Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                             

                                                                                - VI -

     Samuel Ridout

     4     Otniel, Ehud si Samgar - Primele captivitati si eliberari (Jud. 3)

     4.3     Casatorile profane si judecata lui Dumnezeu prin imparatul Mesopotamiei

    

     Acestia sunt deci dusmanii care locuiau chiar in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Ei sunt astazi in mijlocul nostru sau adesea au un loc in inimile noastre. Satan ii foloseste pentru a face rau atat cat poate. Ce vom face cu ei ? Lucrul acesta ne face sa luam in considerare prima relatare detaliata a robiei, si este foarte izbitor, ca niciunul dintre acesti dusmani nu este mentionat ca biruitor in aceasta prima robie. Ni se spune ca s-au casatorit cu aceste natiuni, aducandu-i in cea mai stransa unire cu ei insisi. S-au unit cu ei si i-au adoptat ca parte integranta a natiunii lor. Drept urmare, asa cum am vazut seara trecuta, au adoptat dumnezeii lor, credinta si practica lor religioasa si inchinarea lor. Fara sa ne oprim mult asupra acestui lucru, cat de multi sfinti au fost prinsi in capcana casatoriilor cu persoane din lume. "Ce parte are cel credincios cu un necredincios ?" (2 Cor. 6:15). Dar necredinciosul de aici nu este unul declarat ca atare, ci orice necredincios, oricine nu crede in mod personal in mantuirea sufletului. Oh, cate case fara Hristos, cate inimi indurerate, cate vieti distruse care au rezultat din neascultarea simpla a Cuvantului lui Dumnezeu. 

     Dar sa ne intoarcem la relatarea de aici. Din acest motiv Dumnezeu i-a vandut in mainile vrajmasilor lor (v. 8). Asa cum am spus deja, este foarte izbitor, vrajmasul nu este unul dintre natiunile care locuiesc in mijlocul lor, ci unul de departe, tocmai din Mesopotamia. Au fost vanduti in mainile lui Cusan-Riseataim, imparatul Mesopotamiei, care i-a stapanit cu un toiag de fier timp de opt ani, pana au strigat catre Domnul pentru ajutor, si El le-a trimis un eliberator in persoana lui Otniel.

     Avem aici primul pas al acestei robii. Cui sunt dati ei in robie ? Daca putem descoperi natura primei stapaniri asupra poporului lui Dumnezeu - nu primul vrajmas cu care ei s-au unit, nu primul vrajmas pe care ei l-au crutat - ci primul care va stapani asupra lor, atunci vom avea un punct de vedere comun cu privire la toti sfintii care trec prin situatii asemanatoare. Cine este acesta ? Nu este semnificativ faptul ca el se afla in afara teritoriului lui Israel ? El se afla departe de locul pe care li l-a dat Dumnezeu, si aceasta sugereaza gandul distantei si al separarii de Dumnezeu. El este imparatul Aramului, care inseamna "inaltare" si mandrie. Intr-un alt sens, Aram sugereaza inaltarea noastra in Hristos. Iar daca exista inaltare fara El, cel care ia locul lui Hristos este cu siguranta cel mai mare vrajmas posibil, asa cum Antihristul care se va impotrivi si se va inalta va fi cel mai mare vrajmas. Acum, acest imparat al Aramului, acest imparat al inaltarii, este numit pe buna dreptate Cusan-Riseataim, "intunericul dublei rautati", rautate inmultita. Cusan este negru. Gandul este ca oricine, sau orice principiu care ia locul lui Hristos este dublu vopsit in negru. Nu este vorba aici de imoralitate, nici de practica, ci de principiu.

     Ori de cate ori exita acea inaltare a creaturii, in afara de Hristos si a suprematiei lui Dumnezeu Insusi, avem robia imparatului Aramului, al Mesopotamiei.

     Aramul a fost leaganul rasei umane. El este in Mesopotamia, "intre cele doua rauri", Tigrul si Eufratul. In Aram s-a dezvoltat puterea Babilonului, si in Aram poporul lui Dumnezeu a fost dus in cele din urma in robie, caci Babilonul este in strasa legatura cu Aram.

     Acest lucru este foarte sugestiv si ne reaminteste foarte puternic ca in scrisoarea adresata Bisericii din Efes, in al doilea capitol din Apocalipsa, avem unul dupa altul gandul indepartarii lor de Dumnezeu, independenta lor fata de El, si faptul ca au parasit dragostea dintai. Au pus altceva in locul lui Hristos, inaltarea de sine. Iar judecata rostita impotriva ei este : "Iti voi lua sfesnicul din locul lui". Cu alte cuvinte, va avea loc robia finala ca urmare a acestui pas departe de Hristos.

     Deci aici, Aram sau Babilon - Babel - duce poporul in robie si este primul care stapaneste peste ei datorita inaltarii de sine si a independentei lor fata de Dumnezeu. Iar aceasta robia babiloniana va fi finala cand ultimul vestigiu al imparatiei lui Iuda va fi dus la Babilon si va incepe timpul natiunilor. Intreaga guvernare a lui Dumnezeu va trece de la casa lui David la imparatii natiunilor. Cu alte cuvinte, primul pas il include pe ultimul. Acesta este principiul cailor lui Dumnezeu, si unul de aplicatie aproape universala - primul pas il include pe ultimul. "Primul pas este cel care costa", este un vechi proverb ; iar aceasta stapanire a imparatului Babilonului asupra poporului este chiar primul avertisment din partea lui Dumnezeu, care arata care este sfarsitul inaltarii si al independentei de El. Tolerarea principiilor false sau a radacinilor oricarei forme de rau va duce inevitabil la culegerea de rezultate triste. Sa ne uitam la cazul primilor nostri parinti. Nu pun la indoiala faptul ca in fructul in sine nu era nimic care sa produca rezultate care sa fi venit din a-l manca. Neascultarea fata de Dumnezeu a fost cea care a adus toata nenorocirea, ruina si despartirea de El care au rezultat de atunci.

     Sa aplicam aceasta la crestin. Daca comuniunea cu Dumnezeu este intrerupta, el se poate misca prin tara poporului lui Dumnezeu - poate locui printre sfinti, dar daca inima lui nu este alipita de Dumnezeu, daca inima lui este inaltata de mandrie, atunci este departe de El. Situatia lui este asemenea unui vapor care a fost ancorat de o franghie puternica iar acea franghie a fost taiata. Vaporul poate ramane inca aproape de tarm ; s-ar putea sa nu se deplaseze departe, si pentru un observator ocazional este in siguranta ca orice alt vapor, dar daca franghia care il tine legat este taiata, el asteapta o mica suflare de vant, un vant mic de doctrina, putem spune, un mic reflux al valului, si a plecat departe. De ce scumpi copii ai lui Dumnezeu se indeparteaza  de El, aparent destul de brusc uneori ? Ah! franghia care i-a legat de El in comuniune a fost taiata cu mult inainte.  Si atunci, cand vantul doctrinei, cand ispitele acestei lumi vin, este foarte usor sa aluneci in deriva.

     4.4     Otniel, un salvator care elibereaza

     Sa vedem acum restaurarea din aceasta independenta fata de Dumnezeu. Cine ii aduce inapoi ? Care este principiul adevarului care ii elibereaza de acest principiu al necredintei ? Este Otniel, pe care Dumnezeu il ridica pentru a fi un eliberator pentru ei. Sunt doua lucruri de observat, si ele vin in ordinea scripturala : "Si el a judecat pe Israel ; si a iesit la razboi". In primul rand judecata de sine, apoi conflictul cu vrajmasul. Este doar in aceasta ordine. Daca ne amintim, in multe batalii, Dumnezeu a lasat pe dusman sa-l invinga pe Israel. El nu a vrut sa asocieze Numele Sau sfant cu ei, in lipsa judecatii de sine din partea lor. Daca poporul Sau nu s-ar fi judecat pe sine insusi, nu putea merge la lupta. In cartea Deuteronom citim : "Cand vei iesi la lupta sa te feresti de orice rau". Si Otniel a facut asa. Omul care ii va elibera de puterea independentei de Dumnezeu, trebuie mai intai sa-i aduca cu fata la pamant, sa-i aduca, ca sa zicem asa, la Bochim, locul plansului, si acolo sa se judece inaintea lui Dumnezeu, inainte de a pleca la lupta.

     De ce, atunci cand se confrunta cu un principiu rau absolut contrar lui Dumnezeu, oameni scumpi ai lui Dumnezeu au atat de putina putere pentru a-l combate ? de ce raul isi inalta capul si nu putem merge impotriva lui asa cum ar trebui in puterea lui Dumnezeu ? Nu este pentru ca mergem inainte de a ne judeca pe noi insine, pentru ca nu reusim sa ne plecam cu fetele la pamant si sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne cerceteze inimile, si sa facem mai intai orice gand rob ascultarii de Hristos ? Doar atunci ne putem ocupa de rau. Fratilor, omul care se judeca pe sine in prezenta lui Dumnezeu este omul care poate iesi biruitor pentru Dumnezeu, si poate dobori rationamentele si orice lucru care se inalta impotriva cunoasterii lui Hristos. Nu este adevarat aceasta ?

     Dar sa continuam cu Otniel. L-am vazut deja pe acest om ca pe eroul de la Debir, eroul acelui conflict puternic din tara de la sud, care le-a dat, ca sa zicem asa, puterea comuniunii cu Dumnezeu. El a luat Chiriat-Seferul, "cetatea cartii", si l-a numit "Cuvantul viu al lui Dumnezeu".

     Otniel inseamna leul lui Dumnezeu - puterea lui Dumnezeu, nu a omului, si el este cel care ia aceasta carte, despre care credem ca sunt Scripturile inspirate, si o face practic Cuvantul lui Dumnezeu. Omul care judeca Israelul, principiul dupa care poporul lui Dumnezeu poate fi adus la judecata de sine, este principiul care recunoaste ca in aceasta carte pretioasa avem Cuvantul lui Dumnezeu, care ne cerceteaza si ne incearca inimile. Pe masura ce Cuvantul Sau ne cerceteaza, putem fi eliberati de independenta fata de Dumnezeu. Nu este acest lucru adevarat ? Sa presupunem ca mandria si independenta isi manifesta prezenta, cum putem fi eliberati de ele ? Atunci cand Cuvantul lui Dumnezeu devine o realitate vie pentru noi si ne plecam in fata autoritatii lui. Ma bucur sa aud despre trezire in poporul lui Dumnezeu, sau mai degraba imi place sa aud despre o credinta reinviata. Dar ce anume caracterizeaza o trezire ? Este o stare emotionala, este un fel de sentiment minunat care ne aduna impreuna printr-un fel de iubire naturala ? Nu acesta este un adevarat duh de trezire, asa cum a marcat marile perioade din istoria Bisericii. O trezire nu se realizeaza in acest fel, ci prin patrunderea in interior Cuvantului lui Dumnezeu, la constiinta, la minte si la inima, conducand poporul sa se plece sub autoritatea Cuvantului sfant. 

     Daca poporul lui Dumnezeu trebuie sa fie eliberat de propria lui vointa, exista oare o alta cale decat prin a fi supus Cuvantului lui Dumnezeu ? Nu pot sa-mi impun vointa impotriva vointei fratelui meu. As putea spune ca fratele meu actioneaza din vointa proprie impotriva vointei lui Dumnezeu. Cum sa rastorn aceasta vointa (a fratelui meu) ? Nu pot sa-mi impun vonta, caci vointa mea este la fel de rea ca a lui. Trebuie sa-i prezint Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l invit sa se supuna acestuia ; si puterea dublei rautati, intunericul rautatii, a independentei de Dumnezeu, va fi alungat, si Dumnezeu va da eliberare de acest duh de vointa proprie. Aceasta este lectia pe care trebuie s-o invatam aici despre aceasta prima cucerire : prima robie a vointei proprii si a independentei este rasturnata prin supunerea fata de Cuvantul lui Dumnezeu si prin puterea unei credinte vii.

     4.5     Noi vrajmasi ai poporului Israel

     Sa vedem acum pe urmatorii doi vrajmasi si biruintele legate de ei. Putere lor este cu totul diferita de ceea ce am vazut pana acum, si ei sunt mai aproape. Il vedem pe primul (v. 12-30) - Moab, la est, de cealalta parte a Iordanului, si pe al doilea la versetul 31 - filistenii, pe latura de vest, spre Marea cea Mare (Mediterana, n.t.).

     Moab, dupa cum stim, era o ruda de sange a lui Israel. El era descendent din Lot, nepotul lui Avraam. Astfel ca moabitii erau rudele naturale ale israelitilor. Dar, dupa cum am vazut deja, relatia lui Lot cu Avraam a fost in mare parte carnala (naturala), una trupeasca. In cazul urmasilor sai a fost in intregime carnala. Israel nu a avut dusmani mai inversunati si necrutatori ca acesti moabiti si amoniti, care erau rudele lor.

     Domnul nostru a spus ca "vrajmasii omului vor fi cei din casa lui" (Matei 10:36). Astfel, in lucrurile lui Dumnezeu, relatiile naturale sunt adesea o piedica mai degraba decat un ajutor. Dar aceasta nu este singura lectie. Moabul sugereaza un popor si un principiu care au legatura cu poporul lui Dumnezeu in exterior, fara nicio legatura vitala sau divina. Moabul ar putea spune : Suntem rude, de ce ar trebui sa fim dusmani unii cu altii ?

     Astfel, el a putut sa intre putin cate putin si sa ia in stapanire, pana cand in cele din urma a stapanit peste fratii sai dupa trup. Astfel, in timp ce invadarea poate sa fi fost treptata la inceput, si posibila datorita delasarii poporului, in cele din urma l-a robit pe Israel. Vrajmasia spirituala este foarte reala, daca la inceput Satan ispiteste, in final el va lovi. La fel, un astfel de principiu strans legat de lucrurile divine poate sfarsi  prin a inrobi poporul lui Dumnezeu.

     Marturisirea seamana foarte mult cu realitatile divine - marturisire fara realitate. Marturisirea poate pretinde o legatura naturala cu credinta ; putem spune ca suntem poporul lui Dumnezeu, ca ne-am separat de lume si apartinem lui Hristos. Dar toate acestea pot arata o simpla marturisire goala si sterila, si astfel imparatul Moabului stapaneste peste poporul lui Dumnezeu. Astfel, marturisirea va castiga si va aduce poporul la propriul sau nivel de lumesc.

     Eglon se asociaza cu Amon si cu amalecitii. Lucrul acesta sugereaza diferite forme ale naturii si carnii. Pe Amon il vom vedea mai tarziu in conflictul lui cu Iefta, iar Amalec vorbeste despre "faptele carnii", care sunt insotitorii de nelipsit ai unei simple marturii. 

     Este foarte surprinzator faptul ca imparatul Moabului ajunge pe teritoriul poporului lui Dumnezeu pana la Ierihon. Ierihonul, ne amintim, este un tip al acestei lumi cu toate atractiile sale, este chiar primul dusman pe care poporul lui Dumnezeu a trebuit sa-l doboare. Aici, Moab, marturia (simpla marturisire crestina fara realitatea credintei, n.t.), isi face cartierul sau general in lume. Nu-i asa ? Sa privim peste hotare astazi (atunci cand a trait fratele si cu atat mai mult astazi peste tot, n.t.). Lumea este plina de marturisiri ; poporul lui Dumnezeu este imbibat cu marturisiri. Unde isi are sediul marturisirea crestina ? Du-te la casa marturisiri, indiferent ce nume sonor are, vei descoperi ca are sediul la Ierihon. Marturisirea crestina este in lume, si motivul pentru care marturisirea are o asemenea putere asupra poporului lui Dumnezeu este pentru ca ofera o legatura convenabila intre el si lume. 

     Este un lucru trist si solemn sa te gandesti la o simpla marturisire crestina, la cei care au pe buzele lor Numele lui Hristos, dar inimile lor sunt in lume ; este un lucru ingrozitor. Dar cat de trist este sa te gandesti la faptul ca intregul popor al lui Dumnezeu este adus sub puterea a ceea ce il leaga de lume. Nu la Ierihon, pentru ca Vrajmasul este prea inteligent ca sa dea un nume clar lucrurilor. Acesta se numeste cetatea palmierilor. Ei sunt foarte frumosi, inalti, copaci falnici, si nu citim in Scriptura ca cei drepti vor inverzi ca palmierul ? (Ps. 92:12).  Cu siguranta, nu poate fi nimic rau ca Moab si-a asezat tronul in cetatea palmierilor, aceasta inseamna dreptate, moralitate, reforma, corectitudine practica in umblare si onestitate. Sa ne-amintim bine unde este tronul Moabului. Puterea Moabului, puterea marturiei, este o reforma exterioara. Si reforma este foarte atragatoare ; ea il face pe un betiv sa renunte la betie si sa devina un cetatean respectabil. Ea ne face sa avem onestitate politica, corectitudine morala si bunavointa. Toate acestea Moab le avea. Da, marturisitorul fara Hristos poate trai linistit in cetatea palmierilor, poate vorbi despre o umblare corecta si despre toate acestea, dar nimic din acestea nu-l fac sa-L iubeasca pe Hristos sau sa-l uneasca cu Hristos. Marturisire ! Oh ! cum s-a asezat imparatul Moabului in teritoriul lui Dumnezeu si l-a luat in stapanire.

     Am citit ca Eglon era "un om foarte gras" (v. 17). Lucrul acesta sugereaza o lipsa de vigoare, de putere, care l-a impiedicat sa fie o persoana puternica, musculara, activa. Si marturisirea este moarta, o masa inerta, care sta, si prin insasi greutatea ei inabusa spiritualitatea din poporul lui Dumnezeu. Numele lui, Eglon, inseamna : "un circuit" - unul care se invarte in cerc, la fel ca acele unui ceas care se invart in cerc, sau ca anotimpurile unui an. Un astfel de marturisitor ia lucrurile asa cum sunt ; el nu este pretentios si nu intreprinde niciodata ceva care necesita staruinta. Este ceva foarte indiferent, si, din nefericire ! cat de mult impiedica aceasta stare sufletul pentru Dumnezeu, sa se bucure de Dumnezeu sau sa dea marturie pentru El.

     4.6     Eliberarea printr-un alt salvator, Ehud

     Cine va scapa pe poporul lui Dumnezeu de un asemenea cosmar ? Acesta este Ehud, un Beniamit care ne va elibera de puterea unei marturisi goale, fara realitate. Beniamin, am vazut deja, reprezinta acel duh de supunere totala fata de Hristos, duhul lui Hristos din noi controland si miscand inimile si vietile noastre. Beniamin inseamna "fiul mainii mele drepte" (Gen. 35:18) si sugereaza perfectiunea starii noastre inaintea lui Dumnezeu. Suntem in Hristos, Hristos este in noi, in putere aici jos. Si nu este izbitor ca, in timp ce omul este beniamit, "fiul mainii mele drepte", totusi el este stangaci ? Acest lucru este foarte sugestiv. 

     In ce priveste pozitia noastra, ea este perfecta ; suntem desavarsiti in Hristos inaintea lui Dumnezeu, iar Hristos in noi are control deplin. Dar aceasta inseamna ca in noi nu exista putere proprie. El este fiul dreptei lui Dumnezeu ; mana lui dreapta este inutila. Aceasta este mana puterii naturale si el este un simplu om sarman, stangaci, neputincios in sine insusi. Ehud este un astfel de om si sunt multi alti beniamiti despre care citim ca erau stangaci. Cred ca gandul sugerat este ca trebuie sa ne laudam in neputintele noastre, pentru ca puterea lui Hristos sa se poata manifesta in noi. Pavel era un beniamit, un descendent literal din semintia lui Beniamin. Dar mai mult, el era un beniamit spiritual care spunea ca se lauda cu slabiciunile sale, pentru ca atunci cand era slab, era puternic (2 Cor. 12:10). "Rapit pana in al treilea cer" (v. 2), mana lui dreapta a fost, in imagine, paralizata. El revine aici jos un sarman om, stangaci, pentru a fi martor pentru Dumnezeu, pentru a fi o marturie a puterii lui Hristos. Ehud inseamna la fel Iuda - "lauda", sau mai degraba "marturisire". Aceasta marturisire este foarte diferita de cea pe care o facea Moab.

     Ehud este un marturisitor, un marturisitor al propriei sale slabiciuni si al puterii lui Hristos. El este acela care va elibera pe poporul lui Dumnezeu. Sa remarcam ca el vine din Ghilgal. Am vazut aceasta intr-un alt capitol. Lucrul acesta intareste gandul lipsei puterii in noi insine, si moartea omului vechi. El vine la imparatul Moabului si are o sabie cu doua taisuri lunga de un cot. Ni se spune ca un cot este masura de la cot la mana, si presupun ca un cot este masura capacitatii omenesti, ca sa spunem asa. Iata un om care isi pregateste o sabie, si stim ca sabia Duhului este Cuvantul lui Dumnezeu. Dar trebuie ca Cuvantul lui Dumnezeu sa fie aplicat marturiei. Nu toata Scriptura este o sabie, ci acele pasaje cu cele doua laturi ascutite taie, potrivit cu de la caz la caz.

     El vine cu sabia in mana, o sabie lunga de un cot. Ea taie pe ambele laturi ; va taia in toate directiile. Cuvantul lui Dumnezeu taie intotdeauna in toate directiile. Nu putem folosi sabia pentru anumite persoane si a cruta pe altele ; ea taie in ambele directii. Cuvantul lui Dumnezeu nu priveste la infatisare. 

     Ehud se apropie de imparatul Moabului care se afla in camera sa de vara, a odihnei si a comoditatii. El spune : "Am un cuvant de la Dumnezeu pentru tine". Si il intalneste pe acel om, acea mare masa inerta de grasime. Ce lucru vrednic de dispret este, pana la urma, aceasta marturisire (goala, fara realitatea credintei, n.t), acest cosmar care apasa greu asupra poporului lui Dumnezeu. "Am un cuvant de la Dumnezeu pentru tine". Care este acesta ? Este cuvantul pe care stie sa-l foloseasca. Si apoi infige sabia pana la maner, si chiar manerul a intrat tot in grasime. Aceasta sabie de lungime omeneasca reprezinta intelegerea pe care o am cu privire la Cuvantul lui Dumnezeu, aplicata prin slabiciunea omeneasca, dar cu o putere divina, si astfel imparatul Moabului este ucis.

     Aceasta masa marturisitoare, impreuna cu tot poporul sau care a tinut Israelul lui Dumnezeu in robie, este ucisa. Vadurile Iordanului sunt luate, poporul lui Dumnezeu este trezit de trambita, si ca urmare niciun moabit nu scapa. Si mostenirea lui Dumnezeu este eliberata, pentru moment, de acel cosmar ingrozitor al marturisirii (goale, n.t.).

     Am castigat noi in mod practic aceasta biruinta impotriva marturisii (goale) ? Am realizat noi oare ce inseamna sa vedem in toate biruintele noastre lumina stralucitoare a Cuvantului viu si lucrator al lui Dumnezeu, mai ascutit  decat orice sabie cu doua taisuri, lovind orice marturisire ca sa ne scape inimile de o simpla aparenta ? Fie ca Domnul sa ne faca sa experimentam in mod practic aceasta.

     Dupa ce am vazut asemanarea dintre autosuficienta si raceala de inima din Efes cu stapanirea imparatului Mesopotamiei (Aram), nu putem sa nu fim uimiti de asemanarea stapanirii lui Moab cu stapanirea marturisirii (goale) si amestecata cu lumea asa cum o vedem la Pergam. Aceasta este lumea intrata in Biserica, stingandu-i marturia si inabusindu-i spiritualitatea. Este casatoria(*) Bisericii cu lumea, stabilirea confortabila la Ierihon, "unde este tronul lui Satan"(Apoc. 2:13).

     (*) Pergam inseamna casatorie, unire prin casatorie ; Unirea Bisericii cu lumea in timpul lui Constantin, sec. IV ; n.t.

     De asemenea, la Pergam se vorbeste despre Ehud, cu "sabia ascutita cu doua taisuri". Acesta este Hristos, in ai Sai, luptandu-Se cu sabia care iese din gura Lui pentru a-i elibera pe ai Sai de simpla marturisire fara viata. Intr-o zi viitoare, El va folosi aceasta sabie numai pentru judecata, impotriva marturisitorilor (fara viata). Acum Cuvantul Sau este pentru cei inrobiti, ca sa-i elibereze.

     4.7     Samgar

     In ultimul verset al capitolului il avem pe vrajmas de cealalta parte, spre vest. Vom reveni asupra acetui lucru, caci se va ridica din nou. Nu este o biruinta nationala, ci pur simplu un om biruie sase sute de filisteni. Samson a avut si el de-a face cu filistenii, dar nu a castigat o biruinta deplina. Filistenii din partea de vest (pe tarmul Marii Mediterane, n.t.) erau strans legati de Egipt. Ei au fost "ratacitori", dupa cum sugereaza si numele lor, ratacitori care au venit in tara (Canaan) fara un exercitiu de inima. Ei au venit pe scurtatura, nu au trecut Iordanul. Ei sunt in tara si, in acest sens, sunt marturisitori. Dar ei sunt mai mult decat atat. Moab nu a intrat niciodata definitiv in tara ; filistenii o fac si o iau in stapanire. Ei pretind autoritate asupra ei ; pretind ca au dreptul, desi sunt acolo fara ca sa trebuiasca sa treaca Iordanul, adica fara sa fi trecut prin moarte si inviere. Avem aici din nou marturisirea, dar ea este mai mult decat o marturisire goala. Este o imitatie de marturisire. Nu voi insista asupra ei in seara aceasta, dar in ea avem intr-adevar introducerea principiului succesiunii, al ritualurilor si al ceremoniilor, si tot ceea ce este de acest fel. Ei infatiseaza ritualismul, care este intruchipat si dus pana la sfarsit de catre Roma. Aici il avem asa cum a inceput, acest duh de ritualism al marturiei cu formele si pretentiile sale.

     Avem o ilustrare a lui in epistola catre Galateni unde voiau sa introduca iudaismul in crestinism, amestecand lucrurile lumii cu lucrurile lui Dumnezeu. Acelasi lucru il avem din nou in epistola catre Evrei, unde unii voiau sa se intoarca iarasi la formele goale ale iudaismului de care fusesera eliberati.

     "Ratacitorii" si pelerinii se pot asemana intrei ei, dar un ratacitor este o persoana foarte diferita de un strain si pelerin. Un strain si pelerin are inaintea lui un scop bine definit. Un ratacitor (sau pribeag, n.t.) merge pur si simplu ici si colo fara un scop definit. V-ati gandit vreodata ca Roma nu da o speranta sigura oamenilor ? Cei care sunt condusi de Roma nu calatoresc catre o mostenire cereasca. "Nimeni nu cunoaste nici dragostea, nici ura din tot ce este inaintea lui", spune un vers preferat (Romei). Potrivit Romei, cei mai buni dintre ei merg in purgatoriu. Ei ratacesc pur si simplu in ceea ce nu le apartine, iar sfarsitul lor este nesiguranta.

     Cat de diferit este pentru cei care sunt straini si pelerini ai lui Dumnezeu - straini aici, dar cunoscuti bine acolo sus. Pelerinii merg spre o odihna sigura, cu o speranta sigura. Si Samgar, "strainul", este cel care intalneste hoarda ratacitoare care venea sa aduca poporul lui Dumnezeu in supunere fata de ei si sa introduca doctrinele lor carnale. Samgar ia tepusa de boi, care poate reprezenta foarte bine toiagul unui pelerin, si cu ea ucide sute de filisteni ratacitori, care nu stiu unde stau. Lectia este destul de simpla. Dumnezeu poate folosi orice lucru din mana lui pentru a castiga biruinta. Orice lucru care este in mana noastra si care manifesta slabiciune. Lucrul acesta este suficient daca suntem pelerini adevarati. Un simplu indemn poate actiona ca o tepusa pentru boi. Aceasta ii face pe boi sa mearga putin mai repede sau sa mearga in directia corecta atunci cand gresec - intepand constiinta si distrugand marturisirea (goala) care pare atat de puternica. Ar fi bine sa fim mai familiarizati cu aceasta tepusa !

     Dupa cum am vazut, filistenii sunt legati aici de Moab, ambii alcatuind masa marturisitoare care controleaza Biserica. In acelasi mod, trebuie sa observam, ca Tiatira este legata de Pergam. Asa cum filistinismul isi atinge deplina dezvoltare in Roma, la fel si Tiatira. 

     Invingatorul, la Tiatira, primeste ca putere, pentru a invinge, speranta venirii Domnului proprie pelerinului, care corespunde destul de bine pelerinului Samgar.

     Nu vreau sa identific in mod absolut aceste biserici (Pergam si Tiatira) cu cei trei vrajmasi pe care i-am avut in vedere, dar, fara indoiala, exista o puternica asemanare in principiile fiecaruia. Nici nu as limita comparatia doar la cele mentionate aici. Dar daca avem o istoria a falimentului Bisericii in ambele parti, nu ne putem astepta sa gasim tocmai asemanarea pe care am observat-o ?

     Asadar, am putea spune ca lectiile pentru Biserica din acest capitol sunt avertismente impotriva mandriei si falsei marturisiri. Desi din punct de vedere istoric se pot referi la primii pasi in declinul Bisericii primare, nu au ele o voce clara pentru noi si astazi ?

     Acesta este ceasul Aramului, al inaltarii omului si al marturisirii (goale) a omului. In aceasta privinta ar trebui sa plangem starea ingrozitoare a Bisericii de acum. In aceasta stare trista de lucruri, sufletele zdrobite pot striga catre Dumnezeu cel viu pentru ajutor, si ca oamenii credintei sa se ridice si sa loveasca acesti vrajmasi pentru a elibera poporul ! Unde este acea slabiciune care loveste, cu Cuvantul ascutit al lui Dumnezeu, orice marturisire goala ? Unde este acel duh de pelerin separat care poate rasturna aroganta unei religii carnale ?

     Va cauta fiecare din noi insine, intr-o anumita masura, chiar si astazi, sa dea un raspuns ?   

 

                                      Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                               - V -

     Samuel Ridout

     4     Otniel, Ehud si Samgar - Primele captivitati si eliberari (Jud. 3)

     4.1     Situatia poporului Israel

     Am vazut in capitolul precedent ca, din cauza necredinciosiei fiiilor lui Israel de a nu merge si de a-i birui, Dumnezeu a spus ca nu va mai alunga pe vrajmasii lor din tara, ci vor ramane ca niste spini in coasta, un martor permanent al necredinciosiei si neascultarii lor. In acelasi timp, ei ar fi o amenintare constanta pentru marturia lor si pentru existenta lor nationala. Intr-adevar, orice natiune care are in mijlocul ei alte popoare care ocupa o parte a teritoriului sau, si care nu sunt doar diferite, ci sunt complet ostile, nu numai fata de ei insisi, ci si fata de institutiile si forma lor de guvernare, se poate teme pentru existenta sa. Puteti intelege ca prezenta unor astfel de natiuni ostile, chiar si pe plan politic, ar ameninta orice existenta nationala. Am putea aminti, ca o ilustare moderna si partiala, monarhia austro-ungara, unde nu exista deloc o natiune omogena, ci o clasa conducatoare, de care este legata casa regala, si o alta clasa mare, care sunt practic conducatorii, total opus primei ; in rest un numar mare de alte rase care isi pastreaza traditiile lor diferite, obiceiurile si orice de acest fel. Rezultatul este ca snurul care leaga natiunea impreuna este unul foarte slab si exista posibilitatea destramarii aproape in orice moment (*).

     (*) Acest lucru a avut loc (destramarea imperiului Austro-Ungar) la sfarsitul primului razboi mondial, n.t.

     Aceasta este din punct de vedere politic, dar cand ajungi s-o aplici la o natiune a carei existenta inseamna o marturie religioasa, o marturie pentru Dumnezeu, cand vei tine cont de Dumnezeu, cu atat mai dezastruos va fi pentru un popor sa locuiasca cu diferite natiuni in mijlocul sau, si sa se amestece cu ele.  Cat de imposibil a fost pentru Israel sa fie fidel lui Dumnezeu, sa implineasca legea si sa fie supus guvernarii Sale. A fost imposibil si, prin urmare, asa cum am spus, prezenta acestor natiuni necucerite in tara Canaanului nu a fost doar o marturie a esecului lui Israel, ci o amenintare permanenta la adresa integritatii si credinciosiei lor, care in cele din urma a dat roade prin faptul ca au fost dusi in captivitate. De fapt, ne vom opri asupra roadelor acestui fapt in aceste lectii care sunt inaintea noastra in cartea Judecatori.

     Asta pe de-o parte. Apoi, pe de alta parte, vedem ceea ce este scos in evidenta in partea pe care am citit-o. Dumnezeu a lasat aceste natiuni in mijlocul lor pentru a le testa credinciosia. Aceasta este o lectie izbitoare si foarte importanta. Prezenta acestor popoare a dat marturie despre  esecurile din trecut. Dar, binecuvantat fie Dumnezeu, El nu Se opreste aici. Daca poporul Sau prin propria lor necredinta si neascultare s-a compromis si L-a dezonorat si pe El, Dumnezeu nu renunta la ei. El este un Dumnezeu al rabdarii infinite si al indelungei rabdari. El ii lasa in seama rezultatului propriei lor neascultari; acesta este primul lucru ; si chiar din aceste rezultate El aduce noi incercari cu privire la ascultarea lor viitoare. 

     Astfel, aceste natiuni, lasate in mijlocul lor pentru a-i incerca, care se asocia cu Israel zi de zi, au fost un test permanent pentru fidelitatea si ascultarea generatiilor urmatoare, pentru a dovedi daca vor sa implineasca voia lui Dumnezeu si sa scoata afara pe vrajmasii care erau in mijlocul lor. Cu alte cuvinte, aceste natiuni care au locuit in mijlocul lor, au fost intotdeauna o marturie a esecului lor, dar si o invitatie la restaurarea prezenta. Sa luam aminte la aceasta, deoarece sunt convins ca scumpi copii ai lui Dumnezeu sunt adesea descurajati, si pe buna dreptate, de rezultatele propriei lor neascultari. Cineva a spus : "Am dezonorat pe Domnul facand aliante ; mi-am pus capul intr-un jug din care nu pot iesi ; sunt intr-o pozitie din care nu pot fi eliberat. Prin urmare, nu are rost sa incerc sa-L ascult pe Dumnezeu in continuare. As putea la fel de bine sa renunt." Aceasta este intotdeauna calea lui Satan. Mai intai te leaga, apoi spune ca nu poti sa te eliberezi ; mai intai te atrage pe calea neascultarii, iar apoi spune ca nu are rost sa incerci sa faci un singur lucru in felul lui Dumnezeu. Si astfel vei deveni un rob pana in ziua mortii.

     Iubiti frati, haideti sa sunam trompeta biruintei, trompeta luptei, chiar acum. Sa ne spunem unul altuia ca nu exista nicio pozitie de robie, nicio pozitie in care propriul esec si neascultare fata de Dumnezeu ne-a dus, si in care sa nu putem conta pe puterea Lui pentru o noua eliberare. Probabil, nu vom obtine aceleasi biruinte complete, care ar fi putut sa fie candva ale noastre. Dar, nu este potrivit niciodata pentru noi, niciodata pentru credinta, sa lasam mainile in jos, sa spunem ca nu mai exista speranta. Daca apelam la Dumnezeul ostirilor, apelam la Cel care nu va fi biruit niciodata. Biruinta este steagul Lui, chiar daca am fost soldati care am dat in retragere. Daca, precum semintia lui Efraim, am intors spatele in ziua luptei, totusi El ne aduna, - Conducatorul puternic Isi aduna ostirile imprastiate si ne conduce inapoi pentru a-l infrunta pe Vrajmas. Aceasta este calea Lui, chiar daca ne-a mai ramas doar o singura zi din viata.

     Fie ca Domnul sa ne trezeasca, iubiti frati. Sa nu ne supunem la ceea ce in aparenta este inevitabil. Nu exista nimic inevitabil pentru credinta decat puterea sigura a lui Dumnezeu de a ne da biruinta ; acesta este singurul lucru inevitabil. Sa nu ne descurajam ; si insasi prezenta vrajmasului, pe care propria noastra necredinta si neascultare a lasat-o in jurul nostru, este pur si simplu un nou test. Ne vom increde acum in Dumnezeu ? Vom conta acum pe El ? Vom primi noi din aceasta zi curaj proaspat si vom merge mai departe pentru a implini planul pe care El l-a hotarat pentru noi chiar de la inceput ?

     Acest lucru se aplica in mod individual in experienta noastra personala, spirituala. Se aplica la toate asocierile vietii noastre pe care le facem, la fiecare forma de alianta pe care am facut-o cu lumea, cu vrajmasul, cu ceea ce ne-ar compromite pe noi si marturia noastra. Aceasta ni se aplica si in mod colectiv, marturiei noastre comune, daca am permis principiilor sa vina si sa locuiasca in mijlocul nostru, principii care sunt diferite de voia lui Dumnezeu si de adevarul Cuvantului Sau. Sa ne amintim de acest lucru ori de cate ori ne confruntam cu orice incercare, cu orice impotrivire a vrajmasului. Acestea sunt pastrate pentru a ne invata ce este razboiul, ce sunt bataliile Domnului, ca sa incigem armura, pentru a angaja, in aceste zile din urma, o batalie care ar fi trebuit castigata de mult.

     Nu este aceasta incurajator ? Nu este o modalitate frumoasa pentru Dumnezeu sa o spuna ? Nu este ceva izbitor pentru El sa vorbeasca despre prezenta Vrajmasului printre noi ? De parca ar spune : l-am lasat aici pentru a testa fidelitatea ascultarii voastre fata de Mine.

     4.2     Natiunile in mijlocul carora a locuit Israel

     Ei bine, cum a primit Israel toate acestea ? Cum a raspuns poporul la aceasta noua invitatie din partea lui Dumnezeu, de a-l testa in ceea ce priveste credinciosia lor ? In versetul 5 citim ca fiii lui Israel "au locuit", si-au facut casa, s-au asezat. Acesta este gandul, s-au asezat ; unde ? printre canaaniti, hetiti, amoriti, fereziti, heviti si iebusiti. Este o lista de nume si nu ma indoiesc ca fiecare dintre aceste nume are o semnificatie speciala. Am putea incerca sa le caracterizam. Canaanitii sunt "traficanti" ; hititii, "fiii terorii" ; amoritii sunt "vorbareti" ; ferezitii sunt "conducatori" (stapanitori) ; hevitii sunt "tarani" (sateni) ; iebusitii sunt "calcatori" (in picioare). Acestea reprezinta principii spirituale care controleaza comportamentul, iar daca locuim acolo unde oricare dintre aceste principii spirituale controleaza, putem realiza ca traim in aceleasi circumstante ca si Israel. Daca ne confruntam in asocierile sau in pozitia noastra, personala sau ecleziastica, cu oricare din aceste principii pe care le avem aici, putem fi siguri ca Dumnezeu ne va testa cu privire la ascultarea noastra ulterioara. Sa privim putin la aceste principii.

     4.2.1     Canaanitii

     In primul rand sunt canaanitii, "traficantii", cei care pur si simplu se ocupa cu lucruri pentru profitul care exista din ele. Ei sunt negustori, care nu au adevarul divin in inima, ci pur si simplu il au si il manipuleaza din diferite motive ; unii chiar pentru castig financiar, altii pentru castig social, altii pur si simplu pentru a evita conflicte neplacute cu cei pe care ii iubesc. Tot acest tip de manipulare a adevarului divin este doar trafic canaanit, doar manipulare inselatoare a Cuvantului lui Dumnezeu. Daca ne aflam, de exemplu, in seara aceasta aici, doar sa vedem daca putem obtine ceva, asa cum doreau atenienii, ceva nou din Cuvantul lui Dumnezeu, nu pentru constiinta si inima noastra, ci pur si simplu pentru intelectul nostru, atunci se presupunem ca traficam cu el (adevarul divin) intr-un mod intelectual, si acesta este un principiu canaanit. Si daca recunoastem printre noi acest principiu de trafic cu adevarul lui Dumnezeu, oricat de dureros ar fi sa fim nevoiti sa-l recunoastem, sa-l aruncam afara.

     Lucrul acesta are o mare importanta. In Profeti citim ca nu trebuie sa existe canaaniti in casa Domnului. Acesta este un nume care se aplica tuturor formelor de prezenta a vrajmasului pe teritoriul lui Dumnezeu ; acesta este traficantul, cel care se ocupa cu adevarul divin fara un interes viu pentru el.

     Exista si un alt punct. Am spus ca acestea sunt principiile raului. Dar in Efeseni va amintiti ca ni se spune ca lupta noastra este cu duhurile rautatii, si astfel, oriunde avem un principiu rau, avem o persoana rea (Satan, n.t.). Sa luam de exemplu singura persoana in care oamenii au crezut pana acum. El vrea sa se stearga din mintile oamenilor. El este intruchiparea celei mai inalte forme a mandriei si a inaltarii de sine. Si totusi, scopul principal al lui Satan este sa-i lase pe crestini sa se indoiasca de existenta lui. Ori daca ei cred aceasta, atunci ei se indoiesc de prezenta lui si de adevaratul lui caracter. Lui Satan ii place ca oamenii sa se gandeasca la el ca la o fiinta ingrozitor de imorala. Voiam sa spun ca Satan nu este o fiinta imorala, in sensul obisnuit al cuvantului. Carnea, din nefericire ! cu toate poftele ei, este unul dintre cei mai roditori slujitori ai lui Satan, dar carnea nu este exact Satan insusi. Un om care staruie in imoralitate nu are nevoie, ca sa zicem asa, de Satan pentru a-l ajuta la distrugerea sa.

     Satan se transforma in inger de lumina.El se ocupa de principii, si ori de cate ori intalnim principii gresite, acolo il avem pe Satan insusi, acolo avem personalitatea, precum si principiul. De exemplu, daca exista tendinta in poporul lui Dumnezeu de a trafica in mod intelectual Cuvantul Sau, nu numai ca avem principii cananite, dar avem de-a face si cu puterea lui Satan. Si asa este cu toate celelalte principii pe care le vom vedea.

     4.2.2     Hititii

     Imperiul hitit a fost unul dintre cele mai mari imperii din cele mai vechi timpuri. Monumentele arata ca au fost o rasa viguroasa si energica, dintre toate celelalte, si ca s-au intins pe un teritoriu imens. La un moment dat, imperiul hitit era unul enorm. Numele lor este sugestiv : "Fiii terorii". Principiul fricii, al timiditatii, al retinerii, al retinerii de a merge inainte, acolo unde ne-ar vrea Dumnezeu, acesta este principiul hitit. Este ciudat sa vorbim despre ei ca despre o mare putere, care ne spune totusi despre slabiciune ; dar, dupa cum spunea John Bunyan, Rusinea (personaj din cartea lui) a fost cel mai nerusinat om pe care l-a vazut vreodata, asa ca frica este cel mai indraznet lucru care poate exista. Nu trebuie sa fim surprinsi ca dupa credinta, primul lucru despre care vorbeste apostolul Petru este virtutea, curajul. Frica, frica de om, frica de consecinte, frica de a merge pe apa, frica de  a merge pe calea ingusta a ascultarii. Oh! cum frica pune stapanire pe poporul lui Dumnezeu si il impiedica sa lupte pentru El, prin Duhul Sau si prin puterea Lui. 

     Hititii sunt peste tot si, daca le ingaduim se vor aseza in mijlocul nostru. Ne va inchide gura, asa ca ne va fi frica sa vorbim. De ce este atat de multa tacere in mijlocul poporului iubit al lui Dumnezeu ? De ce este atat de putina marturie in Evanghelie ? Atat de putina slujire printre sfinti ? Atat de putine glasuri in rugaciune si laude in adunari ? Oare nu pentru ca hititilor li se ingaduie sa locuiasca chiar in mijlocul nostru ? Ne este frica sa rostim un cuvant din partea Domnului Isus, ne este frica sa ridicam glasul pentru multumire - sa inaltam rugaciuni si laude catre Hristos Isus. Ne este frica sa luam pozitie pentru Hristos, sa-L marturisim pe deplin - frica sa facem ceea ce constiinta noastra si Cuvantul lui Dumnezeu declara ca ar trebui facut. Oh, imperiul hititilor este intr-adevar unul larg, se intinde peste tot, iar locuirea lor printre noi este o marturie ca nu am reusit sa-i alungam. Cu toate acestea, ii multumim lui Dumnezeu, ca insasi prezenta lor printre noi este un indemn din partea Lui sa ne ridicam si sa-i alungam de la noi ; sa terminam cu frica, sa terminam cu aceasta teroare, aceasta retinere, si sa fim puternici in Domnul si in taria puterii Lui. 

     4.2.3     Amoritii

     Dupa hititi vin amoritii ; un fel de contrast izbitor : "frica" - "vorbareti". Vorbesc continuu,  "laudarosi" in legatura cu asta. Inseamna cuvant fara putere. Si nu este adevarat ca se vorbeste mult ? Este usor sa vorbim chiar si atunci cand oamenii se tem cu adevarat de o marturie adevarata. Este usor sa ne expunem propriile noastre ganduri. Desigur, cand vorbeam despre calea credintei in marturisirea lui Hristos, si vorbind despre El, nu ma refeream la niciun fel de amorit ; o voce si nimc altceva, o simpla vorba si nimic altceva. Este foarte usor sa vorbesti fara practica, si acesta este amoritul. Oriunde gasim acest principiu printre noi, discursuri mari fara o umblare corespunzatoare, multa predicare si putina practica, trebuie sa realizam ca avem un dusman printre noi pe care trebuie sa-l alungam.

     4.2.4     Ferezitul si Iebusitul

     Apoi, mai departe, pentru a nu zabovi prea mult asupra acestora, in fereziti avem acel duh al puterii omenesti care stapaneste ; nu al stapanirii divine, nu supunere fata de Dumnezeu, fata de voia Sa si fata de Cuvantul Sau, manifestat in supunere fata de cel mai umil si slab lucru care exprima aceasta voie. Ci ferezitii au acel duh inalt : nobilimea, aristocratia. Ferezitii reprezinta nobilimea, clasa care stapaneste, care trebuie privita si respectata, nu pentru ceea ce invata, ci pentru ceea ce sunt. De cealalata parte sunt hevitii. Acestia (ferezitul si hevitul) merg impreuna. Daca exista o nobilime, trebuie sa fie si o clasa inferioara. Aceasta este nobilimea si taranimea, sau dupa cum s-ar putea spune, clerul si laicii. De aici rezulta iebusitul, care calca in picioare tot ce este de la Dumnezeu.