Starea lui Israel astazi si Biblia 

     Atwood Simon

     Numerosi crestini se polarizeaza pe subiectul Israel. Unii spun ca el nu mai joaca niciun rol in gandurile lui Dumnezeu pentru pamant, in timp ce altii apara cu tarie statul pe care noi il numim astazi Israel. Primii urmeaza o traditie de invataturi biblice care inlocuieste Israelul cu Biserica, desi unii au ganduri atat de radicale incat se pune intrebarea dace ei cred cu adevarat Biblia. Cei de-al doilea, deseori evanghelici, pot fi atat de preocupati de Israel incat se pare ca au uitat ca crestinismul este centrat pe Hristos in glorie (Col. 3:1-4). Ce zice Biblia ?

     1     Putina istorie

     Dumnezeu a onorat promisiunea Sa facuta lui Avraam in Geneza 15 asezandu-l pe Israel in tara Canaan (Ex. 6:2-9 ; Ps. 80:8), dar poporul L-a parasit in inima lor, in caile si in cuvintele lor (Ier. 2:13). Sub mana Sa in disciplina, ei s-au divizat in doua imparatii in anul 975 av. I.H. : 1) Israel, alcatuit din zece semintii, si 2) Iuda si Beniamin la sud (1 Imp. 12:16-24) - numiti mai tarziu iudei. Dupa alte necredinciosii, Dumnezeu a lasat Asiria sa puna capat imparatiei lui Israel in anul 721 av. I.H. (2 Imp. 17:1-23), iar Babilonul a cucerit pe Iuda in anul 606 av. I.H. (*), ducandu-l de asemenea in captivitate (2 Imp. 24 si 25). Dar cele doua captivitati au fost foarte diferite. Asirienii au imprastiat cele zece semintii in tot imperiul lor si ele nu s-au mai intors niciodata (**). In schimb, Dumnezeu a limitat captivitatea lui Iuda in Babilon la 70 de ani (Ier. 25:11),  trezind duhul lui Cirus al Persiei sa-i lase sa se intoarca la Ierusalim in anul 536 av. I.H. (2 Cr. 36:22-23). Dar din sutele de mii de captivi, mai putin de 50 000 au profitat de ocazie pentru a reconstrui templul si cetatea sub indrumarea lui Zorobabel, Ezra si Neemia (Ezra 2 si 8 ; Neemia 2).

     (*) Plecand de la aceasta data a inceput timpul natiunilor (Luca 21:24)

     (**) Desi mai tarziu se gasesc persoane in mod individual in tara, precum Ana din semintia lui Aser (Luca 2:36).

     Cu ajutorul lui Dumnezeu, iudeii care au revenit au restabilit inchinarea (fata de Dumnezeu, n.t.) (Ezra 3:8-13) si s-au reinstalat in tara. Lucrul aceasta inseamna ca urmasii lor erau acolo pentru a-L primii pe Mesia, atunci cand El va veni sa confirme profetia (Matei 2:3-6 ; Gal. 4:4). Dai ei au incununat neascultarea parintilor lor cu crima ingrozitoare de a-L respinge si a-L da in mainile romanilor pentru ca sa fie rastignit (Fapte 13:17-31). In harul Sau minunat, Dumnezeu i-a implorat, dar ei l-au ucis cu pietre pe mesagerul Sau Stefan, zicand de fapt : "Nu vrem ca Omul acesta (Hristos) sa imparateasca peste noi" (Luca 19:14). Patruzeci de ani mai tarziu, au probat ei insisi forta puterii romane si, in urma distrugerii templului si a cetatii in anul 70 d. I.H. (dupa profetia Domnului nostru din Luca 21:20-24), ei au fost alungati din tara.

     2     Un salt la secolul 19

     Iudeii nu au mai revenit in numar mare in tara pana la sfarsitul secolului XIX, atunci cand era in stapanirea imperiului otoman - musulman. Perspectiva de a relua posesiunea nu era decat un vis ; la aceasta si crestinii - mai ales cei care se numeau "Fratii" - au inceput deja sa arate dupa Scriptura ca Israel era destinat sa faca acest lucru (Ieremia 33:10-13). Cum avea sa se intample aceasta ? Duhul adevarului a calauzit pe credinciosi sa citeasca profetiile Vechiului Testament dupa sensul lor normal (*) si in lumina Noului Testament (Ioan 16:13-14). Solzii le-au cazut de pe ochi si au vazut clar viitorul lui Israel. In acelasi timp a fost momentul in care Dumnezeu i-a facut capabili sa regaseasca adevarul Bisericii ca poporul Sau ceresc. Aceste doua aspecte distincte ale adevarului merg impreuna.

     (*) Cei care se numesc "Parintii Bisericii" (de exemplu Origen, Ieronim si Augustin) alegorizau aceste profetii ca si cum ele faceau referire la Biserica. Multi credinciosi o fac inca si astazi.

     La fel ca ei, noi asteptam ca Domnul Isus sa vina sa ne ia sa fim impreuna cu El (Ioan 14:1-3 ; 1 Tes. 1:10 ; 4:16-17), stiind ca in acel moment, orologiul profetic va incepe din nou  sa mearga pentru acest pamant, si pentru Israel in mod particular. Dar exista o diferenta : pe vremea lor - pana la inceputul secolului 20 - tara era un teritoriu pierdut si pustiu, dar in timpul nostru, un stat iudeu dinamic, avansat si prosper s-a instalat acolo. Suntem atat de obisnuiti cu aceasta realitate incat cu greu ne gandim la faptul ca a trebuit mai putin de o jumatate de secol pentru ca aceasta schimbare tumultoasa sa aiba loc. Cu siguranta, Dumnezeu l-a ingaduit, dar este aceasta implinirea profetiilor Vechiului Testament potrivit carora Israel ar fi restaurat in tara sa, dupa cum se pare ca gandesc unii ?

     Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare ne vom indrepta spre Ieremia 30 la 33. Invatam cel putin trei lucruri din aceste capitole :

     1 - "Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi intoarce pe captivii poporului Meu, pe Israel si pe Iuda, zice Domnul; si-i voi intoarce in tara pe care am dat-o parintilor lor si o vor stapani" (Ier. 30:3). Se compara statul modern Israel cu aceasta ? Nu, acesta este doar un stat iudeu ; cele zece semintii din imparatia lui Israel lipsesc. Ori, Dumnezeu nu esueaza atunci cand implineste promisiunile Sale, putem deci fi siguri ca ele vor fi incluse (Ez. 20:33-38) (*).

     (*) Cele zece semintii nu vor trece prin necaz in tara deoarece ele nu erau in tara cand Domnul Isus a venit prima data, si ele deci nu sunt vinovate de respingerea si rastignirea Lui.

     2 - "Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi incheia un legamant nou cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31). Binecuvantarea trebuie sa aiba o baza dreapta - in acest caz, legamantul nou, despre care Domnul a spus, atunci cand a institui Cina in camera de sus, ca el este in sangele Sau (Luca 22:20). A fost incheiat acest legamant cu statul modern Israel ? Nu. Nu exista niciun semn ca el chiar gandeste ca ar avea nevoie de el. De asemenea, majoritatea israelienilor sunt necredinciosi ca omologii lor din tarile occidentale, iar minoritatea ortodocsa (evreii ultraortodocsi, n.t.) nu considera ca pretios sangele lui Hristos (1 Petru 1:18-19) ;  pentru ei, El este un rabin sarlatan.

     3 - "Si-i voi intoarce pe cei captivi ai lui Iuda si pe cei captivi ai lui Israel si-i voi rezidi ca la inceput...Si aceasta cetate Imi va fi un nume de bucurie, o lauda si o glorie inaintea tuturor natiunilor pamantului, care vor auzi despre tot binele pe care li-l fac. Si se vor teme si se vor cutremura pentru tot binele si pentru toata pacea pe care i-o dau" (Ier. 33:7, 9). Este aceasta adevarat pentru Israelul modern ? Nicidecum ! El a dus patru razboaie cu vecinii sai si continua sa fie tinta terorismului, embargourilor comerciale si ale reportajelor negative ale media. El supravietuieste datorita unui amestec de diplomatie inteligenta, de tehnologie de varf, de competente si ingeniozitate militara, ca un zid de securitate care se intinde peste teritoriul sau.

     Raspunsul este deci "nu". Israelul de astazi este rezultatul eforturilor omului de a-si atinge scopurile, chiar daca nu exista nicio indoiala ca Dumnezeu a ingaduit acest lucru intr-un mod providential pentru implinirea vointei Sale perfecte. 

     3     Ce semnifica toate acestea pentru viitor ?

     Pavel a scris in epistola catre Romani : "Tot Israelul va fi mantuit" (11:26) - nu doar iudeii. Dumnezeu va implini aceasta pe baza noului legamant al harului, dupa cum confirma Evrei 8. Ei vor beneficia de binecuvantarile materiale din tara, asa cum este descris de Ieremia 33:10-18 si de alte profetii. Singura modalitate de a citi astfel de Scripturi este de a le lua in sens literal - expresiile figurative ies in contrast (de exemplu v. 6). De vreme ce Dumnezeu le-a promis tara in primul rand, dar ca El a trebuit sa-i priveze din cauza pacatelor lor, ar fi nevrednic de El sa faca mai putin atunci cand pacatul lor va fi sters. Si le-a garantat in termeni literali : dupa cum ziua si noaptea se succed (v. 19-26). (*)

     (*)  Ieremia a crezut in propriile sale profetii, asa cum se vede prin cumpararea sa, la indicatia lui Dumnezeu, a unui teren in Israel pe baza acestor profetii (Ier, 32).

     Dar inainte de aceasta, Dumnezeu Se va ocupa de poporul Sau, in particular de iudei. El ii va curati in perioada necazului (Zah. 13;9), in special in timpul celor 3,5 ani din a saptezecea saptamana a lui Daniel - "timpul de necaz al lui Iacov" sau "necazul cel mare" (Ier. 30:7 ; Matei 24:21). Ramasita isi va judeca pacatul ei si va realiza toatala sa neputinta, dar la momentul de maxima incercare, Mesia va apare eliberand-o de vrajmasii sai (*). Ei "vor privi spre Acela pe care L-au strapuns; si vor boci pentru El, cum boceste cineva pentru singurul lui fiu" (Zah. 12:10), folosind, fara nicio indoiala, limbajul din Isaia 52:10 la 53:12.

     (*) Acesti vrajmasi pot include pe locuitorii din Israelul modern care continua sa-L respinga pe Dumnezeu. Ei vor face parte din multimea rea a poporului despre care este vorba in Psalmi (de exemplu Ps. 1:1).

     Dar pentru noi astazi, principiul de binecuvantare declarat de Dumnezeu este harul (Tit 2:11). Ca credinciosi ai Domnului Isus, noi alcatuim Biserica, poporul Sau ceresc. Fie ca suntem iudei (Gal. 6:16) sau natiuni, noi suntem "un singur om nou" (Efes. 2:15). Ca atare, noi avem binecuvantarile spirituale ale noului legamant, precum iertarea pacatelor (Ier. 31:34 ; Efes. 1:7), caci sangele lui Hristos pe care el este intemeiat a fost deja varsat (*). Dar noi avem cu mult mai mult (vezi Efes. 1) si Il cunoastem pe Dumnezeu intr-un mod mult mai intim : mai degraba ca Tata decat Domnul (Cel etern, Iehova, n.t.) (comp. Ioan 20:17 cu Ier. 31:34). Este sigur  ca trebuie sa ajungem cu Evanghelia atat la iudei, cat si la arabi, dar trebuie sa ne ferim de un rau dublu : 1) de a lupta impotriva planului randuit al lui Dumnezeu de a-l binecuvanta pe Israel, si 2) de a nu ne amesteca in implinirea acestui plan, ceea ce nu este treaba noastra. Epistolele sunt pline de indemnuri pentru a ne ocupa cu binecuvantarile noastre spirituale. Politica noastra este sus, nu jos, asa cum a scris Pavel : "cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos" (Filipeni 3:20).     

        

 

                    Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                               - XVII -

     Hamilton Smith

     18     Rod pentru Tatal si o marturie pentru Hristos - Ioan 15

     Cap. 15:3

     In al doilea rand, exista grija plina de dragoste a Domnului Insusi fata de noi, pentru ca noi sa aducem rod. El poate spune : "Voi sunteti curati, datorita cuvantului pe care vi l-am spus". Este vorba de separarea practica, produsa prin Cuvantul Sau, de tot ceea ce este contrar lui Hristos. In acel moment ucenicii erau curati : nu au fost picioarele lor in mainile Domnului ? Apa turnata de mainile Sale si-a facut lucrarea sa curatitoare. Daca vrem sa cunoastem ceva despre curatirea practica a Cuvantului trebuie sa ne asezam la picioarele Sale, ca Maria altadata, si sa ascultam Cuvantul Sau. Stim cu totii ce inseamna sa mergem la El cu marturisirile noastre, cu dificultatitile si problemele noastre, si este bine sa stim ca El asculta cuvintele noastre ezitante, dar s-ar putea ca rareori sa fim singuri cu El, doar pentru a fi in tovarasia Lui si pentru a asculta Cuvantul Sau. Si totusi, ce ar putea fi mai potrivit sa ne curateasca si sa aduca rod decat a sta la picioarele Sale si a asculta cuvantul Sau ? Maria, care a ales aceasta parte buna, a adus un rod atat de pretios lui Hristios incat El a putut spune : "Oriunde va fi predicata Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va vorbi si despre ce a facut femeia aceasta, spre amintirea ei" (Matei 26:13).

     Cap. 15:4, 5

     Al treilea mijloc prin care viata ucenicului poate fi roditoare se gaseste in propriile sale maini. El este rezumat prin expresia care se repeta de doua ori : "Ramaneti in Mine". A ramane in Hristos reprezinta privilegiul nostru, precum si responsabilitatea noastra, de a umbla permanent in dependenta de Hristos. Dupa cum a zis cineva, a ramane in Hristos inseamna "a fi intr-o apropiere practica si obisnuita a inimii de El". Daca am inteles ca rodul consta in reproducerea caracterului lui Hristos, exprimat prin "dragoste, bucurie, infranare", vom realiza ca un astfel de ideal nu poate fi atins prin propriile noastre puteri. Realizarea excelentei morale a rodului, pe de-o parte, si slabiciunea extrema care ne caracterizeaza, pe de alta parte, ne vor convinge de adevarul cuvintelor Domnului : "Despartiti de Mine nu puteti face nimic". Cu siguranta, rodul Sau poate fi dulce pentru cerul gurii noastre, dar numai pe masura ce ramanem sub umbra Lui vom lua parte la rodul Lui. Fara lumina si caldura soarelui, via nu ar putea sa produca struguri ; la fel, si noi vom fi sterili daca nu vom ramane in lumina si in dragostea prezentei lui Hristos. Daca ramanem in Hristos, atunci Hristos va fi in noi, si daca Hristos este in noi, vom manifesta trasaturile deosebite ale lui Hristos.

     Prin urmare, este clar ca nu putem aduce rod facand din acesta obiectul cautarii noastre, sau al gandirii noastre. A-L avea pe Hristos ca obiect, a gandi la El, este secretul de a aduce rod. Hristos precede rodul.

     Cap. 15:6

     La versetul 6 avem cazul solemn al mladitei moarte - simplul marturisitor, care foloseste Numele lui Hristos, dar care nu are o legatura vitala cu El. Un astfel de om nu poate sa aduca rod. In imaginea folosita, mladita moarta nu face obiectul grijii personale a viticultorului ; altii se ocupa de el. Astfel, marturisitorul steril si, prin urmare, fara viata, nu se afla in mainile Tatalui, ci, fiind sub guvernarea lui Dumnezeu, el are de-a face cu executorii judecatii Sale. Si aici, mladita nu este "indepartata", ci "aruncata afara", ea "se usuca", este "aruncata in foc" si "arsa". Nu este Iuda un exemplu solemn si groaznic al unei mladite uscate ? In cazul celor carora Domnul Se adresa, legatura cu Sine era vitala, caci nu le spune El : "Voi sunteti curati" ? De asemenea, Domnul nu zice : "Daca ramaneti in Mine", ci "Daca cineva nu ramane in Mine". Termenii sunt schimbati pentru a exclude gandul ca un credincios adevarat ar putea fi aruncat afara si ars.

     Cap. 15:7, 8

     Dupa ce ne-a dezvaluit caile pline de har prin care viata credinciosului este facuta roditoare, Domnul arata rezultatele produse atunci cand se aduce rod. In primul rand, din partea ucenicilor, efectul unei inimi active si dependente in permanenta de Hristos, gandurile si afectiunile fiind astfel in mod constant inspirate de cuvintele lui Hristos, facand ca sufletul sa ceara si sa se roage  in acord cu voia Domnului si, datorita acestui fapt, sa obtina un raspuns la rugaciunile sale.

     Un al doilea mare rezultat este in legatura cu Tatal. A aduce rod Il glorifica pe Tatal. Hristos a fost intotdeauna expresia perfecta a Tatalui ; astfel, in masura in care manifestam trasaturile morale ale lui Hristos, vom prezenta si noi adevarul despre Tatal si prin aceasta Il vom glorifica.

     In final, aducand rod, vom deveni martori pentru Hristos Insusi. Daca vom manifesta caracterul Sau, va fi evident pentru toti ca noi suntem ucenicii Sai.

     18.2     Gruparea crestina  - 15:9-17 

     In aceste ultime discursuri Domnul dezvaluie progresiv adevarul care pregateste pe ucenici pentru punerea deoparte a sistemului iudaic pamantesc de care ei au fost legati, si pentru introducerea a ceva nou, gruparea crestina, cereasca in originea si destinul ei, chiar daca ea este lasata un timp in lume pentru a-L reprezenta pe Hristos - Omul in glorie.

     Ascultand cuvintele Domnului, ar fi bine sa luam seama la cele doua evenimente majore care stau la baza intregii invataturi a cuvintelor Sale de ramas bun. In primul rand, marele adevar, pus de mai multe ori inaintea noastra, ca Domnul era gata sa paraseasca lumea pentru a ocupa o pozitie noua ca Om in cer ; in al doilea, faptul ca o Persoana divina - Duhul Sfant - avea sa vina din cer pe pamant. Ca urmare a acestor doua mari evenimente avea sa se afle in aceasta lume o grupare de credinciosi uniti, prin Duhul Sfant, cu Hristos in glorie si unii cu altii. Acestei grupari noi, reprezentata prin ucenici, adreseaza Domnul ultimile Sale cuvinte. 

     Dupa ce a revelat ucenicilor dorinta inimii Sale ca ei sa aduca rod - expresia minunatului Sau caracter - intr-o lume in care El va fi absent, Domnul pune acum inaintea lor noua grupare crestina, care va fi singura care poate aduce rod. Nu este limpede ca manifestarea deplina a rodului necesita existenta unui grup, caci multe dintre harurile lui Hristos cu greu ar putea fi exprimate de un ucenic izolat ? Rabdarea, blandetea, bunatatea si alte trasaturi ale lui Hristos, nu ar putea fi manifestate practic decat atunci cand ne gasim impreuna cu alte persoane. In primul verset din Ioan 13 ne este spus ca in timpul absentei lui Hristos, va exista, pe pamant, cei pe care El ii numeste "ai Sai", si ca El ii iubeste pana la capat. Acest ultim fapt dovedeste ca, in ciuda tuturor esecurilor, ei vor exista pana la sfarsit. In exterior, "ai Sai" pot fi divizati si imprastiati, dar ei raman sub privirile Sale. "Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Sai". Ce fericire pentru acesti credinciosi care isi gasesc bucuria in cei "ai Sai" ! Daca Hristos ar fi prezent personal pe pamant, am dori cu totii sa fim in tovarasia Lui ; dar fiindca El este plecat, ne va placea, cu siguranta, sa fim impreuna cu cei care manifesta ceva din caracterele Sale. Daca, in sanul confuziei totale a crestinatatii, mai putem gasi cateva suflete care, fara nicio pretentie, reproduc moral ceva din Hristos, acestea vor fi, fara indoiala, foarte dragi inimii care Il iubeste pe Hristos ; in timp ce marile sisteme religioase omenesti, unde se vede atat de mult omul si atat de putin Hristos, vor inceta sa mai exercite atractia.

     Cat de important este atunci sa acordam o atentie deosebita unui pasaj care ne dezvaluie marile trasaturi morale ale noii grupari crestine care constituie Adunarea lui Hristos in timpul absentei Sale. Vorbind despre gruparea crestina, sa fim atenti ca sa nu restrangem la un numar limitat de sfinti, pe de-o parte, nici de a largi astfel incat sa-i includem pe cei care nu sunt ai lui Hristos, pe de alta parte.

     Cap. 15:9, 10

     Primul caracter, si cel mai important, al gruparii crestine este dragostea lui Hristos. Gruparea crestina este iubita de Hristos. Cei care o alcatuiesc pot fi aproape necunoscuti de lume sau, daca sunt cunoscuti, pot fi dispretuiti si urati, dar ei sunt iubiti de Hristos, si maretia dragostei Sale este de asa natura incat ea nu poate fi masurata decat prin dragostea Tatalui pentru Hristos. Tatal L-a privit pe Hristos ca Om pe pamant si L-a iubit cu toata perfectiunea dragostei divine ; si acum Hristos, de sus din glorie, priveste la ai Sai in aceasta lume si, din cerurile deschise, dragostea lui Hristos se revarsa peste ei. 

     Astfel ca Domnul spune : "ramaneti in dragostea Mea". Bucuria binecuvantarilor lor, precum si puterea marturiei lor, vor depinde de ramanerea lor in sentimentul constient al dragostei lui Hristos. Aceste alte cuvinte ale Domnului : "Ti-ai parasit dragostea dintai (in fr. "prima ta dragoste", n.t.)", adresate mai tarziu ingerului adunarii din Efes, indica primul pas pe calea care duce la ruina si la imprastierea gruparii crestine pe pamant. Urmatorul pas al declinului a fost ca ei au incetat sa dea o marturie colectiva despre Hristos - sfesnicul a fost luat (Apocalipsa 2:4, 5). Cand crestinii au umblat in bucuria dragostei divine, nimic nu a putut sta impotriva marturiei lor colective. Atunci cand, pierzand sentimentul dragostei lui Hristos pentru ei, pierzand si cea dintai dragostea a lor pentru Hristos, ei au incetat rapid sa dea o marturie unita inaintea lumii. De cate ori istoria Bisericii in ansamblul sau nu se repeta ea in strangerile locale ! Dar daca exista cineva care doreste sa raspunda la cuvintele Domnului si sa ramana in dragostea Sa, sa ia seama la indicatiile Domnului, caci El arata calea. Noi nu putem sa ramanem in dragostea Lui decat umbland pe calea ascultarii. "Daca tineti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea". Copilul care isi urmeaza propria vointa, neascultand de parintii sai, apreciaza foarte putin dragostea lor si nu se poate bucura prea mult de ea. La fel este si cu crestinul : numai daca umblam in gandul revelat al Domnului vom trai bucuria dragostei Sale.

     Pe buna dreptate s-a spus ca noi ramanem in dragostea lui Hristos "asa cum cineva ar sta la soare, ramanand acolo unde razele sale stralucesc. Dragostea lui Hristos se odihneste pe calea ascultarii si straluceste pe drumul poruncilor Sale. Tinerea poruncilor Sale nu creeaza dragostea, dupa cum a umbla intr-un loc insorit nu creeaza soarele ; si, prin urmare, indemnul nu este de a cauta, a merita sau de a obtine dragostea, ci de a ramane in ea". Domnul Insusi a fost exemplul perfect al unuia care a umblat pe calea ascultarii, pentru ca El a putut spune : "Eu am tinut poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui".

     Cap. 15:11

     A doua mare caracteristica a gruparii crestine este "bucuria", dar bucuria lui Hristos. Domnul a putut spune : "V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina". Nu este vorba de o simpla bucurie naturala, cu atat mai putin de bucuria lumii. 

     Este bucuria lui Hristos, o bucurie care decurgea din "constienta si bucuria neintrerupta a dragostei Tatalui". Exista, cu siguranta, bucurii pamantesti care sunt ingaduite de Dumnezeu si care, in locul si la timpul lor, pot fi gustate in mod legitim, dar astfel de bucuri sunt trecatoare : "Fericirea apare si dispare". Vinul bucuriei pamantesti se epuizeaza. Desigur, putem bea "din parau pe cale", dar paraul poate seca (Ps. 110:7 ; 1 Imparati 17:7). Exista totusi in cel credincios un izvor de bucurie care tasneste in viata eterna si nu va seca niciodata. Astfel a putut Domnul sa vorbeasca de bucuria Sa ca despre ceva care poate "fi" in noi. Aceasta este intr-adevar o bucurie care va depasi bucuriile trecatoare ale timpului - bucuria care ramane. Bucuria care isi are izvorul in dragostea Tatalui va dura atat timp ca dragostea din care ea tasneste.

      In plus, bucuria despre care vorbeste Domnul nu este doar o bucurie care ramane, ci El poate spune ucenicilor Sai  ca ea va fi "in voi". Fiind in noi, ea nu este, ca bucuria acestei lumi, dependenta de circumstante exterioare. Psalmistul a putut spune : "Tu mi-ai pus bucurie in inima mai mult decat in timpul cand graul lor si mustul lor erau din belsug" (Ps. 4:7). Bucuriile pamantesti depind de prosperitatea circumstantelor exterioare ; bucuria Domnului este in inima. Pe calea Sa de ascultare perfecta fata de voia Tatalui, El a  ramas permanent in dragostea Tatalui si, in aceasta dragoste, a gasit sursa constanta a intregii Sale bucurii. Si noi, de asemenea, in masura in care umblam in ascultare fata de Domnul, vom ramane in constienta dragostei Sale. Si, in stralucirea dragostei Sale, vom gasi nu doar bucuria Sa, ci o plinatate de bucurie care nu lasa niciun loc de regret pentru falimentul tuturor lucrurilor pamantesti.

     Cap. 15:12, 13

     In al treile rand, noua grupare este caracterizata de dragoste. Nu doar ca ea este iubita, ci este o grupare care iubeste, caci aceasta este porunca Domnului : "Sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu". Aceasta dragoste nu trebuie sa fie dupa un model omenesc, care deseori este o dragoste egoista ; ci este vorba despre o dragoste care nu are o masura inferioara fata de dragostea Domnului pentru noi, o dragoste care nu are nimic din mine ; Domnul a putut sa spuna : "Nimeni nu are iubire mai mare decat aceasta, ca cineva sa-si dea viata pentru prietenii sai". Aici este vazuta moartea, nu in caracterul ei ispasitor, ci ca expresie suprema a dragostei. Dragostea pamanteasca se manifesta de cele mai multe ori de ceea ce, in obiectul ei, este vrednic de a fi iubit. Dragostea divina se ridica deasupra tuturor slabiciunilor si esecurilor noastre si iubeste in ciuda atator lucruri care nu sunt vrednice de iubit. Aceasta este dragostea lui Hristos si aceasta este dragostea pe care trebuie s-o avem unii fata de altii. O dragoste care nu este indiferenta la esecuri si intinari, dar care, ridicandu-se deasupra a tot ceea ce nu este vrednic de iubit, implinindu-si scopul sau pana la sacrificiul suprem - dandu-si viata pentru un prieten. Dupa cum a zis cineva : "Nicio dovada de dragoste nu poate fi prea mare, nu exista niciun standar mai ridicat".

     Cap. 15:14, 15

     In al patrulea rand, gruparea crestina este o grupare care se bucura de increderea lui Hristos si de sfaturile tainice ale inimii Tatalui. Domnul nu trateaza pe ai Sai ca pe niste robi carora le sunt date porunci, ci ca pe niste prieteni carora le sunt incredintate taine, caci Domnul putea spune : "Toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut". Aceasta nu inseamna ca ucenicii nu au fost robii lui Isus Hristos (2 Pet. 1:1 ; Iuda 1 ; Rom. 1:1). Dar ei erau mai mult decat robi ; ei erau prieteni, si, daca "privilegiul de a fi robi este mare, cel de a fi prieteni este superior". Robul, ca atare, "nu stie ce face stapanul sau". El stie doar sarcina care ii este incredintata si nu primeste decat instructiuni necesare pentru realizarea ei. Robul care este tratat ca un prieten stie mai mult ; stapanul sau ii comunica scopul tainic pentru care este intreprinsa lucrarea. Si chiar mai mult, caci un prieten este cineva caruia ii vorbim despre afacerile noastre stiind ca el va manifesta un interes profund desi ele nu il privesc in mod direct. Asa a fost cand Dumnezeu a actionat fata de Avraam - omul care este numit prietenul lui Dumnezeu : "Sa ascund Eu de Avraam ce am sa fac ?" a zis El. Dar din nou vedem ca ascultarea de poruncile Domnului asigura locul de prieten, dupa cum mai inainte ea dadea bucuria dragostei. Nu vom cunoaste decat putine lucruri din sfaturile inimii Tatalui daca nu umblam in ascultare de poruncile Domnului. Cand umblam pe calea ascultarii, Domnul ne trateaza ca prieteni prin increderea pe care ne-o acorda, comunicandu-ne tot ceea ce a auzit de la Tatal.

     Cap. 15:16 

     In al cincilea rand, gruparea crestina este o grupare care a fost aleasa. Domnul zice : "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi". Alegerea a venit de la el, nu de la noi. Binecuvantat ca este asa. Daca, intr-un moment de entuziasm sentimental L-am fi ales pe Domnul ca Stapanul nostru pentru a merge si a aduce rod, ar fi trebuit, sub presiunea imprejurarilor, sa ne fi intors inapoi de mult. Cei care de buna voie, din cand in cand, au mers alaturi de Domnul, nu au primit decat o mica incurajare si nu au mers prea departe cu Cel care nu avea unde sa-Si odihneasca capul si care era intotdeauna ocara oamenilor. Dar celor pe care El i-a chemat, a putut sa le spuna : "Voi sunteti aceia care ati ramas cu Mine in incercarile Mele" (Luca 6:13 ; 9:1 ; 22:28). Aici nu este, cu siguranta, chestiunea de alegerea suverana pentru viata eterna, ci despre dragostea care ne-a ales si ne-a randuit ca sa aducem rod pe pamant, si pentru ca acest rod sa ramana. Lucrul acesta a fost realizat intr-un mod binecuvantat in apostoli, caci caracterele lui Hristos manifestate in vietile lor au facut din ei modele turmei, pentru toate timpurile.

     In ultimul rand, gruparea crestina este o grupare care se roaga si care depinde de Tatal, avand intrare la El in Numele lui Hristos. Bucurandu-se de dragostea si de increderea lui Hristos ca prieteni ai Sai, astfel de credinciosi vor fi instruiti in gandul Sau incat, orice vor cere Tatalui in Numele lui Hristos, El le va da.

     Aceasta este gruparea crestina dupa gandul Domnului. Un cerc in care tot ce este al lui Hristos poate fi cunoscut si gustat, caci cat de dulce rasuna in urechile noastre aceste mici cuvinte "al Meu", "a Mea", "ai Mei", venite de pe buzele Domnului. Legat de ai Sai, El a putut spune : "dragostea Mea", "bucuria Mea", "poruncile Mele", "prietenii Mei", "Tatal Meu" si "Numele Meu". Si aici, dupa cum a aspus cineva, se gaseste "toata istoria dragostei in dragostea Tatalui pentru Fiul, in dragostea lui Isus pentru ai Sai, in dragostea celor ai Sai unii fata de altii ; fiecare etapa fiind atat sursa cat si masura pentru urmatoarea".

     Tabloul gruparii crestine, asa cum este prezentat de Domnul, este desigur minunat, dar, din pacate, cautam in zadar sa gasim in poporul Sau orice expresie practica generala a dorintelor Domnului. Cu toate acestea, in ciuda tuturor diviziunilor si imprastierii noastre, sa nu ne ordonam umblarea dupa niciun standard inferior, ci fiecare sa cautam sa raspundem la gandul Domnului.

     Cap. 15:17

     "Aceste lucruri" despre care a vorbit Domnul, au fost introduse prin dragostea lui Hristos pentru ai Sai ; scopul lor este de a-i uni pe ucenici in dragoste unii fata de altii. Astfel putem aprecia semnificatia cuvintelor Domnului : "Va poruncesc aceste lucruri, ca sa va iubiti unii pe altii".

     18.3     Lumea - 15:18-25

     Cap. 15:18, 19

     Intr-o maniera foarte binecuvantata, Domnul ne-a prezentat gruparea crestina, intr-adevar nu in alcatuirea si admnistrarea sa (nu sosise inca timpul), ci in caracterele ei morale si in privilegiile ei spirituale. Ea este vazuta ca o grupare guvernata de dragostea lui Hristos si, ramanand in dragostea Lui, uniti impreuna prin dragoste unii fata de altii. In cuvintele care urmeaza, Domnul trece, in gand, in afara cercului crestin al dragostei pentru a vorbi de cercul lumii, al urii, avertizandu-i astfel pe ucenicii Sai despre adevaratul caracter al lumii de care vor fi inconjurati si pregatindu-i la persecutiile sale.

     Daca impartasim impreuna cu Hristos dragostea, bucuria si intimitatea sfanta a cercului interior, de asemenea, va trebui sa fim pregatiti sa avem parte cu El la ura si la ocara din partea lumii. Nu exista nicio sugestie ca ucenicii ar trebuie sa incerce sa ia ce este mai bun din amandoua. Trebuie sa fie Hristos sau lumea, nu poate fi Hristos si lumea. O grupare care, intr-un fel sau altul, manifesta harurile lui Hristos va fi recunoscuta de lume ca identificata cu Hristos, si ura pe care lumea a aratat-o fata de Hristos va fi aratata fata de poporul Sau. Ura si persecutia al carei obiect a fost, va fi partea lor.

     Lumea este sistemul vast care cuprinde toate rasele si clasele, si religia falsa, care au in comun ura lor fata de Dumnezeu. Lumea care ii inconjura in mod direct pe ucenici era cea a iudaismului corupt. Astazi, lumea cu care credinciosii sunt in mod special in contact este cea a crestinatatii corupte. Forma ei exterioara se poate schimba de la o epoca la alta ; dar, in inima este marcata intotdeauna de indepartarea de Dumnezeu si de ura fata de Hristos.

     De ce ar trebui ca acesti oameni simpli sa fie urati de lume ? Nu erau mai presus de toate o grupare de oameni saraci care se iubeau unii pe altii, care traiau in mod ordonat, fiind supusi autoritatilor, fara a se amesteca in politica lor ? Nu cautau ei sa raspandeasca in jurul lor vesti bune, si nu faceau ei fapte bune ? Pentru ce acesti oameni trebuiau sa fie urati ?

     Domnul prezinta doua motive pentru aceasta ura. Primul, aceasta era o grupare de oameni pe care Hristos ii alesese din lume ; al doilea, era o grupare de oameni care marturiseau Numele lui Hristos inaintea lumii (15:21). Primul motiv provoaca in special ura lumii religioase ; al doilea, ura lumii in general. De-a lungul timpului, nimic nu l-a infuriat mai mult pe omul religios ca harul suveran care, trecand peste toate eforturile religioase ale omului, a ales pe cei mai de jos (paria si mizerabili societatii, n.t.). Simpla mentionare a harului care, in zilele de altadata, a binecuvantat o vaduva si un lepros, si unul si altul dintre natiuni, a provocat la capeteniile religioase din Nazaret mania si ura fata de Hristos. Harul suveran care binecuvanteaza pe fiul mai tanar provoaca ura fiului mai mare.

     Cap. 15:20, 21

     In plus, ucenicii sunt atentionati ca aceasta ura se va manifesta prin persecutii : "Daca M-au persecuta pe Mine, si pe voi va vor persecuta". Aceasta expresie activa de ura este strans legata de marturisirea Numelui lui Hristos, pentru ca Domnul a putut spune : "Va vor face toate aceste lucruri din cauza Numelui Meu". Persecutia, fie a lui Hristos sau a ucenicilor, a dovedit ca ei nu-L cunosteau pe Cel de la care a fost trimis Hristos, adica pe Tatal.

     Cap. 15:22-25

     Nu exista totusi nicio scuza la o astfel de ignoranta. Cuvintele Domnului si lucrarile Sale au lasat lumea fara scuza, fie pentru ura sa sau pentru ignoranta sa. Daca Hristos n-ar fi venit si n-ar fi vestit lumii astfel de cuvinte pe care niciun om nu le-a rostit, daca n-ar fi facut in mijlocul lor lucrari pe care niciun om nu le-a facut, nu ar putea fi acuzati de pacatul vrajmasiei voite impotriva lui Hristos si a Tatalui. Ei nu ar fi incetat sa fie creaturi cazute, dar demonstrarea (acestui fapt, n.t.) nu ar fi fost facuta decat daca ei erau incapatanati si urau pe Dumnezeu. Dar acum nu exista scuza pentru pacatul lor. Nu exista nicio modalitatea pentru a ascunde vinovatia lumii : ea a fost aratata. Hristos, prin cuvintele si lucrarile Sale, a revelat in mod deplin toata inima Tatalui. Aceasta nu a facut decat sa provoace ura omului fata de Dumnezeu. Lumea, ca atare, a ramas fara speranta, caci, dupa cum spunea legea lor, L-au urat pe Hristos fara temei. Astfel, ura lumii nu mai este ignoranta : este pacat. Este vorba de o ura fara temei. Din nefericire, chiar  ca crestini, uneori putem da lumii motive de ura, dar in Hristos nu era. De fapt, exista un motiv de ura, dar el nu este in Cel care este urat, el este in inima celui care uraste.

     18.4     Puterea de a da marturie - 15:26, 27

     Daca cercul dragostei este inconjurat de cercul urii - o lume prigonitoare care uraste pe ucenicii lui Hristos cu ura oarba - cum va putea ca marturia pentru Hristos sa fie mentinuta pe pamant cand Hristos Insusi va fi plecat ? Cercul crestin este mic, iar cei care-l alcatuiesc sunt slabi. Domnul Insusi l-a comparat ca o turma mica in mijlocul lupilor. Prin ce putere vor putea ucenicii sa reziste atunci la o lume care-L uraste pe Hristos, si sa fie martori pentru El ? Ei vor putea s-o faca, si o fac inca, prin toata puterea Duhului Sfant, Persoana divina care avea sa vina de la Tatal.

     Cat de bine a cunoscut Domnul caracterul ingrozitor al lumii si ura ei neobosita : valurile vrajmasiei sale nu s-au revarsat ele peste El in toata furia lor ? El cunostea la fel de bine slabiciunea celor care L-au iubit si urmat, caci nu avea Petru sa-L tagaduiasca curand si toti ceilalti sa-L paraseasca ? El stia perfect de bine ca, lasati la dispozitia lor insisi, niciodata nu ar fi putut pastra o marturie pentru El atunci cand ii va parasi pentru a Se intoarce in glorie. Cunoscand rautatea lumii si slabiciunea ucenicilor, El a spus : "Cand va veni Mangaietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatal, Duhul adevarului", si Domnul adauga : "El va da marturie despre Mine". In ciuda slabiciunii ucenicilor si a puterii lumii, "El va da marturie despre Mine". In ciuda esecurilor ucenicilor si a persecutiei al carei obiect vor fi din partea lumii, "El va da marturie despre Mine". El va da marturie pe pamant despre gloria Fiului in cer. Lumea Il va pune pe cruce in randul celor mai ticalosi, cerul Il va incununa in cea mai inalta glorie, si Duhul Sfant va veni pentru a da marturie despre gloria Sa. Fiul a venit de la Tatal pentru a da marturie despre Tatal ; Duhul Sfant avea sa vina de la Tatal ca sa dea marturie despre Fiul.

     In legatura cu venirea Duhului, Domnul adauga : "Veti da marturie si voi", si da ca motiv suplimentar : "pentru ca de la inceput ati fost cu Mine". Desigur, noi nu am fost cu Isus in sens literal, precum ucenicii, care au fost in tovarasia Lui de la inceputul lucrarii Sale ; totusi, ramane adevarat in sens moral ca, daca vrem sa dam marturie pentru Hristos inaintea oamenilor, trebuie, de asemenmea, sa fim cu Hristos in ascuns. Dupa venirea Duhului Sfant, Petru si Ioan au dat o marturie atat de remarcabila despre Hristos inaintea lumii religioase incat persecutorii lor "au recunoscut ca au fost cu Isus" (Fapte 4:13).

     Domnul ne prezinta astfel doua mari fapte : primul, ca Duhul Sfant da marturie despre Hristos in glorie ; al doilea, ca ucenicii dau marturie inaintea oamenilor. Nu sunt ele ilustrate, si unul si altul, intr-un mod miscator in istoria lui Stefan ? Inconjurat de o lume religioasa care L-a respins pe Hristos, alcatuita din oameni care tremurau de furie in ura lor, scrasnind din dinti impotriva lui si improscandu-l cu pietre, el a stat tare in puterea Duhului Sfant si, ridicandu-si ochii spre cer, vede gloria lui Dumnezeu si pe Isus ; apoi el da marturie inaintea lumii : "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu". Duhul Sfant a dat marturie lui Stefan despre Hristos in glorie, iar Stefan a dat marturie inaintea lumii.

     Stefan a fost primul dintr-o linie lunga de martiri, dar in ciuda a ceea ce lumea a facut sau va face inca, putem spune cu toata increderea ca a existat si va exista o marturie pentru Hristos atat timp cat gruparea crestina va fi pe pamant, pentru singurul mare motiv ca Duhul Sfant este prezent pe pamant si ramane in poporul lui Dumnezeu si cu el, in toata puterea Sa infinita si irezistibila. 

                    

     

 

                    Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - XVI -

     Hamilton Smith

     17     Relatia ucenicilor cu Domnul, cu Tatal si cu Duhul Sfant - cap. 14

     Cap. 14:16

     La inceputul Evangheliei, Ioan Botezatorul a vestit ca Domnul va boteza cu Duhul Sfant. Mai tarziu, in legatura cu vizita Domnului la Ierusalim, ne este spus clar ca, prin imaginea apei vii, Domnul a vorbit de Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei care cred in El ; si mai mult decat atat, ca Acest mare dar nu era inca dat fiindca Hristos nu a fost inca glorificat. Acum, ceasul in care Domnul avea sa fie glorificat venise, si acesta era momentul ales de El pentru a descoperi ucenicilor Sai marele adevar al venirii pe pamant a acestei Persoane divine.

     Intr-un mod foarte binecuvantat si care raspunde perfect imprejurarilor, Domnul vorbeste despre Duhul Sfant ca de un Mangaietor. Printre lucrarile mari si diferite ale Duhului, era mangaierea de care aveau nevoie in mod special ucenicii in acel moment. Acest nume de "Mangaietor" are totusi o semnificatie mai profunda care poate cu usurinta trecuta cu vederea, caci, in utilizarea moderna a cuvantului se refera in special la cineva care simpatizeaza cu noi in necazurile noastre. In sensul sau primar este vorba de cineva care "sta alaturi de o persoana pentru a o intari, a-i veni in ajutor si a o incuraja". Astfel, in Mangaietorul, ucenicii ar avea pe unul care sa stea alaturi de ei pentru a-i intari in slabiciunea lor si de a-i mangaia in intristarea lor.

     In plus, Domnul vorbeste despre Duhul Sfant ca de un alt Mangaietor, comparand astfel pe Cel care avea sa vina cu El Insusi ; intr-adevar, nu a fost El cu ei pentru a-i sprijini, incuraja si mangaia ? In final, Domnul nu doar Il compara pe Mangaietorul cu El Insusi, dar stabileste si un contrast. Domnul nu a fost cu ei decat cativa ani, in timp ce Mangaietorul care avea sa vina va ramane cu ei pentru totdeauna. Multe pasaje din Vechiul Testament au vorbit despre Duhul Sfant care a venit peste anumiti oameni, detinand un timp controlul asupra lor pentru un scop special. Dar ca o Persoana divina sa vina si sa ramana pentru totdeauna era ceva cu totul nou.

     Cap. 14:17

     Un alt contrast exista intre Hristos si aceasta Persoana care urma sa vina : in timp ce Hristos este adevarul, Duhul Sfant este numit "Duhul adevarului". In Hristos vedem adevarul prezentat obiectiv. Duhul adevarului, pe care Il avem, lucreaza in noi ca sa ne faca sa intelegem tot ceea ce este prezentat in Hristos.

     In contrast cu Domnul, Duhul este o Persoana pe care lumea nu poate s-o primeasca sau s-o cunoasca, "pentru ca nu-L vede". Hristos a venit in carne ; El a putut fi vazut de oameni si a fost prezentat intr-un mod de a fi primit de ei. Duhul Sfant nu avea sa vina in carne si nu este prezentat ca putand fi vazut fizic sau cunoscut intelectual. Pentru lume, El nu este o Persoana divina, ci, cel mult, o influenta imaginare si vaga. Pentru ucenici, El nu va fi o simpla influenta, ci o Persoana care va fi impreuna cu ei, in contrast cu Hristos care avea sa-i paraseasca. El va fi in ei, in contrast cu Hristos care era cu ei dar nu in ei.

     Cap. 14:18-20

     Dupa ce a vorbit despre Persoana Duhului Sfant, Domnul arata acum, in aceste versete, efectele normale ale prezentei Sale in credincios. Plecarea Domnului de a fi cu Tatal si venirea Duhului nu insemna ca ei vor pierde o Persoana divina si ca vor primi alta. Pe drept a spus cineva : "Aceasta promisiune a unei inlocuiri nu exclude prezenta lui Hristos, ci mijlocul prin care este asigurata". De asemenea, Domnul a putut sa spuna ucenicilor Sai : "Nu va voi lasa orfani: vin la voi". S-a spus, de asemenea : "Atunci cand Hristos era aici jos pe pamant, Tatal nu era departe : "Nu sunt singur, pentru ca Tatal este cu Mine" ; si daca Mangaietorul este aici, Hristos nu este departe". 

     Daca versetul 18 ne spune ca venirea Duhului ne va face sa experimentam prezenta lui Hristos langa noi, urmatoarele doua versete dezvaluie efectele in cel credincios ale acestei prezente a lui Hristos. Domnul le exprima in aceste trei afirmatii : "voi Ma veti vedea" ; "voi veti trai" ; "veti cunoaste". Duhul Sfant nu vine ca sa vorbeasca despre Sine Insusi sau pentru a ne preocupa cu El, nici ca sa-I fie data inchinare ; El vine ca sa conduca sufletul la Hristos. In putin timp, lumea nu-L mai vedea pe Hristos, dar cand El va dispare dinaintea ei, El va ramane pentru credincios obiectul credintei in puterea Duhului. Pentru lume, Hristos va fi decat un personaj istoric, unul care a trait o viata frumoasa si care a murit ca martir. Pentru credinciosi, El ramane o Persoana vie, si care sunt capabili, prin puterea Duhului, sa realizeze si sa guste prezenta Lui. Mai mult de cat atat, vazandu-L, credinciosii vor trai. Oamenii lumii traiesc deoarece lumea exista cu placerile, politica si viata ei sociala. Cand aceste lucruri lipsesc, viata mondena inceteaza sa mai aiba interes. Crestinul traieste fiindca Hristos traieste si, la fel ca Hristos, obiectul vietii noastre, el traieste pentru totdeauna, astfel viata credinciosului este una eterna.

     Mai mult, credinciosul stie ca Hristos este in Tatal, ca credinciosii sunt in Hristos si ca Hristos este in credinciosi. Noi stim ca Hristos are un loc suprem in afectiunile Tatalui ; ca noi avem un loc in inima lui Hristos si ca Hristos are un loc in inima noastra. Lumea nu poate nici "vedea", nici "trai", nici "cunoaste". Ea este oarba fata de gloriile lui Hristos ; ea este moarta in greselile si in pacatele ei ; ea nu-L cunoaste pe Dumnezeu ; dar prin puterea Duhului, va exista pe pamant un grup de persoane care "vad", "traiesc" si "cunosc". Ei Il au pe Hristos in glorie ca obiect al sufletului lor, o viata care isi gaseste bucuria si placerea ei in Hristos, si cunosc locul pe care il ocupa in inima Lui.

     Cap. 14:21-24

     Versetele 18 la 20 ne-au aratat efectul normal al venirii Duhului. Versetele care urmeaza prezinta calificarile spirituale care permit fiecarui credincios sa intre si sa se bucure de privilegiile care ne  sunt oferite in puterea Duhului. Desi, din nefericire, a avut loc o indepartare grava de la aceste conditii normale, prin marturia crestinatatii, este inviorator sa vedem ca ceea ce ar fi trebuit sa fie adevarat pentru multime poate fi inca gustat in mod individual. Prin urmare, este important de remarcat ca din acest punct, invatatura Domnului devine in mod deosebit individuala. Pana aici, Domnul foloseste pronumele "voi" (14:18-20) ; acum El va folosi cuvinte ca "acela", "cine" (14:21-24).

     Dragostea si ascultarea sunt marile calificari necesare pentru a intra in aceste experiente mai profunde. Domnul spusese deja : "Daca Ma iubiti, tineti poruncile Mele" ; acum El zice : "Cine are poruncile Mele si le tine, acela este cel care Ma iubeste". Pe buna dreptate s-a spus ca primul verset (21) prezinta dragostea ca resort al ascultarii, al doilea (24), ascultarea ca dovada a dragostei. Fiecare expresie a gandiri Tatalui era o porunca pentru Hristos si, in acelasi fel, fiecare expresie a gandirii lui Hristos este o porunca pentru acela care-L iubeste. Cel care-L iubeste pe Hristos va fi iubit de de Tatal si de Hristos. El va experimenta intr-un mod special dragostea Persoanelor divine. La acestia se va arata Domnul.

     Iuda (nu Iscarioteanul) intervine atunci cu intrebarea lui : "Doamne, cum se face ca Te vei arata noua si nu lumii ?" Cu mintea plina de gandire si sperante iudaice, Iuda este uimit de aceste afirmatii. Nerealizand schimbarea care urma sa aiba loc si agatandu-se de ideea unei imparatii vizibile, el nu intelege cum se poate realiza aceasta daca Domnul nu Se arata lumii. Fratii lui Isus dupa carne aveau o gandire similara atunci cand ziceau : "Arata-Te pe Tine Insuti lumii" (cap. 7:4). Acum, din nou, prin aceeasi ignoranta a chemarii Bisericii si a caracterului zilei in care traim, exista multi crestini adevarati care spun sub diferite forme Domnului : "Arata-Te pe Tine Insuti lumii". Acestia fac din Hristos un conducator de activitati filantropice si centrul marilor miscari pentru imbunatatirea lumii. Ei cauta sa-L aduca pe Hristos inapoi in lume, nestiind ca Duhul lui Dumnezeu a venit ca sa-i scoata pe credinciosi afara din lume si sa-i duca la Hristos in cer.

     La prima vedere, raspunsul Domnului pare sa nu raspunda la intrebarea pusa de Iuda. Timpul de a expune pe deplin caracterul ceresc al crestinismului nu venise inca. Cu toate acestea, raspunsul Domnului corecteaza gandirea gresita a ucenicilor. Iuda s-a gandit la o aratare vizibila inaintea lumii ; Domnul vorbeste despre o aratare individuala (fata de un individ, n.t.). Iuda se gandea la lume ; Domnul vorbeste de "cineva". Lumea L-a respins pe Domnul si ca atare Domnul a termint cu lumea. De acum inainte va fi vorba de indivizi scosi afara din lume prin puterea de atractie a Unuia care le-a legat inimile cu dragoste si afectiune. Domnul dezvaluie acest adevar in raspunsul Sau. Nu doar ca cel care-L iubeste pe Domnul va pazi poruncile Sale dupa cum s-a spus deja, dar el va pazi "cuvintele" Sale. Este mai mult decat poruncile Sale. Acestea exprima gandul Sau cu privire la detaliile umblarii noastre. "Cuvantul" Sau, dupa cum ne arata versetul urmator, nu este pur simplu propriul Sau cuvant, ci al Tatalui care L-a trimis ; el (cuvantul, n.t.) vorbeste despre tot ceea ce El a venit sa faca cunoscut din inima Tatalui cu privire la cer si la lumea viitoare. "Poruncile" Sale arunca o lumina necesara asupra noastra ; "cuvintele" Sale lumineaza viitorul glorios revelend planurile din inima Tatalui. Prin urmare, pretuirea cuvintelor Sale pregateste un loc pentru Tatal ; de aceea Domnul poate sa zica acum : "Noi vom veni la el si Ne vom face locuinta la el".

     Cap. 14:25, 26

     Primele cuvinte din aceste doua versete introduc un subiect nou in aceasta parte a discursului Domnului. El a pus inaintea noastra experientele care vor fi partea normala a credinciosilor prin Duhul (14:18-20), apoi ceea ce va putea realiza fiecare credincios in mod individual (14:21-24) ; Acum, Domnul vorbeste de venirea Duhului Sfant mai ales in legatura cu cei unsprezece. Pentru prima data, Mangaietorul este numit in mod expres "Duhul Sfant". Se vorbeste de El ca despre o Persoana divina care va fi trimisa de Tatal in Numele lui Hristos. A veni in Numele lui Hristos ne arata ca El vine pentru a reprezenta interesele lui Hristos in timpul absentei Sale. El nu este aici pentru a-i inalta pe credinciosi, pentru a-i face mari aici jos, nici pentru a promova interesele lor pamantesti. Singura Lui preocupare intr-o lume care L-a respins pe Hristos, este sa atraga la Hristos, sa adune un popor pentru Hristos, sa-L inalte pe Hristos. Pe parcursul acestor ultime comunicari vedem ca Duhul Se preocupa de interesele lui Hristos in trei modalitati : (a) Mai intai, in acest capitol, El trezeste afectiunile noastre pentru Hristos ; (b) in al doilea rand, la capitolul 15, El deschide gurile noastre in marturie pentru Hristos ; (c) in al treilea, la capitolul 16, El ne sustine in fata opozitiei lumii, punand inaintea noastra planurile Tatalui cu privire la lumea viitoare.

     Aici, marea lucrare a Duhului este de a ne preocupa cu Hristos Insusi. Duhul Sfant trezeste afectiunile noastre pentru Hristos in doua moduri. Mai intai, Domnul le spune celor unsprezece : "El va va invata toate lucrurile". "Toate lucrurile" din versetul 26 sunt in contrast cu "aceste lucruri" din versetul 25. Domnul a vorbit de anumite lucruri, dar erau altele legate de gloria lui Hristos, care depaseau intelegerea celor unsprezece din acel moment. Domnul a fost limitat in comunicarile Sale de capacitatea spirituala limitata a ucenicilor. Venirea Duhului va duce la o intelegere spirituala largita care va permite Duhului sa comunice "toate lucrurile" legate de Hristos in glorie. In al doilea rand, Domnul a putut spune : "Duhul va "va aminti toate lucrurile pe care vi le-am spus". Nu doar ca El va revela lucruri noi cu privire la Hristos in noua Lui pozitie - lucruri care ne duc pana in gloria eterna - dar El va aminti comunicarile pline de har facute de Hristos in timpul sederii Sale pe pamant. Tot ce este al lui Hristos, in trecut, prezent si viitor, este infinit de pretios. Nimic din ceea ce este al lui Hristos nu va fi pierdut. Cat de important este ca cei care, prin cuvintele si scrierile lor, urmau sa-i instruiasca pe altii, sa aiba cuvintele Domnului reamintite lor de o Persoana divina. Pentru a ne transmite aceste cuvinte, ei nu sunt lasati la dispozitia propriilor lor memorii imperfecte si slabe. Comunicarea pe care ei aveau sa o faca cu privire la cuvintele Domnului va avea perfectiunea absoluta a Celui care le va aminti fara niciun amestec de slabiciune omeneasca.

     Cap. 14:27-31

     Cu versetele anterioare, Domnul a incheiat slujba de har care i-a pus pe ai Sai in legatura cu Persoanele divine. Aceasta slujba de incurajare si de mangaiere - aceasta comuniune cu Persoanele divine - pregateste pe ucenici pentru plecarea Celui pe care ei Il iubeau. De asemenea, Domnul poate sa vorbeasca mai liber despre apropiata Lui plecare in aceste versete.

     Dar daca avea sa plece, El va lasa pacea Sa ucenicilor Sai. In circumstante exterioare El era Omul durerilor si obisnuit cu suferinta. A intalnit din toate partile impotrivirea pacatosilor, dar umbland in comuniune cu Tatal si in supunere fata de voia Sa, El S-a bucurat intotdeauna de pacea inimii. Aceeasi pace va fi partea credinciosului, daca el se bucura de aceasta comuniune cu Persoanele divine si se lasa controlat de Duhul pana acolo incat vointa sa este pusa deoparte. In mijlocul unei lumi agitate, inima credinciosului va fi pazita prin pacea lui Hristos. Aceasta va fi o pace impreuna cu Hristos, caci dand pacea ucenicilor Sai, El nu o da cum da lumea, care trebuie sa renunte la ceea ce da.

    Mai mult decat atat, daca Domnul urma sa plece, aceasta nu era decat pentru un timp, caci El va reveni. Intre timp, dragostea dezinteresata s-ar fi bucurat ca drumul Lui de suferinta s-a terminat si ca El mergea la Tatal. Domnul i-a prevenit clar cu privire la plecarea Lui, astfel incat, atunci cand se va produce, credinta lor sa nu fie tulburata.

     De acum El nu va mai vorbi mult cu ei ; caci avea sa vina stapanitorul acestei lumi. Aceasta insemna ca ultimul mare conflict, care va anula puterea lui Satan, era pe cale sa inceapa. Triumful asupra lui Satan era sigur, caci diavolul nu avea nimic in Hristos. Moartea Sa nu avea sa fie rezultatul puterii lui Satan, ci expresia dragostei lui Hristos pentru Tatal. Perfecta Lui ascultare fata de porunca Tatalui, ascultarea Sa pana la moarte, este dovada eterna a dragostei Sale pentru Tatal.

     Dupa aceste cuvinte, care marturisesc dragostea si ascultarea Sa fata de Tatal, Domnul pune capat acestei parti a discursului Sau spunand : "Ridicati-va, sa plecam de aici !" Din dragostea pentru Tatal, El merge mai departe pentru a face voia Tatalui ; dar ii asociaza si pe ucenici cu Sine. Va veni timpul, dupa cum Domnul a spus deja : "Unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni" ; dar mai erau inca cativa pasi pe care ei puteau sa-i faca impreuna cu El, chiar daca era vorba, in ce-i priveste, de pasi sovaitori. Astfel, au parasit impreuna camera de sus si au iesit in lumea dinafara.

     18     Rod pentru Tatal si o marturie pentru Hristos - Ioan 15

     Marele scop al discursului din capitolul 13 este de a-i pune pe credinciosi in relatii potrivite cu Hristos si unii cu altii, pentru ca ei sa poata gusta comuniunea cu Hristos - sau "sa aiba parte" cu El - in noua pozitie pe care El a luat-o ca Om in casa Tatalui. In discursul care a urmat (cap. 14), ne este dat sa contemplam pe credinciosi in bucuria acestei comuniuni cu Persoanele divine - cu Hristos in casa Tatalui revelat in Fiul, si cu Duhul Sfant trimis de la Tatal.

     Cele doua discursuri sunt separate de cel care a urmat prin declaratia Domnului : "Ridicati-va, sa plecam de aici !" (14:31). Cu aceste cuvinte, Domnul trece, impreuna cu ucenicii Sai, din camera de sus in lumea exterioara. Caracterul discursurilor este in acord cu locul unde au fost rostite : caci acum, ucenicii sunt vazuti ca fiind in lumea din care Hristos a fost respins, aducand rod pentru Tatal si dand marturie despre Hristos. Pe buna dreptate s-a spus : "In primul caz, ideea principala este mangaierea in vederea plecarii Sale ; in al doilea, gasim o instructiune pentru starea care va rezulta. In ambele, Cel care vorbeste instruieste ; in ambele El mangaie".

     Planul acestui nou discurs este clar : 

          - In primul rand, versetele 1 la 8 au ca tema aducerea de roade pentru Tatal.

         - In al doilea rand, versetele 9 la 17 prezinta grupul crestin - cercul dragostei - singurul loc unde se poate gasi rod pentru Tatal.

         - In al treilea, versetele 18 la 25 ne prezinta lumea fara Hristos - cercul urii - care inconjoara grupul crestin.

          - In al patrulea, versetele 26 la 27 pun inaintea noastra pe Mangaietorul - Duhul Sfant - care da marturie despre Domnul in glorie si dand capacitate ucenicilor sa dea marturie despre Hristos pe pamant.

     18.1     A aduce rod - 15:1-8

     Domnul introduce subiectul rodului prin aceasta declaratie : "Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este viticultorul". Astfel de cuvinte trebuie sa fi sunat ciudat in urechile celor unsprezece, obisnuiti din psalmi si profeti sa-l considere pe Israel ca fiind vita. Psalmul 80 vorbeste despre Israel ca despre o vita adusa din Egipt. In cantarea preaiubitului despre via sa, Isaia prezinta, prin imaginea vitei, dragostea si grija pe care Domnul le aratase fata de Israel. Ieremia vorbeste despre Israel ca despre o "vita aleasa". Dar, din nefericire, Israel nu a adus rod pentru Dumnezeu. Isaia deplange faptul ca ei nu au adus decat "struguri salbatici", iar Ieremia se plange ca "vita aleasa" s-a schimbat in "mladite stricate ale unei vite straine". La fel, Oseea vorbeste despre Israel ca despre o "vita necuratita de uscaturi" care aduce doar "rod pentru sine", dar nimic pentru Dumnezeu (Is. 5:1-7 ; Ier. 2:21 ; Oseea 10:1).

     In timpul anilor de rabdare si ingaduinta, Dumnezeu a incercat pe Israel in diferite moduri ; El a cautat rod, dar nu a gasit decat struguri salbatici. Ultima si suprema incercare era prezenta Preiubitului Sau Fiu. Respingerea deliberata a Fiului a constituit dovada finala ca Israel era cu adevarat "mladite stricate" si o "vita necuratita de uscaturi".

     Astfel, venise momentul ca sa dezvaluie ucenicilor ca Israel este pus deoparte, si, daca ei trebuiau sa aduca rod pentru Dumnezeu, lucrul acesta nu va mai fi legat de Israel - mladita stricata, ci de Hristos, adevarata Vita. Hristos si ucenicii Sai vor lua locul Ierusalimului si copiilor lui.

     In timp ce ne face cunoscut ce va inlocui pe Israel pe pamant, Domnul ne prezinta totusi aici crestinismul in relatiile sale ceresti. El nu are in vedere pe credinciosi ca uniti prin de Duhul Sfant de Hristos in cer ca madulare ale trupului Sau - relatie vitala care nu poate fi rupta - ci ii vede in relatie cu El pe pamant, in profesia pe care ei o au ca ucenici ai Sai. Aceasta profesie (meserie, indeletnicire, n.t.) poate sa fie reala sau o simpla profesie, astfel ca Domnul vorbeste de ei ca despre doua feluri de mladite, cei care au viata si pe care o arata prin rodul pe care ei il aduc, si cei care nu au viata si care sunt aruncati afara si arsi.

     Marea tema a acestui discurs este "rodul" ca dovada a realitatii titlului de ucenic ; este deci potrivit ca, dintre toate plantele, vita sa fie folosita aici ca imagine ! Alti copaci pot fi utili independent de rodul lor ; cu via nu este asa. Vorbind de mladite, Ezechiel intreaba : "Se va lua din el lemn ca sa se faca vreun lucru ? Vor lua ei din el un carlig, ca sa atarne in el vreo unealta ?" (Ezechiel 15:3). Daca mladita nu produce rod, ea este nefolositoare.

     Care este deci semnificatia spirituala a rodului ? Nu putem spune ca rodul este manifestarea lui Hristos in cel credincios ? Citim in Galateni 5:22 ca "roada Duhului este : dragoste, bucurie, pace, indelunga-rabdare, facere de bine, credinciosie, blandete, infranare". Nu este aceasta o descriere a lui Hristos care a umblat aici jos in smerenie ? Deci, daca un astfel de rod este vazut in cei credinciosi, el va avea ca rezultat reproducerea lui Hristos in ai Sai. Hristos personal a parasit aceasta scena, dar planul lui Dumnezeu este ca Hristos sa fie vazut in trasaturile Sale in cei care sunt ai Sai. Hristos, in Persoana, a plecat in casa Tatalui ; Hristos, in trasaturile Sale morale, continua in ai Sai pe pamant.

     Rodul nu este neaparat exercitarea unui dar, sau a unei slujbe sau lucrari. Suntem intr-adevar indemnati sa umblam "intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna " (Coloseni 1:10). In timp ce arata cat de strans este legat faptul de a aduce rod de faptele bune, cu toate acestea in acest pasaj se face o distinctie clara intre ele. Faptele bune trebuie sa fie facute de o maniera potrivita lui Hristos, astfel incat, in faptele de care beneficiaza omul, sa se gaseasca rod potrivit pentru Dumnezeu. Omul natural poate sa faca multe fapte bune, dar in astfel de fapte nu se va gasi rod pentru Dumnezeu. In 1 Corinteni 13, nu ne avertizeaza apostolul ca putem fi activi in slujire si in fapte bune, si totusi sa lipseasca "dragostea", expresia cea mai inalta a rodului ?

     Daca slujirea si fapta erau rod, acesta ar fi limitat intr-o larga masura la cei care au un dar si capacitati ; dar daca rodul este manifestarea lui Hristos, a aduce rod devine atunci un lucru posibil, ca si un privilegiu, pentru fiecare credincios, de la cel mai in varsta pana la cel mai tanar.

     Cine dintre cei care-L iubesc pe Hristos si admira perfectiunile Celui care este in totul placut, nu ar dori sa manifeste intr-o anumita masura harurile Lui, si astfel sa aduca rod ? Daca aceasta este dorinta inimii, trei resurse sau mijloace indicate de Domnul ne vor ajuta sa realizam dorinta noastra.

     Pentru ca noi sa putem aduce rod, exista in primul rand grija plina de har a Tatalui, apoi curatirea practica prin puterea cuvantului lui Hristos si in final, responsabilitatea credinciosului de a ramane in Hristos.

     Grija Tatalui este reprezentata prin metodele folosite de catre viticultor. Mai intai, exista posibilitatea trista ca unele mladite, desi au o legatura vie cu vita, sa nu aduca rod. Pe acestea, Tatal le indeparteaza. Aceste mladite se deosebesc in totul de mladitele uscate din versetul 6 care sunt aruncate afara si arse. Aici, Tatal este cel care le indeparteaza, in timp ce acolo oamenii sunt cei care le arunca afara. Nu a fost asa cu unii dintre sfintii din Corint a caror umblare era de asa natura incat Tatal nu a mai vrut sa-i lase aici jos pentru a arunca ocara asupra Numelui lui Hristos, asa ca i-a luat acasa, dupa cum citim : "si multi adorm" (1 Corinteni 11:30). Apoi, exista actiunea plina de har a Tatalui fata de cei care aduc rod, pentru ca ei sa aduca mai mult rod. Pe acestia, El ii curateste. Corectia si disciplina Tatalui au ca scop indepartarea a tot ceea ce impiedica manifestarea caracterului lui Hristos. Cu siguranta, lucrul acesta este dificil, caci "orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii" (Evrei 12:11). Daca suntem exersati inaintea Tatalui in ce priveste grija Lui fata de noi, nu vom fi nemultumiti si plini de amaraciune datorita adversitatilor, ci mai degraba linistiti si impacati ; atunci caracterul lui Hristos va fi vazut in noi si vom incepe sa aducem rod.