Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XVI -
Hamilton Smith
17 Relatia ucenicilor cu Domnul, cu Tatal si cu Duhul Sfant - cap. 14
Cap. 14:16
La inceputul Evangheliei, Ioan Botezatorul a vestit ca Domnul va boteza cu Duhul Sfant. Mai tarziu, in legatura cu vizita Domnului la Ierusalim, ne este spus clar ca, prin imaginea apei vii, Domnul a vorbit de Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei care cred in El ; si mai mult decat atat, ca Acest mare dar nu era inca dat fiindca Hristos nu a fost inca glorificat. Acum, ceasul in care Domnul avea sa fie glorificat venise, si acesta era momentul ales de El pentru a descoperi ucenicilor Sai marele adevar al venirii pe pamant a acestei Persoane divine.
Intr-un mod foarte binecuvantat si care raspunde perfect imprejurarilor, Domnul vorbeste despre Duhul Sfant ca de un Mangaietor. Printre lucrarile mari si diferite ale Duhului, era mangaierea de care aveau nevoie in mod special ucenicii in acel moment. Acest nume de "Mangaietor" are totusi o semnificatie mai profunda care poate cu usurinta trecuta cu vederea, caci, in utilizarea moderna a cuvantului se refera in special la cineva care simpatizeaza cu noi in necazurile noastre. In sensul sau primar este vorba de cineva care "sta alaturi de o persoana pentru a o intari, a-i veni in ajutor si a o incuraja". Astfel, in Mangaietorul, ucenicii ar avea pe unul care sa stea alaturi de ei pentru a-i intari in slabiciunea lor si de a-i mangaia in intristarea lor.
In plus, Domnul vorbeste despre Duhul Sfant ca de un alt Mangaietor, comparand astfel pe Cel care avea sa vina cu El Insusi ; intr-adevar, nu a fost El cu ei pentru a-i sprijini, incuraja si mangaia ? In final, Domnul nu doar Il compara pe Mangaietorul cu El Insusi, dar stabileste si un contrast. Domnul nu a fost cu ei decat cativa ani, in timp ce Mangaietorul care avea sa vina va ramane cu ei pentru totdeauna. Multe pasaje din Vechiul Testament au vorbit despre Duhul Sfant care a venit peste anumiti oameni, detinand un timp controlul asupra lor pentru un scop special. Dar ca o Persoana divina sa vina si sa ramana pentru totdeauna era ceva cu totul nou.
Cap. 14:17
Un alt contrast exista intre Hristos si aceasta Persoana care urma sa vina : in timp ce Hristos este adevarul, Duhul Sfant este numit "Duhul adevarului". In Hristos vedem adevarul prezentat obiectiv. Duhul adevarului, pe care Il avem, lucreaza in noi ca sa ne faca sa intelegem tot ceea ce este prezentat in Hristos.
In contrast cu Domnul, Duhul este o Persoana pe care lumea nu poate s-o primeasca sau s-o cunoasca, "pentru ca nu-L vede". Hristos a venit in carne ; El a putut fi vazut de oameni si a fost prezentat intr-un mod de a fi primit de ei. Duhul Sfant nu avea sa vina in carne si nu este prezentat ca putand fi vazut fizic sau cunoscut intelectual. Pentru lume, El nu este o Persoana divina, ci, cel mult, o influenta imaginare si vaga. Pentru ucenici, El nu va fi o simpla influenta, ci o Persoana care va fi impreuna cu ei, in contrast cu Hristos care avea sa-i paraseasca. El va fi in ei, in contrast cu Hristos care era cu ei dar nu in ei.
Cap. 14:18-20
Dupa ce a vorbit despre Persoana Duhului Sfant, Domnul arata acum, in aceste versete, efectele normale ale prezentei Sale in credincios. Plecarea Domnului de a fi cu Tatal si venirea Duhului nu insemna ca ei vor pierde o Persoana divina si ca vor primi alta. Pe drept a spus cineva : "Aceasta promisiune a unei inlocuiri nu exclude prezenta lui Hristos, ci mijlocul prin care este asigurata". De asemenea, Domnul a putut sa spuna ucenicilor Sai : "Nu va voi lasa orfani: vin la voi". S-a spus, de asemenea : "Atunci cand Hristos era aici jos pe pamant, Tatal nu era departe : "Nu sunt singur, pentru ca Tatal este cu Mine" ; si daca Mangaietorul este aici, Hristos nu este departe".
Daca versetul 18 ne spune ca venirea Duhului ne va face sa experimentam prezenta lui Hristos langa noi, urmatoarele doua versete dezvaluie efectele in cel credincios ale acestei prezente a lui Hristos. Domnul le exprima in aceste trei afirmatii : "voi Ma veti vedea" ; "voi veti trai" ; "veti cunoaste". Duhul Sfant nu vine ca sa vorbeasca despre Sine Insusi sau pentru a ne preocupa cu El, nici ca sa-I fie data inchinare ; El vine ca sa conduca sufletul la Hristos. In putin timp, lumea nu-L mai vedea pe Hristos, dar cand El va dispare dinaintea ei, El va ramane pentru credincios obiectul credintei in puterea Duhului. Pentru lume, Hristos va fi decat un personaj istoric, unul care a trait o viata frumoasa si care a murit ca martir. Pentru credinciosi, El ramane o Persoana vie, si care sunt capabili, prin puterea Duhului, sa realizeze si sa guste prezenta Lui. Mai mult de cat atat, vazandu-L, credinciosii vor trai. Oamenii lumii traiesc deoarece lumea exista cu placerile, politica si viata ei sociala. Cand aceste lucruri lipsesc, viata mondena inceteaza sa mai aiba interes. Crestinul traieste fiindca Hristos traieste si, la fel ca Hristos, obiectul vietii noastre, el traieste pentru totdeauna, astfel viata credinciosului este una eterna.
Mai mult, credinciosul stie ca Hristos este in Tatal, ca credinciosii sunt in Hristos si ca Hristos este in credinciosi. Noi stim ca Hristos are un loc suprem in afectiunile Tatalui ; ca noi avem un loc in inima lui Hristos si ca Hristos are un loc in inima noastra. Lumea nu poate nici "vedea", nici "trai", nici "cunoaste". Ea este oarba fata de gloriile lui Hristos ; ea este moarta in greselile si in pacatele ei ; ea nu-L cunoaste pe Dumnezeu ; dar prin puterea Duhului, va exista pe pamant un grup de persoane care "vad", "traiesc" si "cunosc". Ei Il au pe Hristos in glorie ca obiect al sufletului lor, o viata care isi gaseste bucuria si placerea ei in Hristos, si cunosc locul pe care il ocupa in inima Lui.
Cap. 14:21-24
Versetele 18 la 20 ne-au aratat efectul normal al venirii Duhului. Versetele care urmeaza prezinta calificarile spirituale care permit fiecarui credincios sa intre si sa se bucure de privilegiile care ne sunt oferite in puterea Duhului. Desi, din nefericire, a avut loc o indepartare grava de la aceste conditii normale, prin marturia crestinatatii, este inviorator sa vedem ca ceea ce ar fi trebuit sa fie adevarat pentru multime poate fi inca gustat in mod individual. Prin urmare, este important de remarcat ca din acest punct, invatatura Domnului devine in mod deosebit individuala. Pana aici, Domnul foloseste pronumele "voi" (14:18-20) ; acum El va folosi cuvinte ca "acela", "cine" (14:21-24).
Dragostea si ascultarea sunt marile calificari necesare pentru a intra in aceste experiente mai profunde. Domnul spusese deja : "Daca Ma iubiti, tineti poruncile Mele" ; acum El zice : "Cine are poruncile Mele si le tine, acela este cel care Ma iubeste". Pe buna dreptate s-a spus ca primul verset (21) prezinta dragostea ca resort al ascultarii, al doilea (24), ascultarea ca dovada a dragostei. Fiecare expresie a gandiri Tatalui era o porunca pentru Hristos si, in acelasi fel, fiecare expresie a gandirii lui Hristos este o porunca pentru acela care-L iubeste. Cel care-L iubeste pe Hristos va fi iubit de de Tatal si de Hristos. El va experimenta intr-un mod special dragostea Persoanelor divine. La acestia se va arata Domnul.
Iuda (nu Iscarioteanul) intervine atunci cu intrebarea lui : "Doamne, cum se face ca Te vei arata noua si nu lumii ?" Cu mintea plina de gandire si sperante iudaice, Iuda este uimit de aceste afirmatii. Nerealizand schimbarea care urma sa aiba loc si agatandu-se de ideea unei imparatii vizibile, el nu intelege cum se poate realiza aceasta daca Domnul nu Se arata lumii. Fratii lui Isus dupa carne aveau o gandire similara atunci cand ziceau : "Arata-Te pe Tine Insuti lumii" (cap. 7:4). Acum, din nou, prin aceeasi ignoranta a chemarii Bisericii si a caracterului zilei in care traim, exista multi crestini adevarati care spun sub diferite forme Domnului : "Arata-Te pe Tine Insuti lumii". Acestia fac din Hristos un conducator de activitati filantropice si centrul marilor miscari pentru imbunatatirea lumii. Ei cauta sa-L aduca pe Hristos inapoi in lume, nestiind ca Duhul lui Dumnezeu a venit ca sa-i scoata pe credinciosi afara din lume si sa-i duca la Hristos in cer.
La prima vedere, raspunsul Domnului pare sa nu raspunda la intrebarea pusa de Iuda. Timpul de a expune pe deplin caracterul ceresc al crestinismului nu venise inca. Cu toate acestea, raspunsul Domnului corecteaza gandirea gresita a ucenicilor. Iuda s-a gandit la o aratare vizibila inaintea lumii ; Domnul vorbeste despre o aratare individuala (fata de un individ, n.t.). Iuda se gandea la lume ; Domnul vorbeste de "cineva". Lumea L-a respins pe Domnul si ca atare Domnul a termint cu lumea. De acum inainte va fi vorba de indivizi scosi afara din lume prin puterea de atractie a Unuia care le-a legat inimile cu dragoste si afectiune. Domnul dezvaluie acest adevar in raspunsul Sau. Nu doar ca cel care-L iubeste pe Domnul va pazi poruncile Sale dupa cum s-a spus deja, dar el va pazi "cuvintele" Sale. Este mai mult decat poruncile Sale. Acestea exprima gandul Sau cu privire la detaliile umblarii noastre. "Cuvantul" Sau, dupa cum ne arata versetul urmator, nu este pur simplu propriul Sau cuvant, ci al Tatalui care L-a trimis ; el (cuvantul, n.t.) vorbeste despre tot ceea ce El a venit sa faca cunoscut din inima Tatalui cu privire la cer si la lumea viitoare. "Poruncile" Sale arunca o lumina necesara asupra noastra ; "cuvintele" Sale lumineaza viitorul glorios revelend planurile din inima Tatalui. Prin urmare, pretuirea cuvintelor Sale pregateste un loc pentru Tatal ; de aceea Domnul poate sa zica acum : "Noi vom veni la el si Ne vom face locuinta la el".
Cap. 14:25, 26
Primele cuvinte din aceste doua versete introduc un subiect nou in aceasta parte a discursului Domnului. El a pus inaintea noastra experientele care vor fi partea normala a credinciosilor prin Duhul (14:18-20), apoi ceea ce va putea realiza fiecare credincios in mod individual (14:21-24) ; Acum, Domnul vorbeste de venirea Duhului Sfant mai ales in legatura cu cei unsprezece. Pentru prima data, Mangaietorul este numit in mod expres "Duhul Sfant". Se vorbeste de El ca despre o Persoana divina care va fi trimisa de Tatal in Numele lui Hristos. A veni in Numele lui Hristos ne arata ca El vine pentru a reprezenta interesele lui Hristos in timpul absentei Sale. El nu este aici pentru a-i inalta pe credinciosi, pentru a-i face mari aici jos, nici pentru a promova interesele lor pamantesti. Singura Lui preocupare intr-o lume care L-a respins pe Hristos, este sa atraga la Hristos, sa adune un popor pentru Hristos, sa-L inalte pe Hristos. Pe parcursul acestor ultime comunicari vedem ca Duhul Se preocupa de interesele lui Hristos in trei modalitati : (a) Mai intai, in acest capitol, El trezeste afectiunile noastre pentru Hristos ; (b) in al doilea rand, la capitolul 15, El deschide gurile noastre in marturie pentru Hristos ; (c) in al treilea, la capitolul 16, El ne sustine in fata opozitiei lumii, punand inaintea noastra planurile Tatalui cu privire la lumea viitoare.
Aici, marea lucrare a Duhului este de a ne preocupa cu Hristos Insusi. Duhul Sfant trezeste afectiunile noastre pentru Hristos in doua moduri. Mai intai, Domnul le spune celor unsprezece : "El va va invata toate lucrurile". "Toate lucrurile" din versetul 26 sunt in contrast cu "aceste lucruri" din versetul 25. Domnul a vorbit de anumite lucruri, dar erau altele legate de gloria lui Hristos, care depaseau intelegerea celor unsprezece din acel moment. Domnul a fost limitat in comunicarile Sale de capacitatea spirituala limitata a ucenicilor. Venirea Duhului va duce la o intelegere spirituala largita care va permite Duhului sa comunice "toate lucrurile" legate de Hristos in glorie. In al doilea rand, Domnul a putut spune : "Duhul va "va aminti toate lucrurile pe care vi le-am spus". Nu doar ca El va revela lucruri noi cu privire la Hristos in noua Lui pozitie - lucruri care ne duc pana in gloria eterna - dar El va aminti comunicarile pline de har facute de Hristos in timpul sederii Sale pe pamant. Tot ce este al lui Hristos, in trecut, prezent si viitor, este infinit de pretios. Nimic din ceea ce este al lui Hristos nu va fi pierdut. Cat de important este ca cei care, prin cuvintele si scrierile lor, urmau sa-i instruiasca pe altii, sa aiba cuvintele Domnului reamintite lor de o Persoana divina. Pentru a ne transmite aceste cuvinte, ei nu sunt lasati la dispozitia propriilor lor memorii imperfecte si slabe. Comunicarea pe care ei aveau sa o faca cu privire la cuvintele Domnului va avea perfectiunea absoluta a Celui care le va aminti fara niciun amestec de slabiciune omeneasca.
Cap. 14:27-31
Cu versetele anterioare, Domnul a incheiat slujba de har care i-a pus pe ai Sai in legatura cu Persoanele divine. Aceasta slujba de incurajare si de mangaiere - aceasta comuniune cu Persoanele divine - pregateste pe ucenici pentru plecarea Celui pe care ei Il iubeau. De asemenea, Domnul poate sa vorbeasca mai liber despre apropiata Lui plecare in aceste versete.
Dar daca avea sa plece, El va lasa pacea Sa ucenicilor Sai. In circumstante exterioare El era Omul durerilor si obisnuit cu suferinta. A intalnit din toate partile impotrivirea pacatosilor, dar umbland in comuniune cu Tatal si in supunere fata de voia Sa, El S-a bucurat intotdeauna de pacea inimii. Aceeasi pace va fi partea credinciosului, daca el se bucura de aceasta comuniune cu Persoanele divine si se lasa controlat de Duhul pana acolo incat vointa sa este pusa deoparte. In mijlocul unei lumi agitate, inima credinciosului va fi pazita prin pacea lui Hristos. Aceasta va fi o pace impreuna cu Hristos, caci dand pacea ucenicilor Sai, El nu o da cum da lumea, care trebuie sa renunte la ceea ce da.
Mai mult decat atat, daca Domnul urma sa plece, aceasta nu era decat pentru un timp, caci El va reveni. Intre timp, dragostea dezinteresata s-ar fi bucurat ca drumul Lui de suferinta s-a terminat si ca El mergea la Tatal. Domnul i-a prevenit clar cu privire la plecarea Lui, astfel incat, atunci cand se va produce, credinta lor sa nu fie tulburata.
De acum El nu va mai vorbi mult cu ei ; caci avea sa vina stapanitorul acestei lumi. Aceasta insemna ca ultimul mare conflict, care va anula puterea lui Satan, era pe cale sa inceapa. Triumful asupra lui Satan era sigur, caci diavolul nu avea nimic in Hristos. Moartea Sa nu avea sa fie rezultatul puterii lui Satan, ci expresia dragostei lui Hristos pentru Tatal. Perfecta Lui ascultare fata de porunca Tatalui, ascultarea Sa pana la moarte, este dovada eterna a dragostei Sale pentru Tatal.
Dupa aceste cuvinte, care marturisesc dragostea si ascultarea Sa fata de Tatal, Domnul pune capat acestei parti a discursului Sau spunand : "Ridicati-va, sa plecam de aici !" Din dragostea pentru Tatal, El merge mai departe pentru a face voia Tatalui ; dar ii asociaza si pe ucenici cu Sine. Va veni timpul, dupa cum Domnul a spus deja : "Unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni" ; dar mai erau inca cativa pasi pe care ei puteau sa-i faca impreuna cu El, chiar daca era vorba, in ce-i priveste, de pasi sovaitori. Astfel, au parasit impreuna camera de sus si au iesit in lumea dinafara.
18 Rod pentru Tatal si o marturie pentru Hristos - Ioan 15
Marele scop al discursului din capitolul 13 este de a-i pune pe credinciosi in relatii potrivite cu Hristos si unii cu altii, pentru ca ei sa poata gusta comuniunea cu Hristos - sau "sa aiba parte" cu El - in noua pozitie pe care El a luat-o ca Om in casa Tatalui. In discursul care a urmat (cap. 14), ne este dat sa contemplam pe credinciosi in bucuria acestei comuniuni cu Persoanele divine - cu Hristos in casa Tatalui revelat in Fiul, si cu Duhul Sfant trimis de la Tatal.
Cele doua discursuri sunt separate de cel care a urmat prin declaratia Domnului : "Ridicati-va, sa plecam de aici !" (14:31). Cu aceste cuvinte, Domnul trece, impreuna cu ucenicii Sai, din camera de sus in lumea exterioara. Caracterul discursurilor este in acord cu locul unde au fost rostite : caci acum, ucenicii sunt vazuti ca fiind in lumea din care Hristos a fost respins, aducand rod pentru Tatal si dand marturie despre Hristos. Pe buna dreptate s-a spus : "In primul caz, ideea principala este mangaierea in vederea plecarii Sale ; in al doilea, gasim o instructiune pentru starea care va rezulta. In ambele, Cel care vorbeste instruieste ; in ambele El mangaie".
Planul acestui nou discurs este clar :
- In primul rand, versetele 1 la 8 au ca tema aducerea de roade pentru Tatal.
- In al doilea rand, versetele 9 la 17 prezinta grupul crestin - cercul dragostei - singurul loc unde se poate gasi rod pentru Tatal.
- In al treilea, versetele 18 la 25 ne prezinta lumea fara Hristos - cercul urii - care inconjoara grupul crestin.
- In al patrulea, versetele 26 la 27 pun inaintea noastra pe Mangaietorul - Duhul Sfant - care da marturie despre Domnul in glorie si dand capacitate ucenicilor sa dea marturie despre Hristos pe pamant.
18.1 A aduce rod - 15:1-8
Domnul introduce subiectul rodului prin aceasta declaratie : "Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este viticultorul". Astfel de cuvinte trebuie sa fi sunat ciudat in urechile celor unsprezece, obisnuiti din psalmi si profeti sa-l considere pe Israel ca fiind vita. Psalmul 80 vorbeste despre Israel ca despre o vita adusa din Egipt. In cantarea preaiubitului despre via sa, Isaia prezinta, prin imaginea vitei, dragostea si grija pe care Domnul le aratase fata de Israel. Ieremia vorbeste despre Israel ca despre o "vita aleasa". Dar, din nefericire, Israel nu a adus rod pentru Dumnezeu. Isaia deplange faptul ca ei nu au adus decat "struguri salbatici", iar Ieremia se plange ca "vita aleasa" s-a schimbat in "mladite stricate ale unei vite straine". La fel, Oseea vorbeste despre Israel ca despre o "vita necuratita de uscaturi" care aduce doar "rod pentru sine", dar nimic pentru Dumnezeu (Is. 5:1-7 ; Ier. 2:21 ; Oseea 10:1).
In timpul anilor de rabdare si ingaduinta, Dumnezeu a incercat pe Israel in diferite moduri ; El a cautat rod, dar nu a gasit decat struguri salbatici. Ultima si suprema incercare era prezenta Preiubitului Sau Fiu. Respingerea deliberata a Fiului a constituit dovada finala ca Israel era cu adevarat "mladite stricate" si o "vita necuratita de uscaturi".
Astfel, venise momentul ca sa dezvaluie ucenicilor ca Israel este pus deoparte, si, daca ei trebuiau sa aduca rod pentru Dumnezeu, lucrul acesta nu va mai fi legat de Israel - mladita stricata, ci de Hristos, adevarata Vita. Hristos si ucenicii Sai vor lua locul Ierusalimului si copiilor lui.
In timp ce ne face cunoscut ce va inlocui pe Israel pe pamant, Domnul ne prezinta totusi aici crestinismul in relatiile sale ceresti. El nu are in vedere pe credinciosi ca uniti prin de Duhul Sfant de Hristos in cer ca madulare ale trupului Sau - relatie vitala care nu poate fi rupta - ci ii vede in relatie cu El pe pamant, in profesia pe care ei o au ca ucenici ai Sai. Aceasta profesie (meserie, indeletnicire, n.t.) poate sa fie reala sau o simpla profesie, astfel ca Domnul vorbeste de ei ca despre doua feluri de mladite, cei care au viata si pe care o arata prin rodul pe care ei il aduc, si cei care nu au viata si care sunt aruncati afara si arsi.
Marea tema a acestui discurs este "rodul" ca dovada a realitatii titlului de ucenic ; este deci potrivit ca, dintre toate plantele, vita sa fie folosita aici ca imagine ! Alti copaci pot fi utili independent de rodul lor ; cu via nu este asa. Vorbind de mladite, Ezechiel intreaba : "Se va lua din el lemn ca sa se faca vreun lucru ? Vor lua ei din el un carlig, ca sa atarne in el vreo unealta ?" (Ezechiel 15:3). Daca mladita nu produce rod, ea este nefolositoare.
Care este deci semnificatia spirituala a rodului ? Nu putem spune ca rodul este manifestarea lui Hristos in cel credincios ? Citim in Galateni 5:22 ca "roada Duhului este : dragoste, bucurie, pace, indelunga-rabdare, facere de bine, credinciosie, blandete, infranare". Nu este aceasta o descriere a lui Hristos care a umblat aici jos in smerenie ? Deci, daca un astfel de rod este vazut in cei credinciosi, el va avea ca rezultat reproducerea lui Hristos in ai Sai. Hristos personal a parasit aceasta scena, dar planul lui Dumnezeu este ca Hristos sa fie vazut in trasaturile Sale in cei care sunt ai Sai. Hristos, in Persoana, a plecat in casa Tatalui ; Hristos, in trasaturile Sale morale, continua in ai Sai pe pamant.
Rodul nu este neaparat exercitarea unui dar, sau a unei slujbe sau lucrari. Suntem intr-adevar indemnati sa umblam "intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna " (Coloseni 1:10). In timp ce arata cat de strans este legat faptul de a aduce rod de faptele bune, cu toate acestea in acest pasaj se face o distinctie clara intre ele. Faptele bune trebuie sa fie facute de o maniera potrivita lui Hristos, astfel incat, in faptele de care beneficiaza omul, sa se gaseasca rod potrivit pentru Dumnezeu. Omul natural poate sa faca multe fapte bune, dar in astfel de fapte nu se va gasi rod pentru Dumnezeu. In 1 Corinteni 13, nu ne avertizeaza apostolul ca putem fi activi in slujire si in fapte bune, si totusi sa lipseasca "dragostea", expresia cea mai inalta a rodului ?
Daca slujirea si fapta erau rod, acesta ar fi limitat intr-o larga masura la cei care au un dar si capacitati ; dar daca rodul este manifestarea lui Hristos, a aduce rod devine atunci un lucru posibil, ca si un privilegiu, pentru fiecare credincios, de la cel mai in varsta pana la cel mai tanar.
Cine dintre cei care-L iubesc pe Hristos si admira perfectiunile Celui care este in totul placut, nu ar dori sa manifeste intr-o anumita masura harurile Lui, si astfel sa aduca rod ? Daca aceasta este dorinta inimii, trei resurse sau mijloace indicate de Domnul ne vor ajuta sa realizam dorinta noastra.
Pentru ca noi sa putem aduce rod, exista in primul rand grija plina de har a Tatalui, apoi curatirea practica prin puterea cuvantului lui Hristos si in final, responsabilitatea credinciosului de a ramane in Hristos.
Grija Tatalui este reprezentata prin metodele folosite de catre viticultor. Mai intai, exista posibilitatea trista ca unele mladite, desi au o legatura vie cu vita, sa nu aduca rod. Pe acestea, Tatal le indeparteaza. Aceste mladite se deosebesc in totul de mladitele uscate din versetul 6 care sunt aruncate afara si arse. Aici, Tatal este cel care le indeparteaza, in timp ce acolo oamenii sunt cei care le arunca afara. Nu a fost asa cu unii dintre sfintii din Corint a caror umblare era de asa natura incat Tatal nu a mai vrut sa-i lase aici jos pentru a arunca ocara asupra Numelui lui Hristos, asa ca i-a luat acasa, dupa cum citim : "si multi adorm" (1 Corinteni 11:30). Apoi, exista actiunea plina de har a Tatalui fata de cei care aduc rod, pentru ca ei sa aduca mai mult rod. Pe acestia, El ii curateste. Corectia si disciplina Tatalui au ca scop indepartarea a tot ceea ce impiedica manifestarea caracterului lui Hristos. Cu siguranta, lucrul acesta este dificil, caci "orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii" (Evrei 12:11). Daca suntem exersati inaintea Tatalui in ce priveste grija Lui fata de noi, nu vom fi nemultumiti si plini de amaraciune datorita adversitatilor, ci mai degraba linistiti si impacati ; atunci caracterul lui Hristos va fi vazut in noi si vom incepe sa aducem rod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu