Ascultarea si vointa Domnului Isus

                                                                                       - II -

     Arend Remmers

     4     Nu voia Mea, ci a Ta

     4.1     Ghetsimani

     Doar in lumina pasajelor prezentate mai sus putem intelege in mod corect cuvintele Domnului din Ghetsimani. In lupta Sa interioara si in chinul Sau, El a zis : "Tata, daca vrei, departeaza paharul acesta de la Mine! Insa nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" (Luca 22:42). Ceilalti evanghelisti folosesc aici expresii putin diferite : "Insa nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu" (Mt. 26:39) si "Insa nu cum vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie" (Mc. 14:36). Practic, sensul este acelasi. Cererea Domnului Isus din Ghetsimani pune pe cititorul Bibliei in fata unei interbari : A avut Domnul aici in mod exceptional o vointa diferita de cea a Tatalui ?

     In natura omeneasca a lui Hristos nu a existat nici cea mai mica urma de vointa proprie. Daca ne amintim, ca - chiar in aceste momente deosebit de grele - aceasta a fost intotdeauna hrana Sa, adica placerea Lui, de a face voia Tatalui Sau, atunci cererea : "nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" ramane o taina de nepatruns.

     4.2     A accepta fara rezerve este ceea ce L-a ingrozit

     Noi ne aflam aici pe un "teren sfant", precum Moise inaintea rugului aprins (Ex. 3:2-5). La fel ca Moise care nu putea sa inteleaga acest eveniment extraordinar, nici noi nu putem patrunde ceea ce s-a intamplat in inima Rascumparatorului nostru atunci cand era cu fata la pamant si Se ruga in Ghetsimani. Dar putem spune ca paharul suferintei care era inaintea Lui in acel moment, avea asupra Lui un efect atat de ingrozitor incat a cerut sa fie crutat, daca acest lucru era posibil. El stia ca era imposibil. Ce chin pentru Domnul nostru !

     Sentimentele perfect de drepte ale sufletului Sau si gandurile in totalitate sfinte ale duhului Sau au fost adanc afectate de grozavia pacatului si de judecata lui Dumnezeu care trebuia sa vina peste El. Crucea se prefigura clar inaintea Lui, in toata grozavia ei. Dar, chiar in acel moment, voia Sa nu s-a indepartat catus de putin de cea a lui Dumnezeu, Tatal Sau. El a venit ca sa implineasca aceasta voie, printr-o ascultare perfecta. A spus-o de mai multe ori mai inainte : "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34) si "Caci Fiul Omului n-a venit ca sa I Se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Mc. 10:45). Dar, pe de alta parte, Cel Sfant si Drept nu putea sa doreasca sa fie facut pacat si sa fie parasit de Dumnezeul Sau. In acest sens, de asemenea, inima Sa si gandurile Sale erau intr-o armonie perfecta cu voia lui Dumnezeu si cu sfintenia Sa.

     4.3     Nu o supunere fortata, ci o ascultare perfecta

     Nu trebuie sa tragem concluzia, din cuvintele Domnului in Ghetsimani, ca El a trebuit sa Se forteze sa bea paharul pe care Tatal I L-a dat sa-l bea. In lumina a ceea ce gasim in Cuvant despre vointa Domnului nostru, cuvintele "nu voia Mea" inseamna ca El nu a vrut niciodata altceva - nici chiar in acel moment - decat sa implineasca voia Tatalui Sau, printr-o daruire de bunavoie si perfecta. Nimic altceva nu avea importanta pentru El. Din momentul venirii Sale pe pamant, si chiar din toata eternitatea, scopul Sau a fost sa-si dea viata ca rascumparare pentru oamenii pierduti. El a urmarit si a atins acest scop in acord perfect cu voia lui Dumneze, oricat de dificila a fost aceasta cale.

     Acest acord de vointa nu priveste numai Ghetsimani, unde S-a indreptat cu incredere deplina catre Dumnezeul Sau, dar si in cele trei ceasuri de intuneric, in timp ce era pe cruce sub judecata lui Dumnezeu si cand a strigat : "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Mt. 27:46). Chiar si atunci cand era, ca Om, parasit de Dumnezeul Sau din cauza pacatului, voia Lui nu a fost diferita de cea a Tatalui. In ascultarea si in dragostea Sa de nepatruns, El a mers "pana la moarte... de cruce" Filip. 2:8). "Prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu" (Ev. 9:14), si "S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:2). Acest parfum a rezultat din daruirea totala si perfecta a lui Hristos fata de voia lui Dumnezeu si Tatal Sau.

     Sa fie laudat etern pentru ascultarea si dragostea Sa, care ramane pentru noi o taina de nepatruns !

     5     Hristos modelul nostru

     5.1     Model perfect, cu exceptia ispasirii pacatelor

     In ascultarea si in devotamentul Sau pana la moarte, Domnul nostru este unic si perfect. Si totusi, in acestea El este, de asemenea, un exemplu pentru ai Sai. Desigur, nu in ce priveste ispasirea pacatelor. Aici, El este unic.

     5.2     Hristos nu a avut carne, natura veche

     El nu a avut carne, in sensul de natura pacatoasa in care "nu locuieste nimic bun" (conf. Rom. 7:8). Noi, credinciosii, avem inca natura cea veche, carnea, pe langa natura cea noua care am primit-o la nasterea noastra din nou. Deoarece aceste doua naturi sunt permanent opuse una fata de cealalta (conf. Gal. 5:17), noi avem nevoie nu doar sa fim invatati cu privire la voia lui Dumnezeu, ci sa fim indemnati la ascultare cu inima si cu duhul fata de Dumnezeu si de Cuvantul Sau.

     5.3     Filip. 2 - Ascultare absoluta : un exemplu de urmat

     Gasim aceasta in special in Filipeni 2. Acest pasaj ne prezinta coborarea de bunavoie a Fiului lui Dumnezeu, care a luat "chip de rob", adica chip de om, si care a fost "ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:6-8). Ori, acest pasaj incepe prin cuvintele : "Pentru ca acest gand sa fie in voi, care era si in Hristos Isus" (Filip. 2:5). Dispozitia duhului (sau, gandului, n.t.) lui Hristos care L-a condus la ascultare absoluta, ne este prezentat aici ca un exemplu de urmat. Cu siguranta, in viata noastra practica, vom ramane intotdeauna mult sub perfectiunea lui Isus, dar felul Lui de gandire ne este dat ca model.

     5.4     2 Cor. 10 - Orice gand facut rob ascultarii de Hristos

     Apostolul Pavel urmarea acest exemplu. In 2 Corinteni 10, el vorbeste despre straduinta sa de "a face rob orice gand ascultarii de Hristos" (2 Cor. 10:5). Ascultarea noastra de Hristos are ca model ascultarea Sa perfecta fata de Dumnezeu. Gandurile noastre se indreapta deseori in directii rele, dar daca ele sunt facute roabe ascultarii de Hristos, ele nu mai produc rau. Este ceea ce Pavel facea, nu prin constrangere, nici prin legalism, ci datorita dorintei lui de a-I face placere Domnului Isus si pentru a primi putere necesara in lupta spirituala. De acest lucru avem si noi nevoie.

     6     Voia lui Dumnezeu, buna, placuta si desavarsita (Rom. 12)

     In Romani 12 gasim : "Nu va conformati veacului acestuia, ci fiti transformati, prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita" (v. 2). Acest pasaj ne arata care este ascultarea pe care Dumnezeu ar dori s-o vada in noi, aceea pe care Domnul Isus a realizat-o in toata viata Sa. Avem aici o atentionare, o invatatura si un indemn pentru a ne face sa implinim voia lui Dumnezeu in viata noastra de fiecare zi.

     6.1     O atentionare (Nu va conformati veacului acestuia)

     "Nu va conformati veacului acestuia...". Daca nu am mai avea carnea (natura cea veche, n.t.), aceasta atentionare ar fi de prisos. Dar ea este foarte necesara. Apostolul Ioan confirma : "Nu iubiti lumea, nici cele din lume" (1 Ioan 2:15). Si apoi precizeaza : "Pentru ca tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (v. 16). A ne conforma lumii si obiceiurilor ei este un mare pericol pentru noi. Atunci cand facem ca ea, in gandurile sau in faptele si gesturile noastre, nu mai suntem in stare sa discernem voia lui Dumnezeu si s-o implinim.

     6.2     O invatatura (Fiti transformati prin innoirea mintii)

     "... ci fiti transformati prin innoirea mintii". Prin nasterea din nou, noi avem o viata noua. Carnea, vechea noastra natura pacatoasa, este totusi in noi, si cauta permanent sa ne atraga intr-o directie rea. De aceea este necesara innoirea permanenta a mintii noastre. In fiecare zi avem nevoie de invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si de comuniunea cu El in lumina, prin rugaciune. In acest fel, gandurile si sentimentele noastre  vor fi innoite de sus. Aceasta innoire regulata conduce la o schimbare interioara, la o crestere spirituala. La fel, Pavel a scris credinciosilor din Efes, in legatura cu omul cel nou cu care se imbracasera : "si sunteti innoiti in duhul mintii voastre" (Efes. 4:23). De asemenea, atat timp cat vom trai pe pamant avem in noi carnea si suntem inconjurati de o lume vrajmasa. Si, de asemenea, atata timp cat va fi asa, vom avea nevoie de o permanenta transformare, prin innoirea gandurilor si sentimentelor noastre - prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.

     6.3     Un indemn (ca sa deosebiti)

     "... ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita". Dupa cum am vazut, Domnul Isus a facut intotdeauna numai ce I-a placut Tatalui Sau (Ioan 8:29). In ce ne priveste pe noi, trebuie sa cautam permanent si sa deosebim ceea ce corespunde cu voia lui Dumnezeu. Si ei trebuie sa-i supunem planurile si dorintele noastre, precum si orice sugestie sau influenta care ar veni din anturajul nostru. Tot ceea ce nu este in acord cu Cuvantul nu poate fi, de asemenea, in acord cu voia lui Dumnezeu.

     Dar nu este suficient sa deosebim daca un lucru este sau nu in contradictie cu invatatura Scripturii. Sa nu gandim ca tot ceea ce Dumnezeu nu a interzis in Cuvantul Sau ne este permis. Aceasta ar insemna o folosire legala a Bibliei si lucrul acesta ne-ar conduce rapid la suciri (fortandu-le sensul ; conf. 2 Pet. 3:16; n.t.). Pentru ca sa fim paziti de acest pericol, indemnul contine trei calificative. Suntem chemati sa deosebim "voia lui Dumnezeu cea buna si placuta si desavarsita".

     6.3.1     (Voia) "Buna"

     Cuvantul grec desemneaza ceva care duce la un rezultat benefic sau binefacator. El pune aici in evidenta rezultatele pozitive care vor fi realizate urmand voia lui Dumnezeu - fie cu privire la noi insine, fie la alte persoane, credinciosi sau nu. Ceea ce conteaza aici este aprecierea lui Dumnezeu. Ceea ce El doreste de la noi este intotdeauna bun. Doar in scoala Sa vom invata sa deosebim aceasta.

     6.3.2     (Voia) "Placuta"

     Cuvantul grec, in Noul Testament, este utilizat in special pentru actiuni facute avandu-L pe Dumnezeu inaintea noastra (conf. Rom. 12:1 ; 14:18). Important aici este ca noi facem ceea ce Ii place Lui. Inseamna mai mult decat ascultarea exterioara de o porunca. Putem sa vedem aceasta destul de clar in exemplul Domnului nostru.

     6.3.3     (Voia) "Desavarsita"

     Cuvantul exprima ideea ca nu lipseste nimic, sau este complet. Domnul Isus a zis ucenicilor Sai : "Voi deci fiti desavarsiti, dupa cum Tatal vostru ceresc este desavarsit" (Mt. 5:48). In lumina acestui pasaj, si a altora asemanatoare, putem sa intelegem prin expresia "voia lui Dumneze... desavarsita" atat perfectiunea neschimbata a voiei lui Dumnezeu, cat si dorinta noastra de a o implini in mod perfect. Efortul nostru de a implini in mod perfect voia lui Dumnezeu poate sa fie deseori greu de realizat, dar Dumnezeu nu ne da o masura mai mica.

     Cu toate acestea, chiar daca suntem de multe ori cu mult sub aceasta masura, nu trebuie sa ne descurajam. Gasim in Cuvantul lui Dumnezeu care este sursa de putere pentru ascultarea noastra. Aceasta (sursa, n.t.) este Dumnezeu Insusi, dupa cum ne arata acest pasaj : "Iar Dumnezeul pacii...sa va desavarseasca in orice lucrare buna, ca sa faceti voia Lui, lucrand in voi ceea ce este placut inaintea Lui, prin Isus Hristos, caruia fie gloria in vecii vecilor! Amin" (Ev. 13:20-21).

                                               .......................................................................  

  

   

                                     Ascultarea si vointa Domnului Isus

                                                                              - I -

     Arend Remmers

     1     Vointa proprie a omului (aceasta este caracteristica pacatului)

     Primii nostri parinti au fost inselati de Satan si au incalcat porunca lui Dumnezeu. Si prin aceasta au intrat in lume vointa proprie, neascultarea si pacatul. Toti urmasii lui Adam si Eva s-au nascut pacatosi, dupa chipul parintilor lor. Trasatura caracteristica a pacatului este vointa proprie a creaturii care pune deoparte voia lui Dumnezeu, revelata acum in Sfanta Scriptura. Pavel descrie propria sa viata, precum si cea a oamenilor fara Dumneze, prin cuvintele : "facand voia carnii si a gandurilor" (Efes. 2:3). "Carnea" este natura rea a omului, care a aparut din cauza caderi primilor nostri parinti, si ea este sursa pacatului. "Gandurile" sunt calea prin care se manifesta carnea. Petru rezuma revarsarile de pacat in oamenii fara Dumnezeu prin expresia : "voia natiunilor", si mentioneaza "destrabalari, pofte, betii, ospete, chefuri si idolatrii neingaduite" (1 Pet. 4:3). "Vointa proprie" religioasa, care se arata "in smerenie si inchinare fata de ingeri", intr-o slujire religioasa randuita de oameni si care nu cruta trupul, nu duce la nimic bun. De asemenea, ea este folosita pentru "satisfacerea carnii" (Col. 2:18-23). Aceasta este judecata solemna pe care Cuvantul lui Dumnezeu o pune inaintea noastra.

     2     Hristos - Omul venit din cer

     2.1     Eliberare printr-un Inlocuitor perfect care a purtat judecata lui Dumnezeu pentru pacat

     Nu a exista decat un singur mijloc de a elibera pe oamenii corupti de pacat de sub acest jug groaznic si, prin urmare, pierduti pentru eternitate. Trebuia ca un inlocuitor perfect sa ia asupra lui judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului si s-o suporte. Este ceea ce a facut Domnul nostru Isus Hristos. Pentru acest scop Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca noi, dar fara pacat. Scripturile au mare grija sa arate ca, in timp ce era cu adevarat Om, El era absolut fara pacat. Daca ar fi avut cea mai mica urma de pacat, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru.

     2.2     Hristos fara pacat

     Isus i-a intrebat odata pe impotrivitorii Sai : "Cine dintre voi Ma poate dovedi de pacat?" (Ioan 8:46). Niciun om nu putea s-o faca, caci in El nu era pacat (1 Ioan 3:5), El nu a cunoscut pacatul (2 Cor. 5:21) si El nu a facut pacat (1 Pet. 2:22). Natura Sa omeneasca perfecta nu a cunoscut inclinatii rele, nici ganduri rele, cu atat mai mult cuvinte sau fapte rele. In Psalmul 17, este spus despre El in mod profetic : "Tu mi-ai cercetat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai incercat in cuptor, n-ai gasit nimic; gandul meu nu este altfel decat cuvantul meu" (v. 3). O astfel de afirmatie nu poate fi in totul advarata pentru niciun om de pe pamant; ea este numai pentru El.

     2.3     Hristos era Dumnezeu, dar perfect Om

     Dar Isus Hristos, Fiul etern al lui Dumnezeu venit pe pamant, nu era doar Om; El era in acelasi timp Dumnezeu (Ioan 1:14 ; 20:28 ; Filip. 2:5-7 ; 1 Tim. 2:5 ; 1 Ioan 1:1-2). Cu toate acestea, nu trebuie sa ni-L imaginam ca avand un trup omenesc, in timp ce Fiinta Lui interioara era divina si prin urmare fara pacat, Atotputernic si Omniscient (atotstiutor, n.t.). Atunci, El nu ar fi fost om decat in aspectul Sau exterior. Dar El a fost om perfect - trup, suflet si duh.

     Isus a avut un trup care avea nevoi precum foame, sete si oboseala (Luca 4:2 ; Ioan 4:6 ; 19:28). A avut duh si suflet omenesc. A cunoscut tulburarea si tristetea in duhul si sufletul Sau (Mt. 26:38 ; Ioan 11:33 ; 12:27 ; 13:21). El a plans gandind la Ierusalim, si la mormantul lui Lazar (Luca 19:41 ; Ioan 11:35). Ca om, Domnul nostru a acceptat, de asemenea, limitele omenesti, care Ii erau complet straine ca Dumnezeu. Atunci cand era copil, a "crescut in intelepciune si in statura" (Luca 2:52) - ca ceilalti copii de pe pamant. Evangheliile ne relateaza uimirea Lui fata de credinta centurionului din Capernaum (Mt. 8:10 ; Luca 7:9) si de necredinta oamenilor din Nazaret (Mc. 6:6). Vorbind despre ziua viitoare a aratarii Sale in glorie, Domnul a spus : "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mc. 13:32). Aceste cuvinte le gasim numai in Evanghelia dupa Marcu, care Il prezinta pe Domnul ca pe adevarul slujitor al Domnului. Realitatea coborarii Fiului lui Dumnezeu nu ar putea fi descrisa mai clar. Toate aceste exemple nu lasa nici cea mai mica indoiala cu privire la realitatea si perfectiunea umanitatii Sale. De asemenea, ele nu contrazic divinitatea Sa, in care nu putea fi nici tulburare, nici, crestere, nici uimire, nici surprindere, nici nestiinta. El a devenit om, dar a ramas Dumnezeu; El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5).

     2.4     In asemanarea carnii pacatului

     Fiul lui Dumnezeu a venit "in asemanarea carnii pacatului, si pentru pacat" - adica pentru desfiintarea sa (Rom. 8:3). Un alt pasaj ne spune : "Deci, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" (Ev. 2:14). "In acelasi fel" indica o maniera apropiata, dar nu identica. "S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:7-8). Intr-o lume de pacatosi, El era singurul om fara pacat, El, al doilea om, omul din cer.

     2.5     El chiar nu avea posibilitatea sa pacatuiasca

     Gandul ca Domnul nu a pacatuit dar ca El ar fi avut posibilitatea (sa pacatuiasca, n.t.) este in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. "Caci nu avem un mare preot care sa nu aiba parte cu noi in slabiciunile noastre, ci unul ispitit in toate in acelasi fel (sau "asemenea noua"), in afara de pacat" (Ev. 4:15). Daca ar fi putut pacatui, ar fi avut o natura pacatoasa ca a celorlalti oameni, dar nu este cazul. Inainte de neascultarea sa, Adam a avut o natura capabila sa pacatuiasca. El era "un suflet viu", in timp ce Domnul Isus, al doilea om si ultimul Adam, omul din cer, era "un duh datator de viata" (1 Cor. 15:45-49). El a fost om perfect, dar fara natura oamenilor cazuti. Daca ar fi avut-o, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru, caci El Insusi ar fi avut nevoie de rascumparare.

     3     Voia Domnului Isus : de a implini placerea lui Dumnezeu

     3.1     Contrastul cu Adam : nicio vointa independenta de Dumnezeu

     Vedem perfectiunea umanitatii Domnului nostru la fiecare pas al vietii Sale pe pamant. Primul cuplu omenesc a facut propria sa voie atunci cand i s-a oferit ocazia, si astfel s-a indepartat de Dumnezeu. Dar pentru Domnul Isus, vedem absolut contrariul. In Evanghelia lui Ioan, unde este pus inaintea noastra ca Fiul etern al lui Dumnezeu, gasim multe afirmatii cu privire la viata Sa de om ascultator pe pamant. De exemplu : "Am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). Ce contrast cu primul cuplu ! Adam si Eva au cautat sa se inalte pentru a fi egali cu Dumnezeu, dupa cum le-a sugerat Satan (Gen. 3:5). Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu, care era din toata eternitatea "in chip de Dumnezeu", n-a considerat ca este un lucru potrivit sa-I fie egal (Filip. 2:6). El a venit ca om din cer pe pamant. In contrast complet cu creatura cazuta, scopul Sau a fost sa nu aiba vointa proprie, vointa independenta de Dumnezeu, ci de a implini doar voia Tatalui Sau care L-a trimis. Aceasta este ceea ce El a realizat in toata viata Lui.

     3.2     A face voia lui Dumnezeu, era hrana Lui = o necesitate interioara si o placere

     Ceea ce Domnul a spus despre ascultarea Sa este deosebit de remarcabil. "Mancarea Mea (sau hrana Mea) este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Ascultarea Lui nu a fost numai o implinire exterioara a voii Tatalui. Isus vorbeste aici de hrana. Pentru om, a manca este in acelasi timp satisfacerea unei nevoi si o placere. La fel, pentru Domnul, ascultarea era in acelasi timp o necesitate interioara si o bucurie. Cuvintele "a implini lucrarea Lui" ne arata deja scopul drumului Sau pe pamant, pentru ce L-a trimis Tatal : ele fac referire la moartea Sa pe cruce. Aceasta "lucrare" care trebuia sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa implineasca rascumpararea pacatosilor, facea parte din ceea ce se chema hrana Sa, hrana sufletului Sau.

     3.3     El facea intotdeauna lucruri care Ii placeau Tatalui

     Domnul Isus nu a implinit deci pur si simplu voia Tatalui. Cineva se poate supune unei ascultari exterioare si sa faca ceea ce i se porunceste, fara sa fie de acord din adancul inimii sale cu porunca primita. Dar nu a fost asa cu Domnul nostru. El nu a vrut niciodata sa faca propria Sa voie. El a zis : "Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:30). Aceasta stare de inima nu L-a condus numai la implinirea a ceea ce I-a fost poruncit, ci aceasta a mers mult mai departe. Vorbind despre Tatal Sau, a zis : "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Dupa cum este scris in Psalmul 40 : "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta" (v. 8). Ascultarea Sa a fost atat de pretioasa pentru Dumnezeu incat a putut spune despre El : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:17 ; 17:5). In toate privintele, El este unic.

     3.4     Ascultare cu o vointa care corespundea cu cea a Tatalui

     Ceea ce Domnul a spus cu privire la "poruncile" Tatalui Sau arata, de asemenea, aceasta atitudine. Aceste cuvinte desemneaza voia expresa a Tatalui Sau, voie care corespundea intotdeauna cu a Sa. Pentru Adam si urmasii lui, fapt este ca aparitia poruncii a stimulat pe cea (vointa, n.t.) a pacatului - dupa cum este scris : "venind porunca, pacatul a prins viata" (Rom. 7:9). Primul om a folosit capacitatile care i-au fost date pentru a refuza sa asculte de porunca lui Dumnezeu. Pentru Isus, al doilea om, porunca lui Dumnezeu era ceva pe care o gasea intotdeauna perfecta. Ca om, a luat un loc de supunere si ascultare, fie ca era vorba de faptele Sale, de cuvintele Sale sau de darul vietii Sale. In ce priveste cuvintele Sale, a zis : "Caci Eu nu am vorbit de la Mine Insusmi, ci Tatal, care M-a trimis, El Insusi Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc... Deci lucrurile pe care le vorbesc Eu, asa le vorbesc, dupa cum Mi-a spus Tatal" (Ioan 12:49-50). Si referitor la darul vietii Sale, a zis : "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10:18). Iata cat de adanc S-a coborat Fiul lui Dumnezeu devenind om, ca sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa ne salveze.

     3.5     El a invatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit

     Fiul lui Dumnezeu "a invatat ascultarea" (Ev. 5:8), dar nu ca ceilalti oameni. Pentru intreaga rasa umana, educatia trebuie sa se ridice impotriva neascultarii si a vointei proprii a fiintelor care sunt inclinate spre pacat. Dar cand Fiul lui Dumnezeu a devenit om a invatat ascultarea - si deja in copilaria Sa Il vedem supus parintilor Sai (Luca 2:51) - El nu a avut de invins nicio vointa proprie. Si totusi , El a invatat-o. Pentru El, care a creat toate si care sustine toate, ascultarea era ceva nou si necunoscut. Ca Creator, stia sa porunceasca, dar ca om a invatat sa cunoasca ascultarea. Si El a invatat-o "prin lucrurile pe care le-a suferit" - in imprejurarile cele mai dificile care ar putea fi. El a preferat sa fie ascultator, sa sufere si sa moara, decat sa evite suferintele prin neascultare. Asa a fost de la inceputul lucrarii Sale, atunci cand I-a fost foame in pustie (Luca 4:2-4),  si pana la sfarsit, atunci cand pretul ascultarii Sale a fost moartea, si moartea pe cruce (Filip. 2:8).

     3.6     "Vreau"

     Vointa Domnului Isus a corespuns intotdeauna cu voia lui Dumneze Tatal Sau. Acest lucru este aratat, de asemenea, in pasajele in care El zice : "Vreau". Aceste pasaje sunt folosite uneori pentru a sustine ideea ca Domnul a avut o vointa independenta, dar nu este asa.

     3.6.1     In Marcu 1, un lepros a venit la Isus zicandu-I : "Daca vrei, poti sa ma curatesti". Isus, cuprins de mila, ii raspunde : "Vreau, fii curatit", si lepra a disparut (v. 40-42). Trebuie remarcat ca aceasta vindecare nu corespundea doar vointei lui Isus, slujitorul desavarsit, dar la fel si vointei lui Dumnezeu. El I-a dat Fiului Sau, ca Om pe pamant, putere de a implini aceste semne - sau minuni. Vindecarea a venit atat de la Dumnezeu, cat si de la Isus, dupa cum indica relatarea in care Domnul porunceste celui pe care l-a vindecat : "Intoarce-te la tine acasa si istoriseste tot ce ti-a facut Dumnezeu" (Luca 8:39 ; conf. Fapte 10:38 ; Ev. 2:3-4).

     3.6.2     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a zis : "Tata, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:24). Aici, de asemenea, unde este vorba de partea eterna si glorioasa a rascumparatilor in casa Tatalui, voia lui Isus este in acord perfect cu cea a Tatalui. In Evrei 2, citim cu privire la Dumnezeu Tatal : "Pentru ca I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate si prin care sunt toate, aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor" (v. 10). Voia lui Dumnezeu si cea a Fiului erau in acord perfect pentru a realiza tot ceea ce era necesar pentru a aduce "pe multi fii la glorie".  

                  Dumnezeul Razbunarilor - Dumnezeul Dragostei

                                                              Psalmul 94:1 - 1 Ioan 4:16

     Arend Remmers

     1     Intrebare :

     1.1     Aparenta incompatibilitate intre Ps. 94:1 si 1 Ioan 4:16

     Multe pasaje din Vechiul Testament vorbesc de razbunarea lui Dumnezeu asupra vrajmasilor Sai. Din contra, Noul Testament ne invata ca Dumnezeu este dragoste. Astfel, in primul din pasajele citate mai sus este spus : "Dumnezeul razbunarilor, Doamne, Dumnezeul razbunarilor, sa se arate stralucirea Ta!", in timp ce in al doilea, citim : "Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu in el". Cum se impaca aceste afirmatii ?

     2     Raspuns :

     2.1     Razbunarea lui Dumnezeu si in Noul Testament

     Nu este vorba de diferente intre Vechiul Testament si Noul Testament, ca si cum am avea de-a face cu un Dumnezeu diferit. Noul Testament, unde ne este aratata dragostea lui Dumnezeu in perfectiunea ei, vorbeste, de asemenea, de razbunarea lui Dumnezeu. Este ceea ce gasim in cele doua pasaje din Romani 12:19 si Evrei 10:30, care citeaza si unul si altul versetul din Deutoronom 32:35 : "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati, spune Domnul". Acest fapt este intotdeauna adevarat.

     2.2     Sfintenia lui Dumnezeu, serafimii din Isaia 6

     Intreaga Scriptura ne prezinta cele doua atribute ale Dumnezeului Atotputernic si Suveran : "Dumnezeu este lumina" si "Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 1:5 ; 1 Ioan 4:8, 16). Faptul ca Dumnezeu este lumina se traduce prin sfintenia Sa care nu poate avea nicio comuniune cu raul, cu pacatul. De aceea, serafimii din Isaia zic : "Sfant, Sfant, Sfant, este Domnul ostirilor", la fel si cele patru animale (fapturi vii, n.t.) din Apocalipsa 4:8 : "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era si care este si care vine".

     2.3     Hristos executand judecata asupra vrajmasilor Sai, ca urmare a sfinteniei lui Dumnezeu si a dreptatii Sale perfecte

     Sfintenia lui Dumnezeu se va manifesta intr-o zi peste tot pamantul prin exercitare unei dreptati perfecte, atunci cand Hristos, la venirea Sa, va executa judecata asupra vrajmasilor Sai. Credinciosii din acele timpuri inca viitoare, asteptand aratatrea lui Hristos, se vor ruga pentru dreapta judecata a vrajmasilor lor. Este ceea ce exprima pasajul Psalmului 94 citat mai sus. Noul Testament vorbeste, de asemenea, de aceste judecati : "Caci acestea sunt zile de razbunare, ca sa se implineasca toate cele scrise" (Luca 21:22). Sfintenia lui Dumnezeu se va manifesta in dreapta judecata a celor pacatosi care n-au vrut sa vina la El si la Fiul Sau. Ei "vor suferi pedeapsa, pieirea eterna de la fata Domnului si de la gloria puterii Sale" (2 Tes. 1:9).

     2.4     Dumnezeu are o oroare sfanta fata de rau

     Dumnezeu este dragoste, dar exista, de asemenea, pasaje care ne spun ca Dumnezeu uraste ceva sau pe cineva. "Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel rau; si sufletul Sau il uraste pe cel care iubeste violenta" (Ps. 11:5 ; conf. Ps. 5:5). El are "ochii prea curati ca sa vada raul", si S-ar tagadui pe Sine Insusi daca ar lasa raul nepedepsit (Hab. 1:13). Aceasta ura nu este deci un sentiment negativ, ci o oroare sfanta pe care o are Dumnezeu fata de tot ceea ce este rau si care se opune Lui. Aceasta oroare fata de rau era, de asemenea, si la David : "Sa nu-i urasc eu, Doamne, pe cei care Te urasc si sa nu-mi fie scarba de cei care se ridica impotriva Ta? Ii urasc cu o ura desavarsita; sunt vrajmasi pentru mine" (Ps. 139:21, 22).

     2.5     Ura ca expresie a constientei sfinteniei lui Dumnezeu

     Numai in aceasta lumina putem intelege cuvintele Domnului Isus : "Daca vine cineva la Mine si nu-si uraste tatal, si mama, si sotia, si copiii, si fratii, si surorile, si chiar propria sa viata, nu poate fi ucenic al Meu" (Luca 14:26). Intr-un pasaj asemanator, Isus a zis : "Cine iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mt. 10:37). Compararea acestor pasaje arata clar ca aici nu este vorba de sentimente rele sau necontrolate. Ura este expresia constientei sfinteniei lui Dumnezeu si a ororii Sale fata de rau. Daca rudele apropiate ar impiedica un credincios sa-L urmeze pe Domnul, trebuie sa aiba in vedere ca atitudinea lor ar fi expresia unei iubiri mai mari pentru om decat pentru Domnul. Un crestin fidel va ura tot ceea ce tinde sa-l indeparteze de pe calea de a-L urma pe Isus.

     2.6     Dragoste in Dumnezeu ; manifestastarea dragostei in Fiul Sau ; credinciosul devine un copil al lui Dumnezeu si manifesta aceasta dragoste

     Dar Dumnezeu nu este numai lumina, El este si dragoste. Din toata eternitatea, a existat aceasta dragoste perfecta intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, dupa cum Domnul Isus Insusi a spus : "M-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii" (Ioan 17:24). De asemenea, vedem dragostea lui Dumnezeu pentru Israel, poporul Sau pamantesc : "Pentru ca Domnul v-a iubit si pentru ca El tine juramantul pe care l-a jurat parintilor vostri, de aceea v-a scos Domnul cu mana tare si v-a rascumparat din casa robilor, din mana lui Faraon, imparatul Egiptului" (Deut. 7:8). Dragostea lui Dumnezeu s-a aratat intr-un mod desavarsit in darul Fiului Sau : "Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16). In acest dar, adevarul ca "Dumnezeu este dragoste" a fost confirmat la cea mai inalta treapta a sa, fata de toate fiintele omenesti. Oricine primeste dragostea lui Dumnezeu si crede in Fiul Sau devine un copil al lui Dumnezeu. "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1). Si iata consecinta practica : "Preaiubitilor, daca asa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori sa ne iubim si noi unii pe altii. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi si dragostea Lui este implinita in noi" (4:11, 12)

     2.7     Nicio contradictie intre dragostea si dreptatea lui Dumnezeu. Solemnitatea judecatii definitive

     Intre dragostea si dreptatea Dumnezeului suveran (si prin urmare, intre dragostea Sa si razbunarea pe care El va trebui s-o execute) nu este nicio contradictie. Ambele sunt adevarate. Dragostea Lui se intinde fata de toti oamenii din toate perioadele istoriei lumii. Dar in dreptatea Sa, Dumnezeu pedepsete - sau va pedepsi - pe cei care Il resping in mod constient sau se razvratesc impotriva Lui. Este adevarat ca, in timpul harului, aceasta judecata nu este in general actuala. O astfel de judecata a avut loc de multe ori in perioada Vechiului Testament, si Dumnezeu a intervenit direct in evenimentele lumii (la potop, la nimicirea Sodomei si Gomorei, etc.). Aceasta va avea loc, de asemenea, la aratarea lui Hristos, si va fi la fel in Milenium, unde toti pacatosii vor fi judecati imediat (Mt. 25:31-46 ; Ps. 101:8 ; Is. 66:24). In ce priveste eternitatea, judecatat definitiva va fi pronuntata inaintea tronului mare si alb, acolo unde se vor prezenta toti oamenii care L-au refuzat pe Hristos si pe Dumnezeu, in timpul vietii lor. Ei vor fi aruncati pentru eternitate in iazul de foc, intr-o departare definitiva de prezenta lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15). Adevar groaznic de solemn !

   

                                                               Profetia in Biblie

                                                                             (scopul ei)

     Arend Remmers

     1     Importanta scrierilor profetice in Sfanta Scriptura

     Profetia sau profetismul ocupa un loc mare in Sfanta Scriptura. Cartile profetice ale Vechiului Testament (de la Isaia la Maleahi) si din Noul Testament (Apocalipsa) reprezinta doar ele aproape un sfert din ansamblul textelor biblice. Daca adaugam Psalmii si pasajele profetice din alte carti, ajungem aproape la o treime din Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o mare parte, mai mare decat tot Noul Testament.

     Acest fapt indica deja in exterior importanta profetiei in Cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, multi crestini nu cunosc "cuvantul profetic", sau doar in parte.

     Vechiul Testament contine 16 carti profetice : Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Oseea, Ioel, Amos, Abadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Tefania, Hagai si Maleahi. In Noul Testament exista doar o singura carte profetica, Apocalipsa.

     Dar toate acestea sunt departe de a epuiza locurile profetice din Biblie. Iata cateva sectiuni esentiale din alte carti ale Cuvantului lui Dumnezeu care au un caracter profetic:

     1.1     Psalmii

     Cartea Psalmilor este de fapt o vestire profetica a evolutiei poporului iudeu pana la completa sa restaurare spirituala in Imparatia milenara.

     In cele 5 carti ale Psalmilor gasim :

     -     principiul de separare intre cei drepti si cei nedrepti (Cartea I - Ps. 1-41);

     -     suferintele celor drepti in timpul necazului (Cartea II - Ps. 42-72);

     -     intoarcerea iudeilor la Dumnezeu si bunatatea Lui fata de ei (Cartea III - Ps. 73-89);

     -     introducerea Celui dintai-nascut in lume si stapanirea Domnului (Cartea IV - Ps. 90-106);

     -     rezumatul cailor lui Dumnezeu fata de poporul Sau Israel si lauda pentru bunatatile Sale (Cartea V - Ps. 107-150).

     1.2     Pasajele profetice din Vechiul Testament

     In Vechiul Testament, diferite sectiuni au un continut profetic : de exemplu binecuvantarea lui Iacov din Geneza 49 si profetia lui Balaam din Numeri 23 si 24.

     In Noul Testament, Evangheliile si Epistolele contin numeroase pasaje profetice, mai scurte sau mai lungi, de exemplu "discursul de pe muntele Maslinilor" al Domnului Isus din Matei 24-25 (si pasajele paralele din Marcu si Luca), pasajul profetic despre Israel din Romani 9-11, descrierea timpului lui Anticrist din 2 Tesaloniceni 2, etc.

     1.3     Personaje din Vechiul Testament si evenimente care reprezinta tipuri

     Vechiul Testament contine diferite pasaje care reprezinta tipuri care au un caracter mai mult sau mai putin profetic, de exemplu intalnirea dintre Melhisedec si Avraam din Geneza 14, istoria lui Iosif din Geneza 37-47 ca o imagine a lepadarii si a glorificarii lui Hristos, si relatarile din vietile lui David si Solomon in acelasi scop.

     1.4     Importanta si subiectul principal al acestor profetii

     Aceste exemple arata importanta profetiilor din Biblie. A le neglija, inseamna a lasa deoparte o mare parte din Cuvantul lui Dumnezeu. Este adevarat ca sectiunile profetice din Biblie contin, de asemenea, numeroase invataturi practice pentru viata crestinului. Dar mesajul lor nu se limiteaza la aceasta. Subiectul principal al profetiei este Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, in legatura cu poporul Sau Israel. El este Domnul si Mantuitorul nostru - dar in profetii El este prezentat dintr-un unghi diferit.

     2     Ce este profetia ?

     2.1     Profetia

     Un profet este cineva care, precum Ilie, sta inaintea lui Dumnezeu si rosteste oracolele (cuvintele, n.t.) lui Dumnezeu ca purtator de cuvant al lui Dumnezeu (1 Imp. 17:1 ; 1 Pet. 4:11). Profetii din Biblie aveau deci un punct de vedere foarte inalt. Astazi nu mai exista functia de profet (ca in Vechiul Testament si la inceputul erei crestine), dar exista slujba profetica. In 1 Cor. 14, ea este numita slujba cea mai mare pentru timpul actual (14:1-5). Rezultatul profetiei este "zidirea, incurajarea si mangaierea" (14:3), si chiar " tainele inimii sunt aratate" (14:25).

     Aceasta inseamna ca in sine profetia nu implica neaparat vestirea evenimentelor viitoare. Scopul principal al profetiei era si este iluminarea inimii si a constiintei prin Cuvantul venit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, profetul trebuia sa stea intr-o adevarata dependenta de Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfant. Cand Dumnezeu vrea, profetia poate include si vestirea evenimentelor viitoare.

     In Biblie au existat mult mai multi profeti decat se crede in general. Nu au lasat toti, de departe, marturii scrise. De exemplu, au existat urmatorii profeti :

     -     Avraam (Gen. 20:7);

     -     Maria sau Miriam (Ex. 15:20);

     -     Moise (Deut. 18:15, 18);

     -     Samuel (1 Sam. 3:20);

     -     David (Fapte 2:30);

     -     Ioan Botezatorul (Luca 7:28).

     Importanta slujbei profetice reiese in special din versetul urmator : "Dar Domnul Dumnezeu nu va face nimic fara sa descopere taina Sa slujitorilor Sai, profetii" (Amos 3:7).

     2.2     Mesajul profetic

     Subiectul central al profetiei este Persoana lui Isus Hristos in relatie cu Israel, poporul pamantesc al lui Dumnezeu, si cu lumea, in masura in care aceasta este in legatura cu El si cu poporul Sau.

      Adunarea ca trup ceresc nu este subiectul propriu-zis al profetiei in relatie cu pamantul, in afara de pozitia sa de marturie pe pamant (Apoc. 2 si 3 etc.).

     Profetia are de-a face deci cu pamantul, in special cu lumea si cu guvernarea lui Dumnezeu pe pamant prin Fiul Sau, ca Om glorificat. Un verset esential de retinut pentru intelegerea profetiei biblice este cel din Apocalipsa 19:10 : "Caci marturia lui Isus este duhul profetiei". Aceasta inseamna ca esenta si caracteristica profetiei, sub influenta Duhului Sfant, este marturia publica despre gloria lui Isus Hristos, Omul glorificat care va domni intr-o zi peste toata creatia.

     Profetia este deci "istoria scrisa dinainte". Sute de profetii despre Domnul Isus s-au implinit deja.

     Numeroase si deseori lungi sectiuni despre evenimentele viitoare, se reduc practic la urmatoarele subiecte specifice :

     -     istoria si viitorul natiunilor care s-au impotrivit sau se vor impotrivi Domnului si poporului Sau pamantesc Israel (Asiria, Babilon, Roma si natiunile invecinate),

     -     istoria si dezvoltarea spirituala interioara a poporului Israel, din care va fi mantuita o ramasita,

     -     suferintele si gloriile care privesc pe Domnul nostru, care este centrul tuturor planurilor lui Dumnezeu.

     3     De ce profetia ?

 

     3.1     O lampa care lumineaza gloria viitoare a lui Hristos, si care lucreaza in vietile si inimile noastre

     Scopul sau motivul pentru credinciosi a profetiei din Sfanta Scriptura este dat in 2 Petru 1:16-21. Acest pasaj este o interpretare a glorificarii Domnului de pe "muntele transfigurarii", din Matei 16:28 la 17:8 ; Marcu 9:1-8 si Luca 9:28-36.

     "Caci v-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Caci El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata: Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant. Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lampa stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua (Luceafarul) de dimineata in inimile voastre, stiind intai aceasta, ca nicio profetie a Scripturii nu se interpreteaza singura, pentru ca profetia n-a fost adusa niciodata prin vointa omului; ci oameni sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea (impinsi, manati, n.t.) Duhului Sfant" (2 Pet. 1:16-21).

     Versetele 16-18 ne dau mai intai subiectul profetiei : gloria Domnului Isus la venirea Sa si in Imparatia Sa : El va fi insotit atunci de sfintii ceresti si adimirat de catre sfintii pamantesti (2 Tes. 1:10).

     Apoi, la versetul 19, ne este dat obiectul profetiei. Acest Cuvant este o lampa care straluceste intr-un loc intunecos si care vrea sa ne conduca pana ce va incepe sa lumineze in vietile noastre ziua cunostintei perfecte a gandurilor lui Dumnezeu cu privire la Fiul Sau Preaiubit, dar si pana cand El va fi inaltat in inimile noastre, El adevarata stea de dimineata, care vine curand pentru a ne duce in casa Tatalui, adica pana cand iminenta Sa venire va ocupa un loc tare in inimile noastre (Apoc. 22:16-20).

     3.2     Conditia pentru a intelege profetia

     In final, versetele 20 si 21 contin conditia prealabila pentru o intelegere corecta a profetiei. Nicio profetie nu poate fi corect inteleasa si interpretata pe baza unui singur pasaj, ci doar in cadrul profetiei luata in ansamblul ei; iata ceea ce ne da "un model de cuvinte sanatoase" (2 Tim. 1:13).

     Pe de alta parte, profetia nu este o emanatie a oamenilor, nici a vointei omenesti, ci ea a fost transmisa de Dumnezeu prin Duhul Sfant persoanelor care, ca credinciosi, au dus o viata sfanta spre onoarea lui Dumnezeu.

     3.3     Planul lui Dumnezeu cu privire la gloria si stapanirea viitoare a lui Hristos - Administrarea plinatatii timpurilor

     De asemenea, Cuvantul lui Dumnezeu ne spune de ce ne-a fost data profetia. In Efeseni 1:9-11, ochii nostri sunt indreptati spre planul lui Dumnezeu pentru pamant, avandu-L in centru pe Domnul Isus : "...facandu-ne cunoscut taina voii Sale, dupa buna Sa placere pe care Si-a propus-o in Sine Insusi, pentru administrarea implinirii timpurilor, ca sa adune din nou, impreuna, toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant; in El, in care am si primit o mostenire, fiind randuiti dinainte (sau "fiind predestinati), dupa planul Celui care lucreaza toate dupa sfatul voii Sale".

     Hristos va reuni cerul si pamantul in Imparatia milenara printr-o stapanire peste toate lucrarile mainilor Sale. El va fi atunci Cap peste toate. Acest fapt a fost  deja aratat profetic in Vechiul Testament. In Psalmul 2, este spus la v. 7 : "Voi vesti hotararea: Domnul Mi-a zis: Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut" - este vorba despre Domnul Isus ca Om pe pamant. Apoi, Lui Ii sunt adresate cuvintele lui Dumnezeu : "Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire: Tu le vei zdrobi (Septuaginta "le vei conduce") cu un toiag de fier...". Aceasta Il priveste pe Domnul Isus glorificat in viitor.

     Aici este vorba despre "administrarea implinirii (sau "plinatatii", n.t.) timpurilor (Efes. 1:10). Aceasta este Imparatia milenara, ultima perioada de timp, care rezuma si incheie toate celelalte perioade de timp. Imparatia lui Hristos este "administrarea plinatatii timpurilor". Atunci totul se va reuni sub un singur Cap, sau va fi adus la capat printr-un singur Cap - Hristos Capul. El va fi in cea mai inalta pozitie si va fi Cap sau Conducator peste tot ceea ce este in ceruri si pe pamant. Eternitatea nu este niciodata numita "plinatatea timpurilor".

     3.4     Adunarea va avea parte de aceasta glorie viitoare

    Adunarea lui Dumnezeu, care este alcatuita din toti credinciosii adevarati si care este Trupul lui Hristos, plinatatea Celui care umple totul in toti (Efes. 1:23), va fi atunci alaturi de Cap (sau: Conducator) peste toate lucrurile. Lucrul acesta nu a fost revelat in Vechiul Testament, ci doar in Noul. Domnul Isus nu va imparati singur, ci impreuna cu sfintii Sai. Aceasta face parte din taina care era inca ascunsa in Vechiul Testament, dar care este revelata acum.

     In Hristos glorificat, "mostenim" (sau : obtinem o parte din mostenire, sau : suntem facuti mostenitori ; Efes. 1:11, 18). Aceasta mostenire este legata de Imparatia milenara. Domnul Isus este Mostenitorul tuturor lucrurilor, pe care le are atat ca Fiul etern si Creator, dar El a dobandit drepturi asupra lor ca Om, prin moartea si invierea Sa (conf. Ev. 1:2). Dumnezeu I le-a dat, Lui ca Om, atunci cand S-a dezbracat de gloria Lui vizibila in timpul intruparii Sale, si S-a golit pe Sine (conf. Filip 2:6-11). Hristos va exercita acest drept in timpul Imparatiei milenare. Noi vom avea parte cu El nu doar in pozitia Sa cereasca, dar si in pozitia Sa pe care o va avea in legatura cu pamantul. De aceea, aici nu este vorba doar de mostenirea Domnului Isus, dar si de faptul ca noi am primit o mostenite in El (conf. de ex. Rom. 8:17). De aceea, noi suntem "randuiti dinainte (predestinati), dupa planul Celui care lucreaza toate dupa sfatul voii Sale" (Efes. 1:11).

     Dumnezeu, Tatal nostru, vrea sa ne dea o parte comuna cu Fiul Sau Preiubit, nu doar pentru eternitate in gloria cereasca, dar si in timpul Imparatiei milenare, in aceasta lume. Subiectele profetiei biblice sunt deci de o importanta deosebita si pentru cei care apartin Adunarii, Trupului lui Hristos, pentru ca ei vor participa direct la implinirea lor (subiectele profetiei, n.t.).

     3.5     Perfectiunea finalizarii planurilor lui Dumnezeu 

     De asemenea, Dumnezeu este drept in aceasta privinta si nu va ramane doar la faptul ca Fiul Sau a fost dispretuit si lepadat pe pamant, asa cum El este inca astazi. Istoria lumii se va incheia prin domnia lui Hristos timp de o mie de ani ca Domn absolut in pace si dreptate, si El va fi, de asemenea, recunoscut ca atare. Ce echilibru perfect predomina in planul lui Dumnezeu in timp si in eternitate !

     Acesta este si motivul pentru care apostolul Pavel incheie declaratiile sale despre poporul Israel, in epistola catre Romani, zicand : "O, adanc al bogatiilor si al intelepciunii si al cunostintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si de neintelese caile Lui! Caci cine a cunoscut gandul Domnului? sau cine a fost sfatuitorul Lui? sau cine I-a dat Lui intai, si sa-i fie rasplatit? Fiindca din El si prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin" (Rom. 11:33-36).

           

                                Il putem vedea pe Dumnezeu sau nu ?                                                                             Exod 24:10 ; 33:20

     Arend Remmer

     "Si L-au vazut pe Dumnezeul lui Israel. Si sub picioarele Lui era ca o lucrare stravezie ca safirul si ca insesi cerurile in curatie" (Ex. 24:10).

     "Si a zis : Tu nu-Mi poti vedea fata, pentru ca omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:20).

     1     Intrebare :

     La prima vedere, se pare ca este o contradictie nu doar in aceste pasaje, dar, de asemeena, in multe alte pasaje ale Scripturii unde este vorba de a-L privi sau de a-L vedea pe Dumnezeu. In 1 Timotei 6:16, apostolul a scris ca Dumnezeu "locuieste intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea". A se vedea de asemenea Ioan 1:18 : "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu" ; Coloseni 1:15 : "chipul lui Dumnezeu cel nevazut" ; 1 Timotei 1:17 : "nevazutului si singurului Dumnezeu". Si cu toate acestea, Domnul Isus a spus in Matei 5:8 : "Ferice de cei cu inima curata, pentru ca ei vor vedea pe Dumnezeu". Ce se poate spune despre acest subiect ?

     2     Raspuns :

     2.1     Situatii din Vechiul Testament

     In Vechiul Testament, exista si alte pasaje unde oamenii au vazut pe Dumnezeu : de exemplu Agar in Geneza 16:13, Manoah in Judecatori 13:22 si Isaia in Isaia 6:5. Aceste aparente contradictii au starnit intotdeauna multe intrebari la numerosi cititori ai Bibliei; pentru a le intelege trebuie sa luam in considerare natura lui Dumnezeu si maniera in care El S-a revelat.

     2.2     Un duh este invizibil

     Contrar creaturilor Sale pamantesti, Dumnezeu este o Fiinta imateriala : "Dumnezeu este Duh" (Ioan 4:24). Duhul invizibil este in contrast cu materia vizibila. Cand Domnul inviat a mers in mijlocul ucenicilor, si care, de teama, au crezut in mod gresit ca vad un duh, El le-a raspuns : "Un duh n-are carne si oase, dupa cum Ma vedeti pe Mine ca am" (Luca 24:39). Dumnezeu, in Sine Insusi, este invizibil, si nicio creatura nu poate vreodata sa-L vada asa cum este.

     2.3     A-L vedea pe Hristos, fie in Duh si prin credinta, fie mai tarziu "asa cum este" : in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii

     De alta parte, in scurta sectiune din Coloseni 1:14-15, gasim doua fapte semnificative pentru a raspunde la intrebarea pusa. In primul rand, este confirmat ca Dumnezeu este invizibil, In al doilea rand, este afirmat ca exista Cineva care este chipul Dumnezeului nevazut. Acest Cineva este Fiul etern al lui Dumnezeu. Atunci cand Dumnezeu, care este invizibil in Sine Insusi, Se reveleaza, El o face peste tot si intotdeauna in Fiul Sau. Din eternitate Acesta este chipul Dumnezeului nevazut, stralucirea glorie Sale si intiparirea substantei Sale (Fiintei Sale); si El este, de asemenea, Cuvantul etern, adica expresia perfecta a ceea ce Dumnezeu este (Col. 1:15 ; Ev. 1:3 ; Ioan 1:1). La momentul intruparii, este spus : "Si Cuvantul a devenit carne si a locuit printre noi (si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal), plin de har si de adevar...Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:14, 18). Prin urmare, oricine crede in El poate deja, prin Duhul si prin credinta, sa vada "gloria lui Dumnezeu pe (lit. "in") fata lui Isus Hristos" (2 Cor. 4:6). Dar cand Domnul Isus va veni pentru a-i duce pe rascumparatii Sai in casa cereasca a Tatalui, noi "Il vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2), altfel spus, vom vedea in El toata plinatatea Dumnezeirii, chiar daca in sens absolut aceasta este si va ramane invizibila (conf. Ioan 14:9).

     2.4     Viziunea lui Hristos inainte de intrupare

     Dar ce putem spune despre oamenii din timpul Vechiului Testament care L-au vazut pe Dumnezeu inainte ca Fiul sau sa devina om ? In principiu, ceea ce citim de timpul dupa intruparea Sa, din Noul Testament, se aplica si inainte de intrupare. De fiecare data cand Dumnezeu S-a revelat, El a facut-o in Fiul, chiar si cand Acesta nu a devenit inca om. Acest Fiu era Fiul etern care a creat lumile : "Caci toate au fost create prin El, cele care sunt in ceruri si cele care sunt pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie stapaniri, fie autoritati: toate au fost create prin El si pentru El" (Col. 1:16 ; conf. Ioan 1:3 ; conf. 1 Cor. 8:6 ; Ev. 1:2). Cand Isaia "a vazut pe Domnul stand pe un tron inalt si ridicat", Acesta era Fiul etern al lui Dumnezeu in gloria Sa, dupa cum vedem in Ioan 12:41.

     2.5     Viziunea Ingerului Domnului numit si Domnul sau Dumnezeu

     Chiar cand este vorba de "Ingerul Domnului" in Vechiul Testament, nu desemneaza o creatura, ci o manifestare vizibila a Celui pe care noi Il cunoastem astazi ca Fiul lui Dumnezeu. Contrar ingerilor creati, despre El se vorbeste uneori ca "Ingerul Domnului", alteori ca "Domnul" sau "Dumnezeu" in acelasi context.

     Este cazul, de exemplu, cu Agar la fantana din pustie. Aici, Cel care ii vorbeste este "Ingerul Domnului" (Gen. 16:7, 9, 10, 11). Dar la v. 13, ea vorbeste despre "numele Domnului care-i vorbise: Tu esti Dumnezeul care vede".

     Ingerul Domnului S-a aratat lui Moise in mijlocul unui rug, dar Cel care ii vorbea era Domnul Insusi (Ex. 3:2, 4).

     In relatarea din Judecatori 6, "Ingerul Domnului" S-a aratat si a vorbit lui Ghedeon (v. 11, 12 ; la v. 20 este numit "Ingerul lui Dumnezeu"), dar in v. 14 la 16, Cel care vorbeste este Domnul Insusi.

     In Judecatori 13, este spus ca Manoah "a cunoscut ca era "Ingerul Domnului" care li S-a aratat de cateva ori, si el a zis pe buna dreptate sotiei sale : "Am vazut pe Dumnezeu", desi frica lui ca vor muri amandoi nu s-a materializat in acel moment (13:21-23).

     2.6     Viziunea lui Dumnezeu catre batrani in Exod 24

     Gasim in Exod 24:10 ca batranii lui Israel au vazut pe "Dumnezeul lui Israel"; Acesta era "Domnul" si deci o forma de aparitie a Fiului lui Dumnezeu, ca mai tarziu in Isaia. Dar cand Dumnezeu i-a spus lui Moise : "Tu nu-Mi poti vedea fata, pentru ca omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:20), atunci El a vorbit in sensul absolut ca "Dumnezeul nevazut".

     2.7     A-L vedea pe Dumnezeu nu poate avea loc decat in Hristos

     In consecinta, asta inseamna ca : Dumnezeu, in Sine Insusi, este invizibil pentru noi, fiinte omenesti, creaturi. Totusi, revelatia Lui vizibila eterna este Fiul care, deja din timpul Vechiului Testament, adica inaintea intruparii Sale, S-a aratat oamenilor prin aparitii vizibile. In El, omul poate sa-L vada pe Dumnezeu; si in Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Il vede pe Dumnezeu in toata plinatatea Sa. Caci El este Dumnezeu, revelat in carne.

                                                   ....................................................................

                        Eclesiastul si Raspunsurile Noului Testament

                                                                                   - V -

     Georges André

     6     Moartea, judecata si dupa aceea

     6.1     Dupa Eclesiastul

     6.1.1     Moartea dupa Eclesiastul (2:14-16 ; 3:18-21 ; 9:1-6, 10)

     Dupa pasajele indicate pentru citit, moartea si judecata sunt pentru Eclesiastul sfarsitul a toate, eveniment care atinge pe intelept si pe nebun, pe omul curat precum si pe cel necurat, pe omul bun ca si pe cel pacatos. "Si am zis in inima mea: Cum se intampla nebunului, asa mi se va intampla si mie; si atunci pentru ce am fost eu mai intelept?" (2:15). Si atunci la ce bun este viata, eforturile ei, urmarirea ei, daca, la sfarsit, "toti merg in acelasi loc, toti sunt din tarana si toti se intorc in tarana", om si animal ?

     Aceste pasaje arata clar ca, in cadrul trasat de aceasta carte "sub soare", se intinde peste moarte si peste ce va fi dupa aceea un voal de nepatruns. Nu este la fel cu cei necredinciosi sau ignoranti din zilele noastre ? Cu toate acestea, niciodata Biblia nu a fost atat de raspandita in lume. Dar, dupa cum a zis apostolul : "Daca totusi Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei care pier, in care dumnezeul veacului acestuia a orbit gandurile necredinciosilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, sa nu straluceasca peste ei" (2 Cor. 4:3-4). Pentru cel care nu vrea sa creada, nici sa primeasca revelatia divina, Evanghelia ramane o carte inchisa, acoperita, pe care nu poate s-o inteleaga cu propria lui inteligenta.

     Predicatorul, a carui cunostinta trebuia, de fapt, sa depaseasca cadrul cartii sale, indeamna, inainte de a inchide paginile : "Adu-ti aminte de Creatorul tau in zilele tineretii tale,...inainte de a se apropia anii despre care vei zice: N-am nicio placere in ei". Chiar si astazi, in special in tinerete sa ne indreptam spre Domnul. Fara indoiala, Dumnezeu cheama pe parcursul intregii vieti, si convertiri au avut loc la orice varsta; dar ele sunt mult mai numeroase inainte de douazeci de ani, chiar inainte de saisprezece ani, decat mai tarziu. Intr-adevar, daca, dupa ce a fost cercetata, se indeparteaza, inima se impietreste. Vine poate o noua chemare care este respinsa, si inima se impietreste si mai mult; apoi se apropie anii in care "nu mai este nicio placere". Capacitatile slabesc, simturile isi pierd din agerimea lor, vigoarea fizica se duce, pana cand "tarana se intoarce in pamant, cum era, si duhul se intoarce la Dumnezeu, care l-a dat". Duhul separat de trup nu mai are de-a face atunci decat cu Dumnezeu, cu Dumnezeu care judeca. In cadrul trasat de Predicatorul, nu este nici mantuitor, nici speranta.

     6.1.2     Judecata

     Privind la cele care se fac sub soare, Eclesiastul constata ca "in locul pentru judecata, acolo era rautate; si ca, in locul pentru dreptate, acolo era rautate. "Am zis in inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept si pe cel rau" (3:16-17). Apoi el s-a intors si a "vazut toate asupririle care se fac sub soare: si iata lacrimile celor asupriti si niciun mangaietor" (4:1). A vazut nedreptatea sociala, dar nu avea nicio rezolvare pentru aceasta : "Daca vezi asuprirea celui sarac si judecata si dreptatea incalcate prin violenta intr-o provincie, sa nu te miri de aceasta; pentru ca un mai-mare decat cel mare vegheaza" (5:8). 

     Dumnezeu va judeca ! Aceasta este concluzia cartii : "Pentru ca Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rau" (12:14). Perspectiva acestei judecati nu este, pentru om, de niciun ajutor; ea agraveaza si mai mult misterul mortii.

     6.1.3     Dincolo (dupa moarte, n.t.)

     Viitorul este, in perspectiva pe care o vede Eclesiastul, o carte in intregime inchisa : "Mortii nu stiu nimic,...Dragostea lor, de asemenea, si ura lor, si invidia lor au pierit deja si nu mai au nicio parte niciodata in tot ce se face sub soare...nu este nici lucrare, nici plan, nici cunostinta, nici intelepciune in Locuinta mortilor (sheol, n.t.) unde te duci" (9:5, 6, 10).

     De fiecare data cand vorbeste despre moarte si ce urmeaza dupa aceea, Eclesiastul repeta : "Am zis in inima mea", sau o expresie asemanatoare. In lipsa oricarei revelatii, el ne ofera rodul propriilor sale ganduri. In niciun caz nu trebuie sa scoatem din contextul lor aceste versete, pentru a spune ca Biblia afirma in mod categoric si adevarat ca "Mortii nu stiu nimic". Un alt exemplu de rau care poate fi facut prin extragerea unei fraze izolate din Cuvantul lui Dumnezeu. Despre niciun subiect biblic nu trebuie sa ne formam o parere fara sa cercetam toate pasajele care ne vorbesc despre acest subiect, mai ales in Noul Testament. Prin urmare, nu putem invoca Eclesiastul pentru a cauta aici argumente impotriva existentei sufletului dincolo de moarte, nici impotriva invierii. Trebuie sa ne amintim de cadrul precis in care se misca gandirea Predicatorului.

     6.2     Ce ne spune Noul Testament ?

     Prin venirea Domnului Isus pe pamant, prin revelatia pe care Dumnezeu ne-a dat-o in El si prin Cuvantul Sau, totul s-a schimbat : lumina a inlocuit intunericul, grozavia judecatii a facut loc fericitei sperante, dincolo de moarte nu mai este un gol inspaimantator, ci casa Tatalui.

     6.2.1     Moartea

     Pentru credincios, moartea nu mai este "imparatul spaimelor", ci trecerea din aceasta lume la Dumnezeu. Sa citim 2 Corinteni 5, versetele 4 la 8. Asteptand ca prin inviere sau schimbare, "ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata", ne place mai bine sa fim "absenti din trup, si sa fim acasa cu Domnul". 

     Desigur, moartea are pentru orice om, datorita conditiei sale fizice, un aspect de temut : "Nu dorim sa fim dezbracati". Dar pentru crestin, pentru duhul sau, pentru inima sa, ea a pierdut, si misterul si teroarea ei; ea poate chiar sa fie cea mai frumoasa zi din viata ! Apostolul a spus destul de clar : "Sa fiu impreuna cu Hristos, este cu mult mai bine" (Filip. 1:23). Eclesiastul putea sa spuna, pe buna dreptate, ca totul este tarana si se intoarce in tarana. Dar apostolul, calauzit de Duhul lui Dumnezeu, ne spune ca "dupa cum am purtat chipul celui din tarana, vom purta si chipul Celui ceresc" (1 Cor. 15:49). Cu multumire, spunem si noi "Dumnezeu si Tatal nostru, care ne-a iubit si ne-a dat mangaiere eterna si buna speranta prin har" (2 Tes. 2:16).

     Intr-adevar, astazi credinciosul nu mai asteapta moartea, ci intoarcerea Domnului Isus; eveniment minunat cand cei morti vor invia si cei vii schimbati, vor merge, rapiti impreuna in nori, sa-L intalneasca pe Domnul, in vazduh, si sa fie totdeauna impreuna cu Domnul (1 Tes. 4:15-18).

     6.2.2     Judecata

     Evrei 9, 27 afirma destul de clar ca : "Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata". Cuvantul lui Dumnezeu respinge migratia sufletelor, reincarnarea, metempsihoza (spatiul parcurs de suflete prin multiple reincarnari pana la purificare, n.t.). Oamenii dupa ce au murit odata, nu mai revin nicidecum la viata sub o alta forma. Din contra, dupa moarte urmeaza judecata. (Acest pasaj nu ne spune cand are loc aceasta judecata; o vom vedea in Apocalipsa 20).

     Dar, cu privire la credincios, Domnul Isus este la fel de clar, atunci cand afirma : "Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24). Domnul Isus S-a pus pe Sine Insusi sub judecata lui Dumnezeu in locul nostru; El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn; pedeapsa care ne-a adus pacea a fost asupra Lui. Prin urmare, Dumnezeu nu mai aduce judecata peste cei care sunt, prin credinta, indreptatiti prin sangele Sau. Epistola catre Romani ne da, dupa ce a expus complet rascumpararea, concluzia triumfatoare : "Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei in Hristos Isus" (8:1).

     Daca nu mai este nicio judecata, nicio condamnare, pentru credincios, unii ar putea gandi ca ei pot umbla dupa bunul lor plac. Sa ne intoarcem la 2 Corinteni 5, de la versetul 9 : "De aceea ne si straduim sa-I fim placuti, fie ca suntem prezenti, fie ca suntem absenti. Caci noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa primeasca potrivit cu ceea ce a facut in trup, fie bun, fie rau". Inaintea tribunalului (in rom. "scaunul de judecata", n.t.) lui Hristos vor aparea toti credinciosii, nu pentru a fi judecati, ci pentru a fi aratati acolo. Intrega noastra viata va fi pusa in lumina, fie bun, fie rau. Cum am putea avea o comuniune fara nori in eternitate impreuna cu Domnul Isus, daca ar ramane in constiinta sau in inima noastra, greseli care nu au fost aduse niciodata la lumina ?

     Orice lucru rau din viata noastra va fi scos in evidenta : nu pentru ca sa fim pedepsiti, ci pentru a intelege infinit mai bine decat am fi putut s-o facem aici jos, pe pamant, maretia harului lui Dumnezeu si profunzimea suferintelor Domnului Isus. Noi cantam poate prea usor :

                                            Oh! cum apasau pe Tine, 

                                            Singur in acest ceas intunecat,

                                            Parasit, intristat si tulburat,

                                            Pentru multele noastre pacate.

     Dar atunci cand vom cunoaste deplin, asa cum noi am fost cunoscuti, vom intelege cat L-a costat pe Domnul Isus sa ne aduca la Dumnezeu. Cu cata realitate se va canta atunic acea noua cantare : "Vrednic esti..., caci ai fost injunghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu , prin sangele Tau..."

     De asemenea, va fi aratat binele. Binele, adica tot ceea ce viata divina a lucrat in cel rascumparat, precum roada adusa de catre mladita atasata de vita. Seva vine din vita, mladita nu este decat canalul; tot meritul pentru rod revine vitei. In ziua glorie Sale, Domnul Isus "va veni ca sa fie glorificat in sfintii Sai si sa fie admirat in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10). Nu sfintii, ci Domnul Isus Insusi va fi admirat si glorificat. Rasplatiri, cununi - sub forma si maniera in care Dumnezeu va gasi potrivit - vor fi pentru bucuria credinciosului fidel, dar inainte de toate spre gloria Celui care a lucrat in ai Sai, in timp ce umblau pe cararile pamantului.

     Judacata va fi pentru cei rai. Apocalipsa 20:12 la 15 ne da un tablou solemn : "Si i-am vazut pe cei morti, mari si mici, stand in picioare inaintea tronului; si au fost deschise niste carti. Si a fost deschisa alta carte, care este a vietii. Si mortii au fost judecati dupa cele scrise in carti, potrivit faptelor lor. Si marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; si Moartea si Locuinta mortilor (gr. "hades") au dat pe mortii care erau in ele; si au fost judecati fiecare potrivit faptelor lor. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc. Si daca cineva nu a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc". Nu mai este nevoie sa adaugam cuvinte omenesti la aceasta scena ingrozitoare.

     6.2.3     Dincolo (dupa moarte, n.t.)

     In istoria parabolica a bogatului si a lui Lazar (Luca 16:19-31), Domnul Isus ridica voalul de pe starea sufletelor dupa moarte. Lazar este dus de ingeri in sanul lui Avraam, expresie a fericirii celor credinciosi, in limbaj iudaic. Bogatul in hades (Locuinta mortilor, n.t.) este in chinuit; el nu era inca in iazul de foc, ci in hades, locuinta sufletelor dupa moarte. Pentru cel rascumparat, o astfel de locuinta, dupa expresia apostolului Pavel, consta in "a fi impreuna cu Hristos". 1 Petru 3:19 precizeaza ca cel care este pierdut, este in "inchisoare".

     Este imposibil de trecut dintr-o stare in alta : "Intre noi si voi este stabilita  o prapastie mare, astfel incat cei care vor sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa nu treca la noi" (Luca 16:26). Prin urmare, nu mai este posibil de a fi mantuit dupa moarte.

     Aceasta stare temporara a sufletelor va fi schimbata prin inviere. Domnul Isus este perfect de clar in aceasta privinta : "Vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (Ioan 5:28-29). Apostolul Pavel va confirma acest dublu aspect, precizand ca va fi o inviere "atat a celor drepti, cat si a celor nedrepti" (Fapte 24:15).

     1 Corinteni 15 in mod special ne invata despre invierea vietii, care are loc in etape diferite (v. 23 la 24). Cei care au trecut prin putrezire se vor imbraca atunci in neputrezire; cei care vor trai pana la venirea Domnului vor fi schimbati : ce este muritor se va imbraca in nemurire.

     Cuvantul ne reveleaza foarte putin despre starea eterna in care vor intra cei rascumparati. Un lucru esential, pretios mai presus de toate, il va marca faptul ca : vom fi "totdeauna cu Domnul". Aceasta prezenta a lui Dumnezeu cu oamanii este subliniata in Apocalipsa 21:3; se adauga asigurarea ca nu vor mai fi dureri: lacrimi, moarte, intristare, strigat, chin. Fericirea prezentei divine a fost pierduta la cadere; a fi in prezenta lui Dumnezeu este pentru omul natural un subiect de teama; credinciosul, inca de astazi, cunoaste dulceata acestei prezente; in glorie, cu mult mai mult decat acum, vom avea realitatea eterna: 

                                  Totdeauna in lumina

                                  Casei lui Dumnezeu !

                                  Orice umbra a disparut inaintea stralucirii zilei.

                                  Si, departe de pamant,

                                  Intregul nostru suflet

                                  Va gusta, aproape de El, odihna dragostei.

                                   (H. si C. 167:2)

     7     Concluzie

     Ce concluzie am putea trage din aceasta confruntare a Eclesiastului cu Noul Testament ?

     Mai presus de toate, nu se ridica din inimile noastre o adanca recunostinta catre Dumnezeu pentru darul Domnului Isus ? El a transformat viata : munca, in loc sa fie o goana dupa vant, truda, fara scop, poate fi implinita din toate punctele de vedere pentru Domnul. Bunurile materiale, sursa exclusiva, pentru Eclesiastul, a unei bucurii trecatoare si egoiste, ne sunt incredintate pentru a sta la dispozitia Stapanului nostru. Bucuria nu mai este doar a manca si a bea, ci de a primi din mana Tatalui, cu multumire, beneficiile pe care bunatatea Lui ni le ofera, pentru a ne bucura impreuna cu Domnul Isus; chiar mai mult, cunoastem aceasta bucurie spirituala pe care El a pus-o in inimile noastre. Viata nu mai este desertaciune si gol, ci ea are un scop. Revelatia gandurilor divine, intelepciunea de sus, nu creste necazul si durerea; dimpotriva, ea ne umple de adorare si lauda. Moartea si viitorul nu mai sunt un subiect de groaza, ci de bucurie.

     Cuvantul apostolului rasuna ca un ecou in noi : "Mantuitorul nostru Isus Hristos, care a desfiintat (J.N.D. : "a anulat", n.t.) moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea, prin Evanghelie" (2 Tim. 1:10). In loc sa spunem impreuna cu Eclesiastul : "Si am urat viata... si mi-a fost o povara", putem repeta inca odata impreuna cu Pavel : "Daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc", in timp ce adauga : "Sa fiu impreuna cu Hristos, este cu mult mai bine". 

     Multumire fie adusa lui Dumnezeu pentru darul Sau de nespus !

                                      .....................................................................................