Meditații Asupra Cărții Judecători
- XVII -
Samuel Ridout
11.4 Darul de mâncare adus de către Manoah și de soția sa
Acum vedem darul de mâncare adus de către Manoah și de soția lui. Manoah se rugase ca Domnul sa-l trimită pe mesager a doua oară, iar El, în har, îi îndeplinește cererea. Dar, observăm, când îngerul vine , el vine la ea, - întodeauna vine la slăbiciune - iar ea merge și își cheamă soțul. Când vine, observăm că Manoah este foarte nerăbdător să afle totul din nou. El nu primește mai mult decât a primit soția lui mai înainte, adică instrucțiuni simple cu privire la nazireat. Apoi el se agită să facă ceva cu caracter religios. Trebuia să fie o sărbătoare. El îl reduce pe acest mesager, deși îl numește un om al lui Dumnezeu, mai degrabă la nivelul lui însuși. El își va arăta ospitalitatea și vrea să cunoască numele oaspetelui său, pentru ca să-l poată onora după ce toate aceste lucruri se vor împlini.
Și nu este semnificativ că chiar numele pe care mesagerul îl ascunde, nu spunând : "Numele Meu este tainic", ci : "vezi că este minunat" - sugerează Numele mai presus de orice nume? Nu sugerează acet lucru despre nazireat, despre care am vorbit? "Îl vor numi Minunat". Al cărui nume? Numele singurului Nazireu care a trăit vreodată. Este ca și cum mesagerul a arătat pur și simplu din nazireatul exterior, despre care le spusese, aplicându-l (adevărata stare de nazireu, n.t.) la Unul, nici măcar la el însusi, mesagerul lui Dumnezeu, ci către Unul care este "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternitații, Prinț al păcii", așa cum avem în capitolul nouă din Isaia. El pune pe Hristos înaintea lor și apoi, ca și cum ar vrea să-L arate mai mult, dispare în jertfă.
Ceea ce s-a intenționat a fi un simplu act de ospitalitate, fără îndoială cu caracter religios, devine acum o jertfă care trebuie pusă pe stâncă. Cu siguranță, acea stâncă ne amintește din nou de Stânca veacurilor, de aceea care este singura Stâncă, singurul lucru tare într-o lume care este la fel slabă și instabilă precum apa, și în mijlocul poporului lui Dumnezeu care este la fel de instabil precum a fost Ruben la vremea lui. Stânca este Hristos Isus. Aceasta este singura bază a comuniunii cu Dumnezeu și, în loc să se instaleze sărbătoarea, ca să zicem așa, pe masa lui Manoah, jertfa este pusă pe Stânca de neclintit ca singura bază a relației, și singura bază de putere pe care o poate avea cineva care vrea să fie un nazireu și martor pentru Dumnezeu.
Mesagerul acționează potrivit cu numele pe care l-a dat. Căci chiar acest mesager este, după cum vedem, Îngerul legământului. El este acel Străin minunat care S-a arătat deseori în dispensația Vechiului Testament, cu chipul voalat, cu identitatea ascunsă, și totuși, până la urmă, cu suficientă sugestie pentru a ne aminti că Domnul (Iehova) și Îngerul Vechiului Testament este, pănă la urmă, Isus al nostru, Domnul (Iehova) Mântuitor. Așa că El S-a descoperit acolo. Este ca și cum El ar spune acestui cuplu smerit, slab și neputincios: "Dacă vreți să fiți adevărați nazirei, trebuie să Mă urmați prin credință acolo unde sunt Eu". Trebuie să Mă vedeți în primul rând identificat cu Stânca, ca altar. Această imagine ne arată Persoana lui Hristos. Apoi jertfa de pe ea, carnea pentru arderea de tot și pentru ispășire și darul de mâncare vorbesc despre lucrarea lui Hristos. Astfel, în timp ce El Se înalță în fumul jertfei, parcă ar vrea să le spună, ca să zicem așa, "trebuie să Mă identificați cu Cel Preaînalt care v-a asociat la jertfa Sa și la Stânca prin care Și-a manifestat gloria Sa.
Orice nazireat adevărat, orice separare adevărată pentru Dumnezeu, orice mărturie adevărată pentru Dumnezeu, și astfel orice biruință, trebuie să vină prin identificarea noastră cu această Persoană minunată care nu este alta decât Hristos, binecuvântatul Hristos al lui Dumnezeu. Astfel, când vorbim despre nazireat, despre părul lung și de a renunța la aceasta sau la aceea, lucrul acesta este mai mult decât renunțare, înseamnă a avea ochiul, inima și mintea umplute de Hristos în glorie. Nu există nazireat adevărat decât dacă suntem identificați și preocupați astfel cu El. Nu este lucrul acesta ceea ce El a vrut să spună în capitolul 17 din Ioan, acel capitol sfânt, în care El vorbește Tatălui Său : "Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi pentru ei" (v. 19)? Putem să-L vedem, ca să zicem așa, în Evanghelia după Ioan trecând prin fumul jertfei la Dumnezeu. Îl putem vedea, ca să zicem așa, urcându-Se la Dumnezeu. De ce ocupă El locul acesta, sfințindu-Se pe Sine Însuși, luând locul nazireului, separându-Se de tot ce este în această lume? Este pentru a ne arăta calea adevăratei sfințiri și a adevăratului nazireat, să-L urmăm acolo și, pe măsură ce Îl urmăm, privind la El, suntem transformați în același chip.
El lasă pur și simplu în urma Sa parfumul Numelui Său minunat și parfumul a ceea ce este El înaintea lui Dumnezeu, ca putere pentru mărturia noastră de nazirei aici jos. Acolo este, fraților, locul de naștere al lui Samson. Acolo este locul de naștere spirituală al fiecărui nazireu pentru Dumnezeu. Acolo găsim vitejii lui Dumnezeu; acolo este locul unde se nasc; acesta este singurul fel de oameni viteji pe care îi are Dumnezeu.
Am observat vreodată acest lucru în Samuel? David îl descrie pe adevăratul împărat în capitolul douăzeci și trei din 2 Samuel. El are înaintea ochilor un Împărat ideal și trebuie să spună imediat : "Casa mea nu este așa înaintea lui Dumnezeu". Dar după ce a spus aceasta urmează imediat : "Acestea sunt numele vitejilor pe care-i avea David". Cât de izbitoare este această legătură. Acolo este un Împărat ideal; acolo este Unul care este ca dimineața fără nori. Și astfel, Hristos în glorie umple sufletul oamenilor viteji. Oamenii viteji ai lui Dumnezeu sunt acolo.
La fel ca Ilie, ca tip al lui Hristos care Se înalță la ceruri urcând acolo unde era locul Sau, când îi zice lui Elisei : "Dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa îți va fi" (2 Împ. 2:10), adică o parte dublă din duhul lui îi va fi dată. Când Elisei îl vede pe Ilie urcând, mantaua lui Ilie cade peste el și el devine practic reprezentantul celui care urcase. Scriptura este clara în această privință. Vedem ucenicii conduși la Muntele Măslinilor. Cât de sugestiv este fiecare cuvânt al Scripturii; la muntele care vorbește despre măslin, cu siguranță Duhul Sfânt, care i-a dus de la Muntele Măslinilor până la Betania, casa smereniei. Ah, iubiți frați, ce lecții sunt în aceste lucruri! Ei sunt conduși acolo unde Duhul Sfânt poate să mărturisească nestingherit inimilor care nu au ca scop decât smerenia, decât propria lor slăbiciune, și acolo Il văd pe El înălțându-Se, iar pe măsură ce El Se înalță, ei se întorc pentru a fi martori pentru El, ocupând locul Său, locul pe care El l-a lăsat pe pământ.
Iată deci, spun, acolo găsim locul de naștere al nazireilor spirituali. În Cel ce Se suie în parfumul jertfei de pe Stâncă avem secretul spiritual al tuturor mărturiilor adevărate pentru Dumnezeu și al biruinței pentru Dumnezeu. Samson începe de aici, și începe să-și arate vigoarea, vigoarea vieții pe care a avut-o, înainte să apară vreun conflict în viața lui. El a arătat ce fel de viață era în el. El a început să fie mișcat în tabăra lui Dan împotriva filistenilor.
Vom fi cu toții nazirei exact în proporția în care privim prin credință acolo unde a plecat Domnul nostru. Toți vom fi martori pentru El doar în această proporție. Adică, vreau să spun, că vom fi samsoni. Nu vom fi samsoni din punct de vedere istoric. Pentru că nu a reușit să trăiască în modul în care harul lui Dumnezeu i-a trasat viața, bietul de el, a încetat să mai fie nazireu pentru Dumnezeu, și a devenit un monument a ceea ce înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu!
Dorim noi poziția de nazireu? Să nu facem mai mult, ci să intrăm prin credință în ceea ce ne va face biruitori asupra formalismului mort care este în jurul nostru. Un nazireu este un om ceresc, unul ale cărui speranțe sunt acolo, a cărui viață este "ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Col. 3: 3).
12 Samson - Alianțe și conflicte (Jud. 14 la 15)
Capitolul precedent a fost în mare măsură și neapărat introductiv în viața lui Samson, și de aceea am spus foarte puțin despre el, ci mai degrabă despre ceea ce avea să-i caracterizeze viața și slujirea, conform planului lui Dumnezeu, și caracterul deosebit al vrăjmașului împotriva căruia trebuia să fie folosit de Dumnezeu, pentru eliberarea lui Israel.
Ne amintim că am văzut că filistenii reprezintă acea religie carnală, lumească, care introduce carnea (firea veche, n.t.) în lucrurile lui Dumnezeu; religie care corespunde în mare măsură la biserica din Roma și la toate principiile bisericii Romei. Este o religie carnală, cu toate incertitudinile ei cu privire la Dumnezeu și cu toate tiraniile ei cu referire la om. În legătură cu aceasta avem nu doar introducerea legalismului, ritualismului și formalismului de diferite feluri, dar și tirania preoției, clericalismului și tot ceea ce duce în robie preoți și oameni liberi ai lui Dumnezeu.
Cel care trebuie să răstoarne toate acestea trebuie să fie un nazireu, trebuie să fie separat de rău. Acesta este o personalitate separată, o umblare separată și o mărturie separată care singură poate avea putere asupra a ceea ce este în exterior, carnal și formal. Am putea spune că întreg capitolul treisprezece este dedicat accentuării faptului că Samson trebuie să fie un adevărat nazireu. El a fost promis de Dumnezeu, scopul lui Dumnezeu a fost declarat, și astfel el trebuia să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuși în relația lui cu filistenii, - separarea. Astfel, el avea să aibă putere asupra lor.
12.1 Primele etape din viața lui Samson
Avem acum înaintea noastră istoria lui Samson, și, din nefericire, iubiți frați, sunt sigur că toti dintre noi care știm ce înseamnă harul în sufletele noastre, realizăm că scopul lui Dumnezeu și împlinirea lui în viața noastră sunt două lucruri foarte diferite. Tocmai am cântat ceea ce suntem în Hristos. Uneori cuvintele par aproape prea puternice pentru a descrie un loc pe care păcătoșii prin natura și practica lor ar trebui să îl ocupe, și totuși nu sunt prea puternice, căci sunt cuvintele Scripturii, și ele ne arată locul nostru în Hristos, numai în El. Dar în ceea ce privește manifestarea practică a acestui lucru în viață, - de a transforma harul în istorie, de a transforma gândurile dragostei lui Dumnezeu în realitate practică care poate fi arătată, care poate să fie vizibilă și în ochii lumii, aceasta este un lucru foarte diferit. Deci, Samson, în gândul lui Dumnezeu, este un nazireu complet : dar, în caracterul real al vieții sale, ce a fost el? Lucrul acesta trebuie să-l învățăm, și ce lecție umilitoare este.
12.1.1 Coborârea la Timna
Chiar prima faptă a vieții sale arată că nu putem da prea multă importanță primului său pas. Este primul pas care costă. Este primul pas care deschide calea către toti pașii noștri următori. Pentru un tânăr care urmează să intre într-o lucrare de slujire a lui Dumnezeu, cât de absolut necesar este ca primul pas pe care îl face să fie în direcția corectă. Așa că, uitându-ne la primul pas al lui Samson, și ce a fost el? A fost un pas în jos.
Ne amintim că am citit într-unul din capitole că Îngerul Domnului S-a suit de la Ghilgal la Bochim; a fost o ascensiune. Gândul sugerat era că smerenia este locul care se cuvine poporului lui Dumnezeu, smerenie în prezența lui Dumnezeu; adică jos, la Ghilgal. Orice plecare din Ghilgal este o înălțare, o nebunie mare și grozavă. În timp ce a coborî la Ghilgal este un lucru binecuvântat. Atunci, găsim ceva încurajator la Samson, pentru că el a coborât? Ah, iubiți frați, el nu a coborât la Ghilgal. Noi trebuie să coborâm în relație cu Dumnezeu; în relație cu omul (cu lumea) trebuie să urcăm (în sensul de separare, îndepărtare, n.t.).
Trebuie să păstrăm o poziție de smerenie față de Binecuvântatul nostru Dumnezeu. Sentimentul sfințeniei Sale și al nimicniciei și neputinței noastre ar trebui să ne țină smeriți înaintea Lui; dar când este vorba despre om (lume) nu trebuie să luăm un loc de jos. Nu mă refer la relația noastră unii cu alții, ca creștini. Cu siguranță, trebuie să ne încingem cu smerenia, unii față de altii; dar în legătură cu lumea nu trebuie să luăm un loc de jos. Trebuie să ne menținem locul înalt, poziția noastră de oameni cerești, separați de ea.
Așa că, atunci când citim că Samson coboară, lucrul acesta este evident pentru el. Primul pas pe care îl face este un pas în jos. Dar mai mult decât atât; s-a coborât, după cum vedem, la Timna, și a văzut o femeie în Timna, dintre fiicele filistenilor. El coboară la ceea ce este pretins ca fiind "o parte" a filistenilor, și coborând acolo încheie o alianță cu vrăjmașii săi. Prin urmare, primul pas pe care l-a făcut Samson, a fost o alianță cu vrăjmașii lui Dumnezeu.
Să privim lucrurile în mod natural. Iată un tânăr care urmează să intre într-o lucrare de slujire pentru Dumnezeu. Cât de important este ca el să nu facă nicio alianță care să îi împiedice utilitatea și slujirea. Cât de important este ca fiecare pas să fie făcut în dependență de Dumnezeu, cu rugăciune stăruitoate pentru călăuzire, mai ales într-un pas atât de important ca alegerea unui partener, a unui tovarăș. Cât de important este ca ea să aibă aceeași găndire ca el. În primul rând ea ar trebui să fie din poporul Domnului, cu siguranță, și în plus ea ar trebui să aibă aceeași credință și ascultare ca și el.
Dar iată un om a cărui mărturie este una de separare, iar primul lucru pe care îl face este să se lege (prin căsătorie) cu vrăjmașul. Astfel, el a rezolvat dintr-odată întreaga problemă a relației și a mărturiei sale. Cineva care poate primi un filistean la sânul său nu poate fi un martor fără compromis împotriva lor. Fie ca s-o aplicăm în mod personal relației noastre cu această lume. Cine primește lumea la sânul său poate apoi să dea mărturie fidelă împotriva ei? Să ne-amintim ce este filistinismul, din punct de vedere spiritual, cine se poate asocia cu o religie carnală? Cine se poate asocia cu formalismul, cu sacerdotalismul, cu tot ceea ce este sugerat de această imitație filisteană a realității? Cine o poate lua la sân și apoi să se aștepte să mențină o mărturie evlavioasă împotriva ei?
Ah, câți sunt cei care doresc să fie nazirei pentru Dumnezeu, și totuși primul pas pe care l-au făcut a fost să se asocieze cu un sistem care este împotriva voinței lui Dumnezeu. Cum putem lupta împotriva filistenilor dacă am luat unul dintre ei la sân? Cum putem menține cu adevărat o mărturie împotriva unui sistem religios dacă ne-am identificat cu acesta în cel mai apropiat mod? Costă, doare, să menținem o poziție separată, dar Samson și-a distrus întreaga mărturie prin acest prim act al său. El nu a mai recăpătat niciodată și pe deplin ceea ce a pierdut prin acel pas.
Dacă îl vom privi în detaliu vom vedea că nu are niciun gând cu privire la Dumnezeu în pasul pe care l-a făcut, dar Dumnezeu are gândul Său în aceasta, binecuvântat să fie Numele Lui. El este deasupra nebuniilor și greșelilor noastre. Părinții lui, ni se spune, nu știau că era de la Domnul lucrul acesta, ca să găsească o ocazie împotriva filistenilor. Dar una este ca Dumnezeu să aibă planul Său cu mine și cu totul altceva este ca eu să împlinesc acest plan. Planurile lui Dumnezeu vor fi împlinite în ciuda neascultării mele, dar nu pot folosi niciodată planurile Lui pentru a susține neascultarea mea. Nu pot avea comuniune cu Dumnezeu atunci când nu-L ascult, așa că aici, deși Dumnezeu intenționa să treacă peste aceasta neascultare, pentru a-l aduce pe Samson în conflict chiar cu oamenii cu care el căuta o asociere, totuși nu ne putem obține niciun folos și nici Samson nu poate obține vreun folos, de la un astfel de compromis, căci nu-L avea pe Dumnezeu în gândurile lui.
12.1.2 Samson atras de ceea ce era "plăcut în ochii săi"
"Ia-mi-o, pentru că este plăcută în ochii mei". Care este gândul unui nazireu? Să refuze orice plăcere de sine. Lepădarea de sine era una dintre caracteristicile unui nazireu. El trebuia să respingă tot ceea ce era în mod natural plăcut cărnii. S-ă respingă multe lucruri de care oamenii obișnuiți se bucurau. Iată aici un om, care ar trebui să fie caracterizat de lepădarea de sine, dar primul lucru pe care îl face este să-și facă plăcerea. Cât de des este urmărită o cale de unire cu lumea, pur și simplu pentru că este plăcută. Samson nu a întrebat dacă va fi plăcut Domnului, dar i-a plăcut lui. Nu cerem noi de multe ori călăuzirea Domnului după ce ne-am format dorințele? Ceva ne face plăcere și apoi Îl vom întreba pe Domnul dacă Îi place. Nu trebuie să fim surprinși dacă nu primim un răspuns clar; căci Domnul nu va vrea niciodată locul doi. Dacă ne-am hotărât să urmăm un anumit drum, putem fi siguri că trecerea prin formalismul de a cere consimțământul lui Dumnezeu nu ne va face să ne răzgândim și nici nu ne aduce un răspuns de la El. Nu, Dumnezeu trebuie să fie onorat, și El nu poate fi niciodată onorat decât dacă are primul loc.
Părinții lui Samson sunt legați de el în tot acest capitol. El îi atrage complet în această întinare, făcându-i părtași la propria lui nebunie. Nu au fost indicații în toate acestea? Căci părinții lui fuseseră instruiți de Dumnezeu și nu aveau nicio scuză. A fost un eșec din partea lor, indiferent de eșecul lui Samson. Ce răspuns putea să-i dea Manoah Îngerului Domnului care i-a dat instrucțiuni atât de clare despre cum să-l crească? Ce răspuns putea să-I dea Domnului atunci când Samson i-a purtat pe calea sa? Ei ar fi putut spune : "Noi l-am crescut ca nazireu, dar s-a îndepărtat de calea ascultării când a devenit matur".
Dar ei nu au putut să spună așa, pentru că au mers împreună cu el în neascultarea lui. Au protestat, dar au mers împreună cu el. Câți oameni protestează dar apoi merg împreună. Câți par să-și liniștească conștiința protestând, spunând că un anumit lucru nu este de la Domnul, și că este neascultare, apoi merg liniștiți împreună. Câți sunt conectați astăzi cu sisteme de lucruri care nu pot rezista testului adevărului lui Dumnezeu. Ei nu poartă pecetea nazireatului, și totuși se știe bine, că acești oameni scumpi care știu că acel lucru nu este de la Domnul, protestează împotriva lui, dar apoi cedează și-l urmează liniștiți. Eu cred, așa cum am spus, că au fost instrucțiuni reale, avertismente reale în această cale a părinților, cu privire la slăbiciunea lor de a se supune plăcerii de sine a lui Samson.
