebuie sa I-o aducem: aur care, ca si la cortul intalnirii, vorbeste de Acela care a venit din cer, de Acela care este divin; tamaie, mireasma de bun miros care s-a inaltat spre Dumnezeu in toata viata Sa, din moartea Sa, din ascultarea Sa, din supunerea Sa; smirna care aminteste de suferintele Sale. Astazi ca si atunci, este important sa nu ne "infatisam cu mainile goale inainte Lui".

     2.6   Fuga in Egipt

     Pentru salvarea vietii Sale a fost necesar ca Pruncul sa fie dus in Egipt? Toate relatarile din evanghelii ne dovedesc ca nu este asa, caci nimeni nu putea sa puna mana pe El inainte ca sa vina ceasul Sau; nimeni nu putea sa-L omoare daca nu Se dadea El Insusi. Dar, mai degraba decat sa atraga atentia, mai degraba decat sa primeasca, ca acela care va veni mai tarziu, "rana de sabie si a ramas in viata" (Apoc. 13:14), "a fost astfel, printre alte umilinte, ascultand chiar pana a fugi in Egipt, ca pentru a-Si salva viata Sa de mania regelui...Dispretuit sub diferite forme, Si-a ascuns maretia Sa" (J. G. Bellett).

     Pe de alta parte, este clar ca providenta divina, Dumnezeu Insusi, veghea asupra Copilasului care, pentru ca Scriptura sa se implineasca, a fost "chemat din Egipt", in asocierea Sa ca Mesia cu poporul Sau scos de acolo.

     Copiii masacrati la Betleem de invidia si mania lui Irod, au fost acei miei despre care El putea sa spuna mai tarziu: "Fiul Omului a venit sa mantuiasca ce era pierdut" (Mat. 18:11). Tristete si durere pe pamant - consecintele pacatului si a urii adusa de vrajmas - bucurie in cer, unde multimea nenumarata de copilasi va canta laudele Sale.

                         Cerul a vizitat pamantul,
                         Emanuel a venit pana la noi,
                         Dumnezeu S-a facut om: o sfanta taina!
                         Ca poporul Sau sa-L adore in genunchi.


                 

                       

                                                        Faliment dupa binecuvantare


          B. Reynolds

          "Si n-a fost Pasti ca acesta sarbatorit in Israel din zilele profetului Samuel; si niciun imparat al lui Israel nu a sarbatorit Pastele cum l-a sarbatorit Iosia si preotii si levitii si tot Iuda si Israelul... Dupa toate acestea, dupa ce Iosia a randuit casa, Neco, imparatul Egiptului, s-a suit sa lupte impotriva Carchemisului, la Eufrat; si Iosia i-a iesit in intampinare"  (2 Cronici 35:18, 20).

          Trei cuvinte se detaseaza din aceste versete: "dupa toate acestea". Iosia a fost unul dintre imparatii cei mai evlaviosi din istoria lui Israel. El a indepartat idolii din Iuda, a dat Cuvantului lui Dumnezeu un loc central in viata natiunii, si a restabilit inchinarea fata de Domnul sarbatorind Pastele. Intr-adevar, din zilele lui Samuel, nu a mai fost vreodata un Paste ca acela in Israel. Dar la sfarsitul vietii sale, "dupa toate acestea", Iosia s-a implicat intr-o batalie la care Domnul nu l-a chemat. El si-a schimbat hainele pentru a lupta impotriva imparatului Egiptului, dar a fost ranit de moarte de arcasii vrajmasi.

          O lectie solemna dar folositoare reiese din aceste trei versete. Restabilirea inchinarii fata de Domnul implinita prin Iosia este o imagine a marilor treziri si punerea in lumina a adevarului pentru crestini. Dupa secole de ratacire si superstitii, Cina Domnului a fost din nou sarbatorita in simplitatea infatisata in Noul Testament; preotia tuturor credinciosilor a fost regasita (1 Petru 2:5), si unirea lor impreuna cu Hristos pentru a alcatui un singur trup - El fiind Capul, iar credinciosii fiind madularele (1 Cor. 12:12,13,27; Efes. 1:22) - a fost luata ca temelie pentru viata adunarii. De asemenea, Biblia a fost cercetata cu claritate si autoritate.

          Totusi, "dupa toate acestea", a venit falimentul. Acesti crestini au fost deturnati spre batalii la care Domnul nu i-a chemat. In totul ca si Iosia care si-a schimbat hainele, si ei de asemenea, au actionat contrar caracterului lor si nu au reusit sa umble potrivit adevarului pe care Domnul, prin har, l-a pus in lumina pentru ei. Zilele frumoase de binecuvantare au luat sfarsit. Totusi, Domnul nu a parasit pe poporul Sau. Adevarul care a fost regasit atunci ne provoaca si pe noi sa umblam intr-un mod vrednic de aceasta chemare (vezi Efes. 4:1). Harul Domnului este inca in stare sa ne faca sa stam in picioare intr-un timp de declin si de parasire.

        Din calendarul "Le Seigneur est proche" - Domnul este aproape.                  

                                              Dumnezeu cunoscut ca Tata

                                                 - II -


          Jacques-Andre Monard


       7     Toti sunteti fii ai lui Dumnezeu - Galateni 3:21 la 4:11

          La putin timp dupa ce au primit Evanghelia prin slujba lui Pavel, credinciosii din Galatia au fost supusi la influentele rele ale invatatorilor iudaizanti. Acestia voiau sa-i supuna pe crestini la poruncile legii, mergand pana acolo sa le ceara sa se circumcida acelora care nu erau de origine iudaica. Uimit cu privire la acest subiect, apostolul le demonstreaza galatenilor incompatibilitatea legii cu harul - prima fiind caracterizata prin "robie" si a doua prin "libertate" (5:1-4).

          El le arata ca "legea a fost indrumatorul nostru spre Hristos" (3:24). Cei care-L cunosc pe adevaratul Dumnezeu si fiind in situatia unui "mostenitor... copil" sub autoritatea unui tutore, "nu se deosebeste cu nimic de rob" (4:1-3). Dar aceasta situatie este depasita. "Insa, dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumator; pentru ca toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Isus Hristos" (3:25-26).

          Apostolul vorbeste apoi despre infiere, adica darul pozitiei de fiu. "Dar cand a venit implinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau, venit din femeie, venit sub lege, ca sa-i rascumpere pe cei de sub lege, ca sa primim infierea" (4:4-5). Aceasta infiere era in planurile eterne ale lui Dumnezeu. Intr-adevar, citim in alta parte ca Dumnezeu "ne-a randuit dinainte (predestinat) pentru infiere, pentru Sine" (Efes. 1:5). Acest privilegiu este infatisat aici ca implinirea promisiunii facute lui Avraam (Gal. 3:8,17,18,29).

          De infiere este legata locuirea Duhului Sfant in cel credincios: "Dar, pentru ca sunteti fii, Dumnezeu a trimis de la Sine in inimile noastre pe Duhul Fiului Sau, care striga: Ava, Tata!" (4:6). Duhul care locuieste in noi lucreaza in inimile noastre certitudinea acestei relatii filiale.

          Aceasta pozitie de fiu este in contrast cu pozitia de rob - "astfel, nu mai esti rob, ci fiu..." (4:7). Si ea este legata de dreptul de mostenire: "iar daca esti fiu, esti si mostenitor prin Dumnezeu". Dumnezeu are planuri glorioase: are in vedere o mostenire, si cei pe care i-a facut fii sunt mostenitori.

       8     Mostenitori ai lui Dumnezeu, impreuna-mostenitori cu  Hristos - Romani 8:12-30

          Epistola catre Romani se presupune ca a fost scrisa la putin timp dupa epistola catre Galateni. Ea reia tema generala, dar este o expunere calma si completa a subiectului, si nu avertismentul unui apostol ingrijorat.

          Binecuvantarea deplina a crestinismului este desfasurata in capitolul 8, care incepe prin a reaminti pozitia credinciosilor. Ei sunt "in Hristos Isus" si nu mai poate fi pentru ei "nicio condamnare" (v.1). Duhul care locuieste in ei este marea lor resursa. Daca ei merg "potrivit Duhului" - adica pe calea pe care Duhul le-a trasat-o si prin puterea acestui Duh - ei pot practica binele. Si astfel "cerinta dreapta a legii" este implinita in ei (v. 4). Umblarea lor arata ca sunt fii ai lui Dumnezeu: "Pentru ca toti cei care sunt condusi de Duhul lui Dumnezeu, acestia sunt fii ai lui Dumnezeu" (v. 14).

          Ei nu au primit "un duh de robie, din nou spre frica", ci au primit "un duh de infiere" (v. 15). Acesta este Duhul Sfant, prezentat aici ca Cel care, in noi "marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (v. 16).

          Apostolul vorbeste apoi despre mostenirea pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru Fiul Sau si pentru cei care sunt uniti cu El: "Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori:mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos" (v. 17). Dumnezeu are planuri glorioase cu privire la Fiul Sau. Dupa ce L-a inviat, "L-a asezat la dreapra Sa, in cele ceresti... si a pus toate sub picioarele Lui" (Efes. 1:20-22). "Dar acum, inca nu vedem ca toate ii sunt supuse", dar Il vom vedea in cer, "incununat cu glorie si onoare". Or, in stapanirea universala efectiva care va fi in curand a Sa, El nu va fi singur. "Pentru ca I se cuvenea" lui Dumnezeu sa asocieze oameni la gloria Fiului Sau - aducand "pe multi fii la glorie" (Evrei 2:8-11).

          In Romani 8, apostolul adauga: "Daca, in adevar, suferim impreuna cu El, ca sa fim si glorificati impreuna cu El" (v. 17). Hristos a fost dispretuit, lepadat, rastignit. Ai Sai nu trebuie sa se astepte sa fie tratati bine de lume. Daca sunt credinciosi ei vor suferi. Dar credinta le este sustinuta de certitudinea ca vor avea parte de mostenirea pe care o vor primi din mana Tatalui lor.

          Astfel, exista "suferintele din timpul de acum", dar ele "nu sunt vrednice sa fie comparate cu gloria viitoare, care va fi descoperita fata de noi" (v. 18). Creatia insasi este sub consecinta pacatului, ea "suspina impreuna si este impreuna in dureri de nastere pana acum", dar va fi "eliberata de robia stricaciunii". Ea "asteapta cu dorinta vie descoperirea fiilor lui Dumnezeu" (v. 19), si se bucura in curand de "libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu" (v. 21). Gloria viitoare a lui Hristos va indeparta toate suferintele  care au patruns in lume prin pacat, si copiii lui Dumnezeu - sau fiii lui Dumnezeu - vor avea parte de aceasta glorie.

          Pasajul se incheie prin minunatul tablou al planurilor lui Dumnezeu din eternitatea trecuta pana in eternitatea viitoare: "Pentru ca, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a si randuit dinainte (predestinat), pe acestia i-a si chemat; si pe cei care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptatit; iar pe cei care i-a indreptatit, pe acestia i-a si glorificat" (v. 29-30). Acest tablou nu mentioneaza pe toti oamenii, ci pe cei care Dumnezeu i-a ales sa fie "fratii" lui Hristos glorificat. Ei au fost cunoscuti dinainte, randuiti dinainte (predestinati), chemati, indreptatiti si glorificati. Diferenta dintre viitor si trecut se sterge, deoarece, atunci cand este vorba de planurile imuabile (de neschimbat) ale lui Dumnezeu, viitorul este la fel de sigur ca si trecutul.

          Acela pe care Scriptura Il numeste "Unicul Fiul al lui Dumnezeu" are locul Sau deosebit. El are frati, dar El este "intaiul-nascut intre mai multi frati". In Evrei 2:10, El este "Capetenia mantuirii lor".

       9     Nascuti din Dumnezeu - infiati

          In familia umana, pozitia de fiu se primeste prin nastere sau prin infiere. In ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu, ambele sunt adevarate.

          Pe de-o parte, cei care au crezut sunt "nascuti din Dumnezeu" (1 Ioan 5:1). Pentru a realiza lucrarea Sa in ei, El a folosit Cuvantul si Duhul Sau. Astfel, crediciosii sunt "nascuti din Duh" (Ioan 3:6,8), si ei au fost "nascuti prin Cuvantul adevarului" (Iacov 1:18).

          Pe de alta parte, atunci cand ei erau inca departe de Dumnezeu, in starea de robie, le-a fost data pozitia de fii. Ei au fost "infiati" (Efes. 1:5). Au primit "infierea" (Gal. 4:5; Rom. 8:15). In aceste trei pasaje, infierea este darul pozitiei de fiu. In Romani 8:23, cuvantul infiere se refera la "rascumpararea trupului nostru", si in Romani 9:4, la pozitia deosebita a lui Israel ca popor ales al lui Dumnezeu.

       10    Imitatori ai lui Dumnezeu ca niste copii preaiubiti

          Am ajuns acum la consecinte practice. Apostolul Pavel le mentioneaza in special in epistola catre Efeseni.

          In harul Sau fara margini, Dumnezeu ne-a unit cu Hristos. El a facut din noi copii ai Sai. El ne vede in Hristos. Ii suntem placuti asa cum este Hristos Insusi. El ne iubeste mai mult decat un tata omenesc - sau o mama - ar putea sa-si iubeasca copiii sai. Aceasta nu trezeste un raspuns in inimile noastre?

          "Fiti deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti, si umblati in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi" (Efes. 5:1-2). Hristos este modelul pe care trebuie sa-L imitam, dar gandul este precedat de indemnul de a fi imitatori ai lui Dumnezeu.

          Versetele urmatoare scoate in evidenta diferenta care trebuie sa fie, si care trebuie sa se vada, intre oamenii lumii si copiii lui Dumnezeu - intre "fiii neascultarii" (v. 6) si "fiii ascultarii" (1 Pet. 1:14). Pavel compara conditia noastra de altadata si situatia noastra actuala, si trage concluzia necesara; "Pentru ca odinioara erati intuneric, dar acum, lumina in Domnul; umblati ca niste copii ai luminii" (v. 8).

          Intr-o alta epistola, apostolul da un indemn asemanator: "Ca sa fiti fara cusur si curati, copii ai lui Dumnezeu fara vina in mijlocul unei generatii strambe si pervertite, in care straluciti ca niste luminatori in lume" (Filip. 2:15).

       11    Semnele distinctive ale copiilor lui Dumnezeu 

          In limbajul sau hotarat si prin declaratiile sale abstracte, prima epistola a lui Ioan aseaza de asemenea inaintea noastra consecintele practice care decurg din privilegiul nostru de a fi copii ai lui Dumnezeu.

          Fundamentul la toate, ca si in evanghelie, este ca cei care L-au primit pe Isus sunt copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12). "Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu" (1 Ioan 5:1). Dar, care sunt caracterele lui Dumnezeu?

          Dumnezeu este drept. Dupa ce putem recunoaste ca cineva este nascut din El? Din faptul ca el practica dreptatea. "Daca stiti ca El este drept, sa cunoasteti ca oricine practica dreptatea este nascut din el" (2:29). "In aceasta sunt aratati copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu practica dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cine nu-l iubeste pe fratele sau" (3:10).

          Dumnezeu este dragoste. Cum ar putea cel care nu-l iubeste pe fratele sau sa pretinda ca este un copil al lui Dumnezeu? "Si oricine Il iubeste pe Cel care a nascut il iubeste si pe cel nascut din El" (5:1). "Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii, pentru ca dragostea este din Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si Il cunoaste pe Dumnezeu" (4:7). Si dragostea pentru copiii lui Dumnezeu, ca si dragostea pentru Dumnezeu, este strans legata de ascultarea fata de Dumnezeu. "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (5:2).

          Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa cunoastem mai bine imensitatea mantuirii pe care El ne-a dat-o - si in special ceea ce rezulta din unirea noastra cu Hristos, Fiul Sau Preaiubit!

                                                          ----------------------------------  

                                              Dumnezeu cunoscut ca Tata

                                                  - I -


          Jacques-Andre Monard


       1     Un privilegiu necunoscut in Vechiul Testament
   

          Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant a introdus pe cei credinciosi din perioada harului intr-o relatie de fii si de copii, care era cu totul necunoscuta mai inainte.

          Cateva pasaje din Vechiul Testament Il numeste pe Dumnezeu "Tata" sau il infatiseaza pe Israel ca "fiu", dar totdeauna se refera la o relatie colectiva a poporului cu Dumnezeu, si nu o relatie individuala a credinciosului cu El. Domnul i-a zis lui Faraon: "Israel este fiul Meu, cel intai-nascut al Meu. Si iti zic: Lasa pe fiul Meu sa plece ca sa-Mi slujeasca" (Exod 4:22-23). Dumnezeu aminteste prin glasul unui profet: "Cand Israel era tanar, l-am iubit, si am chemat pe fiul Meu din Egipt" (Osea 11:1). Prin gura lui Isaia, poporul se adreseaza lui Dumnezeu numindu-L Tata: "Pentru ca Tu esti Tatal nostru, chiar daca Avraam nu ne stie si Israel nu ne cunoaste. Tu, Doamne, esti Tatal nostru, Rascumparatorul nostru; din eternitate este Numele Tau" (63:16). "Si acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru. Noi suntem lutul si Tu olarul nostru si noi toti suntem lucrarea mainii Tale" (64:8).

       2     Expresia : ca un Tata

          In cateva versete din Vechiul Testament, Dumnezeu este asemanat cu un tata; se manifesta "ca un tata". Aceste versete sunt miscatoare, dar ele nu exprima gandul ca Dumnezeu este Tatal nostru. "Si recunoaste in inima ta ca, asa cum mustra un om pe fiul sau, asa te mustra pe tine Domnul Dumnezeul tau" (Deut. 8:5). "Cum se indura un tata de fiii sai, asa se indura Domnul de cei care se tem de El" (Ps.103:13). "Pentru ca Domnul il mustra pe acela pe care il iubeste, ca un tata pe fiul in care isi gaseste placerea" (Prov. 3:12 ; Evrei 12:6). Aceste versete descriu intr-un mod sugestiv grija lui Dumnezeu fata de poporul Sau, sau grija Sa individuala fata de ai Sai. Dar aceasta comparatie cu grija unui tata este cu totul altceva decat relatia de fii si de copii fata de Tatal lor. Cuvantul lui Dumnezeu contine multe asemanari de acest fel. De exemplu, Dumnezeu Se poarta ca un vultur (Deut. 32:11-12), sau ca o mama (Isaia 66:13).

       3     Un privilegiu revelat partial la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant

          Deplina revelatie a lui Dumnezeu ca Tata este unul din rezultatele lucrarii lui Isus de la cruce, si ea nu a avut loc decat dupa inviere. Dar deja in timpul lucrarii Sale, Domnul vorbeste despre Dumnezeu ca fiind Tatal celor care, prin credinta, L-au primit. El foloseste de multe ori expresiile: "Tatal vostru", "Tatal vostru care este in ceruri", "Tatal vostru ceresc" sau "Tatal tau" (Matei 5:16,48; 6:4,6...). Din momentul in care Fiul lui Dumnezeu este descoperit, El lasa sa se intrevada consecintele glorioase ale venirii Sale pe pamant, si lucrarea pentru care El a venit.


       4     Fiu spiritual, fiu intr-un sens practic

          Observam o folosire particulara a cuvintelor fiu sau fiica in limbajul Bibliei. In afara de sensul de baza - cel care a fost nascut (sau adoptat) - exista sensul de fiu spiritual. Mantuirea a venit in casa lui Zacheu "pentru ca si el este un fiu al lui Avraam", spune Domnul (Luca 19:9). Aceasta nu insemna ca Zacheu era un descendent al patriarhului, ci faptul ca el umbla potrivit credintei lui Avraam. Adresandu-se unor oameni care multi dintre ei nu erau israeliti, apostolul Pavel spune: "Sa stiti deci ca cei din credinta, acestia sunt fii ai lui Avraam" (Gal. 3:7).
          In discursurile Sale, Domnul foloseste de asemenea cuvantul "fiu" - si chiar in relatia cu Dumnezeu - pentru a desemna un comportament caracteristic. El spune: "Iubiti pe vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care se poarta rau cu voi si va persecuta, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri: pentru ca El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5:44-45). Aici este vorba de a fi fiu intr-un sens practic, de a avea un fel de purtare care este asemanator cu cel al Tatalui nostru care este in ceruri, de a fi imitatorii Sai.


       5     Un privilegiu revelat in intregime in ziua invierii lui Hristos

          Petru si Ioan, constatand ca mormantul lui Isus este gol, s-au intors acasa la ei. Dar Maria din Magdala a ramas acolo si plangea. Domnul apare, Se face cunoscut ei, apoi ii da un mesaj de o importanta imensa: "Mergi la fratii Mei si spune-le: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).
          Cel pe care Isus Il numeste "Tatal Meu" - si pe Care L-a numit asa pe parcursul lucrarii Sale - este de asemenea Tatal acelora pe care El ii numeste acum "fratii Mei". Rascumparatii Sai sunt uniti cu El de o maniera asemanatoare incat ei au acelasi Tata ca si El. Nu doar ca Il pot numi pe Dumnezeu Tatal lor, potrivit cu ceea ce Domnul a spus de mai multe ori mai inainte, ci sunt adusi in relatia filiala care este asemenea Mantuitorului lor. Cel care era Tatal si Dumnezeul Sau (aceasta pentru ca El era Om) este in acelasi timp Tatal si Dumnezeul lor.
          Multe bogatii ale revelatiei crestine rezulta din legatura noastra cu Hristos. Noi suntem "in Hristos" - sau "in Hristos Isus" - (Rom. 8:1; 2 Cor. 5:17; Efes. 1:3; 2:6; 1 Pet. 5:14). Dumnezeu ne vede astfel. Noi suntem "un singur trup in Hristos" (Rom. 12:5), si madulare ale trupului lui Hristos (1 Cor. 6:15; 12:12,27). Am fost facuti "placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 1:6). Aceste lucruri sunt revelate deplin in epistole. Dar ceea ce este revelat deja in ziua invierii, este ca Hristos ii considera pe ai Sai ca fiind "fratii Sai" - asemena Lui, si ei au acelasi Tata.
          Cu siguranta este un lucru minunat sa stim ca pacatele noastre au fost iertate, si ca avem viata eterna. Dar mantuirea noastra nu inseamna doar eliberarea de judecata pe care Hristos a purtat-o in locul nostru. Ea inseamna o plinatate de binecuvantari care rezulta din lucrarea lui Hristos de la cruce, si de legatura noastra cu un Hristos glorificat in cer.


       6     Copii ai lui Dumnezeu

          In introducerea Evangheliei sale - scrisa fara indoiala la sfarsitul vietii sale - apostolul Ioan reaminteste care este acum "dreptul" celor rascumparati: "Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul sa fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred in Numele Sau" (Ioan 1:12).
          Lui Ioan i-a fost incredintata sarcina de a pune in mod deosebit in evidenta, in scrierile sale inspirate, relatia dintre Tatal si Fiul. El o face mai ales raportandu-ne la cuvintele lui Isus. De multe ori, Domnul vorbeste despre Dumnezeu ca "Tatal Meu" (sau "Tatal") si Se desemneaza pe Sine ca fiind "Fiul" (3:35; 4:21; 5:19-23,26;...). In epistolele sale, Ioan foloseste acelasi mod de a vorbi si mentioneaza deseori "Tatal" si "Fiul" (1 Ioan 1:3; 2:13, 22, 23, 24; 4:14;...).
          Or, Tatal despre care el vorbeste nu este doar "Dumnezeu Tatal", Tatal care Isus este Fiul, ci Acela care credinciosii sunt "copiii" Sai. "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu; si suntem. De aceea nu ne cunoaste lumea, pentru ca nu L-a cunoscut pe El" (3:1).
          Acesta este un privilegiu actual sau viitor? Apostolul ne spune: "Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat inca; stim ca, daca Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea cum este. Si oricine are speranta aceasta in El se curateste, dupa cum El este curat" (3:2-3). La revenirea Domnului, vom prmi trupuri de glorie, asemenea celui lui Hristos inviat, dar deja de acum avem pozitia de copii ai lui Dumnezeu. Fie ca marturia noastra practica inaintea fratilor nostri si inaintea lumii sa fie in acord cu aceasta!
          Putem sa observam ca apostolul Ioan foloseste totdeauna cuvantul "copii" - si nu cuvantul "fii" - pentru a desemna pe credinciosi. Apostolul Pavel le foloseste pe ambele, dupa cum vom vedea.

       

                                                          Prezenta Domnului


          Henri Rossier



       1    Emaus - Luca 24:13-53

       1.1   Domnul vine in mijlocul a lor Sai

          Pana la momentul mortii si invierii Domnului Isus, ucenicilor le lipsea ceva. Cu siguranta, ei au putut sa-L urmeze, sa stea in jurul Lui, sa-I vorbeasca, sa-L asculte, sa se odihneasca langa El - dar pe langa toate aceste binecuvantari mai era o experienta de care ei nu se bucurase inca. Niciodata Domnul nu a putut cu adevarat sa umble cu ei. De acum inainte totul se schimba! Ucenicii sunt adunati impreuna, ei discuta despre toate lucrurile care s-au intamplat si Domnul vine in mijlocul lor. Ceea ce semnifica ca El a gasit, in virtutea lucrarii Sale implinite la cruce, oameni care ii sunt placuti in mod desavarsit. Putem totdeauna sa ne asociem umblarii Sale, asa cum ucenicii L-au urmat pe Domnul de la inceputul lucrarii Sale. Dar acum El vine, El, si Se asociaza cu noi in umblarea noastra aici pe pamant.

          In pasajul din Luca, cei doi ucenici despre care este vorba erau de o ignoranta totala. In ciuda a ceea ce ei Ii spun Acestui strain care li s-a alaturat, ei sunt cei carora El ar putea sa le spuna: Voi locuiti in Ierusalim si nu stiti ce s-a intamplat in el? De fapt Unul singur stia cu adevarat ce se intamplase in Ierusalim. Era Fiul lui Dumnezeu. Ah! El stia ce se intamplase in Ierusalim atunci cand Dumnezeu Si-a intors fata de la Preiubitul Sau. Dar Domnul Isus cunostea intrega ignoranta a ucenicilor Sai. Acest pasaj din Luca contine doua fapte foarte pretioase pentru noi. Primul este acesta: in mijlocul intregii noastre ignorante, in ciuda slabiciunii noastre mari, cineva ne-a gasit si vrea sa se asocieze cu noi in timpul umblarii noastre in aceasta lume. Oricat de nenorociti am fi - nu vorbesc aici de un drum al neascultarii - avem pe cineva care vine si se aseaza alaturi de noi, care umbla impreuna cu noi, care ne inconjoara cu simpatia si grija Sa. Da, cineva care ne incurajeaza pe acest drum care conduce la glorie, in care vrea, El, sa ne duca inaintea Tatalui.

       1.2   Prezenta Sa invizibila

          Al doilea fapt pe care vreau sa-l remarcati din acest pasaj din Luca este urmatorul: Domnul vine si Se aseza la masa impreuna cu ucenicii Sai, le deschide ochii pentru ca ei sa poata recunoaste lucrarea implinita la cruce, apoi... dispare dinaintea privirii lor. Notati bine ca nu este spus ca a plecat,  El este totdeauna in mijlocul a lor Sai, dar invizibil. El era acolo si ucenicii puteau sa realizeze ca Domnul nu parasise acel loc. Si aceasta era o binecuvantare mult mai mare de a-L avea pe Domnul invizibil. Ei bine, scumpi prieteni, aceasta este de asemenea ceea ce noi putem realiza potrivit cu promisiunea Sa: "Pentru ca unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor". El este acolo in mijlocul nostru. Realizam noi aceasta in fiecare prima zi a saptamanii, la aceasta masa unde venim sa ne amintim de moartea si de invierea Domnului nostru? Realizam noi ca venim sa-L intalnim pe Mantuitorul nostru Preaiubit? Sau venim cu o anumita indiferenta fata de persoana Sa? Venim noi ca atunci cand era in aceasta lume, predicand in mijlocul ucenicilor Sai? Aceasta prezenta invizibila a Domnului Isus este ea pentru noi o prezenta reala? El este acum impreuna cu noi, centrul strangerii lalolalta. El intoneaza lauda. Putem spune fiecare din noi insine: L-am vazut pe Domnul, cu ochii credintei, cu ochii sufletului, cu adevarat? Aceasta prezenta invizibila in mijlocul a lor Sai are o valoare infinit mai mare decat atunci cand El era in mijlocul oamenilor, inaintea jertfei Sale, inaintea lucrarii implinite la cruce.

          Se aude spunandu-se adesea: daca L-am vedea iarasi in mijlocul nostru! Dar Il avem, scumpi prieteni; El este acolo, intr-o imprejurare atat de solemna, si intima, chiar in momentul cand suntem adunati pentru aceasta masa unde celebram moartea si apropiata Sa venire. Ne-a dat Duhul Sau prin care realizam prezenta Sa, si datorita acestui fapt, putem sa ne inaltam glasurile inaintea lui Dumnezeu Tatal pentru a-L lauda. Laudele noastre sunt laudele Sale, acelea pe care Domnul Isus Insusi le intoneaza. Facem abstractie de toata slabiciunea noastra pentru a realiza aceasta? El Insusi a zis: "Te voi lauda in mijlocul adunarii" (Ps. 22:22). Preaiubitilor, fie ca aceasta sa fie dorinta inimii noastre de a realiza ceva din aceste binecuvantari. Sa nu asteptam momentul cand laudele noastre vor fi exprimate in glorie de o maniera desavarsita. Il vom vedea atunci asa cum El este - dar Il avem inca de acum asa cum Il vom avea in eternitate. Putem sa ne bucuram de prezenta Sa, de persoana Sa, asa cum o vom face in eternitate.

       2    Pace voua - Ioan 20:11-23

          In Ioan 20 avem pe cineva care a descoperit ce inseamna aceasta binecuvantare. A fost suficient un singur cuvant rostit de Domnul: "Maria!" pentru a face ca acest suflet sa inteleaga de o maniera deplina ce inseamna sa fie cu ea, totdeauna cu ea, fara a-L pierde vreodata, deplin de sigura ca Isus va fi pentru eternitate cu ea.

          Inca o remarca, scumpi prieteni. Vedeti ca, atunci cand Domnul se infatiseaza in mijlocul ucenicilor, le spune ceva, si repeta, pentru ca era important. El le zice: "Pace voua". Acest singur cuvant imi arata masura deplina a binecuvantarilor pe care Domnul mi le-a dat. Pace voua. Nu mai este nicio despartire intre Dumnezeu si noi, nicio piedica pentru a ne bucura de o pace desavarsita. Ce este intre mine si Dumnezeu? Este pace. Toate intrebarile si-au gasit raspunsul pentru eternitate la cruce. Altadata era vrajmasie intre noi si Dumnezeu, acum este pace. Fie ca Dumnezeu sa ne dea, scumpi prieteni, atunci cand suntem adunati in jurul Preaiubitului nostru Domn si Mantuitor, sa strangem toate aceste binecuvantari infinite, eterne, pe care le avem inca de acum. Nu vom avea altele in pozitia noastra cereasca, desi atunci ne vom bucura de o alta maniera, este adevarat, dar ele sunt partea noastra inca de acum.      

       

                                                    ADORAREA CRESTINA

                                                 - II -


          Arend Remmers


       5    Recunostinta (A multumi lui Dumnezeu pentru darul Sau)

          Tot ceea ce am primit prin credinta ne conduce sa-I multumim Domnului Isus si Aceluia care ni L-a daruit. In viata de zi cu zi, a multumi este prima reactie normala din partea celui care a primit un dar. Si cu cat darul este mai mare, cu atat multumirea este mai calduroasa. La fel este si in domeniul spiritual: prima reactie a noilor convertiti este recunostinta.

          Atunci cand ii indemna pe credinciosii din Corint la darnicie, apostolul Pavel le indreapta privirile spre modelul pe care trebuiau sa-L urmeze. Dumnezeu ne-a dat cel mai mare dar: ni L-a dat pe Fiul Sau - "Multumire fie adusa lui Dumnezeu pentru darul Sau de nespus!" (2 Cor. 9:15; cf. Ioan 4:10). In epistola catre Coloseni, Pavel ne indeamna "multumind Tatalui, care ne-a invrednicit sa avem parte de mostenirea sfintilor in lumina, care ne-a eliberat de stapanirea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Sale, in care avem rascumpararea, iertarea pacatelor" (Col. 1:12-14). A multumi, este deci primul si cel mai natural raspuns la ceea ce am primit prin lucrarea Domnului Isus de la cruce.

       6   Lauda (A lauda pe Dumnezeu pentru ceea ce a facut)

          Cuvantul lui Dumnezeu ne invata de asemenea si cu privire la lauda. Aceasta ne duce un pas mai departe. Se lauda o persoana pentru binele pe care l-a facut. Cel care exprima lauda nu se gandeste neaparat la sine insusi si la ceea ce a primit. Isi indreapta atentia sa spre ceea ce a facut persoana pe care o lauda. Astfel Il laudam pe Dumnezeu marind lucrarea si maretia Sa, manifestata in mod desavarsit in lucrarea de rascumparare.

          Cand Domnul Isus S-a inaltat la cer, lucrarea Sa fiind implinita, ii vedem pe ucenici in templu "laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24:53). La fel, ii vedem pe primii crestini la Ierusalim "laudand pe Dumnezeu si fiind placuti intregului popor" (Fapte 2:47).

          In epistola catre Evrei, gasim indemnul: "Prin El deci sa-I aducem neincetat jertfa de lauda lui Dumnezeu, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui" (Evrei 13:15). Adevarata lauda este adusa din "jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos" (1 Petru 2:5). Si singurii care pot sa le exprime sunt cei care alcatuiesc "o preotie sfanta", adica rascumparatii Domnului.

       7    Adorarea in duh si in adevar

          7.1   Un privilegiu crestin

          Adorarea merge un pas mai departe decat lauda. Siguranta mantuirii, cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, locuirea Duhului Sfant in noi, ne-a facut in stare sa-L contemplam pe Dumnezeu fara teama in gloria Sa, in sfaintenia si in dragostea Sa. Suntem inaintea Lui in libertate deplina. Suntem obiectele dragostei Sale, o dragoste atat de mare ca L-a dat pe Fiul Sau Preaiubit pentru noi. Noi suntem in lumina , asa cum El este in lumina. Astfel ca putem sa-L "adoram pe Tatal in duh si in adevar". Domnul Isus a descoperit acest privilegiu femeii samaritence, la fantana din Sihar (Ioan 4).

          In timpul acestei discutii, femeia a facut aceasta obiectie: "Parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta si voi spuneti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii" (v. 20). Isus ii raspunde: "Femeie, crede-Ma, vine un ceas cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui. Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchina la ce stim, pentru ca mantuirea este de la iudei. Dar vine un ceas, si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; pentru ca si Tatal cauta astfel de inchinatori ai Lui" (v.21-23).

          Poporul amestecat al samaritenilor au ales muntele Garizim ca loc de inchinare. Referitor la aceasta, Domnul spune; "Voi va inchinati la ce nu cunoasteti". Era vorba de un amestec de paganism cu legea lui Dumnezeu (cf. 2 Imp. 17). Aceasta adorare nu era nici in duh, nici in adevar. Iudei Il adorau pe Dumnezeu in adevar, in masura in care aceasta era posibil atunci. Dumnezeu a dat legea, care era adevarata deoarece venea de la El. Dar adevarul era sub o forma ascunsa si partiala. Slujirea religioasa ceruta de lege nu era spirituala. Totul era exterior, vizibil, chiar daca vedem umbre si imagini ale lucrurilor ceresti si care trebuiau descoperite mai tarziu (cf. Evrei 8:5; 10:1).

          7.2   Adorarea in duh

          Adorarea crestina, dimpotriva, este "in duh si in adevar". Dumnezeu este Duh, si El trebuie sa fie adorat "in duh si in adevar". Adorarea "in duh" corespunde cu adevarata esenta a lui Dumnezeu, si este adusa in puterea Duhului Sfant. Ea reprezinta cel mai mare contrast fata de ceremoniile legii, fata de religiile omenesti care au fost instituite, si de orice carnea este in stare sa faca.

          7.3   Adorarea in adevar

          Adorarea este de asemenea "in adevar". Ea este in acord deplin cu revelatia completa pe care Dumnezeu a dat-o despre Sine Insusi, asa cum gasim in Noul Testament, ceea ce Petru numeste "adevarul pe care il aveti" (2 Petru 1:12). In timpul Vechiului Testament, Dumnezeu S-a revelat poporului Israel, cel putin in parte, prin lege si prin profeti. De aceea Isus putea sa afirme ca iudeii stiau pe cine sa adore.

          7.4   Timpul de adorare in duh si in adevar a inceput deja

          Domnul spune: "a venit ceasul". Un "ceas", adica o perioada de timp, va incepe, din momentul in care va lua sfarsit adorarea falsa a samaritenilor si adorarea adevarata a iudeilor - adevarata pana in acel moment. Ceasul despre care vorbeste Domnul era inca viitor, caci lucrarea Sa nu era inca implinita, si Duhul Sfant nu venise inca. Dar intr-un anumit sens, ea incepuse deja, deoarece Acela care era Obiectul adorarii era revelat.

          7.5   Dumnezeu cauta adoratori

          "Adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar". Acesta nu este ceva pe care Dumnezeu sa-l ceara de la ai Sai, ca pe o porunca sau o lege. Adorarea adevarata nu poate fi decat ceva spontan, venind din inima. De aceea Domnul Isus a spus: "Pentru ca si Tatal cauta astfel de inchinatori ai Lui" (v. 23). Nu citim de multe ori in Scriptura ca Dumnezeu "cauta", dar aici este cazul. Intr-o maniera asemanatoare, Fiul Omului a spus ca a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut (Luca 19:10; cf. Matei 18:12). Sa dorim mult ca Tatal sa poata gasi adoratori adevarati in cei pe care i-a cumparat pentru Sine cu un pret atat de mare. El nu obliga la aceasta pe niciunul din ai Sai. Dar astepta din partea noastra un raspuns la dragostea Sa, un raspuns care se exprima prin adorare.

          7.6   Subiecte sau motive de adorare

          Pentru a fi invatati mai bine cu privire la motivele adorarii noastre este necesar sa ne hranim cu Cuvantul lui Dumnezeu. Vom cunoaste dragostea lui Hristos fata de Dumnezeu Tatal Sau si fata de noi: o dragoste "care intrece cunostinta" (Efes. 3:19), care L-a facut sa Se dea de pe Sine Insusi de buna voie. Referitor la dragostea lui Dumnezeu, Ioan ne scrie: "In aceasta a fost aratata dragostea lui Dumnezeu fata de noi, ca Dumnezeu L-a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El. In aceasta este dragostea, nu pentru ca noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru ca El ne-a iubit si L-a trimis pe Fiul Sau ca ispasire pentru pacatele noastre" (1 Ioan 4:8-10).

          Dragostea Tatalui, dragostea Fiului si tot ce rezulta din aceasta, iata motivele adorarii noastre in duh si in adevar.

          Desi suntem creaturi, avem privilegiul, ca si copii ai lui Dumnezeu, de a-L contempla pe Fiul, fiind in comuniune cu Tatal. Pe El, pe care Il priveste cu o placere eterna si divina. Noi, care suntem oameni, o facem in adorare. Aceasta este dorinta Tatalui nostru, care cauta adoratori.

          Adorarea in duh si in adevar poate fi privita ca cea mai inalta raspundere a rascumparatilor lui Dumnezeu. Exista putine preocupari care incep pe pamant si vor continua in eternitate. Obiectul adorarii este Dumnezeu Insusi. Singurii care pot realiza aceasta sunt cei care sunt constienti de relatia intima pe care o au cu Dumnezeu, in virtutea lucrarii implinite de Fiul Sau. Aceasta adorare este rezultatul bucuriei lor in Dumnezeu. Ea Il onoreaza pe Fiul in prezenta Tatalui!

                                                             ---------------------------

                                                     ADORAREA CRESTINA

                                                 - I -


          Arend Remmers

          Aceasta lucrare are scopul de a arata, pe baza mai multor pasaje din Biblie, in ce consta adorarea datorata lui Dumnezeu, cine sunt cei care pot s-o exprime si care sunt motivele lor pentru implinirea acestei slujiri.

       1   Lucrarea lui Hristos si rezultatele sale pentru noi (ceea ce ne conduce la lauda si adorare)

          Atunci cand ne indreptam gandurile noastre spre lucrarea Domnului Isus implinita pentru noi la cruce, inimile noastre sunt miscate profund. Cand ne gandim la harul Sau care L-a condus sa traiasca in saracie astfel ca prin saracia Lui noi sa fim imbogatiti (2 Cor. 8:9), la dragostea Sa care L-a facut sa Se dea pe Sine Insusi pentru noi (Efes. 5:2), la ascultarea Sa prin care S-a smerit pana la moarte (Filip. 2:8), sau la daruirea Sa care L-a condus sa Se dea pe El Insusi pentru pacatele noastre astfel ca sa ne smulga din lume (Gal. 1:4) - toate acestea trezesc in noi sentimente de recunostinta, de lauda si de adorare.

          Rezultatele lucrarii lui Hristos pentru fiintele cazute care erau "fara putere", "pacatosi" si "vrajmasi" Creatorului lor (Rom. 5:6,8,10) descopera "intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu" (Efes. 3:10). Eram vinovati, dar am primit stergerea greselilor noastre, iertarea pacatelor noastre (Efes. 1:7). Ni se cuvenea judecata lui Dumnezeu, dar am fost indreptatiti prin harul Sau (Rom. 3:24). Eram robi ai pacatului si ai lui Satan, dar am primit rascumpararea, am fost rascumparati (Col. 1:14). Eram in robie, dar am fost eliberati (Evrei 2:15). Eram morti, dar am fost inviati impreuna cu Hristos (Efes. 2:5). Am fost adusi din intuneric la lumina lui Dumnezeu (1 Petru 2:9). Noi care eram vrajmasi ai lui Dumnezeu, am devenit copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12), suntem madulare ale trupului lui Hristos (Efes. 5:30), pietre vii din casa lui Dumnezeu, o preotie sfanta (1 Petru 2:5). Si ar fi multe altele de mentionat. Atunci cand contemplam aceste lucruri minunate, inimile noastre sunt conduse in mod inevitabil la lauda si recunostinta.

          Lucrarea de rascumparare nu este doar un raspuns divin la caderea omului; ea se afla in inima lui Dumnezeu din eternitate. Aceasta depaseste capacitatea noastra de intelegere. Fiul, care era in sanul Tatalui, una cu El ca Dumnezeu, fiind in totul Obiectul dragostei Sale (Ioan 17:24), era de asemenea Mielul fara cusur si fara pata, "cunoscut mai inainte de intemeierea lumii" (1 Petru 1:19). Si noi am fost "alesi in El inainte de intemeierea lumii" (Efes. 1:4).

          Cunoasterea harului care ne-a fost dat, noua care eram mai inainte creaturi pacatoase si nevrednice, este ceea ce ne conduce la lauda si adorare. Doar cei care au mantuirea si cunosc cat de putin din privilegiile ei minunate, pot sa-I adreseze lui Dumnezeu raspunsul inimii lor pentru tot ceea ce El a facut pentru ei.

       2   Siguranta mantuirii (necesara pentru a fi in masura de a lauda si adora)

          Pentru a putea aduce lui Dumnezeu lauda si adorare este indispensabil de a primi prin credinta lucrarea de rascumparare implinita de Domnul Isus. Cel care nu are siguranta mantuirii sale nu poate sa se apropie de Dumnezeu decat cu teama. Dar nu este Cuvantul lui Dumnezeu clar si fara echivoc in aceata privinta? "Pentru ca, printr-o singura jertfa i-a desavarsit pentru totdeauna pe cei sfintiti" (Evrei 10:14). "Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei in Hristos Isus" (Rom. 8:1). "Pentru ca sunt convins ca nici moarte, nici viata, nici ingeri, nici stapaniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici inaltime, nici adancime, nici o alta creatura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Hristos Isus, Domnul nostru" (v. 38-39).

          A accepta prin credinta ceea ce este spus in aceste pasaje - si in multe altele - ne conduce sa fim siguri de mantuirea noastra. Pe baza a ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu, stim ca avem inainte Lui o pozitie care nu se schimba. Suntem acceptati in mod desavarsit inaintea Lui, pentru ca El ne vede in Hristos. Avem aceasta in mod simplu pentru ca am crezut in lucrarea rascumparatoare a lui Hristos. Pozitia desavarsita in care am fost adusi prin harul lui Dumnezeu nu poate fi stearsa din cauza slabiciunii noastre, si nici chiar a greselilor noastre. Ea este de neschimbat si sigura, pentru eternitate.

       3   Cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata (din care rezulta libertatea de apropiere de Dumnezeu)

          Daca avem mantuirea prin credinta in Hristos, avem libertatea de a ne apropia de Dumnezeu ca fiind Tatal nostru. Domnul Isus este Fiul etern al lui Dumnezeu, "Fiul Tatalui" (2 Ioan 3), care a venit ca sa-L descopere pe Tatal. Aproape de sfarsitul vietii Sale pe pamant, El a spus: "Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal" (Ioan 14:9). Primul Sau mesaj fata de ucenici, dupa ce a implinit lucrarea de rascumparare, a fost: "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17). Apostolul Pavel scrie: "Prin El, avem si unii si altii (crestinii iudei si cei dintre natiuni) intrare la Tatal, intr-un singur Duh" (Efes. 2:18; cf. 3:12). Si apostolul Ioan spune: "Si comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria voastra sa fie deplina" (1 Ioan 1:3-4).

          Noi suntem copii ai lui Dumnezeu pentru ca suntem "nascuti din Dumnezeu" (Ioan 1:12-13). Astfel Il avem pe Dumnezeu ca Tata si asa Il cunoastem. Duhul Sfant pe care L-am primit "marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:16). Deja "copilasilor" in credinta - pe care ii mentioneaza impreuna cu "tinerii" si "parintii" - apostolul Ioan putea sa le scrie: "V-am scris, copilasilor, pentru ca L-ati cunoscut pe Tatal" (1 Ioan 2:13). Cu cat suntem preocupati cu aceasta relatie minunata, asa cum ne-o prezinta Cuvantul lui Dumnezeu, cu atat mai mare este bucuria de a sti ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Ce privilegiu imens, nemarginit, pentru noi care eram creaturi slabe si pacatoase, de a-L cunoaste pe Dumnezeul etern si Atotputernic ca Tatal nostru in Hristos! "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1).

          Prin creatie, Dumnezeu S-a manifestat ca Cel care chema toate lucrurile la existenta, Creatorul. A "poruncit" si lucrurile au fost create (Ps. 148:5). S-a aratat lui Avraam, patriarhul, ca Dumnezeul Atotputernic (Gen. 17:1). Pentru poporul Sau pamantesc, El este Domnul, sau Yahve (Ex. 3:14,18; 6:2,3). Aceste nume exprima de fiecare data o anumita relatie a lui Dumnezeu cu creatia si creaturile Sale. Dar expresia "Tata" exprima un lucru etern, caci Dumnezeu este din eternitate Tatal Fiului, dupa cum Acesta este Fiul Tatalui.

          O dragoste eterna a existat intre Tatal si Fiul: "Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii" (Ioan 17:24). Referitor la venirea lui Isus pe pamant, Ioan scrie: "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18). Cu privire la Dumnezeu, Numele de Tata exprima Fiinta Sa adevarata si eterna. Atunci cand este revelat ca Tata in Fiul Sau, putem spune ca a fost manifestat deplin. A fi copiii Acestui Tata, a fi nascuti din Dumnezeu, este cea mai inalta stare pe care o creatura ar putea s-o aiba vreodata! O creatura nu poate fi adusa intr-o atat de mare apropiere (proximitate) de Dumnezeu decat in pozitia in care ea poate sa-L numeasca Tatal sau. Si de asemenea este scris ca noi "suntem partasi naturii divine" (2 Petru 1:4) - ramanand totusi creaturi, sa nu uitam.

       4   Locuirea Duhului Sfant in cel credincios (El trezeste sentimente si ganduri care conduc la adorare)

          Prin lucrarea Sa, Domnul Isus ne-a deschis calea la Tatal, iar Duhul Sfant ne da libertate deplina pentru a ne apropia de Dumnezeu. Dupa ce am primit Evanghelia prin credinta, am fost "pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii" (Efes. 1:13). Acesta este "Duhul Fiului Sau" pe care Dumnezeu L-a trimis in inimile noastre si care striga: "Ava, Tata" (Gal. 4:6). Am primit "Duhul de infiere", in contrast cu "un duh de robie" care ne facea sa avem teama (Rom. 8:15). Si "Insusi Duhul marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (v.16).

          Dar aceasta nu este totul! "Dragostea lui Dumnezeu este turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat" (Rom. 5:5). Acesta este Duhul prin care Dumnezeu ne descopera "Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit" (1 Cor. 2:9). Doar Duhul ne face in stare sa cunoastem "lucrurile care ne-au fost daruite de Dumnezeu" (v.12). Doar Duhul poate intari omul dinauntru, astfel ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile noastre (Efes. 3:16-17). Ca sa putem fi astfel "inradacinati si intemeiati in dragoste", ca sa fim "deplin in stare sa intelegeti impreuna cu toti sfintii care sunt largime si lungimea si adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece cunostinta", sa fim astfel "umpluti pana la toata plinatatea lui Dumnezeu" (v. 18-19).

          Scopul Duhului Sfant este de a-L glorifica pe Domnul Isus, caci ne vesteste ceea ce a auzit de la El in glorie (Ioan 16:13-15). Prin comunicarea acestor lucruri divine, Duhul trezeste in noi sentimente si ganduri care trebuie sa ne conduca la adorarea in duh si in adevar.