Prima epistolă către Tesaloniceni
- III -
Hamilton Smith
3 1 Tesaloniceni 3 - Încercarea credinței
"Și adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în acești patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta...ca să-ți facă bine la sfârșit" (Deut. 8:2,16).
Toate căile lui Dumnezeu cu vechiul Său popor în pustie - ispitele care îi asaltau, lipsurile pe care au trebuit să le îndure - au fost îngăduite cu un dublu obiectiv : mai întâi ca ei să învețe ce era în inimile lor ; apoi pentru binecuvântarea lor și pentru binele lor când traversarea pustiei avea să ia sfârșit.
Cunoaștem puțin despre inimile noastre atunci când suntem aduși pentru prima dată la Dumnezeu ; ne gândim la iertare pentru ceea ce am făcut, dar trebuie să învățăm mai întâi ceea ce suntem. În plus, la început, suntem preocupați mai degrabă cu bucuria mântuirii și a iertării, decât cu gloria la care ne-a chemat Dumnezeu. Cu toate acestea, în căile lui Dumnezeu, foarte repede ne confruntăm cu încercări, necazuri și greutăți, pentru a descoperi ceea ce este în inimile noastre, și pentru binecuvântarea noastră permanentă într-o zi viitoare. Aceasta este ceea ce vedem în istoria acestor tineri convertiți din Tesalonic, așa cum este ea plasată înaintea noastră în cap. 3. În capitolul precedent, am văzut cu ce grijă atât de tandră a lucrat harul lui Dumnezeu în mijlocul lor prin apostolul Pavel, în sensul că picioarele lor au fost așezate pe calea credinței, și că au fost introduși în cercul dragostei, și au primit speranța glorioasă a lumii viitoare.
În acest capitol 3, vedem întristările și necazurile prin care le-a fost dat să treacă pentru a le întări credința (3:10), pentru a face să prisosească dragostea lor (3:12) , și pentru a le întări inimile în sfințenie, în vederea venirii Domnului nostru Isus Hristos cu sfinții Săi (3:13).
În cazul tesalonicenilor, această încercare a venit prin persecuție. Dar indiferent prin ce formă vine (încercarea), ea are ca efect de a pune la încercare realitatea credinței și de a întări credința care există, fie de a arăta golul simplei mărturisiri, ca în cazul ascultătorului reprezentat de terenul stâncos, care, "când vine necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnește" (Matei 13:21).
3.1 1 Tes. 3:1-2
Primele două versete prezintă dorința plină de dragoste a apostolului pentru acești tineri convertiți. Apostolul nu era indiferent la întristările și necazurile prin care ei treceau. Dimpotrivă, marea lui dragoste l-a făcut să fie profund îngrijorat pentru ei în încercările lor.
Deși apostolul a fost împiedicat să vină el însuși, dragostea a găsit o cale de a veni în ajutorul lor și de a-i mângâia. Cu inima plină de nerăbdare, el abia aștepta să intre în contact cu ei ; și cu o generozitate plină de dragoste, el s-a lipsit pentru moment de tovărășia și ajutorul lui Timotei, tovarășul său de lucrare în Atena, pentru a-l trimite la Tesalonic ca să întărească și să încurajeze în credință pe acești sfinți încercați. Timotei nu a fost trimis ca să-i scape de încercare, ci pentru a le sprijini credința în încercare.
În același fel, în vederea încercării care avea să vină asupra lui Petru, Domnul a putut să-i spună : "Eu M-am rugat pentru tine ca să nu slăbească credința ta". Domnul nu S-a rugat ca Petru să fie cruțat de încercare - ea era necesară pentru ca el să-și cunoască inima, - ci pentru ca, în încercare, credința lui să nu fie nimicită.
3.2 1 Tes. 3:3-5
După ce și-a arătat dragostea sa față de ei, apostolul îi avertizează cu privire la eforturile ispititorului față de ei. Dacă dorința apostolului era de a-i întări și mângâia în încercare, efortul vrăjmașului era de a-i tulbura (3:3), și de a-i ispiti (3:5). Satan căuta să folosească aceste suferințe pentru a-i face să părăsească calea credinței pe care au fost așezate picioarele lor, și pentru a-i provoca să abandoneze cercul poporului lui Dumnezeu, făcându-i să se întoarcă în lume.
Apostolul i-a prevenit pe acești tineri credincioși că noi trebuie să ne așteptăm la necazuri. De fapt, el le reamintea că ei erau chemați "la Împărăția și gloria" lui Dumnezeu (2:12) ; de asemenea, i-a avertizat că noi suntem sortiți să suferim trecând prin această lume - împărăția omului. Dar el prezintă gloria viitoare înainte de a vorbi de suferințele prezente. Astfel, suntem chemați să facem față suferințelor în lumina gloriei. În același fel, în ultimul Său discurs, Domnul a pus înaintea ucenicilor binecuvântarea casei Tatălui în care El urma să-i primească ; apoi, după ce le-a mângâiat inimile cu casa dragostei Tatălui, El zice : "În lume veți avea necazuri" (Ioan 14:1-3 ; 16:33). Dacă vom întâlni necazuri în lumina gloriei, vom fi și noi în măsură să spunem împreună cu apostolul "necazul nostru ușor de o clipă lucrează pentru noi, mai presus de orice măsură, o greutate eternă de glorie" (2 Cor. 4:17).
3.3 1 Tes. 3:6-8
Am văzut dragostea apostolului care tânjea după acești credincioși (3:12), și ura dușmanului care căuta să-i facă să iasă de pe calea credinței și să-i ispitească să se întoarcă în lume. Acum vedem triumful harului care i-a susținut în încercările lor. Timotei a bucurat inima apostolului relatând starea credinței și a dragostei lor. El nu a relatat că încercarea s-a terminat, nici că suferințele au încetat, ci că acești credincioși erau susținuți în încercare. Când Petru, văzând tăria valurilor, a început să se afunde, mâna întinsă a Domnului nu a liniștit valurile, ci ea l-a susținut pe Petru, în ciuda valurilor. Astfel, în cazul credincioșilor din Tesalonic, în ciuda încercărilor lor, credința lor în Domnul a rămas tare și dragostea lor pentru apostol a rămas intactă. Scopul vrăjmașului prin încercări este întotdeauna să tulbure credința noastră în Domnul. Dacă, totuși, chiar încercarea prin care el caută să ne îndepărteze de Domnul este folosită de suflet pentru a se îndrepta spre Domnul, nu doar că vrăjmașul este biruit, dar sufletul va câștiga atunci o binecuvântare pozitivă printr-o cunoaștere crescută a Domnului și o realizare mai profundă a ceea ce este în favoarea noastră, dragostea și harul Său care ne susține. Așa era cu acești credincioși. În încercarea lor, ei s-au îndreptat spre Domnul, și au rămas tari în Domnul împotriva întregii puteri a vrăjmașului. Ei nu au încercat să facă față vrăjmașului prin propria lor putere : ei au rămas tari în Domnul, în duhul cuvintelor apostolului către sfinții din Efes : "Întăriți-vă în Domnul și în tăria puterii Lui" (Efes. 6:10). Astfel, când toți caută propriile interese și nu pe cele ale lui Isus Hristos, și când mulți gândesc la lucrurile de pe pământ, apostolul putea spune, scriindu-le filipenilor : "stați astfel tari în Domnul, preaiubiților" (Filip. 4:1).
Într-o zi de negură și întuneric - o zi de încercare din partea lumii, o zi de slăbiciune și de stare lumească printre cei care mărturisesc că aparțin poporului lui Dumnezeu, este bine pentru noi să realizăm ce resurse avem în Domnul, și astfel să găsim susținere care ne permite să rămânem tari împotriva tuturor eforturilor ispititorului de a ne îndepărta de pe calea credinței.
3.4 1 Tes. 3:9-11
Acest triumf al harului în ziua încercării umple inima apostolului de bucurie și devine pentru el o ocazie de a se îndrepta spre Domnul cu mulțumiri cu privire la ei, cerând noapte și zi în rugăciunile sale, ca să-i fie deschis un drum pentru a-i vizita, ca să le facă parte de noi binecuvântări spirituale.
3.5 1 Tes. 3:12
Așteptând, el dorește ca Domnul, spre care ei se îndreptase în încercarea lor, să-i facă să sporească în dragoste unii față de alții, și față de toți sfinții, așa cum inima apostolului și a însoțitorilor săi sporea în dragoste față de ei. Astfel, rezultatul persecuției va fi de a se îndrepta spre Domnul, și de a face să crească dragostea lor unii față de alții.
3.6 1 Tes. 3:13
În final, apostolul privește la gloria viitoare, și vede toate încercările prin care trecem ca o pregătire pentru partea pe care o vom avea la venirea Domnului nostru Isus cu sfinții Săi. Scopul prezent al încercărilor este de a păstra sufletele noastre în sfințenie înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru ; scopul viitor este ca noi să fim fără vină la venirea Domnului Isus cu toți sfinții Săi.
Sfințenia practică este văzută aici ca rezultatul dragostei. Dragostea adevărată nu va permite nicio lipsă de sfințenie, care ar tinde inevitabil să stingă dragostea și să-i strice expresia sa practică. În plus, calea credinței în Domnul, dragostea unii față de alții, și sfințenia înaintea lui Dumnezeu, vor avea un răspuns la venirea Domnului Isus cu toți sfinții Săi. Măsura în care ne vom îndeplini responsabilitățile noastre în legătură cu credința, dragostea și sfințenia, va fi manifestat în ziua aceea. Cineva a scris : "Când Pavel, preocupat cu venirea lui Isus, ia în considerare privilegiul credinței, el îi vede pe toți sfinții adunați în jurul Domnului, gustând înaintea Lui bucuria comuniunii. Când ia în considerare responsabilitatea umblării creștine, el vede întotdeauna apariția lui Hristos. Atunci nu va putea fi nimic altceva decât bucurie în inimile noastre când vom merge cu Isus în prezența Tatălui, luând locul pe care dragostea lui Dumnezeu ni l-a dat și pe care lucrarea lui Hristos ni l-a câștigat. Va fi diferit când vom reveni împreună cu Isus. Fără a ne pierde poziția și bucuria în El, vom fi totuși într-o scenă diferită ; vom fi ajuns în acel moment solemn în care se vor manifesta consecințele responsabilității noastre" (JND).
Capitolul zugrăvește astfel tabloul unei cete de sfinți iubiți de apostol, asaltați de ispititor prin persecuție și suferință, dar, prin har, transformând încercările într-o ocazie de a se îndrepta spre Domnul cu credință și de a fi atrași unii față de alții în dragoste. Astfel, prin încercare, credința este întărită, dragostea crește, inimile sunt întărite în sfințenie, și ei privesc cu încredere la venirea Domnului cu sfinții Săi.
Este bine pentru credincioși să realizeze că, într-o lume în care Hristos este absent, și în care Satan este dumnezeu și prinț, poporul lui Dumnezeu se va confrunta cu încercări, chiar dacă aceste încercări nu vor lua întotdeauna forma persecuției. În discursul său față de bătrânii din Efes, apostolul îi avertizează că încercarea nu poate veni doar de la "lupi îngrozitori" atacând turma din exterior, ci el spune și că "dintre voi înșivă se vor ridica oameni vorbind lucruri (doctrine) stricate", provocând astfel dezbinare în poporul lui Dumnezeu atrăgând pe ucenici după ei. Astăzi, încercările provin mai des din disensiunile din cadrul cercului creștin decât din persecuțiile din exterior. Fragmentarea poporului lui Dumnezeu, numărul mic, slăbiciunea, și chiar izolarea rezultată adesea din aceste disensiuni, sunt atât de multe ocazii pentru ispititor de a-și desfășura eforturile pentru a ne îndepărta picioarele de la calea credinței, pentru a ne împinge înapoi în lume, și de a ne întuneca speranța gloriei viitoare. Mulți, în timpul apostolului, s-au săturat de încercare și au căutat mai degrabă propriile lor interese decât pe cele ale lui Hristos, iar unii s-au întors înapoi în lume, căutând să scape de ocara și de încercarea căii înguste, luând o cale mai ușoară și mai largă. Vom triumfa asupra tuturor eforturilor vrăjmașului de a ne îndepărta de pe calea îngustă numai dacă "rămânem tari în Domnul".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu