Translate

vineri, 8 noiembrie 2019




                                                       Crestinul si Imparatia
                                                (Hristos, Imparat pentru crestin ?)


     Mark Grasso


     Inscriptia de pe crucea Domnului Isus prin care El era numit Imparatul iudeilor (Ioan 19:19) era corecta, desi, la porunca lui Pilat, aceasta a fost mai degraba din dorinta de a-si bate joc de Acuzatul care i-a fost adus, si de a-i dispretui pe acuzatori. Domnul Insusi a confirmat-o cu putin inainte (Luca 23:3 ; vezi si Mt. 2:2). El era din linia imparateasca (Luca 1:32), si, dupa cum spune o cantare, El a fost cel mai mare fiu al marelui David (Cantari Spirituale, 256). Chiar daca ai Sai, in ansamblul lor, nu L-au primit (Ioan 1:11), numarul mic al celor care L-au urmat au inteles ca El era Acela care trebuia sa elibereze natiunea (Luca 24:21). Totusi, datorita faptului ca natiunea a declarat public ca El nu era Imparatul lor (Ioan 19:15), Hristos trebuie sa astepte inca pentru a lua de fapt pozitia Sa de Imparat al lui Israel.
     Cu toate acestea, Dumnezeu L-a uns deja ca Imparat (Ps. 2:6), si ceea ce Dumnezeu a propus prin desemnarea Lui, asa se va intampla. Atunci cand iudeii vor simti necazul lor, la sfarsitul necazului cel mare, Domnul Isus va veni, in har, ca Imparatul lor, si-i va elibera de dusmanii lor (Ier. 23:5-6). De asemenea, Se va instaura ca Imparat al intregului pamant (Zah. 14:9 ; Dan. 7:14 ; Apoc. 11:15).

     Este Hristos Imparat acum ? Regalitatea Lui are vreo aplicatie pentru crestinul din dispensatia actuala ? Se pun aceste intrebari deoarece Noul Testament face referire la o Imparatie care exista deja in timpul prezent, si in care credinciosii au fost introdusi (de ex. Col. 1:13). Numeroasele referinte la Domnul Isus ca Imparat in mediile crestine de astazi fac ca multi crestini sa se intrebe daca Hristos este Imparatul lor.
     Un raspuns detaliat la aceasta intrebare poate fi gasit in cartile "Imparatia lui Dumnezeu" si Imparatia cerurilor" de J. A. Savage. Cadrul acestui articol din revista Truth & Testimony fiind restrans, ne vom concentra pe ceea ce priveste credinciosul in mod individual, si ne vom limita la urmatoarele aspecte :

     1.  Domnul Isus nu este Imparatul crestinilor, nici Imparatul Adunarii (Bisericii). Noul Testament nu sugereaza nicaieri ca este asa. Desi noi suntem subiecte in Imparatia Sa morala (vezi pct. 3), Hristos nu-Si exercita regalitatea Sa in timpul prezent (Luca 19:12-15). In consecinta noi nu ne adresam Lui ca "Imparat". Relatia noastra cu El ca mireasa a Sa si ca madulare ale trupului Sau este o relatie mult mai stransa.

     2.  Cu toate ca lucrarea Lui de la cruce a fost incheiata, Imparatia lui Hristos nu a fost instaurata in mod public (vezi Fapte 1:6-7). Ea nu va fi instaurata atat timp cat toate imparatiile lumii nu au fost nimicite, inclusiv imparatia romana restaurata care va avea loc in viitor (Dan. 2 ; Apoc. 13 la 17 ; vezi si Apoc. 11:14-19).

     3.  Daca credinciosii de astazi sunt subiectele Imparatiei Sale, Imparatia Sa si pozitia noastra in aceasta Imparatie sunt manifestate de-o maniera morala. Este ceea ce ilustreaza parabola din Matei 25:14-30 (parabola talantilor). Guvernatorul acestei Imparatii (Domnul Isus) este absent de pe pamant, si ceea ce trebuie sa exercite constiintele slujitorilor Sai (credinciosii) este modul de a se ocupa de interesele Sale in timpul absentei Lui. Cand Domnul va reveni si va institui in mod public Imparatia, atunci El va rasplati pe fiecare din noi dupa slujirea sa (Mt. 25:20-30).

     4.  Domnul Isus asteapta, de asemenea, ca noi sa-I urmam exemplul pe care El ni l-a lasat (1 Pet. 2:21). In special, noi trebuie sa manifestam aceleasi calitati morale pe care El le-a manifestat in viata Sa pe pamant. Pentru aceasta vor fi rasplatiri, atunci cand Imparatia va fi vazuta public, dupa cum arata binecuvantarile si rasplatirile mentionate in Matei 5:3:12.

     5.  A fi un subiuect fidel al Imparatiei in manifestarea ei prezenta, implica suferinta (Apoc. 1:19). Petru trateaza acest aspect in detaliu in prima sa epistola. Chiar daca avem de suferit acum pentru dreptate, putem fi incurajati sa stim ca din ea va iesi o binecuvantare (1 Pet. 3:14).

     Pe scurt :
     -             Domnul Isus nu este Imparatul nostru,
     -             El nu va avea niciodata aceasta relatie cu noi
     -             Cand El va domni pe pamant, noi vom domni impreuna cu El (Apoc. 20:6)
     -             Cu toate acestea, lucrurile care vor marca Imparatia Sa in mileniu (dreptate,                                 bucurie si pace) trebuie sa ne caracterizeze astazi (Rom. 14:17).
     -             Adevarul Imparatiei pentru credinciosi in mod individual astazi, implica faptul ca                       ne demonstram loialitatea fata de Domnul si Mantuitorul nostru in timpul                                     absentei Sale din aceasta lume care L-a respins, si o demonstram imitandu-L si                           slujindu-L cu credinciosie, in asteptarea intoarcerii Sale.                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze