Suveranitatea lui Dumnezeu si Responsabilitatea omului
Manuel Seibel si editorii revistei Truth & Testimony (Adevar si Marturie)
1 Calvinismul si Armianismul
Editorii revistei Truth & Testimony
Biblia ne invata ca in general trebuie sa fim simpli in ce priveste raul (Rom. 16:19). Acelasi principiu se aplica si fata de doctrinele false care se gasesc astazi in marturia crestina : apostolul ne recomanda Cuvantul lui Dumnezeu (Fapte 20:28-32), in contrast cu o intelegere detaliata a doctrinelor false prin care diavolul poate incerca sa ne induca in eroare (Efes. 6:17).
1.1 Calvinism si Armianism
Acestea fiind spuse, doua sisteme de doctrine false in legatura cu suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului predomina in crestinatate, si par sa atraga multi oameni. Prin urmare, pare deci util sa identificam aceste doctrine, si de a trata pe scurt cateva din erorile lor.
Cele doua sisteme doctrinare despre care vorbim sunt Calvinismul (desemnat uneori prin expresia "teologia reformei") si Arminianismul. Fiecare din ele insista asupra unei parti din adevar (suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului) in detrimentul celeilalte parti, Scriptura fiind uneori impinsa la extrema. C. H. Mackintosh a calificat aceste doua sisteme doctrinare ca "teologii unilaterale" (care se folosesc doar de o parte a adevarului, n.t.) .
Acest articol nu urmareste sa judece oamenii ale caror nume sunt legate de aceste scoli teologice, nici sa judece launtrul inimilor celor care si-au dat ei insisi eticheta de calvinisti sau arminianisti. Dorim numai sa punem in lumina gravele erori ce privesc suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului in fiecare din aceste doua sisteme doctrinare.
Unii au auzit poate de cele "cinci puncte ale Calvinismului", expresie care include urmatoarele puncte :
a) Alegere neconditionata : Dumnezeu, in suveranitatea Sa absoluta, ar fi ales din eternitatea trecuta pe cei care avea sa-i aduca la El;
b) Ispasire limitata : lucrarea Domnului Isus de pe cruce nu ar fi decat pentru cei care au fost alesi de a beneficia de alegerea neconditionata a lui Dumnezeu; si
c) Harul irezistibil : Dumnezeu va aduce la El pe toti cei care i-a ales, si nimic din ceea ce ar putea face un pacatos care face parte din cei alesi, nu-L poate opri.
1.2 Despre alegerea neconditionata
Primul din aceste puncte reiese destul de clar in Scriptura (de ex. Efes. 1:4). Cu toate acestea, unii calvinisti invata, de asemenea, ca Dumnezeu a hotarat ca cei pe care El nu i-a ales sa sufere judecata eterna, altfel spus Dumnezeu a ales pe unii pentru judecata eterna. Acesta este un lucru groaznic, in dezacord total cu faptul ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8, 16) si ca El doreste in mod pozitiv ca toti sa vina la pocainta (2 Pet. 3:9 ; Ez. 33:11). Pe de alta parte, judecata este lucrarea Sa ciudata pe care nu doreste sa o execute (Is. 28:21) desi este obligat s-o faca datorita faptului ca El este sfant si drept. Iadul a fost pregatit pentru diavol si ingerii sai (Mt. 25:41), si nu pentru fiintele omenesti.
1.3 Despre alegerea sau ispasirea limitata
Al doilea punct al calvinismului vine sa aduca prejudicii grave caracterului lui Dumnezeu si lucrarii lui Hristos. Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea intrega, inclusiv pe toti cei care au trait altadata, astfel incat El a dat cel mai mare dar posibil, pe singurul Sau Fiu, ca oricine crede in El sa aiba viata eterna (Ioan 3:16). Acest binecunoscut verset din Evanghelie nu spune ca Dumnezeu a iubit numai anumite persoane, nici ca El L-a trimis pe Fiul Sau sa-i mantuiasca doar pe cei alesi. Trebuie sa distingem bine cele doua aspecte ale lucrarii lui Hristos : propitierea si substituirea (*). Lucrarea lui Hristos a fost o lucrare pentru toti, in sensul ca El a facut propitierea pentru lumea intreaga, - adica El a satisfacut dreptatea lui Dumnezeu care a fost dezonorat prin pacatele infaptuite, pana acolo incat Dumnezeu a putut sa ofere un mijloc de mantuire pentru toti, mentinand in acelasi timp dreptatea Lui (1 Ioan 2:2). Cu toate acestea, doar cei care cred in El beneficiaza de lucrarea Sa. Numai lor le-a purtat El pacatele in trupul Sau pe lemn (1 Pet. 2:24). Romani 3:22 face referire la cele doua aspecte ale lucrarii Sale, facand o distinctie foarte clara : "dreptate a lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei care cred" (**).
(*) Biblia franceza foloseste pentru ispasire cele doua expresii "propitiere" (propitiation), adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care, prin pocainta si credinta, se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)
(**) Din nefericire, multe traduceri moderne ale Bibliei nu fac distinctia intre propitiere si substiuire. Un factor pe care cititorii trebuie sa-l ia in considerare, atunci cand isi pun problema de Biblia pe care trebuie s-o citeasca, este bine de stiut daca versetele ca cele din Romani 3:22 sunt traduse corect.
1.4 Despre harul irezistibil
In timp ce al treilea punct al calvinismului prezentat mai sus poate parea conform cu versete ca cel din Ioan 6:37, Biblia nu prezinta o invatatura referitoare la harul irezistibil. Aceasta idee neaga in intregime responsabilitatea omului. Drept urmare, o parte din scoala reformata (calvina, n.t.) sugereaza ca evanghelizarea nu este necesara. Ori, a denigra evanghelizarea este ceva grav, caci Evanghelia a fost predicata de Domnul Insusi, si propriile Sale cuvinte au adresat o invitatie tuturor (de ex. "Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati" Mt. 11:28), si El ne-a incredintat misiunea de a predica Evanghelia tuturor (Marcu 16:15 ; Luca 24:47). De asemenea, este spus in mod expres ca oamenii care resping Evanghelia vor fi judecat tocmai pentru acest motiv (2 Tes. 1:8-9), precum si pentru pacatele lor.
1.5 Concluzia despre calvinism
Fara a face o lista completa, observatiile de mai sus demonstreaza ca doctrina calvinista este in mod efectiv o teologie unilaterala, adica indreptata doar intr-o directie. Trebuie deci sa fim atenti cand se face referire la lucrarile celor care fac parte din aceasta scoala reformata, inclusiv fata de A. W. Pink, J. I. Packer si John MacArthur.
1.6 Arminianismul si carentele sale
Spre deosebire de spectrul larg al doctrinelor, Arminianismul insista peste masura asupra responsabilitatii omului, pana acolo incat se ignora suveranitatea lui Dumnezeu. In timp ce el recunoaste nevoia de evanghelizare, Arminianismul invata ca omul are o vointa libera (sau : liberul arbtru) pana la punctul de a veni la Domnul de buna voie, dar, de asemenea, el este liber sa refuze glasul Sau. In consecinta, arminianistii sustin ca alegerea lui Dumnezeu este conditionata, adica, ca referirile Bibliei la credinciosii alesi semnifica pur si simplu ca Dumnezeu stia dinainte cine avea sa creda in Fiul Sau. Dar si mai grav : unul din rezultatele binecuvantate ale lucrarii Domnului, si anume siguranta eterna a fiecarui credincios, este, de asemenea, socotita in mod conditionat .
Este adevarat ca Dumnezeu acorda, atat celor credinciosi cat si celor necredinciosi, un anumit grad de libertate in deciziile pe care ei le iau, totusi, un necredincios nu are vointa libera (liberul arbitru) in sensul care se da de obicei astazi acestui termen. "Gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu" (Rom. 8:7). Ideea fundamentala a Armianismului potrivit careia noi putem alege sa venim la Dumnezeu, ignora starea noastra naturala rea si fara speranta :
- noi suntem morti fiindca facem parte din rasa lui Adam (Rom. 5);
- noi suntem vrajmasi ai lui Dumnezeu si nu vrem sa avem de-a face cu El (Col. 1:21); si
- deoarece suntem in carne (starea naturala, fireasca, n.t.) nu putem sa-I placem lui Dumnezeu (Rom. 8:8).
- dupa Romani 3:1, printre cei care au trait nu a fost nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu.
1.7 Mantuirea prin har este un dar al lui Dumnezeu
Mantuirea este in intregime darul lui Dumnezeu, la fel ca si credinta in Hristos prin care intram in aceasta mantuire (Efes. 2:5-9). Cand recunoastem ca doar prin har am fost convinsi ca lucrurile care ne placeau erau pacat, si ca ne-am pocait, primind prin aceasta iertarea, atunci suntem coplesiti de planurile minunate de har ale lui Dumnezeu si de alegerea Lui suverana, care ne-a ales ca sa ne bucuram de binecuvantarile Sale, chiar daca aceasta alegere nu poate fi explicata.
Daca mantuirea noastra ar fi fost ceva pe care l-am fi putut realiza noi, am fi cazut din har (adica harul nu ar fi avut niciun efect asupra noastra, era in zadar, n.t.) (Gal. 5:4). De asemenea, s-ar putea pune intrebarea ce fel de mantuirea ar fi aceea, daca am putea fi vrednici s-o primim prin faptele noastre, mai ales cand suntem constienti ca cele mai bune fapte ale noastre sunt ca niste haine murdare in ochii lui Dumnezeu care este desavarsit de sfant si drept (Is. 64:6). Astfel, Arminianismul nu ajunge la mantuirea mare pe care a avut-o in vedere Dumnezeu pentru noi inainte de intemeierea lumii si de care, prin harul Sau, El ne-a facut parte.
1.8 Importanta de a pastra atat suveranitatea lui Dumnezeu, cat si responsabilitatea omului
Alte articole din Truth & Testimony au subliniat ca trebuie sa pastram pe deplin, si in egala masura, atat suveranitatea lui Dumnezeu cat si responsabilitatea omului. Suveranitatea lui Dumnezeu ne intareste in timp ce asteptam implinire planurilor Sale, atunci cand vom fi "asemenea chipului Fiului Sau", astfel ca Domnul Isus "sa fie Cel intai-nascut intre multi frati" (Rom. 8:29-30) ; responsabilitatea omului, in ce o priveste, stimuleaza eforturile noastre pentru a raspandi Evanghelia, astfel incat gloriile harului Dumnezeului nostru, care este dragoste, sa poata fi gustate de altii. Domnul Isus a venit in lume tocmai pentru acest scop, sa mantuiasca pe pacatosi (1 Tim. 1:15).
2 Mana uscata (Suveranitatea lui Dumnezeu si responsabilitatea omului sunt de nedespartit)
Emanuel Seibel
Harul suveran al lui Dumnezeu si responsabilitatea omului le gasim impreuna in Cuvantul lui Dumnezeu. Ele nu se opun unul impotriva celuilalt, ci sunt doua principii ale cailor lui Dumnezeu fata de noi oamenii.
Una din minunile facute de Domnul Isus ilustreaza coexistenta acestor principii. Ea ne ofera un tablou al faptului ca omul trebuie sa creada, dar ca Dumnezeu lucreaza in acelasi timp prin Domnul Isus. Citim in Marcu 3:1-6 ca Domnul Isus a vindecat in sinagoga un om care avea mana uscata. Isus i-a zis : "Intinde-ti mana! Si a intins-o, si mana lui s-a facut sanatoasa ca cealalta" (Marcu 3:5).
Lucrul acesta nu ar fi avut sens ca Domnul sa ceara omului sa-si intinda mana daca el nu ar fi avut responsabilitatea de a tine cont de cuvintele Domnului si de a actiona in consecinta. Putea sa o faca si a trebuit. In el insusi nu avea capacitatea s-o faca, dar nu asta era problema. Problema era ca el trebuia sa asculte de porunca Domnului.
De ce avea el nevoie pentru a fi in stare sa asculte ? De credinta ! Altfel spus, acest om trebuia sa recunoasca ca Domnul Isus putea sa-l vindece. Mai mult, trebuia sa creada ca Domnul dorea s-o faca. El trebuia sa faca exact ceea ce i-a zis Domnul, sa-si intinda mana, si el a facut-o. Aceasta este o parte a lucrurilor, partea responsabilitatii omului.
Dar aceasta mana era uscata, si pentru cineva a carui mana era uscata era imposibil ca s-o intinda. Pentru ca omul sa fie in stare s-o faca era necesar ca mana lui sa fie vindecata. Cine s-o vindece ? Domnul, Fiul lui Dumnezeu este Cel care a facut aceasta minune. Omul insusi nu era in stare s-o faca. Aceasta este cealalta parte a lucrurilor, partea lucrarii suverane a lui Dumnezeu.
Daca se citeste cu atentie aceste versete, precum si relatarile asemanatoare din Matei 12 si Luca 6, se va vedea ca nu este zis nicaieri ca Domnul (sau Dumnezeu) a facut sanatoasa aceasta mana. De fiecare data se spune : "si mana lui s-a facut sanatoasa". Aceasta vindecare era ea o consecinta a lucrarii lui Dumnezeu ? Absolut, caci numai Dumnezeu poate vindeca intr-un fel atat de minunat. De asemenea, recuperarea era un rezultat al credintei sale, caci Dumnezeu Se foloseste de credinta omului pentru a implini voia Sa. Ambele erau prezente in aceasta minune, in aceeasi masura, si Duhul lui Dumnezeu insista pe amandoua in Cuvantul Sau.
Uneori, Dumnezeu insista asupra responsabilitatii in Cuvantul Sau : trebuie sa credem ! Alteori, El insista asupra lucrarii Sale suverane : trebuie ca El sa intervina pentru ca oamenii sa primeasca o natura noua si viata eterna. In unele situatii, ca cea de aici, sunt prezente ambele parti. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu nu le confunda niciodata pe cele doua. Fiecare parte este adevarata in sine insasi, chiar daca noi nu putem sa le delimitam fiindca intelegerea noastra omeneasca este limitata. Cu recunostinta trebuie sa le acceptam pe amandoua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu