Translate

joi, 2 decembrie 2021

 


                                       Drumul cresterii spirituale
                                                   - XIV -


     Arend Remmers


     8     Traversarea Iordanului (Iosua 3 si 4)

     Traversarea pustiei s-a incheiat. Deja din capitolul 20 din Numeri ne sunt descrise evenimentele din al patruzecilea an. Poporul se gasea acum in campiile Moabului (Num. 22:1), la hotarul tarii promise, acolo unde se petrece tot ceea ce este scris in cartea Deuteronom. Nu mai ramanea acum decat sa traverseze Iordanul care forma hotarul de rasarit al tarii Canaan.
     Se aude uneori zicandu-se ca Iordanul ar fi o imagine a mortii trupesti, prin care credinciosii sunt introdusi in paradis. Multe cantari crestine o prezinta astfel. Dar desi toti rascumparatii care au trait inaintea noastra pana acum au cunoscut moartea, speranta crestina nu este totusi moartea, ci venirea Domnului Isus. In plus, cartea Iosua arata ca pe Israel l-a asteptat impotrivire si lupte in tara Canaan, ceea ce este de neconceput pentru noi in cer. De aceea, traversarea Iordanului de catre Israel nu poate fi o imagine a mortii, caci sufletele celor care au adormit sunt cu Hristos in paradis, unde nu mai exista lupte. Nu putem vedea in Iordan nici rapirea credinciosilor, prin care vom fi introdusi in odihna eterna impreuna cu Preaiubitul nostru Domn. Orice lupta va inceta atunci pentru totdeauna.


     8.1     Canaan - o imagine a locurilor ceresti

     Cat de multe  batalii avea Israel inca de castigat, pentru a cuceri tara pe care i-a dat-o Dumnezeu ! Canaan este deci nu o imagine a odihnei eterne in gloria cerului , ci a "locurilor ceresti" care ne sunt prezentate in epistola catre Efeseni. Expresia "locurile ceresti", care nu apare decat in aceasta epistola, este alcatuita, in greaca, de un adjectiv (epouranios ; ca in Ioan 3:12 ; 1 Cor. 15:40, 48, 49), dar folosit aici ca substantiv - si intotdeauna la plural (Efes. 1:3, 20 ; 2:6 ; 3:10 ; 6:12). El desemneaza clar un "loc", chiar daca este redat altfel in multe traduceri biblice. Este o denumire generala pentru cer, care exprima mai degraba caracterul ca "loc". Fiecare credincios isi are locul sau acolo, caci Dumnezeu "ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Efes. 2:6) si ne-a "binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti, in Hristos" (Efes. 1:3). Indiferent daca il stim si il intelegem sau nu, acesta acesta este un fapt. Totusi, Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa-l cunoastem si sa ne bucuram de el. El a zis altadata lui Iosua : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3). La fel cum Israel trebuia sa ia in  stapanire tara promisa, la fel si noi trebuie sa intelegem in mod practic prin credinta binecuvantarile spirituale care ne-au fost date in locurile ceresti.
     Nu trebuie ca lucrul acesta sa atinga profund inima fiecarui copil al lui Dumnezeu, stiind ca noi avem inca de acum, in Hristos in locurile ceresti, un loc pe care putem sa-l ocupam si de care ne putem bucura prin credinta ? Se spune adesea pe buna dreptate : Noi suntem straini si pelerini pe pamant. Am lasat in spatele noastru Egiptul, lumea, si ne aflam acum in pustie. Dar asta nu este tot ! In Hristos, Fiul Sau Preaiubit, Dumnezeu ne-a dat deja de acum orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti. Nici "Egiptul", nici "pustia" nu poate fi patria adevaratilor crestini. In fiecare zi, putem, este adevarat, sa-L asteptam din ceruri pe Domnul nostru Isus. Dar inainte deja ca noi sa intram pentru totdeauna in casa Tatalui, asemenea trupului gloriei Sale, avem inca de acum, in El, locul nostru spiritual in locurile ceresti. In ce priveste pozitia, acest loc apartine fiecarui copil al lui Dumnezeu, dar trebuie sa-l ocupam si prin credinta. Din nefericire, acest aspect al adevarului este necunoscut pentru multi copii ai lui Dumnezeu.
     Aceasta necunoasterea provine ea din faptul ca se vorbeste atat de rar despre acest subiect, si ca este dezvoltat atat de putin prin scris ? Aceasta vine de la faptul ca acest adevar ni se pare prea "abstract" si deci greu de inteles ? Trebuie sa realizam faptul urmator : carnea noastra, natura cea veche, nu are niciun interes pentru aceste lucruri, ca de altfel pentru tot ce vine de la Dumnezeu. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste clar, depinde de noi sa primim prin credinta gandurile Sale de iubire si binecuvantare.
     Traversarea Iordanului este o imagine instructiva care ne ajuta sa intelegem acest adevar. Dumnezeu Si-a propus sa duca poporul Sau intr-o tara buna. Atunci cand a venit timpul sa iasa din Egipt i-a zis lui Moise : "Am vazut intr-adevar intristarea poporului Meu care este in Egipt si le-am auzit strigatul din cauza supraveghetorilor lor; pentru ca le cunosc durerile. Si am coborat ca sa-i scap din mana egiptenilor si ca sa-i fac sa se suie din tara aceea intr-o tara buna si larga, intr-o tara in care curge lapte si miere" (Ex. 3:7, 8). Nu era acolo niciun cuvant despre traversarea pustiei, ci era doar chestiunea eliberarii minunate si a scopului glorios, tara Canaan. Gasim realitatea nou-testamentala corespunzatoare in epistola catre Efeseni.


     8.1.1     Epistola catre Efeseni

     Citim in aceasta epistola : "Dar Dumnezeu, fiind bogat in indurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (fiind si noi morti in greseli), ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti) si ne-a inviat impreuna si ne-a asezat impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Efes. 2:4-6). Aici vedem imediat ca ne este prezentat un cu totul alt rezultat al lucrarii Domnului Isus decat in epistola catre Romani. In aceasta, suntem, in imagine, vazuti mai intai ca oameni care se afla in Egipt, dar care, prin Paste si Marea Rosie, sunt eliberati de judecata lui Dumnezeu, de puterea lui Satan si de zona de influenta a lumii. De asemenea, ca credinciosi, suntem vazuti inca pe pamant, dar separati in intregime de lume (Rom. 12:2). Hristos a murit si a inviat pentru noi, iar noi suntem, de asemenea, vazuti ca morti si inmormantati impreuna cu El, desi nu suntem vazuti inca ca inviati impreuna cu El. Dar suntem facuti in stare sa umblam in aceasta lume in noutatea vietii si, in ce priveste pacatul, suntem socotiti ca morti (Rom. 6:1-11).
     In contrast cu aceasta, potrivit invataturii epistolei catre Efeseni, noi eram altadata morti din punct de vedere spiritual, dar am fost adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati impreuna cu El si asezati in El in locurile ceresti (Efes. 2:4-6). Iata de ce, potrivit sfatului Sau etern de har si de dragoste, Dumnezeu, Tatal, ne-a "ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" (Efes. 1:4). Aici deci nu este vorba in primul rand de rascumparare, de care aveam nevoie ca pacatosi pierduti, ci de ceea ce era in inima lui Dumnezeu din toata eternitatea. Epistola catre Efeseni ne face sa privim in inima paterna a lui Dumnezeu, si de a ne abate privirile de la noi insine spre sferele ceresti, adica locurile ceresti.
     Acolo Se afla Domnul Isus acum ca si Cap glorificat peste toate lucrurile caci, dupa moartea Sa pe cruce, Dumnezeu L-a inviat si L-a asezat la dreapta Sa (Efes. 1:20). Datorita dragostei Sale mari, Dumnezeu, care este bogat in indurare, ne-a asezat impreuna in Hristos in locurile ceresti. Aceasta este pozitia spirituala a fiecarui copil al lui Dumnezeu. Pentru noi acum ea este inca o chestiune de credinta, dar, dupa rapire, vom fi uniti, intr-un trup glorificat, impreuna cu Domnul Isus in casa cereasca a Tatalui. Prin Adunare, intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu este facuta cunoscut acum stapanirilor si autoritatilor in locurile ceresti, adica ingerilor (Efes. 3:10). Dar, exista de asemenea alcolo "puteri spirituale ale rautatii" care vor sa ne impiedice sa ne bucuram de binecuvantarile noastre si impotriva carora ni se spune sa luptam (Efes. 6:12). Toate acestea, le gasim prezentate in imagine in cartea Iosua.


     8.1.2     Binecuvantari spirituale

     Diferitele descrieri ale Canaanului fac deja referire la caracterul special al acestei tari, singura de pe pamant care este numita "tara sfanta" (Zah. 2:12). Este tara unde "curge lapte si miere" -  expresie figurativa pentru profunzimea belsugului si a bucuriei pe care ea le ofera (Ex. 3:8). In contrast cu Egiptul, imaginea lumii, Canaanul este "o tara cu munti si vai, care se adapa din ploaia cerurilor; tara de care ingrijeste Domnul Dumnezeu tau; ochii Domnului Dumnezeului tau sunt neincetat asupra ei, de la inceputul anului pana la sfarsitul anului" (Deut. 11:11, 12). Daca Israel ar fi tinut cu tarie poruncile Domnului, ar fi cunoscut timpurile minunate de binecuvantare, "cat zilele cerurilor deasupra pamantului" si Domnul i-ar fi deschis atunci "visteria Sa cea buna, cerurile" (Deut. 11:21 ; 28:12). Prin mentionarea cerurilor, in aceste pasaje, caracterul simbolic al Canaanului ca imagine a locurilor ceresti este subliniat intr-un mod izbitor.
     Comorile si avantajele tarii Canaanului sunt descise in Deuteronom 8:7 la 9 : "Caci Domnul Dumnezeu tau te face sa intri intr-o tara buna, tara cu paraie de apa, cu izvoare si cu ape adanci care tasnesc in vai si munti; tara de grau si orz si vii si smochini si rodii, tara cu maslini si cu miere, tara unde-ti vei manca painea fara saracie, unde nu-ti va lipsi nimic, tara ale carei pietre sunt fier si din ai carei munti vei scoate arama". Am vazut deja semnificatia spirituala pentru "paraie de apa...izvoare, si...ape adanci" studiind Numeri 21. Acestea sunt imagini ale vietii eterne si ale puterii Duhului Sfant care lucreaza in ea. Graul si orzul ne prezinta Persoana Domnului Isus ca Om pe pamant, in moartea si in invierea Sa (Ioan 12:24 ; Lev. 23:10 ; 1 Cor. 15:20). Viile, smochinii si rodiile, maslinii si mierea, precum si celelalte comori, vorbesc despre rodul variat al vietii celei noi, precum si despre dulceata si vigoarea.
     Gasim analogia in Noul Testament in epistola catre Efeseni. Ne este aratata acolo o "tara" care poarta numele de "locurile ceresti". Binecuvantarile spirituale specific crestine ne sunt prezentate in epistola catre Efeseni : 

    -  Din vrajmasi ai lui Dumnezeu, ce am fost,  am devenit copii ai lui Dumnezeu, care au primit natura Sa, si sunt in armonie cu natura Lui, care este lumina si dragoste (cap. 1:4).
     -  Am primit infierea potrivit predestinarii lui Dumnezeu (cap. 1:5).
     -  Am primit o mostenire in Hristos (cap. 1:11). 
    -  Am fost pecetluiti cu Duhul Sfant, , care este, de asemenea, arvuna mostenirii noastre (cap. 1:13, 14).
     -  In Hristos avem intrare la Tatal intr-un singur Duh (cap. 2:18).
   -  Suntem "imbinati impreuna" in trupul lui Hristos si in casa lui Dumnezeu, care este Adunarea lui Dumnezeu (cap. 2:21 ; 4:16).
     -  Prin credinta, putem fi inca de acum asezati in Hristos in locurile ceresti, caci locul Sau in glorie este si locul nostru (cap. 2:6).
     -  Ne-am dezbracat de omul cel vechi si ne-am imbracat cu omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu in dreptate si in sfintenia adevarului, adica apartinem deja creatiei celei noi (cap. 4:22-24).

     Daca suntem binecuvantati "cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti, in Hristos", aceasta inseamna : ca nu lipseste niciuna. In dragostea Sa, Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce era posibil sa ne dea. Binecuvantare infinita ! Totusi, nu este vorba despre binecuvantari materiale ca in cazul lui Israel, ci acestea sunt binecuvantari spirituale. Potrivit Noului Testament, prosperitatea materiala nu este o binecuvantare specifica crestinismului, ci este mai degraba o responsabilitate. Binecuvantarile spirituale nu se afla pe pamant, ca cele ale lui Israel in tara Canaan, ci ele sunt in locurile ceresti. Asa ca inimile noastre sunt indreptate de la pamant spre cer. In final, avem aceste binecuvantari, ca tot ceea ce ne este dat, in Hristos. El este centrul tuturor sfaturilor lui Dumnezeu, si deci El este si pentru noi. Fara El, nu am avea nimic, dar in El, avem tot ceea ce Dumnezeu vrea sa dea oamenilor. Daca suntem inradacinati si intemeiati in dragoste, si daca ne lasam intariti prin Duhul Sfant in ce priveste omul din interior in puterea lui Dumnezeu, atunci Hristos, Obiectul placerii lui Dumnezeu, poate sa locuiasca prin credinta in inimile noastre si sa ne dea in fiecare zi o bucurie noua (vezi Efes. 3:16, 17) (*).

     (*) Se poate inca, fara nicio indoiala, adauga la aceste binecuvantari spirituale cele pe care Domnul le-a mentionat si le-a dat, si anume promisiunile din ultimile ceasuri petrecute impreuna cu ucenicii Sai : "pacea Mea", "dragostea Mea", "bucuria Mea" si "gloria Mea" (Ioan 14:27 ; 15:9, 11 ; 17:24). 


     8.2     Iordanul

     Numele Iordan inseamna "cel care se revarsa". Primavara, in timpul secerisului in aceasta regiune, el "se revarsa peste malurile sale" (Ios. 3:15 ; 4:18 ; 1 Cr. 12:15). El a fost pentru Israel inca un obstacol de netrecut - asa cum a fost Marea Rosie la inceputul traversarii pustiei.
     Aceste doua intinderi de apa sunt o imagine a morii pe care Domnul Isus a luat-o asupra Lui si pe care a biruit-o prin invierea Sa. Legatura lor stransa apare in mai multe pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu. Citim, de asemenea, in Exod 14:22, ca "fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii", dar nu se spune nimic despre iesirea lor. La Iordan, dimpotriva, este spus : "Si poporul s-a suit afara din Iordan" (Ios. 4:19). Deci se poate spune : dupa expresiile Sfintei Scripturi, ca Israel a intrat in apele mortii la Marea Rosie, si a iesit in inviere la Iordan. La trecerea Marii Rosii, fiii lui Israel au fost scosi din Egipt, si la traversarea Iordanului au fost introdusi in Canaan. Cunoasterea acestor doua evenimente trebuia sa fie tinute minte de urmasii lor : "Pentru ca Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastra, pana ati trecut, cum a facut Domnul Dumnezeul vostru Marii Rosii, pe care a secat-o dinaintea noastra, pana am trecut" (Ios. 4:23). Marea Rosie si Iordanul sunt, de asemenea, citate impreuna in Psalmul 66:6 : "El a prefacut marea in uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat in El", la fel ca in Psalmul 114:3 : "Marea a vazut si a fugit, Iordanul s-a intors inapoi". In aceste trei citate nu se face nicio referire despre traversarea pustiei. Ea nu a facut parte din planul lui Dumnezeu. El nu a avut in vedere decat introducerea lui Israel in Canaan. Pentru aceasta erau necesare eliberarea din Egipt si intrarea in Canaan, dar nu calatoria lunga prin pustie. Potrivit planului lui Dumnezeu, Marea Rosie si Iordanul fac deci un tot. Ele reprezinta doua aspecte ale lucrarii lui Hristos. Asa cum a fost pentru poporul Israel patruzeci de ani de traversarea pustiei intre cele doua (Marea Rosie si Iordan; n.t.), la fel si pentru noi, din cauza slabei noastre credinte, poate fi un timp mai scurt sau mai lung pana sa atingem scopul pe care l-a fixat Dumnezeu pentru noi.
     Dupa cum am vazut, trecerea Marii Rosii de catre Israel arata realizarea prin credinta a mortii noastre impreuna cu Hristos, care a intrat pentru noi in moarte. In schimb, traversarea Iordanului, vorbeste despre credinta in invierea noastra impreuna cu El. Mentionarea de patru ori a celor "trei zile" in Iosua 1:11 ; 2:16, 22 ; 3:2, arata acest lucru. In Biblie cifra trei se refera in special la inviere (comp. Osea 6:2 ; Mt. 12:40 ; 26:61 ; Mc. 8:31 ; 1 Cor. 15:4). Dupa trei zile, poporul a traverast Iordanul si a realizat astfel tipic invierea impreuna cu Hristos. Cu toate acestea, amintirea mortii nu este neglijata. Cele douasprezece pietre pe care Iosua, dupa porunca Domnului, le-a pus pe malul Iordanului sunt un semn al invierii, in schimb, cele douasprezece pietre de pe fundul raului, ne amintesc de moartea din care am fost inviati.
     Sa ne amintim inca odata : pentru Dumnezeu, invierea noastra impreuna cu Hristos este la fel de reala ca si moartea noastra impreuna cu El. Ambele fac parte din planul de har si de dragoste al rascumpararii. Noi nu am contribuit cu nimic la el, in afara faptului de a-l crede. Totusi, ramane chestiune de a sti in ce masura il traim si il credem ! Cunoastem noi doar iertarea pacatelor noastre, asa cum este ea reprezentata in imagine prin Paste, si moartea noastra impreuna cu Hristos, pe care o vedem in Marea Rosie ? Sau cunoastem si invierea noastra impreuna cu Hristos, care ne este aratata in Iordan ? Cu toate acestea, simpla cunoastere a acestor fapte nu ne ajuta. Trebuie, de asemenea, sa le si primim si sa le punem in practica prin credinta. Atunci vom avea experiente minunate cu Domnul. El este in glorie si putem fi preocupati cu El, si astfel sa invatam sa cunoastem binecuvantarile spirituale din locurile ceresti. Rezultatul va fi ca ne vom interesa din ce in ce mai putin de lume si de problemele ei, si nici nu ne vom mai uita la noi insine, ci la El, care este centrul planurilor lui Dumnezeu si buna Sa placere. Vom petrece eternitatea cu El, dar El vrea sa fie inca de acum centrul vietii noastre si sa umple inimile noastre cu lucrurile de sus !
     In Iordan, vedem ceva cu totul diferit decat la Marea Rosie. Poporul Israel este pregatit intens pentru traversare, si trecerea raului are loc intr-un mod cu totul diferit. La Marea Rosie este spus : "Si fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii; si apele erau un perete la dreapta si la stanga lor" (Ex. 14:22). In timp ce acum trebuia sa sece Iordanul : "... apele care veneau de sus au stat si s-au ridicat gramada, foarte departe, la Adam, cetatea care este langa Tartan; si cele care coborau catre marea campiei, marea Sarata, s-au scurs de tot" (Ios. 3:16). Apa, care vorbeste de moarte si de judecata, nu mai era nici macar vizibila !

     (*) Cetatea Adam ar putea fi astazi Damija, situata la circa 25 km nord de Ierihon, pe malul Iordanului. Numele Adam, "om", ne aminteste, de asemenea, de primul Adam prin care a intrat pacatul si moartea, diferit de ultimul Adam, Caruia Ii datoram invierea si viata (Rom. 5:21 ; 1 Cor. 15:21, 45).

     La fel, dupa traversarea Iordanului, au avut existat mai multe imprejurari pe care nu le-am vazut la Marea Rosie. Aceste particularitati ne arata preocuparile multiple ale Duhului Sfant pentru a ne introduce, ca credinciosi din timpul prezent, in bucuria practica a binecuvantarilor date de Dumnezeu. 
        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze