Translate

marți, 22 februarie 2022

 


                      O schita explicativa a Apocalipsei - Cap. 4 si 5

                                                                                 - I -


     Hamilton Smith


     1     Tronul - Apocalipsa 4

     In mijlocul ruinei Bisericii vazuta in responsabilitatea ei si esecurile celor care au cautat sa raspunda la gandul Domnului intr-o zi de ruina, este o mangaiere imensa sa putem prin credinta sa ne indreptam spre o scena unde afectiunile noastre pot sa curga liber si unde toate asocierile noastre sunt pure si fericite. O astfel de  scena se deruleaza inaintea noastra in cap. 4 si 5 din Apocalipsa.
     Nimic nu este mai sumbru si mai trist ca ultima faza a bisericii marturisitoare, asa cum este descrisa la sfarsitul cap. 3. Cea care marturiseste Numele lui Hristos pe pamant se lauda cu bogatiile ei, satisfacuta de starea ei ; si chiar mai rau, nu numai ca este indiferenta fata de Hristos, dar efectiv Il respinge, astfel ca Hristos Se afla in afara usii. Altadata natiunea lui Israel si-a pecetluit condamnarea respingandu-L pe Mesia al lor, si casa i-a fost lasata pustie ; astazi, crestinatatea face la fel, si isi pecetluieste condamnarea respingandu-L pe Hristos ; ea va fi foarte curand varsata din gura Lui. Acesta este tabloul solemn din Apocalipsa 3 a carui implinire o vedem in jurul nostru astazi.
     Intr-o astfel de stare de lucruri, ce usurare pentru inima, sa treaca in duh la scenele descrise in cap. 4 si 5. La inceputul acestor capitole am parasit pamantul care a inchis usa lui Hristos, pentru a gasi in cer o usa deschisa pentru cei care apartin lui Hristos. Nu este o mare pierdere sa avem usi inchise in fata noastra pe pamant daca exista o usa deschisa pentru noi in cer si o invitatie de a intra prin ea. Lasam in spate o scena unde oamenii nu au nicio apreciere pentru Hristos si trecem la o scena unde Hristos este totul in toti (Col. 3:11).
     Pentru a intelege cartea Apocalipsa trebuie sa ne amintim de cele trei diviziuni date de Domnul lui Ioan in Apoc. 1:19 . "Scrie deci ce ai vazut si cele ce sunt si ceea ce va fi dupa aceea". Prima diviziune se refera la viziunea lui Hristos ; este vorba despre lucrurile pe care le-a vazut Ioan (cap. 1). A doua diviziune prezinta cele sapte biserici, adica intreaga perioada a Bisericii : "cele ce sunt" (cap. 2 si 3). De la cap. 4 avem a treia diviziune : "ceea ce va fi dupa aceea", atunci cand istoria Bisericii pe pamant este incheiata.


     1.1     Apoc. 4:1 - Dupa aceea

     Primul verset din aceasta noua sectiune incepe cu expresia "dupa aceea", si la sfarsitul versetului citim din nou "cele ce trebuie sa aiba loc dupa acestea". Aceste cuvinte fac in mod clar referire la a treia diviziune din cap. 1:19, si ne duce la partea strict profetica (viitoare) a cartii.
     Vom fi ajutati in intelegerea acestor profetii daca pastram inaintea noastra urmatoarele subdiviziuni principale ale acestei a treia parti din Apocalipsa :

     - In primul rand, cap. 4 si 5, care au valoare de introducere, ne dau o viziune a lucrurilor care sunt in cer pentru ca sa intelegem gandul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele care trebuie sa se intample pe pamant. Aici se afla si locul unde stau in timpul acestor evenimente sfintii din aceasta perioada si sfintii din perioadele precedente.
     - In al doilea rand, de la cap. 6 la cap. 8 avem o serie de evenimente succesive in timpul de la rapirea Bisericii pana la aparitia lui Hristos pentru a stabili Imparatia Sa.
     - In al treilea, de la cap. 11:19 la 19:10, suntem instruiti asupra aspectelor importante referitoare la cei care vor fi atunci in frunte, cu evenimentele caracteristice acestei perioade.
     - In al patrulea, de la cap. 19:11 la 21:8, este reluata ordinea evenimentelor de la cap. 11:18 - Aici ne este revelat viitorul de la aparitia lui Hristos pana la starea eterna trecand prin timpul mileniului.
     - In al cincile rand, de la cap. 21:9 la 22:5, suntem adusi din nou inapoi pentru a invata alte detalii cu privire la sfintii ceresti in legatura cu pamantul in timpul erei milenare. 

     Daca vom privi din nou prima subdiviziune, vom observa ca marele subiect al cap. 4 este Tronul lui Dumnezeu, in timp ce cap. 5 se ocupa de Carte care contine un fel de cronica a venimentelor viitoare. Invatam astfel ca, in spatele a tot ceea ce se intampla pe pamant, exista tronul lui Dumnezeu care guverneaza totul, si ca toate evenimentele sunt potrivit sfatului hotarat al lui Dumnezeu.
     Cand Biserica marturisitoare corupta va inchide usa lui Hristos pe pamant, va exista o usa deschisa in cer prin care, precum Ioan, adevarata Biserica va putea intra pentru a fi impreuna cu Hristos in cer. Cel care l-a chemat pe Ioan sa se suie de pe pamant la cer este identificat cu Cel care, la inceput, i-a vorbit despre cele sapte biserici. Noi stim ca Acesta este Domnul Insusi. Asa va fi cand glasul Domnului ne va chema sa-L intalnim in vazduh.
     Locul de unde se vad lucrurile face o mare diferenta in ce priveste modul de a le aprecia. In acelasi fel ca si Ioan, suntem invitati sa intram in duh in scenele ceresti, si sa apreciem, din punct de vedere ceresc, tot ceea ce trebuie sa se intample inca pe pamant. Noi suntem partasi chemarii ceresti, si ca oameni ceresti trebuie sa cunoastem aceste evenimente viitoare. Daca chemarea cereasca a Bisericii  nu este cunoascuta, si daca pozitia cereasca nu este acceptata, nu se poate avea o interpretare corecta a acestor evenimente viitoare, pentru ca suntem ocupati si distrasi de evenimentele actuale din lumea din jurul nostru. 


     1.2     Apoc. 4:2, 3

     1.2.1     Am fost in duh

     Rezultatul imediat al chemarii a fost ca Ioan "a fost in duh". Ca si Pavel atunci cand a fost rapit pana in al treilea cer, el nu mai era constient de trupul sau. El era absorbit in intregime de marile viziuni si de subiectele cerului. El era acolo ca martor pentru a da marturie despre Biserica si despre tot ceea ce i-a fost revelat. Cand Pavel a fost rapit in paradis, a auzit : "cuvinte de nespus (sau : de nerostit, n.t.) care nu-i este permis omului sa le rosteasca". La Ioan, dimpotriva, ii este spus : "Scrie deci lucrurile pe care le-ai vazut" si "Nu pecetlui cuvintele profetiei" (1:19 ; 22:10). Diferenta pare sa fie ca Pavel a vazut lucruri care apartin de cercul interior al casei Tatalui, in timp ce Ioan, desi de fapt ne conduce in scenele ceresti si ne vorbeste despre lucruri ceresti, totusi, ne prezinta evenimente legate de pamant. Este privilegiu nostru fericit de a beneficia, datorita a ceea ce a scris Ioan, de lucrurile pe care le-a vazut si auzit. Astfel, in duh, putem intra in aceasta scena cereasca, sa respiram atmosfera ei curata si sa ne bucuram sufletele de lucrurile care vorbesc despre Hristos. In toata aceasta scena mare, nu este nimic care sa alimenteze carnea sau care sa abata de la Hristos.


     1.2.2     Iata un tron

     Primul lucru pe care il vedem este un tron ; in plus, tronul este "asezat in cer". Tronul este emblema guvernarii si autoritatii, si garantia ca ordinea, binecuvantarea si securitatea vor fi asigurate in tot universul. Caderea (omului incepand cu Adam) a fost in realitate o sfidare pentru tron ; pacatul este o razvratire impotriva tronului ; necredinta este negarea existentei tronului ; mandria aspira la tron iar diavolul sfideaza tronul. Dupa sase mii de ani de razvratire impotriva tronului, ce binecuvantare sa intram in cer si sa gasim tronul "asezat in cer", neclintit, neinlocuit si statornic, astfel incat sa putem spune cu adevarat ca marele subiect al acestui pasaj este gloria tronului lui Dumnezeu.
     Deja de acum cerurile stapanesc in realitate, desi intr-un mod ascuns. Marele nostru Preot "S-a asezat la dreapta tronului Maretiei in ceruri", si pe acest tron El traieste pururea ca sa mijloceasca pentru sfintii care trec prin aceasta lume (Ev. 8:1 ; 7:25). Pentru cel credincios, tronul este un tron al harului. Dar tronul pe care l-a vazut Ioan, judecata este cea care iese din el. Astazi raul abunda, nelegiuirea predomina si lumea este tot mai marcata de violenta si coruptie ; ori, Dumnezeu a suportat raul, ca sa faca cunoscut harul Sau si sa dea timp oamenilor sa se pocaiasca. Cu toate acestea, credinta stie ca, in spate la toate, tronul lui Dumnezeu ramane statornic in cer. Credinciosul poate fi constient ca Dumnezeu este in spate la toate, ca tronul Sau ramane cu tot harul Sau disponibil pentru sfinti, cu toata marea Lui putere intacta in ciuda rautatii oamenilor ; aceasta constienta pastreaza sufletul in linistea cerului in timp ce merge in mijlocul agitatiei de pe pamant.


     1.2.3     Asezat pe tron

     In plus, "pe tron sedea Cineva". Aceasta Persoana glorioasa nu este descrisa, dar sunt folosite simbolic pietre pretioase ca sa arate gloria Sa. Trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu este vazut in legatura cu tronul. Aici nu este inima Tatalui revelata prin Fiul care este in sanul Tatalui, ci gloria lui Dumnezeu aratata in Hristos pe un tron in legatura cu guvernarea universului. Pietrele pretioase sunt simboluri care scot in evidenta stralucirea gloriei divine in guvernare. Ea este vazuta in cer, desi nu s-a manifestat inca pe pamant. Pe pamant, vedem guvernarea rea a omului si indelunga rabdare a lui Dumnezeu. Daca stralucirea tronului s-ar fi manifestat peste o lume pacatoasa, lucrul acesta ar fi adus judecata asupra tuturor. Viziunea ne duce dincolo de ziua harului spre  un timp in care Biserica va fi rapita la cer, eveniment care va fi urmat de stralucirea tronului in judecata pe pamant.


     1.2.4     Un curcubeu

     Apoi, Ioan vede "un curcubeu, asemenea smaraldului la vedere". Capitolul 9 din Geneza ne spune ca curcubeul vorbeste despre legamantul pentru totdeauna dintre Dumnezeu si orice creatura care traieste pe pamant. El vorbeste despre binecuvantarea pentru pamant asigurata de promisiunea divina, dar despre binecuvantarea dupa judecata. Curcubeul a venit dupa furtuna, asa cum promisiunea lui Dumnezeu cu privire la binecuvantare a venit atunci cand judecata potopului a trecut. Curcubeul care inconjoara tronul este semnul sigur ca dupa judecata natiunilor va veni pentru pamant binecuvantarea.


     1.3     Apocalipsa 4:4 - 24 de batrani

     In jurul tronului Ioan vede 24 de tronuri si pe tronuri "douazeci si patru de batrani". Versetul 11 din cap. 5 arata clar ca batranii nu reprezinta creaturi angelice, caci vom gasi acolo ingeri descrisi ca un grup distinct stand in jurul batranilor. Numarul 24 pare a fi o aluzie la cele 24 de cete ale preotilor randuite de David ca "mai-marii locasului sfant" (1 Cr. 24:5). Pe vremea lui David ei erau investiti cu un caracter imparatesc si preotesc si reprezentau intreaga preotie. Sfintii din timpul nostru au caracterul unei "preotii imparatesti" pentru a vesti virtutile lui Dumnezeu (1 Petru 2:9). Astfel, batranii ar parea ca simbolizand sfintii Vechiului Testament, precum si pe cei ai Adunarii, completa si asociata impreuna cu Hristos in glorie. Hristos este vazut pe tronul Sau, pe punctul de a imparati, iar sfintii sunt vazuti impreuna cu El in Imparatia Lui, caci dupa cum El sta pe tron si ei, de asemenea, stau pe tronuri. Ei sunt numiti "batrani", ca semn de maturitate spirituala. Ei nu mai cunosc "in parte" (1 Cor. 13), ci sunt inteligenti in gandurile cerului. Nu mai sunt vazuti ca duhuri separate de trup, ci cu trupuri glorioase imbracati in haine albe care vorbesc de caracterul lor preotesc (Ex. 28:39-43). Pe capetele lor sunt "cununi de aur" care vorbesc despre caracterul lor imparatesc. Ei si-au incheiat pelerianajul lor pamantesc pe parcursul caruia au suferit pentru Hristos ; acum ei sunt incununati pentru a imparati impreuna cu Hristos.
     Este suficient sa privim referirile la acesti batrani de-a lungul cartii Apocalipsa pentru a vedea ca ei reprezinta cu adevarat pe sfintii din glorie :
   - In primul rand, batranii sunt vazuti in cer asociati cu tronul inainte ca sa inceapa judecatile. Ei nu sunt pe pamant ; nu trec prin judecati, nu provin din necazul cel mare precum multimea sfintilor imbracati in haine albe descrisa la cap. 7, ci ei sunt vazuti in cer inainte ca sa inceapa judecatile.
     - In al doilea rand, ei fac parte dintr-un grup rascumparat dupa cum vedem in cap. 5:8-10.
     - In al treilea, ei sunt un grup de adoratori dupa cum vedem in pasajele urmatoare : 4:10 ; 5:14 ; 11:16 si 19:4.
    - in al patrulea, ei sunt un grup de sfinti inteligenti, cunoscand gandurile cerului (5:5 si 7:13-17).


     1.4     Apocalipsa 4:5

     1.4.1     Fulgere, glasuri si tunete

     Caracterul tronului este aratat clar prin afirmatia solemna ca "din tron ieseau fulgere si glasuri si tunete". Fulgerele si tunetele sunt insotitorii judecatii, si nu simboluri ale indurarii si ale harului. Astazi, indurarea decurge dintr-un tron al harului (Ev. 4:16) ; in timpul mileniului, un rau de apa vie, aducand binecuvantarea pe pamant, va curge din tronul lui Dumnezeu si al Mielului (22:1). In intervalul solemn care se situeaza intre sfarsitul zilei harului si inceputul gloriei Imparatiei, judecata asupra natiunilor va veni de la tron, ceea ce este pe drept reprezentat prin fulgere si tunete.


     1.4.2     Sapte lampi de foc

     Apoi, apostolul vede "sapte lampi de foc, arzand inaintea tronului, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu". Este cu siguranta o prezentare simbolica a Duhului lui Dumnezeu in plinatatea Sa, dar prezentata in legatura cu focul judecatii ; lucrul acesta ne aminteste ca, pentru lume ca si pentru Israel, Dumnezeu va spala toata murdaria "prin duhul de judecata si prin duhul de ardere" (Isaia 4:4). Cei care astazi Il resping pe Cel care vorbeste in har din cer, vor vedea, intr-o zi viitoare, ca "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Ev. 12:29).


     1.5     Apocalipsa 4:6 - marea de sticla

     Inaintea tronului este "o mare de sticla, asemenea cristalului". Inaintea templului, in timpul lui Solomon, era o mare din arama umpluta cu apa pentru curatirea preotilor (1 Imp. 7:23-26). Aici, marea a devenit ca de sticla, asemenea cristalului, simbol al curatiei statornice si absolute a tronului. In cer nu poate intra nimic din ceea ce este intinat.


     1.6     Apocalipsa 4:6-8 - Cele patru fapturi vii

     In ultimul rand, apostolul vede in mijlocul tronului si in jurul tronului "patru fapturi vii (sau "animale")". Se pare ca ele reprezinta in mod simbolic agentii executori ai guvernarii lui Dumnezeu. Numarul patru indica probabil caracterul complet al guvernarii lui Dumnezeu exercitate peste toate partile globului. Expresia "pline de ochi" simbolizeaza o plinatate de discernamant in guvernarea lui Dumnezeu careia nimic nu-i este ascuns. Leul, vitelul, fata ca de om si vulturul zburand inseamna ca guvernarea lui Dumnezeu va fi caracterizata prin puterea, taria, inteligenta si rapiditatea administrarii. Ele zic fara incetare : "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era si care este si care vine". Ele atesta ca guvernarea lui Dumnezeu este sfanta, irezistibila in putere ei, si statornica in caracterul ei. Agentii executori ai guvernarii lui Dumnezeu devin o ocazie de a aduce glorie si multumire Celui care sta pe tron in vecii vecilor.


     1.7     Apocalipsa 4:9, 10

     1.7.1     Isi aruncau cununile lor

     In plus, guvernarea lui Dumnezeu va face sa se nasca adorare in sfinti ; acestia folosesc cununile pe care le-a dat Hristos, pentru a recunoaste supunerea perfecta pe care I-o datoreaza. Ei isi arunca cununile inaintea tronului si recunoscand ca Domnul este vrednic sa primeasca gloria, onoarea si puterea, caci El este Creatorul tuturor lucrurilor, si datorita voii Sale ele sunt si au fost create. Pacatul a stricat aceasta creatie frumoasa, astfel incat acum intreaga creatie suspina impreuna (geme) si este in durerile nasterii ; dar sfintii care sunt in cer, avand gandul Domnului, pot sa discearna ca tot raul va fi tratat prin judecata, pentru ca din nou Dumnezeu sa-Si poata gasi placerea in creatia Sa, ca in trecut, la sfarsitul lucrarii de creatie : "Si Dumnezeu a vazut tot ce facuse; si, iata, era foarte bine" (Geneza 1:31).


     1.7.2     Lectii din cap. 4

     Astfel, in perspectiva judecatilor viitoare, suntem transportati in cer :
     - pentru a vedea tronul judecatii, neclintit in ciuda rautatii omului ;
     - pentru a vedea gloria Celui care este asezat pe tron ; 
   - pentru a intelege prin curcubeu ca toate promisiunile lui Dumnezeu de a binecuvanta pamantul se vor implini dupa judecatile tronului ;
     - pentru a intelege ca sfintii din timpurile trecute si din perioada actuala vor fi la adapost in cer inainte ca judecatile sa cada ;
    - pentru a intelege ca judecatile tronului vor fi exercitate in plinatatea Duhului, potrivit perfectiunii guvernarii lui Dumnezeu,
      - pentru a intelege ca rezultatul va fi ca Domnul va fi adorat si laudat ca Creator 
    - si ca intreaga creatie, curatita de orice rau, va fi din nou potrivit cu voia Sa, pentru placerea Sa.

     Sa ne amintim ca aceste lucruri sunt scrise pentru ca inca de acum sa putem intra in cer prin credinta, si astfel sa fim pastrati intr-o liniste perfecta in timp ce lumea este intr-o dezordine totala.              

joi, 17 februarie 2022

 


                                Ramasita iudaica si Speranta crestina

                                                                               - II -


     Michael Hard


     3     Existenta unei ramasite distincte de crestinii actuali rezulta, de asemenea, din trei legaminte stabilite de Dumnezeu

     Prezentam acum inca trei motive biblice pentru care aceasta grupa de credinciosi, ramasita, trebuie sa existe, dar care nu va putea exista decat dupa timpul Adunarii.
     Independent de faptul ca Isaia a vestit intoarcerea unei ramasite (Isaia 10:20-22) si ca Pavel a plasat acest eveniment in viitor (Rom. 9:27 ; 11:26), aceste alte trei motive au legatura cu trei legaminte stabilite de Dumnezeu :

     1 - legamantul cu Avraam
     2 - legamantul cu David
     3 - legamantul cel nou

     Aceste trei legaminte au in comun urmatoarele puncte :

   - Acestea sunt legaminte neconditionate.
   - Ele se adreseaza descendentilor naturali ai lui Avraam.
   - Ele contin promisiuni care nu s-au implinit inca si care nu se pot realiza in timpul Adunarii.

     Nu ramane deci decat o singura concluzie : daca Dumnezeu Isi tine cuvantul Sau, si El a facut-o intotdeauna, trebuie sa existe intr-o zi descendenti ai lui Avraam care sa ia in stapanire mostenirea in cauza, adica sa primeasca binecuvantarile pe care Dumnezeu le-a promis in aceste legaminte.


     3.1     Legamantul cu Avraam

     Dumnezeu i-a promis lui Avraam ca va da descendentilor sai stapanirea necontestata a tarii Canaan - de la Nil la Eufrat (Gen. 12:1-3 ; 15:18). Dar Israel nu a stapanit niciodata tara in aceasta masura. Prin urmare, implinirea acestui legamant nu a avut inca loc. Deci, trebuie sa existe intr-o zi descendenti ai lui Avraam care vor lua in stapanire aceasta mostenire.
     In Geneza 17, acest legamant este inca odata confirmat si concretizat. Si aici, legamantul se refera atat la Avraam cat si la urmasii sai. Pentru a face acest lucru, tara care i-a fost promisa, sau care le este promisa, este inca odata clar definita : tara unde Avraam a fost strain.
     Aceasta promisiune este absolut sigura. Tara este numita in mod explicit o stapanire "pentru totdeauna" (Gen. 17:8) si legamantul este un legamant pentru totdeauna (Gen. 17:7, 13, 19 ; 1 Cr. 16:16, 17 ; Ps. 105:8-10).


     3.2     Legamantul cu David

     Dumnezeu a incheiat, de asemenea, un legamant cu David (2 Sam. 7:11-16 ; Ier. 33:20, 21 ; Ps. 89:3, 4). Acest legamant prevedea ca lui David nu-i va lipsi niciodata un descendent care sa stea pe tronul sau si care sa imparateasca "pentru totdeauna". In timpul Vechiului Testament, acest legamant nu s-a realizat, caci niciunul din urmasii lui David nu a avut o domnie de necontestat si pentru totdeauna.
     Aceasta profetie nu poate fi implinita decat in Hristos 9Luca 1:32). Intrebarea este  daca s-a intamplat vreodata. Hristos este glorificat in cer si este asezat pe un tron. Dar este vorba despre tronul Tatalui Sau (Apoc. 3:21) si nu despre tronul lui David, caci tronul lui David a fost intotdeauna pe pamant, niciodata in cer. Expresia "tronul lui David" desemneaza intotdeauna o imparatie pamanteasca, reala, al carei centru este in Israel.
     Prin urmare, legamantul cu David nu s-a implinit pana in ziua de astazi.
     Unii s-au intrebat daca nu cumva legamantul cu David nu a fost rupt, deoarece David a falimentat in multe privinte. Bineinteles, David a falimentat, dar legamantul nu a depins de aceasta. Era un legamant neconditionat.
     O confirmare suplimentara este ca la mai multe secole dupa esecul lui David, se face inca referire la acest legamant, si Dumnezeu arata ca el va fi implinit (Is. 9:5, 6 ; Ier. 33:15-21).


     3.3     Legamantul cel nou

      Ieremia a spus ca Dumnezeu va face un legamant nou, si ca el va fi cu Israel si cu Iuda (Ier. 31:31-34). Acest legamant nou nu contine nicio conditie. Dumnezeu Isi asuma intreaga responsabilitate si promite sa dea urmasilor israelitilor eliberati din Egipt (mai clar de atat nu se poate) binecuvantari bogate, atat spirituale cat si materiale - ca de exemplu stapanirea tarii in pace (Ier. 31:8 ; 32:37-41). 
     Dupa cum a explicat Domnul Isus la instituirea mesei de amintire (Cina), sangele Sau  este sangele noului legamant, adica temelia pe care Dumnezeu poate sa dea in dreptate binecuvantarile acestui legamant. Sangele deja a curs, dar noul legamant este inca in viitor. El nu a fost transferat nicidecum Adunarii (*). Dimpotriva : atunci cand Adunarea exista deja de mai mult timp, a fost confirmat ca noul legamant va fi incheiat "cu (pentru) casa lui Israel si cu (pentru) casa lui Iuda" (Evrei 8:8).

     (*)  Este foarte adevarat ca credinciosii din timpul harului au inca de acum binecuvantarile spirituale pe care le va primi Israel sub noul legamant (de exemplu iertarea). Dar ei nu le au pe baza sau datorita noului legamant (ci doar prin har, n.t.).

     Acest legamant, care nu poate fi rupt atat timp cat exista sistemul nostru solar (Ier. 31:31-37), asteapta inca, si el, implinirea sa. Dumnezeu este credincios si darurile Sale de har sunt neconditionate (sau : "fara parere de rau" ; Rom. 11:27). Dumnezeu tine ceea ce a promis.


     4      De ce "Ramasita" nu exista decat dupa timpul Adunarii ?

     In timpul Adunarii (adica in perioada crestina), nu exista, pentru credinciosi, "zid de ingradire" intre iudei si natiuni (Efes. 2:14, 15). In trupul lui Hristos, aceste deosebiri au disparut (Col. 3:10, 11). Prin urmare, decat dupa timpul Adunarii va putea sa existe o ramasita iudaica ca entitate autonoma. In prezent, credinciosii iudei, la fel ca si cei dintre natiuni, sunt pur si simplu madulare ale trupului lui Hristos, neformand un grup separat.
     Aceasta ramasita va avea sperante si asteptari iudaice care se raporteaza in mare parte la pamant, si care nu sunt deci compatibile cu asteptarea crestina (cereasca). 

     Dumnezeu a dat trei legaminte incheiate neconditionat. Toate trei isi asteapta inca implinirea lor. Si niciunul dintre ele nu poate fi implinit daca nu exista o grupa de credinciosi descendenti din Avraam, ceea ce este tocmai cazul "Ramasitei" iudaice.
     Dar din moment ce nu exista astfel de distinctii in functie de nationalitate in trupul lui Hristos, aceasta neavand loc decat dupa timpul Adunarii (Rom. 11:25, 26).


     5     In concluzie

     Prin urmare, este esential sa intelegem ca in viitor, va exista o minoritate in sanul poporului Israel care se va indrepta spre Dumnezeu si care isi va pune increderea in El ; ea este numita "Ramasita". Este vorba de credinciosi - dar nu crestini in sensul actual al termenului - care vor trai pe pamant in timpul necazului cel mare, dupa rapirea Adunarii. In multe privinte, ei sunt intr-un contrast total cu crestinii de astazi : sperantele, binecuvantarile si relatiile lor cu Dumnezeu sunt total diferite. 

miercuri, 16 februarie 2022

 


                                Ramasita iudaica si Speranta crestina

                                                                            - I -


     Michael Hardt


     1     Existenta unei "Ramasite" iudaice si indicatiile pe care le da Cuvantul lui Dumnezeu

     1.1     Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor simbolice. Sear-Iasub

     Isaia a avut doi fii ale caror nume, desi nu sunt usor de pronuntat, au o semnificatie importanta :

     -  Fiul cel mare al lui Isaia s-a numit Sear-Iasub, ceea ce inseamna "Ramasita se va intoarce" (Isaia 7:3).
    - Fiul cel mic, Isaia l-a numit Maher-Salal-Has-Baz dupa o porunca speciala a lui Dumnezeu. Acest nume care face sa incurce limba inseamna : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:3).

     Se poate subintelege destul de bine ca aceste doua nume ascund un inteles mai profund. Putin mai departe, Isaia zice :
     "Iata, eu si copiii pe care mi i-a dat Domnul, suntem semne si minuni in Israel..." (Isaia 8:18).
     Sear-Iasub si fratele sau erau deci "semne si minuni" in Israel. "Semne" sau "miracole" ar putea fi tradus prin "modele". Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor au o semnificatie simbolica, exemple figurative. Ne vom concenta aici in primul rand asupra semmnificatiei lui "Sear-Iasub".


     1.2     O piesa importanta a mozaicului biblic : "Ramasita"

     Exista pietre de mozaic care, luate izolat, cu greu par interesante. Dar daca ele lipsesc, celelalte piese ale mozaicului nu mai sunt cu adevarat puse in evidenta, si imaginea de ansamblu este pierduta.
     "Ramasita" (sau : restul, ce a mai ramas) despre care vorbeste "Sear-Iasub" este o piesa de acest fel in mozaicul adevarului biblic. Necunoasterea acestei "Ramasite" are consecinte grave pentru intelegerea noastra a Bibliei.
     "Ramasita" este un grup de persoane adesea meglijat, desi el ocupa un loc important in multe carti ale Bibliei. Acest lucru duce adesea la intelesul gresit al planului de mantuire, fie se trece complet pe langa o perioda de timp importanta, fie se trag concluzii gresite cu privire la ceea ce ne priverste in mod direct ca crestini.


     1.3     Ce este "Ramasita" - Aceasta nu este o constructie a imaginatiei

     Acest grup de persoane  nu este nici o constructie a imaginatiei, nici o inventie a unor comentatori sau interpreti ai Scripturii. Nu este doar semnificatia simbolica si profetica a numelui Sear-Iasub care ne ajuta sa cunoastem aceasta Ramasita, ci Biblia arata clar : Este vorba despre un grup de iudei credinciosi si fideli, care vor fi intr-un mare necaz, si care se vor increde in Hristos si in faptul ca El ii va salva in cele din urma cand va veni sa-Si intemeieze Imparatia Sa.
     Daca pierdem din vedere diferenta dintre iudeii din vremea viitoare si crestinii din perioada actuala, nu vom fi in stare sa retinem adevarul, in special speranta crestina ; ne va aluneca printre degete ca nisipul fin.
     In schimb, daca punem la inima ceea ce Cuvantul lui Dumnezeu spune cu privire la acest subiect, vom fi uimiti atat de binecuvantarea perioadei crestine, cat si de intelepciunea lui Dumnezeu in caile Sale pentru viitor. 


     1.4     De ce acest termen ciudat "Ramasita" ? 

     Datorita faptului ca aceste persoane fidele sunt in contrast total cu masa necredincioasa a poporului Israel, au fost numite adesea "Ramasita" poporului Israel. Aceasta expresie pare putin tehnica, si nu este foarte comuna la numerosi crestini. Cu toate acestea, ea este folosita aici din urmatoarele motive :
     - Termenul "Ramasita", inclusiv in acest context, este biblic (vezi Is. 10:20, 21, 22 ; 11:11, 16 ; Rom. 9:27, etc.). Expresia este chiar ancorata intr-un nume propriu (Sear-Iasub). Cuvantul "rest" este folosit in Ieremia 24:8 si 31:7 (in rom. este folosit tot "ramasita" in 31:7).
     - Denumirea de "Ramasita" este corecta : o ramasita in sens biblic face parte dintr-un tot si poarta caracterul original al acestui tot.

     Au existat, de asemenea, in alte timpuri (de exemplu in timpul lui Ezechia) persoane denumite ca o "Ramasita". Dar ne vom ocupa aici mai ales de o "Ramasita" care va exista intr-o zi viitoare.


     1.5     Pavel, in Noul Testament, vorbeste, de asemenea, despre "Ramasita"

     Este inselator de a gandi ca aceasta "Ramasita" nu se gaseste decat in cateva pasaje biblice care sunt greu de inteles. Exista o serie intreaga de pasaje biblice care se refera la ea direct si explicit. In plus, multe pasaje din Noul cat si din Vechiul Testament, vorbesc despre ea fara sa foloseasca termenul de "Ramasita".
        Apostolul Pavel mentioneaza aceasta ramasita in scrisoarea lui catre Romani :
     "Iar Isaia striga despre Israel: Chiar daca numarul fiiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, ramasita va fi mantuita" (Rom. 9:27).
     Acest verset arata deja ca ramasita este o parte din poporul Israel in contrast cu masa necredincioasa a poporului.


     1.6     Isaia vorbeste despre "Ramasita" in alta parte ca in numele fiului sau

     Vedem acest lucru si mai precis daca ne uitam la citatul din Isaia pe care il foloseste Pavel aici :
     "Si va fi asa: in ziua aceea, ramasita lui Israel si ceilalti salvati ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel care i-a lovit, ci se vor rezema pe Domnul, Sfantul lui Israel, in adevar" (Isaia 10:20).
     Persoanele care alcatuiesc ramasita apartin deci lui Israel, ele sunt "casa lui Iacov". Ele Il cunosc pe Dumnezeu ca "Sfantul lui Israel" (nu ca Tata). Aceasta ramasita este alcatuita din oameni care au scapat de un pericol imediat ("supravietuitori"). Ei se vor distinge prin increderea lor in Dumnezeu, prin care Israel a esuat de atatea ori ca natiune. In final vor fi "cei care raman" (Ier. 8:3), cei care se vor sprijini pe Domnul.
     Lucrul acesta ridica intrebarea de a sti cand si cum va fi o astfel de ramasita. Vom reveni la aceasta mai in detaliu. Dar versetul urmator ofera deja o parte din raspuns :
     "Ramasita se va intoarce (ebraica : Sear-Iasub), ramasita lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic" (Isaia 10:21).
     Va exista deci o minoritate in sanul poporului Israel care se va indrepta spre Dumnezeu - exact asa cum arata numele Sear-Iasub.


     1.7     Multe alte carti din Biblie vorbesc despre "Ramasita"

     Desigur, marturia lui Pavel si a lui Isaia sunt mai mult decat suficiente. Dar multe alte carti biblice trateaza acest subiect : Evanghelia dupa Matei, Apocalipsa, mari parti ale Cuvantului profetic si Psalmii, si chiar multe carti istorice, daca adaugam aici reprezentarile simbolice ale ramasitei. Vom reveni la aceasta mai tarziu.


     1.8 Soarta majoritatii poporului in afara de Ramasita. Pedeapsa lor

     Ce se va intampla cu restul natiunii, adica cu cei care nu se vor intoarce la Dumnezeu ? Versetul urmator da din nou raspunsul. masa necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu :
     "Caci chiar daca poporul tau, Israel, ar fi ca nisipul marii, numai o ramasita din el se va intoarce; nimicirea hotarata se va revarsa in dreptate" (Isaia 10:22).
     Acest lucru corespunde cu mesajul continut in numele celui de-al doilea fiu al lui Isaia : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:1). Pe de-o parte, Dumnezeu va da poporul in mana Asirianului pentru a fi de jaf si de prada (Isaia 10:5, 6), iar pe de alta parte, partea necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu. Isaia numeste aceasta consecinta "nimicire hotarata" (Isaia 10:23).


     2     Este util sau necesar sa ne interesam de Ramasita iudaica ?

     2.1     O notiune esentiala pentru intelegerea anumitor pasaje ale Scripturii

     De ce este important, pentru crestini, sa se intereseze de aceasta ramasita iudaica ? De ce neglijarea acestui grup de credinciosi are consecinte grave ? - Pur si simplu pentru ca lucrul acesta conduce la a aplica crestinilor pasaje care nu vorbesc despre crestini. Doua exemple in aceasta privinta :

     -  Intelegerea psalmilor : cel care nu stie nimic despre ramasita iudaica, si care citeste psalmii ca expresia sentimentelor si a perspectivelor crestine, ajunge inevitabil la concluzii gresite. Bineinteles, psalmii au ca subiect experiente care sunt traite, de asemenea, de catre crestini (tristete, incredere in Dumnezeu, raspuns la rugaciuni, etc.). Versetele corespunzatoare se aplica destul de bine si crestinilor. Dar multe pasaje din psalmi nu corespund deloc unei perspective crestine asupra vietii - ca de exemplu "psalmii de razbunare" (vezi Ps. 5:11 69:27, 28 ; 79:6 ; 109:6-16). Cel care nu deosebeste perioadele istoriei mantuirii si grupele de persoane nu poate explica aceste versete - si totusi, ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu ! Mai mult, subiectele crestine elementare sunt absente complet din psalmi : speranta crestina, relatia cu Tatal, trupul lui Hristos, etc. In loc de acestea, psalmii vorbesc despre o speranta pamanteasca (o viata lunga pe pamant) iar psalmistii folosesc pentru Dumnezeu nume care nu fac cunoscut nimic din revelatia crestina a lui Dumnezeu ca Tata.
     -  Nu se mai poate raspunde biblic la intrebarea "Cine sunt credinciosii din timpul necazului ?" daca nu se cunoaste ramasita iudaica si daca nu se deosebeste de crestini. Caci atunci, asa cum se intampla adesea, se va aplica crestinilor pasaje ca Matei 24 si Apocalipsa 11 la 13, si se va trage concluzia ca crestinii vor trai in timpul "necazului cel mare". 


     2.2     Consecintele grave de a confunda ramasita si crestinii din perioada actuala

     Ce este grav in aceasta privinta, este de a confunda cele doua grupe de persoane ale caror sperante, principii si relatii cu Hristos sunt total diferite : 

     -     Ramasita este alcatuita din iudei, ea are sperante pamantesti si este sub lege. Adunarea este crestina, ea are o speranta cereasca si este alcatuita din oameni care nu sunt sub lege.
     -     Ramasita Il asteapta pe Hristos ca Mesia, ca Eliberator de judecati si ca sprijin intr-un conflict militar masiv ; Adunarea Il asteapta pe Hristos ca Mire (inainte de judecati), ca Mantuitor venind din cer (Filip. 3:20).
     -     Ramasita va trai pe pamant in timpul necazului cel mare ; crestinii vor fi rapiti inaintea acestui timp pentru a fi impreuna cu Hristos.
     -     Ramasita traieste cu constienta vinovatiei sale, si nu are inca nicio ceritudine in ce priveste iertarea (Ps. 6:1 ; 38:1 ; 60:1) ; crestinii se bucura de o iertare deplina.

     Daca se adopta concluzia gresita ca oamenii din timpul necazului cel mare  (Mt. 24 ; Apoc. 11 la 13) sunt crestini, atunci, in loc sa-L astepte pe Domnul, ar trebui sa-l astepte pe Antihrist si pe dictatorul roman ! Aceasta nu ar mai fi nicidecum nemarginita si "fericita speranta" (1 Tes. 1:10 ; Tit 2:13).


     2.3     Riscul de a pierde din vedere bogatele privilegii crestine si speranta crestina

     Cu alte cuvinte : Cei care neglijeaza sau ignora ramasita, amesteca iudaismul cu crestinismul, si astfel pierd din vedere adevaruri crestine importante si perspectiva crestina asupra vietii. Astfel, parti importante din "credinta data odata pentru totdeauna" (Iuda 3) sunt puse in discutie :

     -     Speranta crestina (rapirea inaintea necazului cel mare).
     -     Chemarea cereasca.
     -     Binecuvantarile crestine (iertarea cunoscuta in mod constient, eliberarea, favoarea lui Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, etc.).

     Partile adevarului care sunt puse in discutie sunt deci tocmai acelea care privesc bogatia noastra ca crestini. Chiar merita cu adevarat sa privim cu atentie la subiectul referitor la ramasita. 

luni, 14 februarie 2022

 


                                           Iosua - O figura proeminenta


     Ernst-Augustus Bremicker


     Iosua este un personaj remarcabil al Vechiului Testament. El a fost mai intai slujitorul lui Moise, apoi conducatorul poporului Israel pentru a-l introduce in tara Canaan. Istoria sa incepe in Exod 17 si se incheie in Iosua 24 ; ea acopera o perioada de aproximativ 70-75 de ani.
     Iosua este o figura proeminenta. El a lasat urme pe calea binecuvantare, o binecuvantare sigura. Sa ne intrebam ce putem invata de la acest om si cum putem deveni noi insine oameni care sa lase astfel de urme pentru altii. Iata doar cateva elemente de reflectie.

      Lupta-te lupta cea buna a credintei - 1 Timotei 6:12


     1  Iosua - Luptatorul lui Dumnezeu in pustie. Exod 17:8:13

     Poporul eliberat din Egipt a avut de dus o prima batalie in pustie. Tanarul Iosua a aparut dintr-o data, ca venind de nicaieri, si ii este incredintata sarcina de a conduce poporul la lupta. Aceasta batalie are o semnificatie spirituala pentru noi. Desi suntem eliberati de sub puterea lui Satan, nu trebuie sa ne mire ca exista impotrivire si lupta. Fiecare crestin pe acest pamant trebuie sa faca fata luptei credintei. Dumnezeu ingaduie lupta. Amalec este o imagine a diavolului, care este bucuros sa utilizeze carnea (pacatul care locuieste in noi) pentru a ne opri pe cale si a ne face sa cadem.
     Noul Testament vorbeste despre lupta noastra in multe pasaje. Ea este numita "lupta cea buna a credintei" (1 Tim. 6:12). Iosua a fost insarcinat sa conduca lupta. Petru si Iacov ne indeamna in mod expres sa ne impotrivim cu tarie diavolului atunci cand ne ataca (1 Pet. 5:9 ; Iac. 4:7) (*). Comportamentul lui Iosua ne incurajeaza sa ne asumam aceasta lupta - care este in final o lupta a lui Dumnezeu. Aceasta lupta din Exod 17 l-a supus la un prim mare test. Invatam de aici, printre altele, trei lectii importante pentru noi insine :

      1 - Iosua a fost ascultator. A facut ceea ce i s-a cerut sa faca. Nu a avut o strategie proprie, ci a urmat ceea ce Moise i-a spus.
          2 - Iosua a fost curajos. Si-a inteles responsabilitatea de a lupta fara sa dea inapoi.
      3 - Iosua a fost dependent : A acceptat de bunavoie ajutorul lui Moise. A putut sa conteze pe el. Era clar pentru el ca nu poate castiga lupta prin propriile sale forte.

     (*) Spunand aceasta, nu ignoram deloc ca exista situatii cand biruinta este in fuga, atunci cand este vorba de ispitirile pacatului. Exemplul lui Iosif si fuga lui dinaintea sotiei lui Potifar ne ofera o imagine instructiva.

     In aceasta prima activitate, tanarul Iosua a dezvoltat virtuti de care mai tarziu a avut mare nevoie in pozitia de conducator al poporului. De asemenea, in lupta spirituala invatam virtuti importante precum dependenta, curajul, vitejia, hotararea, stapanirea de sine, staruinta, ravna. taria, etc. Iosua ne-a lasat urme de urmat in acest domeniu.


     2     Iosua - Tanar in interiorul cortului. Exod 33:11

     Dupa aceasta mare fapta de credinta, Iosua trece apoi pe un plan secundar. In loc sa lupte, il gasim, tanar, in interiorul cortului. Trei lucruri sunt izbitoare :
     1 - Iosua este numit pentru prima oara "fiul lui Nun". Niciun alt slujitor al lui Dumnezeu din Biblie nu este atat de strans legat de numele tatalui sau ca Iosua. Nici nu stim macar cine a fost Nun, dar este evident ca el a exercitat o influenta atat de buna asupra fiului sau, incat Dumnezeu i-a lasat o amintire si continua sa vorbeasca despre Iosua ca "fiul lui Nun".
     2 - Iosua nu paraseste interiorul cortului. Era cortul in care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Cuvantul lui Dumnezeu si-a pus in mod evident pecetea pe tanar. La fel a fost mai tarziu cu Timotei, care cunostea Sfintele Scrieri din copilaria lui (2 Tim. 3:15). Invatam de la Iosua ca Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa aiba primul si cel mai inalt loc in vietile noastre.
     3 - Moise a asezat un cort in afara taberei deoarece poporul Israel a pacatuit inchinandu-se la vitelul de aur. Astfel, Iosua a invatat foarte devreme necesitatea separarii de rau. El a stat langa Moise. Prin aceasta el ne arata ceva din importanta pentru noi de a iesi afara din tabara la Hristos (Ev. 13:13). Acest loc de separare din afara taberei are o valoare mare doar pentru ca Hristos este acolo. 


     3     Iosua - Iscoada pentru cercetare. Numeri 13 ; Deut. 1:22

     Au trecut aproape doi ani si Moise a ales doisprezece barbati pentru a merge ca iscoade sa cerceteze tara. Unul din ei este Iosua. El este pregatit pentru aceasta misiune. In timp ce poporul era marcat de necredinta (lipsa increderii in promisiunile lui Dumnezeu), de frica, indoiala si neascultare, la Iosua vedem tocmai contrariul. Prin urmare, El si Caleb s-au asezat in mod categoric de partea lui Dumnezeu. Ei atentioneaza poporul impotriva necredintei si fac totul pentru a-l motiva sa ia in stapanire tara. Iosua ne ajuta sa invatam ce sunt increderea credintei, curajul credintei, ascultarea credintei si taria credintei. Aceste virtuti sunt necesare nu doar pentru a lupta impotriva dusmanului din afara, dar, uneori, mai ales pentru a invinge impotrivirile din mijlocul poporului lui Dumnezeu si pentru a inota impotriva curentului gandurilor comune si poate conformiste.


     4     Iosua - Slujitorul lui Moise. Num. 11:28 ; Deut. 1:38 ; 34:9 ; Ios. 1:1

     Iosua isi incepe cariera ca slujitor la ordinele lui Moise. Timp de patruzeci de ani, el va sta in umbra acestui om al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el nu pretinde nimic si nu cauta sa iasa in fata. El profita mai degraba de acest timp de "invatare". In aceasta, el este din nou un exemplu pentru noi. Luand exemplul lui Moise si al lui Iosua, vedem cum persoane mai in varsta si mai tinere pot sa colaboreaze in slujirea Domnului si cum misiunile sunt bine transmise. Alte exemple ale acestei schimbari de generatii care se suprapun sunt cele ale lui Ilie si Elisei, Pavel si Timotei. Atunci cand tinerii si batranii lucreaza impreuna in binecuvantare, exista o combinatie minunata de experienta si tarie. Atunci conflictele dintre generatii sunt ceva necunoscut.
     - Cei mai in varsta invata sa fie un model bun, sa fie gata sa instruiasca si sa ghideze pe tineri, sa arate respect fata de ei si sa le incredinteze misiuni.
     - Cei mai tineri invata de la cei mai in varsta sa fie gata sa se supuna, a-i respecta si in cele din urma sa preia misiunile.

     In cazul lui Iosua, lucrul acesta a avut un rezultat bun : "Si Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul intelepciunii, pentru ca Moise isi pusese mainile peste el. Si fiii lui Israel au ascultat de el si au facut cum poruncise Domnul lui Moise" (Deut. 34:9).


     5      Iosua - Conducatorul poporului in tara. Numeri 27:15-23 ; Iosua 1:1-9

     Iosua a primit o sarcina bine definita. El trebuia sa treaca poporul peste Iordan pana in tara, si sa le imparta mostenirea. Pentru a face aceasta, Dumnezeu i-a dat calificarea necesara. Iosua era un om in care era Duhul lui Dumnezeu, si el a dobandit experienta necesara ca slujitor al lui Moise. Dar nu era doar atat. Dumnezeu l-a insarcinat cu o mare responsabilitate. El a trebuit sa actioneze, si chiar a actionat ("ridica-te, treci Iordanul acesta"). El trebuia sa fie tare si curajos, sa nu se sperie si nici sa-i fie frica. Si inainte de toate, trebuia sa pazeasca toata legea si sa nu se abata de la ea. In final, a primit din partea lui Dumnezeu o promisiune clara, si anume promisiunea mostenirii si a binecuvantarii, promisiunea biruintei asupra dusmanilor si promisiunea prezentei si a ajutorului lui Dumnezeu care nu-l va dezamagi.
     Niciunul dintre noi nu a primit o misiune ca cea a lui Iosua. Totusi, putem sa ne insusim si noi ceea ce Iosua a auzit aici. Pentru fiecare sarcina si fiecare slujire, Dumnezeu da calificarea necesara. In acelasi timp, El este cu noi impreuna cu promisiunile Sale pentru a ne ajuta. Nu suntem lasati singuri niciodata. Cu toate acestea, nu scade cu nimic din responsabilitatea noastra de a face ceea Dumnezeu ne-a insarcinat sa facem si de a urma cu credinciosie Cuvantul Sau.


     6     Iosua - Luptatorul lui Dumnezeu in tara Canaan

     Iosua nu a luptat numai cu vrajmasul in pustie, ci el a luptat inainte de toate cu vrajmasii in tara Canaan, pe care a promis-o ca mostenire poporului Sau. Aceasta tara este pentru noi o imagine a binecuvantarilor din locurile cersti, despre care ne vorbeste in mod special epistola catre Efeseni (de exemplu Efes. 1:3). Binecuvantarile tipic crestine nu sunt pamantesti ci ceresti. Ele nu sunt materiale ci spirituale. Dar epistola catre Efeseni ne arata in acelasi timp ca va exista o lupta daca vrem sa ne bucuram cu adevarat de aceste binecuvantari. Vrajmasul vrea sa ne ia bucuria. De aceea, Efeseni 6 vorbeste despre lupta si armura crestinului. 

     Incolo, fratilor, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui - Efeseni 6:10

     Iosua a preluat conducerea luptei. El a fost pregatit de Dumnezeu Insusi. El a dus aceasta lupta pana la sfarsitul vietii lui. Pe parcursul acesteia nu a fost doar lumina, ci si umbra. Nu a fost totul perfect in viata lui Iosua. Au fost infrangeri cauzate de neascultare, lipsa de veghere si supraestimarea propriilor sale forte. Cu toate acestea, el s-a indreptat permanent spre Dumnezeu pentru a primi de la El tarie si indicatii noi. Iosua era constient de marea lui responsabilitate. Era de datoria lui sa duca lupta. In acelasi timp, el stia foarte bine ca nu putea fi biruitor decat daca Dumnezeu statea langa el. Daca vrem sa fim biruitori in lupta, o putem face numai daca mai intai ne-am "intarit in Domnul" si in al doilea rand daca am luat "toata armura lui Dumnezeu" (Efes. 6:10-20).


     7     Iosua - Purtatorul cortului marturiei. Fapte 7:44, 45 ; Iosua 18:1

     Referirea la cortul marturiei (sau cortul intalnirii, al strangerii laolalta, Ios. 18:1) in legatura cu Iosua din Fapte 7:44, 45 poate parea putin surprinzatoare. Si totusi, Biblia vorbeste. Iosua este in primul rand un om de razboi si de cuceriri. Cu toate acestea, cortul marturiei si al strangerii (intalnirii) este important pentru el. Gasim aici inca o urma pe calea binecuvantarii. Cortul este, printre altele, o imagine a adunarii. A purta cortul vorbeste despre marturia cu privire la adunarea lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o mentinem in viata noastra practica. Iosua avea ochiul deschis in aceasta privinta, in ciuda tuturor necesitatilor luptei. Lucrul acesta putem sa-l invatam si noi din acest pasaj. Aceasta marturie este de mica importanta in ochii multor oameni, incluzand din nefericire uneori chiar si pe copiii lui Dumnezeu. Dar nu este cazul pentru Dumnezeu.


     8     Iosua - Slujitorul Domnului. Iosua 24:19 ; Judecatori 2:8

     La fel ca Moise, Iosua nu a primit titlul de "Slujitorul (sau, robul) Domnului" decat dupa moartea sa. El si-a inceput cariera ca slujitorul lui Moise si a incheiat-o ca slujitorul lui Dumnezeu. In slujirea lor, acesti doi barbati nu sunt doar un exemplu incurajator pentru toti cei care vor sa fie disponibili pentru slujba lui Dumnezeu si sa-L slujeasca cu devotament, ci amandoi sunt in acelasi timp o imagine a Slujitorului desavarsit al lui Dumnezeu care a venit nu pentru a I Se sluji, ci pentru a sluji si a-Si da viata ca rascumparare pentru multi (Marcu 10:45).
     La sfarsitul acestei vieti binecuvantate, batranul slujitor al lui Dumnezeu face inca odata apel la intreg poporul pentru a le atinge inima. In Iosua 23, el vorbeste, printre altele, de nevoia de ascultare (v. 6), de staruinta (v. 8) si de a-L iubi pe Dumnezeu (v. 11). La captolul 24, el prezinta inaintea poporului harul lui Dumnezeu intr-un mod miscator (v. 1-13), si concluzioneaza ca tot poporul trebuie sa se teama de Dumnezeu si sa-I slujeasca (v. 14). Cuvintele sale se incheie cu afirmatia binecunoscuta : "Dar eu si casa mea vom sluji Domnului !" (v. 15). Iosua a vrut sa-i motiveze pe ascultatorii sai prin aceasta decizie a inimii, valabila atunci ca si astazi.


     9     Rezumat :

     Preocuparea cu Iosua nu poate sa ramana fara efect. Viata sa este precum lumina stralucitoare de dimineata, care creste tot mai mult, pana cand ziua e deplina (Prov. 4:18). Urmele sale pe calea binecuvantarii sunt evidente. El si-a inceput cariera ca tanar si slujitor al lui Moise in lupta din pustie, apoi in cortul lui Moise, apoi ca iscoada cercetand tara Canaan. El conduce poporul peste Iordan pentru a-l pune in stapanirea tarii, unde castiga biruinta asupra multor dusmani. Este purtatorul marturiei care era importanta pentru el. In final, la sfarsitul vietii sale, face apel la popor pentru a-l provoca la credinciosie si devotament pentru Dumnezeul lor. Urmele acestui om pe calea binecuvantarii sunt inca vizibile si astazi si ele inspira pe oameni sa le urmeze.      

joi, 10 februarie 2022

 


                                           Crestinul si Batalia Popoarelor 

                                                                             - II -


     Henry Rossier


     2  -  In ce masura copiii lui Dumnezeu pot face parte din natiunile aflate in razboi si care trebuie sa fie atitudinea lor in aceste conflicte

     Am vazut deja : crestinul adevarat nu mai este din lume asa cum nu este nici Domnul si Mantuitorul lui (Ioan 17:14). Originea lui este cereasca ; cu siguranta, el nu este "luat din lume", ci el este "trimis in lume" ca un luminator pentru a purta cuvantul vietii, ca o scrisoare de recomandare pentru a face cunoscut la toti oamenii Numele lui Hristos (Filip. 2:15 ; 2 Cor. 3:2). Multimea credinciosilor alcatuieste un popor, dobandit prin Isus Hristos, curatit pentru Sine Insusi, plin de ravna pentru fapte bune. Aceasta este pozitia crestinului. Cu privire la nationalitatea sa si la drepturile sale de cetatenie, prima este cerul, iar a doua ii este pastrata in cer (Filip. 3:20). De fapt, un om devenit crestin a abandonat privilegiile sale nationale, caci "nu este nici grec si iudeu... barbar, scit, rob, liber" (Col. 3:11). Pe acest principiu actiona si apostolul Pavel, fata de toate privilegiile sale iudaice, cand a zis : "Lucrurile care pentru mine erau un castig, le-am socotit ca o pierdere, datorita lui Hristos" (Filip. 3:5-7), recunoscand totusi in anumite situatii protectia pe care Statul i-a acordat-o ca cetatean roman (Fapte 22: 25-28).

     "Crestinul nu are deci, dupa cum spuneti, nicio obligatie fata de autoritatile tarii in care locuieste ?" Dimpotriva ; aceste obligatii sunt mari si importante. Daca nu-i este permis sa-si revendice drepturile, el are datorii. Prima lui datorie este sa fie supus autoritatilor si magistratilor (Rom. 13:1-5 Prov. 8:15-16). Daca, totusi, acestia, l-ar opri sa dea marturie despre Domnul lui, sau de a asculta de Cuvantul Sau, el ar trebui sa incalce aceasta interdictie  si "sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni" ((Fapte 5:29). Facand aceasta observatie, el datoreaza autoritatilor cinste, onoare, supunere, ascultare.

     In conflictul actual crestinul are datorii, atat fata de autoritatile militare, cat si fata de cele civile ; dar, in ce masura poate sa asculte el de cel care ii pune arma in mana ca sa-l omoare pe aproapele sau ? Aici vom lasa sa vorbeasca constiinta individuala a fiecarui copil al lui Dumnezeu, in functie de cat este el mai mult sau mai putin luminat cu privire la faptul separarii sale de lume. In orice caz, un crestin spiritual cu   greu ar putea vorbi despre apararea patriei sale pamantesti, ca si cum el ar avea doua patrii. Si daca imprejurarile il angajeaza in lupte, in loc de a-si expune viata pentru exterminarea aproapelui sau, sa si-o expuna pentru a-l ajuta si a-l salva, si Dumnezeul sau ii va oferi ocazia . Daca este posibil, atat cat depinde de el, sa traiasca in pace cu toti oamenii, nerazbunandu-se singur. Daca dusmanului sau ii este foame, sa-i dea sa manance ; daca ii este sete, sa-i dea sa bea. Sa nu fie biruit de rau, ci sa biruie raul prin bine (Ro. 12:18-21).

     Sa nu imbratiseze cauza natiunilor, stiind ca pretentiile lor in ce priveste aprobarea lui Dumnezeu sunt cuvinte goale si minciuna. Ele (natiunile, n.t.) se incred in puterea lor, iar biruinta este  a aceluia care are cel mai mare numar de armate, de tunuri si nave. Dumnezeu nu are nicio parte in aceste combinatii. Ar fi un spectacol singular astazi daca un intreg popor, pentru ca el este poporul lui Dumnezeu (si Israel a avut la timpul sau dreptul la acest titlu), sa stea linistit, increzandu-se in Domnul ca va lupta pentru el, si asistand la eliberarea Domnului (Ex. 14:13-14). Un spectacol unic, intr-adevar, si la care numai credinta poate fi martora ! Si ce ar zice poparele de astazi, daca regii si imparatii lor, asemenea credinciosiei lui Iosafat, ar striga : "Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu? Pentru ca noi nu avem nicio putere inaintea acestei mari multimi care vine impotriva noastra si nu stim ce sa facem, dar ochii nostri sunt spre Tine". Ar fi ei gata sa accepte acest cuvant al Domnului : "Nu voi veti avea de luptat cu aceasta ocazie; infatisati-va, stati si vedeti salvarea Domnului care este cu voi" (2 Cr. 20:12, 17). 
     Crestinul a inteles  ca, sub economia harului, razboaiele nu sunt decat nedreptate, incalcarea oricarui drept, cruzime, ura feroce, carnagiu, asuprirea nemiloasa a celor slabi fara aparare si a celor mici de catre cei puternici, crime, incendii, distrugere, si ca cel care ii conduce nu este Dumnezeu, caci mania Sa este descoperita din cer impotriva oricarei nedreptati (Rom. 1:18), ci un alt conducator, un calaret care sta pe un cal galbui (paloarea mortii), Moartea ! (Apoc. 6:8). 

     Exista un alt caracter pe care trebuie sa-l imbrace copilul lui Dumnezeu in contact cu astfel de scene tulburi. Inaintea acestor pustiiri, inima lui Dumnezeu este miscata de toate nenorocirile. El este Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri. Launtrul lui Isus era si inca este plin de mila in prezenta oribilelor ravagii cauzate de pacat printre oameni. El simpatizeaza cu cei napastuiti, cu prizonierii, cu fugarii, cu sarmanii oameni jefuiti, deposedati, urmariti de dusman, cu cei raniti si muribunzi, cu vaduvele si orfanii in necazurile lor. Cu toti cei dezmosteniti la care El a venit altadata sa le-aduca vestea buna a eliberairii, dar mai mult, mainile Sale au ramas mereu intinse pentru a le vindeca ranile, pentru a-i satura cu paine, pentru a le da odihna celor napastuiti, sa aduca viata, acolo pe unde a trecut coasa mortii. Crestinul, avand, prin nasterea din nou, natura divina, are launtrul (sentimentele, n.t.) lui Isus Hristos. Simpatiile Sale se vor indrepta catre cei nefericiti, oricare ar fi ei, si nu spre cei biruitori care nu au nicio nevoie si nici nu Ii cer. Poate ca aceasta simpatie ar putea fi exercitata, in functie de evenimentele razboiului, uneori fata de o tara, alteori catre alta. Ah ! cat de mult contrasteaza cu Te-Deum-ul sau cu imnurile de biruinta ale pacatosilor care indraznesc sa-I multumeasca lui Dumnezeu, in catedralele sau in templele lor, pentru succesul armelor lor perfectionate, succes dobandit prin atat de multe masacre !

     Vorbind astfel, nu uitam ca aceasta simpatie pentru victime este larg impartasita de catre lume. Unul din sentimentele naturale ale inimii, una din trasaturile placute ale naturii umane cazute este mila, miscata de atatea nenorociri si care produce pretutindeni un mare elan de generozitate si de binefacere. Remarcati totodata ca aceasta mila se manifesta si altadata cand fiicele Ierusalimului si o mare multime Il urmau pe divinul Martir, batandu-se in piept si plangand. Dar ce le-a zis Isus ? "Nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri". Judecata voastra este la usa, si mila voastra nu va poate salva ! (Luca 23:27-31).

     Pe de alta parte, sa nu uitam ca multi adevarati copii ai lui Dumnezeu dau ajutorul lor acestor lucrari caritabile organizate de catre lume, dedicandu-le activitatea si devotamentul lor, dirijandu-le adesea cu mare grija, si platind generos persoanele si bunurile lor. Cu siguranta, Dumnezeu tine cont de lucrarea lor facuta cu dragoste, oricat de ignoranti ar fi despre mediul cu care ei colaboreaza, mediu care ofera atat de des lumii un prilej de a se glorifica si de a se inalta in ochii oamenilor, caci nu va putea niciodata sa se inalte prin aceasta in ochii lui Dumnezeu. Oricum ar fi, tot ceea ce crestinul face pentru Dumnezeu, si din dragoste fata de Domnul, isi va primi rasplata.

     Fie ca Dumnezeu sa dea copiilor Sai, in aceste timpuri tulburi si nefericite, sa arate ce este cu adevarat un duh crestin, evitand capcanele pe care tocmai le-am semnalat. Fie ca El sa ne dea inimi intregi pentru Isus, neavand in vedere decat pe El, inimi dornice de dragostea lui Hristos pentru acele sute de mii de suflete pe care Satan le conduce la ruina lor eterna, inimii miscate de mila pentru toti cei napastuiti, si dispuse la "darnicie, caci astfel de jertfe Ii plac lui Dumnezeu" (Ev. 13:16), sau, dupa un alt cuvant : "Cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei" (Gal. 6:10) ; - in final, inimi pline de mijlocire pentru toti oamenii si pentru toti membri familiei lui Dumnezeu, care se afla implicati in aceste lupte ucigatoare in care se va scufunda, poate pentru totdeauna, prosperitatea natiunilor.

                               .........................................................................................................

miercuri, 9 februarie 2022

 


                     Crestinul si Batalia Popoarelor


                                                                               - I -


     Henry Rossier


     Aceasta lucrare a  fost scrisa in 1914


     Evenimente nemaiauzite se deruleaza pe scena lumii : "se va ridica natiune contra natiune si imparatie contra imparatie", dupa cuvantul Domnului ; totusi, aceste evenimente nu sunt nici macar inceputul durerilor despre care vorbeste Scriptura (Matei 24:8). Dar un lucru este sigur, si anume ca ele pun la o incercare foarte serioasa si chinuitoare inima copiilor lui Dumnezeu, care apartin de nationalitati atat de diferite. Intrebarile care si le pun sunt adesea foarte diverse ; cu toate acestea, credem ca le putem rezuma sub doua grupe.


     1  Natiunile care se lupta, pot ele, in orice masura, sa pretinda aprobarea divina in conflictele lor ? Aceasta aprobare se manifesta prin succesele obtinute de-o parte sau de alta ?

     Altadata, Dumnezeu a ales pentru Sine Insusi un popor pamantesc : El l-a rascumparat din Egipt, l-a separat de natiuni, l-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari exterioare, punandu-l sub responsabilitatea de a tine legea dreapta si sfanta pe care i-a dat-o. Dupa ce a alungat natiunile dinaintea poporului Sau, S-a folosit de el pentru a le nimici fara mila, caci " nelegiuirea lor ajunsese la culme". Domnul a fost de partea lui Israel ; "Dumnezeul ostirilor" (cuvant ce semnifica ostirile ceresti), era Dumnezeul lui Israel si a condus ostirile lui Israel spre biruinta. Lasat la dispozitia lui insusi, acest popor a parasit pe Dumnezeul parintilor sai si Domnul "nu a mai iesit cu ostirile sale" (Ps. 44:9). El i-a dat in mana tuturor ostirilor natiunilor (mai ales a Asiriei si a Babilonului) care au devenit "nuiaua maniei" lui Dumnezeu impotriva poporului Sau (Is. 10:5). O ultima faradelege, mai rea decat toate celelalte, respingerea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Regele lui Israel, a adus judecata definitiva asupra acestui popor. Dumnezeu S-a indepartat de el, spunand ca "nu mai este poporul Sau" (Osea 1:9). Acum iudeii sunt imprastiati ; Ierusalimul este "calcat in picioare de natiuni" (Luca 21:24) ; dar, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, cand "timpurile natiunilor vor fi implinite", Dumnezeu le va judeca pe acestea, le va zdrobi definitiv in mainia Sa, asa cum El a facut-o deja ocazional in trecut, pe cele care au fost nuiaua Sa pentru a pedepsi pe poporul Sau pamantesc, si va relua, printr-un legamant nou, relatiile Sale intrerupte cu Israel, caci Dumnezeu este credincios, in ciuda a toate, promisiunilor pe care le-a facut acestui popor.

     Necredinciosia lui Israel si respingerea lui Hristos au deschis o perioada noua in istoria omului, in care natiunile ocupa locul pe care iudeii il pierdusera. Aceasta este economia (sau : dispensatia, n.t.) harului, in contrast cu cea a legii. Dumnezeul lui Israel a devenit Dumnezeul natiunilor, dar numai pe principiul credintei (Rom. 3:29-30). Dumnezeu are de acum inainte, dintre natiuni, un popor al Lui, salvat prin credinta, botezat de Duhul Sfant, unit intr-un singur trup (iudei si natiuni) cu Capul sau glorios in cer. Acest popor de credinciosi este total distinct de lume, de unde Dumnezeu l-a scos pentru a fi al Lui. In prezent, este adevarat, natiunile alcatuiesc in mare parte Crestinatatea, dar crestinatatea nu este poporul lui Dumnezeu ; ea este coruperea crestinismului. Dumnezeu o va judeca, si pe ea, fara mila, tocmai pentru ca poarta numele lui Hristos si se multumeste cu o marturisire goala fara viata si fara credinta care salveaza. Crestinatatea, in ciuda aparentelor, nu este altceva decat lumea. Astazi lumea poarta numele lui Hristos, fara a fi in vreun fel supusa Lui ca Domnul si Salvatorul ei. Printul acestei lumi este Satan si nu Hristos. Satan si-a dobandit acest titlu impingandu-l nu numai pe Israel, dar si pe natiuni, sa se debaraseze de Fiul lui Dumnezeu, si sa-L pironeasca pe cruce (Fapte 4:27).

     Ori, aceste popoare, constituind natiunile crestine, sunt cele care care se lupta astazi intre ele, neavand nicio problema sa asocieze la certurile lor pe mahomedani, budisti sau fetisisti, in timp ce Domnul nu recunoaste ca ai Sai, din mijlocul lor, decat un popor pe care l-a separat si care Ii apartine cu adevarat. Acest popor este  rasa credintei, familia lui Dumnezeu, Adunarea lui Hristos, adunarea celor alesi, scosi din veacul rau de acum prin eficacitatea sangelui Sau pretios.

     Dumnezeu este in totalitate strain fata de conflictele popoatelor din Crestinatate. Daca le foloseste pentru implinirea planurilor Sale, El nu ia parte in niciun fel la ele. El uraste aceste conflicte, El, Dumnezeul dragostei si Dumnezeul dreptatii. Cum ar privi El cu un ochi indiferent la incalcarile amgajamentelor solemne, la masacrele, impuscaturile, incendiile, jafurile si la tot cortegiul durerilor fara nume care insoteste razboaiele ? "Domnul este in templul (sau "palatul") sfinteniei Sale... Ochii Sai privesc, pleoapele Sale cerceteaza (sau "incearca") pe fiii oamenilor. Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel rau; si sufletul Sau il uraste pe cel care iubeste violenta" (Ps. 11:4-5). Da, El uraste toate aceste lucruri, precum si pe cei care le comit.

     De ce le ingaduie ? Nu este greu sa raspundem la aceasta intrebare. Aceste conflicate, provocate de Satan, sunt judecati din partea lui Dumnezeu, judecati destinate sa faca pe oameni sa reflecteze, cat timp dureaza inca timpul harului si cat ziua mantuirii lumineaza inca peste lume ; destinate sa aduca pe pacatosi la pocainta, deschizandu-le ochii asupra starii lor morale.

     In ultimii  40 de ani li s-a parut oamenilor ca se afla in progres : bogatia, bunastarea, o prosperitate uimitoare, dezvoltarea artelor pacii, maniere blande (a caror aparenta a acoperit, este adevarat, o stricaciune profunda), linistea (amenintata, fara indoiala, in fiecare clipa de conflictele de interese si ambitie sau de anarhie), dar in cele din urma linistea mentinuta nu fara diplomatie, toate acestea pareau sa caracterizeze lumea. Dar iata ca brusc aceasta haina a cazut, dezvaluind in toata grozavia goliciunii lor, violenta, ura feroce, furia distrugerii, executiile nemiloase, cele mai josnice instincte, nenorocirea fara limita care a urmat. Va deschide omul in sfarsit ochii asupra starii sale ? Aceste evenimente sunt poate ultima chemare a harului care, prin judecati, indeamna la pocainta !

     Un al doilea motiv pentru care permite Dumnezeu aceste lucruri, este ca, chiar excesul de rau, El il foloseste pentru a implini planurile Sale de har. Cea mai stralucita dovada a dat-o la cruce. Intreg efortul lui Satan impotriva lui Hristos, toata ura omului, nu au servit decat pentru a stabili pentru totdeauna lucrarea mantuirii. El a dat deja o dovada in cele dintai veacuri ale istoriei lumii : "Domnul", este spus, "sade peste potop" (Ps. 29:10). Atunci cand judecatile Sale au nimicit altadata rasa umana prin potopul universal, El avea in vedere mantuirea familiei credintei, adunata in arca. La fel si astazi, prin intermediul acestui urgan de distrugere, Dumnezeu indeamna mii de pacatosi sa priveasca la El pentru a gasi mantuirea.

     Un al treilea motiv este ca pacea, rod al jertfei lui Hristos, nu poate fi stabilita pe pamant decat atunci cand acesta va fi curatit prin judecata. La fel ca in zilele potopului, Domnul priveste dincolo de rautatea oamenilor, dincolo de valurile judecatii, la jertfa pe care vrea sa intemeieze domnia glorioasa a lui Mesia (Gen. 8:21).

     Sa rezumam in doua cuvinte cele de mai sus :

     Dumnezeu nu a fost niciodata Dumnezeul ostirilor decat in favoarea poporului Sau pamantesc Israel. El nu este Dumnezeul ostirilor in favoarea natiunilor, oricare ar fi ele, crestine sau pagane, ci este Dumnezeul Mantuitor pentru cei care cred. El Se foloseste de conflictele dintre natiuni ca de o judecata asupra lor. Aceasta judecata are ca scop sa indemne oamenii la pocainta ; aduce sufletele sa faca parte din poporul lui Dumnezeu. Sa adaugam, in final, ca aceasta judecata foloseste pentru a elibera pe cei credinciosi de orice asociere cu lumea, pentru a realiza chemarea lor cereasca.

     Am spus : Natiunile care alcatuiesc crestinatatea nu sunt altceva, in ochii lui Dumnezeu, decat lumea, cu mai multa cunostinta, dar, in plus, cu o responsabilitatea considerabil agravata. De aceea Dumnezeu nu judeca diferendele care se ridica intre natiuni ; caci chiar aceste natiuni este lumea crestina pe care El o va judeca. El poate, dupa cum a facut-o adesea si o face fara indoiala si astazi, sa Se foloseasca de o natiune ca de o nuia pentru a lovi pe altele, dar, la momentul potrivit, va zdrobi si nuiaua "caci in inima lui este sa nimiceasca si sa starpeasca nu putine natiuni" si care "se  lauda impotriva Celui care o foloseste" (Is. 10:7, 15). In batalia imparatilor, din Geneza 14, S-a ocupat Dumnezeu de conflictul lor ? Un singur lucru Ii atrage tot interesul : Lot, unul dintre cei mai slabi dintre sfintii Sai, este prizonier, iar biruinta castigata de omul credintei, Avraam, peste toata multimea aceasta, are ca scop eliberarea acestui singur om. Mai tarziu, daca ar fi gasit zece oameni drepti la Sodoma, cetatea nelegiuita si stricata, ar fi salvat-o de la distrugere, prin mijlocirea unuia dintre preaiubitii Sai.

     Si totusi, veti spune, lucrurile care se petrec sub ochii nostri nu dovedesc in mod clar ca Dumnezeu favorizeaza anumite natiuni ? Am raspuns deja la aceasta intrebare : da, in masura in care Dumnezeu favorizeaza nuiaua cu care loveste pe alti oameni.

     Dar inca insistati, si de cate ori nu am auzit acest cuvant trist chiar din gura copiilor lui Dumnezeu ! "Dumnezeu este cu natiunea noastra, pentru ca ea lupta pentru o cauza dreapta". Ah! intreb, din orice parte vine aceasta afirmatie, poate exista, in conflictele dintre natiuni, o cauza dreapta ?
     Nu exista nicio cauza dreapta pentru Dumnezeu decat cea a lui Isus Hristos, si cei drepti, adica cei care au fost indreptatiti prin credinta, sunt singurii chemati sa o apere si sa-i fie reprezentanti in aceasta lume. Lumea este in totalitate straina de aceasta cauza. Dupa cum nu a vrut sa primeasca dreptatea lui Dumnezeu in Hristos, va trebui sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin judecatile Sale : "Caci atunci cand judecatile Tale sunt pe pamant, locuitorii lumii invata dreptatea" (Is. 26:9). Este aceasta deci cauza lui Hristos pe care natiunile o imbratiseaza si o apara cu produsele perfectionate de uzinele Krupp si Creusot (intreprinderi germane care au fabricat armament in timpul celor doua razboaie mondiale, n.t.), cu torpilele si minele submarine ? Cu siguranta, nu ! Si in plus, lupta celor drepti are de-a face in aceasta lume cu o biruinta materiala ? Ei nu gasesc aici decat necazuri, incercari, persecutii, dispret, fara nicio compensatie. Ce zic ! Ei au o singura compensatie, dar care le este suficienta in mod deplin :
     "Dumnezeu este pentru noi !" "Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul il scapa din toate" (Ps. 34:19). "Dar multumiri fie lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos" (1 Cor. 15:57).

     Credinciosii care se fac aparatori ai cauzei si  a drepurilor lumii, obtin cu usurinta aprobarea acesteia, dar prin aceasta ei pierd caracterul de straini ceresti iar judecatile lor au caracter pamantesc ; ei au dezertat mai mult sau mai putin din "locasurile sfinte ale lui Dumnezeu" (Ps. 73:17). Cauza lumii nu este niciodata dreapta, caci lumea este deja sub sentinta Judecatorului. Ceea ce este drept, este judecata lui Dumnezeu asupra ei ! (Rom. 3:8).

     Dar poate veti zice : motivele care imping natiunile si pe conducatorii lor unele impotriva altora, si pe care doar Dumnezeu le cunoaste, sunt drepte. Sunteti intr-o mare eroare. Daca este adevarat ca numai Dumnezeu cunoaste motivele tainice ale inimilor, la fel de adevarat este ca El ni le-a revelat in Cuvantul adevarului Sau. El ne arata ca motivele din inimile oamenilor nu pot fi drepte. Cel care stapaneste peste inimile lor este diavolul, si motivele sale, deja manifestate la caderea omului in gradina Edenului, au fost descoperite in intregime la cruce. "El a fost ucigas de la inceput si n-a stat in adevar, pentru ca nu este adevar in el. Cand vorbeste minciuna, vorbeste din ale sale, pentru ca este mincinos si tatal minciunii" (Ioan 8:44). Marturisirea crestina nu schimba cu nimic aceasta stare, dar face crima si minciuna chiar mai urate atunci cand acesti marturisitori le comit. S-ar putea obiecta ca ar putea exista o anumita garantie impotriva acestui rau, daca in fruntea popoarelor ar fi conducatori crestini. Numai Dumnezeu judeca starea inimii lor, dar nu ezitam sa spunem ca intr-un conflict ca cel la care asistam le-ar fi imposibil, daca ar fi "copii ai lui Dumnezeu", sa impace caracterul si interesele lui Hristos cu motivele lumii pe care ei o guverneaza. 

     Sa analizam deci motivele care stau la baza tuturor acestor conflicte dintre natiuni. In primul rand, mandria. Prin ea Satan a otravit inima omului, zicandu-i : "Veti fi ca Dumnezeu (sau "veti fi dumnezei")" (Gen. 3:5). Mandria omului, daca nu uzurpa astazi locul lui Dumnezeu, cum o va face mai tarziu prin aparitia lui Antihrist, omul pacatului (2 Tes. 2:4), cauta intotdeauna sa ocupe primul loc in lume. Cei mandri cred ca acest loc li se datoreaza ; daca le este contestat, ei depun toate eforturile pentru a-l revendica. Fie ca este vorba de mandria conducatorilor, sau a unei caste, sau a unei natiuni intregi, nu are importanta : ea uzurpa locul pe care credinciosii umili il dau doar lui Dumnezeu (*). Daca ceva se opune categoric parerilor sale, mandria recurge la violenta : "Mandria le este ca un colier, violenta ii acopera ca un vesmant... depasesc imaginatiile inimii lor : batjocoresc si vorbesc cu rautate de asuprire; vorbesc de sus" (Ps. 73:6-8). Dumnezeu nu a omis sa ne dezvaluie ce gandeste El despre mandrie. Intelepciunea divina o uraste : "Eu urasc mandria si ingamfarea" (Prov. 8:13). Mandria isi va gasi plata : "Mandria merge inaintea pieirii, si un duh ingamfat inaintea caderii" (Prov. 16:18).

     (*)  Spunand aceasta, nu vrem nicidecum sa infirmam faptul ca exista o guvernare "randuita de Dumnezeu" (Rom. 13 ; Prov. 8:15-16) de care trebuie sa ascultam, si ca regii sunt obligati sa conduca dupa principiile drepatii.

     Ambitia este o ruda apropiata a mandriei, caci ea este dorinta arzatoare de a se inalta in detrimentul altora. "Gloria casei lor creste... ei dau numele lor tinuturilor" (Ps. 49:16, 11). Ambitia este instabila, caci inima omului nu este niciodata satisfacuta cu ceea ce ii asigura ambitia sa. Mandria si ambitia nu tin cont de nicio lege, draptate sau corectitudine, cand acestea stau in calea dorintei lor de a dobandi superioritate.

     Un alt caracter al inimii omului este gelozia (sau invidia), produsa la cei ofensati de superioritatea si succesul altora. Umilinte trecute, mandrie jignita de pretentii orgolioase, fac sa mocneasca in inimi un focar de amaraciune si resentimente care, la prima ocazie, se propaga ca un incediu.

     Dar ce se intampla cand mandria (sau "orgoliul", n.t.) unei natiuni intalneste, la o natiune vecina, o alta mandrie, la fel de sigura pe sine si poate mai neinduplecata decat ea ? Din acest soc se naste scanteia care va aduce o conflagratie generala. De aici, intre aceste natiuni, o ura mult mai violenta decat cea a celui mai  slab fata de cel mai tare, ura impinsa pana la dorinta de a nimici pe rivalul sau si pentru care toate mijloacele sunt bune pentru a o realiza.

     La toate aceste motive si factori de conflicte intre natiuni se adauga, si acesta nu este mai putin important, chestiunea intereselor lor materiale, setea lor de bogatie si superioritate comerciala. Rivalitatile se produc in special in acest domeniu, fiecare cautand sa confiste bunastarea altora in folosul sau. De aici un asalt al natiunilor mai putin favorizate asupra pozitiilor natiunilor mai vechi, pozitii pe care primii cauta sa le apuce prin viclenie si, cand nu reusec prin aceasta, prin violenta.

     Dar aceasta nu este totul. Alte natiuni, mai putin avansate in civilizatie, precum Rusia, nu viseaza decat cuceriri, si ascunde poftele lor nesatule sub mantaua unei comunitati religioase. Ambitia unei monarhii universale sta la baza tuturor dorintelor lor.

     Toate aceste motive, si fara indoiala multe altele, rezulta dintr-o examinare impartiala a circumstantelor lumii actuale. Pacatul sub toate aspectele sale ; nelegiuirea si nu dreptatea ; dispretul fata de Dumnezeu, si nu evlavia, sunt fundamentul acestui razboi oribil si vor ramane intotdeauna principiile conflictelor viitoare dintre oameni. Armamentele din ce in ce mai formidabile, acumulate pe parcursul a patruzeci de ani au fost destinate sa sustina de ambele parti pretentiile despre care tocmai am vorbit, pana la momentul cand nu a mai trebuit decat o scanteie pentru a aduce o conflagratie generala. Toate aceste puteri arunca una pe alta responsabilitatea atacului si nu vad ca Satan, acaparand toate inimile prin pacat si prin pofte, a pregatit de mult rugul al carui foc este in curs de a mistui toata prosperitatea materiala a secolului actual.

     Din punct de vedere uman, conflictul a fost deci fatal. Fiecare poate invinovati pe vecinul lui pentru incidentul care i-a dat nastere si care tine de cauze secundare. Cauza principala zace in inima omului : aceasta este pacatul . Dar lucrul pe care pacatosul il cunoaste cel mai putin, este propria lui inima. Chiar psalmistul, luminat de Dumnezeu in ce priveste cunoasterea lui insusi, scrie : "O cunostinta prea minunata pentru mine! Este atat de inalta, ca n-o pot ajunge" si singura lui resursa, pentru a fi pazit de rau, este sa se bazeze pe cunostinta pe care o are Dumnezeu despre el (Ps. 139:6, 23). Da, Dumnezeu cunoaste inima omului si ne spune aceasta : 
     "Inima este nespus de inselatoare si fara speranta de vindecare: cine poate s-o cunaoasca? Eu, Domnul, cercetez inima, Eu incerc rarunchii, ca sa dau fiecaruia dupa caile lui, dupa rodul faptelor lui" (Ier. 17:9-10). Ah ! daca s-ar gandi la asta o clipa : popoarele, imparatii si regii, presedintii si generalii, convinsi de pacat, in loc de a clama cauza lor dreapta, ar fi muti si inghetati de groaza, sau ar cadea cu fetele la pamant, si s-ar pocai spre mantuire ! In absenta acestei a doua alternative nu ramane decat cea a judecatii intr-un timp viitor, pentru cei mari ai pamantului cat si pentru cei mici, pentru stapanii zilei cat si pentru supusii lor. Ei nu vor putea scapa de ochii scrutatori ai Judecatorului suprem, cei care si-au proclamat "cauza dreapta" in fata universului, in timp ce poate au reusit sa ascunda de toti contemporanii lor gandurile si intentiile tainice ale inimii lor ! (Ps. 11:5, 7).

     Nu exista deci in ochii lui Dumnezeu decat o cauza dreapta, cea a lui Isus Hristos. Crestini, sa ne adunam in jurul steagului Sau. Sa luptam pentru aceasta cauza si nu vom fi derutati. Sa vestim la toti pacatosii ca in mijlocul judecatilor cumplite care acopera lumea cu nenorociri si sange, harul lui Dumnezeu a avut in vedere mantuirea lor eterna. Sa le spunem : "Veniti, caci toate sunt gata!" Sa le proclamam cu voce tare ca este timpul, ca astazi este ziua mantuirii. Si in plus sa facem altceva : Sa ne rugam, sa mijlocim. Rugaciunea celui drept are un pret mare inaintea lui Dumnezeu. Mijlocirea unuia din ai Sai are mai multa valoare in ochii lui Dumnezeu decat toate umilintele poruncii unei natiuni care, ca atare, nu-L cunoaste - si totusi, aceste umilinte si aceste posturi, nu le condamnam, caci ele ar putea sa duca sufletele la o convertire reala. Ninive a vazut pentru moment nimicirea indepartandu-se de ea pentru ca s-a imbracat in sac si cenusa la glasul lui Iona. Aceasta umilinta a fost acceptata de judecata dreapta a lui Dumnezeu ; a fost primul pas pe calea mantuirii foarte diferita, cu siguranta, de aceasta rugaciune pe care o auzim rasunand peste tot : Da-ne victoria !  

      
aze