Drumul cresterii spirituale
- XX -
Arend Remmers
9 Ghilgal - circumcizia (Iosua 5) (continuare)
9.5 Vrajmasii spirituali si lupta spirituala
Canaanul nu avea doar binecuvantari bogate de oferit. Puternicii locuitori ai tari nu au ramas indiferenti la sosirea poporului lui Dumnezeu. Cei doisprezece mesageri care, la inceputul traversarii pustiei, au fost trimisi ca sa cerceteze tara nu au adus doar celebrul strugure din Escol alaturi de rodii si smochine, ci au descris pe locuitori ca niste adversari de neinvins : "Am mers in tara la care ne-ai trimis si cu adevarat curge lapte si miere in ea; si acesta este rodul ei. Numai ca poporul care locuieste in tara este foarte tare si cetatile sunt intarite, foarte mari; si am vazut acolo si pe fiii lui Anac". In ciuda protestelor lui Caleb, celelate zece iscoade nu s-au lasat convinse de a nu raspandi in mijlocul poporului un zvon rau pentru a-l impiedica sa intre in tara : "Tara pe care am strabatut-o ca s-o cercetam este o tara care mananca pe locuitorii ei; si tot poporul pe care l-am vazut in ea sunt oameni mari de statura. Si acolo am vazut pe uriasi, pe fiii lui Anac, dintre uriasi; si noi eram in ochii nostri ca niste lacuste si tot asa eram si in ochii lor" (Num. 13:27-33). In schimb, cele doua iscoade pe care Iosua le-a trimis la Ierihon cu putin inainte de traversarea Iordanului, erau plini de credinta. Cand s-au intors dupa trei zile, au zis lui Iosua : "Cu adevarat, Domnul a dat in mainile noastre toata tara si toti locuitorii tarii se topesc din cauza noastra" (Ios. 2:24).
Dupa Deuteronom 7:1, in tara locuiau sapte natiuni : hetiti, ghirgasiti, amoriti, canaaniti, fereziti, heviti si iebusiti (comp. Ios. 3:10). Inca din timpul lui Avraam Dumnezeu a vorbit de "nelegiuirea amoritilor (principala natiune din Canaan)", fata de care a aratat indurare cateva sute de ani (Gen. 15:16 ; Deut. 9:4). Dar poporul lui Dumnezeu a trebuit sa ia in stapanire aceasta tara si sa-i alunge pe locuitorii nelegiuiti ai Canaanului, care s-au dedat la cele mai grozave forme de idolatrie pe care ni le-am putea imagina. Acum sosise timpul dupa planul lui Dumnezeu (*).
(*) Razboaiele lui Israel impotriva canaanitilor sunt considerate uneori ca fiind cruzimi de neinteles. Dar, dand lui Israel misiunea de a nimici pe canaaniti, Dumnezeu a exercitat judecata asupra acestor natiuni idolatre. Ar fi putut, de asemenea, s-o faca El Insusi ca la potop, pentru Sodoma si Gomora, sau pentru egipteni. Dar a vrut in acelasi timp sa testeze ascultarea si credinta poporului Sau.
Israelitii aveau de-a face cu adversari umani. Lupta crestinului, dimpotriva, nu se duce "impotriva sangelui si carnii", ci este impotriva "puterilor spirituale ale rautatii care sunt in locurile ceresti", numite si "stapanirilor... autoritatilor...stapanitorilor lumii intunericului" (Efes. 6:12). Dar, spre deosebire de Israel, noi nu avem de cucerit locurile ceresti, caci Dumnezeu ne-a asezat deja aici impreuna in Hristos Isus. Locul Sau este si al nostru. Lupta noastra este defensiva, in timp ce, pentru Israel, era vorba de lupte de cucerire. Nici noi nu trebuie sa aparam posesiunile binecuvantarilor ceresti impotriva vicleniilor vrajmasului, ci trebuie sa luptam pentru a mentine bucuria. Cu toate acestea, atat pentru noi in practica, cat si pentru Iosua, este valabil acest cuvant : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3). Ceea ce avem, in ce priveste pozitia noastra, in Hristos Domnul nostru, trebuie sa ne bucuram si in practica.
Lupta despre care este vorba in Efeseni 6:10 la 18, nu este indreptata impotriva carnii din noi, natura noastra veche. Aceasta lupta - daca se poate numi asa -, o gasim in Galateni 5:16 si 17. Acolo, vedem cum "carnea pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva carnii", dar si ca suntem biruitori, daca traim in puterea si sub calauzirea Duhului Sfant si ne socotim morti fata de pacat. In schimb, nu gasim nicaieri ca suntem indemnati ca crestini sa luptam impotriva carnii din noi sau s-o facem sa moara (s-o "omoram" ca in Col. 3:5; n.t.). Noi am murit impreuna cu Hristos, si "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine; si ceea ce traiesc acum in trup, traiesc prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20). Nu este vorba aici nici de lupta Evangheliei (de fapt, "lupta in alergare", vezi Filip. 4:3) care sprijina vestirea Evangheliei in lume, nici de lupta mentionata in 2 Corinteni 10:3 si 5 pentru pastrarea adevarului printre credinciosi, impotriva caruia Satan isi indreapta opozitia sa.
Vrajmasii din locurile ceresti cu care noi ne confruntam, sunt mai vicleni si mai puternici decat cei impotriva carora avea de luptat Israel in Canaan. Noi avem de-a face cu Satan si supusii lui. Cineva a zis odata : Satan are o experienta cu oamenii acumulata pe parcursul a mii de ani si stie cum sa-i faca sa cada. "Stapanirile si autoritatile" nu sunt doar viclene, dar si extrem de puternice. De aceea sunt numite "stapanitorii intunericului acestuia", caci ei stapanesc peste intreaga sfera a lumii opuse lui Dumnezeu care este lumina (1 Ioan 1:7).
Puterile spirituale ale rautatii din locurile ceresti sunt ingerii cazuti impreuna cu Satan datorita mandriei lui (1 Tim. 3:6 ; Mt. 25:41). Acestia sunt in opozitie totala cu ingerii "alesi" si "sfinti", care nu au cazut (1 Tim. 5:21 ; Mc. 8:38). Dupa cum ingerii sunt creaturi care nu sunt fizice, ci spirituale, sfera lor de activitate este creatia invizibila, adica locurile ceresti, si deci nu creatia vizibila. Acest lucru este valabil atat pentru ingerii cazuti, cat si pentru cei care nu au cazut. De aceea Satan are inca acces la tronul lui Dumnezeu (comp. Iov 1 ; Zah. 3:1 ; Apoc. 12:10). Desi diavolul este un vrajmas biruit, el are inca o mare influenta. Orice greseala pe care o infaptuim, orice slabicine pe care o manifestam, este observata de vrajmasul sufletelor noastre. Asa ca ii oferim ocazii si el poate sa ne raneasca, astfel incat sa nu mai avem putere si bucurie sa ne bucuram de binecuvantarile spirituale. Dar daca ne intarim in Domnul si in puterea tariei Lui, putem sa ne impotrivim lui si sa-l invingem. Nu avem tarie in noi insine, ci o avem numai in Domnul nostru si cu armura lui Dumnezeu.
"Toata armura lui Dumnezeu" din Efeseni 6:13 la 19 contine sase piese. Daca adaugam rugaciunea mentionata apoi, acestea sunt sapte piese, care vorbesc despre o armura divina perfecta pentru lupta spirituala. Nu trebuie sa imbracam aceasta armura spirituala doar atunci cand ne ameninta pericolul, caci atunci este deseori prea tarziu, sau suntem prea slabi ca s-o facem. Pentru a ne putea impotrivi in ziua cea rea si, dupa ce am invins toate, sa stam in picioare, trebuie sa purtam intotdeauna armura, caci "ziua cea rea" nu este un moment anume, ci intreaga perioada de la lepadarea Domnului nostru pana la intoarcerea Sa.
Armura noastra spirituala, pe care a pus-o Dumnezeu la dispozitia noastra, consta din trei grupe diferite de piese :
La prima grupa apartin, ca trasaturi ale bunei noastre stari practice si ale umblarii noastre :
- Braul adevarului, cu care gandurile si sentimentele noastre trebuie sa fie ordonate intr-un mod placut lui Dumnezeu,
- Platosa dreptatii, prin care suntem paziti de atacurile lui Satan prin deciziile noastre drepte,
- Picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii, prin care, in umblarea noastra, suntem intotdeauna in armonie cu gandurile lui Dumnezeu.
A doua grupa ne arata increderea practica in Dumnezeu :
- Scutul credintei, increderea ferma si neintrerupta in bunatatea si in ajutorul lui Dumnezeu Tatal nostru, prin care indoielile de orice natura, "sagetile arzatoare ale celui rau", pot fi stinse,
- Coiful mantuirii, increderea in ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi in Hristos, mantuindu-ne.
In final, a treia grupa contine cele mai importante surse de tarie practica ale crestinului :
- Sabia Duhului, Cuvantul lui Dumnezeu, pe care Domnul nostru l-a folosit deja in timpul ispitirilor diavolului, raspunzand acestuia de trei ori : "Este scris",
- Rugaciunea, de care avem nevoie precum aerul pentru a respira, ca sa primim putere spirituala si bucurie.
Echipati cu aceasta armura completa, putem iesi biruitori in lupta impotriva puterilor spirituale ale rautatii din locurile ceresti. Vrajmasii isi au cu siguranta originea si locul lor in locurile ceresti, dar intrucat ei sunt "stapanitorii intunericului acestuia", lupta are loc aici. Aceasta este o lupta spirituala pe care trebuie s-o ducem pe pamant in viata noastra de credinta. Atacurile sunt indreptate impotriva vieti noastre de credinta practice si, de aceea, armura lui Dumnezeu este randuita in consecinta. Cu ea, suntem in stare sa ne impotrivim vrajmasului si apoi sa ramanem tari, dupa ce vom fi biruit totul.
Nu este semnificativ ca Iosua s-a intalnit cu "Capetenia ostirii Domnului" dupa ce poporul a fost circumcis la Ghilgal ? Ghilgal este locul judecatii de sine, intr-un fel pregatirea pentru a imbraca armura spirituala ! Dupa cum am vazut, aceasta armura consta in cea mai mare parte din resurse divine pentru viata noastra practica. Lucrul acesta este datorita faptului ca tocmai in viata noastra zilnica Satan incearca sa intervina pentru a ne impiedica sa ne bucuram de binecuvantarile spirituale. Dar daca ne cunoastem "Ghilgalul" nostru, suntem in stare, cu armura completa a lui Dumnezeu, si sub conducerea si prin taria Domnului Isus, sa iesim biruitori in lupta spirituala impotriva puterilor rautatii. La fel cum fiii lui Israel se intoarceau dupa luptele lor la Ghilgal, unde au fost circumcisi odata, asa si noi avem nevoie de judecata zilnica de sine, pentru a pastra puterea noastra spirituala.
10 Concluzie
Ajunsi la sfarsitul studiului nostru cu privire la cresterea crestinului spre "starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos" (Efes. 4:13), multi pot sa-si puna intrebarea : "Ca crestin, trebuie sa cunosc toate aceste invataturi, nu intotdeauna usoare, pentru a deveni matur spiritual ?". Raspunsul este acesta : "Cresterea spirituala nu este o chestiune de inteligenta, ci de inima. Daca inima mea bate pentru Mantuitorul meu, care a facut atat de mult pentru mine, atunci dedicarea pentru El, separarea de lume si judecata de sine asupra carnii care locuieste in mine sunt o consecinta normala.
Nu este necesar ca un crestin sa cunoasca si sa poata explica pana in cele mai mici detalii toate consecintele pe care le-am analizat ale minunatei lucrari de rascumparare a Domnului Isus. A da explicatii presupune capacitati pe care Domnul nu le cere de la toti cei care cred in El. Cel mai important lucru in viata noastra de credinta este ca noi sa-I dam inima noastra fara rezerve. In privinta aceasta suntem deja indemnati in Proverbe 23:26 : "Fiul meu, da-mi inima ta". Dedicarea inimii Mariei a facut-o sa inteleaga ceea ce niciunul dintre invitatii de la masa din Betania n-a inteles. Atunci cand ea L-a uns pe Domnul Isus, nu I-a adus doar un omagiu, dar in aceasta ea a fost si singura care a putut sa-L unga in vederea inmormantarii Sale. Toti ceilalti au venit prea tarziu la mormantul Celui inviat dintre morti.
De asemenea, am vazut deja ca multi credinciosi ai Vechiului Testament, precum Avraam, Moise si David aveau o cunostinta si o energie a credintei care depasea cu mult ceea ce a fost revelat in acele timpuri prin Duhul lui Dumnezeu. Motivele au fost increderea lor deplina in afirmatiile lui Dumnezeu si ascultarea lor de cuvantul Sau. Dar in spatele acestora, era dragostea celor rascumparati pentru Mantuitorul lor - sa ne gandim numai la cuvintele lui Iov : "Stiu ca Rascumparatorul meu este viu" (Iov 19:25). Aceasta dragoste i-a condus sa traiasca si sa actioneze in comuniune cu Dumnezeul lor.
Daca, ca rascumparat, am dorinta sincera de a-L urma pe Domnul meu, ma voi preocupa cat mai intens posibil cu Cuvantul Sau si cu El Insusi. Poate nu voi intelege totul imediat. Dar, daca am in mine dorinta de a trai ca Pavel prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si care S-a dat pe Sine pentru mine (Gal. 2:20), aceasta dorinta nu va ramane fara raspuns ! Dumnezeu imi va da bucuria vietii eterne, constienta locuirii in mine a Duhului Sfant si puterea de a umbla in noutatea vietii, nu potrivit carnii, ci potrivit Duhului.
Rezultatul va fi ca voi ajunge aproape in mod natural sa inteleg imposibilitatea oricarei comuniuni cu lumea. Daca traiesc impreuna cu Domnul, nu ma pot simti confortabil in tovarasia oamenilor din aceasta lume. Vom traversa astfel pamantul ca straini, care au o patrie si o speranta cereasca, dar si un mesaj glorios pentru oamenii din aceastra lume : Evanghelia harului lui Dumnezeu care vrea ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.
Am vazut, de asemenea, ca posesiunea vietii celei noi, acest dar minunat al lui Dumnezeu in Fiul Sau, este ceva pe care il resimtim, in sentimentele si in gandurile noastre. Atunci cand ne gasim bucuria in acest dar, interesul nostru este indreptat spre Cel prin care am primit acest dar. Si unde Se afla El ? La dreapta tronului maretiei in locurile ceresti. Astfel putem ajunge sa fim caracterizati, precum "parintii" din prima epistola a lui Ioan, prin aceste scurte cuvinte dar semnificative : "Va scriu parintilor, pentru ca L-ati cunoscut pe Cel care este de la inceput" (1 Ioan 2:12, 14). Atunci nu vom mai fi atrasi de lume si de poftele ei, la fel ca tinerii, mentionati de asemenea. Si vom fi mai putin tulburati de invataturile gresite, precum "copilasii" spirituali care alcatuiesc ultima grupa carora se adreseaza acest cuvant. Avem totul in Domnul nostru si suntem in Duhul impreuna cu El in glorie. Acolo vom fi in curand impreuna cu El ca oameni glorificati potrivit promisiunii Sale. El chiar a spus : "Iata, Eu vin curand".
Fara meditarea la pretiosul Cuvant al lui Dumnezeu, nu poate fi totusi o crestere in cunostinta. Toate gandurile lui Dumnezeu, toate sfaturile Sale, sunt revelate numai in Sfintele Scripturi. Aici gasim hrana spirituala, prin care dobandim si putere spirituala. Fie ca aceste ganduri sa contribuie la aceasta - chiar daca doar intr-o masura mica. Daca, prin acestea, maretia si gloria Fiului lui Dumnezeu si a lucrarii Sale de rascumparare de la cruce cu toate urmarile ei binecuvantate ar straluci cu mai multa putere si lumina inaintea inimilor cititorilor, atunci ar rezulta un mare progres spre acest scop.
.................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu