Smerenia si inaltarea lui Hristos
- I-
Arend Remmers
1 Cel care se smereste va fi inaltat ; Adam s-a inaltat, Hristos S-a smerit
"Cel care se smereste va fi inaltat" : iata ce se aplica la nimeni mai bine decat la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu (Luca 14:11 ; 18:14). Nimeni nu a fost vreodata intr-o pozitie atat de inalta ca cea de a fi "in chip de Dumnezeu" (Filip. 2:6). Nimeni nu s-a smerit vreodata atat de jos ca El (Ev. 2:9). Si nimeni vreodata nu a fost inaltat atat de sus ca El (Efes. 1:20-22 ; Filip. 2:9). In fiecare din aceste pozitii, El este si a ramas pentru totdeauna unic si adorabil !
Omul, creat de Dumnezeu, a vrut sa se inalte si sa fie ca Dumnezeu. Pentru acelasi motiv, Satan a fost aruncat in "adancimea gropii" de catre Dumnezeu (Is. 14:15 ; 1 Tim. 3:6). Pedeapsa lui Dumnezeu pentru omenire a fost moartea si frica de moarte, dar si pozitia de pacatosi impreuna cu condamnarea eterna ca rezultat (Gen. 2:17 ; Rom. 5:12, 18). In intelepciunea Sa de nepatruns, Dumnezeu a ingaduit pacatul pentru a face sa ia fiinta o noua creatie prin Fiul Sau Isus Hristos, in care nu ar mai fi pacat si in care oameni rascumparati sa fie fericiti etern.
Nicio creatura umana nu ar fi putut face aceasta. Din cauza pacatului care locuieste in toti oamenii de la cadere, niciun om nu poate sa salveze pe altul de pedeapsa dreapta a lui Dumnezeu, condamnarea eterna. "Un om nu va putea nicidecum sa-l rascumpere pe fratele sau, nici sa-I dea lui Dumnezeu un pret de rascumparare pentru el (pentru ca rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca trebuie sa renunte la ea pentru totdeauna)" (Ps. 49:7, 8). Niciun om nu poate sa se rascumpere pe sine insusi pri propriile sale fapte : "Poate etiopianul sa-si schimbe pielea, sau leopardul petele ? Atunci ati putea si voi sa faceti bine, care sunteti deprinsi sa faceti rau" (Ier. 13:23 ; conf. Mt. 16:26).
De aceea Fiul lui Dumnezeu a devenit Om. Printr-un singur om, Adam, pacatul si moartea au intrat in lume ; printr-un singur Om, Hristos Isus, harul, invierea si viata au fost puse in lumina (Rom. 5:12-15 ; 1 Cor. 15:20-22, 45-49). Primul Adam l-a aratat pe om in vointa lui proprie, in neascultarea si pacatul sau. In schimb, in ultimul Adam, vedem devotamentul fata de Dumnezeu, ascultare si o viata pentru gloria lui Dumnezeu. Amandoi au fost oameni cu adevarat, dar ce diferenta intre ei ! Hristos a trait pe pamant ca Om in intregime pentru gloria lui Dumnezeu. El este modelul pentru toti cei care L-au primit prin credinta ca noua lor viata (1 Cor. 11:1 ; Col. 3:4). Dar a trebuit mai intai ca El sa moara pentru a face sa lumineze aceasta viata pentru noi (2 Tim. 1:10).
Mai mult, in Domnul Isus ca Om pe pamant, vedem descoperirea perfecta a lui Dumnezeu, dar era intr-un om care "trebuia in toate lucrurile sa fie asemenea fratilor Sai (Ev. 2:17). Dumnezeu S-a aplecat spre noi prin intruparea Fiului Sau, pentru ca sa-L putem cunoaste, dar si pentru ca Hristosul sa poata deveni "un mare preot milos si credincios", in stare sa aiba mila de noi in toate lucrurile.
2 Maretia Fiului lui Dumnezeu si inaltarea Lui din toata eternitatea - (Trinitatea)
Atunci cand ne gandim la smerenia Rascumparatorului nostru, Il vedem inaintea noastra ca Omul ascultator pe pamant. Atunci cand ne gandim la inaltarea Sa, aceasta este gloria Lui actuala ca Om in cer care este inaintea ochiului nostru spiritual. Noi intelegem corect toate acestea si Ii vedem maretia doar atunci cand ne amintim cine este El din toata eternitatea : Fiul Tatalui.
Ca Fiul etern al Tatalui, El face parte din Trinitatea lui Dumnezeu : Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Tatal este cel care a intocmit sfaturile, iar Fiul actioneaza in colaborare cu Duhul Sfant. Vedem aceasta :
- la creatie (Ev. 1:1, 2 ; Gen. 1:1, 2, 26),
- la intruparea Fiului (Luca 1:35),
- la botezul lui Hristos (Luca 3:22),
- in lucrarea Sa de rascumparare (Fapte 2:23 ; Ev. 9:14),
- la invierea Sa (Rom. 6:4 ; Marcu 16:9 ; Rom. 1:4),
- si la intemeierea Adunarii (Fapte 20:21 ; 1 Cor. 12:13 ; Efes. 5:25).
Trinitatea lui Dumnezeu este un fapt etern, chiar daca termenul ca atare nu figureaza in Biblie. Ea (Trinitatea) este recunoscuta de la primul verset al Cuvantului lui Dumnezeu. Acolo, Dumnezeu nu este nici la singular (Eloah in ebraica), nici (la) dual (plural pentru doua nume ; Elohajim in ebraica), ci la plural Elohim (care presupune cel putin trei elemente), desi verbul "creat" din expresia "Dumnezeu a creat" este la singular. La v. 2 este mentionat Duhul lui Dumnezeu ; iar la v. 26 Dumnezeu zice : "Sa facem om", ceea ce indica (de asemenea) Persoana Fiului etern. In pasaje ca cel din Isaia 9:6 "un copil ni s-a nascut, un fiu ni s-a dat" si cel din Proverbe 30:4 fac referire in mod tainic la Fiul etern : "Cine a intarit toate marginile pamantului ? Care este Numele Sau si care este Numele Fiului Sau, daca stii?"
Numai in Noul Testament Trinitatea este revelata in mod efectiv. O vedem deja la inceputul slujbei lui Hristos pe pamant. Atunci cand Domnul Isus a fost botezat de catre Ioan Botezatorul la Iordan, cerul s-a deschis, Duhul Sfant a coborat peste El in chip trupesc ca un porumbel, si s-au auzit cuvintele Tatalui venind din cer : "Tu esti Fiul Meu Preaiubit, in Tine Imi gasesc placerea" (Luca 3:22). La sfarsitul lucrarii Sale pe pamant, Domnul Isus a incredintat ucenicilor Sai urmatoarea misiune : "Mergeti si faceti ucenici din toate natiunile, botezandu-i pentru Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28:19). Aceste pasaje arata ca adevarata natura a Dumnezeirii a fost pe deplin revelata numai in Hristos. Pentru a-i salva pe pacatosii pierduti, Dumnezeu Tatal L-a trimis in lume pe Fiul Sau, care, prin Duhul etern, S-a oferit lui Dumnezeu fara pata pe cruce (Ev. 9:14).
Fiul este din toata eternitatea "Cuvantul", adica insasi expresia Fiintei lui Dumnezeu (Ioan 1:1-4). De asemenea, El este din toata eternitatea "stralucirea gloriei Sale si expresia exacta a esentei Sale" si "chipul lui Dumnezeu cel nevazut" (Ev. 1:3 ; Col. 1:15). El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5). El este Fiul dragostei Tatalui (Col. 1:13), singurul Fiu in sanul Tatalui (Ioan 1:18 ; conf. Ioan 3:13). Fiind Cel prin care au fost create toate lucrurile, "Pentru ca El a spus si a fost ; El a poruncit si aceea a luat fiinta" (Ps. 33:9).
In acelasi timp, El era "Mielul fara cusur si fara pata; El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii, dar a fost ararat la sfarsitul timpurilor pentru voi" (1 Petru 1:19, 20). De asemenea, El a fost cel care, deja in gloria cerului, a zis Tatalui Sau : "Iata, vin; in sulul cartii este scris despre mine. Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (Ps. 40:7, 8 ; Ev. 10:7). Era expresia armoniei depline a voii Sale cu buna placere a Tatalui.
3 Golirea Sa
"Dar cand a venit implinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau, venit din femeie, venit sub lege, ca sa-i rascumpere pe cei de sub lege, ca sa primim infierea" (Gal. 4:4, 5 ; Ev. 9:26). Implinirea timpului a fost momentul in care s-a revelat ca, nici poporul Sau Israel, nici un alt om, nu putea sa fie indreptatit prin legea perfecta pe care El a dat-o (Rom. 3:20 ; 5:20 ; Gal. 2:17). "Implinirea timpului" era atat "sfarsitul veacurilor" cat si "sfarsitul acestor zile", in cursul carora Dumnezeu a vorbit poporului Sau pamantesc pentru a-l aduce inapoi la El (Ev. 1:1, 2 ; 9:26). de acum inainte El le-a vorbit "in Fiu"(lit., nu cu articolul "l", n.t.), adica in Persoana Fiului Sau, si nu doar prin Fiul ca purtator de cuvant sau ca instrument, ca in cazul profetilor.
3.1 Cuvantul devenit carne
Smerenia Fiului a inceput prin faptul ca El, Cuvantul etern care era cu Dumnezeu la inceput si care a chemat creatia la existenta, "a devenit carne si a locuit printre noi" (Ioan 1:1-3, 14). Termenul "a locuit" inseamna de fapt "Si-a ridicat cort" (sau : a tabari, a campa, si-a intins cortul) si face referire la natura temporara a calatoriei Sale pe pamant. El a coborat din cer pe pamant, si totusi a ramas ca Fiul etern in sanul Tatalui. De aceea Biblia nu zice niciodata ca El a parasit cerul sau ca a parasit sanul Tatalui, ci ea zice de mai multe ori ca El a "venit din cer" (Ioan 3:13 ; 6:13, 38, 41, 42, 51). Oamenii pot sa vada in asta o contradictie, dar nu este nicidecum pentru Dumnezeu care este inaltat mai presus de noi. Scriptura zice ca Domnul Isus a parasit sau a lasat pamantul la momentul inaltarii Sale, dar nu este aceeasi exprimare cu privire la venirea Sa din cer : "Am iesit de la Tatal si am venit in lume; acum las lumea si Ma duc la Tatal" (Ioan 16:28).
3.2 El S-a golit - Filip. 2:5-7
El, care era din eternitate "in chip de Dumnezeu", nu a privit ca un lucru de apucat sa fie egal lui Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Insusi. El nu a parasit divinitatea Sa ; chiar ca Om, El a ramas Dumnezeu Atotputernic, dupa cum o arata numeroasele Sale minuni. Dar El S-a dezbracat de "chipul de Dumnezeu", adica de expresia esentiala a divinitatii (in gr. : morphē theou ; vezi Filip. 2:5, 6) - prin aceasta, El a renuntat la reprezentarea exterioara a gloriei divine. In loc de aceasta, S-a golit pe Sine Insusi, a luat "chip de rob" (in gr. : morphē doulu) care este cea de om. Aceasta nu vrea sa zica numai aparenta exterioara de om, ci esenta Sa, natura Sa. Cu siguranta, gasim forma exterioara (gr. : schēma), dar numai in expresia "fiind gasit ca un om" (Filip. 2:8).
"Acest gand sa fie in voi, care era si in Hristos Isus: El, avand chipul lui Dumnezeu, n-a considerat de apucat sa fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob" (Filip. 2:5-7).
Aceasta este o smerenie fara limita. Creatorul lumii a luat locul unei creturi nascandu-Se dintr-o femeie, fecioara Maria. El nu a devenit o creatura, ci S-a asezat la nivelul creaturilor Sale, in toate privintele si cu toate limitele atasate acestora. Daca ne imaginam ca o fiinta umana ar lua chipul unei bacterii, aceasta ar fi o coborare de neimaginat. Dar aceasta nu ar fi totusi decat o schimbare in interiorul domeniului creatiei ! Domnul nostru, dimpotriva, a schimbat gloria exterioara de Creator si de Dumnezeu cu pozitia unei creaturi. Lucrul acesta depaseste imaginatia noastra. El a facut-o din dragoste pentru Tatal Sau si pentru noi, cei pierduti. Este bine sa remarcam ca lucrarea de rascumparare, de ispasire a pacatului, nu este subiectul in Filipeni 2:5-8. Acolo este vorba despre gandul lui Hristos prin faptul ca El a coborat de pe cel mai inalt varf pana la cea mai adanca adancime.
Cu toate acestea, El nu Si-a asumat numai in exterior "chipul de rob" al naturii umane. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om dupa suflet, duh si trup (Marcu 14:34 Ioan 11:33 ; 19:38). Facand aceasta, El a invatat sa cunoasca limitele vietii umane. El nu a fost crutat decat de pacat. El n-a facut pacat, n-a cunoascut pacatul, si nu era pacat in El ; aceasta este ceea ce marturisesc apostolii Pavel, Petru si Ioan (2 Cor. 5:21 ; 1 Petru 2:22 ; 1 Ioan 3:5).
3.3 Suferind suferintele conditiei umane
Dupa ce a petrecut patruzeci de zile in pustie, I S-a facut foame (Matei 4:2). Intr-o zi in Samaria, obosit de mersul Sau, S-a asezat langa o fantana si a cerut unei femei sa-I dea sa bea apa pentru ca Ii era sete (Ioan 4:6, 7 ; conf. Ioan 19:28). Pe o barca mica, El dormea atat de adanc in timpul unei traversari incat ucenicii Sai au trebuit sa-L trezeasca atunci cand a izbucnit o furtuna periculoasa (Matei 8:24, 25). Socat, suspinand si plangand, El nu a stat departe de mormantul prietenului Sau Lazar (Ioan 11:34, 35). Cand Se gandea la crucea care se ridica inaintea Lui, a fost cuprins de groaza si foarte nelinistit (Marcu 14:33). Toate acestea sunt emotii profund umane care s-au manifestat la Domnul Isus intr-un mod cu atat mai intens deoarece Fiinta Lui nu era intinata de pacat. Atunci cand a vindecat pe oameni de neputintele lor, El a simtit si a purtat ca fiind ale Sale suferintele si durerile cauzate de pacat (Isaia 53:4 ; Marcu 1:41).
"Cu siguranta, El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui" (Is. 53:4).
3.4 Cresterea de la copil la adult
Dar smerenia Domnului merge chiar mai departe. El S-a nascut ca un copilas neajutorat. Cuvantul zice despre El : "Iar Copilasul crestea si Se intarea, fiind plin de intelepciune... si le era supus (lui Maria si lui Iosif)... Si Isus crestea in intelepciune, in statura si in har inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor" (Luca 2:40, 51, 52). Ca orice alt copil din lume, El a crescut in varsta si in putere. El a invatat ca ceilalti copii, si a crescut in intelepciune si in har inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Acest fapt ne arata mai ales smerenia infinit de profunda a Celui care, ca Dumnezeu, era omniscient, omnipotent si omniprezent ! Smerenia Lui a mers atat de departe incat intr-o zi El a zis : "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Marcu 13:32). Momentul cand El Insusi va aparea in glorie pe pamant ca Fiu al Omului, era pentru El, ca fiinta umana, o taina cunoscuta doar de Tatal ! Pe de alta parte, ca Fiu al Tatalui pe pamant, El era si a ramas omniscient si omnipotent. El stia totul dinainte, El citea gandurile dusmanilor si ale ucenicilor, El a poruncit elementelor (naturii, n.t.) si mortii. El a devenit Om perfect si totusi, El a ramas ceea ce era din eternitate : Fiul etern al lui Dumnezeu.
3.5 Bland si smerit cu inima
In natura Lui de om, era "bland si smerit cu inima" (Matei 11:29). Aceste calitati sunt in mare parte straine omului natural. De aceea ucenicii Domnului trebuiau sa invete de la El. Profetul Zaharia vestise deja umilinta Imparatului care va veni : "Bucura-te foarte mult, fiica a Sionului! Striga de bucurie, fiica a Ierusalimului! Iata, Imparatul tau vine la tine; El este drept si aduce mantuire, este smerit si calare pe un magar, chiar pe un magarus, manzul unei magarite" (Zah. 9:9). El era smerit, in timp ce noi, trebuie sa devenim ! Gasim un exemplu care misca inima in spalarea picioarelor din Ioan 13, unde Domnul S-a coborat atat de jos incat a spalat picioarele ucenicilor Sai - o activitate efectuata de obice de catre sclavi. Ca "Invatator si Domn", El a dat ucenicilor un exemplu practic de smerenie in exercitiu : "Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora; caci v-am dat un exemplu, pentru ca, asa cum v-am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan 13:14, 15).
3.6 Dumnezeu S-a revelat cel mai mult in smerenia lui Hristos
In fiecare faza a umblarii Sale pe pamant, El a fost un exemplu pentru oameni, si deci si pentru noi, in timp ce pentru Dumnezeu era un subiect de bucurie si dragoste. Smerenia Fiului ca Om a facut sa apara o diferenta enorma care nu a existat pana atunci. Este diferenta dintre primul si ultimul Adam. Primul Adam L-a dezonorat pe Dumnezeu deoarece a fost neascultator in imprejurarile cele mai favorabile din gradina Eden. Si pentru aceasta el a primit sentinta mortii. Hristos, ultimul Adam, L-a glorificat pe Dumnezeu in toate lucrurile fiindca a fost ascultator in imprejurarile cele mai nefavorabile, intr-o lume cu totul ostila fata de Dumnezeu ; si El a fost ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. Tot ceea ce El a facut in smerenia Sa, a facut din dragoste pentru Tatal Sau si pentru noi carora El a vrut sa ne daruiasca, prin lucrarea Lui de rascumparare, un loc de relatie cea mai stransa cu El. De aceea este zis : "Cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos, ca El, bogat fiind, S-a facut sarac pentru voi, ca, prin saracia Lui, voi sa fiti imbogatiti" (2 Cor. 8:9). Bogatia Lui era originea pozitiei sale "in chip de Dumnezeu" ; Saracia Lui cea mai profunda a fost moartea Sa pe cruce. Doar prin aceasta saracie am putut sa ne imbogatim prin El si in El, si sa fim binecuvantati cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti ! Iata harul si dragostea Sa infinita. Caci numai prin smerenia Lui ca Om putem sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Doar in El, Omul ascultator pe pamant, Dumnezeu S-a revelat pe deplin.
4 Ascultarea Lui
4.1 El a facut numai voia Tatalui
Una din caracteristicile Fiului lui Dumnezeu ca Om a fost ascultarea Lui perfecta. El a fost supus parintilor Sai atunci cand era copil, si in aceasta El este un exemplu extraordinar pentru toti copiii. Parintii Sai nu erau ca El, si totusi, Cel care era perfect S-a subordonat celor care erau imperfecti ! Dar ascultarea Lui era inainte de toate fata de Dumnezeu si Tatal Sau (conf. Luca 2). Aceasta ne este prezentata in special in Evanghelia lui Ioan, tocmai Evanghelia care Il arata ca Cuvantul etern devenit carne. "Fiul nu poate face nimic de la Sine Insusi, decat ceea ce Il vede pe Tatal facand... Eu nu pot sa fac nimic de la Mine Insusmi; judec dupa cum aud si judecata Mea este dreapta, pentru ca nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:19, 30). "...fiindca am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). "Si Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lasat singur, pentru ca fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Astfel, El a fost "ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:8).
4.2 Ascultare din inima, supunere evlavioasa, chiar si atunci cand lucrarea este terminata
Nu a fost o ascultare exterioara, ci o ascultare venita din inima. El nu a venit ca sa faca propria Lui voie, ci pe cea a Tatalui care L-a trimis. Hrana Lui, fara de care nici nu voia sa traiasca, era sa faca voia Celui care L-a trimis si de a implini lucrarea Sa, lucrarea de rascumparare de pe cruce : cu privire la El (Tatal), pentru a-L glorifica, cu privire la noi, pentru a realiza mantuirea noastra (Ioan 4:34). Asa a fost Domnul si Mantuitorul nostru ! Ascultarea Lui izvora dintr-o natura in armonie perfecta cu natura lui Dumnezeu. Voia Tatalui era si voia Lui, dar El a implinit-o intr-o atitudine umila si plina de evlavie. El ar fi putut spune : Acum voi lua gloria pe care am avut-o cu Tatal inainte de a fi lumea, - dar El zice : "Si acum glorifica-Ma Tu, Tata, la Tine Insusti..." (Ioan 17:5). In orice fel, El a luat un loc de supunere ca Om inaintea Tatalui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu