Translate

vineri, 18 iunie 2021

 


                    Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                               - XVII -


     Hamilton Smith


     18     Rod pentru Tatal si o marturie pentru Hristos - Ioan 15


     Cap. 15:3

     In al doilea rand, exista grija plina de dragoste a Domnului Insusi fata de noi, pentru ca noi sa aducem rod. El poate spune : "Voi sunteti curati, datorita cuvantului pe care vi l-am spus". Este vorba de separarea practica, produsa prin Cuvantul Sau, de tot ceea ce este contrar lui Hristos. In acel moment ucenicii erau curati : nu au fost picioarele lor in mainile Domnului ? Apa turnata de mainile Sale si-a facut lucrarea sa curatitoare. Daca vrem sa cunoastem ceva despre curatirea practica a Cuvantului trebuie sa ne asezam la picioarele Sale, ca Maria altadata, si sa ascultam Cuvantul Sau. Stim cu totii ce inseamna sa mergem la El cu marturisirile noastre, cu dificultatitile si problemele noastre, si este bine sa stim ca El asculta cuvintele noastre ezitante, dar s-ar putea ca rareori sa fim singuri cu El, doar pentru a fi in tovarasia Lui si pentru a asculta Cuvantul Sau. Si totusi, ce ar putea fi mai potrivit sa ne curateasca si sa aduca rod decat a sta la picioarele Sale si a asculta cuvantul Sau ? Maria, care a ales aceasta parte buna, a adus un rod atat de pretios lui Hristios incat El a putut spune : "Oriunde va fi predicata Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va vorbi si despre ce a facut femeia aceasta, spre amintirea ei" (Matei 26:13).


     Cap. 15:4, 5

     Al treilea mijloc prin care viata ucenicului poate fi roditoare se gaseste in propriile sale maini. El este rezumat prin expresia care se repeta de doua ori : "Ramaneti in Mine". A ramane in Hristos reprezinta privilegiul nostru, precum si responsabilitatea noastra, de a umbla permanent in dependenta de Hristos. Dupa cum a zis cineva, a ramane in Hristos inseamna "a fi intr-o apropiere practica si obisnuita a inimii de El". Daca am inteles ca rodul consta in reproducerea caracterului lui Hristos, exprimat prin "dragoste, bucurie, infranare", vom realiza ca un astfel de ideal nu poate fi atins prin propriile noastre puteri. Realizarea excelentei morale a rodului, pe de-o parte, si slabiciunea extrema care ne caracterizeaza, pe de alta parte, ne vor convinge de adevarul cuvintelor Domnului : "Despartiti de Mine nu puteti face nimic". Cu siguranta, rodul Sau poate fi dulce pentru cerul gurii noastre, dar numai pe masura ce ramanem sub umbra Lui vom lua parte la rodul Lui. Fara lumina si caldura soarelui, via nu ar putea sa produca struguri ; la fel, si noi vom fi sterili daca nu vom ramane in lumina si in dragostea prezentei lui Hristos. Daca ramanem in Hristos, atunci Hristos va fi in noi, si daca Hristos este in noi, vom manifesta trasaturile deosebite ale lui Hristos.
     Prin urmare, este clar ca nu putem aduce rod facand din acesta obiectul cautarii noastre, sau al gandirii noastre. A-L avea pe Hristos ca obiect, a gandi la El, este secretul de a aduce rod. Hristos precede rodul.


     Cap. 15:6

     La versetul 6 avem cazul solemn al mladitei moarte - simplul marturisitor, care foloseste Numele lui Hristos, dar care nu are o legatura vitala cu El. Un astfel de om nu poate sa aduca rod. In imaginea folosita, mladita moarta nu face obiectul grijii personale a viticultorului ; altii se ocupa de el. Astfel, marturisitorul steril si, prin urmare, fara viata, nu se afla in mainile Tatalui, ci, fiind sub guvernarea lui Dumnezeu, el are de-a face cu executorii judecatii Sale. Si aici, mladita nu este "indepartata", ci "aruncata afara", ea "se usuca", este "aruncata in foc" si "arsa". Nu este Iuda un exemplu solemn si groaznic al unei mladite uscate ? In cazul celor carora Domnul Se adresa, legatura cu Sine era vitala, caci nu le spune El : "Voi sunteti curati" ? De asemenea, Domnul nu zice : "Daca ramaneti in Mine", ci "Daca cineva nu ramane in Mine". Termenii sunt schimbati pentru a exclude gandul ca un credincios adevarat ar putea fi aruncat afara si ars.


     Cap. 15:7, 8

     Dupa ce ne-a dezvaluit caile pline de har prin care viata credinciosului este facuta roditoare, Domnul arata rezultatele produse atunci cand se aduce rod. In primul rand, din partea ucenicilor, efectul unei inimi active si dependente in permanenta de Hristos, gandurile si afectiunile fiind astfel in mod constant inspirate de cuvintele lui Hristos, facand ca sufletul sa ceara si sa se roage  in acord cu voia Domnului si, datorita acestui fapt, sa obtina un raspuns la rugaciunile sale.
     Un al doilea mare rezultat este in legatura cu Tatal. A aduce rod Il glorifica pe Tatal. Hristos a fost intotdeauna expresia perfecta a Tatalui ; astfel, in masura in care manifestam trasaturile morale ale lui Hristos, vom prezenta si noi adevarul despre Tatal si prin aceasta Il vom glorifica.
     In final, aducand rod, vom deveni martori pentru Hristos Insusi. Daca vom manifesta caracterul Sau, va fi evident pentru toti ca noi suntem ucenicii Sai.


     18.2     Gruparea crestina  - 15:9-17 

     In aceste ultime discursuri Domnul dezvaluie progresiv adevarul care pregateste pe ucenici pentru punerea deoparte a sistemului iudaic pamantesc de care ei au fost legati, si pentru introducerea a ceva nou, gruparea crestina, cereasca in originea si destinul ei, chiar daca ea este lasata un timp in lume pentru a-L reprezenta pe Hristos - Omul in glorie.
     Ascultand cuvintele Domnului, ar fi bine sa luam seama la cele doua evenimente majore care stau la baza intregii invataturi a cuvintelor Sale de ramas bun. In primul rand, marele adevar, pus de mai multe ori inaintea noastra, ca Domnul era gata sa paraseasca lumea pentru a ocupa o pozitie noua ca Om in cer ; in al doilea, faptul ca o Persoana divina - Duhul Sfant - avea sa vina din cer pe pamant. Ca urmare a acestor doua mari evenimente avea sa se afle in aceasta lume o grupare de credinciosi uniti, prin Duhul Sfant, cu Hristos in glorie si unii cu altii. Acestei grupari noi, reprezentata prin ucenici, adreseaza Domnul ultimile Sale cuvinte. 
     Dupa ce a revelat ucenicilor dorinta inimii Sale ca ei sa aduca rod - expresia minunatului Sau caracter - intr-o lume in care El va fi absent, Domnul pune acum inaintea lor noua grupare crestina, care va fi singura care poate aduce rod. Nu este limpede ca manifestarea deplina a rodului necesita existenta unui grup, caci multe dintre harurile lui Hristos cu greu ar putea fi exprimate de un ucenic izolat ? Rabdarea, blandetea, bunatatea si alte trasaturi ale lui Hristos, nu ar putea fi manifestate practic decat atunci cand ne gasim impreuna cu alte persoane. In primul verset din Ioan 13 ne este spus ca in timpul absentei lui Hristos, va exista, pe pamant, cei pe care El ii numeste "ai Sai", si ca El ii iubeste pana la capat. Acest ultim fapt dovedeste ca, in ciuda tuturor esecurilor, ei vor exista pana la sfarsit. In exterior, "ai Sai" pot fi divizati si imprastiati, dar ei raman sub privirile Sale. "Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Sai". Ce fericire pentru acesti credinciosi care isi gasesc bucuria in cei "ai Sai" ! Daca Hristos ar fi prezent personal pe pamant, am dori cu totii sa fim in tovarasia Lui ; dar fiindca El este plecat, ne va placea, cu siguranta, sa fim impreuna cu cei care manifesta ceva din caracterele Sale. Daca, in sanul confuziei totale a crestinatatii, mai putem gasi cateva suflete care, fara nicio pretentie, reproduc moral ceva din Hristos, acestea vor fi, fara indoiala, foarte dragi inimii care Il iubeste pe Hristos ; in timp ce marile sisteme religioase omenesti, unde se vede atat de mult omul si atat de putin Hristos, vor inceta sa mai exercite atractia.
     Cat de important este atunci sa acordam o atentie deosebita unui pasaj care ne dezvaluie marile trasaturi morale ale noii grupari crestine care constituie Adunarea lui Hristos in timpul absentei Sale. Vorbind despre gruparea crestina, sa fim atenti ca sa nu restrangem la un numar limitat de sfinti, pe de-o parte, nici de a largi astfel incat sa-i includem pe cei care nu sunt ai lui Hristos, pe de alta parte.


     Cap. 15:9, 10

     Primul caracter, si cel mai important, al gruparii crestine este dragostea lui Hristos. Gruparea crestina este iubita de Hristos. Cei care o alcatuiesc pot fi aproape necunoscuti de lume sau, daca sunt cunoscuti, pot fi dispretuiti si urati, dar ei sunt iubiti de Hristos, si maretia dragostei Sale este de asa natura incat ea nu poate fi masurata decat prin dragostea Tatalui pentru Hristos. Tatal L-a privit pe Hristos ca Om pe pamant si L-a iubit cu toata perfectiunea dragostei divine ; si acum Hristos, de sus din glorie, priveste la ai Sai in aceasta lume si, din cerurile deschise, dragostea lui Hristos se revarsa peste ei. 
     Astfel ca Domnul spune : "ramaneti in dragostea Mea". Bucuria binecuvantarilor lor, precum si puterea marturiei lor, vor depinde de ramanerea lor in sentimentul constient al dragostei lui Hristos. Aceste alte cuvinte ale Domnului : "Ti-ai parasit dragostea dintai (in fr. "prima ta dragoste", n.t.)", adresate mai tarziu ingerului adunarii din Efes, indica primul pas pe calea care duce la ruina si la imprastierea gruparii crestine pe pamant. Urmatorul pas al declinului a fost ca ei au incetat sa dea o marturie colectiva despre Hristos - sfesnicul a fost luat (Apocalipsa 2:4, 5). Cand crestinii au umblat in bucuria dragostei divine, nimic nu a putut sta impotriva marturiei lor colective. Atunci cand, pierzand sentimentul dragostei lui Hristos pentru ei, pierzand si cea dintai dragostea a lor pentru Hristos, ei au incetat rapid sa dea o marturie unita inaintea lumii. De cate ori istoria Bisericii in ansamblul sau nu se repeta ea in strangerile locale ! Dar daca exista cineva care doreste sa raspunda la cuvintele Domnului si sa ramana in dragostea Sa, sa ia seama la indicatiile Domnului, caci El arata calea. Noi nu putem sa ramanem in dragostea Lui decat umbland pe calea ascultarii. "Daca tineti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea". Copilul care isi urmeaza propria vointa, neascultand de parintii sai, apreciaza foarte putin dragostea lor si nu se poate bucura prea mult de ea. La fel este si cu crestinul : numai daca umblam in gandul revelat al Domnului vom trai bucuria dragostei Sale.
     Pe buna dreptate s-a spus ca noi ramanem in dragostea lui Hristos "asa cum cineva ar sta la soare, ramanand acolo unde razele sale stralucesc. Dragostea lui Hristos se odihneste pe calea ascultarii si straluceste pe drumul poruncilor Sale. Tinerea poruncilor Sale nu creeaza dragostea, dupa cum a umbla intr-un loc insorit nu creeaza soarele ; si, prin urmare, indemnul nu este de a cauta, a merita sau de a obtine dragostea, ci de a ramane in ea". Domnul Insusi a fost exemplul perfect al unuia care a umblat pe calea ascultarii, pentru ca El a putut spune : "Eu am tinut poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui".


     Cap. 15:11

     A doua mare caracteristica a gruparii crestine este "bucuria", dar bucuria lui Hristos. Domnul a putut spune : "V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina". Nu este vorba de o simpla bucurie naturala, cu atat mai putin de bucuria lumii. 
     Este bucuria lui Hristos, o bucurie care decurgea din "constienta si bucuria neintrerupta a dragostei Tatalui". Exista, cu siguranta, bucurii pamantesti care sunt ingaduite de Dumnezeu si care, in locul si la timpul lor, pot fi gustate in mod legitim, dar astfel de bucuri sunt trecatoare : "Fericirea apare si dispare". Vinul bucuriei pamantesti se epuizeaza. Desigur, putem bea "din parau pe cale", dar paraul poate seca (Ps. 110:7 ; 1 Imparati 17:7). Exista totusi in cel credincios un izvor de bucurie care tasneste in viata eterna si nu va seca niciodata. Astfel a putut Domnul sa vorbeasca de bucuria Sa ca despre ceva care poate "fi" in noi. Aceasta este intr-adevar o bucurie care va depasi bucuriile trecatoare ale timpului - bucuria care ramane. Bucuria care isi are izvorul in dragostea Tatalui va dura atat timp ca dragostea din care ea tasneste.
      In plus, bucuria despre care vorbeste Domnul nu este doar o bucurie care ramane, ci El poate spune ucenicilor Sai  ca ea va fi "in voi". Fiind in noi, ea nu este, ca bucuria acestei lumi, dependenta de circumstante exterioare. Psalmistul a putut spune : "Tu mi-ai pus bucurie in inima mai mult decat in timpul cand graul lor si mustul lor erau din belsug" (Ps. 4:7). Bucuriile pamantesti depind de prosperitatea circumstantelor exterioare ; bucuria Domnului este in inima. Pe calea Sa de ascultare perfecta fata de voia Tatalui, El a  ramas permanent in dragostea Tatalui si, in aceasta dragoste, a gasit sursa constanta a intregii Sale bucurii. Si noi, de asemenea, in masura in care umblam in ascultare fata de Domnul, vom ramane in constienta dragostei Sale. Si, in stralucirea dragostei Sale, vom gasi nu doar bucuria Sa, ci o plinatate de bucurie care nu lasa niciun loc de regret pentru falimentul tuturor lucrurilor pamantesti.


     Cap. 15:12, 13

     In al treile rand, noua grupare este caracterizata de dragoste. Nu doar ca ea este iubita, ci este o grupare care iubeste, caci aceasta este porunca Domnului : "Sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu". Aceasta dragoste nu trebuie sa fie dupa un model omenesc, care deseori este o dragoste egoista ; ci este vorba despre o dragoste care nu are o masura inferioara fata de dragostea Domnului pentru noi, o dragoste care nu are nimic din mine ; Domnul a putut sa spuna : "Nimeni nu are iubire mai mare decat aceasta, ca cineva sa-si dea viata pentru prietenii sai". Aici este vazuta moartea, nu in caracterul ei ispasitor, ci ca expresie suprema a dragostei. Dragostea pamanteasca se manifesta de cele mai multe ori de ceea ce, in obiectul ei, este vrednic de a fi iubit. Dragostea divina se ridica deasupra tuturor slabiciunilor si esecurilor noastre si iubeste in ciuda atator lucruri care nu sunt vrednice de iubit. Aceasta este dragostea lui Hristos si aceasta este dragostea pe care trebuie s-o avem unii fata de altii. O dragoste care nu este indiferenta la esecuri si intinari, dar care, ridicandu-se deasupra a tot ceea ce nu este vrednic de iubit, implinindu-si scopul sau pana la sacrificiul suprem - dandu-si viata pentru un prieten. Dupa cum a zis cineva : "Nicio dovada de dragoste nu poate fi prea mare, nu exista niciun standar mai ridicat".


     Cap. 15:14, 15


     In al patrulea rand, gruparea crestina este o grupare care se bucura de increderea lui Hristos si de sfaturile tainice ale inimii Tatalui. Domnul nu trateaza pe ai Sai ca pe niste robi carora le sunt date porunci, ci ca pe niste prieteni carora le sunt incredintate taine, caci Domnul putea spune : "Toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut". Aceasta nu inseamna ca ucenicii nu au fost robii lui Isus Hristos (2 Pet. 1:1 ; Iuda 1 ; Rom. 1:1). Dar ei erau mai mult decat robi ; ei erau prieteni, si, daca "privilegiul de a fi robi este mare, cel de a fi prieteni este superior". Robul, ca atare, "nu stie ce face stapanul sau". El stie doar sarcina care ii este incredintata si nu primeste decat instructiuni necesare pentru realizarea ei. Robul care este tratat ca un prieten stie mai mult ; stapanul sau ii comunica scopul tainic pentru care este intreprinsa lucrarea. Si chiar mai mult, caci un prieten este cineva caruia ii vorbim despre afacerile noastre stiind ca el va manifesta un interes profund desi ele nu il privesc in mod direct. Asa a fost cand Dumnezeu a actionat fata de Avraam - omul care este numit prietenul lui Dumnezeu : "Sa ascund Eu de Avraam ce am sa fac ?" a zis El. Dar din nou vedem ca ascultarea de poruncile Domnului asigura locul de prieten, dupa cum mai inainte ea dadea bucuria dragostei. Nu vom cunoaste decat putine lucruri din sfaturile inimii Tatalui daca nu umblam in ascultare de poruncile Domnului. Cand umblam pe calea ascultarii, Domnul ne trateaza ca prieteni prin increderea pe care ne-o acorda, comunicandu-ne tot ceea ce a auzit de la Tatal.


     Cap. 15:16 


     In al cincilea rand, gruparea crestina este o grupare care a fost aleasa. Domnul zice : "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi". Alegerea a venit de la el, nu de la noi. Binecuvantat ca este asa. Daca, intr-un moment de entuziasm sentimental L-am fi ales pe Domnul ca Stapanul nostru pentru a merge si a aduce rod, ar fi trebuit, sub presiunea imprejurarilor, sa ne fi intors inapoi de mult. Cei care de buna voie, din cand in cand, au mers alaturi de Domnul, nu au primit decat o mica incurajare si nu au mers prea departe cu Cel care nu avea unde sa-Si odihneasca capul si care era intotdeauna ocara oamenilor. Dar celor pe care El i-a chemat, a putut sa le spuna : "Voi sunteti aceia care ati ramas cu Mine in incercarile Mele" (Luca 6:13 ; 9:1 ; 22:28). Aici nu este, cu siguranta, chestiunea de alegerea suverana pentru viata eterna, ci despre dragostea care ne-a ales si ne-a randuit ca sa aducem rod pe pamant, si pentru ca acest rod sa ramana. Lucrul acesta a fost realizat intr-un mod binecuvantat in apostoli, caci caracterele lui Hristos manifestate in vietile lor au facut din ei modele turmei, pentru toate timpurile.
     In ultimul rand, gruparea crestina este o grupare care se roaga si care depinde de Tatal, avand intrare la El in Numele lui Hristos. Bucurandu-se de dragostea si de increderea lui Hristos ca prieteni ai Sai, astfel de credinciosi vor fi instruiti in gandul Sau incat, orice vor cere Tatalui in Numele lui Hristos, El le va da.
     Aceasta este gruparea crestina dupa gandul Domnului. Un cerc in care tot ce este al lui Hristos poate fi cunoscut si gustat, caci cat de dulce rasuna in urechile noastre aceste mici cuvinte "al Meu", "a Mea", "ai Mei", venite de pe buzele Domnului. Legat de ai Sai, El a putut spune : "dragostea Mea", "bucuria Mea", "poruncile Mele", "prietenii Mei", "Tatal Meu" si "Numele Meu". Si aici, dupa cum a aspus cineva, se gaseste "toata istoria dragostei in dragostea Tatalui pentru Fiul, in dragostea lui Isus pentru ai Sai, in dragostea celor ai Sai unii fata de altii ; fiecare etapa fiind atat sursa cat si masura pentru urmatoarea".
     Tabloul gruparii crestine, asa cum este prezentat de Domnul, este desigur minunat, dar, din pacate, cautam in zadar sa gasim in poporul Sau orice expresie practica generala a dorintelor Domnului. Cu toate acestea, in ciuda tuturor diviziunilor si imprastierii noastre, sa nu ne ordonam umblarea dupa niciun standard inferior, ci fiecare sa cautam sa raspundem la gandul Domnului.


     Cap. 15:17

     "Aceste lucruri" despre care a vorbit Domnul, au fost introduse prin dragostea lui Hristos pentru ai Sai ; scopul lor este de a-i uni pe ucenici in dragoste unii fata de altii. Astfel putem aprecia semnificatia cuvintelor Domnului : "Va poruncesc aceste lucruri, ca sa va iubiti unii pe altii".


     18.3     Lumea - 15:18-25

     Cap. 15:18, 19

     Intr-o maniera foarte binecuvantata, Domnul ne-a prezentat gruparea crestina, intr-adevar nu in alcatuirea si admnistrarea sa (nu sosise inca timpul), ci in caracterele ei morale si in privilegiile ei spirituale. Ea este vazuta ca o grupare guvernata de dragostea lui Hristos si, ramanand in dragostea Lui, uniti impreuna prin dragoste unii fata de altii. In cuvintele care urmeaza, Domnul trece, in gand, in afara cercului crestin al dragostei pentru a vorbi de cercul lumii, al urii, avertizandu-i astfel pe ucenicii Sai despre adevaratul caracter al lumii de care vor fi inconjurati si pregatindu-i la persecutiile sale.
     Daca impartasim impreuna cu Hristos dragostea, bucuria si intimitatea sfanta a cercului interior, de asemenea, va trebui sa fim pregatiti sa avem parte cu El la ura si la ocara din partea lumii. Nu exista nicio sugestie ca ucenicii ar trebuie sa incerce sa ia ce este mai bun din amandoua. Trebuie sa fie Hristos sau lumea, nu poate fi Hristos si lumea. O grupare care, intr-un fel sau altul, manifesta harurile lui Hristos va fi recunoscuta de lume ca identificata cu Hristos, si ura pe care lumea a aratat-o fata de Hristos va fi aratata fata de poporul Sau. Ura si persecutia al carei obiect a fost, va fi partea lor.
     Lumea este sistemul vast care cuprinde toate rasele si clasele, si religia falsa, care au in comun ura lor fata de Dumnezeu. Lumea care ii inconjura in mod direct pe ucenici era cea a iudaismului corupt. Astazi, lumea cu care credinciosii sunt in mod special in contact este cea a crestinatatii corupte. Forma ei exterioara se poate schimba de la o epoca la alta ; dar, in inima este marcata intotdeauna de indepartarea de Dumnezeu si de ura fata de Hristos.
     De ce ar trebui ca acesti oameni simpli sa fie urati de lume ? Nu erau mai presus de toate o grupare de oameni saraci care se iubeau unii pe altii, care traiau in mod ordonat, fiind supusi autoritatilor, fara a se amesteca in politica lor ? Nu cautau ei sa raspandeasca in jurul lor vesti bune, si nu faceau ei fapte bune ? Pentru ce acesti oameni trebuiau sa fie urati ?
     Domnul prezinta doua motive pentru aceasta ura. Primul, aceasta era o grupare de oameni pe care Hristos ii alesese din lume ; al doilea, era o grupare de oameni care marturiseau Numele lui Hristos inaintea lumii (15:21). Primul motiv provoaca in special ura lumii religioase ; al doilea, ura lumii in general. De-a lungul timpului, nimic nu l-a infuriat mai mult pe omul religios ca harul suveran care, trecand peste toate eforturile religioase ale omului, a ales pe cei mai de jos (paria si mizerabili societatii, n.t.). Simpla mentionare a harului care, in zilele de altadata, a binecuvantat o vaduva si un lepros, si unul si altul dintre natiuni, a provocat la capeteniile religioase din Nazaret mania si ura fata de Hristos. Harul suveran care binecuvanteaza pe fiul mai tanar provoaca ura fiului mai mare.


     Cap. 15:20, 21

     In plus, ucenicii sunt atentionati ca aceasta ura se va manifesta prin persecutii : "Daca M-au persecuta pe Mine, si pe voi va vor persecuta". Aceasta expresie activa de ura este strans legata de marturisirea Numelui lui Hristos, pentru ca Domnul a putut spune : "Va vor face toate aceste lucruri din cauza Numelui Meu". Persecutia, fie a lui Hristos sau a ucenicilor, a dovedit ca ei nu-L cunosteau pe Cel de la care a fost trimis Hristos, adica pe Tatal.


     Cap. 15:22-25

     Nu exista totusi nicio scuza la o astfel de ignoranta. Cuvintele Domnului si lucrarile Sale au lasat lumea fara scuza, fie pentru ura sa sau pentru ignoranta sa. Daca Hristos n-ar fi venit si n-ar fi vestit lumii astfel de cuvinte pe care niciun om nu le-a rostit, daca n-ar fi facut in mijlocul lor lucrari pe care niciun om nu le-a facut, nu ar putea fi acuzati de pacatul vrajmasiei voite impotriva lui Hristos si a Tatalui. Ei nu ar fi incetat sa fie creaturi cazute, dar demonstrarea (acestui fapt, n.t.) nu ar fi fost facuta decat daca ei erau incapatanati si urau pe Dumnezeu. Dar acum nu exista scuza pentru pacatul lor. Nu exista nicio modalitatea pentru a ascunde vinovatia lumii : ea a fost aratata. Hristos, prin cuvintele si lucrarile Sale, a revelat in mod deplin toata inima Tatalui. Aceasta nu a facut decat sa provoace ura omului fata de Dumnezeu. Lumea, ca atare, a ramas fara speranta, caci, dupa cum spunea legea lor, L-au urat pe Hristos fara temei. Astfel, ura lumii nu mai este ignoranta : este pacat. Este vorba de o ura fara temei. Din nefericire, chiar  ca crestini, uneori putem da lumii motive de ura, dar in Hristos nu era. De fapt, exista un motiv de ura, dar el nu este in Cel care este urat, el este in inima celui care uraste.


     18.4     Puterea de a da marturie - 15:26, 27

     Daca cercul dragostei este inconjurat de cercul urii - o lume prigonitoare care uraste pe ucenicii lui Hristos cu ura oarba - cum va putea ca marturia pentru Hristos sa fie mentinuta pe pamant cand Hristos Insusi va fi plecat ? Cercul crestin este mic, iar cei care-l alcatuiesc sunt slabi. Domnul Insusi l-a comparat ca o turma mica in mijlocul lupilor. Prin ce putere vor putea ucenicii sa reziste atunci la o lume care-L uraste pe Hristos, si sa fie martori pentru El ? Ei vor putea s-o faca, si o fac inca, prin toata puterea Duhului Sfant, Persoana divina care avea sa vina de la Tatal.
     Cat de bine a cunoscut Domnul caracterul ingrozitor al lumii si ura ei neobosita : valurile vrajmasiei sale nu s-au revarsat ele peste El in toata furia lor ? El cunostea la fel de bine slabiciunea celor care L-au iubit si urmat, caci nu avea Petru sa-L tagaduiasca curand si toti ceilalti sa-L paraseasca ? El stia perfect de bine ca, lasati la dispozitia lor insisi, niciodata nu ar fi putut pastra o marturie pentru El atunci cand ii va parasi pentru a Se intoarce in glorie. Cunoscand rautatea lumii si slabiciunea ucenicilor, El a spus : "Cand va veni Mangaietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatal, Duhul adevarului", si Domnul adauga : "El va da marturie despre Mine". In ciuda slabiciunii ucenicilor si a puterii lumii, "El va da marturie despre Mine". In ciuda esecurilor ucenicilor si a persecutiei al carei obiect vor fi din partea lumii, "El va da marturie despre Mine". El va da marturie pe pamant despre gloria Fiului in cer. Lumea Il va pune pe cruce in randul celor mai ticalosi, cerul Il va incununa in cea mai inalta glorie, si Duhul Sfant va veni pentru a da marturie despre gloria Sa. Fiul a venit de la Tatal pentru a da marturie despre Tatal ; Duhul Sfant avea sa vina de la Tatal ca sa dea marturie despre Fiul.
     In legatura cu venirea Duhului, Domnul adauga : "Veti da marturie si voi", si da ca motiv suplimentar : "pentru ca de la inceput ati fost cu Mine". Desigur, noi nu am fost cu Isus in sens literal, precum ucenicii, care au fost in tovarasia Lui de la inceputul lucrarii Sale ; totusi, ramane adevarat in sens moral ca, daca vrem sa dam marturie pentru Hristos inaintea oamenilor, trebuie, de asemenmea, sa fim cu Hristos in ascuns. Dupa venirea Duhului Sfant, Petru si Ioan au dat o marturie atat de remarcabila despre Hristos inaintea lumii religioase incat persecutorii lor "au recunoscut ca au fost cu Isus" (Fapte 4:13).
     Domnul ne prezinta astfel doua mari fapte : primul, ca Duhul Sfant da marturie despre Hristos in glorie ; al doilea, ca ucenicii dau marturie inaintea oamenilor. Nu sunt ele ilustrate, si unul si altul, intr-un mod miscator in istoria lui Stefan ? Inconjurat de o lume religioasa care L-a respins pe Hristos, alcatuita din oameni care tremurau de furie in ura lor, scrasnind din dinti impotriva lui si improscandu-l cu pietre, el a stat tare in puterea Duhului Sfant si, ridicandu-si ochii spre cer, vede gloria lui Dumnezeu si pe Isus ; apoi el da marturie inaintea lumii : "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu". Duhul Sfant a dat marturie lui Stefan despre Hristos in glorie, iar Stefan a dat marturie inaintea lumii.
     Stefan a fost primul dintr-o linie lunga de martiri, dar in ciuda a ceea ce lumea a facut sau va face inca, putem spune cu toata increderea ca a existat si va exista o marturie pentru Hristos atat timp cat gruparea crestina va fi pe pamant, pentru singurul mare motiv ca Duhul Sfant este prezent pe pamant si ramane in poporul lui Dumnezeu si cu el, in toata puterea Sa infinita si irezistibila. 
                    


     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze