temelia si adevarul

 

                                     Drumul cresterii spirituale

                                                   - XIX -

     Arend Remmers

     9     Ghilgal - circumcizia (Iosua 5) (continuare)

     9.3     Tipul circumciziei in Vechiul Testament

     Semnificatia spirituala fundamentala a circumciziei o gasim in Coloseni 2:11 si in Filipeni 3:3 ; semnificatia practica, dimpotriva, o gasim ca tip in Iosua 5. "In timpul acela, Domnul a zis lui Iosua: Fa-ti cutite de cremene si circumcide din nou pe fiii lui Israel, a doua oara. Si Iosua si-a facut cutite de cremene si a circumcis pe fiii lui Israel la dealul Aralot. Si acesta este motivul pentru care i-a circumcis Iosua: tot poporul care iesise din Egipt, cei de parte barbateasca, toti barbatii de razboi, murisera in pustie, pe drum, dupa ce au iesit din Egipt. Pentru ca tot poporul care iesise fusese circumcis, insa nimeni din tot poporul care se nascuse in pustie, pe drum, dupa ce au iesit din Egipt, nu fusese circumcis. Caci fiii lui Israel au umblat patruzeci de ani prin pustie, pana a pierit toata multimea barbatilor de razboi iesiti din Egipt, pentru ca nu ascultasera de glasul Domnului, carora Domnul le jurase ca nu-i va lasa sa vada tara pe care Domnul jurase parintilor lor ca ne-o va da noua, tara in care curge lapte si miere. Si a ridicat pe fiii lor in locul lor; pe aceia i-a circumcis Iosua, pentru ca erau necircumcisi, fiindca nu-i circumcisera pe drum" (Ios. 5:2-7).

     Lunga explicatie inspirata a Duhului Sfant arata ca, in timpul celor patruzeci de ani prin pustie, a fost neglijat ceva important. Dupa porunca Domnului catre Avraam, din Geneza 17:11, care a fost repetata pentru poporul Israel in Levitic 12:3, toti urmasii de parte barbateasca trebuiau sa fie circumcisi la opt zile de la nastere. Israelitii au omis acest lucru in timpul traverasrii pustiei. Toti cei care au iesit din Egipt au fost cu siguranta circumcisi, dar nu si cei care s-au nascut in timpul traversarii pustiei. Aceasta neascultare nu a fost totusi pedepsita in tot acest timp, daca facem abstractie de cuvintele de insemnatate generala rostite de Moise la sfarsitul calatoriei in Deuteronom 12:8 si 9 : "Sa nu faceti cum facem noi aici, astazi, fiecare tot ce este drept in ochii sai. Caci inca n-ati ajuns la odihna si la mostenirea pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau". Dar acum ca odihna si mostenirea lui Dumnezeu erau atinse, lucrul acesta nu mai putea sa ramana asa. Elementul masculin al poporului trebuia sa fie circumcis.

     Expresia "circumcide din nou pe fiii lui Israel" este izbitoare. Ei nu au fost in totul circumcisi ! In acest fel, li s-a amintit totusi ca de fapt, circumcizia ar fi trebuit sa aiba loc mai de mult. Acesta este sensul acestor cuvinte : "...din nou". Apoi, dupa ce a fost facuta circumcizia, Dumnezeu a zis lui Iosua : "Astazi am indepartat dispretul Egiptului de peste voi" (Ios. 5:9). In realitate, dupa iesirea din Egipt si in timpul calatoriei, fiecare nou-nascut de parte barbateasca ar fi trebuit sa fie circumcis. Deoarece acest lucru nu a avut loc, poporul a purtat "dispretul Egiptului" peste ei in tot acest timp. La fel si pentru crestin, care este in mod efectiv un cetatean al cerului, orice urma a vointei proprii si a poftei carnii este un fel de asemanare cu lumea si, prin urmare, un dispret pentru el. 

     Cand am analizat Coloseni 2, am vazut ca toti cei care cred in Domnul Isus, sunt, potrivit cu pozitia lor, circumcisi spiritual, si au dezbracat "trupul carnii". Aceasta circumcizie fundamentala a avut loc in momentul cand am primit Evanghelia, fie ca am inteles-o sau nu in acel moment. Totusi, in Iosua 5 este vorba de realizarea practica a acestui fapt. Nu este suficient sa stim, potrivit invataturii, ca Dumnezeu a executat, in Hristos la cruce, judecata asupra carnii noastre pacatoase. Credinciosii de la Corint si din Galatia cunosteau bine invatatura, dar n-o puneau in practica. Ca pentru cea mai mare parte a poporului Israel, "pustia" a exercitat asupra lor o influenta negativa. La fel cum Israel a neglijat circumcizia, asa si corintenii si galatenii nu se socoteau morti in ce priveste carnea lor. Ei nu practicau circumcizia spirituala si isi lasau trupul sa actioneze aproape liber.

     Sub acest punct de vedere, circumcizia de la Ghilgal a capatat o semnificatie cu totul speciala. Noi putem sa cunoastem in detaliu lucrarea Domnului Isus de la cruce cu toate efectele sale binecuvantate pentru noi. Nu sunt aceste fapte puternice de mare insemnatate, binecuvantate, ca omul nostru cel vechi si-a gasit sfarsitul in crucea lui Hristos, si ca noi suntem, nu doar morti, dar si inviati impreuna cu Hristos ? Dar daca acestea nu au pentru noi consecinte practice, si anume ca carnea noastra nu are niciun drept la existenta in noua noastra viata in lumea invierii, atunci toate acestea nu ne vor folosi la nimic. Aceasta vrea sa spuna ca trebuie sa aplicam la noi insine circumcizia spirituala, judecata fara rezerve asupra carnii din noi.

     Daca adevarul circumciziei este atat de putin capabil sa trezeasca in noi o viata de putere spirituala, si daca ea este insotita atat de putin de putere spirituala si de separare de lume, inseamna ca ne-am indepartat de Ghilgal. Este imposibil ca sa ne bucuram de pozitia noastra cereasca, in care harul ne-a introdus, si de a cunoaste o viata care ii corespunde, daca neglijam acest cuvant : "De aceea dati mortii madularele voastre care sunt pe pamant" (Col. 3:5). Lucrul acesta nu inseamna ca vom respinge afectiunile si indatoririle naturale sub pretextul ca inima noastra este preocupata cu lucruri mai bune. Nu trebuie sa devenim pusnici, ci, urmandu-L pe Domnul, sa dezbracam obiceiurile si preferintele care vor sa ne lege moral de lume, pentru a veni, ca inviati impreuna cu Hristos, sub influenta puternica a binecuvantarilor ceresti asociate cu El si cu gloria Lui. Daca, de exemplu, ne ingrijoram cu usurinta, am pierdut din vedere "Ghilgalul" nostru. Daca ne preocupam cu nimicuri lumesti, este cazul sa ne intoarcem la "Ghilgal". Altfel, nu ne putem bucura de pacea si bucuria Domnului.

     Omorarea (sau : mortificarea, n.t.) "madularelor noastre care sunt pe pamant", mentionata in Coloseni 3:5, nu este deci un fapt unic, ci o judecata permanenta asupra carnii noastre, "madularele" omului vechi. Suntem capabili de aceasta prin puterea harului lui Dumnezeu, dupa ce am fost  adusi la viata impreuna cu Hristos si traind in lumea invierii. Precum Israel, intr-o anumita masura, ne intoarcem si noi mereu la Ghilgal. Aici a avut loc circumcizia. Ghilgal era locul de unde poporul lui Dumnezeu pleca la lupta si unde se intoarce mereu (Ios. 9:6 10:7, 15 ; 14:6 ; Jud. 2:1 ; 1 Sam. 11:14). Fara aceasta judecata permanenta de sine, noi nu suntem in stare sa ducem lupta spirituala impotriva puterilor rautatii in locurile ceresti si de a ne bucura de binecuvantarile spirituale.

     9.4     Intarirea spirituala pentru poporul lui Dumnezeu

     Dupa circumcizie, israelitii au ramas la Ghilgal in tabara "pana s-au vindecat" (Ios. 5:8). Puterea omeneasca nu poate sa realizeze nimic in lucrurile spirituale. Dimpotriva, invatam de la Pavel : "Cand sunt slab, atunci sunt tare" (2 Cor. 12:10). Harul Domnului sau ii era suficient in toate situatiile din viata lui. Inainte ca israelitii sa plece pentru prima data la lupta, Dumnezeu le-a dat intarirea de care aveau nevoie. In epistola catre Efeseni suntem indemnati : "Incolo, fratilor, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui" (Efes. 6:10). Tanarul si slabul Timotei trebuia sa fie intarit "in harul care este in Hristos Isus" (2 Tim. 2:1). 

     Mai intai, la patru zile dupa traversarea Iordanului, fiii lui Israel au sarbatorit Pastele in campiile Ierihonului (Ios. 5:10). Intr-un anumit fel, Dumnezeu le-a intins o masa inaintea vrajmasilor lor (comp. Ps. 23:5). Nu mai era necesar sa se puna sangele mielului pe usi, ca in Egipt, pentru ca intaii-nascuti sa fie la adapost de judecata lui Dumnezeu. Aici nu mai este vorba de pedeapsa si judecata, ci, ajuns la capatul calatoriei sale, Israel putea sa-si aminteasca de lucrarea de rascumparare implinita, inceputul si temelia tuturor binecuvantarilor sale. - Ca rascumparati ai lui Dumnezeu, care avem toate binecuvantarile spirituale in locurile ceresti in Hristos si de care ne putem bucura, putem, de asemenea, sa ne bucuram in El, Mielul lui Dumnezeu, si sa ne hranim spiritual cu El. Amintirea jertfei Sale si a sangelui Sau, nu trebuie si nu poate sa se stearga. Dimpotriva, El va deveni din ce in ce mai mare si glorios pentru noi prin cunoasterea si bucuria binecuvantarilor date in El. Preocuparea cu El va fi chiar si in gloria eterna (Apoc. 5).

     A doua zi dupa Paste, israelitii au putut cunoaste o hrana noua pentru ei : "graul vechi al tarii" (Ios. 5:11, 12). Mana, din care au manacat pana atunci (deci si in primele zile in tara Canaanului) a incetat acum. Mana, dupa cum spune numele sau in original ("man"), este o imagine a Fiului lui Dumnezeu venit pe pamant, care ca Om, in smerenia Sa, este modelul si hrana noastra spirituala in timpul traversarii noastre prin pustie, adica in timpul vietii noastre pe pamant (Ioan 6:56 ; comp. Mt. 11:29 ; Filip. 2:5-8). Harul pe care l-a manifestat in timpul umblarii si slujirii Sale ca Om este hrana pentru credinciosii care doresc sa-L slujeasca aici cu smerenie. Spre deosebire de tipul Vechiului Testament, pentru noi mana nu inceteaza. Pentru ca asa cum am vazut de multe ori, ramanem ca crestini intreaga noastra viata in conditiile pamantesti ale pustiei, chiar daca am invatat sa cunoastem binecuvantarile spirituale ale tarii Canaanului.

     Cu toate acestea, pentru cei care nu numai ca au viata de inviere si binecuvantarile spirituale ceresti, dar care se si bucura de ele, exista o hrana care corespunde acestei pozitii : "graul vechi al tarii". Acesta este, de asemenea, o imagine a lui Hristos, dar acum ca Om ceresc glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Daca noi cautam lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, sufletul nostru primeste bucurie si putere (Col. 3:1). El este, intr-adevar, nu doar scopul, ci si obiectul prezent si continutul credintei noastre. Este "viata noastra" cum zice Pavel in Coloseni 3:4. Cu totii putem contempla "cu fata descoperita gloria Domnului" si astfel suntem "transformati in acelasi chip, din glorie in glorie, intocmai ca de la Duhul Domnului (lit. Domnul Duhul)" (2 Cor. 3:18).

     Atat "azimele" cat si "boabele prajite" proveneau din "graul vechi al tarii". Absenta aluatului, care este asociat si cu Pastele, vorbeste de curatia si integritatea naturii lui Hristos ca Om. De asemenea, darul de mancare care reprezinta gloria Lui ca Om, nu trebuia sa contina deloc aluat (Lev. 2). Aluatul, in Sfintele Scripturi, este o imagine a pacatului, care se intinde intotdeauna mai mult in jurul lui, atunci cand nu este judecat (1 Cor. 5:8). Invatam aici ca sfintenia lui Hristos este de origine cereasca. El este intr-adevar Omul venit din cer, hrana tuturor celor care inca de acum pot fi "asezati" impreuna in El in locurile ceresti.

     Boabele prajite au suportat caldura focului. Hristos, adevaratul bob de grau, a trebuit sa moara sub judecata unui Dumnezeu sfant. Altfel, ar fi ramas singur, dar asa a adus mult rod (Ioan 12:24). De asemenea, El nu a ramas in moarte, ci a inviat si este glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Despre aceasta ne vorbesc boabele prajite pe care putea sa le manance acum Israel in tara Canaan.

     "Rodul tarii" (adica ce a iesit de la sine din pamant, fara sa fie semanat, n.t.) (Ios. 5:12) pare sa fie o expresie mai generala decat "venitul tarii" (Gen. 43:11 ; Jud. 6:4). S-ar putea sa se refere la Domnul Isus ca Fiul etern al lui Dumnezeu. Fiul etern in sanul Tatalui era si a ramas in natura Sa divina in cer, chiar si atunci cand era in smerenie aici pe pamant (Ioan 1:18 ; 3:13). Comuniunea cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos este pentru noi un motiv de bucurie si de multumire. Harul, indurarea si pacea din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatalui, in dragoste si in adevar, sunt surse inepuizabile de fericire pentru toti cei care le cunosc (1 Ioan 1:3 ; 2 Ioan 3). 

     In final, Domnul Insusi a stat inaintea lui Iosua, inainte de a incepe cucerirea tarii (Ios. 5:13-15). La fel a facut si fata de Moise in rugul aprins. Dar aici, langa Ierihon, vedem nu o imagine a judecatii, ci de incurajare si intarire. "Capetenia ostirii Domnului" cu sabia scoasa in mana arata poporului Sau ca trebuie sa se increada nu in propria lui intelepciune si in conducatorii sai, ci doar in El. Numai atunci va putea sa ia in stapanire tara promisa prin propria Lui putere. Porunca : "Scoate-ti sandaua din picior, caci locul pe care stai este sfant" este aproape literalmente la fel ca cea auzita de Moise. Intotdeauna si orice situatie avem nevoie sa fim constienti de prezenta sfanta a lui Dumnezeu, fie in imprejurarile noastre pamantesti, fie in sfera celor mai inalte binecuvantari spirituale pe care le-am primit. Vedem contrariul in pacatul lui Acan. Atat timp cat poporul se afla sub blestem, Dumnezeu nu putea sa stea in mijlocul lui (Iosua 7).