Eclesiastul si Raspunsurile Noului Testament
- IV -
Georges André
5 Intelepciunea si teama de Dumnezeu
5.1 Intelepciunea in Eclesiastul
"Eclesiastul a fost intelept" (12:9). Solomon I-a cerut lui Dumnezeu intelepciune; El i-a dat, adaugand la aceasta bogatie si glorie, pe care el nu le-a cerut (2 Cr. 1).
Dar in Eclesiastul, aceasta "intelepciune" este limitata la cunoasterea a ceea ce se petrece "sub soare". Predicatorul, asa cum se prezinta el noua, nu avea revelatia divina. La ce conduce deci o astfel de intelepciune ? In ce consta ea ?
Constient ca a dobandit intelepciune, mai mult decat toti cei care au fost inaintea lui la Ierusalim, Predicatorul s-a indreptat spre cunoastere. Si ce a rezultat ? "Pentru ca in multa intelepciune este mult necaz; si cel care inmulteste cunostinta inmulteste durerea" (1:18). Incercand, dupa cum zice Eclesiastul, "eu si inima mea, ca sa cunosc si sa cercetez si sa caut intelepciunea si rostul lucrurilor" (7:25), nu a facut decat sa creasca durerea si necazul, intr-o lume stricata de pacat. Ochii i s-au indreptat spre asupririle care se fac sub soare; lacrimile celor asupriti, fara un mangaietor; saracul este chinuit, dreptul si judecata incalcate; si faptul uimitor este "ca sunt oameni drepti carora li se intampla potrivit cu fapta celor rai si sunt oameni rai carora li se intampla potrivit cu fapta celor drepti" (8:14); sa nu mai vorbim de greselile conducatorului; si in final moartea, cu care sfarseste toate.
A cunoaste, intr-o lume a pacatului, aceasta inseamna suferinta.
Cu toate acestea, intr-o anumita masura, aceasta intelepciune este folositoare; este bunul simt care arata cum trebuie sa ne comportam in viata; ea "intrece cu atat nebunia, cu cat lumina intrece intunericul. Inteleptul isi are ochii in cap, dar nebunul umbla in intuneric" (2:13 la 14). "Cineva este la umbra intelepciunii ca la umbra banilor; dar folosul cunoasterii este ca intelepciunea ii face sa traiasca pe cei care o au" (7:12). De asemenea, ea permite cunoasterea timpului si a judecatii, pentru a sti cum trebuie actionat (8:5, 6). Ea lumineaza fata, iar ingamfarea o schimba. Intr-adevar, cel care stie putin, crede ca stie totul si se lauda. Dar este suficient de a avea unele cunostinte despre lucrurile pamantului, pentru a ne da seama cat de putin stim, si de a deveni mai putin ingamfati !
Aceasta intelepciune este limitata : "Cand mi-am pus inima sa cunosc intelepciunea si sa ma uit la lucrarea care se face pe pamant... atunci am vazut ca toata lucrarea este a lui Dumnezeu, ca omul nu poate intelege lucrarea care se face sub soare;...chiar daca un intelept gandeste ca stie, nu va fi in stare sa inteleaga" (8:16-17). Lipsit de revelatie, Eclesiastul nu poate intelege caile lui Dumnezeu, cu atat mai putin planurile Sale : "Am zis: Voi fi intelept! Dar aceasta era departe de mine. Ce era ramane departe si foarte adanc: cine o poate ajunge?" (7:23-24).
Intelepciunea a fost data Predicatorului pentru a sti cum trebuie sa umble pe pamant, lasandu-ne, in acelasi timp, un anumit numar de sfaturi, din care vrem sa luam in considerare cateva.
5.2 Cateva sfaturi ale intelepciunii in Eclesiastul
5.2.1 In casa lui Dumnezeu (5:1-2)
"Cand mergi in casa lui Dumnezeu apropie-te mai bine sa asculti...Nu te pripi cu gura ta... cuvintele tale sa fie cumpatate (lit. "putine")". Sfaturi mereu actuale, atunci cand venim in strangerea laolalta, in prezenta lui Dumnezeu, astazi casa spirituala alcatuita din pietre vii. Intrarea in locurile sfinte ne-a fost deschisa; intram aici cu un respect mai mic decat Eclesiastul ? Ramane intotdeauna adevarat pentru noi ca "Dumnezeu este in ceruri si tu pe pamant", chiar daca El S-a revelat fata de noi ca Tatal nostru. De asemenea, este potrivit sa ne adresam Lui :
Cu libertatea unui fiu inaintea Tatalui sau,
Si cu tremurul sfant al unui muritor in fata lui Dumnezeu.
(Hymnes et Cantiques 90:3)
Mai bine de rostit "cinci cuvinte" (1 Cor. 14:19), decat un discurs lung; ceea ce nu inseamna, de asemenea, tacere, cand Domnul pune pe inima de exprimat o rugaciune, sau cateva ganduri din Cuvantul Sau !
5.2.2 Zilele de mai inainte (7:10)
"Nu spune: Cum se face ca zilele de mai inante erau mai bune decat acestea? Pentru ca nu cu intelepciune intrebi despre lucrul acesta". De cate ori nu auzim repetandu-se ca in timpul parintilor nostri totul era mai bun ! Eclesiastul ne atentioneaza cu privire la astfel de ganduri. Sa nu credem ca este mai greu sa-L urmam pe Domnul astazi decat in timpul parintilor sau bunicilor nostri; inima omului nu s-a schimbat, iar Domnul ramane "acelasi ieri si azi si in veci". Resursele pe care ei le-au gasit in Cuvantul Sau si in comuniunea cu El, sunt la dispozitia noastra pentru a ne conduce intr-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat, chiar daca tehnica ei s-a dezvoltat, si atractiile ei ne sunt mult mai accesibile.
5.2.3 Vorbele care se spun (7:21-22)
"Nu lua aminte la toate vorbele care se spun, ca nu cumva sa auzi pe slujitorul tau vorbindu-te de rau (sau "blestemandu-te")". Predicatorul ne invata sa nu plecam urechea la toate criticile si observatiile pe care pe care le putem auzi in jurul nostru, mai ales cu privire la slujba care ar fi fost facuta pentru Hristos. Este important sa cautam inainte de toate aprobarea Domnului : "Straduieste-te sa te prezinti pe tine insuti lui Dumnezeu aprobat (incercat si gasit bun), un lucrator care nu are de ce sa-i fie rusine" (2 Tim. 2:15). Dupa cum a zis J. N. D. : "Vorbeste putin ; slujeste tuturor ; mergi pe calea Sa". Desigur, mai ales ca tanar credincios, este bine sa luam seama la indemnare, chiar mustrare, pe care o persoana cu experienta ar putea fi condusa de Domnul sa ni le adreseze. Chiar daca ne doare, sau ni se par la prima vedere nejustificate, sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ce vrea El sa ne invete prin acestea. Dar cu privire la observatiile si criticile, la toate "vorbele care se spun", sa ne amintim indemnul Eclesiatului, tradus pentru noi prin proverbul : "Fa bine, si lasa-l sa zica".
5.2.4 Groapa si zidul (10:8)
"Cel care sapa o groapa va cadea in ea" ; raul pregatit pentru altul va cadea peste cel care l-a pregatit. (conf. Dan. 6:24). Domnul Isus va exprima un gand asemanator : "Cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura" (Mt. 7:2). Barfa si vorbirea de rau sunt mijloace prin care facem rau altora, mijloace extrem de condamnabile si care, atat de usor, se intorc, cu cea mai simpla dreptate, impotriva celui care le foloseste.
"Cel care darama un zid il musca un sarpe". Dumnezeu a stabilit reguli sigure si a pus limite in purtare, chiar si pentru crestin, desi nu mai este sub lege. A le ignora, inseamna a te expune la muscatura sarpelui, cursa fatala a diavolului (zidul semnifica limita dintre voia lui Dumnezeu, expusa in Cuvantul Sau, si voia diavolului, n.t.). Avraam trebuia sa ramana in Canaan si sa se bucure; intervenind foametea... a coborat in Egipt, iesind din limitele trasate de Dumnezeu. Ce a secerat el ? Minciuna, pericole, greutati; o va aduce (din Egipt, n.t.) pe tanara Agar, care va fi o cursa pentru familia lui. In casa lui Potifar, Iosif dispunea de tot : "Nu mi-a oprit nimic, decat pe tine, pentru ca esti sotia lui" (Gen. 39:9). In ciuda insistentelor ei, Iosif a stiut sa spuna nu; el a refuzat, in ciuda a tot ce risca; el nu a daramat zidul. Dar cati o fac, din nefericire, si sarpele ii "musca".
5.2.5 Parabola omului sarac si intelept (9:13-18)
Cetatea cea mica, asediata de un imparat mare, si care a trebuit sa fie scapata de omul sarac si intelept, nu ne face ea sa ne gandim la cei pe care vrajmasul ii tinea sub stapanirea sa (Ev. 2:14-15) si care au fost eliberati de Domnul Isus ? El este "saracul" de care nu ne amintim, Omul dispretuit pe care poporul L-a urat, si care, chiar cei pentru care a suferit, Il uita prea adesea. Imagine a Domnului Isus, indepartata probabil, dar pretioasa de gasit tocmai intr-o carte ca Eclesiastul. Nu este adevarat, inca odata, ca "in toate Scripturile", gasim "cele despre El" ?
5.3 Intelepciunea in Noul Testament
1 Corinteni 1 pune in contrast intelepciunea lumii cu intelepciunea lui Dumnezeu. "Lumea prin intelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu" (1 Cor. 1:21). In special grecii, prin filozofie, L-au cautat pe Dumnezeu "bajbaind" (Fapte 17:27), fara a ajunge sa-L cunoasca cu adevarat. In ciuda increderii depline pe care o astfel de intelepciune a dat-o adeptilor ei, Dumnezeu a dat-o in totalitate deoparte, pentru a-I face loc lui Hristos, care a fost facut pentru noi "intelepciunea lui Dumnezeu". El, Cuvantul etern si viu, este expresia adevarata (Logosul) a gandurilor lui Dumnezeu. In Proverbe, Solomon a vorbit deja despre aceasta intelepciune pe care Domnul a avut-o de la inceputul caii Sale (Prov. 8); ea a fost manifestata deplin atunci cand "Cuvantul a devenit carne".
5.4 Revelatia intelepciunii
1 Corinteni 2 ne da, etapa cu etapa, aceasta minunata desfasurare a intelepciunii divine, care a vrut sa se reveleze noua.
Intelepciunea lui Dumnezeu este in taina, ascunsa, ea a fost "randuita (sau "predestinata")" inainte de veacuri (2:7). Ea era in Dumnezeu, si continea sfaturile Sale eterne. Ochiul omenesc nu a vazut-o, urechea nu a auzit-o, la inima omului nu s-a suit, dar ea contine tot ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru cei pe care ii iubeste.
Dumnezeu a gasit ca este bine sa Se reveleze (v. 10) oamenilor de-a lungul veacurilor, pe care i-a ales in acest scop. Astfel de oameni, au primit, nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, si au cunoscut lucrurile asa cum le-a dat Dumnezeu. Ei au inteles - intr-o anumita masura (1 Pet. 1:11 !) - ceea ce le-a fost transmis.
Condusi de Duhul lui Dumnezeu, ei au vorbit, au scris, "cuvintele invatate prin Duhul" (v. 13). "Oameni sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfant" (2 Pet. 1:21), ne spune apostolul Petru. Aceasta a fost "inspiratia verbala " a Scripturilor. Nu doar ca cei carora S-a revelat Dumnezeu au transmis ideile, gandurile care le-au fost comunicate, ci au fost invatati de Duhul cu privire la "cuvintele" pe care ei trebuiau sa le folosesca pentru a comunica acestea.
Cine va primi astfel de cuvinte ? Omul natural, omul condus numai de starea lui sufleteasca naturala, fara invatatura si puterea Duhului Sfant nu poate sa le primeasca, "ele sunt nebunie pentru el" (v. 14). Trebuie sa fii spiritual, adica sa ai Duhul Sfant prin credinta in Domnul Isus, pentru a intelege revelatia lui Dumnezeu, si de a cunoaste gandul Domnului : "Noi insa avem gandul lui Hristos" (v. 16).
Iata revelatia pe care nu o avea Eclesiastul; cartile Vechiului Testament, care erau cunoscute atunci, ramaneau inchise (conform cu Luca 24); tot ceea ce Domnul Isus trebuia sa aduca si Duhul Sfant sa reveleze, nu fusese inca dat oamenilor. Fara aceasta revelatie, Predicatorul nu putea cunoaste nici pe Mantuitorul, nici dragostea Tatalui, nici ce avea sa fie dupa moarte.
Nu este aceasta si situatia oamenilor care refuza sa ia seama la revelatia lui Dumnezeu din Biblie ? Pentru a o primi, trebuie sa puna deoparte propria intelepciune, si sa accepte, prin credinta, ceea ce a spus Dumnezeu; intr-o supunere umila fata de Cuvantul Sau, sa se recunoasca pacatos, si sa creada in Isus Hristos ca Mantuitorul sau personal. Pana cand aceasta atitudine profunda nu este luata, nu se pot primi lucrurile care sunt de la Duhul lui Dumnezeu; pana atunci ele par ca nu au nicin sens (v. 14).
5.5 Teama de Dumnezeu
Teama de Domnul ocupa un loc foarte mare in cartea Proverbe. In primul capitol, ea este inceputul intelepciunii; in ultimul, femeia care se teme de Domnul va fi laudata. Merita de subliniat in Biblia personala numeroasele pasaje si de a medita la ele.
In Eclesiastul, teama de Dumnezeu nu ocupa decat un loc mic. Ea este inainte de toate teama de judecata Sa. Aceasta este concluzia cartii : "Sa ascultam incheierea tuturor celor spuse: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui!...Pentru ca Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata" (12:13, 14).
Vorbind pe parcursul cartii de suveranitatea lui Dumnezeu, despre lucrarea la care nu mai este nimic de adaugat, nici nimic de scazut, Predicatorul adauga : "Dumnezeu face asta ca ei sa se teama inaintea Lui" (v. 14).
Cu toate acestea, la aceasta teama de Dumnezeu si de judecata Sa, Eclesiastul ataseaza cateva binecuvantari. Aratand importanta de a evita excesele, el adauga : "Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate" (7:18). Si mai departe : "Stiu ca va fi bine de cei care se tem de Dumnezeu, pentru ca ei se tem inaintea Lui" (8:12), verset frumos care, in lumina crestina, putem sa-l pastram in inimile noastre. Pretios este, de asemenea, echivalentul sau din Noul Testament : "Stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemati potrivit planului Sau" (Rom. 8:28.
Eclesiastul, omul, se teme de judecata lui Dumnezeu. Copilul lui Dumnezeu stie ca prin credinta in Domnul Isus are viata eterna si nu vine la judecata (Ioan 5:24). Prin urmare, pentru el nu mai este nicio teama. Va folosi el aceasta ca pretext pentru a nu se teme de Dumnezeu ? 1 Petru 1:17, 18 ne spune : "Daca-L chemati ca Tata pe Cel care, fara a privi la infatisare, judeca dupa lucrarea fiecaruia, umblati in temere in timpul pribegiei voastre, stiind ca... ati fost rascumparati". Teama de judecata a fost inlocuita cu teama de Tatal, care evita sa faca ceva ce nu-I place; nu pentru a dobandi merite, ci stiind ca suntem deja rascumparati. Daca El a devenit Tatal nostru in Domnul Isus, nu inseamna ca-L intereseaza mai putin lucrarea fiecaruia, El vede totul, patrunde totul, nimic nu-I este ascuns.
Apostolul Pavel exprima prin alti permeni aceasta atitudine, spunand : "Incercand (sau "cercetand", n.t.) ce este placut Domnului" (Efes. 5:10); aratand prin aceasta toata grija pe care trebuie s-o dam purtarii noastre, pentru a deosebi si a cauta lucrurile care Ii plac Domnului Isus, si nu noua insine. In fata unei invitatii, nu ne vom intreba daca ea corespunde in mod special gusturilor noastre, ci mai degraba daca este placuta Domnului ca s-o acceptam sau s-o respingem. Motivul de teama nu mai este deci judecata, ci dragostea, dragostea Tatalui, dragostea Domnului Isus pentru noi, dragostea si recunostinta pe care I-o purtam.
Si totusi, credinciosul cunoaste, de asemenea, teama de Dumnezeu care decurge din judecata Sa, nu cu privire la el insusi, ci pentru cei care merg la pierzare : "Cunoscand deci frica de Domnul, ii induplecam pe oameni...va rugam, pentru Hristos: Impacati-va cu Dumnezeu!" (2 Cor. 5:11 si 20). Stiind ce soarta grozava ii asteapta pe cei care stau departe de El, temandu-ne pentru ei ca aceasta judecata sa nu-i lase indiferenti, avem pe inima sa-i avetizam ca "acum este timpul potrivit; iata, acum este ziua mantuirii" (2 Cor. 6:2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu