Drumul cresterii spirituale
- XVIII -
Arend Remmers
8 Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)
8.4 Cele doua semintii si jumatate
Cele douasprezece pietre de pe fundul Iordanului si cele douasprezece pietre de pe malul sau erau o marturie pentru multimea poporului Israel cu cele douasprezece semintii ale sale. Totusi, in realitate numai noua semintii si jumatate au trecut raul pentru a lua in stapanire tara Canaan. Semintia lui Ruben, a lui Gad si jumatate din semintia lui Manase nu au fost prezente. Este adevarat ca barbatii de razboi din aceste semintii au trecut impreuna cu ei, dar familiile lor au ramas la est de Iordan. Citim in Numeri 32 cum s-a ajuns ca acesti israeliti sa "dispretuiasca tara cea placuta".
La inceput, doar semintia lui Ruben si a lui Gad au cerut lui Moise sa le dea voie sa nu traverseze Iordanul impreuna cu restul poporului. Ele au ajutat cu curaj la infrangerea lui Sihon, imparatul amoritilor si a lui Og, imparatul Basanului, atunci cand acestia au blocat in mod ostil calea poporului lui Dumnezeu in drum spre tara promisa (Num. 21:21-35). Nu a mai ramas nimic de Sihon, decat un cantec despre gloria sa ; de aceea putem recunoaste in el o imagine a ambitiei carnii (Num. 21:27-30). Despre Og, unul dintre ultimii uriasi, nu este spus decat despre maretia deosebita a patului sau, ceea ce ne arata confortul si egoismul carnii (Deut. 3:11).
Rubenitii si galaditii i-au invins pe acesti dusmani periculosi impreuna cu fratii lor dupa episodul sarpelui de arama, dar ei nu au vrut sa faca ultimul pas binecuvantat. Ei i-au cerut in mod expres lui Moise : "Nu ne trece peste Iordan". Au preferat sa ramana in teritoriile cucerite la est de Iordan. I-au dat si un motiv : "Tara pe care a batut-o Domnul inaintea adunarii lui Israel este o tara pentru vite si robii tai au vite" (Num. 32:4). Acesta a fost un mod linistitor de a se exprima, caci la versetul 1 este spus : "Si fiii lui Ruben si fiii lui Gad aveau multe vite, o foarte mare multime; si au vazut tara Iaezer si tara Galaad si, iata, locul era potrivit pentru vite" (*).
(*) In Numeri 31:32 vedem numarul mare de vite pe care Israel l-a luat in urma luptei impotriva lui Madian. La fel a fost dupa biruinta asupra lui Sihon si asupra lui Og (Num. 21:21-35).
Rubenitii si galaditii nu se temeau de canaaniti. Ei nu voiau nici sa se intoarca in Egipt. Motivul cererii lor de a nu trece Iordanul era turmele lor, deci bunurile lor. Posesiunile, in sine, nu au nimic rau, dar ei s-au lasat influentati mai mult de acestea decat de dorinta de a asculta de voia lui Dumnezeu si de a intra in tara. Cu siguranta, barbatii dintre ei erau gata sa participe la luptele de cucerire a Canaanului, dar au vrut totusi sa primeasca locuinte pentru ei si familiile lor pe partea de rasarit a Iordanului. Tara era foarte buna, nu era deloc departe de Canaan si se asemana in multe privinte - dar aveau Iordanul intre ele.
La inceput Moise a fost foarte suparat de cererea lor, care-i amintea de purtarea iscoadelor care au incercat sa descurajeze poporul de a se sui in tara Canaan. El i-a numit "urmasi de oameni pacatosi". Dar in final, el a dat curs dorintei celor doua semintii, la care s-a alaturat si jumatate din semintia lui Manase (v. 33-42). Si Dumnezeu nu a intervenit. A lasat pe cele doua semintii si jumatate sa faca acest lucru.
Membrii celor doua semintii si jumatate reprezinta pe crestinii care isi iau foarte in serios indatoririle si legaturile lor pamantesti. Dar intre responsabilitatea pentru profesie si pentru familie si dorinta de a reusi in lume sau de a deveni bogat, nu este adesea decat un pas mic. Atunci cand grija pentru familie produce dorinta de "a trai mai bine" decat ceilalti, "eul", carnea ocupa locul principal iar Persoana Domnului si Mantuitorului nostru este pusa deoparte. Se ajunge atunci de a nu se mai da primul loc Cuvantului lui Dumnezeu in toate chestiunile vietii de credinta. Desigur, astfel de crestini pot fi foarte serviabili, plini de ravna si devotament, dar plecand de la acest punct, propriile lor interese au prioritate fata de Domnul Isus si interesele Sale. In ciuda tuturor experientelor facute cu Dumnezeu pe drumul credintei prin pustie, ei refuza sa faca ultimul pas decisiv. Urmeaza o incetarea a cresterii lor spirituale - si aceasta nu ramane fara urmari. Fie ca toti sa punem acestea la inima, intr-o lume din ce in ce mai materialista !
Sub aspect tipologic, avem aici inaintea noastra persoane care Il cunosc pe Domnul Isus ca Mantuitorul lor, si care au acceptat prin credinta judecata dreapta a lui Dumnezeu asupra omului vechi si asupra carnii. Dar a pune in practica prin credinta invierea impreuna cu El si locul lor in El in locurile ceresti - aceasta merge prea departe pentru ei. Binecuvantarile spirituale sunt mai putin importante pentru ei decat pretinsele binecuvantari materiale. Ei fac parte din cei carora Pavel a trebuit sa le spuna plangand ca ei "gandesc la lucrurile pamantesti" (Filip. 3:18, 19). Judecata lui asupra acestui fel de crestini este la fel de aspra ca si asupra celor "care vor sa fie bogati (si care) cad in ispita si in cursa si in multe pofte nebune si vatamatoare, care ii afunda pe oameni in ruina si pieire" (1 Tim. 6:9). Lucrul aceasta nu inseamna ca cineva care este nascut din nou cu adevarat ar putea sa mearga la pierzare ; ci o cale in pacat duce, potrivit Cuvantului lui Dumnezeu, la distrugere. Acesta este aspectul serios al responsabilitatii celui care marturiseste ca apartine Domnului Isus. Si Dumnezeu ii lasa adesea sa faca aceasta pe copiii Sai care traiesc si actioneaza dupa propria lor vointa, fara ca El sa intervina. Da, din punct de vedere omenesc, acestia se pot descurca uneori mai bine decat crestinii seriosi si fideli, care au parasit totul pentru Preaiubitul lor Domn.
Daca vom urmari istoria celor doua semintii si jumatate, mai intai vom vedea ca Iosua le-a poruncit barbatilor de razboi sa treaca Iordanul impreuna cu ceilalti israeliti si sa-i ajute ca sa ia in stapanire tara. Dupa aceea, ei puteau sa se intoarca la regiunile pe care le-au ales ei insisi la rasarit de Iordan, care le-au fost date ca mostenire desi ele nu faceau parte din tara promisa (Ios. 1:12-18 ; 13:8-32). Atunci cand Iosua le-a dat drumul barbatilor de razboi dupa cucerirea si repartizarea tarii, i-a binecuvantat si i-a indemnat sa-L slujeasca pe Domnul cu toata inima lor si cu tot sufletul lor (Iosua 22). Dar abia reveniti la teritoriile lor, au realizat ca urmarind propriile interese materiale, ei au creat o spartura in unitatea vizibila a poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Iosua a ridicat douasprezece pietre pe malul Iordanului, aratand astfel unitatea poporului lui Dumnezeu. Cu siguranta, cele doua semintii si jumatate nu puteau fi declarati cu buna stiinta necredinciosi, cu toate acestea, ei au parasit fara sa realizeze aceasta unitate. Apoi au vrut sa-si exprime, in orice fel, legatura lor cu semintiile stabilite in tara. S-au gandit mai ales la urmasii lor, care probabil nu vor sti nimic despre originea legaturii lor. Dar cum trebuiau sa realizeze acest lucru, fiindca ei nu se aflau in locul randuit de Dumnezeu ? Ei s-au gandit sa zideasca un altar pe malul Iordanului, raul de granita, ca semn vizibil al credintei lor in Dumnezeu, in care credeau, de asemenea, cele noua semintii si jumatate. Acest altar "maret la infatisare", nu arata in primul rand decat un singur lucru, si anume ca in realitate ei se aflau intr-un loc gresit. Daca ei ar fi locuit in tara Canaan, un astfel de memorial nu ar fi fost necesar. Ruptura aparuta nu putea fi depasita sau considerata ca inexistenta prin aceasta stratagema.
Dupa ce altarul a fost ridicat, vorbind cu trimisii celorlalte semintii, ca ei nu vor sa introduca o forma noua de inchinare, pacea a fost restabilita intre ei. Dar separarea era acolo si slabiciunea pozitiei lor a persistat. Si acolo, celelalte semintii i-au lasat in pace, si nici Dumnezeu nu a intervenit imediat. Dar a fost aceasta o dovada de aprobare ? Cu siguranta nu.
Aproximativ 550 de ani mai tarziu, "Domnul a inceput sa rupa din Israel. Si Hazael i-a batut in toate hotarele lui Israel: de la Iordan, spre rasarit, toata tara Galaadului, pe gaditi si pe rubeniti si pe manasiti, de la Aroer, care este pe raul Arnon, si Galaadul si Basanul" (2 Imp. 10:32, 33). Motivul ne este aratat in 1 Cronici 5:25 : "Si au pacatuit impotriva Dumnezeului parintilor lor si au curvit dupa dumnezeii popoarelor tarii, pe care le nimicise Dumnezeu dinaintea lor". Cele doua semintii si jumatate au fost primele care, datorita idolatriei lor, au devenit prada dusmanilor poporului lui Dumnezeu.
Atunci cand, ca crestini, nu suntem dispusi sa trecem Iordanul prin credinta si sa luam locul in locurile ceresti pe care l-am primit in Domnul nostru inviat, un pas decisiv ne lipseste in viata noastra de credinta. Suntem astfel in pericol de a ne insusi ganduri lumesti, pentru ca nu l-am dezbracat cu buna stiinta pe omul cel vechi, si l-am imbracat pe cel nou. Acest lucru se refera, de asemenea, in special la viata colectiva ca adunare a lui Dumnezeu, asa cum am vazut comparand cortul intalnirii din pustie cu templul din tara Canaanului.
Nu se intampla asa, pentru multi din cei care cred in Domnul Isus, precum celor doua semintii si jumatate ? In loc de a actiona dupa Cuvantul lui Dumnezeu, ei raman in locul si pozitia lor gresita. Ei incearca sa depaseasca separarile dintre crestini, de care suntem cu totii responsabili, prin evlavioase inventii omenesti precum alianta si ecumenism. Dar aceasta este imposibil. Cresterea spirituala nu poate fi inlocuita prin ravna religioasa omeneasca. Declinul spiritual nu este incetinit. Cele doua semintii si jumatate ofera un exemplu care trebuie sa serveasca de avertisment. El ne arata pana unde putem merge daca refuzam sa urmam indicatiile lui Dumnezeu si sa dam prioritate vointei noastre in loc sa ne incredem in bunatatea si dragostea Sa.
9 Ghilgal - circumcizia (Iosua 5)
Vedem ceva cu totul diferit la cei care au intrat in tara sub conducerea lui Iosua. Ei au traversat Iordanul increzandu-se in Dumnezeu si in cuvantul Sau. Si consecinta a fost urmatoarea : capeteniile locuitorilor Canaanului, dusmanii poporului Israel, impotriva carora iscoadele cand s-au intors i-au avertizat in asa fel incat tot poporul a fost descurajat, acum ei insisi s-au temut ! "Si a fost asa: cand au auzit toti imparatii amoritilor, care erau dincolo de Iordan spre apus, si toti imparatii canaanitilor, care erau langa mare, ca Domnul a secat apele Iordanului dinaintea fiilor lui Israel pana l-au trecut, li s-a inmuiat inima si nu mai era suflare in ei, din cauza fiilor lui Israel" (Ios. 5:1).
Puterile rautatii stiu ca Domnul Isus este biruitorul si ca cei care cred in El sunt mai mult decat biruitori prin El. Desi Satan este si ramane vrajmasul lui Dumnezeu, el stie, totusi, ca nu poate castiga si ca in final isi va primi pedeapsa eterna. Daca ne intarim in Domnul si in puterea tariei Lui, si am imbracat armura completa a lui Dumnezeu, putem sa ne impotrivim in ziua cea rea si sa stam tari dupa ce am biruit totul (Efes. 6:10-13). Vom reveni din nou asupra luptei impotriva puterilor spirituale ale rautatii care sunt in locurile ceresti si asupra armurii complete a lui Dumnezeu necesara pentru aceasta.
Cu toate acestea, noi nu avem de-a face numai cu vrajmasii din afara. In noi insine, avem un vrajmas al lui Dumnezeu si al tuturor gandurilor Sale : natura noastra cea veche pacatoasa, carnea, care ne insoteste atat timp cat vom trai pe pamant. Dar, dupa cum am vazut deja de mai multe ori, suntem facuti capabili in Hristos de a trai in puterea Duhului Sfant care locuieste in noi, ca sa nu mai implinim poftele carnii (Gal. 5:16). Sa ne amintim ca :
- Omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos, pentru ca trupul pacatului sa fie desfiintat, ca noi sa nu mai slujim pacatului (Rom. 6:6). Despre aceasta vorbeste Marea Rosie.
- Legea Duhului de viata in Hristos Isus ne-a eliberat de legea pacatului si a mortii (Rom. 8:1). Aceasta este lectia sarpelui de arama.
- Am fost inviati impreuna cu Hristos; l-am dezbracat in mod practic pe omul cel vechi si l-am imbracat pe cel nou (Efes. 2:6 ; 4:24). Acest lucru ne este aratat in traversarea Iordanului.
Cu toate acestea, lipseste insa ceva ! In circumcizie, descrisa in Iosua 5, vedem o imagine a judecatii personale asupra carnii, vechea natura pacatoasa din noi. Inainte ca Iosua sa inceapa lupta, pentru a lua in stapanire Canaanul, tara binecuvantarii, trebuia ca poporul sa fie circumcis. Vrem sa ne ocupam acum de semnificatia tipologica a acestui act.
9.1 Semnificatia circumciziei
Circumcizia, indepartarea preputului masculin, era semnul legamantului realizat de Dumnezeu cu Avraam si urmasii sai (Gen. 17:10, 11). Prin urmare, expresia "necircumcizie" este folosita pentru a desemna in mod metaforic natiunile pagane, la fel cum cea de "circumcizie" desemna pe iudei (Gal. 2:7, 9 ; Efes. 2:11). Preputul este, ca pars pro toto (lat.) ("o parte care semnifica intregul"), o imagine a naturii umane in rautatea si necuratia sa. Circumcizia biblica este o imagine a judecatii asupra acestei carni pacatoase. Moise a aratat deja o anumita intelegere a acestui fapt, atunci cand Ii spune lui Dumnezeu : "Iata fiii lui Israel nu asculta de mine: si cum sa ma asculte Faraon pe mine, cel cu buze necircumcise ?" (Ex. 6:12, 30). S-a vorbit deja in Vechiul Testament de urechi si inimi necircumcise (Lev. 26:41 ; Deut. 10:16 ; 30:6 ; Ier. 6:10 ; 9:25 ; Ez. 44:7). Aceste pasaje arata cum caracterul simbolic al circumciziei era cunoscut inca de la inceput (*). Circumcizia gurii, urechii si a inimii are aceeasi semnificatie ca judecata de sine asupra vorbelor noastre, asupra a ceea ce auzim si asupra vointei noastre.
(*) Semnificatia simbolica a jertfelor era, de asemenea, cunoscuta deja in Vechiul Testament. Credinciosii din acele timpuri stiau ca adevaratele jertfe pentru Dumnezeu veneau din inima si de pe buze (comp. Ps. 27:6 ; 50:14, 23 ; 51:16, 17 ; 69:30, 31 ; 107:22 ; 119:108 ; 141:2 ; Osea 14:2 ; Iona 2:10). Exista deci inca din acele timpuri un discernamant al gandurilor lui Dumnezeu mult mai profund decat ne-am putea gandi.
Acelasi gand se gaseste in Noul Testament, atat la Stefan, cat si la Pavel. Ei au vazut, de asemenea, in circumcizia iudaica un act simbolic a carui semnificatie mult mai profunda se afla in judecata personala de sine (Fapte 7:51 ; Rom. 2:25-29). Totusi, aceste interpretari sau aplicatii nu sunt identice cu semnificatia crestina a circumciziei.
9.2 Realitatea in Noul Testament
Semnificatia spirituala a circumciziei pentru noi este explicata in Coloseni 2:11 : "... in care ati fost circumcisi cu o circumcizie nefacuta de mana, in dezbracarea trupului carnii, in circumcizia lui Hristos". Nu doar credinciosii din Colose, dar si noi eram inainte de convertirea noastra "morti in greselile si in necircumcizia carnii voastre" (v. 13). Toti cei care n-au judecat raul din ei in lumina lui Dumnezeu sunt morti pentru Dumnezeu, asa cum vedem si in Efeseni 2:1.
In contrast cu tipul Vechiului Testament, circumcizia celor care cred in Domnul Isus nu este facuta de "mana". Este vorba de o lucrare spirituala. In tip, era indepartata o bucata mica de carne ; in realitatea Noului Testament, in sens figurativ, tot "trupul carnii" este dezbracat. Aici nu este vorba nici despre trupul nostru, nici despre natura noastra pacatoasa : ambele sunt inca prezente. Dar aceasta este "masinaria", "mecanismul" carnii, care nu poate decat sa pacatuiasca, asemanator cu "trupul carnii", care, dupa Romani 6:6, este desfiintat. Aici este vorba deci nu de moartea noastra naturala, ci de judecata lui Dumnezeu asupra omului vechi si pentru noi, a faptului de a dezbraca omul vechi cu actiunile sale. Nu ni se spune aici ca noi, ca credinciosi, am parasit sau dezbracat carnea, vechea noastra natura. Cuvantul lui Dumnezeu este precis. Nu este scris : "dezbracarea carnii", ci "dezbracarea trupului carnii". Daca am dezbraca carnea, nu am mai pacatui niciodata, sau nu am mai fi pe pamant.
Aceasta "circumcizie nefacuta de mana, in dezbracarea trupului carnii" descrie astfel intr-un mod figurativ judecata asupra omului vechi si moartea noastra (spiritual vorbind) impreuna cu Hristos. Lucrul acesta este un fapt implinit. Acesta este explicat imediat prin expresia "in circumcizia lui Hristos". Ea desemneaza moartea Sa pe cruce. Acolo, Hristos a "suferit in carne pentru noi" (1 Pet. 4:1). Si de ce ? In El, Dumnezeu "a condamnat pacatul in carne" (Rom. 8:3). De bunavoie si din dragoste pentru noi, El a murit sub judecata lui Dumnezeu asupra carnii, chiar daca in El, adica in carnea Lui, nu era niciun pacat.
Iata "circumcizia lui Hristos". Cel care crede in El are parte de aceasta circumcizie. Atunci cand ne-am ocupat de Marea Rosie, am gasit ceva asemanator. Acolo, vedem in imagine cum omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos "pentru ca trupul pacatului sa fie desfiintat, ca noi sa nu mai fim robi ai pacatului" (Rom. 6:6). In acelasi fel, participarea la circumcizia lui Hristos are pentru noi drept consecinta "dezbracarea trupului carnii". Acesta este sfarsitul omului vechi, moartea noastra impreuna cu Hristos, si logic, urmeaza : "inmormantati impreuna cu El in botez" (Col. 2:12). Acest scurt pasaj este deci foarte apropiat de Romani 6. Ne-am referit deja la acest capitol in legatura cu Marea Rosie.
(*) "Circumcizia lui Hristos" semnifica, de asemenea, ca este vorba aici, in contrast cu circumcizia iudaica, de realitatea in Hristos (comp. Col. 2:7 : "Dar trupul este al lui Hristos").
Pavel descrie in Filipeni 3:3 rezultatul "circumciziei care nu este facuta de mana" efectuata in noi, prin aceste cuvinte : "Caci noi suntem circumcizia, cei care ne inchinam prin Duhul lui Dumnezeu si ne laudam in Hristos Isus si nu ne incredem in carne". Erau atunci invatatori falsi care i-au convins pe credinciosi sa tina legea de pe Sinai - dar mai ales sa se circumcida - pentru a putea sa se bucure de toate binecuvantarile lui Dumnezeu (comp. Fapte 15:1 ; Gal. 5:11 ; 6:12-15). Cu o manie sfanta, Pavel ii numeste pe acesti oameni cu ganduri carnale, caini, lucratori rai, si "scrijelati". El ii denunta astfel ca fiind o imagine deformata a adevaratei semnificatii a circumciziei. Dar cel care prin credinta are parte de "circumcizia lui Hristos", si deci prin aceasta este el insusi, spiritual vorbind, circumcis, face parte acum din adevarata "circumcizie", nu a lui Israel, ci a celor care cred in Domnul Isus. El nu mai slujeste elementele mizerabile ale lumii, carora le apartine si legea, ci aduce o inchinare adevarata singurului si adevaratului Dumnezeu prin Duhul Sau. El nu se mai increde in carne, ci toata bucuriea lui, toata gloria lui, se sprijina pe Hristos Isus, Domnul si Mantuitorul sau glorificat, in care a gasit toate bogatiile si toate comorile cunostintei. Ar fi dificil sa descriem mai pe scurt decat in acest verset adevaratul caracter al credintei crestine.
Rezultatele "circumciziei lui Hristos" sunt in principiu valabile pentru toti rascumparatii. Totusi, ne bucuram de ele daca realizam si practic "circumcizia lui Hristos" si judecam tot ceea ce vine din carnea noastra. Nu este suficient numai de a sti ca omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos. Trebuie, de asemenea, sa facem noi insine pasul urmator, pe care l-am vazut la credinciosii din Efes si din Colose. Ei au dezbracat omul vechi si l-au imbracat pe cel nou (Efes. 4:22-24 ; Col. 3:9, 10). Ei nu se mai identificau cu omul vechi, ci cu cel nou.
Cand ne vedem astfel uniti cu Domnul Isus in glorie, si ne identificam cu noua noastra pozitie in El, lucrul acesta are, de asemenea, efecte asupra vietii noastre practice. Aceasta este ceea ce mentioneaza epistola catre Efeseni intr- o fraza scurta, dar de mare importanta : "De aceea, lepadand minciuna, vorbiti adevarul fiecare cu aproapele sau... " (Efes. 4:25). Credinciosilor din Efes li se aminteste ca l-au dezbracat pe omul cel vechi nu doar in ce priveste pozitia lor, dar si pacatul in practica. Minciuna este citata aici ca un exemplu deosebit de frecvent de pacat, care adesea, din pacate, chiar crestinii nu ii iau prea in serios caracterul ei josnic (comp. Apoc. 22:15). Epistola catre Coloseni o spune putin diferit : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui" (Col. 3:9). Aici, de asemenea, nu este vorba doar de pozitia noastra ca oameni noi, ci si de punerea in practica care decurge din aceasta pozitie. Dezbracarea de omul cel vechi este urmata nu doar de dezbracarea de faptele rele ale carnii, ci si de presupusele sale "parti bune".
In epistola catre Filipeni, Pavel ne prezinta acest lucru luand ca exemplu propria sa persoana. El nu zice doar : "Noi suntem circumcizia", ci explica apoi ca carnea nu trebuie sa aiba nici cel mai mic camp de actiune. Prin aceasta el nu se gandeste la pacate grave, ci la carnea "rafinata" sub forma de aspiratie la o pozitie, la educatie si lucruri asemanatoare (in cazul lui, in special in domeniul religios al iudaismului). Toate aceste lucruri deosebit de apreciate, de asemenea, pentru un iudeu, el le avea inainte de convertirea lui, dar datorita lui Hristos, le-a socotit ca o pierdere. Tot ceea ce il impiedica sa-L cunoasca mai mult pe Hristos si excelenta Sa, le-a lasat inapoia lui. El socotea tot ceea ce a insemnat increderea in carne ca "o pierdere", chiar ca "gunoaie", in comparatie cu excelenta cunoasterii lui Hristos mort si inviat. Carnea noastra nu poate si nu vrea sa aiba nimic de-a face cu viata cereasca in care ne-a introdus Hristos. Ea este alipita de lucrurile din aceasta lume si nu poate sa se ridice deasupra. De aceea, nu poate exista pentru ea decat judecata si moarte, in care circumcizia este tipul (Filip. 3:3-16 ; Col. 2:7-11).
Din poporul Israel, Iosua si Caleb erau singurii care au fost circumcisi inca din Egipt si care, pe tot parcursul traversarii pustiei, s-au comportat precum Pavel. Aveau in ei "un alt duh", care ii facea sa uite ce era in spate, pentru a tinde spre ce era inaintea lor : tara promisiunii lui Dumnezeu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu