Mangaiere si incurajare
                         (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                           - I -


          G. V. Wigram
                                                                                

        1     Privirile credintei (fragmente din scrisori)

          Ni se pare uneori ca avem mult har si energie; totusi, atunci cand vine incercarea, constatam ca toate acestea dispar imediat, duse ca pleava de vant. Si astfel suntem adusi sa invatam lectii umilitoare.

          Sunt sigur ca unii dintre noi sunt dispusi sa priveasca la moartea in Adam mai degraba decat la viata in Hristos; la ruina si la raul care au intrat in lume prin primul om, mai degraba decat la eliberarea introdusa prin al doilea om.

          Purtam in noi ceea ce se raporteaza atat la stricaciune cat si la glorie. Lazar, saracul, este o ilustratie in aceasta. A fost un timp, pentru el, cand asezat la usa unui bogat, cainii ii lingeau bubele sale; dar, mai tarziu, prin ingeri, el a fost dus sus in scenele glorioase. Acest gand este incurajator; el ne ajuta sa ne detasam privirile noastre de ceea ce este supus stricaciunii pentru a le indrepta spre ceea ce este glorios. Unii dintre noi sunt tentati de a se ocupa doar cu ceea ce se raporteaza la stricaciune si nu se ocupa decat rareori de ceea ce este glorios.

          Dar Isus inviat ne captiveaza atentia si spre El trebuie sa se indrepte privirile credintei.

                                                                       *          *          *

          Ne place sa vorbim impreuna de Acela care ne-a unit, unii cu altii.

          Este atat de trist cand inima este indiferenta si rece; incapabila de a intelege, lipsita de viata, distanta de atmosfera Celui Preaiubit, din nefericire! Toate acestea sunt cunoscute si realizate in fiecare zi. Limitam libertatea Duhului in taina sufletului nostru. Ma tem ca ne grabim sa acumulam doar cunostinta, fara ca sufletul sa fie miscat. Este mult mai bine ca inima sa fie miscata de un singur adevar decat ca mintea sa fie ocupata cu multe adevaruri.

          Ce bucurie de nespus pe care nimic nu o poate opri! Gandirea fiecarui madular din aceasta nenumarata multime va fi ca el apartine lui Hristos. "Eu sunt a preaiubitului meu si preaiubitul meu este al meu".

          Faptul de a fi al lui Hristos va fi atunci o sursa de adanca bucurie si nimic altceva, dar nu ar trebui sa fie asa inca de acum? Obiectul atractiei viziuni lor ceresti prin Duhul, va fi Hristos; a fi pentru totdeauna cu El, a-L vedea, a arunca la picioarele Sale cununile lor, a aduce din inimile lor o profunda adorare, in acelasi gand, zicand si cantand: "Vrednic esti ... pentru ca ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, prin sangele Tau, din orice semintie si limba si popor si natiune si i-ai facut imparati si preoti pentru Dumnezeul nostru".

          Puterea invierii lui Hristos va avea acelasi efect asupra trupurilor sfintilor Sai; ei vor invia deoarece El a inviat, pentru ca au viata Lui si ca Duhul locuieste in ei; vor fi aratati in desavarsirea acestei vieti, in deplinul triumf asupra mortii si asupra celui care avea putere asupra ei; vor invia, nu pentru judecata (care a trecut peste ei, deoarece Hristos a purtat-o in locul lor), ci pentru ca ei sunt ai lui Hristos.

          Hristos inviat este parga si garantul acestui imbelsugat seceris.

          El este primul snop prezentat inaintea Domnului, Modelul si Garantul secerisului care va fi strans atunci in granarul lui Dumnezeu; ei vor invia si vor fi infatisati impreuna cu El in glorie. El Insusi este expresia gloriei, si ei vor fi in El. Trupul lor de tarana va fi inghitit de viata divina; slabiciunea va fi schimbata in putere; putrezirea in neputrezire; rusinea in glorie; trupul natural in trup spiritual care va purta amprenta Celui ceresc dupa cum El va purta chipul pamantesc.

          Unde este, o moarte, tepusul tau? A disparut!

          Unde este, o Locuinta mortilor, biruinta ta? Locuinta mortilor este invinsa.

          Triumful este in intregime, complet, etern. Satan este zdrobit pentru totdeauna sub picioarele sfintilor.

          Ei vor apare inaintea scaunului de judecata a lui Hristos pentru a primi rasplatile Imparatiei, dar ei vor apare aici ca sfinti glorificati. Nu vor mai avea nicio umbra de pacat; blestemul va fi indepartat pana la ultima urma; ocara "Egiptului" nu va mai fi. Moartea Mielului junghiat va fi un subiect de meditatie in lumina gloriei si in prezenta lui Dumnezeu.

          Se poate ca pamantul sa-si urmeze drumul sau si lumea planurile ei, asa cum a fost cand lumina a fost acoperita de intunericul de la cruce; de asemenea, religia ar putea continua, cu trasaturile in care Dumnezeu nu are nimic, pana cand judecata va rupe vraja iluziei si va pune capat inselaciunii. Atunci, oamenii se vor trezi in prezenta ingrozitoarei realitati: vor cadea in mainile Dumnezeului celui viu.

          Lumina lui Dumnezeu isi va afla atunci propria sfera in reflectarea stralucirii speciale a fiecaruia. Toti vor straluci pe firmament asemeni soarelui in Imparatia Tatalui lor, fiind impreuna cu Acela care este soarele si centrul sistemului ceresc pe care niciun nor de necredinta sau indoiala nu-L va intuneca. Ei vor fi impreuna cu Hristos in actiunile Sale dupa planurile lui Dumnezeu in ceea ce priveste atat cerurile de sus cat si pamantul jos. In prezenta gloriei Sale, ei vor fi fara pata si se vor bucura. Apoi, atunci cand Hristos Isi va lua marea Sa putere in Imparatie, purtand sceptrul unei drepte suprematii pe un pamant judecat si reinoit, ei vor fi impreuna cu El.

          Atunci cand se va sfarsi Imparatia si El o va da in mainile Tatalui, El va locui impreuna cu ei. In cerul si pamantul cel nou, va fi locuinta dreptatii. Sfintii vor fi impreuna cu El. Ei sunt partea prezenta si eterna a lui Hristos; locul lor este "totdeauna cu Domnul". Fie ca aceasta va fi in Imparatie, sau in cerul si pamantul cel nou, ei se vor bucura de odihna lui Dumnezeu in desavarsire si vor da marturie despre gloria Sa in aceasta sfera inalta unde harul ii va aseza, sfera pentru care harul ii va pregati.

                                                                      *          *          *

          Speranta noastra nu este nici judecata nici Imparatia in putere; nu este nicidecum restaurarea lui Israel sau eliberarea creatiiei actuale din robie (fiecare din acestea vor fi asezate cu adevarat la locul lor); ci noi Il asteptam din cer pe Fiul lui Dumnezeu. El va veni, nu doar pentru a implini profetia, ci ca sa implineasca promisiunea: "Vin din nou si va voi lua la Mine Insumi, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:3). Iata ce asteapta credinciosul. Restaurarea lui Israel, ca si eliberarea creatiei, amandoua trebuie sa astepte ca sa fie rapiti "cei care sunt ai lui Hristos, la venirea Sa".

          Dupa ce Domnul Isus va aduna pe ai Sai la Sine in cer, El va implini cuvantul Sau profetic cu privire la pamant si la eliberarea creatiei, introducandu-l in libertatea rascumpararii.

          O astfel de perspectiva este de natura sa miste inima si simtamintele. Aceasta invatatura binecunoscuta este demna de a fi prezentata omului dinauntru: "Iata, Eu vin curand". Da, El vine, de a intra astfel in posesiunea a ceea ce El a cumparat cu un mare pret si de a Se inconjura de trofeele dragostei rascumparatoare.

          Voia lui Dumnezeu va fi deplin implinita prin invierea si prin glotificarea acelora care-I apartin; pentru acest scop ei au fost mantuiti. Nu nevoile noastre au fost cauza initiala; Dumnezeu este glorificat prin rascumpararea pe care El a implinit-o, si obiectele dragostei Sale sunt pregatite pentru gloria care-i asteapta. Ei vor fi in lumina curata si fara nori a dreptatii divine, si acolo se vor simti in largul lor. Vor fi imbracati in haina dreptatii divine; este haina care se potriveste pentru aceasta pozitie.

          Dumnezeu, odihnindu-Se in placerea dragostei atotputernice, ii va primi. Prezenta Sa va fi odihna lor. Dumnezeu si Mielul vor fi lumina si templul lor; El va locui in mijlocul lor; ei vor fi poporul Sau si El va fi Dumnezeul lor.

          Ce perspectiva minunata! Numai anticiparea unei astfel de sperante inalta duhurile noastre mai presus de norii si atmosfera pamantului, dar avem nevoie de inimi curatite pentru ca razele acestei glorii sa poata patrunde si sa-si raspandeasca lumina lor.

          Nu trebuie ingaduit nimic care nu este in armonie cu aceasta scena de sfintenie, nimic care sa intunce aceasta viziune sau sa o faca confuza in simtamintele noastre. Astfel, Duhul Sfant ne va calauzi cu privire la omul nostru dinauntru, pentru a indeparta tot ceea ce nu este potrivit, si pentru a lasa sa patrunda lumina cerului nou care lumineaza gloria sa.

          Oh! fie ca pozitia celor care s-au intors de la idoli la Dumnezeu pentru a sluji Dumnezeului viu si adevarat, sa fie aceea care Il asteapta din cer pe Fiul Sau, avand ochiul curat, inima curatita, toiagul in mana, mijlocul incins, gata pentru momentul cand se va face auzit strigatul, gata, fara a fi preocupati cu ceva care ar putea intarzia rapirea noastra sau care nu ar fi in armonie cu aceasta dorinta: "Amin! Vino, Doamne Isus!

         

                                Isus in Epistola catre Evrei


          A.E.Bouter

          "Dar Il vedem pe Isus, care a fost facut cu putin (sau, "pentru putin") mai prejos decat ingerii datorita mortii pe care a suferit-o, incununat cu glorie si onoare, astfel incat, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru fiecare" (Evrei. 2:9).

          Epistola catre Evrei are ca subiect principal pe Domnul Isus, Persoana si lucrarea Sa. Numele lui Isus apare de paisprezece ori in aceasta minunata epistola: de opt ori doar Numele Isus, o data prin imaginea lui Iosua (4:8), de cinci ori in asociere cu unul din alte nume ale Sale: Domnul, Hristos si Fiul lui Dumnezeu.

          Capitolul 1 prezinta maretia Domnului Isus ca fiind Iehova Insusi ("Domnul", expresie folosita in trad. romana, n.t.). Taina trinitatii, ca si taina Fiului etern care a venit in lume ca Om desavarsit, sunt legate impreuna de aceasta taina binecuvantata: Isus este Domnul Dumnezeu (*).

          (*)  ADONAI IAHVE, n.t.

          Capitolul 2 subliniaza maretia Domnului Isus ca Om, asezat mai presus decat ingerii, chiar daca acestia sunt intr-o pozitie superioara fiintelor omenesti in ordinea din creatie. Totusi, Isus a fost facut "cu putin mai prejos decat ingerii" care sunt nemuritori; El a suferit pe cruce si a trebuit sa moara. Aceasta ne arata maretia harului lui Dumnezeu fata de noi! Lucrarea Sa este suficienta pentru toti, ceea ce arata intinderea harului lui Dumnezeu aratat in Isus. Acum, inaltat in cer, El este mai presus de toti ingerii!

          Isus din Nazaret care S-a smerit pe Sine Insusi, fiind ascultator pana la moarte, este incununat cu glorie si onoare. Si noi, adica toti adevaratii credinciosi, Il vedem astfel. "Il vedem", aceasta implica faptul ca noi avem intrare libera in cer la Dumnezeu si ca Il putem contempla pe Fiul neincetat. Pe pamant, El s-a smerit pe Sine Insusi inainte ca Dumnezeu sa-L inalte in glorie. Este clar ca exista o legatura intre smerenia Sa si raspunsul lui Dumnezeu care I-a dat pozitia de glorie actuala. "Isus ... S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat foarte sus si I-a daruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca in Numele lui Isus sa se plece orice genunchi, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de sub pamant, si orice limba sa marturiseasca, spre gloria lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domn (Filip. 2:6-11).

          "Frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, luati aminte la Apostolul si la Marele Preot al marturisitii noastre, la Isus" (Evrei 3:1).

          In iudaism, fiecare israelit apartinea de un popor pamantesc, alcatuit pentru pamant, pus de-o parte de Dumnezeu pentru Sine. Atunci cand Mesia a venit la acest popor pentru a implini profetiile divine, El nu a fost recunoscut de propriul Sau popor, care chiar L-a lepadat. Atunci Mesia, lepadat astfel de pe pamant, a fost primit de Dumnezeu in cer. Aceasta este tema principala a Epistolei catre Evrei care, in multe feluri, arata maretia lui Hristos ca Dumnezeu si ca Om.

          Toti cei credinciosi care L-au primit pe Hristos, in ciuda lepadarii Sale de catre Israel, au privilegiu de a-L vedea acum la dreapta lui Dumnezeu in cer. Acest privilegiu rezulta din chemarea puternica si cereasca a lui Dumnezeu, prin care ei au fost scosi din lume. Toti acesti credinciosi apartin turmei celei noi a lui Dumnezeu, scosi dintre iudei si dintre natiuni, dupa cum Domnul le-a explicat ucenicilor Sai (Ioan 10:14-16). El i-a legat pe cei credinciosi de Sine Insusi, Cel inviat din cer, si astfel, ei sunt pusi de-o parte pentru Dumnezeu in lume, ca frati si surori sfinte.

          Cine este Isus? El este Apostolul lui Dumnezeu, sau Trimisul lui Dumnezeu - trimis din cer si avand autoritate de a-L reprezenta pe Dumnezeu. El este, de asemenea, Marele Preot care ne reprezinta - pe noi care suntem inca pe pamant - inaintea lui Dumnezeu in cer, caci El este acolo sus incununat cu glorie si onoare. Aici pe pamant, stim ca a implinit aceste doua functii, in care Il vedem ca reprezentant al lui Dumnezeu, sau cand Il privim ca Marele nostru Preot in prezenta lui Dumnezeu. De asemenea, El trebuie recunoscut public: chiar daca El a fost lepadat aici jos, noi Il marturisim ca Apostol si Mare Preot. Aceasta inseamna ca noi nu ascundem faptul ca Ii apartinem si ca nu incercam sa compromitem maretia Sa. Nu, noi Il marturisim pe El Insusi, pe pamant, in timp ce ne indreptam ochii spre El, in cer.

          "... dincolo de perdea, unde Isus a intrat pentru noi ca Inainte-mergator, fiind facut pentru eternitate mare preot dupa randuiala lui Melhisedec" (Evrei 6:19, 20).

          Epistola catre Evrei indreapta privirile noastre spre Isus, asa cum este El acum in cer, incununat cu glorie si onoare (2:9). In mai multe randuri, aceasta epistola aminteste responsabilitatea credinciosilor pe pamant, dar autorul epistolei revine de multe ori la subiectul sau principal, indreptand atentia si inimile noastre spre Domnul Isus. Infatisadu-L pe Isus ca Marele Inainte-mergator (cel care merge inainte pentru a pregati drumul), autorul prezinta stransa legatura care exista intre credinciosii de pe pamant si Hristosul din glorie, in cer. Aceasta legatura arata ca Inainte-mergatorul a deschis usa pentru ca si altii sa-L urmeze in cer, acum si, de asemenea, mai tarziu. Domnul Isus prezinta o "ordine" cu totul noua, care nu a existat in timpul lui Moise si Aaron, nici, in general, in mijlocul poporului Israel.

          Melhisedec este un tip, o imagine, a Fiului etern, caci el apare in Scriptura "fara tata, fara mama, fara genealogie, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, dar asemanat Fiului lui Dumnezeu" (7:3). El l-a binecuvantat pe Avraam, ceea ce vrea sa insemne ca el era mai mare decat Avraam - "cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare" (v.7). Pentru un iudeu, este de greu de primit ca cineva sa fie de un rang mai mare decat Avraam. De asemenea, Melhisedec L-a binecuvantat pe Dumnezeu din partea lui Avraam, aducand inaintea lui Dumnezeu raspunsul potrivit (Gen. 14:20).

          Epistola confirma, de asemenea, ca Isus, lepadat, care a fost scos in afara (taberei) de poporul Sau, este Dumnezeu, "Acelasi ieri si azi si in veci" (13:8), Acela "care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5). Cuvantul "ordine" se refera la ceva care a fost stabilit de Dumnezeu, ceea ce omul de pe pamant nu ar putea niciodata sa faca. Expresia "pentru eternitate" este in contrast cu ordinea din Vechiul Testament, unde marele preot era inlocuit, generatie dupa generatie. Domnul Isus, ca Inainte-mergator, este, de asemenea, Marele Melhisedec! Semnificatia acestui Nume implica faptul ca Isus este Imparat al dreptatii, dupa cum si Imparat al pacii (Evrei 7:2). Ce maretie!

          "Cu atat mai mult Isus a devenit garantul unui legamant mai bun" (Evrei 7:22).

          Vechiul legamant nu putea sa aduca desavarsirea, sau sa prezinte lucrurile care dainuiesc. Dimpotriva, el era marcat de slabiciune, si Dumnezeu a aratat esecul sau in numeroase si diferite feluri, inainte de a-l da deoparte. Acest faliment (al Vechiului legamant, n.t.) rezulta in special din ceea ce omul este in sine insusi - ceea ce este numit deseori "omul vechi" (Rom. 6:6). Cu toate acestea, Dumnezeu a introdus o noua ordine de lucruri care este legata de Omul cel nou, Domnul nostru Isus Hristos. El nu poate falimenta si nici aceasta ordine noua care este legata de El nu poate deci falimenta; Epistola catre Evrei o arata foarte clar.

          Aceasta epistola arata, de asemenea, ca Domnul Isus este un alt preot care traieste pentru eternitate, dupa randuiala lui Melhisedec. Chiar daca El este din semintia lui Iuda, semintie din care nu a iesit niciodata un preot, Hristos este preot pentru eternitate - un cuvant cheie in aceasta epistola (7:13-17). In relatie cu Hristos, totul este bun sau minunat, in totalitate nou, si stabil, dupa cum arata Evrei 7. Astfel ca acest capitol Il infatiseaza pe Isus ca garantul unui legamant "mai bun", care nu poate deci sa falimenteze. Vechiul legamant a falimentat, dar noul legamant este cu adevarat mai bun, si nu poate falimenta; de aceea el este numit un legamant etern (13:20).

          Valoarea numerica a Numelui lui Isus este 888, ceea ce adauga o dimensiune speciala caracterului sau deplin. Cifra 8, in Scriptura, este legata de o noua ordine de lucruri: a se vedea de exemplu Psalmul 8, sau a opta zi a sarbatorii corturilor (Lev. 23:36; Ioan 7:37). Ceea ce Hristos a implinit si stabilit, garanteaza aceasta ordine de lucruri mai buna, care nu poate falimenta. Ceea ce este legat de Hristos nu este doar bun (si adevarat), ci este de asemenea mai bun, in contrast cu ceea ce este vechi si care este pus de-o parte (a se vedea Evrei 7:19, 22; 8:6; 9:23; 10:34; 11:40).

          "Avand deci, fratilor, indrazneala sa intram in locurile sfinte prin sangele lui Isus ... sa ne apropiem cu inima sincera, in siguranta deplina a credintei" (Evrei 10:19-22).

          Intr-un mod cu totul remarcabil, epistola catre Evrei prezinta maretia Domnului nostru Isus Hristos, in Persoana Sa si in lucrarea Sa. In primele sapte capitole, am vazut maretia Persoanei Sale. Capitolele de la 8 la 10 pun accent pe maretia lucrarii Sale si a rezultatelor acesteia, si cu privire la maniera de a-i raspunde.

          Autorul epistolei pune in lumina contrastul dintre jertfele cerute de Dumnezeu in Vechiul Testament pe de-o parte, si jertfa desavarsita a lui Hristos, adusa odata pentru totdeauna, pe de alta parte. Jertfele din Vechiul Testament trebuiau sa fie aduse neincetat, in timp ce jertfa unica a lui Hristos este suficienta pentru totdeauna, si deci nu mai trebuie sa fie repetata.

          Un alt contrast este subliniat: numai odata pe an, datorita jerfei aduse "in ziua ispasirii", marele preot putea intra "in locul preasfant, dincolo de perdea", in timp ce poporul statea afara (Lev. 23:27; 16:2; Ev. 9:7). Dar acum, pe baza sangelui lui Hristos, accesul spre Dumnezeu a fost deschis. De la ziua Cincizecimii si pana la rapirea credinciosilor, toti acestia, care au primit o chemare cereasca, au intrare libera, cu toate privilegiile care o insotesc. Credinciosii pot sa se apropie acum in orice moment, in rugaciune, ca si prin lauda si adorare.

          Aceasta libertate deplina nu exista in Vechiul Testament. Singura exceptie il privea pe Moise, care avea privilegiul de a intra permanent in locul preasfant pentru a-L intalni pe Domnul si a vorbi cu El (Ex. 25:22; Num. 7:89); aceasta sugera libertatea de a intra in prezenta lui Dumnezeu, care este privilegiul credinciosilor de astazi. Aceasta "libertate deplina" arata ca noi avem incredere in Dumnezeu, ca nu ne va respinge datorita lucrarii lui Hristos incheiata si acceptata. Aceasta libertate este cea a unui fiu care are dreptul de a veni inaintea lui Dumnezeu, ca adorator, in orice moment. La inceputul capitolului unde se gaseste versetul de astazi, pune in contrast valoarea jerfelor de animale, aduse dupa porunca lui Dumnezeu, cu valoarea sangelui lui Hristos care a fost varsat odata pentru totdeauna. Dumnezeu sa fie binecuvantat!

          "Sa alergam cu rabdare in alergarea care ne sta inainte, privind tinta la Isus, Capetenia si Desavarsitorul credintei, care, pentru bucuria pusa inaintea Lui, a rabdat crucea, dispretuind rusinea, si sade la dreapta tronului lui Dumnezeu" (Evrei 12:1-2).

          Aceasta epistola indreapta inima noastra spre Hristos, asa cum Il vedem, inaltat la dreapta lui Dumnezeu. El a inceput si a incheiat lucrarea de rascumparare, pe care nimeni altul nu ar fi putut sa o faca. Acum, El este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Niciun alt preot nu se putea aseza vreodata deoarece lucrarea nu era incheiata. Dar Hristos L-a glorificat pe Dumnezeu pe pamant si a sfarsit lucrarea pe care I-a dat-o s-o faca (Ioan 17:4); El S-a "suit in inaltime" (Efes. 4:8) si "S-a asezat" la dreapta Sa (Ev. 3:1). Ca Om, El a fost invitat de Dumnezeu sa Se suie si sa Se aseze (v. 13), dar maretia personala a lui Hristos este subliniata prin faptul ca El Insusi S-a asezat.

          Aceasta implica in egala masura ca lucrarea lui Hristos a fost incheiata si acceptata de Dumnezeu. Drumul Sau pe pamant, inainte de a-L conduce in inaltime, a fost un drum de suferinta si de rusine. El a suferit toate acestea, chiar suferintele de nepatruns de pe cruce - nu doar suferintele fizice si rusinea, ci mai presus de toate suferintele legate de parasirea Dumnezeului Sau, pe care El L-a onorat intotdeauna. Hristos Si-a "facut fata ca o cremene" (Is. 50:7), concentrandu-Se in intregime pe lucrarea pe care trebuia s-o implineasca, dispretuind rusinea - nu a tinut cont si nu a fost abatut de ele (suferinte).Dumnezeu, care este drept si sfant, a fost pe deplin satisfacut atunci cand Hristos a zis: "S-a implinit" (Ioan 19:30).

          Chiar in acel moment, perdeaua din locul sfant s-a sfasiat in mod miraculos de sus pana jos (Mat. 27:50, 51), ceea ce a demonstrat ca Dumnezeu era satisfacut. Astfel, Dumnezeu a acceptat ca multi fii sa fie adusi la glorie (Ev. 2:10). Acestia, putand de acum inainte sa-si ridice ochii spre Hristos, intorcandu-i de la orice altceva - pacate, suferinte, prigoniri - pentru a-i indrepta spre Acela care sfarsit lucrarea spre gloria lui Dumnezeu. Stim ca locul lui Hristos in glorie este acum si locul nostru, si bucuria Sa este si a noastra. Ochii nostri sunt indreptati spre El si ne incredem in El , caci El este acum marea noastra Capetenie, pana la momentul intoarcerii Sale.

          "V-ati apropiat ... de Isus, Mijlocitorul unui nou legamant; si de sangele stropirii, care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel" (Evrei 12:22, 24).

          Maretia Persoanei Sale care ne este prezentata in Epistola catre Evrei este rezumata la un Nume - Isus. El este cheia care deschide toate lucrurile in aceasta epistola, El este insasi esenta tuturor doctrinelor care sunt expuse, si in final - scopul - tuturor gandurilor lui Dumnezeu. El este Cel care ne-a atras spre Sine, acum si pentru toata eternitatea. Aceasta epistola, si in special capitolul 12, stabileste comparatii si contraste intre vechea ordine de lucruri, legata de Moise, si noua ordine, legata de Hristos.

          Omul si poporul pamantesc al lui Dumnezeu falimentand in totalitate, Dumnezeu s-a revelat atunci in harul Sau suveran. Aceasta revelatie nu se intemeiaza pe meritele sau responsabilitatea omului, ci pe lucrarea implinita de Hristos. Dumnezeu L-a trimis pe propriul Sau Fiu, care a fost respins si lepadat. Dar ceea ce harul lui Dumnezeu si-a propus trebuia sa se implineasca in ciuda tuturor impotrivirilor omului. Ceea ce harul acesta a facut se vede in cei care pot acum sa se apropie de Dumnezeu in libertatea acestei relatii de fii; aceasta intrare libera le este data de Acela care este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Acest har va fi vazut atunci cand, din cer, el va aduce o noua ordine de lucruri pe pamant si in univers.

          In aceasta noua ordine, care ne este deja descoperita, totul depinde de Isus si de jertfa sa. Altadata, sangele lui Abel, varsat intr-un mod criminal, striga dupa razbunare, si Dumnezeul sfant si drept va exercita aceasta razbunare. Dar acum, sangele stropirii lui Hristos vorbeste de lucruri mai bune decat aceasta razbunare care este totusi necesara, si care scoate in evidenta rezultatele glorioase pe care Hristos le-a realizat ca Mijlocitor, implinind astfel tot ceea ce harul lui Dumnezeu voia sa realizeze: Domnul va restabili in curand o noua relatie cu poporul Sau pamantesc, pe care il va binecuvanta din belsug, la fel ca si cu celelate natiuni de pe pamant. Sangele lui Hristos reveleaza astfel cat de mare este Dumnezeu in dragostea Sa, in sfintenia Sa si in dreptatea Sa.

          Domnul Isus va atrage la Sine pe toti oamenii (Ioan 12:32). "Ce vom spune deci fata de aceste lucruri?" (Rom. 8:31). Gurile noastre au fost deschise pentru a aduce, inca de acum, laudele si adorare Dumnezeului nostru. In lumea viitoare, toti copiii Sai Il vor lauda, si toti vrajmasii Sai isi vor pleca genunchii inaintea Lui.

          "De aceea si Isus, ca sa sfinteasca poporul prin propriul Sau sange, a suferit dincolo de poarta" (Evrei 13:12).

          Epistola catre Evrei nu are decat o singura tema: Isus. Pe temelia a ceea ce El este si a ceea ce El a facut, Domnul Isus a devenit marele nostru Conducator, acum si pentru eternitate. In lumea viitoare, in timpul Imparatiei de o mie de ani, El va fi Conducatorul poporului Sau pamantesc si al tuturor natiunilor. Astazi, Hristos ne conduce in sanctuar, in locurile sfinte ceresti, unde Il vedem incununat cu glorie si onoare si unde noi putem patrunde prin credinta.

          El ne conduce de asemenea prin aceasta lume, desi aceasta este o imensa pustie spirituala pentru noi. Din partea noastra, credinta, ascultarea si dragostea pentru El sunt indispensabile. Aici, pe pamant, Isus ne conduce dincolo de poarta. De ce? "Tabara" iudaica se presupunea a fi sfanta si curata, dar Isus, "Sfantul lui Dumnezeu" (Ioan 6:69), a fost scos dincolo de poarta de poporul Sau, iar tabara a devenit un loc unde mania lui Dumnezeu a trebuit sa se abata. Aceasta judecata a inceput in anul 70, atunci cand armatele romane au nimicit Ierusalimul si pe locuitorii sai, si cand iudei care au supravietuit au fost vanduti ca robi si imprastiati printre natiuni. Iudei crestini trebuiau deci sa se desparta de iudeii necredinciosi, acceptand ocara de a fi renegati de acestia ca fiind iudei, si de a fi paziti astfel de aceasta judecata care a venit peste ei.

          Hristos ii conduce inca pe adevaratii credinciosi afara din tabara. Aceasta se aplica la tabara randuita alta data de Dumnezeu, dar care L-a lepadat pe Fiul lui Dumnezeu, si se aplica acum la orice tabara religioasa organizata de om. Numele lui Hristos poate fi pus in fata, dar El nu este recunoscut cu adevarat ca Domn. Hristos nu recunoaste aceasta tabara religioasa ca fiind a Sa, si-i invita pe cei care-L recunosc ca Domn sa iasa din aceasta tabara.

          Cei care se afla in interiorul taberei  sunt inca sub judecata lui Dumnezeu; dar cei care sunt beneficiarii sangelui lui Isus Ii sunt asociati si au iesit la El afara din tabara. Sangele acceptat de Dumnezeu in locurilor sfinte ceresti arata ca cei credinciosi sunt primiti. Unica siguranta este de a fi impreuna cu El, in locurile sfinte din cer si "afara din tabara" pe pamant. Aceasta implica de "a iesi la El" si de a purta "ocara lui" (Ev. 13:13), acceptand de a fi dispretuiti de cei care sunt alipiti de religie, dar refuzand sa asculte cu adevarat de El.

          Din calendarul "Le Seigneur est proche" (Domnul este aproape). 

                                                    Hristos parasit de Dumnezeu


     "Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai parasit si stai departe de mantuirea mea, de cuvintele geamatului meu? (Ps. 22:1)


          J.N.Darby

          In Psalmul 22, Cel care este parasit de Dumnezeu este Hristos. Aceasta nu inseamna ca El nu a fost dispretuit de oamenii care stateau langa cruce: reprezentati ca imagine prin puternicii tauri din Basan, cainii care-L inconjurau, o ceata de raufacatori care-L impresurasera (v. 12,16). Dar ce erau toate acestea - resimtite totusi de Hristos ca nimeni altul - fata de realitatea ingrozitoare ca Hristos suferea sub mana lui Dumnezeu - datorita pacatului? Pe cruce era atarnat singurul Om nevinovat, binecuvantat, si totusi parasit de Dumnezeu. Ce priveliste pentru lume! Nu este de mirare ca soarele - martorul stralucitor al gloriei lui Dumnezeu in natura - s-a intunecat, atunci cand Martorul credincios si adevarat a strigat catre Dumnezeul Sau si n-a primit niciun raspuns (v. 2)!

          Parasit de Dumnezeu! Ce inseamna aceasta? Ce importanta are aceasta pentru fiinta umana? Prin ce sunt reprezentat eu la cruce? Printr-un singur lucru - prin pacatele mele. Iata deci pe Acela care este parasit de Dumnezeu, proclamand aceasta inaintea tuturor. Nu este nimeni care sa-L vada si sa simpatizeze cu El. Femeile care L-au urmat din Galileea stateau departe si nu intelegeau. Suntem inmarmuriti in fata acestui moment de singuratate, infinit de solemn, fara asemanare. Cat de mult straluceste aici perfectiunea lui Hristos!

          In Hristos totul este desavarsit. Dar daca am ceva de zis despre Hristos, care este primul gand care imi vine in minte? Ce am adus eu la cruce? Pacatele mele. Nu este nimic pe care sa nu le fi preferat in locul lui Hristos. Ce gand umilitor pentru noi, pentru mine! Suferind pentru pacat, Cel drept L-a indreptatit pe Dumnezeu, in timp ce simtea El Insusi adancimile  agoniei. Aceasta insemna ascultare - o suferinta extrema; dar El era parasit. Noi stim acum motivul. Era din cauza pacatului, din cauza pacatelor noastre; El nu a murit ca un simplu martir. Pacatele noastre au fost singura noastra contributie. Ce istorie pentru noi! Dar, din partea lui Hristos, ce dragoste binecuvantata!

                               Din calendarul "Le Seigneur est proche" (Domnul este aproape).

                                   Lucrarea lui Dumnezeu in inchisoare                                                     si in lagarul de concentrare

                          "Amintiti-va de conducatorii vostrii, ... imitatile credinta" (Ev. 13:7)


          Henk L. Heijkoop


          1     Prefata

          Henk L. Heijkoop (1906-1996), apreciat comentator al Bibliei, si-a dedicat deplin viata Domnului, deja de cand era un crestin tanar, si L-a slujit in numeroase situatii din viata. Dupa ocuparea Tarilor de Jos de Germania (mai 1941) Heijkoop a fost arestat, printre altii, deoarece i-a ajutat pe iudei. Dupa razboi el a scris unele din experientele sale de atunci, din inchisoare si din lagarul de concentrare. Le vom prezenta aici intr-o forma prescurtata. Ele trebuie sa ne stimuleze la o incredere neconditionata in Domnul, in toate circumstantele (care, cu siguranta, sunt cu mult mai bune ca cele din lagarul de concentrare) si la o reala constienta de bunatatea Sa.

          2     Arestarea

          Era in octombrie 1942, cand am fost arestat si trimis la biroul de politie din Winschoten. A doua zi, dupa amiaza, impreuna cu altii am fost dus cu masina la Groningen. Pe drum a trebuit sa asteptam un timp deoarece o roata era desumflata; si tocmai in acest moment a trecut un frate si m-a vazut, si am putut sa stau cu el de vorba cateva minute. De cele mai multe ori uitam repede realitatea dragostei fratesti, dar in astfel de momente, nu ne putem indoi de aceasta. Inima noastra ne zice ca dragostea frateasca ramane (1 Ioan 5:1; Fapte 28:15).

          3    Patru saptamani in celula de izolare, si totusi fericit

          La Groningen am fost predati sinistrului "Birou al Serviciilor de Securitate" de reputatie rea, si imediat am fost dusi la inchisoare. Acolo, in vestiar, ni s-au luat toate obiectele: ceas, bani, fotografii, documente si de asemenea - ce a fost cel mai dur - Biblia mea. Am fost dusi apoi intr-o celula.

          Eu aveam o celula de izolare si, prin urmare, trebuia sa stau singur, cu interdictia de a citi, de a lucra si de a cumpara ceva de la cantina. Gardianul care m-a dus era un tanar si dupa cum am inteles mai tarziu, membru al unei biserci reformate. El era foarte prietenos si m-a asigurat ca gardienii fac totul pentru a ne face o sedere cat mai placuta posibil. Efectiv, aceasta a parut a fi adevarat. Cel mai bun lucru a fost ca mi-a promis ca-mi va aduce o Biblie. Eu trebuia s-o ascund din cand in cand dupa folosire, pentru ca sa nu se vada direct, si daca ar fi descoperita, el va sustine ca Biblia a apartinut inventarului din celula. Dupa doua zile am primit-o. N-am sa uit niciodata amabilitatea acestui supraveghetor, care mi-a fost atunci atat de necesara.

          Am petrecut patru saptamani in aceasta celula. In general eram fericit. Dar nu intotdeauna. Teama de interogatoriu si grija pentru ai mei ma puneau de multe ori la pamant. Dar apropierea lui Dumnezeu nu este simtita niciodata atat de mult ca in greutati. Si citirea Cuvantului lui Dumnezeu da o bucurie si o liniste care este mai tare decat orice greutate. Am avut timp sa citesc Biblia si l-am folosit bucuros in acest scop. Citeam regulat cinci pana la opt ore pe zi. Atunci cand interdictia pentru citit a fost ridicata, puteam obtine si alte carti. Dar curand nu mi-au fost de niciun folos. Biblia mi-a devenit foarte pretioasa si nu mi-am dedicat timp pentru citirea altor carti, cu exceptia unui jurnal de calatorie.

          Nu am facut un studiu biblic special. L-am facut acasa timp de mai multi ani cu o mare bucurie pentru inima mea. Dar aici faceam mai intai rugaciunea, citirea Genezei, apoi in Noul Testament de la Matei si urmatoarele, fara a face o comparare a pasajelor si fara a incerca sa inteleg semnificatiile cele mai adanci. Lasam Cuvantul sa lucreze in mine si ramaneam la prima impresie. Astfel am putut sa simt:

          - harul si dragostea minunata care se vedeau in toate lucrarile si cuvintele lui Dumnezeu si ale Domnului Isus.

          - gloria Sa care nu putea sa ramana ascunsa, chiar si atunci cand a mers pe drumul Sau de smerenie.

          - grija Sa pentru ai Sai in orice imprejurare.

          - si apoi, mai tarziu, glorioasele binecuvantari din epistolele lui Pavel.

          Aceasta era ceea ce inima mea avea nevoie in acel timp. Si rezultatul reiese dintr-o citare a unei scrisori pe care am scris-o in celula mea: "Aceasta este cel mai bine pentru mine. Caut sa traiesc dupa Matei 6:34; Romani 12:12 si Filipeni 4:4-6 si traiesc experienta versetului 7 din Filipeni 4: "si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice intelegere, va va pazi inimile voastre si gandurile voastre in Hristos Isus". Puteam sa citesc Cuvantul de la cinci pana la opt ore, si aceasta era ce ma facea atat de fericit. Aceasta producea o astfel de odihna si o asa bucurie care nu se pot exprima. In acest fel, puteam sa cant mult. In timpul iesirilor zilnice de doua ori a cate douazeci si cinci de minute, eu cantam aproape tot timpul si de multe ori in celula mea. Ieri, in timpul iesirii, am cantat:

                         Mantuitorul meu

                         Condu Tu drumul meu

          si un altul a cantat usor cu mine.

          Doar harul lui Dumnezeu poate sa produca aceasta intr-o slaba inima omeneasca. Aceleasi experiente au fost facute de multi alti credinciosi cu care am vorbit. Un grup de tineri din Meppel, care erau condamnati la moarte, stateau in celula lor la Scheveningen. Atunci cand au aflat ca trebuie sa fie impuscati a doua zi, au petrecut noaptea rugandu-se impreuna, cantand cantari de lauda, si au vestit Evanghelia la cei care se aflau in celelate celule apropiate.

          Un altul, si el de asemenea condamnat la moarte, care statea intr-o celula invecinata, a scris acestea si a avut posibilitatea sa trimita pe ascuns scrisoarea sa in afara inchisorii. Mai tarziu a fost si el impuscat dupa legile in vigoare; dar scrisoarea de ramas bun, si marturia sa despre tovarasii de detentie, a artat cum l-a intarit Dumnezeu in inima sa si l-a inviorat in cele patru luni lungi care s-au scurs intre arestarea sa si executia sentintei.

          4    In lagarul de concentrare de la Amersfoort

          La 20 noiembrie 1942, impreuna cu alti paisprezece barbati, am fost transferati de la inchisoarea din Groningen in lagarul de tranzitie al politiei din Amersfoort. Nu vreau sa intru prea mult in modul de primire si de tratament al evreilor. Starea lor era cu mult mai rea decat a noastra. Conditiile si atmosfera din aceast lagar nu pot fi intelese decat de cei care au fost efectiv acolo.

          Un lucru care m-a miscat cel mai mult, in primele zile, a fost tratamentul evreilor. Conducerea germana a lagarului si gardienii nu puteau sa vada vreun evreu fara sa se arunce asupra lui si sa-l loveasca. De asemenea si olandezii, care si-au asigurat cu abilitate o pozitie, luau si ei parte la aceasta pentru a obtine favoarea conducerii lagarului sau pentru a-si pastra aceasta pozitie. Am vazut cum evreii au fost batuti pana la moarte sau loviti intr-un spatiu imprejmuit cu sarma ghimpata unde gardienii ii raneau pentru ca ei sa moara incet. Niciodata, ca in aceste prime zile, nu am realizat in toata grozavia lui strigatul: "Sangele Lui fie asupra noastra si asupra copiilor nostri!" (Mat. 27:25). Am vorbit mult despre acest subiect. Si gandurile noastre se indreapta spre El, care a suferit violenta, ura si dispret, cu mult mai multa intensitate decat am putea cunoaste vreodata (Ev. 12:2-3).

          5     Salvat prin suferinte

          Desi stiu bine ca prin propriile noastre puteri noi nu putem nimic si ca de asemenea ma incred in Domnul, se ridica totusi cu putere in mine, in timpul petrecut in lagar, intrebarea: daca ceilalti de aici se descurca bine, de asemenea si tu, ar trebuie sa te descurci; esti puternic si sanatos, de ce sa nu fie asa? Dupa cateva saptamani acolo, Domnul a facut sa vedem ca numai El poate pazi si ca increderea in propriile puteri si in propia  capacitate nu este decat nebunie.

          In acea iarna, in cursul acelor interogatorii rau famate, am lesinat de trei sau patru ori. Prin mana lui Dumnezeu, am fost acceptat intr-o baraca care servea de infirmerie, unde s-a stabilit ca am contactat un ulcer de stomac. Din punct de vedere omenesc, starea mea era foarte critica. Ca fiecare nou venit, am pierdut aproximativ o livra pe zi (aprox. 0,5 kg, n.t.) in timpul primelor saptamani.

          Datorita febrei si a faptului ca nu puteam suporta mancarea pe care o primeam, starea mea s-a agravat din nou. Desi Domnul m-a pazit de a ma revolta, mi-am pus totusi intrebarea de ce trebuia sa fie asa. Facand abstaractie de cele mentionate mai sus, Domnul in harul Sau, chiar mi-a dat, mai tarziu la Vught, un raspuns referitor la acest subiect: am avut ocazia sa citesc in ascuns dosarul meu de proces in care era stipulat ca ar fi trebuit sa fiu trimis intr-un lagar de concentrare de reputatie rea. De fapt, din cauza bolii mele, aceasta nu a mai avut loc. Un alt condamnat, M. Schotens, a fost trimis in acel timp acolo si a murit in mai putin de o luna.

          In lagarul din Amersfoort nu se gasea aproape nici o Biblie. Detinerea era interzisa, dar existau tractate printre detinuti. Cei care aveau unul erau, din aceasta cauza, foarte prudenti si nu-l imprumutau decat la persoane demne de incredere. Ele treceau din mana in mana; unul il tinea o ora, altul doua, etc.

          Atunci cand am fost tinut la pat, cateva saptamani, in baraca sanitara, am putut avea pentru prima data o Biblie. Modul in care am ajuns sa-l cunosc pe proprietarul ei a fost remarcabil. La baie, unde trei pana la patru sute din cei care erau la infirmerie trebuiau sa se spele, am auzit pe unul atragandu-i atentia altuia asupra faptului ca Dumnezeu conduce toate lucrurile. Ca dovada, a mentionat mai multe pasaje; am citat atunci prima parte din Zaharia 6. Dupa o zi sau doua, cel care a vorbit atunci, m-a recunoscut intr-un colt al salii si m-a intrebat cum de m-am gandit la acest pasaj. El l-a citit, dar nu intelege cum ar putea fi pus in relatie cu observatia sa. Astfel am stiut ca el avea o Biblie. Am putut s-o obtin in curand pentru a citi cateva ore, o bogatie de nespus atunci cand ai fost lipsit mai multe saptamani.

          Posesorul acestei mici Biblii era un pastor in biserica reformata din Tarile de Jos, originar din provincia Groningen, care era la Amersfoort deja de mai multe luni si care era astfel obisnuit cu situatia de acolo. In saptamanile care au urmat ne-am intalnit, pana pe 7 februarie 1943, data la care ei au fost eliberati. Am avut mult respect pentru el si pentru colegii cu care el colabora. Ei au fost o binecuvantare pentru multi in zilele intunecate din decembrie 1942.

          Strangerile pentru serviciile religioase erau strict interzise. Totusi, acolo unde supraveghetorii de camera (ei insisi detinuti) nu erau impotrivitori, astfel de strangeri aveau loc in fiecare duminica; de cele mai multe ori chiar in baraca sanitara. Datorita pericolului, erau intotdeauna in numar mic, de la 5 la 15 persoane, intre paturi, astfel incat in caz de probleme sa se poata imprastia repede.

          De obicei se rugau, citeau un pasaj, se vorbea, apoi se rugau din nou, cu totul aproximativ un sfert de ora. Bineinteles, nu se canta niciodata. Interesul era intodeauna mai mare, dar din cauza pericolului, erau invitate doar persoanele demne de incredere. Astfel de intalniri au avut loc in special de sarbatorile de Craciun din 1942.

          6     Evanghelia in lagar

          In plus, vorbeam in mod regulat cu pacientii in baraca sanitara. In cea mai mare parte din timp fiecare o facea in propria sa camera, caci in mod legal nu era voie sa mergi intr-o alta camera. Astfel ca, atunci cand am putut din nou sa stau pe picioare, mergeam in fiecare dimineata de-a lungul paturilor spre bolnavi. Acolo, eu am invatat sa cunosc binecuvantarea lagarelor de concentrare. Am vorbit acolo la zeci de oameni, de la clasele cele mai inalte ale societatii pana la cei mai de jos, cu catolici si protestanti, cu credinciosi si cu crestini de nume, chiar si cu atei. Nimeni nu refuza cand i se vorbea despre Domnul Isus. Nu toti credeau si primeau ceea ce  le spuneam. Totusi, din cate imi amintesc, nimeni nu refuza cand se vorbea despre Domnul Isus. In acest loc nu mai era nimic din lucrurile pe care se poate bizui omul: bogatie, pozitie, cunostinta, faima, mediu social, familie, etc.

          Si atunci cand, in starea si in imprejurarile cele mai umilitoare, masca asa zisei educatii, cade, si cand apare adevarata fata a omului, pretentiile si propria sa apreciere se tulbura. Si daca se adauga la aceasta boala cu perspectiva ca trebuie sa mori acolo, atunci mandria este de cele mai multe ori zdrobita. Cat de recunoscatori erau de multe ori, atunci cand inimile lor se deschideau si cand ne rugam sau cand recitam cateva pasaje, sau cand dispuneam uneori de o Biblie sau un Nou Testament, citeam cate o parte.

          Desigur, nu toti s-au convertit si pentru unii. care o marturiseau atunci, am avut mai tarziu, dupa ce au fost eliberati, un semn de intrebare. Dar, in acelasi timp, am avut dovezi convingatoare de lucrare a Duhului lui Dumnezeu.

          Aceste saptamani petrecute in baraca sanitara din lagarul de la Amersfoort au fost printre cele mai fericite momente din viata mea. Constienta comuniunii cu Dumnezeu, faptul de a fi folosit de El si de asemenea, puterea evidenta a Cuvantului lui Dumnezeu, dadeau inimii o bucurie pe care nimic nu o putea nimici.

          7    In lagarul de concentrare de la Vugt

          La 13 februarie 1943, am fost dusi de la Amersfoort la Vugt impreuna cu alti 250 de oameni. In acel moment nu stiam unde vom merge. La Amersfoort, ca peste tot de asemenea, circulau zvonuri cele mai groaznice, variind de la un lagar de concentrare in Germania la un nou lagar in Tarile de jos. Se discuta mult despre fiecare zvon, despre fiecare actiune a S.S., pentru a trage o concluzie, atat cat era posibil, asupra destinatiei transportului. Pe drum, am primit o bucata de paine; in ciuda foamei, am primit-o cu ingrijorare, datorita faptului ca era de cel putin de doua ori mai mare decat ratia zilnica obisnuita. Era indiciul unei calatorii lungi, deci in afara Olandei!

          Asa cum eram asezati in tren, priveam nelinistiti spre directia de mers: a fost Utrech, deci nu spre Germania! Incurajare generala! Mergeam asadar spre Vugt. Dupa un mers de mai putin o ora, sub loviturile S.S., am ajuns in lagar. Era de fapt un lagar nou, care nu era terminat inca. Noi eram primii detinuti olandezi. Cu o zi inainte sosise doua zeci de criminali de drept comun, adusi din inchisorile germane. Ei au primit misiunea speciala de a avea grija de olandezi. Daca se achitau bine de aceasta misiune, erau eliberati. De fapt, executau bine acest ordin, ceea ce a costat viata a sute de detinuti, in special in primele sase luni. In ceea ce ne privea, ei au inceput prin a ne examina luandu-ne tot ceea ce era de valoare si fara valoare, chiar si vesela. Asa am pierdut un exemplar de "Korte Verklaring" (comentariu biblic foarte cunosct) asupra cartii Levitic, care am primit-o la Amersfoort si pe care o tineam pe sub haine.

          In primele luni, conditiile de viata erau cu mult mai rele la Vugt decat la Amersfoort; nu numai ca hrana era mai redusa, ci mai mult, asupritorii germani cautau sa ne impuna cu ajutorul bastonului un ritm de munca mortal, mai ales la inceput. Ce era si mai rau, seara sau noaptea nu aveam odihna deloc. Era imposibil sa stai cu cineva de-o parte pentru a vorbi de lucruri spirituale.

          Din primele zile am intalnit cativa pastori credinciosi care dormeau sub patul meu. In a doua sau a treia zi l-am intalnit pe fratele Gans Jr. d'Einhoven. In mod obisnuit, contactul nostru se limita doar la cateva cuvinte, o strangere de mana, sau un semn din cap a incurajare.

          8     Grija lui Dumnezeu pentru copiii Sai

          Intr-una din primele saptamani, eram de fata atunci cand unul din acesti pastori a primit mai multe lovituri de pumn in figura, deoarece a incercat sa-i vorbeasca unui S.S.. El i-a vestit Evanghelia acestui om, ceea ce unul din detinutii germani a vazut. Toti cei care puteau aduce un ajutor spiritual erau persecutati in mod sistematic. Astfel ca, din primele zile, s-a dat ordinul ca pastorii si religiosii sa fie plasati in echipele exterioare, cele mai grele. Dar chiar in acele zile, am putut vedea mana lui Dumnezeu: cateva saptamani mai tarziu a venit un ordin de la Berlin prin care se spunea ca nu mai trebuie fortati  toti sa lucreze, ci doar cei care vor.

          Daca suntem simpli, putem vedea caile lui Dumnezeu pentru ai Sai in mii de situatii. Chiar la Vugt, le-am vazut in numeroase lucruri, fiecare in propria sa viata. Atunci cand am ajuns acolo, pe data de 13 ianuarie, cele doua paturi subtiri pe care le-am primit la Amersfoort ne-au fost luate. A trebuit sa dormim fara a avea cu ce sa ne acoperim. Era atunci zapada pe sol, ... si era foarte rece. O saptamana mai tarziu, ne-a fost data o patura.

          O mare parte dintre noi nu aveau nici haina nici camasa sau macar niste zdrente. In fiecare zi era trei apeluri care in total durau de obicei mai multe ore. In plus, o mare parte trebuia sa lucreze intreaga zi afara. Cu toate acestea, in timpul lunilor din ianuarie pana in martie, nu am fost udati de ploaie decat de doua sau trei ori. Din prima saptamana de sosire la Vugt, vremea a fost atat de blanda si uscata incat am fost uimiti.

          O data, am vorbit despre aceasta cu un medic necredincios, in timp ce stateam unul langa altul in locul unde se facea apelul; si i-am zis ca putem vedea grija binevoitoare a lui Dumnezeu pentru noi, in faptul ca vremea este total diferita de normal. "Cu adevarat, nu se poate spune nimic de aceasta" a fost raspunsul sau. Dar putin dupa aceea a adugat: "Dar cele doua ierni anterioare au fost grozav de grele, si daca noi insine nu eram aici, erau altii". Inima necredincioasa se foloseste in mod direct de dovezile cele mai clare ale bunatatii lui Dumnezeu, si de faptul ca El raspunde la rugaciunile copiilor Sai, pentru a justifica necredinta sa.

          9    "Echipa Philips" - in sfarsit Biblii!

          Textul care urmeaza este extras dintr-o scriere a unui tovaras de detentie al lui H.L. Heijkoop. Probabil este vorba despre o echipa trimisa sa lucreze intr-una din societatile Philips.

          Se poate considera ca un privilegiu iesit din comun, ca sfarsitul acestei ierni a fost atat de bland. In fiecare zi Ii multumeam lui Dumnezeu pentru aceasta din adancul inimii.

          La sfarsitul lui februarie, s-a pus problema unei noi echipe, echipa Philips. Aceasta trebuia sa fie un lucru foarte placut. In aceasta situatie puteam sa lucram in interior si la adapostul peretilor. Si intr-adevar, de atunci am fost adapostiti impotriva ploii si a frigului, impotriva terorii naziste si actiunilor barbare ale Kapo (detinuti care aveau functia de supraveghetori, n.t.) si de alti indivizi inumani.

          Dar locurile de munca de la Philips au devenit un centru de plecare din care se raspandea in lagar marile puteri spirituale. Foarte repede s-au format grupe de detinuti, care impreuna la amiaza citeau si meditau la o parte din Biblie, si care prin rugaciunea in comun aduceau lui Dumnezeu necazurile si multumirile lor. Ce putere a rezultat! Scapasem de gardul de sarma ghimpata.

          Ne simteam din nou "una" cu toti detinutii, care, in lagar ca si in afara lui, isi plecau genunchii inaintea Tatalui ceresc. Eram din nou tari, deoarece, slabi in noi insine, aveam rugaciunea ca o arma puternica.

          Spre sfarsitul lui mai 1943, Bibliile si Noile Testamente s-au raspandit cu zecile in lagar. Datorita lui Philips si altora, ordinele conducerii germane ale lagarului au fost "calcate in picioare". Ne soseau pachete pline cu Biblii care, in ciuda tradatorilor care ne spionau, au fost imediat distribuite.

          De asemenea, in baracile in care dormeam, efectele acestei stari de lucruri nu intarziau sa se faca simtite. Seara, detinutii catarati pe paturi, unul langa altul, pentru a incheia ziua prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Ne simteam purtati de dragostea lui Dumnezeu. Bogatele Sale promisiuni, consemnate in "Tractatul" pe care il aveam din nou in maini, erau de asemenea pentru noi. Cuvantul lui Dumnezeu isi facea lucrarea sa in inimile noastre.

          Se gasea, din nefericire, printre credinciosi, unii care erau "la pamant" spiritual vorbind, si care rezistau cu greu sau chiar deloc la opresiune. Totusi, acestia nu erau decat o mica minoritate. Nu trebuie sa uitam ca, chiar si cei mai mari eroi ai credintei au cunoscut momente de slabiciune. De asemenea, nimeni nu poate avea o apreciere reala a beneficiilor spirituale produse de acesti ani de opresiune la Vugt. Cei care Il cunosteau pe Hristos au facut, prin suferinta, progrese si au invatat sa separe si sa diferentieze. Multe lucruri nu erau in ordine mai inainte in viata lor. Au resimtit-o atunci, si au luat hotararea sa-I dea lui Dumnezeu toate drepturile asupra vietii lor si asupra intregii lor energii. Pentru acest motiv, ei puteau sa-si puna viata in slujba lui Dumnezeu cu mai multa dragoste si devotament.

          Cei care nu-L cunosteau pe Hristos ca Mantuitor al lumii cazute si ca Mantuitorul lor personal, au auzit vorbindu-se si marturisindu-se despre El si despre dragostea Lui in aceasta mare agitatie. Desigur, aceasta samanta astfel raspandita, multe boabe au cazut in mijlocul spinilor, langa drum, sau in locuri stancoase (Matei 13:9). Intr-o zi se va vedea daca si cum Dumnezeu va folosi pentru binecuvantarea eterna Cuvantul care a fost vestit in Numele Sau.        

         

       

                                                     AJUTOR sau PIEDICA

                                               - VI -


          George Andre


          6    Intre frati sau surori (in mod individual - exemple din Noul Testament)

          Din ziua chemarii lor, Petru si Ioan L-au urmat pe Domnul. Intre ei s-a format o legatura speciala. Si totusi, fara sa-si dea seama, in ultima zi a vietii lui Isus, Ioan a fost o pricina de poticnire pentru prietenul sau. Simon Petru i-a insotit de departe pe soldatii care-L duceau pe Domnul la palatul lui Caiafa. El a ajuns inainte unei usi inchise, obstacol pe care Dumnezeu l-a ingaduit. Dar Ioan profita de relatiile sale pentru a face ca Petru sa poata intra (Ioan 18:15). Consecinta dubla: Petru Il tagaduieste pe Invatatorul sau in ciuda atentionarii primite; apoi el plange cu amar; dar, pe de alta parte, a invatat sa se cunoasca pe sine. Domnul i-a zis : "Eu M-am rugat pentru tine ... si tu, cand te vei intoarce, sa-i intaresti pe fratii tai" (Luca 22:32). Va fi fi deci o restabilire.

          Inainte de aceasta, pe muntele transfigurarii, si Petru si Ioan "erau ingreuiati de somn" (Luca 9:32). In Ghetsimani, amandoi erau "adormiti de intristare" (Luca 22:45). Nu au putut sa vegheze un ceas cu Isus. Nici unul nici altul nu au fost un ajutor pentru tovarasul sau pentru a-l trezi, si totusi Invatatorul a venit de trei ori la ei. Nu puteau ei sa "vegheze impreuna cu El", asa cum le-a cerut"?

          In dimineata invierii, Maria din Magdala le spune lui Petru si lui Ioan: "L-au luat pe Domnul din mormant si nu stim unde L-au pus". Petru a iesit primul si se grabeste spre mormant. Ioan il va lasa singur, deoarece Petru L-a tagaduit pe Invatatorul sau? - "Si cei doi alergau impreuna" - ce incurajare! Amandoi sunt martori ai invierii.

          Mai tarziu, Petru antrenand si alti ucenici, printre care si Ioan, merge sa pescuiasca (Ioan 21). S-au trudit toata noaptea fara sa prinda nimic. Facandu-se dimineata, Isus statea pe tarm. Ucenicii nu stiau ca este Isus. Dupa un timp - acesta este glasul Sau, atitudinea Sa? - Ioan Il recunoaste; si ucenicul pe care-l iubea Isus ii zice prietenului sau: "Este Domnul". Petru se arunca in apa si se duce spre El. Ceilalti ucenici s-au alaturat "aceluiasi Isus" pe care ei Il stiau impreuna din timpul lucrarii Sale: pescuirea minunata, painile si pestii ... Urmeaza o conversatie de neuitat a lui Isus cu Simon, pe care il va restabili pentru slujba. Ce binecuvantarea a pregatit Ioan pentru prietenul sau!

          Cateva saptamani mai tarziu, cei doi "se suiau impreuna la templu, la ceasul rugaciunii" (Fapte 3:1). Impreuna il primesc pe Pavel la Ierusalim si ii dau mana dreapta de insotire (Gal. 2:9).

          Saul a fost convertit pe drumul Damascului. El este condus de mana in cetate, nevazand pe nimeni; timp de trei zile el posteste. Cine va veni sa-l ajute? "Si in Damasc era un ucenic cu numele Anania. Si Domnul i-a zis ... Ridica-te ... cauta ... pe unul cu numele Saul din Tars. Pentru ca iata, el se roaga". Lui Anania ii este teama sa mearga la acest om cunoscut ca prigonitor al crestinilor, dar el asculta, si duce noului convertit un ajutor pe care Saul nu-l va uita niciodata (Fapte 9:10-19).

          Mai tarziu, tanarul Saul se suie la Ierusalim. Voia sa se alature ucenicilor, dar toti se temeau de el. trebuia sa ramana singur? - "Dar Barnaba l-a luat si l-a dus la apostoli"; atunci ei l-au primit (Fapte 9:27).

          Dupa cativa ani, Saul, deja format de Domnul, se suie la Ierusalim "ca sa faca cunostinta cu Chifa", si ramane "la el cinsprezece zile" (Gal. 1:18). Saul nu L-a "cunoscut pe Hristos dupa carne". Fratele mai in varsta, care a trait el insusi cu Domnul, ii vorbeste amanuntit despre El tanarului ucenic. Cat de multe lucruri a invatat in aceste cateva zile!

          Trei oameni ai lui Dumnezeu au fost un ajutor remarcabil pentru cel care va deveni un "vas ales ca sa duca" Numele lui Isus "inaintea natiunilor si a imparatilor si a fiilor lui Israel".

          Din partea sa, Saul a trebuit sa invete sa primeasca sa fie ajutat. Maini credincioase l-au condus la Damasc, unde i s-a spus ce trebuie sa faca. Anania este trimis de Domnul Isus si Pavel primeste cu recunostinta vizita sa si punerea mainilor sale. Plecat spre Damasc, sufland amenintare si moarte, el trebuie sa accepte sa paraseasca cetatea coborat intr-un cos pe zid. Ajuns la Ierusalim, trebuie sa accepte ca Barnaba sa-l duca la apostoli. Mai tarziu primeste, in casa lui Chifa, toata invatatura pe care acesta i-o putea da. A fi un ajutor este o bucurie, - a accepta ajutorul este, de asemenea, o bucurie, daca in ambele cazuri Domnul este Cel care conduce.

          Totusi, este intotdeauna dificil de a da sfaturi unui frate sau unei surori. Daca asculta, voia lui Dumnezeu se va implini in viata lor spre binecuvantarea lor; dar cel care sfatuieste o cunoaste el cu adevarat?: "Nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului" (Efes. 5:17). Cei interesati poate vor fi surprinsi; Domnul o permite. El se poate folosi de unul din ai Sai pentru a lumina pe altii. Dar cata precautie trebuie inainte de a indrepta pe cineva pe o cale care poate nu este aceea pe care Domnul o are in vedere pentru el, fie in ce priveste slujba, casatoria, sau in alte circumstante din viata. Putem fi un ajutor, dar, de asemenea, o piedica.

          In Galateni 2:11, Chifa vine in Antiohia. El cunoaste libertatea crestina. Altadata, el a fost la Corneliu, condus de Duhul lui Dumnezeu; dupa aceea a explicat batranilor din Ierusalim cum a fost condus. De asemenea, a mancat cu cei dintre natiuni. Dar iata ca unii, "veniti de la Iacov", au ajuns in Antiohia; acestia sunt legalisti, traditionalisti. Si Chifa se teme. El se separa de cei dintre natiuni; atunci el este o cursa pentru ceilalti iudei, chiar pentru Barnaba, care se preface impreuna cu el. Chifa paraseste adevarul Evangheliei. Pavel trebuie sa-l mustre inaintea tuturor. Am putea sa fim un ajutor pentru multi; dar atunci cand, in loc sa contam pe aprobarea Domnului, ne lasam influentat de legalism, putem deveni o cursa pentru fratii nostri. Era vorba desigur, in cazul lui Pavel si Chifa din capitolul nostru, de adevaruri esentiale, nu doar puncte de vedere diferite, sau de-o anumita interpretare a unui verset din Cuvant. Dar, atunci cand este vorba de adevaruri fundamentale, expuse clar in Cuvantul lui Dumnezeu, nu trebuie sa ne fie teama de a prezenta invatatura asa cum ea ne-a fost data.

          Aquila si Priscila au fost un ajutor pentru Pavel, primindu-l in casa lor la Corint, lucrand impreuna aceeasi meserie. Toti trei merg apoi la Efes (Fapte 18:1-3; 19).

          Apolo soseste din Alexandria, un barbat cu darul vorbirii si puternic in Scripturi, cu un duh inflacarat, dar nu cunostea decat botezul lui Ioan. Pavel nu era acolo; Va trebui Aquila sa-i spuna deschis lui Apolo: invatatura ta este insuficienta, tu nu cunosti invatatura despre Isus? Impreuna cu sotia sa, ei il invita pe acest barbat invatat, si in casa lor, in liniste, i-au explicat mai exect Calea lui Dumnezeu. Ei nu l-au dispretuit; el nu avea multa cunostinta; era nevoie deci sa-l lamureasca in particular: un adevart ajutor (Fapte 18:24-26).

          Am vazut deja pe Fivi, slujitoarea adunarii din Chencreea. Ea merge in strainatate; ea a ajuta pe altii, si la randul lui apostolul cere ca ea sa fie ajutata "in orice lucru in care ar avea nevoie de voi": frumos exemplu pentru noi. Astfel, copiii sunt indemnati "sa-i rasplateasca pe parinti, pentru ca aceasta este placut inaintea lui Dumnezeu" (1 Tim. 5:4). Tinerii sa-si aduca aminte cat de mult s-au ostenit parintii pentru ei; deseori au muncit mult pentru a-i creste, i-au invatat din Cuvant si le-au facut vie Persoana Domnului; la randul lor, este potrivit pentru copii sa arate evlavia si recunostinta lor, si de a continua sa-i iubeasca si sa-i respecte, chiar si atunci, cand si-au intemeiat propriul camin, si nu mai depind de ei. Unii tineri si-au uitat parintii, ca si cum acestia nu au facut nimic pentru ei. Este o nedreptate pe care Dumnezeu nu o va lasa nepedepsita (Prov. 30:17). Nu este vorba de a le da bani, ci de afectiune si grija.                                                                                                                                         Evodia si Sintichia (Filp. 4:2-3) au luptat impreuna cu Pavel in Evanghelie. Acum erau anumite disensiuni intre ele, poate o rivalitate. Apostolul le indeamna, pe una si pe cealalta, de a avea acelasi gand in Domnul, aceiasi calauzire de duh. De asemenea, il roaga pe "adevaratul sau tovaras de jug" sa ajute pe aceste doua surori. Lucrul acesta nu este usor, dar daca fratele chemat sa le ajute poate sa se roage cu una, apoi cu cealalta, aducandu-le apoi sa se roage impreuna, va fi un pas mare. Acest ajutor facut in particular, va fi mult mai eficient decat a spune: Aceasta disensiune intre doua surori care au lucrat impreuna este un scandal; o rusine! Nu dramatizat, ci scos in evidenta binele, asa cum a facut Domnul in scrisorile din Apocalipsa 2 si 3; si apoi sa indemne cu smerenie si dragoste dupa cum este potrivit. Numai Domnul ne poate arata ceea ce trebuie sa spunem, si, de asemenea, cum trebuie sa spunem.

          Casa lui Stefana ne este data ca exemplu, deoarece "s-au dedicat ei insisi sfintilor spre slujire" (1 Cor. 16:15).

          In ultima sa epistola, Pavel isi aminteste cu emotie de vizita lui Onisifor,  care l-a inviorat deseori, si nu i-a fost rusine de lantul sau, ci, fiind la Roma, l-a cautat cu multa grija. Apostolul isi aminteste cat de mult a slujit el la Efes (2 Tim. 1:16-18).

          Acesti oameni nu erau toti apostoli; ci potrivit cu ocaziile pe care Domnu le-a dat, ei au avut pe inima sa fie un ajutor pentru cei din jurul lor, chiar pentru batranul apostol, intemnitat si parasit.

          Fie ca Domnul sa ne puna pe inima si noua sa cautam sa fim un ajutor pentru cei din jurul nostru. Sunt goluri afective in multe inimi, mai ales la persoanele in varsta, ele pot parea dure deoarece, de fapt, le lipseste afectiunea si respectul. Cati tineri si mai putin tineri pot da marturie despre astfel de prieteni, interesul si atentia pe care le-au dat-o. Pentru cine este disponibil, mai ales fata de cei singuri si in nevoie, Domnul Insusi va deschide o cale pentru a duce un ajutor care nu va fi uitat.

          "Pace fratilor si dragoste cu credinta, de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Isus Hristos"

                                          ............................................................................

                                                                 
                                             AJUTOR sau PIEDICA

                                               - V -


          George Andre


              5     In lume

                    "Ei nu sunt din lume ... Eu i-am trimis pe ei in lume" (Ioan 17:14, 16, 18)


               5.1     Evanghelizarea

               5.1.1    Trimisi in lume

       La sfarsitul fiecarei Evanghelii, dupa inviere, si inainte de a-i parasi, Domnul incredinteaza ucenicilor Sai, sub diferite forme dar avand acelasi sens, misiunea de a face ucenici din toate natiunile si de a-i invata, - de a "predica Evanghelia la toata creatia", - "pocainta si iertarea de pacate in Numele Sau, la toate natiunile" - "Cum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi". Apoi, in momentul plecarii Sale, le spune din nou: "Veti fi martorii Mei atat in Ierusalim, cat si in toata Iudea si Samaria si pana la marginea pamantului" (Fapte 1:8). Ucenicii nu erau decat o mana de oameni in mijlocul imensului imperiu roman si a tuturor religiilor sale pagane. In saptezeci de ani, Evanghelia s-a raspandit in toata partea mediterana de rasarit a imperiului, si chiar mai mult! Isus a zis: "Mergeti". El le-a promis prezenta Sa (Matei), cooperarea Sa (Marcu), puterea Sa prin Duhul Sfant (Luca), pacea Sa, de a-L sluji si de a-L urma (Ioan 20:21; 21:23; 12:26); si in Fapte, toate acestea "pana la marginile pamantului".

          El a zis: "Eu sunt cu voi in toate zilele". Si Duhul pe care ei L-au primit i-a facut martori. Chiar si astazi, Dumnezeu lucreaza prin Duhul si Cuvantul Sau, raspandit Evanghelia mai mult ca niciodata in aceasta lume; Domnul stie cat de multe suflete sunt aduse la El.

          Pentru a fi un martor nu este nevoie de a fi un evanghelist. Domnul a zis: "veti fi martorii Mei", nu: Mi-ar placea sa-Mi fiti martori. Semnele si minunile au fost date la inceput pentru ca Evanghelia sa fie demna de crezare. Dar, Cuvantul lui Dumnezeu, prin actiunea Duhului Sfant, este cel care lucreaza si innoieste: Duhul convinge de pacat (Ioan 16:8) si Cuvantul produce nasterea din nou (1 Pet. 1:23). Un martor este chemat sa spuna ceea ce a vazut, auzit sau trait. "Cei imprastiati din cauza necazului care a avut loc cu ocazia lui Stefan", simpli credinciosi, au mers intr-o parte si-n alta, vestind Cuvantul, mai intai iudeilor, apoi, de asemenea, si grecilor. "Si mana Domnului era cu ei si un mare numar au crezut si s-au intors la Domnul" (Fapte 11:19-21). Nu ne este dat niciun nume al acestor martori. A trebuit ca ei sa fuga de persecutie; dar nu au incetat, in orice loc unde erau imprastiati, sa-L vesteasca pe Domnul Isus; ei se strangeau in adunare, asa cum era in Antiohia, unde invatati de Barnaba, apoi de Saul, se intareau.

          Chiar si astazi, orice credincios este chemat sa fie un martor. Suntem noi fiecare convinsi, si disponibili pentru ocaziile care ne sunt date? Exista, bineinteles, evanghelisti carora Domnul le-a incredintat acest dar (Efes. 4:11), si pe care trebuie sa-i sprijinim prin rugaciunile si darurile noastre (Ev. 13:16 "facandu-le parte din bunurile voastre").

          Inainte de a-i trimite pe ucenicii Sai sa predice si sa vindece, Isus a vrut ca ma intai ei sa fie "cu El" (Mc. 3:14). Mai inainte de orice, este important de a-L asculta, de a-I vorbi, de a cauta comuniunea cu El; apoi, ca si cei de altadata, dupa ce au predicat, s-au intors la El si I-au spus "toate, atat ce facusera, cat si ce ii invatasera" (Mc. 6:30). El i-a dus atunci deoparte pentru a se odihni putin, - halta atat de necesara! Ceea ce Domnul este pentru noi este mult mai important decat slujirea noastra pentru El: a fi, inainte de a face. In comuniune cu El se invata a fi un martor, sau un "ajutor" (1 Cor. 12:28) care stie sa puna o "picatura de ulei" in locul potrivit.

