Translate

sâmbătă, 22 iunie 2024

 

                                 Prima epistolă către Tesaloniceni

                                                                          - I -


     Hamilton Smith


     Introducere

     În diferitele epistole Dumnezeu a dat o bogată provizie de hrană spirituală adaptată fiecărei etape de creștere creștină. Epistolele către Tesaloniceni au fost scrise pentru cei care sunt tineri în credință. Aici nu găsim dezvăluirea planurilor lui Dumnezeu, nici cel cu privire la taina Bisericii, ca în Efeseni sau Coloseni. În prima epistolă avem marile aspecte practice ale creștinismului - credința, dragostea și speranța - care ar trebui să-i marcheze pe cei mai tineri precum și pe cei mai în vârstă. În plus, apostolul îi mângâie în încercările lor și înlătură o dificultate care se ivise cu privire la speranța creștină  : venirea Domnului pentru sfinții Săi.

     Apostolul insistă : 
             - la cap. 1 asupra roadelor practice ale Evangheliei primite în puterea Duhului ;
           - la cap. 2 asupra grijii speciale a lui Dumnezeu pentru mieii turmei Sale, conducându-i prin toate încercările ;
         - la cap. 3 asupra felului cum folosește Dumnezeu încercările de pe cale pentru a întări credința, dragostea și sfințenia ;
          - la cap. 4 asupra umblării plăcute lui Dumnezeu, în vederea venirii Domnului pentru sfinții Săi ;
           - la cap. 5 asupra îndemnurilor referitoare la o purtare în acord cu o umblare în lumina zilei Domnului, precum și asupra îndemnurilor generale și a atenționărilor privitoare la pericolele care pândesc calea creștinului.


     1     1 Tesaloniceni 1 - roadele Evangheliei

     În parabola semănătorului (Marcu 5:20), Domnul i-a învățat pe ucenicii Săi că, atunci când bobul de grâu cade pe un pământ bun, atunci se produce rod. În acest prim capitol, ceva din rodul frumos al Evangheliei se manifestă în viețile tinerilor convertiți. Pentru a înțelege epistola, este necesar să ne amintim ce evanghelie le-a fost predicată acestor tesaloniceni, potrivit Fapte 17:1-19). În acest pasaj, vedem că, în timpul vizitei la Tesalonic, apostolul a predicat atât iudeilor, cât și celor dintre națiuni. Patru lucruri au marcat predicarea sa :
      1 - el le-a prezentat pe Isus, Mântuitorul - nu simple doctrine, ci o Persoană vie (Mântuitorul).
      2 - el a insistat că această Persoană (Isus) a murit și a înviat.
    3 - el nu a predicat doar faptele morții și ale învierii, ci necesitatea acestora : "Așa trebuia să pătimească Hristosul și să învieze dintre morți a treia zi" (Luca 24:46).
     4 - el s-a bazat pe Scriptură ca singura autoritate, și o autoritate suficientă. 

     În urma acestei predicări "unii" iudei și "o mare mulțime" dintre națiuni au crezut. În plus, ei au dovedit realitatea credinței lor identificându-se public cu slujitorii Domnului, căci citim : "s-au alăturat lui Pavel și lui Sila". Ei nu au păstrat credința pentru ei înșiși. Nici nu au căutat să scape de batjocură rămânând ucenici în ascuns ! Ei au crezut în Isus și mărturiseau credința lor cu îndrăzneală. Rezultatul a fost că au avut de-a face cu persecuția. Iudeii necredincioși, mânați de gelozie, au luat cu ei niște oameni răi din popor și au tulburat cetatea. Gelozia este cea care a dus la prima crimă, când Cain l-a ucis pe fratele său ; de asemenea, gelozia a condus la cea mai mare dintre toate crimele când iudeii L-au răstignit pe Mesia al lor : Pilat "știa că din invidie Îl dăduseră în mâna lui" (Matei 27:18). Dacă oameni mânați de gelozie comit o crimă, nu ar trebui să fim surprinși că iudei respectabili s-ar pleca până acolo încât să folosească oameni răi pentru a-și atinge scopurile. Învățăm astfel caracterul seminței semănate, cel al roadelor produse și cel al împotrivirii stârnite. Apostolul a scris epistola sa pentru a-i încuraja pe acești tineri convertiți care treceau prin persecuție, și i-a placut să insiste asupra frumosului rod al Evangheliei care fusese astfel manifestat.


     1.1     1 Tes. 1:1

     Apostolul se asociază cu cei care au lucrat împreună cu el. În salutul său, el îi vede pe acești credincioși mai degrabă în legătură cu Dumnezeu Tatăl și cu Isus Hristos ca Domn, decât ca mădularele trupului în care Hristos este Cap.


     1.2     1 Tes. 1:2

     El îi încurajează asigurându-i că mulțumește neîncetat lui Dumnezeu pentru ei, și că își amintește de ei în rugăciunile sale.


     1.3     1 Tes. 1:3

     În plus, recunoaște roada Duhului în ei. Atrăgând atenția asupra acestor fericite calități creștine, apostolul nu-i flatează, ci recunoaște cu bucurie în ei dovezile unei adevărate lucrări a lui Dumnezeu. El remarcă lucrarea lor, osteneala și răbdarea lor, dar nu ca semne ale unei adevărate convertiri. Oameni din lume sunt adesea renumiți pentru mari lucrări filantropice, pentru osteneală imensă și pentru multă perseverență în realizarea lucrărilor lor. În cazul tesalonicenilor, apostolul poate să alăture la acestea alte calități în special creștine, și anume, "lucrarea credinței, osteneala dragostei, și răbdarea speranței" : cele trei mari elemente ale vieții creștine care aduc sufletul în relație cu Persoanele divine, arătând astfel trăsăturile unui suflet cu adevărat convertit. Ca dovadă a acestei realități, autorul epistolei către Evrei face referire tocmai la aceste trei calități. El a vorbit cu solemnitate despre cei care au apostaziat după ce au mărturisit creștinismul. Dar despre creștinii adevărați el poate spune : "Dar despre voi, preaiubiților, suntem încredințați de lucruri mai bune și care țin de mântuire", și anume lucruri care însoțesc mântuirea : "lucrarea voastră și dragostea" ; "încrederea deplină a speranței" și "credință și îndelunga-răbdare" (Evrei 6:9-12). 
     Mai mult, realitatea "credinței" lor, "dragostea" și "speranța" lor, este dovedită  prin faptul că aceste frumoase calități sunt cele ale "Domnului nostru Isus Hristos". Credința, dragostea și speranța au nevoie fiecare de un obiect. În creștinism, acest obiect este o Persoană vie : Domnul Isus Hristos. Orice activitate adevărată în viața creștină rezultă din credința care își trage tăria, înțelepciunea și harul necesar, din Cel care este invizibil, și care este deci accesibil  doar credinței. Adevărata lucrare creștină izvorăște din dragostea pentru Domnul nostru Isus Hristos și nu este făcută ca o obligație legală. Răbdarea nu este o resemnare tristă față de nevoile severe, ci ea este susținută de speranța care așteaptă pe Domnul nostru Isus Hristos.
     În plus, viața de credință, dragostea și speranța, este trăită "înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru". Este o viață de teamă sfântă trăită înaintea lui Dumnezeu, și nu pur și simplu înaintea omului pentru a obține o poziție religioasă, sau înaintea sfinților pentru a câștiga o reputație de devotament. Acești credincioși tineri au devenit "modele pentru toți cei care au crezut" (1:7), iar credința lor în Dumnezeu s-a răspândit (1:8) ; dar mărturia lor înaintea oamenilor era rezultatul unei vieți trăite înaintea lui Dumnezeu. Ei aveau conștiența de a trăi și de a umbla "înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru" (1:3). "În adevăr, putem lupta cu râvnă pentru un Nume, dar chestiunea înaintea lui Dumnezeu privește puterea și roadele depline ale harului în măsura a ceea ce a fost primit ; iar dacă sufletul nu realizează acest lucru, este ceva groaznic pentru el să se bazeze pe o reputație religioasă, în timp ce lucrările nu sunt desăvârșite înaintea lui Dumnezeu (Apoc. 3:2)" (JND). 


     1.4     1 Tes. 1:4

     Mai mult, aceste dovezi ale unei lucrări a lui Dumnezeu în sufletele lor i-au dat apostolului siguranța că ei erau iubiți de Dumnezeu și erau obiectele harului Său suveran. Nu doar că harul a răspuns la toate responsabilitățile noastre, dar, prin suveranitatea harului lui Dumnezeu credincioșii au fost aleși înainte de întemeierea lumii, pentru a dobândi mântuirea împreună cu gloria eternă (2 Tim. 2:10). Dacă noi suntem aleși pentru gloria eternă, acum suntem puși deoparte de această lume prin lucrarea Duhului. Nicio poziție de demnitate și de onoare pe care această lume le poate oferi, nu va avea atracție asupra noastră, dacă realizăm acest lucru.


     1.5     1 Tes. 1:5

     Aceste roade frumoase au fost produse în viețile lor prin Evanghelie care a ajuns la ei  nu "doar în cuvânt, ci și în putere" prin predicarea prin Duhul Sfânt. A fost deci multă încredere. Din nefericire, poate exista multă predicare corectă a Evangheliei, dar prea adesea "doar prin cuvânt". Puterea și lucrarea Duhului Sfânt lipsesc. Ceea ce dă putere predicării și care lasă liber pe Duhul Sfânt să acționeze este o viață consecventă a celui care predică. Apostolul poate să spună deci : "după cum știți ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi". Viața lui confirma predicarea sa, și astfel făcea parte din mărturia pe care a dat-o cu buzele sale.


     1.6     1 Tes. 1:6-10

     Rezultatul faptului că mărturia a fost dată cu putere s-a manifestat în două moduri :
     1 - a condus pe cei care au primit mărturia, nu doar în binecuvântarea mântuirii, ci la a-l imita pe apostol (1:6a), și deci a-L imita pe Domnul. După ce au fost binecuvântați, ei au devenit reprezentanții Aceluia prin care au fost salvați.
     2 - această mărturie dată cu putere a stârnit ura celor care L-au lepădat. Această răutate se exprimă în persecutarea credincioșilor. Cu toate acestea, acești credincioși au fost susținuți în bucurie de Duhul Sfânt. Diavolul poate stârni persecuția, dar puterea Duhului este mai mare decât orice putere a vrăjmașului. Ștefan, plin de Duh Sfânt, a fost susținut triumfător în mijlocul suferințelor sale de martir. Martiriu ale cărui suferințe nu fac altceva decât să aducă laudă Domnului, și care dau o mărturie izbitoare despre puterea lui Dumnezeu înaintea lumii ! Astfel, bucuria acestor tineri convertiți persecutați a devenit un exemplu pentru credincioși și o mărturie pentru lumea din jurul lor, căci, în orice loc, credința lor față de Dumnezeu a devenit un subiect de uimire.

     Mărturia lor avea un caracter triplu :
     a - Cuvântul Domnului a răsunat de la ei (1:8).
     b - schimbarea modului lor de viață a dovedit realitatea convertirii lor, și era o mărturie cu privire la adevărul pe care îl predicau. De fapt, ei abandonaseră toate vechile lor practici idolatre, și s-au întors de la idoli la Dumnezeu, pentru a sluji Dumnezeului cel viu și adevărat (v. 9). Scriptura nu numește idoli doar imaginile reale ale păgânilor, dar și tot ceea ce se interpune ca un obiect între suflet și Dumnezeu : așa că este scris "copilașilor păziți-vă de idoli" (1 Ioan 5:21). Cât de mult sunt împiedicate viața și slujirea credinciosului datorită faptului că se permite o anumită preocupare pământească, poate inofensivă în sine, să devină un obiect între suflet și Dumnezeu.
     c - ei s-au întors de la lume, și de la iluziile sale, pentru a aștepta din cer pe Fiul lui Dumnezeu (v. 10). Toate așteptările lor erau în El. Convertiți, ei nu căutau să redreseze lumea, pentru a o face mai bună și mai luminoasă. Pentru a face față răului și a aduce binecuvântare, ei așteptau în liniște din cer pe Fiul lui Dumnezeu. Ei o făceau în pace și liniște, știind că Isus i-a scăpat de mânie prin moartea Sa, și că în învierea lui Hristos dintre morți, Dumnezeu Și-a declarat, pe de-o parte, satisfacția Sa în lucrarea lui Hristos, iar pe de altă parte, îndreptățirea credinciosului față de păcate și de judecată.        
                                 

vineri, 14 iunie 2024

 


      Cele trei învieri din morți de către Domnul în evanghelii

                                          Marcu 5:22-43 - Luca 7:11-16 - Ioan 11


     Edward Dennett


     1     Cele trei cazuri. Trei etape în moarte.

     Din câte știm, Domnul nu a înviat decât trei morți atunci când a fost pe pământ : fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și Lazăr. Fiecare din aceste cazuri prezintă caracteristici și învățături particulare. Fiica lui Iair tocmai murise atunci când Domnul a intrat în cameră și a schimbat plânsul nopții în bucuria dimineții. Fiul văduvei din Nain era dus la  mormânt atunci când Prințul vieții a oprit cortegiul mortuar ; iar Lazăr era în mormântul său, mort de patru zile, înainte ca, la porunca Celui care era Învierea și Viața, să se întoarcă la lumina zilei. Acesta este modul în care Hristos Își justifică puterea Sa de Fiu de a da viață oricărui vrea El, căci "vine un ceas", spune El, "și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care-l vor auzi vor trăi" (Ioan 5:25).


     2     Biruitorul morții

     A existat, de asemenea, un motiv divin în alegerea acestor cazuri. Dacă Domnul nu ar fi înviat decât pe copilul mai-marelui sinagogii, necredința, în presupunerea ei nerușinată, ar fi putut să pună la îndoială realitatea morții ; la fel este și în cazul fiului văduvei. Cazul lui Lazăr era cu totul de-o altă natură : moartea l-a revendicat  și l-a reținut timp de patru zile, până acolo încât sora lui a exclamat : "Doamne, deja miroase". Dar Cel care era lângă mormânt avea "viața în Sine" (Ioan 5:26), și El Însuși era pe punctul să moară și să învieze, să fie Cel care stăpânește peste cei morți și peste cei vii (Rom. 14:9). Moartea nu avea deci nicio putere, și chiar nu ar putea exista, în prezența Sa ; și în condescendența și în harul Său, El ne-a dovedit acest lucru prin întâlnirea și biruința asupra morții în toate etapele putrezirii și stricăciunii. El o va dovedi din nou, de-o manieră chiar mai minunată și victorioasă, în viitor, atunci când "toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, și cei care au făcut cele rele, spre învierea judecății (Ioan 5:29).


     3     Diferite motive de acțiune ale Domnului

     Se poate remarca, de asemenea, că motivele de acțiune ale Domnului în aceste cazuri respective erau diferite, adică motivele Sale așa cum sunt ele revelate în diferitele pasaje ale Scripturii.


     3.1     Fiica lui Iair

     El S-a dus la casa lui Iair la cererea insistentă a tatălui îndurerat. "A căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, spunând: Fetița mea este pe moarte; Te rog să vii și să-Ți pui mâinile peste ea, ca să se vindece și să trăiască" (Marcu 5:23). Aceasta este credință, putem spune, care s-a agățat de inima lui Hristos și L-a constrâns să răspundă chemării sale. Lucrul acesta face plăcere inimii lui Hristos, să răspundă la nevoia celui care, cu toată încrederea, își descarcă asupra Lui povara durerii sale. Ce mângâiere ! da, ce încurajare pentru orice biet suflet împovărat - împovărat de-o anumită durere sau întristare - să vină la Hristos și să invoce simpatia și harul Său și dragostea Sa infailibilă și inepuizabilă ! Cu adevărat, toți aceștia vor descoperi că El are o inimă pentru fiecare suferință.


     3.2     Fiul văduvei din Nain

     Fiul văduvei din Nain vorbește, de asemenea, de starea morală a lui Israel. Este, de asemenea, remarcabil că acest incident survine după o demonstrație izbitoare de credință, o credință în Hristos ca având puterea lui Dumnezeu, și o astfel de credință pe care Domnul nu a găsit-o nici chiar în Israel (Luca 7:9). Dar, în acest caz, era vorba despre un non-iudeu (dintre națiuni), și nu de un membru al poporului ales. Era un centurion roman. Cu toate acestea, Luca Îl prezintă pe Hristos ca Fiul Omului, descoperind pe Dumnezeu în har în afara oricărei dispensații, deși El se afla de fapt în mijlocul lui Israel. De aici rezultă importanța deosebită acordată credinței centurionului, care era străin de Israel și de legământul promisiunii. În acest contrast este introdus fiul văduvei din Nain. Moral, Israel era mort și, ca atare, fără speranță, cu excepția intervenției în har a puterii învierii - o putere necunoscută poruncilor legii. Era necesar deci ca Israel să fie obiectul unui har și a unei îndurări suverane, la fel ca față de națiuni (comp. Rom. 11: 30-32).


     5.3     Lazăr

     Lazăr reprezintă aceeași stare a lui Israel și, de asemenea, starea omului așa cum era manifestată ea în Israel. În Ioan 8, iudeii au respins cuvintele lui Hristos ; în Ioan 9, lucrarea Sa ;  și în Ioan 10, pe El Însuși, Păstorul cel Bun, chemând oile Sale în afara staului iudaic. Lucrul acesta a provocat ura iudeilor care au luat din nou pietre pentru a arunca în El (Ioan 10:31). Ei o făcuseră deja mai înainte (Ioan 8:59). Nu doar că L-au respins, dar ei manifestau ura criminală a inimii lor față de El ca Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 10:33-36). Acesta era deci sfârșitul lor ca națiune, și în capitolul următor, starea lor de moarte, ca rod al păcatului lor, este ilustrată prin Lazăr. Ei voiau să-L omoare cu pietre pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu ; Dumnezeu a dat mărturie cu privire la acest caracter (ca Fiu al Său) prin învierea lui Lazăr. "Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea" (Ioan 11:4). În plus, dacă Israel era mort, întrebarea era de a ști dacă aceste oase uscate pot învia. Dacă da, aceasta nu putea fi decât prin exercitarea puterii suverane a învierii în har. Și lucrul acesta se va întâmpla, căci "așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi face să ieșiți din mormintele voastre, popor al Meu, și vă voi aduce pe pământul lui Israel" (Ezec. 37:12). O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a fost sfătuitorul Lui? sau cine I-a dat Lui întâi, și să-i fie răsplătit? Căci din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin (Rom. 11:33-36).

                             .................................................................................................    

joi, 16 mai 2024

 


                                               Creați bărbați și femei


     Ernst Augustus Bremicker


     1     "Dumnezeu l-a creat pe om... i-a creat bărbat și femeie" - Geneza 1:27

     Această afirmație scoasă din descrierea Creației, potrivit căreia Dumnezeu a creat omul și femeia (bărbat și femeie), nu a avut nevoie să fie explicată timp de multe secole.
     Două lucruri erau întotdeauna mai mult sau mai puțin evidente de știut și de înțeles :

     1 - Sunt exact două sexe - nici mai mult nici mai puțin.

     Prin aceasta putem fi siguri ca Dumnezeu a avut ceva în vedere. Înțelepciunea Sa de Creator L-a condus să facă lucrurile în acest mod și nu altfel. El ne-a făcut într-un mod "umitor și admirabil" (Ps. 139:14). Un bărbat este un bărbat și o femeie este o femeie. În căsătorie, Dumnezeu îi unește pe cei doi într-o singură entitate, căci ei sunt complementari (se completează unul pe altul) (Gen. 2:24).

     2 - Nimeni nu are dreptul să hotărască sexul său, nici să-l schimbe.

     O ființă umană este, de la nașterea sa (de fapt, de la concepția sa), fie bărbat fie femeie (Ps. 139:16). Au existat întotdeauna oameni nemulțumiți de sexul lor, și care ar fi preferat să-l aibă pe celălalt, dar nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să schimbe unul cu altul.


     2     Diversitate de sexe și identitate de gen

     În era teoriei genului, acest lucru s-a schimbat. Atunci când oamenii nu-L mai cunosc pe Dumnezeu, nu-L mai recunosc ca Creator și nu-L mai glorifică, nu este de mirare că în raționamentul lor cad în gânduri nebunești, și că inimile lor nebune se umplu de întuneric (vezi Romani 1:21). Dacă omul postmodern crede că poate determina singur cine și ceea ce este, nu este de mirare că el vine cu cele mai năucitoare idei.
     Prin urmare, nu este de mirare că astăzi se vorbește despre "diversitate de sexe" și că se cere recunoașterea socială. Diversitatea sexelor înseamnă că nu trebuie să existe numai două sexe (bărbat și femeie), dar că oamenii se pot identifica și în alte moduri diferite (cuvintele la modă sunt : non binar, genderqueer, genderfluid, bisexual !! etc.). Conform acestei teorii, sexul ar trebui să permită o gama largă de identități, care chiar se pot schimba de-a lungul vieții.
     Conform ideologiei de gen, nu există doar sex biologic (în engleză : "sex"), dar și sex social (în engleză : "gen"). Se vorbește despre rolul genului (la ce să ne așteptăm) și despre identitatea de gen (cum ne simțim). Sexul social este considerat mai important decât sexul biologic. Lucrul acesta semnifică că fiecare trebuie să aibă posibilitatea de a defini pentru sine însuși ce este un bărbat și ce este o femeie. Ideea centrală este că fiecare poate să-și aleagă liber sexul său. Factorul biologic nu mai este determinant. De la sexul biologic declarat inițial, se trece la "identitatea de gen". Un bărbat este acela care se simte bărbat. O femeie este cea care se simte femeie. Astfel, egocentrismul ființei umane din timpul nostru a atins o dimensiune fabuloasă - și ne întrebăm care va fi urmăorul pas.
     Din punct de vedere politic, se vrea autodeterminare, și ca sexul social să prevaleze sexul biologic. O lege germană cu privire la această autodeterminare va fi adoptată pe 12 aprilie 2024. Au fost stabilite următoarele puncte :
     - Orice persoană în vârstă de 14 ani, și peste, are dreptul să solicite înregistrarea sa sexuală la starea civilă, fără o intervenție judiciară.
     - O modificare ulterioară a înregistrării sexuale este posibilă după o perioadă de un an.

     Următoarele puncte au fost incluse în proiectul de lege :
     - Modificarea prenumelui dacă nu mai corespunde cu sexul actual.
     - Interdicția, sub pedeapsa sacțiunilor, de a se adresa unei persoane trans cu numele său original.


     3     Duhul vremii 

     Majoritatea cititorilor noștri pot găsi ciudat sau străin acest mod de gândire. Putem, de asemenea, intuitiv - și pe bună dreptate - să-l respingem, căci el contrazice în mod clar ordinea creției lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că în el este impregnat duhul vremurilor. Avertismentul lui Pavel rămâne încă valabil să nu ne conformăm acestei lumi și, prin urmare, nici duhului vremurilor. Dimpotrivă, trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre, ca să deosebim "care este voia lui Dumnezeu, bună și plăcută și desăvârșită" (Romani 12:2). 
     Aceasta înseamnă în primul rând că trebuie să ne așteptăm să fim confruntați cu aceste idei chiar și  printre cei credincioși. În al doilea rând - și aceasta poate fi și mai grav -  trebuie să privim în față că copiii noștri, din primii lor ani de școală (și uneori chiar înainte), sunt infiltrați și influențați copios cu aceste idei.
     Dezbaterea persistentă asupra identității de gen conduce din ce în ce mai mult pe oameni să creadă că sexul lor social nu corespunde sexului lor biologic. Studiile empirice artă clar acest lucru. Aceasta nu rămâne adesea numai la nivelul sentimentelor : Numărul intervențiilor medicale concrete, operații, tratamente hormonale sau blocarea pubertății, nu încetează să crească. Consecințele sunt cu ușurință previzibile. Tinerii sunt în mod deosebit afectați, căci deseori nu pot anticipa consecințele deciziilor lor, și de multe ori urmează pur și simplu o anumită tendință.
     Este evident că tendința transgender este alimentată excesiv de mass-media. Fie că este vorba de internet sau de ziare, se citește permanent istoriile persoanelor prezentate ca modele și "faruri". Se are impresia că prin alegerea liberă a sexului său, se poate găsi adevărata fericire și se atinge "raiul pe pământ". Chiar și basmele (sau poveștile) clasice sunt declarate ostile copiilor și respinse. În schimb, trebuie să înceapă să creadă basmul modern al pretinsei fericiri a alegerii sexului. În ce ne privește, nu trebuie să credem orice duh, ci de a discerne ceea ce este în conformitate cu gândirea lui Dumnezeu (1 Ioan 4:1).


     4     Datoria noastră

     Prin urmare, este necesar să avem o idee aproximativă despre ceea ce este duhul vremurilor, și de a înțelege cum "funcționează" lumea care ne înconjoară. Nu ne putem permite să fim luați prin surprindere, ci trebuie să fim în măsură de a ne ajuta copiii și tinerii noștri să înțeleagă și să adopte felul lui Dumnezeu de a vedea lucrurile. A băga capul în nisip și a ignora pur și simplu dezvoltarea ideilor nu ne va ajuta la nimic. Avem datoria absolută de a transmite generației următoare imaginea biblică a omului (inclusiv ceea ce spune Dumnezeu despre sexualitate), și de a-i face să înțeleagă cu dragoste că nu duhul vremurilor stabilește ceea ce este adevărat, ci Duhul lui Dumnezeu. Lucrul acesta este valabil în primul rând pentru aceia dintre noi care suntem părinți sau bunici, dar și pentru fiecare ca frați și surori în credință. Chiar în predicarea publică, aceste subiecte nu sunt de evitat.


     5     Perspectiva biblică

     Vorbind din punct de vedere biblic, nu putem înțelege discuțiile socio-politice actuale, și în care ne simțim complet străini. Cu toate acestea, nu ar trebui să fim surprinși. Descrierea omului natural fără Dumnezeu în Romani 1 este mai mult decât clară. Poetul german Emanuel Geibel a spus acum peste o sută de ani : "Credința căreia i se refuză ușa, va reveni pe fereastră sub formă de superstiție. Când dumnezeii sunt alungați, vin fantomele". Este exact ceea ce trăim noi astăzi. Romani 1 arată cum părăsirea principiilor divine duce din decădere în decădere, la o îndepărtare de Dumnezeu din ce în ce mai mare.
     Maniera biblică de a vedea lucrurile este clară și ușor de înțeles. Dumnezeu a creat două sexe, și nu trei sau mai multe (*). Biblia vorbește în multe locuri despre bărbați și femei, dar niciodată de-o altă opinie. Și ea nu dă nici cel mai mic indiciu că cineva și-ar fi schimbat sau că ar putea să-și schimbe sexul.

     (*) Nu vorbim aici despre cazuri foarte rare de intersexualitate, care există în realitate și pot avea cauze diferite. Dar chiar și aici, din punct de vedere biologic, există doar o diferență între două sexe - nimic mai mult.

     Prin urmare, trebuie să ne acceptăm așa cum ne-a creat Dumnezeu. El a făcut lucrurile bine. Un bărbat ar trebui să accepte că el este bărbat. O femeie trebuie să accepte că ea este o femeie. Ar trebui să ne încurajăm unii pe alții să acceptăm așa cum ne-a creat Dumnezeu. Orice altceva este o atingere la drepturile Creatorului. Dacă inversarea repartizării rolurilor între bărbat și femeie în sarcini și responsabilități este deja dezastruoasă, cu atât mai mult este transformarea sexuală. Versetul citat adesea în alte contexte din Deutoronom 22:5 se aplică și aici într-un anumit fel : "Femeia să nu se îmbrace cu haină bărbătească, nici bărbatul să nu se îmbrace cu haină femeiască; pentru că oricine face acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău".


     6     O iluzie

     Pe lângă acestea, este o iluzie de a crede că se poate schimba cu adevărat sexul. Biologic, este imposibil. "Softul" pe care ni l-a dat Creatorul nu poate fi șters, în special cromozomii și ADN. Fiecare celulă din corpul nostru ne definește atât ca bărbat cât și ca femeie.
     În plus, ideea că ar fi un "sex social" este străină învățăturii biblice. Un bărbat rămâne un bărbat. O femeie rămâne o femeie. Într-un context, cu siguranță diferit, Pavel a scris : "Fiecare să rămână în chemarea aceea în care a fost chemat" (1 Cor. 7:20). Lucrul acesta trebuie să fie destul de clar pentru fiecare creștin în ceea ce privește sexele, și aceasta este imaginea pe care trebuie să o transmitem copiilor și tinerilor noștri. Dumnezeu nu vrea să ne tulbure, să-Și bată joc de noi, El ne vrea binele. El are în vedere binele nostru. Distrugerea nu vine de la Dumnezeu, ci de la rătăcirea propriilor noastre gânduri.


     7     Reacția noastră

     O altă chestiune, nu mai puțin importantă, este de a ști ce comportament adoptăm, ca creștini, față de persoanele trans. Suntem nedumeriți, și aceasta este de la sine înțeles, dacă colegul nostru de muncă, vecinul nostru, sau profesorul nostru, revenind din concediu ne spune dintr-o dată că el nu mai vrea să fie cine era mai înainte, că și-a schimbat prenumele, și că intenționează să trăiască de acum înainte cu (sau : în) altă identitate.
     Pavel a scris : "Umblați cu înțelepciune față de cei de afară, răscumpărând timpul. Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia" (Col. 4:5-6). Într-adevăr, trebuie multă înțelepciune pentru a ne comporta corect față de cei necredincioși, și chiar mai multă față de persoanele trans, și de a găsi cuvinte potrivite.
     Ceea ce rămâne în mod absolut, este că "bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru" s-a arătat (Tit 3:4), pentru a oferi mântuire tuturor oamenilor. Nu este exclus nimeni. De aceea nu trebuie să denigrăm pe nimeni, nici să fim certăreți. Dimpotrivă, trebuie să fim "moderați" și "plini de blândețe" - și aceasta față de toți oamenii (Tit 3:2). Nu trebuie să numim răul bine, nici să punem întunericul în locul luminii (vezi Isaia 5:20). Rămâne valabil faptul că nu trebuie să disprețuim pe nimeni ca persoană. Cuvântul lui Dumnezeu ne interzice să rănim oamenii. Să nu discriminăm pe nimeni, - și aceasta nu doar pentru motivul de rasă, origine etnică, credințe sau handicap fizic, dar nici din cauza sexului sau a identității sexuale asumate. Bunătatea și dragostea lui Dumnezeu pentru oameni se aplică față de toți oamenii, fără deosebire. El vrea să-i mântuiască pe toți - fără deosebire. Aceasta este baza comportamentului nostru față de oameni - indiferent de peroană.


     8     Concluzie

     Pavel le-a scris filipenilor că noi, copiii lui Dumnezeu, trăim într-o "generație strâmbă și pervertită". Acesta este un fapt. Dar ce trebuie să facem noi ? Să ne revoltăm ? Să ne resemnăm ? Să părăsim lumea ? Să îmbunătățim lumea ? Să devenim activi în politică ? Acestea nu sunt opțiuni.
     Misiunea este : "...străluciți ca niște luminători în lume, ținând sus Cuvântul vieții" (Filip. 2:15,16). Trebuie să avem, pentru noi înșine, o convingere clară și bazată pe Biblie, și de a o putea apăra și explica. Ceea ce Dumnezeu a stabilit în ordinea din creație (două sexe) rămâne valabil astăzi. Dar nu este sarcina noastră să-i convingem pe cei necredincioși de convingerea noastră, și de a ne duela cu ei. Sarcina noastră este de a-L mărturisi pe Hristos, adică de a-L reprezenta, pe El care este "Cuvântul vieții". Trebuie să o facem în adevăr și, în același timp, în dragoste.  

sâmbătă, 27 aprilie 2024

 


           Credința echipată pentru ziua cea rea - Efes. 6:10-24

                                                                         - II -


     J. N. Darby


     5     Efes. 6:11 și 6:13  -  Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu

     5.4     A rezista la uneltirile diavolului

     Trebuie să ne împotrivim uneltirilor diavolului : nu se spune despre puterea sa. De îndată ce le văd, le pot evita. Dar până la urmă, nu cunoașterea lui Satan permite cuiva să fie inteligent și nici capabil de a descoperi "uneltirile" sau "artificiile" sale, ci faptul de a rămâne în prezența lui Dumnezeu. Așa a fost întotdeauna cu Hristos. Chiar și afecțiunea lui Petru a încercat să-L deturneze de la cruce, Matei 16:22. Isus S-a împotrivit lui Satan și a dezvăluit uneltirile sale ; nu numai că El a primit întotdeauna lucruri de sus, dar El le primea într-un duh de dependență față de Dumnezeu. De îndată ce știm că un lucru este de la Satan, ispita este terminată dacă umblăm cu Dumnezeu. Atunci când diavolul a venit la Domnul nostru (Mat. 4), Hristos nu-i spune imediat : Tu ești Satan ; lucrul acesta nu ar fi fost decât o demonstrație a puterii Sale. El a acționat ca Om ascultător și astfel l-a dejucat pe ipititor. Când diavolul a cerut adorare, atunci El spune : "Pleacă, Satan". Pentru a discerne "uneltirile" sau artificiile sale, trebuie să vedem dacă lucrul propus ne îndepărtează de ascultarea față de Hristos ; dacă acesta este cazul, indiferent cine l-a propus, trebuie să-l resping. Diavolul are acest caracter subtil (niciodată o opoziție deschisă), precum șarpele (vezi 2 Cor. 11:3) ; dar poziția ascultării de Dumnezeu îl va deranja întotdeauna.


     5.5     Când este "ziua cea rea" ?

     Expresia "ziua cea rea" este remarcabilă (6:13). Ea semnifică, de-o manieră generală, tot timpul prezent, căci acesta este timpul ispitirii lui Satan ; dar există anumite circumstanțe care fac ca puterea lui Satan să se manifeste mai mult într-un anumit moment decât în altul. Există un moment când sufletul este pus la încercare. Este diferit să avansezi cu energie împotriva lui Satan, de a manifesta triumfurile biruinței, să te bucuri de triumfuri ; putem merge cu o energie care depășește orice opoziție, sau în slăbiciunea conștientă de a fi abia capabili să stăm în picioare. Un suflet are adesea o "zi rea" după ce a triumfat prin Hristos. Poate exista înălțare în amintirea triumfului, și atunci apare o nouă sursă de încercare și dependență. Se poate ca eu să renunț la lume și să fiu atât de fericit de stima și de dragostea creștinilor, încât aceasta poate să facă să se manifeste carnea, la un nivel cât de mic. Un sfânt se găsește adesea în această stare, după ce și-a continuat calea un anumit timp, în puterea vechilor sale biruințe. Începe o nouă luptă și, dacă nu este pregătit, el este învins pentru un timp. Locul tăriei este de a fi întotdeauna forțat să se bazeze pe Dumnezeu. După cum am observat deja cu privire la David, ce contrast între cântecele sale de eliberare și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, și cuvintele de jale "Casa mea nu este așa înaintea lui Dumnezeu", 2 Sam. 22 și 23.
     Sfântul care se teme întotdeauna de Dumnezeu este întotdeauna tare, căci Dumnezeu este întotdeauna cu el ; secretul tăriei sale este că Il are pe Dumnezeu de partea sa. Noi avem tendința să privim la mijloace, chiar bune, și Îl uităm pe Dumnezeu. Cea mai importantă biruință a fost adesea câștigată atunci când ne era cel mai frică de a fi învinși - cântările cele mai strălucitoare sunt atunci când o zi rea ne-a forțat să ne sprijinim pe Dumnezeu. Sufletul se teme și, în dependență, dificultățile cad înaintea noastră. Poate nu putem explica de ce succesul era acolo, dar secretul este că mâinile au fost ridicate. Domnul împlinește întotdeauna planurile Sale.


     6     Efeseni 6:14 - mijlocul încins cu adevărul și îmbrăcați cu platoșa dreptății

     "Stați deci în picioare, după ce v-ați încins mijlocul cu adevărul". Adevărul nu este niciodată cu adevărat al nostru decât în măsura în care afecțiunile sunt păzite în ordine prin el. Eu pot predica un adevăr frumos, și mulți se pot bucura de adevăr, dar sufletul care nu este în comuniune cu Dumnezeu în adevărul enunțat, nu are mijlocul său încins cu adevărul.
     "Și v-ați îmbrăcat cu platoșa dreptății". O persoană care nu are o conștiință curată, Satan o va lovi în umblarea ei ; dar dacă conștiința este bună, ea are "platoșa", și, prin urmare, nu se mai gândește permanent la atacuri în acest loc. Dacă Satan mă acuză, eu spun : "Hristos este dreptatea mea". Dar aici, Satan este cel care mă tulbură la nivel de conștiință. Dacă nu sunt sincer în mărturisirile mele înaintea lui Dumnezeu, nu am "platoșa". Dacă o am, nu mai este nevoie să privesc permanent la pieptul meu, pot merge înainte cu siguranța că nu ascund nimic de Dumnezeu, ci merg cu o conștiință bună înaintea Lui. Domnul ne poate proteja în luptă, dar noi nu putem continua conflictul dacă nu purtăm această parte din "toată armura". Există, fără îndoială, o resursă în harul lui Dumnezeu, în toate eșecurile noastre, dar locul potrivit este de a avea o conștiință bună. Acesta este locul libertății și al puterii.


     7     Efeseni 6:15 - picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei păcii

 "Având picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei păcii". Evanghelia păcii este partea noastră în Hristos, dar trebuie să am duhul păcii în inima mea. Pacea a fost făcută pentru noi pentru ca noi să putem locui în pace. Este pacea care "depășește orice înțelegere" (Filip. 4:7) - "pacea lui Dumnezeu" care trebuie să păzească inimile și gândurile noastre. Nu există alt loc atât de plin de pace ca cerul - nicio dezordine acolo : miliarde de adoratori toți în acord, în timp ce există milioane de armonii în jurul centrului gloriei lui Dumnezeu. Sufletul în comuniune cu Dumnezeu va trăi într-un duh de pace. Nu are altceva mai important, pentru a face față agitației lumii, decât să adopte acest duh de pace. Atunci când duhul de pace nu domnește în inimă, cum ar putea cel sfânt să meargă ca și cum ar avea întotdeauna pace ? Un astfel de om poate să facă dovada unei fidelități impecabile, dar el nu poate umbla cum a umblat Isus. Nimic nu poate păstra sufletul într-o astfel de pace decât o încredere tare în Dumnezeu. Fără aceasta, un om va fi încontinuu agitat , grăbit și plin de teamă. Dacă pacea lui Dumnezeu vă păzește inimile, veți triumfa ; nu știm nimic altceva care să nu fie în armonie perfectă cu ea. O fermitate fără compromisuri ne caracterizează, dar și calmul ; și nimic nu păstrează sufletul atât de calm ca sentimentul harului. Este un semn de putere și, în plus, este legat de smerenie. Tot harul a venit la noi. Sentimentul de a nu fi nimic, cu un duh de pace, dă putere de a învinge toate lucrurile. 


     8     Efeseni 6:16 - scutul credinței

     "Peste toate luând scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău". Fiecare "săgeată arzătoare" este stinsă prin încrederea în Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să se teamă să ridice capul în ziua luptei, căci Dumnezeu este cu el și pentru el. Această încredere nu este zdruncinată de gândurile abominabile pe care Satan face să se nască în mintea lui. Totul este stins prin această încredere.


     9     Efeseni 6:17 - coiful mântuirii

     "Luați și coiful mântuirii". Eu ridic capul pentru că sunt în siguranță. Mântuirea îmi aparține. 
     Tăria începe în interior. Mai întâi avem mijlocul încins cu adevărul, pieptul acoperit de dreptate, picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei, etc., și apoi putem lua (singura noastră armă ofensivă) "sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu". Nu este nimic mai periculos decât folosirea Cuvântului când el nu mi-a atins conștiința.  Mă pun în mâinile lui Satan dacă trec dincolo de ceea ce primesc de la Dumnezeu, de ceea ce sufletul meu are în stăpânire, și dacă îl folosesc în slujirea publică sau privată. Nu este nimic mai periculos decât a mânui Cuvântul fără a fi călăuzit de Duhul. De asemenea, este cu totul dăunător de a vorbii cu sfinții despre lucrurile lui Dumnezeu dincolo de ceea ce am în comuniune cu El. Ar fi multe lucruri care nu s-ar spune și care sunt spuse dacă am fi atenți la acest lucru și dacă Cuvântul nu ar fi folosit într-un mod nepotrivit. Nimic nu separă mai mult de Dumnezeu decât adevărul spus în afara comuniunii cu Dumnezeu.


     10     Efeseni 6:18 - tot felul de rugăciuni

     10.1     În orice timp

     "Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții". Expresia "în orice timp" nu este folosită cu referire la alte lucruri ; rugăciunea este expresia și exercițiul dependenței. Dacă cineva îmi pune o întrebare și dacă îi răspund fără să vorbesc cu Dumnezeu, există o șansă mare ca răspunsul să-l îndepărteze de Dumnezeu decât să-l apropie. Este ca în cazul lui Ezechia (Isaia 39) când au sosit solii și când el i-a îndreptat mai degrabă spre comorile sale decât spre Domnul care l-a vindecat. Atunci când apare o întrebare sau o dificultate, ne îndreptăm noi spre Dumnezeu ? Poate că ne-am îndreptat spre Domnul mai inainte, și că lucrul a fost rezolvat ; ar trebui să avem această putere a rugăciunii care face să nu fie dificultăți, indiferent de împrejurare - iată cererea continuă ; ar trebui să fim echipați cu orice cuvânt bun și cu orice lucrare bună. Așa a fost pentru Isus. El Se rugase deja mai înainte, astfel că atunci când a venit paharul, era în totul gata să-l bea.


     10.2     Prin Duhul

     O dorință sau o nevoie exprimată lui Dumnezeu, în încrederea unui copil față de tatăl său, este ascultată ; dar aceasta nu este neapărat o rugăciune "prin Duhul". Atunci când trăim cu adevărat în puterea comuniunii, avem această energie a cererii care contează pe răspunsuri (1 Ioan 3:21-22 ; 5:14-15), iar apostolul vorbește aici despre cineva care este în comuniune. Așa ar trebui să fie și pentru noi ; ar trebui să umblăm în libertatea lui Hristos, pentru a nu fim prinși în cursă sau alungați în afara comuniunii de îngrijorările, poftele și neliniștile acestei vieți, chiar dacă este vorba de o "zi rea".
     Să presupunem că începeți ziua cu un duh blând de rugăciune și de încredere în Dumnezeu ; pe parcursul zilei, în această lume rea, veți întâlni o mie de situații de agitație ; dar dacă sunteți exersați spiritual, trăind pentru a vedea lucrurile în care Dumnezeu este manifestat, totul va deveni un subiect de rugăciune și de mijlocire după gândul lui Dumnezeu. Astfel, smerenia și dependența ar trebui să marcheze toate acțiunile unui sfânt.
     În loc să fim plini de regrete față de ceea întâlnim, dacă umblăm cu Hristos, vom vedea interesele Sale într-un frate sau în biserică. Ce lucru binecuvântat să aducem totul înaintea lui Dumnezeu ! să luăm totul ca de la El, în loc să murmurăm continuu din cauza neajunsurilor ! Aceasta este poziția noastră : să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu și să nu ne lăsăm surprinși de Satan. Dacă noi înșine nu suntem drepți, nu putem mijloci pentru alții. Cuvintele din v. 8 se referă la un om care umblă cu "toată armura".


     10.3     Efeseni 6:18-20 - Pentru toți sfinții și pentru mine

     Apostolul putea să se roage pentru fiecare, dar el avea cu atât mai mult nevoie de rugăciunile sfinților pentru că avea mai multe griji decât ceilalți, 6:19, 20. Avea permanent nevoie de rugăciunile lor, după cum vedem, 6:19. Umblănd el însuși în deplină afecțiune, conta pe oameni să aibă grijă de el ; umblând ca Pavel, lucrul acesta este de la sine înțeles. Aici, de asemenea, (6:21, 22), și sfinților din Colose, el le spune că l-a trimis pe Tihic pentru a le face cunoscut situația sa - "ca să știți cele despre mine". El se folosește de dragostea lor. Și noi, de asemenea, dacă umblăm în dragostea Duhului, putem conta întotdeauna pe interesul altora pentru "nevoile" noastre. În lume, ar fi mândrie să presupunem că altora le pasă de preocupările noastre ; dar cel sfânt cunoaște dragostea Duhului în sfinți și contează pe ea.
     Să revenim la primul mare principiu : "Întăriți-vă în Domnul", etc. În ciuda lui Satan și a tot ceea ce face pentru a ne împiedica, avem privilegiu de a depinde în mod individual de Dumnezeu. Totul pare sumbru, dar Domnul ne spune să "ne întărim". Această tărie este însoțită întotdeauna de o smerenie a inimii. Orice s-ar întâmpla, atunci când ne sprijinim pe Domnul, suntem tari. Dar dependența noastră trebuie să fie pur și simplu numai față de Dumnezeu.

      

luni, 15 aprilie 2024

 


            Credința echipată pentru ziua cea rea - Efes. 6:10-24

                                                                        - I -


     J. N. Darby


     1     Originea luptei creștine

     Binecuvântările Bisericii ne plasează într-un fel de conflict pe care nu l-am avea fără aceste binecuvântări. Prin urmare, suntem expuși la mai mult eșec și rău. Un iudeu ar fi putut face multe lucruri care ar fi mostruoase la un creștin, și fără să aibă vreo mustrare a conștiinței. Perdeaua fiind sfâșiată, lumina strălucește, iar consecința este că lumina venită din Locul prea-sfânt nu poate tolera răul. Binecuvântat fie Dumnezeu ! avem puterea de a face față dificultăților poziției noastre ;  iar această epistolă pune în evidență resursele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru sfinți.
     Biserica este așezată "în locurile cerești în Hristos" (Efes. 2:6),  binecuvântată cu orice binecuvântare spirituală  în locurile cerești în Hristos (1:3). De aceea este spus că avem de luptat împotriva puterilor spirituale ale răutății în locurile cerești (6:12). Ne aflăm într-un conflict chiar în locul puterii ; căci cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai mult avem nevoie de putere pentru a umbla aici (locurile cerești). 
     Israel, când a intrat în țară, a avut de-a face cu păcatul deznădejdii. Ce masacru teribil la Ai, datorită păcatului lui Acan (Iosua 7), iar consecințele ignorării de a cere sfat de la Domnul cu privire la bărbații din Gabaon a continuat timp de generații, înclusiv în timpul lui Saul (2 Sam. 21). În țară, unde Dumnezeu era prezent, consecințele păcatului erau proporționale.
     Un efect al privilegiilor noastre este de a ne aduce în acest conflict. În plus, dacă voi și eu avem mai multă cunoștință de cât alți creștini, va fi mai multă dezonoare și eșec la noi decât la ceilalți dacă nu umblăm potrivit luminii.


     2     Efeseni 6:10 - Tăria și sursa ei în Hristos

     "Întăriți-vă în Domnul" (Efes. 6:10). Iată locul tăriei - o tărie care nu se găsește decât în El. Oricare ar fi instrumentul pe care Lui Îi place să-l foloseacă, nu este alt obiect de credință decât Domnul Însuși. Deși nu este nimic mai binecuvântat ca slujirea Cuvântului ; dacă eu am contribuit la convertirea unui suflet, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, acest suflet se va atașa de mine, și pe bună dreptate ; lucrul acesta este de la Dumnezeu și Dumnezeu îl recunoaște (căci dacă El zdrobește ceea ce este carne, El creează ceea ce este din Duh : Dumnezeu o face - se poate abuza, dar Dumnezeu face legătura între cel care este binecuvântat și instrumentul binecuvântării) ; cu toate acestea, nu ne putem exercita credința punând-o în om, nu ne putem pune în dependență de om. Este adevărat că există această legătură, dar aceasta este pentru că sufletul este adus la Hristos. Doar aceasta este convertirea. Și aici se află tăria. Nu există tărie decât în Hristos. Eu nu aș avea deloc, nicio clipă, decât atunci când sufletul meu este în comuniune tainică cu El, și (prin El) cu Dumnezeu Tatăl. Or, puterea directă a lui Satan vizează acest aspect : să împiedice sufletele noastre să trăiască în Hristos.


     3     Îngrijorările și greutățile îndepărtează de Hristos, iar Satan se folosește de aceasta 

     Ceea ce noi numim datorii, dar pe care Dumnezeu le numește "îngrijorări", ne separă adesea de Hristos. Ele obosesc și apasă sufletul ; iar dacă sfinții nu aruncă totul asupra lui Hristos, ei se enervează cu lucruri care distrag mintea. Omul zice : "Eu nu mă bucur de Hristos" ; el nu știe cum, dar crede că aceasta este din cauza presiunii unor îngrijorări inevitabile, în timp ce în realitate, acesta este efectul și rezultatul căutării resursei sale în altă parte decât în Hristos. Sufletul se necăjește că nu L-a găsit pe Hristos în suferința sa, și lucrul acesta îl împinge spre ceva care nu este Hristos, ceva care (din punct de vedere omenesc) este destul de promițător. Și astfel el gustă din lucrurile inutile. La ceea ce ne conduce Duhul este să fim "întăriți în Domnul și în puterea tăriei Sale". El nu vorbește nimic despre îngrijorări : Satan se află în spate la toate acestea ; nu vorbește nimic despre greutăți : Satan se află în spatele greutăților, scoțându-le în evidență ca să zdruncine puterea Cuvântului în noi ; și putem fi siguri că, dacă nu suntem în comuniune, Satan va avea câștig asupra noastră, pentru că aceste îngrijorări, etc., nu au legătură cu Hristos. Tot ce trebuie să fac este pentru Hristos. El ne va face să simțim dependența noastră, dar ea nu este niciodată falsificată.
     Atunci când suntem abătuți de furtunile vieții, este întotdeauna adevărat că nu suntem în tăria lui Hristos, căci El este mai tare decât magazinul, familia sau orice altă îngrijorare. S-ar putea să fiu ocupat cu ceva ce nu ar trebui să fac ; dacă nu pot să o fac "pentru Domnul", atunci nu trebuie să o fac.  Este sigur că tăria lui Hristos ne poartă prin toate, oricare ar fi dificultățile : le vom simți, poate chiar vom geme apăsați de ele ; dar când pot să spun, ca David, "Dumnezeu este cel care mă încinge cu putere" (Ps. 18:39), vrăjmașul poate să vină împotriva mea - arcul de aramă va fi zdrobit. Domnul l-a făcut să triumfe peste tot.


     4     Puterea lui Hristos lucrează când există o slăbiciune simțită 

     În dificultăți învățăm această tărie. Și aceasta, deoarece în lucrurile mărunte, credinciosul are tendința să uite că toată dependența noastră este de a fi "întăriți în Domnul", adică de nu pierde conștiența slăbiciunii noastre. Pavel spune : "Eu am fost la voi în slăbiciune" (1 Cor. 2:3) : "din afară lupte, dinăuntru temeri" (2 Cor. 7:5). Lucrul acesta nu vrea să spună că cel sfânt poate spune : "Sunt tare" atunci când este confruntat cu dificultăți : acestea ne fac să ne sprijinim pe Hristos când suntem în dificultăți, și tăria este acolo - "pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune" (2 Cor. 12:9) (când există conștiența slăbiciunii). Întregul adevăr al acestui lucru se găsește în duhul dependenței, indiferent că vedem sau nu lumina. Pavel a spus : "Mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele" (2 Cor. 12:9) - de ce ? Pentru că ele l-au făcut să se sprijine pe Hristos. Credința în exercițiu este întărită, iar Hristos dă lumină celui care se trezește : "Lumina răsare în întuneric pentru cei drepți" (Ps. 112:4). Motivul pentru care un sfânt care a avut multă bucurie cade adesea este că acest lucru l-a îndepărtat de conștientizare prezentă a dependenței sale ; însăși bunătate Domnului l-a făcut să se bucure, dar există întotdeauna o tendință a cărnii spre cădere.


     5     Efeseni 6:11 și 6:13 - Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu

     5.1     Moise se roagă în timpul luptei împotriva lui Amalec

     După ce arată unde se găsește tăria creștinului, apostolul spune : "Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu" (6:11). Ceea ce este important este că aici este vorba despre armura lui Dumnezeu. Făra ea, nu este posibil să ne împotrivim lui Satan. Ceea ce nu este de la Dumnezeu eșuează. S-ar putea să fi fost priceput în a argumenta și confrunta un opozant cu adevărul, cu toate acestea, nu i-am făcut niciun bine și mi-am făcut mult rău mie însumi, deoarece am acționat în carne : Satan a lucrat în mine, nu Dumnezeu. Când există armura lui Dumnezeu, aceasta este prin credință și în comuniune tainică cu Dumnezeu. Cînd pierdem aceasta, pierdem toată tăria ; tot ceea ce știm va fi inutil - chiar Cuvântul lui Dumnezeu, căci el este "sabia Duhului", iar atunci este blocată. Tăria este întotdeauna efectul de a avea de-a face cu Dumnezeu într-un duh de dependență. În manifestarea acestei dependențe, pot avea un simț atât de binecuvântat al puterii Sale, încât pot triumfa asupra tuturor lucrurilor ; dar, fie în încercare fie în triumf, voi fi tare având sentimentul dependenței. Dacă mâinile lui Moise nu ar fi fost ridicate, Amalec ar fi biruit, Exod 17. Un spectator ar fi putut să fie surprins văzându-l pe Amalec biruind în anumite momente, și ar fi început să calculeze situația (avantajele sau dezavantajele modului în care erau plasați luptătorii) în care se afla Israel ; dar secretul când biruia Amalec era în faptul că mâinile lui Moise erau lăsate jos. Nu era pentru că Iosua nu era în locul binecuvântat pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu, ci pentru că actul de dependență față de Dumnezeu era suspendat. Dacă gândurile mele sunt preocupate cu un frate și mergând pe stradă, mergând spre el, mă îndepărtez de Dumnezeu, nu-i voi face  niciun bine, chiar dacă îi voi spune multe lucruri.


     5.2     Exemplul lui Ionatan și Saul. Simplitatea dependenței de Dumnezeu.

     Vedeți contrastul dintre Ionatan și Saul (1 Samuel 14) - dintre încrederea în Dumnezeu care depășește dificultățile, și eșecul pentru sine, cu toate resursele regalității. Ionatan s-a suit pe mâinile și pe picioarele sale, încrezându-se în Dumnezeu, și vrăjmașul a căzut înaintea lui. Saul, văzând lucrarea Domnului, necunoscând gândul Domnului, cheamă preotul. Poate că el a avut o intenție bună, dar, cu siguranță, nu simplitatea dependenței de Dumnezeu (atunci când a întrebat ce trebuie să facă) ; și a stricat totul cu acel jurământ nesăbuit. Despre Ionatan s-a spus : "Astăzi el a lucrat cu Dumnezeu" (1 Sam. 14:45). Dumnezeu era cu el, și el avea putere și libertate. Atunci când mergem în dependență de Dumnezeu, există întotdeauna libertate înaintea lui Dumnezeu. Ionatan știa ce avea de făcut, și a luat miere, pentru că el mergea în toată libertatea, căci Dumnezeu era cu el, în timp ce Saul, prin legalism, s-a pus pe sine și pe popor în robie. Dacă nu depindem de Dumnezeu, chiar lucrurile care ar trebui să fie armura noastră vor fi arme împotriva noastră, lovind pe prieteni în loc pe vrăjmași, sau rănindu-ne pe noi înșine.


     5.3     Armura este indispensabilă

     Observați că este scris : "Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului" - "Luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea" (6:13). Dacă aș vedea pe cineva mergând la luptă fără scut, fară coif, etc., aș spune că este nebun. În teorie, se poate să nu întâlnim acest fapt ; dar dacă trăim destul de aproape de Dumnezeu pentru a fi practic în conflict, vom avea nevoie de "toată armura ". Dacă ne rugăm fără să cercetăm Cuvântul, sau dacă citim Cuvântul fără să ne rugăm, riscăm să nu fim călăuziți. Isus a zis : "Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice vreți și vi se va face" (Ioan 15:7). Fără aceasta, risc să cer un lucru nepotrivit care nu mi se va da.
     Slăbiciunea conștientă îl face pe un sfânt să nu îndrăznească să se deplaseze fără Dumnezeu. Nu pot să merg împotriva unui vrăjmaș cu Cuvântul și fără rugăciune. Dacă mă simt ca o oaie în mijlocul lupilor (Matei 11:16), trebuie să fiu conștient de slăbiciunea mea. S-ar putea ca, precum un anticar, să fiu preocupat cu teoria armurii, dar dacă nu o îmbrac, nu sunt într-o dependență reală de Dumnezeu.       

marți, 2 aprilie 2024

 


                                                      Lupta credinței


     Arend Remmers


     1     Natura luptei

     1.1     Aceasta nu este o luptă împotriva cărnii

     Starea de război spiritual este o parte a vieții de credință. Posesiunile și binecuvântările spirituale ale credincioșilor creștini merită să fie întreținute și, prin urmare, trebuie să fie apărate. Cu toate acestea, mulți sfinți duc un război despre care Cuvântul lui Dumnezeu nu spune nimic. Ei luptă împotriva cărnii lor, împotriva păcatului care locuiește în ei. Este de fapt conflictul unui suflet care, în realitate, nu cunoaște eliberarea spirituală și, prin urmare, este o luptă fără speranță. Ea va duce întotdeauna la cuvintele din Romani 7:24 : "Nenorocit om ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?" Ceea ce-i lipsește unui astfel de suflet, este cunoștința și credința în faptul că "omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desființat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului" (Rom. 6:6). Doar credința în lucrarea ispășitoare a lui Hristos pe cruce și în învierea Sa poate să aducă, nu eliberarea de păcat ca atare, ci eliberarea de "legea păcatului", adică de puterea păcatului care se află (încă) în credincios (Rom. 8:2).  Cât de multe suflete sunt epuizate de această luptă greșit direcționată și fără speranță, în loc să se considere ca "morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus" (Rom. 6:11) !


     1.2     Aceasta nu este o luptă împotriva oamenilor

     Mai mult, un credincios creștin nu trebuie niciodată să se lase atras să lupte alături de alți oameni. Scriptura nu susține conflictele acestei lumi, nici certurile între creștini. Războaiele poporului Israel din perioada Vechiului Testament aveau un caracter special, după cum se poate vedea în Deut. 20:4, 10. Dumnezeu a vrut să folosească poporul Său pământesc pentru a executa judecata Sa asupra popoarelor idolatre din Canaan (Gen. 15:16). Dar în timpul prezent al harului lui Dumnezeu (Fapte 20:24), suntem chemați mai degrabă să suferim decât să ne răzbunăm, și cu atât mai puțin de a ataca, indiferent cine ar fi (Matei 5:39 ; 1 Petru 2:23). Domnul nostru Se va ocupa El Însuși de cazul nostru. Ce binecuvântare să știm aceasta !
     Un singur pasaj din Noul Testament vorbește efectiv de "războaie" între creștini. În epistola sa, Iacov scrie : "De unde sunt certurile și de unde luptele între voi? Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre?... vă luptați și vă războiți..." (4:1, 2). Cuvintele grecești folosite în aceste versete sunt luate din luptele care au loc în războaie și în arene (polemos, mache, polemeo, machomai). Or, în acest context, ele desemnează certuri grave între creștini, și sunt în totul de condamnat. Nu, noi suntem chemați la pace ! Un rob al Domnului nu trebuie să se certe (gr. machomai), ci trebuie să fie "blând față de toți" (2 Tim. 2:24). 
     Adevăratul război creștin este de un caracter total diferit. În multe epistole din Noul Testament, găsim referințe sau aluzii la necesitatea de a lupta pentru ceea ce am primit prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a descrie acest război, sunt folosite diferite cuvinte, precum și un anumit număr de verbe asemănătoare, dar ele nu semnifică întotdeauna că trebuie să ne apărăm de un vrăjmaș sau să-l atacăm.


     2     Luptă, cursă, ca un atlet

     2.1     A atinge scopul, a câștiga cursa. Pregătirea.

     Cuvântul grec cel mai des folosit (agon) pare să provină din domeniul sportiv și semnifică la origine un concurs sau o luptă pentru premii. În Evrei 12:1, este tradus prin "cursă" (alergare), iar în alte pasaje prin "luptă" (Filip. 1:30 ; 1 Tim. 6:12 ; Col. 2:1 ; 2 Tim. 4:7 ; 1 Tes. 2:2). În toate aceste situații nu este vorba de a ne împotrivi sau de a lupta cu un dușman. Este vorba mai degrabă, în fiecare pasaj, de un efort serios și necesar pentru a atinge scopul și a căștiga cursa.
     Grecii antici erau pasionați de sport - este bine cunoscut că ei au fost "inventatorii" jocurilor olimpice. Prin urmare, ceea ce încerca Pavel să-i facă să înțeleagă trebuia înțeles imediat. Să notăm că el nu-i încurajează pe creștini să facă sport, ceea ce  este o piedică astăzi pentru unii creștini tineri.
     Lecția pe care putem să o învățăm este simplă : un atlet renunță la sine însuși și exercită un autocontrol asupra oricărui aspect din viața sa pentru a atinge succesul. Folosește toate energiile sale pentru atingerea scopului pe care și l-a fixat și nu se lasă deturnat de la acesta. La fel, creștinul este chemat să ducă lupta credinței cu toate capacitățile sale și cu toată puterea sa.
     Să ținem cont de faptul că aceste ilustrații sportive nu transmit nici cea mai mică idee de competiție sau de a învinge pe frații și surorile noastre în credință, căci aceasta ar contrazice în întregime numeroasele îndemnuri ale Scripturii de a fi smeriți, a-i socoti pe ceilalți mai presus decât pe tine însuți și de a nu fi dornic de glorie deșartă, provocându-ne sau invidiindu-ne unii pe alții (Filip. 2:3 ; Gal. 5:26). Cele două lucruri de învățat din aceste ilustrații sportive sunt mai degrabă concentrarea asupra cursei sau lupta credinței, și faptul de a ne îndepărta și feri de tot ceea ce poate să ne împiedice de a-L urma într-un mod constant pe Domnul nostru Isus.


     2.2     Exemple din Cuvânt

     De ce tărie avea nevoie apostolul Pavel pentru a nu slăbi în suferințele sale pentru Hristos ! De câtă enerigie spirituală și trupească avea el nevoie pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu la necredincioși ca și la credincioși ! Precum sportivii, ar trebui să ne abținem chiar și de la lucrurile care nu sunt rele în sine, dar care pot fi un pericol pentru viața noastră spirituală și dezvoltarea ei.
     Epafra, colaboratorul lui Pavel, "se lupta întotdeauna" în rugăciunile sale pentru coloseni (Col. 4:12 ; gr. "agonizomai"). Această luptă spirituală pentru mântuirea și prosperitatea sufletelor este ceea ce ni se prezintă cel mai des atunci când Noul Testament vorbește despre "luptă". Fie ca și noi să știm ce înseamnă a lua parte la această luptă, care cere toată puterea noastră. Fie ca noi să fim păziți de a eșua în această privință prin neglijență sau automulțumire !
     În 1 Corinteni 9:24-27, Pavel ne dă o imagine vie și concretă despre această luptă spirituală pentru premiu : "Nu știți că cei care aleargă pe stadion, toți aleargă, dar unul singur primește premiul? Așa să alergați, ca să câștigați premiul! Iar orice luptător pentru premiu se înfrânează în toate; ei deci, în adevăr, ca să primească o cunună care se veștejește, dar noi, una care nu se veștejește. Eu deci alerg în felul acesta, nu ca în nesiguranță; lupt în felul acesta, nu ca lovind în aer. Ci îmi disciplinez trupul și-l țin în supunere, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu dezaprobat (sau respins)".


     2.3     Condiții pentru ca premiul să fie acordat

     Conform regulilor, premiul vizat nu este acordat decât celui care câștigă. În alergarea spirituală, este cu totul altfel, căci toți cei care aleargă bine primesc premiu. De aceea, Pavel îi încurajează pe corintenii credincioși să-și folosească întreaga lor energie pentru a-l căștiga. El ia apoi exemplul unui atlet care, chiar în timpul antrenamentului său, înainte de alergarea propriu-zisă, trebuie să renunțe la multe plăceri pe care alții și le pot permite. Chemarea care ne este făcută este următoarea : dacă astfel fac oamenii în activitățile lor pământești și chiar lumești, cu cât mai mult credincioșii ar trebui să fie caracterizați de această atitudine când este vorba să primească o cunună nepieritoare ! Pavel este un exemplu strălucitor în această privință. El a trăit și a lucrat pentru Domnul său cu o dăruire constantă pentru a menține și crește puterea sa spirituală.
     Evrei 12:1-2 ne îndeamnă : "dând la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară așa de ușor, să alergăm cu răbdare în alergarea (gr. agon) care ne stă înainte, privind țintă la Isus". Multe lucruri din viață par inofensive, dar absorb timpul și energia noastră ; altele sunt cu adevărat rele și ne încurcă dacă le facem. Și unele și altele ne vor împiedica să alergăm în alergarea pentru Hristos, Domnul nostru !


     3     A lupta pentru credință

     3.1     Luptă, pentru a păstra credința curată

     Ideea de sport ca și competiție este folosită uneori pentru a ilustra lupta noastră pentru a păstra credința curată. În epistola sa, Iuda a trebuit să-i îndemne pe credincioși să "luptați (gr. ep-agozinomai) pentru credința dată sfinților odată pentru totdeauna" (Iuda 3). Aici, ideea este foarte aproape de cea a unei lupte într-o bătălie (război), căci dușmanii atacă adevărurile prețioase ale "mântuirii (noastre) comune". Același lucru este valabil pentru un alt cuvânt tradus de obicei prin "luptă" și "a lupta", cuvântul grec athlesis sau athleo (din care derivă cuvântul fr. "atlet"), care a fost împrumutat la origine din lumea sportului (Filip. 1:27 ; 4:3 ; 2 Tim. 2:5 ; Ev. 10:32).


     3.2     A lupta în războiul împotriva lui Satan

     Cu toate acestea, luptătorii la jocuri și la curse (de alergare) nu sunt singurele imagini folosite în Noul Testament. Există, de asemenea, lupta în război (gr. strateia = strategie) menționată în 2 Corinteni 10:4-5 (tradus prin "război" de JND) ; și 1 Timotei 1:18 (tradus prin "luptă" de JND). Este vorba despre lupta spirituală împotriva lui Satan, vrăjmașul lui Dumnezeu și al sufletelor noastre. El se împotrivește întotdeauna autorității Domnului nostru și Cuvântului Său. Satan a încercat să inducă în eroare primul cuplu uman în grădina Eden prin "întăriturile (sau "fortărețe") intelectuale, și "raționamente și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu" - și a reușit. Prin aceleași mijloace, el a încercat să-L facă pe Domnul Isus să nu asculte de Tatăl și Dumnezeul Său, dar fără succes. Domnul a folosit arma Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-l reduce la tăcere, spunând de trei ori : "Este scris", atunci când Satan a încercat să-L deturneze de la ascultarea față de Tată și Dumnezeul Său (Matei 4:4, 7, 10). Satan a folosit o altă metodă atunci când apostolul Pavel se afla la Corint. Arma lui Pavel a fost "înrobind orice gând ascultării de Hristos" (2 Cor. 10:5).
     Satan folosește același fel de tactică pentru a încerca să-i biruiască pe creștinii din zilele noastre. Este suficient să gândim la concluziile aparent logice la care știința modernă a ajuns. Big Bang, evoluția și teologia modernă sunt bazate pe presupunerea că Dumnezeu nu există ca persoană divină activă, ceea ce nu poate fi nici dovedit nici negat, căci este vorba de o chestiune de credință. Alte efecte perverse ale teoriei evoluției se manifestă în educația opusă autorității, în propagarea relațiilor sexuale în afara căsătoriei, etc.


     3.3     Războiul defensiv

     Trebuie să înțelegem bine că sarcina noastră nu este să luptăm deschis împotriva oricărui fel de găndire care neagă existența lui Dumnezeu și necesitatea mântuirii. Cu toate acestea, avem obligația de a sta departe de aceste idei periculoase în viața noastră personală, de familie și de adunare. Acesta este războiul nostru. Deci, nu este un război agresiv, ci defensiv. În plus, să ne amintim că vrăjmașii noștri nu sunt în niciun caz persoane. Armele luptei noastre nu sunt nicidecum carnale, ci puternice prin Dumnezeu ; și lupta noastră nu este nicidecum împotriva cărnii și sângelui (2 Cor. 10:4 ; Efes. 6:12). Câți creștini s-au înșelat lăsându-se atrași în așa-zisele războaie religioase care au urmat Reformei - până astăzi în anumite părți ale lumii ! Cu siguranță, ei nu au luat seama și nu iau seama la cuvintele din 2 Corinteni 10:3-5 : "Căci, deși umblăm în carne, nu ne luptăm potrivit cărnii. Căci armele luptei noastre nu sunt firești (lit. carnale), ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raționamente și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu și înrobind orice gând ascultării de Hristos". 


     3.4     Intervenția lui Dumnezeu în situații disperate

     În această luptă experimentăm ajutorul puternicului nostru Dumnezeu de-o manieră minunată ! Vechiul Testament ne oferă un exemplu minunat, după ce Dumnezeu l-a eliberat pe Israel de sub  puterea Egiptului. Atunci când israeliții s-au apropiat de Marea Roșie, egiptenii i-au urmărit cu o mare oștire. În această situație aparent disperată, ne-am fi putut gândi că ei trebuiau să lupte, dar nu erau în stare ; Dumnezeu le-a spus atunci prin gura lui Moise : "Nu vă temeți; stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi; căci pe egiptenii pe care-i vedeți astăzi nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți (Ex. 14:13-14 ; 2 Cr. 20:17 ; Neemia 4:20). Vom găsi exemple similare de-a lungul întregii istorii a lui Israel din Vechiul Testament. Atunci când slujitorul lui Elisei era disperat văzând cetatea încercuită de oștirea siriană, omul lui Dumnezeu I-a cerut Domnului să-i deschidă ochii tânărului, "și iată, muntele era plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei" (2 Împ. 6:17). În capitolul următor avem o altă situație : Domnul face ca oștirea sirienilor să audă "un vuiet de care, un tropot de cai și zarvă de oștire mare... și s-au ridicat și au fugit în amurg și și-au lăsat corturile lor și caii lor și măgarii lor, tabăra, cum era, și au fugit ca să-și salveze viața" (2 Împ. 7:6, 7). La cap. 19 v. 35 din aceeași carte, un înger al Domnului a ieșit și a lovit în tabăra asirienilor 185000 de soldați. Alte incidente de același fel ar putea fi, de asemenea, citate.


     3.5     A ne împotrivi - cum primim putere

     Ce învățăm din aceste exemple ? Că Dumnezeul nostru ne așază uneori în situații în care trebuie să ne împotrivim vrăjmașului sufletelor noastre. În astfel de situații simțim că nu avem puterea de a ne împotrivi sau de a lupta. Credința noastră este pusă la încercare pentru a vedea dacă cedăm în fața disperării și fricii sau dăcă suntem hotărâți să ne punem încrederea în Domnul și să ne împotrivim, în ciuda puținei puteri pe care credem că o avem. Dacă optăm pentru a doua soluție, El ne va veni în ajutor și va lua controlul lucrurilor într-un mod în care noi nu ne-am fi așteptat niciodată ! Nu întărește acest lucru credința noastră pentru a ne pune mai mult încrederea în El și în puterea Sa nemărginită ? Domnul glorificat i-a spus lui Pavel : "Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune" (2 Cor. 12:9). Iar răspunsul apostolului este : "Când sunt slab, atunci sunt puternic" (2 Cor. 12:10).


     4     Lupta împotriva puterilor spirituale ale răutății în locurile cerești

     4.1     O altă luptă, puțin cunoscută, este descrisă în Efeseni 6: 10-18. Cuvântul folosit pentru această luptă (gr. pale) nu apare decât aici. Sensul său original este "luptă", dar chiar și în greaca clasică s-a dezvoltat o conotație mai generală. În pasajul nostru, el ne trimite foarte clar la război, mai degrabă decât la atletism. În acest război, avem nevoie de mijloace de apărare și de atac foarte diferite, după cum sunt descrise în aceste versete.
     Nicio altă epistolă a Noului Testament nu prezintă poziția cerească și binecuvântările creștinului în mod individual și a Adunării lui Dumnezeu de-o manieră atât de glorioasă și detaliată ca cea adresată efesenilor. Nu doar Hristos Însuși este văzut în locurile cerești (1:20), dar și fiecare credincios individual (2:6). Acolo se află binecuvântările noastre spirituale (1:3), iar Adunarea dă o mărturie specială înaintea stăpânirilor și autorităților în locurile cerești (310). Dar printre aceste clase de îngeri, există și vrăjmași, stăpânitori ai întunericului, puterile spirituale ale răutății în locurile cerești (6:12).


     4.2     Satan caută să ne împiedice să ne bucurăm de aceste binecuvântări

     Satan și puterile sale vor să-i împiedice pe credincioși să se bucure de binecuvântările lor spirituale în locurile cerești. Cunoașterea poziției noastre de copil și de fiu al lui Dumnezeu, posesiunea vieții eterne în Hristos, locuința și bucuria Duhului Sfînt, comuniunea cu Tatăl și Fiul - toate acestea sunt binecuvântări spirituale care ne sunt date pe baza lucrării împlinite a lui Hristos. Or, Satan va încerca prin toate mijloacele de a ne priva de bucuria - nu de posesiunea, căci acest lucru este imposibil ! - acestor binecuvântări cerești și spirituale.
     El nu ne poate lua binecuvântările cerești. Ele sunt o moștenire nestricăcioasă, fără pată și care nu se veștejește, care ne este păstrată în ceruri (1 Petru 1:4). Ceea ce face Satan, este de a încerca să ne facă să ne poticnim în umblarea noastră aici jos, pentru a ne descalifica să ne mai bucurăm de binecuvântările noastre spirituale în locurile cerești. Lucrul acesta devine foarte clar atunci când studiem lista armelor spirituale, care se referă la întreaga noastră umblare practică în această lume. Dacă eșuăm în acest domeniu, nu vom putea să ne preocupăm cu lucrurile spirituale, dar va trebui să fim aduși la pocăință și la curățirea prin Duhul.


     4.3     Armura pentru a învinge

     După cum am menționat, lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui, adică împotriva adversarilor sau dușmanilor umani. Pentru a fi în măsură să învingem, avem nevoie de armura completă ("panoplia"), a lui Dumnezeu alcătuită din :

     -     centura adevărului, adică adevărul doctrinal și practic în viața noastră,
     -     platoșa dreptății doctrinale și practice,
     -     picioarele încălțate cu pregătirea veștii bune a păcii,
     -     scutul credinței, 
     -     coiful mântuirii, și în final,
     -     sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
     -     Nu putem să nu credem că al șaptelea și ultimul lucru menționat în aceste versete trebuie să facă, de asemenea, parte din această armură completă (panoplie) a lui Dumnezeu : aceasta este rugăciunea fierbinte prin Duhul.


     4.4     Situația când cineva trebuie să fugă în loc să se împotrivească

     O atenționare se impune aici. În acest pasaj, ca și în Iacov 4:7 și 1 Petru 5:9, suntem îndemnați destul de clar să ne împotrivim diavolului, marele vrăjmaș al lui Dumnezeu și al celor care Îi aparțin Lui. În alte situații, suntem îndemnați să fugim - de curvie, de idolatrie, iubire de bani (lăcomie) și de alte lucruri asemănătoare, și de poftele tinereții (1 Cor. 6:18 ; 10:14 ; 1 Tim. 6:11 ; 2 Tim. 2:22). Este vorba despre pericole pe care Satan le prezintă cărnii noastre pentru a ne supune ispitei. În practică, deseori gândim că am putea să ne împotrivim diavolului când ar trebui să fugim, și fugim când ar trebui să stăm pentru Domnul și să ne împotrivim lui.


     4.5     Arma principală : Cuvântul lui Dumnezeu

     Cuvântul lui Dumnezeu este arma noastră principală ! Ca și în cazul unei arme fizice, cunoașterea și practica mânuirii lui sunt îndispensabile. O cunoaștere aprofundată și detaliată a Sfintelor Scrieri este necesară dacă vrem să fim în măsură să luptăm "lupta cea bună" (2 Tim. 4:7). Dar este mai mult : cu cât cunoaștem mai bine Scriptura, cu atât mai mult ea va fi suficientă pentru sufletele noastre ca hrană și sursă de bucurie ! 
   

                                                       
aze