Drumul cresterii spirituale
- IX -
Arend Remmers
6 Pustiul (continuare)
6.2 Locuinta lui Dumnezeu
In cantarea de eliberare, pe care Israel a cantat-o dupa trecerea Marii Rosii, nu se face mentiune la lege (vezi Ex. 15). Dupa cum am vazut, darea legii nu a fost intentia initiala a lui Dumnezeu. In schimb, ce gasim in aceasta cantare, este locuinta lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau rascumparat. "Prin indurarea Ta, ai condus poporul pe care l-ai rascumparat; l-ai calauzit prin puterea Ta spre locuinta sfinteniei Tale... Tu il vei duce si il vei sadi pe muntele mostenirii Tale, la locul pe care l-ai facut locuinta Ta, Domne, locasul sfant, Doamne, pe care mainile Tale l-au intemeiat" (Ex. 15:13, 17). "Locuinta" din versetul 13, desemneaza cortul intalnirii, in timp ce la versetul 17, este vorba despre templul de la Ierusalim. Ea (locuinta, n.t.) este o imagine a Adunarii lui Dumnezeu din Noul Testament, dupa cum se va vedea din mai multe pasaje (vezi 1 Cor. 3:16, 17 ; Efes. 2:21, 22 ; 1 Pet. 2:5 ; Apoc. 21:3). Cortul si templul erau caracterizate de sfintenia lui Dumnezeu care locuia acolo. Partea dinainte se numea "locul sfant", iar partea din spate era "locul prea sfant", literar "sfanta sfintelor".
Intentia lui Dumnezeu este sa locuiasca cu oamenii. Aceasta implica - dupa cum Vechiul Testament o prezinta in imagine - ca rascumpararea este implinita si ca, prin ea, pacatosii au fost pusi intr-o stare care este in acord cu Dumnezeul sfant. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu a locuit nici cu Adam in gradina Eden, nici cu Noe pe pamantul curatit prin potop, nici cu Avraam, prietenul Sau. Prima mentiune despre "locuinta" Lui se gaseste numai dupa ce poporul Sau pamantesc Israel a fost eliberat de robia din Egipt, si cand, prin trecerea Marii Rosii, a fost, de asemenea, complet separat si pus deoparte pentru Dumnezeu. Cat de importanta trebuie sa fi fost pentru El aceasta locuinta impreuna cu ai Sai, deoarece il inspira pe Moise sa o celebreze imediat in "cantarea sa de eliberare" cand ea nu exista inca !
Cortul si templul lui Israel au un caracter temporar. Acest lucru este aratat de expresia "cort", care in Evrei 13:10 desemneaza intreg sistemul de inchinare israelit. Dimpotriva, Adunarea lui Dumnezeu va ramane pentru eternitate. In toata eternitatea, gloria lui Dumnezeu Tatal, va fi celebrata in Adunarea, in Hristos Isus (vezi Efes. 3:21).
La porunca Domnului, cortul intalnirii a fost construit dupa modelul care i-a fost aratat lui Moise pe munte (Ex. 25:9, 40). La fel a fost si mai tarziu cu templu (1 Cr. 28:11, 19). Locasul pamantesc al lui Dumnezeu este, de asemenea, o "imagine a celor adevarate" (Ev. 9:24), adica a cerului, ca o imagine a casei spirituale, alcatuita acum din toti cei rascumparati (Apoc. 21:2, 3).
Dupa Exod 15:13 si 17, Dumnezeu este cel care a pregatit locuinta, dar vedem in capitolele 25 la 40 cum oamenii au construit cortul si toate obiectele care se aflau in el, si aceasta dupa modelul care i-a fost aratat lui Moise. Cuvintele Domnului catre Moise sunt vrednice de toata atentia : "Potrivit cu tot ce-ti arat, modelul cortului si modelul tuturor uneltelor lui, asa sa faceti" (Ex. 25:9 ; comp. v. 40 ; 26:30 ; 27:8 ; 40:16, 19, 21, 23, 25, 27, 29, 32). Nici atunci, nici astazi, Dumnezeu nu lasa planul constructiei la dispozitia oamenilor, ci El ne-a aratat, si noua, voia Sa in toate detaliile, pentru ca in toate locurile credinciosii sa fie "ziditi impreuna, pentru a fi o locuinta a lui Dumnezeu in Duh" si ca sa stim "cum trebuie sa se poarte cineva in casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (Efes. 2:22 ; 1 Tim. 3:15).
Moise a vazut modelul perfect al cortului pe muntele Horeb. Ceea ce corespunde acestuia in Noul Testament, gasim in comunicarile cu privire la planul lui Dumnezeu referitor la Adunarea Sa. Domnul Isus a pus temelia realizarii acestui plan prin lucrarea Sa de la cruce si prin trimiterea Duhului Sfant. Aceasta temelie este divina si nu poate fi schimbata. Apostolul Pavel a scris : "Dar fiecare sa ia seama cum zideste deasupra. Pentru ca nimeni nu poate sa puna alta temelie decat cea pusa, care este Isus Hristos" (1 Cor. 3:10, 11). Vedem in aceste cuvinte atat temelia divina, cat si o chemare la responsabilitatea noastra. Avem datoria de "a zidi" pe aceasta temelie si in armonie cu El, prin predicarea Evangheliei si a invataturii Cuvantului lui Dumnezeu. Le-ar fi trecut prin minte lui Moise si colaboratorilor sai Betaleel si Oholiab de a neglija sau a lasa deoparte poruncile lui Dumnezeu pentru zidirea casei Sale ? La fel, nici noi nu avem libertatea de a ne abate de la instructiunile Noului Testament referitoare la Adunarea lui Dumnezeu, chiar si atunci cand ar fi vorba despre lucruri aparent fara importanta. Principiul isi pastreaza intotdeauna valabilitatea sa pentru casa lui Dumnezeu : "Sfintenia isi are locul (sau "se afla", "se potriveste") in casa Ta, Doamne, zile indelungate" (Ps. 93:5 ; 1 Cor. 3:17). Nu trebuie sa-l uitam niciodata !
Instructiunile Cuvantului lui Dumnezeu pentru zidirea casei lui Dumnezeu, Adunarea, si cum trebuie sa ne purtam in ea, au fost totusi, de-a lungul istoriei, in multe privinte modificate sau neglijate. Cate lucruri din lume, de care totusi ne-am despartit, au fost introduse in Adunare ! Atunci cand Faraon i-a propus lui Moise sa jertfeasca lui Dumnezeu in tara Egiptului, Moise a refuzat, pentru ca aceasta nu I-ar fi placut lui Dumnezeu (Ex. 8:25-27). Cu cat mai putin poate ingadui Dumnezeu astazi amestecul alor Sai si a casei Sale cu lumea ! "Nu va injugati nepotrivit cu cei necredinciosi; pentru ca ce legatura este intre dreptate si faradelege sau ce comuniune are lumina cu intunericul? Si ce intelegere are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Si ce intelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Pentru ca voi sunteti un templu al Dumnezeului cel viu, dupa cum a spus Dumnezeu: 'Voi locui in ei si voi umbla intre ei; si voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu'. De aceea, 'Iesiti din mijlocul lor si fiti despartiti' spune Domnul; si 'nu atingeti ce este necurat, si Eu va voi primi; si va voi fi Tata si voi Imi veti fi fii si fiice', spune Domnul Cel Atotputernic. Avand deci aceste promisiuni, preiubitilor, sa ne curatim pe noi insine de orice intinare a carnii si a duhului, desavarsind sfintenia noastra in teama de Dumnezeu" (2 Cor. 6:14 la 7:1).
Eliberarea si locuirea lui Dumnezeu cu cei rascumparati sunt cele doua teme principale ale Exodului. Ele sunt strans legate . Nu este vorba doar de a fi salvat, ci si de a cunoaste si a pune in practica gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa. Intelegea acestor lucruri este, de asemenea, parte a cresterii spirituale. Cel care argumenteaza ca mantuirea este cea mai importanta, fiindca este pentru eternitate, in timp ce strangerea laolalta a credinciosilor nu are insemnatate decat pentru viata noastra pe pamant, arata ca el a inteles putin din gandurile lui Dumnezeu si cu privire la propria sa responsabilitate ca crestin. Faptele drepte ale sfintilor vor alcatui intr-o zi, la nunta Mielului in cer, ca un "in subtire, stralucitor si curat", haina de nunta a miresei, si vor contribui astfel la bucuria si la gloria Domnului nostru (Apoc. 19:8). Ce binecuvantare vom pierde, daca nu vom intelege si aprecia privilegiile noastre, dar si responsabilitatea noastra in legatura cu Adunarea lui Dumnezeu.
6.2.1 Cortul intalnirii
Cortul intalnirii care a fost construit pentru traversarea pustiei vorbeste de marturia noastra in lume, care este tot pentru o vreme. In eternitate, nu va mai fi marturie. In cartea Numeri, care prezinta umblarea lui Israel prin pustie, cortul este numit uneori "cortul marturiei" (Num. 9:15 ; 17:7, 8 ; 18:2) si "Locasul marturiei" (Num. 1:50, 53 ; 10:11) (in fr. si en. ; in rom. expresia a ramas aceeasi !!, n.t.). "Marturia" propriu-zisa, erau cele doua table ale legii cu cele zece porunci ale lui Dumnezeu, care se aflau in chivot (Ex. 25:16, 21 ; 31:18). Ele dadeau marturie despre Dumnezeu si despre cerintele sfinteniei Sale inaintea poporului Sau. Chivotul este, din acest motiv, numit adesea "chivotul marturiei" (vezi Ex. 25:22 etc.). Aceasta desemnare apare pentru ultima data in Iosua 4:16, unde este spus, la intrarea in tara Canaan : "Porunceste preotilor care poarta chivotul marturiei sa se suie afara din Iordan". Timpul marturiei in pustie era acum incheiat. Fiindca, intr-un anumit sens, noi ne aflam in mod spiritual intreaga noastra viata in pustie, avem si noi responsabilitatea de a da marturie colectiva continua despre Dumnezeu, despre harul si sfintenia Sa.
Pentru Israel, marturia era in acelasi timp o marturie a lui Israel ca popor al lui Dumnezeu (Ps. 78:5 ; 122:4). Dumnezeu a incredintat poporului Sau "cortul marturiei" si toate obiectele care faceau parte, pentru ca ei sa le poarte prin pustie pana cand ajungeau in tara Canaan. Adunarea poarta, de asemenea, caracterul unei marturii asociata la o responsabilitate, si aceasta nu doar in ce priveste pamantul, ci pentru intreaga creatie. Dupa Efeseni 3:10, "intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu sa fie facuta cunoscut acum, prin Adunare, stapanirilor si autoritatilor in cele ceresti". Este adevarat, nu se are in vedere atat de mult marturia activa responsabila a credinciosilor, ci mai degraba intelepciunea lui Dumnezeu stralucind in Adunare. Cu toate acestea, indemnul adresat surorilor de a-si acoperi capul atunci cand se roaga sau cand profetesc, arata ca ingerii vad comportamentul nostru practic ca madulare ale Adunarii Sale : "De aceea, din cauza ingerilor, femeia trebuie sa aiba un semn de autoritate pe capul ei" (1 Cor. 11:10).
Nu numai cortul intalnirii, dar si fiecare din obiectele care faceau parte au o semnificatie spirituala. Toate elementele trebuiau purtate de catre leviti dupa o porunca bine stabilita (Num. 4). Drugii cu care trebuia sa fie purtat chivotul marturiei si toate celelalte unelte, cu exceptia sfesnicului de aur si a ligheanului de arama, erau semnul vizibil al acestei slujbe.
Chivotul legamantului vorbeste despre faptul ca Fiul lui Dumnezeu devenit Om a implinit lucrarea de "propitiere" (*) la cruce. Ne vom ocupa de acest adevar intr-un mod potrivit cu sfintenia si caracterul sau si sa-l "purtam" ca marturie in lume. La fel este si pentru adevarul unitatii trupului lui Hristos, care - desi imperfect inca - este prezentat in masa cu cele dousprezece paini de punere inainte care trebuiau sa reprezinte cele dousprezece semintii ale lui Israel, pentru altarul arderi de tot ca tip al mesei Domnului, si pentru altarul de ardere a tamaiei ca imagine a rugaciunii si a adorarii, pentru sfesnicul de aur, ca lumina a Duhului Sfant in Locasul sfant si pentru lighean care vorbeste de necesitatea continua de curatire a preotilor.
(*) In Biblia franceza este "propitiere" ("propiation") (acest cuvant nu exista in rom.!), adica apropiere, proximitate, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care (prin pocainta) se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog (n.t.).
Desigur, adevarul lui Dumnezeu ramane independent de comportamentul nostru, care nu se schimba si nu se strica. Cu toate acestea, suntem indemnati, ca credinciosi, sa dam marturie despre el (adevar). Dar ce se intampla in practica ? Multi copii ai lui Dumnezeu cunosc bine adevarul, dar este el cu adevarat "purtat", adica pus in practica, spre gloria lui Dumnezeu si ca marturie pentru altii ? Exista inca printre noi apreciere pentru aceasta invatatura, sau ne este o povara, pe care nu o purtam de bunavoie ? Avem noi dorinta sincera de a pune in practica gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Lui sau nu mai este decat o marturisire ? Este posibil ca povara uneltelor sa fi fost apasatoare pentru leviti, atunci cand soarele stralucea si cand drumul prin pustiu era anevoios. Dar era vorba despre lucrurile foarte sfinte ale Dumnezeului lor pe care trebuiau sa le poarte pentru gloria Lui si ca marturie pentru El. Lucrul acesta le dadea putere si curaj.
Astazi, toti credinciosii sunt, in ce priveste pozitia lor, "leviti" spirituali. Timotei a primit de la apostolul Pavel intructiuni ca stie "cum trebuie sa se poarte in casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (1 Tim. 3:15). Mai tarziu a primit urmatorul indemn : "Sa ai un model de cuvinte sanatoase, cele pe care le-ai auzit de la mine, in credinta si dragoste care sunt in Hristos Isus" (2 Tim. 1:13). Aceasta incurajare la "slujba levitica" in casa lui Dumnezeu este valabila si pentru noi astazi. A intra in toate detaliile cortului intalnirii ar insemna sa iesim din cadrul acestui studiu. Preocuparea cu ele este, totusi, o sursa de binecuvantare si bogatie pentru cel caruia gandurile lui Dumnezeu cu privire la strangerea credinciosilor dupa Cuvantul lui Dumnezeu sunt pretioase, si care doreste sa creasca in harul si cunostinta Domnului nostru si a gandurilor Sale.
6.2.2 Paranteza : Templul
Templul de la Ierusalim si sensul lui tipologic nu apartine de fapt domeniului de imagini pe care le studiem aici. Cu toate acestea, ne vom opri si asupra semnificatie spirituale a tarii Canaanului. Sub acest punct de vedere, templul construit pe locul ales de Dumnezeu este interesant pentru subiectul nostru.
Templul lui Solomon din Vechiul Testament, la fel ca Adunarea lui Dumnezeu din Noul Testament, sunt numite "un templu sfant" (Ps. 5:7 ; 79:1 ; 138:2 ; Iona 2:5, 8 ; 1 Cor. 3:17 ; Efes. 2:21). Spre deosebire de cortul intalnirii, templul arata mai degraba Adunarea dupa gandul lui Dumnezeu (*). Cortul era mic si neatragator, templul in schimb, era mare si maiestous. El reprezinta o stare ordonata si durabila.
(*) "Templul" este una din putinele expresii folosite pentru a desemna atat tipul Vechiului Testament, cat si realitatea corespunzatoare din Noul Testament. La fel este pentru cuvantul "jertfa" care este folosit nu numai pentru jertfele din Vechiul Testament, dar si pentru lucrarea Domnului Isus si pentru adorarea noastra.
Amplasamentul ales de Dumnezeu la Ierusalim pe care a fost construit templul, arata tipologic adevarul Noului Testament cu privire la locul de strangere : "Unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Matei 18:20). Acesta este locul pe care Domnul l-a ales pentru noi. Depinde doar de El sa hotarasca, nu de oameni. Noua ne revine de a cauta acest loc si de a actiona dupa Cuvantul Sau, pentru ca promisiunea Sa pretioasa sa poata deveni realitate.
Dupa cum am vazut, cantarea lui Moise de la inceputul traversarii pustiului contine deja o aluzie despre locul unde templul lui Dumnezeu isi va avea intr-o zi locul sau : "Tu ii vei duce si ii vei sadi pe muntele mostenirii Tale, la locul (lit. "locul randuit") pe care l-ai facut locuinta Ta, Doamne, locasul sfant, Doamne, pe care mainile Tale l-au intemeiat" (Ex. 15:17). In acest pasaj, "mostenirea" lui Dumnezeu pentru poporul Sau, adica tara Canaan, imagine a locurilor ceresti, este mentionata mai intai. Apoi este vorba despre "locul" care era deja randuit in planurile lui Dumnezeu, si in final de "locuinta Sa", "locasul sfant" pe care mainile Sale l-au intemeiat. Totul vine de la Dumnezeu, care voia sa-l aiba pe poporul Sau langa El, in tara Sa. Dar locul in sine nu este indicat.
Ordinea acestor termeni este importanta pentru viata noastra de credinta. Dumnezeu, Tatal nostru, vrea sa invatam mai intai sa cunoastem toate bogatiile binecuvantarilor pe care ni le-a dat. Apoi vom invata sa apreciem si valoarea reala a locului spiritual ales de El, si maretia si sfintenia locuintei Sale.
Atat timp cat Israel era in calatorie prin pustie, el nu putea gasi locul. Cortul intalnirii era centrul unde Dumnezeu locuia in mijlocul poporului Sau, dupa cum arata prezenta norului deasupra cortului. Acolo trebuia sa-I fie aduse jertfele, desi este putin probabil ca acela sa fi fost vreodata un loc de-o maniera care sa-I placa lui Dumnezeu. Profetul Amos spune : "Mi-ati adus voi jertfe si daruri de mancare patruzeci de ani in pustiu, casa a lui Israel? Da, ati ridicat cortul lui Moloc (sau "imparatului vostru") al vostru si pe Chiun, idolii vostri, steaua dumnezeilor vostri, pe care i-ati facut pentru voi insiva" (Amos 5:25, 26 ; comp. Fapte 7:42, 43). A fost asa cum a trebuit sa constate Moise, la sfarsitul traversarii pustiului, cu putin inainte de intrarea in tara Canaan : "Sa nu faceti cum facem noi aici, astazi, fiecare tot ce este drept in ochii sai. Pentru ca inca nu ati ajuns la odihna si la mostenirea pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau" (Deut. 12:8, 9).
Cu putin inainte de traversarea pustiului, este mentionat pentru prima data aici ca Dumnezeu a ales un loc pentru casa Lui. In Deutoronom 12:5 este spus : "...sa cautati locuinta Sa la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate semintiile voastre, ca sa-Si puna Numele acolo, si sa vii acolo". In total, "locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru" este mentionat de 21 de ori in aceasta carte (Deut. 12:5, 11, 14, 18, 21, 26 ; 14:23, 24, 25 ; 15:20 ; 16:2, 6, 7, 11, 15, 16 ; 17:8, 10 ; 18:6 ; 26:2 ; 31:11).
(*) 21 = 3 x 7 : trei este cifra Trinitatii divine ; sapte cea a perfectiunii.
Cu toate acestea, s-au scurs multe secole inainte ca David sa gaseasca, in urma unei experiente amare, acest loc in aria lui Ornan la Ierusalim si ca Solomon, fiul sau, sa zideasca acolo casa Domnului ( 1 Cr. 21:28 la 22:1 ; 2 Cr. 3 la 5). De atunci nu mai este zis : "va alege", ci poporul lui Dumnezeu poate sa zica acum : "... cetatea pe care Tu ai ales-o" (*). Si totusi, Dumnezeu a fost dezonorat si in acest loc minunat si sfant. Israel - mai tarziu Iuda - si imparatii sai, care aveau totusi cea mai inalta responsabilitate, au lucrat adesea in contradictie cu sfintenia lui Dumnezeu si a locului unde El voia sa fie adorat. Este mai bine astazi ?
(*) Aceasta expresie o intalnim in total de 14 ori (= 2 x 7) : 1 Imp. 8:44, 48 ; 11:13, 32, 36 ; 14:21 ; 2 Imp. 21:7 ; 23:27 ; 2 Cr. 6:5, 6, 34, 38 ; 12:13 ; 33:7.
Este adevarat ca Dumnezeu a recunoscut templul lui Solomon ca pe locuinta Lui sfanta de pe pamant, zidita cu mare maretie spre gloria Sa. Dar deja dupa cateva decenii va incepe declinul slujbei divine, care se va incheia patru secole mai tarziu prin distrugerea templului. Dumnezeu a parasit locuinta Lui de pe pamant (1 Imp. 8:10, 11 ; Ez. 9:3 ; 11:23). Dar atunci cand Domnul Isus a fost pe pamant, a existat din nou "un templu" in care locuia "trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Ioan 2:19-21 ; Col. 1:19 ; 2:9). Si acum Adunarea Sa, multimea tuturor rascumparatilor, formeaza templul spiritual al lui Dumnezeu, care, ca si primul, este caracterizat prin sfintenia Sa.
In Noul Testament, Adunarea este deja vazuta de la prima sa mentiune ca un edificiu sau ca o casa. Atunci cand Domnul Isus a zis : "Pe aceasta stanca voi zidi adunarea Mea", vedem inaintea noastra imaginea unei constructii intemeiata solid si de neclintit (Matei 16:18). Dupa care, prin venirea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii, Adunarea a fost constituita, dupa cum este spus in Efeseni 2:21 : "... toata zidirea, imbinata impreuna, creste spre a fi un templu sfant in Domnul", si in 1 Corinteni 3:16 si 17 : "Nu stiti ca voi sunteti templul lui Dumnezeu; pentru ca templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti voi". "Templul sfant in Domnul" nu este compus decat din credinciosi adevarati, deoarece, dupa Matei 16:18, Domnul Isus Insusi este Cel care l-a zidit.
Din alt punct de vedere, zidirea casei lui Dumnezeu este incredintata responsabilitatii oamenilor. Atunci nu se mai foloseste expresia "templu". Pavel aminteste credinciosilor din Efes acest aspect, atunci cand la sfarsitul invataturilor sale cu privire la Adunare, el scrie : "... voi sunteti ziditi impreuna, pentru a fi o locuinta a lui Dumnezeu in Duh" (Efes. 2:22). La Corint, el insusi a pus, ca un arhitect intelept, temelia pe care altii aveau sa zideasca. Si cum trebuiau s-o faca ? Aceasta ne este aratat in versetele urmatoare, introduse prin aceste cuvinte : "Dar fiecare sa ia seama cum zideste deasupra" (1 Cor. 3:10-17). Sub acest aspect, din nefericire, se poate sa existe si simpli marturisitori fara viata divina, asa cum reiese din 1 Corinteni 1:2, precum si din capitolul 3, versetele 16 si 17.
Adunarea, templul sfant de pe pamant, trebuie sa serveasca spre onoarea lui Dumnezeu. Prin urmare, el trebuie sa fie pazit impotriva intoducerii doctrinelor false prin care poate fi corupt (1 Cor. 3:16, 17). In acest templu, nu poate fi tolerata nicio asociere, de orice natura ar fi, cu idolatria (2 Cor. 6:16 la 7:1). Toate acestea sunt posibile doar daca suntem personal si colectiv separati de rau si daca ne curatim de orice intinare a carnii si a duhului. Numai in acest fel putem sa "desavarsim sfintenia in teama de Dumnezeu".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu