Am vazut cerul deschis                                                                                                              Apoc.  cap. 21:9 la 22:5

                                                                    - XVI -


      Christian Briem


     8     Cetatea cereasca - 21:9 la 22:5

     8.1    Mireasa, sotia Mielului

     Ajungem acum la ultima mare parte a acestei carti atat de solemna si totusi atat de plina de bucurie. Ea merge de la cap. 21 v. 9 pana la cap. 22 v.5. Dupa cum am observat deja, ea prezinta un fel de retrospectiva, o descriere a Bisericii in glorie in relatie cu pamantul in timpul Imparatiei de o mie de ani. De ce este o retrospectiva si pentru ce ne este data, ne vom ocupa imediat de aceste intrebari. In primul rand trebuie sa aratam cele doua sectiuni principale care alcatuiesc aceasta sectiune. Avem doua scene de glorie, primite de Ioan din partea ingerului. Una se refera la "mireasa, sotia Mielului" (21:9-27), si cealalta la "raul de apa a vietii" care iese din tronul lui Dumnezeu (22:1-5).

     La inceputul acestor doua scene ceresti, gasim cuvintele: "si el (ingerul) mi-a zis". Intr-adevar, preaiubitilor, merita sa "privim" cand ingerul lui Dumnezeu arata vazatorului lucrurile glorioase - si prin el si noua - lucruri care apartin unei epoci viitoare si unei sfere ceresti! Nu ne obliga ele sa ne bucuram inca de acum, luminand si influentand drumul nostru greu?

     8.1.1     O retrospectiva remarcabila

     Vazatorul s-a vazut deja obligat mai inainte sa-si indrepte privirile inapoi. Astfel, la cap. 17 unul din cei sapre ingeri care au avut cele sapte potire a venit sa-i arate adevaratul caracter al "curvei cele mari", descoperindu-i taina "Babilonului cel mare, mama curvelor si a uraciunilor pamantului". Dupa informatiile istorice, si in mijlocul desfasurarii evenimentelor, el a vorbit deja de judecata Babilonului (14:8 ; 16;19). Evident, Duhul Sfant nu a vrut sa intrerupa cursul relatarii evenimentelor  profetice printr-o descriere lunga. Dar apoi, in retrospectiva, El a considerat ca necesar descrierea a ceea ce era, in esenta, Babilonul.

Este aproape acelasi lucru incepand de la cap. 21:9. Caci, dupa ce lantul evenimentelor din timpul de la urma pana in eternitate a fost descris intr-o ordine cronologica stricta pana la cap. 21:9 si ca totul a continuat pana la sfarsit, Duhul Sfant se opreste din nou si intoarce privirea in spate spre timpul domniei de o mie de ani, timp care, vazut istoric, este anterior fata de ce ne-am ocupat din a doua jumatate a cap. 20 pana la v. 8 din capitolul 21 (starea eterna). Astfel, se vorbeste din nou in sectiunea noastra despre cele douasprezece semintii ale lui Israel si despre natiuni, etc. Ne amintim ca aceste diferente dispensationale nu vor mai exista in starea eterna. Pe pamantul cel nou vor fi in continuare oameni. Va fi iarasi vorba in cele ce urmeaza despre Miel, deoarece vedem din nou in aceasta sectiune legaturile cu pamantul cel vechi.

     Revelatia evenimentelor din timpul de la urma se incheie cu introducerea starii eterne. Cu toate acestea, gloria miresei, sotia Mielului este desfasurata inaintea noastra, Ea (mireasa) este infatisata ca o "cetate sfanta", ca o metropola cereasca si centru de administare si guvernare in timpul Imparatiei de o mie de ani. Ceea ce nu a putut fi aratat decat pe scurt la cap. 20:4-6, din cauza formei concentrate a acestei profetii, ne este descoperit acum in detaliu. Cu siguranta, acesta este motivul principal al acestei retrospective pe care ne-o da Cuvantul lui Dumnezeu.

     Dar mai exista un alt motiv pentru aceasta: Cartea Apocalipsa nu trebuie sa se incheie prin scenele de judecata, nici prin tabloul judecatii etene. Dumnezeu este Dumnezeul oricarui har, si acesta este harul care depaseste tot ceea ce pare sa corespunda acestor scene in care triumful harului Sau lumineaza inca odata toate esecurile oamenilor - ceea ce ne este prezentat sub o forma de apendice, nu doar la cartea Apocalipsa, ci la intrega carte a lui Dumnezeu.

     In mod efectiv, ultimile doua capitole ale Bibliei sunt legate direct de primele doua. Pe primele pagini ale Genezei se afla creatia lumii vizibile, prima creatie. Administrarea creatiei este incredintata creaturii. Il vedem pe Adam fericit in gradina Eden, nu singur, ci unit cu sotia lui, femeia pe care Dumnezeu a intocmit-o El Insusi, in timpul somnului, si pe care a adus-o la el. Dar deja in paginile urmatoare ale Bibliei si pana la sfarsit, intalnim razvratirea omului impotriva lui Dumnezeu. Vedem cum sceptrul guvernarii incredintat de Dumnezeu omului i-a alunecat din mana, si vedem cum Dumnezeu a lucrat in har ca si in judecata. Ori, atunci cand ajungem la ultimile doua capitole din Sfanta Scriptura, recunoastem ca, in pofida intregului pacat al omului, Dumnezeu Isi atinge scopul Sau si ca toate planurile Sale cu privire la pamant sunt implinite: in Fiul Omului, Omul glorificat, nu doar pamantul va trai o guvernare desavarsita, dar si cerul.

     Atunci toate binecuvantarile din secolele precedente, pe care Dumnezeu le-a promis avandu-L in vedere pe Fiul Sau, isi vor gasi centru si implinirea lor deplina in El. Biruinta lui Dumnezeu asupra adversarilor Sai va fi completa. Harul Sau va triumfa, acolo unde a prisosit din plin fata de pacat. Si atunci cand scenele din Geneza in functie de natura lor vor reaparea, - fie ca este vorba despre mireasa, sotia Mielului sau de raul cu apa vietii, - acestea vor fi de-o maniera mult mai inalta. Vazatorul este atat de miscat de ceea ce a auzit si a vazut, incat el cade la picioarele ingerului pentru a i se inchina (22:8). In pofida multor asemanari cu scena pamanteasca si prima creatie, scena cereasca si noua creatie le depasesc cu mult in glorie.

     Ca o introducere la aceasta ultima parte din Apocalipsa, ramane de observat ca, in viziunea pusa inaintea noastra, nu sunt decat trasaturi ale domniei de o mie de ani si cu ele un caracter dispensational. Aceste trasaturi ale domniei de o mie de ani si acest caracter dispensational, se gasesc clar in pasajele din capitolele 21:24, 26 si 22:2). Dar in versetele 3 la 5 din capitolul 22 se vede clar o suprapunere temporala din eternitate. Acest gand l-a bucurat mult pe autor: din clipa in care mireasa, Adunarea este in glorie, pentru ea incepe direct eternitatea. O mie de ani nu conteaza prea mult. Ea este mireasa, sotia Mielului, si ea este pentru eternitate (21:2). Scena care o inconjoara poate sa se schimbe din temporal in etern, dar ea este vazuta in sine insasi intr-o relatie de nedespartit cu Acela care este in Sine Insusi de neschimbat.

     8.1.2     Vino aici: iti voi arata - 21:9-10

     La inceputul acestei ultime parti din Apocalipsa, slujba ingerului este reluata imediat. Cand s-a facut descrierea starii eterne (21:1-8), nu gasim ceva asemanator. Am vazut fericirea eterna a Adunarii,  cortul lui Dumnezeu si fericirea oamenilor, a poporului lui Dumnezeu de pe pamantul cel nou. Dar acum, datorita faptului  ca descrierea se intoarce spre relatiile Adunarii cu pamantul, vom intalni din nou slujba ingerului. Aceasta este o dovada in plus ca aceasta parte din Apocalipsa este un fel de apendice si este aranjata cronologic inainte de relatarea din primele opt versete.

                    "Si a venit unul din cei sapte ingeri, care avusesera cele sapte potire, pline cu cele din urma plagi, si a vorbit cu mine, spunand: Vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului! Si m-a dus, in Duh, pe un munte mare si inalt. Si mi-a aratat cetatea cea sfanta, Ierusalimul, coborand din cer, de la Dumnezeu, avand gloria lui Dumnezeu" (21:9-10).

     Ce har din partea lui Dumnezeu care doreste sa ne incurajeze inimile prin aceasta viziune minunata a gloriei viitoare! Noi vom avea parte de aceasta, intr-o zi - ce har de nepatruns! El ar dori ca razele glorie sa lumineze drumul nostru inca de astazi si sa ne influenteze sub aspect moral. Inaintea de a contempla aceste scene ceresti, nu ne vine in mod natural dorinta ca gloria lui Hristos, care va fi vizibila atat de perfect in sotia Sa in zilele Imparatiei, sa straluceasca inca de acum in noi din punct de vedere moral? Deci, haideti sa ne intoarcem acum la continutul textului nostru biblic!

     Unul din cei sapte ingeri care au avut cele sapte potire, vine la Ioan, spunand: "Vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului". Faptul ca era unul din ingerii care trebuia sa sfarseasca mania lui Dumnezeu asupra pamantului confirma, asa cum s-a remarcat deja, ca relatia miresei cu pamantul este pusa pe primul plan. Aceasta are loc in timpul domniei de o mie de ani, contextul o arata foarte clar. De asemenea, unul din ingeri, daca nu chiar acelasi, i-a aratat vazatorului Babilonul, falsa mireasa, si judecata sa. Asemanarea acestor doua scene, dar, de asemenea, si deosebirile, sunt evidente. "Vino aici; iti voi arata sentinta curvei celei mari, care sade pe apele cele multe" i-a spus atunci ingerul (17:1). Dar acum ingerul ii arata adevarata mireasa si gloria ei. Ea devine sotia Mielului si una cu Cel Sfant, Cel care a murit altadata pe crucea Golgotei ca Mielul fara cusur si fara pata, dar care a invins moartea si pe diavol si se afla acum ca Invingator in glorie. Si dupa cum Babilonul si curva cea mare erau expresia gandului omului, la fel si mireasa in frumusetea si in gloria ei este expresia gandului lui Dumnezeu.

     Acest "vino aici: iti voi arata" este deosebit de instructiv si incurajator in acelasi timp. In cele doua cazuri se spune ca ingerul l-a dus pe vazator in duh, o data in pustiu, si in alta data pe un munte mare si inalt. In primul caz ingerul a vrut sa-i arate judecata lui Dumnezeu asupra curvei cele mari, iar in al doilea caz gloria miresei, sotia Mielului. Dar in ambele cazuri el a fost dus in "duh". Si acesta este primul lucru pe care il invatam: Daca vrem sa intelegem adevaratul caracter al falsei biserici sau ceea ce caracterizeaza adevarata Biserica, trebuie sa fim condusi totdeauna de Duhul si sa ne lasam calauziti de El in gandurile noastre. Inteligenta omeneasca nu ne poate ajuta nici intr-un caz, nici in altul.

     Ar trebui sa ne preocupam noi cu falsa biserica? din cand in cand da! Caci este foarte important pentru noi si aceasta nu este o pierdere de timp, ci vedem judecata lui Dumnezeu peste falsa biserica - un sistem eclesiastic care are pretentia ca este mireasa lui Hristos. Ne dam seama foarte usor, cu privire la aceasta, de aceasta inselatorie, caci ceea ce se marturiseste in afara a fi a lui Hristos, in interior este exact opusul, oferind in ochii oamenilor ceva mare, inalt si atractiv. Omul iubeste etalarea bogatiilor, apreciere, putere si influenta intelepciunii si artei, in special ceea ce insoteste pretentiile religioase. Si sa nu ne gandim ca adevaratii credinciosi nu pot aluneca spre lucrurile atragatoare si a influentelor false! Atunci Dumnezeu, in harul Sau, ne vine in ajutor si ne trimite ingerul cu al sau "vino aici: iti voi arata", si ne ajuta sa intelegem tot ceea ce, potrivit judecatii lui Dumnezeu, sunt doar caracteristicile curvei cele mari: El va aduce judecata Sa peste acest sistem eclesiastic profan in timpul de la urma. Stiind aceasta ne va pazi sa ne amestecam in vreu fel cu ceea ce poarta trasaturile de caracter ale Babilonului. De asemenea, vom intelege mai bine semnificatia unui "alt glas venit din cer" (18:4), care, in principiu, ni se adreseaza si noua astazi: "Iesiti din ea, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei".

     Pe de alta parte, adevarata Biserica apare in ochii oamenilor ca ceva mizerabil si fara putere. Unitatea originala, in care primi crestini au dat o marturie puternica inaintea lumii a fost inlocuita cu o faramitare fara seaman, si chiar credinciosii pot intreba: in mijlocul intregii confuzii, se mai poate realiza inca astazi in vreun fel gandurile lui Dumnezeu in legatura cu adevarata Biserica? Ceea ce a iesit altadata atat de perfect din mana lui Dumnezeu, in ce priveste aspectul sau exterior, este rupt si faramitat, in slabiciune si in rusine.

     Credinciosul spiritual simte tristetea si suspina. El intelege cat de mult Domnul Isus, Capul Trupului, al Adunarii, este dezonorat prin aceasta ruina. El poate cadea atunci foarte usor in pericolul de a-si pierde orice curaj. Mai are vreun sens, vazand indepartarea generala de la adevarul lui Dumnezeu, de a merge inainte, de a lupta pentru credinta care a fost data sfintilor (Iuda 3) ? Atunci, acest credincios spiritual poate auzi inca cuvintele ingerului: "Vino aici:iti voi arata mireasa, sotia Mielului!". Da, scump prieten, Dumnezeu doreste sa ne arate sfarsitul desavarsit si glorios a ceea ce aici jos, pe pamnat, nu prezinta decat slabiciune.

     Asa cum Moise altadata, de pe varful muntelui Pisga, putea sa vada mostenirea promisa lui Israel in toata intinderea ei (Deut. 34), asa si Ioan, aici, este condus pe un munte mare si inalt pentru a vedea mireasa, sotia Mielului, in toata frumusetea si gloria sa. Pentru a avea punctul de vedere corect si divin, trebuie si noi, de asemenea, sa ne lasam condusi intr-un loc mare si inalt. Noi putem avea punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra lucrurilor doar atunci cand stam departe de raul moral din lume si de ratacirea religioasa din crestinatate - numai atunci cand respingem principiile lipsite de evlavie care o conduc.

     Dar apoi ce este mai mangaietor decat a contempla frumusetea pe care mireasa o are in ochii Domnului, deja de astazi? Nu a abandonat El tot ce avea pentru a dobandi aceasta perla de mare pret, inclusiv viata Sa (Mt. 13:45-46)? Acest lucrul intareste in mod extraordinar credinta noastra la a gandi ca in planurile lui Dumnezeu, Adunarea este totdeauna ceva desavarsit. Chiar daca starea sa practica in timp este slaba, planurile esterne ale lui Dumnezeu cu privire la Hristos si la Adunarea Sa isi vor gasi implinirea lor. In acea zi Domnul Isus Isi va prezenta "Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acestora, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" (Efes. 5:27).

     Noi nu putem sa aratam lumii decat o imagine slaba si deplorabila fata de ceea ce este Adunarea in gandurile lui Dumnezeu. Dar, prin credinta, stim de asemenea ca suntem pe drumul gloriei, si ca va veni timpul cand Adunarea va fi descoperita in toata perfectiunea ei ca mireasa a Sa, sotia Mielului. Crestinii adevarati au parasit inca de la inceput dragostea lor dintai pentru Domnul Isus (2:4). Acesta a fost punctul de plecare al ruinei pe care o deplangem astazi in crestinatate. Dar apoi, Adunarea celor rascumparati din ziua Cincizecimii pana la rapirea Bisericii va fi "mireasa Sa" : ea se va bucura in mod desavarsit de afectiunile Sale divine si va rasunde la acestea - fericita speranta!

     Mai ramane de remarcat ca in epistolele Noului Testament, Adunarea nu este numita in mod direct mireasa, sotia Mielului. Desigur, apostolul Pavel a spus corintenilor "v-am logodit cu un singur barbat, ca sa va infatisez ca pe o fecioara curata lui Hristos" (2 Cor. 11:2), si aceasta se apropie de gandul de "mireasa". De asemenea, in Efes. 5 el compara de-o maniera remarcabila pe Hristos si Adunarea cu primul Adam si sotia lui. Dar, numai in ultima carte a Bibliei Adunarea este numita "sotia Mielului". Aceasta este in legatura cu acest mare eveniment din cer, nunta Mielului, unde ii este conferit titlu de "sotie" (19:7).

     In glorie Adunarea va fi "mireasa, sotia Mielului". Trebuie in mod categoric sa distingem aceasta binecuvantare de o alta care nu ne priveste pe noi, ci care priveste pe Israel. Domnul Isus ca Imparat al lui Israel va avea, de asemenea, o sotie pamanteasca. Ierusalimul, ramasita restaurata a lui Israel, va fi sotia Imparatului, imparateasa impodobita cu aur de Ofir, dupa cum ne arata Psalmul 45 (v. 9). Atunci se va implini cuvantul profetului Isaia: "Si cum se bucura mirele de mireasa, asa Se va bucura Dumnezeul tau de tine" (Is. 62:5). Israel va fi indatorat mult pentru toate binecuvantarile sale prin moartea Rascumparatorului sau, la fel cum relatiile noastre cu Domnul si Mantuitorul nostru se intemeiaza in intregime pe moartea Sa ca jertfa. Dar sotia pamanteasca nu va fi numita sotia Mielului, deoarece Domnul este pentru ea Imparatul, care Si-a dobandit tronul Sau pamantesc prin judecata si este pus in relatie cu ea in acest mod. Dar pentru Adunare, Domnul Isus nu este niciodata Imparat, nici astazi nici mai tarziu. El nu va guverna peste Adunare, ci impreuna cu ea. De aceea doar ea este numita mireasa, sotia Mielului. Domnul este legat de ea pentru eternitate, si va imparti impreuna cu ea eternitatea Sa. Cat de mult face ca inimile noastre sa bata inca de acum!

                        

                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                  Apoc.  cap. 21:4-8

                                                                    - XV -

 
      Christian Briem


     7.4     Cele dintai au trecut - 21:4

     Versetul 4 descrie acum cateva din binecuvantarile de care oamenii se vor bucura pe pamantul cel nou. Ele nu se refera, in sens strict. la cortul lui Dumnezeu, ci numai la oamenii de pe pamantul cel nou. Bineinteles, ele vor fi, de asemenea, si partea celor care alcatuiesc cortul lui Dumnezeu. Dar contrastul arata clar ca Duhul Sfant a avut in vedere doar aceasta grupa de rascumparati care nu apartin cortului.

     De asemenea, este remarcabil ca descrierea starii eterne din acest verset, este formulata negativ, adica se enumera lucrurile care nu vor mai fi. Evident, in starea noastra actuala, Dumnezeu nu poate sa ne descrie in detaliu ceea ce va fi.

     "Si El va sterge orice lacrima din ochii lor; si moarte nu va mai fi, nici intristare, nici strigat, nici chin nu va mai fi, pentru ca cele dintai au trecut" (21:4).

     Toate lucrurile mentionate aici, apartin de starea precedenta, si sunt situate in timp. Ele au aparut datorita pacatului omului. Dar, in creatia cea noua, pacatul nu va mai fi, dupa cum vom vedea in curand.

     El va sterge orice lacrima din ochii lor. Acesta este cel dintai lucru. Cu siguranta, in eternitate nu se va mai varsa nicio lacrima. Spun aceasta, deoarece multi credinciosi au o mica dificultate cu privire la modul in care sunt expuse lucrurile in aceasta fraza. "Cum se vorbeste despre stergerea lacrimilor, cand nu vor mai fi lacrimi?".

     De fapt, sensul potrivit este ca Dumnezeu va indeparta orice amintire de suferinta traita pe pamant. Si ce marturie miscatoare de bunatate si duiosie din partea lui Dumnezeu in aceste cuvinte! El are in vedere lacrimile alor Sai care au fost varsate in comuniune cu El aici pe pamant, si El le-a inregistrat (Ps. 56:8). Fiecare durere, fiecare necaz, fiecare intristare, fiecare ingrijorare, El le-a stiut. El stie sa aprecieze in special aceste lucruri si sa le rasplateasca atunci cand ai Sai au suferit si plans in aceasta lume de pacat si de moarte, din cauza intereselor Sale si ale Fiului Sau.

     Dar, in eternitate, El va indeparta de la ei orice amintire a suferintei. Aceasta este o mangaiere eterna cu care El ii va mangaia. Este ca atunci cand un copil a plans, si cand un zambet apare din nou pe fata lui datorita incurajarii plina de bunatate a tatalui sau. Desigur, plansul a trecut, dar tatal vede inca darele lacrimilor pe obrajii copilului. Cu duiosie el le sterge. Da, preaiubitilor, asa va face El. Dumnezeu Insusi va sterge lacrimile, si nimeni altul. Atunci se va implini cuvantul care a luminat de atatea ori noptile de lacrimi: "Seara ramane plansul (sa locuiasca cu noi, fr., n.t.) si dimineata este un cantec de bucurie" (Ps. 30:5).

     De asemenea, moartea, imparateasa spaimelor (Iov 18:14), nu va mai fi. Ea a fost aruncata in iazul de foc, dupa imaginea din cap. 20. Creatia cea noua n-o va cunoaste. Cat de important este aceasta! De asemenea, impreuna cu ea, orice suferinta, orice ispitire si orice durere legata de viata de pelerinaj si de trupul smereniei noastre, vor trece pentru totdeauna. Ele au apartinut  de "cele dintai lucruri", potrivit cu sensul lor literal, care atunci sunt trecute.

     Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu a murit altadata pentru a "ridica pacatul lumii" (Ioan 1:29), pentru "desfiintarea pacatului prin jertfa Sa" (Ev. 9:26). In starea eterna, va fi atins in intregime acest scop. Pacatul nu va mai fi in creatia noua. In consecinta, toate roadele amare ale pacatului nu vor mai fi. Doliu, strigat de bocet (comp. Is. 65:19), orice forma de durere,a trupului sau a sufletului, toate vor fi atunci trecute. Acestea au apartinut starii de lucruri anterioare. In fata singurei enumerari a unor astfel de lucruri care nu vor mai fi atunci, care inima credincioasa nu se bucura de aceasta perspectiva glorioasa? Sa privim putin mai in detaliu acest ultim termen: chin. Cuvantul grec care este tradus prin "chin" are sensul de : suferinta, oboseala, truda istovitoare, nefericire, pericol, durere, nenorocire, necaz. Singura enumerare a acestor lucruri continute in acest singur cuvant: "chin", ne fac sa simtim ce lume minunata va fi cand aceste lucruri nu vor mai exista.

     7.4.1     O noua ordine de lucruri - 21:5

     Schimbarea imensa care va caracteriza creatia cea noua fata de cea veche, isi are fundamentul in cuvintele Celui care este asezat pe tron:

              "Si Cel care sedea pe tron a spus: Iata, Eu fac toate noi. Si a spus: Scrie, pentru ca aceste cuvinte sunt sigure si adevarate" (21:5).

     Cel care este asezat pe tron este, fara nicio indoiala, Dumnezeu. Cu siguranta, Domnul Isus va sta si El pe un tron, pe tronul Sau de glorie (Mt. 25:31). Dar acela apartine Imparatiei, si prin urmare de ceea ce este in timp. Totusi, in descrierea starii eterne, dupa cum am vazut deja, "Mielul" nu va mai apare in prim plan, caci atunci Dumnezeu va fi totul in toti.

     Dumnezeu spune ca El face toate lucrurile noi. El va introduce o ordine de lucruri in intregime noua. Prin puterea si intelepciunea Sa divina, El va da o forma cu totul noua si un continut nou, pentru gloria marelui si sfantului Sau Nume. Ce mangaiere pentru inima crestinului incercat in mijlocul raului de orce fel, din timpul actual. Cat de mult doreste el aceasta stare, in care toate lucrurile vor fi noi si in mod perfect divine!

     Crestinul in sine este deja o creatie noua, dupa cum ne spune 2 Cor. 5:17: "Daca este cineva in Hristos este o creatie noua; cele vechi s-au dus; iata, toate s-au facut noi". Crestinul credincios face parte din aceasta ordine noua de lucruri divine, in care Hristos inviat este Cap si Centru. Dar nu numai aceasta. De asemenea, este privilegiul sau sa traiasca deja de acum, prin credinta, in aceasta lume noua, in aceasta noua creatie, si sa anticipeze binecuvantarile eternitatii.

     Dar tocmai aceasta diferenta este intre acum si eternitate. Astazi, intelegem si ne bucuram prin credinta de noua stare morala care va iesi din mana lui Dumnezeu. Noua ordine de lucruri nu poate fi recunoscuta decat prin credinta, ea nu este accesibila decat pentru credinta. Dar, in starea eterna, aceasta nu va mai fi o chestiune de credinta, caci atunci schimbarea se va face de-o maniera vizibila si completa in toate privintele. "Lucrurile dintai", nu mai sunt, vechea creatie a incetat sa existe, si singura care ramane este noua creatie, noua ordine de lucruri.

     "Iata, Eu fac toate noi" (21:5b). Cuvintele Celui care sade pe tron sunt atat de puternice, atat de vaste si atat de universale, incat Cel care vorbeste ii da indata vazatorului urmatoarea misiune: "Scrie, pentru ca aceste cuvinte sunt sigure (sau, "vrednice de crezut") si adevarate" (21:5c).

     Putem avea incredere absoluta in aceste cuvinte iesite din gura lui Dumnezeu, spre deosebire de cuvintele nesigure si de multe ori mincionoase ale oamenilor. Ele sunt sigure si demne de incredere, si, prin urmare, potrivite sa serveasca drept temelie neclintita pentru credinta. Ele sunt adevarate, chiar daca multi le pun la indoiala, sau le sucesc. Dumnezeu a vrut ca aceste cuvinte, ale Sale, sa fie transmise prin slujitorul Sau sub forma scrisa, bine stabilita. In timpul intregii vieti traite pe pamant, ai Sai trebuie sa gaseasca in aceste cuvinte, o garantie sigura a ceea ce au inainte lor.

     7.4.2     "S-a implinit" ("S-a facut", in fr. n.t.) - 21:6

     Ioan aude din nou cuvintele Celui care sade pe tron:

               "Si mi-a spus: S-a implinit! Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul" (21:6).

     Cuvintele "S-a facut" pot fi redate literal prin: "s-a intamplat" sau "ele s-au intamplat". In greaca, aceasta propozitie scurta nu este alcatuita decat dintr-un singur cuvant. Este la fel pentru o alta propozitie, la care ne gandim imediat, si care a iesit intr-o zi de pe buzele Mantuitorului, in timp ce murea: "S-a implinit" (Ioan 19:30). Lucrarea de rascumparare implinita de Hristos nu este ea baza a ceea ce, in harul Sau, Dumnezeu va face, si ca atunci El va aduce totul la implinire - odata ce eternitatea a inceput?

     "S-a implinit" - este tot ceea ce Dumnezeu, in veacurile trecute, a promis ca va face. Totul va deveni atunci o realitatea eterna. Aceste cuvinte marcheaza, intr-un mod evident, sfarsitul revelatiei in caile Sale cu oamenii. Ceea ce este spus apoi, dupa ce starea eterna a fost atinsa, nu poate fi decat o retrospectiva despre lucrurile cunoscute deja. Am remarcat deja ca aceasta intoarcere inapoi are loc exact de la versetul 9.

     Dar, cine a rostit aceste cuvinte sublime de concluzie: "S-a facut"? Acesta este Dumnezeul etern (*). El care tine in mana inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, El care cunoaste sfarsitul inainte de inceput, El care este inainte de toate, si care va fi dupa toate, El prin care se tin toate si pentru care totul este un prezent etern - doar El a putut sa dea promisiuni si revelatii de-o astfel de intindere, si numai El poate sa le implineasca. Acum ca planul Sau este implinit perfect si deplin, poate sa-Si sfarseasca lucrarea cu satisfactie, pentru a Se bucura acum de odihna Lui sabatica, impreuna cu rascumparatii Sai, in timpul zilei eterne. La inceput, El a iesit din eternitate pentru a intra in timp, cu scopul de a castiga oameni pentru gloria Lui. Si acum, la sfarsit, El intra din nou in eternitatea fara sfarsit - nu singur, ci impreuna cu ei.

     (*) Este adevarat ca Domnul Isus, de asemenea, este Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul (comp. Apoc. 22:13). Caci El este Dumnezeu, si desigur, El este intr-un mod absolut, dupa cum Tatal este Dumnezeu si dupa cum Duhul Sfant este Dumnezeu. Dar aici, este vorba despre Dumnezeu ca atare. De aceea, folosirea pentru a doua oara a acestui Nume, subliniaza cel mai clar posibil divinitatea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.

     Poate o inima omeneasca sa cuprinda un astfel de har? Deja despre Iov, se poate spune: "Ati vazut sfarsitul dat lui de la Domnul" (Iac. 5:11). Dar ce se spune cand ne gandim la acest "sfarsit", ca Dumnezeu are in vedere pe ai Sai, si la care El va veni.

     7.4.3     Doua promisiuni pretioase - 21:6-7

     Pasajul se incheie prin doua promisiuni ale lui Dumnezeu, si un avertisment serios. Mai intai auzim cele doua promisiuni care fac parte din angajamentele pretioase ale lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura:

               "Eu ii voi da celui care inseteaza din izvorul apei vietii, fara plata. Cel care invinge va mosteni acestea. Si Eu voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu" (21:6-7).

     Prima din cele doua promisiuni se adreseaza celui care insesteaza, a doua invingatorului. Putem spune ca ele reflecta doua principii conform carora Dumnezeu Isi arata harul Sau si da binecuvantare in caile Sale fata de oameni. Cu toate acestea nu trebuie sa tragem concluzia din aceste cuvinte ca, in starea eterna, va exista inca sete si impotriviri de biruit. Nu, totul va fi atunci perfectiune si glorie. Dar, daca Dumnezeu da promisiuni in acest pasaj, El o face privind la eternitatea de care este vorba. Ele apartin in mod absolut eternitatii, dar ele se aplica oamenilor in timp.

     7.4.3.1     Cu privire la setea sufletului - 21:6

     Scriptura Sfanta vorbeste de mai multe ori despre setea sufletului. "Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea" (Ioan 7:37). "Si cine inseteaza sa vina; si cine vrea sa ia apa vietii fara plata" (Apoc. 22:17). "Cine insesteaza", descrie pe cineva in care Duhul Sfant a trezit o dorinta spre cele spirituale, in primul rand spre iertarea pacatelor, si apoi spre comuniunea cu Dumnezeu si bucuria in Dumnezeu. Iata modul minunat de a lucra al Duhului lui Dumnezeu, si Dumnezeu da intotdeauna satisfactie acestei lucrari a Duhului Sau. El va implini in mod perfect dorintele ivite intr-o astfel de inima; El le va potoli in Sine Insusi. De aceea, aici, Dumnezeu nu promite numai apa vietii, ci El zice: "Eu ii voi da celui care insesteaza din izvorul apei vietii". Cat de pretios este acest lucru! Inima va gasi satisfactie deplina in sursa binecuvantarii, dupa care suspina - in Dumnezeu Insusi. Dumnezeu aduce, ca sa zicem asa, sursa insasi la buzele celui insetat. Marele Daruitor este Dumnezeu, si El da gratis, fara bani si fara plata (Is. 55:1). Aceasta este demn de Acela care este "Dumnezeul oricatui har" (1 Pet. 5:10).

     Am putea intreba: cum, noi credinciosii, avem inca astazi "sete" spirituala? Intr-un anumit sens,da. Caci chiar daca setea sufletului nostru a fost, in principiu, potolita prin primirea vietii eterne si a Duhului Sfant (Ioan 4:4), cu toate acestea, ramane inca in noi o profunda dorinta de a gusta bucuria in Dumnezeu, o bucurie netulburata, o odihna eterna impreuna cu El, bucuria deplina pe care ne-a dobandit-o Domnul Isus la cruce. Deja, in predica de pe munte, Domnul ii numeste fericiti pe cei care sunt flamanzi si insetati dupa dreptate. Ei vor fi saturati (Mt. 5:6). Caci, la fel si noi, dorim fierbinte sa fim imbracati cu locuinta noastra, care este in cer (2 Cor. 5:2). Si dupa tot ceea ce este in parte (fragmentat), care caracterizeaza acest pamant si modul in care cunoastem astazi, dorim ca sa vina ceea ce este "desavarsit" (1 Cor. 13:10). Putem spune deci aceasta: Cu cat relatia noastra cu Dumnezeu este mai stransa, cu atat mai profunda va fi setea pe care sufletul nostru o va avea dupa El. Aceasta dorinta trezita in noi prin Duhul Sfant Insusi, Dumnezeu o va potoli in mod desavarsit. El Insusi va fi sursa binecuvantarii noastre eterne. Chiar daca credinciosii Vechiului Testament nu erau, de departe, la fel de binecuvantati cum suntem noi, cu toate acestea, au cunoscut si ei aceste sentimente de sete. Cine le-a exprimat intr-un mod atat de minunat ca fiii lui Core? "Cum doreste cerbul izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu. Cand voi veni si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu? (Ps. 42:1-2).

     7.4.3.2     A fi invingator - 21:7 

     Al doilea principiu dupa care lucreaza Dumnezeu il gasim in a doua promisiune:

   

               "Cel care invinge va mosteni acestea. Si Eu ii voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu".

     Aici nu este vorba de satisfactia unei dorinte spirituale, ci de a invinge dificultatile. In aceasta lume ostila, credinciosii trebuie sa fie invingatori. Ei sunt inconjurati de puterile spirituale ale rautatii si ale intunericului, si ei sunt chemati sa lupte impotriva lor (Efes. 6:19 si urmat.). Inainte ca Dumnezeu sa termine ce are de zis, El ii incurajeaza pe sfintii Sai cu aceasta promisiune suplimentara: "Cel care invinge va mosteni acestea" - aceste lucruri care sunt obiectul acestei promisiuni. Se pare ca Dumnezeu pune accent pe aceste angajamente, deoarece El doreste sa le dea in plus fata de altele.

     Un invingator este cineva care castiga biruinte, si de fapt, termenul grec pentru "invingator" poate fi tradus prin "triumfator"; se refera la o situatie care dureaza, care continua. Necesitatea si importanta de a invinge este amintita de mai multe ori in Noul Testament. In Romani 8, este spus ca noi suntem mai mult decat invingatori prin Acela care ne-a iubit (Rom. 8:37). Acesta este un fapt adevarat pentru orice credincios, chiar daca nivelul de realizare este foarte diferit.

     Ioan scrie in prima sa epistola despre "victoria care a invins lumea"; si apoi, el arata mijlocul prin care biruinta a fost castigata: credinta noastra (1 Ioan 5:4). Nu putem invinge acest sistem al lumi  decat prin credinta vie in Persoana Fiului lui Dumnezeu (1 Ioan 5:5). Biruinta asupra lumii conduse de Satan ne este asigurata numai atunci cand El sta inaintea inimii noastre in caracterul Sau de Fiu al lui Dumnezeu. Si am subliniat deja ca termenul de "invingator" nu vizeaza o actiune unica. Adesea, dupa ce am castigat o biruinta, gandim ca totul s-a rezolvat. Dar acesta este un gand inselator. Avem de biruit permanent. Daca lasam pur si simplu sa prevaleze asupra noastra fortele care pot sa ne influenteze, lasandu-le sa actioneze pasiv si fara sa ne impotrivim, unde vom ajunge pana la urma?

     In Apocalipsa, se vorbeste mult de "invingatori" sau de cel care "invinge". Fiecare din cele sapte epistole foloseste aceste expresii (Apoc. 2-3). Este miscator ca faptul de a invinge este vazut ca o chestiune personala. "Si celui care invinge... ", "Invingatorului". Dimpotriva, in Scriptura Sfanta, atunci cand este aratata pozitia noastra sau relatiile noastre ca fii sau copii ai lui Dumnezeu, se vorbeste in general despre noi intr-un mod colectiv. La cap 12, ne este prezentata o ramasita credincioasa din poporul iudeu, la inceputul necazului cel mare. Ni se spune despre acesti martori credinciosi, ca ei l-au invins pe Satan, acuzatorul fratilor "datorita sangelui Mielului si datorita cuvantului marturiei lor si nu si-au iubit viata, pana la moarte" (Apoc. 12:11). In cazul lor, a fi invingator, insemna sa suporte moartea de martir.

     "Cel care invinge va mosteni acestea". Acesta este cel dintai lucru. Cel care, in acest timp de lupta si de suferinta, este un invingator prin credinta, acela va putea intr-o zi sa se bucure de toate binecuvantarile spirituale care sunt puse aici inaintea noastra.

     Dar apoi, Dumnezeu adauga inca ceva: "Si Eu ii voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu". Aceasta inseamna ca invingatorul va fi adus intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, intr-o relatie pur personala. Aceasta relatie va fi atat de apropiata, atat de intima, ca nu va mai fi nevoie, pentru a se bucura, de slujba unui mijlocitor. Ce fericire de nespus va rezulta din faptul sa-L ai personal pe Dumnezeu, si de a-I fi ca fiu in toata eternitatea! Acest lucru este exprimat cateva cuvinte foarte scurte. Cu toate acestea, cine poate spune plinatatea binecuvantarii care se afla in ele? Ea va fi partea eterna a celui care astazi este invingator.

     7.4.4     Un avertisment solemn - 21:8

     Descrierea starii eterne se incheie prin doua ganduri care formeaza intre ele un contrast absolut, dar care merg in paralel: fericirea eterna a celor rascumparati si chinul etern al celor pierduti. Astfel ca, dupa cuvintele de promisiune urmeaza cuvintele de avertisment solemn. Si ele sunt rostite cu privire la eternitate:

          "Dar cat despre fricosi (in sensul de "lasi", n.t.) si necredinciosi si pacatosi si uraciosi si ucigasi si curvati si vrajitori si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, care este a doua moarte"

     In ce priveste intinderea (sau, domeniul de aplicare, n.t.) acestor cuvinte, ceea ce a fost spus pentru promisiuni este, de asemenea, valabil si pentru ele: ele acopera partea care tine o eternitate. O data ce pamantul si cerul au trecut, si ca judecata dinaintea tronului mare si alb a avut loc, ne este data in aceste versete o privire asupra eternitatii. Si, in aceasta privinta, noi nu numai ca invatam ceva despre mostenirea eterna si glorioasa a celor care au dat urmare chemarii harului si au luat apa vietii, ci vedem, de asemenea, ingrozitoarea si eterna soarta a celor care au refuzat oferta de har a lui Dumnezeu in Hristos. Si numarul lor este ingrozitor de mare! Multi dintre ei nu au vrut pur si simplu sa vina la Mantuitorul pacatosilor. Au preferat sa ramana in pacatele lor. Poate s-au gandit ca "Bunul Dumnezeu", adica "Dumnezeu dragutul" va fi binevoitor fata de ei? Dar, pe langa faptul ca Biblia nu cunoaste expresia "Dumnezeu dragutul", ei uita ca Dumnezeu nu este doar dragoste, ci El este, de asemenea, lumina. Si astfel, alaturi de partea stralucitoare a eternitatii, avem aici partea sa intunecata, iazul care arde cu foc si pucioasa.

     7.4.4.1     O lista ingrozitoare

     Enumerarea celor care vor fi in acest loc de chin groaznic incepe prin cei care sunt fricosi (sau: lasi) de a marturisi ca sunt ai lui Hristos: "Dar cat despre fricosi... ". Ei au fost convinsi pana la un anumit punct, dar din cauza fricii de oameni, din cauza fricii de consecinte, ei nu s-au hotarat niciodata pentru Hristos.

     Necredinciosii alcatuiesc a doua grupa. Printre ei, vor fi, de asemenea, unii care s-au considerat ortodocsi (avand dreapta credinta). Dar ei nu au crezut decat cu capul, niciodata cu inima, nu s-au supus Evangheliei lui Dumnezeu, care a fost predicata pentru ascultarea credintei intre toate natiunile (Rom. 1:5).

     Uraciosii sunt oamenii care au devenit necurati prin lucruri care sunt uracioase in ochii lui Dumnezeu. Necuratia poate fi de ordin moral (Rom. 1:26-28 ; Tit 1:15), dar ea poate, de asemenea, sa fie aplicata la pretentii si practici religioase (Apoc. 17:4-5). De asemenea, In Vechiul Testament, se vorbeste de multe ori de greseli morale care sunt o uraciune pentru Dumnezeu (Lev. 18:22-23 ; Deut. 27:15 ; Prov. 11:1, 20 ; 15:26 ; 16:5 ; 24:9); si ceea ce, pentru El, era o uraciune atunci, este inca si astazi. Printre aceste uraciuni, divinatia ( activitatea de a ghici viitorul) este un pacat deosebit de grav (Deut. 18:11, 12 ; 1 Sam. 15:23). Cat de mult s-a raspandit aceasta in crestinatate! 

     Ucigasii atrage atentia la ceea ce, fundamental, nu apartine decat lui Dumnezeu, Creatorul: viata umana. Ei au ucis pe semenii lor care, la origine, au fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Sentinta lui Dumnezeu asupra acestui pacat grozav este clara si fara echivoc: "Celui care varsa sange de om, de catre om i se va varsa sangele lui: pentru ca El a facut pe om dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 9:6). Dupa ce Dumnezeu l-a insarcinat pe Noe cu guvernarea pamantului, aceasta sentinta a ramas in vigoare si valabilitatea ei nu s-a schimbat pana astazi. Dumnezeu nu a incredintat in zadar sabia celui care guverneaza (Rom. 13:4). Dar sub influenta liberalismului din zilele noastre, legislatia cu privire la ucigasi a devenit tot mai blanda si mai indulgenta. Se cauta motivele lor, si se gasesc explicatii si scuze pentru a justifica comportamentul lor gresit. Dar isi vor primi pedeapsa lor dreapta - in iazul care arde cu foc si pucioasa.

     Cei care urmeaza in aceasta enumerare a celor care isi vor petrece eternitatea in acest loc de chin sunt curvarii. Pacatul curviei este tare vechi, dupa cum ne arata cartea Geneza. Cu toate acestea, in acele timpuri vechi curvia nu era practicata decat de un numar mic si in ascuns, in timp ce astazi ea reprezinta o situatie normala in telatiile dintre sexe. Oamenii fac public si fara rusine ceea ce contrazice nu doar ordinea randuita de Dumnezeu la creatie, ci si ceea ce ii priveaza de binecuvantarea prevazuta de Dumnezeu pentru ei in casatorie. Este ingrozitor de vazut cum, in zilele noastre in tarile crestine, valorile morale au cazut in ruina in mod vizibil, si casatoria dorita de Creator este subminata si ocolita. Ceea ce scandaliza altadata, astazi este ceva normal. Se vorbeste de parteneriat civil, de prietenii, de comunitate de viata. Dar toti cei care traiesc impreuna in relatii in afara casatoriei, Dumnezeu ii desemneaza pe toti prin ceea ce sunt: curvari. Nu exista nicio incertitudine asupra sfarsitului lor tragic: "Pe curvari si pe adulteri ii va judeca Dumnezeu" (Ev. 13:4).

     Vrajitorii sunt pusi pe acelasi plan cu ghicitorii. Ei au legaturi cu duhurile rele, desi, de regula, ei insisi sunt inselati de Satan. Pacatul vrajitoriei si al ghicitoriei exista in Israel deja din perioada legii. (Ier. 27:9 ; Mal. 3:5). Acest pacat trebuia pedepsit cu moartea (Deut. 18:10-12). Astazi, spiritismul a cuprins o mare parte din crestinatate, si nu se opreste nici macar la intrarea in scolile copiilor nostri.

     Idolatrii nu recunosc pe singurul si adevaratul Dumnezeu (1 Cor. 8:4) si se inchina in locul Lui falsilor dumnezei, care sunt de natura materiala sau spirituala (1 Cor. 6:9 ; 10:7). Faptul ca multi oameni care marturisesc crestinismul, se fac in mod special vinovati de pacatul care a caracterizat si caracterizeaza paganismul, arata cat de aproape suntem de sfarsitul timpului de har. In spatele idolilor imaginari sau cei facuti din lemn sau piatra, se afla demoni (1 Cor. 10:20). Satan foloseste ostirea sa pentru a-si atinge chiar si astazi vechiul sau plan: a indeparta de Dumnezeu inchinarea si glorificarea care I Se cuvine, si a le indrepta spre creatura. Vorbind de spiritism si de idolatria prin care Satan isi atinge cel mai bine scopul sau, mi-a venit in minte un cuvant al omului lui Dumnezeu Christian Furchtegott Gellert. El nu a pierdut nimic din adevarul si din actualitatea sa pana astazi:

                    "Pentru cel care refuza sa deschida usa credintei,

                    Superstitia va intra pe fereastra".

     Si in final vine grupa cea mare a mincinosilor. Despre ei este zis: "si toti mincinosii". Fara nicio indoiala, toti oamenii care nu sunt mantuiti nu s-au dedat la pacatele grosolane mentionate mai inainte, dar toti sunt mincinosi. Ei il au cu totii ca tata chiar pe acela care este "mincinos si tatal minciunii" : diavolul (Ioan 8:44). Ei nu au fost gata sa primeasca dragostea adevarului pentru a fi mantuiti (2 Tes. 2:10). In loc de aceasta, ei au ascultat glasul aceluia care este "mincinos" de la inceput; i-au urmat caile, si, in acelasi timp, au fost inselati. Ei vor avea aceeasi soarta eterna cu diavolul, impreuna cu toti ceilalati oameni care nu sunt impacati, (Apoc. 20:10) : "iazul care arde cu foc si pucioasa, care este a doua moarte".

     7.4.4.2     A doua moarte

Faptul ca exista o a doua moarte arata clar ca cea dintai moarte (moartea trupului, separarea sufletului si trupului) nu inseamna sfarsitul existentei unei persoane, cum multi au crezut sau au sperat. De asemenea, gandul ca dupa moarte, nu mai exista o experienta a constientei, este fals. Luca 16:19-31 si Apocalipsa 6:9-11, sunt exemple din Scriptura cu privire la faptul ca sufletul, adica personalitatea proprie omului, isi continua existenta si dupa moartea trupului, si este caracterizat prin capacitatea de a gandi constient si de a avea o activitate spirituala.

     Intr-adevar, a doua moarte nu va sterge aceste caractere distinctive. Aceasta vrea sa spuna ca cei pierduti vor trebui sa suporte in mod constient pedeapsa eterna a lui Dumnezeu. "Acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor" (Mt. 22:13). Focul va fi etern (Mt. 25:41), nu se va stinge niciodata (Mc. 9:43-44). Sa nu ne lasam inselati de cei care pretind ca el va inceta oricum! Scriptura zice: "Unde viermele nu moare si focul nu se stinge". Ar fi necinstit de a-I imputa lui Dumnezeu ca a vrut sa spuna altceva decat ceea ce a spus. "Pedeapsa eterna" va fi eterna, fara sfarsit, asa cum este viata eterna (Mt. 25:46).

     Am vazut deja mai inainte ca expresia "a doua moarte" semnifica separarea eterna a omului de Dumnezeu. Asa cum oamenii nu pot scapa de judecata lui Dumnezeu in ce priveste cea dintai moarte (Ev. 9:27), la fel ei nu vor putea scapa de a doua moarte, daca astazi inca, ei nu se pocaiesc. Dumnezeu nu se lasa batjocorit: "pentru ca ce seamana omul, aceea va si secera" (Gal. 6:7).

     Totul va fi dat pe fata intr-o zi a eternitatii, binela ca si raul - unul in fericirea fara sfarsit, altul in chinul fara sfarsit. Iata cu adevarat un "cuvant ca de tunet" :ETERNITATE! Unde va fi cititorul atunci?

     Am ajuns astfel la sfarsitul acestei sectiuni extrem de semnificative din Apocalipsa, - o sectiune care ne-a dus pana in eternitate. Cu ea, se incheie partea propriu zis istorica a acestei carti. Ceea ce ne este spus apoi, este descrierea - nu istorica - a cetatii ceresti.