Drumul cresterii spirituale
- XV -
Arend Remmers
8 Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)
8.2.1 Preotii
La traversarea Marii Rosii, Moise era singur in fruntea poporului Israel. El a spus ce avea sa se intample si a intins mana sa cu toiagul lui Dumnezeu spre mare pentru ca poporul sa treaca pe uscat. La Iordan, totusi, vedem ceva cu totul diferit. Ca tip al Domnului Isus inviat care conduce pe ai Sai prin puterea Duhului Sfant, Iosua nu este singur aici. Cu siguranta, el are initiativa in tot ceea ce trebuia sa se faca. El randuieste mai-marilor poporului slujba lor, el pregateste poporul pentru minunea pe care Dumnezeu avea s-o faca, si el porunceste preotilor sa poarte chivotul inaintea poporului (Ios. 1:10 ; 3:5, 6, 9).
In primul rand, el ii cheama pe dregatorii poporului. Ei trebuie sa mearga prin tabara si sa porunceasca poporului sa se pregateasca pentru apropiata traversare a Iordanului : "Pregatiti-va merinde, pentru ca peste trei zile veti trece Iordanul acesta, ca sa intrati sa stapaniti tara pe care v-o da Domnul Dumnezeu vostru ca s-o stapaniti" (Ios. 1:11). Dupa ce au trecut cele trei zile, mai-marii au mers inca odata prin tabara pentru a transmite poporului alte informatii : "Cand veti vedea chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru si pe preotii leviti purtandu-l, atunci sa plecati din locurile voastre si sa mergeti dupa el - totusi sa fie o departare intre voi si el, cam de doua mii de coti, dupa masura; sa nu va apropiati de el - ca sa cunoasteti calea pe care veti merge, pentru ca n-ati mai trecut pe aceasta cale pana acum" (Ios. 3:3, 4). Chivotul legamantului este mentionat primul, apoi preotii care-l poarta, si in final calea care, pentru popor, era in mod evident cu totul noua.
Capeteniile lui Israel erau barbati intelepti si cunoscuti in popor (Deut. 1:15). Slujba lor consta in a da instructiuni practice. Astfel de invataturi sunt importante si pentru viata noastra de credinta. Cata nevoie avem de hrana spirituala in timp ce ne ocupam de Cuvantul lui Dumnezeu ca sa crestem in omul dinauntru ! Nu avem nevoie si noi sa ne amintim de promisiunile lui Dumnezeu si de increderea in Cuvantul Sau ? In a doua sa epistola, apostolul Petru - calauzit de Duhul Sfant - nu s-a straduit el sa le "aduca aminte" credinciosilor si sa-i "trezeasca aducandu-le aminte aceste lucruri" pentru ca ei sa poata oricand sa-si "aminteasca aceste lucruri" (2 Pet. 1:12-15). Dar pentru el nu era vorba doar de amintire, ci prin aceasta el voia sa le trezeasca "intelegerea curata" pentru ca ei sa pastreze in inimile lor cuvintele profetice si porunca Domnului si Mantuitorului nostru (2 Pet. 3:1, 2).
Ce teama ar trebui sa avem inaintea Persoanei Domnului nostru ! Distanta de 2000 de coti dintre chivot si popor trebuie sa ne arate ca, in ciuda smereniei Sale in intrupare, a harului si a dragoste Sale pentru noi altadata fiinte pierdute, pentru care El a intrat in moarte, nu trebuie niciodata sa pierdem din vedere distanta care este intre El, Fiul lui Dumnezeu, si noi, fapturile. In special in zilele noastre cand nimic nu mai este sfant pentru oameni in lume, aceasta invatatura are o insemnatate deosebita pentru noi. In plus, calea pe care avea sa inainteze chivotul, ii conducea intr-un domeniu cu totul nou si necunoscut. Cine deci a trecut vreodata prin moarte pentru a invia dincolo de toate grozaviile ei si pentru a aduce o viata in inviere inainte de Hristos, El, adevaratul chivot al legamantului, care a deschis aceasta cale pentru toti cei care cred in El ? Nimeni inaintea Lui nu a mers pe aceasta cale pana acum. Lui I Se cuvine recunostinta noastra eterna, pentru ca El a mers inaintea noastra prin moartea si invierea Sa !
Sarcinile esentiale in timpul trecerii Iordanului au revenit totusi preotilor. Cand sunt amintiti prima data in Iosua 3:3, ei sunt numiti "preotii leviti". Aceasta expresie speciala nu se gaseste des in Vechiul Testament. Preotii erau urmasii lui Aaron, si deci ai lui Levi (Deut. 21:5). Doar ei puteau sa faca slujba de aducere a darurilor pe altar si sa intre in sanctuar , si aceasta numai daca erau curati (Lev. 21 si 22). Ceilalti urmasi ai lui Levi, levitii propriu-zis, le-au fost incredintati ca ajutoare pentru slujba cortului, in special pentru a purta uneltele sfinte in timpul traversarii pustiei (Num. 3:5-9 ; 4:1-15). Mai mult, cele doua grupe aveau misiunea de a invata legea pe poporul lui Dumnezeu (Deut. 33:10 ; Neem. 8:7 ; Mal. 2:7). Expresia folosita aici, "preotii leviti", ii desemneaza pe preoti, dar in calitatea lor de invatatori ai poporului (Deut. 17:9, 18 ; 21:5 ; 24:8 ; Ios. 8:33). Totusi, in timpul traversarii Iordanului, ei nu au mai invatat poporul prin cuvinte, ci prin activitatea lor : a purta chivotul lui Dumnezeu. Efectiv, preotii au implinit aici o slujba care, in mod normal, revenea doar levitilor. Preotii reprezinta in imagine pe crestinii "maturi" care prezinta inaintea inimlor noastre pe Domnul Isus si gloria Sa. Cu cat mai mult ne ocupam de aceste subiecte, cu atat mai mult va creste dorinta noastra de a cauta lucrurile de sus, si de a trai in comuniune cu El care este deja acolo sus in glorie. Asa a fost pentru credinciosii din Efes, care "L-au cunoscut pe Hristos", fiindca "L-au auzit si au fost invatati in El" (Efes. 4:20, 21). Ei au cunoscut intreg adevarul cu privire la Hristos si locul Sau in locurile ceresti, loc pe care putem sa-l avem in El prin credinta inca de acum. Asa l-au cunoscut, si asa au putut sa-l traiasca prin credinta (adevarul despre Hristos, n.t.).
La Iordan, Dumnezeu a poruncit preotilor, prin Iosua, sa poarte chivotul legamantului inaintea poporului pana la marginea apelor Iordanului si sa ramana acolo (Ios. 3:6, 8, 13). Apele s-au ridicat atunci ca un dig, astfel ca preotii care purtau chivotul au putut sa stea in mijlocul raului in timp ce tot poporul l-a traversat la o distanta de aproximativ 2000 de coti (aproximativ 1000m) pe uscat (Ios. 3:14, 15, 17). Indata ce preotii au plecat din locul unde au stat cu chivotul si au iesit afara din Iordan, apele s-au revarsat din nou ca mai inainte "peste toate malurile sale" (Ios. 4:10, 11, 15-18). In tot acest timp, preotii care stateau "neclintiti pe loc uscat, in mijlocul Iordanului", au prezentat poporului lui Dumnezeu Chivotul legamantului. Apoi, dupa ce tot poporul a ajuns de cealalta parte a raului, "chivotul Domnului si preotii au trecut inaintea poporului" (Ios. 4:11).
Prin slujba lor din cortul intalnirii, preotii erau obisnuiti sa stea in prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Deci, ei stiau foarte exact "cum trebuie sa se poarte in casa lui Dumnezeu" (1 Tim. 3:15) si, prin urmare, erau persoane potrivite pentru a invata pe Israel. Comparativ cu multimea poporului, numarul preotilor din Israel era cu mult mai mic. Dupa invatatura Noului Testament, dimpotriva, toti rascumparatii, si nu doar cativa, sunt prin pozitia lor preoti sfinti, facuti in stare sa aduca lui Dumnezeu jertfe spirituale care Ii sunt placute prin Hristos (1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:5, 6). Slujba adorarii este cea mai inalta pe care am primit-o, fiindca ea ne introduce in prezenta intima a lui Dumnezeu Tatal, caruia Ii datoram atat de mult. Aceasta slujire la care suntem chemati inca de acum, nu va inceta niciodata, dar isi va gasi implinirea ei perfecta numai in glorie. Dar ce se intampla in practica astazi ? Cati rascumparati implinesc cu adevarat aceasta slujba binecuvantata si inalta sub calauzirea Duhului Sfant ? Din nefericire, in practica, numarul lor este destul de mic, deoarece adorarea adevarata in duh si in adevar este atat de putin cunoscuta chiar printre crestinii adevarati (vezi Ioan 4:21-24) (*). Dar cand slujba preoteasca specifica din sanctuar nu este cunoscuta, misiunea de a invata (a invata pe altii, n.t.) care rezulta nu poate sa se realizeze. Aceasta este o mare lipsa si o pierdere pentru poporul lui Dumnezeu.
(*) Avem aici din nou un exemplu al acestui fapt ca, in imaginile Vechiului Testament, punctul principal al invataturii consta in realizarea practica a doctrinei Noului Testament.
8.2.2 Chivotul legamantului
Pentru ce chivotul legamantului ocupa un loc atat de important in traversarea Iordanului ? Fiindca el este un tip minunat al Mantuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, si al lucrarii Sale. El era facut din lemn de salcam si acoperit cu aur curat. El continea cele doua table ale legii cu cele zece porunci ale lui Dumnezeu (1 Imp. 8:9 ; si, de asemenea, dupa Ev. 9:4, toiagul lui Aaron si un urcior de aur cu mana). El era acoperit cu un capac, facut in intregime din aur curat si deasupra lui cei doi heruvimi (Ex. 25:10-22). Doi drugi, atasati la chivot prin patru verigi, serveau la transport. El era singurul obiect care se afla in locul prea sfant din cortul intalnirii. Doar odata pe an, in marea zi a ispasirii, marele preot putea intra in acest loc pentru a face stropirea cu sangele unei jertfe pe scaunul indurarii si sa faca ispasire pentru poporul Israel si pentru sfantul locas (Lev. 16).
Chivotul legamantului este un tip al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om, si a vietii Sale pe pamant. Lemnul vorbeste despre umanitatea Sa, aurul curat, despre gloria Lui divina (Luca 23:31 ; Ioan 1:14). El L-a revelat intr-un mod perfect pe Dumnezeu in dragostea Sa, in dreptatea Sa si in maretia Sa ; de asemenea, L-a glorificat intr-un mod perfect. Intreaga Lui viata a fost asa cum spune psalmistul : "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (Ps. 40:8 ; Ev. 10:5-10). Aceasta ne arata cele doua table ale legii care se aflau in interiorul chivotului legamantului.
Capacul de aur pe care marele preot (el insusi un tip al lui Hristos) trebuia sa faca stropirea cu sangele jertfei odata pe an, alcatuia cununa chivotului. Aurul curat vorbeste despre natura divina a Persoanei si lucrarii ispasitoare a lui Hristos. Dupa Romani 3:25, Dumnezeu Insusi L-a randuit pe Domnul Isus ca "ispasire (lit. "scaun al indurarii"), prin credinta in sangele Lui". Prin jertfa Lui de la cruce, Domnul Isus a satisfacut in mod perfect si pentru totdeauna toate cerintele dreptatii lui Dumnezeu fata de pacatele noastre, si a revelat gloria lui Dumnezeu intr-o dragoste perfecta, dar si intr-o dreptate perfecta. El a implinit ca Om lucrarea de ispasire, dar pe care a putut s-o faca fiindca era Dumnezeu (Col. 1:12-20). De aceea, El a zis in Evanghelia dupa Ioan, care Il prezinta ca Fiul etern al lui Dumnezeu : "Eu Te-am glorificat pe pamant, am sfarsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac" (Ioan 17:4).
Pe capacul ispasirii, intre heruvimi, simboluri ale sfinteniei si gloriei Sale, se afla tronul lui Dumnezeu (caracterizat atunci doar prin sfintenie, dar acum si prin har ; Evrei 4:16). De acolo, Dumnezeu a vorbit poporului Sau, si acolo, oamenii s-au apropiat de El, in masura in care lucrul acesta era posibil atunci (Ex. 25:22 ; Lev. 1:1 ; 16:2 ; 1 Sam. 4:4 ; Ps. 63:2). Chivotul legamantului cu scaunul indurarii din locul prea sfant, adica centrul divin al taberei lui Israel, reprezinta pe de-o parte pe Domnul Isus in locasul ceresc, odata ce lucrarea a fost implinita, care a devenit pentru noi calea spre Dumnezeu. "Caci, prin El, avem si unii si altii intrare la Tatal, intr-un singur Duh" (Efes. 2:18 ; comp. Ev. 10:19). Pe de alta parte, el este o imagine a locuirii lui Dumnezeu in templul Sau, dar si a prezentei Domnului in mijlocul a doi sau trei care, pe pamant, sunt adunati in Numele Lui potrivit cu caracterul Adunarii (vezi Mt. 18:20 ; 2 Cor. 6:16). Toate acestea erau insa ascunse in Vechiul Testament. Intrarea la Dumnezeu le era inchisa israelitilor prin perdeaua dinaintea locului prea sfant. Acest adevar ne-a putut fi revelat de Duhul Sfant numai dupa ce perdeaua a fost sfasiata si Domnul a implinit lucrarea Sa de ispasire la cruce (Mt. 27:51 ; Ev. 10:19).
8.2.3 A purta chivotul
In timpul traversarii pustiei, cand se ridica tabara, preotii acopereau de obicei chivotul cu valul ce servea drept perdea, cu o invelitoare din piei de vitel de mare precum si o panza din material albastru, si puneau drugii in verigi. Doar atunci levitii isi luau slujba lor ca purtatori (Num. 4:4-15). Atunci cand poporul Israel a fost pe punctul de a traversa Iordanul, preotii au fost cei care au purtat chivotul inaintea poporului pana la Iordan, si au stat cu el in mijlocul raului pe toata durata traversarii. In final, "chivotul Domnului si preotii au trecut inaintea poporului" (Ios. 4:11). Chivotul se afla aici pe primul loc, si deci in centru. La fel a fost deja cazul cand este mentionat pentru prima data in acest sens in Iosua 3:3 : "Cand veti vedea chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru si pe preotii leviti...". Preotii, in aceasta imprejurare unica, erau purtatorii, iar chivotul trebuia sa fie acoperit cu materialul albastru inaintea ochilor israelitilor, nu si al lor. Albastrul evoca culoarea cerului. Poporul a traversat Iordanul cu chivotul inaintea ochilor. In acet tip, vedem cum, prin credinta in Domnul lor inviat, cei rascumparati sunt introdusi in locurile ceresti.
Cu cat Il vom vedea mai mult asa, cu atat mai mare va fi dorinta noastra de a cauta lucrurile de sus si de a trai in comuniune cu El, care este deja in glorie. Ca tip, preotii reprezinta aici pe crestinii experimentati si maturi spirituali, care traiesc in comuniune cu Domnul Isus. Ei sunt preocupati cu El si au gasit in El si in lucrarea Lui centrul si continutul vietii lor. Pe El Il prezinta ei acum inaintea privirilor poporului lui Dumnezeu - slujba binecuvantata ! Apostolul Pavel vedea lucrarea lui astfel : "sa vestesc printre natiuni Evanghelia bogatiilor de nepatruns ale lui Hristos". El se ruga ca credinciosii din Efes sa poata sa cunoasca "dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta" (Efes. 3:8, 19). El ii indemna pe coloseni sa caute "lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 3:1).
Faptul ca preoti erau cei care au purtat chivotul arata ca aici este vorba despre marturia cu privire la Persoana Domnului Isus si la lucrarea Sa, cu toate glorioasele sale rezultate. Aceasta marturie - fie oral sau scris - trebuie prezentata pe inteles si care sa vorbeasca inimii. Dar este asa ? Aceasta este o chestiune foarte serioasa. Adevarul ca am murit impreuna cu Hristos, ca am inviat impreuna cu El si ca avem in El locul nostru in locurile ceresti mai este el vestit ? Acest cuvant are, de asemenea, toata valoarea sa aici : "Astfel credinta este din auzire, iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17). Cata binecuvantare este pierduta datorita faptului ca vestirea acestui adevar nu mai are un loc fix printre credinciosi ! Dar fara vestire nu poate exista cunostinta, si fara cunostinta nu putem intelege adevarul cu credinta. De aceea, slujba implinita de catre preoti la traversarea Iordanului este atat de bogata in invatatura si atat de importanta.
Dar ce se intampla in practica ? Cati copii ai lui Dumnezeu cunosc acest adevar ? Apostolul Pavel a putut sa marturiseasca inaintea batranilor din Efes ca n-a avut nicio rezerva in a le vesti tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). Invierea noastra impreuna cu Hristos si pozitia noastra in El in locurile ceresti fac parte din acest plan. Pavel si colaboratorii sai au vestit acest adevar, "indemnand pe orice om si invatand pe orice om, in toata intelepciunea, ca sa prezentam pe orice om desavarsit in Hristos. Pentru aceasta ma si ostenesc, luptandu-ma potrivit lucrarii Lui, care lucreaza in mine cu putere" (Col. 1:28, 29). El era cu adevarat un preot, purtand chivotul inaintea poporului peste Iordan !
Nu gasim, in tipurile care le-am vazut pana acum, nimic asemanator cu aceasta slujba a preotilor. Israelitii au jertfit mielul de Paste, au trecut Marea Rosie, au ridicat privirea spre sarpele de arama. De fiecare data au primit mai inainte instructiuni foarte clare pe care le-au urmat prin credinta (Ev. 11:28, 29). Dar au facut-o si pentru ca necazul lor si frica de Domnul i-a fortat la aceasta (comp. 2 Cor. 5:11). La trecerea Iordanului, cand promisiunea binecuvantata a lui Dumnezeu avea sa isi gaseasca in sfarsit implinirea, nu era vorba totusi decat de increderea in bunatatea Sa. Tocmai acolo El S-a folosit de preoti, si aceasta pentru o lucrare cu totul exceptionala. Lucrul acesta nu ar trebui sa ne indice necesitatea speciala a unei astfel de slujbe tocmai acolo ?
Din nefericire, ne aflam adesea la un nivel spiritual in care Il cunoastem pe Dumnezeu aproape numai ca Cel care ne ajuta in imprejurarile pamantesti. Ii multumim pentru ajutorul Sau, pentru sprijinul Sau si Il rugam ca sa continue s-o faca. Dar daca lucrurile nu merg asa cum ne-am dorit, devenim nesiguri si incepem poate sa ne indoim sau chiar sa murmuram. Pe de alta parte, carnea noastra, natura noastra veche, si atractiile lumii sunt adesea realitati pe care nu le putem depasi. Nu era aceasta starea pe care au manifestat-o majoritatea israelitilor in pustie ? Nu era asa cu credinciosii din Corint pe care Pavel a trebuit sa-i descrie ca "prunci" deoarece ei erau inca carnali (1 Cor. 3:1-3) ?
In schimb, la Efes, el a vorbit de slujba darurilor pe care Domnul le-a dat in vederea desavarsirii sfntilor si pentru zidirea trupului lui Hristos "pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos; ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii; ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:11-15).
O slujirea preoteasca de invatatura, care pune inaintea inimilor noastre pe Domnul si Mantuitorul nostru in gloria cerului, este deci de cea mai mare importanta. Invatam astfel ca adevaratul crestinism merge dincolo de a avea pacatele iertate si de speranta unui viitor ceresc, precum si a cunostintei unui ajutor divin in imprejurarile noastre pamantesti, desi acest lucru este pe deplin adevarat. Asa cum preotii au purtat chivotul legamantului inaintea poporului la trecerea Iordanului, la fel si astazi, este necesar sa invatam ca Domnul nostru inviat S-a asezat la dreapta lui Dumnezeu in locurile ceresti. Printr-o astfel de slujire, care ni-L prezinta pe Domnul Isus in pozitia Sa si in gloria Lui cereasca, suntem hraniti spiritual, intariti si condusi spre El. Astfel, putem creste in cunoasterea si realizarea pozitiei noastre in Hristos. El este asezat acum la dreapta lui Dumnezeu, in centru oricarei puteri si glorii. Acolo unde Mantuitorul nostru Se afla deja, vom fi in curand si noi. Dar in El, avem inca de acum locul nostru in locurile cerseti, si prin credinta putem inca de acum sa ocupam acest loc cu toate binecuvantarile sale spirituale !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu