temelia si adevarul

 

                                    Drumul cresterii spirituale

                                                   - XVII -

     Arend Remmers

     8     Traversarea Iordanului - Iosua 3 si 4 (continuare)

     8.3.4     Omul cel nou

     "Omul cel nou" este strans legat de gandul invierii noastre impreuna cu Hristos. El nu este mentionat decat in epistolele catre Efeseni si Coloseni, adica singurele in care suntem vazuti ca adusi la viata impreuna cu Hristos si inviati impreuna cu El. Exista deci o legatura intre aceste fapte. In ambele epistole, mai suntem vazuti in imagine ca trecuti dincolo de Iordan.

     Doar in aceste doua epistole este prezentat planul lui Dumnezeu cu privire la Hristos si la cei care cred in El. Dumnezeu L-a inviat pe Domnul Isus dintre morti si I-a dat un loc la dreapta Sa, unde este asezat acum, incununat cu glorie si onoare (Ev. 2:9 ; 8:1 ; 10:12 ; 12:2). In Hristos, Dumnezeu i-a asezat pe toti cei care cred in El si in lucrarea Lui rascumparatoare, perfecti inaintea Lui, si i-a binecuvantat din belsug. Pentru aceasta, nu era suficient ca problema vinovatiei noastre sa fie rezolvata, dar si omul cel vechi, care este pacatos si iremediabil, trebuia sa fie pus de-o parte, pentru ca sa poata fi introdus ceva cu totul nou : o noua creatie.

     Invierea Mantuitorului nostru a fost inceputul noii creatii. Ca Cel inviat, El este "inceputul (*) creatiei lui Dumnezeu" (Apoc. 3:14). Au existat deja in Vechiul Testament referiri tipologice ale acestui "inceput". Darul snopului din cele dintai roade, la inceputul secerisului, este un tip al invierii Domnului Isus. Aceasta era cea dintai sarbatoare a Domnului : pentru a o sarbatori, trebuia ca Israel sa fie in tara Canaan, deci pe malul celalalt al Iordanului (Lev. 23:9-14). "A doua zi dupa sabat", adica prima zi a saptamanii, duminica dupa Paste, preotul trebuia sa aduca inaintea Domnului "un snop din cele dintai roade din secerisul vostru" si sa-l "legene". Era o imagine a Celui inviat in ziua invierii Sale. Cuvantul folosit aici pentru "cele dintai roade" (ebraic : reschit) este diferit de cel de la sarbatoarea saptamanilor din versetul 17 (ebraic : bikkur), unde vedem in cele dintai roade, Adunarea. El inseamna de fapt "inceput", si este acelasi prin care Sfanta Scriptura si creatia incep : "La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamantul".

     (*) Ca Dumnezeu, El era origine celei dintai creatii ( Ioan 1:3 ; Col. 1:16) ; ca Om inviat, El este inceputul noii creatii, adica Cel dintai si Cel mai inaltat !

     Odata cu invierea Domnului Isus dintre morti a aparut, de asemenea, omul cel nou, care a fost creat "in Sine Insusi". Expresia "omul cel nou" desemneaza in toata plinatatea sa pozitia cea noua a credinciosului in Hristos, Cel inviat, dincolo de judecata si de moarte. Omul cel nou este astfel pe pamant, adica pe scena vechii creatii, inceputul noii creatii care intr-o zi va cuprinde intregul univers. Gasim desfasurarea completa a noii creatii in Apocalipsa 21, unde profetul Ioan vede in primul verset un cer nou si un pamant nou, si in versetul 5, Dumnezeu spune : "Iata, Eu fac toate lucrurile noi". Dupa Imparatia milenara, intreaga creatie veche va disparea si va face loc unei creatii in intregime noua. Dar inceputul a fost facut deja ! Toti cei care cred in Domnul Isus, alcatuiesc, dupa Iacov 1:18, "cele dintai roade ale fapturilor Sale".