           5.1.2     Piedici

          Domnul Isus a invatat multimile, avand mila de ele. Cand a fost vorba sa le hraneasca, ucenicii au vrut sa le trimita: "Nu avem decat ... ". Scuza destul de frecventa: Eu nu stiu sa vorbesc, nu stiu ce sa spun ... si cu toate acestea Isus a inmultit cele cinci paini si cei doi pesti, si toti au fost saturati. Dar mai intai au trebuit aduse la Domnul, care, dupa ce a multumit, le-a incredintat lor. Acestea sunt obiectiile unui Moise, unui Ghedeon, a iscoadelor care au fost trimisi sa cerceteze tara, scuzele celor invitati: "am cumparat un ogor ... eu am cumparat cinci perechi de boi ... m-am castorit!" (Luca 14:18-20). Scuze pentru a nu fi un martor; scuze pentru a nu primi marturia sau invitatia, din partea Domnului.

          Cu greu ne putem imagina un credincios care nu are placere pentru lucrarea de evanghelizare. Ar fi o piedica de a nu avea acea mila pentru suflete care a umplut inima Domnului Isus atunci cand a vazut multimile obosite si risipite "ca niste oi care nu au pastor". Nu avem si noi acelasi sentiment ca al Lui?

          Exista obstacole interioare si exterioare. De-a lungul Evangheliei, intalnim pe farisei, al caror nume insemna in aramaica "despartiti". Ei cautau permanent sa gaseasca o vina la Isus; impiedicau lucrarea ucenicilor prin legalismul si traditia lor. Apoi, de o maniera generala, iudeii fiind dusmanii Evangheliei, nu puteau accepta ca ea sa fie vestita natiunilor (1 Tes. 2:15-16). Ce probleme au avut chiar fratii dintre iudei, adusi la Domnul, de a accepta ca aceasta Evanghelie sa fie, de asemenea, si pentru natiuni (Fapte 11:3; 21:20-25), etc.). Ei aveau o parere gresita fata de aceasta lucrare.

          Filip (Fapte 8), plin de Duhul Sfant, nu are nicio retinere pentru a se duce la Samaria; apoi, pe drumul spre Gaza, pentru a fi un instrument care-l va aduce pe etiopian la Isus. Anania, la chemarea Domnului, da la o parte temerile sale si isi va pune mainile peste temutul prigonitor: "Frate, Saul ... " (Fapte 9). Petru, condus de Duhul Sfant, isi stapaneste prejudecata, si se duce la Corneliu (Fapte 10).

          In timpul primei calatorii, Pavel si Barnaba au postit si s-au rugat; la a doua calatorie, Pavel i-a zis lui Barnaba: "Sa ne intoarcem ... ". Dar Barnaba si-a propus sa-l ia cu ei pe Ioan, numit si Marcu. Pavel gandea ca nu este bine sa-l ia. Ei s-au despartit fara sa se mai roage impreuna. Duhul va trebui sa puna piedici inaintea lui Pavel (Fapte 16:6-7) pana cand el va asculta de chemarea Domnului, prin viziune, pentru a merge in Macedonia.

          Nu este suficient de a avea ravna, entuziasm pentru Evanghelie. Prin rugaciune si ascultare, se intelege ca fara Domnul Isus nu se poate face nimic; trebuie sa realizam ca noi nu putem converti sufletele; este lucrarea Duhului Sfant. Noi suntem chemati, mai inainte de toate, de a fi martori, de a vorbi despre Domnul Isus, a vesti virtutile si lucrarea Sa; si de a lasa restul in grija Duhului Sfant.

          Este important de a fi convinsi ca nu exista alt Mantuitor in afara de Isus: "Nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti" (Fapte 4:12). Daca noi suntem siguri ca Domnul vine curand, dupa promisiunea Sa, vom simti, de asemenea, nevoia urgenta de a raspandi mesajul singurei mantuiri, prin diferite mijloace puse la dispozitia noastra.

          Cuvantul lui Dumnezeu a rasunat de la tesaloniceni in Ahaia si in orice loc (1 Tes. 1:8). Dar mai intai ei au primit mesajul lui Pavel (2:13); prin Timotei ei au fost intariti si incurajati in credinta lor; era rugaciunea apostolului pentru ei (3:2, 13). Ei au invatat cum sa umble si sa placa lui Dumnezeu (4:1). Mai mult, apostolul voia ca ei sa nu fie "in necunostinta" cu privire la rapirea credinciosilor la Domnul (4:16-17). Intreaga lucrare a Cuvantului si a Duhului lui Dumnezeu in inimi face ca Evanghelia harului sa se raspandeasca.

          Stirea ca Petru a intrat la oameni necircumcisi si a mancat impreuna cu ei (Fapte 11:3) a ajuns la Ierusalim mai repede decat apostolul. La intoarcerea sa, fratii duri si legalisti l-au mustrat pe fata. Dar Petru nu s-a prevalat de pozitia sa de apostol pentru a le zice: eu sunt apostol si stiu ce fac. Nu. Cu blandete, cu grija, le-a explicat toate detaliile prin care Domnul l-a condus la Cezareea, cum Duhul Sfant a cazut peste cei care au primit Cuvantul: "Cine deci eram eu, ca sa-L pot opri pe Dumnezeu?" (v. 17). Acesti iudei au recunoscut atunci ca "Dumnezeu a dat si natiunilor pocainta spre viata".

          Atunci cand un evanghelist, si in special un tanar, intalneste impotrivire fata de slujba pe care Domnul i-a incredintat-o, nu este potrivit sa se rasteasca ("ratoiasca", n.t.) ci de a explica cu umilinta si grija cum Domnul l-a condus, oricare ar putea fi roadele vizibile ale lucrarii implinite

          Persecutia a existat dea lungul intregi istorii a Bisericii. Toate aceste piedici pe care vrajmasul a cautat sa le puna raspandirii Evangheliei nu au putut-o impiedica sa se raspandeasca si sa ajunga pana in zilele noastre. Ce parte luam noi la ea, fie ca martori, fie intr-o slujba sau alta pe care Domnul ar putea sa ne-o incredinteze? Pentru aceasta trebuie ca umblarea noastra sa corespunda rugaciunii Domnului ca noi nu suntem "din lume". Daca noi ne asociem ei (lumii), daca o urmam intr-o anumita masura, marturia nu mai este un ajutor, ci poate fi chiar o piedica. Dar noi suntem "trimisi in lume" pentru a-i aduce vestea buna a harului lui Dumnezeu, prin atatea canale diferite, in ascultare de El.

          Isus S-a rugat pe munte (Luca 9:28). Petru, Iacov si Ioan, care L-au insotit, "erau ingreuiati de somn". Sa poti fi deoparte, singur cu Isus, si sa dormi? adica sa nu-ti pese de comuniunea cu El? Cum putem fi un martor al Persoanei Sale daca nu vrem sa-L cunostem mereu mai mult? Si Cuvantul ne spune: "trezindu-se deplin, au vazut gloria Lui" (v. 32). Fara aceasta viziune nu se poate vesti cu adevarat Evanghelia harului Sau.

               5.2    Relatii - Marturie

          Galateni 6:10, indemnandu-ne sa nu incetam sa "facem bine", precizeaza:  "Asadar, cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei". Ajutorul material isi are locul sau. Fara indoiala, dupa cum invata Ioan in prima sa epistola, mai intai de toate fata de fratii nostri care sunt in nevoi. Dar pasajul nostru zice, de asemenea, fata de toti, "cand avem ocazia". Ajutorul dat unuia care se afla in nevoie, plasat pe drumul nostru, poate deschide o usa ca Evanghelia sa fie prezentata.

          "A face bine", inseamna de asemenea, a imparti cu credinciosii cu care Domnul a facut sa ne intalnim, bunurile spirituale de care El ne-a facut parte, a nu pastra "comoara" pentru noi insine, ci, asa cum a zis cineva, "a exporta adevarul", verbal sau prin scris, sau prin alte mijloace pe care Domnul le foloseste.

          Intrega noastra purtare are importanta. Domnul le-a zis ucenicilor Sai: "Voi sunteti sarea pamantului" (Mat. 5:13). Nu: voi trebuie sa fiti, ci : voi sunteti. Fie ca in toata purtarea sa in lume, credinciosul sa fie cel care opreste stricaciunea si ajuta la indepartarea raului. O purtare rea a unui copil al lui Dumnezeu este o piedica pentru Evanghelie si poate deveni un prilej de poticnire pentru altii.

          Domnul Isus a spus de asemenea: "Voi sunteti lumina lumii", marturie tacuta dat clara, lampa pusa in locul ei, nu ascunsa sub banita (activitati profesionale) sau sub pat (lenevie) (Mat. 5:14-16). Aceasta lumina lumineaza "pentru toti cei care sunt in casa" (v. 15), si de asemeni, pentru oaspeti (Luca 8:16). In lume ea straluceste pentru toti. Un obstacol evident pentru lumina care straluceste este de a iubi lumea si lucrurile care sunt in lume: "Daca iubeste  cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in El" (1 Ioan 2:15).

          Prin harul lui Dumnezeu si prin cunoastrea Persoanei Mantuitorului, credinciosi au "scapat de stricaciunea care este in lume prin pofta" (2 Pet. 1:4). Pentru ca aceasta sa fie o realitate practica, nu mai trebuie sa umblam "cum umbla natiunile" (Efes. 4:17), a nu fi indiferenti, a nu lua parte activ la ceea ce ne indeparteaza de Domnul, a nu frecventa locurile unde El nu ne insoteste. Aceasta, de asemenea, face parte din marturie: Despartiti moral de lume pentru Dumnezeu, dar fiind gata, ca si Domnul Isus, de a fi un ajutor pentru cei care sunt departe de El (Luca 5:29-32).

          O astfel de atitudine nu este posibila decat printr-o credinta activa, vie, alipita de Domnul: "Aceasta este victoria care a invins lumea: credinta noastra" (1 Ioan 5:4). Credinta fata de altceva decat cele din lume, alte bucurii. Necredinciosii gasesc aceasta ca ceva strain (1 Pet. 4:4); ei au sa dea socoteala pentru ei insisi inaintea Acelui care este gata sa judece vii si mortii. Dar pana atunci, o marturie va fi data despre valoarea a tot ceea ce Dumnezeu a facut pretios inimilor noastre, in primul rand Persoana Fiului Sau.