Masa cu painile pentru punere inainte
                                                                                 - I -


     Arend Remmers


     1     Despre cort si semnificatia lui

     Dupa Coloseni 2:16-17, poruncile religioase ale legii din Sinai sunt "o umbra a lucrurilor ce aveau sa vina; dar trupul (adica realitatea dupa Noul Testament) este al lui Hristos". Cortul intalnirii, a carui constructie si ridicare sunt descrise in ultima parte a cartii Exod (cap. 25 la 40), trebuie, de asemenea, vazut in acelasi fel. El este o imagine a adevaratului Locas din cer (Ev. 9:24), dar in acelasi timp o imagine a Adunarii lui Dumnezeu (Ev. 3:6). Pe de alta parte, obiectele cortului fac trimitere la Domnul Isus. Ocupandu-ne cu ele, putem sa primim deci o invatatura spirituala valoroasa, mai ales in ce priveste viata practica a adunarii. "Caci toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin incurajarea Scripturilor, sa avem speranta" (Rom. 15:4).

     Cortul intalnirii era locuinta lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau Israel, salvat din Egipt. Cortul in sine era alcatuit din doua incaperi : "locul sfant" si "locul prea sfant". In locul prea sfant nu se gasea decat chivotul legamantului cu scaunul indurarii (in fr. "propitiatoarul", n.t.) si cei doi heruvimi. Acolo se gasea tronul, locuinta propriu-zisa a lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau (Ex. 25:8 ; 1 Sam. 4:4). In prima incapere, din fata, erau trei obiecte : sfesnicul de aur cu cele sapte brate, masa pentru painile de punere inainte si altarul de aur pentru arderea tamaiei. Sa ne ocupam putin de masa si sa vedem ce invataturi spirituale are ea pentru noi.

     2     Masa

     2.1     Din lemn de acacia (sittim)

     Indicatiile pentru confectionarea mesei pentru painile de punere inainte sunt date in Exod 25:23-30. In Exod 37:10-16 confectionarea ei este descrisa dupa modelul aratat mai inainte. Ea era facuta din lemn de acacia. Acacia (in ebr. "sittim") mentionat in Biblie nu trebuie confundat cu arborele cu acelasi nume cunoscut in latitudinile noastre. Acesta din urma este un salcam; el a fost adus din America in Europa de cateva secole. Acacia din Biblie creste in regiuni uscate. Lemnul sau este mai dur decat stejarul si foarte rezistent. Ca toti arborii care cresc pe pamant, acacia este o imagine pamanteasca a naturii umane (conf. cu Luca 23:31).

     2.2     Acoperita cu aur

     Masa facuta din lemn era in intregime acoperita cu aur curat. Aurul curat este o imagine a gloriei lui Dumnezeu revelata in Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om : "Si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" (Ioan 1:14). Combinatia de lemn si aur semnifica pentru noi umanitatea Domnului Isus. El era Om si Dumnezeu in aceeasi Persoana : Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Acest adevar este exprimat nu doar prin masa pentru punerea inainte a painilor, dar si prin altarul de arderea tamaiei si prin chiuvot. Toate trei erau facute din lemn de acacia acoperit cu aur curat. In schimb, sfesnicul cu cele sapte brate era in intregime din aur curat batut.

     2.3     Dimensiunea redata prin fractie : o cunoastere partiala

     Masa avea doi coti lungime, un cot latime si un cot si jumatate inaltime. De ce inaltimea continea o fractie ? Nu este acest lucru un indiciu ca maretia Domnului nostru nu poate fi reprezentata in imagine decat intr-o maniera imperfecta, si ca noi acum, de asemenea, nu o putem intelege decat in parte ? "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal" (Mt. 11:27). Urmatorul cuvant ne arata acelasi lucru : "Caci cunoastem in parte... dar, cand va veni ce este desavarsit, ceea ce este in parte va fi desfiintat". Dar nu va fi mereu asa. Putem sa spunem si noi impreuna cu Pavel, gandind la gloria viitoare din cer, unde vom fi pentru eternitate impreuna cu Domnul nostru : "Dar atunci voi cunoaste deplin dupa cum si eu am fost cunoscut" (1 Cor. 13:9, 10, 12). Si Sfanta Scriptura merge chiar mai departe : "Il vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). Ce bucurie, ce binecuvantare este legata de aceasta contemplare eterna a Rascumparatorului nostru si faptul ca Il vom recunoaste !

     2.4     Comuniune cu Tatal si cu Fiul

     Pe masa trebuia sa fie permanent douasprezece paini, in care putem sa recunoastem cu usurinta un simbol al celor douasprezece semintii ale lui Israel. Despre asta vom vorbi mai tarziu. Masa avea aceeasi inaltime ca si chivotul legamantului (fara propitiatoar, scaunul indurarii). O masa, in Biblie, este adesea imaginea comuniunii si a binecuvantarii care este legata de ea. Comuniunea inseamna a avea o parte comuna, un scop comun si interese comune. In consecinta, egalitatea inaltimii mesei si a chivotului subliniaza caracterul inalt al comuniunii noastre : "Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9). "Si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3). Nu este acesta un privilegiu nemarginit sa avem o parte comuna impreuna cu Rascumparatorul nostru, Fiul lui Dumnezeu ? Fie ca sa ne bucuram mai mult ! Este cel mai mare lucru pe care il poate avea o fiinta umana pe pamant. Cu toate acestea, lucrarea divina de ispasire a pacatului depaseste orice : este ceea ce vedem in propitiatoar (scaunul indurarii, n.t.) care acoperea chivotul legamantului. El depasea toate celelate obiecte ale cortului.

     2.5     Alte aplicatii ale numelui de "Masa Domnului"

     Masa Domnului  in Noul Testament este, de asemenea, expresia vizibila a comuniunii noastre cu Domnul Isus pe baza lucrarii Sale de rascumparare ( 1 Cor. 10:21). Cu toate acestea, masa pentru painile de punere inainte nu trebuie sa fie asimilata mesei Domnului din Noul Testament. Cuvantul lui Dumnezeu ne invata, de asemenea, referitor la acest subiect. In Maleahi 1 v. 7 si 12, altarul de arama, sau altarul de ardere de tot din curtea templului, este numit "Masa Domnului (in fr. "L'Eternel)" (Yahweh) si "Masa Domnului" (Adonai). Acest altar era locul unde israelitii puteau sa aiba comuniune cu Dumnezeul lor. Aceasta se vedea in special in jertfele de prosperitate (sau, multumire, n.t.) care erau nu doar pentru Dumnezeu, dar si pentru preoti; mai mult, cel care aducea jertfa, ca si orice israelit care era curat, avea dreptul sa manance din jertfele de prosperitate. Pavel se refera la acest lucru atunci cand vorbeste despre masa Domnului din timpul actual (comp. Lev. 7:15-21 cu 1 Cor. 10:18).

     Pe de alta parte, in descrierea viitorului templu din Imparatia milenara (Ez. 40 la 48), cand vorbeste despre altarul de arderea tamaiei din templu, profetul Ezechia il numeste "masa dinaintea Domnului" (Ez. 41:22), fara sa mai fie mentionata o alta masa pentru painile de punere inainte. Aceasta "echivalenta" a altarului pentru tamaie cu masa este remarcabila. In perioada domniei milenare a lui Hristos, poporul Israel, adica ramasita credincioasa, va fi reprezentat pentru prima data in mod complet in tara (Ez. 37:21-22). Numai atunci unitatea lui Israel va deveni o realitate. O reprezentare prin cele douasprezece paini nu va mai fi necesara atunci. Altarul de adorare (pentru tamaiere, n.t.) nu va fi atunci, ca sa zicem asa, mai mult decat o masa de unitate si de comuniune.

     3     Cele douasprezece paini

     3.1     Doua zecimi de floare de faina fiecare

     "Si sa asezi pe masa painea pentru punerea inainte, inaintea Mea, neincetat" (Ex. 25:30). Pregatirea painilor si dispunerea lor pe masa sunt descrise in Lev. 24:5-9. Douasprezece turte (in ebr. : challa "paine circulara") trebuia sa fie coapte din doua zecimi de efa din floare de faina fiecare. De obicei, insa, termenul "efa" este omis. Cele doua zecimi de floare de faina serveau, de asemenea, pentru a face cele doua paini leganate care trebuiau aduse la sarbatoarea saptamanilor, "Cincizecime"; aceste doua paini sunt o imagine a adunarii care a aparut tocmai in aceasta zi a sarbatorii Cincizecimii (Lev. 23:17 ; Fapte 2). Cel mai adesea, este mentionat un dar de mancare din doua zecimi in legatura cu berbecul adus ca ardere de tot (Num. 15:6 ; 28:12, 20, 28 ; 29:9:14). Acest fapt este, de asemenea, semnificativ. Berbecul era jertfa adusa la consacrarea preotilor. El este deci o imagine a consacrarii si a devotamentului. Si asa l-a considerat Dumnezeu pe Israel : ca un popor rascumparat, separat si consacrat pentru El.

     3.2     Tamaia deasupra painilor

     Cele douasprezece paini erau dispuse pe masa in doua straturi sau doua randuri de sase paini fiecare. Noi nu stim daca ele erau dispuse in doua randuri de sase unul langa celalalt, sau unul peste altul, sau chiar in doua stive de sase paini. Peste fiecare strat sau rand era pusa tamaie curata, care servea de "amintire", "o jertfa prin foc pentru Domnul" (Lev. 24:7). Tamaia curata era unul din elementele folosite care se aducea pe altarul de aur  din locul sfant, si care vorbea in imagine de caracterul unic al Domnului Isus si despre gloria Sa (Ex. 30:34). Trebuia sa se puna tamaie pe fiecare dar de mancare (imagine a perfectiunii si curatiei lui Hristos ca Om), apoi era ars pe altar ca amintire (Lev. 2:1-2 ; exceptie facand Lev. 5:11 si Num. 5:15). Tamaia curata a fost unul din darurile magilor veniti sa se inchine inaintea Imparatului nou-nascut al iudeilor (Mt. 2:1-2). De aceea tamaia trebuie sa fie considerata ca o imagine a gloriei deosebite a Domnului Isus, care este un parfum de bun miros pentru Tatal. Tamaia curata peste paini vorbeste de parfumul Persoanei si lucrarii lui Hristos, in care cei credinciosi sunt vazuti inaintea lui Dumnezeu. Toti sunt facuti, fara nicio exceptie, "placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 1:6). Painile in sine, ca dar de mancare, marturiseau despre curatia si perfectiunea lui Hristos; ele erau aduse - ca sa zic asa, expuse la vedere - prin masa, care este o imagine a gloriei Fiului lui Dumnezeu devenit Om; ele erau acoperite cu tamaie curata care ilustra caracterul si parfumul Sau placut inaintea lui Dumnezeu. Ce imagine minunata a unirii noastre spirituale cu Domnul nostru si a acceptarii noastre desavarsite inaintea lui Dumnezeu Tatal !

     3.3     Painea ca dar de mancare, mancata de catre preoti

     In fiecare sabat, painile trebuiau sa fie reinnoite. Painile care erau luate de pe masa serveau ca hrana pentru preoti; ele trebuiau sa fie mancate intr-un loc sfant, "caci este preasfanta pentru el din jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 24:9). Aceasta expresie ne aminteste de darul de mancare, despre care se spune de trei ori aproape acelasi lucru : "Si ramasita darului de mancare va fi a lui Aaron si a fiilor sai: este ceva preasfant intre jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 2:3, 10 ; 10:12). Lev. 10:12 arata, de asemenea, "locul sfant" unde trebuiau mancate painile : el era langa altarul de ardere de tot, in curte. Painile pentru punerea inainte sunt deci considerate ca un fel de dar de mancare. O parte, socotita ca "amintire", era luata si adusa lui Dumnezeu pe altarul de ardere de tot, in timp ce restul, care era "ceva preasfant intre jertfe prin foc ale Domnului", era mancata de catre preoti. In mod asemanator, painile pentru punerea inainte luate de pe masa in sabat, serveau ca hrana preotilor, dar nu in fiecare zi, ci numai o data pe saptamana, in ziua sabatului.

     3.4     Douasprezece paini, imaginea intregului popor

     3.4.1     Numarul doisprezece ca simbol

     Numarul painilor (12) este numarul totalitatii poporului Israel vazut in ansamblu, dar, in acelasi timp, si numarul administrarii sau guvernarii perfecte a lui Dumnezeu. Sa ne gandim la cei doisprezece apostoli, si mai ales la noul Ierusalim cu cele douasprezece porti ale sale si cu cele douasprezece temelii ale zidului sau. Cele trei laturi ale cetatii in forma de cub au fiecare o lungime de 12000 de stadii, si inaltimea zidului sau este de 144 (12 x 12) coti (Apoc. 21:10-21). Cele douasprezece paini reprezentau deci cele douasprezece semnitii ale lui Israel in perfectiunea si in frumusetea lor de neschimbat in ochii lui Dumnezeu, dar in acelasi timp si guvernarea Lui perfecta.

     3.4.2     Perfecta acceptare a credinciosilor inaintea lui Dumnezeu - Continuitatea painilor

     Aplicata la ziua de astazi, aceasta imagine arata acceptarea perfecta a tuturor credinciosilor inaintea lui Dumnezeu. Hristos este "masa" pe care painile sunt asezate inaintea Dumnezeului nostru si Tata, ca reprezentare simbolica a intregului popor al lui Dumnezeu in curatie si in perfectiune. Cand ne gandim la vesmintele marelui preot care purta, inaintea lui Dumnezeu in Locasul sfant, numele celor douasprezece semintii ale lui Israel pe cele doua pietre de onix de pe umerii sai si pe cele douasprezece pietre pretioase de pe pieptul sau, vedem in Locasul sfant pe poporul lui Dumnezeu "reprezentat" inaintea Lui in trei moduri :

     -   in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe umerii puternici ai marelui preot,

     -   in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe inima (pieptul, n.t.) marelui preot,

     -   ca paini puse inainte, in accetarea si consacrarea sa inaintea lui Dumnezeu, pe masa (conf. cu Ex. 28:12, 29).

     Nu doar Dumnezeu vedea aceasta reprezentare perfecta a poporului; de asemenea, marele preot care statea in Locasul sfant o vedea si el. El vedea o perfectiune si o frumusete neschimbatoare, din nefericire cu mult peste realitatea trista din tabara lui Israel in pustie si in Cannan mai tarziu. "Painea neincetata" (Num. 4:7) era si ramanea neincetat inaintea fetei lui Dumnezeu si inaintea ochilor acelora care puteau sa intre in Locasul sfant. Preotii nu puteau s-o vada decat in lumina sfesnicului de aur.

     3.4.3     Cele douasprezece pietre dupa trecerea Iordanului

     Sa ne amintim in primul rand ca in Vechiul Testament, nu exista nici imagine, nici tip al unitatii Adunarii lui Dumnezeu, unicul Trup al lui Hristos. Cu siguranta, oamenii spirituali au fost intotdeauna constienti de unitatea poporului Israel, dar nu a existat nicio expresie a acestei unitati, si cu atat mai putin a viitoarei unitati a Adunarii. Dupa ce Iosua a trecut Iordanul impreuna cu poporul Israel, el a ridicat douasprezece pietre pe malul raului, la porunca lui Dumnezeu. Fiecare din ele reprezenta una din cele douasprezece semintii, desi numai noua semintii si jumatate s-au stabilit efectiv in tara, in timp ce celelalte doua semintii si jumatate au ramas dincolo de Iordan (Ios. 4:1-8). Astfel, cele douasprezece pietre aminteau de "totalitatea" lui Israel, dar ele nu vorbeau de "unitate".

     3.4.4     Altarul lui Ilie de pe Carmel

     In timpul profetului Ilie, poporul Israel nu mai exista ca unitate. Dupa moartea lui Solomon, imparatia celor zece semintii din nord, sub conducerea lui Ieroboam, s-a separat de imparatia celor doua semintii din sud, Iuda si Beniamin. Idolatria a fost introdusa imediat in imparatia din nord, si doi vitei de aur erau atractia lor. Pentru a contracara idolatria, profetul Ilie a fost insarcinat mai tarziu de Dumnezeu sa stranga pe reprezentantii poporului pe muntele Carmel. El a reparat altarul Domnului care a fost daramat, folosind douasprezece pietre "dupa numarul semintiilor fiilor lui Iacov" (1 Imp. 18:31). Oricat de impresionanta si placuta lui Dumnezeu a fost, in acesata situatie, aceasta licarire de speranta pentru adunare, totusi, nu se poate vedea aici o expresia a unitatii. Gasim acelasi gand la crestinii evrei Pavel si Iacov, care aveau totdeauna inaintea ochilor cele douasprezece semintii, desi dupa robia asiriana, numai cele doua semintii au ramas cunoscute (Fapte 26:7); Iac. 1:1). Cu siguranta, Israel este o imagine a poporului lui Dumnezeu din Noul Testament, dar nu gasim nicaieri vreo indicatie despre existenta unitatii. Doar profetul Ezechiel a putut sa prezinte odata unitatea viitoare a celor doua imparatii prin cele doua toiege pe care le-a unit in mana lui (Ez. 37:16-22).

     3.4.5     Unitatea Adunarii lui Dumnezeu revelata doar in Noul Testament

     Unitatea Adunarii lui Dumnezeu, credinciosii din timpul prezent, uniti in singurul Trup al lui Hristos, era o taina, un secret, care nu a fost nici revelat, nici prezentat in imagine in Vechiul Testament. Chiar la sarbatoarea saptamanilor care este o imagine a nasterii Adunarii, cele doua paini care se aduceau, reprezentau nu unitatea, ci mai degraba cele doua "elemente" care alcatuiesc acum Adunarea : iudeii si natiunile (Lev. 23:17 ; Efes. 2:11-17).

     Unitatea Trupului lui Hristos nu a fost revelata decat in Noul Testament. Ea a fost doar mentionata inainte de lucrarea de rascumparare a lui Hristos de la cruce : Dumnezeu l-a folosit pe marele preot Caiafa pentru a rosti acele cuvinte memorabile referitoare la Domnul Isus : "Fiind mare preot in anul acela, a profetit ca Isus urma sa moara pentru natiune; si nu numai pentru natiune, ci si ca sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:51-, 52).

     Ultima noapte inainte de moartea Sa ca jertfa pe cruce, Domnul Isus S-a rugat pentru unitatea tuturor celor care cred in El (Ioan 17:21, 23). dar existenta efectiva "a unui singur trup" nu a fost realizata in toata maretia si insemnatatea sa decat dupa moartea si invierea Domnului Isus si a coborarii Duhului Sfant, si numai dupa aceea a fost revelat ca doctrina (Fapte 2 ; 1 Cor. 12:13 ; Efes. 2 la 4). Acesta este motivul pentru care nu se putea pune pe masa de punere inainte a painilor o singura paine, ci trebuiau douasprezece paini.    

   

     
   
   

                                     Sfesnicul de aur cu cele sapte brate
                                                                                - II -


     Arend Remmers


     5     Lumina din Locasul sfant

     5.1    O sursa de lumina curata

     Sfesnicul cu cele sapte brate este numit de trei ori "sfesnicul curat" (Ex. 31:8 ; 39:37 ; Lev. 24:4). El nu doar ca era construit din aur "curat, dar candelele sale nu puteau fi alimentate decat cu untdelemn "curat" de masline. Era deci o sursa de lumina curata. In afara de masa pentru painile de punere inainte (Lev. 24:6), acesta era singurul obiect al cortului care era scos in evindenta in acest fel. Cum ar fi putut sa fie altfel ? Fiul lui Dumnezeu, pe care sfesnicul Il reprezinta, este cu adevarat sfant si curat in mod desavarsit.


     5.2    Despre curatie in general

     Deja in Vechiul Testament, conceptul de curatie a avut de cele mai multe ori o semnificatie spirituala. Un israelit stia din lege daca ceva era necurat sau curat pentru Dumnezeu si, prin urmare, si pentru el. Preotii erau cei care aveau responsabilitatea de a invata pe copiii lui Israel sa stie sa deosebeasca "intre ce este sfant si ce nu este sfant si intre ce este necurat si ce este curat" (Lev. 10:10 ; Ez. 44:23). Inainte de a intra in Locasul sfant pentru a-si exercita slujba, preotii trebuiau sa-si spele mainile si picioarele in ligheanul de arama. Numai atunci li se permitea sa intre in prezenta sfanta a lui Dumnezeu si de a incepe sa slujeasca in lumina sfesnicului curat. Putem sa fim constienti si noi de sfintenia Domnului nostru intr-un timp marcat de necuratie morala ? Fie ca acest lucru sa fie asa, in special pentru strangerile credinciosilor ca adunare.


     5.3    Locul sfant, locul prezentei lui Dumnezeu

     O imagine a modului in care, noi credinciosii, avem intrare libera in Locul sfant prin sangele lui Isus, se gaseste in mod practic in reprezentarea adunarii si a Locasului ceresc prin cortul intalnirii (Ev. 10:19). Desi suntem inca pe pamant, avem totusi o libertate deplina de a intra prin Duhul in Locasul ceresc. In strangerile ca adunare avem dreptul de a sta impreuna in prezenta intima a lui Dumnezeu. Acesta este un privilegiu imens. Dar suntem intotdeauna constienti ? Centurionul Corneliu l-a inteles deja intr-o anumita masura atunci cand ii spune lui Petru : "Acum deci noi toti suntem prezenti inaintea lui Dumnezeu, ca sa auzim tot ce ti-a fost poruncit de Domnul" (Fapte 10:33). Vedem in acest exemplu ca intrarea in prezenta lui Dumnezeu depinde de starea individuala. Locul unde ne strangem nu este in sine un loc sfant. In timpul prezent nu mai exista "locuri sfinte" pe pamant. Dar orice loc unde credinciosii se aduna in Numele Domnului Isus avand constienta prezentei lui Dumnezeu, este sfintit prin prezenta Sa si devine astfel un loc sfant (conf. cu Ez. 11:16).
     In timpul Vechiului Testament, marele preot era singurul indreptatit sa intre in Locul prea sfant, si aceasta odata pe an. Moartea Domnului Isus a indepartat pentru totdeauna perdeaua de despartire. Perdeaua care a fost sfasiata in templul din Ierusalim arata in mod simbolic ca, oricine crede in Domnul Isus, poate sa intre in libertate deplina in adevaratul Locas sfant, care este deschis acum, adica "chiar in cer" (Ev. 9:24 ; Lev. 16 ; Mt. 27:51 ; Ev. 10:19-22). Pentru cei care cred in El, "calea cea noua si vie" a fost netezita prin moartea si sangele lui Hristos. Pentru noi, "locul prea sfant", locul prezentei lui Dumnezeu, a fost alaturat "locului sfant" (conf. cu Ev. 9:2, 3). Noi avem dreptul sa intram in acest unic loc ca preoti, in timp ce cu trupurile noastre suntem inca pe pamant.


     5. 4     Adevarata lumina care vine de la sfesnic, Hristos

     In lumina "sfesnicului" (Hristos, n.t.), noi vedem nu doar "masa pentru punerea inainte a painilor" si "altarul de aur" din locul sfant, dar si "chivotul legamantului" cu "propitiatoarul" (scaunul indurarii, n.t.) din locul prea sfant, aceste doua locuri reunite devin pentru noi Locasul sfant. Totul vorbeste aici de Hristos ca temelie si obiect al adorarii noastre, dupa cum vom vedea in continuare. Dar nu le putem vedea, in sens figurativ, decat in lumina "sfesnicului de aur". Sfesnicul era deci extrem de important, si chiar indispensabil. Hristos inviat si glorificat este singurul care, prin Duhul Sfant, ne da adevarata lumina.
     Sfesnicul se gasea in partea de sud a Locasului sfant. Aceasta pozitionare este in general pozitia cea mai inalta a soarelui si deci cea mai mare luminozitate. Dar lucrul acesta nu era cazul in Locasul sfant. Ar fi fost intuneric daca cele sapte candele nu ar fi fost acolo ca sa dea lumina lor calma. Si aceasta lumina stralucea, de asemenea, tocmai noaptea, atunci cand orice lumina naturala era stinsa sau nu dadea decat o lumina palida. Lumina lui Hristos glorificat pe care Pavel a vazut-o deplin la miezul zilei in fata Damascului, depasea stralucirea soarelui (Fapte 26:13) ! - Lipsa oricarei lumini in Locul prea sfant, in replica, arata ca in acea perioada Dumnezeu locuia inca "in intuneric gros" (1 Imp. 8:12). Prin acest fapt, precum si prin accesul restrans, "Duhul Sfant aratand aceasta: calea locurilor sfante nu era inca aratata, atat timp cat exista intaiul cort" (Ev. 9:8).


     5.5     A contempla gloria lui Hristos

     "Si sa-i faci sapte candele si ei sa-i aprinda candelele si ele sa lumineze inaintea lui" (Ex. 25:37 ; Num. 8:2, 3). Acest lucru este inteles de unii comentatori in sensul ca aceste candele trebuiau sa lumineze mai intai sfesnicul in sine. Acest gand este confirmat pe deplin prin cuvintele Domnului Isus despre lucrarea Duhului Sfant : "El Ma va glorifica, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi" (Ioan 16:14). Aceasta este lucrarea cea mai glorioasa pe care "Mangaietorul" sau "Avocatul" o va face : de a-L prezenta celor rascumparati pe Fiul lui Dumnezeu in toata gloria Sa, facandu-l astfel din ce in ce mai mare in inimile lor ! Rezultatul il vedem in cuvintele inspirate ale apostolului Pavel : "Iar noi toti, contempland cu fata descoperita gloria Domnului, suntem transformati in acelasi chip, din glorie in glorie, intocmai ca de la Duhul Domnului (*)" (2 Cor. 3:18).

     (*) Lit. "Domn Duh". Substantivul "Domn" fara articol corespunde adesea cu Numele "Iahve" din Vechiul Testament. In Noul Testament, acest cuvant desemneaza deopotriva pe Dumnezeu, in unicitatea Lui, si pe Domnul Isus. Acelasi lucru si in Matei 1:20 si Filipeni 2:11(nota preluata din manuscrisul de revizuire al Noului Testament, n.t.).

     Nu era deja dorinta lui David sa contemple aceasta glorie ? Desi accesul in Locasul sfant pamantesc ii era interzis, aceasta dorinta era in inima lui : "Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta il voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului toate zilele vietii mele, ca sa vad frumusestea Domnului si sa intreb despre El in templul Sau" Ps. 27:4). Fara indoiala, acesta este tocmai unul din motivele pentru care David este singurul pe care Dumnezeu l-a numit "om dupa inima Sa" (1 Sam. 13:14 ; Fapte 13:22). Fie ca aceasta sa fie si dorinta noastra profunda de a contempla gloria Domnului Isus in lumina pe care Duhul Sfant ne-o da.


     5.6     Iluminatul perdelei si al solului (pardoseala, n.t)

     Lumina sfesnicului ilumina intreg locul sfant. Numai locul prea sfant era in intuneric, ascuns prin perdeaua de despartire. Dupa ce intra (in cort, n.t.), preotul vedea in fata lui perdeaua de separatie cu locul prea sfant si, deasupra lui, covoarele cortului. Ambele erau facute din in subtire rasucit, albastru, purpura si stacojiu, impodobit cu heruvimi - in toate privintele o imagine a trasaturilor esentiale ale lui Hristos. Dar nisipul pustiei, pe care era asezat cortul, era, de asemenea, iluminat si el. El amintea ca poporul lui Dumnezeu era pe drum si ca scopul calatoriei nu fusese inca atins.


     5.7     Iluminarea mesei cu painile pentru punere inainte si a scandurilor

Sfesnicul servea, de asemenea, pentru iluminarea mesei cu painile pentru punere inainte, caci el era tocmai in fata ei (Ex. 26:35 ; 40:24). Masa cu cele douasprezece paini era situata spre peretele nordic al cortului. Ea era facut din lemn de acacia (salcam, n.t.) si acoperita cu aur curat - o imagine a Fiului lui Dumnezeu ca om, care reprezinta acum intreg poporul Sau inaintea fetei lui Dumnezeu. Scandurile cortului, acoperite cu aur, vorbesc de credinciosi in mod individual, care sunt ferm uniti unul de celalalt si alcatuiesc impreuna casa lui Dumnezeu. Ele straluceau, de asemenea, de la lumina sfesnicului curat. In ciuda tuturor lipsurilor, Dumnezeu ii vede pe ai Sai in lumina Locasului sfant. Noi nu primim acest fel divin de a vedea decat atunci cand stam in prezenta Sa prin Duhul.


     5.8.     Iluminarea altarului de aur, Hristos si gloria Sa

     In final, lumina sfesnicului ilumina altarul de aur care se gasea tocmai in fata perdelei dinspre locul prea sfant (Ex. 30:5-8). Altarul era facut din lemn de acacia acoperit cu aur curat ca si masa. Pe el ardea de doua ori pe zi tamaia pretioasa si sfanta, un parfum in cinstea lui Dumnezeu (Ex. 30:1-10). Acest altar vorbeste, de asemenea, despre Hristos si gloria Sa; El face sa se inalte spre Dumnezeu rugaciunile si adorarea celor ai Sai de-o maniera perfecta.
     Cu putin inainte de plecarea Sa, Domnul Isus a spus ucenicilor Sai : "Dar, cand va veni El, Duhul adevarului, va va calauzi in tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine Insusi, ci va vorbi ce va auzi si va va vesti lucrurile viitoare. El Ma va glorifica, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va vesti" (Ioan 16:13, 14). Pavel a scris corintenilor : "Iar noua Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau, pentru ca Duhul cerceteaza toate, chiar adancimile lui Dumnezeu... Astfel si lucrurile lui Dumnezeu, nimeni nu le cunoaste, decat Duhul lui Dumnezeu" (1 Cor. 2:10, 11). Aceste cuvinte arata una din lucrarile esentiale pe care le face Duhul Sfant al lui Dumnezeu : Reprezentarea si glorificarea lui Dumnezeu si a Fiului Sau Isus Hristos, precum si tot ceea ce a fost facut in cinstea Lui si pentru binecuvantarea noastra prin marea si minunata lucrare a lui Hristos.


     5:9     A vedea toate lucrurile in lumina lui Dumnezeu, ca preotii

     Contemplarea si cunoasterea acestor lucruri era rezervata numai preotilor. Astazi, toti credinciosii sunt preoti in ce priveste pozitia lor (1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:6), dar practicam noi toti la fel slujba preoteasca ? Din nefericire, aceasta nu este valabil pentru toti credinciosii, caci pentru a fi adevarati preoti in practica, trebuie sa fim obisnuiti sa stam permanent in prezenta lui Dumnezeu. Fie ca noi sa avem aceasta dorinta mult mai vie in inima noastra !
     In practica, poporul Israel in corturile sale era deseori departe de aceasta imagine minunata pe care o vedeau preotii in Locasul sfant. In tabara domnea adesea o stare trista. Si totusi, era poporul lui Dumnezeu. Numai atunci cand preotii intrau in Locasul sfant si prin aceasta in prezenta lui Dumnezeu, puteau sa vada lucrurile in lumina Sa. Ar trebui sa fie la fel si pentru noi. Cu siguranta, nu trebuie sa inchidem ochii fata de rau; dar avem nevoie intotdeauna, in comuniune cu Dumnezeul si Tatal nostru, sa vedem lucrurile Sale in lumina pe care ne-o da Hristos, adevaratul "sfesnic". Altfel, nu vom fi in stare sa realizam gandurile Sale cu privire la Adunarea Sa intr-o maniera potrivita.


     6     Confectionarea si functionarea sfesnicului

     6.1     Confectionarea sfesnicului

     Sfesnicul impreuna cu toate accesoriile sale trebuia sa fie facut de catre israeliti dupa modelul ceresc. Acest lucru arata responsabilitatea care apasa pe toti rascumparatii astazi pentru realizarea tuturor principiilor referitoare la aceasta parte a locuintei lui Dumnezeu care este Adunarea Sa.
     Aurul pentru sfesnic provenea din tot ceea ce se gasea in corturile israelitilor, dupa cum citim in Exod 35:22 : "Si au venit barbatii si femeile; toti cei pe care ii indemna inima au adus inele de nas si cercei si inele si salbe, tot felul de obiecte de aur: fiecare om care a leganat un dar de aur pentru Domnul". Intreg capitolul ne arata cat de important este interesul si devotamentul fiecaruia pentru adunare. Avem aici un exemplu al faptului ca putem aduce ceea ce ni se pare noua important si pretios, ca dar leganat Domnului nostru pentru zidirea adunarii Sale. Pavel le-a scris tuturor credinciosilor din Corint : "Da fiecare sa ia seama cum zideste deasupra. Pentru ca nimeni nu poate sa puna alta temelie decat cea pusa, care este Hristos. Iar daca cineva zideste deasupra pe aceasta temelie: aur, argint, pietre pretioase, ..." (1 Cor. 3:10-12). Daca unul priveste la celalalt, nu se poate face nimic pentru Domnul in viata spirituala comuna. Dar daca fiecare isi face partea sa, oricat de mica ar fi ea, atunci vor fi materiale necesare pentru zidirea practica a casei lui Dumnezeu.


     6.2     Lucratorii folositi pentru confectionarea sfesnicului

     Apoi, sfesnicul trebuia sa fie confectionat dupa modelul ceresc. Dumnezeu a umplut cu Duhul Sau doi oameni, pe Betaleel ("in umbra/sub protectia lui Dumnezeu") si pe Oholiab ("cortul Tatalui"), astfel ca ei sa poata face cu intelepciune, pricepere si cunostinta, tot ceea ce era necesar la cortul intalnirii. Mai mult, El voia, de asemenea, ca si altii, "cu inima inteleapta", sa fie capabili sa-si foloseasca intelepciunea lor pentru a face tot ceea ce El i-a poruncit lui Moise (Ex. 31:1-11). Betaleel si Oholiab reprezinta pe fratii dotati si calificati pentru a expune invatatura lui Hristos. Este foarte incurajator ca oricine este intelept cu inima, Dumnezeu ii da mai multa intalepciune daca el este gata sa se lase folosit de El. Atunci Moise a chemat "pe orice barbat cu inima inteleapta, caruia Domnul ii pusese in inima intelepciune, fiecare pe care-l misca inima, sa se apropie de lucrare ca sa o faca", - Duhul Sfant a mentionat atunci doua conditii necesare : a avea o inima "inteleapta" si o inima "miscata (interesata de lucrurile Domnului, n.t.)" (Ex. 36:2). Aceste doua calitati vorbesc de capacitatea si vointa de a sluji lui Dumnezeu. Amandoua sunt, in acelasi timp, necesare. Nu poate lipsi nici una nici cealalta !


     6.3     O responsabilitate care priveste pe toti

     Untdelemnul curat si batut pentru sfesnic trebuia sa fie adus de popor (Ex. 27:20, 21 ; Lev. 24:1-4). Acest lucru ne reaminteste, odata in plus, ca realizarea practica a vointei lui Dumnezeu cu privire la adunarea Sa ii priveste pe toti rascumparatii. Cat de repede s-a indepartat crestinatatea de acest principiu atat de important ! Printre cei care marturisesc si doresc ca totul sa fie facut in adunare dupa "modelul" divin, nu exista pericolul ca sa se dedice propriilor lor interese si sa gandeasca ca doar cativa frati vor fi suficienti pentru a gestiona totul ? Nu era la fel in timpul lui Hagai, atunci cand Dumnezeu a trebuit sa mustre : "Pentru voi este timpul sa locuiti in casele voastre imbracate cu lemn, cand casa aceasta sta pustiita ?" (Hagai 1:4).


     6.4     Necesitatea de actiune a Duhului Sfant

     Untdelemn din masline se gasea in cortul fiecarui israelit. Nu era acelasi lucru pentru celelalte elemente ale darului ridicat pentru cortul intalnirii (Ex. 25:1-7). Aceasta ne aminteste ca Duhul Sfant locuieste in fiecare credincios : "Caci, de asemenea, noi toti am fost botezati de un singur Duh intr-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie rob, fie liberi; si tuturor ni s-a dat sa bem (*) dintr-un singur Duh" (1 Cor. 12:13), si : "daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui" (Rom. 8:9). Numai cei care au primit Duhul Sfant pot sa slujeasca prin Duhul.

     (*) In fr. se spune "am fost adapati", expresie care se refera la adapatul oilor dintr-un jgheab in care s-a pus apa si toate beau din aceeasi apa, indiferent de momentul cand vin sa bea din jgheab. Asa si credinciosii au parte de acelasi Duh (difera doar momentul) care a fost revarsat la Cincizecime, nemaifiind nevoie de o noua experienta ca cea de la Cincizecime, dupa cum pretind unii (n.t.).

     Contrar celorlalte daruri pentru constructia cortului, care erau de bunavoie, Moise a trebuit sa "porunceasca" copiilor lui Israel sa aduca untdelemn curat de masline batute (Ex. 27:20 ; Lev. 24:2). Aceasta particularitate ne aminteste ca in adunarea lui Dumnezeu, Duhul Sfant, care locuieste in fiecare rascumparat, doar El poate fi sursa oricarei lumini. Numai El poate face sa tasneasca lumina sfanta in Locasul sfant. S-o spunem inca odata : orice cunostinta, orice gand care nu poarta aceasta caracteristica nu pot servi spre binecuvantare, ci are ca efect nimicirea a tot ceea ce Dumnezeu a incredintat adunarii Sale in materie de har si de intelepciune. Cat de atenti trebuie sa fim, ca in toate, sa ne lasam calauziti numai de Duhul Sfant care locuieste in noi !


     6.5    Unii au mai multe responsabilitati decat altii

     Cand este vorba despre bunavointa poporului in a aduce materiale pentru cort, este scris : "Si capeteniile au adus... untdelemn pentru luminator..." (Ex. 35:27, 28). Cel putin la inceput, "capeteniile" sunt cele care au luat-o inaintea poporului in aceasta lucrare si care, pe langa alte lucruri pretioase, au adus, de asemenea, untdelemn pentru lumina din Locasul sfant.
     Capeteniile lui Israel erau in fruntea celor douasprezece semintii si a intregului popor (Num. 1:44). Ei slujeau lui Dumnezeu si poporului, dupa cum se poate vedea prin darurile bogate pe care ei le-au adus la dedicarea cortului (Num. 7). Capeteniile se adunau atunci cand suna una din trambitele de argint (Num. 10:4), adica ei erau foarte atenti la mesajul Cuvantului lui Dumnezeu. Dar atunci cand ei pacatuiau, trebuia sa aduca o jertfa speciala pentru pacatul lor (Lev. 4:22). In acelasi timp, israelitii trebuia sa-i recunoasca si sa nu-i blesteme (Ex. 22:28). In adunare, ei ocupau o pozitie de intaietate, dar aveau, de asemenea, o responsabilitate mai mare decat a poporului. Din aceste detalii, putem deduce ca in sens figurativ, ei reprezinta pe crestinii constienti de responsabilitatea lor,, maturi spirituali, care umbla inaintea celorlalti ca modele (conf. cu Lev. 4:22 ; Num. 7 ; 10:4, etc.)


     6.6     Aplicatiile de astazi ale distinctiei facute intre capetenii si preoti

     Contrar preotilor, care vorbeste in imagine de privilegiul de a intra in Locasul sfant si de-a avea constienta sfinteniei lui Dumnezeu, se vede in imaginea capeteniilor o mai mare responsabilitate, dar si devotamentul si umblarea sub actiunea Duhului. In poporul Israel, ei isi mentineau pozitia datorita stramosilor lor. Lucrul acesta nu este cazul astazi pentru adevaratii conducatori spirituali. Niciun credincios nu poate sa se faca conducator sau sa fie numit conducator. Dar daca un frate are calitatile deja numite, precum cea de a avea constienta responsabilitatii sale, si daca are devotamentul si este un exemplu in domeniul spiritual, atunci acestea sunt caracteristicile unui conducator pe care si ceilalti il vor urma. In Noul Testament, putem compara cu slujba batranilor (conf. cu 1 Tim. 5:17-21).
     Referitor la devotamentul lor pentru Dumnezeu, capeteniile lui Israel care aduceau untdelemn pentru luminator, erau modele de urmat. Deoarece modelele din Vechiul Testament ne arata de obicei concretizarea practica a doctrinei, acest fapt ne aminteste ca, chiar si astazi, nu toti pun "untdelemn la luminator" si ca cei care o fac sunt in ochii lui Dumnezeu "capetenii" in mijlocul poporului Sau. Prin comportamentul lor spiritual, ei contribuie la faptul ca, in casa lui Dumnezeu, adunarea, lumina Duhului Sfant lumineaza tot ceea ce priveste intrarea in sfanta prezenta a lui Dumnezeu. Nu ne lipsesc si noua de multe ori astfel de "capetenii" ?    


     6.7     O iluminare permanenta

     Pregatirea si aprinderea candelelor era, pe de alta parte, responsabilitatea marelui preot Aaron si a fiilor sai, preotii (Ex. 27:21). Potrivit cu Levitic 24:3-4, candelele trebuiau sa fie pregatite "de seara pana dimineata" si "in fiecare dimineata" dupa Exod 30:7; ele trebuiau sa fie aprinse "intre cele doua seri" (Ex. 30:8). Datorita faptului ca slujba preotilor in Locasul sfant avea, de asemenea, nevoie de lumina in timpul zilei, candelele ardeau probabil zi si noapte. Noaptea este pur si simplu pusa in fata. In Ps. 134 v.1, vedem preotii care stateau "noptile in casa Domnului" ca sa vegheze asupra ei. Mentionarea noptii ne aminteste de starea morala a lumii in care ne aflam. "Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului" (1 Tes. 5:5).


     6.8     Obiecte necesare care nu sunt mentionate (fitiluri)

     Candelele de aur care trebuiau sa raspandeasca lumina sfesnicului nu puteau sa functioneze decat daca aveau fitiluri care sa aduca untdelemnul din rezervor (candelei, n.t.) la flacara. Fitilurile nu sunt mentionate deloc, dar ele erau indispensabile pentru aducerea untdelemnului la flacara. Ele erau singurul obiect al sfesnicului care cerea o intretinere si o grija permanenta. Nu putem recunoaste in ele instrumente umane care - mici si discrete - se cheltuie pe sine (sau, se abandoneaza, n.t.) sau chiar se consuma pentru slujire ? Ioan Botezatorul ca inainte-mergator al lucrarii Domnului Isus, a zis despre sine insusi : "El trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3:30).


     6.9     Pregatirea candelelor

     Pregatirea sau arajarea candelelor cuprindea indepartarea portiunii de fitil consumate si reinnoirea lor necesara din cand in cand. Pentru aceasta serveau mucarile (foarfece pentru taiatul fitilului ars) si vasele pentru cenusa (Ex. 25:38). Acestea din urma nu erau folosite pentru stingerea flacarii, ci ca vase in care se puneau bucatile de fitil ars. Acelasi cuvant este utilizat si in Exod 27:3 in legatura cu altarul de arama si in Numeri 16:37 cu privire la "cadelnitele" razvratitilor lui Core.
     Pregatirea sau aranjarea candelelor era in sarcina marelui preot, care este, de asemenea, o imagine a Domnului Isus (conf. cu Ev. 2:17), acest aranjament fiind in esenta o activitate de curatire. Fitilurile discrete, care nu sunt mentionate, sunt consumate si arse in slujba onoarei lui Dumnezeu. Ele sunt obiectul supravegherii adevaratului mare preot care, cu o intelepciune si o dragoste divina, indeparteaza tot ceea ce este de prisos, astfel ca lumina care-L glorifica sa poata straluci mai mult. Ceea ce El elimina este tocmai ceea ce a facut ca lumina sa fie raspandita mai nainte. Apostolul Pavel a inteles acest lucru atunci cand el a scris : "uitandu-le pe cele din urma si intinzandu-ma spre cele dinainte..." (Filip. 3:13). Tepusul in carne, pe care el l-a primit dupa ce a fost rapit in paradisul lui Dumnezeu, nu era oare o taietura de foarfeca purtata de "mucarile" divine pentru a-l impiedica sa se laude cu ceea ce i s-a dat sa vada (2 Cor. 12:1-7 ; 10:17) ?
     Candelele trebuiau sa fie pregatite "permanent". Era o activitate care se relua zilnic. Chiar daca aceasta lucrare poate fi uneori dureroasa pentru noi ca "fitiluri" umane, ea este totusi necesara. De multe ori s-a spus, pe buna dreptate, ca Pavel nu avea nevoie de tepusul in carne in cer, ci numai dupa ce a revenit pe pamant ! Dar exista ceva pe care Domnul nu-l face : "nu va stinge un fitil care fumega" (Mt. 12:20).


     6.10     Transportul sfesnicului

     S-a aruncam o scurta privire la sfesnic atunci cand era gata sa fie transportat prin pustie. Numeri 4:9, 10 zice : "Si sa ia o panza albastra si sa acopere sfesnicul luminii si candelele lui si mucarile lui si cenusarele lui si toate vaselele lui pentru untdelemn, cu care fac slujba lui. Si sa-l puna pe el si toate uneltele lui intr-o invelitoare din piei de vitel de mare (*) si sa-l puna pe o prajina".

     (*) Versiunea germana Elberfeld-CSV a Bibliei (pe care a folosit-o si autorul acestor meditatii, n.t.) traduce "lamantin" (o specie de animal marin numit si "vaca de mare", n.t.) ceea ce Darby in franceza traduce prin "taisson".

     Atunci cand poporul lui Dumnezeu se pregatea pentru plecare, cortul trebuia sa fie demontat de catre preoti si leviti dupa instructiuni precise. Apoi totul era transportat de catre leviti in timpul calatoriei si reconstruit in locul urmator (Num. 4:4-15 ; 10:17, 21). Marele preot Aaron si fiii sai, preotii, nu acopereau doar sfesnicul, dar si candelele sale, mucarile sale, cenusarele sale si toate vasele sale pentru untdelemn (care sunt mentionat doar aici, Num. 4:9), adica toate uneltele cu care ei faceau slujba; ei acopereau toate acestea cu o panza albastra. Aceasta panza de culoare albastra vorbeste de caracterul ceresc al Fiului lui Dumnezeu si al Duhului Sfant. Acest caracter trebuia sa fie pastrat in timpul calatoriei si nu trebuia sa fie uitat. Si noi, de asemenea, ar trebui sa ne amintim permanent. Cat de usor se pierde acest fapt din vedere si din inima pe parcursul vietii de fiecare zi ! Noi nu suntem in legatura cu locurile ceresti doar cand ne aflam acolo, ci pe tot parcursul drumului nostru pe acest pamant.
     Culoarea albastra nu putea fi vazuta decat de slujitorii lui Dumnezeu si ai Locasului sfant. Numai adevaratii preoti traiesc permanent cu constienta ca tot ceea ce ne este incredintat prin harul lui Dumnezeu, si tot ceea ce avem ca binecuvantari, este de ordin spiritual si ceresc.
     Sfesnicul acoperit cu panza albastra era apoi asezat intr-o invelitoare de lamantin (vitel de mare, n.t.), la fel ca si chivotul legamantului, masa pentru painile de punere inainte, altarul tamaierii si altarul de ardere de tot. Lamantinul este un mamifer marin care traieste in oceanul Pacific si in marea Rosie. Majoritatea mamiferelor traiesc pe continent, dar Creatorul a echipat pe unele dintre ele pentru a fi in masura sa traiasca in permanenta in apa. Cu toate acestea, apa ramane practic un element strain pentru ele caci, contrar adevaratelor animale acvatice, ele trebuie sa se ridice permanent la suprafata ca sa respire. Invelitoarea facuta din piele de lamantin, mai degraba dizgratioasa, vorbeste, de asemenea, de caracterul strain al Domnului si al celor ai Sai. El nu a avut nici frumuseste, nici stralucire" (Is. 53:2), si Adunarea Sa ar trebui sa fie constienta ca ea nu ocupa o poizitie inalta in aceasta lume, ci o pozitie neinsemnata. Pretiosul sfesnic si toate uneltele Locasului sfant nu-si arata frumusestea lor decat inaintea celor care au acces acolo. Dar, din afara, pentru lume, totul este discret si neinsemnat.
     Sfesnicul de aur, ca si ligheanul de arama, nu avea nici verigi, nici drugi pentru a fi purtat. Nu aveau nimic care sa poata deranja sau modifica perfectiunea lor. Sfesnicul era deci pus pe o prajina pentru a fi transportat (Num. 4:10). Acest lucru ne aminteste grija si atentia deosebita care trebuie avuta cu privire la adevarul reprezentat prin sfesnic. Fie ca si noi sa purtam aceasta pretioasa "povara" cu cea mai mare sobrietate si devotament prin pustia acestei lumi !


     7     Un "model" divin

     Am vazut deja lipsa oricaror dimensiuni in afara de greutatea aurului. Tocmai la sfesnic, Dumnezeu aminteste lui Moise sa faca totul dupa "modelul" care i s-a aratat pe munte (Ex. 25:40). In Numeri 8:4 citim ca Moise chiar a vazut "forma" (sau imaginea) sfesnicului cu cele sapte brate. In epistola catre Evrei, se gaseste in intregime citatul din versetul care se ocupa de sfesnicul de aur : "Vezi... sa faci toate dupa modelul (sau, forma, tipar) care ti-a fost aratat pe munte" (Ev. 8:5). Scriitorul Noului Testament raporteaza, cu siguranta, aceste cuvinte la Exod 25:40, care privesc constructia intregului cort, dar este remarcabil ca el citeaza acest verset din Exod 25:40 (care este in legatura cu sfesniclul) si nu versetul din Exod 25:9 : "Potrivit cu tot ce-ti arat, modelul cortului si modelul tuturor uneltelor lui, asa sa faceti". Diferenta esentiala dintre versetele 9 si 40 este ca ultimul (v.40) subliniaza responsabilitatea personala a lui Moise, caruia Dumnezeu i-a aratat modelul sau imaginea.
     Pavel, care a auzit in paradis cuvinte care nu-i sunt ingaduite omului sa le rosteasca, nu a fost umplut el cu o ravna sfanta pentru tot ceea ce priveste Persoana lui Hristos si a Adunarii lui Dumnezeu ? Lui i-a fost revelata taina care nu a fost facuta cunoscut credinciosilor din vechime : Hristos glorificat in cer este, ca (si) Cap, intr-o unitate perfecta cu Trupul Sau, Adunarea, chiar daca ea este inca pe pamant (Efes. 2-3). Si el a facut totul de a implini misiunea de a vesti si de a administra aceasta taina !
     Nu ar trebui si noi, de asemenea, sa fim constienti de importanta de a recunoaste si de a urma principiile biblice in chestiunile referitoare la adunare, mai ales atunci cand nu gasim instructiuni precise in Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la unele aspecte sau situatii deosebite ? Priceperea spirituala a "modelului" divin si dorinta de a place Domnului sunt atunci principiile noastre calauzitoare. Adunarea este casa lui Dumnezeu, nu a noastra.

                                           ..............................................................................
         

                                    Sfesnicul de aur cu cele sapte brate
                                                                                - I -


     Arend Remmers


     1     Rolul tipurilor

     Multe tipuri ale Vechiului Testament contin ilustratii ale adevarului Noului Testament care se aplica la viata de credinta. Prin aceste tipuri, doctrina crestina in aparenta abstracta este facuta mai inteleasa si vie. Tipurile nu sunt decat "o umbra a lucrurilor ce aveau sa vina" (Col. 2:17), dar ele sunt concrete si vizibile, in timp ce realitatea spirituala in Hristos este invizibila pentru ochii nostri. Aceasta este ceea ce da valoare tipurilor.

     Semnificatia tipologica a cortului intalnirii si a accesoriilor sale este cunoscuta de multi cititori ai Bibliei. Acest cort, construit la porunca lui Dumnezeu dupa eliberarea lui Israel din Egipt, este o imagine atat a "lucrurilor ceresti" (Ev. 8:5 ; 9:23) cat si a adunarii lui Dumnezeu (Ev. 3:6 ; Apoc. 21:3). Mai mult, numeroasele detalii ale cortului se raporteaza la Domnul Isus. Exista deci multe lectii de invatat din aceste tipuri. In ele Domnul Isus este obiectul principal, ca aproape peste tot in Vechiul Testament. El Insusi a spus : "Cercetati Scripturile... ele sunt acelea care marturisesc despre Mine" (Ioan 5:39).

     2     Gloriile divine

     2.1    Patru obiecte din cort

     Nu erau decat patru obiecte in cortul propriu zis. Chivotul legamantului cu capacul sau, scaunul indurarii , ca o imagine a Persoanei si a lucrarii ispasitoare a Domnului Isus, se gasea in Locul prea sfant, camera situata in spatele cortului. Acolo se afla tronul lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau. Numai marele preot avea acces acolo, odata pe an, in marea zi a ispasirii (Lev. 16:34 ; Ev. 9:7). In Locul sfant, in partea din fata a cortului, era altarul de aur pentru arderea tamaiei, masa cu painile de punere inainte si sfesnicul de aur cu cele sapte brate. In acest loc preotii isi exrcitau slujba lor zilnica in Locasul sfant.

     2.2     Marimea si greutatea sfesnicului

     Sfesnicul era de fapt un sfesnic cu sapte candele cu untdelemn, si aceste candele trebuiau sa radieze lumina perfecta a lui Dumnezeu in Locasul sfant (Ex. 25:31 si urm.). Acesta era singurul obiect din cort a carui masura ne este data doar prin greutatea sa : un talant de aur curat. Din acest aur erau confectionate, pe langa sfesnicul in sine, toate ustensilele care erau legate de el, precum candelele, mucarile (foarfece pentru taiat fitilul ars) si vasele pentru cenusa (Ex. 25:38 ; 37:24). Un talant cantarea aproximativ 30 sau 40 de kilograme. Deoarece aurul este un metal destul de "greu" datorita densitatii sale, sfesnicul din cortul intalnirii nu a fost probabil un obiect extraordinar de mare. De aici reiese o lectie importanta : ceea ce este decisiv in viata spirituala, nu este caracterizat de o maretie exterioara, ci de o greutate morala. Un exemplu : Cand Pavel compara gloria viitoare care ne asteapta, cu necazurile prezente care se dovedesc uneori excesiv de mari si grele, el spune ca acestea lucreaza, mai presus de orice masura, o greutate eterna de glorie (2 Cor. 4:17).

     2.3     Aur peste tot in Locasul sfant

     Aurul in Sfanta Scriptura este un simbol al gloriei lui Dumnezeu asa cum se reveleaza ea in dreptate, sfintenie, adevar, intelepciune, putere si dragoste. Asa ca, in interiorul cortului, nu se vedea decat aur, de jur imprejur. Tot ceea ce se gasea acolo vorbea de gloria lui Dumnezeu (Apoc. 21:11,18). In final, citim in Psalmul 29:9 : "In templul Sau totul spune: Glorie!". Acesta este si motivul pentru care heruvimii de aur de pe capacul chivotului legamantului (*)  sunt numiti "heruvimii gloriei" (Ev. 9:5); ei sunt, la randul lor, simboluri ale autoritatii lui Dumnezeu in exercitarea judecatii. Oriunde priveai in Locasul sfant nu vedeai decat aur, in afara de cele doua perdele pretioase, si pe covoarele care acopereau cortul deasupra, si pe nisipul de sub picioare.

     (*) In fr. "le propitiatoire" = "propitiatoarul" (cuvant care nu este in rom.) ; era locul unde marele preot facea "propitierea" cu sangele primului tap, in marea zi a ispasirii. Pentru mai multe detalii cu privire la acest subiect vezi nota de la postarea anterioara "Suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului", n.t.

     2.4    Aurul curat si sfesnicul de aur curat

     Aurul din care era facut sfesnicul era "aur curat" (Ex. 25:31, 36, 38, 39). Acest fapt este de asemenea important. Doua feluri de aur erau folosite in constructia cortului intalnirii. Obiectele care vorbesc in imagine de cei rascumparati, erau pur si simplu din aur sau acoperite cu aur (scandurile cortului si drugii lor, copcile covoarelor si stalpii perdelelor). Acest aur putea fi amestecat cu alte metale (aliaj, n.t.) sau zgura. In contrast, aurul folosit pentru obiectele care se refera la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu (chivotul legamantului, scaunul indurarii, masa pentru painile de punere inainte, altarul tamaierii si sfesnicul cu cele sapte brate) era aur curat, aur special purificat.

     In timp ce lemnul de acacia (salcam, n.t.) era folosit pentru chivot, pentru masa si pentru altarul de aur, acesta nu era folosit si pentru sfesnic. Lemnul vorbeste mai precis de natura umana (conf. cu Luca 23:31). Daca aurul curat era folosit pentru aceste ustensile (obiectele sfesnicului, n.t.), aceasta insemna ca gloria lui Dumnezeu nu-si gasea expresia sa desavarsita decat in Omul Hristos Isus, singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om (1 Tim. 2:5). Doar El, ca Om, este stralucirea gloriei lui Dumnezeu si intiparirea substantei Sale (sau : "Fiintei Sale") (Ioan 1:14 ; Ev. 1:3). Slabiciunea omeneasca si pacatul impiedica adesea la credinciosi cresterea (sau sa dezvoltarea, n.t.) acestei  glorii morale, dar nu la Hristos. In ceea ce priveste sfesnicul, el nu continea lemn, era in intregime din aur curat : vedem in el partea divina a minunatei Sale Persoane.

     2.5 Dintr-o bucata

     Mai mult, sfesnicul era un tot, dintr-o singura bucata de aur (Ex. 25:31, 36 ; 37:22). Vitelul de aur, facut de Aaron la cererea poporului ravratit, era turnat (din multele piese din aur stranse de la popor, n.t.) (Ex. 32:4, 24). Sfesnicul din Locasul sfant al lui Dumnezeu, dimpotriva, a fost facut dintr-o singura piesa (bucata, n.t.) de aur batut, in urma unei lucrari de arta minutioase. Gloria lui Dumnezeu este revelata in Domnul Isus de-o maniera perfecta, neimpartita si in acelasi timp minunata. In Noul Testament, gasim o paralela remarcabila in acest sesns. Atunci cand Fiul lui Dumnezeu era atarnat pe cruce, hainele Sale au fost impartite intre patru soldati. Iar "camasa era fara cusatura, tesuta in intregime de sus pana jos". Ea a fost confectionata cu arta ca o singura bucata de tesatura. Pentru astfel de persoane avide dupa prada, a fost ceva extraordinar ca nu au incercat s-o sfasie (Ioan 19:23-24).

     2.6     Aur batut

     In plus, materialul "batut" al sfesnicului vorbeste, de asemenea, despre suferintele lui Hristos care a fost batut de Dumnezeu din cauza noastra (Ps. 69:27 ; Is. 53:10). La fel cum jertfa de ardere de tot trebuia sa fie "taiata" in bucati si dupa cum tamaia trebuia sa fie pisata foarte fin, si Slujitorul lui Dumnezeu a fost batut si lovit de Domnul. Lucrul acesta este confirmat de apostolul Pavel inaintea imparatului Agripa : "Hristosul trebuia sa patimeasca si ca El, Cel dintai din invierea mortilor, va vesti lumina... " (Fapte 26:23). Suferintele lui Hristos, invierea Sa si lumina care emana din El ca glorificat - toate acestea erau prefigurate in sfesnicul de aur dupa intelepciunea divina.

     3     Ornamentul sfesnicului

     3.1    Sapte brate

 

     Sfesnicul era alcatuit dintr-un "fus" (sau, tija, n.t.) central care forma in partea de jos "piedestalul" (com. Num. 8:4) si din trei brate laterale pe fiecare parte. In total el avea deci sapte brate (Ex. 25:37). In Sfanta Scriptura, numarul sapte este adesea imaginea perfectiunii divine. Saptamana creatiei a durat sapte zile, si Dumnezeu S-a odihnit a saptea zi (Gen. 2:2); sarbatoarea azimilor tinea sapte zile (Ex. 12:15), si in cadrul jertfelor numarul sapte juca un rol mare. La fel este si aici. Sfesnicul cu cele sapte brate este o imagine perfect divina a gloriei lui Hristos inviat.

     3.2    Cupele si gamalioarele

     Gasim confirmarea daca privim mai de aproape decoratia sfesnicului cu cele sapte brate. Fiecare din cele sase brate care ies din tija (fus, ax, n.t.) centrala aveau "trei cupe" in forma de floare de migdal, o gamalioara si o floare" (Ex. 25:33). Si era pe sfesnic (adica pe tija centrala) patru cupe. Floarea de migdal cu cele cinci petale deasupra unui pistil clar vizibil semana efectiv cu o cupa rotunjita. Prin expresia "cupa in chip de floare de migdal" trebuie sa vedem deci intreaga floare; ceea ce este numit aici "gamalioara" corespunde pistilului; si expresia "floare" corespunde petalelor.

     3.3    Semnificatia acestor ornamente in chip de floare de migdal

     Pentru ce aceste ornamente in chip de floare de migdal ? Ele contin o referinta ascunsa, dar minunata, cu privire la umanitatea lui Hristos, care nu putea lipsi in aceasta imagine a gloriei Fiului lui Dumnezeu. In Biblie, migdalul este o imagine a invierii. Exista doua exemple. Unul este in cartea Ieremia (1: 11-12), unde Domnul arata profetului un toiag de migdal. Migdalul este un arbore cu flori timpurii. Numele sau (shaqed in ebraica) inseamna "veghetor". Dupa trecerea iernii, el infloreste primul inaintea tuturor arborilor. Este deci un simbol de trezire a naturii si a invierii dintre morti. Un alt exemplu ne este aratat in rascoala poporului Israel in urma judecatii lui Dumnezeu peste Core si grupul lui (Num. 7). Dumnezeu a poruncit atunci capeteniilor celor douasprezece semintii, inclusiv lui Aaron, sa aduca un toiag cu numele lor scrise pe el la cortul intalnirii. Apoi  Moise a pus aceste toiege inaintea Domnului.

     A doua zi, toiagul lui Aaron "inmugurise si facuse boboci si inflorise si copsese migdale" (Num. 17:6-10). Toate aceste toiege erau lemn mort care fusese taiat dintr-o radacina care da viata. Faptul ca toiagul lui Aaron a facut muguri, flori si migdale coapte nu era doar o referinta la inviere, a vietii iesite din moarte, ci era, de asemenea, un rezultat al rodului si al recoltei.

     Ce lectie frumoasa ne da sfesnicul de aur care, prin cele douazeci si doua de "gamalioare in chip de floare de migdal" ale sale, ofera o marturie multipla despre Hristos inviat dintre mort ! El este "randuit Fiu al lui Dumnezeu in putere, dupa Duhul de sfintenie, prin invierea mortilor" (Rom. 1:4). Este ceea ce vedem in sfesnicul de aur batut cu ornamentul sau din flori de migdal.

     4     Sapte candele si untdelemnul

     4.1    Sapte candele simbolizand Duhul Sfant, separate de sfesnic

     Cele sapte candele erau facute, de asemenea, din aur, dar nu din aceeasi bucata cu sfesnicul. Acest lucru reiese din cuvintele din Exod 25:37 : "Si sa-i faci sapte candele", care urmeaza imediat dupa porunca privind confectionarea sfesnicului (conf. Ex. 25:37 si Num. 8:2, unde este aratata orientarea candelelor, care trebuiau "sa lumineze in partea dinainte a sfesnicului").

     De ce aceasta specificatie ? Deoarece sfesnicul este imaginea Fiului lui Dumnezeu inviat si glorificat, in timp ce cele sapte candele alimentate cu undelemn curat simbolizeaza pe Duhul Sfant. Aceasta reiese clar din Apocalipsa 4:5, unde este spus : "si iata sapte faclii de foc, arzand inaintea tronului, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu" - o paralela incontestabila cu candelele de pe sfesnicul din cortul intalnirii. Duhul Sfant este Dumnezeu intocmai ca si Fiul, si totusi El nu este identic cu Acesta din urma. In Apocalipsa El apare de inca trei ori ca "cele sapte Duhuri" : in cap. 1 v. 4, citim "de la cele sapte Duhuri care stau inaintea tronului Sau si de la Isus Hristos, Martorul credincios" ; la cap. 3:1 ... Hristos "care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu". In final, cap. 5 v. 6 ofera, de asemenea, o explicatie a numarului sapte : "Si am vazut in mijlocul tronului si al celor patru fapturi vii si in mijlocul batranilor, un Miel stand ca injunghiat, avand sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pamantul". Numarul sapte in legatura cu Duhul lui Dumnezeu nu contrazice faptul ca este "un singur Duh", ci vorbeste de perfectiunea si omniprezenta Sa. El este, de asemenea, Dumnezeu, si ca atare nu este legat de spatiu si de timp; dar El este totusi "un singur Duh" (Efes. 4:4).

     4.2     Alte pasaje referitoare la numarul sapte in legatura cu Duhul Sfant

     Numarul sapte in legatura cu Duhul Sfant se gaseste, de asemenea, si in alte pasaje ale Sfintei Scripturi. Profetul Zaharia a vazut altadata un "sfesnic cu totul de aur cu un potir in varful lui si cele sapte candele ale lui pe el; sapte candele si sapte tevi pentru candelele care sunt in varful lui" (Zah. 4:2). La intrebarea sa, i s-a raspuns : "Nu prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul ostirilor" (Zah. 4:6). Aceasta viziune si interpretarea ei ne amintesc impreuna destul de clar de sfesnicul de aur din cortul intalnirii.

     Intr-o profetie a lui Isaia, in care Domnul Isus este descris ca descendent din Isai (tatal lui David), Duhul lui Dumnezeu care locuieste in El poarta sapte trasaturi diferite : "Si o Odrasla va iesi din tulpina lui Isai si o Ramura din radacinile lui va rodi. Si Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de intelepciune si de pricepere, duh de sfat si de putere, duh de cunostinta si de temere de Domnul" (Is. 11:1, 2). Vedem aici foarte clar ca Duhul Sfant nu este alcatuit din sapte Fiinte diferite, ci ca El are aceste sapte trasaturi de caracter.

     4.3    Imaginea candelei cu undelemn

     Imaginea candelei cu undelemn vorbeste deseori despre Duhul Sfant. In parabola celebra  din Luca 15, Hristos, Pastorul, cauta oaia pierduta si Tatal primeste pe fiul pierdut. Lampa femeii care cauta drahma este o imagine a Duhului Sfant care cauta pe cei pierduti pentru a fi mantuiti.

     La fel este si in parabola din Matei 25:1-13 despre cele zece fecioare iesite in intampinarea mirelui. Candelele lor reprezentau marturia despre Domnul pe care Il asteptau, si care ar fi trebuit sa le serveasca pentru gloria si glorificarea Lui (conf. Mt. 5:14-16 ; Apoc. 2:5). Undelemnul aici, ca in multe alte pasaje din Biblie, este o imagine a Duhului Sfant.

     4.4    Undelemn curat si batut pentru ungere

     "Undelemn curat din masline batute" (Ex. 27:20 ; Lev. 24:2) simbolizeaza, de asemenea, pe Duhul Sfant, dar intr-un alt mod. Undelemnul nu era utilizat numai ca sursa de lumina, dar si ca undelemn pentru ungere. In Noul Testament, se spune de mai multe ori despre ungerea cu Duhul Sfant. Petru zice despre Hristos : "Isus din Nazaret, cum L-a uns Dumnezeu cu Duh Sfant si cu putere" (Fapte 10:37, 38 ; conf. cu Luca 4:18). Si cu privire la cei credinciosi, Pavel a scris : "Iar Cel care ne intareste impreuna cu voi in Hristos si ne-a uns este Dumnezeu" (2 Cor. 1:21). Ioan descrie, de asemenea, primirea Duhului Sfant ca o "ungere" (1 Ioan 2:20, 27).

     4.5     Undelemnul candelelor pentru a lumina

     Imaginea celor sapte candele ale sfesnicului se raporteaza, totusi, la lumina, la iluminarea (calauzirea, n.t.) pe care Duhul Sfant o da celor rascumparati. Doar prin aceasta lumina putem recunoaste si intelege corect gandurile lui Dumnezeu. Fie ca noi sa ramanem mai mult in sfera de aplicatie a acestei lumini !

     Cu toate acestea, exista o mare diferenta, trecuta usor cu vederea, in legatura cu cele sapte sfesnice din Apocalipsa. Despre ele este spus : "cele sapte sfesnice sunt sapte adunari" (Apoc. 1:13, 20). In primul rand, nu este vorba de un singur sfesnic cu sapte candele, ci de sapte sfesnice diferite, reprezentand cele sapte adunari din Asia Mica : Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceea. Apoi, aceste sfesnice nu sunt in Locasul sfant, ci in lume pentru a raspandi lumina divina. Daca unul din aceste sfesnice nu corespunde chemarii sale, Domnul poate sa-l indeparteze din locul lui (Apoc. 2:5).

     
 
     

                               



      Suveranitatea lui Dumnezeu si Responsabilitatea omului


                   Manuel Seibel si editorii revistei Truth & Testimony (Adevar si Marturie)


     1     Calvinismul si Armianismul


     Editorii revistei Truth & Testimony

     Biblia ne invata ca in general trebuie sa fim simpli in ce priveste raul (Rom. 16:19). Acelasi principiu se aplica si fata de doctrinele false care se gasesc astazi in marturia crestina : apostolul ne recomanda Cuvantul lui Dumnezeu (Fapte 20:28-32), in contrast cu o intelegere detaliata a doctrinelor false prin care diavolul poate incerca sa ne induca in eroare (Efes. 6:17).

     1.1     Calvinism si Armianism

     Acestea fiind spuse, doua sisteme de doctrine false in legatura cu suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului predomina in crestinatate, si par sa atraga multi oameni. Prin urmare, pare deci util sa identificam aceste doctrine, si de a trata pe scurt cateva din erorile lor.

     Cele doua sisteme doctrinare despre care vorbim sunt Calvinismul (desemnat uneori prin expresia "teologia reformei") si Arminianismul. Fiecare din ele insista asupra unei parti din adevar (suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului) in detrimentul celeilalte parti, Scriptura fiind uneori impinsa la extrema. C. H. Mackintosh a calificat aceste doua sisteme doctrinare ca "teologii unilaterale" (care se folosesc doar de o parte a adevarului, n.t.) .

     Acest articol nu urmareste sa judece oamenii ale caror nume sunt legate de aceste scoli teologice, nici sa judece launtrul inimilor celor care si-au dat ei insisi eticheta de calvinisti sau arminianisti. Dorim numai sa punem in lumina gravele erori ce privesc suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului in fiecare din aceste doua sisteme doctrinare.

     Unii au auzit poate de cele "cinci puncte ale Calvinismului", expresie care include urmatoarele puncte :

 

     a) Alegere neconditionata : Dumnezeu, in suveranitatea Sa absoluta, ar fi ales din eternitatea trecuta pe cei care avea sa-i aduca la El;

     b) Ispasire limitata : lucrarea Domnului Isus de pe cruce nu ar fi decat pentru cei care au fost alesi de a beneficia de alegerea neconditionata a lui Dumnezeu; si

     c) Harul irezistibil : Dumnezeu va aduce la El pe toti cei care i-a ales, si nimic din ceea ce ar putea face un pacatos care face parte din cei alesi, nu-L poate opri.

     1.2     Despre alegerea neconditionata

     Primul din aceste puncte reiese destul de clar in Scriptura (de ex. Efes. 1:4). Cu toate acestea, unii calvinisti invata, de asemenea, ca Dumnezeu a hotarat ca cei pe care El nu i-a ales sa sufere judecata eterna, altfel spus Dumnezeu a ales pe unii pentru judecata eterna. Acesta este un lucru groaznic, in dezacord total cu faptul ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8, 16) si ca El doreste in mod pozitiv ca toti sa vina la pocainta (2 Pet. 3:9 ; Ez. 33:11). Pe de alta parte, judecata este lucrarea Sa ciudata pe care nu doreste sa o execute (Is. 28:21) desi este obligat s-o faca datorita faptului ca El este sfant si drept. Iadul a fost pregatit pentru diavol si ingerii sai (Mt. 25:41), si nu pentru fiintele omenesti.

     1.3     Despre alegerea sau ispasirea limitata

     Al doilea punct al calvinismului vine sa aduca prejudicii grave caracterului lui Dumnezeu si lucrarii lui Hristos. Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea intrega, inclusiv pe toti cei care au trait altadata, astfel incat El a dat cel mai mare dar posibil, pe singurul Sau Fiu, ca oricine crede in El sa aiba viata eterna (Ioan 3:16). Acest binecunoscut verset din Evanghelie nu spune ca Dumnezeu a iubit numai anumite persoane, nici ca El L-a trimis pe Fiul Sau sa-i mantuiasca doar pe cei alesi. Trebuie sa distingem bine cele doua aspecte ale lucrarii lui Hristos : propitierea si substituirea (*). Lucrarea lui Hristos a fost o lucrare pentru toti, in sensul ca El a facut propitierea pentru lumea intreaga, - adica El a satisfacut dreptatea lui Dumnezeu care a fost dezonorat prin pacatele infaptuite, pana acolo incat Dumnezeu a putut sa ofere un mijloc de mantuire pentru toti, mentinand in acelasi timp dreptatea Lui (1 Ioan 2:2). Cu toate acestea, doar cei care cred in El beneficiaza de lucrarea Sa. Numai lor le-a purtat El pacatele in trupul Sau pe lemn (1 Pet. 2:24). Romani 3:22 face referire la cele doua aspecte ale lucrarii Sale, facand o distinctie foarte clara : "dreptate a lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei care cred" (**).

     (*)  Biblia franceza foloseste pentru ispasire cele doua expresii "propitiere" (propitiation), adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care, prin pocainta si credinta, se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)

     (**) Din nefericire, multe traduceri moderne ale Bibliei nu fac distinctia intre propitiere si substiuire. Un factor pe care cititorii trebuie sa-l ia in considerare, atunci cand isi pun problema de Biblia pe care trebuie s-o citeasca, este bine de stiut daca versetele ca cele din Romani 3:22 sunt traduse corect.

     1.4     Despre harul irezistibil

     In timp ce al treilea punct al calvinismului prezentat mai sus poate parea conform cu versete ca cel din Ioan 6:37, Biblia nu prezinta o invatatura referitoare la harul irezistibil. Aceasta idee neaga in intregime responsabilitatea omului. Drept urmare, o parte din scoala reformata (calvina, n.t.) sugereaza ca evanghelizarea nu este necesara. Ori, a denigra evanghelizarea este ceva grav, caci Evanghelia a fost predicata de Domnul Insusi, si propriile Sale cuvinte au adresat o invitatie tuturor (de ex. "Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati" Mt. 11:28), si El ne-a incredintat misiunea de a predica Evanghelia tuturor (Marcu 16:15 ; Luca 24:47). De asemenea, este spus in mod expres ca oamenii care resping Evanghelia vor fi judecat tocmai pentru acest motiv (2 Tes. 1:8-9), precum si pentru pacatele lor.

     1.5     Concluzia despre calvinism

     Fara a face o lista completa, observatiile de mai sus demonstreaza ca doctrina calvinista este in mod efectiv o teologie unilaterala, adica indreptata doar intr-o directie. Trebuie deci sa fim atenti cand se face referire la lucrarile celor care fac parte din aceasta scoala reformata, inclusiv fata de A. W. Pink, J. I. Packer si John MacArthur.

     1.6     Arminianismul si carentele sale

     Spre deosebire de spectrul larg al doctrinelor, Arminianismul insista peste masura asupra responsabilitatii omului, pana acolo incat se ignora suveranitatea lui Dumnezeu. In timp ce el recunoaste nevoia de evanghelizare, Arminianismul invata ca omul are o vointa libera (sau : liberul arbtru) pana la punctul de a veni la Domnul de buna voie, dar, de asemenea, el este liber sa refuze glasul Sau. In consecinta, arminianistii sustin ca alegerea lui Dumnezeu este conditionata, adica, ca referirile Bibliei la credinciosii alesi semnifica pur si simplu ca Dumnezeu stia dinainte cine avea sa creda in Fiul Sau. Dar si mai grav : unul din rezultatele binecuvantate ale lucrarii Domnului, si anume siguranta eterna a fiecarui credincios, este, de asemenea, socotita in mod conditionat .

     Este adevarat ca Dumnezeu acorda, atat celor credinciosi cat si celor necredinciosi, un anumit grad de libertate in deciziile pe care ei le iau, totusi, un necredincios nu are vointa libera (liberul arbitru) in sensul care se da de obicei astazi acestui termen. "Gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu" (Rom. 8:7). Ideea fundamentala a Armianismului potrivit careia noi putem alege sa venim la Dumnezeu, ignora starea noastra naturala rea si fara speranta :

   

       -   noi suntem morti fiindca facem parte din rasa lui Adam (Rom. 5);

       -   noi suntem vrajmasi ai lui Dumnezeu si nu vrem sa avem de-a face cu El (Col. 1:21); si

     -   deoarece suntem in carne (starea naturala, fireasca, n.t.) nu putem sa-I placem lui Dumnezeu (Rom. 8:8).

     -   dupa Romani 3:1, printre cei care au trait nu a fost nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu.

     1.7     Mantuirea prin har este un dar al lui Dumnezeu

     Mantuirea este in intregime darul lui Dumnezeu, la fel ca si credinta in Hristos prin care intram in aceasta mantuire (Efes. 2:5-9). Cand recunoastem ca doar prin har am fost convinsi ca lucrurile care ne placeau erau pacat, si ca ne-am pocait, primind prin aceasta iertarea, atunci suntem coplesiti de planurile minunate de har ale lui Dumnezeu si de alegerea Lui suverana, care ne-a ales ca sa ne bucuram de binecuvantarile Sale, chiar daca aceasta alegere nu poate fi explicata.

     Daca mantuirea noastra ar fi fost ceva pe care l-am fi putut realiza noi, am fi cazut din har (adica harul nu ar fi avut niciun efect asupra noastra, era in zadar, n.t.) (Gal. 5:4). De asemenea, s-ar putea pune intrebarea ce fel de mantuirea ar fi aceea, daca am putea fi vrednici s-o primim prin faptele noastre, mai ales cand suntem constienti ca cele mai bune fapte ale noastre sunt ca niste haine murdare in ochii lui Dumnezeu care este desavarsit de sfant si drept (Is. 64:6). Astfel, Arminianismul nu ajunge la mantuirea mare pe care a avut-o in vedere Dumnezeu pentru noi inainte de intemeierea lumii si de care, prin harul Sau, El ne-a facut parte.

     1.8     Importanta de a pastra atat suveranitatea lui Dumnezeu, cat si responsabilitatea omului

     Alte articole din Truth & Testimony au subliniat ca trebuie sa pastram pe deplin, si in egala masura, atat suveranitatea lui Dumnezeu cat si responsabilitatea omului. Suveranitatea lui Dumnezeu ne intareste in timp ce asteptam implinire planurilor Sale, atunci cand vom fi "asemenea chipului Fiului Sau", astfel ca Domnul Isus "sa fie Cel intai-nascut intre multi frati" (Rom. 8:29-30) ; responsabilitatea omului, in ce o priveste, stimuleaza eforturile noastre pentru a raspandi Evanghelia, astfel incat gloriile harului Dumnezeului nostru, care este dragoste, sa poata fi gustate de altii. Domnul Isus a venit in lume tocmai pentru acest scop, sa mantuiasca pe pacatosi (1 Tim. 1:15).

     2     Mana uscata (Suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului sunt de nedespartit)

     Emanuel Seibel

     Harul suveran al lui Dumnezeu si responsabilitatea omului le gasim impreuna in Cuvantul lui Dumnezeu. Ele nu se opun unul impotriva celuilalt, ci sunt doua principii ale cailor lui Dumnezeu fata de noi oamenii.

     Una din minunile facute de Domnul Isus ilustreaza coexistenta acestor principii. Ea ne ofera un tablou al faptului ca omul trebuie sa creada, dar ca Dumnezeu lucreaza in acelasi timp prin Domnul Isus. Citim in Marcu 3:1-6 ca Domnul Isus a vindecat in sinagoga un om care avea mana uscata. Isus i-a zis : "Intinde-ti mana! Si a intins-o, si mana lui s-a facut sanatoasa ca cealalta" (Marcu 3:5).

     Lucrul acesta nu ar fi avut sens ca Domnul sa ceara omului sa-si intinda mana daca el nu ar fi avut responsabilitatea de a tine cont de cuvintele Domnului si de a actiona in consecinta. Putea sa o faca si a trebuit. In el insusi nu avea capacitatea s-o faca, dar nu asta era problema. Problema era ca el trebuia sa asculte de porunca Domnului.

     De ce avea el nevoie pentru a fi in stare sa asculte ? De credinta ! Altfel spus, acest om trebuia sa recunoasca ca Domnul Isus putea sa-l vindece. Mai mult, trebuia sa creada ca Domnul dorea s-o faca. El trebuia sa faca exact ceea ce i-a zis Domnul, sa-si intinda mana, si el a facut-o. Aceasta este o parte a lucrurilor, partea responsabilitatii omului.

     Dar aceasta mana era uscata, si pentru cineva a carui mana era uscata era imposibil ca s-o intinda. Pentru ca omul sa fie in stare s-o faca era necesar ca mana lui sa fie vindecata. Cine s-o vindece ? Domnul, Fiul lui Dumnezeu este Cel care a facut aceasta minune. Omul insusi nu era in stare s-o faca. Aceasta este cealalta parte a lucrurilor, partea lucrarii suverane a lui Dumnezeu.

     Daca se citeste cu atentie aceste versete, precum si relatarile asemanatoare din Matei 12 si Luca 6, se va vedea ca nu este zis nicaieri ca Domnul (sau Dumnezeu) a facut sanatoasa aceasta mana. De fiecare data se spune : "si mana lui s-a facut sanatoasa". Aceasta vindecare era ea o consecinta a lucrarii lui Dumnezeu ? Absolut, caci numai Dumnezeu poate vindeca intr-un fel atat de minunat. De asemenea, recuperarea era un rezultat al credintei sale, caci Dumnezeu Se foloseste de credinta omului pentru a implini voia Sa. Ambele erau prezente in aceasta minune, in aceeasi masura, si Duhul lui Dumnezeu insista pe amandoua in Cuvantul Sau.

     Uneori, Dumnezeu insista asupra responsabilitatii in Cuvantul Sau : trebuie sa credem ! Alteori, El insista asupra lucrarii Sale suverane : trebuie ca El sa intervina pentru ca oamenii sa primeasca o natura noua si viata eterna. In unele situatii, ca cea de aici, sunt prezente ambele parti. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu nu le confunda niciodata pe cele doua. Fiecare parte este adevarata in sine insasi, chiar daca noi nu putem sa le delimitam fiindca intelegerea noastra omeneasca este limitata. Cu recunostinta trebuie sa le acceptam pe amandoua.    

     

   

                                                       Crestinul si Imparatia
                                                (Hristos, Imparat pentru crestin ?)


     Mark Grasso

     Inscriptia de pe crucea Domnului Isus prin care El era numit Imparatul iudeilor (Ioan 19:19) era corecta, desi, la porunca lui Pilat, aceasta a fost mai degraba din dorinta de a-si bate joc de Acuzatul care i-a fost adus, si de a-i dispretui pe acuzatori. Domnul Insusi a confirmat-o cu putin inainte (Luca 23:3 ; vezi si Mt. 2:2). El era din linia imparateasca (Luca 1:32), si, dupa cum spune o cantare, El a fost cel mai mare fiu al marelui David (Cantari Spirituale, 256). Chiar daca ai Sai, in ansamblul lor, nu L-au primit (Ioan 1:11), numarul mic al celor care L-au urmat au inteles ca El era Acela care trebuia sa elibereze natiunea (Luca 24:21). Totusi, datorita faptului ca natiunea a declarat public ca El nu era Imparatul lor (Ioan 19:15), Hristos trebuie sa astepte inca pentru a lua de fapt pozitia Sa de Imparat al lui Israel.

     Cu toate acestea, Dumnezeu L-a uns deja ca Imparat (Ps. 2:6), si ceea ce Dumnezeu a propus prin desemnarea Lui, asa se va intampla. Atunci cand iudeii vor simti necazul lor, la sfarsitul necazului cel mare, Domnul Isus va veni, in har, ca Imparatul lor, si-i va elibera de dusmanii lor (Ier. 23:5-6). De asemenea, Se va instaura ca Imparat al intregului pamant (Zah. 14:9 ; Dan. 7:14 ; Apoc. 11:15).

     Este Hristos Imparat acum ? Regalitatea Lui are vreo aplicatie pentru crestinul din dispensatia actuala ? Se pun aceste intrebari deoarece Noul Testament face referire la o Imparatie care exista deja in timpul prezent, si in care credinciosii au fost introdusi (de ex. Col. 1:13). Numeroasele referinte la Domnul Isus ca Imparat in mediile crestine de astazi fac ca multi crestini sa se intrebe daca Hristos este Imparatul lor.

     Un raspuns detaliat la aceasta intrebare poate fi gasit in cartile "Imparatia lui Dumnezeu" si Imparatia cerurilor" de J. A. Savage. Cadrul acestui articol din revista Truth & Testimony fiind restrans, ne vom concentra pe ceea ce priveste credinciosul in mod individual, si ne vom limita la urmatoarele aspecte :

     1.  Domnul Isus nu este Imparatul crestinilor, nici Imparatul Adunarii (Bisericii). Noul Testament nu sugereaza nicaieri ca este asa. Desi noi suntem subiecte in Imparatia Sa morala (vezi pct. 3), Hristos nu-Si exercita regalitatea Sa in timpul prezent (Luca 19:12-15). In consecinta noi nu ne adresam Lui ca "Imparat". Relatia noastra cu El ca mireasa a Sa si ca madulare ale trupului Sau este o relatie mult mai stransa.

     2.  Cu toate ca lucrarea Lui de la cruce a fost incheiata, Imparatia lui Hristos nu a fost instaurata in mod public (vezi Fapte 1:6-7). Ea nu va fi instaurata atat timp cat toate imparatiile lumii nu au fost nimicite, inclusiv imparatia romana restaurata care va avea loc in viitor (Dan. 2 ; Apoc. 13 la 17 ; vezi si Apoc. 11:14-19).

     3.  Daca credinciosii de astazi sunt subiectele Imparatiei Sale, Imparatia Sa si pozitia noastra in aceasta Imparatie sunt manifestate de-o maniera morala. Este ceea ce ilustreaza parabola din Matei 25:14-30 (parabola talantilor). Guvernatorul acestei Imparatii (Domnul Isus) este absent de pe pamant, si ceea ce trebuie sa exercite constiintele slujitorilor Sai (credinciosii) este modul de a se ocupa de interesele Sale in timpul absentei Lui. Cand Domnul va reveni si va institui in mod public Imparatia, atunci El va rasplati pe fiecare din noi dupa slujirea sa (Mt. 25:20-30).

     4.  Domnul Isus asteapta, de asemenea, ca noi sa-I urmam exemplul pe care El ni l-a lasat (1 Pet. 2:21). In special, noi trebuie sa manifestam aceleasi calitati morale pe care El le-a manifestat in viata Sa pe pamant. Pentru aceasta vor fi rasplatiri, atunci cand Imparatia va fi vazuta public, dupa cum arata binecuvantarile si rasplatirile mentionate in Matei 5:3:12.

     5.  A fi un subiuect fidel al Imparatiei in manifestarea ei prezenta, implica suferinta (Apoc. 1:19). Petru trateaza acest aspect in detaliu in prima sa epistola. Chiar daca avem de suferit acum pentru dreptate, putem fi incurajati sa stim ca din ea va iesi o binecuvantare (1 Pet. 3:14).

     Pe scurt :

     -             Domnul Isus nu este Imparatul nostru,

     -             El nu va avea niciodata aceasta relatie cu noi

     -             Cand El va domni pe pamant, noi vom domni impreuna cu El (Apoc. 20:6)

     -             Cu toate acestea, lucrurile care vor marca Imparatia Sa in mileniu (dreptate,                                 bucurie si pace) trebuie sa ne caracterizeze astazi (Rom. 14:17).

     -             Adevarul Imparatiei pentru credinciosi in mod individual astazi, implica faptul ca                       ne demonstram loialitatea fata de Domnul si Mantuitorul nostru in timpul                                     absentei Sale din aceasta lume care L-a respins, si o demonstram imitandu-L si                           slujindu-L cu credinciosie, in asteptarea intoarcerii Sale.