     Credinciosii din Corint si din Galatia au fost invatati, de asemenea, despre faptul glorios al noii creatii, in ciuda gandirii lor carnale. Corintenilor, care si-au lasat natura lor cea veche sa actioneze aproape fara retinere, Pavel le scrie in 2 Corinteni 5:17 : "Incat, daca este cineva in Hristos, este o creatie noua; cele vechi s-au dus, toate s-au facut noi". In practica credintei lor, ei erau departe de aceasta stare ! De asemenea, in Galateni 6:14 si 15, Pavel le spune credinciosilor care erau in pericolul de a se intoarce la legea de pe Sinai : "Dar departe de mine sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume. Pentru ca, in Hristos Isus, nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o creatie noua". La fel ca multi credinciosi din timpul prezent, corintenii si galatenii nu au inteles si realizat prin credinta sfarsitul omului vechi si minunatul fapt al existentei omului nou. Prin urmare, ei intampinau mari greutati in viata lor de credinta.

     Omul cel nou, ca "tip de om" in intregime nou, se afla in contrast abolut cu omul cel vechi. Hristos, "al doilea om... venit din cer" si "ultimul Adam", este originea si in acelasi timp modelul perfect. In viata Lui pamanteasca vedem toate trasaturile omului nou, desi El Insusi nu a fost numit niciodata "Omul cel nou". El a fost singurul Om perfect, plin de mila si de har, plin de adevar si sfintenie - El a fost dragoste si lumina.

     Omul cel nou nu putea deveni o realitate in cei credinciosi decat dupa ce Hristos a luat asupra Lui judecata omului vechi si a inviat dintre morti. Nu doar stricaciunea si rautatea omului vechi, dar si toate diferentele pe care el le prezinta, fie iudeu sau pagan, rob sau liber, sunt in intregime puse deoparte in omul cel nou ; Hristos este totul si in toti (comp. Col. 3:11). Cea mai mare diferenta a existat intre iudei si greci, adica intre poporul pamantesc al lui Dumnezeu si natiuni. Aceasta diferenta instituita de Dumnezeu Insusi este acum si ea stearsa.

     Omul cel nou nu este Hristos in Persoana Sa, ci este personificarea pozitiei celor credinciosi in El in lumea invierii, caracterizata totusi prin trasaturi pe care El le-a manifestat in viata Lui pe pamant. Asa cum nu a existat decat un singur om vechi, caracterizat de pacat, la fel nu exista decat un om nou care poarta trasaturile lui Hristos. De aceea, ambii sunt intodeauna mentionati la singular, niciodata la plural.

     In Efeseni 2:15 si 16, apostolul Pavel nu vorbeste numai de un singur om nou, dar si de un singur trup : "... pentru ca pe cei doi sa-i creeze in Sine intr-un singur om nou, facand pace; si ca sa-i impace pe amandoi cu Dumnezeu, intr-un singur trup, prin cruce". Acest lucru este deseori inteles - in principal in exegeza eclesiastica - ca si cum ar fi vorba despre doua puncte de vedere ale aceluiasi lucru, si anume unitatea Adunarii lui Dumnezeu, care este trupul lui Hristos (comp. 1 Cor. 10:17 ; 12:12, 13 ; Efes. 4:4). Cu toate acestea, cele doua expresii se suprapun, dupa cum arata conjunctia "si". Deci, fiecare propozitie contine o afirmatie independenta. Expresia "un singur om nou" nu vorbeste despre unitatea iudeilor si a natiunilor, ci despre identitatea noii lor pozitii si a noii lor naturi. Ar fi putin probabil ca aceeasi denumire, care apare doar de doua ori in aceasta epistola, sa fie folosita cu o semnificatie total diferita : pentru a desemna aici Adunarea, si la capitolul 4, versetul 24, pozitia credinciosului izolat. Omul cel nou din Efeseni 2:15 trebuie sa fie, prin urmare, identic cu cel din capitolul 4, versetul 24. La fel, in originalul grec, este folosita de fiecare data exact aceeasi expresie (*). Adunarea mentionata apoi, singurul trup, este alcatuita din oameni din aceasta singura "specie" (v. 16). Acest unic trup al lui Hristos este alcatuit, cu siguranta, din multe madulare diferite, dar caracterele singurului om nou sunt partea lor comuna. Nicaieri Adunarea nu este numita "un singur om". Cum ar putea sa fie asa ? Cu siguranta, ea este trupul lui Hristos, si El este Capul ei in cer, dar fara El, ea este incompleta, si deci de neconceput.

     (*) In greaca : kainos (= nou in natura sa) antropos ; in schimb, in Coloseni 3:10 : neos (= nou in existenta sa) antropos.

     In fiecare din cele trei pasaje in care se mentioneaza "omul cel nou", este vorba, de asemenea, de creatia sa. Vedem prin aceasta ca cineva intra intr-o relatie vie cu Dumnezeu nu prin propriile sale eforturi, ci numai printr-un act de creatie din partea Lui. In epistola catre Efeseni, este scris in capitolul 2, versetul 15 : "pentru ca pe cei doi (iudei si natiuni) sa-i creeze in Sine intr-un singur om nou". Este vorba aici de insusi faptul creatiei. La capitolul 4, versetele 22 la 24, sunt aratate natura omului nou si modelul absolut perfect dupa care a fost creat : "in ceea ce priveste purtarea de mai inainte, v-ati dezbracat de omul vostru cel vechi, care se strica prin poftele inselatoare; si sunteti innoiti in duhul mintii voastre; si v-ati imbracat in omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu in dreptate si in sfintenia adevarului". In Coloseni 3:9 la 11, este scris : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat, unde nu este grec si iudeu, circumcizie si necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul si in toti". Aici, Fiul lui Dumnezeu devenit Om este pus inaintea noastra ca originea si modelul omului nou.

     Traversarea Iordanului ne invata in acest sens sa primim si, de asemenea, sa realizam prin credinta acest fapt binecuvantat. In epistolele catre Efeseni si Coloseni, gasim nu doar invatatura cu privire la aceasta pozitie inalta a celor rascumparati, dar si la practica credintei. Credinciosii din Efes si din Colose nu numai ca stiau adevarul despre omul cel nou, dar l-au si imbracat si l-au dezbract pe cel vechi (Efes. 4:22-24 ; Col. 3:9, 10).

     Ce lectii putem invata de aici ? Daca cedam carnii noastre, nu suntem in stare sa traim ca rascumparati in tarie si bucurie spirituala. Acest lucru ne este aratat in imaginea poporului Israel in pustie. La sfarsitul celor patruzeci de ani, Moise a trebuit sa constate ca fiecare facea ce era drept in ochii sai (Deut. 12:8). Este remarcabil ca el continua, in versetul care urmeaza, zicand : "Pentru ca inca n-ati ajuns la odihna si la mostenirea pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau". Aceasta vrea sa ne spuna : cu cat ne vom increde mai mult in Cuvantul lui Dumnezeu, si cu cat ne vom preocupa mai mult cu Domnul Isus, Capul nostru din glorie, si de lucrurile de sus, cu atat mai mult vom fi in armonie in viata noastra practica cu gandurile si cu voia Sa. Diferitele etape ale credintei legate de intelegerea si de bucuria lucrarii de rascumparare ne arata cum putem creste spiritual in ele. Increderea simpla in lucrarea perfecta a Domnului nostru de la cruce ne da si puterea de a dezbraca omul cel vechi. Atunci nu vom fi doar constienti si recunoscatori ca avem o noua viata, dar ne vom identifica cu omul cel nou pe care l-am imbract intr-un mod constient, si al carui singur scop este de a-L sluji si glorifica pe Hristos. 

     8.3.5     Douasprezece pietre

     Inainte de traversarea Iordanului, Iosua a facut sa se aleaga din popor doisprezece barbati, cate unul din fiecare semintie (Ios. 3:12). In Iosua 4:1 la 3, adica dupa traversare, apare clar ca lucrul acesta a fost facut la porunca lui Dumnezeu : "Si a fost asa: cand tot poporul a terminat de trecut Iordanul, Domnul a vorbit lui Iosua, zicand : Luati-va din popor doisprezece barbati, un barbat din fiecare semintie, si porunciti-le, zicand : Luati-va de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde au stat picioarele preotilor, douasprezece pietre si treceti-le cu voi si puneti-le in locul unde veti poposi in noaptea aceasta".

     Pietrele, in Cuvantul lui Dumnezeu, sunt adesea monumente de amintire ale cailor lui Dumnezeu fata de ai Sai. Le vedem deja la Iacov, stramosul poporului Israel, si mai tarziu, ultima oara in judecatori, la Samuel (Gen. 28:18 31:45 ; 31:14, 20 ; 1 Sam. 7:12). Aici, de asemenea, Dumnezeu a vrut sa dea poporului Sau o amintire durabila a acestui eveniment important. De aceea, cele douasprezece pietre trebuiau sa fie puse pe malul de vest al Iordanului. Nu a fost o singura piatra (care ar fi reprezentat mai degraba un memorial al invierii Domnului), ci erau douasprezece pietre, adica era reprezentat intreg poporul. La intrarea in Canaan au lipsit totusi doua semintii si jumatate. Dintre acestea doar barbatii de razboi au trecut. In ciuda acestui lucru, Iosua a asezat douasprezece pietre, care trebuie sa ne aminteasca astfel intr-un mod special de pozitia tuturor credinciosilor in Hristos. Dumnezeu ne-a asezat impreuna in Hristos in locurile ceresti nu doar pe cativa, ci pe toti cei care cred in Domnul Isus.

     Pietrele au fost luate din mijlocul raului si asezate pe celalalt mal. Ele au ramas acolo ca o amintire permanenta a faptului ca poporul a atins scopul calatoriei sale, tara Canaan. Pietrele au fost luate din adancul apei care, dupa cum am vazut, vorbeste despre moarte. Ar putea fi o imagine mai clara a invierii noastre impreuna cu Hristos ? De fiecare data cand israelitii vedeau aceste pietre pe malul Iordanului isi aminteau de traversarea raului. La fel si noi, putem sa ne amintim neincetat cu recunostinta de faptul minunat ca am inviat in mod spiritual impreuna cu Domnul nostru. Impreuna cu El, am trecut de la moarte la viata prin inviere (comp. Ioan 5:24).

     Dumnezeu nu a spus decat despre cele douasprezece pietre de pe malul Iordanului. Ele sunt nu doar o imagine a invierii noastre impreuna cu Hristos, dar si a omului nou  care a fost creat prin moartea si invierea lui Isus Hristos. Cu toate acestea, Iosua a mai ridicat douasprezece pietre "in locul unde statusera picioarele preotilor care purtau chivotul legamantului" (Ios. 4:9). Dumnezeu nu le-a poruncit in mod special. Totusi, ceea ce a facut Iosua a fost potrivit. Cele douasprezece pietre de pe fundul raului au fost acoperite imediat de ape si au devenit invizibile. Ele simbolizeaza astfel un sfarsit - al omului vechi. Asa cum am vazut, omul nostru cel vechi a fost rastignit si noi suntem morti si inmormantati impreuna cu Hristos.

     De fapt, lucrul acesta este mai degraba in legatura cu Marea Rosie. Totusi, nu a fost ridicat niciun memorial cu privire la judecata care a fost exercitata acolo. Abia acum cand scopul a fost atins si nu mai este vorba de judecata, ci doar de o biruinta triumfala, se aminteste ceea ce s-a intamplat de fapt la Marea Rosie. Pietrele din Iordan arata clar ca ceea ce semnifica a fi mort impreuna cu Hristos, este acum inteles si realizat. Gasim exact acest lucru in Noul Testament. Pavel aminteste colosenilor, nu doar invierea lor spirituala impreuna cu Hristos, dar in acelasi timp si moartea lor : "Deci, daca ati fost inviati impreuna cu Hristos, cautati lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu: ganditi la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant, pentru ca voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3:1-3). El face la fel cand vorbeste despre omul cel vechi si cel nou : "Nu va mintiti unii pe altii, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care l-a creat" (Col. 3:9, 10 ; comp. Efes. 4:22-24). In practica, nu avem puterea sa ne dezbracam de omul cel vechi decat atunci cand am inteles ce inseamna sa imbracam omul cel nou, adica atunci cand ne "identificam" prin credinta cu Domnul nostru glorificat in cer. Cele douasprezece pietre de pe fundul Iordanului si cele douasprezece pietre de pe malul sau dau marturie elocventa despre aceste doua aspecte. Adoptarea noii noastre identitati "in Hristos" este de neconceput fara dezbracarea de vechea noastra identitate ca pacatosi.

     Pietrele de pe fundul Iordanului vorbesc despre faptul ca am murit impreuna cu Hristos. Gasim acest lucru in multe epistole din Noul Testament (Rom. 6:2, 8 ; Gal. 2:19 ; Col. 2:20 ; 3:3 ; 1 Pet. 2:24). Dar mai exista un alt aspect. In epistola catre Efeseni, suntem vazuti ca morti impreuna cu Hristos, dar ca morti in greselile si in pacatele noastre (Efes. 2:1, 5 ; Col. 2:13). Ca atare, am fost adusi la viata si inviati impreuna cu Hristos. Cele douasprezece pietre din Iordan vorbesc si despre aceasta stare de moarte spirituala in care se afla fiecare om inainte de convertirea sa. Binecuvantat sa fie Dumnezeu,  ele sunt acoperite pentru totdeauna de ape si noi putem privi prin credinta doar pietrele care se vad pe malul Iordanului, care ne amintesc de invierea noastra impreuna cu Hristos si de faptul ca am fost imbracati cu omul cel nou. 

     In timp ce am privit la calea fiilor lui Israel din Egipt pana in Canaan, ne-am oprit deja de mai multe ori inaintea grijii pe care o are Dumnezeu sa ne convinga, nu numai in Noul Testament, dar deja in tipurile din Vechiul, de totala stricaciune a naturii umane si de necesitatea unei judecati fara mila a omului nostru vechi. Nu vedem aceasta si in cele douasprezece pietre care au ramas pe fundul Iordanului ? Ele dau marturie despre judecata lui Dumnezeu asupra a ceea ce in noi, chiar ca credinciosi, scuzam si chiar minimalizam de multe ori. In loc sa facem aceasta, ar trebui sa ne-asociem judecatii Sale si sa ne socotim ca morti impreuna cu Hristos. Dar Ii multumim noi, de asemenea, pentru faptul ca Fiul Sau Preaiubit, care a purtat aceasta judecata in locul nostru, ne-a dat prin invierea Sa o viata si o pozitie prin care suntem inca de acum in cea mai stransa legatura cu El in cer ?

     Dupa ridicarea celor douasprezece pietre pe malul Iordanului, Dumnezeu a dat poporului Sau alte instructiuni. Daca mai tarziu ii vor intreba copiii lor spunad : "Ce sunt pentru voi pietrele acestea ?", fiii lui Israel trebuia sa dea un raspuns clar. Este remarcabil ca aceasta intrebare este prevazuta de doua ori. Prima data, ea se afla in Iosua 4:6, iar a doua oara la versetul 21. Gasim deja in Exod 12:26 si 13:14 intrebari asemanatoare si raspunsul lor, cu privire la Paste si la sfintirea intailor-nascuti, la fel ca in Deuteronom 6:20 cu privire la legea de pe Sinai.

     Dumnezeu a prevazut intrebarile copiilor referitor la aceste puncte importante si voia ca ele sa aiba un raspuns corect. Cu ce seriozitate vorbeste acest lucru inimii tuturor credinciosilor carora le-a incredintat Dumnezeu copii ! In plus, toti cei in varsta care sunt intrebati de fratii mai tineri si de surori cu privire la mantuire, la pozitia si calea celor credinciosi sunt cuprinse aici. Suntem noi gata si in stare sa raspundem la aceste intrebari ? Cat de multe ocazii bune, importante din punct de vedere spiritual sunt ratate atunci cand nu intram in ele (sau : nu suntem disponibili pentru ele, n.t.) ! Sa avem deci pe inima aceasta chemare si sa nu lasam fara raspuns o intrebare care ar fi de prisos sau inutila in ochii nostri, ci sa raspundem la ele bazandu-ne pe Cuvantul lui Dumnezeu.

     In Iosua 4:6, intrebarea copiilor este formulata intr-un fel foarte personal : "Ce sunt pentru voi aceste pietre ?". Raspunsul care trebuie sa fie dat are insa un caracter fundamental : "Apele Iordanului au fost despicate inaintea chivotului legamantului Domnului; cand a trecut el prin Iordan, apele Iordanului au fost despicate". Altfel spus : In invierea lui Hristos, puterea mortii a fost nimicita prin puterea lui Dumnezeu. In Efeseni 1:19 la 20, Pavel vorbeste de "lucrarea puterii tariei Lui, care a lucrat in Hristos, inviindu-L dintre morti, si L-a asezat la dreapta Sa, in locurile ceresti". Trebuie sa ne amintim permanent de aceasta putere si sa veghem ca tot ceea ce este legat de ea ramane prezent in constiinta credinciosilor. Pavel sa rugat pentru ca Dumnezeu sa dea credinciosilor din Efes intelepciune spirituala ca sa stie ce este "nemarginita marime a puterii Lui fata de noi, care credem", noi pe care ne-a adus  la viata impreuna cu Hristos si pe care ne-a inviat impreuna si ne-a asezat impreuna in locurile ceresti in El" (Efes. 1:16 - 2:6).

     In a doua intrebare, din Iosua 4:21, Duhul Sfant indreapta privirile spre un viitor mult mai indepartat, caci este introdus prin aceste cuvinte : "Cand fiii vostri vor intreba pe parintii lor in viitor, zicand...". Intrebarea in sine este o intrebare de fond : "Ce sunt pietrele acestea ?" dupa cum arata absenta pronumelui : "voi (pentru voi)". In schimb, raspunsul este mult mai detaliat si personal : "Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Pentru ca Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastra, pana ati trecut, cum a facut Domnul Dumnezeul vostru Marii Rosii, pe care a secat-o dinaintea noastra, pana am trecut, pentru ca toate popoarele pamantului sa cunoasca mana Domnului, ca este tare; ca sa va temeti de Domnul Dumnezeul vostru in toate zilele". Din nou este vorba in primul rand de marea lucrare a lui Dumnezeu. El a secat apele dinaintea poporului Sau. Dar apoi se mentioneaza ca poporul lui Dumnezeu a putut sa traverseze pe uscat prin credinta. In final, se reaminteste legatura - ca sa nu zicem identitatea - Marii Rosii cu Iordanul. Aceste situatii atat de asemanatoare vorbesc si una si alta de moartea si invierea lui Hristos. Dar pentru noi care credem in El, Marea Rosie este o imagine a mortii noastre, spiritual vorbind, impreuna cu El, in timp ce Iordanul este o imagine a invierii noastre, spiritual vorbind, impreuna cu El. Pietrele de pe fundul Iordanului amintesc de primul fapt, iar cele de mal de al doilea.

     Sa repetam : Ce grija are Dumnezeu si Tatal nostru de a ne prezenta sub toate aspectele sale, prin Duhul Sau, acest mare si important adevar al credintei, si de a ne face constienti de responsabilitatea noastra de a-l transmite mai departe, pentru ca el sa nu fie uitat ! Si totusi, cat de multi crestini ignora aceste binecuvantari minunate. Sa ne incurajam unii pe altii sa-L urmam prin credinta pe Domnul Isus in locurile ceresti, dar si sa nu neglijam invataturile Sfintelor Scripturi care sunt atasate de acest adevar, ci sa le transmitem generatiei urmatoare - daca Domnul ne mai lasa inca aici jos !