Ganduri asupra chivotului legamantului
- IV -
Arend Remmers
6 Transporul chivotului legamantului
6.1 Sarcina pentru a transporta cortul si uneltele sale apartinea levitilor
In timpul calatoriei lui Israel prin pustie, levitii aveau ca sarcina sa poarte cortul intalnirii si toate uneltele sale. Ei erau slujitorii cortului intalnirii, in timp ce preotii erau slujitorii locasului sfant (conf. Ez. 44:8). Dumnezeu a spus despre leviti : "Si, iata, am luat pe fratii vostri, pe leviti, dintre fiii lui Israel si vi i-am daruit ca dar pentru Domnul, ca sa faca slujba cortului intalnirii" (Num. 18:6). Levitii reprezinta ca imagine, sau prefigureaza, pe slujitorii Domnului care se ocupa in mod special de casa lui Dumnezeu, adunarea. In ce priveste pozitia, astazi toti credinciosii sunt preoti (1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:6), dar, de asemenea, toti sunt si leviti. In practica de astazi, exista adesea prea putina slujire de leviti, si chiar mai putina slujire de preoti.
6.2 Fiii lui Chehat nu aveau care, niciun ajutor pentru transport
Toate uneltele Locasului sfant erau purtate de catre membrii familiei lui Chehat. Dupa dedicarea cortului intalnirii, capeteniile poporului Israel au adus ca dar levitilor sase care, pe care Moise le-a repartizat dupa porunca lui Dumnezeu (Num. 7:1-10). Familia lui Gherson, care trebuia sa poarte covoarele, panzele cortului intalnirii si ale curtii, a primit doua care. Familia lui Merari, care era responsabila de scandurile cortului si de stalpii care inconjurau curte, a primit celelalte patru care. In ce priveste cea de-a treia familie de leviti, care avea sarcina de a transporta uneltele sfinte, este scris : "Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat, pentru ca slujba sfantului locas era asupra lor; il purtau pe umar" (Num. 7:9). Pentru lucrurile cele mai sfinte, nu aveau nicio usurare, niciun ajutor in calatoria prin pustie. Ele trebuiau sa fie purtate pe umerii chehatitilor, in conditii adesea dificile.
6:3 A purta uneltele pe umar : semnificatia simbolica de astazi
Nu exista ceva asemanator si astazi in chestiunile spirituale ? Dumnezeu a incredintat celor ai Sai diferite parti ale adevarului despre adunare, ca un bun pretios. Le gasim in Noul Testament si in imagini in Vechiul Testament. Dar cu ce se aseamana in practica ? Multi copii ai lui Dumnezeu cunosc adevarul, dar il "poarta" ei, adica se gandesc ca fac aceasta spre onoarea Domnului, pentru propria lor binecuvantare si ca marturie pentru altii ? Constienta caracterului sau inalt (al adevarului, n.t.), gloria si sfintenia lui sunt ele inca prezente in noi, sau el este, pentru unii dintre noi, o povara pe care nu o purtam cu placere ? Este posibil ca unii chehatiti sa fi gasit greutatea uneltelor greoaie si apasatoare atunci cand soarele ardea si drumul prin pustie era pietros si dificil. Dar acestea erau lucrurile sfinte ale Dumnezeului lor care i-a salvat din Egipt si voia sa-i duca in tara promisa ! Lucrul acesta le dadea curaj si putere. Nu ar trebui sa vedem si noi in acelasi fel astazi ?
Apostolul Pavel il indemna pe Timotei : "Sa ai un model de cuvinte sanatoase, cele pe care le-ai auzit de la mine, in credinta si dragostea care sunt in Hristos Isus. Lucrul bun incredintat tie pastreaza-l prin Duhul Sfant care locuieste in noi" (2 Tim. 1:13, 14). Avem si noi nevoie de aceasta incurajare in slujba levitica de astazi. Sa fim deci adevarati leviti spirituali in slujba Domnului nostru si a adunarii Sale.
6.4 Invelitoarele pentru transport
Inainte de a transporta chivotul, marele preot si fiii sai trebuia sa intre in cort si sa dea jos perdeaua care separa locul prea sfant. Ei acopereau mai intai chivotul (Num. 4:4). Pe baza poruncilor din versetele 15 la 20 din acest capitol, putem trage concluzia ca oamenii tineau perdeaua inaintea lor si chiar nu vedeau chivotul cand il acopereau. Apoi ei acopereau totul cu o invelitoare din piele de lamantin (vitel de mare, n.t.) si deasupra era pusa o panza albastra. Pieile de lamantin vorbesc de caracterul strain al lui Hristos, si albastrul vorbeste de gloria Sa cereasca. Pentru celelalte unelte ale cortului, pieile de lamantin alcatuiau o invelitoare exterioara, dar aici pentru chivot era o panza complet albastra. Aceasta vorbeste de gloria cereasca a lui Hristos si de lucrarea Sa pretioasa care sunt mai presus de caracterul de strain. Hristos l-a revelat in mod perfect, si ai Sai, de asemenea, sunt chemati sa nu piarda niciodata din vedere aceasta trasatura a caracterului de cetateni ai cerului si de straini. Sa ne gandim numai la Ioan 17:16, unde Domnul spune despre ai Sai : "Ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume". Cortul era permanent si in totalitate acoperit cu o invelitoare din piele de lamantin. Oricine care nu era randuit ca preot sa intre in Locasul sfant, nu putea sa vada nimic mai mult decat acest exterior neatractiv. Gloria interiorului facea un contrast izbitor cu exteriorul neatractiv. Sa nu pierdem niciodata din vedere aceste doua parti, ci sa le pastram cu tarie in inimile noastre !
7 Putina istorie despre chivotul legamantului
Dintre toate obiectele cortului intalnirii, chivotul legamantului este cel care este mentionat cel mai adesea in Cuvantul lui Dumnezeu. Motivul este datorita pozitiei sale extraordinare si a importantei lui, dupa cum am vazut. In decursul istoriei lui Israel, se vorbeste rareori despre altare, sfesnic si masa. Dar chivotul il intalnim de multe ori.
7.1 Prin pustie spre Canaan
De obicei, chivotul se afla in mijlocul imensei caravane prin pustie, atat in timpul calatoriei cat si atunci cand se aseza tabara (Num. 1:52 la 2:34). Dumnezeu si tronul Sau a locuit in mijloc, in orice timp si in orice situatie. Nu au exista decat doua exceptii de la aceasta regula, asupra carora ne vom opri putin caci ele sunt foarte instructive.
7.1.1 Umblarea poporului prin pustie nu trebuia sa se bazeze pe om, ci chivotul mergea inaintea poporului, Numeri 10
Prima data, a fost cand Moise i-a cerut cumnatului sau Hobab sa-i conduca prin pustie deoarece el cunoastea pustia mai bine ca oricine (Num. 10:29-32). Moise a cedat consideratiilor rationale in loc sa se increada in Dumnezeu ! Dar Hobab a refuzat aceasta propunere. Fara a-l invinovati sau pedepsi pe Moise pentru cererea lui grabita, Dumnezeu nu l-a parasit , nici pe el nici pe poporul Sau. Cel care da tuturor cu darnicie si nu reproseaza (Iac. 1:5), a facut sa mearga "chivotul legamantului Domnului" cale de trei zile inaintea poporului, "ca sa le caute un loc de odihna" (Num. 10:33).
Pentru Moise, care avea mai mult de optzeci de ani, viata prin pustie nu era ceva nou. El a putut deja sa faca cele mai frumoase experiente ale bunatatii si puterii lui Dumnezeu. Si cu toate acestea, ne putem imagina ingrijorarea pe care el putea s-o aiba acum, dupa ce a stat mai mult de un an la Sinai, de a fi responsabil sa conduca un popor mare intr-o calatorie dificila prin pustie spre tara Canaan. Dar, in loc sa se increada in aceasta situatie doar in Dumnezeul sau, el vrea sa-si "faca carnea brat al sau" (Ier. 17:5) si sa se bazeze pe capacitatile si experientele omenesti (cele ale lui Hobab). In aceasta situatie, Dumnezeu ii arata ca nu va ingadui acest lucru, si va face ca, in mod exceptional, garantia (chivotul) legamantului Sau cu poporul Israel sa mearga inainte pentru a cauta un "loc de odihna". Ce grija si ce dragoste vedem aici ! De la primii pasi prin pustie, El merge inaintea lor.
7.1.2 Trecerea Iordanului inaintea preotilor
Vedem ceva foarte similar in trecerea Iordanului. Acolo, de asemenea, era inaintea israelitilor o cale pe care nu au mai mers niciodata (Ios. 3:4). Preotii au purtat chivotul inaintea poporului pana la Iordan si au stat cu el in mijlocul raului tot timpul traversarii. La final, "chivotul Domnului si preotii au trecut inaintea poporului" (Ios. 4:11). De asemenea, chivotul a ocupat primul loc in aceasta situatie, astfel ca el este cel care conducea. In aceasta situatie unica, purtatorii erau preotii, dar ceea ce atragea privirile israelitilor nu erau ei, ci chivotul acoperit cu panza albastra. Albastrul scoate in evidenta culoarea cerului. Poporul a traversat Iordanul cu chivotul sub ochii lor. In aceasta prefigurare, vedem cum cei rascumparati, prin credinta in Domnul lor inviat, sunt vazuti, in mod spiritual, introdusi in locurile ceresti.
Purtarea chivotului de catre preoti arata ca aceasta este imaginea marturiei despre Persoana Domnului Isus si a lucrarii Sale cu toate rezultatele ei glorioase. Astazi aceasta marturie ar trebui sa fie prezentata intr-un mod clar si miscator inimilor; vestim noi inca acest adevar ca suntem morti impreuna cu Hristos, inviati impreuna cu El si ca locul nostru este in El in locurile ceresti ? Fara predicare, nu poate exista cunostinta, si fara cunostinta, nu putem intelege adevarul in credinta. Spiritual vorbind, Pavel era unul din acei preoti care purtau chivotul legamantului inaintea poporului prin Iordan.
7.1.3 In timpul cuceririi Ierihonului
Dupa trecerea Iordanului, chivotul este iarasi mentionat, in mod deosebit in cartea Iosua, in timpul cuceririi Ierihonului (Ios. 6). Din nou el este purtat de preoti; totusi, el nu mai este inainte, ci in spatele razboinicilor inarmati pentru lupta. Toata puterea prezentei lui Dumnezeu era la dispozitia celor ai Sai in lupta spirituala. Dumnezeu Insusi lupta pentru poporul Sau.
7.1.4 In timpul judecatorilor
In cartea Judecatori chivotul nu este mentionat decat o data (20:27). Intr-un timp in care "fiecare facea ce este bine in ochii sai", este de mirare sa citesti aproape nimic despre acest subiect ? Numai atunci cand poporul lui Dumnezeu s-a smerit inaintea Lui, in urma unei situatii dificile, chivotul, si prin urmare prezenta lui Dumnezeu, au revenit in atentie. Dar, dupa cum arata istoria ulterioara, aceasta era mai degraba o exceptie.
7.2 Starea spirituala joasa
7.2.1 Filistenii iau chivotul
Prima carte a lui Samuel incepe prin relatarile despre starea joasa a poporului si a preotilor. In lupta impotriva filistenilor, Israel a suferit o mare infrangere (1 Sam. 4). In loc sa se smereasca inaintea lui Dumnezeu, ei au gandit ca pot intoarce infrangerea in biruinta prin simpla prezenta a chivotului legamantului. Aceasta nu era credinta, ci mai degraba o speranta superstitioasa, unde chivotul era considerat ca un fel de talisman (aducator de noroc, n.t.). Dar prezenta semnului vizibil al prezentei lui Dumnezeu (chivotul fiind semnul prezentei lui Dumnezeu, n.t.) nu este echivalenta cu prezenta Lui Insusi. Omul nu poate "dispune" de Dumnezeu. Acolo unde credinta, smerenia si dependenta de Dumnezeu lipsesc, se poate pretinde prezenta Lui? O astfel de stare este echivalenta cu cea din adunarea din Laodiceea, care nu era nici rece nici in clocot, ci caldicica. Ea se credea bogata, in timp ce in realitate era de plans, nenorocita, saraca, oarba si goala (Apoc. 3:17).
Chivotul a fost adus atunci pe campul de batalie. El este numit aici doar o singura data (1 Sam. 4:4) "chivotul legamantului Domnului ostirilor care sade intre heruvimi" - un titlu care exprima toata maretia si gloria relatiei lui Dumnezeu cu Israel, si aceasta tocmai in acest punct foarte jos al istoriei lui Israel. Da, El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui pe Sine Insusi (2 Tim. 2:13). Cat de indurator este El, desi poporul si cei mai inalti reprezentanti spirituali ai sai nu faceau nicio dovada de inteligenta spirituala si erau indepartati de El !
La inceput, filistenii s-au inspaimantat sa vada chivotul in tabara israelitilor. Dar, in orbirea lor, ei nu vedeau decat niste "dumnezei puternici", care, cu siguranta, i-a invins pe egipteni, dar care nu sunt de neinvins. In lupta care a urmat, au cazut 30000 de israeliti, chivotul a cazut in mana filistenilor, si Hofni si Fineas, cei doi fii ai lui Eli, au pierit.
7.2.2 Disparitia marelui preot
In acest timp, marele preot Eli astepta la Silo vesti de pe campul de batalie, deoarece "ii batea inima pentru chivotul lui Dumnezeu". Dar el insusi nu impiedicase si nici nu luase chivotul din locul lui cu gandul sa-l folosesca in scop de putere. Cand solul ajunge fugind de pe campul de batalie la Silo, el si-a sfasiat hainele sale in semn de jale (doliu, n.t.), si si-a pus tarana pe capul sau. Este singurul razboinc de la care aflam cat de trista si umilitoare a fost infrangerea. Cand el a adus aceasta veste la Silo, a fost un mare strigat de jale. Eli intreaba despre motivul acestui strigat si aude despre infrangerea poporului, moartea fiilor sai si pierderea chivotului legamantului in mainile filistenilor. Era un tablou ingrozitor. In 1 Samuel 4:15 aflam ca el nu mai putea sa vada (conf. 1 Sam. 3:2 ; Gen. 27:1 ; 2 Pet. 1:9), si la v. 18 ca el era "batran si greu". In toate privintele, el nu era decat o imagine trista a marelui preot al lui Israel care era chemat sa actioneze ca mijlocitor intre oameni si Dumnezeu.
Cand Eli a auzit ca chivotul a cazut in mainile filistenilor, a fost prea mult pentru el. A cazut pe spate de pe scaun si si-a frant gatul. Centrul inchinarii divine din Israel nemaifiind acolo, nu mai putea sa aiba loc nici slujba impacarii (Lev. 16), prin care marele preot implinea una din sarcinile sale principale. Eli a fost de vina ca si-a lasat cei doi fii rai sa ia chivotul, fara ca sa-i opreasca cum ar fi trebuit.
7.3 "I-Cabod"
7.3.1 Sotia lui Fineas si purtarea fiilor lui Eli
Dar era o alta persoana in poporul lui Dumnezeu care avea un sentiment profund al caderii poporului. Aceasta era sotia lui Fineas care trebuia sa nasca (1 Sam. 4:19). Stia ea de modul brutal prin care sotul ei si fratele sotului Hofni abuzau de functia de lor de preoti in Israel si care faceau ca partile lor din jertfe sa fie mai importante decat partea lui Dumnezeu, dispretuind darul Domnului ? Stia ea de desfraul sexual al acestor doi frati ? A auzit ea de mustrarile usoare ale lui Eli impotriva fiilor sai (1 Sam. 2:12-36) ? Este greu de presupus ca toate acestea i-au ramas necunoscute, la fel ca si cuvintele solemne ale omului lui Dumnezeu impotriva lui Eli si a fiilor sai. Ea si-a ocupat locul desemnat de Dumnezeu si a suferit in tacere toate lucrurile de nedescris din jurul ei si care au patruns pana in familia ei.
7.3.2 Moartea sotiei lui Fineas
Cand ea a auzit despre pierderea chivotului legamantului, si de moartea lui Eli si a sotului ei, au cuprins-o durerile nasterii, si in acelasi timp, durerile mortii. Ea a numit pe fiul pe care l-a nascut I-Cabod ( "nu este glorie"), si a zis de doua ori : "S-a departat gloria din Israel", adaugand a doua oara : "caci chivotul lui Dumnezeu este luat!" Iata cat de mult a fost afectata ea de vestea ca semnul (vizibil, n.t.) prezentei lui Dumnezeu - si impreuna cu el gloria Sa - a fost retras din poporul Sau pamantesc. In Ps. 78 v. 61, chivotul este numit "puterea" si "frumusetea" lui Dumnezeu. Aceasta femeie credincioasa - al carui nume chiar nu-l cunoastem - a unui preot necredincios, stia mult mai mult decat el insusi. Ce exemplu pentru noi care avem adesea un sentiment atat de slab despre declinul poporului lui Dumnezeu si despre marturia adunarii Sale.
7.3.3 Chivotul la filisteni si neputinta idolului inaintea adevaratului Dumnezeu
Capitolele care urmeaza sunt printre cele mai triste din Vechiul Testament. Ele descriu starea de lucruri pe care a produs-o luarea chivotului, atat asupra filistenilor care l-au rapit, cat si asupra poporului Israel. Cata jale si plangere (1 Sam. 5:9-12 ; 6:19 ; 7:2). Cu toate acestea, acest pasaj este caracterizat prin chivot : in totul el este numit de 36 de ori in cap. 4:3 la 7:4 !
Filistenii au adus mai intai chivotul legamantului la Asdod, si l-au pus in templul dumnezeului lor Dagon - ca un fel de "dar de consacrare" pentru acest idol, al carui nume deriva probabil din cuvantul semitic dag ("peste" ; 1 Sam. 5). Acesta era o divinitate-peste cu cap si maini de om, dar trunchiul era de peste. Filistenii, care au pus chivotul lui Dumnezeu "langa Dagon", in mod natural nu stiau ceea ce Dumnezeu a interzis poporului Sau in cea dintai porunca : "Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine (sau "pe langa Mine")" (Ex. 20:3 ; conf. Is. 40:18).
Dar Dumnezeu Si-a pastrat gloria Sa atunci cand poporul nu a mai facut-o (Is. 42:8). Statuia idolului a fost gasita a doua zi dimineata cu fata la pamant inaintea chivotului singurului Dumnezeu adevarat. Dupa ce chipul a fost pus la locul sau, acelasi lucru s-a intamplat in dimineata urmatoare, cu exceptia faptului ca mainile si capul sau erau taiate si puse pe pragul usii. Dar (filistenii, n.t.) idolatrii nu au invatat lectia din aceste manifestari ale puterii lui Dumnezeu. In loc sa recunoasca neputinta idolului lor si sa se indrepte spre adevaratul Dumnezeu, ei persista in superstitie, adaugand un detaliu in plus falsei lor inchinari : de acum inainte nu mai calcau pe pragul unde au stat bucati din idolul lor !
7.3.4 Pustiire peste toata tara filistenilor
"Si mana Domnului a fost grea asupra asdodienilor si i-a pustiit" (1 Sam. 5:6). In plus, din cap. 6:5 rezulta ca tara a fost pustiita printr-o invazie de soareci. Este singura data cand o astfel de invazie de animale necurate este mentionata in Scriptura (conf. Is. 66:17). De obicei lacustele erau cele care devorau recoltele (Ex. 10:12-15 ; Ioel 1:4 ; Amos 4:9). Mai mult, oamenii erau loviti cu hemoroizi (*) (1 Sam. 5:6, 9, 12).
(*) Unii exegeti vad o confirmare a acestui lucru in Ps. 78 v. 66, unde este spus : "si i-a lovit din spate pe vrajmasii Sai" ; (in rom. este folosit cuvantul "tumoare", dar cred ca este mai corect "hemoroizi", n.t.)
Aceeasi plaga a ajuns si in cetatea Gat, unde capeteniile filistenilor au dus chivotul, caci asdodienii nu mai voiau sa-l tina la ei. Dar si acolo mana Domnului s-a abatut asupra cetatii. Mari si mici erau loviti de hemoroizi.
Chivotul a fost deci trimis in cetatea urmatoare, Ecron. Aici, mana lui Dumnezeu apasa chiar mai greu peste oameni, pentru ca cei care nu erau loviti cu hemoroizi mureau. Rezultatul a fost un haos mortal, pana acolo ca strigatul oamenilor se inalta pana la cer. Ei nu vedeau decat o singura posibilitate de scapare, si anume sa trimita chivotul la locul sau.
Desi Dumnezeu le-a vorbit clar prin aceste pedepse, filistenii nu s-au indreptat spre pocainta. Ca toate popoarele din acea vreme, ei au vazut in ceea ce si-au imaginat a fi "lumea dumnezeilor" ca un domeniu in care diferiti dumnezei nationali ajuta popoarele care se lupta intre ele. Astfel ca ei au aratat un anumit respect, dar au numit intotdeauna chivotul doar prin titlul de "chivotul Dumnezeului lui Israel. Lucrul acesta nu i-a condus la o cunoastere adevarata a lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu