Translate

duminică, 9 mai 2021

 


                     Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - XV -


     Hamilton Smith


     17     Relatia ucenicilor cu Domnul, cu Tatal si cu Duhul Sfant - cap. 14

     Scenele solemne si serioasele cuvinte din capitolul 13 constituie un preludiu potrivit la marele discurs din capitolul 14. La capitolul 13, avem expunerea coruptiei totale a carnii, fie intr-un fals ucenic, fie intr-unul adevarat. In Iuda, carnea prefera cateva monede neinsemnate de argint in locul Fiului lui Dumnezeu, apoi ea Il va trada pe Domnul in cel mai josnic mod folosindu-se de semnul dragostei. In Petru, vedem cum in credincios carnea isi poate aroga meritul marturisind iubirea si dedicarea pentru Hristos. Omul in carne nu este decat lut in mainile diavolului, si carnea nejudecata intr-un sfant, un instrument la dispozitia sa (a diavolului, n.t.).
     Descoperirea unui rau nebanuit in cercul celor doisprezece, perspectiva marii pierderi pe care aveau s-o experimenteze, vestea apropiatei tagaduiri, arunca o umbra de tristete peste micul grup. Unul de-al lor - fiind pe punctul de a-L trada pe Domnul - a iesit in noapte ; Domnul avea sa mearga acolo unde ei nu puteau sa-L urmeze ; Petru era gata sa-L tagaduiasca pe Invatatorul sau. Tristetea, daca nu chiar disperarea sufletului, apasa asupra inimilor tulburate in timp ce umbra evenimentelor viitoare se strecoara peste ucenici.
     Petru, atat de impulsiv pana acum, ramane tacut. In timpul acestor ultime discutii nu-i vom auzi glasul. Pentru moment, toti au ramas muti in prezenta revelatiei despre apropiata plecare a Domnului, a tradarii foarte apropiate a lui Iuda si a tagaduirii iminente a lui Petru. Atunci Il auzim pe Domnul rupand tacerea prin aceste miscatoare cuvinte : "Sa nu vi se tulbure inima". Acest mesaj de incurajare si de mangaiere ar fi trebuit sa fie un balsam pentru aceste inimi intristate. Dar, desi Domnul S-a adresat celor unsprezece, sa ne amintim, asa cum a spus cineva, ca "auditoriul este mult mai mare decat ar parea. Pe primul plan erau cei unsprezece ; in spatele lor, Biserica universala... Cei care erau prezenti au fost oameni ca si noi, dar ei au fost tipuri : scumpi in ei insisi pentru inima Domnului, dupa cum arata cuvintele Sale pline de tandrete ; pretiosi, de asemenea, in ochii Sai ca reprezentand pe toti cei care ar crede in El prin cuvantul lor".
     Acest minunat discurs aduce inainte de toate inviorare si mangaiere pentru inimile tulburate. El incepe prin aceasta incurajare dulce : "Sa nu vi tulbure inima". Si, pe masura ce Se apropie de final, auzim din nou aceste cuvinte : "Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante". Cu toate acestea, Domnul cu siguranta nu a avut in vedere grijile vietii de zi cu zi, oricat de linistitoare ar fi aceste tandre cuvinte. El S-a gandit la nelinistea care putea sa ia nastere in inimi prin plecarea Aceluia care a castigat afectiunile lor prin iubirea Lui infinita. Putin mai tarziu Domnul va spune : "Acum Ma duc... dar, pentru ca v-am spus aceste lucruri, intristarea v-a umplut inima". Era tulburarea inimilor care au fost atat de mult atrase la Hristos incat erau fericiti in prezenta Lui si intristati in absenta Sa. A fi lasat intr-o lume rea in care Hristos este absent este o incercare dureroasa pentru o inima care-L iubeste.
     Ca raspuns la aceasta tulburare speciala, Domnul vrea sa ne ridice mai presus de pacatul oamenilor si esecul sfintilor, in compania Persoanelor divine. Prin credinta, vrea sa ne uneasca cu El in noul loc unde El a mers ; vrea sa ne puna in relatie cu Tatal in cer si sub controlul Duhului Sfant pe pamant. Pentru ca inimile noastre sa fie mangaiate, suntem pusi in legatura cu fiecare din Persoanele divine : Fiul (14:1-3 ; Tatal (14:4-14) si Duhul Sfant (14:15-26).
     Pe parcursul acestor discutii, vom gasi indemnuri de a aduce rod si a da marturie intr-o lume in care nu ne putem astepta - suntem avertizati - decat la ura, persecutie si necaz. Totusi, inainte de a avea parte de opozitia lumii exterioare, suntem introdusi in comuniunea cu Persoanele divine, intr-o scena de intimitate. Comuniunea sfanta a casei ne pregateste pentru a face fata incercarilor din lumea exterioara.


     17.1     Relatia ucenicilor cu Hristos - 14:1-3


     Cap. 14:1

     Capitolul incepe prin aceste cuvinte tandre si miscatoare : "Sa nu vi se tulbure inima". Cine daca nu Domnul ar fi putut spune cuvinte de un asemenea har, intr-un moment atat de solemn ? Tocmai vestise tripla tagaduire a lui Petru si, chiar daca acest avertisment a fost precedat de afirmatia plina de har : "Mai tarziu Ma vei urma", el este urmat de aceste miscatoare cuvinte : "Sa nu vi se tulbure inima". Cu tradarea lui Iuda si cu tagaduirea lui Petru inaintea lor, ucenicii aveau destule motive sa fie tulburati. Cu toate acestea, Domnul a zis : "Sa nu vi se tulbure inima".
     In acest inceput al discursului, Domnul recurge la trei mijloace pentru a risipi tulburarea inimilor noastre. In primul rand, Se prezinta pe Sine Insusi inaintea noastra ca Obiect al credintei in glorie. "Voi credeti in Dumnezeu" - pe care nu L-ati vazut niciodata - si acum Domnul care avea sa dispara dinaintea ochilor lor pentru a intra in glorie putea spune : "credeti si in Mine". Astfel Hristos, ca Om in glorie, devine resursa si sustinerea inimii. Pe pamant totul poate esua, lumea ne poate ispiti, carnea ne tradeaza, dar Hristos in glorie ramane refugiul neclintit al credintei. Dupa cum a zis cineva : "Nu exista niciun loc sigur in afara de Hristos". Fie ca este vorba de cei mai buni prieteni crestini, de cei mai iubitori parinti, de imprejurari deosebit de favorabile, de o sanatate infloritoare sau de un viitor cel mai promitator - nimic din ce avem pe pamant nu va putea sa dea o siguranta durabila ; dar Hristos in glorie ramane Cel spre care credinta se poate indrepta si in care gaseste resursa sigura pentru ai Sai, in timpul noptii intunecate si lungi a absentei Sale.


     Cap. 14:2

     In al doilea rand, ca o a doua mangaiere pentru inimile noastre, Domnul ne dezvaluie casa cea noua. "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte. Daca nu ar fi fost asa, v-as fi spus; caci Ma duc sa v-a pregatesc un loc". Nu doar ca avem pe Hristos in glorie ca resursa sigura, dar avem casa Tatalui ca locuinta permanenta. Caci remarcam ca expresia "locuinte" inseamna, de fapt, o casa pe care nu o vom mai parasi niciodata odata ce am ajuns acolo : vom locui acolo. Pe pamant, nu avem o "cetate statornica". Suntem pelerini si straini aici. Locuinta noastra este in casa Tatalui, unde exista loc pentru toti cei care sunt ai lui Hristos - mari si mici. Daca nu ar fi fost asa, Domnul le-ar fi spus ucenicilor Sai. Nu i-ar mai fi adunat pe ucenicii Sai in jurul Sau pentru a-i scoate din aceasta lume, daca nu i-ar fi condus intr-o sfera de fericire care Ii era familiara : casa Tatalui Sau. In aceasta casa avea sa mearga Domnul. Pe cruce, El a pregatit pe ai Sai pentru acest loc ; prezenta Lui in glorie pregateste locul pentru ai Sai. Astfel, suntem ridicati deasupra slabiciunii si esecului oricarui lucru de pe pamant si stramutati dincolo de scenele trecatoare ale timpului, pentru a intra in duh intr-o lume mai buna, si a gasi acolo o locuinta pregatita in casa Tatalui.


     Cap. 14:3

     In al treilea rand, pentru mangaierea inimii noastre, Domnul pune inaintea noastra intoarcerea Sa pentru a ne lua la El in aceasta casa. La timpul potrivit, alte pasaje ne vor dezvalui ordinea evenimentelor in legatura cu venirea Lui, dar aici, pentru mangaierea noastra, ne este dat sa cunoastem bucuria suprema a venirii Sale. De fapt, venirea Lui va pune capat umblarii noastre prin pustie. Ea (venirea Lui, n.t.) va vindeca toate sparturile dintre copiii lui Dumnezeu ; ea va aduna impreuna pe sfintii divizati si imprastiati. Ea va pune capat durerilor, incercarilor si chinurile celor ai Sai. Ea ne va smulge dintr-o scena a intunericului si a mortii si ne va introduce intr-o locuinta a luminii, a vietii si a dragostei. Venirea Lui va face toate acestea si chiar mai mult, dar mai presus de toate, ea ne va introduce in compania lui Isus. Dupa cum El a putut spune : "Va voi lua la Mine Insumi, ca, acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi". Ce ar fi cerul fara Isus ? A fi intr-o scena unde "moartea nu va mai fi", si unde "nu va mai fi nici intristare, nici strigat" - unde totul este sfintenie si perfectiune - va fi desigur pretios, dar daca Isus nu este acolo, inima ar ramane nemultumita. Fericirea suprema pe care ne-o aduce venirea Lui, este ca vom fi impreuna cu El. El a fost cu noi in aceasta lume a intunericului si a mortii, si noi vom fi cu El in locuinta eterna a vietii - casa Tatalui.
     Prin aceste cuvinte, care reveleaza aspectul cel mai inalt al venirii Sale, Domnul ne dezvaluie dorintele tainice ale inimii Sale : a-i avea pe ai Sai impreuna cu El pentru bucuria si satisfactia propriei Sale inimi. El doreste compania noastra. In cer, El este Obiectul credintei noastre, pe pamant, noi suntem obiectele iubirii Sale. Daca comoara noastra este in cer, comoara Lui este pe pamant. Hristos Insusi a plecat, dar inima lui Hristos este aici jos si, asa cum pe drept a fost spus : "Daca inima Lui este aici, El Insusi nu este departe".
     Ce mangaiere  contin aceste versete introductive pentru inimile noastre tulburate ! Hristos in glorie, resursa noastra sigura ; o casa in glorie care ne asteapta si un Om in glorie care doreste prezenta noastra.
     Cat de binecuvantat este modul de instruire al Domnului, si cat de diferit de al oamenilor ! In capitolele urmatoare, El ne va lumina cu privire la calatoria noastra prin aceasta lume, avertizandu-ne de incercarile si persecutiile care vor urma, dar mai intai si inainte de toate, El ne dezvaluie scopul glorios al calatoriei. Astfel de teme atat de inalte noi le-am fi rezervat pentru sfarsitul discursului. El adopta o ordine diferita si mai buna. El nu vrea sa ne lase sa ne confruntam cu pelerinajul printr-o lume ostila inainte de a pune in fata inimilor noastre locuinta permanenta, impreuna cu El, in casa Tatalui. El ar dori sa luam in considerare calatoria in lumina casei spre care El ne conduce. "Trecerea prin vale este transformata - a zis cineva - din momentul in care am zarit dealurile de dincolo".
     De asemenea,pentru mangaierea noastra, aceste revelatii minunate ale lumii invizibile sunt plasate inaintea noastra in termeni simpli si familiari. Adevaruri atat de mari, incat ele pot clatina foarte bine pe cel mai inalt intelect, sunt expuse in termeni atat de simpli incat sunt la dispozitia unui copilas care crede in Isus.


     17.2     Relatia ucenicilor cu Tatal - 14:4 - 14

     Dupa ce a pus inaintea noastra sfarsitul calatoriei, Domnul poate acum sa ne conduca in privilegiile noastre in timp ce suntem pe drum. In versetele care urmeaza  suntem pusi in relatie cu Tatal. Desi nu am ajuns inca in casa Tatalui, avem privilegiul de a-L cunoaste pe Tatal - Cel caruia Ii apartine casa - inainte de a intra acolo. Si daca suntem adusi sa-L cunoastem acum pe Tatal, este ca sa putem avea acces la Tatal in timp ce trecem prin lume. Marele scop al acestei parti a discursului este de a-L "cunoaste" pe Tatal, a-L "vedea" si a "veni" la El ; venind astfel la Tatal, vom putea atunci, in increderea fericita de copil, sa-I prezentam cererile noastre in Numele lui Hristos.


     Cap. 14:5, 6

     Domnul introduce aceasta mare tema prin afirmatia : "Stiti unde Ma duc si stiti si calea". Toma, cu un gand foarte diferit in minte, nu a inteles semnificatia cuvintelor Domnului. Raspunzand la intrebarea sa : "Cum putem sti calea ?" Domnul ii arata clar ca El vorbea de Persoana la care Se duce si nu pur si simplu de un loc, cum gresit a presupus Toma. Hristos este calea care duce la aceasta Persoana - la Tatal. El este, de asemenea, Cel in care adevarul despre Tatal este prezentat. Mai mult decat atat, El este viata in care adevarul despre Tatal poate fi savurat. In final, nu este alta cale de a merge la Tatal, de aceea Domnul adauga : "Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine". Cuvinte de o semnificatie profunda si solemna intr-o zi cand oamenii au respins drepturile Fiului in timp ce vorbea despre Dumnezeu ca Tata. Cuvintele Domnului au anticipat cuvintele inspirate ale apostolului care, mai tarziu, va scrie : "Cine nu-L are pe Fiul nu-L are nici pe Tatal" (1 Ioan 2:23).


     Cap. 14:7

     Totusi, este la fel de adevarat, ca a-L cunoaste pe Fiul inseamna a-L cunoate pe Tatal. De aceea Domnul a putut sa spuna ucenicilor Sai : "daca M-ati fi cunoscut pe Mine, L-ati fi cunoscut si pe Tatal Meu ; si de acum Il cunoasteti si L-ati vazut".


     Cap. 14:8-11

     Filip, la fel ca Toma, nu se poate ridica mai presus de ceea ce este material. Toma si-a imaginat un loc material ; Filip se gandea la vederea fizica si prin urmare el zice : "Doamne, arata-ni-L pe Tatal si ne este de ajuns". In raspunsul Sau, Domnul arata clar ca El vorbea de viziunnea credintei. El pune o intrebare care cerceteaza inima : "De atata timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe ?" Apoi El spune : "Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal". A privi dincolo de forma exterioara si a-L vedea pe Fiul prin credinta, inseamna in realitate a-L vedea pe Tatal ; caci Fiul este revelatia perfecta a Tatalui.
     Lumea necredincioasa nu L-a vazut pe Fiul ; tot ceea ce ea a vazut, era cineva despre care se zicea ca este fiul lui Iosif - tamplarul. Doar credinta era in stare sa vada, in Acest om smerit, pe singurul Fiul care a venit sa-L faca cunoscut pe Tatal. Cel care era in sanul Tatalui, numai El putea sa manifeste inima Tatalui. Avraam a putut sa ne spuna ca Dumnezeu este Atotputernicul ; Moise ne-ar putea spune ca Dumnezeu este "EU SUNT" - etern si imuabil. Dar nici Avraam, nici Moise nu erau destul de mari pentru a ne revela inima Tatalui. Doar o Persoana divina este destul de mare pentru a ne revela o Persoana divina. Prin urmare, Domnul declara imediat egalitatea si identitatea perfecta a Tatalui si a Fiului ; El poate sa spuna : "Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine". Trecerea Fiului prin aceasta lume nu este pur si simplu o manifestare a Tatalui si a Fiului, ci mai degraba, a Tatalui in Fiul.
     Odata ce am vazut prin credinta gloria Fiului, este usor atunci de a-L vedea pe Tatal revelat in Fiul. In virtutea a ceea ce El este, atat ca egal cu Tatal si identic cu El, Domnul poate indata sa prezinte "cuvintele" si "lucrarile" Sale ca fiind revelatia Tatalui. Harul, dragostea, intelepciunea si puterea care straluceau in cuvintele si lucrarile Sale ne fac sa cunoastem inima Tatalui.


     Cap. 14:12-14

     Dar mai mult, daca Fiul L-a glorificat pe Tatal pe pamant, dezvaluind inima Lui prin cuvintele Sale, cu cat mai mult ar fi glorificat Tatal de catre Fiul atunci cand, luandu-Si locul Sau in inaltime, va face inca cunoscuta inima Tatalui prin lucrarile "mai mari" ale ucenicilor ; si in final, Il va glorifica pe Tatal raspunzand la cererile adresate Tatalui in Numele lui Hristos.
     La acest punct al discursului, Domnul inceteaza sa vorbeasca de efectele cuvintelor si lucrarilor Sale de care ucenicii se bucurasera in timp ce El era cu ei, si trece mai departe pentru a vorbi despre experientele noi si mai profunde ale puterii Sale dupa plecarea Sa la Tatal. Trecerea este marcata de cuvintele : "Adevarat, adevarat" - cuvinte care sunt folosite in general pentru a introduce un adevar nou. Domnul a revelat astfel ucenicilor Sai uimiti noul adevar decat dupa plecarea Sa, si anume ca cel care va crede in El va face lucrarile pe care Isus Insusi le-a facut si, lucru si mai surprinzator, va face lucrari mai mari.
     Domnul face ca aceasta manifestare mai mare a puterii sa depinda de faptul ca El merge la Tatal. Intorcandu-Se la Tatal, El mergea la sursa oricarei puteri si binecuvantari. Astfel, prin prezenta lui Hristos la Tatal, toate resursele cerului ar fi deschise fata de cel care, pe pamant, crede in El si se roaga in Numele Sau.
     Aceste versete de trecere ne duc cu gandul la istoria Bisericii de la inceput, atunci cand, in loc de cativa ucenici adunati sub slujirea lui Isus, mii de oameni erau adunati prin predicarea apostolilor ; "prin mainile apostolilor se faceau multe minuni si semne in popor" ; era suficienta umbra lui Petru pentru a vindeca pe cei bolnavi ; mortii erau vindecati si "Dumnezeu facea lucrari de putere neobisnuite prin mainile lui Pavel", astfel incat chiar stergare atinse de trupul sau vindecau pe cei peste care erau puse. 
     Aceasta mare putere era la dispozitia credintei care se exprima prin rugaciunea in Numele Sau. Pe buna dreptate s-a spus ca "cererile facute in numele altuia implica insusirea pentru sine insusi a titlurilor, meritelor si drepturilor sale de a fi ascultat". Prin chiar cuvintele Sale, Domnul incredinteaza aceste privilegii celor care sunt in relatie cu El prin credinta. A cere in Numele lui Hristos era ceva nou pentru ucenici si rezulta, ca totul din acest discurs, din plecarea Domnului ; intr-adevar, a cere in Numele Sau presupune absenta lui Hristos. Expresia "a cere in Numele Meu" este intalnita de cinci ori in aceste discutii.
     Astfel, cuvintele si lucrarile lui Isus pe pamant ne fac sa descoperim inima Tatalui ; si invatam sa-L cunoastem inca pe Tatal prin lucrarile "mai mari", facute de ucenici prin calauzirea Domnului dupa inaltarea Sa ; in final discernem dragostea Tatalui vazandu-L pe Domnul actionand pentru noi ca raspuns la cererile noastre adresate Tatalui in Numele lui Hristos.
     Intr-o lume care se indepartase de Dumnezeu, unde toti cautau propriile interese, era intotdeauna Unul impreuna cu Tatal in gandire, in scop si in afectiune, si El isi gasea placerea in voia Tatalui. O lume a pacatului a facut din El Omul durerilor, dar El a gasit o odihna neintrerupta si o bucurie permanenta in dragostea Tatalui. In aceeasi relatie binecuvantata cu Tatal ar vrea El sa ne aduca , ca si noi sa ne gasim placerea, odihna si bucuria noastra in dragostea Tatalui.
     Totul a fost revelat in Fiul. Dragostea inimii Tatalui, scopul gandirii Tatalui, harul mainii Tatalui, totul a fost manifestat in Hristos Fiul. De asemenea, totul a fost revela ca partea noastra actuala. Cand vom fi in cer, nu vom avea alta revelatie a Tatalui diferita de cea care o avem acum. Totul a fost revelat pe pamant. Singura diferenta va consta din faptul ca acum vedem printr-un geam intunecat, dar atunci fata in fata. Cu toate acestea, de ceea ce ne vom bucura deplin in cer a fost revelat deplin pe pamant. Asteptam ca gloria casei Tatalui sa fie dezvaluita inaintea ochilor nostri uimiti, dar dragostea inimii Tatalui a fost revelata, pentru bucuria inimilor noastre, pe pamant, desi, din nefericire ! slaba noastra credinta nu ofera poate  decat un raspuns slab la o astfel de revelatie.


     17.3     Relatia ucenicilor cu Duhul Sfant - 14:15-31


     Dupa ce a indreptat gandurile ucenicilor dincolo de prezent in viitorul apropiat, Domnul le dezvaluie al doilea mare eveniment care va marca zilele viitoare. Nu doar ca Domnul avea sa mearga la Tatal, dar Duhul Sfant urma sa vina de la Tatal.
     Astfel, Domnul ii pregateste pe ucenici pentru schimbarile importante care aveau sa se intample. Fiul Se va intoarce la Tatal pentru a-Si ocupa locul ca Om in glorie ; Duhul Sfant va veni sa-Si faca locuinta Lui in credinciosi, ca Persoana divina pe pamant. Aceste doua evenimente minunate trebuiau sa inaugureze crestinismul si inceputul Bisericii ; ele trebuie sa sustina Biserica in timpul pelerinajului ei in aceasta lume, s-o fereasca de raul care domneste in lume, s-o pastreze ca martor pentru Hristos si, in final, sa prezinte Biserica lui Hristos in glorie.
     Aici insa, Domnul nu dezvaluie marea doctrina a Bisericii si alcatuirea ei, nici, de fapt, marturia pe care Biserica ar trebui s-o dea prin Duhul. Timpul pentru astfel de revelatii nu venise inca. Domnul are mai degraba inaintea Lui experientele spirituale profunde de care vor avea parte credinciosii dupa venirea Duhului. Acest lucru era potrivit pentru un astfel de moment. Gandul de a-L pierde pe Cel care le era atat de drag - de a Carui prezenta se bucurasera - a umplut de tristete inimile ucenicilor. Domnul le-a vorbit despre venirea unui alt Mangaietor, despre Cineva care nu doar risipea acest sentiment de singuratate, dar care va conduce inimile lor intr-o cunoastere mai profunda a Invatatorului lor si mult mai intima decat atunci cand era printre ei pe pamant. Acestea sunt experiente tainice, gustate prin Duhul, care vor pregati pe ucenici sa fie martori pentru Hristos prin puterea Duhului. Nu putem spune deseori ca marea slabiciune a marturiei noastre pentru Hristos provine din faptul ca ne bucuram atat de putin de aceasta intimitate personala cu Hristos in care numai Duhul poate conduce ? Cautam sa ne angajam in slujire fara sa traim in locul tainic al comuniunii cu Tatal si cu Fiul prin Duhul. Revelatia acestor tainice experiente da o valoare deosebita acestei parti din ultimul discurs (al Domnului, n.t.). Este vorba de o scena intima ; credinciosul este adus aici in compania Persoanelor divine, pentru ca la timpul potrivit, sa poata da marturie despre Hristos intr-o lume pe care Hristos a parasit-o.


     Cap. 14:15

     Maniera in care Domnul introduce marea tema a venirii Duhului Sfant este izbitoare. El zice : "Daca Ma iubiti, tineti poruncile Mele". Pe parcursul Evangheliei dupa Ioan am auzit de mai multe ori de dragostea Domnului pentru ucenici ; acum, pentru prima oara, este vorba despre dragostea ucenicilor pentru Domnul. Darul Duhului este legat de un grup de oameni care-L iubesc si asculta de Domnul. Pentru un astfel de grup Ii face placere Domnului sa ceara Tatalui sa trimita pe Mangaietorul. Mai mult, aceste cuvinte nu arata ele ca numai acela a carui viata este marcata de dragoste si ascultare fata de Domnul poate cunoaste experientele gustate prin puterea Duhului ?
     In verestele de mai inainte Domnul a vorbit de credinta si rugaciune (14:12-14) ; acum, El mentioneaza dragostea si ascultarea. Astfel, El vrea sa ne faca sa intelegem ca experientele spirituale profunde in care Mangaietorul conduce sunt partea sfintilor caracterizati prin credinta care Il crede pe Domnul, dependenta care se roaga in Numele Sau, dragostea care se alipeste de Domnul si ascultarea care ii face placere sa tina poruncile Lui. Acestea sunt marile trasaturi morale care pregatesc sufletul sa profite de prezenta Duhului. Nu este suficient sa avem Duhul locuind in noi ; ci trebuie sa fie in inima si in viata o stare care se potriveste Duhului.             
aze