Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XVIII -
Hamilton Smith
19 Invatati cu privire la gandul lui Hristos - Ioan 16
Meditand la ultimile cuvinte ale Domnului Isus, relatate in Ioan 13 la 16, sa ne amintim intotdeauna ca Domnul are in vedere pregatirea alor Sai pentru a da marturie despre El aici jos, unde El a fost respins, in timpul absentei Sale.
Pentru realizarea acestui mare scop, am vazut, in discursurile precedente, necesitatea de a avea picioarele spalate (cap. 13), inima mangaiata si alipita de Persoanele divine (cap. 14), pentru a manifesta astfel caracterul lui Hristos in vietile noastre si de a deschide gurile noastre pentru a da marturie pentru El (cap. 15). In final, in acest ultim discurs, suntem instruiti pentru a putea aduce o slujire inteligenta si de a nu ne opri datorita tratamentului care ar putea sa ni-l rezerve lumea care, in timp ce este cu totul religioasa, L-a respins pe Hristos.
Marele obiect de baza al acestui ultim discurs este de a ne instrui in gandul lui Hristos. S-ar putea sa fie multa ravna in slujba pentru Domnul, dar nu potrivit cunoasterii si, prin urmare, putine rezultate si multe deceptii. Cat de important este deci de a avea gandul lui Hristos !
Instruirea din acest discurs este prezentata in ordinea urmatoare :
1 - In primul rand, suntem atentionati cu privire la tratamentul pe care lumea religioasa ii va face sa sufere pe cei care dau marturie pentru Hristos (16:1-4).
2 - In al doilea rand, invatam ca pentru a fi facuti capabili sa intelegem gandul lui Hristos, trebuia ca El sa plece la Tatal si ca Mangaietorul sa vina (16:5-7).
3 - In al treilea, atunci cand Duhul va veni, credinciosii vor fi invatati cu privire la adevaratul caracter al acestui veac rau (16:8-11).
4 - Al patrulea, prin Duhul Sfant, credinciosi sunt adusi la cunostinta unei alte lumi - lumea viitoare (16:12-15).
5 - In final, credinciosii sunt instruiti cu privire la caracterul noii zile care era pe cale sa se iveasca (16:16-33).
19.1 Persecutia din partea lumii religioase - 16:1-4
In discursul precedent, Domnul a pus inaintea ucenicilor caracteristicile noii grupari crestine, al carei privilegiu ar fi sa aduca rod pentru Tatal si sa dea marturie pentru Hristos intr-o lume in care El este absent.
Cap. 16:1
Dar cei care, intr-o oarecare masura, poarta caracterul lui Hristos si dau marturie despre El intr-o lume care L-a urat, vor intampina, cu siguranta, anumite suferinte si persecutii care sunt puse inaintea noastra in primele versete ale acestui capitol. In dragostea Sa tandra si plina de grija, anticipand suferintele alor Sai, Domnul le da aceasta atentionare plina de dragoste, de teama ca, atunci cand persecutia se va manifesta, sa nu se poticneasca. Fara aceasta atentionare, prejudecatile naturale, intarite de legaturile cu dispensatia care se incheia, precum si ignoranta lor cu privire la noua era, crestina, care era pe cale sa se iveasca, puteau sa devina o ocazie de cadere atunci cand aveau sa intalneasca persecutia. Istoria ulterioara a ucenicilor va dovedi cat de necesar a fost aceasta atentionare.
Ioan Botezatorul, pe vremea lui, a fost aproape gata sa se poticneasca. Credinta lui a fost pusa la grea incercare prin tratamentul de care a avut parte, atat de contrar gandurilor sale. In urma marturiei sale credincioase, el se afla in inchisoare si, necunoscand gandul Domnului, I-a trimis un mesaj : "Tu esti Cel care vine ?" . El a primit urmatorul raspuns : "Fericit este oricine nu se va poticni de Mine". Cu acest pericol aveau sa se confrunte ucenicii. Plini de speranta falsa a eliberarii imediate a lui Israel, ei nu erau inca pregatiti pentru a fi persecutati de catre Israel. Falsele lor sperante ii expuneau la pericolul de a se poticni.
Cap. 16:2, 3
Atentionarea Domnului ii pregateste nu doar pentru persecutie, ci pentru persecutia religioasa. Ucenicii lui Hristos aveau sa fie exclusi din sinagogi, ceea ce ducea la pierderea oricarei comuniuni, fie in cercul familial, social sau politic (Ioan 9:22). Aceasta persecutie religioasa rezulta din motive religioase. "Oricine va va ucide va gandi ca face o slujba pentru Dumnezeu". Si cu cat sinceritatea era mai mare, cu atat persecutia era mai nemiloasa. Dar ea rezulta din faptul ca ei nu L-au cunoscut nici pe Tatal, nici pe Fiul. Si asa a fost pentru orice forma de persecutie religioasa. Pe drept s-a spus : "Asa cum au fost iudei care i-au persecutat pe crestini, la fel au fost crestini care i-au persecutat pe crestini. Aceste lucruri au fost facute "pentru gloria lui Dumnezeu" si "in Numele lui Hristos", cu privire la care Cel care priveste din ceruri ar putea sa spuna decat : "Ei nu L-au cunoscut nici pe Tatal, nici pe Mine".
Cap. 16:4
In zilele care aveau sa vina, persecutia va deveni o ocazie pentru ucenici de a-si aminti de cuvintele Domnului si de a fi mangaiati in inimile lor, realizand intr-un mod nou ca, in omnistienta Sa, El stia totul dinainte si ca, in dragostea Lui, El i-a atentionat. Pana aici, necesitatea de a vorbi despre aceste lucruri nu era prezenta, fiindca Domnul era acolo ca sa-i pazeasca. Aceste lucruri apartineau de timpul absentei Sale, nu de cel cand El era prezent.
19.2 Necesitatea plecarii lui Hristos - 16:5-7
Dar daca ucenicii trebuiau sa fie instruiti cu privire la gandul Domnului, era necesar ca El sa plece si ca Mangaietorul sa vina. Domnul cunostea afectiunea pe care ei o aveau pentru El si, in tandretea Lui, simpatiza cu tristetea care le-a umplut inima la gandul ca El avea sa-i paraseasca. Totusi, cunoscand beneficiul imens pe care ei il vor avea prin venirea Duhului, El a putut spune : "Va este de folos ca Eu sa Ma duc, pentru ca, daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi". Noi suntem poate inceti la a realiza imensa binecuvantare pentru noi, si gloria pentru Hristos, care decurg din prezenta Duhului, dar cand vedem valoarea infinita pe care Domnul a recunoscut-o in darul Duhului, pretul pe care noi i-l acordam ar trebui sa creasca. Cu siguranta, cat de pretioasa trebuie sa fi fost tovarasia Domnului cand El umbla pe pamant ; ce binecuvantare sa vezi lucrarile Sale de putere si sa auzi cuvintele Sale de dragoste, de a contempla perfectiunile Sale si de a experimenta grija Sa. Si totusi, plecarea Lui va fi un mare castig, caci, prin venirea Duhului, credinciosii pot fi adusi la o cunostinta si mai profunda a lui Hristos, la o apreciere si mai bogata a perfectiunilor Sale si, mai presus de toate, la descoperirea unui Hristos inaltat ca Om in glorie.
A cunoaste, prin Duhul, pe Hristos in glorie este o binecuvantare infinit mai mare decat a cunoaste pe Hristos pe pamant dupa carne. Lucrul acesta implica o unire cu un Hristos inviat, imposibila cand El era prezent in lume. Unirea cu un Om in cer este o binecuvantare net superioara tovarasiei cu un Om pe pamant. Cu toate acestea, tristetea ucenicilor la gandul de a-L pierde pe Domnul lor ascundea binecuvantarea pe care Dumnezeu o rezervase pentru ei prin aceasta tristete.
Din cele de mai sus putem trage un principiu de-o larga aplicatie : preocuparea cu imprejurarile actuale ne ascunde planurile lui Dumnezeu pentru o binecuvantare viitoare pe care El o lucreaza prin situatii dificile. Tristetea care, in acel moment, i-a umplut pe ucenici a ascuns din ochii lor marele fapt ca, prin plecarea Sa, Domnul avea sa deschida calea pentru dezvaluirea tuturor planurilor vaste ale lui Dumnezeu pentru gloria lui Hristos si binecuvantarea poporului Sau.
La fel este si cu noi insine de multe ori. Coplesiti de-o situatie dureroasa actuala, nu vedem binecuvantarea si bogatia spirituala pe care Dumnezeu Si-a propus sa ne-o dea chiar prin acele imprejurari. Uitam versetul care spune : "M-ai scos la loc larg din stramtorare" (Ps. 4:1).
19.3 Lumea actuala descoperita - 16:8-11
Plecand din acest loc al discursului, Domnul revine la indicatie din ultimile doua versete ale capitolului 15, in legatura cu venirea Duhului Sfant. In aceste versete intermediare, Domnul a vorbit despre marturia pe care aveau s-o dea ucenicii si persecutia care va rezulta. El reaia aceasta mare tema prin cuvintele : "Cand va veni El", o expresie pe care am intalnit-o deja la capitolul 15, versetul 26, si pe care o vom regasi in capitolul 16, versetul 13. In fiecare caz, ele marcheaza o noua etapa in intruire. La capitolul 16, versetul 8, venirea Duhului Sfant va arata caracterul lumii. La versetul 13, Duhul Sfant vine sa-l calauzeasca pe credincios in adevarul unei alte lumi.
Inainte ca aceasta alta lume sa fie revelata, este expus adevaratul caracter al acesteia in care traim, si astfel citim : "Cand va veni El, va convinge lumea (in sensul ca va demonstra) cu privire la pacat , la dreptate si la judecata". Nu se pune problema cine primeste demonstratia, ci doar faptul ca prezenta Duhului Sfant demonstreaza adevaratul caracter al lumii. In realitate, nu lumea ca atare primeste demonstratia, ci doar cei in care Duhul locuieste, desi ei se folosesc de ceea ce au invatat pentru a da marturie inaintea lumii despre adevarata ei stare.
Prezenta Duhului nu pune lumea la proba. Lumea a fost probata din plin prin prezenta lui Hristos. El a fost aici jos intr-un fel in care lumea a putut sa vada lucrarile de har si sa auda cuvintele Sale de dragoste ; iar Domnul rezuma rezultatul acestei puneri la proba, spunand : "au si vazut si M-au si urat, si pe Mine si pe Tatal Meu".
Cand Duhul va veni, lumea nu va putea sa-L primeasca, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste. Dar la credinciosi - cei in care El locuieste - El demonstreaza rezultatul punerii la proba, astfel ca, invatati de Duhul, ei nu au o conceptie gresita asupra lumii. Prin invatatura Duhului, ei cunosc caracterul adevarat al lumii asa cum il vede Dumnezeu. Caracterul ei este demonstrat cu privire la pacat, la dreptate si la judecata. Aceasta convingere este lucrata in suflet, nu prin folosirea declaratiilor abstracte, ci prin referire la Domnul Isus si la marile fapte ale istoriei Sale.
In primul rand, starea lumii este dovedita cu privire la pacat. Prezenta Duhului este o dovada in sine a starii rele a lumii, caci daca Hristos n-ar fi fost respins, Duhul Sfant nu ar fi aici. Prezenta Sa este o dovada ca lumea L-a urat, respins si rastignit pe Fiul lui Dumnezeu. Reprezentand lumea religioasa si lumea politica, iudeii si natiunile s-au unit pentru a spune : "Ia-L, Ia-L ! Rastigneste-L !" Este vorba deci de o lume care nu crede in Hristos si acest fapt solemn dovedste ca ea este in pacat. S-ar putea intelege ca lumea nu crede in nimeni altcineva. Dar daca lumea nu crede in Hristos - un om in care nu s-a gasit nicio vina - lucrul acesta este o dovada clara ca ea trebuie sa fie dominata de un principiu rau pe care Dumnezeu il numeste pacat.
Demonstratia finala si absoluta ca lumea este in pacat nu se gaseste in faptul ca oamenii au incalcat anumite legi ale lui Dumnezeu, sau ca au intinat templul si au ucis cu pietre pe profeti, ci se afla in faptul ca, atunci cand Dumnezeu S-a manifestat aici jos in tot harul, dragostea, puterea si bunatatea in favoarea omului vinovat, in Persoana Fiului Sau venit in carne si locuind in mijlocul oamenilor, lumea L-a respins definitiv si oficial pe Dumnezeu, refuzand sa creada in Fiul Sau. Acesta este faptul remarcabil care demonstreaza pacatul lumii. Lumea poate sa para uneori placuta in exterior, poate sa faca progrese in civilizatie si inventii, dar faptul ramane : prezenta Duhului Sfant dovedeste ca este o lume care nu crede in Hristos si, prin urmare, este o lume in pacat.
In al doilea rand, conditia rea a lumii este dovedita cu privire la dreptate. Prezenta Duhului dovedeste nu doar ca Hristos a parasit lumea, dar si ca El a fost primit in glorie. Daca absenta lui Hristos este cea mai mare dovada de pacat, prezenta Lui in glorie este expresia cea mai inalta a dreptatii. Pacatul oamenilor a atins cea mai inalta culme atunci lumea L-a pus pe cruce pe Cel care era fara pacat. Dreptatea este vazuta pe de-o parte in faptul ca Hristos, care a fost tintuit pe cruce, S-a intors la Tatal ; si, pe de alta parte, in faptul ca lumea ca atare nu-L va mai vedea. Este drept ca El sa aiba cel mai inalt loc in glorie ; este drept ca lumea care L-a vazut si L-a urat fara niciun temei sa nu-L mai vada. Astfel este demonstrat ca lumea este in pacat si fara dreptate.
In al treilea rand, Duhul convinge cu privire la judecata, fiindca stapanitorul lumii este judecat. In spatele pacatului omului se ascunde viclenia lui Satan. Omul nu este decat intrumentul diavolului. Dumnezeu Si-a propus sa-L aseze pe Hristos in pozitia de putere suprema in univers. Diavolul si-a propus sa impiedice planurile lui Dumnezeu, si din gradina Edenului pana la crucea de pe Calvar, el s-a folosit de om pentru a executa planurile sale. La cruce, diavolul parea ca a triumfat, caci acolo, folosindu-se de om, a reusit sa tintuiasca pe crucea infama chiar pe Cel pe care Dumnezeu L-a destinat pentru un tron de glorie. Dar prezenta Duhului demonstreaza ca, in ciuda a tot ceea ce a facut lumea, impinsa de stapanitorul ei, Hristos ocupa locul cel mai inalt in glorie. Dumnezeu a triumfat asupra pacatului omului si asupra puterii diavolului. Pozitia de glorie in care Hristos este asezat dovedeste ca diavolul a fost invins in cea mai mare expresie a puterii lui. Lucrul acesta vesteste in mod necesar judecata finala si absoluta a diavolului ; si daca diavolul este judecat, intreg sistemul peste care el este stapan va veni la judecata. Judecata nu este inca executata ; dar moral lumea este deja condamnata impreuna cu stapanul ei.
Aceasta este deci starea lumii in ochii lui Dumnezeu, vazuta prin prezenta Duhului. Este o lume in pacat, fara dreptate si mergand inainte la judecata.
19.4 Revelarea lumii viitoare - 16:12-15
Lasand deoparte lumea actuala, Domnul trece, in gand, intr-o zona in care are multe de zis, desi, pentru moment, aceasta depaseste capacitatea de intelegere a ucenicilor. Dar cand Duhul va veni, va vesti ucenicilor "lucrurile viitoare". "El va va calauzi in tot adevarul". Pentru a fi martori credinciosi pentru Hristos in aceasta lume, nu este suficient sa cunoastem adevaratul caracter al veacului actual ; trebuie, de asemenea, sa avem lumina dintr-o alta lume pentru a calauzi pasii nostri prin aceasta lume intunecata.
Dar, daca Duhul pune in lumina gloriile lumii viitoare, El nu ne asigura manifestarea lor reala. Hristos Insusi, la intoarcerea Sa, va manifesta aceste lucruri glorioase. Prin Duhul, credinta umbla in lumina prezenta a gloriilor viitoare. Steaua de dimineata va rasari in inimile noastre inainte ca Soarele dreptatii sa straluceasca peste lume.
Mai mult, Domnul nu sugereaza ca venirea Duhului adevarului va schimba cursul lumii actuale. Prezenta Lui condamna lumea, iar invatatura Sa elibereaza pe credinciosi de lucrurile prezente dandu-le lumina lucrurilor viitoare. Din nefericire, multi cauta sa se foloseasca de crestinism pentru a imbunatati aceasta lume, dar descopera curand ca astfel de eforturi nu duc decat la coruperea crestinismului si la acoperirea raului acestei lumi cu o poleiala religioasa. Domnul nu sugereaza nicidecum ca venirea Duhului va asigura confortul lumesc si prosperitatea pamanteasca celor ai Sai in timp ce trec prin aceasta lume. Printre cei care apartin Domnului exista adesea diferente mari in ce privesc imprejurarile lor in aceasta lume, dar, atunci cand este vorba despre adevaratele bogatii ale lumii dupa gandurile Tatalui, ei sunt pe acelasi teren. Lumina actuala a lumii gloriei este partea tuturor sfintilor. Oricare ar fi imprejurarile noastre in aceasta viata, cel putin ni se da posibilitatea sa cunoastem si sa gustam, in duh, gloriile cele mai mari si eterne ale lumii viitoare, in care vom intra, cat de curand.
Pentru ca inimile noastre sa fie transportate in aceasta lume noua, citim ca Duhul Sfant ne va calauzi in tot adevarul. Prin puterea Duhului Sfant, noi avem la dispozitie tot adevarul cu privire la scopul lui Dumnezeu, la gloria lui Hristos in Biserica, la binecuvantarea Bisericii impreuna cu Hristos si la binecuvantarea oamenilor in Imparatia din timpul mileniului si pana la gloriile din cerul si pamantul cel nou. In aceasta sfera vasta a adevarului, Duhul ne va calauzi ; dar El nu ne va forta, nici nu ne va impinge. Pentru fiecare se pune intrebarea adresata altadata Rebecai : "Vei merge ?" Slujitorul era acolo, gata s-o conduca la Isaac, dupa cum Duhul a venit sa ne conduca la Hristos. Slujitorul a putut spune : "Nu ma opriti... ca sa merg la stapanul meu" ; si noi suntem indreptatiti sa spunem ca dorinta Duhului Sfant este, nu de a imbunatati aceasta lume sau de a stabili sfinti peste aceasta scena, ci sa Se intoarca la Cel care L-a trimis, luand cu Sine Mireasa pentru Hristos. Din nefericire, de multe ori impiedicam pe Duhul Sfant mergand pe o cale aleasa de noi si pierdem astfel calauzirea Duhului Sfant. O anumita legatura lumeasca sau o asociere religioasa gresita ne pot impidica, si pana cand nu vom fi eliberati de acesasta asociere, Duhul va inceta sa ne calauzeasca mai departe spre adevar. Crestinii par sa nu realizeze cat de usor poate fi impiedicata inaintarea sufletului spre adevar de asocierile care nu sunt conforme cu Scriptura.
Nu doar ca Domnul a spus ca Duhul va calauzi, dar de trei ori El a zis : "va va vesti" (16:13, 14, 15). Noi nu vom putea sa ne conducem noi insine in tot adevarul, noi nu vom putea sa ne vestim noua insine lucrurule viitoare sau lucrurile care-L privesc pe Hristos. Noi suntem in totul dependenti de Duhul. Cat de important este atunci de a refuza, cu orice pret, ceea ce L-ar impiedica pe Duhul sa ne calauzeasca in plinatatea binecuvantarii !
Domnul ne indica foarte clar triplul caracter al binecuvantarii in care Duhul Sfant ne va calauzi. In primul rand, versetul 13 vorbeste despre "lucrurile viitoare" ; apoi, la versetul 14 avem gloriile lui Hristos ; in final, la versetul 15, este vorba despre "tot ce are Tatal". Iata lucrurile in care Duhul Sfant vrea sa ne calauzeasca, daca nu-L impiedicam. El va desfasura inaintea noastra toata binecuvantarea lumii viitoare ; va lua din gloriile lui Hristos si ni le va vesti ; El ne va dezvalui toata intinderea gandurilor Tatalui, care Il au pe Hristos ca centru.
Fie ca sa realizam mai deplin ca exista o lume a fericirii cu totul in afara sferei vederii naturale si dincolo de limitele mintii omenesti - lucruri despre care este spus : "Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc" (1 Cor. 2:9).
19.5 Ziua cea noua - 16:16-33
Domnul a incheiat partea discursului Sau care a dezvaluit ucenicilor marea lumina, care, dupa venirea Duhului Sfant, va lumina mintile lor. Acum, odata ce discursurile au ajuns la final, El nu mai vorbeste despre Duhul, ci de "ziua aceea" - ziua cea noua care avea sa se iveasca - cu noua ei revelatie despre Sine Insusi ca inviat (16:16-22) ; noul caracter al relatiilor pe care ei il vor avea cu Tatal (16:23, 24) ; si noua forma in care Domnul avea sa comunice cu ei (16:25-28).
Este bine de amintit ca cele doua evenimente care disting "ziua aceea" sunt plecarea lui Hristos pentru a fi cu Tatal si venirea Duhului pentru a locui in cei credinciosi. In partea de discurs care tocmai s-a terminat, "ziua aceea" este vazuta in legatura cu venirea Mangaietorului. In partea care urmeaza, ea este vazuta in relatie cu Hristos plecand la Tatal, si cu tot ce implica prezenta Sa la Tatal.
Cap. 16:16
Afirmatii minunate cu privire la gloriile viitoare care vor fi revelate prin puterea Duhului au fost puse inaintea ucenicilor, dar, in timp ce ultimile momente se scurgeau, ei raman cu Isus Insusi ca Obiect al afectiunilor lor. Cu siguranta, Duhul vrea sa trezeasca aceste afectiuni, dar niciodata El nu este, precum Isus, Obiectul. Astfel, Domnul le ocupa inimile cu Sine Insusi, spunand : "Inca putin timp si nu Ma veti mai vedea; si din nou inca putin timp si Ma veti vedea". Prin aceste cuvinte, Domnul nu doar ca le ocupa inima cu Sine, dar face aluzie la marile evenimente care erau atat de aproape si le pregateste inimile cu privire la schimbarile pe care aceste evenimente aveau sa le aduca.
Cap. 16:17, 18
Cuvintele Domnului trezeste neliniste printre ucenici, aratand ca fiecare afirmatie era o taina pentru ei. Remarcam ca pe masura ce discursurile continua ucenicii devin tot mai tacuti. Cinci dintre ei au vorbit de cateva ori, dar dupa ce au parasit camera de sus nu s-a mai auzit nicio alta voce decat cea a Domnului. In timp ce marile adevaruri cu privire la venirea Duhului le-au fost dezvaluite, ei ascultasera in tacere ceea ce era cu mult peste intelegerea lor. Acum, in timp ce Domnul vorbeste din nou despre Sine, inimile lor sunt nerabdatoare pentru a cunoaste sensul cuvintelor Sale. Dar, chiar si atunci, ei vorbesc intre ei, ezitand sa faca cunoscut Domnului dificultatile lor.
Cap. 16:19-22
Domnul anticipeaza dorinta lor de a-L intreba cu privire la semnificatia cuvintelor Sale, si nu numai ca arunca o lumina suplimentara asupra a ceea ce El a spus, dar le spune, de asemenea, cat de mult le vor fi afectate inimile, atat prin tristete, cat si prin bucurie, de marile evenimente care erau atat de aproape.
In afirmatia Sa, Domnul mentioneaza clar doua scurte intervale de timp si da de inteles ca in curand ucenicii nu Il vor mai vedea, si ca apoi, Il vor revedea din nou. In lumina evenimentelor care urmeaza, nu putem spune ca aceste cuvinte indica faptul ca au mai ramas, din acel moment, doar cateva ore inainte ca Domnul sa-Si paraseasca ucenicii pentru a dispare din ochii oamenilor si sa intre in intunericul crucii si al mormantului ? Apoi, dupa cel de-al doilea "putin timp", ucenicii Il vor vedea pe Domnul, totusi nu ca mai inainte in zilele carnii Sale, ci in inviere. Daca nu aveau sa-L mai vada ca in zilele umilintei Sale, aveau sa-L vada pentru totdeauna in conditia Lui noua si glorioasa de inviere, dincolo de moarte si de mormant. Va fi totusi acelasi Isus, care a locuit printre ei, care a suportat slabiciunile lor, le-a sprijinit credinta si le-a castigat inima care va reveni in mijlocul lor si va zice : "Priviti mainile Mele si picioarele Mele, ca sunt Eu Insumi".
In plus, Domnul le-a mai spus ucenicilor Sai cum aceste evenimente succesive ii vor afecta in tristete si in bucurie. Timpul scurt in care ei nu-L vor mai vedea va fi pentru ei un timp de tristete coplesitoare - un timp de lacrimi si jale pentru Cel care murise si al carui mormant reprezenta sfarsitul tuturor sperantelor lor pamantesti. Cu siguranta, lumea se va bucura, gandind ca a triumfat asupra Celui a carui prezenta a scos la iveala rautatea actiunilor sale. Dar indata ce acest timp scurt va trece, tristetea lor va fi schimbata in bucurie.
Pentru a prezenta inimii ucenicilor aceste evenimente viitoare, Domnul foloseste imaginea femeii care naste copilul. Durerea brusca, trecerea de la tristete la bucurie si nasterea copilului reprezinta exact tristetea brusca care va cuprinde pe ucenici atunci cand Domnul va muri, apoi trecerea rapida de la tristete la bucurie, atunci cand Il vor vedea din nou pe Domnul inviat, ca Intaiul-nascut dintre morti.
Facand aplicatie la aceasta imagine Domnul dezvaluie cuvintele Sale. El spusese deja : "Ma veti vedea" ; acum El adauga : "Va voi vedea". Lumea nu-L va vedea si nici El nu va mai vedea lumea. El va veni pentru ai Sai. Si asa a fost cazul, dupa cum vom citi mai tarziu : "Isus a venit si a stat in mijlocul lor, si le-a spus: Pace voua! Si, spunand aceasta, le-a aratat mainile si coasta Sa. Ucenicii deci s-au bucurat, vazandu-L pe Domnul" (20:19, 20).
In plus, aceasta revedere despre care vorbeste Domnul nu se poate limita la scurtele vizite din cele patruzeci de zile dupa inviere. Pe buna dreptate s-a spus : "Domnul inviat si viu S-a aratat inaintea ochilor lor, pentru a ramane inaintea credintei lor, nu ca o amintire, ci ca o prezenta". Si din nou : "Era o vedere care nu putea fi niciodata stearsa sau ascunsa, ci dimpotriva, devenea mai clara pe masura ce ea devenea mai spirituala". In tot timpul absentei Sale, in timp ce noi suntem inca pe pamant si cand El este in glorie, cuvintele Domnului vor ramane intotdeauna adevarate : "Ma veti vedea" si "Va voi vedea". Cu ochii indreptati spre aceasta glorie, Stefan a putut spune : "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu". Si autorul epistolei catre Evrei afirma : "Il vedem pe Isus... incununat cu glorie si onoare".
Aceasta viziune speciala a lui Hristos este cea care asigura bucuria credinciosului. "Domnul viu este bucuria alor Sai ; si pentru ca viata Lui este eterna, bucuria lor este permanenta si sigura". De asemenea, Domnul a putut spune : "Si nimeni nu va lua de la voi bucuria voastra".
Cap. 16:23, 24
Domnul a vorbit despre noua revelatie cu privire la Sine Insusi in ziua cea noua care avea sa se iveasca foarte curand ; El vorbeste acum de relatiile unui nou caracter corespunzator acestei noi zile. "In ziua aceea", zice Domnul "nu-Mi veti cere nimic" - cuvinte care nu vrea sa spuna ca nu trebuie sa ne mai adresam niciodata Domnului, ci mai degraba faptul ca noi avem intrare libera la Tatal. Marta nu avea nici cel mai mic sentiment de a vorbi direct cu Tatal, atunci cand zice : "Stiu ca orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Iti va da" (Ioan 11:22). Nu mai trebuie sa-I cerem Domnului sa intervina la Tatal pentru noi, ci noi avem privilegiu de a ne adresa direct Tatalui, in Numele lui Hristos. Pana atunci, ucenicii nu au cerut nimic in Numele Sau. "In ziua aceea", vor cere in Numele Sau, si Tatal le va da in Numele Sau, pentru ca bucuria lor sa fie deplina. Folosind resursele inepuizabile care le erau astfel deschise, ei vor gasi plinatate de bucurie.
Cap. 16:25
Mai mult, din partea Domnului, comunicarile Sale vor avea un caracter nou. Pana aici, o mare parte din invatatura Lui a fost data sub forma de parabole sau de imagini. In ziua care avea sa vina, El avea sa vorbeasca deschis despre Tatal. Asa a fost si dupa invierea Sa, atunci cand a trimis un mesaj catre ucenici, spunand clar : "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeu Meu si Dumnezeu vostru".
Cap. 16:26-28
Desi Domnul vrea sa ne vorbeasca deschis despre Tatal, totusi nu gaseste ca va fi necesar sa-L roage pe Tatal pentru noi, ca si cum Tatal nu ar cunoaste nevoile noastre, sau ca noi nu am avea intrare libera la Tatal, caci, zice Domnul, "Tatal Insusi va iubeste". Tatal are cel mai mare interes fata de ucenici si ii iubeste, fiindca ei L-au iubit pe Hristos si au crezut ca El a iesit de la Tatal.
Domnul incheie aceasta parte a discursului Sau prin afirmarea marilor adevaruri pe care se sprijina intregul fundament al crestinismului : "Am iesit de la Tatal si am venit in lume; si din nou las lumea si Ma duc la Tatal". Din nefericire ! crestinatatea marturisitoare, in timp ce face mare caz de viata perfecta a Domnului, este gata sa abandoneze rapid cerintele sfinte ale acestei mari afirmatii. Aceasta afirmatie a originii Sale divine, a lucrarii Sale in lume si a intoarcerii Sale la Tatal, completeaza in mod corespunzator instructiunea din acest discurs.
Cap. 16:29-32
Ultimile versete contin mai mult un cuvant final de atentionare cu privire la slabiciunea ucenicilor decat o instructiune, urmata de o afirmatie care descopera sentimentele inimii Domnului, si ultimul cuvant de incurajare.
Inaintea acestei afirmatii clare a adevarului, ucenicii au putut spune : "Iata, acum vorbesti deschis si nu spui nicio pilda". Adevarul pe care ei nu l-au inteles decat in mod neclar devine precis si clarificat prin cuvintele clare ale Domnului. Si totusi, cat de putin au inteles prin ce moarte avea sa Se intoarca Domnul la Tatal! De asemenea, Domnul a putut sa le spuna : "Acum credeti?" Cu siguranta, ei credeau, dar, ca si noi, de multe ori, erau foarte putin constienti de propria lor slabiciune. Domnul trebuie sa-i atentioneze ca vine ceasul, si ca el venise , cand toti ucenicii vor fi risipiti, fiecare la ale lui, si cand Cel in care ei marturisisera ca cred, va fi lasat singur.
Totusi, daca vine un moment in care cei care au fost tovarasii Sai in timpul vietii Sale, care L-au iubit si L-au urmat, gandindu-se doar la ei insisi si indepartandu-se de El in ceasul incercarii, El nu va fi singur, caci asa cum a spus Domnul : "Tatal este cu Mine". El nu spune : "Tatal va fi cu Mine", oricat de adevarat ar fi aceasta, ci "Tatal este cu Mine". Ca altadata, in episodul care nu era decat o umbra a acestei scene mult mai solemne, citim cu privire la Avraam si la Isaac, atunci cand se indreptau spre muntele Moria : "Mergeau amandoi impreuna" (Gen. 22:6). La fel si acum, Tatal si Fiul sunt impreuna, apropiindu-Se de jertfa suprema.
Cap. 16:33
Dar daca Domnul vrea sa-i atentioneze pe ucenici de slabiciunea lor, El nu-i lasa fara un ultim cuvant de mangaiere si incurajare. Indiferent care ar fi fost esecurile pe care trebuiau sa le deplanga sau incercarile pe care ar putea sa le intalneasca in lume, ei vor avea pace in Hristos. Multe lucruri, atat in ei insisi cat si in lume, vor fi de natura sa ii tulbure, dar in Hristos vor avea o resursa infailibila : pe cineva in care inimile lor s-ar putea odihni intr-o pace perfecta. Cu siguranta, lumea ar putea sa-i invinga pe ucenici, dupa cum aveau sa experimenteze in curand, dar Hristos a invins lumea.
Precum ucenicii, si noi trebuie sa indraznim, caci Cel care ne iubeste, care traieste pentru noi, care vine pentru noi - Cel care este impreuna cu noi - este Biruitorul lumii. Astfel, aceste pretioase discursuri nu se incheie fara a ne lasa un cuvant de incurajare care, ridicandu-ne mai presus de esecurile noastre, conducandu-ne in contemplare biruintei Domnului.
