Prima epistolă către Tesaloniceni
- II -
Hamilton Smith
2 1 Tesaloniceni 2 - Grija lui Dumnezeu pentru mieii Săi
Într-un limbaj mișcător, "El Își va paște turma ca un Păstor, va strânge mieii în brațul Său și-i va purta la sânul Său" (Isaia 40:11), profetul Isaia compară poporul lui Dumnezeu ca pe o turmă pe care Dumnezeu dorește să o hrănească. În plus, El adună cu brațul Său puternic și-i va purta la sânul Său pe mieii turmei, predispuși în mod special de a fi risipiți de vrăjmaș. Acest capitol prezintă grija specială pentru miei. Vedem aici maniera blândă și plină de har cu care Dumnezeu Se ocupă de acești tineri convertiți, pentru ca ei să poată umbla într-un mod vrednic de Acela care i-a chemat la propria Sa Împărăție și la propria Sa glorie (1 Tes. 2:12). Lupul poate căuta să împrăștie mieii, Dar Marele Păstor al oilor îi va strânge cu brațul Său protector. Vrăjmașul va dori să-i ducă la ruină, dar Păstorul îi va purta și va sfârși ducându-i la glorie. Primele douăsprezece versete din 1 Tes. 2 scot în evidență această grijă plină de dragoste exercitată prin apostol. Ultima parte a capitolului pune înaintea noastră rezultatele binecuvântate ale acestei griji, văzută în caracterele creștine manifestate de acești tineri convertiți.
1.2 1 Tes. 2:1-5 - Harul apostolului față de păcătoși
Pentru a le aminti credincioșilor din Tesalonic de harul lui Dumnezeu în favoarea lor, apostolul vorbește mai întâi despre intrarea pe care a avut-o în mijlocul lor ca păcătoși ( 2:1-5) ; apoi despre blândețea sa față de ei ca tineri convertiți, ca o doică care își îngrijește cu drag copiii (2:6-9) ; și în final, credincioșia sa față de ei, ca un tată care se preocupă de copiii săi (2:10-12).
2.1.1 1 Tes. 2:1-2
Iudei religioși sau păgâni idolatri, erau păcătoși care aveau nevoie de un Mântuitor, și ca atare apostolul a venit la ei cu toată îndrăzneala. Lucrul acesta era cu atât mai izbitor dacă ne gândim că apostolul și tovarășii săi veneau de la Filipi, unde, în urma vestirii Evangheliei, au suferit persecuții și insulte. Suferințele lor nu a trezit niciun resentiment, nici nu i-a făcut reticenți în a vesti adevărul, așa cum ar fi sugerat prudența naturală. Dimpotrivă, apostolul a putut spune : "după ce am și suferit mai înainte și am fost insultați... am îndrăznit în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu". Totuși, aceasta nu era îndrăzneala naturală care degenerează adesea în agresivitate carnală ; era îndrăzneala în Dumnezeul nostru. Slujitorul urma astfel pașii Stăpânului sau, care, atunci când vrăjmașii Săi au luat pietre pentru a-L ucide, a mers mai departe liniștit și a continuat să răspândească harul. Nicio violență omenească nu a putut să provoace vreun resentiment din partea Sa, nici să limiteze harul. Mai mult, predicarea apostolului a fost "cu multă luptă". Aceasta nu era o împoptrivire carnală, care nu făcea decât să provoace carnea, ci cu dorința sinceră care se străduiește să câștige sufletul.
2.1.2 1 Tes. 2:3-5
În plus, dacă a venit la ei cu o îndrăzneală exterioară, aceasta era însoțită de curăție interioară. Dacă maniera era îndrăzneață, motivele erau curate. Nu era nimic, nici la predicator nici în predicare, care să-i înșele pe oameni. Ceea ce predica Pavel nu era cu "înșelăciune". Predicarea sa nu era nici cu "necurăție" care flatează poftele oamenilor ; nici cu "înșelăciune" care ascunde adevărul. Motivele sale erau curate, nu era nimic în predicarea care să caute să-i placă omului ca om, sau care caută aprobarea omului prin cuvinte lingușitoare. Apostolul nu a folosit predicarea sa pentru a avea vreun câștig de la om, folosindu-se de predicare pentru o lăcomie ascunsă. Dimpotrivă, Evanghelia pe care o predica Pavel, în loc de a înșela, a deschis ochii oamenilor la adevărata lor stare, mustrându-i pentru păcatele lor, spunându-le adevărul, chiar dacă acest adevăr nu era nici plăcut nici lingușitor pentru carne. Dacă Evanghelia aduce omului o binecuvântare infinită, ea nu este un mijloc de a obține un câștig de la om, sau pentru a câștiga o plată. Mai mult, apostolul putea vorbi cu o astfel de integritate de conștiință, încât el putea să facă apel la Dumnezeu (2:5), care încearcă inimile, pentru a da mărturie despre adevărul celor spuse de el.
2.2 1 Tes. 2:6-12 - Grija plină de dragoste a apostolului pentru tinerii convertiți
Dacă versetele 3 la 5 ne-au vorbit despre curăția motivelor cu care apostolul a predicat păcătoșilor, versetele care urmează vorbesc despre afecțiunea inimii care l-a animat să aibă grijă de tinerii convertiți.
2.2.1 1 Tes. 2:6-9
Ceea ce l-a animat pe apostol nu era egoismul care caută câștigul personal, ci mai degrabă duhul lui Hristos care, uitându-Se pe Sine, a slujit altora în dragoste. El nu era animat de "eu" care caută aplauzele celorlalți, sau propria sa glorie. Nu căuta glorie de la oameni, și nu a vrut să ia nimic de la sfinți, chiar dacă avea dreptul. El era animat de dragostea care caută doar binele altora - dragostea care nu caută nimic de la alții, ci care dă altora ; dragostea care se purta cu blândețe în mijlocul lor ca o doică care își îngrijește cu drag copiii ; dragostea care era gata să-și dea chiar viața pentru ei ; dragostea care lucra zi și noapte pentru a le sluji, fără a le fi o povară !
2.2.2 1 Tes. 2:10-11
În plus, dacă apostolul a fost ca o doică, de asemenea, i-a îndemnat cu credincioșie ca "un tată pe copiii săi". A îndemna înseamnă a chema la o umblare în credincioșie și sfințenie, și așa a fost umblarea apostolului încât ei puteau să mărturisească, și Dumnezeu împreună cu ei, că el a trăit printre acești credincioși în sfințenie, dreptate și fără vină.
2.2.3 1 Tes. 2:12
Trăind o astfel de viață, el a putut, cu puterea spirituală, să îndemne, să mângâie și să cheme pe alții să umble și ei într-un fel vrednic de Dumnezeu, care ne-a chemat la Împărăția și gloria Sa. Lumea socotește că este o onoare de a fi asociat cu cei care sunt înălțați în împărățiile acestei lumi ; dar cu cât mai mare este privilegiu de a fi asociat cu cei care sunt chemați la Împărăția și gloria lui Dumnezeu ! Cu mult mai glorios este să fii alăturat celor care vor sta pe tronurile de judecată în Împărăția lui Hristos, chiar dacă aici jos nu au fost decât pescari, neînvățați și fără carte, decât să fii asociat cu cel mai important om al acestei lumi trecătoare. Cei care aparțin Domnului pot fi foarte săraci, dar " nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care le-a promis-o celor care-L iubesc?" (Iac. 2:5). Dumnezeu vrea ca noi să privim dincolo de această lume și de toate onorurile ei deșarte, și ca să ne amintim de înalta vrednicie pe care ne-a acordat-o chemându-ne "la Împărăția și gloria Sa", și, în timp ce traversăm scena acestei lumi, Dumnezeu ar vrea să umblăm și să ne comportăm în mod potrivit cu poziția noastră de moștenitori ai gloriei viitoare.
2.3 1 Tes. 2:13-20 - Roadele grijii apostolului
În prima parte a capitolului, vedem frumoasele roade ale acestei slujiri în har, blândețe și credincioșie. El i-a așezat pe acești credincioși pe calea credinței (2:13-16) ; i-a introdus în cercul dragostei (2:17-18) ; și le-a dat speranța sigură și de neclintit a gloriei viitoare (2:19-20).
2.3.1 1 Tes. 2:13
În primul rând, apostolul poate să mulțumească lui Dumnezeu de faptul că credința acestor credincioși a fost întemeiată pe temelia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu. Credința este în Hristos ; dar autoritatea pe care ne bazăm pentru a crede în Hristos nu este cuvântul unui învățător, oricât de înzestrat ar fi, ci este "Cuvântul lui Dumnezeu". Dovada autorității divine a Cuvântului este că el lucrează în cei care cred. Cuvântul lui Dumnezeu atinge conștiința într-un anume fel cum nu o poate face simplul cuvânt al omului ; el întoarce sufletul de la idoli și-l îndreaptă spre Dumnezeu, producând în el (suflet) marile principii ale creștinismului, "credința", "dragostea" și "speranța" în Domnul nostru Isus Hristos.
2.3.2 1 Tes. 2:14-16
În plus, Cuvântul lui Dumnezeu lucrând eficient în acești credincioși tineri i-a condus, de asemenea, să se identifice din toată inima cu poporul lui Dumnezeu. Ei au devenit imitatori ai adunărilor lui Dumnezeu din Iudeea, care erau în Hristos Isus. Nu doar că aveau parte împreună cu ei de privilegiile care sunt în Hristos Isus, dar deveniseră și tovarăși lor în suferințe pentru Hristos. Credincioșii din Tesalonic au suferit din partea propiilor compatrioți la fel ca adunările din Iudeea din partea iudeilor. Chiar și așa, opoziția națiunilor păgâne a fost instigată de ura criminală a iudeilor. Națiunea iudaică nu doar că a respins pe profeți și L-a omorât pe Mesia al lor, respingând astfel orice ofertă de har, dar a umplut paharul vinovăției ei căutând să împiedice harul lui Dumnezeu să ajungă la națiuni. Acest efort de a împiedica ca harul lui Dumnezeu să fie predicat și națiunilor a atins culmea în persecutarea lui Pavel, apostolul națiunilor. Ei "nu Îi plac lui Dumnezeu", și "erau împotriva tuturor oamenilor", aducând astfel asupra lor o mânie deplină.
2.3.3 1 Tes. 2:17
Dar dacă, pe de-o parte, adoptând calea credinței, acești tineri convertiți a trebuit să guste puțină suferință din partea compatrioților lor, pe de altă parte, ei s-au bucurat de dragostea și de comuniunea în cercul cel nou unde i-a introdus creștinismul. Ei erau legați împreună în "inimă" cu poporul Domnului. Sfinții pot fi privați pentru un timp, datorită împrejurărilor, de legătura unii cu alții, și de a fi separați pentru scurt timp, dar, spune apostolul, ei nu sunt separați în "inimă". Suntem legați împreună prin legături eterne ca cele ale dragostei care ne leagă.
2.3.4 1 Tes. 2:18
Expresia practică a acestei comuniuni a sfinților implică nașterea de conflicte, căci unul din marile scopuri ale lui Satan este de a împiedica expresia acestei comuniuni. Astfel, apostolul a putut spune : "am dorit să venim la voi, chiar eu, Pavel, o dată și chiar de două ori; dar ne-a împiedicat Satan". Nu ar putea contracara Domnul eforturile lui Satan ? Fără îndoială că El ar putea, și El o face atunci când aceasta este în acord cu căile Sale. El va călca în curând pe Satan sub picioarele Sale, deși acum El poate să-l folosească pe Satan ca un instrument pentru a-i încerca pe ai Săi. Dacă Domnul l-ar împiedica pe Satan, atunci sfinții ar fi lipsiți de binecuvântarea care rezultă din încercarea credinței lor.
2.3.5 1 Tes. 2:19-20
În final, aflăm că cercul dragostei unde ne găsim pe pământ, cu încercările sale, pregătește "prezența Domnului, la venirea Sa". Aceasta îl conduce pe apostol să facă referire la "speranța noastră". Slujirea apostolului a avut astfel efectul binecuvântat de a introduce pe acești credincioși dintre națiuni în noul cerc marcat de credința în Cuvântul lui Dumnezeu (2:13), prin dragostea unii pentru alții (2:17), și prin "speranța" în venirea Domnului Isus (2:19). Domnul este adevăratul centru de strângere pentru ai Săi, Acela care atrage afecțiunile noastre spre El și care unește astfel inimile noastre unele de altele. În prezența Sa, la venirea Sa, ne vom bucura de comuniunea unii cu alții în bucuria comună în Domnul, acolo unde nicio putere a lui Satan nu poate pătrunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu