Translate

miercuri, 16 februarie 2022

 


                                Ramasita iudaica si Speranta crestina

                                                                            - I -


     Michael Hardt


     1     Existenta unei "Ramasite" iudaice si indicatiile pe care le da Cuvantul lui Dumnezeu

     1.1     Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor simbolice. Sear-Iasub

     Isaia a avut doi fii ale caror nume, desi nu sunt usor de pronuntat, au o semnificatie importanta :

     -  Fiul cel mare al lui Isaia s-a numit Sear-Iasub, ceea ce inseamna "Ramasita se va intoarce" (Isaia 7:3).
    - Fiul cel mic, Isaia l-a numit Maher-Salal-Has-Baz dupa o porunca speciala a lui Dumnezeu. Acest nume care face sa incurce limba inseamna : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:3).

     Se poate subintelege destul de bine ca aceste doua nume ascund un inteles mai profund. Putin mai departe, Isaia zice :
     "Iata, eu si copiii pe care mi i-a dat Domnul, suntem semne si minuni in Israel..." (Isaia 8:18).
     Sear-Iasub si fratele sau erau deci "semne si minuni" in Israel. "Semne" sau "miracole" ar putea fi tradus prin "modele". Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor au o semnificatie simbolica, exemple figurative. Ne vom concenta aici in primul rand asupra semmnificatiei lui "Sear-Iasub".


     1.2     O piesa importanta a mozaicului biblic : "Ramasita"

     Exista pietre de mozaic care, luate izolat, cu greu par interesante. Dar daca ele lipsesc, celelalte piese ale mozaicului nu mai sunt cu adevarat puse in evidenta, si imaginea de ansamblu este pierduta.
     "Ramasita" (sau : restul, ce a mai ramas) despre care vorbeste "Sear-Iasub" este o piesa de acest fel in mozaicul adevarului biblic. Necunoasterea acestei "Ramasite" are consecinte grave pentru intelegerea noastra a Bibliei.
     "Ramasita" este un grup de persoane adesea meglijat, desi el ocupa un loc important in multe carti ale Bibliei. Acest lucru duce adesea la intelesul gresit al planului de mantuire, fie se trece complet pe langa o perioda de timp importanta, fie se trag concluzii gresite cu privire la ceea ce ne priverste in mod direct ca crestini.


     1.3     Ce este "Ramasita" - Aceasta nu este o constructie a imaginatiei

     Acest grup de persoane  nu este nici o constructie a imaginatiei, nici o inventie a unor comentatori sau interpreti ai Scripturii. Nu este doar semnificatia simbolica si profetica a numelui Sear-Iasub care ne ajuta sa cunoastem aceasta Ramasita, ci Biblia arata clar : Este vorba despre un grup de iudei credinciosi si fideli, care vor fi intr-un mare necaz, si care se vor increde in Hristos si in faptul ca El ii va salva in cele din urma cand va veni sa-Si intemeieze Imparatia Sa.
     Daca pierdem din vedere diferenta dintre iudeii din vremea viitoare si crestinii din perioada actuala, nu vom fi in stare sa retinem adevarul, in special speranta crestina ; ne va aluneca printre degete ca nisipul fin.
     In schimb, daca punem la inima ceea ce Cuvantul lui Dumnezeu spune cu privire la acest subiect, vom fi uimiti atat de binecuvantarea perioadei crestine, cat si de intelepciunea lui Dumnezeu in caile Sale pentru viitor. 


     1.4     De ce acest termen ciudat "Ramasita" ? 

     Datorita faptului ca aceste persoane fidele sunt in contrast total cu masa necredincioasa a poporului Israel, au fost numite adesea "Ramasita" poporului Israel. Aceasta expresie pare putin tehnica, si nu este foarte comuna la numerosi crestini. Cu toate acestea, ea este folosita aici din urmatoarele motive :
     - Termenul "Ramasita", inclusiv in acest context, este biblic (vezi Is. 10:20, 21, 22 ; 11:11, 16 ; Rom. 9:27, etc.). Expresia este chiar ancorata intr-un nume propriu (Sear-Iasub). Cuvantul "rest" este folosit in Ieremia 24:8 si 31:7 (in rom. este folosit tot "ramasita" in 31:7).
     - Denumirea de "Ramasita" este corecta : o ramasita in sens biblic face parte dintr-un tot si poarta caracterul original al acestui tot.

     Au existat, de asemenea, in alte timpuri (de exemplu in timpul lui Ezechia) persoane denumite ca o "Ramasita". Dar ne vom ocupa aici mai ales de o "Ramasita" care va exista intr-o zi viitoare.


     1.5     Pavel, in Noul Testament, vorbeste, de asemenea, despre "Ramasita"

     Este inselator de a gandi ca aceasta "Ramasita" nu se gaseste decat in cateva pasaje biblice care sunt greu de inteles. Exista o serie intreaga de pasaje biblice care se refera la ea direct si explicit. In plus, multe pasaje din Noul cat si din Vechiul Testament, vorbesc despre ea fara sa foloseasca termenul de "Ramasita".
        Apostolul Pavel mentioneaza aceasta ramasita in scrisoarea lui catre Romani :
     "Iar Isaia striga despre Israel: Chiar daca numarul fiiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, ramasita va fi mantuita" (Rom. 9:27).
     Acest verset arata deja ca ramasita este o parte din poporul Israel in contrast cu masa necredincioasa a poporului.


     1.6     Isaia vorbeste despre "Ramasita" in alta parte ca in numele fiului sau

     Vedem acest lucru si mai precis daca ne uitam la citatul din Isaia pe care il foloseste Pavel aici :
     "Si va fi asa: in ziua aceea, ramasita lui Israel si ceilalti salvati ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel care i-a lovit, ci se vor rezema pe Domnul, Sfantul lui Israel, in adevar" (Isaia 10:20).
     Persoanele care alcatuiesc ramasita apartin deci lui Israel, ele sunt "casa lui Iacov". Ele Il cunosc pe Dumnezeu ca "Sfantul lui Israel" (nu ca Tata). Aceasta ramasita este alcatuita din oameni care au scapat de un pericol imediat ("supravietuitori"). Ei se vor distinge prin increderea lor in Dumnezeu, prin care Israel a esuat de atatea ori ca natiune. In final vor fi "cei care raman" (Ier. 8:3), cei care se vor sprijini pe Domnul.
     Lucrul acesta ridica intrebarea de a sti cand si cum va fi o astfel de ramasita. Vom reveni la aceasta mai in detaliu. Dar versetul urmator ofera deja o parte din raspuns :
     "Ramasita se va intoarce (ebraica : Sear-Iasub), ramasita lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic" (Isaia 10:21).
     Va exista deci o minoritate in sanul poporului Israel care se va indrepta spre Dumnezeu - exact asa cum arata numele Sear-Iasub.


     1.7     Multe alte carti din Biblie vorbesc despre "Ramasita"

     Desigur, marturia lui Pavel si a lui Isaia sunt mai mult decat suficiente. Dar multe alte carti biblice trateaza acest subiect : Evanghelia dupa Matei, Apocalipsa, mari parti ale Cuvantului profetic si Psalmii, si chiar multe carti istorice, daca adaugam aici reprezentarile simbolice ale ramasitei. Vom reveni la aceasta mai tarziu.


     1.8 Soarta majoritatii poporului in afara de Ramasita. Pedeapsa lor

     Ce se va intampla cu restul natiunii, adica cu cei care nu se vor intoarce la Dumnezeu ? Versetul urmator da din nou raspunsul. masa necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu :
     "Caci chiar daca poporul tau, Israel, ar fi ca nisipul marii, numai o ramasita din el se va intoarce; nimicirea hotarata se va revarsa in dreptate" (Isaia 10:22).
     Acest lucru corespunde cu mesajul continut in numele celui de-al doilea fiu al lui Isaia : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:1). Pe de-o parte, Dumnezeu va da poporul in mana Asirianului pentru a fi de jaf si de prada (Isaia 10:5, 6), iar pe de alta parte, partea necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu. Isaia numeste aceasta consecinta "nimicire hotarata" (Isaia 10:23).


     2     Este util sau necesar sa ne interesam de Ramasita iudaica ?

     2.1     O notiune esentiala pentru intelegerea anumitor pasaje ale Scripturii

     De ce este important, pentru crestini, sa se intereseze de aceasta ramasita iudaica ? De ce neglijarea acestui grup de credinciosi are consecinte grave ? - Pur si simplu pentru ca lucrul acesta conduce la a aplica crestinilor pasaje care nu vorbesc despre crestini. Doua exemple in aceasta privinta :

     -  Intelegerea psalmilor : cel care nu stie nimic despre ramasita iudaica, si care citeste psalmii ca expresia sentimentelor si a perspectivelor crestine, ajunge inevitabil la concluzii gresite. Bineinteles, psalmii au ca subiect experiente care sunt traite, de asemenea, de catre crestini (tristete, incredere in Dumnezeu, raspuns la rugaciuni, etc.). Versetele corespunzatoare se aplica destul de bine si crestinilor. Dar multe pasaje din psalmi nu corespund deloc unei perspective crestine asupra vietii - ca de exemplu "psalmii de razbunare" (vezi Ps. 5:11 69:27, 28 ; 79:6 ; 109:6-16). Cel care nu deosebeste perioadele istoriei mantuirii si grupele de persoane nu poate explica aceste versete - si totusi, ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu ! Mai mult, subiectele crestine elementare sunt absente complet din psalmi : speranta crestina, relatia cu Tatal, trupul lui Hristos, etc. In loc de acestea, psalmii vorbesc despre o speranta pamanteasca (o viata lunga pe pamant) iar psalmistii folosesc pentru Dumnezeu nume care nu fac cunoscut nimic din revelatia crestina a lui Dumnezeu ca Tata.
     -  Nu se mai poate raspunde biblic la intrebarea "Cine sunt credinciosii din timpul necazului ?" daca nu se cunoaste ramasita iudaica si daca nu se deosebeste de crestini. Caci atunci, asa cum se intampla adesea, se va aplica crestinilor pasaje ca Matei 24 si Apocalipsa 11 la 13, si se va trage concluzia ca crestinii vor trai in timpul "necazului cel mare". 


     2.2     Consecintele grave de a confunda ramasita si crestinii din perioada actuala

     Ce este grav in aceasta privinta, este de a confunda cele doua grupe de persoane ale caror sperante, principii si relatii cu Hristos sunt total diferite : 

     -     Ramasita este alcatuita din iudei, ea are sperante pamantesti si este sub lege. Adunarea este crestina, ea are o speranta cereasca si este alcatuita din oameni care nu sunt sub lege.
     -     Ramasita Il asteapta pe Hristos ca Mesia, ca Eliberator de judecati si ca sprijin intr-un conflict militar masiv ; Adunarea Il asteapta pe Hristos ca Mire (inainte de judecati), ca Mantuitor venind din cer (Filip. 3:20).
     -     Ramasita va trai pe pamant in timpul necazului cel mare ; crestinii vor fi rapiti inaintea acestui timp pentru a fi impreuna cu Hristos.
     -     Ramasita traieste cu constienta vinovatiei sale, si nu are inca nicio ceritudine in ce priveste iertarea (Ps. 6:1 ; 38:1 ; 60:1) ; crestinii se bucura de o iertare deplina.

     Daca se adopta concluzia gresita ca oamenii din timpul necazului cel mare  (Mt. 24 ; Apoc. 11 la 13) sunt crestini, atunci, in loc sa-L astepte pe Domnul, ar trebui sa-l astepte pe Antihrist si pe dictatorul roman ! Aceasta nu ar mai fi nicidecum nemarginita si "fericita speranta" (1 Tes. 1:10 ; Tit 2:13).


     2.3     Riscul de a pierde din vedere bogatele privilegii crestine si speranta crestina

     Cu alte cuvinte : Cei care neglijeaza sau ignora ramasita, amesteca iudaismul cu crestinismul, si astfel pierd din vedere adevaruri crestine importante si perspectiva crestina asupra vietii. Astfel, parti importante din "credinta data odata pentru totdeauna" (Iuda 3) sunt puse in discutie :

     -     Speranta crestina (rapirea inaintea necazului cel mare).
     -     Chemarea cereasca.
     -     Binecuvantarile crestine (iertarea cunoscuta in mod constient, eliberarea, favoarea lui Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, etc.).

     Partile adevarului care sunt puse in discutie sunt deci tocmai acelea care privesc bogatia noastra ca crestini. Chiar merita cu adevarat sa privim cu atentie la subiectul referitor la ramasita. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze