Drumul cresterii spirituale

                                                   - XVIII -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)

     8.4     Cele doua semintii si jumatate

     Cele douasprezece pietre de pe fundul Iordanului si cele douasprezece pietre de pe malul sau erau o marturie pentru multimea poporului Israel cu cele douasprezece semintii ale sale. Totusi, in realitate numai noua semintii si jumatate au trecut raul pentru a lua in stapanire tara Canaan. Semintia lui Ruben, a lui Gad si jumatate din semintia lui Manase nu au fost prezente. Este adevarat ca barbatii de razboi din aceste semintii au trecut impreuna cu ei, dar familiile lor au ramas la est de Iordan. Citim in Numeri 32 cum s-a ajuns ca acesti israeliti sa "dispretuiasca tara cea placuta". 

     La inceput, doar semintia lui Ruben si a lui Gad au cerut lui Moise sa le dea voie sa nu traverseze Iordanul impreuna cu restul poporului. Ele au ajutat cu curaj la infrangerea lui Sihon, imparatul amoritilor si a lui Og, imparatul Basanului, atunci cand acestia au blocat in mod ostil calea poporului lui Dumnezeu in drum spre tara promisa (Num. 21:21-35). Nu a mai ramas nimic de Sihon, decat un cantec despre gloria sa ; de aceea putem recunoaste in el o imagine a ambitiei carnii (Num. 21:27-30). Despre Og, unul dintre ultimii uriasi, nu este spus decat despre maretia deosebita a patului sau, ceea ce ne arata confortul si egoismul carnii (Deut. 3:11).

     Rubenitii si galaditii i-au invins pe acesti dusmani periculosi impreuna cu fratii lor dupa episodul sarpelui de arama, dar ei nu au vrut sa faca ultimul pas binecuvantat. Ei i-au cerut in mod expres lui Moise : "Nu ne trece peste Iordan". Au preferat sa ramana in teritoriile cucerite la est de Iordan. I-au dat si un motiv : "Tara pe care a batut-o Domnul inaintea adunarii lui Israel este o tara pentru vite si robii tai au vite" (Num. 32:4). Acesta a fost un mod linistitor de a se exprima, caci la versetul 1 este spus : "Si fiii lui Ruben si fiii lui Gad aveau multe vite, o foarte mare multime; si au vazut tara Iaezer si tara Galaad si, iata, locul era potrivit pentru vite" (*).

     (*) In Numeri 31:32 vedem numarul mare de vite pe care Israel l-a luat in urma luptei impotriva lui Madian. La fel a fost dupa biruinta asupra lui Sihon si asupra lui Og (Num. 21:21-35).

     Rubenitii si galaditii nu se temeau de canaaniti. Ei nu voiau nici sa se intoarca in Egipt. Motivul cererii lor de a nu trece Iordanul era turmele lor, deci bunurile lor. Posesiunile, in sine, nu au nimic rau, dar ei s-au lasat influentati mai mult de acestea decat de dorinta de a asculta de voia lui Dumnezeu si de a intra in tara. Cu siguranta, barbatii dintre ei erau gata sa participe la luptele de cucerire a Canaanului, dar au vrut totusi sa primeasca locuinte pentru ei si familiile lor pe partea de rasarit a Iordanului. Tara era foarte buna, nu era deloc departe de Canaan si se asemana in multe privinte - dar aveau Iordanul intre ele.

     La inceput Moise a fost foarte suparat de cererea lor, care-i amintea de purtarea iscoadelor care au incercat sa descurajeze poporul de a se sui in tara Canaan. El i-a numit "urmasi de oameni pacatosi". Dar in final, el a dat curs dorintei celor doua semintii, la care s-a alaturat si jumatate din semintia lui Manase (v. 33-42). Si Dumnezeu nu a intervenit. A lasat pe cele doua semintii si jumatate sa faca acest lucru.

     Membrii celor doua semintii si jumatate reprezinta pe crestinii care isi iau foarte in serios indatoririle si legaturile lor pamantesti. Dar intre responsabilitatea pentru profesie si pentru familie si dorinta de a reusi in lume sau de a deveni bogat, nu este adesea decat un pas mic. Atunci cand grija pentru familie produce dorinta de "a trai mai bine" decat ceilalti, "eul", carnea ocupa locul principal iar Persoana Domnului si Mantuitorului nostru este pusa deoparte. Se ajunge atunci de a nu se mai da primul loc Cuvantului lui Dumnezeu in toate chestiunile vietii de credinta. Desigur, astfel de crestini pot fi foarte serviabili, plini de ravna si devotament, dar plecand de la acest punct, propriile lor interese au prioritate fata de Domnul Isus si interesele Sale. In ciuda tuturor experientelor facute cu Dumnezeu pe drumul credintei prin pustie, ei refuza sa faca ultimul pas decisiv. Urmeaza o incetarea a cresterii lor spirituale - si aceasta nu ramane fara urmari. Fie ca toti sa punem  acestea la inima, intr-o lume din ce in ce mai materialista !

     Sub aspect tipologic, avem aici inaintea noastra persoane care Il cunosc pe Domnul Isus ca Mantuitorul lor, si care au acceptat prin credinta judecata dreapta a lui Dumnezeu asupra omului vechi si asupra carnii. Dar a pune in practica prin credinta invierea impreuna cu El si locul lor in El in locurile ceresti - aceasta merge prea departe pentru ei. Binecuvantarile spirituale sunt mai putin importante pentru ei decat pretinsele binecuvantari materiale. Ei fac parte din cei carora Pavel a trebuit sa le spuna plangand ca ei "gandesc la lucrurile pamantesti" (Filip. 3:18, 19). Judecata lui asupra acestui fel de crestini este la fel de aspra ca si asupra celor "care vor sa fie bogati (si care) cad in ispita si in cursa si in multe pofte nebune si vatamatoare, care ii afunda pe oameni in ruina si pieire" (1 Tim. 6:9). Lucrul aceasta nu inseamna ca cineva care este nascut din nou cu adevarat ar putea sa mearga la pierzare ; ci o cale in  pacat duce, potrivit Cuvantului lui Dumnezeu, la distrugere. Acesta este aspectul serios al responsabilitatii celui care marturiseste ca apartine Domnului Isus. Si Dumnezeu ii lasa adesea sa faca aceasta pe copiii Sai care traiesc si actioneaza dupa propria lor vointa, fara ca El sa intervina. Da, din punct de vedere omenesc, acestia se pot descurca uneori mai bine decat crestinii seriosi si fideli, care au parasit totul pentru Preaiubitul lor Domn.

     Daca vom urmari istoria celor doua semintii si jumatate, mai intai vom vedea ca Iosua le-a poruncit barbatilor de razboi sa treaca Iordanul impreuna cu ceilalti israeliti si sa-i ajute ca sa ia in stapanire tara. Dupa aceea, ei puteau sa se intoarca la regiunile pe care le-au ales ei insisi la rasarit de Iordan, care le-au fost date ca mostenire desi ele nu faceau parte din tara promisa (Ios. 1:12-18 ; 13:8-32). Atunci cand Iosua le-a dat drumul barbatilor de razboi dupa cucerirea si repartizarea tarii, i-a binecuvantat si i-a indemnat sa-L slujeasca pe Domnul cu toata inima lor si cu tot sufletul lor (Iosua 22). Dar abia reveniti la teritoriile lor, au realizat ca urmarind propriile interese materiale, ei au creat o spartura in unitatea vizibila a poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Iosua a ridicat douasprezece pietre pe malul Iordanului, aratand astfel unitatea poporului lui Dumnezeu. Cu siguranta, cele doua semintii si jumatate nu puteau fi declarati cu buna stiinta necredinciosi, cu toate acestea, ei au parasit fara sa realizeze aceasta unitate. Apoi au vrut sa-si exprime, in orice fel, legatura lor cu semintiile stabilite in tara. S-au gandit mai ales la urmasii lor, care probabil nu vor sti nimic despre originea legaturii lor. Dar cum trebuiau sa realizeze acest lucru, fiindca ei nu se aflau in locul randuit de Dumnezeu ? Ei s-au gandit sa zideasca un altar pe malul Iordanului, raul de granita, ca semn vizibil al credintei lor in Dumnezeu, in care credeau, de asemenea, cele noua semintii si jumatate. Acest altar "maret la infatisare", nu arata in primul rand decat un singur lucru, si anume ca in realitate ei se aflau intr-un loc gresit. Daca ei ar fi locuit in tara Canaan, un astfel de memorial nu ar fi fost necesar. Ruptura aparuta nu putea fi depasita sau considerata ca inexistenta prin aceasta stratagema.

     Dupa ce altarul a fost ridicat, vorbind cu trimisii celorlalte semintii, ca ei nu vor sa introduca o forma noua de inchinare, pacea a fost restabilita intre ei. Dar separarea era acolo si slabiciunea pozitiei lor a persistat. Si acolo, celelalte semintii i-au lasat in pace, si nici Dumnezeu nu a intervenit imediat. Dar a fost aceasta o dovada de aprobare ? Cu siguranta nu.

     Aproximativ 550 de ani mai tarziu, "Domnul a inceput sa rupa din Israel. Si Hazael i-a batut in toate hotarele lui Israel: de la Iordan, spre rasarit, toata tara Galaadului, pe gaditi si pe rubeniti si pe manasiti, de la Aroer, care este pe raul Arnon, si Galaadul si Basanul" (2 Imp. 10:32, 33). Motivul ne este aratat in 1 Cronici 5:25 : "Si au pacatuit impotriva Dumnezeului parintilor lor si au curvit dupa dumnezeii popoarelor tarii, pe care le nimicise Dumnezeu dinaintea lor". Cele doua semintii si jumatate au fost primele care, datorita idolatriei lor, au devenit prada dusmanilor poporului lui Dumnezeu.

     Atunci cand, ca crestini, nu suntem dispusi sa trecem Iordanul prin credinta si sa luam locul in locurile ceresti pe care l-am primit in Domnul nostru inviat, un pas decisiv ne lipseste in viata noastra de credinta. Suntem astfel in pericol de a ne insusi ganduri lumesti, pentru ca nu l-am dezbracat cu buna stiinta pe omul cel vechi, si l-am imbracat pe cel nou. Acest lucru se refera, de asemenea, in special la viata colectiva ca adunare a lui Dumnezeu, asa cum am vazut comparand cortul intalnirii din pustie cu templul din tara Canaanului.

     Nu se intampla asa, pentru multi din cei care cred in Domnul Isus, precum celor doua semintii si jumatate ? In loc de a actiona dupa Cuvantul lui Dumnezeu, ei raman in locul si pozitia lor gresita. Ei incearca sa depaseasca separarile dintre crestini, de care suntem cu totii responsabili, prin evlavioase inventii omenesti precum alianta si ecumenism. Dar aceasta este imposibil. Cresterea spirituala nu poate fi inlocuita prin ravna religioasa omeneasca. Declinul spiritual nu este incetinit. Cele doua semintii si jumatate ofera un exemplu care trebuie sa serveasca de avertisment. El ne arata pana unde putem merge daca refuzam sa urmam indicatiile lui Dumnezeu si sa dam prioritate vointei noastre in loc sa ne incredem in bunatatea si dragostea Sa.

     9     Ghilgal - circumcizia (Iosua 5)

     Vedem ceva cu totul diferit la cei care au intrat in tara sub conducerea lui Iosua. Ei au traversat Iordanul increzandu-se in Dumnezeu si in cuvantul Sau. Si consecinta a fost urmatoarea : capeteniile locuitorilor Canaanului, dusmanii poporului Israel, impotriva carora iscoadele cand s-au intors i-au avertizat in asa fel incat tot poporul a fost descurajat, acum ei insisi s-au temut ! "Si a fost asa: cand au auzit toti imparatii amoritilor, care erau dincolo de Iordan spre apus, si toti imparatii canaanitilor, care erau langa mare, ca Domnul a secat apele Iordanului dinaintea fiilor lui Israel pana l-au trecut, li s-a inmuiat inima si nu mai era suflare in ei, din cauza fiilor lui Israel" (Ios. 5:1).

     Puterile rautatii stiu ca Domnul Isus este biruitorul si ca cei care cred in El sunt mai mult decat biruitori prin El. Desi Satan este si ramane vrajmasul lui Dumnezeu, el stie, totusi, ca nu poate castiga si ca in final isi va primi pedeapsa eterna. Daca ne intarim in Domnul si in puterea tariei Lui, si am imbracat armura completa a lui Dumnezeu, putem sa ne impotrivim in ziua cea rea si sa stam tari dupa ce am biruit totul (Efes. 6:10-13). Vom reveni din nou asupra luptei impotriva puterilor spirituale ale rautatii care sunt in locurile ceresti si asupra armurii complete a lui Dumnezeu necesara pentru aceasta.

     Cu toate acestea, noi nu avem de-a face numai cu vrajmasii din afara. In noi insine, avem un vrajmas al lui Dumnezeu si al tuturor gandurilor Sale : natura noastra cea veche pacatoasa, carnea, care ne insoteste atat timp cat vom trai pe pamant. Dar, dupa cum am vazut deja de mai multe ori, suntem facuti capabili in Hristos de a trai in puterea Duhului Sfant care locuieste in noi, ca sa nu mai implinim poftele carnii (Gal. 5:16). Sa ne amintim ca :

     - Omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos, pentru ca trupul pacatului sa fie desfiintat, ca noi sa nu mai slujim pacatului (Rom. 6:6). Despre aceasta vorbeste Marea Rosie.

     - Legea Duhului de viata in Hristos Isus ne-a eliberat de legea pacatului si a mortii (Rom. 8:1). Aceasta este lectia sarpelui de arama.

     - Am fost inviati impreuna cu Hristos; l-am dezbracat in mod practic pe omul cel vechi si l-am imbracat pe cel nou (Efes. 2:6 ; 4:24). Acest lucru ne este aratat in traversarea Iordanului.

     Cu toate acestea, lipseste insa ceva ! In circumcizie, descrisa in Iosua 5, vedem o imagine a judecatii personale asupra carnii, vechea natura pacatoasa din noi. Inainte ca Iosua sa inceapa lupta, pentru a lua in stapanire Canaanul, tara binecuvantarii, trebuia ca poporul sa fie circumcis. Vrem sa ne ocupam acum de semnificatia tipologica a acestui act.

     9.1     Semnificatia circumciziei

     Circumcizia, indepartarea preputului masculin, era semnul legamantului realizat de Dumnezeu cu Avraam si urmasii sai (Gen. 17:10, 11). Prin urmare, expresia "necircumcizie" este folosita pentru a desemna in mod metaforic natiunile pagane, la fel cum cea de "circumcizie" desemna pe iudei (Gal. 2:7, 9 ; Efes. 2:11). Preputul este, ca pars pro toto (lat.) ("o parte care semnifica intregul"), o imagine a naturii umane in rautatea si necuratia sa. Circumcizia biblica este o imagine a judecatii asupra acestei carni pacatoase. Moise a aratat deja o anumita intelegere a acestui fapt, atunci cand Ii spune lui Dumnezeu : "Iata fiii lui Israel nu asculta de mine: si cum sa ma asculte Faraon pe mine, cel cu buze necircumcise ?" (Ex. 6:12, 30). S-a vorbit deja in Vechiul Testament de urechi si inimi necircumcise (Lev. 26:41 ; Deut. 10:16 ; 30:6 ; Ier. 6:10 ; 9:25 ; Ez. 44:7). Aceste pasaje arata cum caracterul simbolic al circumciziei era cunoscut inca de la inceput (*). Circumcizia gurii, urechii si a inimii are aceeasi semnificatie ca judecata de sine asupra vorbelor noastre, asupra a ceea ce auzim si asupra vointei noastre.

     (*) Semnificatia simbolica a jertfelor era, de asemenea, cunoscuta deja in Vechiul Testament. Credinciosii din acele timpuri stiau ca adevaratele jertfe pentru Dumnezeu veneau din inima si de pe buze (comp. Ps. 27:6 ; 50:14, 23 ; 51:16, 17 ; 69:30, 31 ; 107:22 ; 119:108 ; 141:2 ; Osea 14:2 ; Iona 2:10). Exista deci inca din acele timpuri un discernamant al gandurilor lui Dumnezeu mult mai profund decat ne-am putea gandi.

     Acelasi gand se gaseste in Noul Testament, atat la Stefan, cat si la Pavel. Ei au vazut, de asemenea, in circumcizia iudaica un act simbolic a carui semnificatie mult mai profunda se afla in judecata personala de sine (Fapte 7:51 ; Rom. 2:25-29). Totusi, aceste interpretari sau aplicatii nu sunt identice cu semnificatia crestina a circumciziei. 

     9.2     Realitatea in Noul Testament

     Semnificatia spirituala a circumciziei pentru noi este explicata in Coloseni 2:11 : "... in care ati fost circumcisi cu o circumcizie nefacuta de mana, in dezbracarea trupului carnii, in circumcizia lui Hristos". Nu doar credinciosii din Colose, dar si noi eram inainte de convertirea noastra "morti in greselile si in necircumcizia carnii voastre" (v. 13). Toti cei care n-au judecat raul din ei in lumina lui Dumnezeu sunt morti pentru Dumnezeu, asa cum vedem si in Efeseni 2:1.

     In contrast cu tipul Vechiului Testament, circumcizia celor care cred in Domnul Isus nu este facuta de "mana". Este vorba de o lucrare spirituala. In tip, era indepartata o bucata mica de carne ; in realitatea Noului Testament, in sens figurativ, tot "trupul carnii" este dezbracat. Aici nu este vorba nici despre trupul nostru, nici despre natura noastra pacatoasa : ambele sunt inca prezente. Dar aceasta este "masinaria", "mecanismul" carnii, care nu poate decat sa pacatuiasca, asemanator cu "trupul carnii", care, dupa Romani 6:6, este desfiintat. Aici este vorba deci nu de moartea noastra naturala, ci de judecata lui Dumnezeu asupra omului vechi si pentru noi, a faptului de a dezbraca omul vechi cu actiunile sale. Nu ni se spune aici ca noi, ca credinciosi, am parasit sau dezbracat carnea, vechea noastra natura. Cuvantul lui Dumnezeu este precis. Nu este scris : "dezbracarea carnii", ci "dezbracarea trupului carnii". Daca am dezbraca carnea, nu am mai pacatui niciodata, sau nu am mai fi pe pamant.

     Aceasta "circumcizie nefacuta de mana, in dezbracarea trupului carnii" descrie astfel intr-un mod figurativ judecata asupra omului vechi si moartea noastra (spiritual vorbind) impreuna cu Hristos. Lucrul acesta este un fapt implinit. Acesta este explicat imediat prin expresia "in circumcizia lui Hristos". Ea desemneaza moartea Sa pe cruce. Acolo, Hristos a "suferit in carne pentru noi" (1 Pet. 4:1). Si de ce ? In El, Dumnezeu "a condamnat pacatul in carne" (Rom. 8:3). De bunavoie si din dragoste pentru noi, El a murit sub judecata lui Dumnezeu asupra carnii, chiar daca in El, adica in carnea Lui, nu era niciun pacat.

     Iata "circumcizia lui Hristos". Cel care crede in El are parte de aceasta circumcizie. Atunci cand ne-am ocupat de Marea Rosie, am gasit ceva asemanator. Acolo, vedem in imagine cum omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos "pentru ca trupul pacatului sa fie desfiintat, ca noi sa nu mai fim robi ai pacatului" (Rom. 6:6). In acelasi fel, participarea la circumcizia lui Hristos are pentru noi drept consecinta "dezbracarea trupului carnii". Acesta este sfarsitul omului vechi, moartea noastra impreuna cu Hristos, si logic, urmeaza : "inmormantati impreuna cu El in botez" (Col. 2:12). Acest scurt pasaj este deci foarte apropiat de Romani 6. Ne-am referit deja la acest capitol in legatura cu Marea Rosie.

     (*) "Circumcizia lui Hristos" semnifica, de asemenea, ca este vorba aici, in contrast cu circumcizia iudaica, de realitatea in Hristos (comp. Col. 2:7 : "Dar trupul este al lui Hristos").  

     Pavel descrie in Filipeni 3:3 rezultatul "circumciziei care nu este facuta de mana" efectuata in noi, prin aceste cuvinte : "Caci noi suntem circumcizia, cei care ne inchinam prin Duhul lui Dumnezeu si ne laudam in Hristos Isus si nu ne incredem in carne". Erau atunci invatatori falsi care i-au convins pe credinciosi sa tina legea de pe Sinai - dar mai ales sa se circumcida - pentru a putea sa se bucure de toate binecuvantarile lui Dumnezeu (comp. Fapte 15:1 ; Gal. 5:11 ; 6:12-15). Cu o manie sfanta, Pavel ii numeste pe acesti oameni cu ganduri carnale, caini, lucratori rai, si "scrijelati". El ii denunta astfel ca fiind o imagine deformata a adevaratei semnificatii a circumciziei. Dar cel care prin credinta are parte de "circumcizia lui Hristos", si deci prin aceasta este el insusi, spiritual vorbind, circumcis, face parte acum din adevarata "circumcizie", nu a lui Israel, ci a celor care cred in Domnul Isus. El nu mai slujeste elementele mizerabile ale lumii, carora le apartine si legea, ci aduce o inchinare adevarata singurului si adevaratului Dumnezeu prin Duhul Sau. El nu se mai increde in carne, ci toata bucuriea lui, toata gloria lui, se sprijina pe Hristos Isus, Domnul si Mantuitorul sau glorificat, in care a gasit toate bogatiile si toate comorile cunostintei. Ar fi dificil sa descriem mai pe scurt decat in acest verset adevaratul caracter al credintei crestine.

     Rezultatele "circumciziei lui Hristos" sunt in principiu valabile pentru toti rascumparatii. Totusi, ne bucuram de ele daca realizam si practic "circumcizia lui Hristos" si judecam tot ceea ce vine din carnea noastra. Nu este suficient numai de a sti ca omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos. Trebuie, de asemenea, sa facem noi insine pasul urmator, pe care l-am vazut la credinciosii din Efes si din Colose. Ei au dezbracat omul vechi si l-au imbracat pe cel nou (Efes. 4:22-24 ; Col. 3:9, 10). Ei nu se mai identificau cu omul vechi, ci cu cel nou.

     Cand ne vedem astfel uniti cu Domnul Isus in glorie, si ne identificam cu noua noastra pozitie in El, lucrul acesta are, de asemenea, efecte asupra vietii noastre practice. Aceasta este ceea ce mentioneaza epistola catre Efeseni intr- o fraza scurta, dar de mare importanta : "De aceea, lepadand minciuna, vorbiti adevarul fiecare cu aproapele sau... " (Efes. 4:25). Credinciosilor din Efes li se aminteste ca l-au dezbracat pe omul cel vechi nu doar in ce priveste pozitia lor, dar si pacatul in practica. Minciuna este citata aici ca un exemplu deosebit de frecvent de pacat, care adesea, din pacate, chiar crestinii nu ii iau prea in serios caracterul ei josnic (comp. Apoc. 22:15). Epistola catre Coloseni o spune putin diferit : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui" (Col. 3:9). Aici, de asemenea, nu este vorba doar de pozitia noastra ca oameni noi, ci si de punerea in practica care decurge din aceasta pozitie. Dezbracarea de omul cel vechi este urmata nu doar de dezbracarea de faptele rele ale carnii, ci si de presupusele sale "parti bune". 

     In epistola catre Filipeni, Pavel ne prezinta acest lucru luand ca exemplu propria sa persoana. El nu zice doar : "Noi suntem circumcizia", ci explica apoi ca carnea nu trebuie sa aiba nici cel mai mic camp de actiune. Prin aceasta el nu se gandeste la pacate grave, ci la carnea "rafinata" sub forma de aspiratie la o pozitie, la educatie si lucruri asemanatoare (in cazul lui, in special in domeniul religios al iudaismului). Toate aceste lucruri deosebit de apreciate, de asemenea, pentru un iudeu, el le avea inainte de convertirea lui, dar datorita lui Hristos, le-a socotit ca o pierdere. Tot ceea ce il impiedica sa-L cunoasca mai mult pe Hristos si excelenta Sa, le-a lasat inapoia lui. El socotea tot ceea ce a insemnat increderea in carne ca "o pierdere", chiar ca "gunoaie", in comparatie cu excelenta cunoasterii lui Hristos mort si inviat. Carnea noastra nu poate si nu vrea sa aiba nimic de-a face cu viata cereasca in care ne-a introdus Hristos. Ea este alipita de lucrurile din aceasta lume si nu poate sa se ridice deasupra. De aceea, nu poate exista pentru ea decat judecata si moarte, in care circumcizia este tipul (Filip. 3:3-16 ; Col. 2:7-11).

     Din poporul Israel, Iosua si Caleb erau singurii care au fost circumcisi inca din Egipt si care, pe tot parcursul traversarii pustiei, s-au comportat precum Pavel. Aveau in ei "un alt duh", care ii facea sa uite ce era in spate, pentru a tinde spre ce era inaintea lor : tara promisiunii lui Dumnezeu !                   

 

                                    Drumul cresterii spirituale

                                                   - XVII -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)

     8.3.4     Omul cel nou

     "Omul cel nou" este strans legat de gandul invierii noastre impreuna cu Hristos. El nu este mentionat decat in epistolele catre Efeseni si Coloseni, adica singurele in care suntem vazuti ca adusi la viata impreuna cu Hristos si inviati impreuna cu El. Exista deci o legatura intre aceste fapte. In ambele epistole, mai suntem vazuti in imagine ca trecuti dincolo de Iordan.

     Doar in aceste doua epistole este prezentat planul lui Dumnezeu cu privire la Hristos si la cei care cred in El. Dumnezeu L-a inviat pe Domnul Isus dintre morti si I-a dat un loc la dreapta Sa, unde este asezat acum, incununat cu glorie si onoare (Ev. 2:9 ; 8:1 ; 10:12 ; 12:2). In Hristos, Dumnezeu i-a asezat pe toti cei care cred in El si in lucrarea Lui rascumparatoare, perfecti inaintea Lui, si i-a binecuvantat din belsug. Pentru aceasta, nu era suficient ca problema vinovatiei noastre sa fie rezolvata, dar si omul cel vechi, care este pacatos si iremediabil, trebuia sa fie pus de-o parte, pentru ca sa poata fi introdus ceva cu totul nou : o noua creatie.

     Invierea Mantuitorului nostru a fost inceputul noii creatii. Ca Cel inviat, El este "inceputul (*) creatiei lui Dumnezeu" (Apoc. 3:14). Au existat deja in Vechiul Testament referiri tipologice ale acestui "inceput". Darul snopului din cele dintai roade, la inceputul secerisului, este un tip al invierii Domnului Isus. Aceasta era cea dintai sarbatoare a Domnului : pentru a o sarbatori, trebuia ca Israel sa fie in tara Canaan, deci pe malul celalalt al Iordanului (Lev. 23:9-14). "A doua zi dupa sabat", adica prima zi a saptamanii, duminica dupa Paste, preotul trebuia sa aduca inaintea Domnului "un snop din cele dintai roade din secerisul vostru" si sa-l "legene". Era o imagine a Celui inviat in ziua invierii Sale. Cuvantul folosit aici pentru "cele dintai roade" (ebraic : reschit) este diferit de cel de la sarbatoarea saptamanilor din versetul 17 (ebraic : bikkur), unde vedem in cele dintai roade, Adunarea. El inseamna de fapt "inceput", si este acelasi prin care Sfanta Scriptura si creatia incep : "La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamantul".

     (*) Ca Dumnezeu, El era origine celei dintai creatii ( Ioan 1:3 ; Col. 1:16) ; ca Om inviat, El este inceputul noii creatii, adica Cel dintai si Cel mai inaltat !

     Odata cu invierea Domnului Isus dintre morti a aparut, de asemenea, omul cel nou, care a fost creat "in Sine Insusi". Expresia "omul cel nou" desemneaza in toata plinatatea sa pozitia cea noua a credinciosului in Hristos, Cel inviat, dincolo de judecata si de moarte. Omul cel nou este astfel pe pamant, adica pe scena vechii creatii, inceputul noii creatii care intr-o zi va cuprinde intregul univers. Gasim desfasurarea completa a noii creatii in Apocalipsa 21, unde profetul Ioan vede in primul verset un cer nou si un pamant nou, si in versetul 5, Dumnezeu spune : "Iata, Eu fac toate lucrurile noi". Dupa Imparatia milenara, intreaga creatie veche va disparea si va face loc unei creatii in intregime noua. Dar inceputul a fost facut deja ! Toti cei care cred in Domnul Isus, alcatuiesc, dupa Iacov 1:18, "cele dintai roade ale fapturilor Sale".

     Credinciosii din Corint si din Galatia au fost invatati, de asemenea, despre faptul glorios al noii creatii, in ciuda gandirii lor carnale. Corintenilor, care si-au lasat natura lor cea veche sa actioneze aproape fara retinere, Pavel le scrie in 2 Corinteni 5:17 : "Incat, daca este cineva in Hristos, este o creatie noua; cele vechi s-au dus, toate s-au facut noi". In practica credintei lor, ei erau departe de aceasta stare ! De asemenea, in Galateni 6:14 si 15, Pavel le spune credinciosilor care erau in pericolul de a se intoarce la legea de pe Sinai : "Dar departe de mine sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume. Pentru ca, in Hristos Isus, nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o creatie noua". La fel ca multi credinciosi din timpul prezent, corintenii si galatenii nu au inteles si realizat prin credinta sfarsitul omului vechi si minunatul fapt al existentei omului nou. Prin urmare, ei intampinau mari greutati in viata lor de credinta.

     Omul cel nou, ca "tip de om" in intregime nou, se afla in contrast abolut cu omul cel vechi. Hristos, "al doilea om... venit din cer" si "ultimul Adam", este originea si in acelasi timp modelul perfect. In viata Lui pamanteasca vedem toate trasaturile omului nou, desi El Insusi nu a fost numit niciodata "Omul cel nou". El a fost singurul Om perfect, plin de mila si de har, plin de adevar si sfintenie - El a fost dragoste si lumina.

     Omul cel nou nu putea deveni o realitate in cei credinciosi decat dupa ce Hristos a luat asupra Lui judecata omului vechi si a inviat dintre morti. Nu doar stricaciunea si rautatea omului vechi, dar si toate diferentele pe care el le prezinta, fie iudeu sau pagan, rob sau liber, sunt in intregime puse deoparte in omul cel nou ; Hristos este totul si in toti (comp. Col. 3:11). Cea mai mare diferenta a existat intre iudei si greci, adica intre poporul pamantesc al lui Dumnezeu si natiuni. Aceasta diferenta instituita de Dumnezeu Insusi este acum si ea stearsa.

     Omul cel nou nu este Hristos in Persoana Sa, ci este personificarea pozitiei celor credinciosi in El in lumea invierii, caracterizata totusi prin trasaturi pe care El le-a manifestat in viata Lui pe pamant. Asa cum nu a existat decat un singur om vechi, caracterizat de pacat, la fel nu exista decat un om nou care poarta trasaturile lui Hristos. De aceea, ambii sunt intodeauna mentionati la singular, niciodata la plural.

     In Efeseni 2:15 si 16, apostolul Pavel nu vorbeste numai de un singur om nou, dar si de un singur trup : "... pentru ca pe cei doi sa-i creeze in Sine intr-un singur om nou, facand pace; si ca sa-i impace pe amandoi cu Dumnezeu, intr-un singur trup, prin cruce". Acest lucru este deseori inteles - in principal in exegeza eclesiastica - ca si cum ar fi vorba despre doua puncte de vedere ale aceluiasi lucru, si anume unitatea Adunarii lui Dumnezeu, care este trupul lui Hristos (comp. 1 Cor. 10:17 ; 12:12, 13 ; Efes. 4:4). Cu toate acestea, cele doua expresii se suprapun, dupa cum arata conjunctia "si". Deci, fiecare propozitie contine o afirmatie independenta. Expresia "un singur om nou" nu vorbeste despre unitatea iudeilor si a natiunilor, ci despre identitatea noii lor pozitii si a noii lor naturi. Ar fi putin probabil ca aceeasi denumire, care apare doar de doua ori in aceasta epistola, sa fie folosita cu o semnificatie total diferita : pentru a desemna aici Adunarea, si la capitolul 4, versetul 24, pozitia credinciosului izolat. Omul cel nou din Efeseni 2:15 trebuie sa fie, prin urmare, identic cu cel din capitolul 4, versetul 24. La fel, in originalul grec, este folosita de fiecare data exact aceeasi expresie (*). Adunarea mentionata apoi, singurul trup, este alcatuita din oameni din aceasta singura "specie" (v. 16). Acest unic trup al lui Hristos este alcatuit, cu siguranta, din multe madulare diferite, dar caracterele singurului om nou sunt partea lor comuna. Nicaieri Adunarea nu este numita "un singur om". Cum ar putea sa fie asa ? Cu siguranta, ea este trupul lui Hristos, si El este Capul ei in cer, dar fara El, ea este incompleta, si deci de neconceput.

     (*) In greaca : kainos (= nou in natura sa) antropos ; in schimb, in Coloseni 3:10 : neos (= nou in existenta sa) antropos.

     In fiecare din cele trei pasaje in care se mentioneaza "omul cel nou", este vorba, de asemenea, de creatia sa. Vedem prin aceasta ca cineva intra intr-o relatie vie cu Dumnezeu nu prin propriile sale eforturi, ci numai printr-un act de creatie din partea Lui. In epistola catre Efeseni, este scris in capitolul 2, versetul 15 : "pentru ca pe cei doi (iudei si natiuni) sa-i creeze in Sine intr-un singur om nou". Este vorba aici de insusi faptul creatiei. La capitolul 4, versetele 22 la 24, sunt aratate natura omului nou si modelul absolut perfect dupa care a fost creat : "in ceea ce priveste purtarea de mai inainte, v-ati dezbracat de omul vostru cel vechi, care se strica prin poftele inselatoare; si sunteti innoiti in duhul mintii voastre; si v-ati imbracat in omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu in dreptate si in sfintenia adevarului". In Coloseni 3:9 la 11, este scris : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat, unde nu este grec si iudeu, circumcizie si necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul si in toti". Aici, Fiul lui Dumnezeu devenit Om este pus inaintea noastra ca originea si modelul omului nou.

     Traversarea Iordanului ne invata in acest sens sa primim si, de asemenea, sa realizam prin credinta acest fapt binecuvantat. In epistolele catre Efeseni si Coloseni, gasim nu doar invatatura cu privire la aceasta pozitie inalta a celor rascumparati, dar si la practica credintei. Credinciosii din Efes si din Colose nu numai ca stiau adevarul despre omul cel nou, dar l-au si imbracat si l-au dezbract pe cel vechi (Efes. 4:22-24 ; Col. 3:9, 10).

     Ce lectii putem invata de aici ? Daca cedam carnii noastre, nu suntem in stare sa traim ca rascumparati in tarie si bucurie spirituala. Acest lucru ne este aratat in imaginea poporului Israel in pustie. La sfarsitul celor patruzeci de ani, Moise a trebuit sa constate ca fiecare facea ce era drept in ochii sai (Deut. 12:8). Este remarcabil ca el continua, in versetul care urmeaza, zicand : "Pentru ca inca n-ati ajuns la odihna si la mostenirea pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau". Aceasta vrea sa ne spuna : cu cat ne vom increde mai mult in Cuvantul lui Dumnezeu, si cu cat ne vom preocupa mai mult cu Domnul Isus, Capul nostru din glorie, si de lucrurile de sus, cu atat mai mult vom fi in armonie in viata noastra practica cu gandurile si cu voia Sa. Diferitele etape ale credintei legate de intelegerea si de bucuria lucrarii de rascumparare ne arata cum putem creste spiritual in ele. Increderea simpla in lucrarea perfecta a Domnului nostru de la cruce ne da si puterea de a dezbraca omul cel vechi. Atunci nu vom fi doar constienti si recunoscatori ca avem o noua viata, dar ne vom identifica cu omul cel nou pe care l-am imbract intr-un mod constient, si al carui singur scop este de a-L sluji si glorifica pe Hristos. 

     8.3.5     Douasprezece pietre

     Inainte de traversarea Iordanului, Iosua a facut sa se aleaga din popor doisprezece barbati, cate unul din fiecare semintie (Ios. 3:12). In Iosua 4:1 la 3, adica dupa traversare, apare clar ca lucrul acesta a fost facut la porunca lui Dumnezeu : "Si a fost asa: cand tot poporul a terminat de trecut Iordanul, Domnul a vorbit lui Iosua, zicand : Luati-va din popor doisprezece barbati, un barbat din fiecare semintie, si porunciti-le, zicand : Luati-va de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde au stat picioarele preotilor, douasprezece pietre si treceti-le cu voi si puneti-le in locul unde veti poposi in noaptea aceasta".

     Pietrele, in Cuvantul lui Dumnezeu, sunt adesea monumente de amintire ale cailor lui Dumnezeu fata de ai Sai. Le vedem deja la Iacov, stramosul poporului Israel, si mai tarziu, ultima oara in judecatori, la Samuel (Gen. 28:18 31:45 ; 31:14, 20 ; 1 Sam. 7:12). Aici, de asemenea, Dumnezeu a vrut sa dea poporului Sau o amintire durabila a acestui eveniment important. De aceea, cele douasprezece pietre trebuiau sa fie puse pe malul de vest al Iordanului. Nu a fost o singura piatra (care ar fi reprezentat mai degraba un memorial al invierii Domnului), ci erau douasprezece pietre, adica era reprezentat intreg poporul. La intrarea in Canaan au lipsit totusi doua semintii si jumatate. Dintre acestea doar barbatii de razboi au trecut. In ciuda acestui lucru, Iosua a asezat douasprezece pietre, care trebuie sa ne aminteasca astfel intr-un mod special de pozitia tuturor credinciosilor in Hristos. Dumnezeu ne-a asezat impreuna in Hristos in locurile ceresti nu doar pe cativa, ci pe toti cei care cred in Domnul Isus.

     Pietrele au fost luate din mijlocul raului si asezate pe celalalt mal. Ele au ramas acolo ca o amintire permanenta a faptului ca poporul a atins scopul calatoriei sale, tara Canaan. Pietrele au fost luate din adancul apei care, dupa cum am vazut, vorbeste despre moarte. Ar putea fi o imagine mai clara a invierii noastre impreuna cu Hristos ? De fiecare data cand israelitii vedeau aceste pietre pe malul Iordanului isi aminteau de traversarea raului. La fel si noi, putem sa ne amintim neincetat cu recunostinta de faptul minunat ca am inviat in mod spiritual impreuna cu Domnul nostru. Impreuna cu El, am trecut de la moarte la viata prin inviere (comp. Ioan 5:24).

     Dumnezeu nu a spus decat despre cele douasprezece pietre de pe malul Iordanului. Ele sunt nu doar o imagine a invierii noastre impreuna cu Hristos, dar si a omului nou  care a fost creat prin moartea si invierea lui Isus Hristos. Cu toate acestea, Iosua a mai ridicat douasprezece pietre "in locul unde statusera picioarele preotilor care purtau chivotul legamantului" (Ios. 4:9). Dumnezeu nu le-a poruncit in mod special. Totusi, ceea ce a facut Iosua a fost potrivit. Cele douasprezece pietre de pe fundul raului au fost acoperite imediat de ape si au devenit invizibile. Ele simbolizeaza astfel un sfarsit - al omului vechi. Asa cum am vazut, omul nostru cel vechi a fost rastignit si noi suntem morti si inmormantati impreuna cu Hristos.

     De fapt, lucrul acesta este mai degraba in legatura cu Marea Rosie. Totusi, nu a fost ridicat niciun memorial cu privire la judecata care a fost exercitata acolo. Abia acum cand scopul a fost atins si nu mai este vorba de judecata, ci doar de o biruinta triumfala, se aminteste ceea ce s-a intamplat de fapt la Marea Rosie. Pietrele din Iordan arata clar ca ceea ce semnifica a fi mort impreuna cu Hristos, este acum inteles si realizat. Gasim exact acest lucru in Noul Testament. Pavel aminteste colosenilor, nu doar invierea lor spirituala impreuna cu Hristos, dar in acelasi timp si moartea lor : "Deci, daca ati fost inviati impreuna cu Hristos, cautati lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu: ganditi la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant, pentru ca voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3:1-3). El face la fel cand vorbeste despre omul cel vechi si cel nou : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat" (Col. 3:9, 10 ; comp. Efes. 4:22-24). In practica, nu avem puterea sa ne dezbracam de omul cel vechi decat atunci cand am inteles ce inseamna sa imbracam omul cel nou, adica atunci cand ne "identificam" prin credinta cu Domnul nostru glorificat in cer. Cele douasprezece pietre de pe fundul Iordanului si cele douasprezece pietre de pe malul sau dau marturie elocventa despre aceste doua aspecte. Adoptarea noii noastre identitati "in Hristos" este de neconceput fara dezbracarea de vechea noastra identitate ca pacatosi.

     Pietrele de pe fundul Iordanului vorbesc despre faptul ca am murit impreuna cu Hristos. Gasim acest lucru in multe epistole din Noul Testament (Rom. 6:2, 8 ; Gal. 2:19 ; Col. 2:20 ; 3:3 ; 1 Pet. 2:24). Dar mai exista un alt aspect. In epistola catre Efeseni, suntem vazuti ca morti impreuna cu Hristos, dar ca morti in greselile si in pacatele noastre (Efes. 2:1, 5 ; Col. 2:13). Ca atare, am fost adusi la viata si inviati impreuna cu Hristos. Cele douasprezece pietre din Iordan vorbesc si despre aceasta stare de moarte spirituala in care se afla fiecare om inainte de convertirea sa. Binecuvantat sa fie Dumnezeu,  ele sunt acoperite pentru totdeauna de ape si noi putem privi prin credinta doar pietrele care se vad pe malul Iordanului, care ne amintesc de invierea noastra impreuna cu Hristos si de faptul ca am fost imbracati cu omul cel nou. 

     In timp ce am privit la calea fiilor lui Israel din Egipt pana in Canaan, ne-am oprit deja de mai multe ori inaintea grijii pe care o are Dumnezeu sa ne convinga, nu numai in Noul Testament, dar deja in tipurile din Vechiul, de totala stricaciune a naturii umane si de necesitatea unei judecati fara mila a omului nostru vechi. Nu vedem aceasta si in cele douasprezece pietre care au ramas pe fundul Iordanului ? Ele dau marturie despre judecata lui Dumnezeu asupra a ceea ce in noi, chiar ca credinciosi, scuzam si chiar minimalizam de multe ori. In loc sa facem aceasta, ar trebui sa ne-asociem judecatii Sale si sa ne socotim ca morti impreuna cu Hristos. Dar Ii multumim noi, de asemenea, pentru faptul ca Fiul Sau Preaiubit, care a purtat aceasta judecata in locul nostru, ne-a dat prin invierea Sa o viata si o pozitie prin care suntem inca de acum in cea mai stransa legatura cu El in cer ?

     Dupa ridicarea celor douasprezece pietre pe malul Iordanului, Dumnezeu a dat poporului Sau alte instructiuni. Daca mai tarziu ii vor intreba copiii lor spunad : "Ce sunt pentru voi pietrele acestea ?", fiii lui Israel trebuia sa dea un raspuns clar. Este remarcabil ca aceasta intrebare este prevazuta de doua ori. Prima data, ea se afla in Iosua 4:6, iar a doua oara la versetul 21. Gasim deja in Exod 12:26 si 13:14 intrebari asemanatoare si raspunsul lor, cu privire la Paste si la sfintirea intailor-nascuti, la fel ca in Deuteronom 6:20 cu privire la legea de pe Sinai.

     Dumnezeu a prevazut intrebarile copiilor referitor la aceste puncte importante si voia ca ele sa aiba un raspuns corect. Cu ce seriozitate vorbeste acest lucru inimii tuturor credinciosilor carora le-a incredintat Dumnezeu copii ! In plus, toti cei in varsta care sunt intrebati de fratii mai tineri si de surori cu privire la mantuire, la pozitia si calea celor credinciosi sunt cuprinse aici. Suntem noi gata si in stare sa raspundem la aceste intrebari ? Cat de multe ocazii bune, importante din punct de vedere spiritual sunt ratate atunci cand nu intram in ele (sau : nu suntem disponibili pentru ele, n.t.) ! Sa avem deci pe inima aceasta chemare si sa nu lasam fara raspuns o intrebare care ar fi de prisos sau inutila in ochii nostri, ci sa raspundem la ele bazandu-ne pe Cuvantul lui Dumnezeu.

     In Iosua 4:6, intrebarea copiilor este formulata intr-un fel foarte personal : "Ce sunt pentru voi aceste pietre ?". Raspunsul care trebuie sa fie dat are insa un caracter fundamental : "Apele Iordanului au fost despicate inaintea chivotului legamantului Domnului; cand a trecut el prin Iordan, apele Iordanului au fost despicate". Altfel spus : In invierea lui Hristos, puterea mortii a fost nimicita prin puterea lui Dumnezeu. In Efeseni 1:19 la 20, Pavel vorbeste de "lucrarea puterii tariei Lui, care a lucrat in Hristos, inviindu-L dintre morti, si L-a asezat la dreapta Sa, in locurile ceresti". Trebuie sa ne amintim permanent de aceasta putere si sa veghem ca tot ceea ce este legat de ea ramane prezent in constiinta credinciosilor. Pavel sa rugat pentru ca Dumnezeu sa dea credinciosilor din Efes intelepciune spirituala ca sa stie ce este "nemarginita marime a puterii Lui fata de noi, care credem", noi pe care ne-a adus  la viata impreuna cu Hristos si pe care ne-a inviat impreuna si ne-a asezat impreuna in locurile ceresti in El" (Efes. 1:16 - 2:6).

     In a doua intrebare, din Iosua 4:21, Duhul Sfant indreapta privirile spre un viitor mult mai indepartat, caci este introdus prin aceste cuvinte : "Cand fiii vostri vor intreba pe parintii lor in viitor, zicand...". Intrebarea in sine este o intrebare de fond : "Ce sunt pietrele acestea ?" dupa cum arata absenta pronumelui : "voi (pentru voi)". In schimb, raspunsul este mult mai detaliat si personal : "Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Pentru ca Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastra, pana ati trecut, cum a facut Domnul Dumnezeul vostru Marii Rosii, pe care a secat-o dinaintea noastra, pana am trecut, pentru ca toate popoarele pamantului sa cunoasca mana Domnului, ca este tare; ca sa va temeti de Domnul Dumnezeul vostru in toate zilele". Din nou este vorba in primul rand de marea lucrare a lui Dumnezeu. El a secat apele dinaintea poporului Sau. Dar apoi se mentioneaza ca poporul lui Dumnezeu a putut sa traverseze pe uscat prin credinta. In final, se reaminteste legatura - ca sa nu zicem identitatea - Marii Rosii cu Iordanul. Aceste situatii atat de asemanatoare vorbesc si una si alta de moartea si invierea lui Hristos. Dar pentru noi care credem in El, Marea Rosie este o imagine a mortii noastre, spiritual vorbind, impreuna cu El, in timp ce Iordanul este o imagine a invierii noastre, spiritual vorbind, impreuna cu El. Pietrele de pe fundul Iordanului amintesc de primul fapt, iar cele de mal de al doilea.

     Sa repetam : Ce grija are Dumnezeu si Tatal nostru de a ne prezenta sub toate aspectele sale, prin Duhul Sau, acest mare si important adevar al credintei, si de a ne face constienti de responsabilitatea noastra de a-l transmite mai departe, pentru ca el sa nu fie uitat ! Si totusi, cat de multi crestini ignora aceste binecuvantari minunate. Sa ne incurajam unii pe altii sa-L urmam prin credinta pe Domnul Isus in locurile ceresti, dar si sa nu neglijam invataturile Sfintelor Scripturi care sunt atasate de acest adevar, ci sa le transmitem generatiei urmatoare - daca Domnul ne mai lasa inca aici jos !             

 

                                       Drumul cresterii spirituale

                                                   - XVI -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)

     8.3     Locurile ceresti

     Traversarea Iordanului de catre poporul Israel este o imagine a modului in care luam prin credinta, ca rascumparati, locul pe care-l avem in Hristos in locurile ceresti. Atunci cand primim prin credinta ca am fost adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati impreuna cu El si asezati in El in locurile ceresti, suntem cu adevarat crestini maturi spiritual. Asa cum israelitii si-au atins scopul in tara Canaan, asa si noi ne luam adevarata noastra pozitie crestina ca "desavarsiti" spiritual sau "maturi" atunci cand am inteles prin credinta toata insemnatatea lucrarii de rascumparare si binecuvantarea spirituala in Hristos care este legata de ea.

     Aceasta parte a adevarului crestin o gasim in epistolele catre Efeseni si Coloseni. In Efeseni 2:4 la 6 este scris : "Dar Dumnezeu, fiind bogat in indurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (fiind si noi morti in greseli), ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti) si ne-a inviat impreuna si ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus". Pavel scrie intr-un fel asemanator, desi de-o maniera mai putin extinsa, in epistola catre Coloseni : "...fiind inmormantati impreuna cu El in botez, in care ati fost inviati impreuna cu El, prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu, care L-a inviat dintre cei morti. Si pe voi, care erati morti in greselile si in necircumcizia carnii voastre, v-a inviat impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile" si : "Deci, daca ati fost inviati impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 2:12, 13 ; 3:1).

     In aceste doua epistole, suntem vazuti ca adusi la viata si inviati impreuna cu Hristos. Epistola catre Efeseni merge, totusi, putin mai departe : Dumnezeu ne-a "asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Efes. 2:6). Vrem acum sa ne ocupam de aceste fapte, din nefericire putin intelese.

     8.3.1     Adusi la viata impreuna cu Hristos

     In primul rand este spus : "Adusi la viata impreuna cu Hristos". Domnul Isus a fost adus la viata ca om, dupa ce a implinit lucrarea Sa de la cruce, a murit si a fost inmormantat. El a fost "omorat in carne, dar facut viu prin Duhul" (1 Pet. 3:18 ; comp. Rom. 8:2). In textul original, articolul lipseste inaintea cuvantului "Duh". Lucrul acesta inseamna ca accentul este pus mai putin pe Persoana Duhului Sfant prin puterea Caruia a fost inviat Domnul, decat pe caracterul vietii. Ea poarta semnele distinctive ale Duhului Sfant. Pentru ca aceasta viata incoruptibila sa poata sa straluceasca pentru noi, trebuia ca moartea sa fie nimicita si chestiunea pacatului rezolvata odata pentru totdeauna (2 Tim. 1:10 ; Ev. 7:16). Viata Domnului Isus in carne este caracterizata prin smerenie si suferinte. Viata Lui ca Om in inviere, dimpotriva, este caracterizata prin putere si glorie (Rom. 14:9 ; 2 Cor. 13:4).

     Aceasta este viata pe care noi am primit-o, deoarece am fost "adusi la viata impreuna cu Hristos". El este "ultimul Adam, un duh datator de viata" (1 Cor. 15:45). Cel dintai Adam a primit respiratia vietii naturale prin suflarea lui Dumnezeu (Gen. 2:7). Dar atunci cand Domnul Isus, in ziua invierii Sale, a stat in mijlocul ucenicilor, si a suflat peste ei, a zis : "primiti Duh Sfant" (Ioan 20:22). In acest fel, ei au primit viata Lui de inviere caracterizata prin Duhul Sfant, pe care ei nu au putut s-o aiba inca in natura ei pana atunci - desi erau deja nascuti din nou prin Duhul Sfant. Ceea ce au primit ucenicii atunci, nu a fost deci Duhul Sfant ca Persoana, ci viata caracterizata prin Duhul Sfant (*). Domnul Isus a numit-o, de asemena, "viata din belsug" (Ioan 10:10). Toti cei care acum cred in El, o primesc prin faptul ca sunt "adusi la viata impreuna cu Hristos " (Efes. 2:5).

     (*) Credinciosii nu au primit Duhul Sfant ca Persoana divina locuind in ei decat in ziua Cincizecimii (Fapte 1:5, 8 ; 2:4 ; comp. Ioan 7:39).

     Pentru ca sa putem lua parte la aceasta viata care-I apartine, trebuia ca mai intai Domnul sa invieze ca biruitor dintre morti. El ii facuse deja cunoscut Martei cu ocazia mortii fratelui ei Lazar. Desi El Insusi este viata eterna, nu i-a zis : "Eu sunt viata si invierea", ci "Eu sunt invierea si viata" (Ioan 11:25). Pacatul si moartea trebuiau sa fie biruite prin lucrarea Sa de rascumparare si prin invierea Sa, inainte ca noi sa avem parte de viata Lui.

     Astfel, noi suntem vazuti, ca sa zicem asa, ca si cum am fi iesit impreuna cu El din mormant. Ca adusi la viata impreuna cu Hristos, noi avem deci nu doar o noua viata, ci o viata care poarta caracterul lui Hristos inviat. El a dat dovada ca El este invierea si viata, si este acum viata noastra, si aceasta, in glorie (Ioan 11:25 ; Col. 3:4). Aceasta viata nu este numai dincolo de moarte, ci ea este si dincolo de pacat. De aceea, in Efeseni 2:5, la acest cuvant "inviati impreuna cu Hristos", este adaugat : "prin har sunteti mantuiti". Epistola catre Coloseni este chiar mai concreta ; in ea este scris : "... v-a inviat impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile" (Col. 2:13). Harul mantuitor al lui Dumnezeu si iertarea pacatelor noastre sunt legate foarte strans cu darul vietii. Expresia : "indreptatirea vietii" din Romani 5:18, cuprinde, de asemenea, acest gand. Acolo, indreptatirea noastra prin credinta este caracterizata de viata lui Hristos, aici, indreptatirea noastra este caracterizata de mantuire si iertare. Ce parte minunata este deci de a fi "adusi la viata impreuna cu Hristos" !

     Faptul de a fi "adusi la viata impreuna cu Hristos", mentionat in epistolele catre Efeseni si Coloseni, nu este acelasi lucru cu a fi "nascuti din nou". La nasterea din nou, am primit prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin Duhul Sfant o viata noua. Suntem "nascuti din Dumnezeu" si "nascuti din Duhul" (Ioan 1:13 ; 3:5, 8). A fi "adusi la viata impreuna cu Hristos" inseamna, dimpotriva, a avea prin invierea Sa o mantuire perfecta si cunoastrea constienta a vietii eterne.

     8.3.2     Inviati impreuna cu Hristos

     Cu toate acestea, noi nu suntem numai adusi la viata impreuna cu Hristos, dar noi suntem si inviati impreuna cu Hristos. Aceste doua notiuni se aseamana mult, dar nu inseamna insa acelasi lucru (Ioan 5:21 ; 11:25). Prin inviere, am fost asezati intr-o pozitie noua. Am primit viata de inviere, totusi, nu pentru a duce o viata mai buna pe pamant, ci pentru a trai in Hristos Isus pentru Dumnezeu (comp. Rom. 6:11). Exemplul Domnului nostru este util in aceasta privinta. Atunci cand S-a facut cunoscut Mariei din Magdala in ziua invierii Sale, plina de bucurie, ea a vrut sa-L atinga. Cu toate acestea, El a impiedicat-o cu aceste cuvinte : "Nu Ma atinge, caci nu M-am suit inca la Tatal Meu" (Ioan 20:17). Ca inviat, El nu a revenit in sfera vietii naturale, ci a intrat intr-o noua pozitie unita cu cerul. Cu siguranta, Maria Il vedea inca in fata ei, dar El apartinea insa de lumea invierii, si Se afla inca pe pamant doar pentru ca invierea Lui sa poata fi atestata prin "multe dovezi" (Fapte 1:3). Dupa inaltarea Sa, ea L-a inteles deplin (*).

     (*) Femeile care, in Matei 28, 9, au atins picioarele Domnului, au facut-o in semn de adorare, adica intr-o cu totul alta intentie decat Maria din Magdala.

     Cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 5:16 merg in acelasi sens : "Astfel incat noi, de acum, nu cunoastem pe nimeni potrivit carnii; si chiar daca L-am cunoscut pe Hristos potrivit carnii, totusi acum nu-L mai cunoastem astfel". Cum ii vedem noi pe apropiatii nostri necredinciosi ? Ii vedem si ii tratam potrivit pozitiei lor in lume sau ii vedem in lumina lumii de inviere asa cum ii vede Dumnezeu : ca pacatosi pierduti, care au nevoie de mantuire ? Asa ii vedea Pavel si colaboratorii sai pe oamenii din jurul lor. Primii crestini care L-au cunoscut inainte pe Domnul Isus ca Mesia traind pe pamant, nu L-au mai cunoscut sub acest caracter, ci doar ca Domnul lor in glorie. Astfel, privirea tuturor celor care au inviat impreuna cu El trebuie sa fie indreptata spre Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Ei trebuie sa caute "lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu" si sa gandeasca "la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant" (Col. 3:1, 2).

     Domnul Isus a inviat trupeste, noi intr-un mod spiritual. Prin invierea noastra impreuna cu El, am fost introdusi intr-o sfera noua a vietii. Desi ne aflam inca pe pamant, in ce priveste pozitia noastra suntem in intregime separati de lume. Putem noi ca crestini sa ne mai preocupe lumea, sau avem misiunea de a influenta in mod activ evenimentele din aceasta lume ? Noi nu mai facem parte din ea, ci noi apartinem de lumea invierii. Aceasta poate deveni o realitate in orice moment si pentru trupul nostru, atunci cand Domnul Isus va veni ca sa-i rapeasca pe ai Sai. "Pentru ca cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrarii puterii pe care o are, de a-Si supune chiar toate lucrurile" (Filip. 3:20, 21).

     Invierea noastra spirituala impreuna cu Hristos nu este ceva viitor, este un fapt prezent. Desigur, noi nu-l percepem cu simturile noastre, caci ea este un fapt al credintei. Dar atunci cand l-am inteles prin credinta, intelegem ca am fost, nu doar scosi din sfera lumii, dar si transferati in sfera cerului.

     Pentru realizarea acestui lucru a fost necesara o mare desfasurare a puterii lui Dumnezeu. Aceeasi putere care s-a manifestat la invierea lui Hristos, a inviat, de asemenea, in mod spiritual pe ai Sai care cred. Atunci cand Domnul Isus a fost inviat "prin gloria Tatalui", aceasta a avut loc "dupa lucrarea puterii tariei Lui, care a lucrat in Hristos, inviindu-L dintre morti" (Rom. 6:4 ; Efes. 1"19, 20). In timpul mortii Sale pe cruce, nu s-a vazut nicio urma de forta sau de putere. Dimpotriva, a fost "rastignit in slabiciune" (2 Cor. 13:4). Parasit de Dumnezeul Sau, El a purtat pedeapsa pentru pacat si a fost pus "in tarana mortii". Moartea este "plata pacatului" (Rom. 6:23 ; Iac. 1:15). Singurul nevinovat a luat-o asupra Lui, ca Substitut (sau : Inlocuitor ; Lev. 16 : tapul pentru Azazel, n.t.) pentru noi. Invierea Sa dintre morti este dovada ca problema pacatului a fost rezolvata pentru totdeauna. In dimineata primei zile a saptamanii, lucrarea de putere a lui Dumnezeu, care L-a inviat dintre morti si I-a dezlegat durerile mortii, s-a manifestat intr-un mod care nu s-a mai vazut niciodata pana atunci (Fapte 2:24 ; Col. 2:12). Moartea a fost nimicita, si Domnul Isus a inviat dintre morti prin gloria Tatalui (Rom. 6:4). Aceasta putere a lui Dumnezeu a lucrat, de asemenea, la invierea noastra spirituala impreuna cu Hristos. Pavel o descrie ca : "nemarginita (sau "excelenta", n.t.) marime a puterii Lui fata de noi, care credem" (Efes. 1:19).

     Nu doar Hristos "a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (Rom. 4:25), dar si noi, ca credinciosi, am inviat cu totii impreuna cu El. Astfel, avem parte la pozitia pe care Cel inviat o ocupa acum dincolo de pacat si de moarte in glorie, asezat la dreapta lui Dumnezeu. Prin moartea lui Hristos si prin moartea noastra (spiritual vorbind) impreuna cu El, am fost scosi impreuna cu El din lume. Am vazut acest lucru atunci cand am analizat traversarea Marii Rosii de catre Israel. Prin invierea lui Hristos si prin invierea noastra (spiritual vorbind) impreuna cu El, am fost scosi afara din moarte si introdusi in sfera vietii eterne. Traversarea Iordanului ne-a aratat cum putem realiza aceasta prin credinta. Chivotul legamantului a inaintat cel dintai pana in apele mortii, si apoi, poporul a putut sa traverseze Iordaul pe uscat. Albia raului secat arata cum a fost anulata complet puterea mortii prin invierea lui Hristos. 

     Pavel ne prezinta consecintele practice ale invierii noastre impreuna cu Hristos in mai multe dintre epistolele sale. El a scris filipenilor ca are dorinta de a-L castiga pe Hristos, de a fi gasit in El, de a-L cunoaste tot mai bine si astfel sa experimenteze puterea invierii Sale, dar si a suferintelor Sale. Pentru aceasta, el dorea sa treaca chiar prin moarte, deoarece, la venirea Lui, va realiza astfel si invierea trupului (Filip. 3:8-11). Cei care sunt astfel preocupati cu Domnul glorificat, el ii numeste "desavarsiti", ceea ce inseamna : maturi spiritual (gr. "teleios"). Ei trebuie sa mentina aceasta stare de duh in orice imprejurare. Cei care nu au atins acest stadiu, si au "un alt gand", ii incurajeaza spunandu-le ca Dumnezeu le va descoperi aceasta (v. 15).

     Colosenilor, le spune : "Deci, daca ati fost inviati impreuna cu Hristos, cautati lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 3:1). Acolo, in glorie, se afla viata noastra si sfera vietii noastre spirituale. Desigur, noi suntem inca pe pamant, dar cum am putea sa iubim lucrurile de pe pamant mai mult decat pe El ? Cu toate acestea, exista acest pericol, de aceea exista indemnul acesta : "Ganditi la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant" (v. 2). Daca ne gasim bucuria in invierea noastra impreuna cu Hristos, si cautam lucrurile de sus, acolo unde Se afla El deja, atunci suntem in practica "desavarsiti" (sau : "maturi") in Hristos (Col. 1:28). Spre acest lucru erau indreptate toate eforturile apostolului Pavel pentru coloseni, si spre care putem sa ne indreptam si noi astazi.

     8.3.3     In Hristos, in locurile ceresti

     Cu toate acestea, noi nu suntem doar adusi la viata si inviati impreuna cu Hristos. In Efeseni 2:6 este adaugat un al treilea pas "...ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus". Cand Domnul va veni ca sa ne ia in casa Tatalui, vom fi pentru totdeauna cu El in trupuri glorificate (Ioan 14:2, 3 ; 1 Cor. 15:51 ; Filip. 3:20, 21 ; 1 Tes. 4:17). Cu toate acestea, in ce priveste pozitia noastra spirituala, avem inca de acum in El locul nostru in locurile ceresti. De aceea este scris aici foarte clar "in Hristos Isus", ceea ce inseamna : facuti una cu El, dar nu inca uniti "cu El". Noi traim inca pe pamant, dar "in El" suntem deja in locurile cersti. De aceea, rapirea credinciosilor in cer nu este mentionata in aceasta epistola catre Efeseni. Domnuzeu socoteste planul sau ca implinit deja (*).

     (*) Se vorbeste, totusi, de doua ori despre speranta noastra (1:18 ; 4:4). Din punctul de vedere al credinciosilor care se afla pe pamant, planul lui Dumnezeu nu este inca implinit.

     Aici, Dumnezeu ne-a facut cunoscut planul Sau, care depaseste cu mult ceea ce, ca pacatosi pierduti, am fi putut cere. La convertirea noastra, cautam mai intai eliberarea de judecata eterna a lui Dumnezeu. Am primit-o, dupa cum ne-a aratat imaginea Pstelui. Dar Dumnezeu, dupa bogatiile harului Sau, ne-a dat cu mult mai mult. In Hristos si in virtutea minunatei Sale lucrari de rascumparare, am primit un loc prin care am fost adusi in relatia si comuniunea cea mai intima cu El, Fiul dragostei Tatalui, centrul oricarui lucru ! Cunoastem noi aceasta pozitie minunata ? Ne bucuram noi de binecuvantarea imensa care este legata de ea, de a fi in glorie cu Hristos glorificat ? Daca nu este asa, trebuie sa trecem din nou Iordanul pentru a intra in mod practic prin credinta in Canaanul spiritual, in locurile ceresti.

     In Romani 6, am vazut trei pasi care arata sfarsitul omului vechi : rastigniti impreuna cu Hristos, morti si inmormantati. Aici, gasim trei pasi care pregatesc introducerea omului nou : adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati si asezati in El in locurile ceresti.   

 

                                     Drumul cresterii spirituale

                                                   - XV -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)

     8.2.1     Preotii

     La traversarea Marii Rosii, Moise era singur in fruntea poporului Israel. El a spus ce avea sa se intample si a intins mana sa cu toiagul lui Dumnezeu spre mare pentru ca poporul sa treaca pe uscat. La Iordan, totusi, vedem ceva cu totul diferit. Ca tip al Domnului Isus inviat care conduce pe ai Sai prin puterea Duhului Sfant, Iosua nu este singur aici. Cu siguranta, el are initiativa in tot ceea ce trebuia sa se faca. El randuieste mai-marilor poporului slujba lor, el pregateste poporul pentru minunea pe care Dumnezeu avea s-o faca, si el porunceste preotilor sa poarte chivotul inaintea poporului (Ios. 1:10 ; 3:5, 6, 9). 

     In primul rand, el ii cheama pe dregatorii poporului. Ei trebuie sa mearga prin tabara si sa porunceasca poporului sa se pregateasca pentru apropiata traversare a Iordanului : "Pregatiti-va merinde, pentru ca peste trei zile veti trece Iordanul acesta, ca sa intrati sa stapaniti tara pe care v-o da Domnul Dumnezeu vostru ca s-o stapaniti" (Ios. 1:11). Dupa ce au trecut cele trei zile, mai-marii au mers inca odata prin tabara pentru a transmite poporului alte informatii : "Cand veti vedea chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru si pe preotii  leviti purtandu-l, atunci sa plecati din locurile voastre si sa mergeti dupa el - totusi sa fie o departare intre voi si el, cam de doua mii de coti, dupa masura; sa nu va apropiati de el - ca sa cunoasteti calea pe care veti merge, pentru ca n-ati mai trecut pe aceasta cale pana acum" (Ios. 3:3, 4). Chivotul legamantului este mentionat primul, apoi preotii care-l poarta, si in final calea care, pentru popor, era in mod evident cu totul noua. 

     Capeteniile lui Israel erau barbati intelepti si cunoscuti in  popor (Deut. 1:15). Slujba lor consta in a da instructiuni practice. Astfel de invataturi sunt importante si pentru viata noastra de credinta. Cata nevoie avem de hrana spirituala in timp ce ne ocupam de Cuvantul lui Dumnezeu ca sa crestem in omul dinauntru ! Nu avem nevoie si noi sa ne amintim de promisiunile lui Dumnezeu si de increderea in Cuvantul Sau ? In a doua sa epistola, apostolul Petru - calauzit de Duhul Sfant - nu s-a straduit el sa le "aduca aminte" credinciosilor si sa-i "trezeasca aducandu-le aminte aceste lucruri" pentru ca ei sa poata oricand sa-si "aminteasca aceste lucruri" (2 Pet. 1:12-15). Dar pentru el nu era vorba doar de amintire, ci prin aceasta el voia sa le trezeasca "intelegerea curata" pentru ca ei sa pastreze in inimile lor cuvintele profetice si porunca Domnului si Mantuitorului nostru (2 Pet. 3:1, 2).

     Ce teama ar trebui sa avem inaintea Persoanei Domnului nostru ! Distanta de 2000 de coti dintre chivot si popor trebuie sa ne arate ca, in ciuda smereniei Sale in intrupare, a harului si a dragoste Sale pentru noi altadata fiinte pierdute, pentru care El a intrat in moarte, nu trebuie niciodata sa pierdem din vedere distanta care este intre El, Fiul lui Dumnezeu, si noi, fapturile. In special in zilele noastre cand nimic nu mai este sfant pentru oameni in lume, aceasta invatatura are o insemnatate deosebita pentru noi. In plus, calea pe care avea sa inainteze chivotul, ii conducea intr-un domeniu cu totul nou si necunoscut. Cine deci a trecut vreodata prin moarte pentru a invia dincolo de toate grozaviile ei si pentru a aduce o viata in  inviere inainte de Hristos, El, adevaratul chivot al legamantului, care a deschis aceasta cale pentru toti cei care cred in El ? Nimeni inaintea Lui nu a mers pe aceasta cale pana acum. Lui I Se cuvine recunostinta noastra eterna, pentru ca El a mers inaintea noastra prin moartea si invierea Sa !

     Sarcinile esentiale in timpul trecerii Iordanului au revenit totusi preotilor. Cand sunt amintiti prima data in Iosua 3:3, ei sunt numiti "preotii leviti". Aceasta expresie speciala nu se gaseste des in Vechiul Testament. Preotii erau urmasii lui Aaron, si deci ai lui Levi (Deut. 21:5). Doar ei puteau sa faca slujba de aducere a darurilor pe altar si sa intre in sanctuar , si aceasta numai daca erau curati (Lev. 21 si 22). Ceilalti urmasi ai lui Levi, levitii propriu-zis, le-au fost incredintati ca ajutoare pentru slujba cortului, in special pentru a purta uneltele sfinte in timpul traversarii pustiei (Num. 3:5-9 ; 4:1-15). Mai mult, cele doua grupe aveau misiunea de a invata legea pe poporul lui Dumnezeu (Deut. 33:10 ; Neem. 8:7 ; Mal. 2:7). Expresia folosita aici, "preotii leviti", ii desemneaza pe preoti, dar in calitatea lor de invatatori ai poporului (Deut. 17:9, 18 ; 21:5 ; 24:8 ; Ios. 8:33). Totusi, in timpul traversarii Iordanului, ei nu au mai invatat poporul prin cuvinte, ci prin activitatea lor : a purta chivotul lui Dumnezeu. Efectiv, preotii au implinit aici o slujba care, in mod normal, revenea doar levitilor. Preotii reprezinta in imagine pe crestinii "maturi" care prezinta inaintea inimlor noastre pe Domnul Isus si gloria Sa. Cu cat mai mult ne ocupam de aceste subiecte, cu atat mai mult va creste dorinta noastra de a cauta lucrurile de sus, si de a trai in comuniune cu El care este deja acolo sus in glorie. Asa a fost pentru credinciosii din Efes, care "L-au cunoscut pe Hristos", fiindca "L-au auzit si au fost invatati in El" (Efes. 4:20, 21). Ei au cunoscut intreg adevarul cu privire la Hristos si locul Sau in locurile ceresti, loc pe care putem sa-l avem in El prin credinta inca de acum. Asa l-au cunoscut, si asa au putut sa-l traiasca prin credinta (adevarul despre Hristos, n.t.).

     La Iordan, Dumnezeu a poruncit preotilor, prin Iosua, sa poarte chivotul legamantului inaintea poporului pana la marginea apelor Iordanului si sa ramana acolo (Ios. 3:6, 8, 13). Apele s-au ridicat atunci ca un dig, astfel ca preotii care purtau chivotul au putut sa stea in mijlocul raului in timp ce tot poporul l-a traversat la o distanta de aproximativ 2000 de coti (aproximativ 1000m) pe uscat (Ios. 3:14, 15, 17). Indata ce preotii au plecat din locul unde au stat cu chivotul si au iesit afara din Iordan, apele s-au revarsat din nou ca mai inainte "peste toate malurile sale" (Ios. 4:10, 11, 15-18). In tot acest timp, preotii care stateau "neclintiti pe loc uscat, in mijlocul Iordanului", au prezentat poporului lui Dumnezeu Chivotul legamantului. Apoi, dupa ce tot poporul a ajuns de cealalta parte a raului, "chivotul Domnului si preotii au trecut inaintea poporului" (Ios. 4:11).

     Prin slujba lor din cortul intalnirii, preotii erau obisnuiti sa stea in prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Deci, ei stiau foarte exact "cum trebuie sa se poarte in casa lui Dumnezeu" (1 Tim. 3:15) si, prin urmare, erau persoane potrivite pentru a invata pe Israel. Comparativ cu multimea poporului, numarul preotilor din Israel era cu mult mai mic. Dupa invatatura Noului Testament, dimpotriva, toti rascumparatii, si nu doar cativa, sunt prin pozitia lor preoti sfinti, facuti in stare sa aduca lui Dumnezeu jertfe spirituale care Ii sunt placute prin Hristos (1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:5, 6). Slujba adorarii este cea mai inalta pe care am primit-o, fiindca ea ne introduce in prezenta intima a lui Dumnezeu Tatal, caruia Ii datoram atat de mult. Aceasta slujire la care suntem chemati inca de acum, nu va inceta niciodata, dar isi va gasi implinirea ei perfecta numai in glorie. Dar ce se intampla in practica astazi ? Cati rascumparati implinesc cu adevarat aceasta slujba binecuvantata si inalta sub calauzirea Duhului Sfant ? Din nefericire, in practica, numarul lor este destul de mic, deoarece adorarea adevarata in duh si in adevar este atat de putin cunoscuta chiar printre crestinii adevarati (vezi Ioan 4:21-24) (*). Dar cand slujba preoteasca specifica din sanctuar nu este cunoscuta, misiunea de a invata (a invata pe altii, n.t.) care rezulta nu poate sa se realizeze. Aceasta este o mare lipsa si o pierdere pentru poporul lui Dumnezeu.

     (*) Avem aici din nou un exemplu al acestui fapt ca, in imaginile Vechiului Testament, punctul principal al invataturii consta in realizarea practica a doctrinei Noului Testament.

 

     8.2.2     Chivotul legamantului

     Pentru ce chivotul legamantului ocupa un loc atat de important in traversarea Iordanului ? Fiindca el este un tip minunat al Mantuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, si al lucrarii Sale. El era facut din lemn de salcam si acoperit cu aur curat. El continea cele doua table ale legii cu cele zece porunci ale lui Dumnezeu (1 Imp. 8:9 ; si, de asemenea, dupa Ev. 9:4, toiagul lui Aaron si un urcior de aur cu mana). El era acoperit cu un capac, facut in intregime din aur curat si deasupra lui cei doi heruvimi (Ex. 25:10-22). Doi drugi, atasati la chivot prin patru verigi, serveau la transport. El era singurul obiect care se afla in locul prea sfant din cortul intalnirii. Doar odata pe an, in marea zi a ispasirii, marele preot putea intra in acest loc pentru a face stropirea cu sangele unei jertfe pe scaunul indurarii si sa faca ispasire pentru poporul Israel si pentru sfantul locas (Lev. 16). 

     Chivotul legamantului este un tip al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om, si a vietii Sale pe pamant. Lemnul vorbeste despre umanitatea Sa, aurul curat, despre gloria Lui divina (Luca 23:31 ; Ioan 1:14). El L-a revelat intr-un mod perfect pe Dumnezeu in dragostea Sa, in dreptatea Sa si in maretia Sa ; de asemenea, L-a glorificat intr-un mod perfect. Intreaga Lui viata a fost asa cum spune psalmistul : "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (Ps. 40:8 ; Ev. 10:5-10). Aceasta ne arata cele doua table ale legii care se aflau in interiorul chivotului legamantului.

     Capacul de aur pe care marele preot (el insusi un tip al lui Hristos) trebuia sa faca stropirea cu sangele jertfei odata pe an, alcatuia cununa chivotului. Aurul curat vorbeste despre natura divina a Persoanei si lucrarii ispasitoare a lui Hristos. Dupa Romani 3:25, Dumnezeu Insusi L-a randuit pe Domnul Isus ca "ispasire (lit. "scaun al indurarii"), prin credinta in sangele Lui". Prin jertfa Lui de la cruce, Domnul Isus a satisfacut in mod perfect si pentru totdeauna toate cerintele dreptatii lui Dumnezeu fata de pacatele noastre, si a revelat gloria lui Dumnezeu intr-o dragoste perfecta, dar si intr-o dreptate perfecta. El a implinit ca Om lucrarea de ispasire, dar pe care a putut s-o faca fiindca era Dumnezeu (Col. 1:12-20). De aceea, El a zis in Evanghelia dupa Ioan, care Il prezinta ca Fiul etern al lui Dumnezeu : "Eu Te-am glorificat pe pamant, am sfarsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac" (Ioan 17:4). 

     Pe capacul ispasirii, intre heruvimi, simboluri ale sfinteniei si gloriei Sale, se afla tronul lui Dumnezeu (caracterizat atunci doar prin sfintenie, dar acum si prin har ; Evrei 4:16). De acolo, Dumnezeu a vorbit poporului Sau, si acolo, oamenii s-au apropiat de El, in masura in care lucrul acesta era posibil atunci (Ex. 25:22 ; Lev. 1:1 ; 16:2 ; 1 Sam. 4:4 ; Ps. 63:2). Chivotul legamantului cu scaunul indurarii din locul prea sfant, adica centrul divin al taberei lui Israel, reprezinta pe de-o parte pe Domnul Isus in locasul ceresc, odata ce lucrarea a fost implinita, care a devenit pentru noi calea spre Dumnezeu. "Caci, prin El, avem si unii si altii intrare la Tatal, intr-un singur Duh" (Efes. 2:18 ; comp. Ev. 10:19). Pe de alta parte, el este o imagine a locuirii lui Dumnezeu in templul Sau, dar si a prezentei Domnului in mijlocul a doi sau trei care, pe pamant, sunt adunati in Numele Lui potrivit cu caracterul Adunarii (vezi Mt. 18:20 ; 2 Cor. 6:16). Toate acestea erau insa ascunse in Vechiul Testament. Intrarea la Dumnezeu le era inchisa israelitilor prin perdeaua dinaintea locului prea sfant. Acest adevar ne-a putut fi revelat de Duhul Sfant numai dupa ce perdeaua a fost sfasiata si Domnul a implinit lucrarea Sa de ispasire la cruce (Mt. 27:51 ; Ev. 10:19).

     8.2.3     A purta chivotul

     In timpul traversarii pustiei, cand se ridica tabara, preotii acopereau de obicei chivotul cu valul ce servea drept perdea, cu o invelitoare din piei de vitel de mare precum si o panza din material albastru, si puneau drugii in verigi. Doar atunci levitii isi luau slujba lor ca purtatori (Num. 4:4-15). Atunci cand poporul Israel a fost pe punctul de a traversa Iordanul, preotii au fost cei care au purtat chivotul inaintea poporului pana la Iordan, si au stat cu el in mijlocul raului pe toata durata traversarii. In final, "chivotul Domnului si preotii au trecut inaintea poporului" (Ios. 4:11). Chivotul se afla aici pe primul loc, si deci in centru. La fel a fost deja cazul cand este mentionat pentru prima data in acest sens in Iosua 3:3 : "Cand veti vedea chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru si pe preotii leviti...". Preotii, in aceasta imprejurare unica, erau purtatorii, iar chivotul trebuia sa fie acoperit cu materialul albastru inaintea ochilor israelitilor, nu si al lor. Albastrul evoca culoarea cerului. Poporul a traversat Iordanul cu chivotul inaintea ochilor. In acet tip, vedem cum, prin credinta in Domnul lor inviat, cei rascumparati sunt introdusi in locurile ceresti.

     Cu cat Il vom vedea mai mult asa, cu atat mai mare va fi dorinta noastra de a cauta lucrurile de sus si de a trai in comuniune cu El, care este deja in glorie. Ca tip, preotii reprezinta aici pe crestinii experimentati si maturi spirituali, care traiesc in comuniune cu Domnul Isus. Ei sunt preocupati cu El si au gasit in El si in lucrarea Lui centrul si continutul vietii lor. Pe El Il prezinta ei acum inaintea privirilor poporului lui Dumnezeu - slujba binecuvantata ! Apostolul Pavel vedea lucrarea lui astfel : "sa vestesc printre natiuni Evanghelia bogatiilor de nepatruns ale lui Hristos". El se ruga ca credinciosii din Efes sa poata sa cunoasca "dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta" (Efes. 3:8, 19). El ii indemna pe coloseni sa caute "lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 3:1).

     Faptul ca preoti erau cei care au purtat chivotul arata ca aici este vorba despre marturia cu privire la Persoana Domnului Isus si la lucrarea Sa, cu toate glorioasele sale rezultate. Aceasta marturie - fie oral sau scris - trebuie prezentata pe inteles si care sa vorbeasca inimii. Dar este asa ? Aceasta este o chestiune foarte serioasa. Adevarul ca am murit impreuna cu Hristos, ca am inviat impreuna cu El si ca avem in El locul nostru in locurile ceresti mai este el vestit ? Acest cuvant are, de asemenea, toata valoarea sa aici : "Astfel credinta este din auzire, iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17). Cata binecuvantare este pierduta datorita faptului ca vestirea acestui adevar nu mai are un loc fix printre credinciosi ! Dar fara vestire nu poate exista cunostinta, si fara cunostinta nu putem intelege adevarul cu credinta. De aceea, slujba implinita de catre preoti la traversarea Iordanului este atat de bogata in invatatura si atat de importanta. 

     Dar ce se intampla in practica ? Cati copii ai lui Dumnezeu cunosc acest adevar ? Apostolul Pavel a putut sa marturiseasca inaintea batranilor din Efes ca n-a avut nicio rezerva in a le vesti tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). Invierea noastra impreuna cu Hristos si pozitia noastra in El in locurile ceresti fac parte din acest plan. Pavel si colaboratorii sai au vestit acest adevar, "indemnand pe orice om si invatand pe orice om, in toata intelepciunea, ca sa prezentam pe orice om desavarsit in Hristos. Pentru aceasta ma si ostenesc, luptandu-ma potrivit lucrarii Lui, care lucreaza in mine cu putere" (Col. 1:28, 29). El era cu adevarat un preot, purtand chivotul inaintea poporului peste Iordan !

     Nu gasim, in tipurile care le-am vazut pana acum, nimic asemanator cu aceasta slujba a preotilor. Israelitii au jertfit mielul de Paste, au trecut Marea Rosie, au ridicat privirea spre sarpele de arama. De fiecare data au primit mai inainte instructiuni foarte clare pe care le-au urmat prin credinta (Ev. 11:28, 29). Dar au facut-o si pentru ca necazul lor si frica de Domnul i-a fortat la aceasta (comp. 2 Cor. 5:11). La trecerea Iordanului, cand promisiunea binecuvantata a lui Dumnezeu avea sa isi gaseasca in sfarsit implinirea, nu era vorba totusi decat de increderea in bunatatea Sa. Tocmai acolo El S-a folosit de preoti, si aceasta pentru o lucrare cu totul exceptionala. Lucrul acesta nu ar trebui sa ne indice necesitatea speciala a unei astfel de slujbe tocmai acolo ?

     Din nefericire, ne aflam adesea la un nivel spiritual in care Il cunoastem pe Dumnezeu aproape numai ca Cel care ne ajuta in imprejurarile pamantesti. Ii multumim pentru ajutorul Sau, pentru sprijinul Sau si Il rugam ca sa continue s-o faca. Dar daca lucrurile nu merg asa cum ne-am dorit, devenim nesiguri si incepem poate sa ne indoim sau chiar sa murmuram. Pe de alta parte, carnea noastra, natura noastra veche, si atractiile lumii sunt adesea realitati pe care nu le putem depasi. Nu era aceasta starea pe care au manifestat-o majoritatea israelitilor in pustie ? Nu era asa cu credinciosii din Corint pe care Pavel a trebuit sa-i descrie ca "prunci" deoarece ei erau inca carnali (1 Cor. 3:1-3) ?

     In schimb, la Efes, el a vorbit de slujba darurilor pe care Domnul le-a dat in vederea desavarsirii sfntilor si pentru zidirea trupului lui Hristos "pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos; ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii; ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:11-15).

     O slujirea preoteasca de invatatura, care pune inaintea inimilor noastre pe Domnul si Mantuitorul nostru in gloria cerului, este deci de cea mai mare importanta. Invatam astfel ca adevaratul crestinism merge dincolo de a avea pacatele iertate si de speranta unui viitor ceresc, precum si a cunostintei unui ajutor divin in imprejurarile noastre pamantesti, desi acest lucru este pe deplin adevarat. Asa cum preotii au purtat chivotul legamantului inaintea poporului la trecerea Iordanului, la fel si astazi, este necesar sa invatam ca Domnul nostru inviat S-a asezat la dreapta lui Dumnezeu in locurile ceresti. Printr-o astfel de slujire, care ni-L prezinta pe Domnul Isus in pozitia Sa si in gloria Lui cereasca, suntem hraniti spiritual, intariti si condusi spre El. Astfel, putem creste in cunoasterea si realizarea pozitiei noastre in Hristos. El este asezat acum la dreapta lui Dumnezeu, in centru oricarei puteri si glorii. Acolo unde Mantuitorul nostru Se afla deja, vom fi in curand si noi. Dar in El, avem inca de acum locul nostru in locurile cerseti, si prin credinta putem inca de acum sa ocupam acest loc cu toate binecuvantarile sale spirituale !     

  

 

                                       Drumul cresterii spirituale

                                                   - XIV -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului (Iosua 3 si 4)

     Traversarea pustiei s-a incheiat. Deja din capitolul 20 din Numeri ne sunt descrise evenimentele din al patruzecilea an. Poporul se gasea acum in campiile Moabului (Num. 22:1), la hotarul tarii promise, acolo unde se petrece tot ceea ce este scris in cartea Deuteronom. Nu mai ramanea acum decat sa traverseze Iordanul care forma hotarul de rasarit al tarii Canaan.

     Se aude uneori zicandu-se ca Iordanul ar fi o imagine a mortii trupesti, prin care credinciosii sunt introdusi in paradis. Multe cantari crestine o prezinta astfel. Dar desi toti rascumparatii care au trait inaintea noastra pana acum au cunoscut moartea, speranta crestina nu este totusi moartea, ci venirea Domnului Isus. In plus, cartea Iosua arata ca pe Israel l-a asteptat impotrivire si lupte in tara Canaan, ceea ce este de neconceput pentru noi in cer. De aceea, traversarea Iordanului de catre Israel nu poate fi o imagine a mortii, caci sufletele celor care au adormit sunt cu Hristos in paradis, unde nu mai exista lupte. Nu putem vedea in Iordan nici rapirea credinciosilor, prin care vom fi introdusi in odihna eterna impreuna cu Preaiubitul nostru Domn. Orice lupta va inceta atunci pentru totdeauna.

     8.1     Canaan - o imagine a locurilor ceresti

     Cat de multe  batalii avea Israel inca de castigat, pentru a cuceri tara pe care i-a dat-o Dumnezeu ! Canaan este deci nu o imagine a odihnei eterne in gloria cerului , ci a "locurilor ceresti" care ne sunt prezentate in epistola catre Efeseni. Expresia "locurile ceresti", care nu apare decat in aceasta epistola, este alcatuita, in greaca, de un adjectiv (epouranios ; ca in Ioan 3:12 ; 1 Cor. 15:40, 48, 49), dar folosit aici ca substantiv - si intotdeauna la plural (Efes. 1:3, 20 ; 2:6 ; 3:10 ; 6:12). El desemneaza clar un "loc", chiar daca este redat altfel in multe traduceri biblice. Este o denumire generala pentru cer, care exprima mai degraba caracterul ca "loc". Fiecare credincios isi are locul sau acolo, caci Dumnezeu "ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Efes. 2:6) si ne-a "binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti, in Hristos" (Efes. 1:3). Indiferent daca il stim si il intelegem sau nu, acesta acesta este un fapt. Totusi, Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa-l cunoastem si sa ne bucuram de el. El a zis altadata lui Iosua : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3). La fel cum Israel trebuia sa ia in  stapanire tara promisa, la fel si noi trebuie sa intelegem in mod practic prin credinta binecuvantarile spirituale care ne-au fost date in locurile ceresti.

     Nu trebuie ca lucrul acesta sa atinga profund inima fiecarui copil al lui Dumnezeu, stiind ca noi avem inca de acum, in Hristos in locurile ceresti, un loc pe care putem sa-l ocupam si de care ne putem bucura prin credinta ? Se spune adesea pe buna dreptate : Noi suntem straini si pelerini pe pamant. Am lasat in spatele noastru Egiptul, lumea, si ne aflam acum in pustie. Dar asta nu este tot ! In Hristos, Fiul Sau Preaiubit, Dumnezeu ne-a dat deja de acum orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti. Nici "Egiptul", nici "pustia" nu poate fi patria adevaratilor crestini. In fiecare zi, putem, este adevarat, sa-L asteptam din ceruri pe Domnul nostru Isus. Dar inainte deja ca noi sa intram pentru totdeauna in casa Tatalui, asemenea trupului gloriei Sale, avem inca de acum, in El, locul nostru spiritual in locurile ceresti. In ce priveste pozitia, acest loc apartine fiecarui copil al lui Dumnezeu, dar trebuie sa-l ocupam si prin credinta. Din nefericire, acest aspect al adevarului este necunoscut pentru multi copii ai lui Dumnezeu.

     Aceasta necunoasterea provine ea din faptul ca se vorbeste atat de rar despre acest subiect, si ca este dezvoltat atat de putin prin scris ? Aceasta vine de la faptul ca acest adevar ni se pare prea "abstract" si deci greu de inteles ? Trebuie sa realizam faptul urmator : carnea noastra, natura cea veche, nu are niciun interes pentru aceste lucruri, ca de altfel pentru tot ce vine de la Dumnezeu. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste clar, depinde de noi sa primim prin credinta gandurile Sale de iubire si binecuvantare.

     Traversarea Iordanului este o imagine instructiva care ne ajuta sa intelegem acest adevar. Dumnezeu Si-a propus sa duca poporul Sau intr-o tara buna. Atunci cand a venit timpul sa iasa din Egipt i-a zis lui Moise : "Am vazut intr-adevar intristarea poporului Meu care este in Egipt si le-am auzit strigatul din cauza supraveghetorilor lor; pentru ca le cunosc durerile. Si am coborat ca sa-i scap din mana egiptenilor si ca sa-i fac sa se suie din tara aceea intr-o tara buna si larga, intr-o tara in care curge lapte si miere" (Ex. 3:7, 8). Nu era acolo niciun cuvant despre traversarea pustiei, ci era doar chestiunea eliberarii minunate si a scopului glorios, tara Canaan. Gasim realitatea nou-testamentala corespunzatoare in epistola catre Efeseni.

     8.1.1     Epistola catre Efeseni

     Citim in aceasta epistola : "Dar Dumnezeu, fiind bogat in indurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (fiind si noi morti in greseli), ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti) si ne-a inviat impreuna si ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Efes. 2:4-6). Aici vedem imediat ca ne este prezentat un cu totul alt rezultat al lucrarii Domnului Isus decat in epistola catre Romani. In aceasta, suntem, in imagine, vazuti mai intai ca oameni care se afla in Egipt, dar care, prin Paste si Marea Rosie, sunt eliberati de judecata lui Dumnezeu, de puterea lui Satan si de zona de influenta a lumii. De asemenea, ca credinciosi, suntem vazuti inca pe pamant, dar separati in intregime de lume (Rom. 12:2). Hristos a murit si a inviat pentru noi, iar noi suntem, de asemenea, vazuti ca morti si inmormantati impreuna cu El, desi nu suntem vazuti inca ca inviati impreuna cu El. Dar suntem facuti in stare sa umblam in aceasta lume in noutatea vietii si, in ce priveste pacatul, suntem socotiti ca morti (Rom. 6:1-11).

     In contrast cu aceasta, potrivit invataturii epistolei catre Efeseni, noi eram altadata morti din punct de vedere spiritual, dar am fost adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati impreuna cu El si asezati in El in locurile ceresti (Efes. 2:4-6). Iata de ce, potrivit sfatului Sau etern de har si de dragoste, Dumnezeu, Tatal, ne-a "ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" (Efes. 1:4). Aici deci nu este vorba in primul rand de rascumparare, de care aveam nevoie ca pacatosi pierduti, ci de ceea ce era in inima lui Dumnezeu din toata eternitatea. Epistola catre Efeseni ne face sa privim in inima paterna a lui Dumnezeu, si de a ne abate privirile de la noi insine spre sferele ceresti, adica locurile ceresti.

     Acolo Se afla Domnul Isus acum ca si Cap glorificat peste toate lucrurile caci, dupa moartea Sa pe cruce, Dumnezeu L-a inviat si L-a asezat la dreapta Sa (Efes. 1:20). Datorita dragostei Sale mari, Dumnezeu, care este bogat in indurare, ne-a asezat impreuna in Hristos in locurile ceresti. Aceasta este pozitia spirituala a fiecarui copil al lui Dumnezeu. Pentru noi acum ea este inca o chestiune de credinta, dar, dupa rapire, vom fi uniti, intr-un trup glorificat, impreuna cu Domnul Isus in casa cereasca a Tatalui. Prin Adunare, intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu este facuta cunoscut acum stapanirilor si autoritatilor in locurile ceresti, adica ingerilor (Efes. 3:10). Dar, exista de asemenea alcolo "puteri spirituale ale rautatii" care vor sa ne impiedice sa ne bucuram de binecuvantarile noastre si impotriva carora ni se spune sa luptam (Efes. 6:12). Toate acestea, le gasim prezentate in imagine in cartea Iosua.

     8.1.2     Binecuvantari spirituale

     Diferitele descrieri ale Canaanului fac deja referire la caracterul special al acestei tari, singura de pe pamant care este numita "tara sfanta" (Zah. 2:12). Este tara unde "curge lapte si miere" -  expresie figurativa pentru profunzimea belsugului si a bucuriei pe care ea le ofera (Ex. 3:8). In contrast cu Egiptul, imaginea lumii, Canaanul este "o tara cu munti si vai, care se adapa din ploaia cerurilor; tara de care ingrijeste Domnul Dumnezeu tau; ochii Domnului Dumnezeului tau sunt neincetat asupra ei, de la inceputul anului pana la sfarsitul anului" (Deut. 11:11, 12). Daca Israel ar fi tinut cu tarie poruncile Domnului, ar fi cunoscut timpurile minunate de binecuvantare, "cat zilele cerurilor deasupra pamantului" si Domnul i-ar fi deschis atunci "visteria Sa cea buna, cerurile" (Deut. 11:21 ; 28:12). Prin mentionarea cerurilor, in aceste pasaje, caracterul simbolic al Canaanului ca imagine a locurilor ceresti este subliniat intr-un mod izbitor.

     Comorile si avantajele tarii Canaanului sunt descise in Deuteronom 8:7 la 9 : "Caci Domnul Dumnezeu tau te face sa intri intr-o tara buna, tara cu paraie de apa, cu izvoare si cu ape adanci care tasnesc in vai si munti; tara de grau si orz si vii si smochini si rodii, tara cu maslini si cu miere, tara unde-ti vei manca painea fara saracie, unde nu-ti va lipsi nimic, tara ale carei pietre sunt fier si din ai carei munti vei scoate arama". Am vazut deja semnificatia spirituala pentru "paraie de apa...izvoare, si...ape adanci" studiind Numeri 21. Acestea sunt imagini ale vietii eterne si ale puterii Duhului Sfant care lucreaza in ea. Graul si orzul ne prezinta Persoana Domnului Isus ca Om pe pamant, in moartea si in invierea Sa (Ioan 12:24 ; Lev. 23:10 ; 1 Cor. 15:20). Viile, smochinii si rodiile, maslinii si mierea, precum si celelalte comori, vorbesc despre rodul variat al vietii celei noi, precum si despre dulceata si vigoarea.

     Gasim analogia in Noul Testament in epistola catre Efeseni. Ne este aratata acolo o "tara" care poarta numele de "locurile ceresti". Binecuvantarile spirituale specific crestine ne sunt prezentate in epistola catre Efeseni : 

    -  Din vrajmasi ai lui Dumnezeu, ce am fost,  am devenit copii ai lui Dumnezeu, care au primit natura Sa, si sunt in armonie cu natura Lui, care este lumina si dragoste (cap. 1:4).

     -  Am primit infierea potrivit predestinarii lui Dumnezeu (cap. 1:5).

     -  Am primit o mostenire in Hristos (cap. 1:11). 

    -  Am fost pecetluiti cu Duhul Sfant, , care este, de asemenea, arvuna mostenirii noastre (cap. 1:13, 14).

     -  In Hristos avem intrare la Tatal intr-un singur Duh (cap. 2:18).

   -  Suntem "imbinati impreuna" in trupul lui Hristos si in casa lui Dumnezeu, care este Adunarea lui Dumnezeu (cap. 2:21 ; 4:16).

     -  Prin credinta, putem fi inca de acum asezati in Hristos in locurile ceresti, caci locul Sau in glorie este si locul nostru (cap. 2:6).

     -  Ne-am dezbracat de omul cel vechi si ne-am imbracat cu omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu in dreptate si in sfintenia adevarului, adica apartinem deja creatiei celei noi (cap. 4:22-24).

     Daca suntem binecuvantati "cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti, in Hristos", aceasta inseamna : ca nu lipseste niciuna. In dragostea Sa, Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce era posibil sa ne dea. Binecuvantare infinita ! Totusi, nu este vorba despre binecuvantari materiale ca in cazul lui Israel, ci acestea sunt binecuvantari spirituale. Potrivit Noului Testament, prosperitatea materiala nu este o binecuvantare specifica crestinismului, ci este mai degraba o responsabilitate. Binecuvantarile spirituale nu se afla pe pamant, ca cele ale lui Israel in tara Canaan, ci ele sunt in locurile ceresti. Asa ca inimile noastre sunt indreptate de la pamant spre cer. In final, avem aceste binecuvantari, ca tot ceea ce ne este dat, in Hristos. El este centrul tuturor sfaturilor lui Dumnezeu, si deci El este si pentru noi. Fara El, nu am avea nimic, dar in El, avem tot ceea ce Dumnezeu vrea sa dea oamenilor. Daca suntem inradacinati si intemeiati in dragoste, si daca ne lasam intariti prin Duhul Sfant in ce priveste omul din interior in puterea lui Dumnezeu, atunci Hristos, Obiectul placerii lui Dumnezeu, poate sa locuiasca prin credinta in inimile noastre si sa ne dea in fiecare zi o bucurie noua (vezi Efes. 3:16, 17) (*).

     (*) Se poate inca, fara nicio indoiala, adauga la aceste binecuvantari spirituale cele pe care Domnul le-a mentionat si le-a dat, si anume promisiunile din ultimile ceasuri petrecute impreuna cu ucenicii Sai : "pacea Mea", "dragostea Mea", "bucuria Mea" si "gloria Mea" (Ioan 14:27 ; 15:9, 11 ; 17:24). 

     8.2     Iordanul

     Numele Iordan inseamna "cel care se revarsa". Primavara, in timpul secerisului in aceasta regiune, el "se revarsa peste malurile sale" (Ios. 3:15 ; 4:18 ; 1 Cr. 12:15). El a fost pentru Israel inca un obstacol de netrecut - asa cum a fost Marea Rosie la inceputul traversarii pustiei.

     Aceste doua intinderi de apa sunt o imagine a morii pe care Domnul Isus a luat-o asupra Lui si pe care a biruit-o prin invierea Sa. Legatura lor stransa apare in mai multe pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu. Citim, de asemenea, in Exod 14:22, ca "fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii", dar nu se spune nimic despre iesirea lor. La Iordan, dimpotriva, este spus : "Si poporul s-a suit afara din Iordan" (Ios. 4:19). Deci se poate spune : dupa expresiile Sfintei Scripturi, ca Israel a intrat in apele mortii la Marea Rosie, si a iesit in inviere la Iordan. La trecerea Marii Rosii, fiii lui Israel au fost scosi din Egipt, si la traversarea Iordanului au fost introdusi in Canaan. Cunoasterea acestor doua evenimente trebuia sa fie tinute minte de urmasii lor : "Pentru ca Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastra, pana ati trecut, cum a facut Domnul Dumnezeul vostru Marii Rosii, pe care a secat-o dinaintea noastra, pana am trecut" (Ios. 4:23). Marea Rosie si Iordanul sunt, de asemenea, citate impreuna in Psalmul 66:6 : "El a prefacut marea in uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat in El", la fel ca in Psalmul 114:3 : "Marea a vazut si a fugit, Iordanul s-a intors inapoi". In aceste trei citate nu se face nicio referire despre traversarea pustiei. Ea nu a facut parte din planul lui Dumnezeu. El nu a avut in vedere decat introducerea lui Israel in Canaan. Pentru aceasta erau necesare eliberarea din Egipt si intrarea in Canaan, dar nu calatoria lunga prin pustie. Potrivit planului lui Dumnezeu, Marea Rosie si Iordanul fac deci un tot. Ele reprezinta doua aspecte ale lucrarii lui Hristos. Asa cum a fost pentru poporul Israel patruzeci de ani de traversarea pustiei intre cele doua (Marea Rosie si Iordan; n.t.), la fel si pentru noi, din cauza slabei noastre credinte, poate fi un timp mai scurt sau mai lung pana sa atingem scopul pe care l-a fixat Dumnezeu pentru noi.

     Dupa cum am vazut, trecerea Marii Rosii de catre Israel arata realizarea prin credinta a mortii noastre impreuna cu Hristos, care a intrat pentru noi in moarte. In schimb, traversarea Iordanului, vorbeste despre credinta in invierea noastra impreuna cu El. Mentionarea de patru ori a celor "trei zile" in Iosua 1:11 ; 2:16, 22 ; 3:2, arata acest lucru. In Biblie cifra trei se refera in special la inviere (comp. Osea 6:2 ; Mt. 12:40 ; 26:61 ; Mc. 8:31 ; 1 Cor. 15:4). Dupa trei zile, poporul a traverast Iordanul si a realizat astfel tipic invierea impreuna cu Hristos. Cu toate acestea, amintirea mortii nu este neglijata. Cele douasprezece pietre pe care Iosua, dupa porunca Domnului, le-a pus pe malul Iordanului sunt un semn al invierii, in schimb, cele douasprezece pietre de pe fundul raului, ne amintesc de moartea din care am fost inviati.

     Sa ne amintim inca odata : pentru Dumnezeu, invierea noastra impreuna cu Hristos este la fel de reala ca si moartea noastra impreuna cu El. Ambele fac parte din planul de har si de dragoste al rascumpararii. Noi nu am contribuit cu nimic la el, in afara faptului de a-l crede. Totusi, ramane chestiune de a sti in ce masura il traim si il credem ! Cunoastem noi doar iertarea pacatelor noastre, asa cum este ea reprezentata in imagine prin Paste, si moartea noastra impreuna cu Hristos, pe care o vedem in Marea Rosie ? Sau cunoastem si invierea noastra impreuna cu Hristos, care ne este aratata in Iordan ? Cu toate acestea, simpla cunoastere a acestor fapte nu ne ajuta. Trebuie, de asemenea, sa le si primim si sa le punem in practica prin credinta. Atunci vom avea experiente minunate cu Domnul. El este in glorie si putem fi preocupati cu El, si astfel sa invatam sa cunoastem binecuvantarile spirituale din locurile ceresti. Rezultatul va fi ca ne vom interesa din ce in ce mai putin de lume si de problemele ei, si nici nu ne vom mai uita la noi insine, ci la El, care este centrul planurilor lui Dumnezeu si buna Sa placere. Vom petrece eternitatea cu El, dar El vrea sa fie inca de acum centrul vietii noastre si sa umple inimile noastre cu lucrurile de sus !

     In Iordan, vedem ceva cu totul diferit decat la Marea Rosie. Poporul Israel este pregatit intens pentru traversare, si trecerea raului are loc intr-un mod cu totul diferit. La Marea Rosie este spus : "Si fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii; si apele erau un perete la dreapta si la stanga lor" (Ex. 14:22). In timp ce acum trebuia sa sece Iordanul : "... apele care veneau de sus au stat si s-au ridicat gramada, foarte departe, la Adam, cetatea care este langa Tartan; si cele care coborau catre marea campiei, marea Sarata, s-au scurs de tot" (Ios. 3:16). Apa, care vorbeste de moarte si de judecata, nu mai era nici macar vizibila !

     (*) Cetatea Adam ar putea fi astazi Damija, situata la circa 25 km nord de Ierihon, pe malul Iordanului. Numele Adam, "om", ne aminteste, de asemenea, de primul Adam prin care a intrat pacatul si moartea, diferit de ultimul Adam, Caruia Ii datoram invierea si viata (Rom. 5:21 ; 1 Cor. 15:21, 45).

     La fel, dupa traversarea Iordanului, au avut existat mai multe imprejurari pe care nu le-am vazut la Marea Rosie. Aceste particularitati ne arata preocuparile multiple ale Duhului Sfant pentru a ne introduce, ca credinciosi din timpul prezent, in bucuria practica a binecuvantarilor date de Dumnezeu.