Crestinul si Batalia Popoarelor
- II -
Henry Rossier
2 - In ce masura copiii lui Dumnezeu pot face parte din natiunile aflate in razboi si care trebuie sa fie atitudinea lor in aceste conflicte
Am vazut deja : crestinul adevarat nu mai este din lume asa cum nu este nici Domnul si Mantuitorul lui (Ioan 17:14). Originea lui este cereasca ; cu siguranta, el nu este "luat din lume", ci el este "trimis in lume" ca un luminator pentru a purta cuvantul vietii, ca o scrisoare de recomandare pentru a face cunoscut la toti oamenii Numele lui Hristos (Filip. 2:15 ; 2 Cor. 3:2). Multimea credinciosilor alcatuieste un popor, dobandit prin Isus Hristos, curatit pentru Sine Insusi, plin de ravna pentru fapte bune. Aceasta este pozitia crestinului. Cu privire la nationalitatea sa si la drepturile sale de cetatenie, prima este cerul, iar a doua ii este pastrata in cer (Filip. 3:20). De fapt, un om devenit crestin a abandonat privilegiile sale nationale, caci "nu este nici grec si iudeu... barbar, scit, rob, liber" (Col. 3:11). Pe acest principiu actiona si apostolul Pavel, fata de toate privilegiile sale iudaice, cand a zis : "Lucrurile care pentru mine erau un castig, le-am socotit ca o pierdere, datorita lui Hristos" (Filip. 3:5-7), recunoscand totusi in anumite situatii protectia pe care Statul i-a acordat-o ca cetatean roman (Fapte 22: 25-28).
"Crestinul nu are deci, dupa cum spuneti, nicio obligatie fata de autoritatile tarii in care locuieste ?" Dimpotriva ; aceste obligatii sunt mari si importante. Daca nu-i este permis sa-si revendice drepturile, el are datorii. Prima lui datorie este sa fie supus autoritatilor si magistratilor (Rom. 13:1-5 Prov. 8:15-16). Daca, totusi, acestia, l-ar opri sa dea marturie despre Domnul lui, sau de a asculta de Cuvantul Sau, el ar trebui sa incalce aceasta interdictie si "sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni" ((Fapte 5:29). Facand aceasta observatie, el datoreaza autoritatilor cinste, onoare, supunere, ascultare.
In conflictul actual crestinul are datorii, atat fata de autoritatile militare, cat si fata de cele civile ; dar, in ce masura poate sa asculte el de cel care ii pune arma in mana ca sa-l omoare pe aproapele sau ? Aici vom lasa sa vorbeasca constiinta individuala a fiecarui copil al lui Dumnezeu, in functie de cat este el mai mult sau mai putin luminat cu privire la faptul separarii sale de lume. In orice caz, un crestin spiritual cu greu ar putea vorbi despre apararea patriei sale pamantesti, ca si cum el ar avea doua patrii. Si daca imprejurarile il angajeaza in lupte, in loc de a-si expune viata pentru exterminarea aproapelui sau, sa si-o expuna pentru a-l ajuta si a-l salva, si Dumnezeul sau ii va oferi ocazia . Daca este posibil, atat cat depinde de el, sa traiasca in pace cu toti oamenii, nerazbunandu-se singur. Daca dusmanului sau ii este foame, sa-i dea sa manance ; daca ii este sete, sa-i dea sa bea. Sa nu fie biruit de rau, ci sa biruie raul prin bine (Ro. 12:18-21).
Sa nu imbratiseze cauza natiunilor, stiind ca pretentiile lor in ce priveste aprobarea lui Dumnezeu sunt cuvinte goale si minciuna. Ele (natiunile, n.t.) se incred in puterea lor, iar biruinta este a aceluia care are cel mai mare numar de armate, de tunuri si nave. Dumnezeu nu are nicio parte in aceste combinatii. Ar fi un spectacol singular astazi daca un intreg popor, pentru ca el este poporul lui Dumnezeu (si Israel a avut la timpul sau dreptul la acest titlu), sa stea linistit, increzandu-se in Domnul ca va lupta pentru el, si asistand la eliberarea Domnului (Ex. 14:13-14). Un spectacol unic, intr-adevar, si la care numai credinta poate fi martora ! Si ce ar zice poparele de astazi, daca regii si imparatii lor, asemenea credinciosiei lui Iosafat, ar striga : "Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu? Pentru ca noi nu avem nicio putere inaintea acestei mari multimi care vine impotriva noastra si nu stim ce sa facem, dar ochii nostri sunt spre Tine". Ar fi ei gata sa accepte acest cuvant al Domnului : "Nu voi veti avea de luptat cu aceasta ocazie; infatisati-va, stati si vedeti salvarea Domnului care este cu voi" (2 Cr. 20:12, 17).
Crestinul a inteles ca, sub economia harului, razboaiele nu sunt decat nedreptate, incalcarea oricarui drept, cruzime, ura feroce, carnagiu, asuprirea nemiloasa a celor slabi fara aparare si a celor mici de catre cei puternici, crime, incendii, distrugere, si ca cel care ii conduce nu este Dumnezeu, caci mania Sa este descoperita din cer impotriva oricarei nedreptati (Rom. 1:18), ci un alt conducator, un calaret care sta pe un cal galbui (paloarea mortii), Moartea ! (Apoc. 6:8).
Exista un alt caracter pe care trebuie sa-l imbrace copilul lui Dumnezeu in contact cu astfel de scene tulburi. Inaintea acestor pustiiri, inima lui Dumnezeu este miscata de toate nenorocirile. El este Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri. Launtrul lui Isus era si inca este plin de mila in prezenta oribilelor ravagii cauzate de pacat printre oameni. El simpatizeaza cu cei napastuiti, cu prizonierii, cu fugarii, cu sarmanii oameni jefuiti, deposedati, urmariti de dusman, cu cei raniti si muribunzi, cu vaduvele si orfanii in necazurile lor. Cu toti cei dezmosteniti la care El a venit altadata sa le-aduca vestea buna a eliberairii, dar mai mult, mainile Sale au ramas mereu intinse pentru a le vindeca ranile, pentru a-i satura cu paine, pentru a le da odihna celor napastuiti, sa aduca viata, acolo pe unde a trecut coasa mortii. Crestinul, avand, prin nasterea din nou, natura divina, are launtrul (sentimentele, n.t.) lui Isus Hristos. Simpatiile Sale se vor indrepta catre cei nefericiti, oricare ar fi ei, si nu spre cei biruitori care nu au nicio nevoie si nici nu Ii cer. Poate ca aceasta simpatie ar putea fi exercitata, in functie de evenimentele razboiului, uneori fata de o tara, alteori catre alta. Ah ! cat de mult contrasteaza cu Te-Deum-ul sau cu imnurile de biruinta ale pacatosilor care indraznesc sa-I multumeasca lui Dumnezeu, in catedralele sau in templele lor, pentru succesul armelor lor perfectionate, succes dobandit prin atat de multe masacre !
Vorbind astfel, nu uitam ca aceasta simpatie pentru victime este larg impartasita de catre lume. Unul din sentimentele naturale ale inimii, una din trasaturile placute ale naturii umane cazute este mila, miscata de atatea nenorociri si care produce pretutindeni un mare elan de generozitate si de binefacere. Remarcati totodata ca aceasta mila se manifesta si altadata cand fiicele Ierusalimului si o mare multime Il urmau pe divinul Martir, batandu-se in piept si plangand. Dar ce le-a zis Isus ? "Nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri". Judecata voastra este la usa, si mila voastra nu va poate salva ! (Luca 23:27-31).
Pe de alta parte, sa nu uitam ca multi adevarati copii ai lui Dumnezeu dau ajutorul lor acestor lucrari caritabile organizate de catre lume, dedicandu-le activitatea si devotamentul lor, dirijandu-le adesea cu mare grija, si platind generos persoanele si bunurile lor. Cu siguranta, Dumnezeu tine cont de lucrarea lor facuta cu dragoste, oricat de ignoranti ar fi despre mediul cu care ei colaboreaza, mediu care ofera atat de des lumii un prilej de a se glorifica si de a se inalta in ochii oamenilor, caci nu va putea niciodata sa se inalte prin aceasta in ochii lui Dumnezeu. Oricum ar fi, tot ceea ce crestinul face pentru Dumnezeu, si din dragoste fata de Domnul, isi va primi rasplata.
Fie ca Dumnezeu sa dea copiilor Sai, in aceste timpuri tulburi si nefericite, sa arate ce este cu adevarat un duh crestin, evitand capcanele pe care tocmai le-am semnalat. Fie ca El sa ne dea inimi intregi pentru Isus, neavand in vedere decat pe El, inimi dornice de dragostea lui Hristos pentru acele sute de mii de suflete pe care Satan le conduce la ruina lor eterna, inimii miscate de mila pentru toti cei napastuiti, si dispuse la "darnicie, caci astfel de jertfe Ii plac lui Dumnezeu" (Ev. 13:16), sau, dupa un alt cuvant : "Cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei" (Gal. 6:10) ; - in final, inimi pline de mijlocire pentru toti oamenii si pentru toti membri familiei lui Dumnezeu, care se afla implicati in aceste lupte ucigatoare in care se va scufunda, poate pentru totdeauna, prosperitatea natiunilor.
.........................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu