Translate

duminică, 9 octombrie 2022

 


                                      Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                               - IX -


     Samuel Ridout


     7     Ghedeon - pregatirea instrumentelor (Jud. 6:1 la 7:14)

     Cantarea Deborei si a lui Barac, care celebreaza biruinta lor, este punctul culminant al cartii Judecatori. Celebrarea fericita si plina de bucurie a biruintei din cantare nu este afectata de nicio umbra ulterioara, in ceea ce ii priveste pe participanti. Ea merge, in imagine pana la biruinta deplina pentru Israel, cand pamantul va inaugura gloriile mileniului. Asa cum suntem invatati, aceasta este a treia sectiune a relatarii despre robie si eliberare, care ne reaminteste in mod semnificativ nu doar de invierea vrajmasului, in Iabin, dar si de sanctuar, despre care vorbeste si numarul trei, cu inchinarea lui. Este, asa cum am spus, cel mai clar si mai inalt punct atins ca intreg.
     Ajungem acum la a patra sectiune, pe care ne-am putea astepta sa o gasim oarecum in contrast cu cea anterioara. Este lumea in contrast cu sanctuarul, locul incercarii si al slabiciunii. Toate aceste trasaturi le vom gasi in relatarea dinaintea noastra, atat la vrajmasi si la eliberator, cat si peste tot. Lumea, slabiciunea, incercarea, falimentul - toate sunt proeminente aici. Nici nu trebuie sa fim surprinsi ca aceasta slabiciune se manifesta atat dupa, cat si inainte de eliberare. Si nici nu trebuie sa gandim ca, pentru ca exista faliment, nu avem lectii de invatat aici. Dimpotriva, sunt multe lectii si de cea mai mare importanta. Asa cum invatam multe lectii din esecurile noastre personale, sa invatam si din astfel de experiente importante pentru ca sunt umilitoare. Fie ca noi sa profitam de exemplele si avertismentele care au fost scrise "pentru avertizarea noastra".
     Sa ne amintim pentru o clipa de lectiile anterioare, unde, in primul vrajmas, imparatul Aramului (Mesopotamiei), am vazut duhul de independenta fata de Dumnezeu, care este inceputul oricarei indepartari; in Moab am vazut marturisirea (goala, fara continut), iar in filisteni am avut o privire asupra religiei carnii. Iabin si vrajmasul din nord ne-au invatat despre patrunderea ratiunii (omenesti) in lucrurile lui Dumnezeu. Acum trebuie sa invatam lectia din asuprirea lui Madian.


     7.1     Israel asuprit de Madian

     In primul rand, ni se reaminteste ca puterea oricarui vrajmas este pusa in mainile lui datorita infidelitatii poporului lui Dumnezeu. "Si fiii lui Israel au facut rau in ochii Domnului si Domnul i-a dat in mana lui Madian sapte ani" (6:1). Madian nu ar fi avut nicio putere daca Domnul nu ar fi ingaduit acest lucru; nici nu ar fi facut acest lucru daca nu ar fi existat o necesitate datorita starii lui Israel. Cei care nu vor invata din comuniune cu Dumnezeu vor trebui s-o faca in mainile vrajmasului. "Rautatea ta te va corecta si necredinta ta te va mustra. Recunoaste deci si vezi ca este rau si amar ca L-ai parasit pe Domnul Dumnezeul tau" 9Ier. 2:19). Dar nu vreau sa vorbesc prea mult aici despre un adevar de care Scriptura este plina, si care se afla pe fiecare pagina a cartii pe care o studiem.
     Natura asupririi este tratata amanuntit, iar acest lucru ne va ajuta sa intelegem cu adevarat cine sunt acesti madianiti din punct de vedere spiritual. De frica lor, copiii lui Israel sunt nevoiti sa sape gropi si pesteri pentru adapost. Ei s-au asezat in tara, si impreuna cu ei amalecitii si o multime de hoarde din rasarit, precum lacustele, distrugand orice hrana din tara. Ei nu se stabilesc precum moabitii, in hotarele tarii, la Ierihon, ci au maturat ca o plaga nimicitoare intreg teritoriu "pana la Gaza" (v. 4), cetatea filistenilor. Atat de inspaimantatoare era asuprirea lor, incat copiii lui Israel au strigat catre Dumnezeu, de care se indepartase atat de josnic. 


     7.1.1     Pe cine reprezinta deci acest vrajmas de moarte pentru Biserica ?

     Madian era un urmas al lui Avraam si, in felul acesta, era inrudit in mod natural cu Israel, la fel ca multe dintre aceste popoare. Dar inca de la inceput ei s-au aratat ca vrajmasi ai poporului lui Dumnezeu. Ei au fost cei care, impreuna cu ismaelitii, l-au dus pe Iosif in Egipt si l-au vandut acolo ca rob. Cand natiunea a fost eliberata din acea robie si era aproape sa intre in mostenirea lor, madianitii, impreuna cu moabitii, au fost cei care au incercat sa aduca blestemul lui Dumnezeu asupra lor prin Balaam, si, esuand in acest lucru, au reusit sa-i intineze si sa faca ca mana lui Dumnezeu sa apese greu asupra lor, din cauza participarii lor la ritualurile pagane ale lui Baal-Peor ("Domnul deschiderii"!). Din aceasta cauza, Dumnezeu le-a poruncit sa-i "hartuiasca pe madianiti si sa-i bata" (Num. 25:17). 
     Acesta este duhul lumii care duce poporul lui Dumnezeu in Egipt si care il intineaza cu aliantele sale nelegiuite. Nu trebuie sa fim surprinsi ca era strans legat de Moab si, in multe privinte, asemanator cu el; nici ca l-a asociat cu el pe Amalec, poftele carnii, si hoardele fara nume din rasarit. Lumea si carnea sunt aliati apropiati si actioneaza permanent impreuna, in timp ce impreuna cu acestea vin un potop de principii si practici rele.
     Madian inseamna "cearta", un nume potrivit pentru acel duh al lumii care aduce in suflet lupta poftelor. "Carnea pofteste impotriva Duhului" (Gal. 5:17), si oriunde este permisa lumea, ea va aduce cearta impotriva a tot ceea ce este de la Dumnezeu. Ma voi referi la ilustratii bine cunoscute. Sa privim la un tanar crestin fericit : lucrurile lui Dumnezeu sunt desfatarea lui, si partasia cu poporul lui Dumnezeu singura lui placere. Dar intr-o zi inima lui se raceste si lumea gaseste o intrare in ea. Nu se afla intr-o stare extrem de imorala, dar este ingaduita o "placere nevinovata", formand o "companie placuta" care vor intra in cearta (sau conflict) cu lucrurile divine. Constiinta nu-l va lasa sa scada in vigoare spirituala fara un protest serios, iar pacea inimii lui, care la un moment dat era "ca o gradina udata" (Is. 58:11 ; Ier. 31:12), este schimbata intr-un camp de lupta al fortelor aflate in competie. Madian, lumea, si-a adus cearta (sau conflictul) in  viata lui fericita si va continua sa-si faca lucrarea mortala pana cand va fi eliberat sau va fi prins in cursa si tinut in robie totala. Daca un crestin, vazandu-l in pericol, cauta sa-l avertizeze si sa-l elibereze, el nu poate evita sa fie atras in "cearta" : "Ce rau am facut ? Multi altii fac mai rau decat mine". Ah, fratilor, cat de mult se asociaza cearta cu o starea lumeasca!
     "Vrajmasii omului vor fi cei din casa lui" (Matei 10:36). Ce este mai fericit decat o casa crestina, in care Hristos este recunoscut ca Domn ? Este o mica pregustare a acelui camin ceresc in care nimic nu poate patrunde pentru a ne distruge pacea eterna, deoarece nimic nu se va opune controlului absolut al lui Hristos. Comparati acest lucru cu o casa impartita, unde lumea este permisa. Credinta trebuie sa stea ferma, dar  ce tristete si cearta aduce lumea! Un parinte crestin credincios cauta sa tina lumea departe de caminul lui; o sotie cauta sa umble cu Dumnezeu, in timp ce sotul ei face tot posibilul sa o atraga in lume. In astfel de situatii va exista cearta daca cineva doreste sa fie credincios Domnului si adevarului Sau. Asa ca intelegem destul de bine sensul lui Madian. Dar sa privim putin mai departe.
     Biserica a fost adesea sub stapanirea lumii. Am vazut mai devreme ca in Pergam era o amestecare a Bisericii cu lumea (Pergam inseamna "casatorie", sau "unire prin casatorie" ; Biserica si lumea, n.t.). Am legat-o atunci de Moab, marturisirea lumii (goala, fara continut spiritual, n.t.) care a luat in stapanire Biserica. Lgatura dintre aceasta si Madian este prea evidenta, deoarece, intr-adevar, avem aluzia istorica in scrisoarea adresata catre Pergam, cu privire la intinarea pe care Balaam a adus-o prin intermediul moabitilor si madianitilor. Foarte devreme, in istoria sa, Biserica a ajuns sub aceasta putere. Prin punerea sub stapanirea imparatului Constantin si a urmasilor sai, Roma si-a sporit puterea.
     Ce a urmat dupa aceea ? Dumnezeu, in mila Sa, a acordat poporului Sau perioade de trezire, si deseori sfintii din diferite tari  au experimentat indurarea Sa restauratoare, fiind eliberati de sub puterea lumii. Dar a continuat acea eliberare ? Trebuie sa privim doar inapoi pentru a vedea ilustratii ale stapanirii lui Madian ? Din nefericire, sa privim in jur la Biserica de astazi, si nu vedem doar compromisul de la Pergam, dar si auto-multumirea Laodiceei. Madianitul se afla in teritoriul lui Dumnezeu, jefuindu-I mostenirea. Daca nu vedem acest lucru, aratam cat de cumplita este robia noastra.
     Sa privim la acele diverse marturii care au inceput ca un protest clar impotriva lumii. E nevoie sa le numesc ? Le-as numi pe toate daca as face-o. Ce s-a intamplat cu marturia lor impotriva lumii ? Sa-i intrebam pe sfintii indurerati ai lui Dumnezeu, care suspina si striga din cauza uraciunilor, si care se feresc pe cat posibil de cearta din jurul lor. Este inutil sa precizam : distractii lumesti in Biserica, metode lumesti de a strange bani - pretinsa Mireasa a lui Hristos a coborat la nivelul lumii, si se multumeste cu placerile sale. Se spune ca tinerii trebuie tinuti, iar din din acest motiv biserica marturisitoare intra in competitie cu teatrul. Dar destul : lacrimile vor fi singura noastra limba cand ne gandim la robia ingrozitoare a lui Madian din jurul nostru. 
     Daca lumea este ingaduita printre cei care se strang in Numele Domnului atunci acesta este sfarsitul marturiei lui Hristos. Fie ca Dumnezeu nostru sa ne trezeasca cu privire la acest vrajmas ingrozitor si viclean! Dar sa revenim la capitolul nostru.


     7.1.2     Foametea lui Israel sub asuprirea lui Madian

     Madian devoreaza si distruge toate roadele pamantului. Canaanul a fost remarcat, asa cum este si astazi, in anumite parti ale teritoriului sau, pentru fertilitatea sa minunata. Dumnezeu a vorbit despre el ca fiind "gloria tuturor tarilor", si le-a promis ca isi vor manca "painea fara saracie" (Deut. (8:9). Cati dintre poporul Domnului trebuie sa se planga de saracia lor ! Gasesc atat de putina mancare, Biblia este o carte inchisa pentru ei si sufletele lor sufera de foame. Ah, fratilor, lumea a devorat mancarea. Nu ne putem bucura de lume si de Hristos. Este imposibil acest lucru. Hristos este hrana poporului Sau, dar nu poate fi savurat daca i se permite lumii sa-I uzurpe locul.
     Am vorbit despre Moab ca sugerand un duh rau asupra Bisericii, un duh rau al marturiei. Eglon era un om foarte gras, ceea ce sugereaza o masa inerta, care trage in jos. Insa Madian nu pare sa sugereze ceva cu un caracter atat de negativ. Exista o enetgie in aceste hoarde care vorbeste despre un dusman care se misca constant. El cauta permanent noi locuri de atac. Nu trebuie sa ni se aminteasca cat de activ este Satan pentru a aduce oamenii sub puterea lumii. Inainte sa ne dam seama, o mica portita deschide calea, si inamicul intra ca un potop. Sa nu ne gandim la duhul lumesc ca la ceva care se misca incet. El este viclean si activ, iar numele sau este legiune. Daca s-ar cere o lista cu ce activitati si obiceiuri sunt lumesti ar fi imposibil. Cu toate acestea, Duhul lui Dumnezeu a facut ceea ce este mai bine pentru noi; El ne-a spus ce nu este lumea. "Caci tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume" (1 Ioan 2:16). Aici avem caracteristicile generale ale lumii - pofta; iar ceea ce o marcheaza in mod inconfundabil este ca ea nu vine de la Tatal. Orice lucru de care nu ne putem bucura in comuniune cu Tatal, oricat de inofensiv ar parea, este ceva ca din lume si trebuie evitat. Cat de clar spune apostolul Iacov, "Oricine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu" (Iac. 4:4).
     Cat de miscator este cuvantul "Tata"- dragostea Tatalui, inima Tatalui, grija Tatalui. Ce loc sau nevoie mai poate fi in sufletul care se afla in bucuria fericita a acestora (dragostea, inima si grija Tatalui, n.t.) pentru lucrurile care sunt in lume ? El este satisfacut si "calca in picioare fagurele de miere" (Prov. 27:7). Primul pas spre lume nu provine dintr-o inima rece fata de Tatal ? Ah, cat de des este intristata inima Lui. Dimpotriva, daca suntem angajati in lucrurile care Il preocupa pe Tatal, daca suntem preocupati cu gandurile Lui, asa cum sunt descoperite in Cuvantul Sau, incantati de Acela care este obiectul desfatarii Tatalui, atunci nu va fi nimic in lume pentru noi. 


     7.1.3     Fiii lui Israel au strigat catre Domnul

     In cele din urma poporul striga catre Dumnezeu. Acesta este un semn al copilului lui Dumnezeu - el trebuie sa fie nefericit sub stapanirea vrajmasilor sai spirituali. Mai devreme sau mai tarziu el va striga catre Dumnezeu. Observam, insa, ca strigatul nu aduce o izbavire imediata. Dimpotriva, Dumnezeu trimite un mesager, un profet pentru a adanci sentimentul nemultumirii Sale. El Se intoarce, asa cum face de fiecare data, la rascumpararea din Egipt - garantia si puterea pentru celelalte eliberari, si le aminteste ce facuse El. El ii adusese in aceasta tara, izgonise pe vrajmasi din ea, si a spus poporului Sau sa nu se teama de dumnezeii falsi carora le slujise amoritii. Cat de simplu au fost toate acestea. Cu alte cuvinte, este imposibil sa ne mai temem de puterile raului care au fost biruite., Dar sunt ei singurii care nu au ascultat de glasul Lui ?
     Ce intelepciune sfanta avem aici. Poporul este asuprit greu si striga catre Dumnezeu, dar in loc sa le trimita izbavire imediata, El adanceste in sufletele lor sentimentul raului pe care l-au facut. Primul nostru gand este sa scapam de consecintele nebuniei si neascultarii noastre : Dorinta lui Dumnezeu este ca noi sa judecam temeinic ceea ce ne-a condus la aceasta. Rabdarea si mila Lui se combina in proportii divine, pentru ca noi sa putem obtine folosul lectiei. Sa ne amintim acest lucru in relatiile noastre cu ceilalti si cu noi insine, pentru El. Sa nu fim prea grabnici in a elibera poporul Sau dintr-o pozitie dificila, ci mai degraba sa vedem ca ei au ajuns la fondul problemei cu Dumnezeu. Daca am proceda intotdeauna asa, am vedea mai putine cazuri dezamagitoare de persoane despre care care se crede ca au fost restaurati.
aze