Drumul cresterii spirituale
- XIII -
Arend Remmers
7 Sarpele de arama - Numeri 21 (continuare)
7.4 Izvoare in pustie
Dupa episodul sarpelui de arama, tabloul se schimba brusc. Pustia se transforma intr-un "loc cu izvoare". Primul loc de tabara Obot semnifica probabil : "burdufuri de apa", Iie-Abarim : "ruinele vadurilor", si valea (sau : paraul) Zered : "izvoarele pasunii" (Num. 21:10-12). De acolo, fiii lui Israel au ajuns la Arnon : ("parau"), despre care este zis in cartea razboaielor Domnului : "Vaheb si Sufa si paraiele Arnonului si suvoiul paraielor..." (v. 14), apoi fantana din Beer. Acolo, Dumnezeu i-a zis lui Moise : "Aduna poporul si le voi da apa" (v. 16). Ca o consecinta binecuvantata, murmurele sunt inlocuite - dupa patruzeci de ani - printr-o a doua cantare a poporului lui Dumnezeu rascumparat, dar acum se afla chiar inainte de a intra in tara promisa (v. 16-18). Nu mai era nevoie aici ca sa loveasca stanca, ci mai-marii poporului au sapat cu toiegele lor, in prezenta lui Dumnezeu, fantana din care au putut sa bea cu bucurie si pe care au sarbatorit-o cu bucurie !
7. 4.1 Duhul Sfant si viata eterna
Israel a putut sa bea din izvoarele oferite de Dumnezeu in pustie. In Noul Testament, gasim echivalentul deosebit in Ioan 3 si 4, in discutia Domnului Isus cu Nicodim si cu femeia de la fantana lui Iacov, precum si in gloriosul capitol 8 din epistola catre Romani. Ioan vorbeste mai mult despre viata eterna, Pavel, in schimb, despre Duhul Sfant. Vrem acum sa ne ocupam de acest subiect minunat. Cu toate acestea, mai inainte, cateva ganduri despre semnificatia notiunilor "nastere din nou" si "viata eterna".
Desi nu se poate separa viata eterna de nasterea din nou, trebuie totusi sa deosebim una de cealalta. Nasterea din apa si din Duh este cea dintai lucrare a lui Dumnezeu in sufletul omului necredincios, mort spiritual (Ioan 3:3, 5). Apa, o imagine a Cuvantului lui Dumnezeu in puterea sa curatitoare, introduce sufletul prin "spalarea regenerarii" intr-o stare noua (Ioan 13:10 ; 15:3 ; Tit 3:5). Numai prin Cuvantul lui Dumnezeu omul este in general capabil sa-si recunoasca starea de pacatos si de mort fata de Dumnezeu si calea pentru a fi eliberat. Prin urmare, Cuvantul lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi, este indicat si ca mijloc al nasterii din nou (Iac. 1:18 ; 1 Pet. 1:23). Doar Dumnezeu Duhul Sfant poate da viata divina, o natura noua, prin "innoirea Duhului Sfant". Starea care rezulta este adesea numita ca cea de "trezire", totusi, nu este altceva decat rezultatul nasterii din nou. Nu exista o stare intermediara intre a fi mort si a fi viu. "Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duhul este duh" (Ioan 3:6). Un om care nu este nascut din nou este incapabil sa se converteasca si sa creada, caci "omul natural nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu" (1 Cor. 2:14). In schimb, cel care este nascut din Dumnezeu are aspiratii si scopuri noi ; el practica dreptatea, nu poate sa pacatuiasca, Il iubeste si Il cunoaste pe Dumnezeu - chiar daca aceasta nu este decat intr-o maniera slaba si imperfecta (Ioan 1:13 ; 1 Ioan 2:29 ; 3:9 4:7).
Prima consecinta a nasterii din nou este prin urmare cunosterea si condamnarea raului, si deci convertirea. Se poate spune ca in mod normal convertirea are loc aproape in acelasi timp cu nasterea din nou, caci viata cea noua divina din om nu poate exista fara sursa din care ea isi trage originea, fara Dumnezeu. Dar in timp ce nasterea din nou este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu, in care omul nu are nicio actiune (" a fost nascut"), convertirea este un demers activ al credintei din partea omului : "Pocaiti-va deci si intoarceti-va (sau : convertiti-va, n.t.), ca sa vi se stearga pacatele" (Fapte 3:19). Acela care, in fata oglinzii Cuvantului lui Dumnezeu, isi marturiseste vina sa, este condus sa se pocaiasca de pacatele sale si sa se converteasca ("stanga imprejur") de pe drumul pe care l-a urmat pana atunci. Prin Evanghelie, el vine apoi la credinta in Domnul Isus, la credinta care mantuieste (Fapte 20:21). El stie acum ca nu merge la pierzare, dar ca in El are viata eterna. "Pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul (Unic de acest fel) Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16).
Lucrarea suverana a lui Dumnezeu in nasterea din nou si responsabilitatea omului de a se converti si de a crede in Evanghelie pentru a primi viata eterna, par, vederii umane, ireconciliabile. Dar Cuvantul lui Dumnezeu le afirma pe ambele in mod explicit. In Fapte 13:48 este scris : "Si toti cati erau randuiti la viata eterna au crezut", si la capitolul 14, versetul 1 : "Si a fost ca, in Iconia ei... au vorbit astfel incat a crezut o mare multime, atat iudei, cat si greci". Ambele lucruri sunt astfel invatate in Cuvantul lui Dumnezeu si am face bine sa le primim asa cum le prezinta Sfanta Scriptura.
Afirmatiile Cuvantului lui Dumnezeu ne conduce la concluzia ca toti credinciosii din toate timpurile sunt nascuti din nou si vor fi inca. Fara nasterea din nou, niciun om nu poate intra intr-o relatie spirituala cu Dumnezeu, fie din timpul Vechiului Testament, de acum sau din viitor. Aceasta, fariseul instruit in lege, Nicodim, nu o intelegea. El L-a intrebat pe Domnul Isus : "Cum poate fi aceasta ?" si Domnul i-a raspuns : "Tu esti invatatorul lui Israel si nu cunosti aceste lucruri ?". Cu toate acestea, Ezechiel a vestit deja in profetia sa despre viitorul lui Israel : "Si va voi lua dintre natiuni si va voi aduna din toate tarile si va voi aduce in tara voastra si voi stropi peste voi apa curata si veti fi curati... Si va voi da o inima noua si voi pune un duh nou in voi" (Ez. 36:24-26). Spalarea cu apa si duhul cel nou din interior corespund nasterii "din apa si din duh" (v. 25, 26). Cum Dumnezeu nu ofera doua feluri diferite de viata, viata primita in momentul nasterii din nou este viata eterna, divina. Dar dupa cum viata eterna nu a fost revelata perfect decat in Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit om, doar cei care cred in El si in lucrarea Lui de rascumparare implinita, pot s-o cunoasca si sa se bucure intr-un mod constient (1 Ioan 1:2). La momentul nasterii din nou, am primit viata eterna, dar numai cand am crezut in lucrarea implinita a rascumpararii am ajuns la cunosterea constienta a acestei vieti. Modul in care ne bucuram de aceasta este o alta chestiune, asupra careia vom reveni.
Ioan considera intotdeauna viata eterna ca posesiunea prezenta a copiilor lui Dumnezeu, in timp ce alti scriitori ai Noului Testament o vad in general acolo unde isi are originea si deplina ei desfasurare : in glorie, si deci pentru noi in viitor (Matei 19:29 ; Rom. 6:22 ; Gal. 6:8 ; Iuda 21). Acolo, in conformitate cu un Hristos glorificat, o vom intelege si ne vom bucura in toata intinderea ei.
Viata eterna nu este numai o viata fara sfarsit, ci este viata lui Dumnezeu Tatal si a Fiului. "Caci, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata in Sine" si : "Isus Hristos. El este adevaratul Dumnezeu si viata eterna" (Ioan 5:26 ; 1 Ioan 5:20). Inainte de timpurile veacurilor (lit. "eterne"), Dumnezeu a promis s-o dea in plinatatea ei celor care cred in El si in lucrarea Lui (Tit 1:2). Viata eterna, care era la Tatal, ne-a fost aratata in Fiul (1 Ioan 1:2). Aceasta este doar prin El, care este "invierea si viata", dar si "calea si adevarul si viata" pe care o putem primi (Ioan 11:25 ; 14:6). Cu toate acestea, revelatia vietii nu a fost suficienta pentru ca noi, care eram pacatosi, sa o putem primi. Pentru aceasta, a trebuit ca El sa rezolve pe cruce chestiunea pacatului si a mortii prin propria Lui moarte (2 Tim. 1:10).
Toti cei care cred in El si in lucrarea Sa rascumparatoare, precum si in Dumnezeu Tatal care L-a trimis, au viata eterna (Ioan 3:16, 36 ; 5:24 ; 6:47, 50-54 (*)). "Cine Il are pe Fiul are viata ; cine nu Il are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata" (1 Ioan 5:12). desi o avem "in noi insine", totusi, noi nu o avem intr-un mod independent de El, ci "Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau" (1 Ioan 5:11 ; comp. 3:15 ; Ioan 6:63). Lucrul acesta inseamna pentru noi cunoasterea Tatalui si a Fiului. "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3).
(*) Aceste pasaje vorbesc de "a avea" (adica o "posesiune cunoscuta" = aspect durativ = care arata o actiune care dureaza, in curs de desfasurare), nu de "primirea" vietii eterne. In alte pasaje, apare totusi clar ca la apostolul Ioan, "a avea" poate semnifica si "inceputul posesiunii" (aspect incoactiv = care semnifica inceputul actiunii), de exemplu, Ioan 6:40 ; 10:10 ; 16:33.
In plinatatea ei nelimitata, viata eterna nu este doar ceva pe care-l primim (o noua forma de existenta), dar si ceva in care noi intram (un nou domeniu de viata). Ce privilegiu incomparabil de a avea viata eterna in Fiul si, ca copii ai lui Dumnezeu, de a fi introdusi in cunoasterea si comuniunea Tatalui si a Fiului ! Aceasta viata, o avem inca de acum, desi este impiedicata in desfasurarea ei in noi prin numeroase influente negative. Ea uneste gandurile si sentimentele noastre cu cerul si cu Acela care Se afla in centrul dragostei si a sfaturilor lui Dumnezeu, scumpul nostru Domn in glorie. Atunci cand Il privim acolo, putem spune : "Iata viata noastra" !
De obicei, la inceputul vietii noastre de credinta, cu greu intelegem semnificatia profunda si deplina a vietii eterne care ne este data, si ne bucuram doar putin. Atat timp cat cineva, care este nascut din nou, nu are certitudinea pacii cu Dumnezeu si care se afla intr-o stare ca cea descrisa in Romani 7, ii este imposibil sa se bucure in acelasi timp de bucuria celor mai inalte binecuvantari ceresti. In acelasi fel, un crestin care traieste potrivit carnii arata prin aceasta ca el nu are practic niciun interes fata de viata eterna data de Hristos. Deseori, trece destul de mult timp pana ne dam seama ca, nu numai ca am primit iertarea pacatelor si am parasit pozitia noastra de mai inainte ca pacatosi, dar si ca "pacatul in carne" a fost judecat la cruce.
Bucuria noastra cu privire la faptul ca avem viata eterna, depinde totusi, intr-o mare masura, de aceasta intelegere. Acesta este si motivul pentru care sarpele de arama, ca imagine a lui Hristos pe cruce, se afla la sfarsitul traversarii pustiei. Sa ne-amintim de remarca facuta la inceput, ca imaginile (sau tipurile, n.t.) ne prezinta adevarul mantuirii in realizarea lui practica in noi. Daca-l aplicam la episodul sarpelui de arama, acesta inseamna ca : este un lucru de a primi si a avea viata eterna, dar este cu totul altceva de a ne si bucura de ea. Noi nu suntem in stare decat daca, prin credinta, ii vom da carnii noastre locul care ii este dat : moartea. Acest lucru este posibil doar atunci cand Duhul Sfant nu trebuie sa ne faca atenti in mod continuu de esecurile noastre si sa ne aduca iar si iar la marturisirea pacatelor noastre, astfel incat El este liber sa ne indrepte privirile spre lucrurile minunate care sunt in legatura cu Hristos si gloria Sa de sus, ca sa ne putem bucura de ele (Ioan 16:14).
Sa ne intoarcem acum la Ioan 3:14 la 16. Mai inainte, Domnul i-a prezentat lui Nicodim necesitatea nasterii din nou pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Lucrul acesta era ceva "pamantesc". Dar El vine acum la ceea ce este "ceresc", cand spune cuvinte bine cunoscute si totusi atat de putin intelese : "Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat Fiul Omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna. Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul (Unic de acest fel) Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna". Aici este vorba despre un subiect fundamental : credinta in Cel rastignit si viata eterna. Trebuia ca Fiul Omului sa fie inaltat pe cruce ; da, in dragostea Sa divina si perfecta pentru cei pierduti, trebuia ca Dumnezeu sa-L dea pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna ! Cel care crede in El are viata eterna, incat nu va mai pieri niciodata ! El a primit-o deja prin nasterea din nou, totusi, numai prin credinta in Cel care a murit si a inviat el poate dobandi cunoasterea acesteia.
Dar este aceasta echivalenta cu bucuria constienta a vietii eterne ? Din nefericire, nu. Episodul sarpelui de arama ne arata cate experiente triste facem adesea, pana cand intelegem cu adevarat ce inseamna pentru noi darul vietii eterne si sa ne putem bucura de el.
Dupa discutia avuta cu Nicodim referitoare la nasterea la nasterea din nou, sarpele de arama si viata eterna, Domnul Isus prezinta, in Ioan 4, femeii de la fantana din Sihar, "apa cea vie" care va fi in cel care bea, "un izvor de apa, tasnind in viata eterna" (Ioan 4:10-14). Apa cea vie este o imagine a vietii eterne si a activitatii Duhului Sfant lucrand in ea. Aceasta este comparata cu un izvor in noi care este in legatura cu sursa ei din cer. Prin comuniunea practica cu Tatal si cu Fiul Sau, Duhul Sfant ne aduce la bucuria vietii eterne. Aceasta este semnificatia acestor cuvinte : "un izvor de apa, tasnind in viata eterna" (Ioan 4:14). In continuarea, Domnul descopera femeii gandurile lui Dumnezeu cu privire la adorarea in duh si in adevar. Paralela cu episodul din Numeri 21 nu poate fi lasata deoparte. Noi nu suntem in stare sa-L adoram cu adevarat pe Tatal nici prin posesiunea, nici prin simpla cunoastere a vietii eterne, ci numai prin puterea practica a acesteia.
In niciun pasaj din Noul Testament (nici chiar in capitolele 14 si 16 atat de cunoscute din Evanghelia dupa Ioan) locuirea si lucrarea Duhului Sfant in credinciosi nu sunt tratate intr-un mod atat de detaliat ca in Romani 8. Este adevarat ca Duhul este deja mentionat la sfarsitul pasajului cu privire la indreptatirea prin credinta - si aceasta, pentru ca oricine crede in Evanghelie este pecetluit de Dumnezeu cu Duhul Sfant (Efes. 1:13). In Romani 5:5, este scris : "Pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat".
Dar nu ne este spus despre activitatea Sa sub diferite forme in cei rascumparati decat in capitolul 8, unde suntem vazuti in bucuria deplina a lucrarii lui Hristos implinita la cruce. Intr-un anumit fel, suntem condusi acolo de la o "sursa" la alta. In primul rand, la versetul 2, gasim recunoasterea faptului important care-l invatam in sarpele de arama, si anume ca prin legea Duhului de viata in Hristos Isus am fost eliberati de legea pacatului si a mortii. Noi nu mai suntem obligati sa cedam carnii, ci noi putem trai si actiona in puterea Duhului Sfant, caci gandirea Duhului este viata si pace. Trupul nostru este intr-adevar muritor (lit. "mort") din cauza pacatului (daca l-am lasa, carnea ar fi singura care s-ar manifesta), dar duhul este viata datorita dreptatii. Duhul Sfant marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Am primit duhul de infiere prin care strigam "Ava, Tata !" (*). Desi ne aflam inca "in pustie", putem, prin Duhul Sfant care ne-a fost dat, sa ne bucuram de comuniunea cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos. Aceasta este bucuria vietii eterne, care nu trebuie sa fie impiedicata de suferintele din timpul de acum, fiindca ele ne indreapta privirile spre gloria unde ne vom bucura de viata eterna intr-o perfectiune netulburata. Chiar si in suferintele cele mai mari, stim ca Duhul Sfant mijloceste pentru noi inaintea lui Dumnezeu prin suspine negraite, si intretine in noi constienta faptului ca toate lucrurile lucreaza impreuna pentru binele copiilor lui Dumnezeu, deoarece ei sunt obiectele unui plan etern al dragostei. Nu sunt acestea lucruri minunate pentru care nu putem sa-I multumim indeajuns lui Dumnezeu si Tatal nostru ?
(*) In schimb, in Galateni 4:6, Duhul Sfant, care a fost trimis in inimile noastre, este Cel care striga : "Ava, Tata !".
Atat timp cat, in pelerinajul lor prin pustie, fiii lui Israel si-au manifestat nemultumirea cu privire la caile lui Dumnezeu, nu a exista nici multumire, nici adorare. Cuvintele deja citate ale profetului Amos lasa sa se intrevada in ce consta inchinarea lor : "Mi-ati adus voi jertfe si daruri de mancare patruzeci de ani in pustie, casa a lui Israel ? Da, ati ridicat cortul lui Moloc al vostru si pe Chiun, idolii vostri, steaua dumnezeilor vostri, pe care i-ati facut pentru voi insiva" (Amos 5:25, 26 ; comp. Fapte 7:42, 43). Dupa ce prima bucurie a eliberarii din Egipt a disparut, gasim numeroase referiri despre murmurele si nemultumirile lor timp de patruzeci de ani. Dar acum cand au recunoscut si au inteles prin credinta rautatea carnii si remediul pentru aceasta, prin sarpele de arama, ei savureaza izvoarele de apa si canta a doua lor cantare de la traversarea pustiei (Num. 21:17, 18).
La fel si noi, cand privim la nemarginitele efecte ale lucrarii de rascumparare a Domnului nostru, nu avem decat cantari de multumire si lauda sa-I cantam. Cat de mare si glorioasa este aceasta lucrare ! Ce dragoste, ce har gasim in ea, dar si ce sfintenie ! Dar mai presus de toate, Il putem cunoaste pe Cel care a facut totul, si prin El, pe Dumnezeu ca Tatal nostru. Cu cat mai mult luam in seama adevarul si ni-l insusim spiritual, cu atat mai mult vom creste "pana la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:15).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu