CINE ESTE ISUS ?

                                                                                - VII -


     Georges  André


     9         Fiul preaiubit al Tatalui

     "Fiul dragostei Sale" (Col. 1:13)

     9.1   Un singur fiu preaiubit (Marcu 12:6)

     In parabole, Domnul traseaza intreaga istorie a lui Israel, necredinciosia lui, precum si prigonirile care au dus la moartea profetilor. Pentru a incheia, stapanul le trimite pe "singurul fiu preaiubit"; de asemenea ei l-au omorat si l-au scos afara din vie. Capeteniile poporului au inteles foarte bine "ca despre ei spusese parabola" (v. 12). 

     Trei expresii sunt folosite de Cuvant pentru a ne vorbi de aceasta venire a Fiului pe pamant:

     9.1.1   Iesit

     

     "Tatal Insusi va iubeste, pentru ca voi M-ati iubit si ati crezut ca Eu am iesit de la Dumnezeu. Am iesit de la Tatal si am venit in lume; din nou las lumea si Ma duc la Tatal" (Ioan 16:27-28).In cateva cuvinte Domnul Isus retraseaza tot drumul Sau, asa cum Filipeni 2:6-9 il va infatisa in alti termeni.

     Si unul si celalalt pasaj depasesc infinit de mult intelegerea noastra. Una cu Tatal, "una cu El in puterea Sa, una cu El in dragostea Sa", El a "iesit" de la Tatal ca sa vina in aceasta lume. Ucenicii au inteles prin credinta ca El a iesit de la Dumnezeu; dar Isus subliniaza ca El a venit de la Tatal. Ce vrea sa insemne aceasta expresie "iesit"? Ea aminteste ca "S-a golit pe Sine Insusi" (Filip. 2:7), unde noi nu putem intelege mai mult toata profunzimea. A iesit, S-a dezbracat, S-a "golit", devenind om. Si totusi, comuniunea Sa fericita cu Tatal era fara nicio umbra. Termenii folositi de Cuvant sensibilizeaza intr-o anumita masura inimile noastre referitor la cat L-a costat pe Domnul Isus acceptarea unei astfel de smerenii, "luand un chip de rob" pentru a veni in aceasta lume.

     Si acum, El spune, cu o infinita usurare (c.f. 14:28), "Din nou las lumea". El a implinit lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca si acum putea sa mearga le El. Dar cat de dureros va fi drumul care-L va conduce acolo (Filip. 2:8). Totusi, "pentru bucuria pusa inaintea Lui, a rabdat crucea, dispretuind rusinea" (Ev. 12:2). Si cu ce bucurie ii spunea El Mariei: "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru".

     9.1.2   Trimis

     "In aceasta a fost aratata dragostea lui Dumnezeu fata de noi, ca Dumnezeu L-a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El. In aceasta este dragostea, nu pentru ca noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru ca El ne-a iubit si L-a trimis pe Fiul Sau ca ispasire... Si noi am vazut si marturisim ca Tatal L-a trimis pe Fiul Sau ca Mantuitor al lumii" (1 Ioan 4:9,10,14).

     Nu noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi; dovada suprema a acestei dragoste este ca El L-a trimis pe Fiul Sau. De sase ori in rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus repeta, spunand despre ucenicii Sai: "Ei au crezut ca Tu M-ai trimis". Toti cei care cred in El "prin cuvantul lor" sunt "una" in Tatal si in Fiul, "ca lumea sa creda ca Tu M-ai trimis" (v. 21).

     Orbul din nastere din Ioan 9 ne da un exemplu miscator. Isus a scuipat pe pamant, a facut tina din scuipatul Sau si a pus tina ca unguent pe ochii orbului. Aceasta tina, tarana pamantului amestecata cu saliva Sa, reprezinta umanitatea Sa. Isus din Nazaret pe care L-am intalnit strabatand cetatile si satele, si starzile din Ierusalim, era in aparenta un om ca oricare altul. Dupa cum s-a spus, El a ascuns "chipul de Dumnezeu" sub acela al unui Galilean dispretuit. Orbul nu putea vede mai mult atunci cand tina este pusa pe ochii sai. Dar el merge la scaldatoarea Siloam, care inseamna "Trimis" (v. 7). Atunci ochii sai se deschid. Credinta care, in Galileanul dispretuit, descopera pe Trimisul Tatalui, are ochii deschisi; dar acela care nu are "Cuvantul Sau ramanand in el", nu crede ca Tatal L-a trimis (Ioan 5:38). Totusi, chiar lucrarile pe care El le-a facut dau marturie despre El, ca Tatal L-a trimis (v. 60).

     9.1.3    Venit

     De asemenea El a "venit", din propria Sa decizie, desi "a venit in Numele Tatalui Sau" (Ioan 5:43).

     Punand de-o parte toate jertfele vechiului legamant, El a zis "intrand in lume" : "Iata, Eu vin... ca sa fac voia Ta, Dumnezeule... voie prin care am fost sfintiti, prin jerfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna" (Ev. 10:5-10). - "Dar Hristos a venit... cu propriul Sau sange, a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte, dupa ce a obtinut o rascumparare eterna" (Ev. 9:11-12).

     Iesit de la Tatal si trimis de El, a venit in aceasta lume, "singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18). In aceasta relatie intima, neintrerupta, "sanul Tatalui", El L-a facut cunoscut pe Dumnezeul pe care nimeni nu L-a vazut vreodata, dar care Se reveleaza acum nu doar ca Dumnezeu, ci ca Tata: "Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal... Nu crezi ca Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine?" (Ioan 14:9-10).

     9.2   Tatal iubeste pe Fiul

     "Tata... M-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii" (Ioan 17:24). Dragoste mai presus de noi, in afara noastra, legatura eterna intre Tatal si Fiul inainte de orice creatie, expresia unei bucurii profunde ( Prov. 8:30), pe care doar El o poate cunoaste in plinatatea sa.

     "Tatal Il iubeste pe Fiul si Ii arata toate cate face El" (Ioan 5:20). Fiul, in dependenta desavarsita pe pamant, nu un dumnezeu separat de Tatal, ci in deplina comuniune cu El, este Obiectul dragostei Tatalui.

     "Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu Imi dau viata" (Ioan 10:17). Dragostea eterna a Tatalui care se odihneste pe Fiul umbland pe pamant, nu a incetat niciodata, ci dimpotriva mai mult a crescut, indraznesc sa spun, atunci cand Fiul Si-a dat viata. Fara indoiala "Dumnezeu L-a parasit", caci "pe Cel care nu a cunoscut pacat, L-a facut pacat pentru noi" (2 Cor. 5:21). Dar daca Dumnezeu in dreptatea Sa L-a parasit in ceasurile de intuneric cand El era "facut pacat", in darul vietii Sale intrega dragoste a lui Tatalui se odihnea peste El. 

     "Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate in mana Lui" (Ioan 3:35). Aceasta este, dupa cum am vazut, taina voiei Sale ca "sa adune din nou, impreuna, toate in Hristos" (Efes. 1:10). Atunci cand "toate vor fi supuse sub picioarele Sale", dragostea Tatalui se va odihni pentru totdeauna peste El.

     9.3   Acesta este Fiul Meu Preiubit

     Trebuia ca dragostea Tatalui pentru Fiul sa fie facuta publica si ca ai Sai sa ia cunostinta.

     Venit din Galileea la Iordan pentru a fi botezat de Ioan, Isus ia locul, desi fara pacat in Sine Insusi, impreuna cu cei care se pocaiau. Dar Tatal nu voia ca El sa fie confundat cu oamenii pacatosi. Isus iesind din apa, cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu coboara ca un porumbel si vine peste El. Glasul Tatalui, care se aude din cer, spune: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mat. 3:13-17). In Marcu 1:9 El vine de la Nazaret, cetatea dispretuita. Acolo, glasul lui Dumnezeu se adreseaza Lui Insusi: "Tu esti Fiul Meu Preaiubit... ". In Luca 3:21, este Omul desavarsit in dependenta care: in timp ce Se roaga, cerul se deschide, Duhul Sfant coboara, si glasul care vine din cer spune: "Tu esti Fiul Meu Preaiubit... ".

     "Dupa sase zile" (de lucrare si slujire), Isus a luat cu Sine pe trei dintre ucenicii Sai si "i-a dus pe un munte inalt, deoparte". El S-a schimbat la fata; Moise si Ilie apare inaintea lor. Petru pune pe cei trei pe acelasi plan; dar glasul Tatalui se face auzit din norul luminos, care a condus altadata pe Israel prin pustie: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea; de El sa ascultati!" (Mat. 17:5). Moise, legiuitorul, Ilie, profetul, amandoi disparand: "Si, ridicandu-si ochii, n-au vazut pe nimeni, decat pe Isus singur". Timpul legii trecuse; profetia se implinise, Isus singur statea inaintea celor trei ucenici, dar nu ca Imparatul si Mesia in glorie Sa, ci ca "Fiul Preaiubit al Tatalui".

     In Luca 9, scena are loc in "a opta zi", prima zi a unei noi saptamani. Moise si Ilie vorbeau "despre moartea Sa care trebuia sa se implineasca la Ierusalim". Moise, imaginea Lui, vorbea despre moartea Sa; profetii au vestit "suferintele care trebuiau sa fie partea lui Hristos". Acum totul avea sa se implineasca in acest Ierusalim care L-a respins. Cei trei ucenici "erau ingreunati de somn", dar "trezindu-se deplin, au vazut gloria Lui"! Norul i-a acoperit si ei s-au temut. Acesta era locuinta Domnului. Dar acum glasul care se aude este cel al Tatalui, si Isus s-a aflat singur cu ei.

     Ucenicii au tacut; nu au spus nimic la nimeni in acele zile despre ceea ce ei au vazut. Sunt momente in viata unui credincios care se petrec intre el si Domnul sau; nu este potrivit a le face public. Nu ne este spus nimic despre intalnirea dintre Domnul inviat si Simon care L-a tagaduit (Luc. 24:34). Va fi mai tarziu o restaurare publica, dar ceea ce s-a petrecut intre Petru si Invatatorul sau a ramas secret. Doar la sfarsitul vietii sale, batranul apostol va aminti cu emotie scena despre care Evangheliile ne dau detalii. Am fost "cu El pe muntele cel sfant", si am auzit glasul care I-a fost adresat prin gloria minunata (2 Pet. 1:17-18).

     9.4    Dragostea aratata

     Aceasta dragoste a Tatalui pentru Fiul devine masura dragostei Tatalui pentru cei rascumparati si dragostea Fiului fata de cei pentru care El a suferit atat de mult.

     Inainte de a-i parasi, Isus le spune alor Sai: "Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi" (Ioan 15:9). Aceasta dragoste curata, de nepatruns, de care S-a bucurat El Insusi, este aceeasi pe care El o dezvalui fata de ai Sai.

     Dar adauga in rugaciunea Sa fata de Tatal: "I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17:23). Dragostea de nedescris care se odihnea pe Fiul, este aceeasi dragoste care se odihneste pe cei rascumparati ai Domnului.

     Sa privim aceste pasaje in cadrul unui tablou. Pe varful unui munte este scris: Tatal iubeste pe Fiul. Apoi pe o culme: Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi. Pe o alta culme: I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. La baza tabloului: "Cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti unii pe altii" (Ioan 13:34).

     * * *

     Cine este Isus ? - Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului - Mantuitorul - Hristosul - Domnul - Cel pe care toate scripturile Vechiului Testament ni-L descopera - Fiul Preaiubit al Tatalui.

     "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3).

                                                            CINE ESTE ISUS ?

                                                                                - VI -


          Georges André


     8     Imaginile lui Hristos in Vechiul Testament

     In Luca 24, in timpul calatoriei spre Emaus, Isus "incepand de la Moise si de la profeti", le-a explicat celor doi ucenici, "in toate Scripturile cele despre El" (v. 27). Si in aceeasi seara, impreuna cu cei unsprezece, El le-a spus: "ca trebuie sa fie implinite toate cele scrise despre Mine in legea lui Moise si in profeti si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile" (v. 44-46).

     Scripturile despre care le-a vorbit Domnul era Vechiul Testament. Toate lucrurile Il privesc pe El; suntem deci destul de indreptatiti sa cautam in aceste pagini tot ceea ce poate sa-L reprezinte pe Hristos.

     8.1     Obiecte

     In primul rand, chivotul din locul prea sfant face sa ne gandim la persoana Sa. El era alcatuit din lemn si aur, care ne aminteste de umanitatea si divinitatea Sa. Continea mana, imaginea Aceluia care a coborat din cer (Ioan 6); tablele legii, care aminteste de ascultarea Sa desavarsita; toiagul lui Aaron, simbol al vietii si al invierii.

     Floarea de faina, din Levitc 2 si din alte locuri, infatiseaza viata Sa desavarsita; graul vechi al tarii pe care poporul l-a mancat cand a intrat in Canaan, Hristos in gandurile lui Dumnezeu, in timp ce azimile ne vorbesc de viata Sa fara pacat, si boabele prajite de suferintele Sale (Iosua 5:11). Snopul primelor roade adus a doua zi dupa sabat este o imagine vie a invierii Sale (Lev. 23:10-11; 1 Cor. 15:20). Bobul de grau care a cazut in pamant si care aduce multa roada ne vorbeste de moartea Sa.

     Inainte de a fi pus in chivot, toiagul lui Aaron, era un simplu baston de migdal uscat, dar, intr-o noapte a inmugurit, a facut boboci, a inflorit si a copt migdale (Num. 17:8), in timp ce toiegele celorlalte capetenii au ramas neschimbate. Puterea de viata din toiagul preotului dovedea ca Aaron era ales de Dumnezeu pentru a indeplini aceasta slujba. Domnul Isus inviat devine mare preot "potrivit puterii unei vieti nepieritoare" (Ev. 7:16).

     In pustiu stanca a fost lovita (Ex. 17:6) si ea a dat apa din belsug. La sfarsitul calatoriei, in Numeri 20:7-11, trebuia doar sa-i vorbeasca. Moise a lovit-o, in mod gresit, cu toiagul sau; si cu toate acestea, a iesit din ea apa din belsug. Cuvantul ne spune in mod special: "Ei beau dintr-o stanca spirituala care ii urma: si stanca era Hristos". Ne putem gandi ca apa care a tasnit din stanca ne vorbeste despre Duhul Sfant (Ioan 7:38-39).

     La Mara, apele erau amare. Invatat de Dumnezeu, Moise arunca in apa un lemn, care ne vorbeste de umanitatea lui Hristos, si in care de asemenea am putea vedea crucea Sa. A-L introduce in imprejurarile dificile din viata, El schimba caracterul lor, si ne invata sa le primim din mana Tatalui: oricat de amare ar fi, ele devin dulci (Ex. 15:25).

     La Ierihon, apele erau rele si pamantul neroditor. Elisei arunca in ele sare care le vindeca, sare care ne vorbeste fara indoiala de despartirea de rau si de viata sfanta a Domnului Isus (2 Imp. 2:21).

     La Ghilgal, cand mancarea este contaminata de colocinciti salbatici pentru ca nu i-au cunoscut, profetul arunca faina in oala, si "nu era nimic rau" in ea. Aceasta faina nu ne vorbeste despre umanitatea desavarsita a Domnului Isus ? Daca hrana poporului lui Dumnezeu a fost contaminata, este nevoie ca sufletele sa fie aduse la Hristos si la lucrarea Sa pentru ca ele sa fie restaurate (2 Imp. 4:41).

     Sa privim la sarpele de arama inaltat de Moise pe o prajina, la care era suficient de privit pentru a fi vindecat de muscatura serpilor (Num. 21:4-9). Am putea sa ne gandim ca un sarpe ar putea fi o imagine a Domnului Isus? Era nevoie ca El Insusi sa ne dea cheia: "Cum a inaltat Moise sarpele in pustiu, asa trebuie sa fie inaltat Fiul Omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:14-15). In general sarpele este imaginea diavolului. El este legat de blestemul din Geneza 3. Dar Hristos, pe cruce, "ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se blestem pentru noi (Gal. 3:13). 

     8.2     Daruri oferite

     De-a lungul Vechiului Testament, au fost aduse jertfe. Ele nu erau decat imagini, tipuri, ale jertfirii "trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna" (Ev. 10:10).

     Prima aluzie se gaseste in Geneza 3, atunci cand Domnul, dupa cadere, ii imbraca pe Adam si pe Eva cu haine din piele care au necesitat moartea unei victime.

     "Prin credinta" Abel a adus o jertfa din cele intai-nascute din turma sa si Dumnezeu a dat marturie despre darurile sale (Gen. 4:4; Ev. 11:4). In Geneza 22, este adus un berbec in locul lui Isaac, invatandu-ne adevarul substituirii. 

     In aceasta imagine deosebita, remarcam inainte de toate unitatea tatalui si a fiului care merg "amandoi impreuna" pe Moria, si care vorbeste inimii noastre.

     La Paste (Ex. 12), fiecare familie trebuia sa sacrifice un miel si sa puna sangele pe usorii usii. Mai multi miei au fost injunghiati; cu toate acestea ne este spus: "Si sa ia din sangele lui si sa puna pe amandoi usorii usii si pe pragul de sus, in casele in care-l vor manca" (Ex. 12:7). Numerosii miei care au fost adusi in multimea familiilor erau imaginea unui singur Miel al carui sange poate sa stearga pacatele.

     In Levitic 1 la 6 si in Numeri 19, avem diferite jertfe care ne vorbesc de lucrarea de la cruce. 

     Fara a ne opri la toate situatiile in care "mielul" marcheza Cuvantul, sa amintim Isaia 53, pe care-l citea famenul imparatesei Candace atunci cand se intorcea de la Ierusalim in tara sa. "Despre cine spune profetul aceasta? Despre sine, sau despre un altul? Si Filip... incepand de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia lui Isus" (Fapte 8:34-35). Oaia dusa la macelarie era intr-adevar o imagine a Mantuitorului.

     Si ajungand in Noul Testament, la botezul lui Ioan de la Iordan, unde, vazandu-L pe Isus venind la el, Botezatorul spune: "Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!' (Ioan 1:29). De unde venea El,  acest Miel? - "Din Galileea", ne spune Matei 3:13. De la Betleem, vom zice, pentru ca acolo S-a nascut. Gandul lui Dumnezeu se dezvaluie in 1 Petru 1:19-20: "Hristos... miel fara cusur si fara pata; El a fost cunoscut dinainte, in adevar, mai inainte de intemeierea lumii".

     O alta imagine atrage din nou atentia noastra: cele doua pasari aduse pentru curatirea leprosului (Lev. 14:4-7). Sangele unei pasari este scurs intr-un vas de lut deasupra unei ape curgatoare; cealalta pasare vie, era inmuiata in sangele pasarii injunghiate, apoi era lasata libera pe camp pentru a-si lua zborul: "Isus Domnul nostru, care a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (Rom. 4:25).

     8.3     Imprejurari

     Chivotul, imaginea lui Hristos, a deschis o cale pentru trecerea Iordanului, raul mortii. In mijlocul raului, s-au asezat dousprezece pietre reprezentand cele dousprezece semintii; ele au ramas acolo, aratand prin aceasta pozitia acelora care sunt uniti cu Hristos in moartea Sa. Dar, din mijlocul Iordanului, au fost luate dousprezece pietre care au fost duse in tara si au fost asezate la Ghilgal, aratand prin aceasta imagine invierea noastra impreuna cu El (Iosua 4:1-9).

     David l-a ucis pe Goliat cu propria lui sabie (1 Sam. 17): cu propria lui arma, moartea, cel care avea puterea mortii, adica diavolul, a fost "desfiintat" (facut fara putere), de Domnul nostru (Ev. 2:14).

     Avraam si Isaac au plecat in tara Moria pentru a aduce o ardere de tot. David s-a suit pe Moria, in aria lui Ornan, zidind un altar pe care va fi adusa jertfa prin care il va indupleca pe inger sa inceteze ciuma (2 Cr. 3:1). Pe aceeasi Moria Solomon va construi templu. Nu departe de acesta se va inalta crucea.

     8.4     Personaje

     Trei oameni sunt in mod special tipuri ale Domnului Isus: Iosif, Moise si David. Toti trei au fost lepadati de fratii lor: Iosif a fost vandut la madianiti; fratii lui Moise nu au inteles ca Dumnezeu voia sa-i elibereze prin mana sa, si i-au zis: "Cine te-a pus capetenie si judecator peste noi?" (Fapte 7:23-28); fratii lui David l-au primit rau atunci cand el a venit unde era ostirea, aducandu-le provizii pe care tatal lor le pregatise (1 Sam. 17:17,28).

     Toti trei au trebuit sa treaca printr-o perioada de umilinta si suferinte: Iosif in Egipt si in temnita; Moise in Madian; David fugarit de Saul. Dar toti trei au ajuns la glorie; Iosif, al doilea in tara Egiptului; Moise, conducatorul poporului; si David, imparat. Iosif a scapat poporul de foamete si a primit titlu de Salvator al lumii; Moise l-a eliberat pe Israel din Egipt; si David a avut biruinta asupra dusmanilor.

     Dar toti trei in tineretea lor au fost pastori. Cat de mult pastorul, de-a lungul Scripturii, fie ca este vorba de Ps. 23, de Ezechiel 34, de Ioan 10, ne vorbeste de Domnul Isus, acest Bun Pastor care Si-a pus viata pentru oile Sale (Zah. 13:7).

     David este o imagine a imparatului lepadat, care isi instaureaza imparatia; Solomon este imparatul gloriei, asemenea lui Hristos in mileniu.

     Si alte personaje ne vorbesc de El: Iona, trei zile si trei nopti in pantecele pestelui, asa cum Fiul Omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului. Boaz, acela in care era puterea, a primit-o pe Rut si ea i-a fost sotia sa.

     Nu ar trebui ca sa privim cu multa atentie aceste pagini de altadata, care sunt atat de actuale atunci cand, calauziti de Duhul lui Dumnezeu, ochiul credintei descopera atatea trasaturi ale persoanei Preaiubitului nostru Domn? 

          

                                                               CINE ESTE ISUS?

                                                                                   - V -


          Georges André


     7     Domnul

     Dupa ce pune inaintea noastra smerirea lui Hristos Isus, Filipeni 2:9-11 prezinta apoi inaltarea Sa: "Dumnezeu L-a inaltat foarte sus si I-a daruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca in Numele lui Isus sa se plece orice genunchi... si orice limba sa marturiseasca, spre gloria lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domn".

     Titlul sau de Domn va trebui sa fie recunoscut de toate fiintele ceresti, pamantesti, si de sub pamant. Pana atunci, este deosebit de interesat sa vedem cum ne este prezentat ca Domn pe paginile Noului Testament.

     7.1     "Domnul" in Evanghelii

     Inainte de inviere gasim destul de rar cand este numit Domn. Sa retinem cateva versete din Evanghelia dupa Luca.

     Insotit de multi ucenici si de o mare multime, Isus Se apropie de Nain (7:11). In acelasi timp iese din cetate un cortegiu numeros , insotind pe o vaduva al carei unic fiu era dus sa fie inmormantat. "Si, cand a vazut-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a spus: Nu plange... Si El a spus: Tinere, tie iti spun: ridica-te... Si l-a dat mamei lui". In aceste versete se gaseste intreaga umanitate a lui Isus, plin de mila si de simpatie pentru durerea imensa a acestei vaduve. De ce nu ni se spune: "Lui Isus I s-a facut mila... ?" - El va desfasura toata puterea Sa divina pentru a-l invia pe acest tanar; Domnul este cel care a facut-o. Apoi "l-a dat mamei sale", asa cum putin mai tarziu "l-a dat tatalui sau" pe fiul eliberat de demon.

     Saptezeci de ucenici sunt chemati pentru a fi trimisi doi cate doi sa vesteasca Evanghelia. Cine i-a chemat? Nu Isus, ci "Domnul" (10:1). Este destul de clar ca doar El poate sa trimita un slujitor, si doar Lui poate sa-I dea socoteala (cf. Rom. 14:4!).

     Atunci cand este vorba sa mustre pe farisei pentru ipocrizia si asprimea lor, rostind asupra lor si a tovarasilor lor multe "vaiuri", nu este Isus cel care o face, ci "Domnul" (11:39).

     Satan i-a cerut pe ucenici ca sa-i cearna ca pe grau. Petru trebuia sa fie avertizat. "Domnul" Insusi Se roaga pentru el, restaurandu-l si dandu-i chiar slujba de a intari pe fratii sai. Atunci cand Petru Il va tagadui pentru a treia oara, nu Isus este cel care va sustine lipsa lui de credinta, ci "Domnul, intorcandu-Se, a privit la Petru. Si Petru si-a amintit cuvantul Domnului" (22:61).

     Dupa inviere este numit in mod frecvent "Domnul". Cei unsprezece i-au primit pe cei doi de la Emaus zicand: "Domnul a inviat cu adevarat" (24:34). Cand Maria din Magdala vine la ucenici ca sa le aduca mesajul pe care Isus i l-a incredintat, le spune ca "L-a vazut pe Domnul" (Ioan 20:18). Atunci cand Isus Insusi Se afla in mijlocul lor, "ucenicii s-au bucurat, vazandu-L pe Domnul" (v. 20).

     Putin dupa aceea, sapte ucenici merg sa pescuiasca. Dupa o noapte in care nu au prins nimic, ei Il vad in zorii zilei pe Isus stand pe tarm. Cand Ioan Il recunoaste, ii spune lui Petru, nu: Iata-L pe Isus, ci "Este Domnul" (21:7).

     Evanghelia desavarsitului Slujitor (Marcu) se incheie spunandu-ne: "Domnul deci, dupa ce le-a vorbit, a fost inaltat la cer... si ei... predicand pretutindeni, Domnul lucrand cu ei" (16:19-20).

     7.2     In Fapte si in Epistole

     Titlul Sau de "Domnul" este pus in evidenta. Stefan, lovit cu pietre, Ii cere Domnului Isus sa primeasca duhul sau. Domnul ii spune lui Anania sa mearga si sa-si puna mainile peste Pavel. Atunci cand ucenicul credincios se achita de aceasta misiune, el zice: "Frate Saul, Domnul m-a trimis, Isus care ti S-a aratat pe drumul pe care veneai" (Fapte 7:5; 9:11-17).

     Barnaba a coborat la Antiohia unde ucenicii imprastiati vesteau Evanghelia "Domnului Isus. Si mana Domnului era cu ei". El ii "indemna pe toti, cu hotarare de inima, sa ramana cu Domnul". Si lucrarea continua, si "o mare multime a fost adaugata la Domnul".

     Cat de multe citate am putea adauga. 1 Corinteni 12:3 ne ofera secretul: "Nimeni nu poate spune: "Isus este Domn", decat prin Duhul Sfant". Se vorbeste de Hristos, de Isus din Nazaret, de Isus Hristos, dar pentru a spune cu sinceritate "Domnul Isus", nu trebuie ca El sa fie primit, mai intai ca Mantuitor, si apoi ca Domn, in inima si in viata?

     7.3     Cap peste toate lucrurile Adunarii (Efes. 1:22)

     Psalmistul a putut sa spuna, si noi o putem aplica noua insine: " Aculta, fiica, si vezi si pleaca-ti urechea; si uita pe poporul tau si casa tatalui tau; si Imparatul iti va dori frumusetea; pentru ca este domnul tau, adora-l!" (Ps. 45:10-11).Nu este prima chemare adresata celei care Ii este draga: sa-I aduca inchinare?

     Si in centrul inchinarii noastre, nu este Cina Domnului? In 1 Corinteni 11:20-32, de sapte ori intalnim expresia "Domnul" (cuprinsa in Cina "dominicala", adica "care apartine Domnului"). Invatatura lui Pavel referitor la acest subiect vine de la Domnul. Domnul Isus in noaptea in care a fost vandut, l-a instituit. Moartea Domnului este vestita de fiecare data cand se mananca painea si cand se bea paharul. Este paharul Domnului. Cine ia parte in chip nevrednic, se face vinovat "fata de trupul si sangele Domnului". Daca nu exista judecata de sine, "Domnul" pedepseste. Apostolul vorbeste inimii, amintind  de "noaptea in care a fost vandut", si de dorinta Sa profunda (Luca 22:15) : "Faceti aceasta in amintirea Mea" (v. 19). Rapundem noi cu cantarea: "sufletul nostru doreste Numele Tau si amintirea Ta" (Isaia 26:8) ?

     Apostolul subliniaza atitudinea potrivita care se impune in participarea la Cina Domnului: "Pentru ca, ori de cate ori... vestiti moartea Domnului". Nimic nu trebuie sa ne faca sa uitam, de fiecare data cand participam la Cina, ca prin aceasta vestim moartea Domnului.

     Domnul in persoana, nu ingerii, va veni sa rapeasca pe rascumparatii Sai. In cele trei versete din 1 Tesaloniceni 4:15:17, de cinci ori la rand ni se vorbeste de Domnul; El Insusi va cobori din cer pentru a-i invia pe cei morti in Hristos, va transforma pe cei vii, si facand astfel ca ei sa fie luati impreuna la intalnirea cu Domnul in vazduh pentru a fi pentru totdeauna cu El.

     Inainte de a incheia cartea sfanta , El ne repeta promisiunea Sa: "Eu vin curand",

                         Si, strigatul de dragoste si de nadejde,

                         Rapunsul celor alesi,

                         Prin Duhul Sfant spre Tine se inalta:

                         "Amin, Vino, Doamne Isuse"   (A. Gibert)

     7.4     Imparatul iudeilor

     Pentru Adunare, mireasa, El este Domnul. Pentru Israel, El este Imparatul. Este bine sa nu confundam cele doua titluri, nici in cantari, nici in rugaciunile noastre.

     Prima intrebare din Vechiul Testament adresata lui Adam care s-a ascuns dupa cadere: " Unde esti?", avea ca scop de a-i arata indepartarea in care a cazut fata de Dumnezeu.

     Prima intrebare din Noul Testament:

     "Unde este Imparatul iudeilor?" face sensibila smerenia Acelui care, ca un Copilas, a venit in mijlocul poporului Sau intr-o profunda umilinta.

     Unul din ucenicii pe care El ii va chema, Natanael, va raspunde la chemarea Sa: "Tu esti Imparatul lui Israel" (Ioan 1:49). Profetul Zaharia a vestit: "Spuneti fiicei Sionului: Iata Imparatul tau vine la tine bland si calare pe magar" (Matei 25:5). La sfarsitul vietii Sale, cu cateva ore inainte, El este recunoscut astfel; este aclamat: "Osana fiul lui David; binecuvantat fie Cel care vine in Numele Domnului" (v. 9). Dar foarte repede a fost lepadat.

     Arestat si adus inaintea lui Pilat, a facut inaintea lui o "frumoasa marturisire" (1 Tim. 6:13): "Tu zici ca Eu sunt Imparat" (Ioan 18:37). Pilat, avand intentia de a-L elibera, L-a prezentat iudeilor astfel: "Iata Imparatul vostru!". Dar strigatul lor a biruit: "Rastigneste-L". Si pe cruce, pe inscriptia acuzatiei Sale scria: "Isus din Nazaret, Imparatul iudeilor".

     Totusi, intr-o zi El va domni peste poporul Sau, dupa cum a vestit profetul: "Iata, un imparat va imparati cu dreptate" aducand toate binecuvantarile care sunt legate de imparatia Lui (Isaia 32:1).

     7.5     Imparatul imparatilor si Domnul domnilor

      Statuia din visul lui Nebucadnetar reprezenta patru imparatii ale natiunilor. A fost suficienta o  "mica piatra" pentru a o sfarama si nimici. Stapanirea, gloria si imparatia au fost date atunci "Fiului Omului" a carui "stapanire este eterna, care nu va trece, si imparatia Lui nu va fi nimicita" (2:44-45 ; 7:14).

     Intr-o zi, Omul durerilor, care a purtat cununa de spini, va iesi din cer incununat cu multe cununi, purtand printre altele un Nume scris: "Imparat al imparatilor si Domn al domnilor" (Apoc. 19:11-16). El va fi Imparat si preot (Ps. 110); Imparatia Sa va fi intemeiata prin dreptate si pace: "Pentru ca El trebuie sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale" (1 Cor. 15:25). "Taina voii" lui Dumnezeu s-a implinit: toate sunt adunate din nou, impreuna (sub un cap), in Hristos, toate cele din ceruri si cele de pe pamant (Efes. 1:10). El este "randuit mostenitor a toate" (Evrei 1:2).

     7.6     Domnul meu

     Maria din Magdala plangea la disparitia Domnului ei (Ioan 20:13). Atunci cand in final crede in invierea Sa, Toma zice: "Domnul meu si Dumnezeul meu!" (Ioan 20:28). Si Pavel va vorbi de "valoarea nespus de mare a cunostintei lui Hristos Isus, Domnul meu" (Filip. 3:8).

     A-L cunoaste ca Mantuitor, aceasta da pacea cu Dumnezeu, dar, de asemenea, ne cheama sa spunem intr-un mod practic despre El " Domnul meu", si a-I da toata ascultarea.

     In 1 Corinteni 6:13, trupul este "pentru Domnul"; templul Duhului Sfant nu trebuie sa fie intinat. Cat de recunoscatori trebuie sa fim ca este adaugat: "Si Domnul pentru trup". Nu este nevoie de toata puterea Sa pentru a ne pazi?

     In viata de fiecare zi, pentru ca noi suntem "lumini in Domnul" si chemati sa umblam ca niste copii ai luminii, este important sa urmarim "ce este placut Domnului" (Efes. 5:10). Exercitiu permanent in toate alegerile si imprejurarile in care ne aflam. Este vorba de a intelege "care este voia Domnului" (v. 17). In decizia cea mai importanta a vietii dupa convertire, casatoria, este esential ca ea sa se faca numai "in Domnul" (1 Cor. 7:39). Cum ar putea un credincios sa se uneasca cu un necredincios, sau chiar cu cineva cu care nu poate sa umble impreuna in aceeasi comuniune practica de fiecare zi, precum si colectiva impreuna cu ai sai cand sunt adunati?

     Referitor la slujire, Cuvantul ne spune: "slujind cu bunavointa ca Domnului"; apostolul ne ofera exemplul sau "slujind Domnului cu toata smerenia" (Efes. 6:7; Fapte 20:19).

     Pavel stia ca timpul plecarii sale sosise. Spre cine se indreptau gandurile lui? "Acum imi este pusa inainte cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecator,.. Alexandru... a aratat multa rautate fata de mine; Domnul ii va rasplati dupa faptele lui... La intaia mea aparare, nimeni n-a stat cu mine... Dar Domnul a stat langa mine... Domnul ma va scapa... A Lui fie gloria" (2 Tim. 4). O singura persoana a ramas inaintea ochilor batranului apostol in temnita sa dureroasa: Domnul, El Insusi.  

                                                            CINE ESTE ISUS ?

                                                                                - IV -


          Georges André


     6     Hristos - Mesia

     Ni s-a cerut odata de catre tinerii prieteni credinciosi sa le prezentam urmatorul subiect: Daca Hristosul profetic, Hristosul istoric, Hristosul viu, este una si aceeasi Persoana ? Sa vedem deci ce spune Cuvantul.

     Cuvantul ebraic "Mesia" (uns) este dat lui "Hristos" in greaca. Este un titlu al Domnului nostru, in timp ce Isus este un nume personal. Cu toate acestea nu trebuie sa ne gandim ca El a devenit Hristosul la un moment dat al existentei Sale, cum pretind unii, ci sa recitim ceea ce ne spune Romani 9:5 : "Hristosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna".

     6.1     Hristosul in profetie

Fara sa afirme in mod expres, Proverbe 8:23 ne spune referitor la intelepciune : "Din eternitate am fost unsa, de la inceput, inainte de a fi pamantul".  Cuvantul "uns" Il implica pe Hristos.

     6.1.1     "Samanta"

     Dupa cadere, Domnul Dumnezeu i-a spus sarpelui : "Vrajmasie voi pune intre tine si femeie si intre samanta ta si samanta ei; ea (samanta femeii) iti va zdrobi capul si tu ii vei zdrobi calcaiul"(Gen. 3:15). Prima promisiune clara a Celui care va veni si va avea biruinta asupra lui Satan, "zdrobindu-i capul". Diavolul ii va "zdrobi calcaiul" semintei femeii, Hristos devenit om, care va trece prin moarte, pentru a iesi biruitor, "ca prin moarte sa-l desfiinteze (sa-l faca fara putere) pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul"(Evrei 2:14). De-a lungul istoriei, a existat o vrajmasie intre samanta femeii si samanta diavolului. Celor care I se impotriveau, Isus le spune: "Voi aveti de tata pe diavolul"(Ioan 8:44). - "Au luat pietre ca sa arunce in El"(v. 59).

     Cu secole mai tarziu, Ingerul Domnului Se adreseaza lui Avraam dupa ce l-a oferit pe singurul sau fiu: "Te voi binecuvanta foarte mult si-ti voi inmulti foarte mult samanta, ca stelele cerurilor si ca nisipul care este pe malul marii... Si in samanta ta vor fi binecuvantate toate natiunile pamantului"(Gen. 22:17-18). Intalnim trei seminte in aceste versete : o samanta cereasca : Avraam este tatal tuturor celor credinciosi (Rom. 4:16) ; o samanta pamanteasca : Israel ; in final, "samanta ta" in care vor fi binecuvantate toate natiunile pamantului, "samanta care este Hristos" (Gal. 3:16).

     El este de asemenea samanta lui David, potrivit cu 1 Cronici 17:13, citata in mod special in Evrei 1:5 cand se aplica Fiului. Desigur, profetia lui Natan il viza intr-un viitor apropiat pe Solomon; dar viziunea mergea mult mai departe, pana la Cel despre care Domnul putea spune: "Si-l voi aseza in casa Mea si in imparatia Mea pentru totdeauna si tronul lui va fi intemeiat pentru totdeauna" (1 Cr. 17:14).

     6.1.2     Unsul

     Moise a spus ca Domnul va ridica din poporul Sau un profet ca el, luat dintre fratii sai (Deut. 18:15-19). Dumnezeu va pune cuvimtele Sale in gura lui si-i va da autoritate. Si daca cineva nu-l va asculta, va trebui sa dea socoteala. Iudeii au inteles foarte bine ca era vorba despre Mesia atunci cand ii cer lui Ioan Botezatorul : Tu cine esti? El a tagaduit ca este Hristosul sau Ilie ; ei l-au intrebat : Esti profetul? (Ioan 1:21; cf. Fapte 3:22). 

     El este, de asemenea, Imparatul, potrivit cu Psalmul 2 : "Si Eu am uns pe Imparatul Meu peste Sion, muntele sfinteniei Mele. Voi vesti hotararea: Domnul Mi-a zis: Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut. Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire" (v. 6-8).

     In Psalmul 110 Il vedem ca preot : "Domnul a jurat si nu-I va parea rau: Tu esti preot pentru totdeauna, dupa randuiala lui Melhisedec", ceea ce Evrei 2:17 vine sa ne confirme.

     In Cuvant, Profetul, Imparatul, si Preotul, trebuia sa fie "Unsul".

     6.1.3     Suferinte si glorii

     Pe drumul spre Emaus, Isus le reaminteste : "Nu trebuia sa patimeasca Hristosul acestea si sa intre in gloria Sa?" (Luca 24:26). Profetii de altadata erau uimiti, "Duhul lui Hristos, care era in ei, marturisind mai dinainte patimile care erau pentru Hristos si gloriile de dupa acestea" (1 Petru 1:11). Cate profetii nu avem referitor la suferintele Sale. Cele atat de remarcabile din Isaia 53, din psalmii 22, 69, 102, si din atatea altele. Lui Daniel, i-a fost vestit ca Mesia va fi nimicit si nu va avea nimic (9:6). Dar, putin mai inainte, in viziune, a vazut gloria acestui Fiu al Omului care a fost adus inaintea Celui Batran de zile, si I S-a dat "stapanire si glorie si o imparatie, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca. Stapanirea Lui este o stapanire eterna" (7:13-14).

     Isaia a vazut gloria Sa : Robul smerit si chinuit, Omul durerilor,  va fi "inaltat si va fi ridicat si va fi foarte sus" (52:13). "Ii voi da partea Lui intre cei mari si va imparti prada cu cei puternici" (53:12).

     Ce timp binecuvantat am putea petrece cautand  "in toate Scripturile" versetele care vorbesc de suferintele si gloriile Sale!

     6.2     Hristosul istoric

     6.2.1     La nasterea Sa

     Genealogia din Matei 1 se incheie spunand ca, din Maria "S-a nascut Isus, care Se numeste Hristos". Pastorilor, ingerul le-a spus : astazi vi S-a nascut un Mantuitor "care este Hristos, Domnul". Si Simeon avea certitudinea ca Il vedea pe Hristosul Domnului. Magii au venit sa se inchine inaintea Imparatului.

     6.2.2     In timpul lucrarii Sale

     Ioan Botezatorul, vazandu-L pe Isus umbland, a spus : "Iata Mielul lui Dumnezeu". Andrei si un alt ucenic L-au urmat si au ramas cu El. Apoi Andrei l-a gasit pe fratele sau Simon, si i-a spus : "Noi L-am gasit pe Mesia (care tradus inseamna: Hristos)" (Ioan 1:41).

     Petru insusi va raspunde putin mai tarziu : "Tu esti Hristosul" (Marcu 8:29). Acesta nu era un lucru de mica importanta, caci "iudeii se invoisera deja ca, daca Il va marturisi cineva ca fiind Hristosul, acela sa fie exclus din sinagoga" (Ioan 9:22). 

     La fantana din Sihar, femeia samariteanca a spus : "Stiu ca vine Mesia, care Se numeste Hristos". Si Isus ii raspunde : "Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine" (Ioan 4:25-26).

     Patru marturii sunt date despre Domnul : a lui Ioan Botezatorul (Ioan 5:33) ; o alta marturie care este mai mare decat a lui Ioan : "Lucrarile pe care Mi le-a dat Tatal ca sa le implinesc" (v. 36) ; Tatal Insusi a dat marturie despre El (v. 37) ; in final, Isus spune : "Cecetati Scripturile... ele sunt acelea care marturisesc despre Mine" (v. 39). Acela pe care Il vesteau Scripturile, si care era acum pe pamant, era Acelasi, Hristosul.

     Inaintea sinedriului, marele preot L-a intrebat pe Isus : "Te jur pe Dumnezeul cel viu, sa ne spui daca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu". - Chiar daca trebuia sa-l coste condamnarea la moarte, Isus raspunde : "Tu ai zis" (Matei 26:63-64). Pilat nu s-a inselat ; de doua ori el vorbeste de "Isus, care Se numeste Hristos". Si inaintea lui, Domnul a facut acea "frumoasa marturisire" ca El este Imparatul iudeilor, deci Mesia (Ioan 18:33, 37; 1 Tim. 6:13).

     6.2.3    Marturia apostolilor

     Intreaga carte a Faptelor este plina. In ciuda persecutiilor al caror obiect erau, apostolii "nu incetau sa invete si sa predice ca Isus este Hristosul" (5:42). Pavel nu inceta sa demonstreze "din Scripturi... ca Hristosul trebuia sa patimeasca si sa invieze dintre morti si ca Acesta este Hristosul, Isus pe care vi-L vestesc eu" (17:3). Apolo "ii infrunta cu mare putere pe iudei in public, dovedind prin Scripturi ca Isus este Hristosul" (18:18).

    Hristosul care a trait pe pamant si Si-a dat viata, nu este El Acela pe care L-au vestit profetii ?

     6.2.4    Recunoasterea

     Trebuia ca iudeii sa-L recunoasca astfel. In momentul actual Israel s-a intors partial in tara sa, si au constituit un nou stat suveran ; dar Zaharia 12 ne arata ca ei trebuie sa planga si sa se pocaiasca ca nu au recunoscut ca Isus era Hristosul. Pana atunci nu vor avea nicio binecuvantare, ci doar razboaie si pedepse. Atunci cand se vor pocai, "se va deschide un izvor casei lui David si locuitorilor Ierusalimului, pentru pacat si pentru necuratie" (Zah. 13:1). Atunci Mesia va apare pentru a elibera si a binecuvanta pe poporul Sau.

     Apostolul Ioan este deosebit de sever fata de cel care nu-L recunoaste pe Isus ca Hristosul : "Cine este mincinosul, daca nu cel care tagaduieste ca Isus este Hristosul ? Acesta este Antihristul: cel care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul. Oricine Il tagaduieste pe Fiul nu Il are nici pe Tatal" (1 Ioan 2:22-23). Dimpotriva : "Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu" (5:1).

     Apostolul incheie epistola sa prin aceasta asigurare : "Stim ca Fiul lui Dumnezeu a venit (Hristosul istoric) si ne-a dat pricepere (sau "o inteligenta"), ca sa Il cunoastem pe Cel adevarat (lucrarea Duhului Sfant) ; si noi suntem in Cel adevarat, in Fiul Sau, Isus Hristos (invatatura epistolelor). El este adevaratul Dumnezeu si viata eterna". Si apostolul adauga : "Copilasilor, paziti-va de idoli", nu doar de idolii de piatra sau de aur, ci de toti idolii filozofici si de alt fel pe care mintea omeneasca si-i poate imagina pentru a-L inlocui pe Hristos.

     6.3     Hristosul viu

     Hristosul care a trait in aceasta lume a murit, dar de asemenea El a inviat. Este marturia repetata, in cartea Fapte, prin apostoli, si in special prin Petru. Aceasta este certitudinea afirmata de Pavel, calauzit de Duhul lui Dumnezeu, in 1 Corinteni 15 : "Iar daca Hristos nu a fost inviat, atunci, in adevar, zadarnica este si predicarea noastra si zadarnica si credinta voastra" (v. 14) - "Dar acum, Hristos a inviat din morti, cel dintai rod al celor care au adormit... in Hristos toti vor fi facuti vii... cel dintai rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui".

     Exista totusi o diferenta intre slujba lui Petru si cea a lui Pavel. Petru proclama invierea ; el a trait impreuna cu Domnul Isus in timpul vietii Sale pe pamant ; a putut sa vada moartea Sa ; a fost la mormant ; L-a vazut inviat si da o marturie exacta. Pavel nu L-a cunoscut pe Isus in zilele Sale pamantesti ; nu L-a vazut inviat ; dar el L-a vazut in glorie, pe drumul Damascului, si in templul din Ierusalim" (Fapte 22:17). Pentru el, Isus, Hristosul, este viu : "Un oarecare Isus, mort, despre care Pavel spune ca este viu" (Fapte 25:19).

     Astazi, El este viu in cer, "si poate sa mantuiasca pana la desavarsire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, traind pururea ca sa mijloceasca pentru ei" (Ev. 7:25). Spiritual, credinciosul este inviat impreuna cu El (Col. 3:1). Si, de asemenea, "locuieste prin credinta in inimile noastre" (Efes. 3:17). Pavel ne asigura de acest lucru minunat : "Am fost rastignit impreuna cu Hristos"; si nu mai traiesc eu, "ci Hristos traieste in mine".

     Hristosul vestit de apostoli, a venit prima data aici pe pamant, S-a dat o singura data pentru a purta pacatele multora, si "Se va arata a doua oara, fara pacat (nu in vederea pacatului), pentru mantuirea celor care Il asteapta" (Ev. 9:28).

     Intotdeauna aceeasi Persoana. A fost vestit ; a trait ; a inviat si S-a inaltat in glorie ; Se va arata la toti cei care Il asteapta : "Isus Hristos este acelasi ieri si astazi si in veci" (Ev. 13:8). 

       

                                                            CINE ESTE ISUS ?

                                                                                - III -


          Georges André


     5     Mantuitorul

     "Tatal L-a trimis pe Fiul ca Mantuitor al lumii"(1 Ioan 4:14). Insasi Numele Isus este revelatia : Domnul Mantuitor. Ingerul le-a vestit pastorilor : "Vi S-a nascut un Mantuitor". Samaritenii din Sihar au dat marturie : "Noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Mantuitorul lumii". Si 2 Timotei 1:10 afirma intreaga realitate : "Mantuitorul nostru Isus Hristos, care a desfiintat moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea prin Evanghelie".

     5.1     Mantuirea

     "Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut"(Luca 19:10). Trebuie sa te vezi pierdut pentru a aprecia faptul de a fi salvat. A sta cu adevarat o zi, sau mai multe, inaintea sfinteniei lui Dumnezeu care nu poate sa vada raul ; a accepta ca L-am jignit de atatea orin pe acest Dumnezeu sfant, aceasta inseamna condamnarea la pierzare ; sa stim atunci ca suntem "mantuiti prin credinta ; si aceasta nu de la noi ; este darul lui Dumnezeu"(Efes. 2:8).

     Credinciosul a fost si este mantuit : "Sunteti mantuiti... ". Mantuirea sufletului nu este viitoare, ea este actuala, este permanenta : "Dumnezeu ne-a mantuit... nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Sau plan si harului care ne-a fost dat"(2 Tim.1:9).

     Dar matuirea este, de asemenea, efectiv si in prezent. Filipeni 2:12-13 ne spune : "Lucrati cu teama si tremur mantuirea voastra. Pentru ca Dumnezeu este Cel care lucreaza in voi si vointa si infaptuirea". "Lucrati", are mai de graba in acest text semnificatia de a "cultiva", dupa cum reiese, pentru sensul original al cuvantului, din mai multe manuscrise, regasite in ultimi ani. Nu este vorba de a dobandi mantuirea, ci de a "duce la bun sfarsit, lucrand", aducand roade, rezultate, care sa se arate in purtarea noastra. Doar puterea divina poate lucra in noi si vointa si infaptuirea ; dar aceasta cere, de asemenea, si din partea noastra veghere si o stare de inima si de duh potrivita, pentru a-L lasa pe Dumnezeu sa lucreze prin Duhul Sau in vietile noastre.

     In final, mantuirea completa este inca viitoare. Ea este "mai aproape de noi decat atunci cand am crezut"(Rom. 13:11). Din nou nu este vorba de a o dobandi, ci de a ne trezi din somn si a imbraca armele luminii si sa umblam cum se cuvine, ca in timpul zilei. Intr-un viitor fara indoiala destul de apropiat, Domnul Isus Hristos "va transforma trupul smereniei noastre in asemanarea cu trupul gloriei Sale"(Filip. 3:21). Acum noi avem "cele dintai roade ale Duhului", dar asteptam "infierea, rascumpararea trupului nostru"(Rom. 8:23).

     5.2     Iertarea greselilor si curatirea

     Pacatul este prezentat sub doua aspecte : cel de datorie, ca in parabole ; si cel de intinare, simbolizat prin lepra. La aspectul de datorie ii corespunde iertarea greselilor ; la aspectul de intinare, cel de curatire.

     5.2.1     Iertarea

     Vinovatul a fost iertat, el nu a suferit pedeapsa datorata vinei sale.

     Daca este vorba de o iertare omeneasca, cum este de exemplu a unui tata fata de copilul sau, vina este iertata datorita afectiunii, poate datorita slabiciunii, fara ca el sa fie pedepsit.

     Nu este asa in ce priveste iertarea divina. Trebuie ca pedeapsa sa fie executata, dar este suportata de un altul, de un substitut (inlocuitor) ; Doar atunci Dumnezeu poate ierta. Dar substitutul nu este un alt om, o jertfa omeneasca, ca in anumite religii pagane, pentru a impaca divinitatea. Dumnezeu Insusi este cel care Se ofera ca substitut in persoana Fiului Sau : "Noi toti, ca niste oi, ne-am ratacit... Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor"(Isaia 53:6).

     "Fara varsare de sange nu este iertare"(Evrei 9:22). Ca imagine a mortii lui Hristos, a curs sangele multor jerfe, de vitei si de miei. Acest sange nu putea sa indeparteze pacatele. Pentru a-i sensibiliza pe ai Sai de modul in care a fost platita datoria, Domnul Isus, in noaptea in care a fost vandut, luand paharul, a spus ucenicilor Sai : "Acesta este sangele Meu, al noului legamant, cel care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor"(Matei 26:28).

     Iertarea este completa, Dumnezeu ne-a "iertat toate greselile"(Col. 2:13).

  Ce sa intamplat cu greselile celui credincios ? Lucrarea lui Hristos a platit datoria. Dumnezeu cere alor Sai sa-si recunoasca greselile : "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate"(1 Ioan 1:9). A zice ca nu avem pacat, adica natura pacatoasa, aceasta inseamna sa ne inselam pe noi insine ; a zice ca nu am pacatuit, ca nu am facut greseli, aceasta inseamna a-L face mincinos pe Dumnezeu. Dumnezeu este credincios promisiunii Sale si iarta, dar, de asemenea, El este drept fata de Hristos cand o face (iertarea).

     5.2.2    Curatirea

     Cel care era intinat trebuia sa se curateasca, sa se spele.

     1 Corinteni 6:9-10 ne prezinta lista celor zece "leprosi" care nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Si cu toate acestea apostolul poate adauga : "Si asa erati unii dintre voi. Dar ati fost spalati, dar ati fost sfintiti, dar ati fost indreptatiti in Numele Domnului Isus si prin Duhul Dumnezeului nostru". Aici este vorba de o spalare initiala, o spalare completa, care ii face sa cante pe toti cei care se bucura de aceasta : "A Aceluia care ne iubeste si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau... a Lui fie gloria"(Apoc. 1:5-6).

     Aceasta spalare initiala a intregului trup nu mai trebuie repetata ; dar credinciosul, intinandu-se in umblarea sa, trebuie sa aiba picioarele spalate prin aplicarea Cuvantului (apa) si lucrarea Domnului prin Duhul Sau cel Sfant. Aceasta este invatatura lui Isus data ucenicilor Sai in Ioan 13, concluzionand ca "cine s-a scaldat (tot trupul spalat) nu are nevoie sa i se spele (cuvant folosit pentru doar o parte din corp) decat picioarele". Daca aceasta nu are loc, El ii spune lui Petru : "Nu ai parte cu Mine", adica tu nu poti sa te bucuri de comuniunea cu Domnul tau.

     5.3    Indreptatirea

     Trebuie ca pacatosul sa fie declarat drept, altfel se expune condamnarii.

     "Nu este deosebire ; pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti ("nu ajung la") de gloria lui Dumnezu" (Rom. 3:23). Trebuie sa facem "fapte" pentru ca intr-un anumit fel "plata" sa rezulte "ca ceva datorat" ? Nicidecum. "Dar celui care nu lucreaza, ci crede in Cel care-L indreptateste ("declara drept") pe cel neevlavios, credinta lui i se socoteste ca dreptate"(Rom. 4:5).

     Noi suntem "indreptatiti fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus... prin credinta in sangele Sau". Astfel Dumnezeu sa fie "drept si sa-l indreptateasca pe acela care este din credinta in Isus"(v. 26).

     5.4    Rascumpararea

     Noi eram robi ai pacatului si robi ai lui Satan. Trebuia sa fim facuti liberi.

          In original sunt folosite doua cuvinte pentru a exprima aceasta rascumparare : a cumpara un rob "de pe piata" pentru a-l elibera, sau a elibera pe baza unei rascumparari. Pe de alta parte cele doua sensuri se suprapun.

     Noi eram "vanduti pacatului"(Rom. 7:14), "inrobiti sub cunostintele elementare ale lumii"(Gal. 4:4), "sub blestemul legii"(Gal. 3:13). Dar Hristos ne-a "rascumparat din blestemul legii, facandu-Se blestem pentru noi". "Ati fost rascumparati din felul vostru desert de vietuire... cu sangele pretios al lui Hristos" (1 Petru 1:18-19). Si atunci cand inaintea tronului se va inalta cantarea cea noua, se va remarca : "Ai rascumparat pentru Dumnezeu, prin sangele Tau, din orice semintie si limba si popor si natiune"(Apoc. 5:9).

     Astfel am fost eliberati de sub puterea lui Satan si a pacatului prin pretul infinit al sangelui lui Hristos : "Hristos... cu propriul Sau sange, a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte, dupa ce a obtinut o rascumparare eterna"(Evrei 9:12). 

     5.5    Ispasirea si impacarea

     Impacarea este una din binecuvantarile pe care ni le-a adus lucrarea lui Hristos ; ispasirea este partea lui Dumnezeu

     5.5.1    Impacarea

     "Voi, care odinioara erati... vrajmasi... acum dar v-a impacat in trupul carnii Lui, prin moarte"(Col. 1:21-22). Impacarea implica o schimbare completa a starii de gandire. Dumnezeu nu mai este dusmanul nostru, ci dimpotriva : "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea... ". Noi care, in intelepciunea noastra, in modul nostru de a privi lucrurile, in felul nostru de a fi, eram impotriva lui Dumnezeu. Schimbarea profunda care, din vrajmasi, a facut din noi copii ai lui Dumnezeu, este lucrata "prin moartea Fiului Sau"(Rom. 5:10).

"Dumnezeu era in Hristos impacand lumea cu Sine". El ne-a "dat slujba impacarii" si "va rugam, pentru Hristos : Impacati-va cu Dumnezeu!" : Primiti prin credinta lucrarea "Celui care n-a cunoscut pacat" si  care a fost "facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El"(2 Cor. 5:19-21).

     5.5.2    Ispasirea

     In marea zi a ispasirii, din Levitic 16, marele preot trebuia, printre altele, sa injunghie tapul jertfei pentru pacat, sa-i  aduca sangele dincolo de perdea, si sa stropeasca pe scaunul indurarii si inaintea scaunului indurarii. Prin aceasta, sangele era pe chivot, sub ochii celor doi heruvimi care-l acopereau. Frumoasa imagine a sangelui lui Hristos, a carei intreaga valoare este asezata inaintea lui Dumnezeu. "Rascumpararea care este in Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a randuit ca ispasire"(Rom. 3:24). Nu este vorba de a imbuna un Dumnezeu razbunator, de a calma o divinitate furioasa ; ci, prin ascultarea desavarsita si prin jertfa lui Hristos a fost posibil ca Dumnezeu sa Se manifeste prin har. Sangele de pe scaunul indurarii arata ca lucrarea a fost implinita, ca a fost dat un raspuns deplin dreptatii lui Dumnezeu. Pacatul era "acoperit" prin jertfele din Vechiul Testament, dar acestea nu puteau niciodata " sa faca desavarsiti pe cei care se apropiau". Acum pacatul a fost "indepartat". Hristos este "ispasire pentru pacatele noastre ; dar nu numai pentru a le noastre, ci si pentru ale lumii intregi"(1 Ioan 2:1; 2:2). Valoarea lucrarii Sale inaintea lui Dumnezeu este valabila pentru intreaga lume, dar numai cel care se apropie prin credinta poate beneficia.

     5.6    Viata eterna

     Noi eram morti in greselile si in pacatele noastre, dar Dumnezeu ne-a adus la viata impreuna cu Hristos si ne-a inviat impreuna (Efes. 2:5-6; Col. 2:13 si 3:1). Nasterea din nou ne-a introdus intr-o noua viata. Am devenit "partasi" la natura divina. Putem umbla in "noutatea vietii"(2 Petru 1:4; Rom. 6:4).

     Schimbarea manifestata, care a lucrat in cineva care era departe de Dumnezeu, si a fost adus la Domnul Isus, arata evidenta acestei vieti noi.

     Placerile, inclinatiile, aspectul oricarui lucru, s-au schimbat. Ceea ce avea valoare altadata acum nu mai are, caci lucrurile lui Dumnezeu au devenit o realitate.

     "Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine Il are pe Fiul are viata; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata. V-am scris acestea voua, ca sa stiti ca aveti viata eterna, voua, care credeti, in Numele Fiului lui Dumnezeu"(1 Ioan 5:11-13).

     Povara asupra lui Hristos

     Cat de putin ne dam noi seama de suferintele de nespus ale Mantuitorului nostru pentru a ne aduce la Dumnezeu : "Aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor" (Evrei 2:10). 

     Profetul a vestit deja in Isaia 53, si in alte locuri : "El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui... El era strapuns pentru faradelegile noastre... Pedeapsa care ne da pacea era asupra Lui... Noi toti, ca niste oi, ne-am ratacit... Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor... va purta nelegiuirile lor... a purtat pacatul multora".

     Vorbind de suferintele Sale, Domnul Isus putea sa spuna despre Sine : "Va suferi multe". Apostolul Petru, "martor al suferintelor lui Hristos", subliniaza : "a purtat El Insusi pacatele noastre in trupul Sau pe lemn".

     "S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora"(Evrei 9:28).

                         Oh! Cum apasau pe Tine,
                         In acea noapte intunecata,
                         Parasit, tulburat si ingrozit
                         De multimea pacatelor noastre! (H. Rossier)
 

                                                             CINE ESTE ISUS ?

                                                                                  - II -


          Georges André


     4     Fiul Omului

     "Mare este taina evlaviei", ne spune 1 Timotei 3:16 : "Dumnezeu S-a aratat in carne". In Vechiul Testament, Dumnezeu S-a facut cunoscut prin diferite moduri : prin vise, prin viziuni, prin aparitia unui inger, prin cuvantul pe care Il spunea profetilor "in multe randuri si in multe feluri". Dar Evanghelia pune inaintea noastra aceasta taina extraordinara : "Cuvantul devenit carne", adica Om.

     Pentru un timp El a "locuit"("Si-a ridicat un cort") printre noi. Acolo El Si-a aratat gloria Sa, nu aceea a unui Imparat care va domni peste toate ; nici a Creatorului ; ci a unui Om perfect, gloria Sa morala, "ca a Singurului de la Tatal, plin de har si de adevar". Si Evangheliile deruleaza inaintea privirilor credintei noastre toata desavarsirea vietii "Omului Isus Hristos"

     In putine cuvinte, dar destul de precise si profunde, Filipeni 2:6-8 pune inaintea noastra profunzimea acestei smeriri. Hristos Isus ramane "in chip de Dumnezeu", insasi esenta vietii Sale ; dar El nu a considerat, ca Satan (Isaia 14:14), sau ca omul la indemnul ispititorului (Gen. 3:5), "de apucat sa fie egal cu Dumnezeu". Fara indoiala, El era, si este dintotdeauna. Dar a acceptat sa Se "smereasca pe Sine" (si doar El singur putea s-o faca), de a Se dezbraca de manifestarea exterioara a gloriei Sale (fara a inceta sa fie in chip de Dumnezeu). A luat "un chip de rob", intrega viata specifica unui rob, "facandu-Se in asemanarea oamenilor". In el insusi omul este robul lui Dumnezeu, slujitorul lui Dumnezeu ; ca si creatura era necesar aceasta. Dar El S-a facut de buna voie. Sa subliniem ca El S-a facut "in asemanarea" oamenilor (cf. Rom 8:3), caci era fara pacat : "El n-a facut pacat"(1 Petru 2:22) ; nu a "cunoscut pacat"(2 Cor. 5:21) ; "in El nu este pacat"(1 Ioan 3:5). 

     Un al doilea stadiu al smereniei Sale ne este prezentat : "Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine"(Filip. 2:8). Om in mijlocul oamenilor, si ca Om S-a smerit. El nu a pretins o pozitie de intaietate ; nu a imbracat gloria imparateasca pe care o va avea mai tarziu ; nu a cautat aprobarea, nici aprecierea mai marilor din vremea Sa. In aceasta smerenie S-a facut "ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce".

     Evrei 5:7-8 ne dezvaluie ce durere I-a pricinuit aceasta ascultare : "In zilele intruparii ("carnii") Sale, aducand cereri si rugaciuni staruitoare, cu strigat puternic si lacrimi, catre Acela care putea sa-L mantuiasca din moarte... desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a suferit". A trebuit sa experimenteze ce inseamna ascultarea pentru om, pentru un om care a vrut sa implineasca voia lui Dumnezeu pana la capat. Perfectiunile de slujitor nu au condus pentru a fi numit Fiu al lui Dumnezeu. Este deja remarcabil ca un om poate sa se comporte in viata sa de o maniera demna pentru a merita acest titlu. Nu este infinit mai mare ca Fiul lui Dumnezeu a devenit slujitor !

     Totusi, sa nu uitam ca in acest Om smerit "intregii plinatati a Dumnezeirii i-a placut sa locuiasca" (Col. 1:19). El era Emanuel, "Dumnezeu cu noi"(Matei 1:23). "Dumnezeu era in Hristos" atunci cand impaca lumea cu Sine (1 Cor. 5:19). El era Dumnezeu adevarat si Om adevarat.

     Dupa prima epistola a lui Ioan Il putem recunoaste in trei moduri: "Orice duh care Il marturiseste pe Isus Hristos venit in carne este de la Dumnezeu"(1 Ioan 4:2) ; "Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane in el, si el in Dumnezeu"(v. 15) ; "Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu"(5:1).

     Cate erezii s-au raspandit de catre "cei care nu-L marturisesc pe Isus Hristos venind in carne"(2 Ioan 7), sau Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. "Daca vine cineva la voi si nu aduce invatatura aceasta, nu-l primiti in casa"(v. 10). Cat de important este pentru Dumnezeu tot ceea ce aduce atingere Persoanei Fiului Sau.

     Chiar Fiul Omului, El Insusi a spus, pentru prima data in Matei 8:20, intr-o expresie remarcabila : "Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde sa-Si plece capul". Capul Sau, El l-a plecat pe cruce, "plecandu-Si capul", Si-a incredintat duhul Tatalui Sau.

     4.1    Zamislirea Sa

     Isaia 7:14 a vestit deja ca fecioara va ramane insarcinata si va naste un fiu. Trebuia sa vina Evanghelia pentru a intelege la cine se refera profetia.

     In Luca 1:35, ingerul raspunde Mariei, care se mira ca poate zamisli, deoarece nu cunoscuse barbat : "Duh Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri, de aceea Sfantul  care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu". Maria era fecioara, logodita cu Iosif. Nu a existat intre ei nicio relatie care sa conduca la o zamislire. In Matei 1:18-23, Duhul lui Dumnezeu precizeaza ca "inainte de a fi ei impreuna", ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant. Iosif isi facea griji ; ingerul Domnului vine sa-l asigure : "ce s-a zamislit in ea este de la Duhul Sfant. Si ea va naste un Fiu si-I vei pune numele Isus ; pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacatele sale". Astfel s-a implinit profetia din Isaia (v. 23). Lui Iosif, ingerul ii vorbeste de un Mantuitor ; Mariei, ii vorbeste de Acela care va domni : prin ea, El era Fiul lui David dupa carne (Matei 1:16). 

     4.2     Nasterea Sa

     Mica 5:2 a vestit ca Hristosul Se va naste la Betleem. Iosif si Maria locuiau la Nazaret. Cum va actiona Dumnezeu pentru a o conduce pe Maria in cetatea lui David pentru a naste acolo ? Dumnezeu este mai presus de toate. Este dat un decret din partea imparatului pentru a se face un recensamant (care de fapt a avut loc mai tarziu !). Decretul face ca Iosif, ca si alti iudei, sa se suie in cetatea sa natala, Betleem, "pentru ca el era din casa si din familia lui David"(Luca 2:4). Maria, "care era logodita cu el", fiind insarcinata. In timp ce ei erau acolo, ea a adus pe lume pe Fiul ei cel intai-nascut, pe care L-a infasat si la culcat in iesle. Nu era loc pentru ei in han. Primul lor lucru fata de acest Fiu a fost sa-L "infaseze" ; ultimul lucru, atunci cand trupul Sau a fost coborat de pe cruce, a fost sa-L "infasoare" cu fasii de panza de in (Ioan 19:40).

     Genealogia din Matei 1, - dupa ce se repeta ca un refren acesta si acesta a nascut pe acesta si acesta, - ajungand la Iosif, precizeaza: "barbatul Mariei, din care S-a nascut Isus, care Se numeste Hristos"(v. 16).

     Acest Copil "infasat si culcat intr-o iesle", este "semnul" pentru pastorii, la care ingerul s-a aratat pentru a le vesti "o mare bucurie, care va fi pentru tot poporul ; pentru ca astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul". Pentru magi, care, putin mai tarziu, venind sa-L adore pe Imparatul, semnul era o stea. Pastorii s-au dus la Betleem ; ei au gasit pe Maria si Iosif si Pruncul, "si vazandu-L", au vorbit despre El. Privirea lor nu s-a indreptat in mod special asupra Mariei si a lui Iosif, ci asupra acestui Copil a carui maretie le-a fost revelata. Ei s-au intors "glorificandu-L si laudandu-L pe Dumnezeu" fiind ca un ecou al multimii ostirii ceresti care lauda pe Dumnezeu dandu-I glorie.

     "Subiectul" bucuriei este "mare", el este "pentru tot poporul". Contrast cu Luca 1:14, unde subiectul de bucurie este pentru Zaharia si pentru multi care se bucurau de nasterea Botezatorului : acela care avea sa pregateasca drumul Domnului ; Copilul din Betleem era Domnul Insusi.

     Cand a facut opt zile, El a fost circumcis. Conformandu-Se in totul cerintelor Legi, dupa patruzeci de zile, parintii L-au dus la Ierusalim pentru curatire, nu pentru Sine, ci pentru Maria, potrivit cu Levitic 12:7 ("pentru ea"). De notat ca parintii nu au putut sa aduca un miel, erau prea saraci ; ei nu au putut sa aduca decat o pereche de turturele.

     Atunci cand au intrat in templu cu Copilul, nimeni nu a remarcat cine era Acesta, nici preotii, nici mai marii templului. Doar batranul Simeon, condus de Duhul, L-a luat in bratele sale, binecuvantand pe Dumnezeu pentru ca au vazut ochii sai mantuirea Sa. Tatal si mama Sa uimindu-se de acestea, "Simeon i-a binecuvantat". Remarcam ca el binecuvanteaza parintii, nu Copilul. "Fara indoiala, cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare"(Evrei 7:7). Cum ar fi putut Simeon sa binecuvanteze Copilul, in timp ce el avea nevoie de binecuvantara Sa ?

     Ana, profeteasa, inaintata mult in varsta, care nu se indeparta de la templu, a venit in acel moment. Ea Il lauda pe Domnul si "vorbea despre El". Despre cine vorbea ea ? Despre Copil bineinteles, dar acest Copil, cine era El, daca nu Domnul ?

     Putin mai tarziu, au venit magii. Steaua i-a condus spre "Imparatul iudeilor"(Matei 2:2). Ajungand la Betleem, au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui. Dar prosternandu-se, Lui I s-au inchinat si I-au adus darurile lor : aur (metalul cel mai pretios din Biblie, care ne vorbeste de divinitate), tamaie (parfumul care se suie spre Dumnezeu ca un miros placut, asa cum s-a suit din toata viata Omului desavarsit) si smirna (amaraciunea suferintelor Sale), daruri care ne fac sa ne gandim la inchinarea in duh si in adevar pe care noi putem sa o aducem lui Dumnezeu prin Hristos. 

     Fuga in Egipt nu este ea cea mai extraordinara ? Dumnezeu ar fi putut sa faca o minune pentru a-L ocroti pe Fiul Sau. Dar nicio minune nu a fost facuta in favoarea lui Isus. El este un om de pe pamant. Copilasul este dus de parintii Sai, fugind ca un refugiat, ramanand intr-o tara straina pana cand avea sa moara Irod, pentru a locui apoi la Nazaret, unde a "crescut".

     4.3     La doisprezece ani

     Nimic nu ne este spus despre aceasta viata la Nazaret. El este numit "Fiul tamplarului", sau chiar "tamplarul", precizand astfel ocupatia Sa. Duhul lui Dumnezeu a vrut totusi sa ne pastreze acest incident semnificativ, cand, la doisprezece ani, suindu-Se cu parintii Sai pentru sarbatoarea de Pasti la Ierusalim, a ramas singur, in ciuda atentiei deosebite pe care I-o acorda mama Sa. Timp de trei zile parintii Sai L-au cautat (nu ar fi trebuit ca ei, stiind cine era El, sa-si indrepte pasii mai intai spre templu ?). In final L-au gasit, in timp ce era "ocupat cu cele ale Tatalui Sau", dar luand de asemenea, in mijlocul invatatorilor, pozitia  care se potrivea unui baiat de doisprezece ani, "ascultandu-i si intrebandu-i" (frumos exemplu pentru fratii tineri referitor la atitudinea lor in adunare, in special in strangerile pentru studiu !). Isus era constient ca era Fiul Tatalui ; aceasta nu-L impiedica sa coboare cu parintii Sai la Nazaret si sa le fie "supus". El "crestea in intelepciune si in statura si in har inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor", perfect in toate stadiile dezvoltarii Sale, dupa cum era potrivit pentru varsta Sa.

     4.4     Lucrarea Sa

     Ce placere de a-L "vedea pe Isus din loc in loc" in intrarile si iesirile Sale, in compasiunea si in invatatura Sa, in desavarsita Sa umanitate. Divinitatea Sa straluceste uneori ca un fulger, atunci cand opreste furtuna sau il inviaza pe Lazar, sau cand a facut atatea minuni. Dar asa cum a zis cineva : "El Si-a ascuns chipul de Dumnezeu sub un chip de rob, divinitatea Sa sub un voal gros al unui galileean dispretuit".

     El a cunoscut oboseala, atunci cand, obosit de calatorie, la miezul zilei, S-a oprit la fantana din Sihar (Ioan 4:6). Ii este sete si cere apa la o femeie. Pe cruce, pentru a implini Scriptura, a strigat : "Mi-e sete". Trebuind sa cunoasca aceasta sete de nesuportat a rastignitilor, avea totusi in El o sete mult mai profunda, aceea de a implini pana la capat lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca. A cunoscut foamea (Marcu 11:12). A dormit in corabie in ciuda furtunii, cu capul plecat pe capatai. A plans la mormantul lui Lazar, pentru Ierusalim, si in Ghetsimani (Evrei 5:7).

     Il vedem adesea intrand in vreo casa, uneori sezand la masa ; intrand in sinagogi, facand minuni, raspandind invataturile Sale, citind Scriptura ; Il vedem iesind langa mare, chemand ucenici, spunand lui Matei : Urmeaza-Ma. In alte dati, Se ducea singur intr-un loc pustiu sau pe un munte, pentru a Se ruga.

     De mai multe ori, i-a luat pe ucenicii Sai de-o parte si le spunea despre suferintele care-L asteptau. Dupa transfigurare, unde a stralucit gloria lui Mesia, dar de asemenea si cea a Fiului Preaiubit al Tatalui, "de atunci", Isus a inceput sa le arate ucenicilor Sai ca El trebuie sa mearga la Ierusalim si ca are sa sufere multe (Matei 16:21). Traversand Galileea, ii invata pe ucenicii Sai : "Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor, si ei Il vor omori". Ei nu au inteles. Isus repeta invatatura Sa  atunci cand "erau pe drum, suindu-se la Ierusalim" : "Luandu-i din nou la Sine pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce urma sa I se intample : Iata, ne suim la Ierusalim, si Fiul Omului va fi predat preotilor de seama si carturarilor si Il vor condamna la moarte si Il vor da in mainile natiunilor si Il vor batjocori si Il vor biciui si Il vor scuipa si Il vor omori ; si dupa trei zile va invia"(Marcu 10:32-34). Care este reactia lor ? - Iacov si Ioan Ii cer un loc mai bun in Imparatie !

     4.5     Moartea Sa

     Anii au trecut. "Se apropia sarbatoarea Azimilor, numita Pasti... Si a venit ziua Azimilor, in care trebuia jertfit pastele... Si, cand a venit ceasul, El a stat la masa"(Luca 22). A venit ceasul "ca sa plece din lumea aceasta la Tatal"(Ioan 13:1). Va da El inapoi dinaintea suferintei ? Va fi El cu adevarat ascultator pana la moarte ? Inca o data : "A invatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit".

     In Ghetsimani, accepta paharul din mana Tatalui. Atunci cand Pilat spune : "Iata, vi-L aduc afara, ca sa stiti ca nu gasesc nicio vina in El"(Ioan 19:4), Isus este acela care iese afara, purtand cununa de spini si haina de purpura, fata desfigurata "mai mult decat a fiilor oamenilor"(Isaia 52:14). Ar fi putut sa Se dea inapoi. Guvernatorul nu putea sa-L forteze. De buna voie, Isus a iesit afara. Pilat L-a prezentat : "Iata Omul!"

     "Omul durerilor" este asezat inaintea poporului Sau. Ce vor raspunde ei ? - Rastigneste-L, rastigneste-L!"

     In final, Pilat li-L da ca sa fie rastignit. L-au luat pe Isus si L-au dus. Ce ni se spune ? "Si, purtandu-Si crucea, El a iesit"(Ioan 19:17). Niciodata nu ar fi putut sa-L duca impotriva vointei Sale. Profetul a spus destul de clar ca El va fi "dus ca o oaie la macelarie" : Evanghelia dupa Marcu, a Slujitorului, ni-L prezinta astfel. Dar in cea dupa Ioan, Fiul lui Dumnezeu merge El Insusi la locul de rastignire !

     Era Isus muritor ? Toti oamenii sunt muritori ; El a luat parte la natura umana ; dar El nu trebuia sa moara, El putea sa-Si dea viata : "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi"(Ioan 10:18). Din decizia Sa, in posesiunea deplina a facultatilor Sale, refuzand vinul amestecat cu fiere care ar fi putut sa-I atenueze suferintele Sale, El S-a lasat rastignit. Nu a coborat de pe cruce atunci cand I-au spus : Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, daca Tu esti Imparatul iudeilor, coboara de pe cruce si vom crede in Tine. Pana la capat El a raspuns potrivit Scripturii ; si cand "toate s-au sfarsit ("implinit") ", dupa ce a luat otetul, a strigat "S-a sfarsit ("implinit") ". Si plecandu-Si capul, Si-a dat duhul (Ioan 19:28-30).

     Multimea s-a intors in Ierusalim, batandu-se in piept. Noaptea a coborat peste Calvar. Um om, ucenic in ascuns, Iosif din Arimateea, se apropie. El a cerut lui Pilat permisiunea de a lua trupul lui Isus. El L-a dat jos de pe cruce. Un altul inainteaza, care, la inceput, a venit la Isus noaptea, Nicodim ;  el a adus "un amestec de smirna si aloe, cam o suta de masuri" (Ioan 19:38-42). Amandoi au luat trupul, l-au infasurat cu fasii de panza de in, impreuna cu miresme, si in mormantul nou din gradina, L-au pus pe Isus. Doi oameni s-au ocupat de El in moartea Sa, dupa cum doi oameni au vorbit cu El despre moartea Sa care trebuia sa se implineasca la Ierusalim (Luca 9:31) ; asa cum doi oameni au plecat la Emaus, tristi, fiindca toate sperantele lor s-au spulberat odata cu moartea Sa.

     4.6     Invierea Sa 

     El a fost "inmormantat", ne spune 1 Corinteni 15:4 pentru ca nimeni sa nu vina si sa spuna ca El a avut doar o stare lesin temporara atunci cand a scos strigatul cel mare si a sfarsit pe cruce. Mort cu adevarat, El a fost inviat cu adevarat. Unii neaga invierea, dar "daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos nu a inviat. Iar daca Hristos nu a inviat... zadarnica este si credinta voastra"(v. 13-14).

     Inviat cu un trup spiritual, El era in orice caz, Om adevarat. Ucenicii de la Emaus nu L-au recunoscut atunci cand S-a apropiat si mergea impreuna cu ei. El parea un om oarecare. Dar inimile le ardea inlauntrul lor ; si atunci cand El a frant painea impreuna cu ei, repetand gestul din timpul zilelor Sale pamantesti, ochii lor s-au deschis. Maria din Magdala a crezut ca vede pe gradinar ; atunci cand inima ei a tresarit la chemarea Sa - "Maria", - ea L-a recunoscut pe Invatatorul ei (Ioan 20:15-16). Credinta, inima, Il recunoaste pe Omul inviat.

     Atunci cand apare inaintea ucenicilor Sai, El le spune "Priviti mainile Mele si picioarele Mele, ca sunt Eu Insumi ; atingeti-Ma si vedeti, pentru ca un duh n-are carne si oase, dupa cum Ma vedeti pe Mine ca am". Apoi inaintea lor, mananca o bucata de peste fript, si putin dintr-un fagure de miere (Luca 24:39-42).

     El i-a scos afara spre Betania, si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Atunci cand S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer, era acelasi Om care este glorificat, Acela in care "locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2:9).