Dumnezeu aratat in carne

     H. Smith

          “Astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor care este Hristos Domnul. Si acesta va este semnul: veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle”  Luca 2:11,12.

          Exista vreun lucru care ar putea sa depaseasca intruparea (Dumnezeu luand natura umana)? Cel care “locuind intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut” (1 Tim.6:16), “S-a aratat in carne... a fost vazut de ingeri”(3:16). Ucenicii Sai, cu inima plina de adorare, au putut sa zica: “Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am contemplat si ce au pipait mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii... va vestim si voua”(1 Ioan 1:1,3).

         Mai mult, maniera in care a avut loc aceasta intrupare este de asemenea minunata ca si faptul in sine. Citim intr-adevar: “Veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle” – raspuns divin la strigatul inaltat dintr-o inima umana: “Ah, daca ai despica cerurile, daca ai cobori... !(Isaia 64:1). Dumnezeu, intr-adevar, a coborat, dar nu in maniera in care dorea profetul – ca un foc care “aprinde vreascurile”, un foc care “face ca sa clocoteasca apa”, pentru ca natiunile sa tremure inaintea Lui (v.2). Dumnezeu a raspuns la acest strigat, dar in felul Sau propriu si potrivit cu propria Sa inima, de o maniera care, intr-adevar, calmeaza temerile noastre si captiveaza inima atinsa de acest har si aceasta dragoste divina.

       Dumnezeu S-a apropiat de noi, de cea mai adanca slabiciune si saracie in care ne aflam. Nu Si-a indreptat atentia spre Roma, orasul imperial; a lasat de-o parte Ierusalimul, cetatea regala, si a ales Betleemul, chiar daca era “cel mai mic dintre miile lui Iuda” (Mica 5:2). Si, de asemenea, nu a coborat intr-un umil han dintr-un sat, ci Si-a gasit adapost intr-un staul din Betleem. Si acolo, Acela “ale carui origini sunt din vechime, din zilele eternitatii” (Mica 5:2), a fost adus in lume si culcat intr-o iesle. Sanul fecioarei, ieslea din Betleem, casa din Nazaret, asa au fost etepele acestei istorii minunate – Dumnezeu aratat in carne.

                    Dumnezeu locuind cu oamenii

       “Si cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi (si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal), plin de har si de adevar” Ioan 1:14

          Am putea sa intrebam care a fost marele scop al intruparii (Dumnezeu luand natura umana). Scriptura, care prezinta intruparea de o maniera atat de clara, ne vorbeste de acest scop cu atata claritate. “Cuvantul S-a facut carne”; dupa declararea acestui mare fapt, evanghelistul continua spunandu-ne ca Cel care S-a facut carne “a locuit printre noi”. Avem cu certitudine aici o indicatie evidenta a dublului scop al intruparii: Dumnezeu locuind printre oameni, si Dumnezeu cunoscut de oameni.

          Daca prima etapa pentru implinirea acestui plan binecuvantat s-a realizat in aceasta zi mareata cand Cuvantul S-a facut carne, ultima parte se va realiza in acea zi glorioasa cand, in cerurile si pamantul cel nou, locuinta lui Dumnezeu va fi “cu oamenii si El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Sau, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei, Dumnezeul lor” (Apoc.21:3). Stim bine ca intre inceputul si sfarsitul acestei mari perioade de timp, trebuie in mod necesar asezata crucea, si lucrarea infinita de ispasire. Omul este cazut; el este vinovat, si daca Dumnezeu vrea sa locuiasca cu ei, trebuie ca aceasta sa aiba loc cu oameni facuti potriviti, prin lucrarea propriului Sau Fiu, de a intra in prezenta Sa – printr-o lucrare care glorifica pe Dumnezeu si indeparteaza pacatul din lume. Intruparea implica crucea si conduce la glorie. Si, cand in final aceasta glorie va fi atinsa, Dumnezeu va locui cu o satisfactie divina in mijlocul unui popor facut deplin fericit prin cunoasterea Dumnezeului sau.

                                          ------------------------------------------------

               Dumnezeu totul in toti, nadejde binecuvantata!

               Pace deplina in sfanta cetate!

               Vei umple pe ai Tai de prezenta Ta,

               In ziua eternitatii.

               Adorand deja pe acest pamant

               Mielul biruitor pentru totdeauna glorios,

               Te vom lauda Dumnezeul nostru, Tatal nostru,

               Pentru darul Tau minunat.

                                                                                      P. Diedrichs

                                                          - // -

              Le Seigneur est proche  -  Domnul este aproape

                      ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                 - VIII -
 

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby

              A opta seara : Romani 11:21 - Promisiunea binecuvantarilor pamantesti facute lui Israel

          Avem in Rom.11:1 aceasta intrebare pusa de apostol cu privire la Israel: "A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?". Pana la capitolul 8 prezinta istoria omului pacatos, a tuturor, fie iudei fie natiuni; el a expus Evanghelia harului lui Dumnezeu, impacarea omului, fara nicio diferenta intre iudei si natiuni, prin moartea si invierea lui Isus Hristos. Dupa ce a stabilit aceasta doctrina, aratand ca ea nu desfiinteaza promisiunile facute lui Israel, el incepe, la capitolul 9, istoria economiilor (dispensatii); el face cunoscut maniera in care a lucrat Dumnezeu fata de iudei si fata de natiuni, si, in capitolul 11, trateaza intrebarea: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?

          Am vazut, cercetand istoria celor patru fiare si de asemenea cea a Bisericii, ca iudeii au fost pusi deoparte, si ca Evanghelia a venit in aceasta lume pentru a mantui pe pacatosi, fie iudei fie natiuni, pentru a descoperi taina ascunsa despre un popor ceresc, si pentru a face cunoscut stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti intelepciunea lui Dumnezeu nespus de felurita (Efes.3:10). Un iudeu care se converteste acum, intra in economia harului; dar vine indata intrebarea de mai sus: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?

          Aici nu este vorba de poporul Sau spiritual: intrebarea este despre poporul dupa carne, de ai Sai, despre iudei. Apostolul zice, in versetul 28 : "Ei sunt vrajmasi, din cauza voastra" in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti in ce priveste alegerea, "datorita parintilor". In acest capitol 11, nu este deci vorba de Evanghelie, de chemarea iudeilor la harul prin Evanghelie, desi au existat si din acest popor o alegere pentru Evanghelie; este vorba despre iudei ca popor al lui Dumnezeu in exterior, iudei dupa carne, care sunt vrajmasi in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti datorita parintilor in ce priveste o alegere nationala. 

          Oare l-a lepadat Dumnezeu, pe acest popor vrajmas in ce priveste Evanghelia? Raspunsul apostolului este: "Nicidecum!".

          Noi crestinii, ne laudam de acest principiu, ca "darurile de har si chemarea lui Dumnezeu sunt fara parere de rau"(v. 29); foarte bine, este un principiu scripturistic; dar la cine il aplica el? Acesta nu este pentru noi, ci pentru iudei. Intotdeauna este foarte important de a lua un pasaj din Cuvantul lui Dumnezeu in contextul sau, si nu a-l smulge de pe terenul unde l-a plantat Dumnezeu.

          In timpul economiei actuale, Dumnezeu cheama un popor ceresc; El pune deoparte, in consecinta, poporul Sau pamantesc, pe iudei. Natiunea iudaica nu trebuie sa intre in Biserica; dimpotriva, "lui Israel i s-a facut o orbire (sau "impietrire") in parte, pana va intra plinatatea natiunilor"; pana cand toti copiii lui Dumnezeu, care alcatuiesc Biserica din aceasta economie, vor fi chemati.

          Dar Israel va fi salvat ca natiune. Eliberatorul va veni din Sion; El nu a lepadat pe poporul Sau. Ei sunt vrajmasi in raport cu Evanghelia, si vor fi asa pana cand va intra plinatatea natiunilor; dar Eliberatorul va veni. Iata rezumatul planului divin referitor la Israel.

          Din momentul in care am putea spune despre economia natiunilor ca nu mai staruie in bunatatea lui Dumnezeu, vom putea spune ca mai devreme sau mai tarziu ea va fi taiata: bunatate "peste tine, daca vei starui in bunatate; altfel, si tu vei fi taiat" (v. 22).

          Radacina maslinului nu este nicidecum Israel sub lege; nici pe departe, acesta este Avraam, caruia i-a fost adresata chemarea lui Dumnezeu. A fost chemarea unui singur om, despartit, ales, depozitarul promisiunilor; alegerea a fost pentru Avraam si pentru familia lui dupa carne. Israel a servit de exemplu, ca depozitar al promisiunilor si de manifestarea alegeii lui Dumnezeu; acum, acesta (exemplul) este Biserica.

          Pentru a va face sa intelegeti aceasta radacina a promisiunilor, care este Avraam, voi spune cateva lucruri despre urmarea economiile precedente.

          Mai intai, dupa caderea omului, il vedem lasat la dispozitia proprie vointei. Desi nu fara marturie, neavand lege, nici guvernare, si urmarea a fost raul adus la cel mai inalt nivel, astfel ca lumea era plina de violenta si de stricaciune; atunci Dumnezeu l-a curatit prin potop.

          Apoi vine Noe. Are loc o schimbare; aceasta schimbare pune in mana omului dreptul de viata si de moarte, dreptul de se razbuna: "Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om". La aceasta se adauga o binecuvantare a pamantului mai mare sau mai mica: "Acesta, zice Lameh vorbind de Noe,  ne va mangiia pentru osteneala si truda mainilor noastre, care vin din acest pamant, pe care l-a blestemat Domnul"; si Dumnezeu a facut un legamant cu Noe si cu creatia, legamant prin care Dumnezu a dat marturie prin curcubeu: "Domnul a mirosit un miros placut; si...a zis...: Nu voi mai blestema pamantul" (Gen.8:21; 9:6,12 si 13). Acesta este legamantul pe care L-a dat pamantului in urma jertfei lui Noe, imagine a jertfei lui Hristos.

          Voi spune, in treacat, ca Noe a falimentat fata de acest legamant, asa cum omul a facut intotdeauna. In loc sa culega binecuvantarile pamantului, el a inceput sa cultive o vie, si s-a imbatat. Prin greseala sa, principiul guvernarii si-a pierdut de asemenea taria in primele sale elemente, si Noe, care a avut fraiele acestei guvernari, devine un obiect luat in deradere pentru unul din fiii sai.

          Vedem, in toate economiile, caderea imediata a omului; dar tot ceea ce s-a pierdut prin nebunia umana, din toate economiile, se va regasi la sfarsit in Hristos: binecuvantarea pamantului, prosperitatea iudeilor, guvernarea Fiului lui David, stapanirea Marelui Imparat peste natiuni, gloria Bisericii. Tot ceea ce a aparut si a fost stricat de mainile primului Adam, va reinflori in cele ale Celui de-al doilea Adam, Mirele Bisericii, Imparatul iudeilor si al intregului pamant.

          O alta cadere, chiar mult mai grozava, a avut loc dupa aceea, care s-a intamplat cu Noe. Dumnezeu a facut sa izbucneasca judecatile Sale prin potop, si providenta a fost astfel revelata. Dar, ce a facut Satan? Satan, atat timp cat nu este legat, acapareaza intotdeauna starea de lucruri de pe pamant. Deci, indata ce Dumnezeu S-a manifestat in aceste judecati providentiale, Satan, de asemenea, s-a infatisat ca dumnezeu, facandu-se dumnezeu. Nu este spus ca lucrurile pe care le jertfesc natiunile, le jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu? Satan s-a facut deci, dumnezeul acestui pamant. "Parintii vostri...locuiau in vechime de cealalta parte a Raului (Eufrat), si slujeau altor dumnezei", zice Domnul israelitilor (Iosua 24:2). Este prima data cand vedem ca Dumnezeu semnaleaza existenta idolatriei. Din momentul in care ea si-a facut aparitia, Dumnezeu il cheama pe Avraam; si iata, pentru prima data, chemarea lui Dumnezeu la o despartire exterioara fata de ordinea de lucruri de pe pamant, deoarece Satan se prezinta ca guvernatorul ceresc a lumii, si trebuie ca Dumnezeu sa aiba un popor despartit de celelalte popoare, unde adevarul sa poata fi pastrat; si toate caile lui Dumnezeu fata de oameni se invart in jurul acestui fapt, ca aici pe pamant Domnul l-a chemat pe Avraam si samanta sa pentru a fi depozitarii acestui mare adevar: Ca nu exista decat un singur Dumnezeu. In consecinta, tot ceea ce Dumnezeu face pe pamant, se raporteaza, in intregime si direct, la iudei ca centrul planurilor Sale pamantesti si al guvernarii Sale. Este ceea ce veti recunoaste citind Deutoronom 32:8.

          Veti vedea aceste doua principii infatisate foarte clar in Cuvant: pe de-o parte, promisiunile facute lui Avraam fara nicio conditie; iar pe de alta, Israel primindu-le in mod conditionat, pierzandu-le pe toate. Dar asa cum Avraam a primit promisiunile neconditionat. si Dumnezeu nu poate nicidecum sa uite, tot asa Israel le-a pierdut atunci cand s-a angajat sa le primeasca conditionat (Ex.19:8). Acesta este un principiu important; caci daca Dumnezeu nu Si-ar tine promisiunile Sale fata de Avraam, de asemenea, ar putea sa nu le tina nici fata de noi.

          La Sinai, Israel a primit promisiunile in mod conditionat, si le-a pierdut: dar aceasta nu a micsorat cu nimic valabilitatea si taria promisiunilor facute lui Avraam, cu patru sute de ani mai inainte. Nu vorbesc acum de aceasta promisiune spirituala: "Toate natiunile vor fi binecuvantate in tine", promisiune care si-a gasit implinirea partiala prin Evanghelie in timpul economiei actuale; dar vreau sa va arat ca exista promisiuni facute lui Israel, care se intemeiaza pe aceeasi credinciosie a lui Dumnezeu.

          Vom incepe citatele noastre despre acest subiect prin promisiunea facuta in Geneza 12. Este chemarea lui Avraam, care se afla atunci in mijlocul familiei sale idolatre. Aceasta este o promisiune foarte generala, dar care cuprinde binecuvantari pamantesti, precum si cele care sunt pur spirituale. Cele doua feluri de promisiuni se gasesc in acelasi verset, si de asemenea in mod neconditionat. Partea spirituala a promisiunii se gaseste repetata inca odata, o singura data, in capitolul 22; in timp ce promisiunile pamantesti sunt repetate de mai multe ori. In capitolul 15, avem promisiunea tarii, promisiune bazata pe un legamant facut cu Avraam, de asemenea neconditionat; este un dar absolut al tarii. Gasim, de asemenea, promisiunea unei seminte numeroase (v. 5 si 18), si granitele exacte ale tarii promise (v.18 si urmatoarele). In capitolul 17, versetul 7 si 8, promisiunea tarii este reinoita. Aceste promisiuni ii sunt confirmate lui Isaac (26:3, 4), si lui Iacov (35:10-12). Iata "promisiunile facute parintilor", si Israel iubit datorita parintilor, facute lui Avraam neconditionat, promisiuni pamantesti ca si promisiuni spirituale. Daca am zis ca promisiunile spirituale sunt neconditionate, si promisiunile pamantesti sunt, de asemenea, neconditionate. Exista siguranta in promisiunea facuta lui Avraam: "Iti voi da aceasta tara", ca si in cele facute noua, natiunilor.

          Nu am citat lupta lui Iacov (Gen.32). Se crede ca ea era dovada unei credinte deosebite in acest om: este adevarat; dar in acelasi timp este o credinta care, exersata dupa o purtare condamnabila, a fost insotita de o umilinta evidenta: Dumnezeu este Cel care a luptat impotriva lui; dar Dumnezeu a sustinut credinta sa.

          Astfel Dumnezeu devine "Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov", mostenitori ai promisiunilor, si pelerini pe pamant.

           Vom vedea ca Dumnezeu se prevaleaza de acest Nume, ca sa zicem asa, pe pamant, si ca credinciosii din Israel il pot folosi ca motiv al increderii lor. "Si Dumnezeu a mai zis lui Moise: Asa vei zice fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul parintilor vostri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru totdeauna si aceasta este amintirea Mea in toate generatiile" (Ex.3:15).

          Dar, pe de alta parte, Israel a intrat in relatie cu Dumnezeu dupa un principiu care este opus cu totul acestuia, principiul propriei dreptati, principiul legii, in virtutea caruia, recunoscand ca trebuie sa ascultam de Dumnezeu, ne angajam sa ascultam prin propriile noastre forte. Caci istoria poporului Israel este, in mare si chiar in detaliile imprejurarilor sale, istoria inimilor noastre. Exod 19 ne arata schimbarea imensa care are loc in starea lui Israel. Pana aici, promisiunile care ii erau facute erau neconditionat. Daca parcurgeti capitolele din Exod, de la 15 pana la 19, veti vedea ca Dumnezeu le-a dat toate lucrurile in mod gratuit, chiar in pofida murmurelor lor : mana, apa de baut, sabatul, si ca i-a sprijinit in lupta lor impotriva lui Amalec la Refidim. Toate acestea, El le aminteste. "Ati vazut, le zice El, cum v-am purtat pe aripi de vultur, si v-am adus la Mine. Si acum, daca...".

          Iata acum, introdus in relatiile lui Dumnezeu cu Israel, acest cuvant mic daca: "Si acum, daca veti asculta de glasul Meu cu adevarat si veti pazi legamantul Meu, veti fi comoara Mea deosebita (sau "veti fi ai Mei) dintre toate popoarele, pentru ca tot pamantul este al Meu. Si Imi veti fi o imparatie de preoti si o natiune sfanta".

          Ori, daca exista vreo conditie, s-a zis cu noi, deoarece, din prima zi din care ne-am afla in acest legamant conditionat, nu l-am pazi : iata nebunia lui Israel. In zadar a trimis Dumnezeu legea, care este buna, sfanta si dreapta; pentru un pacatos, legea inseamna moarte, fiindca el este pacatos; si, din momentul in care Dumnezeu ne-a dat legea si promisiunile conditionate de ascultarea legii, El ni le-a dat nu pentru ca am putea asculta, ci pentru a ne face sa intelegem mai clar ca noi suntem pierduti, pentru ca am incalcat aceasta conditie.

          Israelitii ar fi trebuit sa spuna: Este adevarat, trebuie sa ascultam de Tine; dar am cazut de atatea ori, incat nu mai indraznim sa acceptam promisiunile sub o astfel de conditie (adica neconditionat). In loc de aceasta, ce zic ei? "Tot ce a zis Domnul vom face"; ei s-au angajat sa implineasca tot ce a zis Domnul; acest popor a luat promisiunile cu conditia de a asculta in tocmai. Care este consecinta unui astfel de curaj? Este facerea vitelului de aur inainte ca Moise sa coboare de pe munte. Atunci cand noi, pacatosii, ne luam angajamentul de a asculta in tocmai de Dumnezeu (desi ascultarea este intotdeauna o responsabilitate), si sub amenintarea, daca nu ascultam, de a pierde binecuvantarea, in aceasta situatie vom falimenta intotdeauna. Trebuie ca sa zicem: "Suntem pierduti"; caci harul presupune ruina noastra. Aceasta este totala instabilitate a omului asezat sub o conditie, pe care apostolul vrea sa o demonstreze (Gal.3:17,20), atunci cand zice: "Iar Mijlocitorul nu este al unuia singur"; adica, din moment ce exista un mijlocitor, atunci exista doua parti. "Dar" nu sunt doi Dumnezei, "Dumnezeu este Unul singur", si care este cealalta parte? Acesta este omul.

          Ei bine, nu este nimic stabil in om; de aceea a cedat sub greutatea angajamentelor sale, si aceasta este ceea ce se intampla totdeauna. Dar legea nu poate sa anuleze promisiunile facute lui Avraam; legea, care a venit 430 de ani mai tarziu, nu poate desfiinta promisiunea, si promisiunea a fost facuta lui Avraam, nu doar pentru binecuvantarea natiunilor, ci de asemenea pentru a asigura tara si binecuvantarile pamantesti lui Israel. 

          Argumentul apostolului, referitor la promisiunile spirituale, se aplica in aceeasi masura si promisiunilor pamantesti fata de Israel. Vedem ca Israel nu a putut sa se bucure sub lege. Intr-adevar, totul fiind pierdut atunci cand au facut vitelul de aur. Totusi, legamantul din Sinai a fost intemeiat pe principiul ascultarii (Ex.24:7). "Si a luat cartea legamantului si a citit in auzul poporului. Si ei au zis: Tot ce a zis Domnul vom face si vom fi ascultatori! Si Moise a luat sange...". Legamantul este intarit prin sange pe acest principiu: Vom face tot ce a zis Domnul. Stiti ca poporul a facut vitelul de aur, si ca Moise a sfaramat tablele legii.

          Acum, daca veti citi Exod 32, veti vedea ca promisiunile facute inainte de darea legii isi au resursa in credinta. Este ceea ce sustine poporul prin mijlocirea lui Moise, chiar si in caderea lor, si veti vedea cum, printr-un mijlocitor, Dumnezeu se intoarce la om dupa caderea sa (v. 9-14) : "Am vazut pe acest popor si, iata, este un popor cu grumazul intepenit. Si acum lasa-Ma ca mania Mea sa se aprinda impotriva lor si sa-i nimicesc; si voi face din tine o mare natiune". Si Moise L-a rugat pe Domnul..."Intoarce-Te de la aprinderea maniei Tale si intoarce-te de la acest rau impotriva poporului Tau! Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insuti si le-ai zis: "Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor si voi da semintei voastre toata tara aceasta despre care am vorbit si o vor mosteni pentru totdeauna". Si Domnul S-a intors de la raul pe care spusese ca-l va face poporului Sau".

          Iata deci, dupa caderea lui Israel, Moise cerandu-I lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, sa-Si aminteasca de promisiunile facute lui Avraam, si Dumnezeu sa Se intoarca de la raul pe care vrea sa-l faca poporului Sau.

          Sa trecem la Levitic 26. Acest capitol este o amenintare referitoare la toate pedepsele care urmau sa vina asupra necredinciosului Israel. Dar, in versetul 42 citim: "Imi voi aminti de legamantul Meu cu Iacov (legamant din Exod 6, nu legea) si de legamantul Meu cu Isaac; si Imi voi aminti de legamantul Meu cu Avraam si Imi voi aminti de tara". Iata cum Dumnezeu revine la promisiunile neconditionate facute cu mult timp inainte de lege. Veti vedea ca aceasta este aplicabila la timpurile de la urma.

          Exista alte doua legaminte facute cu Israel in timpul calatoriei sale prin pustie. Am vazut ca, legamantul sub lege a fost incalcat, mijlocirea lui Moise facand loc unui alt legamant, ale carei baze le avem in Exod 33:14 si 19. La capitolul 34:27, Domnul zice: "Scrie-ti aceste cuvinte! Pentru ca dupa cuprinsul acestor cuvinte am facut legamant cu tine si cu Israel".

          Remarcati aici cu tine, caci exista o schimbare foarte importanta in limbajul lui Dumnezeu. In Egipt Dumnezeu a zis mereu: "poporul Meu, poporul Meu". Din momentul in care ei au facut vitelul de aur, El nu mai zice asa; El ia cuvantul asa cum au zis ei: "poporul tau". "Poporul tau, pe care l-ai scos...din Egipt"; caci Israel a zis: "Moise acesta, omul care ne-a scos din tara Egiptului" (Exod 32:1). Dumnezeu le vorbeste dupa propriul lor limbaj. Si ce se intampla atunci? Moise mijloceste, si nu permite in niciun fel lui Dumnezeu sa zica: "poporul tau"; Moise Ii zice: "poporul Tau"; el insista mereu asupra acestei expresii: "poporul Tau".

          Acum are loc un legamant facut cu Moise ca mijlocitor. Iata principiul suveranitatii harului, principiu care este introdus atunci cand totul era pierdut, conditia legii fiind incalcata. Daca Dumnezeu nu era suveran, care ar fi fost consecinta acestei incalcari? Nimicirea intregului popor. Adica, desi suveranitatea lui Dumnezeu este eterna, ea se dezvaluie atunci cand devine singura resursa a unui popor pierdut datorita cailor sale; si aceasta are loc printr-un mijlocitor.

          Veti gasi inca un legamant in Deutoronom 29:1: "Acestea sunt cuvintele legamantului pe care a poruncit Domnul lui Moise sa-l incheie cu fiii lui Israel in tara Moabului, in afara de legamantul pe care-l facuse cu ei la Horeb". Iata subiectul acestui al treilea legamant cu israelitii : Dumnezeu Se ocupa de ei, astfel ca, prin el (legamant), fiind ascultatori, ei puteau continua sa se bucure de teritoriu.

          Ei nu au pazit acest legamant nou; drept consecinta, au fost alungati din tara lor. Aceasta era perioada acestui al treilea legamant cand Israel a fost introdus in tara, si, prin pazirea acestui legamant, ar fi putut sa o pastreze (vedeti 29:9, 12, 13: vedeti, de asemenea, pentru aceasta chemare la promisiuni neconditionate, Deut.9:5,27 si 10:15). In Mica 7:19,20, vedem aceleasi promisiuni facute lui Avraam, ca sursa sperantei profetice. In Luca, vedem ca israelitul credincios Simeon, reaminteste cum subiectul increderii lui Israel, care, prin aceste promisiuni, se odihneste pe credinciosia lui Dumnezeu.

          Pana aici, am vazut principiul in virtutea caruia Israel a intrat in tara Canaan. Dar am vazut, de asemenea, ca inainte de lege, Dumnezeu i-a promis tara, ca o posesiune vesnica, prin legaminte si promisiuni neconditionate; si prin aceste promisiuni, prin mijlocirea lui Moise, Israel este crutat, si pentru ca in final sa se bucure de tara promisa prin al treilea legamant, facut in campiile Moabului.

          Dupa caderea israelitilor in aceasta tara promisa, ramane sa aplicam la restabilirea lor viitoare toate promisiunile facute lui Avraam. Dupa ce acest popor a falimentat in orice fel fata de Dumnezeu, profetii care ne arata ca Dumnezeu i-a promis ca il va restabili in tara sa, prin Isus Hristos Imparatul sau, restabilire care este implinirea in intregime a tuturor promisiunilor pamantesti.

          Sa ne amintim, scumpi prieteni, ca, in caile lui Dumnezeu pe care le cercetam, gasim descoperirea caracterului Domnului (sau "Cel Etern"); si ca, desi aceste lucruri au venit peste Israel, ele au venit din partea lui Dumnezeu; si, in consecinta, ele sunt manifestarea caracterului lui Dumnezeu fata de Israel pentru noi. Israel este teatrul asupra caruia Dumnezeu desfasoara intregul Sau caracter in guvernarea lumii; Israel nu avea de-a face doar cu Numele Domnului: el avea de-a face cu gloria lui Dumnezeu si onoarea desavarsirilor Sale. Daca Dumnezeu ar putea esua in darurile Sale fata de Israel, El ar putea sa esueze si in darurile Sale fata de noi.

          Vom continua istoria starii acestui popor in strangerea urmatoare.  

       

                        ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                           SI PROFETIILE CARE STABILESC
                                ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                            INTOARCEREA PERSONALA A
                                     MANTUITORULUI

                                                  - VII -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


                A saptea seara : Psalmul 82 - Judecata natiunilor care vor deveni mostenirea lui Hristos si a Bisericii

          Ultimul verset din acest psalm contine subiectul de care ne vom ocupa in aceasta seara: "Ridica-Te, Dumnezeule, judeca pamantul; pentru ca Tu vei mosteni toate natiunile". Dumnezeu este cel care trebuie sa judece pamantul, si, in urma acestei judecati, are parte de toate natiunile.

          Am vorbit de Hristos, mostenitor a toate impreuna cu Biserica, impreuna-mostenitoare cu El, apoi de venirea lui Hristos, sau de momentul cand va lua mostenirea Sa, si de invierea Bisericii, sau de momentul cand Biserica inviata va lua parte impreuna cu El la aceasta mostenire. Sufletele sfintilor adormiti, fericite impreuna cu El, asteapta si ele de asemenea invierea trupurilor lor, pentru a se bucura de plinatatea binecuvantarilor si a gloriei; de aceea un crestin poate sa doreasca moartea, deoarece prin aceasta este eliberat de orice suferinta si chin; dar el asteapta invierea pentru a intra in gloria sa. Am vorbit despre inaintarea raului, si aceasta dovedeste ca, departe ca lumea sa fie convertita prin vestirea Evangheliei, neghina trebuie sa creasca si sa se coaca pana la seceris. Si, in seara trecuta, am vazut cum raul atinge cea mai inalta expresie a sa in fiara care merge la pieire, in apostazia puterii civile a celei de-a patra monarhii, si in profetul mincinos care exercita puterea sa inaintea ei, si care este nimicit impreuna cu ea.

          Am vazut ca exista doua fiare, si ca a doua se transforma in profetul mincinos (comp. Apoc.13 cu sfarsitul cap.19).

          Acum scena se intinde putin, si vom vedea nu doar a patra fiara distrusa, ci toate natiunile judecatate. Toate rasele de oameni existente pe pamant, care s-au format ca urmare a raspandirii fiilor lui Noe, se vor afla adunate la sfarsit si judecate de Dumnezeu; tot ce este trufas, mandru, va fi smerit prin puterea si gloria Sa, astfel incat Dumnezeu, intr-o deplina binecuvantare, Se va bucura de Imparatie, si ca El mosteneste toate natiunile.

          Am tratat, in ultima noastra strangere, partea cea mai dificila, punctul in care cele doua economii (dispensatii) se intalnesc, si unde raul provocat de apostazia economiei actuale necesita interventia lui Dumnezeu si, in consecinta, judecata care va incheia aceasta economie. Am vorbit de apostazia lui Antihrist in mod deosebit, deoarece este de fapt sfarsitul aceleiasi apostazii. Dar, dupa ce evenimentul va avea loc, va fi de asemenea judecata tuturor natiunilor. Dumnezeu nu judeca doar razvratirea de la sfarsit a lui Antihrist sau a fiarei; ci, facand sa izbucneasca puterea Sa, timpul maniei Sale fiind venit, El va judeca toate natiunile.

          Aceasta este ce am citit in Apoc.11:15-18 : "Si al saptelea inger a sunat din trambita; si au fost glasuri puternice in cer, spunand: Imparatia lumii a ajuns a Domnului nostru si a Hristosului Sau si El va imparati in vecii vecilor. Si cei douazeci si patru de batrani, care stau inaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s-au prosternat si s-au inchinat lui Dumnezeu, spunand: Iti multumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care esti si care erai, ca ai luat puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti. Si natiunile s-au maniat; si a venit mania Ta si timpul sa fie judecati cei morti si sa dai rasplata robilor Tai, profetii, si sfintilor si celor care se tem de Numele Tau, celor mici si celor mari, si sa-i distrugi pe cei care distrug pamantul!".

          Vom urmari pasajele care trateaza acelasi subiect.

          Am vazut ca Domnul Isus, Mesia, adevaratul Imparat al intregului pamant, S-a infatisat celei de-a patra fiare si iudeilor, adica imperiului roman si iudeilor; natiunilor, in persoana lui Pontiu Pilat, si iudeilor, in persoana marelui preot. S-a infatisat lumii si la ai Sai, si El a fost respins. Dar vom vedea ca este un sens mult mai larg, in care este spus ca natiunile s-au maniat, si ca mania lui Dumnezeu a izbucnit impotriva lor prin judecata pe care a dat-o in mainile Fiului Sau.

          In Psalmul 2 vom vedea doua lucruri. Primul, ca Fiul este sfintit Imparat peste Sion, muntele sfinteniei Sale, si ca El are natiunile ca mostenire: Sion, iata tronul Sau; iar mostenirea Sa, sunt natiunile. Al doilea, maniera Sa de a trata aceste natiuni, maniera cu totul opusa Evangheliei: "Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier". Toiagul lui Hristos, daca vrem sa-l folosim ca imagine in limbajul Evangheliei, este un toiag de bunatate si dragoste; este tot ce are El mai bun, cel mai puternic in dragostea Sa; acesta nu este un toiag de fier. Dar aici este vorba de imparatii pamantului. Si acum deci, imparatilor! adorati pe Fiul. Decretul lui Dumnezeu este ca Fiul Sau sa fie uns; adica Dumnezeu a vrut sa-L aseze pe Isus ca Imparat al intregului pamant, si invita pe imparatii pamantului sa se supuna Lui. El le-a spus: Voi vorbi in mania Mea: Voi da natiunile de mostenire lui Hristos; El va va zdrobi cu un toiag de fier, va va face bucati; acum deci, supuneti-va Lui, Fiului Meu, Imparatului din Sion. Acesti imparati isi vor urma propriile lor planuri; gandirea lor este dupa intelepciunea omului, si nu dupa a lui Hristos, Imparatul din Sion. Incercati sa le vorbiti de Hristos, Imparatul din Sion, veti vedea ca nu va avea niciun rezultat. Totusi, Dumnezeu a hotarat in mod sigur, irevocabil, si aceasta este ceea ce El va face, in ciuda imparatilor de pe pamant; El Il va aseza pe Hristos Imparat in Sion, si-I va da ca mostenire natiunile, si ca stapanire marginile pamantului. "Acum", spune El prin gura lui Mica, "El va fi mare chiar pana la marginile pamantului" (Mica 5:4).

          La nasterea lui Hristos, vedem ura care izbucneste la cea mai mica aparenta a regalitatii Sale. Cand s-a auzit spunand: Iata un imparat, s-a cauta sa se debaraseze de El. Dar, la sfarsit, vor asculta natiunile invitatia care li se va face de a se supune Lui? Vom gasi raspunsul in Psalmul 82. Trebuie ca acesti judecatori de pe pamant, acesti dumnezei, sa dea socoteala despre purtarea lor; "ei nu cunosc, nici nu inteleg" (v.5). "Am zis: Sunteti dumnezei", deoarece Insusi Dumnezeu i-a asezat ca avand autoritate pe pamant, si pentru ca autoritatile care sunt au fost randuite de Dumnezeu; dar Dumnezeu poate sa le judece. Nu crestinii sunt cei care detin limbajul de mai sus, El este Cel care are dreptul sa-i judece pe cei pe care El i-a numit judecatori, de a destitui aceste puteri subordonate, pentru a face sa izbucneasca puterea Sa cea mare si sa actioneze prin Imparatul.

          Vedem din nou (Ps.9:1-7) ca locul unde se va exercita aceasta judecata este tara lui Israel, si ca Domnul se va descoperi prin acest act al puterii Sale. Versetul 5: "Ai mustrat natiunile, l-ai facut pe cel rau sa piara (Antihrist)...Tu ai distrus si cetati; chiar amintirea lor a pierit cu ele". Sfarsitul Psalmului 5:15-20, nu este limbajul Evangheliei, este cererea profetica, cererea dreapta a judecatii; aceasta este ceea ce explica psalmii, in care crestinii gasesc deseori dificultati foarte mari, din greseala de a intelege diferenta dintre economii (dispensatii). A-l converti pe cel rau (pacatos), a-i oferi har, iata Evanghelia; aici avem cu totul altceva, pentru ca aici nu este Evanghelia. Dupa ce Evanghelia si-a urma cursul ei, Hristos face apel la judecata impotriva lumi. Nu este vorba despre Hristos care se afla la dreapta Tatalui pentru a trimite pe Duhul Sfant, si pentru a strange pe impreuna-mostenitorii Sai; ci acesta este Hristos cerand dreptate, cerand-o in general, prin Duhul Sau, care se afla in gura celor blanzi si smeriti din natiunea iudaica, impotriva omului mandru si violent. Daca Dumnezeu nu ar executa judecata, raul nu face decat sa se agraveze, fara niciun sprijin pentru cei credinciosi. Dumnezeu nu o va executa decat atunci cand raul a ajuns la culmea sa. Antihrist si natiunile se vor ridica impotriva lui Dumnezeu si impotriva Hristosului Sau, si va trebui ca pamantul sa fie eliberat de acesti vrajmasi, pentru a face loc stapanirii lui Dumnezeu Insusi. Nu David este cel care cere sa stapaneasca peste vrajmasii sai, ci acesta este Hristos care cere judecata, pentru ca timpul a venit.

          In Psalmul 10, vedeti acelasi adevar. Domnul este Imparat, si natiunile au fost nimicite (v.15,16).

          Am vrut, scumpi prieteni, sa va fac sa remarcati ca principiu general, in acesti psalmi, judecata groaznica a lui Dumnezeu peste rautatea natiunilor, Dumnezeu actionand ca Judecator in mijlocul judecatorilor.

          Un pasaj, din Isaia 2:12-22, ne infatiseaza inca ziua cea mare a lui Dumnezeu peste pamant: "Pentru ca va fi o zi a Domnului ostirilor peste orice este mandru si falnic si peste orice este inaltat...Se va ridica sa clatine cu putere pamantul". Aceasta nu este pentru judecata mortilor, ci este pentru judecata pamantului.

          Pentru a va face sa vedeti ca aceasta judecata se va aplica tuturor natiunilor, si ca prin acest mijloc Dumnezeu vrea sa umple pamantul de cunostinta Numelui Sau, va voi cita Tefania 3:8: "De aceea, asteptati-Ma, zice Domnul, pana in ziua in care Ma voi ridica pentru prada. Pentru ca hotararea (sau "judecata") Mea este sa adun natiunile, sa strang imparatiile, sa-Mi vars furia asupra lor, toata mania Mea aprinsa; pentru ca tot pamantul va fi mistuit de focul geloziei Mele". Porunca lui Dumnezeu este de a strange natiunile, ca sa raspandeasca peste ele furia Sa. Acolo va fi o judecata cumplita. In ce priveste asteptarea pentru noi, ca Domnul va umple pamantul de cunostinta Sa, o vedem in versetul 9. Aceasta va veni dupa ce El va executa judecata, si va indeparta pe cei rai. Acest pasaj ne da o revelatie foarte explicita.

          Pentru a spune in treacat, ca acelasi adevar, despre cunostinta Domnului care se va raspandi prin efectul judecatilor Sale, ne este infatisat in Isaia 26:9-11: "Daca se va face indurare celui rau, el nu invata dreptatea; in tara dreptatii el va nedreptatii"(v.10), si "Atunci cand judecatile Tale sunt pe pamant, locuitorii lumii invata dreptatea"(v.9).

          Cu siguranta, porunca Domnului este de a strange imparatiile, ca sa raspandeasca peste ele furia si aprinderea maniei Sale. Va fi o zi cumplita, o zi la care lumea trebuie sa se astepte.

          Un alt pasaj, care contine acelasi adevar, il citim in Psalmul 110: "Domnul a zia Domnului meu: Sezi la dreapta Mea, pana ii voi pune pe vrajmasii Tai ca asternut al picioarelor Tale". Isus este la dreapta Tatalui, pana ce vrajmasii Sai vor fi pusi ca asternut al picioarelor Sale. Pana atunci, El lucreaza prin Duhul Sau pentru a strange pe crestini, trimitand Duhul Sfant, ca Mangaietor aici jos, pentru a convinge cu privire la pacat, dreptate si judecata; dar Dumnezeu va pune intr-o zi pe vrajmasii lui Hristos ca asternut al picioarelor Sale; si aceasta deoarece Isus a zis ca "Fiul Insusi nu stie ziua cand aceste lucruri trebuie sa se intample". A fost scris despre El ca trebuie sa mosteneasca toate. Iata ce a fost profetit despre Mine; Domnul Mi-a zis: Sezi la dreapta Mea, pana cand am sa fac pe vrajmasii Tai ca asternut al picioarelor Tale. Aceasta nu va fi in anul acesta, in aceasta zi; dar Eu vreau sa stau la dreapta lui Dumnezeu "pana cand", adica pana la momentul cand Tatal va implini acest plan; caci Domnul Isus, Dumnezeu binecuvantat etern, va primi Imparatia ca Om si Mijlocitor. Ori, iata implinirea decretului: "Domnul va trimite din Sion sceptrul (toiag sau nuia) puterii Tale...". Vedem sfarsitul acestei economii marcat foarte clar. Hristos este asezat la dreapta Domnului, pana cand Domnul va pune pe vrajmasii Sai ca asternut al picioarelor Sale. Dupa aceasta, este zis: "Domneste in mijlocul vrajmasilor Tai!". Iata ceea ce Domnul (*) va implini inca, atunci cand  Domnul Isi va exercita puterea Sa, si "va zdrobi pe imparati in ziua maniei Sale. El va judeca printre natiuni, va umple totul cu trupuri moarte; va zdrobi pe conducatorul unei tari mari".

          (*) sau, "Cel Etern" (n.t.).

          Ieremia 25:28. Este un subiect infatisat mereu sufletelor noastre prin Cuvantul lui Dumnezeu, si acesta este sfarsitul tuturor lucrurilor pe care le vedem in jurul nostru. "Si va fi asa: daca vor refuza sa ia potirul din mana ta, ca sa bea, atunci sa le spui: Asa zice Domnul ostirilor: Veti bea negresit". Vedeti si versetul 31.

          Sunt inca doua puncte pe care as dori sa le remarcati. Primul, acest dezastru va avea loc in special la Ierusalim; al doilea, Dumnezeu a numit toate aceste natiuni in Cuvantul Sau, si vom vedea ca vor reapare pe scena, la timpul judecatii lui Dumnezeu, toti urmasii lui Noe, pe care ii gasim enumerati in Geneza cap.10. Le vom regasi aproape pe toate sub stapanirea fiare sau a lui Gog.

          In ce privesc pasajele referitoare la Ierusalim, putem cita Ioel 3:1 si 9-17; Mica 4:11-13; Zah.12:3-11: "Si va fi asa: in ziua aceea voi face Ierusalimul o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cati se vor impovara cu ea vor fi greu raniti; si toate natiunile pamantului se vor aduna impotriva lui. In ziua aceea, zice Domnul, voi lovi orice cal cu groaza si pe calaretul lui cu nebunie. Si-Mi voi deschide ochii peste casa lui Iuda si voi lovi cu orbire orice cal al popoarelor. Si capeteniile lui Iuda vor zice in inima lor: Locuitorii Ierusalimului vor fi taria mea, prin omnul Dostirilor, Dumnezeul lor. In ziua aceea voi face pe capeteniile lui Iuda ca o vatra de foc intre lemne si ca o faclie de foc intr-un snop; si vor mistui toate popoarele de jur-imprejur, la dreapta si la stanga, si Ierusalimul va fi locuit din nou in locul sau, in Ierusalim. Si Domnul va salva corturile lui Iuda intai, pentru ca gloria casei lui David si gloria locuitorilor Ierusalimului sa nu se ridice peste Iuda. In ziua aceea Domnul va apara pe locuitorii Ierusalimului; si cel care se clatina intre ei va fi in ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Ingerul Domnului inaintea lor. Si va fi asa: in ziua aceea voi cauta sa nimicesc toate natiunile care vor veni impotriva Ierusalimului. Si voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duhul indurarii si al cererilor; si vor privi spre Mine, Acela pe care L-au strapuns; si vor boci pentru El, cum boceste cineva pentru singurul lui fiu, si se vor amari pentru El, cum este cineva in amaraciune pentru intaiul sau nascut. In ziua aceea va fi plangere mare in Ierusalim, ca plangerea din Hadadrimon in valea Meghidonului". Zah.14:3, 4 : "Si Domnul va iesi si va lupta cu natiunile acelea, ca atunci cand a luptat in ziua bataliei. Si picioarele Lui vor sta in ziua aceea pe muntele Maslinilor, care este inaintea Ierusalimului, spre rasarit. Si muntele Maslinilor se va despica in mijlocul sau spre rasarit si spre apus: - va fi o vale foarte mare; si jumatate din munte se va retrage spre nord si jumatate din el spre sud"

          Este spus (Fapte 1:11) ca Isus va reveni "in felul in care L-ati vazut mergand la cer", si vedem aici ca aceasta merge pana acolo cand picioarele Sale vor sta pe muntele Maslinilor (comp. Ez.11:23). In ziua aceea, picioarele Sale vor sta pe muntele Maslinilor, zice Duhul prin Zaharia (14:4). "Picioarele Sale", picioarele Domnului. Desi El a fost Omul durerilor, Isus este Domnul, asa cum a fost din eternitate.

          In ce priveste al doilea punct, este de remarcat ca natiunile, descendentii din Noe, se vor afla fie sub stapanirea fiarei, fie a lui Gog, cele doua puteri principale. Daca cercetati al zecilea capitol din Geneza, veti vedea, in versetul 5, ca insulele natiunilor s-au separat dupa tarile lor. In numarul copiilor lui Iafet, veti intalni pe Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Mesec si Tiras. Din aceste popoare, veti gasi pe Gomer, Magog, Tubal, Mesec sub aceleasi nume (Ez. 38) urmandu-l pe Gog; veti gasi, de asemenea, Peres (sau persii), care erau uniti cu Madai (sau mezii), si din mana caruia a primit imparatia, asa cum vedem in Daniel 5, si in alta parte, astfel incat, toate natiunile, neramanand in afara decat Iavan si Tiras. Enumerarea din Ezechiel cuprinde toate natiunile care includ, Rusia, Asia Mica, Tartaria (Tataria) (*) si Persia, toate popoarele din care este alcatuita Rusia, sau care sunt sub influenta ei, sub stapanirea lui Gog, printul Rosului (Rusia), Mesec (Moscova), si Tubal (Tobolsk).(**).

            (*) Tartaria (latina:Tartaria) sau Marea Tartarie (latina:Tartaria Magna) a fost un nume folosit in Evul Mediu pana in secolul XX pentru a desemna marele teritoriu din nordul si centrul Asiei, care se intinde de la Marea Caspica si Muntii Urali la Oceanul Pacific. (sursa Wikipedia;n.t.)

          (**) Amintim ca acestea au fost scrise in anul 1840 (Ed.)

          Fiii lui Ham ne sunt prezentati in Gen.10:6. Dintre acestia, este adevarat, Canaan a fost nimicit, si tara sa a devenit tara lui Israel. Cus si Put se afla sub conducerea lui Gog (Ez.38:5); cei din Cus, doar o parte, si iata de ce : o parte din familia lui Cus s-a stabilit pe Eufrat, iar o alta parte pe Nil, adica in nordul si sudul lui Israel; cei din nord sunt deci, prin pozitia lor, in relatie directa cu sustinatorii lui Gog. Mitraim sau Egiptul (caci Mitraim nu este decat numele ebraic care desemneaza Egiptul), ramasita lui Cus si Put, le veti intalni in Dan.11:43. 

          Acum, printre fii lui Sem, Elam este acelasi lucru cu Persia despre care am vorbit deja. Asur se gaseste mentionat in judecata care va avea loc in timpurile de la urma (Mica 5; Is.14:25; 30:30-33; in coalitia din Psalmul 83; si in alte locuri asemanatoare). Arpacsad este unul din stramosii israelitilor. Familia lui Ioctan lipseste aici; acesta este un popor din rasarit. Aram sau Siria a fost inlocuit de Asur, si se afla mentionat sub titlul de imparat al nordului. Se pare ca la fel este si cu Lud. Pe Iavan il intalnim in lupta de la sfarsit (Zah.9:13). Dintre toate natiunile, Tiras este singurul, in afara de Ioctan, care nu se afla mentionat pentru aceasta ultima judecata. Eu spun doar ce spune Cuvantul lui Dumnezeu; alti autori profani il pun pe Tiras impreuna cu Iavan, dar aceasta nu ma preocupa.

          Astazi, vedem Rusia intinzandu-si puterea sa tocmai peste natiunile care se afla sub sceptrul lui Gog (*).

          (*) Gog se deosebeste de Gog si Magog din Apocalipsa 20:8 (Ed.)

          In capitolul 11 din Daniel, intalnim alte doua puteri care trebuie sa fie luate in seama, imparatul sudului si imparatul nordului. Acest capitol contine mai intai o lunga relatie de evenimente deja implinite; vin dupa aceea corabiile din Chitim (v. 30); apoi intervine o intrerupere in istoria acestor doua puteri. Acesti imparati au fost succesorii marelui imparat al Iavanului (*); unul este cel care stapaneste in Asiria, iar celalalt in Egipt. Miza luptelor lor era Siria si Tara Sfanta. In versetele 31, 35, avem pe iudei, care au fost lasati deoparte pentru o perioada de timp; este zis : "Si dintre cei intelepti vor cadea unii (iudeii), ca sa fie incercati si curatiti si albiti, pana la timpul sfarsitului, pentru ca aceasta va fi totusi pentru un timp hotarat". Si apoi, in versetul 36 : "Si imparatul va face dupa voia sa". Acesta este Antihrist. La versetul 40, il vedem in tara lui Israel, in acest teritoriu, din cauza disputei dintre imparatul sudului si imparatul nordului: "Si, la timpul sfarsitului, imparatul sudului se va impunge cu el"; adica  dupa o lunga perioada de timp, iata-l din nou pe scena pe imparatul sudului. Ei bine, aceasta nu va avea loc decat dupa un anumit numar de ani, dupa o perioada de aproximativ doua mii de ani. Cea mai mare parte dintre natiuni care sunt la picioarele lui Gog, le vom vedea acum la picioarele Rusiei. Dar "imparatul nordului va veni impotriva lui ca un vartej". Antiristul va fi la un moment dat obiectul atacului din partea imparatului sudului sau Egiptul, si a imparatului nordului, posesorul Turciei asiatice sau Asiriei (**). Eu nu am spus care va fi imparatul nordului de la sfarsit; dar vedem ca imprejurarile si personajele, descrise in aceste profetii care privesc aceste timpuri hotarate, incep sa apara. Sunt deja doua mii de ani de cand imparatul sudului a incetat sa mai existe; si, dupa un anumit numar de ani, va reveni din nou pe pamant (***). La fel, vedem un popor care a fost aproape necunoscut acum un secol, si care, astazi, stapaneste exact peste aceleasi tari ca si Gog din Ezechiel. Nu doresc sa va indrept atentia asupra evenimentelor care se intampla in zilele noastre; dar dupa ce am explicat profetia pe care o mentionam, aceste imprejurari se petrec inaintea ochilor nostri. De asemenea, vedem ca toate aceste natiuni incep sa fie preocupate de Ierusalim (Zah.12:3), si nu stiu ce sa faca; imparatul Egiptului revendica toate aceste tari pentru el, imparatul din nord nu vrea sa cedeze. Este vorba despre Turcia care stapaneste acum nordul, sau Asiria (**). Avem in prezent imparatul nordului si imparatul sudului, luptandu-se pentru aceeasi tara, pe care si-au disputat-o cu doua mii de ani in urma. Este exact ceea ce este spus aici ca trebuie sa se intample la "un timp hotarat". Nu spun ca totul este inca aratat; de exemplu, cei zece imparati nu sunt inca scosi in evidenta in mod deplin, Antihristul nu a aparut inca; dar principiile care sunt aratate in Cuvantul lui Dumnezeu actioneaza vizibil in mijlocul imparatiilor unde cele zece coarne trebuie sa apara; adica vedem intreaga Europa occidentala preocupandu-se de Ierusalim, fiind dispusa pentru aceasta lupta; de asemenea, si Rusia se pregateste de partea sa, exercitandu-si puterea asupra tarilor citate din Cuvant, si toate gandurile oamenilor politici ai lumii se concentreaza asupra scenei unde trebuie sa aiba loc intalnirea lor finala inaintea judecatii lui Dumnezeu, unde Domnul le va strange "ca pe niste snopi in arie" (Mica 4:12). Aceasta este o coincidenta foarte remarcabila. Urmarind ce se intampla in jurul nostru, recunoastem ce contine profetia; cel putin vedem ca cei care trebuie sa actioneze, sau asupra carora Dumnezeu trebuie sa actioneze, se infatisaza cu aceleasi caractere pe care le semnaleaza profetia.

          (*) Este vorba de Ptolemeu si Seleucus, doi dintre cei patru generali (diadohii) ai lui Alexandru cel Mare (n.t.).

          (**) Reamintim ca acestea au fost scrise in 1840 (Ed.)

          (***) Aluzie la Mehemet-Ali (Ed.), sau Muhamad Ali (1769-1849), guvernator si vice-rege al Egiptului (n.t.).

          Ei bine, scumpi prieteni, daca veti cerceta aceste capitole pe care vi le-am citat (fara indoiala, mai sunt si altele pe care le puteti gasi), veti intelege capitolul 25 din Matei, care ne vorbeste despre Domnul asezat pe tronul Sau, si adunand toate natiunile ( aceasta o gasim in Ioel 3), judecandu-le si despartindu-le asa cum se desparte oile de capre. 

          Acum sa ne amintim de un lucru, noi crestinii, suntem la adapost deplin de aceasta judecata. In aceasta seara, nu am vorbit despre Biserica; dar sa ne gandim la pozitia sa, adica, in timpul acestor evenimente, chiar acum, locul Bisericii este de a fi impreuna cu Hristos, de a-L insoti. Biserica are acest privilegiu, aceasta glorie, acest caracter special, de a fi unita cu Isus Hristos, si, daca vom cauta Biserica in Vechiul Testament, Il vom gasi pe Isus Hristos. Un exemplu izbitor al acestui adevar, si pe care Pavel il spune despre Biserica (Rom.8), se gasete in capitolul 50 din Isaia (Rom.8:33-34; Isaia 50:8), unde cuvintele se aplica la Hristos. Acolo Hristosul zice: "Cine ma va condamna?". Biserica fiind unita cu El, apostolul se foloseste (de cuvintele din Isaia 50:8,9) pentru a arata aceasta pozitie.

          Unitatea Bisericii intr-un singur trup, fie iudei fie natiuni, nu era descoperita in Vechiul Testament; daca o vom cauta, Il vom gasi pe Hristos. Chiar daca exista multe lucruri in relatiile Domnului cu Sionul, care se regasesc in relatiile lui Dumnezeu Tatal cu Biserica, totusi nu trebuie sa cautam Sionul in Biserica; in Vechiul Testament privilegiile Bisericii sunt in Hristos Insusi; in persoana lui Hristos, deoarece Biserica are aceeasi parte cu Hristos; ea este plinatatea Celui care umple totul in toti (Efes.1:22-23); in consecinta, nu putem cauta Biserica in aceste profetii, pentru ca ea este Trupul lui Hristos Insusi.

          Am vazut ca Hristos trebuia sa fie lovit, zdrobit de natiuni; ei bine, aceasta este spus, de asemenea, si despre Biserica. Biserica nu are nimic a face despre ceea ce am vorbit, in sensul ca ea sa fie supusa (Apoc.2:26,27). Locul sau nu va fi in mijlocul natiunilor care vor fi zdrobite, ci de a fi unita cu Hristos, avand aceleasi privilegii ca si Hristos, si zdrobind natiunile impreuna cu Hristos. Nu va fi nimic adevarat cu privire la Hristos, despre locul pe care L-a luat ca Om glorificat, care sa nu fie la fel si despre Biserica. Este intotdeauna pretios pentru noi de a intelege locul nostru, cel de impreuna-mostenitori cu Hristos, si cu cat vom medita mai mult la aceasta, puterile noastre vor fi mai mult intarite, mai mult vom fi in duhurile noastre ca mostenitori ai lui Dumnezeu, detasati de aceasta lume, de aceasta lume care este judecata, asa cum Biserica este indreptatita. Biserica este indreptatita; nu vedem inca efectul, deoarece nu a venit inca gloria. Lumea este judecata; nu vedem inca efectul, pentru ca judecata nu a venit inca. Biserica nu are roadele indreptatirii decat in glorie; lumea nu are roadele sale decat in judecata. Cu toate acestea, este adevarat ca Biserica este unita impreuna cu Hristos. Lumea este judecata, pentru ca L-a respins pe Hristos : "Tata drept", spune Mantuitorul, "lumea nu Te-a cunoscut". Si iata ce a facut harul pentru noi. Asa cum necredinta desparte, in intregime si pentru eternitate, de Hristos, harul, prin credinta, ne-a unit, in intregime si pentru totdeauna, de El, si pentru aceasta trebuie sa-L binecuvantam pe Dumnezeu.