Eclesiastul si Raspunsurile Noului Testament
- II -
Georges André
3 Bogatiile (Ecl. 2:4-11 ; 4:7-8 ; 5:10-17 ; 6:11)
"Ochiul sau nu se satura de bogatii" (Ecl. 4:8)
Expresia atat de izbitoare a Eclesiastului "goana dupa vant" nu este ea deosebit de potrivita cu privire la dobandirea bogatiilor ? Straduinta cu care omul se chinuie pentru a le obtine nu este ea o goana frenetica a unei satisfactii la care nu se poate ajunge niciodata ?
Aceasta este intr-adevar constatarea lui Solomon; el a facut lucruri mari, a avut case, livezi, turme, servitoari, servitoare, comori; Cu toate acestea, a trebuit sa zica : "Totul era desertaciune si goana dupa vant si nu am avut niciun folos sub soare".
Predicatorul s-a uitat in jurul lui, si ce a vazut ? Acesta este singur, fara sa aiba pe un al doilea; nu are nici fiu, nici frate; si nu este sfarsit la toata truda lui; si nu zice: pentru cine ma chinui eu si-mi lipsesc sufletul de bine ? Toata averea pe care acest om o va strange nu-l poate satisface.
"Cel care iubeste argintul nu se va satura de argint" (5:10). "Cand se inmultesc bunurile, se inmultesc cei care le mananca; si ce folos are stapanul lor?" (v. 11). Grija pe care o are bogatul pentru bunurile sale "nu-l lasa sa doarma" (v. 12).
Eclesiastul, continuand cercetarea lui despre tot ce se face sub soare, constata alte situatii : bogatiile sunt pastrate spre raul stapanilor lor; sau ele se pierd prin anumite imprejurari nefericite, si nu mai ramane nimic. Pe de alta parte, dupa cum un om nu a adus nimic in aceasta lume, tot asa, nu va putea lua nimic din munca lui, ca sa duca in mana sa. Acesta este un rau dureros; ce folos are el ca s-a trudit pentru vant? (v. 14-16).
Ezechia s-a laudat cu bunurile sale inaintea trimisilor imparatului de la Babilon; profetul i-a spus : "Tot ce este in casa ta si ce au adunat parintii tai pana in ziua aceasta va fi dus la Babilon: nu va ramane nimic" (Is. 39:6).
De ce a ajuns Predicatorul la aceasta concluzie : "Pentru ca sunt multe lucruri care inmultesc desertaciunea, ce folos are omul?" (6:11). Nu doar etalarea bijuteriilor sale; se aplica la ce punea in evidenta din tot ceea ce putea dobandi; ce folos mai avea ? - Inca odata, constatam ca omul, asa cum Predicatorul il vede, nu are decat un scop egoist; el cauta propria multumire, intr-o lume unde totul este stricat prin pacat. Este tocmai "inselaciunea bogatiei" despre care vorbeste Domnul Isus referitor la spinii din parabola (Mc. 4:19).
Este bine, privind la toata aceasta goliciune, sa ne amintim de atentioanarea serioasa a psalmistului : "Cand creste bogatia, nu va lipiti inima de ea" (Ps. 62:10).
3.1 Care este invatatura Noului Testament ?
Vrem sa ne concentram spre cateva pasaje care arata, referitor la bogatii, invatatura Noului Testament pentru cei credinciosi. Fara indoiala, sunt multe altele (pasaje, n.t.) care ne arata ce piedici sunt ele (bogatiile, n.t.) pentru ca cineva sa vina la Domnul Isus, precum Marcu 10:23 la 27, sau Luca 12:16 la 21. Dar ramane faptul ca Cuvantul deschide perspective clare pentru credinciosul care poseda bunuri materiale in aceasta lume, fie ca este vorba de putine sau de multe. Putine, fara indoiala, in regiunile noastre, s-ar putea spune ca aceasta nu ne priveste !
3.2 Administratorul nedrept (Luca 16:1-13)
In aceasta parabola, Domnul nu se adreseaza multimilor, ci ucenicilor Sai. Deci, ea este destinata celor credinciosi.
Administratorul a gestionat bunurile stapanului sau. El s-a folosit de ele pentru a-si face prieteni ! Stapanul nu a laudat nedreptatea administratorului de a dispune de ceea ce nu-i apartinea, ci "chibzuinta" lui de a folosi bunurile stapanului sau in favoarea altora, chibzuinta orientata spre avantajele pe care el insusi le va avea mai tarziu. Si Domnul Isus adauga : "Si Eu va spun: Faceti-va prieteni prin bogatia nedreptatii". Exista deci in aceasta parabola o lectie clara.
Domnul pune in contrast pe cel care este credincios si pe cel care este necredincios (v. 10-12). El pune inaintea noastra doua domenii:
1. Bunuri materiale, numite :
ceea ce este foarte putin (v. 10).
bogatii nedrepte (v. 11),
ceea ce este al altuia (v. 12) ;
2. Bogatii spirituale :
ceea ce este mult (v. 10),
cea adevarata (v. 11),
ceea ce este al vostru (v. 12).
Sub lege, bogatia era o binecuvantare. Aveau obligatia sa dea zeciuiala pentru slujba casei lui Dumnezeu si pentru saraci. Sub har, binecuvantarile sunt ceresti. Ce atitudine trebuie sa aiba deci credinciosul fata de bunurile materiale a caror administrare i-a fost incredintata ?
Isi va aminti, inainte de toate, ca o administare cere intelepciune si chibzuinta, si daca ii este incredintata, va trebui sa dea socoteala (v.2). In aceasta administrare, el va fi credincios sau nedrept : el le va folosi exclusiv pentru sine insusi, imaginandu-si ca aceste bunuri ii apartin; sau, dimpotriva, le va administra dupa invataturile Stapanului sau, amintindu-si ca aceste bogatii, atat de pretuite de lume, sunt numite de Domnul : "ceea ce este foarte putin", "bogatii nedrepte", "ceea ce este al altuia".
In capitolul precedent, referitor la munca (postarea I - 2, n.t.), am vazut ca bunurile materiale sunt incredintate credinciosului in singurul scop de "a-si face prieteni" ! In primul rand el nu trebuie sa impovareze pe nimeni, sa aiba grija de nevoile sale si de cele ale familiei sale; dar va trebui sa fie permanent exersat inaintea Domnului, pentru a discerne ce proportie din aceasta "administrare" trebuie sa fie folosita, in diferite moduri, in favoarea altora.
Credinciosia in astfel de lucruri - oricat de "mici" ar fi ele - va aduce prosperitate spirituala; a fi nedrept in aceasta administrare - fie ca se foloseste totul pentru sine insine, sau isi permite anumite lucruri incorecte - va aduce paguba in domeniul spiritual. Credinciosia in "bogatiile nedrepte" va face ca cele "adevarate" sa ne fie incredintate.
Asadar, nu se poate sluji la doi stapani (v. 13); dar, depinzand de un singur Stapan care, in acelasi timp, incredinteaza anumite bunuri materiale si pe de alta parte imparte cu mana larga bogatii spirituale, vom invata sa-I fim credinciosi in lucrurile mici si in lucrurile mari.
Pentru a intelege mai bine aceasta, sa privim spre :
3.3 Invatatura din 1 Timotei 6:7-10, 17-19
Primul pasaj, care vorbeste despre "cei care vor sa fie bogati", se apropie mult de Eclesiastul. Dupa ce ne-a amintit ca, neaducand nimic in aceasta lume, este clar ca nu putem sa luam nimic, el ne arata in ce cursa cad cei care se dedau la aceasta cautare chinuitoare a bogatiei, care ii conduce la multe dorinte nechibzuite si periculoase, la ruina si la pierzare. Iubirea de bani este o radacina a tot felul de rele; poate duce la indepartarea de la credinta si strapungerea cu multe dureri.
Apostolul este mult mai aspru decat Eclesiastul, caci el se adreseaza credinciosilor din timpul harului; nu doar ca aceasta "goana dupa vant" este nefolositoare si zadarnica, dar ea duce la tot felul de rele si poate strica marturia Domnului.
Al doilea pasaj se adreseaza "celor care sunt bogati in veacul de acum", fara a preciza originea si nici masura acestei bogatii. Intr-adevar, nu are importanta daca este putin sau mult, principiul este acelasi, la fel si indemnurile.
Primul este sa nu se "mandreasca". Cat de usor este ca, avand ceva mai mult decat vacinul sa te faca sa crezi ca esti mai important, si sa privesti la celalalt de sus !
Apostolul adauga : "Sa nu se increada in nesiguranta bogatiilor", nesiguranta pe care Eclesiastul si Proverbele au subliniat-o; cat de usor este sa te bazezi pe unul sau altul din avantajele materiale, uitand ca numai Dumnezeu trebuie sa fie increderea noastra.
Apoi, Pavel vine cu patru indemnuri pozitive si clare : "Sa faca binele, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa dea". Astfel, vor aduna o comoara, care este o temelie buna pentru viitor, si vor intelege ceea ce este cu adevarat viata. Aici ne alaturam la ceea ce am vazut in Luca 16; credinciosia in administrarea lucrurilor materiale care ne sunt incredintate, duce la intelegerea adevaratelor bogatii spirituale, cele care, de fapt, sunt ale noastre.
Astfel, darnicia este propusa oricui dispune de anumite bunuri materiale. Nu credem ca ar trebui sa asteptam ani si o prosperitate mare pentru a pune in practica astfel de versete. Daca, din tinerete, cu putinii bani de buzunar pe care parintii poate vi i-au dat, sau cu primii pe care ii veti gastiga, nu vom incepe sa fim exersati inaintea Domnului, pentru a administra dupa voia Lui ceea ce El pune in mainile noastre, o vom face mai tarziu ? Nu este chestiunea de cantitate, ci de modul de a face. Si se intampla deseori in mod natural, sau sub forma serviciilor prestate, ca vom putea, cu buna stiinta, "sa facem binele".
3.4 Cui "sa facem binele" ?
Este clar, din Cuvant, inainte de toate la fratii nostri in credinta : "Dar cine are bunurile lumii si il vede pe fratele sau avand nevoie si isi inchide inima fata de el, cum ramane in el dragostea lui Dumnezeu ?" (1 Ioan 3:17). Este vorba aici de a raspunde la nevoile, cunoscute, ale fratilor nostri. Apostolul nu are in vedere cazul din capitolul nostru precedent, unde, potrivit cu 2 Tesaloniceni 3, nu trebuie sa-l ajutam pe cel care, din lenevie, umbla in neoranduiala, ci, dimpotriva, nu trebuie sa avem de-a face cu el. Aici, Cuvantul infatiseaza pe fratele aflat in nevoie, fara sa precizeze motivul : boala, imprejurari dificile, poate persecutii.
Cu toata claritatea, Cuvantul ne invata, de asemenea, dupa cum deja am vazut mai sus, trebuie sa avem grija de nevoile slujitorilor (si slujitoarelor : Rom. 16:2) Domnului : "Cel care primeste invatatura in Cuvant sa-i faca parte celui care-l invata, din toate bunurile" (Gal. 6:6). Vedem in Filipeni 4:15-19 cum apreciaza apostolul darurile pe care filipenii i le-au trimis, mai intai la Tesalonic, apoi la Roma : "Rodul care prisoseste in folosul vostru... un parfum de buna mireasma, o jertfa primita, placuta lui Dumnezeu".
Se limiteaza cercul doar la nevoile fratilor nostri si ale celor care sunt lucratori ai Domnului ? Cuvantul este foarte clar aici : "Cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei" (Gal. 6:10). Nu este vorba sa raspundem la toate nevoile celor apropiati sau indepartati. Ci "cand avem ocazia", adica dupa ocaziile pe care Domnul le pune inaintea noastra, fiind atenti, cu discernamant si intelepciune, la ceea ce El asteapta de la noi in aceasta administrare care ne este incredintata in favoarea tuturor, dar in primil rand celor din casa credintei.
Sa ne amintim, pentru a raspunde la o obiectie, ca daca in primele zile ale Bisericii, potrivit cu Fapte 2:44 si 4:32, credinciosii aveau "toate in comun", apostolul invata apoi, in 2 Corinteni 8, in special v. 12-14, darnicia si nu a mai avea toate in comun. Daca anumite Ordine religioase o practica inca si astazi, ei au de-a face cu Dumnezeu in aceasta, care va sti sa tina cont de ceea ce a fost facut cu adevarat pentru El.
3.5 Cum sa "facem binele" ?
Domnul Isus, in Matei 6:1-4, ne invata sa dam in ascuns, nu "sa fim vazuti de oamani". A nu face parada de generozitate, a nu ocupa un loc remarcabil in "lista donatorilor"; mai degraba, in secret, cu tact, a duce ajutor acolo unde ne conduce El.
Pasajul fundamental cu privire la modul de a da se gaseste mai presus de toate in 1 Corinteni 8 si 9. Constient de nevoile celor saraci din Iudeea, si amintindu-si de indemnul pe care l-a primit la inceputul slujirii sale (Gal. 2:10), apostolul a facut o colecta mare in adunarile din Macedonia si Grecia. Lucrul acesta l-a facut sa scoata in evidenta mai multe principii referitoare la darnicie.
In primul rand, a da nu este o datorie, ci este un har acordat (v. 1, 4, 7). Aceasta nu este o "porunca", ci ocazia de a dovedi sinceritatea dragostei (v. 8). Nu este suficient sa spunem cu voce tare ca ii iubim pe frati, ci trebuie si aratat intr-un mod tangibil, chiar daca are ca rezultat renuntarea la anumite lucruri pentru sine.
Apostolul subliniaza ca intentiile bune nu sunt suficiente. A vrea nu este totul, ci trebuie facut si implinit (v. 11). De cate ori nu avem gandul fericit de a raspandi tractate sau scrieri crestine, de a trimite ceva folositor sau o brosura unui bolnav, de a merge in vizita la o persoana necajita, de a adresa um mesaj de simpatie celor care sufera, dar trece timpul si intentia dispare, fara sa fie vreodata pusa in practica !
Disponibilitatea de a da este, spune apostolul, "potrivit cu ce are cineva, nu potrivit cu ce nu are". Cu aceasta ocazie, el dezvolta principiul potrivit caruia darnicia inlocuieste proprietatea comuna de la inceput : a veni in ajutor unii altora, dupa imprejurarile si timpurile care difera. Contribuind la colecta din cea dintai zi a saptamanii "din ce va fi castigat (sau, "prosperat")" (1 Cor. 16:2). Nu este fixata nicio proportie; Dumnezeu asteapta de la noi un raspuns potrivit cu responsabilitatea in administrarea care ne-a incredintat-o. Sa aratam in treacat ca aceasta colecta din cea dintai zi a saptamanii face parte din jertfa bunurilor noastre, asociata in Evrei 13 cu jertfa neincetata de lauda. De mentionat, de asemenea, ca apostolul insista ca orice suma colectata sa fie administrata cu grija pentru ca "este bine nu numai inaintea Domnului, ci si inaintea oamenilor". De aici rezulta si obligatia ca cei care se ocupa (de colecta, n.t.) sa dea socoteala fratilor lor de sumele data in mainile lor.
In aceste doua capitole (2 Cor. 8 si 9, n.t.), un anumit numar de adverbe subliniaza modul de a da :
- de bunavoie (8:3, 17)
- intai (8:5) : "ci intai s-au dat pe ei insisi Domnului"
- acum (8:11) : nu amana pentru mai tarziu
- zgarceniea (9:6), care caracterizeaza si semanatul si seceratul, in opozitie cu
- darnicia
- bucuros (9:7) : "Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima, nu cu parere de rau sau de nevoie, pentru ca Dumnezeu il iubeste pe acela care da bucuros".
Care sunt rezultatele acestei disponibilitati de a da ? (v. 12-14).
In primul rand, ea acopera nevoile sfintilor. Acestia aduc multumiri lui Dumnezeu si Il glorifica.
Este data o marturie prin supunerea de care donatorii au dovedit-o fata de Evanghelia lui Hristos.
In final, cei care beneficiaza de aceasta darnicie sunt fericiti sa ceara de la Dumnezeu in favoarea binefacatorilor lor, fiind animati de o iubire arzatoarea fata de ei.
3.6 Exemplul divin. El este dublu.
Dumnezeu S-a dat pe Sine Insusi in Fiul Sau : "Multumire fie adusa lui Dumnezeu pentru darul Sau de nespus!" (2 Cor. 9:15). Nu doar ca Dumnezeu ne umple de binefaceri si ne inconjoara cu bunatatea Sa, dar El nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu si L-a dat pentru noi. De asemenea, din partea noastra, nu trebuie sa raspundem la dragostea divina numai prin binefaceri, ci prin darul de noi insine (sau, dandu-ne pe noi insine, n.t.) : "Si nu dupa cum am sperat noi, ci intai s-au dat pe ei insisi Domnului si noua, prin voia lui Dumnezeu" (8:5). Apostolul a putut sa scrie putin mai departe : "Voi cheltui (fara indoiala, este vorba despre lucruri materiale) si ma voi cheltui (a se da pe sine) in totul pentru sufletele voastre" (12:15).
Domnul Isus, aici jos, ne-a aratat intreg harul Sau : "bogat fiind, S-a facut sarac pentru noi, ca, prin saracia Lui, noi sa fim imbogatiti" (8:9). In Proverbe 13:7 s-a spus deja : "Altul face pe saracul si are avere mare". Pentru a Se cobori pana la noi, Domnul S-a golit pe Sine Insusi; pe acest pamant, El nu a revendicat nimic din tot ceea ce ar fi avut dreptul.
Bucuria de a da nu vine numai din recunostinta primita, pe cat de apreciata ar fi. Apostolul era dispus sa cheltuie si sa se cheltuie in intregime pentru corinteni "chiar daca, iubindu-va mai mult, sunt iubit mai putin". Bucuria adevarata vine din insasi faptul de a da. Dupa cum Domnul Isus Insusi a spus : "Este mai ferice sa dai, decat sa primesti" (Fapte 20:35).
3.7 Scena din Marcu 12:41-44
Pentru a vedea lucrurile in adevarata lor perspectiva, sa ne intoarcem din nou la scena miscatoare din Marcu 12:41 la 44. Isus, stand jos, priveste ! El observa cum se comporta fiecare cu privire la darurile pentru templu. Multi bogati aruncau mult in visterie. O vaduva saraca a pus acolo doi banuti. Domnul este atat de miscat incat cheama indata la Sine pe ucenicii Sai, pentru a scoate in evidenta valoarea darului adus de vaduva. De ce in aprecierea lui Dumnezeu, doi banuti valoreaza mai mult decat un dar generos ? Isus priveste, dar nu priveste numai la ceea ce se arunca in visterie, ci la ceea ce fiecare a pastrat pentru el. Pentru cei bogati, suma mare nu era decat un prisos, vaduva a dat tot ceea ce ea avea. Nu ceea ce se da, ci, ceea ce se pastreaza pentru sine, atrage atentia Domnului ! Este sentimentul profund, pe care-l apreciaza Cel care "priveste la inima".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu