temelia si adevarul

                  Dumnezeul Răzbunărilor - Dumnezeul Dragostei

                                                              Psalmul 94:1 - 1 Ioan 4:16

     Arend Remmers

     1     Întrebare :

     1.1     Aparenta incompatibilitate între Ps. 94:1 si 1 Ioan 4:16

     Multe pasaje din Vechiul Testament vorbesc de răzbunarea lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor Săi. Din contră, Noul Testament ne învață că Dumnezeu este dragoste. Astfel, în primul din pasajele citate mai sus este spus : "Dumnezeul răzbunărilor, Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, să se arate strălucirea Ta!", în timp ce în al doilea, citim : "Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu în el". Cum se împacă aceste afirmații ?

     2     Răspuns :

     2.1     Răzbunarea lui Dumnezeu și în Noul Testament

     Nu este vorba de diferențe între Vechiul Testament și Noul Testament, ca și cum am avea de-a face cu un Dumnezeu diferit. Noul Testament, unde ne este arătată dragostea lui Dumnezeu în perfecțiunea ei, vorbește, de asemenea, de răzbunarea lui Dumnezeu. Este ceea ce găsim în cele doua pasaje din Romani 12:19 și Evrei 10:30, care citează și unul și altul versetul din Deuteronom 32:35 : "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, spune Domnul". Acest fapt este întotdeauna adevărat.

     2.2     Sfintenia lui Dumnezeu, serafimii din Isaia 6

      Întreaga Scriptură ne prezintă cele doua atribute ale Dumnezeului Atotputernic și Suveran : "Dumnezeu este lumină" și "Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 1:5 ; 1 Ioan 4:8, 16). Faptul că Dumnezeu este lumină se traduce prin sfințenia Sa care nu poate avea nicio comuniune cu răul, cu păcatul. De aceea, serafimii din Isaia zic : "Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul oștirilor", la fel și cele patru animale (făpturi vii, n.t.) din Apocalipsa 4:8 : "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era și care este și care vine".

     2.3     Hristos executând judecata asupra vrăjmașilor Săi, ca urmare a sfințeniei lui Dumnezeu și a dreptății Sale perfecte

     Sfințenia lui Dumnezeu se va manifesta într-o zi peste tot pământul prin exercitare unei dreptăți perfecte, atunci când Hristos, la venirea Sa, va executa judecata asupra vrăjmașilor Săi. Credincioșii din acele timpuri încă viitoare, așteptând arătarea lui Hristos, se vor ruga pentru dreapta judecată a vrăjmașilor lor. Este ceea ce exprimă pasajul Psalmului 94 citat mai sus. Noul Testament vorbește, de asemenea, de aceste judecăți : "Căci acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate cele scrise" (Luca 21:22). Sfințenia lui Dumnezeu se va manifesta în dreapta judecată a celor păcătoși care n-au vrut să vina la El și la Fiul Său. Ei "vor suferi pedeapsă, pieirea eternă de la fața Domnului și de la gloria puterii Sale" (2 Tes. 1:9).

     2.4     Dumnezeu are o oroare sfântă față de rău

     Dumnezeu este dragoste, dar există, de asemenea, pasaje care ne spun ca Dumnezeu urăște ceva sau pe cineva. "Domnul cercetează pe cel drept și pe cel rău; și sufletul Său îl urăște pe cel care iubește violența" (Ps. 11:5 ; conf. Ps. 5:5). El are "ochii prea curați ca să vadă răul", și s-ar tăgădui pe Sine Însuși dacă ar lăsa răul nepedepsit (Hab. 1:13). Această ură nu este deci un sentiment negativ, ci o oroare sfântă pe care o are Dumnezeu față de tot ceea ce este rău și care se opune Lui. Această oroare față de rău era, de asemenea, și la David : "Să nu-i urăsc eu, Doamne, pe cei care Te urăsc și sa nu-mi fie scârbă de cei care se ridica împotriva Ta? Îi urăsc cu o ură desăvârșită; sunt vrăjmași pentru mine" (Ps. 139:21, 22).

     2.5     Ura ca expresie a conștienței sfințeniei lui Dumnezeu

     Numai în aceasta lumină putem înțelege cuvintele Domnului Isus : "Daca vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, și mama, și soția, și copiii, și frații, și surorile, și chiar propria sa viață, nu poate fi ucenic al Meu" (Luca 14:26). Într-un pasaj asemănător, Isus a zis : "Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mt. 10:37). Compararea acestor pasaje arată clar că aici nu este vorba de sentimente rele sau necontrolate. Ura este expresia conștienței sfințeniei lui Dumnezeu si a ororii Sale față de rău. Daca rudele apropiate ar împiedica un credincios să-L urmeze pe Domnul, trebuie să aibă în vedere că atitudinea lor ar fi expresia unei iubiri mai mari pentru om decât pentru Domnul. Un creștin fidel va urâ tot ceea ce tinde să-l îndepărteze de pe calea de a-L urma pe Isus.

     2.6     Dragoste în Dumnezeu ; manifestarea dragostei în Fiul Sau ; credinciosul devine un copil al lui Dumnezeu și manifestă aceasta dragoste.

     Dar Dumnezeu nu este numai lumină, El este și dragoste. Din toată eternitatea, a existat această dragoste perfectă între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, după cum Domnul Isus Însuși a spus : "M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii" (Ioan 17:24). De asemenea, vedem dragostea lui Dumnezeu pentru Israel, poporul Său pământesc : "Pentru că Domnul v-a iubit și pentru că El ține jurământul pe care l-a jurat părinților voștri, de aceea v-a scos Domnul cu mână tare și v-a răscumpărat din casa robilor, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului" (Deut. 7:8). Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat într-un mod desăvârșit în darul Fiului Său : "Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă" (Ioan 3:16). În acest dar, adevărul ca "Dumnezeu este dragoste" a fost confirmat la cea mai înaltă treaptă a sa, față de toate ființele omenești. Oricine primește dragostea lui Dumnezeu și crede în Fiul Său devine un copil al lui Dumnezeu. "Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1). Și iată consecința practică : "Preaiubiților, dacă așa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori să ne iubim și noi unii pe alții. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui este împlinita în noi" (4:11, 12).

     2.7     Nicio contradicție între dragostea și dreptatea lui Dumnezeu. Solemnitatea judecății definitive.

      Între dragostea și dreptatea Dumnezeului suveran (și, prin urmare, între dragostea Sa și răzbunarea pe care El va trebui s-o execute) nu este nicio contradicție. Ambele sunt adevărate. Dragostea Lui se întinde față de toți oamenii din toate perioadele istoriei lumii. Dar în dreptatea Sa, Dumnezeu pedepsește - sau va pedepsi - pe cei care Îl resping în mod conștient sau se răzvrătesc împotriva Lui. Este adevărat că, în timpul harului, această judecată nu este în general actuala. O astfel de judecată a avut loc de multe ori în perioada Vechiului Testament, și Dumnezeu a intervenit direct în evenimentele lumii (la potop, la nimicirea Sodomei și Gomorei, etc.). Aceasta va avea loc, de asemenea, la arătarea lui Hristos, și va fi la fel în Mileniu, unde toți păcătoșii vor fi judecați imediat (Mt. 25:31-46 ; Ps. 101:8 ; Is. 66:24). În ce privește eternitatea, judecata definitivă va fi pronunțată înaintea tronului mare și alb, acolo unde se vor prezenta toți oamenii care L-au refuzat pe Hristos și pe Dumnezeu, în timpul vieții lor. Ei vor fi aruncați pentru eternitate în iazul de foc, într-o depărtare definitiva de prezența lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15). Adevăr groaznic de solemn !