Translate

marți, 28 ianuarie 2020




                                     Ascultarea si vointa Domnului Isus
                                                                              - I -


     Arend Remmers


     1     Vointa proprie a omului (aceasta este caracteristica pacatului)

     Primii nostri parinti au fost inselati de Satan si au incalcat porunca lui Dumnezeu. Si prin aceasta au intrat in lume vointa proprie, neascultarea si pacatul. Toti urmasii lui Adam si Eva s-au nascut pacatosi, dupa chipul parintilor lor. Trasatura caracteristica a pacatului este vointa proprie a creaturii care pune deoparte voia lui Dumnezeu, revelata acum in Sfanta Scriptura. Pavel descrie propria sa viata, precum si cea a oamenilor fara Dumneze, prin cuvintele : "facand voia carnii si a gandurilor" (Efes. 2:3). "Carnea" este natura rea a omului, care a aparut din cauza caderi primilor nostri parinti, si ea este sursa pacatului. "Gandurile" sunt calea prin care se manifesta carnea. Petru rezuma revarsarile de pacat in oamenii fara Dumnezeu prin expresia : "voia natiunilor", si mentioneaza "destrabalari, pofte, betii, ospete, chefuri si idolatrii neingaduite" (1 Pet. 4:3). "Vointa proprie" religioasa, care se arata "in smerenie si inchinare fata de ingeri", intr-o slujire religioasa randuita de oameni si care nu cruta trupul, nu duce la nimic bun. De asemenea, ea este folosita pentru "satisfacerea carnii" (Col. 2:18-23). Aceasta este judecata solemna pe care Cuvantul lui Dumnezeu o pune inaintea noastra.


     2     Hristos - Omul venit din cer

     2.1     Eliberare printr-un Inlocuitor perfect care a purtat judecata lui Dumnezeu pentru pacat

     Nu a exista decat un singur mijloc de a elibera pe oamenii corupti de pacat de sub acest jug groaznic si, prin urmare, pierduti pentru eternitate. Trebuia ca un inlocuitor perfect sa ia asupra lui judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului si s-o suporte. Este ceea ce a facut Domnul nostru Isus Hristos. Pentru acest scop Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca noi, dar fara pacat. Scripturile au mare grija sa arate ca, in timp ce era cu adevarat Om, El era absolut fara pacat. Daca ar fi avut cea mai mica urma de pacat, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru.


     2.2     Hristos fara pacat

     Isus i-a intrebat odata pe impotrivitorii Sai : "Cine dintre voi Ma poate dovedi de pacat?" (Ioan 8:46). Niciun om nu putea s-o faca, caci in El nu era pacat (1 Ioan 3:5), El nu a cunoscut pacatul (2 Cor. 5:21) si El nu a facut pacat (1 Pet. 2:22). Natura Sa omeneasca perfecta nu a cunoscut inclinatii rele, nici ganduri rele, cu atat mai mult cuvinte sau fapte rele. In Psalmul 17, este spus despre El in mod profetic : "Tu mi-ai cercetat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai incercat in cuptor, n-ai gasit nimic; gandul meu nu este altfel decat cuvantul meu" (v. 3). O astfel de afirmatie nu poate fi in totul advarata pentru niciun om de pe pamant; ea este numai pentru El.


     2.3     Hristos era Dumnezeu, dar perfect Om

     Dar Isus Hristos, Fiul etern al lui Dumnezeu venit pe pamant, nu era doar Om; El era in acelasi timp Dumnezeu (Ioan 1:14 ; 20:28 ; Filip. 2:5-7 ; 1 Tim. 2:5 ; 1 Ioan 1:1-2). Cu toate acestea, nu trebuie sa ni-L imaginam ca avand un trup omenesc, in timp ce Fiinta Lui interioara era divina si prin urmare fara pacat, Atotputernic si Omniscient (atotstiutor, n.t.). Atunci, El nu ar fi fost om decat in aspectul Sau exterior. Dar El a fost om perfect - trup, suflet si duh.
     Isus a avut un trup care avea nevoi precum foame, sete si oboseala (Luca 4:2 ; Ioan 4:6 ; 19:28). A avut duh si suflet omenesc. A cunoscut tulburarea si tristetea in duhul si sufletul Sau (Mt. 26:38 ; Ioan 11:33 ; 12:27 ; 13:21). El a plans gandind la Ierusalim, si la mormantul lui Lazar (Luca 19:41 ; Ioan 11:35). Ca om, Domnul nostru a acceptat, de asemenea, limitele omenesti, care Ii erau complet straine ca Dumnezeu. Atunci cand era copil, a "crescut in intelepciune si in statura" (Luca 2:52) - ca ceilalti copii de pe pamant. Evangheliile ne relateaza uimirea Lui fata de credinta centurionului din Capernaum (Mt. 8:10 ; Luca 7:9) si de necredinta oamenilor din Nazaret (Mc. 6:6). Vorbind despre ziua viitoare a aratarii Sale in glorie, Domnul a spus : "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mc. 13:32). Aceste cuvinte le gasim numai in Evanghelia dupa Marcu, care Il prezinta pe Domnul ca pe adevarul slujitor al Domnului. Realitatea coborarii Fiului lui Dumnezeu nu ar putea fi descrisa mai clar. Toate aceste exemple nu lasa nici cea mai mica indoiala cu privire la realitatea si perfectiunea umanitatii Sale. De asemenea, ele nu contrazic divinitatea Sa, in care nu putea fi nici tulburare, nici, crestere, nici uimire, nici surprindere, nici nestiinta. El a devenit om, dar a ramas Dumnezeu; El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5).


     2.4     In asemanarea carnii pacatului

     Fiul lui Dumnezeu a venit "in asemanarea carnii pacatului, si pentru pacat" - adica pentru desfiintarea sa (Rom. 8:3). Un alt pasaj ne spune : "Deci, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" (Ev. 2:14). "In acelasi fel" indica o maniera apropiata, dar nu identica. "S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:7-8). Intr-o lume de pacatosi, El era singurul om fara pacat, El, al doilea om, omul din cer.


     2.5     El chiar nu avea posibilitatea sa pacatuiasca

     Gandul ca Domnul nu a pacatuit dar ca El ar fi avut posibilitatea (sa pacatuiasca, n.t.) este in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. "Caci nu avem un mare preot care sa nu aiba parte cu noi in slabiciunile noastre, ci unul ispitit in toate in acelasi fel (sau "asemenea noua"), in afara de pacat" (Ev. 4:15). Daca ar fi putut pacatui, ar fi avut o natura pacatoasa ca a celorlalti oameni, dar nu este cazul. Inainte de neascultarea sa, Adam a avut o natura capabila sa pacatuiasca. El era "un suflet viu", in timp ce Domnul Isus, al doilea om si ultimul Adam, omul din cer, era "un duh datator de viata" (1 Cor. 15:45-49). El a fost om perfect, dar fara natura oamenilor cazuti. Daca ar fi avut-o, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru, caci El Insusi ar fi avut nevoie de rascumparare.


     3     Voia Domnului Isus : de a implini placerea lui Dumnezeu

     3.1     Contrastul cu Adam : nicio vointa independenta de Dumnezeu

     Vedem perfectiunea umanitatii Domnului nostru la fiecare pas al vietii Sale pe pamant. Primul cuplu omenesc a facut propria sa voie atunci cand i s-a oferit ocazia, si astfel s-a indepartat de Dumnezeu. Dar pentru Domnul Isus, vedem absolut contrariul. In Evanghelia lui Ioan, unde este pus inaintea noastra ca Fiul etern al lui Dumnezeu, gasim multe afirmatii cu privire la viata Sa de om ascultator pe pamant. De exemplu : "Am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). Ce contrast cu primul cuplu ! Adam si Eva au cautat sa se inalte pentru a fi egali cu Dumnezeu, dupa cum le-a sugerat Satan (Gen. 3:5). Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu, care era din toata eternitatea "in chip de Dumnezeu", n-a considerat ca este un lucru potrivit sa-I fie egal (Filip. 2:6). El a venit ca om din cer pe pamant. In contrast complet cu creatura cazuta, scopul Sau a fost sa nu aiba vointa proprie, vointa independenta de Dumnezeu, ci de a implini doar voia Tatalui Sau care L-a trimis. Aceasta este ceea ce El a realizat in toata viata Lui.


     3.2     A face voia lui Dumnezeu, era hrana Lui = o necesitate interioara si o placere

     Ceea ce Domnul a spus despre ascultarea Sa este deosebit de remarcabil. "Mancarea Mea (sau hrana Mea) este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Ascultarea Lui nu a fost numai o implinire exterioara a voii Tatalui. Isus vorbeste aici de hrana. Pentru om, a manca este in acelasi timp satisfacerea unei nevoi si o placere. La fel, pentru Domnul, ascultarea era in acelasi timp o necesitate interioara si o bucurie. Cuvintele "a implini lucrarea Lui" ne arata deja scopul drumului Sau pe pamant, pentru ce L-a trimis Tatal : ele fac referire la moartea Sa pe cruce. Aceasta "lucrare" care trebuia sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa implineasca rascumpararea pacatosilor, facea parte din ceea ce se chema hrana Sa, hrana sufletului Sau.


     3.3     El facea intotdeauna lucruri care Ii placeau Tatalui

     Domnul Isus nu a implinit deci pur si simplu voia Tatalui. Cineva se poate supune unei ascultari exterioare si sa faca ceea ce i se porunceste, fara sa fie de acord din adancul inimii sale cu porunca primita. Dar nu a fost asa cu Domnul nostru. El nu a vrut niciodata sa faca propria Sa voie. El a zis : "Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:30). Aceasta stare de inima nu L-a condus numai la implinirea a ceea ce I-a fost poruncit, ci aceasta a mers mult mai departe. Vorbind despre Tatal Sau, a zis : "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Dupa cum este scris in Psalmul 40 : "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta" (v. 8). Ascultarea Sa a fost atat de pretioasa pentru Dumnezeu incat a putut spune despre El : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:17 ; 17:5). In toate privintele, El este unic.


     3.4     Ascultare cu o vointa care corespundea cu cea a Tatalui

     Ceea ce Domnul a spus cu privire la "poruncile" Tatalui Sau arata, de asemenea, aceasta atitudine. Aceste cuvinte desemneaza voia expresa a Tatalui Sau, voie care corespundea intotdeauna cu a Sa. Pentru Adam si urmasii lui, fapt este ca aparitia poruncii a stimulat pe cea (vointa, n.t.) a pacatului - dupa cum este scris : "venind porunca, pacatul a prins viata" (Rom. 7:9). Primul om a folosit capacitatile care i-au fost date pentru a refuza sa asculte de porunca lui Dumnezeu. Pentru Isus, al doilea om, porunca lui Dumnezeu era ceva pe care o gasea intotdeauna perfecta. Ca om, a luat un loc de supunere si ascultare, fie ca era vorba de faptele Sale, de cuvintele Sale sau de darul vietii Sale. In ce priveste cuvintele Sale, a zis : "Caci Eu nu am vorbit de la Mine Insusmi, ci Tatal, care M-a trimis, El Insusi Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc... Deci lucrurile pe care le vorbesc Eu, asa le vorbesc, dupa cum Mi-a spus Tatal" (Ioan 12:49-50). Si referitor la darul vietii Sale, a zis : "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10:18). Iata cat de adanc S-a coborat Fiul lui Dumnezeu devenind om, ca sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa ne salveze.


     3.5     El a invatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit

     Fiul lui Dumnezeu "a invatat ascultarea" (Ev. 5:8), dar nu ca ceilalti oameni. Pentru intreaga rasa umana, educatia trebuie sa se ridice impotriva neascultarii si a vointei proprii a fiintelor care sunt inclinate spre pacat. Dar cand Fiul lui Dumnezeu a devenit om a invatat ascultarea - si deja in copilaria Sa Il vedem supus parintilor Sai (Luca 2:51) - El nu a avut de invins nicio vointa proprie. Si totusi , El a invatat-o. Pentru El, care a creat toate si care sustine toate, ascultarea era ceva nou si necunoscut. Ca Creator, stia sa porunceasca, dar ca om a invatat sa cunoasca ascultarea. Si El a invatat-o "prin lucrurile pe care le-a suferit" - in imprejurarile cele mai dificile care ar putea fi. El a preferat sa fie ascultator, sa sufere si sa moara, decat sa evite suferintele prin neascultare. Asa a fost de la inceputul lucrarii Sale, atunci cand I-a fost foame in pustie (Luca 4:2-4),  si pana la sfarsit, atunci cand pretul ascultarii Sale a fost moartea, si moartea pe cruce (Filip. 2:8).


     3.6     "Vreau"

     Vointa Domnului Isus a corespuns intotdeauna cu voia lui Dumneze Tatal Sau. Acest lucru este aratat, de asemenea, in pasajele in care El zice : "Vreau". Aceste pasaje sunt folosite uneori pentru a sustine ideea ca Domnul a avut o vointa independenta, dar nu este asa.


     3.6.1     In Marcu 1, un lepros a venit la Isus zicandu-I : "Daca vrei, poti sa ma curatesti". Isus, cuprins de mila, ii raspunde : "Vreau, fii curatit", si lepra a disparut (v. 40-42). Trebuie remarcat ca aceasta vindecare nu corespundea doar vointei lui Isus, slujitorul desavarsit, dar la fel si vointei lui Dumnezeu. El I-a dat Fiului Sau, ca Om pe pamant, putere de a implini aceste semne - sau minuni. Vindecarea a venit atat de la Dumnezeu, cat si de la Isus, dupa cum indica relatarea in care Domnul porunceste celui pe care l-a vindecat : "Intoarce-te la tine acasa si istoriseste tot ce ti-a facut Dumnezeu" (Luca 8:39 ; conf. Fapte 10:38 ; Ev. 2:3-4).


     3.6.2     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a zis : "Tata, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:24). Aici, de asemenea, unde este vorba de partea eterna si glorioasa a rascumparatilor in casa Tatalui, voia lui Isus este in acord perfect cu cea a Tatalui. In Evrei 2, citim cu privire la Dumnezeu Tatal : "Pentru ca I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate si prin care sunt toate, aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor" (v. 10). Voia lui Dumnezeu si cea a Fiului erau in acord perfect pentru a realiza tot ceea ce era necesar pentru a aduce "pe multi fii la glorie".  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze