Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- VII -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
50 Care este semnificatia acestor cuvinte : "Nascut din apa si din Duh " (Ioan 3:5) ?
In capitolul 3 al Evangheliei dupa Ioan, Domnul Isus Se prezinta lui Nicodim, invatatorul lui Israel, ca singurul mijloc de a "vedea" sau de a "intra" in Imparatia lui Dumnezeu, ceea ce contrasta total cu ceea ce stia el. A-i expune lui Nicodim invataturile si a-i da astfel un surplus de cunostinte ar fi facut sa creasca mandria lui ; ce face deci Domnul Isus ? El arata adevarata stare a omului si, prin urmare, a lui Nicodim ; Se adreseaza constiintei sale aratandu-i ca omul, cu toata educatia posibila, prin el insusi, nu este in stare sa-L cunoasca pe Dumnezeu si lucrurile lui Dumnezeu ; ca el este doar carne (starea naturala a omului in Adam, n.t.) si ca, prin urmare, ii trebuie o schimbare radicala, completa, vitala, o reinnoire in insasi izvorul fiintei sale morale, o "noua nastere", intr-un cuvant, expresie care pune in evidenta atat caracterul lucrarii care trebuie sa aiba loc, cat si incapacitatea absoluta in care se gaseste omul de a o realiza, caci nimeni nu se poate naste.
Aceasta este deci o lucrare divina, de asemenea o lucrare noua, deoarece ne introduce in relatie cu Dumnezeu, intr-o stare in care nu am fost mai inainte. Ori, Domnul o descrie ca fiind facuta prin apa si prin Duh, iar cuvintele pe care le foloseste arata in acelasi timp ca scrierile profetilor trebuie sa ofere explicatia imaginilor pe care El le foloseste. El i-a zis lui Nicodim : "Tu esti invatatorul lui Israel si nu cunosti aceste lucruri?". Ca invatator al lui Israel, Nicodim avea misiunea de a invata poporul in ce privesc Scripturile ; prin urmare, el ar fi trebuit sa le cunoasca.
In ele citim : "Si voi stropi peste voi apa curata si veti fi curati. Va voi curati de toate necuratiile voastre si de toti idolii vostri. Si va voi da o inima noua si voi pune un duh nou in voi; si voi lua inima de piatra din carnea voastra si va voi da o inima de carne. Si voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa umblati in randuielile Mele si sa paziti judecatile Mele si sa le faceti" (Ez. 36:25-27). Astfel, prin actiunea Duhului si a Cuvantului lui Dumnezeu ("randuielile Mele", "judecatile Mele"), poporul trebuie sa fie schimbat complet si eliberat de idolatrie (comp. Ez. 11:19-20).
In Isaia gasim : "Dupa cum ploaia si zapada coboara din ceruri si nu se mai intorc acolo, ci uda pamantul si-l face sa rodeasca si sa inmugureasca... tot asa va fi cuvantul Meu care iese din gura Mea: nu se va intoarce la Mine fara rod" (Is. 55:10, 11). In acelasi capitol, la versetele 1-3, citim : "Voi, toti cei insetati, veniti la ape... Plecati-va urechea si veniti la Mine; ascultati, si sufletul vostru va trai". Iata deci o viata noua, - sufletul vostru va trai, este spus, o viata care provine din ascultarea fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Sa comparam si cu aceste pasaje din Isaia 44:3 : "Caci voi turna apa peste cel insetat si rauri peste pamantul uscat; voi turna Duhul Meu peste samanta ta si binecuvantarea Mea peste urmasii tai". Si in acelasi profet (59:21) : "Duhul Meu care este peste tine si cuvintele Mele pe care le-am pus in gura ta nu se vor departa din gura ta, nici din gura semintei tale".
Toate aceste pasaje ne arata clar ca apa desemneaza Cuvantul lui Dumnezeu in puterea sa asupra constiintei pentru a curati inima, gandurile, afectiunile, intreaga viata.
Gasim acelasi lucru in Noul Testament. Iacov zice : "Ne-a nascut prin Cuvantul adevarului (1:18) ; si mai departe : "Primiti cu blandete Cuvantul sadit, care poate sa va mantuiasca sufletele" (v. 21). La fel si apostolul Petru : "Dupa ce v-ati curatit sufletele prin ascultare de adevar ,... fiind nascuti din nou nu dintr-o samanta care se strica, ci dintr-una care nu se strica, prin Cuvantul viu, care ramane pentru totdeauna, al lui Dumnezeu" (1 Pet. 1:22-23).
Nu este deci clar in Scriptura ca, in Noul Testament ca si in Vechiul, apa este o imagine folosita pentru a reprezenta Cuvantul lui Dumnezeu care lucreaza in inimile noastre pentru a le curati din momentul in care ascultam de el ? Lucrul acesta este aratat fara nicio urma de indoiala prin acest pasaj din epistola catre Efeseni : "Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin spalarea cu apa, prin Cuvant" (5:25, 26). Nu, dupa cum arata unele versiuni, "prin spalarea cu apa si prin Cuvant", ci prin spalarea cu apa prin Cuvant, aratand astfel identitatea apei si a Cuvantului. Fara indoiala, este nevoie de lucrarea Duhului lui Dumnezeu pentru ca Cuvantul sa devina eficace in suflet si ca ascultarea de acest Cuvant sa poata avea loc ; cu alte cuvinte, cineva este "nascut din apa si din Duh". Este un lucru vital, caci, fara aceasta noua nastere, Domnul spune ca nimeni nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu.
S-a cautat sa se deturneze acest pasaj de la adevaratul lui sens, pretinzand ca "apa" desemneaza botezul. Dar observati, in primul rand, ca nu este vorba despre botez in Vechiul Testament, astfel ca reprosul adresat de catre Domnul lui Nicodim, ca nu a inteles aceste lucruri, n-ar mai fi avut niciun fundament daca apa ar fi desemnat botezul, si, in al doilea rand, daca cineva ar fi reinnoit (regenerat, nascut din nou, n.t.) prin apa botezului, inseamna ca a primit viata eterna prinr-o porunca, ceea ce ar face inutil sangele lui Hristos si ar contrazice marturia unanima a Scripturii care zice ca viata este primita prin credinta si nu prin botez (comp. 1 Ioan 5:6-13 cu Ioan 19:34).
51 Este scris ca "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16). Putem folosi acest pasaj pentru a spune ca Dumnezeu inca iubeste lumea acum, si ca, in timp ce uraste pacatul, il iubeste pe pacatos ?
In orice intrebare de acest fel este bine de specificat terenul pe care se plaseaza. Daca se ramane pe terenul lui Dumnezeu nu este nicio dificultate. "Tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci, si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut, si ca Dumnezeu face asa pentru ca lumea sa se teama de El" (Ecl. 3:14). Dragostea lui Dumnezeu pentru lume a fost aratata in faptul ca El a trimis pe Isus aici jos pentru a fi Mantuitorul si "prin aceea ca, pe cand eram noi insine pacatosi, Hristos a murit pentru noi" (Rom. 5:8 ; 1 Ioan 4:9, 10). Hristos a zis cu privire la intrarea Sa in lume : "Iata, Eu vin (in sulul cartii este scris despre Mine) ca sa fac voia Ta, Dumnezeule" (Ev. 10:5-7). Iata de ce Evanghelia poate fi prezentata la "toti" oamenii, fara deosebire ; caci toti sunt pacatosi, si Hristos a facut propitierea (*), glorificand pe Dumnezeu in toate privintele in lucrarea de rascumparare. Sangele Sau curateste orice pacat. Vai de cel care refuza sa asculte de Evanghelie ! el nu are decat sa astepte judecata. Numarul sau gravitatea pacatelor deja infaptuite nu exclude pe nimeni de la mantuirea pe care Domnezeu o proclama ; dar, din moment ce harul este respins, iar Fiul lui Dumnezeu este calcat in picioare, atunci nu mai este nicio scapare de dreapta razbunare a lui Dumnezeu. "Este infricosator sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu !" (Ev. 10:31).
(*) Vezi nota de la inceputul postarii din data 20.12.2019
Pe de alta parte, daca cineva vrea sa se foloseasca de dragostea lui Dumnezeu ca de o scuza sau de un pretext pentru a continua sa traiasca in pacat, inseamna sa Il tratam pe Dumnezeul Atotputernic ca si cum ar fi un om ca noi si a dispretui atat harul Sau infinit cat si dreptatea Sa. Psalmul 50 raspunde la astfel de ganduri (versetele 15 la 23).
52 Cum trebuie inteleasa expresia : "Eu am spus : Sunteti dumnezei" (Ioan 10:34) ?
Domnul, raspunzand iudeilor care voiau sa-L ucida cu pietre, insista asupra limbajului Scripturii, astfel ca, chiar daca nu intelegem intreaga semnificatie, trebuie, totusi, sa luam Sfantul Cuvant asa cum este scris, caci vine de la Dumnezeu. Caci "Scriptura nu poate fi desfiintata". Dupa cum a spus Isus : cei la care a venit Cuvantul lui Dumnezeu, au fost numiti "dumnezei", ca depozitari ai gandurilor divine ; cu atat mai mult Cel care a venit de la Tatal si care facea lucrarile Tatalui trebuia sa fie recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu. Dar iudeii nu voiau sa se supuna Scripturii cu care se laudau si Il lepadau pe Acela despre care ea dadea marturie. Psalmul 82, de unde este luat citatul, descrie starea morala pe care marturia si viata lui Isus in mijlocul poporului au aratat-o din plin.
Cuvantul ebraic tradus prin "judecatori" la sfarsitul primului verset este acelasi cu cel care este tradus prin "dumnezei" la versetul 6, si este folosit asa si in alte locuri, ca de exemplu, Exod 21:6 ; 22:8, 9, 28. - "Judecatorii" in Israel erau socotiti ca cei care cunosteau gandul lui Dumnezeu asa cum era el revelat in Scripturi, si datoria lor era sa actioneze dupa acest gand si sa-l faca cunoscut poporului. In aceasta privinta, ei erau intr-un fel reprezentantii lui Dumnezeu ; asa ii infatiseaza psalmul, aratand in acelasi timp, cat de mult au esuat, actionand dupa poftele lor carnale si umbland ca unii care nu aveau nicio cunostinta a adevarurilor divine. In plus, la sfarsitul versetului citat de catre Domnul, se arata la cine se aplica acest cuvant : "Toti sunteti fii ai Celui Preainalt". Evident, cei carora le-a fost incredintata revelatia ar fi trebuit sa fie in masura lor imitatorii Aceluia care guverneaza universul dupa legile neschimbate ale sfinteniei si dreptatii Sale.
Comparati in Psalmul 49, versetele 16 la 20 cu versetul 7 (Ps. 82). Moartea este plata pacatului. Va veni timpul cand Dumnezeu va aduce toate lucrurile la judecata. Pacatul a stricat tot ceea ce Dumnezeu a incredintat omului pe pamant. In alta parte, este scris : "Mai mult, am vazut sub soare ca, in locul pentru judecata, acolo era rautate; si ca, in locul pentru dreptate, acolo era rautate. Am zis in inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept si pe cel rau, pentru ca este randuit un timp pentru orice lucrare si pentru orice fapta" (Ecl. 3:16-17). Cat este de pretios pentru noi sa stim ca Dumnezeu a pus toata judecata in mainile Fiului Sau, "pentru ca este Fiul Omului". Si El este intr-adevar Cel care va primi ca mostenire toate natiunile. El este Cel care Si-a dat viata pentru noi (Ioan 5:22-2 ; Ps. 2:7-12 ; Ioan 10:11-15).
53 In ce sens trebuie inteles expresia "multe locuinte" din Ioan 14:2 ? Inegalitatile pamantesti, religioase sau de alta natura, vor fi ele, intr-un anume fel, reproduse in casa Tatalui prin "locuintele" multiple care se regasesc acolo ?
Ideea prezentata in intrebarea care a fost pusa este, in mod absolut, fara fundament. Este foarte posibil ca, prin expresia "multe locuinte", Domnul sa faca aluzie la templu si la camerele laterale, construite in zidul care inconjura pe trei laturi locurile sfinte. Aceste camere vor fi reproduse in templul lui Ezechiel (comp. Ez. 41:5-71 cu 1 Imp. 6:5, 6). Trebuie remarcat totusi, ca in cartea Cronicilor care prezinta de obicei partea spirituala a tipurilor, nu este facuta nicio mentiune despre aceste camere, atentia fiind indreptata mai mult pe caracterul interior al casei, pe altarul de arama si randuielile pentru inchinare. Si acest fapt poate, ni se pare, sa ofere o cheie pentru a intelege importanta relativa a "camerelor". Era acolo destul pentru a satisface toate necesitatile slujirii (vezi 2 Cr. 31:11-13 ; Neemia 12:44) ; dar gandul care domina este ca toate aceste camere faceau parte din "casa Domnului", acolo unde trebuia sa se aduca inchinarea. Acolo Dumnezeu era "asezat intre heruvimi" pe tronul Sau de indurare. Orice idee de o separare de clasa, de privilegii, sau de o apropiere relativa intre camere este exclusa prin forma constructiei lor. Nu era nicio diferenta sub acest aspect. Toti preotii aveau intrarea asigurata potrivit cu slujba care le-a fost incredintata ; si toate slujbele contribuiau la unul si acelasi scop, inalt si caracterizat prin prezenta Domnului in mijlocul poporului Sau.
Daca trebuie deci sa ne folosim de acest tip pentru a avea o conceptie corecta despre "locuintele" despre care vorbeste Domnul, gandul dominant este cel al unitatii casei si a tot ceea ce are legatura cu ea, impreuna cu faptul ca acolo era mult spatiu pentru tot ceea ce servea pentru a pune in evidenta bogatiile harului lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau, aceasta "bunatate" care ramane pentru totdeauna si care este tema cantarilor lor (1 Cr. 16:34).
Cu cat cercetam mai mult capitolul in cauza (Ioan 14), cu atat mai mult reiese acelasi gand. Domnul nu face aici nici cea mai mica aluzie la diferite trepte de relatie sau apropiere. Dupa alte pasaje, va exista, fara indoiala, diferente in rasplatirile acordate slujitorilor, dar nu este nicidecum vorba de asa ceva aici. Intreg capitolul vorbeste de o relatie stabilita intre credincios si Tatal, relatie in care Fiul lui Dumnezeu este expresia perfecta. El doreste ca toti ucenicii Sai sa se bucure impreuna cu El, iar cei care plang absenta Lui actuala vor fi cu El la momentul intoarcerii Sale. El va veni pentru a-i lua la El. Duhul Sfant trimis in inimile noastre ne face sa strigam : "Ava, Tata". Nu exista doua duhuri diferite care sa strige ceva intr-o inima si altceva in alta.
54 Este scris (Ioan 14:2) : "Ma duc sa va pregatesc un loc". Domnul Isus ne-a pregatit locul la cruce, sau ni-l pregateste acum, dupa ce S-a asezat la dreapta lui Dumnezeu ?
Intrarea Domnului Isus Hristos, ca Om, in casa Tatalui a a pregatit de fapt locul pentru cei care sunt ai Lui. Adaugam la acest pretios adevar cateva cuvinte ale unui slujitor al lui Dumnezeu care acum este in odihna.
In capitolul 13 din Evanghelia dupa Ioan, Domnul ne curateste, ne spala picioarele, in vederea relatiilor cu Dumnezeu Tatal Sau, in care El ne-a asezat intrand in cer. In capitolul 14, este vorba de a pregati loc pentru ucenici, si Domnul ii mangaie in vederea apropiatei Sale plecari. El avea sa mearga unde ucenicii nu puteau veni ; acestia ramaneau, din punct de vedere omenesc, singuri pe pamant. In prezenta acestei situatii dezolante, Domnul le spune, aratandu-le ca El va trebui sa fie pentru ei un obiect de credinta, asa cum era Dumnezeu. El nu vorbeste aici de lucrarea Sa, ci de pozitia lor ca o consecinta a acestei lucrari, pozitie in care Persoana Sa ar trebui sa fie cheia pentru ei, si va fi de acum inainte. El nu-i parasea pentru a pleca si a Se bucura singur in gloria si odihna cereasca, ca si cum nu ar fi fost loc decat pentru El in casa Tatalui : era pentru ei toti ; locul lor va fi impreuna cu El. Aceasta presupunea rascumpararea ; daca Isus nu Se infatisa inaintea lui Dumnezeu ca omul cel nou potrivit puterii acestei rascumparari, nu putea sa existe un loc pentru ei acolo sus.
In locul Imparatiei unui Mesia pamantesc, ucenicii aveau sa aiba parte de gloria eterna si divina a Fiului Omului in cer. Intrarea Sa acolo ca Om, si prezenta ca Inainte-mergator al lor, acolo unde El avea sa mearga, pregatea, de asemenea, loc si pentru ei. Sangele a facut pace potrivit dreptatii divine, apa (cap. 13) i-a pregatit pentru a se bucura de casa Tatalui ; intrarea lui Hristos a facut totul ca ei sa poata intra acolo.
55 Care sunt lucrarile "mai mari" la care Domnul face referire in Ioan 14:12 ? Este de exemplu, convertirea celor 3000 de persoane intr-o singura zi (Fapte 2:41 ; 4:4) ?
Nu avem nicio indoiala ca asa este. Poate, de asemenea, Domnul a facut referire la prezenta Duhului Sfant aici jos, si la consecintele sale : inteligenta relatiei cu Tatal care trebuia sa caracterizeze predicarea apostolilor, si cunostinta "tainei" care nu a putut fi revelata inainte ca Fiul Omului sa fi fost glorificat. Nu exista, de asemenea, niciun alt gand cu privire la imprejurarile in care aceasta putere divina a fost desfasurata ? Minunile Domnului Isus, cu unele exceptii, au fost facute in afara cetatii Ierusalimului, si cea mai mare parte in Galileea ; in timp ce cele ale apostolilor, dupa plecare Domnului, au fost facute in capitala, sub ochii capeteniilor necredincioase care aveau tot interesul sa discrediteze puterea pe care nu o puteau nega (Fapte 4:16).
56 Isus a spus ucenicilor Sai : "Indrazniti: Eu am invins lumea" (Ioan 16:33). Sensul este : Eu am invins lumea, voi nu mai trebuie s-o invingeti, sau : Eu am invins lumea, si voi puteti s-o invingeti la randul vostru ?
Biruinta asupra lumii este efectiva si completa pentru cel care a trecut Iordanul in Hristos inviat. Isus a biruit lumea prin moartea Sa, astfel incat capetenia acestei lumi va fi aruncat afara, si facut fara putere (Ioan 12:31 ; Evrei 2:14). Crestinul va avea in mod necesar necazuri aici jos ; el nu trebuie sa se mire daca il uraste lumea, caci lumea L-a urat pe Hristos (Ioan 15:18-19 ; 1 Ioan 3:13) ; dar el ramane permanent biruitor, pentru ca, in lucrurile dificile pe care le suporta din partea lumii, in moarte chiar (daca trebuie), el este "mai mult decat invingator prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37). "Tot ce este nascut din Dumnezeu invinge lumea; si aceasta este victoria care a invins lumea: credinta noastra. Cine este cel care invinge lumea, daca nu cel care crede ca Isus este Fiul lui Dumnezeu ?" (1 Ioan 5:4-5 ; comp. Gal. 2:20).
57 Putem sa folosim versetul 9 din Ioan 17 pentru a justifica sa nu ne rugam pentru lume ?
1 Timotei 2:1-4 ne ofera raspunsul : "Indemn deci, inainte de toate, sa se faca cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii - pentru imparati si pentru toti cei care sunt in pozitii inalte, ca sa ducem o viata pasnica si linistita, in toata evlavia si demnitatea. Caci lucrul aceasta este bun si placut inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului".
In capitolul 17 din Evanghelia dupa Ioan, Domnul Isus, fiind gata sa paraseasca pamantul, ii incredinteaza pe ai Sai grijii duioase a Tatalui Sau. Acolo era o rugaciune speciala. El Insusi, putin mai tarziu, se va ruga pentru cei care L-au expus la tot felul de injosiri, care L-au pironit pe crucea rusinoasa intre doi talhari : "Tata, iarta-i, pentru ca ei nu stiu ce fac" (Luca 23:34). El ne ofera astfel un model de felul in care trebuie sa punem in practica propria Lui porunca : "Rugati-va pentru cei care se poarta rau cu voi si va persecuta" (Matei 5:44 ; Luca 6:28).
Trebuie sa intelegem relatia din care vorbeste si actioneaza Domnul. In aceasta rugaciune (Ioan 17), lumea este vazuta ca sistemul de organizarea al pamantului de catre oameni, fara Dumnezeu ; ea are de-a face cu Tatal cel drept, pe care nu-L cunoaste si pe al carui Trimis L-a lepadat. Cand este scris ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat L-a dat pe Fiul Sau, este vorba de ansamblul omenirii. Cel rascumparat iubeste tot ceea ce Tatal si Fiul iubesc (1 Ioan 4:7), cu care natura sa divina il pune in comuniune si in relatie de familie si de intimitate. Dar lumea, pe care Isus a venit sa o mantuiasca, nu a vrut sa fie mantuita, si a fost judecata definitiv in crucea lui Hristos. Totusi, Dumnezeu actioneaza in har pentru a alege si a separa de lume pe toti cei care L-au primit pe Fiul Sau. "Harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire, s-a aratat tuturor oamenilor..." (Tit 2:11). "Dumnezeu...porunceste acum oamenilor ca toti, de pretutindeni, sa se pocaiasca (Fapte 17:30).
Fie ca Dumnezeu sa faca sa nu uitam ca suntem, ca rascumparati, o preotie imparateasca ; si ca marele nostru privilegiu este de a cunoaste voia Tatalui nostru, si de a-I exprima in mod liber toate dorintele pe care cunostinta voii Sale le produce in inimile noastre.
58 Care este Numele pe care Tatal I L-a dat lui Hristos si in care Hristos Se roaga Tatalui sa pazeasca pe ucenicii Sai ?
Este Numele de Tata, - acest Nume minunat care este sursa relatiei in care Dumnezeu ne-a adus la Sine, relatie care caracterizeaza viata eterna. - "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (v. 3).
Aceasta revelatie este marele subiect al Evangheliei dupa Ioan. Dumnezeu ni Se face cunoscut in natura Sa ; El este lumina si dragoste. El S-a revelat in Persoana Fiului Sau, care este nu doar singurul Fiu, dar care era inca "in sanul Tatalui", unde toata dragostea lui Dumnezeu se revarsa asupra Lui fara intrerupere si fara limita. Gloria pe care Isus a manifestat-o aici jos a fost gloria "Singurului de la Tatal" (cap. 1:14, 18). Si in aceasta dragoste, dragoste in care El a fost obiectul ca Om in aceasta lume, Domnul Isus ne-a introdus si pe noi (15:9 ; 17:23 ; 1 Ioan 3:1-3).
Ori, retineti bine ca in acest capitol 17 din Ioan, Domnul atribuie totul Tatalui Sau, primind totul direct de la El in dar : autoritate, cei carora le-a dat viata dupa porunca Tatalui, cuvintele adevarului, Numele binecuvantat prin care Dumnezeu Se reveleaza, gloria, gloria Sa, totul este "dat" de Tatal. Si chiar zice (cap. 15:15) : "V-am numit prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut". Cat de pretioase ne sunt toate acestea.
Dragostea Tatalui ne pazeste de lume (1 Ioan 2:14-15). Primul efect al acestei revelatii este de a ne aseza in prezenta Dumnezeului oricarui har si, prin credinta, in insasi relatia care este exprimata in Persoana Preiubitului nostru Mantuitor in glorie si care, pentru noi, este rezultatul lucrarii Sale implinite pe cruce. El este Fiul Tatalui ; si Dumnezeu a trimis in inima credinciosului "Duhul Fiului Sau" (Gal. 4:6). Vedeti, de asemenea, primul mesaj al lui Isus catre ucenicii Sai dupa invierea Sa (Ioan 20:17).
59 De ce (dupa cum citim in Ioan 20) Domnul nu-i permite Mariei din Magdala sa-L atinga, in timp ce vedem in Matei 28:9, ca femeile, s-au apropiat, atingandu-I picioarele, fara ca Isus sa le indeparteze ?
In primul rand, referitor la aparenta contradictie intre cele doua relatari, ea nu exista. Acestea sunt doua fapte diferite ; Maria din Magdala nu era impreuna cu femeile despre care se vorbeste in Matei 28:9. Este ceea ce arata o comparatie atenta a evangheliilor. Duminica dimineata (*), Maria din Magdala s-a dus singura la Petru si la Ioan, desi si celelate femei au insotit-o la mormant, dupa cum dovedesc cuvintele sale : "(Noi) nu stim unde L-au pus" (20:20). Ea s-a intors la mormant impreuna cu ei si a ramas acolo (v. 10, 11). Atunci Isus S-a aratat "intai" ei (Mc. 16:9). Referitor la celelate femei, dupa relatarea din Matei, ele nu s-au mai intors deloc la mormant, fiindca ele L-au vazut pe Domnul pe drum.
(*) Cu privire la aceasta, poate este bine de remarcat ca exista un interval de timp bine delimitat intre versetele 1 si 2 din capitolul 28 din Matei. La versetul 1, "tarziu, in sabat, pe cand se insera spre ziua intai a saptamanii (sau "pe cand era crepusculul primei zile a saptamanii" ; crepuscul = perioada de timp cu lumina slaba dupa asfintitul soarelui sau inainte de rasaritul soarelui, n.t.), se aplica in mod clar la seara de sabat sau sambata, si nu la duminica dimineata, caci iudeii socoteau ziua incepand de la ora sase seara (ora 18, n.t.). Dupa ceilalti evanghelisti, se vede ca ceea ce este relatat la versetul 2 si urmatoarele are loc duminica si ca femeile au venit din nou de dimineata, in zori (Marcu 16:2 ; Luca 24:1 ; Ioan 20:1).
Acum, de ce nu a permis Domnul Mariei din Magdala sa-L atinga, in timp ce pe celelalte femei nu le-a oprit ? Fiecare din aceste fapte ofera o invatatura distincta ; si dupa cum Duhul Sfant, in fiecare Evanghelie, are un plan special, Ioan ne relateaza faptul care este in legatura cu acest plan si cu caracterul sub care avea sa-L prezinte pe Domnul Isus ; Matei, de partea sa, relateaza celalalt fapt care este in armonie cu gandirea divina care distinge Evanghelia sa. Sa intram in cateva detalii.
Evanghelia dupa Ioan Il prezinta pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, trimis de la Tatal pentru a fi Mantuitorul lumii (1 Ioan 4:14 ; Ioan 3:16). Dupa ce a facut ispasirea pacatelor prin moartea Sa, ii atrage la Sine pe toti oamenii, natiuni precum si iudei. In aceasta Evanghelie sunt pusi in contrast Dumnezeu si omul, cerul si pamantul, Hristos si Satan (Ioan 1:1-5 ; 3:12, 13, 32 ; 14:30, 31). Dar Hristos a fost lepadat si rastignit ; pe de alta parte, glorificandu-L pe Dumnezeu, Dumnezeu L-a glorificat la Sine Insusi (Ioan 13:31-32). Locul Sau nu mai este pe pamant, si astfel, in ce-i priveste pe ai Sai, relatiile Sale cu ei sunt schimbate. In virtutea rascumpararii pe care a implinit-o, El i-a introdus in aceeasi pozitie ca a Lui fata de Dumnezeu si Tatal Sau (Ioan 12:23, 24 ; 20:17), asa ca si ei nu mai au loc pe pamant. Maria din Magdala nu a inteles inca lucrul acesta ; ea ar fi vrut sa-L atinga si sa-L tina pe Domnul aici jos. El ii spune ca aceasta nu este posibil, ca relatia ei cu El nu mai este pamanteasca (cum a fost pana atunci cea a ramasitei), ci cereasca, si El ii zice : "Nu Ma atinge, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu". El le-a vorbit deja mai inainte alor Sai despre plecarea Sa si de locul pe care mergea sa le pregateasca in casa Tatalui, un loc impreuna cu El in gloria cereasca. In legatura cu aceasta glorie, El dorea s-o manifeste fata de ei prin Duhul pe care promisese sa-L trimita, si sa le intareasca inimile pentru a traversa aceasta lume unde totul era impotriva lor, asa cum totul a fost impotriva Lui (comp. capitolele 14:1-3, 20 ; 17:24 ; 15:18, 24-26 ; 16:33).
In Evanghelia dupa Matei, Domnul Isus este prezentat ca Mesia, adica Hristosul, fiu al lui David si fiu al lui Avraam ; Cel care singur a raspuns la toate promisiunile facute "parintilor", si care singur implineste toate profetiile (vezi Evrei 1:1).
Ori, acesti parinti erau natiunea lui Israel si care asteptau stabilirea in glorie a domniei lui Hristos pe pamant (Ps. 72:19 ; Hab. 2:14). Dar, asa cum arata toate scripturile Vechiului Testament, natiunea lui Israel a fost necredincioasa lui Dumnezeu de la inceput (Deut. 9:6, 7, 13, 24). Aceasta necredinciosie si-a atins punctul sau culminant prin lepadarea lui Mesia al lor, a Fiului lui Dumnezeu pe care L-au rastignit (Mt. 21:38, 39).
Cu toate acestea, prin toata aceasta istorie trista si umilitoare pentru om, vedem ca Dumnezeu Si-a pastrat intotdeauna o ramasita credincioasa, asa cum El i-a zis lui Ilie : "Mi-am pastrat in Israel sapte mii, toti genunchii care nu s-au plecat inaintea lui Baal" (1 Imp. 19:18). Apostolul Pavel, reamintind aceste cuvinte, adauga : "Astfel deci, si in timpul de acum este o ramasita potrivit unei alegeri a harului" (Rom. 11:4, 5).
Ori, Evanghelia dupa Matei ni-L arata pe Domnul Isus cautand aceasta ramasita credincioasa. Fata de aceasta El reveleaza gandurile lui Dumnezeu. El a luat locul impreuna cu cei care ascultau cuvintele lui Dumnezeu, si S-a lasat botezat de Ioan in acest scop. El le-a spus ucenicilor Sai cat de mare era privilegiul lor de a vedea si auzi lucrurile pe care multi profeti si oameni drepti ar fi vrut sa le vada si sa le auda, dar nu venise inca timpul (Mt. 13:17).
Dupa ce Domnul Isus a fost lepadat ca Mesia, ca Imparatul, cei care se asteptau sa aiba parte cu El in gloria Imparatiei Sale, recunoscandu-I autoritatea, nu puteau sa aiba pe pamant o alta soarta decat cea pe care Domnul si Invatatorul lor a avut-o. Timpul de a domni impreuna cu El in glorie este amanat pentru mai tarziu, iar, pana atunci, trebuiau sa-si ia crucea si sa-L urmeze. Domnul i-a trimis pe ucenicii Sai "ca niste oi in mijlocul lupilor" (Mt. 10), dar le-a spus : "Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Mt. 28:20). Este ceea ce ei aveau nevoie ca sa traverseze aceasta lume in suferinta, dupa cum si Hristos a suferit. Mai tarziu, vom domni impreuna cu El (2 Tim. 2:12 ; Apoc. 20:6).
Aceasta este linia adevarurilor pe care le prezinta Matei. In armonie perfecta cu ele, Domnul Isus, aratandu-se femeilor care cautau trupul Sau, le permite sa-I atinga picioarele. Se poate vedea in acest fapt pozitia pe pamant a ramasitei cu care Domnul S-a identificat in har. In acelasi timp, Isus le spune ca uceniicii Sai il vor vedea in Galileea, departe ce cetatea imperiala Ierusalim. Intr-adevar, Imparatul lepadat nu putea sa Se mai arate poporului Israel, si nu o va face pana cand ei vor zice : "Binecuvantat este Cel care vine in Numele Domnului" (Mt. 23:39).
Nu este deci clar in Scriptura ca, in Noul Testament ca si in Vechiul, apa este o imagine folosita pentru a reprezenta Cuvantul lui Dumnezeu care lucreaza in inimile noastre pentru a le curati din momentul in care ascultam de el ? Lucrul acesta este aratat fara nicio urma de indoiala prin acest pasaj din epistola catre Efeseni : "Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin spalarea cu apa, prin Cuvant" (5:25, 26). Nu, dupa cum arata unele versiuni, "prin spalarea cu apa si prin Cuvant", ci prin spalarea cu apa prin Cuvant, aratand astfel identitatea apei si a Cuvantului. Fara indoiala, este nevoie de lucrarea Duhului lui Dumnezeu pentru ca Cuvantul sa devina eficace in suflet si ca ascultarea de acest Cuvant sa poata avea loc ; cu alte cuvinte, cineva este "nascut din apa si din Duh". Este un lucru vital, caci, fara aceasta noua nastere, Domnul spune ca nimeni nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu.
S-a cautat sa se deturneze acest pasaj de la adevaratul lui sens, pretinzand ca "apa" desemneaza botezul. Dar observati, in primul rand, ca nu este vorba despre botez in Vechiul Testament, astfel ca reprosul adresat de catre Domnul lui Nicodim, ca nu a inteles aceste lucruri, n-ar mai fi avut niciun fundament daca apa ar fi desemnat botezul, si, in al doilea rand, daca cineva ar fi reinnoit (regenerat, nascut din nou, n.t.) prin apa botezului, inseamna ca a primit viata eterna prinr-o porunca, ceea ce ar face inutil sangele lui Hristos si ar contrazice marturia unanima a Scripturii care zice ca viata este primita prin credinta si nu prin botez (comp. 1 Ioan 5:6-13 cu Ioan 19:34).
51 Este scris ca "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16). Putem folosi acest pasaj pentru a spune ca Dumnezeu inca iubeste lumea acum, si ca, in timp ce uraste pacatul, il iubeste pe pacatos ?
In orice intrebare de acest fel este bine de specificat terenul pe care se plaseaza. Daca se ramane pe terenul lui Dumnezeu nu este nicio dificultate. "Tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci, si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut, si ca Dumnezeu face asa pentru ca lumea sa se teama de El" (Ecl. 3:14). Dragostea lui Dumnezeu pentru lume a fost aratata in faptul ca El a trimis pe Isus aici jos pentru a fi Mantuitorul si "prin aceea ca, pe cand eram noi insine pacatosi, Hristos a murit pentru noi" (Rom. 5:8 ; 1 Ioan 4:9, 10). Hristos a zis cu privire la intrarea Sa in lume : "Iata, Eu vin (in sulul cartii este scris despre Mine) ca sa fac voia Ta, Dumnezeule" (Ev. 10:5-7). Iata de ce Evanghelia poate fi prezentata la "toti" oamenii, fara deosebire ; caci toti sunt pacatosi, si Hristos a facut propitierea (*), glorificand pe Dumnezeu in toate privintele in lucrarea de rascumparare. Sangele Sau curateste orice pacat. Vai de cel care refuza sa asculte de Evanghelie ! el nu are decat sa astepte judecata. Numarul sau gravitatea pacatelor deja infaptuite nu exclude pe nimeni de la mantuirea pe care Domnezeu o proclama ; dar, din moment ce harul este respins, iar Fiul lui Dumnezeu este calcat in picioare, atunci nu mai este nicio scapare de dreapta razbunare a lui Dumnezeu. "Este infricosator sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu !" (Ev. 10:31).
(*) Vezi nota de la inceputul postarii din data 20.12.2019
Pe de alta parte, daca cineva vrea sa se foloseasca de dragostea lui Dumnezeu ca de o scuza sau de un pretext pentru a continua sa traiasca in pacat, inseamna sa Il tratam pe Dumnezeul Atotputernic ca si cum ar fi un om ca noi si a dispretui atat harul Sau infinit cat si dreptatea Sa. Psalmul 50 raspunde la astfel de ganduri (versetele 15 la 23).
52 Cum trebuie inteleasa expresia : "Eu am spus : Sunteti dumnezei" (Ioan 10:34) ?
Domnul, raspunzand iudeilor care voiau sa-L ucida cu pietre, insista asupra limbajului Scripturii, astfel ca, chiar daca nu intelegem intreaga semnificatie, trebuie, totusi, sa luam Sfantul Cuvant asa cum este scris, caci vine de la Dumnezeu. Caci "Scriptura nu poate fi desfiintata". Dupa cum a spus Isus : cei la care a venit Cuvantul lui Dumnezeu, au fost numiti "dumnezei", ca depozitari ai gandurilor divine ; cu atat mai mult Cel care a venit de la Tatal si care facea lucrarile Tatalui trebuia sa fie recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu. Dar iudeii nu voiau sa se supuna Scripturii cu care se laudau si Il lepadau pe Acela despre care ea dadea marturie. Psalmul 82, de unde este luat citatul, descrie starea morala pe care marturia si viata lui Isus in mijlocul poporului au aratat-o din plin.
Cuvantul ebraic tradus prin "judecatori" la sfarsitul primului verset este acelasi cu cel care este tradus prin "dumnezei" la versetul 6, si este folosit asa si in alte locuri, ca de exemplu, Exod 21:6 ; 22:8, 9, 28. - "Judecatorii" in Israel erau socotiti ca cei care cunosteau gandul lui Dumnezeu asa cum era el revelat in Scripturi, si datoria lor era sa actioneze dupa acest gand si sa-l faca cunoscut poporului. In aceasta privinta, ei erau intr-un fel reprezentantii lui Dumnezeu ; asa ii infatiseaza psalmul, aratand in acelasi timp, cat de mult au esuat, actionand dupa poftele lor carnale si umbland ca unii care nu aveau nicio cunostinta a adevarurilor divine. In plus, la sfarsitul versetului citat de catre Domnul, se arata la cine se aplica acest cuvant : "Toti sunteti fii ai Celui Preainalt". Evident, cei carora le-a fost incredintata revelatia ar fi trebuit sa fie in masura lor imitatorii Aceluia care guverneaza universul dupa legile neschimbate ale sfinteniei si dreptatii Sale.
Comparati in Psalmul 49, versetele 16 la 20 cu versetul 7 (Ps. 82). Moartea este plata pacatului. Va veni timpul cand Dumnezeu va aduce toate lucrurile la judecata. Pacatul a stricat tot ceea ce Dumnezeu a incredintat omului pe pamant. In alta parte, este scris : "Mai mult, am vazut sub soare ca, in locul pentru judecata, acolo era rautate; si ca, in locul pentru dreptate, acolo era rautate. Am zis in inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept si pe cel rau, pentru ca este randuit un timp pentru orice lucrare si pentru orice fapta" (Ecl. 3:16-17). Cat este de pretios pentru noi sa stim ca Dumnezeu a pus toata judecata in mainile Fiului Sau, "pentru ca este Fiul Omului". Si El este intr-adevar Cel care va primi ca mostenire toate natiunile. El este Cel care Si-a dat viata pentru noi (Ioan 5:22-2 ; Ps. 2:7-12 ; Ioan 10:11-15).
53 In ce sens trebuie inteles expresia "multe locuinte" din Ioan 14:2 ? Inegalitatile pamantesti, religioase sau de alta natura, vor fi ele, intr-un anume fel, reproduse in casa Tatalui prin "locuintele" multiple care se regasesc acolo ?
Ideea prezentata in intrebarea care a fost pusa este, in mod absolut, fara fundament. Este foarte posibil ca, prin expresia "multe locuinte", Domnul sa faca aluzie la templu si la camerele laterale, construite in zidul care inconjura pe trei laturi locurile sfinte. Aceste camere vor fi reproduse in templul lui Ezechiel (comp. Ez. 41:5-71 cu 1 Imp. 6:5, 6). Trebuie remarcat totusi, ca in cartea Cronicilor care prezinta de obicei partea spirituala a tipurilor, nu este facuta nicio mentiune despre aceste camere, atentia fiind indreptata mai mult pe caracterul interior al casei, pe altarul de arama si randuielile pentru inchinare. Si acest fapt poate, ni se pare, sa ofere o cheie pentru a intelege importanta relativa a "camerelor". Era acolo destul pentru a satisface toate necesitatile slujirii (vezi 2 Cr. 31:11-13 ; Neemia 12:44) ; dar gandul care domina este ca toate aceste camere faceau parte din "casa Domnului", acolo unde trebuia sa se aduca inchinarea. Acolo Dumnezeu era "asezat intre heruvimi" pe tronul Sau de indurare. Orice idee de o separare de clasa, de privilegii, sau de o apropiere relativa intre camere este exclusa prin forma constructiei lor. Nu era nicio diferenta sub acest aspect. Toti preotii aveau intrarea asigurata potrivit cu slujba care le-a fost incredintata ; si toate slujbele contribuiau la unul si acelasi scop, inalt si caracterizat prin prezenta Domnului in mijlocul poporului Sau.
Daca trebuie deci sa ne folosim de acest tip pentru a avea o conceptie corecta despre "locuintele" despre care vorbeste Domnul, gandul dominant este cel al unitatii casei si a tot ceea ce are legatura cu ea, impreuna cu faptul ca acolo era mult spatiu pentru tot ceea ce servea pentru a pune in evidenta bogatiile harului lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau, aceasta "bunatate" care ramane pentru totdeauna si care este tema cantarilor lor (1 Cr. 16:34).
Cu cat cercetam mai mult capitolul in cauza (Ioan 14), cu atat mai mult reiese acelasi gand. Domnul nu face aici nici cea mai mica aluzie la diferite trepte de relatie sau apropiere. Dupa alte pasaje, va exista, fara indoiala, diferente in rasplatirile acordate slujitorilor, dar nu este nicidecum vorba de asa ceva aici. Intreg capitolul vorbeste de o relatie stabilita intre credincios si Tatal, relatie in care Fiul lui Dumnezeu este expresia perfecta. El doreste ca toti ucenicii Sai sa se bucure impreuna cu El, iar cei care plang absenta Lui actuala vor fi cu El la momentul intoarcerii Sale. El va veni pentru a-i lua la El. Duhul Sfant trimis in inimile noastre ne face sa strigam : "Ava, Tata". Nu exista doua duhuri diferite care sa strige ceva intr-o inima si altceva in alta.
54 Este scris (Ioan 14:2) : "Ma duc sa va pregatesc un loc". Domnul Isus ne-a pregatit locul la cruce, sau ni-l pregateste acum, dupa ce S-a asezat la dreapta lui Dumnezeu ?
Intrarea Domnului Isus Hristos, ca Om, in casa Tatalui a a pregatit de fapt locul pentru cei care sunt ai Lui. Adaugam la acest pretios adevar cateva cuvinte ale unui slujitor al lui Dumnezeu care acum este in odihna.
In capitolul 13 din Evanghelia dupa Ioan, Domnul ne curateste, ne spala picioarele, in vederea relatiilor cu Dumnezeu Tatal Sau, in care El ne-a asezat intrand in cer. In capitolul 14, este vorba de a pregati loc pentru ucenici, si Domnul ii mangaie in vederea apropiatei Sale plecari. El avea sa mearga unde ucenicii nu puteau veni ; acestia ramaneau, din punct de vedere omenesc, singuri pe pamant. In prezenta acestei situatii dezolante, Domnul le spune, aratandu-le ca El va trebui sa fie pentru ei un obiect de credinta, asa cum era Dumnezeu. El nu vorbeste aici de lucrarea Sa, ci de pozitia lor ca o consecinta a acestei lucrari, pozitie in care Persoana Sa ar trebui sa fie cheia pentru ei, si va fi de acum inainte. El nu-i parasea pentru a pleca si a Se bucura singur in gloria si odihna cereasca, ca si cum nu ar fi fost loc decat pentru El in casa Tatalui : era pentru ei toti ; locul lor va fi impreuna cu El. Aceasta presupunea rascumpararea ; daca Isus nu Se infatisa inaintea lui Dumnezeu ca omul cel nou potrivit puterii acestei rascumparari, nu putea sa existe un loc pentru ei acolo sus.
In locul Imparatiei unui Mesia pamantesc, ucenicii aveau sa aiba parte de gloria eterna si divina a Fiului Omului in cer. Intrarea Sa acolo ca Om, si prezenta ca Inainte-mergator al lor, acolo unde El avea sa mearga, pregatea, de asemenea, loc si pentru ei. Sangele a facut pace potrivit dreptatii divine, apa (cap. 13) i-a pregatit pentru a se bucura de casa Tatalui ; intrarea lui Hristos a facut totul ca ei sa poata intra acolo.
55 Care sunt lucrarile "mai mari" la care Domnul face referire in Ioan 14:12 ? Este de exemplu, convertirea celor 3000 de persoane intr-o singura zi (Fapte 2:41 ; 4:4) ?
Nu avem nicio indoiala ca asa este. Poate, de asemenea, Domnul a facut referire la prezenta Duhului Sfant aici jos, si la consecintele sale : inteligenta relatiei cu Tatal care trebuia sa caracterizeze predicarea apostolilor, si cunostinta "tainei" care nu a putut fi revelata inainte ca Fiul Omului sa fi fost glorificat. Nu exista, de asemenea, niciun alt gand cu privire la imprejurarile in care aceasta putere divina a fost desfasurata ? Minunile Domnului Isus, cu unele exceptii, au fost facute in afara cetatii Ierusalimului, si cea mai mare parte in Galileea ; in timp ce cele ale apostolilor, dupa plecare Domnului, au fost facute in capitala, sub ochii capeteniilor necredincioase care aveau tot interesul sa discrediteze puterea pe care nu o puteau nega (Fapte 4:16).
56 Isus a spus ucenicilor Sai : "Indrazniti: Eu am invins lumea" (Ioan 16:33). Sensul este : Eu am invins lumea, voi nu mai trebuie s-o invingeti, sau : Eu am invins lumea, si voi puteti s-o invingeti la randul vostru ?
Biruinta asupra lumii este efectiva si completa pentru cel care a trecut Iordanul in Hristos inviat. Isus a biruit lumea prin moartea Sa, astfel incat capetenia acestei lumi va fi aruncat afara, si facut fara putere (Ioan 12:31 ; Evrei 2:14). Crestinul va avea in mod necesar necazuri aici jos ; el nu trebuie sa se mire daca il uraste lumea, caci lumea L-a urat pe Hristos (Ioan 15:18-19 ; 1 Ioan 3:13) ; dar el ramane permanent biruitor, pentru ca, in lucrurile dificile pe care le suporta din partea lumii, in moarte chiar (daca trebuie), el este "mai mult decat invingator prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37). "Tot ce este nascut din Dumnezeu invinge lumea; si aceasta este victoria care a invins lumea: credinta noastra. Cine este cel care invinge lumea, daca nu cel care crede ca Isus este Fiul lui Dumnezeu ?" (1 Ioan 5:4-5 ; comp. Gal. 2:20).
57 Putem sa folosim versetul 9 din Ioan 17 pentru a justifica sa nu ne rugam pentru lume ?
1 Timotei 2:1-4 ne ofera raspunsul : "Indemn deci, inainte de toate, sa se faca cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii - pentru imparati si pentru toti cei care sunt in pozitii inalte, ca sa ducem o viata pasnica si linistita, in toata evlavia si demnitatea. Caci lucrul aceasta este bun si placut inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului".
In capitolul 17 din Evanghelia dupa Ioan, Domnul Isus, fiind gata sa paraseasca pamantul, ii incredinteaza pe ai Sai grijii duioase a Tatalui Sau. Acolo era o rugaciune speciala. El Insusi, putin mai tarziu, se va ruga pentru cei care L-au expus la tot felul de injosiri, care L-au pironit pe crucea rusinoasa intre doi talhari : "Tata, iarta-i, pentru ca ei nu stiu ce fac" (Luca 23:34). El ne ofera astfel un model de felul in care trebuie sa punem in practica propria Lui porunca : "Rugati-va pentru cei care se poarta rau cu voi si va persecuta" (Matei 5:44 ; Luca 6:28).
Trebuie sa intelegem relatia din care vorbeste si actioneaza Domnul. In aceasta rugaciune (Ioan 17), lumea este vazuta ca sistemul de organizarea al pamantului de catre oameni, fara Dumnezeu ; ea are de-a face cu Tatal cel drept, pe care nu-L cunoaste si pe al carui Trimis L-a lepadat. Cand este scris ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat L-a dat pe Fiul Sau, este vorba de ansamblul omenirii. Cel rascumparat iubeste tot ceea ce Tatal si Fiul iubesc (1 Ioan 4:7), cu care natura sa divina il pune in comuniune si in relatie de familie si de intimitate. Dar lumea, pe care Isus a venit sa o mantuiasca, nu a vrut sa fie mantuita, si a fost judecata definitiv in crucea lui Hristos. Totusi, Dumnezeu actioneaza in har pentru a alege si a separa de lume pe toti cei care L-au primit pe Fiul Sau. "Harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire, s-a aratat tuturor oamenilor..." (Tit 2:11). "Dumnezeu...porunceste acum oamenilor ca toti, de pretutindeni, sa se pocaiasca (Fapte 17:30).
Fie ca Dumnezeu sa faca sa nu uitam ca suntem, ca rascumparati, o preotie imparateasca ; si ca marele nostru privilegiu este de a cunoaste voia Tatalui nostru, si de a-I exprima in mod liber toate dorintele pe care cunostinta voii Sale le produce in inimile noastre.
58 Care este Numele pe care Tatal I L-a dat lui Hristos si in care Hristos Se roaga Tatalui sa pazeasca pe ucenicii Sai ?
Este Numele de Tata, - acest Nume minunat care este sursa relatiei in care Dumnezeu ne-a adus la Sine, relatie care caracterizeaza viata eterna. - "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (v. 3).
Aceasta revelatie este marele subiect al Evangheliei dupa Ioan. Dumnezeu ni Se face cunoscut in natura Sa ; El este lumina si dragoste. El S-a revelat in Persoana Fiului Sau, care este nu doar singurul Fiu, dar care era inca "in sanul Tatalui", unde toata dragostea lui Dumnezeu se revarsa asupra Lui fara intrerupere si fara limita. Gloria pe care Isus a manifestat-o aici jos a fost gloria "Singurului de la Tatal" (cap. 1:14, 18). Si in aceasta dragoste, dragoste in care El a fost obiectul ca Om in aceasta lume, Domnul Isus ne-a introdus si pe noi (15:9 ; 17:23 ; 1 Ioan 3:1-3).
Ori, retineti bine ca in acest capitol 17 din Ioan, Domnul atribuie totul Tatalui Sau, primind totul direct de la El in dar : autoritate, cei carora le-a dat viata dupa porunca Tatalui, cuvintele adevarului, Numele binecuvantat prin care Dumnezeu Se reveleaza, gloria, gloria Sa, totul este "dat" de Tatal. Si chiar zice (cap. 15:15) : "V-am numit prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut". Cat de pretioase ne sunt toate acestea.
Dragostea Tatalui ne pazeste de lume (1 Ioan 2:14-15). Primul efect al acestei revelatii este de a ne aseza in prezenta Dumnezeului oricarui har si, prin credinta, in insasi relatia care este exprimata in Persoana Preiubitului nostru Mantuitor in glorie si care, pentru noi, este rezultatul lucrarii Sale implinite pe cruce. El este Fiul Tatalui ; si Dumnezeu a trimis in inima credinciosului "Duhul Fiului Sau" (Gal. 4:6). Vedeti, de asemenea, primul mesaj al lui Isus catre ucenicii Sai dupa invierea Sa (Ioan 20:17).
59 De ce (dupa cum citim in Ioan 20) Domnul nu-i permite Mariei din Magdala sa-L atinga, in timp ce vedem in Matei 28:9, ca femeile, s-au apropiat, atingandu-I picioarele, fara ca Isus sa le indeparteze ?
In primul rand, referitor la aparenta contradictie intre cele doua relatari, ea nu exista. Acestea sunt doua fapte diferite ; Maria din Magdala nu era impreuna cu femeile despre care se vorbeste in Matei 28:9. Este ceea ce arata o comparatie atenta a evangheliilor. Duminica dimineata (*), Maria din Magdala s-a dus singura la Petru si la Ioan, desi si celelate femei au insotit-o la mormant, dupa cum dovedesc cuvintele sale : "(Noi) nu stim unde L-au pus" (20:20). Ea s-a intors la mormant impreuna cu ei si a ramas acolo (v. 10, 11). Atunci Isus S-a aratat "intai" ei (Mc. 16:9). Referitor la celelate femei, dupa relatarea din Matei, ele nu s-au mai intors deloc la mormant, fiindca ele L-au vazut pe Domnul pe drum.
(*) Cu privire la aceasta, poate este bine de remarcat ca exista un interval de timp bine delimitat intre versetele 1 si 2 din capitolul 28 din Matei. La versetul 1, "tarziu, in sabat, pe cand se insera spre ziua intai a saptamanii (sau "pe cand era crepusculul primei zile a saptamanii" ; crepuscul = perioada de timp cu lumina slaba dupa asfintitul soarelui sau inainte de rasaritul soarelui, n.t.), se aplica in mod clar la seara de sabat sau sambata, si nu la duminica dimineata, caci iudeii socoteau ziua incepand de la ora sase seara (ora 18, n.t.). Dupa ceilalti evanghelisti, se vede ca ceea ce este relatat la versetul 2 si urmatoarele are loc duminica si ca femeile au venit din nou de dimineata, in zori (Marcu 16:2 ; Luca 24:1 ; Ioan 20:1).
Acum, de ce nu a permis Domnul Mariei din Magdala sa-L atinga, in timp ce pe celelalte femei nu le-a oprit ? Fiecare din aceste fapte ofera o invatatura distincta ; si dupa cum Duhul Sfant, in fiecare Evanghelie, are un plan special, Ioan ne relateaza faptul care este in legatura cu acest plan si cu caracterul sub care avea sa-L prezinte pe Domnul Isus ; Matei, de partea sa, relateaza celalalt fapt care este in armonie cu gandirea divina care distinge Evanghelia sa. Sa intram in cateva detalii.
Evanghelia dupa Ioan Il prezinta pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, trimis de la Tatal pentru a fi Mantuitorul lumii (1 Ioan 4:14 ; Ioan 3:16). Dupa ce a facut ispasirea pacatelor prin moartea Sa, ii atrage la Sine pe toti oamenii, natiuni precum si iudei. In aceasta Evanghelie sunt pusi in contrast Dumnezeu si omul, cerul si pamantul, Hristos si Satan (Ioan 1:1-5 ; 3:12, 13, 32 ; 14:30, 31). Dar Hristos a fost lepadat si rastignit ; pe de alta parte, glorificandu-L pe Dumnezeu, Dumnezeu L-a glorificat la Sine Insusi (Ioan 13:31-32). Locul Sau nu mai este pe pamant, si astfel, in ce-i priveste pe ai Sai, relatiile Sale cu ei sunt schimbate. In virtutea rascumpararii pe care a implinit-o, El i-a introdus in aceeasi pozitie ca a Lui fata de Dumnezeu si Tatal Sau (Ioan 12:23, 24 ; 20:17), asa ca si ei nu mai au loc pe pamant. Maria din Magdala nu a inteles inca lucrul acesta ; ea ar fi vrut sa-L atinga si sa-L tina pe Domnul aici jos. El ii spune ca aceasta nu este posibil, ca relatia ei cu El nu mai este pamanteasca (cum a fost pana atunci cea a ramasitei), ci cereasca, si El ii zice : "Nu Ma atinge, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu". El le-a vorbit deja mai inainte alor Sai despre plecarea Sa si de locul pe care mergea sa le pregateasca in casa Tatalui, un loc impreuna cu El in gloria cereasca. In legatura cu aceasta glorie, El dorea s-o manifeste fata de ei prin Duhul pe care promisese sa-L trimita, si sa le intareasca inimile pentru a traversa aceasta lume unde totul era impotriva lor, asa cum totul a fost impotriva Lui (comp. capitolele 14:1-3, 20 ; 17:24 ; 15:18, 24-26 ; 16:33).
In Evanghelia dupa Matei, Domnul Isus este prezentat ca Mesia, adica Hristosul, fiu al lui David si fiu al lui Avraam ; Cel care singur a raspuns la toate promisiunile facute "parintilor", si care singur implineste toate profetiile (vezi Evrei 1:1).
Ori, acesti parinti erau natiunea lui Israel si care asteptau stabilirea in glorie a domniei lui Hristos pe pamant (Ps. 72:19 ; Hab. 2:14). Dar, asa cum arata toate scripturile Vechiului Testament, natiunea lui Israel a fost necredincioasa lui Dumnezeu de la inceput (Deut. 9:6, 7, 13, 24). Aceasta necredinciosie si-a atins punctul sau culminant prin lepadarea lui Mesia al lor, a Fiului lui Dumnezeu pe care L-au rastignit (Mt. 21:38, 39).
Cu toate acestea, prin toata aceasta istorie trista si umilitoare pentru om, vedem ca Dumnezeu Si-a pastrat intotdeauna o ramasita credincioasa, asa cum El i-a zis lui Ilie : "Mi-am pastrat in Israel sapte mii, toti genunchii care nu s-au plecat inaintea lui Baal" (1 Imp. 19:18). Apostolul Pavel, reamintind aceste cuvinte, adauga : "Astfel deci, si in timpul de acum este o ramasita potrivit unei alegeri a harului" (Rom. 11:4, 5).
Ori, Evanghelia dupa Matei ni-L arata pe Domnul Isus cautand aceasta ramasita credincioasa. Fata de aceasta El reveleaza gandurile lui Dumnezeu. El a luat locul impreuna cu cei care ascultau cuvintele lui Dumnezeu, si S-a lasat botezat de Ioan in acest scop. El le-a spus ucenicilor Sai cat de mare era privilegiul lor de a vedea si auzi lucrurile pe care multi profeti si oameni drepti ar fi vrut sa le vada si sa le auda, dar nu venise inca timpul (Mt. 13:17).
Dupa ce Domnul Isus a fost lepadat ca Mesia, ca Imparatul, cei care se asteptau sa aiba parte cu El in gloria Imparatiei Sale, recunoscandu-I autoritatea, nu puteau sa aiba pe pamant o alta soarta decat cea pe care Domnul si Invatatorul lor a avut-o. Timpul de a domni impreuna cu El in glorie este amanat pentru mai tarziu, iar, pana atunci, trebuiau sa-si ia crucea si sa-L urmeze. Domnul i-a trimis pe ucenicii Sai "ca niste oi in mijlocul lupilor" (Mt. 10), dar le-a spus : "Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Mt. 28:20). Este ceea ce ei aveau nevoie ca sa traverseze aceasta lume in suferinta, dupa cum si Hristos a suferit. Mai tarziu, vom domni impreuna cu El (2 Tim. 2:12 ; Apoc. 20:6).
Aceasta este linia adevarurilor pe care le prezinta Matei. In armonie perfecta cu ele, Domnul Isus, aratandu-se femeilor care cautau trupul Sau, le permite sa-I atinga picioarele. Se poate vedea in acest fapt pozitia pe pamant a ramasitei cu care Domnul S-a identificat in har. In acelasi timp, Isus le spune ca uceniicii Sai il vor vedea in Galileea, departe ce cetatea imperiala Ierusalim. Intr-adevar, Imparatul lepadat nu putea sa Se mai arate poporului Israel, si nu o va face pana cand ei vor zice : "Binecuvantat este Cel care vine in Numele Domnului" (Mt. 23:39).
