Drumul cresterii spirituale
- XI -
Arend Remmers
7 Sarpele de arama - Numeri 21
Cartea Numeri descrie calatoria lui Israel prin pustie. Cu toate acestea, nu gasim aici o relatare completa a pelerinajului lor. Nu avem aici decat cateva franturi ale evenimentelor din acesti patruzeci de ani. Etapele detaliate ale traversarii pustiei sunt prezentate in capitolul 33. Descrierea calatoriei in sine se intinde pe doar 13 capitole. Ea incepe in Numeri 10:1 si se incheie deja la versetul 1 din capitolul 22 unde este spus ca fiii lui Israel au ajuns "in campiile Moabului, dincolo de Iordan, la Ierihon". Tot ceea ce este descris in cartea Deuteronom se desfasoara aici (Deut. 1:1). Dupa cum am vazut, lunga perioada a pelerinajului a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea poporului Sau, dar nu a corespuns cu planul Sau.
7.1 Murmurele impotriva lui Dumnezeu
In timpul calatoriei de patruzeci de ani, poporul si-a manifestat de multe ori nemultumirea fata de Dumnezeu si fata de Moise.
- In Numeri 11:1 la 3, deci chiar la inceputul traversarii pustiului, poporul a murmurat la Tabeera ("ardere"), si focul Domnului a mistuit "o parte din marginea taberei".
- In versetele urmatoare, 4 la 35, "multimea amestecata" este cea care a atras intreg poporul prin nemultumirea lor fata de hrana data de Dumnezeu ; astfel, multi israeliti au trebuit sa piara la Chibrot-Hataava, "mormintele poftei" (comp. 1 Cor. 10:6).
- La capitolul 12, versetele 1 la 13, este descrisa nemultumirea Mariei si a lui Aaron impotriva lui Moise, si pozitia acestuia, drept urmare Marie este pedepsita cu lepra.
- La capitolul 16, versetele 1 la 35, este descrisa razvratirea lui Core impotriva lui Moise si moartea celor razvratiti (comp. 1 Cor. 10:10 ; Iuda 11). Urmarea a fosta ca poporul a murmurat din cauza mortii lui Core si a adeptilor sai, astfel ca o plaga trimisa de Dumnezeu face sa piara 14700 de israeliti (cap. 16:41-50).
- La capitolul 20, versetele 2 la 13, poporul s-a certat cu Moise la Meriba ("cearta"), fiindca nu era apa (comp. Ex. 17).
- Ultima oara, la capitolul 21, versetele 4 si 5, Israel vorbeste impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moise, deoarece era nemultumit din nou de mana (comp. 1 Cor. 10:9).
Daca adaugam murmurele poporului din Exod 15 cu privire la apele amare de la Mara, apoi la capitolul 16 din cauza unei presupuse lipse de hrana si la capitolul 17 din cauza lipsei de apa, obtinem un total de zece situatii (comp. Num. 14:22).
Atunci cand murmuram impotriva lui Dumnezeu, este pentru ca suntem nemultumiti de soarta pe care El ne-a rezervat-o. Iuda scrie in epistola sa, la versetul 16 : "Acestia sunt cartitori, nemultumiti (nemultumiti cu soarta lor), umbland dupa poftele lor... ". In murmure se manifesta carnea pacatoasa, care cauta intotdeauna satisfacerea propriei vointe. Dupa Romani 8:7, gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca ea nu vrea, si nu poate, sa se supuna legii lui Dumnezeu, adica voii Sale revelate. Asa a fost cu Israel, si asa este si cu noi. Ne este mult mai greu sa recunoastem intreaga stricaciune a carnii noastre decat sa acceptam judecata lui Dumnezeu asupra omului nostru vechi. Imprejurarea urmatoare poate sa lumineze diferenta : Un crestin i-a zis odata altuia : "Din natura eu sunt un om rau". Atunci cand interlocutorul sau i-a raspuns : "Da, este adevarat, am auzit si eu", el l-a intrebat furios : "Ce va face sa credeti asta ?" Astfel, ne este mult mai usor sa ne declaram intr-un mod general ca pacatosi decat sa recunoastem ca este imposibil sa imbunatatim carnea noastra, natura veche din noi. Desi ambele sunt strans legate, totusi, facem o diferenta aici.
Dumnezeu sa fie binecuvantat ca omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos. Ca urmare a acestui fapt, Pavel a putut sa-i indemne pe credinciosii din Roma : "Astfel deci, fratilor, suntem datori nu carnii, ca sa traim potrivit carnii; pentru ca, daca traiti potrivit carnii, veti muri; dar, daca traiti prin Duh, omorati faptele trupului si veti trai" (Rom. 8:12, 13).
Cu toate acestea, esuam prea des in aceasta directie, asemenea credinciosilor din Corint si din Galatia, si a fiilor lui Israel ca tip. Daca nu ne marcheaza acest lucru, ca in carnea noastra nu locuieste nimic bun, suntem in pericol de a o lasa sa actioneze necontrolat. S-ar putea sa fim atenti cu privire la pofta carnii, la manifestari de rautate sau la altele asemenea. Dar in imprejurarile mici ale vietii zilnice, deseori nu suntem constienti de pericol. De aceea, atunci suntem cei mai expusi sa traim potrivit carnii si nu potrivit Duhului. In loc sa judecam si sa inabusim tendintele carnii noastre si in cele mai nesemnificative lucruri marunte, le dam frau liber si trebuie sa invatam atunci - ca si Israel prin serpii infocati - ca si carnea noastra, vrea sa ne indeparteze intotdeauna de prezenta lui Dumnezeu si sa ne faca nemultumiti de Cuvantul Sau si de caile Sale, conducandu-ne in final pe drumurile durerii si ale mortii (comp. Ps. 139:23, 24 ; Prov. 14:12 ; 16:25).
Aceasta este prima lectie a capitolului nostru. Israel tocmai primise un raspuns la rugaciunea de la Horma si a castigat cu ajutorul lui Dumnezeu o biruinta aupra imparatului Aradului (Num. 21:1-3). Dar putin dupa aceea, a facut din nou un pas in spate, caci era pe cale sa se intoarca in directia punctului de plecare al traversarii pustiei, adica "pe calea Marii Rosii" (v. 4). Dar aceasta nu era inca totul. La glasul din exterior s-a adaugat glasul din interior : "Si poporul a vorbit impotriva lui Moise, zicand : Pentru ce ne-ati facut sa ne suim din Egipt, ca sa murim in pustiul acesta?" (v. 5). Israelitii au rostit aproape aceleasi cuvinte atunci cand erau inaintea Marii Rosii si au vazut egiptenii apropiindu-se in spatele lor (Ex. 14:11). Carnea lor nu s-a schimbat, nici macar imbunatatita in cei 40 de ani.
Chiar cele mai frumoase experiente ale credintei nu pot sa schimbe carnea noastra. Plini de descurajare si nerabdare, israelitii i-au zis lui Moise : "Pentru ca nu este paine si nu este apa si ni s-a scarbit sufletul de aceasta paine proasta (sau "hrana mizerabila") (v. 5). Nemultumirea lor fata de caile lui Dumnezeu si fata de hrana cereasca s-au exteriorizat printr-o acuzatie nedreapta la adresa Lui, caci le-a promis de mai multe ori ca-i va duce in tara Canaan (Ex. 3:8, 17 ; 23:23).
7.2 Serpii infocati
La Mara, poporul, care a murmurat impotriva Dumnezeului sau, a invatat ca apa amara nu poate deveni dulce decat printr-un lemn, care fara indoiala este o imagine a lui Hristos la cruce. Experientele amare pot cu ususrinta sa faca sa intervina carnea intr-un rascumparat, dar el poate invata prin acestea ca crucea lui Hristos da eliberare si inviorare (Ex. 15:23-15). Cu alta ocazie, Dumnezeu a dat poporului Sau nemultumit ceea ce el a cerut, dar a trimis apoi "uscaciune in sufletele lor" (Ps. 106:15), ca sa le arate ca se afla pe o cale rea. De asemenea, uneori i-a facut sa cunoasca consecintele razvratirii lor vinovate impotriva cailor Sale de-o maniera si mai amara. Acesta a fost cazul aici.
La murmurele poporului, Dumnezeu raspunde prin plaga serpilor infocati, a caror muscatura producea moartea. Chemat in ajutor de catre popor, Moise a trebuit sa faca, la porunca lui Dumnezeu, un sarpe de arama si sa-l fixeze pe o prajina in vazul tuturor. Cel care privea la sarpele de arama era vindecat. Despre ce vorbesc deci "serpii infocati" trimisi de Domnul ca raspuns la murmurele lui Israel ? Sarpele este adesea o imagine a lui Satan insusi. Acesta a fost deja cazul in gradina Edenului, unde s-a aratat pentru prima data (Gen. 3). Iar in ultima carte a Bibliei, diavolul apare ca "balaurul cel mare... sarpele cel vechi, acela care se numeste Diavol si Satan" (apoc. 12;9 ; 20:2).
Cu toate acestea, nu trebuie sa vedem in serpii infocati un tip al diavolului insusi. Acest lucru este deja imposibil din cauza numarului lor mare de aici. Totusi, Satan gaseste in carnea fiecarui credincios un aliat bun. Multimea serpilor infocati vorbeste deci despre carne, natura cea veche din fiecare credincios, stimulata de Satan impotriva lui Dumnezeu (v. 6). Satan, vrajmasul lui Dumnezeu si al oamenilor, este la originea pacatului, "caci diavolul pacatuieste de la inceput" (1 Ioan 3:8). Ca "sarpe de arama", el a instigat in gradina Eden pe primul cuplu uman la neascultare fata de Dumnezeu, facand astfel din ei, nu doar calcatori ai poruncii lui Dumnezeu, dar si, in pozitia si natura lor, pacatosi. De atunci, carnea din om este cel mai bun aliat al diavolului. Si aceasta este ceea ce vedem aici.
Totusi, serpii infocati au fost trimisi nu de Satan, ci de Domnul. El le-a aratat astfel israelitilor, sub forma unei pedepse, care era originea nemultumirii lor fata de Sine : pacatul in carne, prin care Satan i-a invrajbit impotriva lui Dumnezeu. Termenul "sarpe" il indica pe Satan, originea pacatului, adjectivul "infocat", dimpotriva, arata ca Dumnezeu a trimis serpii ca judecata.
Muscaturile serpilor infocati provocau o durere arzatoare si ducea la moarte. Israelitii si-au dat seama de pacatul lor si au marturisit plangator inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Moise : "Noi am pacatuit, pentru ca am vorbit impotriva Domnului si impotriva ta" (v. 7). O marturisire sincera si cu pocainta este atitudinea necesara si corecta, atat pentru pacatosul inca pierdut, cat si pentru copilul lui Dumnezeu care a pacatuit (1 Ioan 1:9).
Cu toate acestea, cererea ca Dumnezeu sa indeparteze serpii infocati, adresata de catre popor lui Moise, nu a primit raspuns. Serpii au ramas, si oamenii au continuat sa moara. O cale dictata de pacat duce nu la viata, ci la moarte. Israel a trebuit sa invete. De aceea Pavel scrie : "Gandirea carnii este moarte" si : "Daca veti trai potrivit carnii, veti muri" (Rom. 8:6, 13).
Cu siguranta, Dumnezeu a raspuns la cererea slujitorului Sau, dar intr-un mod complet diferit de ceea ce era de asteptat, caci poporul avea o mare lectie de invatat. "Si Domnul a zis lui Moise : 'Fa-ti un sarpe infocat si pune-l pe o prajina. Si va fi asa: oricine este muscat si-l va privi, va trai'. Si Moise a facut un sarpe de arama si l-a pus pe o prajina. Si a fost asa: daca vreun sarpe musca pe cineva, cand el privea la sarpele de arama, traia". Mijlocul de vindecare de plaga a fost descoperit israelitilor muscati prin sarpele de arama inaltat pe o prajina de catre Moise. Cel care isi ridica ochii spre el, putea scapa de starea nenorocita care ducea la moarte, in care se afla datorita pacatului sau, a murmurelor sale fata de Dumnezeu.
Nu ar fi folosit la nimic pentru un israelit sa caute prin sine insusi sa fuga dinaintea serpilor, sau sa faca inofensiva otrava muscaturii. "Si a fost asa: daca vreun sarpe musca pe cineva, cand el privea la sarpele de arama , traia" (v. 9). Nicio privire asupra celor care mureau, sau asupra celor care erau deja vindecati, sau asupra sa insusi, nu putea sa-i fie de ajutor. Doar faptul de a privi sarpele de arama ii aducea ajutor si mantuire. Fiecare israelit trebuia s-o faca personal. Nimeni altul nu putea s-o faca pentru el. Dar daca o facea, era vindecat de plaga si putea sa-I multumeasca lui Dumnezeu.
7.3 Sarpele de arama - Hristos pe cruce
In Noul Testament, Domnul Isus a mentionat sarpele de arama ca un tip al Lui Insusi (*). In timpul discutiei Sale nocturne cu fariseul Nicodim asupra necesitatii nasterii din nou si asupra vietii eterne, El a zis : "Si, cum a inaltat Moise sarpele in pustie, asa trebuie sa fie inaltat Fiul Omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:14, 15).
(*) Pe de alta parte, "sarpele arzator care zboara", din Isaia 14:29, este, de asemenea, o imagine a lui Hristos, Mesia. El este cel care, in viitor, va executa blestemul care va veni asupra filistenilor ca o manifestare a dreptatii lui Dumnezeu in judecata.
Imaginea sarpelui de arama are mai multe paralele clare cu lucrarea Domnului Isus la cruce :
- sarpele de arama insusi ca imagine a Fiului lui Dumnezeu venit in asemanarea carnii pacatului si facut pacat pentru noi (vezi Rom. 8:3 ; 2 Cor. 5:21,
- prajina ca imagine a crucii,
- inaltarea sarpelui, ca imagine a rastignirii ("inaltarii") Domnului Isus,
- faptul de a privi sarpele ca imagine a credintei in Cel care a fost facut pacat pentru noi,
- primirea vietii ca imagine a darului si bucuria constientei vietii eterne.
Prin "inaltarea" Domnului Isus, trebuie inteles nu glorificarea Sa in cer, ci rastignirea Lui. Respingerea Lui este exprimata prin aceasta, dar si faptul ca El este acum un obiect al credintei, care a restabilit pentru noi relatia cu cerul. Aceasta reiese nu doar din Ioan 8:28 : "Cand Il veti inalta pe Fiul Omului... ", dar si din versetele 32 si 33 din capitolul 12 : "Si Eu, cand voi fi inaltat de pe pamant, ii voi atrage pe toti la Mine. Iar aceasta o spunea aratand cu ce moarte urma sa moara" (*).
(*) Aceasta inaltare a Domnului Isus de pe pamant a exprimat faptul ca oamenii L-au respins si nu au avut pentru El niciun loc pe pamant. Ca adevarata jertfa si in acelasi timp adevaratul mare preot, Domnul Isus a implinit lucrarea Sa de rascumparare intre cer si pamant, caci potrivit legii, El nu ar fi putut sa fie preot (Ev. 2:17b ; 7:13, 14, 27 ; 8:4 ; 9:11, 12). La fel, altarul de ardere de tot, ca imagine a crucii, nu se afla in tabara (imagine a pamantului), ci se afla in curte, inaintea intrarii cortului intalnirii. - In schimb, in inaltarea Domnului din Fapte 2:33 si 5:31, trebuie sa vedem glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu.
Sarpele de arama, ca imagine a ceea ce a fost cauza nenorocirii, devine prin voia lui Dumnezeu mijlocul de eliberare. Dar de ce a fost aleasa tocmai imaginea sarpelui ? Ei bine, tocmai pentru Domnul a fost trimis "in asemanarea carnii pacatului, si pentru pacat" si ca Dumnezeu a condamnat in El "pacatul in carne" (Rom. 8:3). Hristos a fost singurul om perfect drept care a umblat vreodata pe acest pamant. El nu a facut niciun pacat, nu a fost niciun pacat in El si nu a cunoscut niciun pacat. Dar pe cruce, a fost "facut pacat" (2 Cor. 5:21). Iata ce este exprimat in imagine in sarpe.
Sarpele care a adus vindecarea, s-a asemanat, este adevarat, cu serpii infocati purtatori de nimicire, dar nu le era identic. Dupa cum spune Romani 8:3, Domnul a venit in asemanarea carnii pacatului (nu in carnea pacatului !), pentru ca in El sa poata fi judecat pacatul in carne. Arama din care sarpele era facut, este pusa foarte des in Biblie in legatura cu focul, adica cu sfintenia lui Dumnezeu in judecata. De aceea pe altarul de arama al arderii de tot, jertfele erau mistuite de foc (Ex. 27:1-8). In Apocalipsa 1:15, picioarele Fiului Omului sunt "ca arama stralucitoare, ca arzand intr-un cuptor". Cu toate acestea, arama iese intacta din foc, imagine a sfintei judecati a lui Dumnezeu asupra pacatului. Arama este tipul unei dreptati care este demonstrata prin judecata.
Dreptatea lui Dumnezeu este manifestata in judecata asupra pacatului in carne, si aceasta judecata, Domnul Isus, Cel drept, a indurat-o intr-un mod perfect (vezi Fapte 3:14 ; 1 Pet. 3:18 ; 1 Ioan 2:1). Sarpele de arama inaltat pe prajina este deci un tip al lui Hristos in timpul celor trei ceasuri de intuneric. Acolo, Cel care nu a cunoscut pacatul, a fost facut pacat pentru noi de catre Dumnezeu pe cruce, astfel ca prin El si in El, sa putem deveni dovezi vii ale dreptatii lui Dumnezeu (2 Cor. 5:21). Numai contemplandu-L pe cruce putem intelege cum vede Dumnezeu pacatul. Doar in acest fel, cand vom vedea ce a trebuit sa indure Domnul nostru pentru aceasta, vom dobandi si noi o aversiune potrivita fata de pacat.
7.3.1 "Pacatul judecat in carne"
Dar de ce sarpele de arama ca imagine a lui Hristos rastignit, apare nu la inceput, ci aproape la sfarsitul traversarii pustiei ? Domnul Isus il compara cu El ca Acela in care pacatosul trebuie sa creada pentru a primi viata eterna. Atunci acest tip nu ar fi trebuit sa se gaseasca la inceputul traversarii pustiei ?
Prin acest tip, vedem inca odata diferenta dintre "tipurile principale" si "tipurile practice", in acest caz, lucrarea de rascumparare a Domnului nostru in sensul ei absolut, si intelegerea pe care o avem ca credinciosi. Pe de-o parte, Pastele, Marea Rosie, sarpele de arama si Iordanul sunt tipuri ale lucrarii unice pe care Domnul a implinit-o pentru noi la cruce. Totodata, fiecare din aceste tipuri evoca un aspect diferit al acestei lucrari si a urmarilor sale binecuvantate pentru noi. Pe de alta parte, deosebim in ordinea lor in timpul pelerinajului lui Israel din Egipt pana in Canaan, diferitele etape ale umblarii credintei. Ele ne arata cum ajungem la o cunoastre si o bucuria perfecta a lucrarii de rascumparare, si prin aceasta devenim "impliniti" spiritual (maturi). Exista mai multe etape in cresterea noastra spirituala, adica in intelegerea noastra a mantuirii si in bucuria pe care o gasim in aceasta si in Cel care a implinit totul. Tot ceea ce avem si ceea ce suntem ca rascumparati, isi are originea exclusiv in Hristos, Rascumparatorul nostru. Si totul, numai prin har !
(*) Jertfele din Levitic 1 la 7 prezinta si ele diferite aspecte ale lucrarii de rascumparare a lui Hristos : arderea de tot, consacrarea Sa perfecta pentru Dumnezeu, jertfa de pace, moartea Sa ca baza a comuniunii noastre cu Dumnezeu, si jertfa pentru pacat si pentru vina, ispasirea (in fr. "propiation" in rom. "propitiere"; n.t.) pentru pacatele noastre. De asemenea, Domnul Isus este prezentat in cele patru evanghelii sub diferite aspecte : in Matei, ca Imparatul lui Israel ; in Marcu, ca Slujitorul ; in Luca, ca Fiul Omului si in Ioan ca Fiul etern al lui Dumnezeu.
Episodul sarpelui de arama ne arata ca Domnul Isus a purtat de asemenea pe cruce judecata lui Dumnezeu asupra carnii, natura noastra veche, si asupra pacatului care locuieste si actioneaza in ea. Aceasta este altceva decat faptul ca a purtat pacatele noastre, despre care ne vorbeste Pastele, si decat judecata asupra omului nostru vechi, ceea ce am vazut in Marea Rosie. A intelege aceasta ne da o mare eliberare ! Cand o vom intelege, nu este atunci datoria noastra ca crestini de a ne pune cu totul de partea Lui si de a nu mai ceda naturii noastre vechi si poftelor ei ? Este tocmai ce invatam in primele versete din Romani 8 : "Caci legea Duhului de viata in Hristos Isus, m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" (v. 2). "Legea pacatului si a mortii" trebuie comparata cu un principiu fundamental, o lege naturala, care conduce omul la pacat si deci la moarte. Carnea unui credincios nu este mai buna ca a unui necredincios. Dar daca credem in toata intinderea lucrarii Domnului Isus, vom cunoaste o alta lege mult mai puternica, "legea Duhului de viata in Hristos Isus", care ne-a eliberat "de legea pacatului si a mortii". Puterea lui Dumnezeu, gloria Tatalui si Duhul Sfant au fost la lucru in invierea Domnului Isus (Efes. 1:19, 20 ; Rom. 6:4 ; 1:4 ; 1 Pet. 3:18). Prin ea, Cel care a indurat judecata asupra pacatului in carne, a fost introdus intr-o pozitie noua dincolo de pacat si de moarte. Asa cum prin credinta avem parte de moartea Sa, la fel avem parte de viata Sa in inviere. Pacatul nu mai este acum pentru noi "o lege".
O imagine ne poate ajuta sa intelegem aceasta. O pasare care sta pe pamant este tinuata la sol prin legea gravitatiei. Atunci cand ea zboara, intervin totusi mai multi factori, prin care legea gravitatiei este depasita, astfel ca ea poate sa se inalte de la pamant in aer. In mod similar, in noi, "legea Duhului de viata in Hristos Isus" este mai puternica decat "legea pacatului si a mortii". Si de ce ? Deoarece "Dumnezeu, trimitand pe propriul Sau Fiu, in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat, a condamnat pacatul in carne" (Rom. 8:3).
Numai atunci cand am inteles aceasta prin credinta putem intra in bucuria deplina a vietii eterne pe care am primit-o. Atunci avem comuniune practica cu Tatal si Fiul si putem judeca lucrurile care sunt incompatibile cu aceasta comuniune.
In legatura cu acest subiect, nu trebuie sa ne gandim doar la abateri grave, precum furtul, inselatoria sau pacatele sexuale. Trasaturi de caracter rele, vointa noastra proprie sau nemultumirea fata de soarta noastra sunt manifestari ale acestei forte negative din noi, care nu se vor supune niciodata voii lui Dumnezeu, "pentru ca gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate" (Rom. 8:7).
Dar exista un mijloc prin care putem fi eliberati de influentele sale persistente si uneori irezistibile : crucea Mantuitorului nostru ! Cand ne gandim la modul in care Domnul a trebuit sa sufere in trupul Sau sfant sub judecata lui Dumnezeu din cauza pacatului in carnea noastra, vom recunoaste grozavia pacatului in ochii lui Dumnezeu si judecata Sa asupra lui. Putem sa scuzam noi atunci carnea pacatoasa din noi, sau chiar s-o toleram ? Lucrul aceasta ar fi o contradictie flagranta in viata noastra de credinta. Si totusi, esuam din nou si din nou, precum Israel in pustie. Propria noastra putere nu ne este de niciun ajutor. Dar ridicand ochii spre Cel in care pacatul care locuieste in noi a fost condamnat, si prin puterea Duhului Sfant pe care L-am primit, vom fi in stare sa urmam indemnul apostolului Pavel : "Umblati in Duh si nicidecum nu veti implini pofta carnii...Iar cei ai lui Hristos au rastignit carnea impreuna cu patimile si poftele ei. Daca traim in Duh, in Duh sa si umblam" (Gal. 5:16-25). Avem aici doua indemnuri de a umbla in puterea Duhului Sfant. Intre cele doua, exista realizarea noastra practica a imaginii sarpelui de arama : "Iar cei ai lui Hristos au rastignit carnea... ". Expresia : "... au rastignit carnea..." merge mult mai departe decat invatatura din Romani 6:6, potrivit careia omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos. Acolo, dupa cum am vazut, este vorba despre sfarsitul pozitiei noastre de mai inainte ca pacatosi, aici totusi (Gal. 5:24), este vorba despre carnea care locuieste in noi, natura cea veche. Mai mult, in Romani 6:6 este vorba despre judecata lui Dumnezeu, in timp ce in Galateni 5:24, credinciosii insisi sunt cei care au executat judecata asupra carnii lor. Acesta este deci un act de credinta real si personal, care executa judecata asupra pacatului in carne in propria sa viata.
Am realizat noi aceasta prin credinta ? Am inteles noi cu adevarat ca in carnea noastra nu locuieste nimic bun ? Credem noi cu adevarat ca Domnul Isus a purtat judecata lui Dumnezeu asupra pacatului in carnea noastra si ca, prin legea Duhului de viata in Hristos Isus am fost eliberati de legea pacatului si a mortii ? Atunci, precum Israel, vom invata si sa cunoastem sursele de apa din pustie, care vorbesc despre Duhul Sfant si de puterea Sa pentru bucuria vietii eterne. Dar despre asta vom vorbi mai tarziu.
Majoritatea credinciosilor nu au inteles imediat de la inceputul vietii lor de credinta faptul prezentat in imaginea sarpelui de arama, si anume ca Dumnezeu a "condamnat pacatul in carne" in Hristos, care a venit "in asemanarea carnii pacatului si pentru pacat" (Rom. 8:3). Fiecare crestin adevarat cunoaste cu siguranta "Pastele", adica insemnatatea sangelui lui Hristos pentru mantuirea sa. Dar multi credinciosi nu au inteles semnificatia "Marii Rosii", imaginea separarii de lume si a judecatii omului vechi, si chiar mai putin cea a "sarpelui de arama" si a "Iordanului". Ei vor sa fie la adapost de judecata eterna, si de a nu fi judecati impreuna cu lumea, dar ei nu au inteles consecintele practice. Ei nu traiesc nici in separare fata de lume, nici in judecata permanenta de sine, care-i face sa condamne si sa marturiseasca inaintea Tatalui orice inclinatie a carnii, pentru a trai intr-o comuniune fericita si linistita cu El si cu Fiul Sau Isus Hristos. Astfel, le lipseste, in cel mai adevarat sens al cuvantului, bucuria tuturor binecuvantarilor minunate pe care Dumnezeu si Tatal nostru le-a pregatit, in harul Sau, pentru ai Sai, inca de acum in "pustie", dar mai ales "in Canaan", imagine a locurilor ceresti.
Din nefericire, uneori trece foarte mult timp pana cand intelegem prin credinta ca Domnul Isus nu doar ca ne-a scos din starea de pacatosi, dar si ca natura noastra pacatoasa, carnea, care nu poate si nu vrea decat sa pacatuiasca, a fost judecata la cruce. Este adevarat, carnea este inca in noi, dar invinsa si dezbracata de puterea ei prin cruce. Dar pentru ca increderea noastra in noi insine este atat de tare, si neincrederea noastra in tot ceea ce vine de la carne este prea slaba, deseori avem nevoie de mult timp pentru a ajunge la aceasta cunostinta a credintei. Acesta este motivul pentru care imaginea sarpelui de arama se afla la sfarsitul pelerinajului lui Israel in pustie, in al patruzecilea an. Patruzeci este numarul punerii la proba, aici insa sub aspect negativ.
Numai privind la Hristos ca rastignit suntem in stare sa biruim carnea din noi. "Veninul" serpilor este scos din noi. Recunoastem dreptatea judecatii lui Dumnezeu asupra pacatului in carne, dar vedem, de asemenea, ca aceasta judecata a fost executata odata pentru totdeauna asupra singurului Drept. Doar privind la Hristos pe cruce putem intelege grozavia carnii noastre in adevarata ei lumina. In aceasta, este imposibil sa ne scuzam si sa justificam ingaduinta noastra fata de carne. De asemenea, vedem aici ca Cel care a purtat in locul nostru judecata lui Dumnezeu, ne-a eliberat, prin "legea Duhului de viata in Hristos Isus", de gandirea si influenta carnii noastre (Rom. 8:2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu