Drumul cresterii spirituale
- XII -
Arend Remmers
7 Sarpele de arama - Numeri 21 (continuare)
7.3.2 Eforturi personale ?
Se aude uneori zicandu-se : "Acest credincios are inca mult progres de facut". In astfel de cazuri, este vorba adesea despre copii ai lui Dumnezeu care inca sunt tineri in credinta. Se vede in ei slabiciuni sau esecuri, obiceiuri vechi sau legaturi de care nu sunt inca in intregime eliberati, si se crede ca ei ar trebui sa se forteze sa scape de aceasta stare. Dar se va intampla cu acesti credinciosi la fel ca Lazar care dupa invierea sa avea inca "picioarele si mainile legate in fasii de panza" (Ioan 11:44). Cum ar fi putut el sa se elibereze singur de fasiile de panza care il tineau ca niste legaturi ? El avea nevoie de ajutor. De aceea Domnul Isus a zis celor prezenti : "Dezlegati-l si lasati-l sa mearga". Asa cum Lazar a avut nevoie de ajutor, la fel si astfel de credinciosi au nevoie de invatatura spirituala pentru a fi eliberati.
Chiar credinciosi mai in varsta, dupa o slujire in credinciosie destul de lunga si binecuvantata pentru Domnul, pot cadea inapoi intr-o stare in care natura lor veche se va manifesta din nou cu putere. Cuvantul lui Dumnezeu zice bine : "Gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu" (Rom. 8:7) - chiar si la credinciosi ! Aceasta nu se schimba nici macar in zeci de ani ai vietii de credinta ! Toate eforturile noastre asupra noastra insine nu folosesc la nimic. Lucrul acesta este total gresit. Lupta impotriva carnii din noi este o incercare zadarnica, deoarece numai lucrarea Fiului lui Dumnezeu de la cruce a putut rezolva in mod perfect aceasta chestiune. Aceasta ne este aratat in episodul sarpelui de arama.
Israelitii nu puteau nici sa se apere impotriva serpilor prin propriile lor eforturi, nici sa se salveze pe ei insisi cand erau muscati. In acelasi mod, eforturile dificile pentru a stapani prin propria noastra putere pacatul care locuieste in noi si consecintele sale, nu vor reusi. Un credincios care se forteaza in zadar sa-i puna capat puterii pacatului care locuieste in el in acest mod, trebuie, in final, sa strige cu disperare : "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera din acest trup al mortii ?" (Rom. 7:24).
Cu toate acestea, el poate apoi sa aduca brusc multumiri : "Multumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Astfel deci eu insumi, cu mintea, slujesc legii lui Dumnezeu, dar, cu carnea, legii pacatului" (v. 25). Motivul este ca - precum israelitul din imaginea cu sarpele - el nu mai priveste la sine, ci la Dumnezeu si la Mantuitorul sau, fiindca, in aceasta experienta, el a dobandit cunostinte foarte importante pentru viata lui spirituala. In primul rand este cunoasterea celor doua forte care actioneaza in sine, a celor doua naturi care se afla in cel credincios. Dar acum el a inteles, de asemenea, ce inseamna practic a fi "in Hristos Isus", adica a fi unit deplin cu El si a sta inaintea lui Dumnezeu in toata acceptarea Lui. De aceea nu trebuie sa se teama de condamnarea eterna, nici de a continua sa geama sub puterea pacatului si a carnii. Cunostinta eliberarii de aceasta putere (Rom. 8:1, 2) se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu a condamnat in Hristos "pacatul in carne".
Atunci cand acceptam prin credinta aceasta judecata a lui Dumnezeu, putem, de asemenea, sa intelegem si sa realizam faptul care rezulta, si anume ca nu mai suntem "in carne" (adica caracterizati si stapaniti de aceasta putere rea), ci "in Duh". Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi, caracterizeaza starea noastra si vrea sa ne umple si sa ne conduca (Rom. 8:9).
7.3.3 Marea Rosie si sarpele de arama
Diferenta dintre Marea Rosie si episodul sarpelui de arama corespunde in Noul Testament cu diferenta care exista intre capitolele 5, versetul 12 la 6, versetul 23 si capitolul 8 din epistola catre Romani. In primul pasaj, vedem sfarsitul omului vechi, adica a pozitiei noastre ca pacatosi. Am trecut de la "pozitia de pacatosi" la "pozitia de drepti" (Rom. 5:19). Cuvantul cheie esential din acest pasaj este deci cuvantul "pacat". Aici nu este vorba despre fapte de pacat, ci de principiul raului ca o caracteristica a omului vechi. La capitolul 8, in schimb, ne este infatisata biruinta asupra vechii noastre naturi pacatoase. In Hristos pe cruce, Dumnezeu a condamnat "pacatul in carne", si nu mai trebuie deci sa traim "potrivit carnii", ci putem umbla "potrivit Duhului" (Rom. 8:3, 4). Prin urmare, aici intalnim foarte des cuvantul "carne". Deci, se poate spune pe buna dreptate ca, in ce priveste profunzimea experientei spirituale, Romani 8 merge mult mai departe decat capitolele 5 si 6.
In Romani 6, ne sunt prezentate judecata omului vechi si moartea noastra impreuna cu Hristos. Suntem vazuti acolo ca cei care "am murit fata de pacat" si care deci nu mai trebuie sa traiasca in pacat (v. 2). Am exprimat de-o maniera vizibila consecinta acestei morti impreuna cu Hristos in botez, in care am fost inmormantati impreuna cu El, ca sa umblam acum in noutatea vietii (v. 3, 4). Totul este bazat pe faptul ca "omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie desfiintat, ca noi sa nu mai fim robi ai pacatului" (v. 6). Dumnezeu ne vede astfel si noi putem, de asemenea, prin credinta, sa ne vedem asa. Consecinta este ca :"Tot asa si voi, socotiti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus" (v. 11). Acest adevar este prezentat aici intr-un mod doctrinar si fundamental, desi sunt facute unele aplicatii practie. Suntem "indreptatiti" si "eliberati" de pacat (Rom. 6:7, 18, 22), dar nu de carne. Carnea ramane atat timp cat vom trai.
Capitolul urmator (cap. 7) descrie o stare in care este posibila caderea, din diferite motive, dupa cum am vazut deja. In orice caz, aceasta este o stare in care ne putem gasi atunci cand nu ramanem in credinta simpla dar ferma in Domnul Isus si in lucrarea Lui de rascumparare implinita.
Apoi, capitolul 8 se incheie aratandu-ne cum noi, credinciosii, putem, prin puterea Duhului Sfant dat de Dumnezeu, sa triumfam asupra pacatului in carne. Ajungem totusi aici, nu ocupandu-ne de noi insine si de pacatele noastre, ci primind prin credinta ceea ce este scris in Romani 8 in legatura cu aceasta. In versetul 2 este spus : "Caci legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii". Legea care este mai tare este puterea si lucrarea Duhului Sfant, numit aici "Duhul de viata". El lucreaza ca printr-o lege care nu se schimba asupra vietii celei noi pe care am primit-o in Hristos inviat. Astfel, suntem eliberati de puterea pacatului din noi.
Din nefericire, in practica vietii credintei in noi, lucrurile par adesea cu totul altfel. Experientele umilitoare ne impiedica sa acceptam acest adevar si sa-l punem in practica prin credinta. Chiar daca nu mai suntem in permanenta in starea din "Romani 7", totusi, suntem adesea destul de departe de o viata adevarata in Duhul. Chiar daca l-am inteles, putem oricand sa cadem iarasi printr-o incredere carnala in noi insine si prin vicleniile diavolului. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu este clar in aceasta privinta. In Romani 8:12, 13, suntem vazuti ca "datori nu carnii, ca sa traim potrivit carnii; pentru ca, daca traiti potrivit carnii, veti muri; dar, daca traiti prin Duh, omorati faptele trupului si veti trai". Cunoastem noi, ca crestini, aceasta viata fericita caracterizata de puterea Duhului Sfant ? Cate suisuri si coborasuri sunt in viata noastra de credinta : timpuri de mare bucurie in Domnul, urmate de coborare si chiar nemultumire, atunci cand cedam carnii noastre si cand vedem activitatea si consecintele acesteia in noi.
In ciuda a toate, apostolul Ioan a putut sa scrie : "Copilasii mei, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti" (1 Ioan 2:1). Acest indemn este dificil de inteles pentru multi. Dar el se intemeiaza pe faptul ca am primit o viata noua, divina, care nu vrea si nu poate sa pacatuiasca, si ca suntem eliberati de pacat (nu in sens absolut, ci de puterea lui) si ca acesta nu mai stapaneste peste noi (Rom. 6:12, 14). Aceasta este invatatura de la Marea Rosie. Pavel o exprima astfel : "Sa ramanem in pacat, ca sa prisoseasca harul ? Nicidecum ! Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in el ?" (Rom. 6:1, 2).
Dar mai mult, vedem clar in imaginea sarpelui de arama ca Dumnezeu a condamnat, de asemenea, pacatul in carne si ne-a eliberat "prin legea Duhului de viata in Hristos Isus... de legea pacatului si a mortii". Nu mai suntem sub puterea carnii (desi ea este inca in noi), ci, prin Duhul Sfant care locuieste in noi, putem face sa moara faptele trupului, adica a le reprima pentru ca ele sa nu se manifeste (Rom. 8:2, 13). Iata o viata "potrivit Duhului".
La acest stadiu, este oportun sa ne intoarcem inca odata asupra epistolei catre Galateni. Pavel scrie aici, dupa cum am amintit deja, la capitolul 5:16, 17 : "Umblati prin Duh si nicidecum nu veti implini pofta carnii. Deoarece carnea pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva carnii; si acestea se impotrivesc unul altuia, ca sa nu faceti ceea ce ati dori". Aici, nu suntem doar indemnati sa ducem o viata prin Duhul, adica in puterea Duhului Sfant, ci Cuvantul lui Dumnezeu ne explica, de asemenea, ce implica aceasta. Carnea, natura cea veche care se afla inca prezenta in noi cu poftele ei, are scopuri si dorinti total diferite de cele pe care le are Duhul Sfant care locuieste in noi. La fel, activitatea Duhului Sfant in noi se manifesta impotriva carnii.
Crestinul are deci in el doua surse diferite de ganduri, cuvinte si actiuni, care sunt diametral opuse unul altuia. Prin urmare, el insusi nu se afla constant in mod automat sub calauzirea Duhului Sfant. Daca vrea sa asculte de Duhul, carnea i se opune ; daca cedeaza totusi la carne, atunci Duhul il atentioneaza prin constiinta lui. Orice ar vrea sau face, mereu o voce antagonista din el il face sa auda dezacordul ei. Acesta este sensul concluziei : "...ca sa nu faceti ceea ce ati dori". Aici, "voi" se refera la personalitatea responsabila inaintea lui Dumnezeu a crestinului, si nu, cum s-ar putea presupune, la natura lui veche sau chiar la omul cel nou.
Ca persoane responsabile, ne aflam, ca crestini, in viata noastra de credinta zilnica, permanent pusi in fata unei decizii. In toate gandurile si actiunile noastre, constatam, cu siguranta, ca in noi exista doua forte opuse pe care nu putem niciodata sa le multumim in acelasi timp. Dar, Dumnezeu sa fie binecuvantat pentru ca ne-a dat viata cea noua care vrea sa-I slujeasca cu bucurie, ca ne-a eliberat prin Domnul Isus de puterea carnii si a pacatului, si ne-a dat darul Duhului Sfant care poate si vrea sa conduca viata noastra cea noua in acord cu voia lui Dumnezeu ! "Dar roada Duhului este : dragoste, bucurie, pace, indelunga-rabdare, bunatate, facere de bine (sau "bunavointa"), credinciosie, blandete, infranare" (Gal. 5:22, 23).
Credinciosii din Corint, care sunt numiti "carnali" si "prunci" (1 Cor. 3:1, 2), nu au realizat nicidecum acest adevar, sau, mai bine zis, l-au pierdut din vedere : erau printre ei diviziuni, imoralitate, certuri si invataturi gresite. Unii dintre ei nu mai voiau chiar sa-l mai recunoasca pe apostolul Pavel, care era, totusi, parintele lor spiritual. De aceea trebuia ca din nou sa le prezinte lucrarea lui Hristos de la cruce, pentru a-i aduce, nu la convertire, ci la bucuria deplina a mantuirii lor. Atunci cand le scrie in a doua sa epistola ca "Cel care n-a cunoscut pacat, Dumnezeu L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El" (2 Cor. 5:21), le aminteste tocmai aspectul lucrarii lui Hristos de la cruce care ne este prezentat in sarpele de arama si pe care ei il neglijasera atat de grav.
Din ceea ce tocmai am vazut, invatam acest lucru : cu cat mai mult cedam dorintelor noastre naturale, cu atat viata noastra de credinta este mai slaba, si cu atat mai putin se va manifesta viata lui Hristos in viata noastra. Comuniunea practica cu El necesita o judecata de sine fara mila asupra carnii noastre. Dar, multi crestini refuza aceasta, deoarece le lipseste cunostinta si taria vietii eterne prin Duhul Sfant. Astfel, judecata de sine este pentru ei un chin neincetat. Ei nu vad ca aceasta este de fapt o eliberare, pentru ca viata lui Isus pe care o avem sa se poata manifesta fara piedica in carnea noastra muritoare (2 Cor. 4:10, 11) ! David era, cu siguranta, un credincios sub lege, dar el cunostea, totusi, aceasta judecata de sine atat de importanta pentru viata de credinta. El cere in Psalmul 19:12 : "Cine isi intelege greselile ? Curateste-ma de cele ascunse ale mele". In aceasta, el se gandea chiar la pacatele de care nu era constient.
In dragostea lui pentru corinteni, Pavel a mers chiar mai departe incat a putut spune : "Astfel ca in noi lucreaza moartea, iar in voi viata" (2 Cor. 4:12). Privind la sine, el a vazut moartea sa impreuna cu Hristos, pe care a realizat-o si practic ; dar privind la corinteni, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, a vazut viata si binecuvantarile legate de ea, pe care a putut sa le comunice prin slujire. Iata o viata vie, triumfatoare, in puterea Duhului Sfant. Putem s-o avem cu totii, daca nu cedam la poftele carnii noastre, ci daca traim in puterea si sub calauzirea Duhului Sfant care locuieste in noi.
Ceea ce vorbeste in mod deosebit inimilor noastre, cand luam in considerare acest subiect, este intensitatea cu care Cuvantul lui Dumnezeu trateaaza natura noastra veche, carnea, atat prin invataturile Noului Testament cat si prin imaginile Vechiului Testament. Ce durere are Dumnezeu cu noi, pentru a ne conduce la adevarata libertate care trebuie sa caracterizeze pe copiii Sai (com. Gal. 5:1, 13) ! Atat timp cat suntem pe pamant, nu putem fi eliberati de carne. Dar, exista totusi o diferenta intre a-i ceda cu usurinta si a o lasa sa actioneze necontrolat, sau a trai in libertate si in puterea Duhului si a putea spune ca Pavel : "Cei ai lui Hristos au rastignit carnea impreuna cu patimile si cu poftele ei" (Gal. 5:24). Cel care poate vorbi astfel a invatat lectia sarpelui de arama si sa tina carnea sa acolo unde ea trebuie sa fie : sub judecata pe care Domnul a indurat-o pentru ea pe cruce.
(*) Pentru a incheia acest subiect, este potrivit de mentionat 2 Imparati 18:4. Aici este scris ca : "El (Ezechia) a indepartat inaltimile si sfaramat stalpii si a taiat aserele si a sfaramat sarpele de arama pe care-l facuse Moise, pentru ca pana in zilele acelea fiii lui Israel ardeau tamaie pentru el; si l-a numit Nehustan (o bucata de arama)". Mijlocul de salvare pe care l-a dat Dumnezeu devenise un fel de idol, care a intors inimile fiilor lui Israel de la Dumnezeu ! In acelasi fel, astazi, persoane religioase dar necredincioase pot face rau folosind adevaruri biblice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu