Crestinul si serviciul militar

                                                                              - I -

     Henri Rossier - 1914

     Dorinta exprimata de mai multe persoane de a obtine lamuriri asupra unui pasaj din brosura intitulata "Crestinul si batalia popoarelor" (lucrare postata pe acest blog la data de 9-10 februarie) la facut pe autor sa dea, cu privire la acest subiect important, explicatiile despre care a considerat ca ar trebui rezervate in aceasta lucrare. Iata pasajul in cauza : "In conflictul actual crestinul are indatoriri, atat fata de autoritatile militare, cat si fata de cele civile ; dar, in ce masura poate sa asculte el de cel care ii pune arma in mana ca sa-l omoare pe aproapele sau ? Aici vom lasa sa vorbeasca constiinta individuala a fiecarui copil al lui Dumnezeu, in functie de cat este el mai mult sau mai putin luminat cu privire la faptul separarii sale de lume. In orice caz, un crestin spiritual cu greu ar putea vorbi despre apararea patriei sale pamantesti, ca si cum el ar putea sa aiba doua patrii".

     Vom examina diferitele afirmatii cuprinse in acest pasaj :

     1     Crestinul are de aparat o patrie pamanteasca ?

     Este evident ca nu putem si nu vom aplica aceeasi masura unui crestin care realizeaza pe deplin pozitia sa cereasca, fata de un alt crestin care este inca supus la ceea ce Cuvantul numeste "elementele lumii" (Gal. 4:3, 9 ; Col. 2:8, 20). Aceste "elemente (sau : principii, n.t.) presupun ca omul nu este in intregime pierdut si ca lumea nu este atat de rea incat sa nu se poata indrepta si imbunatati (*). Ori, un crestin care, in timp ce Il cunoaste personal pe Mantuitorul sau, nu face distinctia esentiala intre un om care are nasterea din nou, viata eterna si Duhul lui Dumnezeu, si un un om care, fiind mort in pacatele sale si pierdut,  - un crestin care nu a inteles ca lumea marturisitoare, fiind condamnata in mod absolut, nu poate sa faca parte din poporul lui Dumnezeu - acest crestin, spun, nu poate sa se conduca dupa aceleasi principii ca si un crestin constient ca a fost eliberat de pacat si de lume. Acesta din urma stie ca a fost scos din veacul rau de acum (Gal. 1:4) ; ca el nu este din lume, dupa cum Mantuitorul sau nu este din lume (Ioan 17:14) ; ca, fara indoiala, el nu a iesit din lume, ci este inca in ea, ca trimis cu un caracter si o misiune cereasca (Ioan 17:11, 15, 18 ; 20:21).

     (*) de fapt, "elementele lumii" contin patru afirmatii :

     1. Omul este fara indoiala pacatos si rau, dar nu in intregime pierdut, "pieritor", dar nu "mort",

     2. El are deci posibilitatea de a dobandi o dreptate (prin sine insusi, n.t.) inaintea lui Dumnezeu,

       3. Lumea nu este blestemata, nici definitiv lepadata,

     4. Prin urmare, ea ar fi in stare sa se imbunatateasca. Aceste principii nu sunt doar ale  lumii, indepartate de Dumnezeu, ci ele sunt admise si de lege, caci ea pune la incercare pe orice om pacatos ; ea presupune ca el poate iesi biruitor, desi Dumnezeu stie contrariul. De aceea, apostolul numeste principiile legii "elementele lumii" (Gal. 4:3, 9).

     Crestinul eliberat de ceea ce am vorbit, are doua caractere : primul in relatiile sale cu pamantul, al doilea in relatia sa cu cerul.

     Referitor la pamant, precum Avraam, tatal celor credinciosi (Rom. 4:11), el a parasit o patrie pamanteasca la care nu are nicio dorinta sa se intoarca, pentru a merge spre o patrie cereasca pe care nu a luat-o inca in stapanire. Atitudinea sa in aceasta lume este cea a unui "strain si a unui calator", adica a unui om din afara (Evrei 11:13-16).

     In legatura cu cerul, el este in intregime afara din lume ; el nu este cetatean al ei, nu mai are cetatenie pe pamant : cetatenia lui este cereasca (Filip. 3:20) ; "a fost stramutat (lucru actual si nu viitor) in Imparatia Fiului dragostei lui Dumnezeu" (Col. 1:13). Pozitia sa, interesele sale, relatiile sale sunt in aceasta Imparatie invizibila.

     In masura in care realizam aceste doua caractere, relatiile noastre cu lumea si autoritatile tarii in care traim devin foarte simple si foarte clare. Un crestin care nu le realizeaza va vorbi despre patria sa pamanteasca, caci contrar lui Avraam, el nu a parasit-o niciodata. Ori, daca el crede ca are o patrie pamanteasca va fi obligat s-o apere si va avea toate motivele s-o faca, si chiar voi adauga ca dragostea pentru patria lui il va face sa aplaude cuceririle facute de patria lui, anexarea tarilor sau provinciilor limitrofe sau a coloniilor indepartate. Aceste ambitii nu se regasesec numai la popoarele imbracate intr-o marturisere crestina fara viata, ci, din nefericire ! si la copiii lui Dumnezeu care nu au inteligenta caracterului lor ceresc. Acest amestec singular de patriotism si crestinism a dat nastere la unii ca Havelock, Gordon, Roberts (ofiteri in armata britanica, n.t.), barbati nobili si cu caracter cavaleresc, carora li s-au dat numele de "eroi crestini". Desi le recunoastem credinta, suntem siguri ca ei nu au dobandit in ochii lui Dumnezeu, prin amestecarea virtutilor lor militare cu crestinismul lor, renumele pe care acest amestec a facut sa fie castigat in ochii oamenilor supusi elementelor lumii. Nu este nicio indoiala ca intalnim crestini adevarati in toate clasele societatii militare sau civile : foarte rar, fara indoiala, pe tron, rareori printre marii si bogatii acestei lumi, caci este greu ca un bogat sa intre in Imparatia lui Dumnezeu, dar, de fapt, nu avem dreptul sa ostracizam pe nimeni : Nu am vazut in ultima vreme pe tronul pontifical, un adevarat copil al lui Dumnezeu care a luptat cu credinciosie impotriva propriului cler pentru mentinerea autoritatii Sfintei Scripturi ?

     Crestinul care a inteles ce inseamna sa ai parte de "chemarea cereasca" (Evrei 3:1) nu va vorbi deci despre apararea patriei sale pamantesti. El are de luptat pentru patria lui cereasca, iar armele luptei sale sunt altele decat pustile Mauser sau pustile Lebel. Lupta sa nu este cu "sangele si carnea" ; vrajmasii lui sunt puterile spirituale ; armura lui este toata armura lui Dumnezeu, adica starea unui suflet formata prin Cuvant si inarmata prin Cuvant, pentru a castiga biruinta. Cele doua lupte despre care vorbim, carnala si spirituala, fiind in totul opuse una alteia, crestinul care se face campionul primei isi vede, cu siguranta, puterea scazand in lupta spirituala, daca nu si-o pierde in intregime.

     Aceste principii, pentru cine vrea sa auda, sunt simple si evidente, si cred ca nu ar putea fi combatute decat de crestinii care, fiind asociati lumii civile si militare, au inters sa apere falsa pozitie pe care o ocupa.

     2     Raporturile crestinului cu autoritatile. Poate sa-si revendice drepturile sale civile sau nationale ?

     Afirmand cele de mai sus, nu pretindem ca problema serviciului militar nu-i provoaca crestinului serioase dificultati materiale si morale.

     Cea dintai mare dificultate, rezulta din obligatia de a asculta de autoritati, caci aceasta ascultare nu este recomandata in mod pozitiv de Cuvantul lui Dumnezeu. Fie ca aceste autoritati sunt imparatul, regele, presedintele unei republici, magistratul civil, comandantul militar, nu are importanta : crestinul le datoreaza ascultare. Ele sunt randuite de Dumnezeu sa conduca si sa pastoreasca popoarele, rasplatind pe cei buni si pedepsind pe cei rai, intr-un cuvant pentru a mentine ordinea pe pamant. In principiu, protectia lor este asugurata crestinului ca si tuturor celorlati oameni. In fata unei acuzatii nedrepte si mincionoase, apostolul face apel la Cezar (Fapte 25:11). Ori, pentru el nu era vorba despre caracterul lui Nero, omul cel mai crud si cel mai corupt din imparatia sa, prigonitorul atroce al crestinilor, ci de omul randuit de Dumnezeu pentru a oferi protectia sa acuzatilor nevinovati si a le face dreptate. Si, sa observam bine, Pavel a facut apel la imparat, in niciun caz pentru a scapa de moarte, caci era constient ca merge inaintea ei, si, in plus, "daca ar  fi facut ceva vrednic de moarte, ar fi primit sa moara", dar el nu avea alta dorinta, vorbind astfel, decat sa implineasca acest cuvant al lui Dumnezeu : "Trebuie sa marturisesti si la Roma" (Fapte 23:11 ; vezi si Fapte 26:32). Niciodata apostolul nu s-a prevalat de cetatenia sa (romana, n.t.) pentru a se impotrivi autoritatii, chiar nedreapta. El a suportat nedreptatea : de trei ori a fost batut cu nuiele si nu a protestat. Cand, impreuna cu Sila, este batut cu nuiele la Filipi, a suportat aceasta batjocora publica, dupa care face cunoscuta calitatea lui de cetatean roman (Fapte 16:37). Ar fi putut sa revendice cetatenia lui ca un drept inainte de a primi loviturile, dar nu a facut-o, nevrand sa se sustraga de la suferintele pentru Evanghelie. In aceeasi ocazie, atunci cand Satan, esuand in impotrivirea lui in public, cautand sa suprime, prin tacere, marturia lui Dumnezeu, Pavel zice : "Dupa ce ne-au batut in public necondamnati, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat in inchisoare si acum ne scot pe ascuns ? Nu asa, ci sa vina ei insisi sa ne scoata". Toate acestea nu erau nicidecum revendicarea unui drept, ci o simpla constatare in interesul Evangheliei, al carei aparator era apostolul (Filip. 1:16). Lucrul acesta era atat de adevarat incat, in cazul particular, Pavel, in loc sa-si afirme dreptul lui de a ramane in cetate, a ascultat de rugamintea magistratilor  si a plecat (Fapte 16:40). Il vedem din nou, in Fapte 22:25, intrebandu-l pe centurion despre limita puterii sale asupra lui, cetatean roman, care avea aceasta cetatenie prin nastere si care nu era condamnat - nu pentru ca ar fi vrut sa scape de o pedeapsa nedreapta, desi, in cazul precedent, a avut, fara indoiala, mai multa credinta decat in acesta ; dar nu era liber sa faca apel la constiinta  si indatoririle acestui om de razboi ? In ce priveste cetatenia lui, el nu a dobandit-o, precum comandantul, ci "o avea prin nastere". Dupa cum am vazut, el a resunoscut uneori, fara a pretinde protectia care i se cuvenea, privilegiul pe care i l-a conferit aceasta cetatenie si, alte ori, nu a tinut cont de ea, pretentia sa neavand in vedere decat interesele Evangheliei.

     Insistam asupra acestui lucru pentru a arata ca un crestin care isi cunoaste chemarea cereasca nu va apela la drepturile sale aici jos. El poate fi, prin nasterea lui, cetateanul localitatii in care locuieste, si aceasta pozitie, nu o poate nici schimba, nici anula, cu atat mai putin sa o revendice. Ea ii asigura protectia autoritatilor localitatii natale ; si daca primeste cu recunostinta aceasta protectie cand ii este oferita, el nu protesta, cand ea ii este refuzata ; dar, in schimb, se considera ca avand indatoriri fata de autoritatile care il protejeaza, si nu se considera, el a carui cetatenie este cereasca, ca fiind scutit de aceste indatoriri cand aceleasi autoritati ii refuza protectia sau il persecuta.

     Din nou observati ca, atunci cand este vorba despre drepturile sale nationale, Pavel le priveste, nu ca pe un castig, ci ca pe o pierdere datorita lui Hristos (Filip. 3:7), parasind totul, fara exceptie, si considerandu-le ca gunoaie. Aceasta neimpedicandu-l sa fie israelit si beniamit la origine, asa cum era roman din nastere, dar nationalitatea lui nu avea valoare pentru el decat pentru a chema pe poporul sau, cu o dragoste arzatoare si neobosita, sa se intoarca la Hristos (Rom. 9:3).

     Aceasta este deci pozitia crestinului fata de autoritati. Daca drepturile lui sunt respectate, el nu se va prevala de ele si le va parasi fara ezitare cand este vorba sa sufere pentru Domnul. Niciodata nu va pune in balanta drepturile sale cu indatoririle sale. Pentru el datoria ramane, chiar daca dreptul cel mai evident i-ar fi incalcat, si asculta de autoritati, oricare ar fi ele, deoarece ele sunt randuite de Dumnezeu.     

 

                                             Hamilton Smith - O Schita Biografica

                                                     1 Septembrie 1862 - 23 Ianuarie 1943

                                        

                                   (conform lui L.W. Ames la rugamintea lui A. E. Booth)

     "Amintiti-va de conducatorii vostri, care v-au vorbit Cuvantul lui Dumnezeu; si, privind atent la sfarsitul purtarii lor, imitatile credinta" (Evrei 13:7).

     Nu am reusit sa gasesc pe cineva care sa poata oferi o schita a persoanei domnului Smith.

     Aici sunt cateva informatii putine si neverificate pe care le-am putut strange despre el.

     (Actualizate ca urmare a unor informatii de la o stranepoata 15. 02. 2012).

     Tatal sau era capitan in marina comerciala. El a trait mai intai in Sutton, Surey, iar mai tarziu in Weston-super-Mare. S-a nascut in Castelnau Villas, Barnes, fiul lui John si Ellen (nascuta Faulkner, sora mai mare a Clarei, mama lui F. B. Hole).

     Sotia lui se numea Rachel, si au avut noua copii -

     Reginald s-a nascut in 1892, si a murit luptele din Franta in 1916.

     Kathleen Ellen s-a nascut in anul 1894, si a murit in 1926 (cand a nascut).

     Charles Hamilton s-a nascut in 1896, a murit fie la nastere, fie la scurt timp dupa.

     Francis Eric s-a nascut in 1896, a murit in 1961.

     Margaret Eva s-a nascut in 1897, a murit in 1981.

     John Raymond s-a nascut in 1899, a murit in 1956.

     Constance Rachel s-a nascut in 1903, a murit in acelasi an, posibil la nastere.

     Charles Anthony s-a nascut in 1907, nu se stie data mortii.

     El a fost in afaceri impreuna cu varul sau F. B. Hole, inainte de slujirea lor cu norma intreaga pentru Domnul. In timpul vietii sale, slujirea lui personala a fost limitata la Marea Britanie, dar slujirea lui scrisa s-a extins in toata lumea dupa chemarea lui acasa (la Domnul, n.t.). A murit de miocardita in urma unei gripe la varsta de optzeci de ani.

     Multa vreme nu s-a cunoscut nici macar o fotografie de-a lui. Am gasit o fotografie de grup de la conferinta de la Bridlington, din 1913, in care este identificat si, de asemenea, o fotografie de grup a comitetului editorial al revistei Scripture Truth (Adevarul Scripturii) cu ocazia infiintarii acesteia in anul 1909.

     Hamilton Smith este un comentator al Scripturii foarte iubit. El a scris despre multe parti ale Bibliei, dar este probabil cel mai cunoscut pentru caracterul studiilor sale despre Avraam, Ilie, Elise, Iosif si Rut, care au fost publicate in mai multe limbi. Scrierile sale sunt expuneri scurte si totusi nu duc lipsa de continut, in ciuda faptului ca sunt scurte. Una dintre metodele sale eficiente de predicare era folosirea in mod concis si profund a comparatiilor si contrastelor. Cartea sa despre Cantarea Cantarilor este un exemplu clasic al felului in care scrierile sale atrag atentia asupra Acelui pe care el L-a slujit cu credinciosie de-a lungul intregii sale vieti.

     El a editat "Note de interes privind lucrarea Domnului (in strainatate) cel putin pana in august 1939 (Nr. 48),  si a contribuit cu multe  articole la revista "Scripture Truth", multe fiind publicare in "An Outline of Sound Words".     

                                 

 

                           Psalmul 46 - Dumnezeu adapostul nostru

     Hamilton Smith

     1     Privire de ansamblu asupra psalmului

     Acest psalm frumos ne aminteste ca in mijlocul tuturor furtunilor din viata, Dumnezeu este adapostul poporului Sau : un adevar deosebit de important la care toti credinciosii ar adera ca doctrina, dar prea adesea, nu reusim sa profitam de "adapostul" nostru cand ne confruntam cu dificultatile si pericolele vietii de zi cu zi.

     Psalmul incepe prin afirmatia ca "Dumnezeu este adapostul nostru" (46:1). Vom gasi pe parcursul psalmului ca "Dumnezeul lui Iacov este un turn inalt pentru noi (sau adapostul nostru)" (46:7). In final, psalmul se incheie repetand, pentru a treia oara, ca Dumnezeu "este un turn inalt pentru noi (sau adapostul)" (v. 11). Acesta este deci in mod clar marele adevar asupra caruia insista acest psalm. Cand oamenii lumii cauta un adapost impotriva pericolelor si dificultatilor, ei se bazeaza in intregime pe planuri naturale si omenesti. Credinciosii au in Dumnezeu o resursa infailibila, fara insa a dispretui mijloacele providentiale. Suntem noi inconjurati de pericole ? "Dumnezeu este adapostul nostru" (46:1a). Suntem noi total slabi in prezenta tuturor vrajmasilor impotrivitori ? Dumnezeu este "taria noastra" (46:1b). Avem noi nevoie de ajutor in fiecare clipa si in toate necazurile noastre ? "Dumnezeu... este un ajutor in necazuri, intotdeauna usor de gasit" (46:1c).

     La v. 1, avem deci marele subiect al psalmului : increderea credintei care gaseste in Dumnezeu o resursa infailibila in toate incercarile pe care avem sa le infruntam prin aceasta lume. In restul psalmului, invatam rezultatele binecuvantate ale acestei increderi linistite in Dumnezeu :

     1. In primul rand, ea permite credinciosului sa se ridice deasupra fricii de violenta si de stricaciunea lumii actuale (v. 2, 3).

     2.  In al doilea rand, aceasta credinta il face pe credincios sa umble in lumina lumii viitoare (v. 4, 5).

     3. In al treilea, in timp ce el se afla inca in aceasta lume unde natiunile vuiesc si unde imparatiile se clatina, credinta realizeaza ca Dumnezeu este "cu noi" (v. 6, 7).

     4. In al patrulea, credinta ne asigura ca Dumnezeu, la timpul Sau si in felul Sau, se va ocupa de de tot raul din lume (v. 8).

      5. In al cincilea, credinta vede ca dupa ce dreptatea a actionat fata de rau, Dumnezeu va aduce pacea in lume. "El a facut sa inceteze razboaiele" (v. 9).

     6. In al saselea, in aceasta incredere, credinta poate astepta in liniste ca Dumnezeu lucreaza, stiind ca Dumnezeu este Dumnezeu, si ca la timpul voit de El Se va inalta peste natiuni (v. 10).

     7. In al saptelea rand, in lumina acestor mari adevaruri, credinta este deplin increzatoare ca, in timpul de asteptare, Dumnezeu este "un turn inalt, "adapostul nostru", si El este "cu noi" (v. 11).

     2     Starea lumii actuale - Ps. 46:2-3 

     Credinciosul, realizand ca el are in Dumnezeu un "adapost" si ca are nevoie de "tarie" si de "ajutor", poate sa faca fata la toata violenta si stricaciunea care afecteaza lumea, cu tulburarea si confuzia care rezulta. "Pamantul", ca simbol, evoca o stare ordonata si civilizata. Astfel de stare poate fi inlaturata si orice guvernare ordonata devine complet dezorganizata. Muntii simbolizeaza ceea ce este impunator si aparent trainic pe pamant. Marile imperii ale lumii care au dainuit de-a lungul secolelor parand de neatins ; dar vedem permanent in istorie, dupa cum a prezis Dumnezeu, ca aceste imperii au cazut si s-au pierdut in marea natiunilor. Domnul vorbeste despre imperiul roman ca despre un munte "aruncat in mare" (Matei 21:21). In Scriptura, "marea tulburata" este folosita adesea pentru a desemna pe cei rai care fac rau si nu pot sa stea linistiti (Isaia 57:20-21). "Apele" servesc pentru a desemna "popoare, multimi si natiuni" (Apoc. 17:15). Vuietul apelor si spuma pe care o arunca, evoca cu siguranta masele intr-un stat revolutionar care se debaraseaza de orice autoritate.

     Daca aceasta era starea lumii din perioada psalmistului, cu atat mai mult face sa scoata in evidenta violenta si stricaciunea care marcheaza lumea din zilele noastre, pe masura ce ne apropiem de sfarsitul acestui secol (*). Omul evlavios, care priveste la starea care predomina in lume, vede esecul total al intregii civilizatii si prabusirea guvernarii lumii care a fost incredintata natiunilor (incepand cu Nebucadnetar, n.t.). El vede imperiile marete ale acestei lumi rasturnate si pierdute in mijlocul maselor care s-au ridicat prin revolutie, astfel incat intreaga autoritate este clatinata si ca inimile oamenilor tremura de frica (Luca 21:26). Dar daca inimile oamenilor sunt pline de frica, credinciosii au incredere ca Dumnezeu este adapostul lor, ceea ce ii face sa spuna : "De aceea nu ne vom teme".

     (*) Fratele Hamilton Smith (1862 - 1943) a trait multe din evenimentele tulburi ale acestei lumi. Ultimile fiind cele doua razboaie mondiale. Cand vorbeste de sfarsitul acestui secol (XX) cred ca putem sa ne gandim la cateva care au avut loc doar in Europa : impartirea Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial (est - vest), destramarea URSS, caderea zidului Berlinului, proteste (revolutii) vilolente care au dus la schimbari de regim in tarile comuniste, si foste sovietice, etc.

     3     Lumea viitoare - Ps. 46:4-5

     Nu numai ca credinta invinge lumea actuala, dar ea umbla in lumina lumii viitoare cu toata pacea si binecuvantarea ei. Credinta priveste dincolo de "apele" acestei lumi care "vuiesc" si care "spumega", si ea vede fluviul lui Dumnezeu, si paraiele de inviorare care "inveselesc". Ea priveste dincolo de  cetatile impunatoare ale oamenilor si vede "cetatea lui Dumnezeu". Psalmistul asteapta stabilirea Sionului - cetatea pamanteasca - de unde binecuvantarea se va raspandi peste natiuni. Avraam, la vremea lui, "astepta cetatea" al carei "mester si ziditor este Dumnezeu". Astazi, credinciosii pot sa spuna ca s-au "apropiat de muntele Sionului; si de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc" (Ev. 12:22). In starea actuala, vedem marile cetati ale lumii asaltate si pustiite de o violenta si o stricaciune nestapanita. Privind spre Ierusalimul ceresc, vedem cetatea in care nu va intra niciodata "nimic intinat, nici cine practica uraciune si minciuna" (Apoc. 21:27, 12).

     In plus, psalmistul, vorbind despre Sionul pamantesc, ne aminteste ca "Dumnezeu este in mijlocul ei". La fel, pentru cetatea cereasca, citim ca "Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic si Mielul sunt templul ei", si, de asemenea : "a luminat-o gloria lui Dumnezeu si lampa ei este Mielul" (Apoc. 21:22, 23). Mai mult, daca cetatile si imperiile acestei lumi se destrama si cad in ruina, cu privire la cetatea lui Dumnezeu citim : "ea nu se va clatina". Vedem ca cetatile oamenilor nu au o temelie corecta, si, prin urmare, sunt marcate de schimbare si decadere. Dar, precum Avraam, noi asteptam cetatea "care are temelii, al carei mester si ziditor este Dumnezeu". Ceea ce a intemeiat Dumnezeu nu va fi niciodata miscat. Nicio putere a vrajmasului nu o va asalta, niciun rau al omului nu va trece prin portile sale, nicio noapte nu va intuneca vreodata lumina ei, nicio umbra a mortii nu va aduce schimbarea, niciun blestem nu va duce la decadere. "Fluviul de apa a vietii" va inviora pentru totdeauna "cetatea lui Dumnezeu".

     In plus,nu avem sa asteptam mult timp pentru ca aceasta cetate devine vizibila, caci citim : "Dumnezeu o va ajuta in revarsatul zorilor". Privind lumea care ne inconjoara, constatam ca intunericul moral creste, si ca norii furtunei judecatii viitoare se ingramadesc. Dar "faptele intunericului" in crestere nu fac decat sa asigure pe credincios ca "noaptea este mult inaintata si ziua se apropie" (Rom. 13:12). "Revarsatul zorilor" - "o dimineata fara nori" - este foarte aproape, caci "inca putin, foarte putin si Cel care vine va veni si nu va intarzia" (Ev. 10:37). Pentru crestin, ziua gloriei va veni odata cu venirea lui Hristos, "steaua stralucitoare de dimineata" (Apoc. 22:16) ; pentru lume, binecuvantarea va veni atunci cand Hristos, "Soarele dreptatii va rasari cu vindecarea in aripile Sale" (Maleahi 4:2). Atunci norii vor fi risipiti, si va rasari ziua, umbrele vor disparea (Cant. 4:6), si suferintele poporului pamantesc al lui Dumnezeu vor fi vindecate.

     4     Dumnezeu cu noi - Ps. 46:6-7

     In aceste zile din urma ca si in zilele psalmistului, si cu o intensitatea chiar mai mare, natiunile se agita iar imparatiile acestei lumi sunt bulversate. Atunci cand oamenii "vuiesc", ei actioneaza de-o maniera contrara regulilor naturii si bunului simt. Impinsi de Satan, printul acestei lumi, oamenii actioneaza intr-un mod nerezonabil, asemenea demonilor intrati in turma de porci care au actionat intr-un fel total opus instinctelor naturale ale animalelor, grabindu-se cu violenta spre distrugere. Conduse de Satan, natiunile de astazi se agita fara motiv unele impotriva altora pentru distrugerea lor comuna, si toate imparatiile pamantului vuiesc. Cu toate acestea, Dumnezeu nu are de spus decat un cuvant, si toata agitatia omului va inceta. Este ceea ce au constatat ucenicii atunci cand, la cuvantul Domnului, "o furtuna mare" s-a schimbat intr-o "liniste mare" (Matei 8:24-26). La cruce, natiunile s-au agitat si poporul si-a inchipuit lucruri desarte, - pentru a descoperi apoi ca Dumnezeu a vrut sa le vorbeasca in mania Sa  si sa-i ingrozeasca in furia Sa (Ps. 2:1-5).

     Totusi, oricare ar fi furtuna care urla cu furie printre natiuni, Domnul ostirilor este "cu" poporul Sau, si de aceea el poate sa zica "Dumnezeul lui Iacov este un turn inalt pentru noi". Dumnezeul care este in "mijlocul" cetatii de care noi apartinem (46:5) este "cu" poporul Sau in drum spre cetatea cereasca. Cand Iacov era un strain fara camin, Dumnezeu a putut sa-i spuna : "Eu sunt cu tine si te voi pazi... nu te voi parasi, pana cand nu voi face ceea ce ti-am promis" (Gen. 28:15). Dumnezeul care a fost cu Iacov - un om al credintei, in ciuda numeroaselor sale esecuri - a zis, de asemenea, si credinciosilor de astazi : "Nicidecum nu te voi lasa si cu niciun chip nu te voi parasi" (Evrei 13:5). Daca El este cu noi, El este "adapostul nostru", si credinciosul poate sa spuna cu indrazneala : "Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme; ce-mi va face omul?" (Evrei 13:6).

     5     Dreapta judecata a Domnului - Ps. 46:8

     Daca Domnul este cu poporul Sau, El este impotriva celor rai si ii va pustii atunci cand va actiona fata de natiuni cu dreapta judecata. Atunci se vor implini cuvintele solemne ale profetului : "Caci mania Domnului este impotriva natiunilor, si furia Lui impotriva tutur ostirilor lor; le-a dat cu totul nimicirii, le-a dat macelului" (Isaia 34:2).

     6     Pacea lumii - Ps. 46:9

     Dreapta judecata a lui Dumnezeu va conduce la pacea universala printre oameni, caci, dupa cum profetul a putut sa spuna : "Lucrarea dreptatii va fi pace; si rodul dreptatii, liniste si siguranta pentru totdeauna" (Isaia 32:17). Oamenii vorbesc despre o noua ordine, prin care spera sa puna capat razboiului si sa instaureze o pace universala. Dar pacea la care ei viseaza ignora atat sfintenia lui Dumnezeu, cat si rautatea oamenilor. Este o pace fara dreptate. Toate eforturile oamenilor vor fi zadarnice, caci Domnul este cel care "face sa inceteze razboaiele", iar pacea Lui va fi universala, caci razboaiele "vor inceta pana la marginea pamantului" (46:9). Atunci se va implini Scriptura care zice : "Nicio natiune nu va ridica sabia impotriva altei natiuni, nici nu vor mai invata razboiul" (Isaia 2:4).

     7     Rabdarea credintei - Ps. 46:10

     Stiind ca Dumnezeu este adapostul nostru in mijlocul agitatiei natiunilor, si ca El Insusi este pe cale sa pedepseasca  natiunile si a face sa inceteze razboaiele, credinciosul este chemat sa "stea linistit". Faptul de a sti ca Hristos este asezat in locul de putere, la dreapta lui Dumnezeu, si ca El asteapta ca toti vrajmasii Sai sa fie facuti asternut al picioarelor Sale, este mai mult decat suficient ca sa-l faca pe cel credincios in stare sa ramana "linistit" intr-o lume in framantare, si sa astepte interventia lui Dumnezeu la venirea Domnului. Increzandu-se in cuvantul Domnului : "Iata, Eu vin curand", credinciosul va pazi cuvantul rabdarii Sale, si astfel "va sta linistit" (Ps. 110:1 ; Apoc. 3:10-11). Totusi, "a sta linistit" este un test foarte mare pentru credinta. Carnea nu poate sta linistita, si energia naturala ar vrea sa fie intotdeauna activa. Ori, cand nu mai avem obligatia de a le respecta (nu mai suntem robi acestora, n.t.), locul nostru este de a "ramane linistiti" si de a astepta cu rabdare ca Dumnezeu sa lucreze la timpul si in felul Sau, pentru gloria si inaltarea Sa. "Fiti deci indelung-rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului" (Iac. 5:7-8). Cat de des activitatea agitata a carnii se naste din dorinta de a se inalta pe sine. Omul este intotdeauna activ pentru a cauta propria lui glorie si inaltarea sa. Credinciosul este chemat sa "ramana linistit" pentru ca Dumnezeu sa fie inaltat.

     8     Dumnezeu este turnul nostru inalt - Ps. 46:11

     Avand harul de a "ramane linistiti", vom vedea, in experienta noastra practica, ca Dumnezeu "este cu noi" si "adapostul nostru" sau "turnul nostru inalt". In duhul acestor versete, profetul Isaia a putut sa spuna : "Pe Tine Te-am asteptat ! Fii bratul lor in toate diminetile si salvarea noastra in timp de stramtorare !" (Isaia 33:2). Daca Domnul "este cu noi" in aceasta lume de conflicte, este ca noi sa fim impreuna cu El in gloria viitoare ; aceasta este dorinta inimii Sale dupa propriile Sale cuvinte : "Tata, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu" (Ioan 17:24).

     Ce binecuvantare pentru credincios sa patrunda in inima acestui psalm, si sa traiasca in liniste ca : 

     1. Dumnezeu este adapostul nostru in orice furtuna ;

     2. Dumnezeu este taria noastra in toate slabiciunile noastre ;

     3. Dumnezeu este ajutorul nostru in toate dificultatile ;

     4. Dumnezeu va actiona in judecata impotriva oricarui rau ;

     5. Dumnezeu va aduce pacea pana la marginile pamantului ;

     6. Dumnezeu va fi inaltat pe pamant ;

     7. Dumnezeu este "cu noi" in timp ce inaintam spre gloria cereasca printr-o lume de conflicte, si El este "adapostul nostru".

     Furtuna poate urla in jurul meu,

     Inima mea poate fi foarte jos, 

     Dar Dumnezeu este totul in jurul meu,

     Pot eu sa fiu nelinistit ?          

 

                                             Asocierea noastra cu Hristos

                                                                               - III -

     Edward Dennett

     5     Responsabilitatea asocierii cu Hristos

     Trec acum la responsabilitatea pe care o implica faptul de a fi asociat cu Hristos in moartea, in invierea si in gloria Lui viitoare. 

     Pentru a face acest lucru  atrag atentia voastra asupra a doua versete care indica impreuna responsabilitatea noastra. Citim in Col. 3:9-10 : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat". Am dezbracat omul cel vechi si am imbracat omul cel nou :

     - Cand am dezbracat omul cel vechi ? In moartea lui Hristos.

     - Cand am imbracat omul cel nou ? In invierea Sa.

     Iar acum vom incerca sa vedem caracterul acestei responsabilitati. Din moment ce l-am dezbracat pe omul cel vechi, avem responsabilitatea de a nu-i mai permite sa se exprime.

     5.1     Col. 3:9 - Am dezbracat omul cel vechi

     5.1.1     Trei manifestari ale carnii

     Nu exista decat trei moduri prin care carnea (natura cea veche, n.t.) cauta sa se exprime. In Geneza 6:11, vom gasi doua : "Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu si pamantul era plin de violenta". Stricaciune (sau : coruptie, n.t.) si violenta. Al treilea este minciuna - stiind ca adevarul despre Satan nu a fost pe deplin pus in evidenta decat atunci cand scumpul nostru Domn a venit pe pamant. Domnul a zis iudeilor : "Voi aveti de tata pe diavol si vreti sa face poftele tatalui vostru. El a fost ucigas de la inceput si n-a stat in adevar, pentru ca nu este adevar in el. Cand vorbeste minciuna, vorbeste din ale sale, pentru ca este mincinos si tatal minciunii" (Ioan 8:44). 

     Astfel, cele trei moduri de exprimare ale carnii sunt : stricaciunea (coruptia), violenta si minciuna ; stricaciunea este evocata in Col. 3:5, violenta in Col. 3:8, iar minciuna in Col. 3:9. Daca cineva nu vede aceste trei aspecte de expresie ale carnii, are greutate de a intelege ce are de-a face minciuna aici.

     5.1.2     Nu vointei proprii

     Desigur, fiecare sfant admite necesitatea de a nu permite carnii sa se manifeste. Dar totusi, in timp ce condamnam astfel lucrarile carnii, pofta, de exemplu, nu este ea numita uneori printre sfinti ? Sau mania, de exemplu ? Nu se afla printre noi persoane care, uneori, zic precum Iona : "Bine fac eu ca ma manii" ? Ori, vedem aici ca mania este una din lucrarile carnii. Trebuie sa fim foarte clari asupra tuturor acestor lucruri.

     De-a lungul listei acestor lucruri, trebuie sa ne intrebam daca ne permitem sa ne maniem, de a ne deda la manie, de a ceda la rautate, de a lasa sa iasa din gura noastra blasfemii si cuvinte murdare. Nu pot permite vointei mele sa se manifeste, iar daca o fac pacatuiesc.

     Veti gasi foarte putini oameni dispusi sa renunte la vointa proprie ; dar crestinul este unul care nu are vointa proprie. Ah ! veti zice, nimeni nu a ajuns la acest nivel ! Va raspund  ca acesta este standardul lui Dumnezeu pentru crestin, si ca daca nu vom accepta standardul complet, cu siguranta nu vom ajunge la el.

     5.2     Col. 3:10 - A imbraca omul cel nou

     5.2.1     Col. 3:10-11 - Hristos ca standard de umblare

     Sa trecem acum la aspectul pozitiv al intrebarii. "V-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat, unde nu este grec si iudeu, circumcizie si necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul in toti". Hristos este totul. Adica Hristos este chipul lui Dumnezeu, iar El este expresia deplina a responsabilitatii fiecaruia care s-a imbracat cu omul cel nou. Duhul lui Dumnezeu Il prezinta aici pe Hristos ca standardul umblarii mele.

     5.2.2     Col. 3:12 - Expresii ale iubirii lui Hristos

     Si noi suntem chemati la aceasta ca "alesi, sfinti si preaiubiti", trei termeni care se aplica lui Hristos Insusi, incat strofa pe care o cantam uneori este adevarata :

                             "Atat de drag, atat de clar pentru Dumnezeu,

                              Mai drag nu pot fi;

                              Dragostea cu care Il iubeste pe Fiul, 

                              Aceasta este dragostea Lui pentru mine".

     Apoi, ne este spus sa ne imbracam "cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare". Este vorba de a pune in practica "bunatatea frateasca" - "iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi".

     Daca vedem o greseala la altul, adesea il indemnam si il mustram cu privire la greseala lui, si apoi ii spunem cat de mult il iubim. Dar apostolul incepe aici cu dragostea. Acesta este modul in care lucreaza Dumnezeu cu noi. El ne arata intotdeauna dragostea Sa. Lucrul acesta imi aminteste de o persoana bine cunoscuta de multi din aceasta sala, care, nu cu mult inainte de moartea sa, o ruda i-a zis : "Tu esti in siguranta la umbra aripilor Lui", iar el a raspuns : "La umbra aripilor Sale ? Eu sunt chiar in centrul inimii Tatalui !"  Aripile nu erau suficient de aproape pentru a putea aprecia iubirea Tatalui.

     Fiecare din aceste caracteristici la un crestin este o expresie a iubirii lui Hristos. Cine, de exemplu, are o inima plina de indurare, o astfel de bunatate, ca Hristos ? Vedeti istoria vaduvei din Nain din Luca. El intalneste la poarta cetatii un mort care era dus sa fie inmormantat, singurul fiu al mamei sale, iar ea era vaduva. Este o imagine perfecta a nenorocirii. Si ce citim ? "Cand a vazut-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a spus: Nu plange". Ar trebui sa avem aceeasi mila unii fata de altii in circumstante similare.

     Si cum ramane cu smerenia duhului ? si cu blandetea, caci smerenia si blandetea se imbina intotdeauna. Hristos a spus : "Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre". Va amintiti acest pasaj.

     5.2.3     Col. 3:13 - a ierta ca Hristos

     Apoi ajungem la ceea ce se spune "ingaduinti-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva" (3:13). Sper ca niciunul dintre noi nu are o cearta cu altul ; dar daca avem o mica plangere impotriva cuiva, ce facem ? Mergem sa spune altuia, in loc sa iertam cum ne-a iertat Hristos ? Toate aceste lucruri care ne sunt prezentate pot fi regasite in viata pamanteasca a binecuvantatului nostru Domn si Mantuitor, si ele trebuie sa ne caracterizeze si pe noi.

     5.2.4     Col. 3:15-16 - Lucruri mici practice

     Versetele 15 si 16 sunt ceea ce putem numi complementare.

     Preaiubitilor, nu este timpul cand trebuie sa aratam aceste lucruri mici practice ca fiind cele care trebuie sa se vada in viata poporului lui Dumnezeu ? Noi am primit atat de mult adevar. Intrebarea este : l-am trait noi ? La ce foloseste adevarul daca nu suntem hotarati sa-l traim ? Cu siguranta, vom sustine adevarul cu mai multa tenacitate ca niciodata, dar punctul esential este de a-l trai. Apostolul Iacov zice : "Iti voi arata credinta mea din faptele mele".

     Dumnezeu ne-a dat cu adevarat mult adevar in aceste zile (perioada sec. XIX, n.t.), dar cu cat avem mai mult adevar, cu atat mai smeriti ar trebui sa ne faca, caci doar suveranitatea harului este cea care ne-a dat noua mai mult decat altora ; iar binecuvantatul Domn a stabilit principiul, ca acolo unde El a dat mult, asteapta si mai mult (Luca 12:48). Daca am adevarul doar pe buzele, si viata mea nu corespunde cu nimic acestuia, chiar adevarul pe care il proclam va fi condamnarea mea. Sa nu uitam niciodata sa acceptam intreaga responsabilitate a fiecarui indemn din Cuvantul lui Dumnezeu.

     5.2.5     Col. 3:15 - Pacea lui Hristos

     Apoi avem : "Si pacea lui Hristos, la care ati fost chemati intr-un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre si fiti multumitori. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea". In acest capitol totul este Hristos. Nu pot decat sa fac aluzie la aceasta acum. Pacea Lui trebuie sa stapaneasca in inimile noastre ! El Insusi a zis : "Va dau pacea Mea" (Ioan 14:27). Ce facilitate avem pentru a face fata oricarei dificultati daca avem pacea lui Hristos in inimile noastre ! - Coborati pe tarmuri cand bate furtuna, cand bate vantul ; vedeti valurile care se prabusesc si se sparg la suprafata ; dar daca coborati in adanc, sub aceasta suprafata tulbure, totul este perfect de calm. La fel este si cu crestinul cand trece prin furtunile de aici jos. "Pacea lui Hristos", aceasta pace de care El S-a bucurat ca Om aici jos, aceasta pace trebuie sa locuiasca in inimile voastre si sa le tina intr-un calm perfect, oricare ar fi furtunile din jur.

     5.2.6     Col. 3:16 - Cuvantul lui Dumnezeu asimilat in interior

     "Cuvantul Sau sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea". Cuvantul trebuie sa locuiasca mai intai in mine, inainte de a se manifesta in invatarea altora. Proverbe 22:17-18 ne spune : "Pleacati-ti urechea si asculta cuvintele inteleptilor si indreapta-ti inima la invatatura mea. Pentru ca este placut daca le vei pastra inauntrul tau; ele se vor potrivi impreuna pe buzele tale". Vedeti ca inainte de toate cuvintele trebuie sa fie "pastrate inauntru" ; numai atunci ele "se vor potrivi impreuna pe buze". Trebuie mai intai sa ne insusim Cuvantul, astfel incat  el sa poata iesi din interior ; atunci se va revarsa in invatarea si indemnarea altora : "cu psalmi si cantari de lauda si cantari spirituale, cantand in inimile voastre lui Dumnezeu in har". 

     5.2.7     Col. 3:17 - Totul in Numele Domnului Isus

     Trebuie sa trec la ultimul verset, care este un cuvant foarte important, caci el ofera un test pentru toate.

     "Si tot ce faceti, in cuvant sau in fapta, faceti toate in Numele Domnului Isus, multumind lui Dumnezeu Tatal prin El".

     Credinciosii tineri, in mod special, atunci cand inima lor se indeparteaza de Dumnezeu, isi pun intrebari ca acestea : Ce rau este de a merge intr-un asemenea loc ? Nu pot sa merg la un concert ? La o expozitie florala ? Raspund : Da, daca puteti s-o factei in Numele Domnului Isus. Acest test se aplica la toate domeniile din viata. Hristos trebuie sa fie acum totul in viata mea. Sunt chemat sa-L arat pe Hristos in viata mea, si El trebuie sa fie motivul tuturor actiunilor mele, resortul la tot ceea ce fac. Buzele (gura) si viata nu sunt decat cele doua canale prin care exprimam totul, iar ceea ce trebuie sa rezulte din cuvintele mele si din felul meu de a trai sa fie Hristos. 

     6     Concluzie

     Toate acestea sunt foarte simple, si am incredere ca Duhul lui Dumnezeu le va pune cu prospetime in inimile noastre. - Primul lucru este de a cunoaste pozitia noastra ca morti impreuna cu Hristos, ca inviati impreuna cu El si ca aratati in glorie impreuna cu El ; apoi, nu trebuie sa abandonam responsabilitatea care este legata de toate acestea. In acest fel, atunci cand umblam impreuna cu El aici jos, toate necazurile si dificultatile drumului vor fi ocazii de a aduce multumiri si de a-L lauda pe Dumnezeu. 

            

        

    

 

                                             Asocierea noastra cu Hristos

                                                                               - II -

     Edward Dennett

     3     Inviati impreuna cu Hristos - Col. 2:12 si 3:1

     Sa trecem acum la al doilea aspect al asocierii noastre cu Hristos. Observam ca expresia din Col. 2:20 (morti impreuna cu Hristos) este legata de cea din Col. 2:12a (inmormantati impreuna cu El), in timp ce ultima parte din Col. 2:12 (inviati impreuna) este legata de Col. 3:1 unde citim : "Deci, daca ati fost inviati impreuna cu Hristos".

     Ori, daca am inviat impreuna cu Hristos, ne-am pierdut locul in scena actuala (pamanteasca). Epistola catre Coloseni este speciala in aceasta privinta. Epistola catre Romani merge pana la a spune ca am murit impreuna cu Hristos, dar nu merge mai departe. Dar cand ajungem la epistola catre Coloseni, nu doar ca am murit impreuna cu Hristos, - dar am si inviat impreuna cu El, desi suntem lasati inca pe aceasta scena pamanteasca. Trecand la epistola catre Efeseni, facem un pas mai departe, si ne gasim asezati "in locurile ceresti in Hristos Isus".

     Dar consecinta faptului ca "am inviat impreuna cu Hristos" este ca nu mai apartinem deloc acestei scene actuale (pamantesti) ; trebuie sa cautam "lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu". Se intreaba uneori : "Care sunt aceste lucruri ?" Acestea sunt toate lucrurile care caracterizeaza locul unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, intreaga scena de glorie in care El este centrul ; si noi apartinem de acest loc pentru ca El este acolo.

     3.1     Psalmul 63 : fara apa aici jos

     Sa luam o ilustrata din Vechiul Testament. Spunem uneori, si este adevarat, ca Psalmii nu sunt experienta crestina propriu-zisa ; totusi, atunci cand abordam Psalmii, putem spune cu sinceritate ca suntem la inaltimea unora dintre expresiile folosite acolo ? Sa vedem Psalmul 63. Citim : "Dumnezeule Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut in zori de zi; sufletul meu inseteaza dupa Tine, carnea mea tanjeste dupa Tine, intr-un pamant sec si uscat, fara apa". "Fara apa", zice psalmistul ! Este aceasta si experienta noastra - in care nu gasim nicio sursa de inviorare aici jos ?

     Dumnezeu ne face adesea sa invatam si sa reinvatam aceasta lectie. Iata un credincios care urmeaza o cale foarte prospera in lume ; totul i-a reusit ; el se astepta sa gaseasca apa din belsug ; se astepta, zic, caci nu exista. Cu totii am experimentat astfel de cazuri. Iar Dumnezeu ce face ? El ii iubeste prea mult ca sa lase lucrurile sa mearga asa. El starneste peste ei val dupa val ; necazurile si dezamagirile vin din toate partile ; El lasa ca sa-i invadeze moartea, pentru ca ei sa invete in mod practic ca nu exista "deloc apa" in aceasta scena pamanteasca.

     3.2     Psalmul 87 : toate izvoarele mele sunt in Tine

     Dar psalmistul zice in Ps. 87 : "Toate izvoarele mele sunt in Tine". Nu doar ca nu exista nimic care sa ma invioreze aici jos, nicio apa in aceasta scena actuala, pamanteasca, dar toata inviorarea mea este acolo, toate izvoarele mele sunt in Dumnezeu. Cred ca un suflet care ar raspunde la indemnul din prima parte din Col. 3, ar fi capabil sa se exprime ca in acest Psalm 87 ; el ar sti ce inseamna sa-si aiba toate izvoarele in Dumnezeu.

     Putem toti de aici, in seara aceasta, sa luam aceasta pozitie ? Acceptam noi faptul ca "nu exista apa" aici ? In teorie stim cu totii ; stim ca totul aici este desertaciune, dar totusi lumea, sau ceva din ea, are o astfel de putere asupra inimilor noastre, incat gasim adesea o sursa de satisfactie si inviorare in afara lui Dumnezeu.

     Nimeni nu este atat de independent de toate aici pe pamant ca un crestin, din simplu fapt ca el este dependent de Dumnezeu si, prin urmare,  nu vrea  nimic altceva. Sa presupunem ca de maine unii dintre noi ar naufragia pe o insula pustie, cu hrana suficienta, adapost si imbracaminte, - dar fara a putea sa vorbeasca cu cineva, am putea spune, in aceste imprejurari : "toate izvoarele mele sunt in Tine" ? Dupa cum spunea cineva cu mult timp in urma : "Noi vrem adesea altceva si Hristos.

     Suntem chemati sa stim ca acesta nu este locul nostru, ci locul nostru este acolo unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Daca cineva strain, din alta tara, ar veni sa se planga de caile, aranjamentele si legile tarii, cu siguranta ar trebui sa-i raspundem : dar tu nu ii apartii, asa ca nu poate avea o importanta prea mare pentru tine. La fel, crestinul este eliberat de lucrurile de pe pamant, de tot ce este in jurul lui ; el este un strain pentru toate acestea, asteptand ca Domnul sa se intoarca sa-l ia ca sa fie impreuna cu El, pentru ca acolo unde este El, sa fie si el.

     3.3     Col. 3:2 - Ganditi la lucrurile de sus

     Versetul din Col. 3:2 necesita un cuvant explicativ. Este vorba de a "gandi la lucrurile de sus", nu de a ne pune "afectiunea" noastra potrivit traducerii KJV (versiunea engleza autorizata). Se aud adesea oameni rugandu-se, - si, cu siguranta, nu ar trebui sa judecam niciodata rugaciunile altora, caci, ca preotul care desparte intre ce este de pret de ce este fara valoare, asa si Binecuvantatul nostru Domn, Marele nostru Preot, desparte ceea ce in rugaciunile noastre este nevrednic de El de ceea ce El poate accepta, si ofera lui Dumnezeu - iar rugaciunea este uneori facuta pentru ca afectiunile noastre sa fie puse pe lucrurile de sus ; dar acest lucru nu este posibil. Caci "unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta". Un sot nu se roaga ca sa-si iubeasca sotia atunci cand o iubeste. Deci, ceea ce ne dorim este, ca harul, frumusetea si excelenta lui Hristos sa aiba o asemenea putere asupra sufletelor noastre, pentru ca inimile noastre sa fie atrase spre El in locul unde se afla El.

     De aceea este zis "ganditi la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant, caci voi ati murit" (Col. 3:2) - cea mai absoluta declaratie din Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. Cat despre cum va vede Dumnezeu, voi sunteti morti, si trebuie sa aveti gandurile indreptate asupra lucrurilor care sunt acolo unde Hristos este asezat, cu care ati inviat. "Voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3:3).

     4     O promisiune : a fi aratati impreuna cu Hristos in gloria viitoare

     "Cand Se va arata Hristos, care este viata noastra, atunci va veti arata si voi, impreuna cu El, in glorie" (Col. 3:4).

     Aceasta este legata in special de pasajul din prima epistola a lui Ioan : "Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat inca ; dar stim ca, daca Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). Viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu, dar va veni timpul cand ea va fi aratata. Noi nu apartinem de scena de aici jos, unde suntem acum ; si pentru ca noi apartinem de scena unde El este, gandurile noastre trebuie sa fie preocupate cu aceasta.

     4.1     Consecinta promisiunii : o pozitie de asteptare

     Trebuie sa mai spun un cuvant despre al treilea aspect al asocierii noastre cu Hristos, inainte de a trece sa vedem responsabilitatea pe care o implica aceste adevaruri.

     De aceea, adaug ca aceasta asociere cu Hristos inviat ne plaseaza intr-o atitudine de asteptare. Nu suntem inca in harul in care El a plecat ; consecinta este ca asteptam momentul cand vom fi ; asteptam timpul cand El va veni, si cand vom fi aratati impreuna cu El in gloria Lui. Pasajul pe care-l analizam (Col. 3:1-4) a fost cel care mi-a indepartat din minte o dificultate care a durat ani de zile. El m-a invatat ca trebuie sa fiu cu El inainte de a putea aparea cu El ; si, prin urmare, atitudinea potrivita pentru crestin ar trebui sa fie aceea de a astepta permanent ca Hristos sa vina si sa-l ia ca sa fie impreuna cu El.

     4.2     Consecintele de a nu astepta permanent pe Domnul

     Inca unul sau doua cuvinte asupra acestui punct. Intreb : Putem noi sa nu fim destul de clari cu privire la adevarul venirii Domnului, si totusi sa nu-L asteptam ? Cati dintre noi ne-am intrebat astazi : "Va reveni Domnul astazi ?" Asteptarea, vedeti, presupune o vigilenta permanenta. Daca omiteti venirea lui Hristos, privati crestinismul de plinatatea sa. Daca nu am aceasta experienta, cad, cu siguranta, ori spre lume ori spre iudaism (urmand reguli fara ca inima sa fie implicata in ele). Exista un numar destul de mare de copii ai lui Dumnezeu care nu-l vad si nu vor sa-l vada (acest pericol) ; iar rezultatul este unul din aceste doua. Nu exista nicio putere atat de eficienta de a trece prin lucrurile actuale ca acela de a-L astepta pe Hristos.

     4.3     Staruinta asteptarii permanente a  Domnului : la ce duce ea

     Sa presupune ca incredintez responsabilitati unui servitor in timpul uneia dintre absentele mele de acasa, si spun ca ma voi intoarce intr-o zi, fara a putea fixa dinainte momentul. Daca acest credincios se manifesta cu credinciosie, va fi deranjat la intoarcerea mea ca i-am luat placerea (de a fi credincios in lucrul incredintat) ? Nu, el va zice : trebuie sa ma ocup de lucrurile stapanului meu pana cand el se va intoarce. La fel, o sotie iubitoare al care sot este plecat in strainatate, nu se va intreba ea, facand cutare sau cutare aranjament in casa in lipsa lui, daca acesta sau acela ii va placea ?

     Asa este si cu poporul lui Dumnezeu. In masura in care Il astept pe Hristos, caut sa am totul in ordine pentru El ; si, cu cat in ce ma priveste totul este in ordine pentru El, cu atat asteptarea mea in ce priveste venirea Lui si dorinta mea de a-L vedea vor fi mai intense. Insusi Binecuvantatul Domn nu va avea odihna pana nu se va intoarce ca sa-Si ia poporul la Sine ; iar Dumnezeu nu va avea odihna pana nu va face sa ne aratam in aceeasi glorie ca Binecuvantatul nostru Domn si Mantuitor : "Cand Se va arata Hristos, care este viata noastra, atunci va veti arata si voi, impreuna cu El, in glorie" (Col 3:4).  

       

  

      

       

 

                                            Asocierea noastra cu Hristos

                                                                                  - I -

     Edward Dennett

     1     Coloseni 2:20 la 3:4

     Aici avem trei aspecte ale asocierii noastre cu Domnul nostru binecuvantat. Este spus ca noi suntem "morti impreuna cu Hristos", ca suntem "inviati impreuna cu Hristos" si ca vom fi in curand "aratati impreuna cu El in glorie".

     Aceste trei aspecte ale asocierii noastre impreuna cu Hristos ne fac sa vedem ceva binecuvantat. Si anume ca, Dumnezeu, in harul Sau nemarginit, nu ne poate vedea in afara de Hristos (sau : separati de Hristos). Daca El a murit, si noi am murit impreuna cu El ; daca El a inviat, si noi am inviat impreuna cu El ; si, in ce priveste aratarea Sa viitoare in glorie pentru a domni, suntem atat de legati de El incat, atunci cand Se va arata, ne vom arata si noi impreuna cu El. Dumnezeu nu poate privi la binecuvantatul nostru Domn si Mantuitor fara sa ne vada impreuna cu El.

     Mi-am propus mai intai sa luam in considerare intr-un mod simplu aceste trei aspecte ale asocierii noastre impreuna cu El, si - apoi de a trece la responsabilitatile pe care ele le implica.

     2     Morti impreuna cu Hristos

     Citim mai intai : "Daca ati murit impreuna cu Hristos". Este exagerat sa se spuna ca multi dintre noi nu au intrat in acest aspect al asocierii noastre impreuna cu Hristos ? Probabil ca fiecare dintre noi aici in aceasta seara, am cunoscut iertarea pacatelor. Este prea mult sa intreb daca acesta este cazul pentru toti ? Caci, de fapt, se intampla ca, chiar si la masa Domnului, intalnim persoane care nu stiu ca pacatele lor sunt iertare. Presupunand, totusi, dupa aceasta atentionare, ca stim ca avem pacatele iertate, lasati-ma sa pun o alta intrebare : Stim noi cu toti ce inseamna a fi "morti impreuna cu Hristos" ?

     Lucrul aceasta este ceva minunat si pe care am face bine sa-l luam in seama ; caci nu vom putea cunoaste niciodata libertatea sufletului inainte de a intra in faptul asocierii noastre cu Hristos in moartea Lui. Caci in aceasta moarte, nu numai ca am iertarea pacatelor, nu numai ca vina mea a disparut, dar eu insusi am disparut. Cunoscand astfel identificarea cu El, pot sa ma socotesc ca fiind disparut total ; pot sa spun impreuna cu apostolul : "Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine; iar viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal 2:20). Traiesc ; totusi nu eu sunt cel care traiesc : eul a disparut.

     Ingaduiti-mi sa insist putin asupra acestui punct inainte de a continua. Ingaduiti-mi sa spun un cuvant despre ceea ce suntem eliberati prin adevarul mortii impreuna cu Hristos.

     2.1     Eliberati de pacat

     Daca va intoarceti la Romani 6, veti gasi acolo primul aspect de ceea ce suntem eliberati. Nu vreau sa intru in detalii in aceasta seara, ci pur si simplu sa va atrag atentia asupra Scripturii. Citim : "stiind aceasta, ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie" - nu "nimicit", ci "desfiintat (sau : anulat), ca noi sa nu mai fim robi ai pacatului. Caci cine a murit este indreptatit (sau : eliberat) fata de pacat" (Rom. 6:6-7). Este vorba de pacat, nu de pacate, observati bine. Astfel, primul lucru de care suntem eliberati prin moartea lui Hristos este pacatul.

     Multi dintre noi, care se stiu iertati de Dumnezeu, sunt adesea abatuti de constienta pacatului care locuieste in ei. La inceput, dupa convertire, exista o bucurie mare ; dar putin dupa aceea, poate, bucuria s-a stins, iar pacatul inradacinat a aparut pana la punctul de a forta indoiala in suflet, si pana acolo sa ridice intrebarea : "Am fost vreodata salvat ?" De aceea, spun, daca nu depasim simpla cunoastere a iertarii pacatelor, nu vom cunoaste niciodata eliberarea de pacat.

     Ori, pacatul nu mai are niciun drept asupra celui care a murit impreuna cu Hristos. Daca cineva cu adevarat mort zace acolo in fata mea, n-as putea sa-l ispitesc in niciun fel sa pacatuiasca. Si nu exista alt mijloc de a rezista ispitei decat de a te socoti ca fiind mort impreuna cu Hristos. Altfel, nu am niciun teren pe care sa stau, in timp ce, prin acest mijloc, am devenit imun la atacurile lui Satan. Dupa cum am spus deja, cum ati putea sa ispititi un om mort ? Nu este cu adevarat trist ca experienta multora dintre noi a fost cea a infrangerilor succesive ? Cred ca motivul este ca nu am stiut niciodata ce inseamna a fi mort impreuna cu Hristos, si astfel Satan este capabil sa ne prinda in cursa cu vicleniile sale.

     Preiubitilor, haideti sa intram in ceea ce Dumnezeu ne invata aici cu privire la pozitia noastra in Hristos ; El ne socoteste ca fiind "morti impreuna cu Hristos" ; in Hristos, El a "condamnat pacatul in carne", astfel ca El m-a condamnat in moartea Sa, pe mine, precum si pe pacatele mele (vezi Rom. 8:3).

     2.2     Eliberat de lege

     Trecand la cap. 7 din Romani, aflam, in al doilea rand, ca suntem eliberati de lege. Abordand aceste subiecte, urmaresc ceea ce este adevarul fundamental. Apostolul se ocupa aici de lege. Citind v. 6, va fi suficient pentru scopul nostru : "dar acum am fost dezlegati de lege, fiind morti fata de ceea ce ne tinea, ca sa slujim intr-un fel nou, duhovnicesc, si nu in cel vechi, potrivit literei". Nu am nevoie, referitor la acest subiect, sa repet afirmatia familiara potrivit careia legea nu are nicio aplicare ca regula de viata pentru cei care sunt in Hristos.

     2.3     Eliberati de lume

     Trec la al treilea lucru de care suntem eliberati potrivit cu cele pe care le gasim in Galateni 6 unde citim : "Dar departe de mine sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume" (v. 14). Moartea lui Hristos ne-a eliberat si de lume. Mai intai am fost eliberati de pacat ; apoi, am fost eliberati de lege ; si acum suntem morti fata de lume, si, prin urmare, eliberati de lume. S-a spus ca orice urma a Egiptului este un dispret pentru crestin (Ios. 5:9). De aceea, daca sunt rastignit fata de lume si astfel mort fata de lume prin crucea lui Hristos, orice fapta prin care ma asociez cu lumea este o afirmatie, sau mai degraba o tagaduire a faptului ca am murit impreuna cu Hristos. Trebuie sa ne cercetam pe noi insine, cu privire la acest subiect, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu, care este "viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunzand pana la despartirea sufletului si a duhului, a incheieturilor si a maduvei, si in stare sa judece gandurile si intentiile inimii" (Evrei 4:12). Daca ne-am lua cu indrazneala locul de a fi morti impreuna cu Hristos, ar trebui sa fim eliberati de lume. Nu puteti trece pe o strada, indiferent in care oras, fara sa fiti solicitati din toate partile de pofta ochilor, pofta carnii si mandria vietii. Cum sa facem fata si sa rezistam la aceste atractii ? Socotindu-ma ca fiind mort. Am un raspuns la orice ispita care ma solicita, deoarece Dumnezeu, in harul Sau, mi-a spus ca sunt mort impreuna cu Hristos.

     Astfel, si numai astfel, suntem eliberati de pacat, de lege si de lume.

     2.4     Eliberati de om

     Sa ne intoarcem acum la pasajul citit din Coloseni. Aici, suntem eliberati de om. "Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de cunostintele elementare ale lumii, pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli : nu pune mana, nu gusta, nu atinge! (care sunt toate spre distrugere prin intrebuintare), dupa poruncile si invataturile oamenilor (care au, in adevar, o aparenta de intelepciune in inchinarea voita si in smerenie si in necrutare a trupului, nedandu-i vreo onoare), pentru satisfacerea carnii ?" Am sa parafrazez ultima parte : "Aceste lucruri n-au nicio valoare ; ele nu folosesc decat la satisfacerea carnii".

     Ori, dupa cum toti stim, inaintea lui Dumnezeu nu exista decat doi oameni : Adam si Hristos (1 Cor. 15:45-47). Acest pasaj ne invata ca noi suntem separati de om, de Adam, si legati de Hristos. Daca nu cunosc acest adevar ca sunt asociat cu Hristos, nu voi putea scapa de om. Eu nu am dreptul sa ma supun niciunui om ca avand autoritate asupra mea, mai ales cand are pretentii religioase ca aici ; eu sunt supus doar lui Hristos. Atunci de ce, va intreba cineva, sotiile trebuie sa fie supuse sotilor lor, slujitorii stapanilor lor, copiii parintilor lor ? Deoarece Domnul i-a asezat pe fiecare intr-o pozitie de supunere. Imi asum toate relatiile in care ma pune Domnul, si Ii sunt ascultator in aceste relatii. Asa ca trec prin aceasta scena pamanteasca ca un om liber ; sunt eliberat complet de om cu toate pretentiile sale religioase ; nu trebuie sa ascult decat de Hristos, si celor carora El imi spune sa ma supun.

     Sa luam cateva exemple pentru a ilustra acest adevar.

     Oamenii vin sa-mi spuna : noi ne-am unit ca sa facem un lucru mare si bun pentru lume, un lucru folositor pentru umanitate : vreti sa ne-ajutati ? Raspund : sunt bucuros ca faceti un lucru mare si bun, dar, in ce ma priveste, nu pot lua parte la el impreuna cu voi decat daca el are autoritatea lui Hristos.

     In acelasi mod, daca un om politic cauta sa ma faca sa cooperez impreuna cu el, ingaduiti-mi de a invoca faptul ca eu am murit impreuna cu Hristos : apoi voi exclude ceea ce este politic, caci ce are de-a face un mort cu guvernarea lumii ? Exclud societatile si organizatiile omenesti ; de fapt, refuz orice pretentie, oricare ar fi sfintenia sa in ochii omului, pentru motivul ca, prin asociere cu moartea lui Hristos, am iesit din sfera in care aceste lucruri isi au locul si caminul lor.        

      

 

                                                       Aratarea Domnului

                                                                             - II -

     Hamilton Smith

     2     Rezultate Aratarii

     Ne putem intreba : de ce se da atata importanta celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos in Scriptura, mai degraba decat faptul ca vom merge in cer. Capitolul 1 din a doua epistola a lui Pavel catre Tesaloniceni ne da trei motive precise pentru aceasta importanta a Aratarii. 

      - Primul, aceasta va fi ziua de razbunare pentru lume.

      - Al doilea, aceasta va ziua de odihna si de rasplatire pentru poporul lui Dumnezeu.

     - Al treilea si in mod special, aceasta va fi ziua triumfului lui Hristos, raspunsul glorios la umilul Sau drum de smerenie.

     2.1     Aratarea este ziua razbunarii pentru lume

     De-a lungul secolelor, Dumnezeu, in indurarea Lui a ramas un martor tacut, dar nu indiferent, fata de inaintarea raului in lume - aceasta lume care L-a respins si Il respinge inca pe Hristosul lui Dumnezeu. Dar in final, cand Dumnezeu va interveni, aceasta va fi intr-o flacara de foc, pentru a pedepsi pe cei rai. Oamenii se intreaba : De ce Dumnezeu nu intervine public in problemele oamenilor ? De ce sunt permise razboaiele, rautatea si coruptia ? - Raspunsul este clar : faptul ca Dumnezeu nu intervine in mod direct in problemele oamenilor este datorita indurarii Sale ; caci atunci cand o va face, va trebui sa actioneze in judecata impotriva oricarui rau. Pentru moment, Dumnezeu retine judecata, in timp ce in har El vesteste iertarea pacatelor fata de o lume de pacatosi. Dar ziua harului se apropie curand de sfarsit, si va fi urmata de interventia directa a lui Dumnezeu. Acest pasaj (2 Tes. 1:6-9) ne spune ca atunci cand Dumnezeu va interveni, vor avea loc trei lucruri in legatura cu lumea.

     Primul, in ce-i priveste pe cei care au persecutat pe poporul lui Dumnezeu, necazul va fi partea lor (2 Tes. 1:6). Apoi, referitor la cei care "nu-L cunosc pe Dumnezeu" si au respins toate marturiile creatiei (Rom. 1:28), razbunarea va fi peste ei (2 Tes. 1:8). Al treilea, fata de cei care au adaugat la ignoranta lor despre Dumnezeu respingerea pozitiva a revelatiei harului Sau in Evanghelie, ei vor avea parte de o nimicire eterna dinaintea Domnului si dinaintea gloriei puterii Sale (2 Tes. 1:9).

     Dar cand va avea loc aceasta ? Acelasi pasaj ne spune clar ca aceasta va fi la aratarea lui Hristos, caci citim ca aceasta va fi "la descoperirea (sau "aratarea") Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale" (2 Tes. 1:7).

     2.2     Pentru poporul lui Dumnezeu, Aratarea va fi ziua de odihna si de rasplatire

     Sa ne-amintim ca de-a lungul tuturor secolelor de la cruce, si chiar inainte de cruce, istoria poporului lui Dumnezeu a fost o istorie lunga de suferinta, de batjocura si de persecutie continua intr-o parte sau alta a lumii ostile. De la moartea lui Abel inainte de potop si pana in zilele noastre, a avut loc neincetat impotrivire si necaz pentru poporul lui Dumnezeu din partea lumii care Il uraste pe Dumnezeu.

     Poate ca nicio estimare adevarata nu poate fi facuta despre numarul ingrozitor de crestini omorati sub Roma pagana, dar s-a calculat ca sub Roma papala, si in alte persecutii religioase, mai mult de cincizeci de milioane de crestini au fost vanati pana la moarte. Ganditi-va ce inseamna acest lucru : Milioane si milioane de barbati, femei si copii abandonati violentei, batjocorii, martiriului si masacrului, in formele cele mai odioase pe care ura diabolica si ingeniozitatea umana au putut sa le conceapa. Pentru a satisface placerile multimii Romei culte, crestinii au fost aruncati cu miile la lei. Imbracati in piei de animale salbatice, au fost dati la caini pana la moarte. Infasurati in camasi cu smoala, au fost trasi in teapa, si arsi pentru a lumina petrecerile lui Nero. Mai tarziu, au fost supusi la tot felul de torturi inspaimantatoare in temnitele Inchizitiei. Au fost mutilati in cele mai ingrozitoare moduri ; au fost sfartecati, inmormantati de vii, arsi unul dupa altul pe ruguri, si masacrati cu zecile de mii.

     Intorcandu-ne in timp la aceasta istorie a persecutiei, sa ne-amintim un fapt, atat de tainic la prima vedere : absenta interventiei lui Dumnezeu. 

     Torturile, martirurile si masacrele au continuat fara incetare fara ca Dumnezeu sa intervina . Lumea, carnea si diavolul se pare ca au avut cale libera, fara ca Dumnezeu sa le acorde, in aparenta, nicio atentie. Strigatele impovarate ale poporului torturat al lui Dumnezeu s-au inaltat pana la cer, dar cerurile au ramas tacute. Mainile lor s-au ridica in rugaciune, dar nu a venit nicio eliberare.

     A asistat deci Dumnezeu ca spectator indiferent la persecutia poporului Sau ? Este El indiferent la necazurile si la incercarile lor ? Este El surd la rugaciunile lor, orb la lacrimile lor ? De-o mie de ori Nu! Dumnezeu care tine registrul cu numele noastre, si care pune lacrimile noastre in burdufurile Sale (Ps. 56:8), si care tine cont de firele de par de pe capetele noastre (Mt. 10:30), nu poate ramane insensibil la durerea celor ai Sai. Toate lacrimile varsate, toate necazurile trecute, toate incercarile indurate pentru dragostea lui Hristos, - totul va avea un raspuns glorios. Necazurile si incercarile nu sunt uitate, ele nu sunt in zadar, nici pierdute, caci Dumnezeu zice : "ele vor fi gasite (sau : se vor intoarce) spre lauda si glorie si onoare" ; dar cand aceasta ? "La descoperirea (sau : aratarea) lui Isus Hristos" (1 Pet. 1:7).

     2.3     Aratarea va fi ziua triumfului lui Hristos

     Cel mai mare eveniment rezervat viitorului acestei lumi, este incontestabil aratarea Domnului Isus. Din punct de vedere al importantei, el nu este depasit decat de prima aratare a lui Hristos pentru a implini lucrarea de ispasire. Suntem bucurosi sa vedem ca crucea sta singura in toata vrednicia ei fara egal in timp, si unica in eternitate. Biruintele omului, care apar atat de mari in istoria acestei lumi, vor fi in curand reduse la propria lor neinsemnatate pana vor trece in uitare absoluta ; dar biruinta puternica a crucii va ramane singurul eveniment marcant al istoriei lumii. Gloria marilor biruinte ale oamenilor se  sterge deja in timp, si va fi uitata in eternitate ; dar timpul nu face decat sa adauge o noua stralucire crucii, si eternitatea nu va inceta niciodata sa-i dezvaluie gloriile sale. Dar in timp ce ne-amintim de gloria unica a crucii, sa nu uitam de gloria viitoare a Imparatiei care va fi introdusa prin aratarea Domnului Isus. Aceasta va fi raspunsul la prima Lui aratare in smerenie. Aceasta va fi raspunsul lui Dumnezeu la toata rusinea, insultele si batjocorile pe care lumea le-a aruncat asupra Fiului lui Dumnezeu la cruce. Inconjurat de aceste insulte, Domnul a putut sa priveasca dincolo de toata rusinea, dincolo de suferinte si dureri, la ziua gloriei Sale viitoare, si a putut sa rosteasca aceste cuvinte solemne si triumfatoare : "de acum veti vedea pe Fiul Omului sezand la dreapta puterii si venind pe norii cerului" (Matei 26:64). El a fost rastignit in slabiciune, va veni in putere. La cruce, omul L-a incununat cu o cununa de spini ; la a doua Sa aratare, va inainta incununat cu multe diademe. La cruce, a purtat judecata care aduce pacea ; la a doua Sa aratare, citim, ca El "judeca si Se lupta cu dreptate" (Apoc. 19:11). Ultima data cand omul L-a vazut pe Hristosul lui Dumnezeu, El era pironit pe o cruce intre cer si pamant. Urmatoarea data, lumea Il va vedea pe Hristos venind cu norii, si "orice ochi Il va vedea si cei care L-au strapuns; si toate semintiile pamantului se vor jeli din cauza Lui" (Apoc. 1:7).

     Apoi se va manifesta "gloria puterii Sale, cand va veni ca sa fie glorificat in sfintii Sai si sa fie privit cu uimire (sau "sa fie admirat"), in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).

     Invatam astfel din acesta mare pasaj ca aratarea Domnului Isus din cer, impreuna cu ingerii puterii Sale, va demonstra inaintea intregului univers, in primul rand ca Dumnezeu nu a fost indiferent la tot raul, coruptia si violenta care s-au acumulat de-a lungul veacurilor ; apoi, ca Dumnezeu nu a fost insensibil la durerile poporului Sau ; si in final, ca Dumnezeu nu a trecut peste dezonoarea si batjocorile pe care oamenii le-au aruncat asupra Domnului Isus Hristos.

                                   .........................................................................................   

       

 

                                                         Aratarea Domnului

                                                                                - I -

     Hamilton Smith

     Cand istoria lumii va fi incheiata, se va constata ca doua elemente ale timpului le depasesc incomparabil pe toate celelalte : acestea sunt prima venire a lui Hristos, venirea Lui in smerenie, si a doua Sa venire, aratarea in glorie.

     Spre aceasta a doua venire a lui Hristos pe pamant, pentru a domni in glorie, dorim sa ne oprim. Acest mare eveniment nu este pur si simplu visul unor vizionari, ci adevarul solemn al Cuvantului lui Dumnezeu. Multi crestini pot sa ignore acest adevar, amvoanele crestinatatii il pot perverti adesea sau il pot reduce complet la tacere, dar, in ciuda ignorantei, a neglijentei si a pervertirii, a doua aratare a lui Hristos este vestita clar de Dumnezeu ca urmatorul mare eveniment al istoriei lumii.

     Acest eveniment mare ocupa mai mult loc in Cuvantul lui Dumnezeu decat gandesc multi credinciosi. Profetiile Vechiului Testament sunt pline de descrieri stralucitoare ale gloriilor domniei lui Hristos care vor fi introduse prin cea de-a doua Sa aratare. In Noul Testament, aceasta are un loc deosebit in fiecare Evanghelie ; ea este vestita in Fapte, si are un loc important in epistole si Apocalipsa.

     Vom analiza mai intai cateva pasaje care stabilesc marele fapt al celei de-a doua aratari. Apoi vom cauta in Scriptura motivele principale ale importantei acordate acestei aratari.

     1     Pasajele care prezinta adevarul Aratarii

     In Evrei 9:26-28, cele doua aratari ale lui Hristos figureaza in acelasi pasaj. Mai intai citim ca "acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, pentru desfiintarea pacatului prin jertfa Sa". Atunci cand punerea la proba a omului de-a lungul veacurilor s-a incheiat, si ca toti oamenii s-au  dovedit a fi sub pacat, a rasarit ziua cea mare cand Hristos S-a aratat in smerenie pentru a indeparta pacatul prin jertfa Sa de la cruce.

     Citim apoi in acelasi pasaj ca  "Se va arata a doua oara", nu pentru a trata chestiunea pacatului, ci pentru mantuirea, eliberarea deplina a celor ai Sai din orice asuprire si putere potrivnica in care sunt tinuti.

     Avem deci aici prima si a doua aratare a Domnului Isus. Toti cei care sunt supusi Cuvantului lui Dumnezeu vor fi de acord ca acest pasaj stabileste clar marele fapt ca Hristos Se va arata a doua oara in aceasta lume.

     Este bine totusi sa ne intoarcem spre alte pasaje din epistole pentru a arata ca apostolii Pavel, Petru si Ioan erau cu toti de acord sa prezinte inaintea credinciosului aratarea Domnului Isus ca perspectiva glorioasa care trebuie sa-l conduca pe credincios in calea Lui, si sa-l sustina in mijlocul necazurilor si incercarilor sale.

     1.1     Marturia apostolului Pavel

     1.1.1     Tit 2:11-13

     In Tit 2:11-13, cele doua aratari sunt puse din nou inaintea noastra. La v. 11, citim : "harul lui Dumnezeu... s-a aratat" ; si, la v. 13, este spus ca cei credinciosi asteapta "fericita speranta si aratarea gloriei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos". Avem astfel aratarea harului (v. 11), si aratarea gloriei (v.13). Gloria se va arata acolo unde harul s-a aratat. Harul duce la glorie. Acest pasaj nu vorbeste despre credinciosi care se vor arata in glorie in cer, ci de gloria aratata pe pamant. Acum, gloria omului, asa cum este ea,  este cea care se arata ; in curand, cea care se va arata va fi gloria lui Dumnezeu. Harul ne-a adus mantuire. Fiind salvati, harul ne invata sa traim cu cumpatare, dreptate si evlavie, in vederea gloriei viitoare. Manifestarea gloriei lui Hristos trebuie sa conduca viata.

     1.1.2     1 Timotei 6:14

     In 1 Timotei 6:14, ii este data lui Timotei o anumita porunca prin care este indemnat s-o pazeasca "fara pata, fara vina, pana la aratarea Domnului nostru Isus Hristos". In prima parte a capitolului, apostolul vorbeste de manifestarile rele ale carnii - mandrie, invidie, certuri, defaimari, banuieli rele (1 Tim. 6:4) - si poftele care dau nastere la multa durere, si lacomia (1 Tim. 6:9, 10). Apoi, adresandu-se omului lui Dumnezeu, zice la v. 11 : "fugi de aceste lucruri". Mai mult, nu trebuie doar sa fugim de rau, ci trebuie sa urmarim binele, dupa cum zice apostolul : "urmareste dreptatea, credinta, dragostea, pacea" (2 Tim. 2:22). In plus, ni se aminteste ca exista o lupta de dus. Oamenii sunt angajati in lupte  de-o maniera carnala, pentru interese materiale. Acestea sunt lupte nenorocite care au in vedere viata actuala. Noi avem de luptat lupta cea buna pentru a pastra adevarul, in vederea vietii eterne.

     Aceasta porunca (1 Tim. 6:14) trebuie sa fie pazita, nu pur si simplu in vederea mortii sau in vederea de a merge in cer, ci pentru a se manifesta"aratarea Domnului nostru Isus Hristos" pe pamant (1 Tim. 6:14), caci, doar atunci, vom primi rasplata unei vieti responsabile aici jos, cu toate suferintele, dureririle si greutatile ce implica faptul de a fugi, a urmari si a lupta. Inca odata, lucrul acesta nu este pentru a produce rezultate mari aici pe pamant. Acest fapt de a fugi, urmari si a lupta s-ar putea sa ne faca sa vedem  doar un mic rezultat acum ; uneori s-ar putea chiar sa fim obositi datorita luptei, dar sa cautam sa pazim porunca, caci aceasta va avea un raspuns glorios in momentul Aratarii.

     1.1.3     2 Tim. 4:1-2

     Sa trecem la 2 Tim. 4:1-2 unde vom gasi o datorie suplimentara prescrisa, de asemenea, in legatura cu aratarea lui Hristos Isus. Citim aici : "Te indemn inaintea lui Dumnezeu si a lui Hristos Isus, care ii va judeca pe cei vii si pe cei morti, si pentru aratarea Sa si pentru Imparatia Sa : vesteste Cuvantul, staruie la timp si nelatimp, mustra, cearta, incurajeaza cu toata indelunga-rabdare si invatatura". Timotei primeste aici misiunea de a vesti cu staruinta, la timp si nelatimp. Doua lucruri ii vor arata urgenta staruintei : Primul, faptul ca judecata va cadea peste cei care resping evanghelia, si al doilea, pentru cei care primesc aceasta evanghelie, rezultatele glorioase la aratarea Domnului Isus Hristos. Aici, de asemenea, aratarea este legata de Imparatia lui Hristos, caci aratarea introduce Imparatia.

     In alt pasaj din acest capitol (2 Tim. 4), Pavel vorbeste din nou despre aratare. In versetele 6-8 vorbeste despre el insusi. Batranul apostol vede ca plecarea lui se apropie. El l-a indemnat pe Timotei sa duca lupta cea buna, iar ceea ce a predicat altora a practicat el insusi. Deci el zice aici : "m-am luptat lupta cea buna, am terminat alergarea, am pazit credinta" (2 Tim. 4:7). Contempland un viitor stralucit, vede ca Domnul i-a pregatit o cununa a dreptatii. El si-a dedicat viata pentru Domnul, iar Domnul i-a pregatit o cununa. El a umblat pe calea dreptatii (2 Tim. 2:22) si a urmarit instruirea dreptatii (2 Tim. 3:16) : acum asteapta sa poarte cununa dreptatii. Dar cand va purta aceasta cununa ? "In ziua aceea". Care este ziua aceea ? Era ziua mortii, sau ziua cand avea sa moara ca martir, sau ziua cand sufletul sau fericit va pleca pentru a fi impreuna cu Hristos ? Oh nu ! Aceasta ar fi ziua aratarii glorioase a lui Hristos pe pamant. Cand Hristos va iesi incununat cu multe diademe, atunci Pavel va avea cununa sa, si nu doar Pavel, dar si toti cei care "iubesc aratarea Sa". A iubi aratarea Sa presupune ca traim intr-un mod care se potriveste cu aratarea Lui. Daca nu umblam pe calea dreptatii, nu vom iubi nicidecum gandul aratarii Sale. Imediat dupa, el vorbeste despre unii care nu urmaresc dreptatea. Dima s-a intors spre lume ; el n-a "fugit de aceste lucruri". Alexandru a aratat "multa rautate" fata de apostol ; nu a "urmarit binele". Apoi, citim ca Pavel a fost parasit de "toti" ; ei n-au luptat lupta cea buna a credintei (2 Tim. 4:10, 14, 16).

     1.2     Marturia apostolului Petru

     In 1 Petru1, apostolul aminteste credinciosilor ca avem o mostenire nestricacioasa, neintinata si care nu se vestejeste, pastrata in ceruri pentru noi (v. 4).

     Apoi, la v. 5, el ne spune ca pana vom intra in posesia mostenirii suntem paziti de puterea lui Dumnezeu prin credinta pentru mantuirea gata sa fie descoperita in timpul din urma. Cu toate acestea, in timpul de acum, apostolul spune ca suntem "intristati prin felurite incercari" (1 Pet. 1:6). Poporul lui Dumnezeu este adesea inca impovarat de multe incercari ; pentru mangaierea noastra, apostolul pune inaintea noastra trei lucruri in legatura cu aceste incercari ( 1 Pet. 1:6-7) :

     - Primul, apostolul spune ca ele nu sunt decat "pentru putin timp" (v. 6). In Evrei 11:25, citim ca placerile pacatului nu sunt decat pentru "un timp" (in rom. "trecatoare"). Placerile lumii si necazurile sfintilor nu sunt decat pentru "un timp" sau "putin timp".

     - Al doilea, Petru spune ca aceste incercari pot fi necesare. Nu exista incercare sau durere prin care trecem, mica sau mare, de care nu avem nevoie. Tatal nostru nu intristeaza de bunavoie pe copiii Sai (Plan. 3:33), nici nu face sa curga lacrimi inutile. Noi nu suntem intotdeauna in masura sa intelegem felul in care El lucreaza, nici de a intelege necesitatea incercarii : intr-o zi vom sti. Domnul poate sa ne spuna si noua ceea ce i-a spus lui Petru : "Ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceea". In "dupa aceea" vom vedea clar toate lucrurile, si vom canta :

                                               "Cu indurare si cu judecata,

                                                El a tesut in timp panza vietii mele, 

                                                Si chiar roua intristarii

                                                Stralucind de dragostea Lui".

     - Al treilea, pentru a ne mangaia in necazurile noastre, ne este spus ca toate incercarile de acum vor avea un raspuns glorios intr-o zi viitoare. Acum, este timpul pentru incercarea credintei ; in ziua aceea va fi rasplata credintei, atunci cand incercarile se vor intoarce spre lauda, glorie si onoare. Dar cand va fi ziua aceea ? Ziua mortii, sau ziua cand vom merge in cer ? Oh nu ! Aceasta va fi la aratarea lui Isus Hristos (1 Pet. 1:7).

     1.3     Marturia apostolului Ioan

     Sa trecem la 1 Ioan 3:1-3. Apostolul ne aminteste ce fel de dragoste ne-a daruit Tatal. Ioan nu pune inaintea noastra simplul fapt al dragostei Sale, ci maretia acestei dragoste care ne-a introdus in pozitia de copii ai lui Dumnezeu. Lumea nu poate vedea ca suntem copiii lui Dumnezeu. Ea nu ne poate cunoaste in aceasta pozitie, caci nu L-a cunoscut nici pe El. Daca lumea nu a putut sa vada ca acest Om smerit si binecuvantat, cu toata perfectiunea Sa nemarginita, era Fiul lui Dumnezeu, nu este de mirare ca ea nu poate sa vada pe copiii lui Dumnezeu in acesti sarmani oameni cu slabiciuni asa cum suntem noi. Totusi va vedea, dar in ziua de astazi, ceea ce vom fi nu s-a aratat inca. Acum ne asemanam mult cu ceilalti oameni, avem semnele varstei, boli care ne afecteaza si tratamente ; dar sa asteptam putin : la timpul lui Dumnezeu, vom fi aratati asemenea lui Hristos. Cand va fi aceasta ? Nu cand vom muri sau cand vom merge in cer, ci "cand Se va arata El, vom fi asemenea Lui, caci Il vom vedea asa cum este" ; iata ce ea ce spune Ioan.

     Aceste pasaje sunt suficiente pentru a arata ca Duhul Sfant i-a folosit pe apostolii Pavel, Petru si Ioan pentru a arata ca viata actuala trebuie sa fie guvernata de perspectiva celei de-a doua aratari a lui Hristos in glorie.